Atentie! Potrivit deciziei nr. 2/2020 a Preşedintelui Tribunalului Vâlcea, Studierea dosarelor având ca obiect cauzele de urgenţă deosebită, care se

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Atentie! Potrivit deciziei nr. 2/2020 a Preşedintelui Tribunalului Vâlcea, Studierea dosarelor având ca obiect cauzele de urgenţă deosebită, care se"

Transcriere

1 Atentie! Potrivit deciziei nr. 2/2020 a Preşedintelui Tribunalului Vâlcea, Studierea dosarelor având ca obiect cauzele de urgenţă deosebită, care se judecă în perioada stării de urgenţă, în toate materiile, se realizează prin intermediul aplicaţiei Infodosar şi, în mod excepţional, se poate solicita cauza la studiu înainte de deschiderea şedinţei de judecată, în sală. În cazuri excepţionale, în cauzele în care complexitatea deosebită a dosarului reclamă timp pentru studiu, consultarea se va realiza în arhivă, pe baza unei cereri transmise către instanţă exclusiv prin mijloace electronice, cu cel puţin 48 de ora înaintea şedinţei. Cererea se soluţionează de preşedintele secţiei sau judecătorul de permanenţă din cadrul secţiei respective. Depunerea oricăror cereri sau înscrisuri (inclusiv declaraţiile de cale de atac) în cauzele de urgenţă deosebită, care se judecă în perioada stării de urgenţă, în toate materiile, se realizează exclusiv prin mijloace electronice (fax sau , la numerele/adresele disponibile pe pagina de internet a instanţei), depunerea originalelor la dosar putând fi realizată numai cu acordul ori la cererea instanţei. Listele de ședințe le găsiți pe următoarele pagini...

2 Nr. crt. Număr dosar ROMÂNIA TRIBUNALUL VÂLCEA I CIVILA COMPLETUL DE JUDECATĂ COMPUS DIN: PREŞEDINTE: Popescu Adela LISTA CAUZELOR AFLATE PE ROL LA DATA DE 26 MAI 2020 ORA 10:00 - C.M.A.S. 2 Detalii despre părţi Calitate şi nume /90/2012 Reclamant ANGHEL VASILE INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU TEHNOLOGII CRIOGENICE ŞI IZOTOPICE /90/2016 Reclamant BOJIN BEBE CONSTANTIN s.a. SC CIECH SODA ROMANIA SA RM.VÂLCEA Intervenient în nume propriu STOICA ION /90/2016 Reclamant BADEA ŞTEFAN s.a. SC IMSAT SA SC PROIMSAT SA /90/2016* Reclamant NEGOIU TRAIAN s.a. SC ELECTRICA SA /90/2017 Reclamant RĂDULESCU EVI s.a. SC UZINA MECANICĂ DRĂGĂŞANI /90/2015* Contestator Vilău Nicolae SC TOTAL TRANS MODAL AG SRL /90/2019 Contestator PĂUNOIU MARIA s.a. ŞCOALA GIMNAZIALĂ SAT DĂEŞTI /90/2019 Contestator TOMA CRISTIAN SC CLEMANS SRL BASCOV /90/2017 Reclamant DIACONESCU MIRCEA SC RIMASI SPEDITION SRL /90/2018 Reclamant SC GABRIS IMPEX SRL MURARU CLELIA-ALEXANDRA Obiectul dosarului obligaţie de a face obligaţie de a face - -încadrare în condiţii speciale de muncă + eliberare adeverinţe obligaţie de a face - acordarea grupei I de muncă în procent de 100% şi emiterea de adeverinţe acţiune în constatare - condiţii grele de muncă-disjuns din dosar 29/90/2016 acţiune în constatare - condiţii speciale şi deosebite ce se încadrează în grupa I şi II de muncă în procent de 100% concediere - rejudecare concediere concediere - -decizia nr. 1110/ drepturi băneşti - drepturi salariale restante pentru perioada Stadiu procesu pretentii - recuperare prejudiciu

3 /90/2018 Reclamant FLORESCU ADRIAN DĂNUŢ s.a. SC UZINA MECANICĂ DRĂGĂŞANI /90/2018 Reclamant STOICA ANA LAVINIA ŞCOALA GIMNAZIALĂ LĂCUSTENI /90/2019 Reclamant MEGULETE MARINICA SC ENERGOMONTAJ SA /63/2019* Reclamant VASILESCU CONSTANTIN CURTEA DE APEL CRAIOVA /90/2019 Reclamant GAVRILĂ MARIA MACRINA s.a. MINISTERUL JUSTIŢIEI s.a /90/2019 Reclamant DRAGOE ŞTEFANIA s.a. MINISTERUL JUSTŢIEI s.a /90/2019 Reclamant COMŞA MAFTEI SC OLTCHIM SA /90/2019 Contestator IONESCU NICOLAE /90/2019 Contestator HODOROAGĂ GHEORGHE /90/2019 Reclamant HÎRCIU - SWITALSKI ELENA -GABRIELA s.a. MINISTERUL JUSTIŢIEI s.a /90/2019 Contestator CONDRAT NICOLAE /90/2019 Contestator FLORESCU MARIA /90/2019 Reclamant AMZA IOANA MODA SÂRGUINŢA SCM RM.VÂLCEA acţiune în constatare - muncă desfăşurată în condiţii speciale şi deosebite în procent de 100% drepturi băneşti - decontare cheltuieli de transport aferent lunilor noiembrie2016-iunie 2017 obligaţie de a face - acordarea grupa I de muncă în procent de 100% anulare act - strămutat de la Tribunalul Dolj drepturi salariale ale personalului din justiţie - - reîncadrare şi recalculare indemnizaţie de încadrare + coef.multiplicare drepturi salariale ale personalului din justiţie - VRS 484,18 LEI acţiune în constatare - activitate desfăşurată în condiţii specifice gr I de muncă pensionare pensionare - -anularea deciziei nr / drepturi salariale ale personalului din justiţie - - recalculare indemnizaţie lunară brută de încadrare pensionare pensionare drepturi băneşti

4 ASISTENT JUDICIAR Cicu Alina Mihaela Preduca Manuela Grigoriana Grefier, Grigorescu Maria Lioara Document generat în ECRIS Nr. crt. TRIBUNALUL VÂLCEA- I CIVILA COMPLETUL DE JUDECATĂ COMPUS DIN: PREŞEDINTE: Lungu Elena Cristina JUDECĂTOR: Mihăescu Ceauşescu Liliana LISTA CAUZELOR AFLATE PE ROL LA DATA DE 26 MAI 2020 Număr dosar ORA 8:45 - A7 Detalii despre părţi Calitate şi nume /223/2020 Apelant - reclamant LUPU GH. FLORIN - pârât MIHAI EMILIAN /223/2018 Apelant - intimat UAT COMUNA GLĂVILE - contestator BĂIAŞU IONELA LARISA /288/2016/a1 Apelant - intimat OLARU LAURA MIHAELA, - contestator SC CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN SA, /288/2019* Apelant C.N.A.D.N.R. SA -DRDP CRAIOVA - contestator COSMESCU-MOLDOVAN VIORICA /90/2019 Revizuent - petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC RADU MARIUS CHIOC TEODOR VALENTIN Obiectul dosarului Interval orar ordonanţă preşedinţială contestaţie la executare contestaţie creditor Legea 77/ cerere de completare a dispozitivului dec civ nr.73 contestaţie la executare alte cereri privind executarea silită - -dosar nr /288/ /90/2020 Revizuent - pârât IANA ADRIAN - reclamant BRUMER ILEANA COSMINA - - intervenient PETRICĂ ELENA /198/2017 Apelant - reclamant PATRU MIHAI VASILE revendicare imobiliară - - dosar nr. 4621/288/2015 acţiune în constatare

5 - pârât DIACONESCU LUCICA /241/2016 Apelant - reclamant PAVELESCU ANA - pârât VLAD GHEORGHE revendicare imobiliară /241/2018 Apelant PETRE CLAUDIA ELENA - reclamant SORESCU ELENA /280/2015 Apelant - pârât Nicolescu Constantin Nicolescu Viorica Nicolescu (fosta Perini) Madalina Elena - reclamant DGRFP PLOIESTI PRIN AJFP ARGES /198/2020 Apelant - pârât DUMITRU MIHAI ILARION POTCOVEL-BUNDUC MARIA LAURA rezoluţiune contract partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial ordin de protecţie 9.45 GREFIER DE ŞEDINŢĂ Stănişor Monica Elena Notă: În baza Ordinului nr.46/ al Preşedintelui Curţii de Apel Piteşti, se recomandă ca studiul dosarelor să fie efectuat prin intermediul aplicaţiei Infodosar, în baza parolei de acces eliberate părţilor, precum şi evitarea prezenţei la sediul instanţei la termenul de judecată dacă nu este absolut necesar, prin solicitarea judecării cauzei şi în lipsă. Purtarea măştii de protecţie în sediul instanţei este obligatorie. ROMÂNIA TRIBUNALUL VÂLCEA I CIVILA COMPLETUL DE JUDECATĂ COMPUS DIN: PREŞEDINTE: Filionescu Robert Nicolae LISTA CAUZELOR AFLATE PE ROL LA DATA DE 26 MAI 2020 ORA 08:30 C.M.A.S. 7 Nr. Număr Detalii despre părţi Obiectul dosarului Stadiu procesual

6 crt. dosar Calitate şi nume /90/2019 Reclamant BUŞE VASILE-DANIEL SC OLTCHIM S.A. SC OLTCHIM SA-PRIN ADM. JUDICIAR CONSORŢIUL ROMINSOLV SPRL SC OLTCHIM SA-PRIN ADM. JUDICIAR BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL concediere - anulare dec nr.559/ repunere în situaţia anterioarăreintegrare în activitate Ora: 8:30 ASISTENT JUDICIAR Drăguţă Ioana Păunescu Carmen Mirela GREFIER Dinescu Elena Mihaela Notă: Studierea dosarelor având ca obiect cauzele de urgenţă deosebită, care se judecă în perioada stării de urgenţă, se realizează prin intermediul aplicaţiei Infodosar şi, în mod excepţional, se poate solicita cauza la studiu înainte de deschiderea şedinţei de judecată, în sală. În cazuri excepţionale, în cauzele în care complexitatea deosebită a dosarului reclamă timp pentru studiu, consultarea se va realiza în arhivă, pe baza unei cereri transmise către instanţă exclusiv prin mijloace electronice, cu cel puţin 48 de ore înaintea şedinţei. Depunerea oricăror cereri sau înscrisuri în cauzele de urgenţă deosebită, care se judecă în perioada stării de urgenţă, se realizează exclusiv prin mijloace electronice (fax sau la numerele/adresele disponibile pe pagina de internet a instanţei), depunerea originalelor la dosar putând fi realizată numai cu acordul ori la cererea instanţei.

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ COLEGIUL DE CONDUCERE HOTĂRÂREA NR. 85/2018 Data emiterii: 6 decembrie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ COLEGIUL DE CONDUCERE HOTĂRÂREA NR. 85/2018 Data emiterii: 6 decembrie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ COLEGIUL DE CONDUCERE HOTĂRÂREA NR. 85/2018 Data emiterii: 6 decembrie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj s-a întrunit în şedinţa ordinară din data de 6

Mai mult

EVIDENTA

EVIDENTA Page 1 din 10/23 ianuarie 2018 PARCHETUL ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE 1. CHEREJI ALEXANDRU- IOAN P.Î.C.C.J. 01.01.2016 HCSM 702/2015 2. STAN GHEORGHE 3. NICA ANDREEA- RUXANDRA 4. RĂDESCU ELENA 5.

Mai mult

ACTIVITATI JURIDICE DESFASURATE DE AVOCAT EUGENIA MARIA HAIDA 2011 I) PROCESE 1. CONTESTATII DECIZII CONCEDIERE COLECTIVA 1.1. DOSAR: 4411/30/2011 PAR

ACTIVITATI JURIDICE DESFASURATE DE AVOCAT EUGENIA MARIA HAIDA 2011 I) PROCESE 1. CONTESTATII DECIZII CONCEDIERE COLECTIVA 1.1. DOSAR: 4411/30/2011 PAR ACTIVITATI JURIDICE DESFASURATE DE AVOCAT EUGENIA MARIA HAIDA 2011 I) PROCESE 1. CONTESTATII DECIZII CONCEDIERE COLECTIVA 1.1. DOSAR: 4411/30/2011 PARTI: BOGDAN LAURIAN- C.N.A.D.N.R. 1.2. DOSAR: 4412/30/2011

Mai mult

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 17 DECEMBRIE /2014 Hotarare nr Hotara

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 17 DECEMBRIE /2014 Hotarare nr Hotara ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2014 1. 27339/2014 1400 1401 1402 1403 1404 1405 1406 1407< Descriere lucrare NUMIRE ÎN FUNCŢIE

Mai mult

ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare PLENUL ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2015 ORA 09:00 Descriere lucrare /2015 MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota

ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare PLENUL ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2015 ORA 09:00 Descriere lucrare /2015 MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare PLENUL ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2015 ORA 09:00 Descriere lucrare 1. 28049/2015 MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota Direcției resurse umane şi organizare nr. 27437/2015

Mai mult

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare /2015 Hotarare nr. 281< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 MARTIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare /2015 Hotarare nr. 281< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 MARTIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare 1. 7098/2015 nr. 281< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 MARTIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: 1) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.

Mai mult

Societatea BUCUR OBOR S.A. Bucuresti, Soseaua Colentina nr. 2, Sector 2 J40/365/1991, CUI RO19 ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 2

Societatea BUCUR OBOR S.A. Bucuresti, Soseaua Colentina nr. 2, Sector 2 J40/365/1991, CUI RO19 ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 2 ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 22/23.03.2018 ANEXA 1 LA RAPORTUL CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE PENTRU ANUL 2017 SITUATIA LITIGIILOR EXISTENTE LA DATA DE 31.12.2017 (cu status actualizat

Mai mult

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ COLEGIUL DE CONDUCERE HOTĂRÂREA NR. 94/2018 Data emiterii: 6 decembrie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ COLEGIUL DE CONDUCERE HOTĂRÂREA NR. 94/2018 Data emiterii: 6 decembrie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ COLEGIUL DE CONDUCERE HOTĂRÂREA NR. 94/2018 emiterii: 6 decembrie 2018 Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj s-a întrunit în şedinţa ordinară din data de 6 decembrie

Mai mult

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) Str. Matei Basarab nr , Bucureşti, sector 3, cod Tel.:

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) Str. Matei Basarab nr , Bucureşti, sector 3, cod Tel.: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) Str. Matei Basarab nr. 55-57, Bucureşti, sector 3, cod 030671 Tel.: 0374.189.125; Fax: 0374.189.152 COMUNICAT DE PRESĂ În acord cu

Mai mult

ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare /2014 Hotarare nr. 684 Hotarare nr. 685 Hotarare nr. 686< /2014 Hotarare nr. 687 Hotarare nr. 688 Hotar

ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare /2014 Hotarare nr. 684 Hotarare nr. 685 Hotarare nr. 686< /2014 Hotarare nr. 687 Hotarare nr. 688 Hotar ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare 1. 14985/2014 684 685 686< 2. 14779/2014 687 688 689 690 SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 03 IULIE 2014 Descriere lucrare NUMIRE ÎN FUNCŢIE

Mai mult

ROMÂNIA SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 14 IULIE 2016 ORA 09:00 Nr. crt. Număr lucrare Descriere lucrare /2016 TRANSFER: CU

ROMÂNIA SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 14 IULIE 2016 ORA 09:00 Nr. crt. Număr lucrare Descriere lucrare /2016 TRANSFER: CU ROMÂNIA SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 14 IULIE 2016 ORA 09:00 Nr. crt. Număr lucrare Descriere lucrare 1. 15888/2016 TRANSFER: CURTEA DE APEL ALBA IULIA Nume/Prenume Instanţa unde

Mai mult

Lista solicitărilor privind atribuirea de terenuri pentru construirea unei locuințe, conform Legii 15/2003 (dosare complete) la NR. CRT NR.

Lista solicitărilor privind atribuirea de terenuri pentru construirea unei locuințe, conform Legii 15/2003 (dosare complete) la NR. CRT NR. Lista solicitărilor privind atribuirea de terenuri pentru construirea unei locuințe, conform Legii 15/2003 (dosare complete) la 01.07.2017 NR. CRT NR.CERERE NUMELE SI PRENUMELE 1 8109/19.04.2007 Butoi

Mai mult

CATALOG DREPT FINALL SEPT 2018.xls

CATALOG DREPT FINALL SEPT 2018.xls UNIVERSITATEA SPIRU HARET Facultatea de Științe Juridice, Politice și Specializarea Drept Sesiune examen de licență - septembrie 2018 Rezultate finale examen de 1 ANASTASIU T. THEODOR CODRIN 7.30 9.00

Mai mult

01.xps

01.xps MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea achiziţionarii serviciilor de consultanţă juridică, de asistenţă şi/sau de reprezentare, prin Cabinetul de Avocat

Mai mult

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU - SLATINA În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să l

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU - SLATINA În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să l TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU - SLATINA 01.11.2018 30.11.2018 În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să luați legătura cu d-nul av. Ristea Cristian Răzvan,

Mai mult

TABEL CU AVOCATII ÎNSCRIȘI ÎN S.A.J.- SLATINA URGENȚE În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON,

TABEL CU AVOCATII ÎNSCRIȘI ÎN S.A.J.- SLATINA URGENȚE În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, TABEL CU AVOCATII ÎNSCRIȘI ÎN S.A.J.- SLATINA URGENȚE 01.08.2019 31.08.2019 În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să luați legătura cu d-nul av. Ristea Cristian

Mai mult

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU Nr.Crt Avocat Telefon Calitate Data Avocati de serviciu din data Andrii Alin Robert 0

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU Nr.Crt Avocat Telefon Calitate Data Avocati de serviciu din data Andrii Alin Robert 0 TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU 01.04.2014 30.04.2014 Avocati de serviciu din data 01.04.2014 1 Andrii Alin Robert 0722.556.172 Avocat definitiv 01.04.2014 2 Argesanu Andreea Codruta 0744.141.076 Avocat

Mai mult

TABEL CU AVOCATII ÎNSCRIȘI ÎN S.A.J.- SLATINA URGENȚE În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON,

TABEL CU AVOCATII ÎNSCRIȘI ÎN S.A.J.- SLATINA URGENȚE În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, TABEL CU AVOCATII ÎNSCRIȘI ÎN S.A.J.- SLATINA URGENȚE 01.09.2019 30.09.2019 În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să luați legătura cu d-nul av. Ristea Cristian

Mai mult

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU - SLATINA În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să l

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU - SLATINA În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să l TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU - SLATINA 01.09.2018 30.09.2018 În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să luați legătura cu d-nul av. Ristea Cristian Răzvan,

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.56/2

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.56/2 MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.56/2018 referitoare la aprobarea cuantumului chiriei aferentă

Mai mult

Şedinţa publică din 26 februarie 2015, ora 9 1. Dosar nr.486d/2014 (repus pe rol) - Curtea de Apel Bacău-Secția a II-a Civilă, de Contencios Administr

Şedinţa publică din 26 februarie 2015, ora 9 1. Dosar nr.486d/2014 (repus pe rol) - Curtea de Apel Bacău-Secția a II-a Civilă, de Contencios Administr Şedinţa publică din 26 februarie 2015, ora 9 1. Dosar nr.486d/2014 (repus pe rol) - Curtea de Apel Bacău-Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, din oficiu -Unitatea Administrativ-

Mai mult

TRIBUNALUL SĂLAJ Zalău, str. Tudor Vladimirescu, nr. 12, judeţul Sălaj, telefon/fax , Nr. operator date cu caracter pers

TRIBUNALUL SĂLAJ Zalău, str. Tudor Vladimirescu, nr. 12, judeţul Sălaj, telefon/fax , Nr. operator date cu caracter pers TRIBUNALUL SĂLAJ Zalău, str. Tudor Vladimirescu, nr. 12, judeţul Sălaj, telefon/fax 0260611085, e-mail:trsj@just.ro Nr. operator date cu caracter personal 2516 HOTĂRÂREA NR. 5 din 19 iunie 2018 În conformitate

Mai mult

REZULTATE FINALE master zi MATEMATICA, sesiunea iulie 2010

REZULTATE FINALE master zi  MATEMATICA,  sesiunea iulie 2010 Lista candidaţilor declaraţi ADMIŞI pe locuri SUBVENŢIONATE 1. ALEXANDRESCU B. ANDREEA - MĂDĂLINA 10 2. BAIBARAC V. ELENA 10 3. CONSTANTINESCU C.N. MARIA 10 4. DIACONESCU I. IONELA - CAMELIA 10 5. DUMITRU

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Mai mult

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI FACULTATEA DE ARTE PLASTICE Domeniul: ARTE VIZUALE Specializarea: Arte Plastice (Fotografie - videoprocesare

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI FACULTATEA DE ARTE PLASTICE Domeniul: ARTE VIZUALE Specializarea: Arte Plastice (Fotografie - videoprocesare Specializarea: Arte Plastice (Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii) Locuri speciale pentru ER fara bursa fotografica cu portofoliu si test de cunostinte de istoria artei si fotografie

Mai mult

Microsoft Word - burse_sociale_2012_2013site.doc

Microsoft Word - burse_sociale_2012_2013site.doc Universitatea din Bucuresti Facultatea de Geografie Tel. +40-1-314 35 08 int 189 +40-1-315 30 74 Fax +40-1-315 30 74 http://geo.unibuc.ro B-dul Nicolae Balcescu Nr. 1 70 111 Bucuresti, Sector 1 Romania

Mai mult

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" Bucureşti Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală - 3 ani CONCURS ADMITERE IULIE 2016 CANDIDAŢI

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila Bucureşti Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală - 3 ani CONCURS ADMITERE IULIE 2016 CANDIDAŢI CANDIDAŢI ADMIŞI 1 Matrache M. Irina-Mihaela 02152 60 10.00 40 9.61 admis 2 Popescu N.C. Crina-Ştefania 01950 60 10.00 40 9.40 admis 3 Sfetcu T.V. Iulia-Maria 02406 60 10.00 40 9.38 admis 4 Talapan S.

Mai mult

ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREŞTI Informaţii relevante privind formarea şi traseul profesional al judecătorului Numele şi prenumele judecător

ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREŞTI Informaţii relevante privind formarea şi traseul profesional al judecătorului Numele şi prenumele judecător Numele şi prenumele judecătorului POSTELNICU LUCREŢIA ALBERTINA 2. Instituţia de învăţământ superior din Universitatea Bucureşti 3. Anul absolvirii 1998 Universitatea Bucureşti- Facultatea de Drept Iunie

Mai mult

U N IU N E A E U R O ĂP E A NG U V E R N U L R O MI Ă NFIoEn d u l S o c ia l E u ro n p e a MINISTERUL MUNCII, POS DRU FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI

U N IU N E A E U R O ĂP E A NG U V E R N U L R O MI Ă NFIoEn d u l S o c ia l E u ro n p e a MINISTERUL MUNCII, POS DRU FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1 Domeniul major de intervenţie: 1.5

Mai mult

SIMULAREBAC2017_11.xlsx

SIMULAREBAC2017_11.xlsx REZULTATE CLASA A XII-a A 1 BARBU N. CRISTIAN-ANDREI RO_REA 8,40 MI 6,30 ANAT 8,50 7,73 REUSIT 2 BÂIBÂŢĂ E. DAN-RADU-COSTIN RO_REA 7,25 MI 8,50 FIZICA 9,90 8,55 REUSIT 3 BOBOC V. ELENA-GABRIELA RO_REA

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD ORAŞUL SEBIŞ CONSILIUL LOCAL SEBIŞ H O T Ă R Â R E A nr. 1 din privind constituirea comisiei de validare a alegerii co

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD ORAŞUL SEBIŞ CONSILIUL LOCAL SEBIŞ H O T Ă R Â R E A nr. 1 din privind constituirea comisiei de validare a alegerii co H O T Ă R Â R E A nr. 1 privind constituirea comisiei de validare a alegerii consilierilor locali Consilierii declaraţi aleşi la scrutinul din 05 iunie 2016, întruniţi în şedinţa de constituire la 22 iunie

Mai mult

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ Slobozia, Ialomiţa, str. Lacului, nr.10, Cod Tel/ Fax: web : http:

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ Slobozia, Ialomiţa, str. Lacului, nr.10, Cod Tel/ Fax: web : http: ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ Slobozia, Ialomiţa, str. Lacului, nr.10, Cod 920024 Tel/ Fax: 0243234612 e-mail:sc_sanitara_slobozia@yahoo.com web : http://sanitara-slobozia.ro/ NR 343/13.07.2015 Rezultate

Mai mult

/30 /10 441E C1 C2 C3 S1 S2 Alte Ex. Tot. ANGHEL M. Lucian-Bogdan BĂLAN M. Cezara - Ioana BARBU M. Diana-Costina 7 7

/30 /10 441E C1 C2 C3 S1 S2 Alte Ex. Tot. ANGHEL M. Lucian-Bogdan BĂLAN M. Cezara - Ioana BARBU M. Diana-Costina 7 7 441E C1 C2 C3 S1 S2 Alte Ex. Tot. ANGHEL M. Lucian-Bogdan 0 0.5 9 3 8 8 BĂLAN M. Cezara - Ioana 1 4.5 8 5 14.5 14.5 BARBU M. Diana-Costina 7 7.0 30 39 39 BĂRBUŢ V. Alexandru 1 12 1 8 8 CIOARCĂ V. Vasile-Iulian

Mai mult

CENTRUL DE EXAMEN PENTRU EVALUARE NAȚIONALĂ COLEGIUL NATIONAL AL. I. CUZA, FOCSANI Disciplina LIMBA SI LITERATURA ROMANA Data de ; OR

CENTRUL DE EXAMEN PENTRU EVALUARE NAȚIONALĂ COLEGIUL NATIONAL AL. I. CUZA, FOCSANI Disciplina LIMBA SI LITERATURA ROMANA Data de ; OR Disciplina LIMBA SI LITERATURA ROMANA Data de 19.06.2017 ; ORA: 8:30 LISTA NOMINALĂ A ELEVILOR DIN SALA A 8 1 ANDONE M MARIA 2 ANGHEL F ROBERTA ALESSANDRA 3 ANTONESCU V DARIA 4 APOSTU A BOGDAN ALEXANDRU

Mai mult

Tribunal Caraş-Severin

Tribunal Caraş-Severin Tribunal Caraş-Severin Reşiţa Nr. 2505 din 08.10.2018 RAPORT privind indicatorii de eficienţă, conform Dispoziţiei 620/Ad/06.05.2015 a Curţii de Apel Timişoara Instanţa : Judecătoria Reşiţa Perioada de

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA Competenţa jurisdicţional-material-procesuală a Secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti: Competenţa jurisdicţională a Secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti: A. competenţa materială:

Mai mult

Facultatea de Inginerie Domeniul/Specializarea: Ingineria sistemelor/if / Conducerea avansată a proceselor industriale Tip loc: Roman bugetat LISTA CA

Facultatea de Inginerie Domeniul/Specializarea: Ingineria sistemelor/if / Conducerea avansată a proceselor industriale Tip loc: Roman bugetat LISTA CA Domeniul/Specializarea: Ingineria sistemelor/if / industriale Tip loc: Roman bugetat industriale 1 3 IRIZA BOGDAN-ALEXANDRU M. D. 10.0 9.43 10.00 10.00 1 2 - - - - - - 2 7 SĂNDULESCU DRAGOŞ-CĂTĂLIN C.

Mai mult

Academia de Studii Economice din București Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune Situația repartizării în cămine: Etapa de vară 2019

Academia de Studii Economice din București Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune Situația repartizării în cămine: Etapa de vară 2019 Academia de Studii Economice din București Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune Situația repartizării în cămine: Etapa de vară 2019 Anul I Licență: Contabilitate si informatica de gestiune

Mai mult

I. DATE STATISTICE PRIVIND ACTIVITATEA INSTANŢEI ÎN ANUL 2018 I.1. Volumul de activitate I.1. Volumul de activitate la nivelul instanţei În anul 2018,

I. DATE STATISTICE PRIVIND ACTIVITATEA INSTANŢEI ÎN ANUL 2018 I.1. Volumul de activitate I.1. Volumul de activitate la nivelul instanţei În anul 2018, I. DATE STATISTICE PRIVIND ACTIVITATEA INSTANŢEI ÎN ANUL 2018 I.1. Volumul de activitate I.1. Volumul de activitate la nivelul instanţei În anul 2018, la Judecătoria Câmpulung, de la 1 ianuarie 2018 la

Mai mult

Av. Poporului - Nr. reg. evidența operatori: 215 Nr. reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.C.Ş. Candidaţii din alte judeţe care participă la r

Av. Poporului - Nr. reg. evidența operatori: 215 Nr. reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.C.Ş. Candidaţii din alte judeţe care participă la r Av. Poporului - reg. evidența operatori: 215 reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.C.Ş. Candidaţii din alte judeţe care participă la repartizare în judeţul TELEORMAN V- lb. 1 MAGARGIU S LIDIA MARINA

Mai mult

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 11 NOIEMBRIE 2014 ORA 09:30 Descriere lucrare /2014 REÎNCADR

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 11 NOIEMBRIE 2014 ORA 09:30 Descriere lucrare /2014 REÎNCADR ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 11 NOIEMBRIE 2014 ORA 09:30 Descriere lucrare 1. 23823/2014 REÎNCADRARE ÎN FUNCŢIA DE JUDECĂTOR: 1) Nota Direcţiei resurse

Mai mult

TRIBUNALUL BOTOŞANI

TRIBUNALUL BOTOŞANI TRIBUNALUL BOTOŞANI RAPORTUL DE ACTIVITATE AL BIROULUI DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE PE ANUL 2008 Biroul de informare şi relaţii publice asigură, legăturile instanţei cu publicul şi cu mijloacele de

Mai mult

FACULTATEA DE BIOLOGIE LISTA CANDIDAŢILOR ÎNSCRIŞI 12 IULIE 2018 Nr. Crt. Nume Prenume Optiunea 1 Optiunea 2 Optiunea 3 Optiunea 4 Optiunea 5 Optiunea

FACULTATEA DE BIOLOGIE LISTA CANDIDAŢILOR ÎNSCRIŞI 12 IULIE 2018 Nr. Crt. Nume Prenume Optiunea 1 Optiunea 2 Optiunea 3 Optiunea 4 Optiunea 5 Optiunea FACULTATEA DE BIOLOGIE LISTA CANDIDAŢILOR ÎNSCRIŞI 12 IULIE 2018 Nr. Crt. Nume Prenume Optiunea 1 Optiunea 2 Optiunea 3 Optiunea 4 Optiunea 5 Optiunea 6 1 MIELU GABRIELA 2 COSTEA DIANA-ANTONIA 3 RADU ERIKA-ALEXANDRA

Mai mult

COLEGIUL ECONOMIC "VIRGIL MADGEARU", GALAȚI CONCURSUL JUDEȚEAN DE MATEMATICĂ "DAN HULUBEI"- Ediția a XIII-a, REZULTATE FINALE CLASA a X-a S

COLEGIUL ECONOMIC VIRGIL MADGEARU, GALAȚI CONCURSUL JUDEȚEAN DE MATEMATICĂ DAN HULUBEI- Ediția a XIII-a, REZULTATE FINALE CLASA a X-a S CLASA a X-a Stiinte ale naturii Numele şi prenumele elevului SCOALA P 1 P 2 P 3 Total PREMIUL 1 SAVIN ANDREI Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza 5,00 7,00 5,00 17,00 I 2 BORDEANU GABRIELA CNVA 5,00 5,00

Mai mult

PROCES - VERBAL AL ADUNĂRII CREDITORILOR Nr. 40/ Debitor: SC ROBSYLV COM SRL Sediul: localitatea Drobeta-Tumu-Severin, Porţile de Fier, nr.

PROCES - VERBAL AL ADUNĂRII CREDITORILOR Nr. 40/ Debitor: SC ROBSYLV COM SRL Sediul: localitatea Drobeta-Tumu-Severin, Porţile de Fier, nr. PROCES - VERBAL AL ADUNĂRII CREDITORILOR Nr. 40/23.09.2015 Debitor: SC ROBSYLV COM SRL Sediul: localitatea Drobeta-Tumu-Severin, Porţile de Fier, nr. 9, jud. Mehedinţi CUI/CNP: 1 4 5 6 5 1 9 6 încheiat

Mai mult

Judecator Tanase Mihnea Adrian presedintele Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti - Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti Audito

Judecator Tanase Mihnea Adrian presedintele Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti - Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti Audito Judecator Tanase Mihnea Adrian presedintele Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti - Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti 2004 - Auditor de justitie Institutul National al Magistraturii

Mai mult

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să-l contactaț

TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să-l contactaț TABEL CU AVOCATII DE SERVICIU 01.06.2017 30.06.2017 În situația în care, avocații care sunt de serviciu NU RĂSPUND LA TELEFON, vă rugăm să-l contactați pe d-nul av. Ristea Cristian Răzvan, la nr. de telefon

Mai mult

economic-buget-et2

economic-buget-et2 l: Administaea afaceilo Pioit Citeii MedDis 1 4017 DIACONU M. SILVIU-FLORIN 15423 Buget - 9.06 8.75 8.93 Leg - Da 0,00 Pet 2 4010 KELEMEN T. ANDREEA-CRISTINA 15423 Oic - 8.66 9.20 8.87 Oig - Da 0,00 Pet

Mai mult

Doctoratul şi organizarea şcolilor doctorale - O diagnoză de stare şi prospectări asupra unui viitor posibil

Doctoratul şi organizarea şcolilor doctorale  -  O diagnoză de stare şi  prospectări asupra unui viitor posibil Doctoratul în Şcoli de Excelenţă Evaluarea Calităţii Cercetării Ştiinţifice Universitare 15 Septembrie 2009, Universtatea Tehnica Gh. Asachi din Iasi, NR. CRT. 1. 2. NUME AGHEORGHESEI DANIELA ALEXANDRU

Mai mult

Facultatea de Inginerie

Facultatea de Inginerie UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUŞI DIN TG-JIU FACULTATEA DE INGINERIE CONCURSUL DE ADMITERE MASTER UNIVERSITAR Iulie 2019 ANUNȚ CONTESTAȚII Contestațiile pentru admiterea la studii universitare de licență

Mai mult

ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de con

ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de con ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice,

Mai mult

DECIZIA Nr. 9 din referitoare la interpretarea sintagmei „proces penal în curs” cuprinsa în art. 119 din Legea nr. 302/2004 privind coopera

DECIZIA Nr. 9 din referitoare la interpretarea sintagmei „proces penal în curs” cuprinsa în art. 119 din Legea nr. 302/2004 privind coopera ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE - Decizie nr. 9/2010 din 15/11/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 382 din 01/06/2011 Dosar nr. 10/2010 Sub preşedinţia doamnei judecător

Mai mult

Microsoft Word - registru saj

Microsoft Word - registru saj UNIUNEA NATIONALA A BAROURILOR DIN ROMANIA BAROUL CALARASI APROBAT de CONSILIUL Baroului in SEDINTA 27.05.2016 anexa -I- a hotararii nr 13/ 27.05.2016 REGISTRUL DE ASISTENTA JUDICIARA AL BAROULUI CALARASI

Mai mult

Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Stat

Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Stat Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia

Mai mult

judecatori judecatoria galati

judecatori judecatoria galati JUDECĂTORIA GALAŢI JUDECĂTORI 1. ANGHEL RALUCA NICOLETA STUDII: -UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV, FACULTATEA DE SOCIOLOGIE, Profilul Știinţe Juridice, Specializarea Drept, 2002-2006, Promoţia 2006. DREPT

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE COMISIA JUDEŢEANĂ / A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI TELEORMAN CENTRUL DE EXAMEN ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ȘTEFAN CEL

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE COMISIA JUDEŢEANĂ / A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI TELEORMAN CENTRUL DE EXAMEN ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL 1 1 ABABEI-NECULA C ALEXANDRA ALINA 2 BARBU G MARIUS ALEXANDRU 3 BARBU M DRAGOȘ SORIN 4 BĂŢĂUȘ A LORENA CAROLINA 5 BICAN R IOANA SILVIA 6 BOJAN C BIANCA IULIA 7 BOLDEIU I ANDREI GEORGE 8 BREAZU F IOANA

Mai mult

NR. REFERINTA NUME PRENUME DATE PROFESIE CENTRU JUDET 1 ANDREI CONSTANTIN 2 ASLAN CORINA 3 ASZTALOS ZSUZSA 4 BAJAN IONELA ALINA MEDIC SPECIALIST SCJU

NR. REFERINTA NUME PRENUME DATE PROFESIE CENTRU JUDET 1 ANDREI CONSTANTIN 2 ASLAN CORINA 3 ASZTALOS ZSUZSA 4 BAJAN IONELA ALINA MEDIC SPECIALIST SCJU NR. REFERINTA NUME PRENUME DATE PROFESIE CENTRU JUDET 1 ANDREI CONSTANTIN 2 ASLAN CORINA 3 ASZTALOS ZSUZSA 4 BAJAN IONELA ALINA SPECIALIST SCUB FLOREASCA BUCURESTI 5 BALOSU MIHAI ALEXANDRU 6 LUCRARE BITERE

Mai mult

ROMANIA CURTEA DE APEL BUCURE$TI Splaiul lndependentei nr.5, Sector 4 Bucuresti.cod postal SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV $1 FISCAL D

ROMANIA CURTEA DE APEL BUCURE$TI Splaiul lndependentei nr.5, Sector 4 Bucuresti.cod postal SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV $1 FISCAL D ROMANIA CURTEA DE APEL BUCURE$TI Splaiul lndependentei nr.5, Sector 4 Bucuresti.cod postal 050091 SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV $1 FISCAL Destinatar: FIRICEL ALEXANDRU CU DOM. ALES sector 4,

Mai mult

BUCUREŞTI, Calea Plevnei, nr.145 A, sector 6, cod poştal Număr notificare ANSPDCP 5106 Tel. : 021/ /Fax.: 021/ Nr.124/

BUCUREŞTI, Calea Plevnei, nr.145 A, sector 6, cod poştal Număr notificare ANSPDCP 5106 Tel. : 021/ /Fax.: 021/ Nr.124/ BUCUREŞTI, Calea Plevnei, nr.145 A, sector 6, cod poştal 060012 Număr notificare ANSPDCP 5106 Tel. : 021/312.22.78/Fax.: 021/319.60.27 Nr.124/05.02.2018 RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ DE TRIBUNALUL

Mai mult

judecatori judecatoria galati

judecatori judecatoria galati JUDECĂTORIA GALAŢI JUDECĂTORI 1. ANGHEL RALUCA NICOLETA STUDII: -UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV, FACULTATEA DE SOCIOLOGIE, Profilul Știinţe Juridice, Specializarea Drept, 2002-2006, Promoţia 2006. DREPT

Mai mult

Microsoft Word - PARTILE I-II__final

Microsoft Word - PARTILE I-II__final II. CAMERA NOTARILOR PUBLICI 1. CONDIŢII DE FUNCŢIONARE ŞI ORGANE DE CONDUCERE În circumscripţia fiecărei curţi de apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, cu personalitate juridică. La nivelul

Mai mult

Microsoft Word - Tabele tabere vara 2016 final fara CNP.doc

Microsoft Word - Tabele tabere vara 2016 final fara CNP.doc ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE Universitatea din Craiova FACULTATEA DE ŞTIINŢE Str. Al.I.Cuza, nr.13, tel. 40.251.41.37.28, fax: 40.251.41.26.73 A. LISTA STUDENTILOR CARE

Mai mult

TABEL NOMINAL CU CANDIDATII INSCRISI LA CONCURSUL DE TITULARIZARE SI AU SOLICITAT ECHIVALAREA INSPECTIILOR LA CLASA CU INSPECTIILE SUSTINUTE LA EXAMEN

TABEL NOMINAL CU CANDIDATII INSCRISI LA CONCURSUL DE TITULARIZARE SI AU SOLICITAT ECHIVALAREA INSPECTIILOR LA CLASA CU INSPECTIILE SUSTINUTE LA EXAMEN TABEL NOMINAL CU CANDIDATII INSCRISI LA CONCURSUL DE TITULARIZARE SI AU SOLICITAT ECHIVALAREA INSPECTIILOR LA CLASA CU INSPECTIILE SUSTINUTE LA EXAMENUL DE DEFINITIVAT IN MUNICIPIUL BUCURESTI 1 ANDREI

Mai mult

Ce trebuie să ştiţi despre divorţ:

Ce trebuie să ştiţi despre divorţ: La ce vă folosesc căile de atac şi care sunt acestea Acestea vă dau posibilitatea să îndreptaţi greşelile săvârşite de instanţele de judecată, prin aducerea lor la cunoştinţa instanţelor superioare, care

Mai mult

Concurs International de Informatica Aplicata CIP 2019 Palatul Copiilor Vaslui Tabel participanti online Nume elev Institutia scolara Nume profesor cl

Concurs International de Informatica Aplicata CIP 2019 Palatul Copiilor Vaslui Tabel participanti online Nume elev Institutia scolara Nume profesor cl Concurs International de Informatica Aplicata CIP 2019 Palatul Copiilor Vaslui Tabel participanti online Nume elev Institutia scolara Nume profesor clasa sectiunea nrsub nota 2 loc LICEUL DE ARTE IONEL

Mai mult

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTURI MONTANE PROCES VERBAL Nr..../.... Potrivit Regulamentului aprobat de SENAT in sedinta din. Comisia de atribu

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTURI MONTANE PROCES VERBAL Nr..../.... Potrivit Regulamentului aprobat de SENAT in sedinta din. Comisia de atribu Comisia de atribuire a burselor de la Merit Cuantumul bursei este de 8 lei. 1 Burduv. Denisa 12LF161 8,21 2 Niţeanu G. ulian Andrei 3 Radu P.P. Andrei 4 Faraon A. Andrei Răzvan 5 Gligă M.C. Roberto 6 Melu

Mai mult

PLANIFICAREA INSPECŢIILOR PENTRU OBŢINEREA GRADELOR DIDACTICE ÎN ANUL ŞCOLAR LA SPECIALITATEA ÎNVĂŢĂMȂNT PRIMAR, sector 3 Avizat Inspector Ş

PLANIFICAREA INSPECŢIILOR PENTRU OBŢINEREA GRADELOR DIDACTICE ÎN ANUL ŞCOLAR LA SPECIALITATEA ÎNVĂŢĂMȂNT PRIMAR, sector 3 Avizat Inspector Ş PLANIFICAREA INSPECŢIILOR PENTRU OBŢINEREA GRADELOR DIDACTICE ÎN ANUL ŞCOLAR 2014-2015 LA SPECIALITATEA ÎNVĂŢĂMȂNT PRIMAR, sector 3 Avizat Şcolar General, prof. Constantin TRĂISTARU pentru inspecţie (

Mai mult

Dosarul nr.2r-495/16 Instanţa de fond: Judecătoria Cimişlia judecător: Z. Aramă Instanţa de apel: CA Chișinău judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Murui

Dosarul nr.2r-495/16 Instanţa de fond: Judecătoria Cimişlia judecător: Z. Aramă Instanţa de apel: CA Chișinău judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Murui Dosarul nr.2r-495/16 Instanţa de fond: Judecătoria Cimişlia judecător: Z. Aramă Instanţa de apel: CA Chișinău judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 11 mai 2016 mun. Chişinău Colegiul

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALǍ Nr.1 VALEA MĂRULUI STR. PREOT GHEORGHE GAFTON, NR. 9 JUDEȚUL GALAȚI TEL./ FAX 0236/ ; CATA

ŞCOALA GIMNAZIALǍ Nr.1 VALEA MĂRULUI STR. PREOT GHEORGHE GAFTON, NR. 9 JUDEȚUL GALAȚI TEL./ FAX 0236/ ; CATA ŞCOALA GIMNAZIALǍ Nr.1 VALEA MĂRULUI STR. PREOT GHEORGHE GAFTON, NR. 9 JUDEȚUL GALAȚI TEL./ FAX 0236/ 863405 E-MAIL; scoalavaleamarului@yahoo.com CATALOG EVALUARE NAȚIONALĂ 2010-2011 NUME SI PRENUME ELEV

Mai mult

CENTRUL DE SIMULARE EXAMEN BACALAUREAT COLEGIUL TEHNOLOGIC GRIGORE CERCHEZ SIMULARE EXAMEN BACALAUREAT 2019 LISTA NOMINALĂ A ELEVILOR DIN SALA 01 Nr.

CENTRUL DE SIMULARE EXAMEN BACALAUREAT COLEGIUL TEHNOLOGIC GRIGORE CERCHEZ SIMULARE EXAMEN BACALAUREAT 2019 LISTA NOMINALĂ A ELEVILOR DIN SALA 01 Nr. LISTA NOMINALĂ A ELEVILOR DIN SALA 01 1 AHMED A. PETRE-MARIAN Limba română XI G 2 AL MONAKKAL M.A. MOHAMAD-SAMER Limba română XI D 3 ALEXE E.I.MIRCEA VLAD Limba română 12 FR2 4 ANDOR G. FLORENTINA Limba

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 485 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 485 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 485 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 23.12.2010; Având în vedere raportul nr.211257/2010

Mai mult

Consiliul Local al Municipiului Timisoara Directia de Evidenta a Persoanelor Timisoara Serviciul de Stare Civila PUBLICATIE Astazi 18 aprilie 2018 a f

Consiliul Local al Municipiului Timisoara Directia de Evidenta a Persoanelor Timisoara Serviciul de Stare Civila PUBLICATIE Astazi 18 aprilie 2018 a f Astazi 18 aprilie 2018 a fost înregistrata declaratia de casatorie a domnului POROSNICU LIVIU în vârsta de 49 ani, cu domiciliul în si al doamnei DIMA MIRABELA-ADINA în vârsta de 40 ani, cu domiciliul

Mai mult

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare /2015 Hotarare nr. 67< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 IANUARIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare /2015 Hotarare nr. 67< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 IANUARIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE ROMÂNIA Număr crt. lucrare. 792/205 nr. 67< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 IANUARIE 205 Descriere lucrare MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 287/205 privind

Mai mult

ROMÂNIA PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 29 MARTIE 2016 Nr. Număr crt. lucrare /2016 Hotarare nr. 328 Hotarare nr. 329 Hotarare nr.

ROMÂNIA PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 29 MARTIE 2016 Nr. Număr crt. lucrare /2016 Hotarare nr. 328 Hotarare nr. 329 Hotarare nr. ROMÂNIA PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 29 MARTIE 2016 Nr. Număr crt. lucrare 1. 7453/2016 nr. 328 nr. 329 nr. 330< Descriere lucrare ELIBERARE DIN FUNCŢIE PRIN PENSIONARE: Curtea de Apel

Mai mult

Parlamentul României - Codul de Procedură Penală din 01 iulie EXTRAS - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală PARTEA GENERALĂ TIT

Parlamentul României - Codul de Procedură Penală din 01 iulie EXTRAS - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală PARTEA GENERALĂ TIT Parlamentul României - Codul de Procedură Penală din 01 iulie 2010 - EXTRAS - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală PARTEA GENERALĂ TITLUL V Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale

Mai mult

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din CLUJ-NAPOCA Facultatea de Inginerie Electrică Decan: conf.dr.ing. Andrei CZIKER Avizat, PRORECTOR Tehnic, Administratie si P

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din CLUJ-NAPOCA Facultatea de Inginerie Electrică Decan: conf.dr.ing. Andrei CZIKER Avizat, PRORECTOR Tehnic, Administratie si P LISTA STUDENŢILOR anul IV, ciclu I de studii universitare licenţă căminul III, str. Observatorului, nr. 34 an universitar 2016-2017 (doar pentru studenţii neclujeni 1, având vârsta sub 35 ani) 1. Caila

Mai mult

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE - DECIZIA Nr. 14 din 18 februarie 2008 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 18/12/

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE - DECIZIA Nr. 14 din 18 februarie 2008 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 18/12/ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE - DECIZIA Nr. 14 din 18 februarie 2008 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 18/12/2008 Dosar nr. 69/2007 Sub preşedinţia domnului prof.

Mai mult

Av. Poporului - Nr. reg. evidența operatori: 215 Nr. reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.N. Candidaţii admiși din SCOALA GIMNAZIALA NR

Av. Poporului - Nr. reg. evidența operatori: 215 Nr. reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.N. Candidaţii admiși din SCOALA GIMNAZIALA NR Av. Poporului - reg. evidența operatori: 215 reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.N. Candidaţii admiși din 187 - SCOALA GIMNAZIALA NR 5 Judeţul V- 1 VASILESCU M RAREȘ CHRISTIAN Ştiinţe Sociale

Mai mult

Microsoft Word - S.C.EU CRIS COM.doc

Microsoft Word - S.C.EU CRIS COM.doc MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Str. Apolodor nr. 17 Sector 5, Bucureşti Tel : + 021 3199759 interior 2073 Fax

Mai mult

Microsoft Word - info_sindical_51.doc

Microsoft Word - info_sindical_51.doc www.elieradu.ro S INFO- Nr.51, An V N D I C A L -Membri :pag2-3 -Cheltuieli noiembrie Pag:4-5 -Evenimente: Pag 7 Adrese de contact membri B.P.-pag 6 MEMBRI PE UNITATI\SUBUNITATI: Nr. Crt. Unitate\Subunitate

Mai mult

DNA A VRUT SA PACALEASCA SERBIA – Intrucat in dosarul de extradare al lui Sebastian Ghita erau doua mandate de arestare, autoritatile romane au ales s

DNA A VRUT SA PACALEASCA SERBIA – Intrucat in dosarul de extradare al lui Sebastian Ghita erau doua mandate de arestare, autoritatile romane au ales s DNA A VRUT SA PACALEASCA SERBIA Intrucat in dosarul de extradare al lui Sebastian Ghita erau doua mandate de arestare, autoritatile romane au ales sa elimine unul, cu mana judecatorului Gheorghe Casandrescu

Mai mult

PUNCTAJE DETAȘARE LA CERERE PRIN CONCURS SPECIFIC Numar fisa Nume Prenume Scoli titular Nivel titular Post titular Post solicitat Punctaj 2611 POPESCU

PUNCTAJE DETAȘARE LA CERERE PRIN CONCURS SPECIFIC Numar fisa Nume Prenume Scoli titular Nivel titular Post titular Post solicitat Punctaj 2611 POPESCU PUNCTAJE DETAȘARE LA CERERE PRIN CONCURS SPECIFIC 2611 POPESCU SIMONA 1037 IURCO LILIANA 2609 BENCU ZOIA 2017 POP PRISCILLA 1286 PRICOIU ADRIAN 1 PECINEAGA GIMNAZIAL CHIMIE - FIZICA CHIMIE - FIZICA 33.10

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI - UNIVERSITATE PUBLICĂ - ACREDITATĂ Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică An studiu /22/17 3:30 PM List

UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI - UNIVERSITATE PUBLICĂ - ACREDITATĂ Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică An studiu /22/17 3:30 PM List l: Calculatoae şi tehnologia infomației Pioit Citeii MedDis 1 12 STAN-ARVU I. DENIS-ANDREI 1------ Buget - 8.75 8.05 8.47 Oig - Da 0,00 Pet 2 6 COSTIUC V. OANA-BIANCA 12---3- Buget - 7.86 9.00 8.31 Oig

Mai mult

C ă t r e TRIBUNALUL PRAHOVA Către CURTEA de APEL PLOIEȘTI -ambele în NEFIINȚĂ: FĂRĂ DISPOZIȚII de ÎNFIINȚARE și FĂRĂ SEDII atribuite prin lege -APEL

C ă t r e TRIBUNALUL PRAHOVA Către CURTEA de APEL PLOIEȘTI -ambele în NEFIINȚĂ: FĂRĂ DISPOZIȚII de ÎNFIINȚARE și FĂRĂ SEDII atribuite prin lege -APEL C ă t r e TRIBUNALUL PRAHOVA Către CURTEA de APEL PLOIEȘTI -ambele în NEFIINȚĂ: FĂRĂ DISPOZIȚII de ÎNFIINȚARE și FĂRĂ SEDII atribuite prin lege -APEL dosar nr. 1766/105/2013 Lege 134/2010 R1- CONTESTAȚIILE

Mai mult

Microsoft Word - Raport Instante luni.doc

Microsoft Word - Raport Instante luni.doc RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA INSTANŢELOR DE JUDECATĂ ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI 213 I. Analiza volumului de activitate al instanţelor în primul semestru al anului 213... 3 Cuprins 1. Activitatea la nivelul

Mai mult

LICEUL TEORETIC "MIRCEA ELIADE", LOCALITATEA GALATI Data: REPARTIZAREA CANDIDAŢILOR PROBA DE EVALUARE A COMPETENŢELOR LINGVISTICE ÎNTR-O LI

LICEUL TEORETIC MIRCEA ELIADE, LOCALITATEA GALATI Data: REPARTIZAREA CANDIDAŢILOR PROBA DE EVALUARE A COMPETENŢELOR LINGVISTICE ÎNTR-O LI Data: 22-02-2018 Comisie LEN1 Nr.Crt. Numele şi prenumele 1 ALEXANDRU S DIANA MIHAELA / XII E 2017-2018 Ora 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 ANDREI A BIANCA

Mai mult

Parlamentul României Codul de Procedură Civilă din 01/07/2010 Codul de procedură civilă din 2010 Text actualizat la data de Actul include

Parlamentul României Codul de Procedură Civilă din 01/07/2010 Codul de procedură civilă din 2010 Text actualizat la data de Actul include Parlamentul României Codul de Procedură Civilă din 01/07/2010 Codul de procedură civilă din 2010 Text actualizat la data de 30.03.2016. Actul include modificările din următoarele acte: - Decizia nr. 895/2015

Mai mult

Investeşte în oameni !

Investeşte în oameni ! Investeşte în oameni! Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 2 Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii

Mai mult

ACORD DIRECTOR

ACORD DIRECTOR INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BACAU ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ONEŞTI str. Caşinului nr.15, tel/fax: 0234/313041 e-mail : scoalaunuon@yahoo.com http://www.scoalaunuonesti.ro Hotărârile consiliului de administrație

Mai mult

Capitolul VI

Capitolul VI Cuprins Abrevieri... XI PARTEA GENERALĂ Capitolul I. Procesul penal și legea procesual penală... 3 Secțiunea 1. Procesul penal... 3 1. Delimitări conceptuale... 3 2. Particularitățile și diviziunile procesului

Mai mult

Colegiul Naţional Spiru Haret, Tg Jiu Participări la Olimpiade şi Concursuri Naţionale şi internaţionale / Olimpiade şcolare An șco

Colegiul Naţional Spiru Haret, Tg Jiu Participări la Olimpiade şi Concursuri Naţionale şi internaţionale / Olimpiade şcolare An șco Participări la Olimpiade şi Concursuri Naţionale şi internaţionale 2011-2012/ 201-2015 Olimpiade şcolare An școlar 2011-2012 Nr.crt Etapa Disiplina Număr participanți Număr premii Nume și prenume elev

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Ordonanţă 17 2014-08-26 Guvernul României pentru modificarea art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Monitorul Oficial al României nr 629 din 2014-08-27

Mai mult