Microsoft Word - Raport activitate sem docx

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Microsoft Word - Raport activitate sem docx"

Transcriere

1 Școala Gimnazială Cornerstone Filiala Asociației Hope for the Children International Dorohoi Nr. 303 din RAPORTUL DE ANALIZA A ACTIVITĂȚII DIN SEMESTRUL I, ANUL ȘCOLAR Şcoala Gimnazială Cornerstone Dorohoi este o instituţie de învăţământ particulară, înfiinţată de Asociaţia Hope for the Children International România, dar care nu percepe taxe de școlarizare elevilor sau părinţilor acestora indiferent de mediul de provenienţă, dimpotrivă aceştia beneficiind de numeroase avantaje (gustare prin sprijinul Asociației HCI, subvenții la transport, programe extracurriculare etc). Începând cu luna august 2010 școala are personalitate juridică proprie și capătă numele de Școala Cornerstone Filiala Asociației Hope for the Children International. Unitatea are, la sfârșitul semestrului I, 64 preșcolari cuprinşi în: câte câte o grupă mică, mijlocie și mare și 168 elevi cuprinși în: câte o clasă, de la clasa pregătitoare la clasa a VIII-a. Din anul 2009 Grădiniţa a devenit nivel preşcolar al Şcolii Cornerstone, iar începând cu , în urma Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Dorohoi, denumirea școlii devine Școala Gimnazială Cornerstone Filiala Asociației Hope for the Children International Dorohoi. Şcoala în momentul de faţă este acreditată pentru toate cele trei niveluri de învățământ în baza Ordinului Ministrului Educaţiei Naționale cu nr din pentru nivelul gimnazial şi în baza Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 6205/ pentru nivelul preşcolar şi primar, iar în anul 2015 a fost evaluată extern, de către reprezentanții ARACIP, obținând 5 calificative excelent, iar restul foarte bine. I. ACTIVITATEA MANAGERIALĂ Realizarea documentelor manageriale în semestrul I, al anului școlar , a avut la bază analiza SWOT pentru anul școlar , obiectivele propuse pe termen mediu și realitățile mediului în care trăim. Țintele strategice propuse sunt: 1.Îmbunătăţirea managementului personalului didactic pe direcţia recrutării, selecţiei, formării continue şi creşterea responsabilităţii şi a răspunderii fiecărui cadru didactic faţă de elevi și părinţi. 2. Asigurarea bazei materiale și utilizarea ei la maxim în vederea realizării unui învăţământ de calitate. 3. Promovarea imaginii unității având la bază deviza școlii Succesul copiilor este succesul dascălilor!. 4. Integrarea în școală și oferirea unui învățământ de calitate pentru copiii proveniți din familii defavorizate. 5. Construirea unei săli de sport, a unui teren de fotbal și a unui parc de joacă pentru grădiniță Organizarea comisiilor și repartizarea sarcinilor s-a realizat respectându-se legile și regulamentele în vigoare și analizând competența și pregătirea fiecărui cadru didactic. Monitorizarea activității s-a realizat prin intermediul responsabililor comisiilor, dar și de către un cadru didactic ce răspunde de îndeplinirea obiectivelor propuse în planul operațional. Supervizarea întregii activități se face de către Consiliul de administrație al școlii. Întreaga activitate a școlii stă sub semnul transparenței, echilibrului și obiectivității în raporturile cu elevii, părinții și cadrele didactice. În acest semestru situația încadrării cu personal didactic este următoarea: Titulari Încadrarea cu personal didactic (nr. persoane) Suplinitori Calificați 14 2 (completare normă) Necalificați Plata cu ora - 3 (titulari la alte școli) Didactic de predare Categorii de personal (nr. persoane) Didactic auxiliar Nedidactic De conducere fără normă didactică

2 Debutanţi Def. II I Educatoare Învăţători Profesori Situația încadrării cu personal didactic auxiliar este următoarea: Categorie de personal Număr de persoane încadrate Număr de persoane calificate 2 Număr de norme pentru fiecare categorie de personal Consilier școlar 1 1 0,11 Bibliotecar 1 a urmat cursuri de 0,375 biblioteconomie la CCD BT și urmează cursurile pentru calificare bibliotecar Secretar Economist 1 1 0,25 Situația încadrării cu personal nedidactic este următoarea: Număr de persoane încadrate Categorie de personal Număr de persoane calificate Număr de norme pentru fiecare categorie de personal Lucrător social 4 4 2,75 Asistent medical 1 1 0,125 Personal de conducere fără normă didactică Categorie de Număr de persoane personal încadrate Număr de persoane calificate Număr de norme pentru fiecare categorie de personal Preşedinte 1 1 0,5 Manager 1 1 0,5 Director (fără normă didactică) 1 1 0,5 Autoevaluarea activitații manageriale în domeniul planificarii - au fost elaborate Planul managerial și Planul operațional ale școlii pentru anul școlar , programele Consiliului de administratie și Consiliului Profesoral, programul de monitorizare și control și completări la PDI-ul unității, fişa unităţii și celelalte documente manageriale; - a fost finalizată la timp normarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic; - au fost planificate ore de pregătire pentru examenele de evaluare națională la clasele a II - a, a IV - a, a VI - a, a VIII - a; - au fost revăzute și completate procedurile de funcționare a activității școlii; - au fost realizate planificările unor activităţi de simulare a unor dezastre (incendiu, cutremur); - s-a întocmit orarul școlii, care a permis desfășurarea, din prima zi de școală, a cursurilor; - au fost actualizate Regulament intern și Regulament de organizare și funcționare a unității. în sfera organizării - a fost demarată construirea sălii de sport, de către sponsorul principal al şcolii Asociația HCI; - au fost atrase donații, îmbogățindu-se baza material a unității; - au fost organizate colectivele de elevi și au fost plasate în sălile de clasă/grupă; - s-au numit diriginții/învățătorii/educatoarele pe principiul continuității (acolo unde a fost posibil); - s-au asigurat condițiile pentru igienizarea spațiile școlare; - s-a realizat încadrarea personalului în timp util; - s-au creat condițiilor de derulare a cursurilor numai în schimbul de dimineață; - au fost reorganizate catedrele și comisiile și au fost aleși responsabilii pentru aceste formațiuni conform ROFUIP; - s-a realizat evaluarea psihologică a personalului școlii, conform legii;

3 - au fost repartizate rațional spațiile de întreținere personalului de îngrijire; - au fost primiți copiii în condiții optime, la începutul anului școlar; - s-au respectat etapele metodologiei mișcării personalului didactic; - s-au analizat și aprobat cererile de transfer, depuse de părinții unor copii; - a fost consolidate parteneriatul cu părinții, aceștia implicându-se în activitățile extrașcolare și extracurriculare; în domeniul monitorizarii - au fost vizate programele comisiilor și documentele de planificare a activității didactice; - a fost asistat personalul didactic la ore; - s-a realizat consilierea personalului didactic, elevilor și părinților acestora, atunci când a fost nevoie; - s-a verificat permanent starea de igiena și gradul de întreținere a spațiilor și a obiectelor de inventar; - s-a verificat periodic condicile de prezență și modul în care personalul respecta programul de lucru și își îndeplineste sarcinile de serviciu, de care se va ține cont la stabilirea calificativului anual; - s-a monitorizarea frecvența copiilor la școală și s-a verificat funcționarea optimă a colectivelor de elevi; - s-a urmărit formarea continuă a cadrelor didactice. în domeniul evaluarii - a fost monitorizată și analizată ritmicitatea notării; - a fost validată situaţia rezultatelor școlare la sfârșitul semestrului I și pentru anul școlar precedent; - a avut loc evaluarea și acordarea calificativelor anuale pentru personalul didactic și didactic auxiliar pentru anul școlar precedent și a personalului nedidactic pentru anul 2017; - a fost obținută o promovabilitate de 99,6% a elevilor pentru semestrul I; - au fost obținute rezultate bune la concursurile școlare și se realizează pregătirea pentru olimpiadele școlare. Activitate de (auto) formare managerială - participarea la cercul pedagogic al directorilor de pe raza municipiului Dorohoi, la şedinţele cu directorii organizate de conducerea IŞJ Botoşani sau inspectorul teritorial și la activitățile comisiei metodice din școală; - participarea la instruire în domeniul PSI; - participare la cursuri de formare continuă; - autoformare în domeniul managementului prin studierea literaturii de specialitate și a noutăților apărute în domeniu; - au fost prezentate în cadrul Consiliului Profesoral a unor materiale legate de calitatea în educație, legislație, performanță didactică, anticorupție, rezultate la testele PISA, PIRLS și TIMSS. II. RESURSE MATERIALE ȘI FINANCIARE Nr. crt. Denumire Spații școala - Dimensiuni Suprafață metri pătrați Parter 1. Clasa pregătitoare 55,99 2. Clasa I 55,62 3. Clasa a II-a 56,24 4. Clasa a III-a 55,99 5. Clasa a IV-a 55,99 6. Laborator informatică 56,24 7. Hol 114,63 8. Vestiar elevi 35,88 9. Hol secretariat 35, Cameră materiale didactice 17, Cancelarie 37, Cabinet director 23, Secretariat 31, Cabinet medical 20, Cabinet psihologic 70, Cameră curățenie 6, Grupuri sanitare cadre (2) 16, Grup sanitar elevi (2) 42,11 3

4 Nivel I 1. Cabinet istorie/geografie / educație plastică / 55,59 educație tehnologică 2. Cabinet limba română 55,59 3. Cabinet matematică 55,99 4. Cabinet limbi străine 55,99 5. Bibliotecă 55,99 6. Sală multimedia 55,62 7. Sală sport nivel gimnazial 56,61 8. Sală sport nivel primar 54,14 9. Sală material didactic 24, Laborator fizică chimie/ biologie Sală materiale laborator Cabină prim ajutor pentru laborator 69,67 14,32 2, Cabinet muzică / sală festivități 87, Cameră produse igienizare 6, Grup sanitar elevi (2) 42,11 14 Coridor 108,23 Nr. crt. Denumire Spații grădiniță - Dimensiuni Suprafață metri pătrați Parter 1. Grupa mare 36,82 2. Grupa mijlocie 57,68 3. Grupa mică 57,68 4. Bucătărie 17,76 5. Dormitor 36,41 6. Camera material didactic 18,22 7. Hol 128,45 8. Vestiar personal 2,43 9. Debara Grup sanitar personal Grup sanitar copii (2) Vestiar copii 6,00 Numărul sălilor de clasă/grupă: 8 Numărul laboratoarelor de ştiinţe: 1 Numărul cabinetelor de informatică: 1 Numărul cabinetelor pe discipline: 5 Cabinet psihologic/consiliere și orientare/comisii metodice/ceac: 1 Numărul sălilor de sport: 2 Bibliotecă şcolară: 1, cu un număr de 5794 volume de carte și alte materiale educaționale; Sală festivități: 1 Sală multimedia: 1 Săli de sport: 2 Săli material didactic: 2 Cabinet medical: 1 Arhivă: 1 Spaţii sanitare: 9 Teren sport: 1 Resursele materiale și financiare ale școlii provin din sponsorizări și donații efectuate în principal prin Asociația Hope for the Children International Germania. Începând cu 1 ianuarie 2016 statul contribuie, prin costul standard pe elev. Din partea statului român, până acum, am beneficiat de programul Laptele și cornul și Încurajarea consumului de fructe în școli (începând cu luna mai 2009), posibilitatea de a accesa programul EURO 200, consultanță și posibilitate de perfecționare și formare continuă (contra cost) prin Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Casa Corpului Didactic Botoșani. 4

5 III. RESURSE UMANE Echipa Managerială: Cynthia Ann McCarver - Președinte Școala Gimnazială Cornerstone Prof. Annette Joyce Gray Manager Școala Gimnazială Cornerstone Ing. Rodica Magdeș director Școala Gimnazială Cornerstone Prof. Sorin Marian Giuraniuc director Școala Gimnazială Cornerstone Personal didactic Întregul personal didactic din școală și grădiniță este calificat. Nr. crt. Numele și prenumele Tipul angajării Specializarea Gradul Disciplina predată 1 Rudei Florina titular Prof. pt. învățământ grupa mică preșcolar definitiv 2 Hîncu Irina titular Prof. pt. învățământ grupa mijlocie preșcolar gradul I 3 Tudose Monica titular Educatoare gradul I grupa mare 4 Dumitrel Monica titular Prof. pt. învățământ primar clasa pregătitoare gradul II 5 Moroșanu Ioan titular Prof. pt. învățământ primar clasa I gradul I 6 Pădurariu Nina titular Prof. pt. învățământ primar clasa a II - a gradul II 7 Stigleţ Diana titular Prof. pt. învățământ primar clasa a III - a definitiv 8 Vatavu Lăcrămioara titular Prof. pt. învățământ primar clasa a IV - a gradul I 9 Blaga Dorinel plata cu ora Pictură gradul I Educație plastică 10 Boariu Liliana completare catedră pe durată nedeterminată Geografie istorie gradul I Geografie, Istorie, Cultură civică 11 Jităreanu Ionuţ suplinitor calificat ½ post Teologie ortodoxă didactică debutant Religia 12 Crețu Daniela titular Matematică, tehnologia Matematica, informației gradul I informatică 13 Giuraniuc Sorin Marian titular Chimie-fizică gradul I Fizică, Chimie 14 Gușulei Gheorghina plata cu ora Muzică gradul I Educație muzicală 15 Buţincu Doru titular Educație fizică și sport definitiv Educație fizică și sport 16 Lupu Alina titular Limba română / franceză definitiv Limba și literatura română/ franceză 17 Posteucă Anca completare catedră Biologie grad II Biologie 18 Jităreanu Andrei titular Limba engleză / limba franceză definitiv 19 Vremescu Verginica plata cu ora Utilaj tehnologic/ educație tehnologică gradul I Situația statistică la sfârșitul semestrului I, anul școlar În cadrul nivelului preșcolar funcționează 3 grupe: Grupa Nr. preșcolari înscriși la începutul anului școlar Nr. preșcolari rămași la sfârșitul sem I Nr. preșcolari veniți Nr. preșcolari plecați Limba engleză, Limba franceză, Limba latină Educație tehnologică Total promovați Mică Mijlocie Mare Total În cadrul nivelului primar au funcționat 5 clase: 5

6 Clasa Nr. elevi înscriși la începutul anului școlar Nr. elevi rămași la sfârșitul sem I 6 Nr. elevi veniți prin transfer Nr. elevi plecați prin transfer Total promovați Pregătitoare I II III IV Total În cadrul nivelului gimnazial funcționează 4 clase: Clasă/ grupă Nr. elevi înscriși la începutul anului școlar Nr. elevi rămași la sfârșitul sem I Nr. elevi veniți prin transfer Nr. elevi plecați prin transfer Total promovați V VI VII VIII Total Personal didactic auxiliar: - consilier școlar Iftimiciuc Antoneta; - secretar Pușcașu Daniela; - economist Mariana Costantin; - bibliotecar Axinte Stela. Personal nedidactic: - asistent medical Timohe Ibica; - lucrător social Maria Duman; - lucrător social Elena Halici; - lucrător social Bogdan Bîndiu; - lucrător social Axinte Stela. Populație școlară An școlar Ciclul de învățământ Număr elevi Total Preșcolar Primar 63 Gimnazial Preșcolar Primar 84 Gimnazial Preșcolar Primar 81 Gimnazial Preșcolar Primar 84 Gimnazial Preșcolar Primar 77 Gimnazial Preșcolar Primar 107 Gimnazial Preșcolar Primar 104 Gimnazial 58

7 Preșcolar Primar 101 Gimnazial Preșcolar Primar 101 Gimnazial Preșcolar Primar 98 Gimnazial Preșcolar Semestrul I Primar 100 Gimnazial 68 Preșcolari: Numărul mediu de preșcolari pe grupă la sfârșitul semestrului I a fost de aproximativ 21. Elevi: Numărul mediu de elevi pe clasă la sfârșitul semestrului I, a fost de aproximativ 18. Baza de recrutare a elevilor pentru clasa pregătitoare a fost grupa mare a grădiniței Cornerstone, iar în cazul în care rămân locuri libere sunt înscriși și copii care au urmat alte grădinițe. Până în prezent nu ne-am confruntat cu probleme datorate absenteimului, abandonului sau acte grave de indisciplină. Acest lucru a fost realizat prin legătura strânsă dintre școală și părinți, comunicarea realizându-se în ambele sensuri, dar şi datorită măsurilor de prevenţie. Motivele unor absențe ocazionale sunt cunoscute de către educator/învățător/diriginte și au drept cauze, îmbolnăviri sau probleme personale și familiale: Grupa/clasa Total absenţe Total absenţe motivate Grupa Mică Grupa Mijlocie Grupa mare Total absenţe grădiniţă Clasa pregatitoare Clasa I Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a Total absenţe invatamant primar Clasa a V-a Clasa a VI-a Clasa a VII-a Clasa a VIII-a Total absenţe gimnaziu Total absenţe unitate Observație: La nivelul preșcolar 1 absent = 1 zi, la școală 1 absent = 1 oră Situația la învățătură la sfârșitul semestrului I, anul școlar Clasa Număr elevi cu Promovați pe medii Nr. elevi total de elevi calificative scăzute la purtare Insuficien t Suficient Bine Foarte Bine corigenți I a II-a a III-a a IV-a Total Clasa Număr total de elevi Media clasei elevi cu note scăzute la purtare 7 Promovați pe medii 5 5,99 6 6,99 7 7,99 8 8, Nr. elevi corigenți a V-a 15 9,

8 a VI-a 22 8, a VII-a 17 9, a VIII-a 14 9, Total 68 9, Nivelul de învățământ Număr total de preșcolari/elevi Număr de preșcolari/elevi cu nivel superior de atingere al standardelor* Nivel preșcolar Clasa pregătitoare Nivel primar (I-IV) Nivel gimnazial Total * - comportament însușit, pentru nivel preșcolar și clasa pregătitoare; - calificativul Foarte Bine la majoritatea disciplinelor, inclusiv română și matematică, la nivel primar; - medii generale între 9 și 10. IV. DESFĂȘURAREA PROCESULUI INSTRUCTIV - EDUCATIV COMISIA METODICĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ȘI PRIMAR Comisia metodică a profesorilor pentru învățământ primar și preșcolar este alcătuită din 8 membri. Toți membrii comisiei sunt titulari. Dintre cei 8 membri, 4 au gradul I, 2 au gradul II și 2 au definitivatul. 1. Proiectarea didactică: Puncte tari: - proiectarea conținuturilor s-a făcut în concordanță cu programele școlare în vigoare; - unitățile de învățare au fost riguros planificate în așa fel încât să se asigure o parcurgere ritmică a conținuturilor; - conținuturile planificate pentru acest semestru au fost parcurse ritmic și integral până la sfârșitul semestrului; - practicând învăţarea centrată pe elev, au fost proiectate şi desfăşurate activităţile de învăţare, conform particularităţilor individuale, dar şi cerinţelor standard, a fost respectată curba de efort a elevilor, dar şi nevoia de: dezvoltare, ameliorare, recuperare; - au fost abordate strategii noi, au fost elaborate schiţe şi proiecte didactice, utilizându-se strategii interactive, participative, adaptând demersul didactic la situaţiile concrete; - întocmirea planificării calendaristice-semestriale la învățământul preșcolar a fost făcută în conformitate cu programa preşcolară; - instruirea şi educarea preşcolarilor s-a făcut prin activităţi specifice, urmărind obiective cognitive, de limbaj, psihomotorii, afective, astfel încât aceştia să fie integraţi cu succes în activitatea şcolară; - întocmirea de proiecte zilnice pentru activităţile liber alese şi pentru activităţile pe domenii experienţiale, la învățământul preșcolar; - proiectarea şi realizarea unor materiale specifice temei zilnice (sarcini de lucru diferenţiate, fişe de lucru), anumite articole ce au fost permanent actualizate (studiu tematic, panourile de afişare a lucrărilor copiilor, calendarul naturii, regulile grupei), altele fiind reînnoite ; - organizarea spaţiului educaţional cu delimitatea şi dotarea lor cu materiale didactice specifice; - adaptarea informaţiei la posibilităţile de învăţare şi nivelului de pregătire al copiilor; - alternarea metodelor şi procedeelor didactice pentru o cât mai bună organizare a procesului educativ. 2. Calitatea actului didactic: Puncte tari: - respectarea particularităţilor de vârstă şi aplicarea principiului inteligenţelor multiple; - desfăşurarea unor activităţi didactice diferite ca temă, conţinut, metode şi procedee; - lecţii centrate pe metodele activ- participative şi utilizând mijloacele moderne existente în şcoală; - desfăşurarea de activităţi (în principal sub formă de jocuri) menite să contribuie la o bună relaţionare a membrilor grupului clasă şi să conducă la creşterea stimei de sine a fiecărui elev; - gestionarea eficientă a situaţiilor de criză educaţională existente la clase pe parcursul semestrului; - dezvoltarea capacitǎţii de comunicare şi relaţionare între membrii grupului clasǎ; - material didactic divers, creat în funcţie de nevoile clasei şi de lucrul diferenţiat; - realizarea unor ore de pregătire cu întreaga clasă, de căte toți membrii Comisiei metodice; - stimularea copiilor prin competiţii și recompense; 8

9 - informarea zilnică şi periodică a părinţilor, întâlniri de consiliere, chestionare, privind activitatea copiilor la grupă şi organizarea unor întâlniri periodice cu aceştia, implicarea directă a acestora în activităţile grupei, realizând astfel un parteneriat favorabil grădiniţă familie; - corelarea mijloacelor complementare, moderne (TIC) astfel încât acestea să constituie un suport în procesul instructiv-educativ; - folosirea mijloacelor audio-vizuale, materiale didactice ce uşurează înţelegerea conţinuturilor; - folosirea strategiilor diferenţiate de muncă; - preocuparea pentru stimularea motivaţiei pentru învăţare, pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor şi formarea de competenţe; - utilizarea fişelor de lucru ce facilitează asigurarea feedbackului şi stimulează lucrul individual şi pe grupe; - activitatea a fost organizată sub forme diverse asigurând participarea tuturor elevilor la actul didactic; - materialul didactic folosit a fost divers asigurând, pe cât posibil, transferul cunoștințelor elevilor în practică. Oportunități: - posibilitatea de a face pregătire cu elevii cu un ritm mai lent de învățare sau cu toată clasa după orele de curs, sala de clasă fiind liberă; - existența xeroxului în școală permite multiplicarea de fișe sau diverse materiale care îmbunătățesc calitatea actului didactic; - accesul la internet ce permite consultarea site-ului DIDACTIC sau a altor site-uri care se adresează cadrelor didactice, în vederea preluării unor modele de fișe, idei, etc.; - existența calculatoarelor și a unor videoproiectoare puse la dispoziția cadrelor didactice, care facilitează prezentarea unor materiale chiar în sala de clasă. 3. Calitatea evaluării elevilor: Puncte tari: - evaluarea elevilor s-a făcut ritmic, oferind în permanență informații asupra nivelului de cunoștințe deținut de elevi; - fiecare unitate de învățare a fost urmată de o probă de evaluare; - fiecare probă de evaluare a fost precedată de o fișă de recapitulare care sintetiza cunoștințele evaluate; - fiecare evaluare a fost urmată de o fișă de ameliorare; - rezultatele evaluărilor au fost consemnate în fișe urmărindu-se astfel progresul elevilor; - metodele de evaluare folosite au fost diverse și atent îmbinate pentru a oferi date reale despre cunoștințele elevilor; - rezultatele obținute de elevi la probele de evaluare formative, sumative, finale au fost trecute în mod ritmic în carnetele elevilor, pentru ca părinții să fie informați asupra acestora din timp, - pentru fiecare probă de evaluare am solicitat semnătura părinților pentru a fi siguri că aceștia au luat la cunoștință; - s-au folosit forme alternative de evaluare, de exemplu portofoliile; - asigurarea obiectivității şi transparenţei în evaluare; - notarea ritmică a elevilor; - aplicarea testelor predictive şi de progres, adaptând apoi strategiile de lucru în urma evaluării competenţelor specifice vizate; - o evaluare obiectivă şi unitară a tuturor copiilor; - consecvenţă în administrarea probelor de evaluare; - analiza ierarhică, pe colectivul de copii şi procentual pe itemi, a rezultatelor evaluării copiilor; - stabilirea strategiilor didactice adecvate, în scopul remedierii deficienţelor procesului educaţional, în funcţie de rezultatele înregistrate la evaluare; -corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competenţele specifice vizate de programa şcolară; - utilizarea unor forme diferite de evaluare; Oportunități: - posibilitatea achiziționării de către învățător a unor auxiliare care conțin teste după modelul celor naționale. 4. Aprecieri asupra nivelului atingerii standardelor de către elevi: Puncte tari: - aproape toți elevii au reușit să asimileze conținuturile propuse pentru învățare cel puțin până la nivelul mediu; - la nivelul preșcolar majoritatea copiilor au un comportament atins, restul având un comportament în dezvoltare. 5. Activități parteneriale părinți, școală, comunitate locală. Activități extrașcolare, concursuri: 9

10 Puncte tari: - planificarea de activități extracurriculare lunare, diverse și atractive pentru elevi; - activități extracurriculare desfășurate împreună cu colegii din alte clase sau grupe preșcolare; - implicarea părinților în desfășurarea activităților extracurriculare, atât la grădiniță cât și la școală; - desfășurarea unor activități interesante în Săptămâna Educației Globale la nivelul învățământului primar și preșcolar, activități la care au participat invitați, dar și părinți; Concursuri școlare - învățământ preșcolar Titlul concursului/ Nr. total de copii participanți premii I obținute premii II obținute Nr.de premii III obținute mențiuni obținute premii speciale obținute diplome de participare Toamna în cântec și culoare (nu au venit încă rezultatele) Concurs intejudețean A ruginit frunza din vii Concurs interjudețean Ghetuța Moșului Nicolae Concurs județean de arte vizuale Bradul de Crăciunsimbol al credinței și speranței Concursuri școlare - învățământ primar Titlulconcursului/ Nr. total de copiiparticipanți premii I obținute premii II obținute Nr.de premii III obținute mențiuni obținute premii speciale obținute 3 (nu au venit încă rezultatele) 3 (nu au venit încă rezultatele 3 (nu au venit încă rezultatele diplome de participare Toamna în cântec și culoare Nu s-au afișat rezultatele Concursul școlar național de 7 CP 2 CP competență și performanță COMPER Comunicare Concursul școlar național de 8 CP competență și performanță COMPER Matematică COMPER- comunicare, etapa I/ 1 clasa I 3 clasa I 2 clasa I 1 clasa I 7 elevi COMPER - matematică, etapa I/ 5 elevi 1 clasa I 2 clasa I 1 clasa I 1 clasa I TEDI- Școala siguranței/ 18 elevi 18 (concurs în desfășurare Comper/ Limba și literatura română Etapa județeană I 14 elevi Comper/ matematică Etapa județeană I 14 elevi Lumina Math etapa națională/ scrisă Profu de mate 1 clasa a II-a 2 clasa a II-a 2 clasa a II-a 2 clasa a II-a 4 clasa a II-a 5 clasa a II-a 3 clasa a II-a 4 clasa a II-a 2 clasa a II-a 1 clasa a II-a 5 clasa a II-a 2 clasa a II-a 1 clasa a II-a 10

11 Comper Limba română 14 elevi etapa I Comper Matematică 6 elevi etapa I Toamna în cântec şi culoare 4 elevi Comper Comunicare etapa I 11 elevi Comper Matematică etapa I 10 elevi TOTAL Toamna în cântec și culoare TOTAL TEDI- Școala siguranței/ 18 elevi TOTAL Lumina Math etapa națională/ scrisă 3 clasa a III-a 1 clasa a III-a Nu am primit rezultatele 2 clasa a IV-a 3 clasa a IV-a 5 clasa a III-a 1 clasa a III-a 5 clasa a IV-a 2 clasa a IV-a 5 clasa a III-a 2 clasa a III-a 2 clasa a IVa 3 clasa a IVa 1 clasa a III-a 2 clasa a III-a 2 clasa a IV-a 1 clasa a IV-a clasa a IVa 13 participanți / Nu s-au afișat rezultatele 18 TOTAL Profu de mate TOTAL Comper/ matematică Etapa județeană I TOTAL Comper/ Limba și literatura română Etapa județeană I Titlul concursului/ olimpiadei Toamna în cântec și culoare Concurs CAEJ Concurs CAERI Nr. 46. al MEN / Concurs CAEN Nivel local, județean, regional, național,internațion al Nivel regional TEDI - Școala siguranței 9926/ Comper 419/ Național Protocol de colaborare cu MENCS nr. 419/ CAEN Nr / , secțiunea 3, poziția 4 Lumina Math Național Profu de mate Național/On line Puncte slabe: - existența unui număr mic de concursuri şcolare care nu implică contribuții financiare (la învățământul primar). Măsuri de remediere: - identificarea concursurilor şcolare care nu implică contribuții financiare. 6. Curriculum la decizia școlii 11

12 - elevii clasei pregătitoare beneficiază de o oră de opțional intitulat Clubul Curioşilor, susținut de prof. Monica Dumitrel; - elevii clasei a IV-a beneficiază de o oră de opțional intitulat,,capcanele ortografiei, susținut de profesor vatavu Lăcrămioara; - copiii de la toate cele trei grupe, mică, mijlocie și pregătitoare beneficiază de un opțional de limba engleză, intitulat LET S PLAY OUR WAY WITH ENGLISH, susținut de prof. Jităreanu Andrei; - copiii de la grupa mare beneficiază de un opțional intitulat Să creștem sănătoși, susținut de educatoarea grupei, Tudose Monica. Oportunități: - o ofertă bogată de opționale în concordanță cu cerințele actuale ale societății. 7. Activitatea de perfecționare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, IȘJ, CCD, etc. - toate cadrele didactice au participat la activitățile Cercului pedagogic de care aparțin; - se realizează cercetarea practică pentru temă de cercetare, intitulată,,metode alternative de evaluare. 8. Exemple de bună practică, propuneri, recomandări pentru semestrul/anul următor. - susţinerea de către prof. pentru înv. primar a unor ore de pregătire suplimentară ( până la 4 ore de pregătire săptămânală clasa a IV-a) ; - susţinerea de către prof. pentru înv. primar a unor ore de voluntariat săptamânal; - participarea și implicarea părinților în cadrul proiectelor educaționale caritabile; - existeța unui Centrul pilot de învățare și evaluare COMPER în Școala Cornerstone, coordonat de profesor Pădurariu Nina; - delurarea unor parteneriate internaționale și naționale cu diverse asociații și instituții locale; - diseminarea activităților extrașcolare în ziarele locale. Responsabil Comisie metodică, Profesor pentru învățământul primar Pădurariu Nina COMISIA METODICĂ DE LIMBᾸ ṢI COMUNICARE. EDUCAṬIE FIZICᾸ ȘI SPORT. ARTE Comisia metodică de Limbă și comunicare. Educație fizică și sport. Arte cuprinde 5 membri : Alina Lupu, profesor de Limba și literatura română, Jităreanu Andrei, profesor de limbi moderne, Gușulei Gheorghina, profesor de educație muzicală, Blaga Dorinel, profesor de arte plastice și Buțincu Doru, profesor de educație fizică și sport 1. Proiectarea didactică: Puncte tari: - activităţile s-au desfășurat conform Planului managerial al comisiei metodice, pentru anul școlar , concretizat în Planul de activităţi al comisiei metodice; - proiectarea didactică a fost alcătuită corect, coerent, competențele generale, sociale și civice fiind corelate cu activitățile de învățare și conținuturile; - s-a anticipat gradul de dificultate al unor noțiuni ce urmau a fi predate, alocându-se un număr mai mare de ore precum și o mai mare diversitate de metode de aprofundare a cunoștințelor; - conținuturile prevăzute în planificare au fost parcurse integral în semestrul I al anului școlar în curs; - probele și testele de evaluare au fost explicate, demonstrate și executate astfel încât elevii să poată înțelege și să execute practic, realizând progrese; - s-au elaborat, aplicat și interpretat testele inițiale, prilej cu care s-au constatat diferite probleme: incoerență în exprimarea scrisă și orală a elevilor, incapacitatea unora de a identifica și explica valoarea expresivă a figurilor de stil, lipsa persuasiunii în argumentare. S-a realizat un plan de activităţi privind ameliorarea comunicării scrise și orale a acestora. Atenția s-a îndreptat asupra elevilor din clasa a VIII-a și a VI-a, în vederea pregătirii lor pentru Evaluarea Națională; - s-au întocmit programe de pregătire pentru Evaluare Națională, pentru olimpiade și concursuri școlare; - competențele generale, sociale și civice, valorile și atitudinile au fost centrate spre un proces instructiv de calitate; - la educaţia muzicală, în proiectarea didactică au fost respectate prevederile programei şcolare pentru pregatirea teoretică şi practică a elevilor, pentru asimilarea unui repertoriu corespunzator a noțiunilor teoretice predate; - s-a realizat baza material-didactică necesară pentru desfăşurarea in condiţii optime a orelor de educaţie muzicală și a activităților extrașcolare. 12

13 2. Calitatea actului didactic: Puncte tari: - s-a urmărit dezvoltarea creativităţii, folosind în principal metoda jocului, metoda Brainstorming, metoda exerciţiului (exerciţiu joc), metoda demonstraţiei, metoda explicaţiei şi metoda dialogului dirijat; - cadrele didactice au fost preocupate de a-și organiza activitatea sub forme diverse, asigurând participarea activă a tuturor elevilor la actul didactic; - materialul didactic folosit a fost divers, asigurând transferul cunoștințelor elevilor în practică; - s-a urmărit ca învățarea să fie centrată pe elev; - s-au folosit în predare atât mijloace clasice, cât și moderne; - s-a urmărit stimularea motivației elevilor pentru învățare și dezvoltarea capacităților intelectuale în vederea obținerii unor rezultate bune; - în vederea aprofundării cunoștințelor nou predate și pentru asigurarea feedback-ului, s-au asigurat fișe de lucru cu exerciții care conțin itemi diferiți, stimulându-se atât lucrul individual, cât și pe grupe; - desfășurarea lecțiilor în cabinete și săli specializate a permis folosirea materialului didactic din dotare, fapt care ușurează înțelegerea conținuturilor și formarea de competențe; - la limba română și la limbile moderne s-a format o serie de competențe specifice prin lecții de predareînvățare, folosindu-se atât metode orale, cât și scrise. De asemenea, s-au folosit strategii care au permis tratarea diferențiată a elevilor, oferindu-li-se astfel șanse reale la progres; - folosirea la majoritatea orelor de limbi moderne a materialelor audio și video, însoțite de imagini și jocuri au permis stimularea și facilitarea procesului de învățare și familiarizare cu limba străină; - s-a realizat încorporarea în fiecare oră de limbi moderne a cunoștințelor învățate, procedeul ajutând elevii să treacă printr-o recapitulare continuă; - folosirea materialelor audio și video a ajutat toți elevii să înțeleagă și să achiziționeze mai bine limba străină studiată. De asemenea, s-au utilizat mijloace online în studierea limbilor moderne; - la educație plastică, s-au folosit albume de artă, reviste, planşe, dicţionare de artă, respectându-se particularităţile de vârstă ale elevilor. S-au diversificat tehnicile de lucru la probele practice pentru a forma deprinderile exprimării plastice în vederea dezvoltării simţului estetic pentru proporţie şi stil. De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea capacităţii de comunicare vizuală şi verbală, folosind analiza plastică a lucrărilor realizate de către elevi (morfologia şi sintaxa imaginii plastice). - în cadrul orelor de educație fizică, accentul a fost pus pe lucrurile mai puţin înţelese: explicația, demonstrația și execuția unor exerciții pentru dezvoltarea fizică armonioasă, menținerea stării optime de sănătate și dezvoltarea calităților motrice de bază. S-a lucrat diferențiat pe grupe, în funcție de pregătirea fizică și de nivelul de dezvoltare-educare a calităților motrice de bază, astfel încât elevii mai slab pregătiți să ajungă la nivelul celor bine pregătiți. Folosirea la unele lecții de educație fizică a materialelor video însoțite de imagini și jocuri au facilitat procesul de învățare și familiarizarea cu exercițiile fizice; - în cadrul orelor de muzică, s-au respectat particularităţile de vârstă ale copiilor, avându-se în vedere un repertoriu corespunzător; s-au format deprinderi de cânt şi audiţie muzicală, s-au dobândit aptitudini de a inţelege şi de a practica muzica, s-a atras atenţia asupra stimulării interesului pentru adevăratele valori muzicale și pentru cunoașterea unor creații ale marilor compozitori. 3. Calitatea evaluării elevilor: Puncte tari: - evaluarea a fost constantă, obiectivă, de tip inițial, formativ și sumativ, realizată individual; - metodele de evaluare folosite au fost diverse și atent împletite, atât pentru a oferi date reale despre cunoștințele elevilor, cât și pentru a-i motiva pe elevi, a le trezi interesul pentru învățătură și pentru a progresa în vederea atingerii de noi standarde; - înaintea fiecărei evaluări, elevii au primit fișe recapitulative, exerciții de diferite tipuri, care au permis aprofundarea cunoștințelor din unitatea de învățare vizată pentru evaluare și oral s-au reluat, de câte ori a fost nevoie, noțiunile teoretice; - după fiecare unitate de învățare, elevii au fost evaluați prin probe scrise; elevii au primit teste cu bareme de notare, astfel încât ei să se poată autoevalua; - s-a urmărit o notare ritmică a elevilor; - evaluarea elevilor s-a făcut și prin mijloace moderne, prin realizarea unor portofolii; - la educație plastică s-a realizat evaluarea lucrărilor practice; - la Limba și literatura română, în teste și teze s-au făcut observații detaliate privind rezolvarea cerințelor și aprecieri; - elevilor care au întâmpinat dificultăți de învățare, neatingând obiectivele solicitate, li s-a realizat un plan de măsuri; - in cadrul orelor de muzică, elevii au obţinut rezultate bune şi foarte bune la testele iniţiale la evaluarea semestrială și finală, precum şi la ascultarea periodică. 13

14 4. Aprecieri asupra nivelului atingerii standardelor de către elevi: Puncte tari: - în vederea pregătirii examenelor naționale, s-a avut în vedere parcurgerea programei școlare, realizarea unor ore suplimentare de pregătire, rezolvarea unor modele de teste și parcurgerea programei de opțional; - temele de acasă au fost bine dozate, fără excese și au fost corectate și apreciate verbal; - în atingerea standardelor minime și medii, elevii au fost puși în situația de a învăța direct, prin colaborarea cu profesorul, prin reluarea unor noțiuni mai dificile dar și prin aprofundarea acestora prin rezolvarea unor exerciții cu itemi diferiți; - s-a reuşit o menţinere la un nivel optim al claselor, unii elevi înregistrând progrese față de anul școlar anterior; - la educație plastică, aproximativ 96% dintre elevi se pot exprima cu uşurinţă în evaluările verbale, respectând particularităţile de vârstă şi individuale. La evaluarea practică, toţi elevii se pot exprima cu uşurinţă ţinând cont de diversificarea tehnicilor de lucru; - la educație fizică, s-a reuşit o menţinere la un nivel optim al claselor, unii elevi înregistrând performanță pe ramuri sportive; - elevii și-au insuşit noţiuni din teoria muzicală, deprinderi specifice de cânt pe o voce si două voci, audiţie muzicală, s-au familiarizat cu viaţa şi creaţia marilor compozitori, reuşind să ajungă la standardele curriculare de performanţă. 5. Activități parteneriale părinți, școală, comunitate locală. Activități extrașcolare, concursuri. - legătura cu parinţii este foarte bună, la şedinţele cu părinţii, aceştia participând în mod activ, atât numeric, cât și în dezbateri sau discuții; - cadrele didactice ale școlii au colaborat optim, în vederea realizării unor activități comune; - s-au realizat lunar activități, conform Planului de activități, realizat de responsabilul comisiei metodice; Concursuri Titlul concursului/ Nr. total de copii participanți Concursul național de competență și performanță pentru elevi și profesori/25 Olimpiada Gimnaziilor (baschet fete)/echipa Olimpiada Gimnaziilor (tenis de masa)/echipa Olimpiada de limba engleză faza pe școală / 9 Arthur Verona/ 17 premii I obținute premii II obținute Nr.de premii III obținute mențiuni obținute premii speciale obținute diplome de participare Curriculum la decizia școlii În semestrul I al acestui an școlar, s-au derulat opționalele: - Scriere şi argumentare, la nivelul ariei curriculare, ce are în vedere pregătirea elevilor de clasa a VIII-a pentru examenul naţional, mai ales din punctul de vedere al interpretării unui text literar şi nonliterar (pentru subiectul ce are un text la prima vedere), orientarea elevilor către lecturarea unor texte, care au drept scop îmbunătăţirea actului citirii, dar şi al îmbogăţirii vocabularului; - la clasa a V-a File de poveste, opțional integrat, ce are în vedere încercarea atragerii elevilor spre lectură, un imperativ al societății de astăzi, dar și spre întelegerea textelor literare; - Let s play our way with English, nivelul 1 - la grupa mică și grupa mijlocie, grădiniță; - Let s play our way with English, nivelul 2 la grupa mare; - consolidarea acțiunilor tehnice-tactice la clasa a VI-a. 7. Activitatea de perfecționare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, IȘJ, CCD, etc. - toate cadrele didactice au participat la activitățile comisiei metodice și Cercului pedagogic de care aparțin; 14

15 - se realizează cercetarea practică pentru temă de cercetare, intitulată Eficienţa metodelor şi tehnicilor interactive în stimularea creativităţii elevilor. 8. Exemple de bună practică, propuneri, recomandări pentru semestrul/anul următor: Puncte tari: - susținerea unor ore de pregătire suplimentară; - implicarea și responsabilizarea elevilor în cadrul activităților practice desfășurate în timpul orelor de curs; - pregătirea elevilor pentru o interpretatare corectă, expresivă, pe două voci la serbările organizate în cadrul școlii ; - perfecţionarea continuă şi cât mai multe rezultate bune; - colaborare interdisciplinară in realizarea activităţilor şcolare şi extraşcolare; - participarea la olimpiadele școlare și concursuri școlare cu elevii capabili; - perfecţionarea continuă şi cât mai multe rezultate bune ; - pregătirea anticipată a elevilor capabili de olimpiade școlare; - calificarea a 3 elevi la olimpiada de limba engleză. Responsabil, Prof. Alina Lupu COMISIA METODICĂ DE MATEMATICĂ, OM ȘI SOCIETATE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGII Componenţa comisiei metodice: Giuraniuc Sorin - prof. de fizică şi chimie, gr. I, titular Creţu Daniela - prof. de matematică, gr. I, titular Vremescu Verginica - prof. de ed. tehnologică, gr. I, plata cu ora Posteucă Anca - prof. de biologie, gr. II, suplinitor calificat Boariu Liliana - prof. de geografie, istorie, cultură civică, gr. I, titular Jităreanu Alexandru Ionuț - prof. de religie, debutant, suplinitor calificat 1. Proiectarea didactică: Puncte tari: - proiectarea didactică a fost în conformitate cu Programa școlară și numărul de ore alocat prin Planul cadru; - la nivelul unității de învățământ s-au realizat: planificarile calendaristice anual și semestriale la cele două obiecte; proiectele unităţilor de învăţare; teste de evaluare inițială, formativă și sumativă; planuri de intervenție personalizate; fișe de lucru; ore desfăşurate în cabinetul multimedia atât la fizică, cât şi la chimie; experimente de laborator. - cunoașterea și respectarea legislației școlare în vigoare și a reglementărilor elaborate de Ministerul Educaţiei în domeniul asigurării calității educției; - implicarea în în activitățile de proiectare a ofertei educaționale și în echipa de proiect a școlii; - au fost propuse teme pentru CDȘ. 2. Calitatea actului didactic: Puncte tari: - accentuarea legăturilor dintre teorie și contexte de viață reală în predarea cunoștințelor; - efectuarea de ore de pregătire suplimentare pentru clasa a VIII-a, la matematică, dar și cu celelalte clase( orele de extracurricular cu clasele V- VII); - creșterea calității activităţii didactice desfăşurată prin diversificarea metodelor de predare şi evaluare; - efectuarea unor ore de pregătire cu elevii care nu aveau suficiente deprinderi pentru însușirea unor competențe de bază la fizică; - s-au efectuat ore de pregătire cu elevii de clasa a VI a, în vederea susţinerii Evaluării Naţionale, și pentru participarea la diverse concursuri; - s-au desfăşurat ore în cabinetul multimedia şi ore desfășurate pe platforme online atât la fizică, cât și la chimie; - elevii realizează experimente de laborator sub supraveghere și în urma prelucrării normelor specifice de protecția muncii; 15

16 - preocuparea permanentă pentru perfecționarea în specialitate, metodică, psihopedagogie, participare activă la cursuri și activități specifice, aplicarea la clasă a metodelor active de predare și de învățare prin cooperare, având ținte educaționale bine alese, care se regăsesc în activitatea la clasă și în cea extrașcolară; - s-e solicită elevilor să-și argumenteze răspunsurile, să formuleze întrebări, să rezolve probleme; - se realizează proiecte aplicative individuale sau în echipe; - un număr de 4 elevi au fost pregătiți și au participat la concursul de fizică PHI ; - au fost respectate normele de protecția muncii, ceea ce a dus la lipsa accidentelor de muncă sau în timpul orelor de laborator; - au fost gestionate micile conflicte care au apărut între elevi. 3. Calitatea evaluării elevilor: Puncte tari: - realizarea baremului de notare pentru fiecare test și comunicarea acestuia elevilor; - obiectivitate ridicată datorită evaluării preponderent scrisă; - evaluările inițiale, formative și sumative au vizat, nevoile elevilor, sprijinul necesar, stilurile de învățare, cunoștințele, experiența și abilitățile anterioare; - rezolvarea exercițiilor după fiecare secvență de învățare și corectarea testelor imediat după aplicare, pentru o mai corectă autoevaluare; - verificarea caietelor de teme și a portofoliilor periodic; - creșterea nivelului cunoștințelor elevilor datorate unui număr mic de elevi în clase și colectarea unui feed-back rapid; - introducerea unor metode moderne de predare și evaluare; - s-a consemnat permanent progresul sau regresul elevilor. 4. Aprecieri asupra nivelului atingerii standardelor de către elevi: Puncte tari: - dezvoltarea capacității de a gândi logic; - copiii realizează experimente de laborator sub supraveghere; - majoritatea elevilor din clasele la care se predau disciplinile fizică, chimie, biologie, matematică, istorie, geografie obțin un nivel mediu de cunoștințe, existând și elevi foarte buni. 5. Activități parteneriale părinți, școală, comunitate locală. Activități extrașcolare, concursuri. Puncte tari: - d-l prof. Sorin Giuraniuc a participant la întocmirea programului de activități din cadrul săptămânii Școala altfel și Săptămâna educației globale ; - organizarea și participarea la activităţi în cadrul şcolii şi cu unităţile partenere; - inițierea de noi parteneriate; - menținerea unei legături strânse cu părinții elevilor și participarea d-lui prof. Sorin Giuraniuc la şedinţele cu părinţii la clasele la care predă fizica şi/sau chimia; - efectuarea de ore de pregătire cu elevii capabili de performanță și participarea la concursuri; - participarea la acțiuni de voluntariat; - colaborarea cu presa locală în vederea promovării ativităților școlii. Concursuri Titlul concursului/ Nr. total de copii participanți premii I obținute premii II obținute 16 Nr.de premii III obținute mențiuni obținute premii speciale obținute diplome de participare Concursul Național de Fizică 4 PHI 4 participanți Lumina math /5 5 Concursul de proiecte Lumea mea depinde de noi! din cadru Săptămânii Educației Globale etapa județeană toată școala 1 nu au fost afișate rezultatele Concursul şcolar naţional de competenţă şi performanţă Comper Matematică, ediţia , etapa I, judeţeană/

17 - 4 elevi (3 elevi la chimie și 1 elev la fizică) au participat la Centrul de Excelență pentru Tinerii Capabili de Performanță, la disciplinele chimie, respectiv fizică 6. Curriculum la decizia școlii - nu există la obiectele fizică, chimie, biologie, istorie, geografie în acest an școlar; - au fost propuse opționale pentru anul școlar următor; - opţionalul Matematică pentru examen reprezintă o recapitulare a materiei claselor V-VII la matematică, pe capitole cuprinzând materia pentru Examenul de Evaluare Naţională; - opţionalul Matematică aplicată pentru examen reprezintă o recapitulare a materiei claselor V-VI la matematică, pe capitol, cuprinzând materia pentru Examenul de Evaluare Naţională, precum şi alicaţii în informatică. 7. Activitatea de perfecționare prin comisia metodică, cercuri pedagogice, IȘJ, CCD, etc. - toate cadrele didactice au participat la activitățile desfășurate în cadrul comisiei metodice; - se realizează cercetarea practică pentru temă de cercetare, intitulată Impactul manualelor digitale la clasa a V-a. 8. Exemple de bună practică, propuneri, recomandări pentru semestrul/anul următor. - inițierea elevilor în realizarea proiectelor aplicative individuale sau în echipe și prezentarea lor în fața colegilor (referate, planșe, surse de tensiune electromotoare, diverse experimente etc); - desfăşurarea de ore în cabinetul multimedia al școlii, în care au fost proiectate materiale în format PPT sau PREZI realizate de elevi; - participarea la şedinţele cu părinţii; - participarea la acțiuni de voluntariat; - stimularea elevilor în vederea participării la diverse concursuri școlare. Responsabil, Profesor Boariu Liliana COMISIA PENTRU DEZVOLTARE PROFESIONALĂ ȘI EVOLUȚIE ÎN CARIERĂ Formarea şi perfecţionarea continuă a cadrelor didactice din unitatea noastră s-a realizat astfel: - prin studiu individual de specialitate/autoperfecţionare; - prin activităţile desfăşurate în cadrul comisiilor metodice, a cercurilor pedagogice şi a consfătuirilor cadrelor didactice; - prin schimburi de experienţă profesională (la nivel şcolar în cadrul activităţilor de parteneriat cu diferite şcoli din oraş sau din alte localităţi); - prin participarea la cursuri de formare iniţială si perfecţionare continuă organizate/avizate de instituţii abilitate sau perfecţionare prin grade didactice (CCD, IŞJ). PUNCTE TARI Coordonatele activităţii responsabilului cu formarea continuă în acest semestru au fost: INFORMARE - accesibilizarea şi facilitarea accesului la informaţie pentru toate cadrele din şcoală; - diseminarea tuturor informaţiilor din domeniu privitoare la perfecţionare şi formare continuă, inscriere la grade didactice; - prezentarea ofertei CCD Botoşani privind Formarea continuă în învăţământul preuniversitar-denumire curs, număr de ore, credite echivalente, adresabilitate-învăţămant preşcolar, primar, gimnazial, personal de îndrumare şi control; - informarea cadrelor didactice cu privire la Activităţile metodice, ştiinţifice şi culturale desfăşurate de CCD Botoşani-denumirea activităţii, forme de derulare a activităţii, perioada de desfăşurare; - informarea cadrelor didactice cu privire la cursurile de formare desfăşurate de alţi furnizori de curs Fundaţia Humanitas (Cursuri Mentor, Formator, Educaţia copiilor cu CES), Asociaţia ACCES, cursuri prin corespondenţă; - informarea cadrelor didactice privind Metodologia pentru organizarea si defăşurarea examenului national de definitivat, Anexe la OM 5561/2011 privind aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţămantul preuniversitar; - rapoarte inspecţii şcolare. ORGANIZARE - actualizarea pentru fiecare cadru didactic a Fişei de evidenţă a formării continue; 17

Comisia metodica: Stiintele Naturii

Comisia metodica: Stiintele Naturii Str. Florilor, Nr. 4, Tel: 0266.330.354; fax: 0371605770 e-mail: didactic_gb@yahoo.com Avizat, Director:TÎRNAUCĂ LILIANA IZABELA PLAN MANAGERIAL ANUAL Comisia metodică: Om şi Societate An școlar : 2016/2017

Mai mult

ȘCOALA GIMNAZIALĂ IBĂNEŞTI Loc.Ibăneşti, str.principală nr.80 Tel: / Fax: Cod fiscal

ȘCOALA GIMNAZIALĂ IBĂNEŞTI Loc.Ibăneşti, str.principală nr.80 Tel: / Fax: Cod fiscal ... din... Aprobat în Consiliul de administrație Din... Prezentat în Consiliul profesoral Din... Plan managerial semestrial prof. DAN INGRID DIRECTOR ȘCOALA GIMNAZIALĂ IBĂNEȘTI Anul şcolar - 2019 I. CURRICULUM

Mai mult

PO

PO ŞCOALA GIMNAZIALĂ PETRU PONI CUCUTENI GRAFICUL DE MONITORIZARE ȘI CONTROL 2018-2019 ŞCOALA GIMNAZIALĂ PETRU PONI CUCUTENI Localitatea CUCUTENI, Judeţul IAŞI Tel./fax: 0232/717074 Mail: scoala_cucuteni5000@yahoo.com

Mai mult

Microsoft Word - Planul managerial pentru semestrul al doilea an scolar

Microsoft Word - Planul managerial pentru semestrul   al doilea an scolar Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice PLANUL MANAGERIAL 2016-2017 SEMESTRUL AL II-LEA În semestrul al II-lea al anului şcolar 2016-2017 vor fi urmărite priorităţile stabilite la nivelul

Mai mult

FIŞA DE AUTOEVALUARE /EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar conform OMECTS nr.6

FIŞA DE AUTOEVALUARE /EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar conform OMECTS nr.6 FIŞA DE AUTOEVALUARE /EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar conform OMECTS nr.6143/2011 şi OMEN nr. 3597/2014 Numărul fişei postului...

Mai mult

Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic î

Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic î Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic în vederea integrării profesionale a absolvenților.

Mai mult

Scoala Gimnaziala Merei Str. Principală, com. Merei, jud. Buzău Tel/ fax: GRAFICUL UNIC DE MONITORIZARE ȘI CO

Scoala Gimnaziala Merei Str. Principală, com. Merei, jud. Buzău Tel/ fax: GRAFICUL UNIC DE MONITORIZARE ȘI CO GRAFICUL UNIC DE MONITORIZARE ȘI CONTROL AN ȘCOLAR 2018-2019 ARGUMENT Monitorizarea şi controlul activităţii şcolii în anul şcolar 2018 2019 se va face ţinând cont de toate punctele slabe, ameninţările

Mai mult

COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ PIATRA-NEAMŢ FIŞĂ CADRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA ACORDĂRII CALIFICATIVULUI ANUAL Numărul fişei postului:.

COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ PIATRA-NEAMŢ FIŞĂ CADRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA ACORDĂRII CALIFICATIVULUI ANUAL Numărul fişei postului:. COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ PIATRA-NEAMŢ FIŞĂ DRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA ACORDĂRII LIFITIVULUI ANUAL Numărul fişei postului:. Numele şi prenumele cadrului didactic:.. Specialitatea:..

Mai mult

COLEGIUL TEHNIC VICTOR UNGUREANU CÂMPIA TURZII Str. Laminoriştilor nr. 115, Câmpia Turzii, jud. Cluj Telefon / fax:

COLEGIUL TEHNIC VICTOR UNGUREANU CÂMPIA TURZII Str. Laminoriştilor nr. 115, Câmpia Turzii, jud. Cluj Telefon / fax: COLEGIUL TEHNIC VICTOR UNGUREANU CÂMPIA TURZII Str. Laminoriştilor nr. 115, Câmpia Turzii, jud. Cluj Telefon / fax: 0264-368181 E-mail: ctvuct@gmail.com Avizat în şedinţa CP din 13.10.2015 : prof. Bozdog

Mai mult

Fişa cadru de evaluare în vederea acordării calificativului anual

Fişa cadru de evaluare în vederea acordării calificativului anual MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE LICEUL TEHNOLOGIC DUMITRU DUMITRESCU ŞOS. BUCUREŞTI-TÂRGOVIŞTE NR. 1 BUFTEA - JUD. ILFOV TEL/FAX: 011911 e-mail: ltdd_buftea@yahoo.ro FIŞA DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA

Mai mult

Anexa 1 Nr. 1357/ ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOAN VLĂDUŢIU LUDUŞ, JUDEŢUL MUREŞ PLAN OPERAŢIONAL Anul şcolar Domenii funcţionale Obiective

Anexa 1 Nr. 1357/ ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOAN VLĂDUŢIU LUDUŞ, JUDEŢUL MUREŞ PLAN OPERAŢIONAL Anul şcolar Domenii funcţionale Obiective Anexa 1 Nr. 1357/12.10. ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOAN VLĂDUŢIU LUDUŞ, JUDEŢUL MUREŞ PLAN OPERAŢIONAL Anul şcolar 2018 Domenii funcţionale Obiective specifice Acţiuni Compartiment responsabil Materiale Financiare

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA PLAN OPERAŢIONAL PLAN OPERAŢIONAL AN ŞCOLAR ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA Ţ1: Prevenirea eşeculu

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA PLAN OPERAŢIONAL PLAN OPERAŢIONAL AN ŞCOLAR ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA Ţ1: Prevenirea eşeculu PLAN OPERAŢIONAL AN ŞCOLAR 2016-2017 Ţ1: Prevenirea eşecului şcolar şi creşterea performanţei elevilor prin reforma şi personalizarea procesului instructiv educativ Domeniul funcţional CURRICULUM Obiective

Mai mult

RAPORT DE AUTOEVALUARE SEMESTRIALA AN ŞCOLAR UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME:Dobre Adri

RAPORT DE AUTOEVALUARE SEMESTRIALA AN ŞCOLAR UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME:Dobre Adri RAPORT DE AUTOEVALUARE SEMESTRIALA AN ŞCOLAR 2017-2018 UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME:Dobre Adriana-Iulia VECHIME ÎNVĂTĂMÂNT: 2 ani, 2 luni si 9 zile

Mai mult

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ALBA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Nr. / Avizat, Inspector școlar general prof. Marcela - Eugenia DĂRĂMUȘ Anexa 6 la or

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ALBA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Nr. / Avizat, Inspector școlar general prof. Marcela - Eugenia DĂRĂMUȘ Anexa 6 la or / Avizat, Inspector școlar general prof. Marcela - Eugenia DĂRĂMUȘ Anexa 6 la ordinul ministrului educației naționale nr. 6/.04.07 Avizat, Inspector școlar pentru management instituțional prof. Adriana

Mai mult

SCOALA GIMNAZIALA COMUNA MAGURELE PRAHOVA Director Prof. CLAUDIA ILIESCU GRAFIC UNIC DE MONITORIZARE, CONTROL, EVALUARE AN ŞCOLAR ARGUMENT:

SCOALA GIMNAZIALA COMUNA MAGURELE PRAHOVA Director Prof. CLAUDIA ILIESCU GRAFIC UNIC DE MONITORIZARE, CONTROL, EVALUARE AN ŞCOLAR ARGUMENT: Prof. CLAUDIA ILIESCU GRAFIC UNIC DE MONITORIZARE, CONTROL, EVALUARE AN ŞCOLAR 2016-2017 ARGUMENT: Monitorizarea şi controlul activităţii în anul şcolar 2016-2017, au ca punct de pornire: - Punctele slabe

Mai mult

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD Nr din Aprobat în CA al ISJ Bistriţa-Năsăud din

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD Nr din Aprobat în CA al ISJ Bistriţa-Năsăud din Nr. 7460 din 01.10. Aprobat în CA al ISJ Bistriţa-Năsăud din 01.10. Avizat, INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL, Prof. CAMELIA TABĂRĂ GRAFICUL UNIC al activităţilor de îndrumare şi control Anul şcolar Inspecția școlară

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR ADJUNCT AN ȘCOLAR Aprobat, Inspector școlar general, Prof. Elena LAIU Numele și prenumele: Unitatea de înv

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR ADJUNCT AN ȘCOLAR Aprobat, Inspector școlar general, Prof. Elena LAIU Numele și prenumele: Unitatea de înv FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR ADJUNCT AN ȘCOLAR 07-08 Aprobat, Inspector școlar general, Prof. Elena LAIU Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Perioada evaluată: UNITATEA DE COMPETENȚĂ I. Proiectarea

Mai mult

Microsoft Word - analiza_institutionala.doc

Microsoft Word - analiza_institutionala.doc 1 Liceul tehnologic,,mihai EMINESCU Slobozia 920024, Judeţ Ialomiţa PROCEDURA OPERAŢIONALĂ ANALIZĂ INSTITUŢIONALĂ COD: PO 1.03 Data elaborării: 15.04.2013 Elaborat Profesor: Dumitru Elena Semnătura: Verificat

Mai mult

În atenţia Inspectorului Şcolar Educativ,

În atenţia Inspectorului Şcolar Educativ, RAPORT ARGUMENTATIV ÎN VEDEREA ACORDĂRII CALIFICATIVULUI ANUAL PENTRU CADRELE DIDACTICE Numele şi prenumele cadrului didactic... Specialitatea... Perioada evaluării: 2018-2019 Domenii ale evaluării 1.

Mai mult

GRĂDINIŢA NR. 231 SEDIUL CENTRAL Str. Codrii Neamţului nr.68 CORPUL NOU Str. Cozla nr.1 CORP A CORP B CORPUL A Str. CODRII NEAMŢULUI NR.68; TELEFON: 0

GRĂDINIŢA NR. 231 SEDIUL CENTRAL Str. Codrii Neamţului nr.68 CORPUL NOU Str. Cozla nr.1 CORP A CORP B CORPUL A Str. CODRII NEAMŢULUI NR.68; TELEFON: 0 GRĂDINIŢA NR. 231 SEDIUL CENTRAL Str. Codrii Neamţului nr.68 CORPUL NOU Str. Cozla nr.1 CORP A CORP B CORPUL A Str. CODRII NEAMŢULUI NR.68; TELEFON: 021.345.11.10 Corpul de clădire A a fost dat în folosinţă

Mai mult

Anexa nr. 2 Aprobat CA al ISJ FIȘA CADRU DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI ADJUNCT Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Perioada eva

Anexa nr. 2 Aprobat CA al ISJ FIȘA CADRU DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI ADJUNCT Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Perioada eva Aprobat CA al ISJ 106.017 FIȘA CADRU DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI ADJUNCT Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Perioada evaluată: UNITATEA DE COMPETENȚĂ I. Proiectarea strategiei de coordonare

Mai mult

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA C E A C Liceul cu Program Sportiv Suceava An școlar - Avizat, Director, Prof. RADU IOAN Aprobat în CA în data de PLAN OPERAŢIONAL DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A CALITĂȚII Anul școlar - Nr. crt. Activități Tipul de

Mai mult

Program de activitate pe semestrul I

Program de activitate pe semestrul I PROGRAM DE ACTIVITŢI - SEMESTRUL I an şcolar 2017-2018 I. CURRICULUM Nr. 2436 din 11.10.2017 Cunoaşterea şi aplicarea documentelor de politică educaţională; Stabilirea ofertei curriculare în funcţie de

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ METEŞ JUDEŢUL ALBA PLANUL OPERAŢIONAL a) ASIGURAREA UNEI PREGĂTIRI DE NIVEL RIDICAT ŞI CREAREA UNUI CLIMAT CARE SĂ MOTIVEZ

ŞCOALA GIMNAZIALĂ METEŞ JUDEŢUL ALBA PLANUL OPERAŢIONAL a) ASIGURAREA UNEI PREGĂTIRI DE NIVEL RIDICAT ŞI CREAREA UNUI CLIMAT CARE SĂ MOTIVEZ ŞCOALA GIMNAZIALĂ METEŞ JUDEŢUL ALBA PLANUL OPERAŢIONAL 2014-2015 a) ASIGURAREA UNEI PREGĂTIRI DE NIVEL RIDICAT ŞI CREAREA UNUI CLIMAT CARE SĂ MOTIVEZE ELEVII PENTRU A-ŞI DEZVOLTA POTENŢIALUL OBIECTIVE

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR 2017-2018 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector școlar general, Prof. dr. Viorel STAN Nr. crt. Funcţia

Mai mult

COPERTA - PREDOMINANT VERDE

COPERTA  - PREDOMINANT VERDE 1 Obiectiv general 1: Creşterea calităţii procesului de învățământ prin modernizarea abordării procesului de predare-învăţare-evaluare la nivelul unităților de învățământ OBIECTICV SPECIFIC 1.1.Creșterea

Mai mult

Microsoft Word - PLAN DE OPERATIONAL C.E.A.C docx

Microsoft Word - PLAN DE OPERATIONAL  C.E.A.C docx PLAN OPERAŢIONAL 2017-2018 1. OBIECTIV STRATEGIC: DEZVOLTAREA UNEI CULTURI ȘI A UNEI MENTALITĂȚI A CALITĂȚII LA NIVELUL ÎNTREGULUI PERSONAL AL ŞCOLII (CADRE DIDACTICE, CADRE DIDACTICE AUXILIARE, PERSONAL

Mai mult

str.nicolae IORGA, nr. 19, , BOTOSANI, ROMÂNIA, tel. 0231/512885, fax 0231/512173, pagina web : COMI

str.nicolae IORGA, nr. 19, , BOTOSANI, ROMÂNIA, tel. 0231/512885, fax 0231/512173, pagina web :     COMI str.nicolae IORGA, nr. 19, 710200, BOTOSANI, ROMÂNIA, tel. 0231/512885, fax 0231/512173, pagina web : www.laurian.ro e-mail: at_laurian@yahoo.com COMISIA PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII RAPORT

Mai mult

FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a

FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul absolvirii: Specialitatea: Vechime în învățământ: Gradul

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUNGA Tel: 0232/714296; Fax: 0232/ Nr. 101/ PLAN OP

MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUNGA Tel: 0232/714296; Fax: 0232/ Nr. 101/ PLAN OP MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUNGA Tel: 0232/714296; Fax: 0232/714296 E-mail: scoalastrunga@yahoo.com Nr. 101/05.03.2019 PLAN OPERAŢIONAL An şcolar 2018-2019 Semestrul al II-lea STRUNGA

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, SAT POSEŞTII PĂMÂNTENI

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, SAT POSEŞTII PĂMÂNTENI ŞCOALA GIMNAZIALĂ, SAT POSEŞTII PĂMÂNTENI COMUNA POSEŞTI, JUD. PRAHOVA APROBAT DIRECTOR PLAN MANAGERIAL AL DIRECTORULUI ADJUNCT AN ŞCOLAR 2016-2017 ATRIBUŢII GENERALE ALE DIRECTORULUI ADJUNCT (1) În activitatea

Mai mult

R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * COLEGIUL PARTIC

R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * COLEGIUL PARTIC R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * COLEGIUL PARTICULAR VASILE GOLDIŞ ARAD C.F. 29602616, ARAD, str. Feleacului,

Mai mult

Microsoft Word - Raport L Romana

Microsoft Word - Raport L Romana RAPORT DE ACTIVITATE al Comisiei metodice a ariei curriculare Limbă și comunicare, an școlar 2015-2016 Analiza SWOT a activității desfășurate la nivelul comisiei metodice în semestrul I al anului școlar

Mai mult

NR.5545/ GRAFIC DE MONITORIZARE, CONTROL, EVALUARE DIRECTOR, prof. PÎRVULESCU DANA

NR.5545/ GRAFIC DE MONITORIZARE, CONTROL, EVALUARE DIRECTOR, prof. PÎRVULESCU DANA NR.5545/18.10.2018 GRAFIC DE MONITORIZARE, CONTROL, EVALUARE 2018-2019 DIRECTOR, prof. PÎRVULESCU DANA ARGUMENT: Monitorizarea şi controlul activităţii în anul şcolar 2018-2019, au ca punct de pornire:

Mai mult

PLAN OPERAŢIONAL CEAC / PLANUL OPERAŢIONAL AL COMISIEI DE EVALUARE ŞI ASIGURARE A CALITĂŢII an şcolar: INSTRUMENTE/ MODALITĂŢI

PLAN OPERAŢIONAL CEAC / PLANUL OPERAŢIONAL AL COMISIEI DE EVALUARE ŞI ASIGURARE A CALITĂŢII an şcolar: INSTRUMENTE/ MODALITĂŢI 1 PLANUL OPERAŢIONAL AL COMISIEI DE EVALUARE ŞI ASIGURARE A CALITĂŢII an şcolar: INSTRUMENTE/ MODALITĂŢI DE ACTIVITĂŢI RESPONSABILI TERMEN RESURSE EVALUARE I. ŢINTA: IMPLEMENTAREA ŞI CONSOLIDAREA MECANISMELOR

Mai mult

Nr. 648A/ Aprobat în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa din GRAFICUL DE MONITORIZARE ŞI CONT

Nr. 648A/ Aprobat în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa din GRAFICUL DE MONITORIZARE ŞI CONT Nr. 648A/21.02.2017 Aprobat în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa din 21.02.2017 GRAFICUL DE MONITORIZARE ŞI CONTROL AL INSPECTORATULUI ŞCOLAR 5 JUDEŢEAN 5 CONSTANTA

Mai mult

SCOALA GIMNAZIALA NR. 150 BD. EROII SANITARI, NR BUCURESTI, SECTOR 5 AVIZAT, INSPECTOR PENTRU MANAGEMENT I

SCOALA GIMNAZIALA NR. 150 BD. EROII SANITARI, NR BUCURESTI, SECTOR 5   AVIZAT, INSPECTOR PENTRU MANAGEMENT I SCOALA GIMNAZIALA NR. 150 BD. EROII SANITARI, NR. 29-31 BUCURESTI, SECTOR 5 Email: director_scoala_150@yahoo.com AVIZAT, INSPECTOR PENTRU MANAGEMENT INSTITUTIONAL SECTOR 5, MARILENA STROESCU TEMATICA SEDINTELOR

Mai mult

Școala Gimnazială Merei Str.Principala,com.Merei,jud.Buzau Tel/ fax: RAPORT DE ACTIVITATE COMISIA PEN

Școala Gimnazială Merei Str.Principala,com.Merei,jud.Buzau Tel/ fax: RAPORT DE ACTIVITATE COMISIA PEN Școala Gimnazială Merei Str.Principala,com.Merei,jud.Buzau Tel/ fax: 023855942E-mail: scoalagimnazialamerei@gmail.com RAPORT DE ACTIVITATE COMISIA PENTRU CURRICULUM SEMESTRUL I AN ȘCOLAR 2018-2019 La nivelul

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 sep

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 sep FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar 2016-2017 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 septembrie 2016-31 august 2017 Nr. crt. Funcţia managerială

Mai mult

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte Adresa: Târgovişte, strada George Cair, nr.3, judeţul Damboviţa Telefon/Fax: (0372)

Mai mult

Strategia CEAC

Strategia CEAC I. INTRODUCERE În conformitate cu prevederile legale privind asigurarea calităţii educaţiei, se constituie şi funcţionează Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii Educaţiei în Colegiul Tehnic

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ,,TUDOR ARGHEZI Loc. Piteşti, jud. Argeş, str. Horia, Cloşca şi Crişan, nr.7 Tel./Fax: ww

ŞCOALA GIMNAZIALĂ,,TUDOR ARGHEZI Loc. Piteşti, jud. Argeş, str. Horia, Cloşca şi Crişan, nr.7 Tel./Fax: ww ŞCOALA GIMNAZIALĂ,,TUDOR ARGHEZI Loc. Piteşti, jud. Argeş, str. Horia, Cloşca şi Crişan, nr.7 Tel./Fax: 0248216990 E-mail: scoala7pitesti@yahoo.com www.scoala7pitesti.ro.../... SCOALA GIMNAZIALA,,TUDOR

Mai mult

Academia de Studii Economice din Bucureşti Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic Caiet de practică pedagogică II Nivelul I de pregătir

Academia de Studii Economice din Bucureşti Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic Caiet de practică pedagogică II Nivelul I de pregătir Academia de Studii Economice din Bucureşti Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic Caiet de practică pedagogică II Nivelul I de pregătire psihopedagogică Curs postuniversitar Semestrul al

Mai mult

A TANTÁRGY ADATLAPJA

A TANTÁRGY ADATLAPJA FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei 1.3 Departamentul Ştiinţe

Mai mult

12.3. Anul şcolar 2014/ Formarea continuă a personalului didactic Obiective specifice 1) Stabilirea priorităţilor pentru anul curent (exprimate

12.3. Anul şcolar 2014/ Formarea continuă a personalului didactic Obiective specifice 1) Stabilirea priorităţilor pentru anul curent (exprimate 12.3. Anul şcolar 2014/2015 1. Formarea continuă a personalului didactic 1) Stabilirea priorităţilor pentru anul curent (exprimate în persoane şi domenii) în formarea continuă a personalului didactic şi

Mai mult

INSPECTORATUL ŞCOLAR

INSPECTORATUL ŞCOLAR Anexa 6 la HCA 32/3.03.207 AVIZATĂ În Comisia paritară de la nivelul I. Ş.J. Caraş-Severin, întrunită în data de 27.03.207 NUMELE ŞI PRENUMELE : UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT : VECHIMEA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT: GRADUL

Mai mult

COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢII ,,NICOLAE VASILESCU KARPEN” BACĂU COMISIA PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII

COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢII ,,NICOLAE VASILESCU KARPEN” BACĂU COMISIA PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII RAPORT DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE ASIGURARE ŞI EVALUARE A CALITĂŢII ANUL ŞCOLAR 2017 2018 SEMESTRUL I 1. Comisia de asigurare şi evaluare a calităţii a avut următoarea componenţă: Coordonator C.E.A.C

Mai mult

Nr. 197/ Anexa 6 RAPORT DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE EVALUARE ȘI ASIGURARE A CALITĂȚII SEMESTRUL I ANUL ȘCOLAR În anul şcolar 2017

Nr. 197/ Anexa 6 RAPORT DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE EVALUARE ȘI ASIGURARE A CALITĂȚII SEMESTRUL I ANUL ȘCOLAR În anul şcolar 2017 Nr. 197/19.02.2018 Anea 6 RAPORT DE ACTIVITATE AL COMISIEI DE EVALUARE ȘI ASIGURARE A CALITĂȚII SEMESTRUL I ANUL ȘCOLAR 2017-2018 În anul şcolar 2017-2018 s-a constituit Comisia de calitate conform legislaţiei.

Mai mult

MAPĂ CONSFĂTUIRI Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017)

MAPĂ CONSFĂTUIRI Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017) MAPĂ CONSFĂTUIRI 2017-2018 Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017) PRIORITĂȚI ALE EDUCAȚIEI PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017-2018 * I. LA NIVEL NAŢIONAL și JUDEȚEAN Prezentarea planului

Mai mult

Fişa cadru de evaluare în vederea acordării calificativului anual

Fişa cadru de evaluare în vederea acordării calificativului anual MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU ȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE BĂLCESCU COM. NICOLAE BĂLCESCU JUD. BACĂU TEL/FAX 0234 /214043 Nr... din. Anexa 1 la Ordinul ministrului

Mai mult

Nr. crt. 1 Graficul de control al managerului pe Semestrul I Anul Şcolar Temele propuse spre a fi monitorizate 1. Verificarea existenţei doc

Nr. crt. 1 Graficul de control al managerului pe Semestrul I Anul Şcolar Temele propuse spre a fi monitorizate 1. Verificarea existenţei doc Nr. crt. 1 Graficul de control al managerului pe Semestrul I Anul Şcolar 2012-2013 Temele propuse spre a fi monitorizate 1. Verificarea existenţei documentelor curriculare oficiale, manualelor, auxiliarelor

Mai mult

C.E.A.C. - ŞCOALA GIMNAZIALĂ ROMANU SCOALA GIMNAZIALA ROMANU Str. Republicii, Nr. 55 Tel. 0239/697181; Fax 0239/ ;

C.E.A.C. - ŞCOALA GIMNAZIALĂ ROMANU SCOALA GIMNAZIALA ROMANU Str. Republicii, Nr. 55 Tel. 0239/697181; Fax 0239/ ; SCOALA GIMNAZIALA ROMANU Str. Republicii, Nr. 55 Tel. 0239/697181; Fax 0239/697181 ; E-mail: scoalaromanu@yahoo.com PLANUL OPERAŢIONAL Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Anul şcolar 2015-2016

Mai mult

C.E.A.C.-C.T.I.A. INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA COLEGIUL TEHNIC de INDUSTRIE ALIMENTARĂ SUCEAVA Str. D. CANTEMIR, nr.5, Suceava, cod 72018

C.E.A.C.-C.T.I.A. INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA COLEGIUL TEHNIC de INDUSTRIE ALIMENTARĂ SUCEAVA Str. D. CANTEMIR, nr.5, Suceava, cod 72018 INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA COLEGIUL TEHNIC de INDUSTRIE ALIMENTARĂ SUCEAVA Str. D. CANTEMIR, nr.5, Suceava, cod 720189 Tel. 0230-522304 Fax 0230-522305 E-mail: ctiasv@yahoo.ro ; http://www.ctiasv.ro

Mai mult

COLEGIUL NAŢIONAL OCTAVIAN GOGA MIERCUREA-CIUC, JUD. HARGHITA CURRICULUM PLANURI OPERAŢIONALE Anul şcolar Proiectarea calitativă a activi

COLEGIUL NAŢIONAL OCTAVIAN GOGA MIERCUREA-CIUC, JUD. HARGHITA CURRICULUM PLANURI OPERAŢIONALE Anul şcolar Proiectarea calitativă a activi COLEGIUL NAŢIONAL OCTAVIAN GOGA MIERCUREA-CIUC, JUD. HARGHITA CURRICULUM PLANURI OPERAŢIONALE Anul şcolar 1. Proiectarea calitativă a activităţii 1. Proiectarea în conformitate cu curricula naţională 2.

Mai mult

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) BASCH NAIDIN DELIA ILEANA Municipiul Caracal, str. Noua, nr. 19, Jud. Olt Telefon(oane) - Mobil:0766625095 0722479150 Fax(uri) E-mail(uri)

Mai mult

PROGRAMUL DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A OFERTEI EDUCAŢIONALE A ŞCOLII

PROGRAMUL DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A OFERTEI EDUCAŢIONALE A ŞCOLII PLAN OPERAŢIONAL -2018 DE IMPLEMENTARE A PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ PROGRAMUL DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A OFERTEI EDUCAŢIONALE A ŞCOLII ȚINTĂ STRATEGICĂ: CDŞ DIVERSIFICAT ŞI ATRACTIV, REALIZAT PRIN

Mai mult

Liceul Tehnologic Ion Bãnescu Mangalia Str. Negru-Vodã, nr. 19 Telefon : 0241/ ; Fax : 0241/ , 0241/

Liceul Tehnologic Ion Bãnescu Mangalia Str. Negru-Vodã, nr. 19 Telefon : 0241/ ; Fax : 0241/ , 0241/ Liceul Tehnologic Ion Bãnescu Mangalia Str. Negru-Vodã, nr. 19 Telefon : 0241/75.32.05 ; Fax : 0241/75.32.05, 0241/75.33.03 E-mail: lt.ibanescu@yahoo.com Aprobat în ședința CA din 09.10.2018 Nr. 798 din

Mai mult

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723;

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isjdb@isj-db.ro; WEB: www.isj-db.ro Nr. 2136/23.02. Aprobat, Inspector

Mai mult

RAPORT DE AUTOEVALUARE AN ŞCOLAR UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME: Olteanu Delia VECHIME

RAPORT DE AUTOEVALUARE AN ŞCOLAR UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME: Olteanu Delia VECHIME RAPORT DE AUTOEVALUARE AN ŞCOLAR 2016-2017 UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME: Olteanu Delia VECHIME ÎNVĂTĂMÂNT: 12 ani GRAD DIDACTIC: Grad didactic II

Mai mult

ANEXA nr. 3 la metodologie FIŞA DE EVALUARE a activităţii didactice în cadrul inspecţiei speciale la clasă Unitatea de învăţământ:... Numele şi prenum

ANEXA nr. 3 la metodologie FIŞA DE EVALUARE a activităţii didactice în cadrul inspecţiei speciale la clasă Unitatea de învăţământ:... Numele şi prenum ANEXA nr. 3 la metodologie a activităţii didactice în cadrul inspecţiei speciale la clasă Inspecţia este efectuată de directorul/directorul adjunct:... Aspecte urmărite Cunoaştere ştiinţifică şi curriculară

Mai mult

Liceul Ștefan Procopiu Vaslui Str. Castanilor, nr. 3 Tel: /Fax: Web: Nr. de înregistrar

Liceul Ștefan Procopiu Vaslui Str. Castanilor, nr. 3 Tel: /Fax: Web:   Nr. de înregistrar Nr. de înregistrare: 11974 / 27.10.2016 Aprobat în Consiliul de Administrațe din 01.11.2016 Președinte C.A.,, Prof. Dumitru Aurel PLANUL OPERAȚIONAL AL COMISIEI PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII

Mai mult

Aprobată în Comisia Paritară din data 17 februarie 2016 Validată în Consiliul de Administrație al I.S.J Constanța din data 19 februarie 2016 Elaborată

Aprobată în Comisia Paritară din data 17 februarie 2016 Validată în Consiliul de Administrație al I.S.J Constanța din data 19 februarie 2016 Elaborată Aprobată în Comisia Paritară din data 17 februarie 2016 Validată în Consiliul de Administrație al I.S.J Constanța din data 19 februarie 2016 Elaborată şi aprobată în conformitate cu O.M.E.C.S. nr. 5557/27.10.2015

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SATULUNG Nr din Raport privind starea învăţământului Anul şcolar 2014/2015 ȘCOALA GIMNAZIALĂ SATULUNG Director TĂLP

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SATULUNG Nr din Raport privind starea învăţământului Anul şcolar 2014/2015 ȘCOALA GIMNAZIALĂ SATULUNG Director TĂLP ŞCOALA GIMNAZIALĂ SATULUNG Nr. 1236 din 05.10.2015 Raport privind starea învăţământului Anul şcolar 2014/2015 ȘCOALA GIMNAZIALĂ SATULUNG Director TĂLPĂŞAN ANCA DIANA 1 Numele şi prenumele TĂLPĂŞAN ANCA

Mai mult

Microsoft Word - plan managerial final.doc

Microsoft Word - plan managerial final.doc COLEGIUL TEHNIC DIMITRIE LEONIDA PLAN MANAGERIAL An şcolar 2006-2007 I. CURRICULUM Obiective strategice: - Adaptarea curricumului şcolar la nevoile de dezvoltare personală ale elevilor şi la cerinţele

Mai mult

Entitatea publică Şcoala Gimnazială Nr. 14, Braşov Departamentul C.E.A.C Procedura operaţională privind urmărirea progresului elevilor Cod PO CEAC-13

Entitatea publică Şcoala Gimnazială Nr. 14, Braşov Departamentul C.E.A.C Procedura operaţională privind urmărirea progresului elevilor Cod PO CEAC-13 PROCEDURĂ OPERAŢIONALĂ URMĂRIREA PROGRESULUI ELEVILOR P.O. -13 Şcoala Gimnazială Nr. 14 Braşov, 2017 Page 1 1. Lista responsabililor cu elaborarea, verificare şi aprobarea ediţiei sau, după caz, a reviziei

Mai mult

CMBRAE-CMBAP

CMBRAE-CMBAP ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 5106/2010 Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii Domenii: Invatamint Vigoare M.O. 644/2010 Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de realizare a raportului

Mai mult

NR. 3565/ PLAN DE ÎMBUNATATIRE pe baza raportului de autoevaluare din anul scolar cu aplicabilitate in anul scolar Nume

NR. 3565/ PLAN DE ÎMBUNATATIRE pe baza raportului de autoevaluare din anul scolar cu aplicabilitate in anul scolar Nume NR. 3565/ 22.10.2018 PLAN DE ÎMBUNATATIRE pe baza raportului de autoevaluare din anul scolar 2017-2018 cu aplicabilitate in anul scolar 2018-2019 Numele scolii ÎPT LICEUL TEHNOLOGIC CAROL I Adresa scolii

Mai mult

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII 1. PROIECTARE PLANUL MANAGERIAL AL COMISIEI DIRIGINŢILOR ANUL ŞCOLAR 2014/2015 1 Asigurarea cadrului legislativ specific activităţii educative şcolare şi extraşcolare 2 Asigurarea eficienţei proiectării

Mai mult

CASA CORPULUI DIDACTIC MURES CUPRINS PROGRAME DE FORMARE CONTINUĂ ACREDITATE... 3 MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR... 3 COMUNIC

CASA CORPULUI DIDACTIC MURES CUPRINS PROGRAME DE FORMARE CONTINUĂ ACREDITATE... 3 MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR... 3 COMUNIC CUPRINS PROGRAME DE FORMARE CONTINUĂ ACREDITATE... 3 MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR... 3 COMUNICARE PROFESIONALĂ ȘI PARTENERIAT ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR... 4 DEZVOLTAREA

Mai mult

Program activitati SEM I

Program activitati  SEM I COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU PROGRAM DE ACTIVITATE SEMESTRUL I /2016 CURRICULUM Întocmirea raportului de analiză pentru anul scolar trecut Diseminarea Raportului Comisiei interne de evaluare si asigurare

Mai mult

Microsoft Word - XXITRAINER_PROFILE_for translation RO last

Microsoft Word - XXITRAINER_PROFILE_for translation RO last Profilul formatorului secolului XXI Prezentul document este un rezumat al studiului de cercetare O1 - Profilul formatorului secolului XXI Pentru a defini profilul formatorilor VET, cercetarea a analizat

Mai mult

RAPORT DE AUTOEVALUARE AN ŞCOLAR Semestrul I UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME: Găgeatu M

RAPORT DE AUTOEVALUARE AN ŞCOLAR Semestrul I UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME: Găgeatu M RAPORT DE AUTOEVALUARE AN ŞCOLAR 2017-2018 Semestrul I UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME: Găgeatu Maria VECHIME ÎNVĂTĂMÂNT: 39 de ani GRAD DIDACTIC: Gradul

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ TICHILESTI PENITENCIARUL DE MINORI ŞI TINERI TICHILEŞTI COM. TICHILEŞTI, JUD. BRĂILA Str. Mihai Eminescu, nr. 1 Jud. Brăila

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ TICHILESTI PENITENCIARUL DE MINORI ŞI TINERI TICHILEŞTI COM. TICHILEŞTI, JUD. BRĂILA Str. Mihai Eminescu, nr. 1 Jud. Brăila Avându-se în vedere descriptorii de performanţă din raportul de autoevaluare, în cadrul managementului calităţii, evaluarea activităţilor se face prin: evaluări periodice întruniri lunare ale membrilor

Mai mult

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723;

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isjdb@isj-db.ro; WEB: www.isj-db.ro Nr. 11870/25.09. Aprobat, Inspector

Mai mult

Școala Gimnazială Stornești Sat Stornești, comuna Sinești, jud. Iași Telefon / fax

Școala Gimnazială Stornești Sat Stornești, comuna Sinești, jud. Iași Telefon / fax Școala Gimnazială Stornești Sat Stornești, comuna Sinești, jud. Iași Telefon / fax 0232 325111 http://scoala-stornesti.ro email scoalastornesti@yahoo.ro GRAFICUL DE CONTROL AL DIRECTORULUI SEMESTRUL I

Mai mult

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723;

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isjdb@isj-db.ro; WEB: www.isj-db.ro Nr.11516/14.09.2017 Aprobat în

Mai mult

UNIVERSITATEA:

UNIVERSITATEA: MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 DIN ALBA IULIA FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC APROBAT RECTOR, Prof. univ. dr.

Mai mult

Aprobat în C.A. din PLAN MANAGERIAL Nr. crt. Domeniul Obiective specifice 1. Curriculum Asigurarea implementării legislaţiei în vigoare / a

Aprobat în C.A. din PLAN MANAGERIAL Nr. crt. Domeniul Obiective specifice 1. Curriculum Asigurarea implementării legislaţiei în vigoare / a Aprobat în C.A. din PLAN MANAGERIAL 2017-2018 1. Curriculum Asigurarea implementării legislaţiei în vigoare / a programelor şcolare Aplicarea noului cadru normativ şi a curriculum-ului general şi celui

Mai mult

CTT_Plan de imbunatatire

CTT_Plan de imbunatatire 7.6 PLAN DE ÎMBUNĂTĂŢIRE - a calitatii educaţiei şi formării profesionale Nr. 3298/03.10.2017 Aprobat în Consiliul de Administrație din 4.10.2017 Numele şcolii ÎPT Adresa şcolii ÎPT telefon fax email COLEGIUL

Mai mult

1

1 1 CUPRINS I. Programe de dezvoltare...... Pag. 3 II. Operaţionalizarea obiectivelor....pag. 4 1. Ţinta strategică 1 Pag. 4 2. Ţinta strategică 2 Pag. 6 3. Ţinta strategică 3 Pag. 9 4. Ţinta strategică

Mai mult

ȘCOALA GIMNAZIALĂ TUREAC STR. PRINCIPALĂ, NR.724 A Telefon/Fax Nr.1497/ PLAN OPERATIONAL

ȘCOALA GIMNAZIALĂ TUREAC STR. PRINCIPALĂ, NR.724 A Telefon/Fax Nr.1497/ PLAN OPERATIONAL Nr.1497/16.11. PLAN OPERATIONAL -2019 Tinta 1 Asigurarea unui demers instructiv-educativ de calitate prin reconsiderarea modului de abordare a activitatii de catre cadrele Obiective specifice: -particularizarea

Mai mult

SCOALA GIMNAZIALA NR. 150 BD. EROII SANITARI, NR BUCURESTI, SECTOR 5 RAPORT PRIVIND REZULTATELE OBTINUTE D

SCOALA GIMNAZIALA NR. 150 BD. EROII SANITARI, NR BUCURESTI, SECTOR 5   RAPORT PRIVIND REZULTATELE OBTINUTE D SCOALA GIMNAZIALA NR. 150 BD. EROII SANITARI, NR. 29-31 BUCURESTI, SECTOR 5 Email: director_scoala_150@yahoo.com RAPORT PRIVIND REZULTATELE OBTINUTE DE CATRE ELEVII CLASELOR A VIII-A LA SIMULAREA EXAMENULUI

Mai mult

FISA CADRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA ACORDĂRII CALIFICATIVULUI ANUAL PENTRU CADRELE DIDACTICE DIN ÎNVĂTĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

FISA CADRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA ACORDĂRII CALIFICATIVULUI ANUAL PENTRU CADRELE DIDACTICE DIN ÎNVĂTĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR LICEUL TEHNOLOGIC GHEORGHE IONESCU SISEŞTI COMUNA VALEA CĂLUGĂREASCĂ,JUDEŢUL PRAHOVA Telefon/Fax 0445809 Email: gsagricol@gmail.com FISA CADRU DE AUTOEVALUARE/EVALUARE ÎN VEDEREA ACORDĂRII CALIFICATIVULUI

Mai mult

APROBAT la Consiliul de Administrație din 13 martie 2017 A. Management strategic INDICATORI DE PERFORMANȚĂ PENTRU EVALUAREA INTERNĂ A INSTITUȚIEI ȘI A

APROBAT la Consiliul de Administrație din 13 martie 2017 A. Management strategic INDICATORI DE PERFORMANȚĂ PENTRU EVALUAREA INTERNĂ A INSTITUȚIEI ȘI A APROBAT la Consiliul de Administrație din 13 martie 2017 A. Management strategic INDICATORI DE PERFORMANȚĂ PENTRU EVALUAREA INTERNĂ A INSTITUȚIEI ȘI A PROGRAMELOR DE FORMARE PROFESIONALĂ Domenii Criterii

Mai mult

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MEHEDINȚI MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE FIȘĂ DE (AUTO)EVALUARE PENTRU OBȚINEREA GRADAȚIEI DE MERIT SESIUNEA 2019 POZIȚI

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MEHEDINȚI MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE FIȘĂ DE (AUTO)EVALUARE PENTRU OBȚINEREA GRADAȚIEI DE MERIT SESIUNEA 2019 POZIȚI FIȘĂ DE (AUTO)EVALUARE PENTRU OBȚINEREA GRADAȚIEI DE MERIT SESIUNEA 019 POZIȚIA APLICANTULUI PERSONAL DE ÎNDRUMARE ȘI CONTROL Numele și prenumele solicitantului Specialitatea Unitatea de învățământ Vechimea

Mai mult

PARTENERI: CONCURS JUDEŢEAN DE CREAŢIE PLASTICĂ Minte sănătoasă în corp sănătos! Ediția a V-a, 2019 ORGANIZATOR: ŞCOALA GIMNAZIALĂ EPISCOP IACOV ANTON

PARTENERI: CONCURS JUDEŢEAN DE CREAŢIE PLASTICĂ Minte sănătoasă în corp sănătos! Ediția a V-a, 2019 ORGANIZATOR: ŞCOALA GIMNAZIALĂ EPISCOP IACOV ANTON PARTENERI: CONCURS JUDEŢEAN DE CREAŢIE PLASTICĂ Minte sănătoasă în corp sănătos! Ediția a V-a, 2019 ORGANIZATOR: ŞCOALA GIMNAZIALĂ EPISCOP IACOV ANTONOVICI BÂRLAD INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI CASA

Mai mult

Teste de evaluare a competenţelor matematice Învăţarea prin teste predictive, formative şi sumative Clasa a VI-a EDITURA PARALELA 45

Teste de evaluare a competenţelor matematice Învăţarea prin teste predictive, formative şi sumative Clasa a VI-a EDITURA PARALELA 45 Teste de evaluare a competenţelor matematice Învăţarea prin teste predictive, formative şi sumative Clasa a VI-a Editor: Călin Vlasie Tehnoredactare: Carmen Rădulescu Coperta colecţiei: Ionuţ Broştianu

Mai mult

FIŞA DISCIPLINEI

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea

Mai mult

Str

Str HCA 53/05.09.2017 Director, Prof. Velicu Laurentiu STRATEGIA EVALUĂRII ŞI ASIGURĂRII CALITĂŢII EDUCAŢIEI IN LICEUL TEORETIC CAROL I FETESTI pentru perioada 2017-2020 1 SUMAR I. INTRODUCERE Misiunea CEAC

Mai mult

STR.MIHAI VITEAZUL NR. 100 RO BRAŞOV; TEL/ FAX: ; ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.15 BRAȘOV MINISTERUL

STR.MIHAI VITEAZUL NR. 100 RO BRAŞOV; TEL/ FAX: ;   ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.15 BRAȘOV MINISTERUL Raport privind analiza rezultatelor obţinute de elevii claselor a VIII-a la Evaluarea Naţională iunie 2018 Planul de măsuri pentru consiliere, monitorizare, control şi remediere a rezultatelor obţinute

Mai mult

Microsoft Word - plan managerial GPN.docx

Microsoft Word - plan managerial GPN.docx SCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE SILASI BECLEAN P-ța. Libertăţii, nr. 19 Tel: 0263343129 http://www.scoalagrigoresilasi.ro Fax: 0263343734 e-mail: scoalagrigoresilasi@yahoo.com Nr. 2940 / 25.102018 PLAN MANAGERIAL

Mai mult

Microsoft Word - Plan managerial anual scolar

Microsoft Word - Plan managerial anual scolar ȘCOALA GENERALĂ GRIGORE SILAȘI BECLEAN PLAN MANAGERIAL ANUL ŞCOLAR 2011-2012 Director: Rus Vasile Gabriel 1. BAZA CONCEPTUALĂ. Acest Plan Managerial este conceput în conformitate cu următoarele acte normative:

Mai mult

COLEGIUL TEHNIC "ANGHEL SALIGNY" CLUJ - NAPOCA B-dul. 21 Decembrie , Tel , fax

COLEGIUL TEHNIC ANGHEL SALIGNY CLUJ - NAPOCA B-dul. 21 Decembrie , Tel , fax COLEGIUL TEHNIC "ANGHEL SALIGNY" 400604 CLUJ - NAPOCA B-dul. 21 Decembrie 128-130, Tel. 0264-430942, fax 0264-595694 e-mail: a.salignycluj@yahoo.com, web: http://www.colegiul-saligny.ro GRAFICUL CONSILIILOR

Mai mult

Liceul Teoretic Mihai Veliciu Chişineu-Criş, judeţul Arad,str. Primăverii nr. 3-5 tel./fax , nr. din 2017 PLA

Liceul Teoretic Mihai Veliciu Chişineu-Criş, judeţul Arad,str. Primăverii nr. 3-5 tel./fax ,  nr. din 2017 PLA Liceul Teoretic Mihai Veliciu Chişineu-Criş, judeţul Arad,str. Primăverii nr. 3-5 tel./fax. 0257 350 900, e-mail liceulcris@gmail.com nr. din PLAN MANAGERIAL ANUL ȘCOLAR - I. DIAGNOZA ACTIVITĂȚII DIN LICEUL

Mai mult

ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA MEREI Merei Buzău Telefon/ fax : 0238/ Activitatea manageriala/luna Emiterea dec

ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA MEREI Merei Buzău Telefon/ fax : 0238/ Activitatea manageriala/luna Emiterea dec 1 Emiterea deciziilor de numire a comisiilor pentru examenele de diferență/ corigență susţinute la nivelul unității DIAGRAMA GANTT - ACTIVITATE MANAGERIALĂ AN ŞCOLAR Elaborarea/Revizuirea PDI de către

Mai mult

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU COLEGIUL NAŢIONAL DIMITRIE CANTEMIR, ONEŞTI

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU COLEGIUL NAŢIONAL DIMITRIE CANTEMIR, ONEŞTI ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU COLEGIUL NAŢIONAL DIMITRIE CANTEMIR, ONEŞTI Strada Victor Babeş, Nr. 12, cod poştal 601119 Tel

Mai mult

Microsoft Word - Grafic_unic_monit_sem_II_2018_2019.docx

Microsoft Word - Grafic_unic_monit_sem_II_2018_2019.docx Nr. Aprobat în Consiliul de Administraţie al I.Ş.J. Teleorman, din data de 28.09.2018 Aprobat, Inspector Şcolar General, prof. Valeria GHERGHE GRAFIC UNIC DE MONITORIZARE ŞI CONTROL INSPECTORATUL ŞCOLAR

Mai mult

CONCURSUL NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR SESIUNEA 2018 Secţiunea I Dispoziţ

CONCURSUL NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR SESIUNEA 2018 Secţiunea I Dispoziţ CONCURSUL NAŢIONAL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR SESIUNEA 2018 Secţiunea I Dispoziţii generale Art. 53 (1) Coordonarea metodologică a

Mai mult

RAEI Partea a II-a DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII REALIZATE Nr Activităţi Tipul de Obiective Termene Respons Indicatori de crt a

RAEI Partea a II-a DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII REALIZATE Nr Activităţi Tipul de Obiective Termene Respons Indicatori de crt a RAEI Partea a II-a DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII REALIZATE crt activitate 1 abilităţi realizare 1 Aplicarea testelor 1.Elaborarea Îmbunăta Oct CEAC Existenţa iniţiale şi interpretarea

Mai mult

COLEGIUL

COLEGIUL Invitaţie În 7 Aprilie 2017 se va desfăşura la Colegiul Tehnic George Bariţiu Baia Mare judeţul Maramureş, Concursul Național de Limba Engleză Ediția a VIII-a concurs adresat colegiilor si liceelor tehnologice

Mai mult