CURTEA DE APEL TIMIŞOARA. DECIZII RELEVANTE SECŢIA a II-a CIVILĂ Trimestrul III

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "CURTEA DE APEL TIMIŞOARA. DECIZII RELEVANTE SECŢIA a II-a CIVILĂ Trimestrul III"

Transcriere

1 CURTEA DE APEL TIMIŞOARA DECIZII RELEVANTE SECŢIA a II-a CIVILĂ Trimestrul III Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de: Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

2 Cuprins &. Drept comercial Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. Caracterul restrictiv al interpretării motivelor legale pentru care se poate cere anularea sentinţei arbitrale. Extinderea interpretării. Nelegalitate. Respingerea acţiunii Puterea de lucru judecat. Semnificaţie. Declanşarea unui nou demers judiciar contrar efectelor puterii lucrului judecat. Respingerea acţiunii Acţiunea în anularea actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de debitor şi acţiunea în anularea transferurilor patrimoniale frauduloase încheiate de debitor. Elemente de distincţie. Confuzie. Nelegalitate Acţiune pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a persoanelor care au contribuit la cauzarea stării de insolvenţă a debitorului. Caracterul diferit al temeiurilor invocate în acţiune în raport cu cele pentru care judecătorul-sindic a admis acţiunea. Nelegalitate. Natura juridică a răspunderii patrimoniale personale instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii speciale reglementată de legea insolvenţei. Respingerea acțiunii Contestaţie împotriva hotărârii adunării creditorilor formulată de un creditor care a absentat pentru motive subiective de la dezbateri. Consecinţe: respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea unei condiţii expres prevăzute de lege în vederea legitimării procesuale Controlul judiciar al valorii prag a creanţei pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenţei. Bilet la ordin. Excepţia plăţii parţiale. Admisibilitate Închiderea procedurii insolvenţei. Condiţii. Închiderea procedurii de către judecătorulsindic, ex oficii, contrar cerinţelor de legalitate şi oportunitate ale continuării procedurii susţinute de creditori şi lichidatorul judiciar. Nelegalitate Notificarea creditorului, în vederea depunerii declaraţiei de creanţă prin publicare în BPI. Efecte. Cerere de repunere în termenul de înregistrare a declaraţiei. Motive obiective de împiedicare a cunoaşterii termenului. Admisibilitate Pagină 2 din 39

3 &. Drept comercial 1. Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. Caracterul restrictiv al interpretării motivelor legale pentru care se poate cere anularea sentinţei arbitrale. Extinderea interpretării. Nelegalitate. Respingerea acţiunii Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă republicată: art.608 Potrivit art. 608 alin. (1) C.pr.civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare pentru motivele descrise la literele a i ale aceluiaşi articol, printre care au fost evocate în cauză de către reclamantă motivele de anulare potrivit cărora hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, ori nu este semnată de arbitrii lit. h) şi motivul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. Din perspectiva motivului invocat de reclamantă sub aspectul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C.pr.civ., Curtea constată că sentinţa arbitrală cuprinde dispozitivul în sensul de comandament juridic prin care dezleagă dreptul dedus judecăţii, cuprinde motivele avute în vedere de către instanţa de arbitraj în cuprinsul considerentelor sentinţei din care rezultă în mod cuprinzător argumentele de fapt şi de drept care au condus instanţa de arbitraj la pronunţarea dispozitivului. De asemenea, sentinţa a fost dată de un singur arbitru conform convenţiei de arbitraj, iar sentinţa este semnată de arbitrul care a pronunţat sentinţa, fiind consemnate data şi locul pronunţării sentinţei, în dispozitivul său. În ceea ce priveşte al doilea motiv al acţiunii în anulare circumscris dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C.pr.civ., Curtea constată că reclamanta deşi tinde a imprima hotărârii arbitrale încălcarea unor norme de ordine publică sub aspectul validării unei operaţiuni juridice interzisă de normele imperative, în vigoare la data încheierii operaţiunii, în fapt aceiaşi reclamantă procedează la susţinerea unei anumite calificări juridice a operaţiunii, în contradicţie cu calificarea dată de instanţa de arbitraj. Curtea constată că critica construită pe acest motiv de către reclamantă reeditează fondul litigiului arbitral, ceea ce nu este permis prin exerciţiul acţiunii în anulare în mod direct deoarece cazurile pentru care instanţa de judecată poate dispune desfiinţarea unei sentinţe arbitrale sunt restrictiv prevăzute de lege şi numai după o eventuală constatare a incidenţei unuia dintre aceste cazuri, instanţa de judecată poate reevalua fondul cauzei, iar nu în mod direct, aşa cum pretinde reclamanta. Interpretarea proprie şi nuanţarea unei calificări juridice a contractului părţilor nu se încadrează în motivul acţiunii în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C.pr.civ., deoarece nu vizează încălcarea bunelor moravuri, ordinii publice sau dispoziţiilor imperative ale vreunei legi. Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Pagină 3 din 39

4 Sentinţa civilă nr. 7 din 25 februarie 2015, Conf.univ.dr. M.B. Prin acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 97/ pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş, în dosar nr. 64/2014, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna R., împotriva pârâtelor S.E.A.C.I.D. SRL prin lichidator judiciar provizoriu P.M.I. IPURL Bucureşti, SC E.A.V. SRL şi SC K.A.A., fiind obligată reclamanta la plata către pârâta 2 la plata cheltuielilor de judecată, constând în un onorariu avocat în sumă de lei. Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare reclamanta Comuna R. prin Primar, solicitând desfiinţarea în totalitate a sentinţei arbitrale nr. 97/2014 întrucât hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi lacul pronunţării, nu este semnată de arbitri [art. 608 lit. g), C.pr.civ.]; hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii [art. 608 lit. h), C.pr.civ.]. Mai solicită ca în urma desfiinţării Sentinţei arbitrale să fie pronunţată o hotărâre prin care să fie admisă acţiunea aşa cum aceasta a fost formulată (modificată şi extinsă), cu cheltuieli de judecată. În motivare se arată în ceea ce priveşte primul capăt de cerere că hotărârea este nemotivată. Motivarea unei hotărâri este, de obicei, un silogism sau polisilogism, prin care cel ce pronunţă hotărârea exhibă, face transparent modul de adoptare a acesteia, o justifică, prin indicarea clară şi precisă a premiselor care au stat la baza concluziei trase - hotărârea. Hotărârea în cauză, după prezentarea nesigură şi imprecisă a unei stări de fapt, trece direct la concluzii. Reclamanta considera că, pentru transferul efectuat nu şi-a dat niciodată, explicit sau implicit, acordul. Argumentul reclamantei a fost respins de către instanţă arbitrală, deoarece, consimţământul debitorului cedat nu se cere, deoarece nu este parte în contractul de cesiune. Unul dintre argumentele, reclamantei este faptul că fondul de comerţ nu ar putea face obiectul unei transmisiuni, pe motiv că este un bun mobil incorporal, neputând conţine elemente de pasiv.. Argumentul reclamantei a fost respins, deoarece, denumirea unui contrat chiar dacă fi greşită, nu poate înlătura calificarea corecta a intenţiei şi voinţei părţilor, care rezultă din cuprinsul înscrisului, că este o cesiune de creanţa. Pagină 4 din 39

5 Tribunalul arbitrai recalifică judiciar contractul fără a motiva acest demers, ci doar statuând că înscrisul este: o cesiune de creanţă. Această recalificare nu se sprijină pe nici un mijloc de probă, ba dimpotrivă, este puternic contrazis de însuşi conţinutul contractului, din care, în repetate rânduri transpare, expres şi fără echivoc, că este o cesiune de contract sinalagmatic (atât pe latura activa cât şi pe latura pasivă). Prin urmare, Tribunalul arbitral denaturează, fără a avea vreo justificare legală sau convenţională, esenţa contractului analizat şi recalifică, flagrant eronat, cesiunea convenţională de contract în cesiune de creanţă. Reclamanta insistă în argumentare pe faptul ca cesiunea de contract nu putea fi valabil realizată fără acordul originar sau survenit al părţii cedate, acord care nu a existat şi nici nu există nici la ora actuală. Acest argument urmează a fi respins, deoarece cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord al voinţei părţilor, fiind un contract consensual. Consimţământul debitorului cedat nefiind necesar, pentru realizarea acestei operaţiuni. Sofismul acestui pseudo - silogism este evident. După o recalificare flagrant eronată a convenţiei analizate, efectele descrise de către Tribunalul arbitrai (tehnic corecte - dacă ne raportăm la cesiunea de creanţă) sunt eronate (dacă ne raportăm la cesiunea de contract). Reclamanta considera ca a avut loc o transmitere a pasivului, ceea ce nu este exact deoarece în realitate ceea ce s-a transmis a fost obiectul acordului iniţial de furnizare, adică operaţiunea juridică care s-a realizat prin intermediul cesiunii de creanţa, în speţa prestarea de suport tehnic, întreţinere, mentenanţă, furnizare de spaţiu de stocare on-line de date necesare asigurării copiilor de siguranţa ale clientelei cedate. Reclamanta consideră că a avut loc o transmitere a pasivului, ceea ce nu este exact, deoarece în realitate ceea ce s-a transmis a fost obiectul acordului iniţial de furnizare. Acordul iniţial de furnizare, este, în mod incontestabil un contract sinalagmatic, contractai sinalagmatic, dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi. Acordul iniţial a generat, şi are potenţialul de a genera şi în viitor, drepturi şi obligaţii între părţi. După cum s-a detaliat în cuprinsul cererii de modificare a acţiune arbitrale, calificare juridică a operaţiunii este eronată, actul în cauză neputând fi un transfer de fond de comerţ. Fondul de comerţ: este un element de activ, fiind calificat juridic ca un bun mobil, compozit/ incorporai, neputând conţine elemente de pasiv. Şi definiţia legală a fondului de comerţ statua la fel: constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci/firme, embleme, brevete de invenţii/ vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii Pagină 5 din 39

6 sale 1. în aceeaşi direcţie converge definiţia universalităţii de fapt, prevăzută la art. 541 C.civ. : Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comuna stabilita prin voinţa acesteia sau prin lege. în realitate, în cadrul contractului vizat, părţile voiesc în mod expres şi fără putinţă de tăgadă transferul drepturilor şi obligaţiilor. Art. 2. Obiectul contractului şi transmiterea de drepturi şi obligaţii (s.n.)... Dobânditoarea va prelua corespunzător obligaţiile cedentei faţă de clientela transmisă..., Art în ce priveşte drepturile şi obligaţiile (s.n.) transmise", precum şi în Anexa A privind clientela transmisă, nr. 479/09.02,2011, art. 2 drepturile şi obligaţiile (s.n.) transmise:... se transferă către dobânditoare către cedentă toate drepturile şi obligaţiile (s.n.) cedentei privind clientul menţionat... Prin urmare, obiectul contractului vizat nu poate nicidecum fi fondul de comerţ. După cum s-a arătat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, contractul vizat camuflează o cesiune de contract. Indiferent că vorbim despre dispoziţiile Codului civil în cauză sau chiar cele ale Noului Cod civil, sintetizând, cesiunea de contract nu putea fi valabil realizată fără acordul originar sau survenit al părţii cedate. Acest acord nu a existat şi nu există nici la ora actuală. Tribunalul arbitrai nu doar că nu a tratat în cuprinsul sentinţei pronunţate problema cesiunii pasivului (imposibilă şi sub imperiul noului cod civil - operaţiunea surogat fiind numită preluarea datoriei, diateza fiind în mod evident inversată) sau cea a cesiunii de contract (nevalidă în lipsa unui acord conform al părţii cedate), dar a nesocotit total probele administrate în cursul judecăţii, oferindu-le o interpretare distorsionată. Neglijând în mod flagrant dispoziţiile contractuale, redate în paragrafele anterioare, stabilite chiar de către părţile "Contractului de transfer fond de comerţ", tribunalul arbitral a pronunţat o sentinţă prin care a validat, o operaţiune interzisă de către lege, prin norme imperative. La nivel practic, s-a conferit legitimitate operaţiunii întreprinse de către pârâtele SEACID şi EAV, indiferent dacă o privim ca şi un transfer al elementele de pasiv ale patrimoniului sau ca şi o cesiune de contract, obţinerea consimţământului fiind mai degrabă o recomandare decât o condiţie existenţială, astfel cum este prevăzută de lege. În temeiul art. 613 C.pr.civ. solicită judecarea acţiunii în baza probatoriului administrat în dosar în faţa tribunalului arbitrai, acest probatoriu, coroborat cu considerentele dezvoltate în faţa tribunalului arbitrai, fiind suficient pentru soluţionarea cauzei. Examinând acţiunea în anulare astfel cum a fost formulată prin prisma motivelor invocate în drept, art. 608 lit. g) şi h) C.pr.civ. şi în fapt, respectiv a întâmpinării Pagină 6 din 39

7 formulate în cauză Curtea constată că acţiunea este nefondată pentru considerentele ce succed. Potrivit art. 608 alin. (1) C.pr.civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare pentru motivele descrise la literele a) i) ale aceluiaşi articol, printre care au fost evocate în cauză de către reclamantă motivele de anulare potrivit cărora hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, ori nu este semnată de arbitrii [lit. h)] şi motivul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. În cauză a fost ataşat dosarul de arbitraj în care s-a pronunţat sentinţa arbitrală atacată cu acţiunea în anulare, iar din examinarea acestei sentinţe din perspectiva motivului invocat de reclamantă sub aspectul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C.pr.civ., Curtea constată că sentinţa arbitrală cuprinde dispozitivul în sensul de comandament juridic prin care dezleagă dreptul dedus judecăţii, cuprinde motivele avute în vedere de către instanţa de arbitraj în cuprinsul considerentelor sentinţei din care rezultă în mod cuprinzător argumentele de fapt şi de drept care au condus instanţa de arbitraj la pronunţarea dispozitivului. De asemenea, sentinţa a fost dată de un singur arbitru conform convenţiei de arbitraj, iar sentinţa este semnată de arbitrul care a pronunţat sentinţa, fiind consemnate data şi locul pronunţării sentinţei, în dispozitivul său. Prin urmare acest motiv al acţiunii în anulare este profund neîntemeiat. În ceea ce priveşte al doilea motiv al acţiunii în anulare circumscris dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C.pr.civ., Curtea constată că reclamanta deşi tinde a imprima hotărârii arbitrale încălcarea unor norme de ordine publică sub aspectul validării unei operaţiuni juridice interzisă de normele imperative, în vigoare la data încheierii operaţiunii, în fapt aceiaşi reclamantă procedează la susţinerea unei anumite calificări juridice a operaţiunii, în contradicţie cu calificarea dată de instanţa de arbitraj. Pentru a întării cele susţinute în acţiunea în anulare reclamanta susţine că, contractul de transfer de fond de comerţ ce a făcut obiectul acţiunii arbitrale este o operaţiune interzisă de lege în mod imperativ, fără a indica însă care sunt în concret normele cu caracter dirimant, sub a căror ordine juridică imperativă a fost încheiată operaţiunea în mod nelegal, prin încălcarea acestor norme ceea ce a dus la periclitarea sau încălcarea unei ordini juridice de la care nu se poate deroga. Mai mult Curtea constată că critica construită pe acest motiv de către reclamantă reeditează fondul litigiului arbitral, ceea ce nu este permis prin e4xerciţiul acţiunii în anulare în mod direct deoarece cazurile pentru care instanţa de judecată poate dispune desfiinţarea unei sentinţe arbitrale sunt restrictiv prevăzute de lege şi numai după o eventuală constatare a incidenţei unuia dintre aceste cazuri, instanţa de Pagină 7 din 39

8 judecată poate reevalua fondul cauzei, iar nu în mod direct, aşa cum pretinde reclamanta. Interpretarea proprie şi nuanţarea unei calificări juridice a contractului părţilor nu se încadrează în motivul acţiunii în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C.pr.civ., deoarece nu vizează încălcarea bunelor moravuri, ordinii publice sau dispoziţiilor imperative ale vreunei legi. În consecinţă, constatând nefondată a acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale, astfel cum a fost formulată de reclamantă, Curtea va dispune respingerea acţiunii. De asemenea se vor respinge cererile pentru cheltuieli de judecată formulate de reclamantă ca neîntemeiate, având în vedere obiectul pronunţării asupra acţiunii formulată de aceasta, precum şi de pârâta de ordinul doi SC E.A.V. SRL ca nedovedite. 2. Puterea de lucru judecat. Semnificaţie. Declanşarea unui nou demers judiciar contrar efectelor puterii lucrului judecat. Respingerea acţiunii Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă republicată: art. 166 Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: art. 6 alin. (1) Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO): cauza Brumărescu împotriva României; cauza Riabykh împotriva Rusiei. Unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti este puterea de lucru judecat şi în raport de dispoziţiile art. 315 C.pr.civ., acest efect primează. Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească pronunţată ulterior. Acest aspect ţine de dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, ce trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Curtea de la Strasbourg a stabilit că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României, /95, pct. 61, CEDO 1999-VII). În temeiul acestui principiu, nici o parte sau autoritate a statului nu este îndreptăţită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanţiale şi imperative impun acest lucru (Riabykh împotriva Rusiei, nr /99, pct.52 şi 56, CEDO 2003-IX). Pagină 8 din 39

9 Instanţa constată că petitele din cererea reclamantei UM Bucureşti au fost soluţionate irevocabil prin hotărârea arătată mai sus şi având în vedere principiul puterii lucrului judecat, principiul legalităţii căi de atac şi al unicităţii căi de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aceste petite nu mai pot face obiectul unei noi judecăţi. Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 675/A din 10 septembrie 2015, Conf.univ.dr. M.B. Prin sentinţa civilă nr. 372/ , pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7706/30/2010*, s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale (pentru Unitatea Militară Bucureşti) în contradictoriu cu pârâta SC M.B.C. SRL, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat următoarele: Prin sentinţa civilă nr / , Tribunalul Bucureşti Secţia a VI a Comercială a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la plata către reclamanta SC M.B.C. SRL la plata sumei de ,38 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de , data achitării debitului restant, la plata sumei de 7.926,13 lei taxă judiciară de timbru şi ,37 lei onorariu de avocat, în total ,08 lei. În virtutea faptului că sentinţa mai sus pronunţată de instanţa de fond era executorie conform art.7208 C.pr.civ., pârâtul a achitat benevol suma de ,08 lei prin ordinul de plată nr. 53/ Ulterior, sentinţa de mai sus a fost casată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3278/ Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat restituirea de către SC M.B.C. SRL a sumei de ,08 lei pe considerentul că a făcut o plată nedatorată, însă instanţa de fond a considerat că pretenţia sa este neîntemeiată. Astfel, în afară de faptul că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate de vreme ce plata nu a fost făcută din eroare, ci în temeiul unui titlu executoriu valabil la data plăţii şi care stabilea că Ministerul Apărării Naţionale este debitorul creditoarei SC M.B.C. SRL, ci în speţă ar fi incidente dispoziţiile art. 311 alin. (1) C.pr.civ. care dispun că hotărârea casată nu are nici o putere, în prezent, nici aceste dispoziţii legale însă nu mai pot fi reţinute ca temei al restituirii. Aceasta întrucât, în urma casării cu trimitere către Curtea de Apel Bucureşti Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, litigiul dintre părţi a mai suferit o a doua casare cu trimitere, în prezent fiind pronunţată sentinţa civilă nr.1318/ a Curţii de Apel Bucureşti Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr.141/ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pagină 9 din 39

10 Or, prin această hotărâre a fost respinsă acţiunea SC M.B.C. SRL faţă de Ministerul Apărării Naţionale ca rămasă fără obiect, reţinându-se că pârâtul a făcut dovada achitării penalităţilor pretinse de reclamantă, respectiv depunerea după casare a ordinului de plată nr. 53/ vizând plata sumei de ,08 lei. Deşi reclamantul din prezenta cauză, Ministerul Apărării Naţionale, şi-a precizat acţiunea în sensul că ar trebui să i se restituie suma de ,25 lei deoarece pârâta ar fi solicitat penalităţi de întârziere de ,33 lei iar reclamantul a plătit ,38 lei prin ordinul de plată de mai sus, se constată că nici prin sentinţa civilă nr.1318/ a Curţii de Apel Bucureşti Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal şi nici prin decizia nr.141/ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs, nu se face această distincţie ci s-a apreciat implicit prin respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect că aceste penalităţii de întârziere sunt datorate de Ministerul Apărării Naţionale. Mai mult, în decizia instanţei supreme se arată în penultimul alineat al considerentelor că nu există..un alt prejudiciu decât cel rezultat din întârzierea plăţilor şi care a fost reparat integral în condiţiile stipulate la art.19.2 din contract, prin achitarea cu ordinul de plată nr.53/17 ianuarie 2008 a penalităţilor de întârziere în sumă de ,58 lei.. Această constatare a instanţelor intră în puterea lucrului judecat care împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată într-un alt proces. În ce priveşte suma de 7.926,13 lei taxă judiciară de timbru şi ,37 lei onorariu de avocat, plătite prin acelaşi ordin de plată nr.53/ , nici acestea nu pot fi restituite Ministerul Apărării Naţionale deoarece respingerea acţiunii SC M.B.C. SRL ca rămasă fără obiect prin plata benevolă a pretenţiilor deduse judecăţii nu înlătură deloc culpa procesuală a pârâtului, acesta datorând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant, deoarece pe de o parte în materie comercială pârâtul este de drept în întârziere, iar pe de altă parte, plata benevolă a fost efectuată după pronunţarea instanţei în fond. Aşa fiind, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naţionale (pentru Unitatea Militară Bucureşti), solicitând admiterea apelului şi, în principal, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acţiunii precizate. În subsidiar, solicită admiterea în parte a acţiunii şi obligarea intimatului la restituirea sumei de ,75 lei, ,25 lei reprezentând diferenţa dintre valoarea penalităţilor achitate cu O.P. nr. 53/ şi cea stabilită ca obligaţie de plată prin sentinţa nr. 1318/ , la care se adaugă sumele reprezentând taxe judiciare de timbru în valoare de 7.926,13 lei şi onorariu de avocat ,37 lei, plătite nedatorat. Solicită acordarea dobânzii legale calculată potrivit completării de acţiune din data de şi actualizarea sumelor potrivit coeficientului de inflaţie la data efectivă a plăţii, cu cheltuieli de judecată. Pagină 10 din 39

11 În motivare arată că, deşi prin acţiune s-a solicitat,,plata sumei de ,08 lei reprezentând penalităţi de întârziere, onorariu de avocat şi taxe de timbru, plătite nedatorat, în realitate, prin acţiune se urmărea restituirea sumei plătită către pârâta intimată în temeiul unui titlu care a fost desfiinţat, restabilindu-se, astfel, situaţia anterioară executării. De altfel, instanţa de judecată nu este ţinută de temeiul juridic invocat de părţi, ci ea este cea care califică juridic o cerere dedusă judecăţii, astfel că, neîndeplinirea condiţiilor plăţii nedatorate este lipsită de relevanţă şi nu poate constitui temei al respingerii acţiunii. Apelanta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea, cel puţin în parte, a sumelor plătite de unitate, fără titlu. De asemenea, susţine că diferenţa dintre suma plătită pârâtei cu titlu de penalităţi de întârziere şi cea la care a fost obligată unitatea prin hotărârea menţinută de ÎCCJ în dosarul nr. 3684/1/2013, prin decizia nr. 141/ , este de ,25 lei. La aceasta se adaugă sumele reprezentând taxa judiciară de timbru şi cheltuieli de judecată, achitate necuvenit în temeiul hotărârii casate, sentinţa comercială nr / Apelanta menţionează că prin admiterea în parte a cererii acesteia nu se încalcă puterea lucrului judecat, după cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, deoarece, prin hotărârile pronunţate s-a stabilit obligaţia Ministerului Apărării Naţionale la plata sumei de ,33 lei; pentru sumele plătite în plus actele de executare sunt desfiinţate de drept, sunt suspuse repetiţiunii şi reprezintă, în acelaşi timp, o plată nedatorată. Mai mult, executarea titlului de către partea care s-a crezut debitor reprezintă faptul juridic al îmbogăţirii fără justă cauză, patrimoniul pârâtului a fost mărit fără temei, iar patrimoniul Ministerului Apărării a fost proporţional diminuat, astfel că, restituirea sumei se impune şi pentru acest motiv. În drept, invocă prevederile art. 282 şi următoarele, 311, C.pr.civ., art. 993 C.civ. Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare. Analizând apelul de faţă, prin prisma criticilor formulat de apelantă, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În susţinerea acţiunii sale, reclamanta apelantă solicită în subsidiar obligarea intimatului la restituirea sumei de ,75 lei, ,25 lei reprezentând diferenţa dintre valoarea penalităţilor achitate cu O.P. nr. 53/ şi cea stabilită ca obligaţie de plată prin sentinţa nr. 1318/ , însă Curtea constată că din această hotărâre aflată la filele dosar Tribunal nu reiese nici o diferenţă în ceea ce privesc penalităţile de întârziere sau că Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia pronunţării acestei hotărâri ar fi analizat altă sumă cu titlu de penalităţi de întârziere declarate de apelantă. Din considerentele acestei hotărâri reiese că,,în ceea ce priveşte pretenţia referitoare la plata penalităţilor de întârziere prin decizia civilă nr din 5 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,, s-a reţinut că, raportat la clauzele contractului şi cu referire specială la prevederile art şi 19.2 din cuprinsul acestuia, societatea reclamantă Pagină 11 din 39

12 este îndreptăţită a primi penalităţile de întârziere solicitate,dată fiind, în mod necontestat, efectuarea cu întârziere a plăţilor facturilor de către intimatul pârât. Având în vedere O.P. nr. 53 din , Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pârâta UM Bucureşti a achitat reclamantei suma de ,08 lei, compusă din ,58 lei penalităţi de întârziere, 7.926,13 lei taxa de timbru şi ,37 lei onorariu avocat şi a constatat lipsită de obiect pretenţia reclamantului SC M.B.C. SRL cât priveşte obligarea pârâtei la plata, în continuare a acestor penalităţi, astfel că acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect. În ceea ce priveşte restituirea sumele reprezentând taxe judiciare de timbru în valoare de 7.926,13 lei şi onorariu de avocat ,37 lei, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a respins şi acest petit, reţinând culpa procesuală a societăţii în achitarea debitului după pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 141/ pronunţată de I.C.C.J Bucureşti în dos. nr. 3684/1/2013, intrând astfel în puterea de lucru judecat, conform căruia,,o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată. Hotărârea judecătorească prin care au fost soluţionate aceste petite este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Deşi nu este reglementat ca atare, în codul de procedură civila de la 1865, totuşi unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti este puterea de lucru judecat şi în raport de dispoziţiile art. 315 C.pr civ., acest efect primează. Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară. Acest aspect ţine de dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, ce trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Curtea de la Strasbourg a stabilit că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României, /95, pct.61, CEDO 1999-VII). În temeiul acestui principiu, nici o parte sau autoritate a statului nu este îndreptăţită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanţiale şi imperative impun acest lucru (Riabykh împotriva Rusiei, nr /99, pct.52 şi 56, CEDO 2003-IX). Instanţa constată că petitele din cererea reclamantei UM Bucureşti au fost soluţionate irevocabil prin hotărârea arătată mai sus şi având în vedere principiul puterii lucrului judecat, principiul legalităţii căi de atac şi al unicităţii căi de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) Pagină 12 din 39

13 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aceste petite nu mai pot face obiectul unei noi judecăţi. Pentru aceste considerente, în baza art. 282 şi urm. din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 372/ pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7706/30/2010*, şi va menţine ca temeinică şi legală hotărârea atacată. 3. Acţiunea în anularea actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de debitor şi acţiunea în anularea transferurilor patrimoniale frauduloase încheiate de debitor. Elemente de distincţie. Confuzie. Nelegalitate Legea nr. 85/2006: art. 46, art. 49, art. 79, art. 80 Reclamanta, în calitate de lichidator al debitoarei a solicitat constatarea nulităţii unei operaţiuni de vânzare cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, indicând în motivele acţiunii, prevederile art. 49 şi 46 din Legea nr. 85/2006, pe care le-a reprodus în considerentele acesteia, iar în final a arătat expres că în drept formulează acţiunea în baza art. 46 din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, acesta este cadrul procesual pe care judecătorul sindic trebuia să îl ia în considerare în lipsa unei precizări ulterioare a reclamantei, iar în condiţiile art. 46, care arată că în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, acţiunea reclamantei de constatarea nulităţii unor astfel de operaţiuni nu este supusă termenului de prescripţie pe care l-a indicat pârâta intimată şi a fost însuşit de judecătorul sindic, sens în care se impunea respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 297 din 9 septembrie 2015, Conf.univ.dr. M.B. Prin sentinţa civilă nr. 715/ pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 1776/30/2010*/a3 s-a respins acţiunea în anulare formulate de reclamant A.I. SPRL Bucureşti, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC P.S.F. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P.S.F. SRL Bucureşti, prin administrator special D.I.P. şi cu pârâta SC P.I. SRL Timişoara. Pentru a hotărî astfel prima instanţă analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se reţin că procedura insolventei faţă de debitoarea SC P.S.F. SRL s-a deschis la data de , prin decizia civila nr. 1704/R/COM/ a Curţii de Apel Timişoara. Prin sentinţa civilă nr. 602/ s-a fixat termen pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenţei la Potrivit art. 81 alin (1) din Legea nr. Pagină 13 din 39

14 85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. În cauză, atât raportat la termenul de 1 an de la expirarea termenului limita de întocmire a raportului cu cauzele insolventei ( ), cât şi raportat la termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii( ), acțiunea de faţă, promovată la data de , este tardiv formulat. Pentru aceste considerente, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu consecinţa respingerii acţiunii în anulare. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A.I. SPRL Bucureşti solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi constatarea nulităţii contractului de vânzare încheiat între SC P.S.F. SRL şi SC P.I. SRL, repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar în cazul în care bunul mobil nu mai există, obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea autoturismelor, la data efectuării transferului de proprietate - cumpărare În motivare se arată că la data de prin decizia nr. 1704/R, pronunţata de Curtea de Apel Timişoara, instanţa a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC P.S.K. S.U.L., fiind desemnai în calitate de administrator judiciar M.M.R. SPRL. Din analizarea documentelor ce se afla în posesia lichidatorului judiciar reies următoarele: - autoturismele - 6 (şase): 3 murea Ford, 2 Mercedes Benz si I WM Meyer ce figurează înregistrate in evidentele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculare Vehicule Timiş au fost Înstrăinate Ia data de , deci după data deschiderii procedurii insolvenţei, către SC P.I. SRL (conform facturilor deţinute) la preturi derizorii; Astfel cum rezulta din situaţia expusă, operaţiunile de vânzare cumpărare ale celor 6 autoturisme au fost efectuate la data de deci după data deschiderii procedurii insolvenţei respectiv , perioada în care debitorul se afla în perioada de observaţie. Activitatea debitorului în perioada de observaţie este reglementata de dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 85/2006, perioada in cure debitorul va putea sa continue desfăşurarea activităţilor curente st poate efectua plaţi către creditorii cunoscuţi, care Pagină 14 din 39

15 se încadrează in condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului judiciar sau sub conducerea administratorului judiciar in funcţie de caz, in funcţie de ridicarea sau nu a dreptului de administrare al debitorului. Actele, operaţiunile şi plătite care depăşesc condiţiile menţionate anterior vor putea fi autorizate, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar, care va convoca o şedinţa a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 de zile de la data primirii acesteia. Potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea 85/2006, în afara de cazurile prevăzute la ari. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. În speţa vânzarea cumpărarea autoturismelor nu reprezintă o activitate curentă care să fi putut fi continuată de debitor în perioada de observaţie, nu a fost autorizata de administratorul judiciar, nu a fost autorizata de judecătorul sindic astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 46 din Legea 85/2006, operaţiunile de vânzare cumpărare fiind lovite de nulitate absoluta care intervine de drept după data deschiderii procedurii, Examinând calea de atac a reclamantei în conformitate cu motivele de recurs şi din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea reţine ca întemeiat recursul pentru următoarele considerente. Judecătorul sindic a pronunţat o soluţie nelegală întrucât a admis greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în temeiul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ca urmare a calificării eronate a obiectului cererii cu care a fost sesizat şi pe care l-a apreciat ca fiind o anulare a actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă art. 79 şi 80 din aceiaşi lege. În realitate, prin cererea introductivă reclamanta, în calitate de lichidator al debitoarei a solicitat constatarea nulităţii unei operaţiuni de vânzare cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, indicând în motivele acţiunii, prevederile art. 49 şi 46 din Legea nr. 85/2006, pe care le-a reprodus în considerentele acesteia, iar în final a arătat expres că în drept formulează acţiunea în baza art. 46 din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, acesta este cadrul procesual pe care judecătorul sindic trebuia să îl ia în considerare în lipsa unei precizări ulterioare a reclamantei, iar în condiţiile art. 46, care arată că în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, acţiunea reclamantei de constatarea nulităţii unor Pagină 15 din 39

16 astfel de operaţiuni nu este supusă termenului de prescripţie pe care l-a indicat pârâta intimată şi a fost însuşit de judecătorul sindic, sens în care se impunea respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. Pe cale de consecinţă se va impune admiterea recursului în condiţiile art. 312 din Codul de procedură civilă şi a se casa sentinţa atacată prin aplicarea alin. (6) din articolul menţionat, ce reglementează cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, urmând ca judecătorul sindic să analizeze considerentele cererii introductive, precum şi apărările pârâtei în limitele cu care a fost investit şi prin aplicarea temeiurilor de drept solicitate de părţi. 4. Acţiune pentru angajarea răspunderii patrimoniale personale a persoanelor care au contribuit la cauzarea stării de insolvenţă a debitorului. Caracterul diferit al temeiurilor invocate în acţiune în raport cu cele pentru care judecătorul-sindic a admis acţiunea. Nelegalitate. Natura juridică a răspunderii patrimoniale personale instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii speciale reglementată de legea insolvenţei. Respingerea acțiunii Legea nr. 85/2006: art. 138 Curtea constată, în primul rând, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 pentru antrenarea răspunderii pârâtului, având în vedere că în raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu au fost identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, aşa cum cere textul legal. Prin urmare, pentru că în cauză nu au fost identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă stare de insolvenţă în raportul întocmit în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar al debitoarei nu poate formula o cerere de antrenare a răspunderii pârâtului. În al doilea rând, lichidatorul judiciar al debitoarei şi-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale pe prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2006. Hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât nu a reţinut niciunul din cazurile de antrenare solicitate prin cererea formulată de lichidatorul judiciar, în schimb a admis acţiunea pentru un caz nesolicitat prin cererea de atragere a răspunderii, respectiv art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006. În al treilea rând, în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că nu au fost dovedite condiţiile răspunderii pârâtului, respectiv culpa administratorului statutar al debitoarei, precum şi raportul de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în insolvenţă, iar la dosarul cauzei nu există înscrisuri sau alte probe în acest sens pentru a confirma susţinerile reclamantului. Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 769/A din 23 septembrie 2015, Conf.univ.dr. M.B. Pagină 16 din 39

17 Prin sentinţa civilă nr. 845/ pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 5413/30/2013/a2, s-a admis acţiunea formulată de SCP I.G. IPURL Timişoara în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.C. şi a fost obligat pârâtul să suporte din averea personală întreg pasivul debitoarei în cuantum de lei. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că potrivit art. 138 alin. (1) din Legea insolvenţei, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a) - g). Lichidatorul îşi întemeiază cererea de atragere a răspunderii patrimoniale pe faptul că fostul administrator al societăţii a ascuns o parte din activul societăţii şi că nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. Pârâtul, deşi notificat în repetate rânduri, nu a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale debitoarei, însă din actele depuse de către debitoare la fisc a rezultat că debitoarea a deţinut în proprietate patru autovehicule, respectiv un Fiat Ritmo, două Fiat Regata, un Volkswagen Passat CL. Aceste bunuri nu au fost predate de pârât către lichidatorul judiciar şi deşi s-a solicita termen să se facă dovada radierii acestora, pârâtul nu a produs nici un fel de dovadă în acest sens. În aceste condiţii, este indubitabil că au fost deturnate, ascunse şi folosite în interes personal de către pârât. Prin ascunderea autovehiculelor şi folosirea în interes personal a acestor bunuri s-a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei, întrucât contravaloarea acestora a fost însuşită de către pârât, şi nu a fost folosită pentru achitarea datoriilor debitoarei. Aşa fiind, judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a admis acţiunea. In ceea ce priveşte cealaltă fapta reţinută de către lichidatorul judiciar, respectiv neţinerea contabilităţii, judecătorul sindic a constatat că nu a fost probată, întrucât lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia actelor contabile ale debitoarei, deci nu putea să dovedească că acestea nu au fost ținute în conformitate cu legea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C.C., solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei atacate, respingând ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de fost administrator pentru datoriile debitoarei în faliment. În motivare, arată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de sub nr. 5413/30/2013/a2 intimata SCP I.G. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T.C. SRL a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a Pagină 17 din 39

18 pârâtului apelant pentru întreaga sumă înscrisă în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei, în sumă de lei. În motivare se arată că prin Sentinţa nr. 1773/ s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de SC T.C. SRL şi prin aceeaşi încheiere a fost numit în calitate de administrator judiciar al debitoarei SCP I.G. IPURL. Lichidatorul judiciar a susţinut că este elocvent faptul că funcţionarea societăţii nu s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, existând o legătură de cauzalitate între faptele ilicite, culpabile ale administratorului statutar şi prejudiciul, fără a indica probe în dovedirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) şi e) pe care şi-a întemeiat cererea. În faţa primei instanţe, la primul termen de judecată din pârâtul apelant s-a prezentat (deşi a fost nelegal citat) şi a precizat că se află în imposibilitatea de a prezenta actele contabile, întrucât acestea au fost aruncate de către proprietarul imobilului în care societatea debitoare a avut sediul, iar în ceea ce priveşte bunurile identificate scriptic de către lichidatorul judiciar a arătat că nu le-a ascuns şi că nu sunt în posesia societăţii/pârâtului apelant, aşa cum acesta a pretins în invocarea art. 138 lit. e) din lege şi astfel a solicitat instanţei un termen pentru a face dovada radierii acestora, cu intenţia de a face demersurile necesare în acest sens. Având în vedere formalităţile complexe care trebuie parcurse în vedere radierii autovehiculelor precum şi fiind în imposibilitate absolută de a constitui documentele solicitate pentru radiere, nu a reuşit să se prezinte la următorul termen de judecată. La termenul de judecată din instanţa a pronunţat Sentinţa civilă nr. 845/2015, prin care dispus suportarea întregului pasiv al debitoarei în cuantum de lei din averea personală a pârâtului, reţinând în sarcina sa faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 85/2006, deşi acestea nu au fost dovedite, iar în ceea ce priveşte lit. a) aceasta nu a făcut obiectul cererii reclamantului. Motivarea instanţei a fost că este indubitabil faptul că bunurile au fost deturnate, ascunse şi folosite în interes propriu, întrucât nu a reuşit la acest termen să facă dovada radierii bunurilor şi astfel prin folosirea bunurilor în interes propriu s-a cauzat stare de insolvenţă a debitoarei, deoarece contravaloarea bunurilor a fost însuşită de către pârât şi nu pentru achitarea datoriilor debitoarei. În ceea ce priveşte neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, judecătorul sindic a constatat că nu a fost probată de către lichidatorul judiciar şi prin urmare nu poate fi reţinută această faptă în sarcina pârâtului. Hotărârea primei instanţe este criticabilă pentru o serie de erori, atât de ordin procedural cât şi material şi în principal pentru că judecata nu a fost conformă cu legea. Pentru început, arată că potrivit normelor în vigoare la data de , data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei SC T.C. SRL respectiv art. 8 Legea nr. 85/2006 în forma modificată prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, calea de atac împotriva hotărârilor judecătorului sindic pronunţate în temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006 este apelul şi termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, conform dispoziţiilor de drept comun, având în vedere că legea Pagină 18 din 39

19 specială, în forma sa modificată nu mai stabileşte un termen special pentru calea de atac, aşa cum s-a menţionat în cuprinsul hotărârii, cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Totodată, subliniază şi faptul că deşi, a arătat primei instanţe că din anul 2011 nu mai locuieşte la adresa la care a fost notificat de către lichidatorul judiciar, respectiv citat de către instanţa de judecată, fapt care s-a putut consemna prin prezenţa sa la termenul de judecată din ocazie cu care s-a legitimat cu cartea de identitate de unde reiese clar adresa actuală de domiciliu, respectiv Calea Martirilor, nr. 14, Timişoara, judeţul Timiş, adresă de domiciliu pe care o are de la începutul anului 2012 (CI. - Anexa 1), instanţa de judecată a dispus comunicarea hotărârii tot la vechea adresă de domiciliul, de unde prin bună voinţa actualului proprietar a luat la cunoştinţă ulterior de hotărârea instanţei. Pe fondul cauzei, invocă prescripţia obligaţiilor fiscale pretinse de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, obligaţii care constituie aproape 90% din creanţele înscrise în tabelul definitiv. În ceea ce priveşte creanţa bugetară a Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, care constă în impozit şi penalităţi pentru cele patru autovehicule cu care figurează debitoarea, înţelege să invoce prescripţia pentru sumele aferente anilor , iar pentru impozitul calculat anual pe perioada arată că aceasta nu este datorat, întrucât autovehiculele nu au rulat pe drumurile publice, unele fiind deja casate, iar unul dintre ele, în stare nefuncţională a fost ridicat chiar de către reprezentanţii DFMT prin dispoziţie de trecere în proprietatea Municipiul Timişoara. Astfel, având în vedere că antrenarea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere (dacă şi celelalte condiţii de atragere a răspunderii ar fi îndeplinite) se poate face doar în limita pasivului neacoperit, nu se poate dispune în mod legal obligarea pârâtului apelant la plata întregii sume înscrise în tabelul definitiv de creanţe întocmit de către lichidatorul judiciar, întrucât cel puţin în ceea ce priveşte creanţa bugetară a Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş este prescrisă. În al doilea rând, arată că, în principal susţinerile lichidatorului judiciar nu au fost dovedite în nici un moment, ci au fost simple prezumţii şi tot prezumţii au fost şi considerentele care au stat la baza hotărârii primei instanţe. Răspunderea reglementată de lege reprezintă o formă specială de răspundere civilă, care are un caracter excepţional şi poate fi antrenată doar cu îndeplinirea condiţiilor strict prevăzute de lege. Legea insolvenţei prevede în mod expres la art. 138 alin. (1) că în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a) g). Prin urmare, pentru că în cauză nu au fost identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă stare de insolvenţă în raportul întocmit în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât nu s-a întocmit acest raport, lichidatorul judiciar nu poate formula o astfel de cerere. Pagină 19 din 39