Raportul Anual de Activitate INS Direcția de Afaceri Europene și Cooperare Internațională

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Raportul Anual de Activitate INS Direcția de Afaceri Europene și Cooperare Internațională"

Transcriere

1 Raportul Anual de Activitate INS Direcția de Afaceri Europene și Cooperare Internațională Institutul Naţional de Statistică este un partener activ în cadrul sistemului statistic global, care include Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internaţional şi alte organe şi organizaţii supranaţionale cu preocupări statistice, acţionând în spiritul dezvoltării şi adaptării la standardele europene şi internaţionale şi al armonizării statisticilor oficiale. A. În cadrul exercitării de către România a funcției rotative prin care a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene, Institutul Național de Statistică și-a asumat Președinția Grupului de lucru Statistica al Consiliului UE. Urmare exercitării prin eforturi deosebite a acestei funcții și ca o consecință a succeselor obținute, statistica românească a beneficiat de aprecieri și chiar elogii demne de remarcat din partea celorlalți membri ai comunității statistice reunite în Sistemul Statistic European. Rezultatele deosebite s-au făcut marcate prin finalizarea a două dosare pe teme complexe și dificile, precum: - Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile europene referitoare la întreprinderi, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 şi de abrogare a 10 acte juridice în domeniul statisticilor de întreprindere (FRIBS); - Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unui cadru comun pentru statisticile europene referitoare la persoane şi gospodării, bazate pe datele la nivel individual colectate din eşantioane (IESS). Tot sub egida Președinției, în anul, INS a organizat, la sediul său, în București și în țară, o serie de evenimente, cu participare internațională și națională, numeroasă și activă, subscrise programului statistic european și românesc, și anume: 8-9 aprilie Conferința internațională Recensământul Populației: runda 2020 și post 2020 de la tradiții la modernism (București); mai Conferința internațională Utilizarea software-ului R în statisticile oficiale (București); 5 iunie Conferința națională a utilizatorilor de date statistice (București); iunie ceremonia oficială de predare (Sinaia) către Președinția finlandeză, succesoarea mandatului României, a dosarelor aflate în lucru pe agenda Grupului de lucru Statistica al Consiliului UE. Toate aceste activități s-au bucurat de înalte aprecieri. Activitățile derulate de INS sub egida Președinției sunt descrise succint în trei publicații de tip newsletter elaborate și editate de INS.

2 B. În virtutea armonizării statisticii românești la statistica europeană și a echivalării nivelului de modernitate și performanță al INS cu celalalte state membre ale UE experții noștri participă anual la acțiuni cu caracter obligatoriu, anume grupe de lucru de natură tehnică, metodologică și armonizare legislativă, la conferințe internaționale, seminarii și alte reunini organizate de Eurostat, OCDE, și alte organisme internaționale (peste 180 de acțiuni cu caracter internațional). Președintele INS este membru titular al Comitetului Sistemului Statistic European, cel mai înalt for de dezbatere și decizie la nivelul Uniunii Europene și membru al Grupului de Parteneriat în Statistică (alcătuit din conducători a unui număr selectat de 10 state membre UE). Membră a Comisiei Economice pentru Europa, delegația României a participat în anul la sesiunea Conferinței Statisticienilor Europeni cu o lucrare extrem de apreciată, intitulată Etica statisticianului, garant al credibilității statisticii în cadrul seminarului Rolul emergent al birourilor naționale de statistică ca birouri pentru statistici și date. C.România a fost aleasă în Comisia de Statistică ONU începând cu 2016, iar mandatul ţării noastre a expirat la finele anului. În anul 2018 domnul Tudorel Andrei, Președinte al INS România a deținut funcția de vice-președinte al Biroului Comisiei de Statistică ONU, menținându-și în anul funcția de membru al Biroului Comisiei și de raportor la ultima sesiune plenară a Comisiei. D. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a invitat România, în data de 17 aprilie să devină Asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernantä în Statistică al acestei organizații. Acest Statut, prin prezența statisticii oficiale românești între membrii celei mai elitiste și performante familii statistice a lumii, consfințește înaltul grad de profesionalism și devoțiune pe care statisticienii români l-au demonstrat în eforturile de a pune la dispoziția societății, statistici relevante și fiabile. Pe parcursul anului, reprezentanții INS au participat la un numar de 5 acțiuni organizate sub egida OCDE. Pe lângă participarea la nivel înalt la întâlnirea Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică (iunie ), experții INS au fost prezenți și în alte întâlniri, precum cele ale grupurilor de lucru privind Conturile Naționale și Statistica turismului, reuniunea grupului de experti OCDE si EUROSTAT privind măsurarea distribuției veniturilor, consumului și averii gospodăriilor la nivel micro și workshop-ul anchetelor de conjuctură. E. INS a derulat în anul un numar de 22 granturi (proiecte cu finanțare externă UE- nerambursabilă), având o valoare totală de 2,4 mil euro, în domenii precum: paritatea puterii de cumpărare; implementea Sistemului European de Conturi 2010 şi a programului său de transmitere pentru conturile naţionale; Profilarea europeană - Pași în direcția implementării sistemului european al registrelor statistice interoperabile ale întreprinderilor; ancheta forței de muncă modulul ad-hoc privind reconcilierea vieții profesionale cu cea familială; modernizarea statisticilor agricole; Conturi de mediu 2018; Îmbunătățirea securității IT în cadrul SSE pentru schimbul de informații statistice confidențiale, etc.

3 De asemenea, în anul, au fost semnate contractele pentru alte 5 granturi având o valoare cumulată totală de 4,5 mil. euro, în domenii precum: Anchetele de conjunctură; Implementarea sistemului de comerț exterior în cadrul UE reproiectat și modernizat; program integrat de statistică agricolă (recensământul general agricol), de o amploare și valoare deosebită (4 mil euro), etc. F. INS derulează, începând cu ultimul trimestru al anului două proiecte finanțate prin fonduri structurale, de complexitate și amplitudine notabile: - Consolidarea Sistemului Statistic Național și modernizarea proceselor de producție statistică pentru efectuarea recensămintelor naționale (CONRENA), în valoare de 27,6 mil. lei. - România Durabilă - Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, în valoare de (25 mil.lei). G. În contextul cooperării bilaterale, INS a găzduit două vizite de studiu efectuate de colegii din Biroul de Statistică al Republicii Serbia și Comitetul Statistic de Stat al Republicii Azerbaijan pe tema Proiecte pilot ale statisticilor de mediu și conturile de mediu, și respectiv, Diseminarea datelor, comunicare și GIS (Geospatial Information System). H. Unitatea de Implementare a Programelor Granturi (proiecte cu finanţare externă nerambursabilă) în derulare în cursul anului : Nume (RO) Perioada de derulare Culegere de date privind paritatile puterii de cumparare Progrese în direcţia implementării depline a SEC 2010 şi a programului său de transmitere pentru conturile naţionale, elaborarea şi implementarea unui cadru de calitate pentru datele referitoare la conturile naţionale noiembrie iulie mai februarie Modernizarea producerii statisticilor PRODCOM aprilie 2018 iulie Profilarea europeană - Pași in directia implementarii sistemului european al registrelor statistice interoperabile ale intreprinderilor - granturi individuale 2017 ianuarie martie Statistici subnaționale aprilie martie 2020 Ancheta forței de muncă modulul ad-hoc privind reconcilierea vieții profesionale cu cea familială Cercetări în curs prin studii-pilot pentru stabilirea de date armonizate privind preţurile terenurilor şi arenda pe terenuri octombrie mai iulie iunie Ancheta privind externalizarea internaţională iulie iunie

4 Statistici privind cercetarea și dezvoltarea (C si D) și inovarea în 2018 ianuarie iunie 2020 Statistica mobilității pasagerilor și a traficului rutier martie octombrie Instituirea unui sistem statistic pentru datele bilanțului culturilor pentru principalele cereale și plante oleaginoase în conformitate cu metodologia comună a UE Modernizarea statisticilor agricole Ancheta forței de muncă modulul ad-hoc privind organizarea muncii și planificarea timpului de lucru LFS- -AHM-EMPL-2018 (LFS AHM) iunie iunie 2020 iulie 2018 iunie2020 martie - mai 2020 Anchetele de conjunctură mai aprilie Colectarea de date privind paritatea puterii de cumpărare Conturi de mediu (1) Taxe de mediu pe activități economice; (2) Echivalent de materii prime Profilarea - Suport pentru implementarea activității de profilare în statisticile Statelor membre Statistici privind utilizarea produselor TIC în întreprinderi Imbunătățirea securității IT în cadrul SSE pentru schimbul de informații statistice confidențiale Dezvoltarea statisticii structurale de întreprindere Implementarea sistemului Intrastat reproiectat și modernizat ESSnet on "BIG DATA noiembrie ianuarie 2020 ianuarie - februarie 2020 ianuarie - decembrie decembrie martie 2020 februarie - ianuarie 2020 octombrie septembrie 2020 septembrie august noiembrie decembrie 2020 Granturi noi semnate în cursul anului : Nume Perioada de derulare Anchetele de conjunctură mai - aprilie 2020 PPPs data collection 2020 noiembrie februarie 2021 Implementarea sistemului Intrastat reproiectat și ianuarie decembrie 2020 modernizat Integrated Farm Statistics programme pursuant to Regulation (EU) 2018/1091 of the European Parliament and of the Council ianuarie martie 2022 Statistica transportului de pasageri și a accidentelor pe căi navigabile interioare august - iulie 2020

5 Acțiuni de perspectivă - România va continua activitatea intensa în contextul Trio-ului de Președinții ale Consiliului UE (alături de Finlanda și Croația), contribuind astfel la avansarea legislativă a dosarului Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de instituire a programului privind piața unică, competitivitatea întreprinderilor, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii, și statisticile europene și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 99/2013, (UE) nr. 1287/2013, (UE) nr. 254/2014, (UE) nr. 258/2014, (UE) 652/2014 și (UE) 2017/826 ; - România își propune o prestație cel puțin la fel de activă în cadrul Comisiei de Statistică ONU ca în mandatul precedent, generând condiții ca începând cu anul 2024 să existe premisele de a redeveni membră a Comisiei; - INS va face demersurile necesare astfel încât să se găsească soluții pentru organizarea la București într-unul din anii perioadei a Conferinței Statisticienilor Europeni și respectiv a sesiunii Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE; - INS va încerca să răspundă favorabil, funcție de disponibilitate și Programul de activități 2020, posibilelor cereri de asistență tehnică formulate de alte țări candidate, țări în tranziție, alte state; - INS își propune să dinamizeze programul de cooperare bilaterală cu Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova; - INS își propune să găzduiască cel puțin un stagiar în cadrul Programului IPA din țări candidate/ țări în tranziție.

Draft council conclusions Austrian Presidency

Draft council conclusions Austrian Presidency Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 14 iunie 2019 (OR. en) 10354/19 SOC 485 EMPL 374 SAN 304 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 13 iunie 2019 Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Delegațiile

Mai mult

AM_Ple_LegConsolidated

AM_Ple_LegConsolidated 10.4.2019 A8-0094/55 Amendamentul 55 Jerzy Buzek în numele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie Raport Janusz Lewandowski Regulamentul privind statisticile europene referitoare la întreprinderi

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2013) 420 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Reg

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2013) 420 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Reg COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 17.6.2013 COM(2013) 420 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European

Mai mult

TA

TA 25.1.2019 A8-0009/ 001-001 AMENDAMENTE 001-001 depuse de Comisia pentru afaceri economice și monetare Raport Roberto Gualtieri Armonizarea venitului național brut la prețurile pieței (Regulamentul VNB)

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea normativelor de cheltuieli aferente organizării şi desfăşurării Conferinţei Directorilor M

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea normativelor de cheltuieli aferente organizării şi desfăşurării Conferinţei Directorilor M Hotărâre 803 2017-11-08 Guvernul României privind aprobarea normativelor de cheltuieli aferente organizării şi desfăşurării Conferinţei Directorilor Monitorul Oficial Generali ai Institutelor Naţionale

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT DE PROCES-VERBAL CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (Competitivitate

Mai mult

>> RAPORT ANUAL 2018

>> RAPORT ANUAL 2018 >> RAPORT ANUAL 2018 INS 2018 INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ B-DUL LIBErTĂŢII 16, SECT. 5, BUCUreşTI TEL: 021.318.1824 fax: 021.312.4875 www.insse.ro INS RAPORT ANUAL 2018 3 RaPoRt ANUAL 2018 CUVÂNT

Mai mult

Microsoft Word - Acord Primaria Chisinau - CN ONG.doc

Microsoft Word - Acord Primaria Chisinau - CN ONG.doc Republica Moldova Chişinău, 22 februarie 2011 ACORD de COLABORARE dintre Primăria Municipiului Chişinău şi Consiliul Naţional al ONG din Republica Moldova. Primăria Municipiului Chişinău ( în continuare

Mai mult

rrs 4_2011.indd

rrs 4_2011.indd COOPERARE BILATERALĂ Misiunea oficială în Bulgaria a Institutului Naţional de Statistică al României La începutul lunii aprilie 2011 s-a organizat la sediul Institutului Naţional de Statistică al Bulgariei

Mai mult

Microsoft PowerPoint _prezentare RICA 2014 cercetare.ppt [Mod compatibilitate]

Microsoft PowerPoint _prezentare RICA 2014 cercetare.ppt [Mod compatibilitate] Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole Elena CHICOSU - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 1. RICA România RICA este un instrument statistic bazat pe o anchetă anuală efectuată pe un micro

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 4 iunie 2019 (OR. en) Dosare interinstituționale: 2015/0270(COD) 2016/0360(COD) 2016/0361(COD) 2016/0364(COD) 20

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 4 iunie 2019 (OR. en) Dosare interinstituționale: 2015/0270(COD) 2016/0360(COD) 2016/0361(COD) 2016/0364(COD) 20 Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 4 iunie 2019 (OR. en) Dosare interinstituționale: 2015/0270(COD) 2016/0360(COD) 2016/0361(COD) 2016/0364(COD) 2016/0362(COD) 2018/0060(COD) 2018/0063(COD) 9729/19

Mai mult

Microsoft Word - Comunicat nr 236 PIB trim II provizoriu_2_.doc

Microsoft Word - Comunicat nr 236 PIB trim II provizoriu_2_.doc ROMÂNIA Biroul de presă B-dul Libertăţii nr.16, sector 5, Bucureşti Tel/Fax: 021 318 18 69; Fax 021 312 48 75 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 236 din 5 octombrie 2012

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 25.1.2017 A8-0389/21 21 Punctul 54 54. recomandă reducerea valorilor subvențiilor în sectorul cooperării școlare, în favoarea numărului de proiecte subvenționate, pentru a subvenționa în mod direct schimburile

Mai mult

csr_romania_ro.doc

csr_romania_ro.doc COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 7.6.2011 SEC(2011) 825 final Recomandare de RECOMANDARE A CONSILIULUI privind Programul național de reformă din 2011 al României și de emitere a unui aviz al Consiliului privind

Mai mult

EN

EN RO RO RO COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE Bruxelles, 16.10.2007 COM(2007) 625 final 2007/0220 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind statisticile europene (prezentată

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 112 final 2019/0062 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adopt

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 112 final 2019/0062 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adopt COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 8.3.2019 COM(2019) 112 final 2019/0062 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei Generale

Mai mult

REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA,FUNCŢIONAREA ŞI FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN UNIVERSITATEA,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU -PITEŞTI 2016

REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA,FUNCŢIONAREA ŞI FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN UNIVERSITATEA,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU -PITEŞTI 2016 REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA,FUNCŢIONAREA ŞI FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN UNIVERSITATEA,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU -PITEŞTI 2016 PREAMBUL Cercetarea ştiinţifică este o componentă fundamentală

Mai mult

Consiliul European Consiliul European este instituția europeană responsabilă de orientarea și politicile generale ale Uniunii Europene. Acesta este co

Consiliul European Consiliul European este instituția europeană responsabilă de orientarea și politicile generale ale Uniunii Europene. Acesta este co Consiliul European Consiliul European este instituția europeană responsabilă de orientarea și politicile generale ale Uniunii Europene. Acesta este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre

Mai mult

PROGRAMUL DE DEZVOLTARE PROPUS PENTRU MANDATUL Încă de la înființarea în anul 1990, A.I.C.P.S. a reunit membrii marcanți ai ingineriei român

PROGRAMUL DE DEZVOLTARE PROPUS PENTRU MANDATUL Încă de la înființarea în anul 1990, A.I.C.P.S. a reunit membrii marcanți ai ingineriei român PROGRAMUL DE DEZVOLTARE PROPUS PENTRU MANDATUL 2019-2021 Încă de la înființarea în anul 1990, A.I.C.P.S. a reunit membrii marcanți ai ingineriei românești, mentori și promotori ai unei școli moderne de

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 27 ianuarie 2016 (OR. en) 5584/16 ADD 1 FIN 58 PE-L 4 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Comitetul buget

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 27 ianuarie 2016 (OR. en) 5584/16 ADD 1 FIN 58 PE-L 4 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Comitetul buget Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 27 ianuarie 2016 (OR. en) 5584/16 ADD 1 FIN 58 PE-L 4 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Comitetul bugetar Comitetul Reprezentanților Permanenți / Consiliul

Mai mult

Microsoft Word - Application_Guidelines_2019_RO.docx

Microsoft Word - Application_Guidelines_2019_RO.docx GHIDUL DE APLICARE Program de granturi mici al SDC (2019-2022) 12.04.2019 1. Introducere Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) este o agenție de cooperare internațională din cadrul Departamentului

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din de completare a Regulamentului (UE) nr

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din de completare a Regulamentului (UE) nr COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 30.4.2018 C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 30.4.2018 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

Mai mult

Microsoft Word - raportactivitate2016_Salaj.doc

Microsoft Word - raportactivitate2016_Salaj.doc Institutul Naţional de Statistică Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL 2016 Capitolul I Structura organizatorică A. Organizarea direcţiei Direcţia Judeţeană de Statistică

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 675 final RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR ÎN ANUL 2017 {SWD(2018) 432 final} RO R

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 675 final RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR ÎN ANUL 2017 {SWD(2018) 432 final} RO R COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 11.10.2018 COM(2018) 675 final RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR ÎN ANUL 2017 {SWD(2018) 432 final} RO RO RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR

Mai mult

Microsoft Word - Comunicat nr 243 PIB 2012 definitiv.doc

Microsoft Word - Comunicat nr 243  PIB 2012 definitiv.doc B-dul Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti, tel / fax: 318.18.69, e-mail biroupresa@insse.ro Embargo ora 10.00 Nr. 243 din 8 octombrie 2014 Produsul intern brut în anul 2012 - date definitive Produsul

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 1 iunie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2013/0302 (COD) 7532/16 ADD 1 TRANS 93 MAR 105 CODEC 370 PROIECT

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 1 iunie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2013/0302 (COD) 7532/16 ADD 1 TRANS 93 MAR 105 CODEC 370 PROIECT Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 1 iunie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2013/0302 (COD) 7532/16 ADD 1 TRANS 93 MAR 105 CODEC 370 PIECT DE EXPUNERE DE MOTIVE A CONSILIULUI Subiect: Poziția

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Ordonanţă de urgenţă 3 2017-01-06 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Monitorul Oficial al României nr 16 din 2017-01-06 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la

Mai mult

1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statisti

1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statisti 1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în judeţul Brăila existau, în anul 2012, 6248 unități

Mai mult

Microsoft Word - raportactivitate2014Salaj.doc

Microsoft Word - raportactivitate2014Salaj.doc Institutul Naţional de Statistică Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL 2014 Capitolul I Structura organizatorică A. Organizarea direcţiei Direcţia Judeţeană de Statistică

Mai mult

Școala Națională de Studii Politice și Administrative Plan operațional al SNSPA (2014) Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 65 din Bucureșt

Școala Națională de Studii Politice și Administrative Plan operațional al SNSPA (2014) Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 65 din Bucureșt Plan operațional al SNSPA () Aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 65 din 29.05. București 1 1. Introducere Prezentul Plan reprezintă operaţionalizarea scopurilor, valorilor, principiilor şi direcţiilor

Mai mult

LEGEA NR. 226 DIN 5 IUNIE 2009 Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Text în vigoare începând cu data de 19 noiembrie 2010

LEGEA NR. 226 DIN 5 IUNIE 2009 Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Text în vigoare începând cu data de 19 noiembrie 2010 LEGEA NR. 226 DIN 5 IUNIE 2009 Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România Text în vigoare începând cu data de 19 noiembrie 2010 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ Text actualizat

Mai mult

Microsoft Word - PSNA 2014_SGG_site.rtf

Microsoft Word - PSNA 2014_SGG_site.rtf INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ PROIECT PROGRAMUL STATISTIC NAŢIONAL ANUAL CUPRINS Introducere...12 1. STATISTICĂ ECONOMICĂ...15 1.1. STATISTICA AGRICULTURII... 15 LUCRĂRI ŞI CERCETĂRI STATISTICE CE

Mai mult

Buletin lunar - Mai 2019

Buletin lunar - Mai 2019 BULETIN LUNAR Mai 2019 (secțiune statistică) Anul XXVII, nr. 307 N O T E Datele statistice utilizate sunt cele disponibile la data de 8 iulie 2019. Unele dintre aceste date au caracter provizoriu, urmând

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 157 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU privind progresele înregistrate de statele membre în ceea

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 157 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU privind progresele înregistrate de statele membre în ceea COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 28.3.2019 COM(2019) 157 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU privind progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește aderarea la Convenția internațională a

Mai mult

TA

TA 3.7.2015 A8-0127/ 001-023 AMENDAMENTE 001-023 depuse de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale Raport Elisabeth Morin-Chartier Navigatorii A8-0127/2015 (COM(2013)0798 C7-0409/2013 2013/0390(COD))

Mai mult

Microsoft Word - raportactivitate2011Salaj.doc

Microsoft Word - raportactivitate2011Salaj.doc RAPORT DE ACTIVITATE A DIRECŢIEI JUDEŢENE DE STATISTICĂ SĂLAJ - 2011 - Capitolul I Structura organizatorică A. Organizarea direcţiei Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj este organizată şi funcţionează

Mai mult

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT PARTIDA ROMILOR SOCIAL-DEMOCRATĂ DIN ROMÂNIA ACORD POLITIC privind PARTENERIATUL DINTRE PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ŞI PARTIDA ROMILOR SOCIAL-DEMOCRATĂ DIN ROMÂNIA - Bucureşti, 24

Mai mult

RAPORT DE ACTIVITATE pe anul 2004

RAPORT DE ACTIVITATE pe anul 2004 INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ DÂMBOVIŢA PE ANUL 2017-2018 - 2 DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ DÂMBOVIŢA RAPORT DE ACTIVITATE pe anul 2017 În anul 2017 activitatea

Mai mult

C A P I T O L U L 1

C A P I T O L U L   1 Anuarul Statistic al Judeţului Mehedinţi 2018 ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII SURSA DATELOR Cercetări statistice: Ancheta structurală în întreprinderi şi alte cercetări realizate de Institutul Naţional de Statistică

Mai mult

Microsoft Word - raportactivitate2015_Salaj.doc

Microsoft Word - raportactivitate2015_Salaj.doc Institutul Naţional de Statistică Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL 2015 Capitolul I Structura organizatorică A. Organizarea direcţiei Direcţia Judeţeană de Statistică

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - R

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - R Hotărâre 933 2018-11-29 Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - României nr 1032 din S.A. 2018-12-05 NOTA DE FUNDAMENTARE

Mai mult

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova APROB M. Harjevschi, preşedinte ABRM Regulamentul de organizare a Concursului Naţional Cel mai bun Bib

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova APROB M. Harjevschi, preşedinte ABRM Regulamentul de organizare a Concursului Naţional Cel mai bun Bib Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova APROB M. Harjevschi, preşedinte ABRM Regulamentul de organizare a Concursului Naţional Cel mai bun Bibliotecar al anului 1. Dispoziţii generale Concursul

Mai mult

C.E.C.C.A.R. Nr. 56/2009 Măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 24 alin. 3 şi pct. 67 alin. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţio

C.E.C.C.A.R. Nr. 56/2009 Măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 24 alin. 3 şi pct. 67 alin. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţio C.E.C.C.A.R. Nr. 56/2009 Măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 24 alin. 3 şi pct. 67 alin. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CECCAR Regulamentul de Organizare şi Funcţionare

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN 290 FSTR 40 REGIO 56 AGRI 255 Comitetul Reprezentanților

Mai mult

HOTĂRÂRE nr. 34 din 27 ianuarie 2017

HOTĂRÂRE nr. 34 din 27 ianuarie 2017 HOTĂRÂRE nr. 34 din 27 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficia

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficia Hotărâre 6 2014-01-07 Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficial al României nr 23 din 2014-01-13 NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Mai mult

Microsoft Word - EXPUNERE DE MOTIVE.doc

Microsoft Word - EXPUNERE DE MOTIVE.doc DOCUMENT ÎN LUCRU EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 - Titlul proiectului de act normativ: Legea învăţământului superior Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ 1. Descrierea situaţiei actuale a)

Mai mult

C(2015)6507/F1 - RO

C(2015)6507/F1 - RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 25.9.2015 C(2015) 6507 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 25.9.2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2019) 4423 final RECOMANDAREA COMISIEI din privind proiectul de plan național integrat privind ener

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2019) 4423 final RECOMANDAREA COMISIEI din privind proiectul de plan național integrat privind ener COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 18.6.2019 C(2019) 4423 final RECOMANDAREA COMISIEI din 18.6.2019 privind proiectul de plan național integrat privind energia și clima al României pentru perioada 2021-2030

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală Rezultate și perspective Grup de Lucru LEADER Băile Tușnad 25 26 iunie 2019 1 Achiziţia de servicii de organizare de reuniuni ale Grupului de Lucru LEADER (GLL) în

Mai mult

DIRECTIA JUDETEANA DE STATISTICA HUNEDOARA - DEVA R A P O R T de activitate al Direcţiei Judeţene de Statistică Hunedoara în anul 2015 CAP.I STRUCTURA

DIRECTIA JUDETEANA DE STATISTICA HUNEDOARA - DEVA R A P O R T de activitate al Direcţiei Judeţene de Statistică Hunedoara în anul 2015 CAP.I STRUCTURA DIRECTIA JUDETEANA DE STATISTICA HUNEDOARA - DEVA R A P O R T de activitate al Direcţiei Judeţene de Statistică Hunedoara în anul 2015 CAP.I STRUCTURA ORGANIZATORICA Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara,

Mai mult

A_EESC INFO-TRA-ro

A_EESC INFO-TRA-ro Ce este CESE? Un organ consultativ care reprezintă societatea civilă Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un Comitet Economic și Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită

Mai mult

Proiectul: Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare in Moldova Programul de Granturi Mici - Susţine

Proiectul: Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare in Moldova Programul de Granturi Mici - Susţine Proiectul: Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare in Moldova Programul de Granturi Mici - Susţinere victimelor torturii (PGM - 2011) GHIDUL SOLICITANTULUI

Mai mult

CURRICULUM VITAE

CURRICULUM VITAE CURRICULUM VITAE INFORMAŢII PERSONALE 1. Nume: Voineagu 2. Prenume: Vergil 3. Data naşterii:13.01.1952 4. Locul naşterii: Pantelimonu, Constanta 5. Date de contact Telefon: 0746218542 E-mail:vvoineagu2002@yahoo.com

Mai mult

UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL AFACERILOR PROGRAM MANAGERIAL CANDIDATURĂ PE

UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL AFACERILOR PROGRAM MANAGERIAL CANDIDATURĂ PE UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL AFACERILOR PROGRAM MANAGERIAL 2016 2020 CANDIDATURĂ PENTRU FUNCŢIA DE DECAN al Facultăţii de Antreprenoriat,

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului LIMITE SUSTDEV 76 RELEX 434 ENV 451 ONU 54 ACP 48

Mai mult

Tabel culegere propuneri de proiecte pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD) PA 8) SPRIJINIREA COMPETITIVITĂțII ÎNTREPRINDERILOR, INCLUSIV

Tabel culegere propuneri de proiecte pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD) PA 8) SPRIJINIREA COMPETITIVITĂțII ÎNTREPRINDERILOR, INCLUSIV Tabel culegere propuneri de proiecte pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD) PA 8) SPRIJINIREA COMPETITIVITĂțII ÎNTREPRINDERILOR, INCLUSIV DEZVOLTAREA CLUSTERELOR Nr. Actiuni Exemple de proiect

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 377 2017-05-25 Guvernul României privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României, în lei, la fondul fiduciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru acoperirea cheltuielilor de participare

Mai mult

CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comi

CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comi CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comisia Europeană și-a îndeplinit pe deplin angajamentele

Mai mult

Microsoft Word - RO_Guidelines GC_2017.docx

Microsoft Word - RO_Guidelines GC_2017.docx GHIDUL DE APLICARE Granturi pentru Acțiuni mici și Proiecte culturale (2017-2019) 03.04.2017 1. Introducere Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) este o agenție de cooperare internațională

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 700 2015-08-26 Guvernul României privind categoriile de cheltuieli şi condiţiile de finanţare a activităţilor de organizare şi desfăşurare a Cursului superior internaţional în cadrul Şcolii de

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, SEC(2011) 1230 final DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI REZUMATUL EVALUĂRII IMPACTULUI care însoţeşte d

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, SEC(2011) 1230 final DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI REZUMATUL EVALUĂRII IMPACTULUI care însoţeşte d COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 19.10.2011 SEC(2011) 1230 final DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI REZUMATUL EVALUĂRII IMPACTULUI care însoţeşte documentul Regulamentul Parlamentului European și al

Mai mult

Proiect

Proiect Proiect GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din 2017 privind aprobarea mecanismului de elaborare şi coordonare a planurilor sectoriale şi locale de acţiuni anticorupţie anii 2017-2020 În scopul

Mai mult

PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ 1. Introducere Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare Prezentul Regulament stabile

PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ 1. Introducere Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare Prezentul Regulament stabile PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ 1. Introducere Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare Prezentul Regulament stabilește condițiile de înscriere şi participare la cea de-a

Mai mult

Microsoft Word _ANEXA_II_CRESC - final.doc

Microsoft Word _ANEXA_II_CRESC - final.doc Anexa nr.2 REGULAMENT - CADRU DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL COMITETULUI REGIONAL DE EVALUARE STRATEGICĂ ŞI CORELARE CAPITOLUL I Definiţii aplicabile Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare

Mai mult

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/ AL COMISIEI - din 8 septembrie privind cadrul de interoperabilitate prev

REGULAMENTUL  DE  PUNERE  ÎN  APLICARE  (UE)  2015/ AL  COMISIEI  -  din  8  septembrie privind  cadrul  de  interoperabilitate  prev 9.9.2015 L 235/1 II (Acte fără caracter legislativ) REGULAMENTE REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1501 AL COMISIEI din 8 septembrie 2015 privind cadrul de interoperabilitate prevăzut la articolul

Mai mult

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_aug_2017.doc

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_aug_2017.doc DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ MUREŞ COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO SOCIALI în judeţul Mureş în perioada 01.01 31.08.2017 I. STAREA ECONOMICĂ INDUSTRIA Industria

Mai mult

Microsoft PowerPoint - 3 Mihai Gheorghe.ppt

Microsoft PowerPoint - 3 Mihai Gheorghe.ppt Stadiu si perspective privind armonizarea metodologiei de calcul a IPC la standardele europene Mihai Gheorghe Bucuresti, 05 decembrie 2011 Conferinta BNR Inflatia un fenomen, mai multi indicatori Cadrul

Mai mult

Microsoft Word Garantii Nucleare.doc

Microsoft Word Garantii Nucleare.doc Capitolul 6 Garanţii nucleare CNCAN are în responsabilitate controlul respectării prevederilor asumate de Romania în domeniul garanţiilor nucleare, prin semnarea acordurilor şi tratatelor cu alte state.

Mai mult

Sinteza-4_2019_a5.pdf

Sinteza-4_2019_a5.pdf ROMÂNIA INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ SINTEZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-SOCIALI 4/2019 PAGINA ALBA C U P R I N S Pagina Evoluţia produsului intern brut 4 Structura produsului intern brut 4

Mai mult

Active citizenship in community cetățenia activă în comunitate

Active citizenship in community   cetățenia activă în comunitate Active Citizenship 2018-1-RO01-KA105-048936 1.Be in action - joc de rol prin care participanții intra in diverse roluri (decidenți, petitționari, militanți, voluntari, etc.) încercând să rezolve diverse

Mai mult

st00TSCG26.ro12

st00TSCG26.ro12 Obiectul: TRATATUL PRIVIND STABILITATEA, COORDONAREA ŞI GUVERNANŢA ÎN CADRUL UNIUNII ECONOMICE ŞI MONETARE TRATATUL PRIVIND STABILITATEA, COORDONAREA ŞI GUVERNANŢA ÎN CADRUL UNIUNII ECONOMICE ŞI MONETARE

Mai mult

Ordonanţă de urgenţă Guvernul României privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea în

Ordonanţă de urgenţă Guvernul României privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea în Ordonanţă de urgenţă 33 2018-05-03 Guvernul României privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea

Mai mult

Recomandarea Comisiei din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea armonizată a Sistemului european de management al traficului feroviar

Recomandarea Comisiei din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea armonizată a Sistemului european de management al traficului feroviar 19.7.2018 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 253/1 I (Rezoluții, recomandări și avize) RECOMANDĂRI COMISIA EUROPEANĂ RECOMANDAREA COMISIEI din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea

Mai mult

Microsoft Word - L. Orban_előadas - ROMANUL nov. 3.DOC aq.doc

Microsoft Word - L. Orban_előadas - ROMANUL nov. 3.DOC aq.doc DISCURS/ Embargo : 3.11.2007 - Leonard Orban Comisar european pentru multilingvism Asigurarea încrederii în învăţarea limbilor străine Conferinţă, Universitatea din Bucureşti Bucureşti, 3 noiembrie 2007

Mai mult

Microsoft Word - aa00015-re02.ro05.doc

Microsoft Word - aa00015-re02.ro05.doc NEGOCIERILE PENTRU ADERAREA BULGARIEI ŞI A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ Bruxelles, 31 martie 2005 AA 15/2/05 REV 2 TRATATUL DE ADERARE: ACTUL DE ADERARE, ANEXA II PROIECTE DE ACTE LEGISLATIVE ŞI DE ALTE

Mai mult

Notă de informare privind transferurile de date efectuate în conformitate cu RGPD în cazul unui Brexit fără acord Adoptat la 12 februarie 2019 Introdu

Notă de informare privind transferurile de date efectuate în conformitate cu RGPD în cazul unui Brexit fără acord Adoptat la 12 februarie 2019 Introdu Notă de informare privind transferurile de date efectuate în conformitate cu RGPD în cazul unui Brexit fără acord Adoptat la 12 februarie 2019 Introducere În lipsa unui acord între SEE și Regatul Unit

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 366 final ANNEXES 1 to 2 ANEXE la Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULU

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 366 final ANNEXES 1 to 2 ANEXE la Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULU COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 30.5.2018 COM(2018) 366 final ANNEXES 1 to 2 ANEXE la Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de instituire a programului Europa creativă (2021-2027)

Mai mult

Microsoft Word - avize 2011.doc

Microsoft Word - avize 2011.doc AVIZE 2011 Nr. crt. Titlul proiectului 1. Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea

Mai mult

1. ÎNVĂŢĂMÂNT Obiectiv 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de stu

1. ÎNVĂŢĂMÂNT Obiectiv 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de stu 1. ÎNVĂŢĂMÂNT 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de studiu nivel licență și master PLANUL OPERAŢIONAL AL FACULTĂȚII

Mai mult

Programul de activitate

Programul de activitate Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat şi, mai ales, înţelepciunea pentru a face deosebirea între cele două posibilităţi Marc Aureliu

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Expoziţia internaţională BRUXELESS ŞI CALEA SPRE SUCCES Bruxelles 16-19 mai 2019 Pachete de promovare la Întalnirile de afaceri B2B, și cină de afaceri În cadrul expoziției Programul propus abordează următoarele

Mai mult

Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 3 iunie 2008, cu modificările ulterioare de extindere a finanţării până în anul 2016 Raport privind real

Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 3 iunie 2008, cu modificările ulterioare de extindere a finanţării până în anul 2016 Raport privind real Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 3 iunie 2008, cu modificările ulterioare de extindere a finanţării până în anul 2016 Raport privind realizarea Programului Naţional de Abilitare Economică

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT DE HOTĂRÂRE privind participarea Consiliului Judeţean Ilfov în cadrul proiectului Regiuni pentru Reci

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT DE HOTĂRÂRE privind participarea Consiliului Judeţean Ilfov în cadrul proiectului Regiuni pentru Reci ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT DE HOTĂRÂRE privind participarea Consiliului Judeţean Ilfov în cadrul proiectului Regiuni pentru Reciclare (R4R) în cadrul Programului de Cooperare Interregională

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2011) 612 final/2 2011/0274 (COD) CORRIGENDUM: Annule et remplace le document COM(2011) 612 du Co

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2011) 612 final/2 2011/0274 (COD) CORRIGENDUM: Annule et remplace le document COM(2011) 612 du Co COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 14.3.2012 COM(2011) 612 final/2 2011/0274 (COD) CORRIGENDUM: Annule et remplace le document COM(2011) 612 du 6.10.2011 Concerne: toutes les versions linguistiques Propunere

Mai mult

FISA MASURII M 2.3 Denumirea masurii: Sprijin pentru infiintarea si dezvoltarea de structuri asociative in teritoriul GAL Stejarii Argintii CODUL Masu

FISA MASURII M 2.3 Denumirea masurii: Sprijin pentru infiintarea si dezvoltarea de structuri asociative in teritoriul GAL Stejarii Argintii CODUL Masu FISA MASURII M 2.3 Denumirea masurii: Sprijin pentru infiintarea si dezvoltarea de structuri asociative in teritoriul GAL Stejarii Argintii CODUL Masurii: M 2.3 Masura / DI: M 2.3 / 2A Tipul masurii: INVESTITII

Mai mult

Raport general Rezumat

Raport general Rezumat Raport general 2018 - Rezumat Declinarea responsabilității Această publicație are un scop strict informativ și nu reprezintă neapărat opinia oficială a Agenției Europene pentru Produse Chimice. Agenția

Mai mult

prezentare lansare pt mape.ppt

prezentare lansare pt mape.ppt Eficienţă şi calitate în actul decizional prin creşterea capacităţii organizaţionale a autorităţilor publice din judeţul Vrancea Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Sectorial Dezvoltarea

Mai mult

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_mar_2017.doc

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_mar_2017.doc DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ MUREŞ COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO SOCIALI în judeţul Mureş în perioada 01.01 31.03.2017 I. STAREA ECONOMICĂ INDUSTRIA Industria

Mai mult

16_8_ANUNT_depunere_PA_FORSEDA

16_8_ANUNT_depunere_PA_FORSEDA PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor Prioritatea

Mai mult

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ DIRECTIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ TELEORMAN Nr. 4182/29.06.2017 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE STATISTICĂ TELEORMAN 2017 C U P R I N S

Mai mult

Ghid Privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind agențiile de rating de credit 20/05/2019 E

Ghid Privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind agențiile de rating de credit 20/05/2019 E Ghid Privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind agențiile de rating de credit 20/05/2019 ESMA33-9-282 RO Cuprins I. Domeniu de aplicare... 3

Mai mult

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE Bruxelles, 8 aprilie 2014 (OR. en) 7472/14 ADD 1 REV 1 PROIECT DE PROCES-VERBAL Subiect: PV CONS 14 SOC 188 SAN 124 CONSOM

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE Bruxelles, 8 aprilie 2014 (OR. en) 7472/14 ADD 1 REV 1 PROIECT DE PROCES-VERBAL Subiect: PV CONS 14 SOC 188 SAN 124 CONSOM CONSILIUL UNIUNII EUPENE Bruxelles, 8 aprilie 2014 (OR. en) 7472/14 ADD 1 REV 1 PIECT DE PCES-VERBAL Subiect: PV CONS 14 SOC 188 SAN 124 CONSOM 77 Cea de a 3301-a reuniune a CONSILIULUI UNIUNII EUPENE

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene CONSILIUL UNIUNII EUROPENE UN FACTOR DECIZIONAL ESENȚIAL AL UE Consiliul Uniunii Europene cunoscut informal și sub denumirea de Consiliul UE sau, pur și simplu, Consiliul este un factor decizional cheie

Mai mult

EN

EN RO RO RO COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE Bruxelles, 8.11.2007 COM(2007) 686 final COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU ŞI PARLAMENTUL EUROPEAN prin care se transmite acordul cadru european privind hărţuirea

Mai mult

Preţul la produsele agricole

Preţul la produsele agricole Reorganizarea Asociaţiei AMSEM Ce este Asociaţia AMSEM? Asociaţia Amelioratorilor, Producătorilor şi Comercianţilor de Sămânţă şi Material Săditor din România AMSEM-, este o asociaţie interprofesională,

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 mai 2017 (OR. en) 9645/17 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 23 mai 2017 Destinatar: Secretariatul General al

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 mai 2017 (OR. en) 9645/17 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 23 mai 2017 Destinatar: Secretariatul General al Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 mai 2017 (OR. en) 9645/17 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 23 mai 2017 Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Delegațiile ENV 540 FIN 326 FSTR 42 REGIO

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE NOTA DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL PROIECTULUI DE ACT NORMATIV : HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înființarea Societății Naționale Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA S.A, completarea art.3 din Hotarârea

Mai mult