INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BUZĂU COLEGIUL AGRICOL DR. C. ANGELESCU BUZĂU. Nr. 3 Februaeie Anul 2017

Transcriere

1 INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BUZĂU COLEGIUL AGRICOL DR. C. ANGELESCU BUZĂU Nr. 3 Februaeie Anul 2017

2

3 INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN, BUZĂU COLEGIUL AGRICOL DR.C. ANGELESCU Revistă şcolară de specialitate Editura TEOCORA Februarie 2017 Buzău

4 Revista de Specialitate Nr. 6 Coordonatorii colectivului redacţional CODREANU DANIELA SURLARU DANIELA COMĂNESCU MARGHIOALA Membri colectivului redacţional: Bratu Cristache Popa Eliza Toma Elena Şerban Camelia ISSN EDITURA TEOCORA

5 Revista de Specialitate Nr. 3 CUPRINS Prefața...4 Managementul resurselor umane în morărit și panificație...5 Biomasa sursă de energie 7 Importanța alimentației sănătoase pentru elevi...10 Agricultura ecologică punct de plecare în a limentația ecologică 12 Piramida alimentară...14 Proteinele în alimentație...16 Extracte cu efect antioxidant utilizate în fabricarea produselor din carne.18 Dezvoltarea istorică a cunoştinţelor despre alimentaţie...20 Arta de a prepara alimentele - Gastronomia...22 Reguli de bază pentru o viaţă ferită de boli!...23 Calitatea mărfurilor și factorii care o influențează...25 Alimentația ecologică - alimentație sănătoasă și echilibrată nutrițional...27 Alimentația vegetariană și sistemul nervos...29 Cu calculatorul în bucătărie

6 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI PREFAŢĂ Nutriţia reprezintă o preocupare prioritară în cadrul economiei naţionale, produsele alimentare fiind de importanţă strategică. Producerea alimentelor se realizează în conformitate cu normele de igienă interne şi internaţionale şi în concordanţă cu cerinţele consumatorilor. REVISTA ȘCOLARĂ DE SPECIALITATE NUTRIȚIA ÎN SECOLUL XXI, își propune ca prin temele abordate să prezinte tinerilor liceeni, cadrelor didactice și părinților aspecte legate de nutriţia sănătoasă, componentă fundamentală în încercarea de a reduce bolile. Considerăm că asigurarea creşterii calitative şi cantitative a producţiei alimentare, prin valorificarea potenţialului productiv şi a principiilor care promovează inocuitatea alimentelor şi standardele de calitate, se realizează prin pregătirea forţei de muncă la nivelul standardelor europene. Sănătatea fizică generează starea de echilibru la nivel mental şi emoţional şi o minte curată, calmă, aduce cu sine o stare fizică bună. Nu este nici un dubiu asupra faptului că starea de sănătate emoţională şi mentală poate fi asigurată de o bună nutriţie. Corpul omenesc este un organism auto-suficient se direcţionează singur, se auto-construieşte, se auto-menţine, se auto-vindecă, se autoperfecţionează, fiind capabil să-şi întreţină funcţiile în perfectă stare de funcţionare, complet liber de maladii, dacă nevoile, atât alimentare, cât şi non-alimentare, îi sunt satisfăcute. Niciodată, ca acum, nu s-a acordat o atât de mare importanţă nutriţiei în profilaxia şi patologia umană. În ultima perioadă un rol din ce în ce mai important se acordă relaţiei alimentaţieboală, în speranţa că se vor putea elabora strategii precise pentru complexul alimentaţiesănătate. Problema a depăşit limitele ştiinţei căpătând valenţe politice, economice cu implicaţii sociale care în cadrul unui concept alimentar unitar, decid strategia nutriţională, starea de nutriţie şi de sănătate a unei naţiuni. Complexitatea relaţiei om-aliment, se evidenţiază pe multiplele căi prin care nutriţia afectează fiinţa umană. Că este vorba de metabolism, homeostazie, imunocompetenţă, echilibrul energetic si termic, dezvoltarea celulară, activitatea motorie şi comportamentul, nutriţia exercită o mare influenţă asupra acestora şi în final modifică comportamentul. Dezechilibrul dintre aport şi necesarul de substanţe biologic-active determină profunde modificări metabolice care amprentează patologia omului modern. Interacţiunea complexă dintre alimentaţie şi starea de sănătate au determinat relevarea unor aspecte deosebite şi noi orientări în nutriţie cu consecinţe majore în cercetare. Colectivul de redacţie 4

7 Revista de Specialitate Nr. 3 Managementul resurselor umane în morărit și panificație Prof. Dr. Ing. DANIELA CODREANU Colegiul Agricol Dr.C. Angelescu Buzău Managementul resurselor umane poate fi apreciat ca o alternativă, ca o nouă filozofie a managementului personalului, a gestionării personalului, a conducerii resurselor umane sau a funcţiunii de personal a firmei, aşa cum este tratată de majoritatea specialiştilor români în management. Conceptul de management al resurselor umane (M.R.U.) a apărut spre mijlocul anilor 80, un promotor al managementului resurselor umane este Michael Armstrong, care defineşte M.R.U. ca fiind o abordare strategică şi coerentă a modului în care sunt gestionate cele mai preţioase active ale unei organizaţii: oamenii, care, muncind în organizaţie, contribuie individual şi colectiv la realizarea obiectivelor acesteia; mai mult, el defineşte, explică şi sugerează utilizarea managementului strategic al resurselor umane în toate organizaţiile din Marea Britanie, şi nu numai. Putem aprecia că M.R.U. în morărit şi panificaţie reprezintă o necesitate obiectivă, chiar stringentă şi prezintă unele particularităţi; eficienţa firmelor din acest domeniu este determinată de o multitudine de factori şi ea ar putea fi tratată într-o lucrare de sine stătătoare; amintim doar de faptul că eficienţa depinde şi de buna cooperare dintre agenţii economici care sunt, într-un fel sau altul, implicaţi în realizarea produselor finite: producătorii de grâu, unităţile de morărit, de panificaţie, de comercializare, dar şi de circuitele de distribuţie, angrosişti, unităţi de desfacere cu amănuntul, transportatori şi alţi prestatori de servicii. Cu certitudine, calitatea produselor finite este determinată de toţi cei care desfăşoară activităţi, pe diferitele etape ale complexului proces de fabricare a pâinii şi celorlalte produse de panificaţie; de aici rezultă necesitatea fundamentării, elaborării şi implementării unor strategii ştiinţifice, viabile, realiste şi unitare, dar un M.R.U. diferenţiat pe categorii de unităţi, astfel, încât să se recruteze, selecteze şi încadreze angajaţii care au cunoştinţele, deprinderile, aptitudinile, calităţile specificate în fişa fiecărui post. 5

8 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Deoarece, există o mare dependenţă între agenţii ce concură la obţinerea produselor de panificaţie(de exemplu este evidentă dependenţa calităţii acestor produse de calitatea grâului), ar fi de dorit să se realizeze, ceea ce în ştiinţa economică se numeşte integrarea pe verticală, sub diferite forme convenite de către participanţi. S-ar putea realiza mari companii, în care apar asociate şi integrate firme producătoare, firme de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, firme de transport, firme bancare şi de asigurări, precum şi o serie de alte firme profilate pe prestarea unor servicii comerciale auxiliare. S- ar putea constitui holdinguri, formate din filiale sau unităţi grupate în funcţie de anumite criterii; specific lor este obţinerea unei sinergii mari la nivel subgrup şi a unei sinergii reduse la nivel de intergrupuri componente, aşa cum se realizează în multe ţări din U.E. La nivelul holdingului, din punct de vedere managerial, se realizează planificarea de ansamblu, strategică şi se pun în operă mecanisme de control, se coordonează operaţiunile comerciale majore şi se alocă resursele financiare şi umane; celelalte activităţi manageriale se descentralizează la nivelul subgrupurilor. Un model foarte interesant îl constituie marile grupuri din Japonia ZAIBATSU cu o structură complexă, în anumite privinţe surprinzătoare, care, pe lângă firmele producătoare, includ şi o bancă, precum şi o companie comercială. Banca îndeplineşte funcţia clasică de asigurare a resurselor financiare pentru funcţionarea şi dezvoltarea respectivului grup, dar şi o funcţie integrativă, prin intermediul politicilor financiare pe care le promovează; întreprinderile japoneze pot, astfel, să facă împrumuturi masive al căror procent faţă de capitalul lor total se ridică la niveluri superioare mediei uzanţelor din ţările occidentale; pentru aceasta, sunt nevoite să accepte supervizarea personalului băncilor, adesea din rândul lor numindu-se directorul general, pierzându-şi astfel o parte din autonomie. Alt model ar putea fi asocierea, ca principiu de organizare a activităţilor şi crearea de diverse structuri funcţionale prin unirea a două sau mai multe persoane fizice sau juridice în scopul constituirii unor grupuri în domeniului morăritului şi panificaţiei, având la bază liberul consimţământ al părţilor contractante şi prevederile actelor normative în vigoare în România. Prin asociere se realizează o sporire a puterii economico-financiare a respectivilor agenţi economici, se măreşte capacitatea de răspuns la cerinţele pieţei, se asigură o adaptare corespunzătoare a respectivilor agenţi la exigenţile consumatorilor şi alte avantaje, dacă în contract sunt stipulate clauze corecte, complete, echitabile, şi mai ales, dacă acestea sunt respectate de toate părţile implicate. Bibliografie Lefter, V., Manolescu, A.(1999) Chivu, I. ş.a., Managamentul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti. Nicolescu, O (1997) Management comparat. Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Japonia, Editura Economică, Bucureşti. 6

9 Biomasa sursă de energie Revista de Specialitate Nr. 3 Prof. COMĂNESCU MARGHIOALA Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Orice material organic derivă din plante ca rezultat al procesului de fotosinteză, produsele ce provin din organisme vii (lemn, plante recoltate, părţi plante şi alte reziduuri), plante acvatice şi deşeuri animale reprezinta biomasa. Energia biomasei (bioenergia) este stocată sub formă de energie chimică şi combustibili solizi, lichizi sau gazoşi, sau din ea se poate energie electrică (bioelectricitate). În ţările slab dezvoltate din biomasă se produce, la momentul actual, cca. o din totalul de energie folosită. Deoarece folosirea ei pentru prepararea mâncării şi pentru încălzire datează foarte mult timp în urmă, ea a fost denumită combustibilul omului. În ultimii ani sursele de biomasă au revenit în forţă centrul atenţiei şi în ţările dezvoltate, şi aceasta datorită problemelor globale poluare. Cu o capacitate estimată de circa MW instalată în toată lumea, electricitatea poate fi considerată ca fiind cea mai mare sursă de regenerabilă din lume, exceptând energia Cea mai mare piaţă pentru bio-electricitate o reprezintă producerea de energie nivel local. Pe termen scurt piaţa pentru energia electrică provenită din poate fi acolo unde deşeurile din biomasă creează probleme de stocare şi acolo unde costurile de furnizare a deşeurilor de biomasă sunt mici, iar de energie electrică este în acolo unde se promovează politicile pentru protecţia mediului ambiant şi diminuarea încălzirii Resursele de biomasă care pot fi folosite pentru producerea de energie sunt diverse. O clasificare poate fi făcută din punct de vedere al reziduurilor primare, secundare şi terţiare, şi biomasa care este special cultivată pentru energetice reziduurile primare sunt produse din plante sau din produse forestiere. de biomasă este disponibilă în câmp şi trebuie colectată pentru utilizarea reziduurile secundare sunt produse la prelucrarea biomasei pentru produselor alimentare şi pentru producerea altor produse din lemn şi disponibile în industria alimentară, la fabrici de producere a hârtiei, reziduurile terţiare devin disponibile după ce un produs din biomasă a folosit. Biomasa mai poate fi produsă prin cultivarea specială a unor plante generarea de energie electrică. Astfel de plante se mai numesc plante Plantele energetice pot fi cultivate pe terenuri agricole care nu sunt folosite agricultură (de obicei terenuri care sunt scoase din circuit din diverse motive terenuri considerate nepotrivite pentru cultivarea plantelor alimentare). comparaţie cu plantele agricole tradiţionale, plantele energetice necesită mai îngrijire şi mai puţine îngrăşăminte minerale şi Revista de Specialitate Nr. 3 Alimentația ecologică - alimentație sănătoasă și echilibrată nutrițional 7

10 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI În cele mai multe cazuri stocurile de biomasă nu pot fi utilizate direct şi ele convertite în combustibil solid, lichid sau gazos. Tehnologiile de conver- biomasei pot fi împărţite în trei mari categorii de bază Procese de conversie termo-chimică (combustia directă, gazeificarea, sie Procese bio-chimice (digestia anaerobă, fermentarea etanolului), Procese fizico-chimice (esterificarea producerea de biodiesel). Producerea energiei termice (pentru consum domestic şi industrial), energiei electrice (sau producerea combinată de energie electrică şi termică cogenerarea) şi transportul combustibililor sunt posibile folosind mai tehnologii. Metoda cea mai utilizată pentru producerea căldurii din biomasă solidă combustia directă, care este în funcţie de procesul de preparare peletizarea, brichetarea, etc.). În timpul combustiei directe bio-combustibilul la parametri controlaţi ai aerului într-o cameră de combustie. Combustia combustibilului preparat este practic similară cu tehnologia arderii cărbunelui. Biogazul poate fi direct utilizat pentru încălzire, dar în acelaşi timp poate fi în motoare cu ardere internă sau turbine cu gaze pentru producerea de electrică. Cea mai populară soluţie este folosirea lui într-un motor cu ardere pentru producerea combinată de energie electrică şi căldură. Nămolurile care rămân la staţiile de epurare a apelor uzate, dar şi deşeurile menajere, având în vedere că staţiile sunt de obicei în apropierea zonei de depozitare a deşeurilor urbane, pot fi incinerate sau pot fi tratate folosind procesul de piroliză sau combustie pentru a produce biogaz. Combustia biomasei se face în patru etape: uscarea, adică evaporarea umidităţii din combustibil (la temperaturi între 100 şi 500 C), piroliza, adică eliminarea volatilelor din combustibil (la temperaturi de 700 C), combustia volatilelor şi a componentelor solide din combustibil (carbon). 8

11 Revista de Specialitate Nr. 3 Astfel DE staţiei de epurare funcţionează în două etape: epurarea primară care constă în trecerea apei uzate prin: grătare rare, pompare, grătare dese, deznisipare şi decantare primară rezultând nămolul şi deşeurile solide; procesul de piroliză, nămolul rezultat din epurarea primară este trimis la fermentare aici se produce biogaz, iar din acesta o parte din biogazul rezultat este utilizat pentru asigurarea funcţionării instalaţiei, iar surplusul este stocat sau livrat în reţeaua locală ca energie regenerabilă. Apa caldă generată prin funcţionarea motorului/generatorului electric (apa de răcire) este parţial recirculată în reactorul de fermentare pentru menţinerea unei temperaturi de proces optime. Excesul de apă caldă este valorificat ca agent termic pentru comunitatea. Tehnologia conduce la o îmbunătățire durabilă a practicilor existente de gestionare a deşeurilor pe raza administrativă a oraşului, constând în: o mai bună cunoaștere și implicit un mai bun control al fluxului acestor deşeuri; reducerea semnificativă a mirosurilor datorate împrăștierii sau decantării nămolului ca în staţiile de epurare actuale; o reducere semnificativă a contribuției la emisiile de gaze cu efect de seră. Cristescu Bogdan, 2007, Surse regenerabile de energie- suport de curs, Universitatea Politehnică Bucureşti. Vadan Ion, 1998, Energetică generală şi conversia energiei, Editura MEDIAMIRA, Cluj- Napoca. 9

12 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Importanța alimentației sănătoase pentru elevi Prof. SURLARU DANIELA Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Trebuie să-ţi impui tu singur o alimentaţie sănătoasă, corectă şi raţională, fără constrângeri, dar şi fără abuzuri, Hrana ta, adica mâncarea şi băuturile pe care le consumi de câteva ori pe zi, e bine să fie echilibrată: nici excesivă, nici săracă în substanţe nutritive. Pentru a creşte armonios şi a avea un trup suplu, puternic, frumos, trebuie să consumi alimente variate câte puţin din fiecare. Dacă mănânci după instinctul nesăţios al poftei şi consumi, de pildă, multe ciocolate, prăjituri sau îngheţate, s-ar putea ca, mai târziu, să regreţi amarnic. Dacă îţi plac mult mâncărurile şi preparatele grase, pâinea, pastele făinoase, smântâna, untul, frişca- trebuie să fii atent! Consumate în cantităţi mari, aceste alimente tentante( cui nu-i plac?) pot provoca, mai apoi deteriorarea stării de sănătate. Întâi te poti îngrăşa şi, ca urmare, e posibil să contactezi boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune arterială, hepatită, obezitate şi chiar cancer. Încă din copilărie trebuie să-ţi impui, prin voinţă, să nu te îngraşi; dimpotrivă, să fii zvelt, armonios construit, plăcut în relaţiile cu cei din jur. De exemplu, dacă n-ai timp de sport şi mişcare, dacă stai mult la calculator sau la masa de lucru şi ai tendinţa de îngrăşare, cântăreşte-te imediat şi ia singur o hotărâre. În această situaţie, alimentele consistente pe care ţi le-a pus în mâncare bunica sau mama trebuie să-ţi dea de gândit. Treci repede la dieta, aleargă, fă sport, iar grăsimile depuse inutil dispar ca prin minune! Şi astfel corpul tău îşi reduce greutatea. Cântarul vorbeşte! Există ceea ce numim o... sănătate a alimentaţiei. Suntem ceea ce mâncăm! Corpul nostru are nevoie, pentru a creşte şi căpăta energia necesară muncii, învăţăturii, de alimente diverse, de substanţe nutritive, dar în cantităţi potrivite. Se recomandă, de către medicii nutriţionişti, câteva mese echilibrate, în care alimentele diferite se completează în meniul zilnic. Substanţele de bază din mâncare, absorbite de intestin, sunt: proteinele, glucidele, lipidele. Din copilărie trebuie să le cunoşti! Proteinele sunt cele care construiesc trupul nostru, găsindu-se în muşchi, oase, piele, creier, ficat, inimă. Noi le luăm din alimentele de origine vegetală( fasole, mazăre, nuci, cereale, soia). Şi totuşi, nu trebuie să exagerăm consumul de proteine, ele trebuind să totalizeze doar 20% din alimentaţia noastră zilnică. Un elev, aflat în creştere, are nevoie numai de 100 g de proteine pe zi. Glucidele, adică substanţele dulci, sunt o sursă importantă de energie pentru copil şi adolescent, dar nici aici nu trebuie să exagerăm. Fiecare tânăr ştie asta! Luaţi glucidele mai puţin din dulciuri (ciocolate, îngheţate) şi mai mult din fructele şi legumele proaspete, din cereale sau lapte. Şi nu uitaţi că există glucide şi în alimentele care n-au gust dulce, cum ar fi pâinea şi cartofii; însă şi acestea îngraşă. Lipidele se găsesc mai ales în grăsimi. Cu excepţia legumelor şi fructelor, toate produsele alimentare conţin grăsimi, mai mult sau mai puţin. Feriţi-vă de cele foarte gustoase! Grăsimile (lipidele) se găsesc din belşug în: carnea de porc, în peştele gras (somn, crap, somon), în unt, smântână, brânzeturi grase, laptele natural. Sunt mai degrabă preferate şi sănătoase grăsimile din produsele vegetale (nuci, arahide, uleiuri, mai ales uleiul de măsline). Dacă nu le puteţi evita, măcar consumaţi-le în cantităţi moderate (doar 20% din alimentaţia zilnică). Vitaminele sunt substanţe esenţiale pentru creştere şi menţinerea stării de sănătate 10

13 Revista de Specialitate Nr. 3 a tânărului. Se ştie că, în lipsa acestora, o persoană n-ar putea supravieţui decât câteva luni. De altfel, chiar cuvântul vitamine provine de la cuvântul latinesc vita, care înseamnă viaţă. Cele mai multe se află în verdeţuri, legume, fructe. În general, se cunosc peste 20 de vitamine, cele mai cunoscute fiind vitaminele A, B, C, D, K. Vitamina A favorizează o vedre bună, creşterea corpului. Se găseşte în unt, untură de peşte, gălbenuşul oului, în rădăcini de morcov, în caise, roşii, piersici. Vitamina B este prezentă în nuci, fasole, ouă, ficat, lapte. În absenţa acestei vitamine, se produc în final tulburări nervoase, uscarea pielii, căderea părului, oprirea creşterii. Vitamina C contribuie la creşterea şi rezistenţa organismului. Se află în legumele sau fructele proaspete şi se distruge prin fierbere. Abundă în vitamina C următoarele: lămâile, portocalele, roşiile, măceşele, zarzavaturile. În absenţa ei se produce boala numită scorbut, de care sufereau şi chiar mureau marinarii care plecau in expediţii geografice. Scorbutul duce la sângerarea gingiilor, căderea dinţilor. Vitamina D favorizează creşterea oaselor. În lipsa ei, mai ales la copiii săraci, din ţările africane şi asiatice, se produce boala numita rahitism (deformarea oaselor scheletului). Oasele rămân moi, fără a putea să susţină corespunzător greutatea corpului. Această vitamină se găseşte în untura de peşte, unt, ficat, gălbenuşul de ou. Vitamina K ajută la coagularea săngelui. În fine, alimentele furnizează corpului nostru atât apă, cât şi săruri minerale, cum ar fi calciul (mai ales din lapte), care contribuie la dezvoltarea oaselor, dar şi alte săruri utile: fosfor, fier, iod, magneziu, potasiu, toate necesare organismului. Cele mai dăunătoare cinci alimente sunt: gogoşile, băuturile carbogazoase, cartofii prăjiţi, chipsurile, fructele de mare prăjite deoarece oferă organismului o doză,, sănătoasă de toxine. Surse: The Impact of Vegetarian Diets on Renal Disease Pangenkempen, Joni. Position of The American Dietetic Association: Diets J Am Diet Assoc

14 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Agricultura ecologică punct de plecare în alimentația ecologică Prof. Dr. Ing. DANIELA CODREANU Colegiul Agricol Dr.C. Angelescu Buzău,,Agricultură ecologică, termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură este similar cu termenii,,agricultură organică sau,,agricultură biologică utilizaţi în alte state membre. Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole şi alimentare proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia. In etapa de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural. Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de producţie în sectorul de producţie vegetală, animalieră şi de acvacultură reglementează şi următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea, comerţul, importul, inspecţia şi certificarea. Agricultura ecologică este un sector dinamic în România car e a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul de producţie animalieră.organizarea comercializării produselor constituie un element important din filiera de agricultură ecologică. Comercializarea produselor ecologice se face numai de comercianţi înregistraţi la M.A.D.R, prin diferite canale de piaţă: vânzări de la poarta fermei, vânzări prin magazine en-gros, vânzări prin magazine specializate, vânzări prin bursa on-line pentru produse ecologice ( vânzări prin pieţe sezoniere. Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire şi de promovare a conceptului de agricultură ecologică sunt realizate de către organizaţii de stat şi private. Educaţia în agricultura ecologică, în vederea formării de specialişti pentru acest domeniu constituie o preocupare a instituţiilor de profil din învăţământul superior. În mod simplu, agricultura ecologică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorului, alimente proaspete, gustoase şi autentice şi care în acelaşi timp respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor. Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe un număr de obiective şi principii, la fel ca şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil. Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind: Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei. Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a îngrăşămintelor 12

15 Revista de Specialitate Nr. 3 chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole. Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic. Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la fermă. Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători, adaptate condiţiilor locale. Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora cu furaje ecologice. Folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte. Reglementările actuale UE privind producţia ecologică stabilesc modul de administrare al culturilor agricole şi efectivelor de animale şi modul de procesare al alimentelor şi nutreţurilor, pentru ca acestea să poată fi etichetate ca ecologice. Conformitatea cu Reglementările UE privind produsele ecologice este, de asemenea, obligatorie pentru produsele care vor purta sigla UE pentru agricultura ecologică. Este, de asemenea, obligatorie menţionarea pe etichetă şi a codului organismului de inspecţie care inspectează operatorii din domeniul agriculturii şi certifică şi produsele ecologice. Consumatorii, reprezintă veriga finală din lanţul de distribuţie al agriculturii ecologice, şi prin urmare se acordă cea mai mare atenţie pentru a li se oferi alimente şi băuturi de înaltă calitate, proaspete şi gustoase, care să vă satisfacă nevoile. Introducerea duşmanilor naturali ai buruienilor şi dăunătorilor, în locul folosirii pesticidelor, ajută la creşterea duratei de viaţă a animalelor. Desigur aceste alimente trebuie produse, corespunzător principiilor etice care respectă natura şi bunăstarea animalelor, şi care garantează că acest sistem complex de reglementări este implementat. Pe lângă furnizarea de alimente gustoase şi autentice, agricultura ecologică are ca scop şi obţinerea de produse diversificate, care corespund preferinţelor şi abilităţilor culinare ale consumatorului modern. În concluzie, agricultura ecologica şi biologica putem spune că reprezintă un ideal al zilelor noastre, la atingerea căruia putem contribui fiecare dintre noi, prin simplul fapt al alegerii produselor de la țăranii agricultori, care nu sunt tratate genetic, şi prin evitarea fructelor şi legumelor aspectuoase, dar care nu prezintă niciun beneficiu pentru organismul nostru, ci, dimpotriva, îi dăunează. Bibliografie 1.Valentin Nădășan, Leonard Azamfirei, Start nou. Un stil de viață pentru mileniul trei, Ed. Viață și Sănătate, bucurești, Banu C, s.a. Alimente, Alimentatie, Sanatate, Editura Agir, Bucuresti, Horowity, M.K., s.a. A comparative of the scientific basis and Visual appeal of seven dietary guideline Graphics, Nutrition Research

16 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Piramida alimentară Prof. MITEA SILVIA Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu Piramida alimentară a fost creată de specialiști cu scopul de a orienta individul spre o dietă cât mai echilibrată și sănătoasă. Utilizând recomandările incluse în aceasta se pot realiza regimuri conținând produse variate, bogate în nutrienți în concentrații optime, fără a destabiliza alimentația prin surplusuri de calorii, lipide (in special grăsimi saturate și colesterol), zahăr, sare. - la bază sunt cerealele integrale (faina de grâu integrală, fulgi de ovaz, orez brun) și cereale rafinate (pâine alba, orez decorticat); acestea sunt produse bogate în fibre, fier și multe din vitaminele complexului B (tiamina, niacina, acid folic); se recomandă consumul a 6-11 porții/zi (o porție putând conține o felie de pâine, un bol mic cu cereale, 100 grame de orez gătit); - urmează fructele și legumele (sunt recomandate 2-5 portii/zi), importanța lor fiind data de conținutul în fibre, vitamina C, acid folic, potasiu; - grupa proteinelor conține carne, pește, ouă, legume uscate - acestea asigura un aport important de fier și zinc, pe lângă bogatul conținut în proteine; se recomandă 2-3 porții a câte grame/zi; pe același loc ca importanța sunt plasate produsele lactate (lapte integral, semi sau complet degresat, brânzeturi, iaurturi), deserturile pe baza de lapte (înghetata, budinci); datorita conținutului în calciu, potasiu, vitamina D, se recomandă consumul a minim 3 porții/zi (mai crescut în cazul copiilor, adolescenților și femeilor ce alapteaza); - la vârful piramidei se află uleiurile, grasimile și dulciurile: ele reprezintă cel mai mic procent de alimente din dieta și trebuie consumate ocazional deoarece aduc multe calorii, în detrimentul substanțelor nutritive, pe care le conțin în cantitați reduse. In această categorie sunt incluse uleiurile vegetale, margarina, smântâna, zaharul, bauturile carbogazoase și deserturile. Alimentele sunt aranjate în piramidă, de la baza spre vârf, în funcție de cantitatea ce 14

17 Revista de Specialitate Nr. 3 carbogazoase și deserturile. Alimentele sunt aranjate în piramidă, de la baza spre vârf, în funcție de cantitatea ce trebuie consumată zilnic. Piramida alimentației pentru copii ne arată cât de mult ar trebui sa mănânce copiii din fiecare categorie de alimente, zilnic. Cele mai multe porții ce ar trebui consumate sunt de cereale, iar grăsimile sunt la polul opus. Următoarea listă indică cantitatea de alimente recomandată în fiecare zi. Pâine, cereale, orez si paste: copiii de 2-8 ani au nevoie de 3-5 portii, iar copiii de 9-18 ani au nevoie de 5-7 portii. 1 porție poate fi 1 felie de paine, 1/2 cana de cereale, orez fiert sau paste. Lapte, iaurt si brânzeturi: copiii de 2-8 ani au nevoie de 2 cani de lapte, iar cei de 9-18 ani au nevoie de 3 cani de lapte. O porție poate fi 1 cană de lapte, 1 iaurt sau 2-3 felii de branza. Carne, pește, fasole uscată, ouă, nuci: copiii de 2-8 ani au nevoie de 2 pana la 4 portii, in timp ce copiii de 9-18 ani au nevoie de 5-6 portii. 1 portie poate fi 1 felie de friptura, 1 ou, 1/4 cana de fasole boabe gatita, 1 lingura de unt de arahide. Fructe: copiii de 2-8 ani au nevoie de 1-2 portii, iar cei de 9-18 ani de 2 portii in fiecare zi. O portie poate fi: 1 mar mediu, banana, portocala sau piersica, 1 cana de suc proaspat de fructe, 1/2 cana de fructe uscate, 1 cana de fructe congelate. Legume: copiii de 2-8 ani au nevoie de 2 portii, iar copiii de 9-18 ani au nevoie de 3 portii. 1 portie poate fi 1 cana de supa -crema de legume, 1/2 cana de piure de legume, 1/2 cana de legume sote. Grăsimi și uleiuri: sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului, dar trebuie consumate cu măsură. Bibliografie: Rev. Catering expert nr 18 octombrie The Impact of Vegetarian Diets on Renal Disease Pangenkempen, Joni. Position of The American Dietetic Association: Diets J Am Diet Assoc Sfaturi Practice şi Reţete de Bucătărie Ovo-lacto-vegetariene de Valerian Răileanu şi Narcisa Răileanu Carte de bucate Vegetariene de Corinne T. Netzer 15

18 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Proteinele în alimentație Prof. GINA BĂGĂIAN Liceul de Arte MARGARETA STERIAN Buzău Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compuși macromoleculari naturali, cu structura polipeptidică, care prin hidroliză formează aminoacizi. Ele conțin pe lângă carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, potasiu și alți halogeni. Denumirea de proteine vine din limba greacă, proteias însemnând primar. Alimentația zilnică conține un amestec de aminoacizi. Din acest amestec, majoritatea aminoacizilor pot fi sintetizați de organism, dar 8 dintre ei pot fi introduși în organism numai prin alimentație. Prin alimentație, în organism sunt introduse proteine ce provin din 2 surse: vegetala și animală. Cele de origine animală (carne, lapte, ouă), care sunt indispensabile într-o alimentație rațională, prezintă avantajul ca sunt bogate în proteine, dar, dezavantajul ca sunt scumpe, se realizeaza cu un consum mare de produse vegetale și sunt deficitare din punct de vedere cantitativ. Cele de origine vegetala (cereale, semințe oleaginoase și leguminoase), sunt cele mai ieftine, deci disponibile în cantitatea cea mai mare pentru populația globului. Unele proteine vegetale pot înlocui cu succes proteinele animale,de exemplu proteinele din ou pot fi înlocuite de soia. Semințele de plante oleaginoase, dau de asemenea procente ridicate de proteine :floarea-soarelui, arahide, bumbacul. Valoarea biologică reperezinta procentul de azot reținut de organism. Acesta, este determinat de prezenta sau lipsa anumitor aminoacizi, în anumite proporții, în cadrul proteinelor. După această valoare biologica, putem clasifica proteinele din alimentație în: proteine complete, care conțin toți aminoacizii esențiali (lizina, metionina,izoleucina,triptofan), necesitati în menținerea echilibrului proteic al organismului, în proporții optime pentru sintetizarea echilibrului proteic al organismului. In cantitate normala, ele întrețin creșterea. Ex: lapte, branzeturi, oua, carne proteine parțial complete, care conțin și ele toți aminoacizii esentiali (lizina, metionina,izoleucina,triptofan), dar nu în proportii optime pentru sintetizarea echilibrului proteic al organismului. Pentru a întreține creșterea organismului, este nevoie de un aport dublu fata de proteinele complete. Ex: grâul, orezul, ovazul, anumite plante leguminoase uscate. Proteinele incomplete au o valoare biologica scăzuta, datorata lipsei unor aminoacizi esențiali, și a dezechilibrului proporției necesare menținerii echilibrului proteic al organismului. 16

19 Revista de Specialitate Nr. 3 Datorita acestui fapt, este recomandată folosirea lor ca o completare a celorlalte clase, de proteine, și nu ca o clasa de baza. Datorita dezechilibrului, ele nu pot întreține singure creșterea organismului. Ex: cartilagiile, tendoanele, gelatina din oase. Datorita creșterii populatie, se pune, tot mai accentuat, problema obținerii alimentelor prin biosinteza, sau folosirea unor surse alternativa de alimente. Mediul acvatic reprezinta o importanta sursa alternativa de alimente cu un procent ridicat de substanțe proteice, dar pentru consumul uman există restricții, numai anumitor specii. In țările cu o industrie dezvoltată, au fost puse la punct procedee de obținere a unor organisme monocelulare în cantități industriale (bacterii, drojdii, mucegaiuri, alge) obținându-se astfel dirijat o biomasa, o sursa importantă de proteine. Biomasa este o materie primă bogată în proteine, care se separa din mediu respectiv și se supune apoi unor prelucrări care au ca scop final obținerea unor concentrate proteice din masa celulară. Cooncentratele proteice sunt transformate apoi prin texrurare, în fibre care se vor asemăna cu cele de carne de bovine, porcine, pasăre. Surse de proteine Conținutul în proteine exprimat în % Surse de proteine Proteine Surse Clasice Anim al Carne Lapte Oua Peste Branzeturi Vegetal Paine Grau Linte Orz Soia Porumb Orez Bumbac Susan Naut Alune Floarea-soarelui Nuci 16-20% 3-6% 12-14% 7-19% 20-30% 10% 12-16% 29% 12-13% 39% 8-14% 7-9% 20% 24% 24% 30% 17% 17% Surse: 1. Dumitrescu, Constantin P. Secretul sănătăţii greutatea corporală / Constantin P. Dumitrescu.Bucureşti, Mencinicopschi, Ghe., s.a.(2012). Adevărul despre alimente, nutriție sănătoasă și diete. Editura Medicală. București 17

20 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Extracte cu efect antioxidant utilizate în fabricarea produselor din carne Prof. COZA ADRIANA Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Dumitru Moţoc Bucureşti Antioxidanții sunt folosiți pentru a minimiza oxidarea lipidelor, având efect de neutralizatori ai metalelor și de captare de radicali liberi ai oxigenului, care pot încetini oxidarea lipidelor. După cum se știe, oxidarea poate avea efecte negative asupra calității cărnii și a produselor din carne, provoacând modificări ale atributelor senzoriale, cum ar fi culoarea, textura, mirosul și gustul, dar și calitatea nutritivă. Caracteristici generale În general, mai multe tipuri de antioxidanti sintetici au fost folosiți pentru a preveni oxidarea lipidelor, dar consumatorii sunt acum preocupați de riscurile pentru sănătate, refuzând consumul unor antioxidanți sintetici. Prin urmare, există un interes tot mai mare pentru antioxidantii naturali. În zilele noastre, compușii obținuți din surse naturale, cum ar fi cerealele, semințele oleaginoase, condimentele, fructele și legumele au fost investigați pentru a reduce oxidarea lipidelor. În această revizuire, au fost studiate efectele potențiale ale antioxidanților naturali utilizați pe scară largă în carne și produse din carne. Produsele din carne pot fi deteriorate din două cauze majore: creșterea microbiană și deteriorarea chimică. Cea mai comună formă de deteriorare chimică este râncezirea oxidativă. Alterarea oxidativă produsă în carne și produse din carne poate determina schimbări extinse de aromă, pierderi de culoare și daune structurale asupra proteinelor, dar și pierderi de prospețime mai subtile, care descurajează achizițiile repetate de către consumatori. Antioxidanții pot fi de origine naturală sau sintetică. Cererea de antioxidanti naturali a crescut, ca efect al toxicității și carcinogenezei antioxidanților sintetici. Surse de antioxidanți naturali Ierburi, ceaiuri și condimente: Ceaiurile au fost folosite de multe secole, pentru a îmbunătăți caracteristicile senzoriale și de a prelungi perioada de valabilitate a produselor alimentare. Un număr considerabil de cercetări au fost efectuate cu privire la evaluarea activității antioxidante a numeroase ierburi, condimente și extracte, atunci când sunt adăugate într-o varietate de alimente și sisteme model de alimente. Mai multe studii au demonstrat un potențial antimicrobian și antioxidant al condimentelor și plantelor aromatice, cum ar fi: busuioc, cimbru, rozmarin, usturoi, cuișoare, coriandru, muștar și piper. 18

21 Revista de Specialitate Nr. 3 Utilizarea de nutraceutice derivate din plante poate permite procesatorilor de carne să dezvolte produse noi, cu beneficii nutriționale și de sănătate îmbunătățite și timp de valabilitate sporit la raft, mai ales că anumite extracte din plante naturale conțin flavonoide și compuși fenolici, cu efecte anti-oxidante. Rozmarinul (Rosmarinus officinalis L.): Este o plantă populară, apar ținând familiei Lamiaceae, cu un puternic efect antioxidant. Activitatea antioxidantă a extractelor de rozmarin a fost asociată cu prezența mai multor diterpeni fenolici, cum ar fi acidul carnosic, carnosol, rosmanol, rosmariquinone și rosmaridiphenol, care rup reacțiile în lanț le radicalilor liberi. Extractele de rozmarin sunt disponibile în forme solubile în apă, solubile în ulei și sub formă de pulberi. La fabricarea mezelurilor fermentate, cum ar fi salamul, se recomandă forma de pulbere, amestecată cu mirodenii, pentru o mai bună distribuție, adaugându-se în cantități minime. Salvie (Salvia officinalis): Este o plantă aromatică și medicinală comună, cultivată în țările mediteraneene și are o utilizare pe scară largă. Salvia, o plantă din familia mentei (Labiatae), a fost un subiect de studii intensive în ultimele decenii, datorită componentelor sale antioxidative, fiind una dintre sursele de antioxidanti cele mai puternice. Proprietățile antioxidante este legată de prezența acidului rozmarinic și a acidului carnosic. Oregano: Este un ingredient utilizat în bucătăria mediteraneană, obținut prin uscarea frunzelor și a florilor de plante Origanum vulgare, și este binecunoscut pentru activitatea sa antioxidantă. Colorifico: Este un condiment care constă în principal dintr -un amestec de annatto (Bixa orellana) și făina de porumb. Ceaiul verde: Extractele de frunze de ceai sunt din ce în ce mai importante, ca un aliment funcțional în dieta umană, datorită conținutului lor ridicat de compuși polifenolici. Proprietatea antioxidantă a extractului de ceai verde se datorează prezenței de catechine, apicatechins, galatului de epicatechină, epigalocatechină și a galatului epigallocatechin. Catechinele de ceai și alți polifenoli sunt captatori de radicali liberi, chelatori de metale, inhibitori ai factorilor de transcripție și enzime. Prin urmare, extractele de ceai verde pot fi folosite ca antioxidanți naturali, antibacterieni și agenți antivirali. De asemenea, s-a raportat că extractul de ceai verde are activitate anticarcinogenică și antimutagenică. 19

22 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Dezvoltarea istorică a cunoştinţelor despre alimentaţie Prof. BRATU CRISTACHE Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Studiul alimentaţiei umane a intrat târziu în domeniul preocupărilor ştiinţifice, deşi încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut diverse legături între alimentaţie şi patologie. Astfel, Hipocrate stabileşte cu 500 de ani î.e.n. că alimentaţia are un rol deosebit în prevenirea şi tratamentul bolilor, combătând vechile doctrine provenite din Egipt şi promovate de adepţii lui Pitagora, că hrana este sursa tuturor relelor. Dacă reuşim spunea Hipocrate să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult nici mai puţin, am reuşit să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii. Se exprimă astfel clar, cu 2500 de ani în urmă, principiile de bază ale alimentaţiei raţionale promovate de nutriţia contemporană. Tot Hipocrate este cel care consideră că indicaţiile alimentare trebuie să ţină seama de tradiţiile alimentare ale unui popor şi că o schimbare de alimentaţie este mai dăunătoare pentru individ decât menţinerea alimentaţiei vechi obişnuite. Totuşi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea orice idee despre alimentaţie nu avea un suport realmente ştiinţific. Faptul că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face faţă nevoilor vitale este un adevăr care se pune în discuţie de abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, paralel cu înţelegerea procesului de ardere internă sugerat de descoperirile lui Lavoisier. Progresele mari ale chimiei din secolul al XIX-lea aduc după sine şi dezvoltarea chimiei alimentare. Apar clasificările alimentelor, noţiuni despre compoziţia lor în proteine, glucide, lipide, săruri minerale şi apă; se urmăresc transformările lor în organism. Se clarifică unele probleme legate de noţiuni ca: modificări energetice, căldură specifică, calorii, bilanţ azotat etc. Începând cu secolul al XX-lea, studiile asupra elementelor necalorigene din alimente (Na, K, S, Mg, P, Ca ş.a.) şi microelementelor (Co, Zn, Cr, Fe, Cu, I ş.a.) dar mai ales descoperirea vitaminelor, eclipsează toate achiziţiile primei jumătăţi a secolului al XX-lea în domeniul nutriţiei. 20

23 Revista de Specialitate Nr. 3 Oricât ar părea de curios, de abia la jumătatea secolului al XX-lea, nutriţioniştii ajung la concluzia că nici un sindrom de deficienţă nutritivă umană nu este aşa de dăunător ca denutriţia proteică. Consideraţii istorice asupra alimentaţiei populaţiilor de pe teritoriul României În fixarea, de-a lungul istoriei, a tipului de alimentaţie a unui popor, o mare însemnătate o au factorii naturali: geografici, climatici, geologici, geobotanici, geozoologici. Dar în afară de aceşti factori trebuie să avem în vedere şi schimbările pe care evoluţia, civilizaţia le pot aduce alimentaţiei. Schimbările în timp ale alimentaţiei sunt datorate deci şi unor factori independenţi de cei naturali, care determină o alimentaţie mai puţin dependentă de factorii geografici. Se ştie că de ansamblul condiţiilor geografice depinde dezvoltarea vegetaţiei şi lumii animale dintr-o anumită regiune, iar distribuţia vegetaţiei este în funcţie de climă şi sol. Ţara noastră se află la o răspântie climatică: influenţele continentale şi central europene se întâlnesc în răsăritul ţării cu influenţele estompate mediteraneene în sud şi mult mai şterse, baltice, în nord. Această întretăiere generează un climat de tranziţie, considerat de Simion Mehedinţi atât de caracteristic, încât îl numeşte climat getic. Dar acest climat există numai în regiunea de câmpie, cea mai mare întindere a ţării ( peste 75% ) având o climă de munte şi deal. Rezultă că relieful îşi pune şi el amprenta pe aspectul climei. Ţinuturile României de azi au fost deci în trecut zone de cultură pentru grâu, orz şi mai ales pentru mei. În Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir explică şi de ce: grâul dă de 24 de ori semănătura, orzul de 60 de ori, iar meiul de 300 de ori. Deci acest climat era excepţional pentru cultura meiului şi mai târziu a porumbului. Păstoritul avea caracterul transhumant impus de relief şi climă. Vara turmele pasc în munţi iar iarna sunt coborâte la câmpie. Caracterul transhumant al păşunatului şi necesitatea de a locui în munţi impuneau culturi sezoniere. Meiul se putea semăna primăvara când turmele plecau la munte (aprilie) şi se culegea spre toamnă, odată cu întoarcerea lor (după 15 august). La fel şi orzul de vară. În afară de aceasta, meiul şi orzul suportă bine climatul de înălţime. Păstoritul transhumant şi agricultura de munte au constrâns locuitorii la cultura cerealelor nepanificabile. Începând din secolul al XVI-lea apare în nordul ţării şi o altă cereală nepanificabilă, hrişca, adusă din Asia şi cultivată în Franţa şi Germania de prin secolul al XII-lea. Porumbul este introdus sub domnia lui Ştefan Cantacuzino ( ) în Ţara Românească şi sub domnia lui Constantin Mavrocordat ( ) în Moldova. Această cereală, nepanificabilă ca şi meiul, îi era asemănătoare nu numai ca zonă de cultivare, ci şi ca preparare (fierbere, turtă nedospită, coleasă, păsat). Gustul său mult mai plăcut l-a făcut să se răspândească cu repeziciune curând în toată ţara. La aceasta a mai contribuit, după cum afirmă Iorga, şi faptul că turcii nu îl rechiziţionau (ca altădată meiul, ovăzul şi hrişca). Surse: 1. Dumitrescu, Constantin P. Secretul sănătăţii greutatea corporală / Constantin P. Dumitrescu.Bucureşti, Mencinicopschi, Ghe., s.a.(2012). Adevărul despre alimente, nutriție sănătoasă și diete. Editura Medicală. București 21

24 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Arta de a prepara alimentele - Gastronomia Prof.POPA ELIZA BIBI Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Majoritatea alimentelor ce intră în hrana omului nu sunt consumate ca atare, ci după o prelucrare prealabilă care are ca rezultat creşterea digestibilităţii. Realizarea unor preparate cât mai gustoase şi mai atrăgătoare a prezentat o preocupare permanentă a celor interesaţi de această problemă. A luat astfel naştere gastronomia arta de a prepara alimentele într-un mod cât mai plăcut, cât mai atrăgător pentru gustul omului. Maeştrii în arta culinară sunt neîntrecuţi în a realiza atâtea preparate culinare încât să satisfacă cele mai rafinate gusturi. S-a remarcat, însă, că un preparat gustos nu este totdeauna şi uşor tolerat de organism. Cercetări efectuate în domeniul nutriţiei au dovedit că modul de preparare a alimentelor poate reprezenta un factor favorabil menţinerii şi promovării stării de sănătate sau, dimpotrivă, un factor nociv. Astfel s-au studiat diversele tehnici folosite la prepararea alimentelor şi influenţa lor asupra stării de sănătate a individului. Deşi tendinţa instinctivă a omului este de a acorda prioritate efectului psihosenzorial pe care-l au alimentele asupra sa, în concepţia alimentaţiei raţionale, un aliment contribuie la menţinerea echilibrului biologic al omului dacă este nu numai plăcut, ci mai ales nutritiv şi salubru. Acest principiu este valabil şi în privinţa pregătirii alimentelor. Rezultă de aici că gastronomia trebuie să se ridice de la nivel de artă la nivel de ştiinţă. Astfel a luat naştere gastrotehnica, o ramură a gastronomiei, care este ştiinţa care studiază pe de o parte toate transformările suferite de alimente în cursul preparării prin diverse tehnici culinare iar pe de alta, influenţa acestor transformări asupra stării de sănătate a individului. Principiile de bază ale gastrotehniei sunt valabile indiferent de felul de viaţă, de tipul de civilizaţie, de tradiţiile culinare ale individului. Surse:1.Dietoterapia // Biro Violeta. Dietoterapie, aloeterapie, gemoterapie. Iaşi : Polirom, Cheorghiu, Alexandru. Spune-mi cum te hrăneşti // Cheorghiu Alexandru. Ce trebuie să ştim pentru a fi mereu sănătoşi. Bucureşti,

25 Revista de Specialitate Nr. 3 Reguli de bază pentru o viaţă ferită de boli! Prof. TOMA ELENA Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Modul în care percepem alimentaţia şi alegerile pe care le facem zi de zi au un impact semnificativ asupra sănătăţii şi stării noastre de bine. Pentru a putea vedea efecte vizibile, oamenii trebuie să înţeleagă că alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci trebuie să fie integrată într-un stil de viaţă care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea. Nici un aliment nu poate aduce, singur, toate principiile nutritive de care are nevoie organismul, ci doar o alimentaţie variată, moderată şi echilibrată. Cele cinci reguli pentru o alimentaţie sănătoasă şi un stil de viaţă echilibrat sunt: 1.Alege alimente sezoniere şi locale Acest îndemn nu este doar pentru cei preocupaţi de stratul de ozon şi amprenta de carbon pe care o lasă producerea şi transportul alimentelor. Cumpărând produse locale te asiguri că sunt proaspete, iar dacă vei cumpăra produse de sezon îţi vei asigura un regim alimentar mai variat. Cel mai simplu mod să împaci ambele obiective este să cumperi de la producători locali, de obicei din zonele rurale. Poţi să găseşti produse de sezon şi în marile lanţuri de supermarketuri, însă de multe ori sunt aduse din alte zone. În pieţele mari şi pe marginea drumului poţi să ai surpriza să cumperi alimente provenite din alte ţări, prezentate ca fiind locale. Alimentele de sezon se bucură de cea mai mare încărcătură de nutrienţi, aşadar reprezintă cea mai bună alegere. 2.Ia micul dejun zilnic La începutul unei zile, după o noapte de repaus alimentar, dar în care organismul nostru a continuat să funcţioneze, deci să consume energie, este un gest absolut firesc şi necesar să ne alimentăm, asigurându-ne astfel o şansă mai mare de a rămâne sănătoşi şi de a preveni o serie de afecţiuni s-a observat o creştere a incidenţei bolilor cardiovasculare la persoanele care nu obişnuiesc să mănânce micul dejun. Începând să ne alimentăm la primele ore ale zilei, putem să ne 23

26 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI alimentăm la primele ore ale zilei, putem să ne. reglăm mai bine ritmul meselor şi cantităţile de alimente pe care le vom consuma pe durata întregii zile. Cei care nu obişnuiesc să ia micul dejun au un risc mai crescut de a creşte în greutate, iar în istoricul celor mai multe persoane cu obezitate se regăseşte lipsa micului dejun pe o durată de ani de zile. Deşi unii oameni sunt obişnuiţi să îşi înceapă ziua doar cu o cafea, ideal este să o savurăm după micul dejun.o cană de cafea stimulează metabolismul şi determină o activitate mentală mai intensă pe parcursul zilei. 3.Consumă alimentele adecvate Baza alimentaţiei noastre ar trebui să fie alcătuită din alimente de origine vegetală. Legumele reprezintă cu adevărat hrană sănătoasă. Şi fructele de asemenea, însă ele ar trebui privite mai curând ca o completare a alimentaţiei, mai ales atunci când există probleme cu greutatea corporală. Motivul este cantitatea mai mare de zaharuri pe care acestea le conţin şi o valoare calorică mai crescută. Cantitatea minimă de legume şi fructe pe care ar trebui să le consumăm zilnic pentru a ne menţine starea de sănătate este de 5 porţii (o porţie este considerată a avea în jur de 80 de grame). Din categoria alimentelor de origine animală nu ar trebui să ne lipsească lactatele, sursă valoroasă de proteine de bună calitate, calciu şi alţi micronutrienţi, ouăle, peştele şi, în mai mică măsură, carnea. 4.Ia mereu în calcul beneficiile nutriţionale Pentru cei mai mulţi dintre oameni, hrana reprezintă doar o sursă de plăcere probabil cea mai la îndemână. Pentru o fracţiune mai mică, principala preocupare legată de alimentaţie este cea privind aportul de energie, respectiv conţinutul caloric al preparatelor. Însă realitatea este că în cazul celor mai mulţi dintre oameni, adevărata problemă nu constă în faptul că mănâncă prea multe calorii, ci că îşi asigură prea puţini nutrienţi importanţi, ceea ce face ca organismul lor să ceară permanent mai multă hrană. Trebuie să ne orientăm către alimente cu densitate nutriţională mare şi să evităm alimentele şi preparatele cu calorii goale, care aduc o cantitate mare de energie, fără ca aceasta să fie însoţită de micronutrienţi importanţi. Cafeaua solubila este un exemplu de aliment adecvat, pentru că aduce o cantitate semnificativă de antioxidanţi şi în acelaşi timp, o cantitate redusă de energie. 5.Găseşte-ţi timp să faci mişcare Toată lumea ştie că pentru o viaţă sănătoasă trebuie să facem minim 30 de minute de mişcare pe zi. Însă de multe ori, programul nostru este atât de încărcat încât pare aproape imposibil să ne acordăm acest răgaz pentru mişcare. Totul porneşte de la ierarhizarea priorităţilor: în momentul în care vom înţelege că mişcarea nu este o componentă opţională a vieţii noastre, ci una absolut necesară, în mod sigur vom găsi timp. Mişcare poate să însemne orice ne este la îndemână: deplasarea în mers, urcatul scărilor, grădinărit, muncă fizică. Mai important decât atât este să facem pasul următor şi să practicăm un sport, ceea ce înseamnă activitate fizică de intensitate moderată sau mare, care reprezintă şansa reală de a ne menţine în formă şi de a preveni o serie de afecţiuni medicale. Surse: 1. Negulescu, G. P., Mencinicopschi, Ghe.(2010). Alimente pentru o viață sănătoasă ghid de prevenție și terapeutică. Editura Litera.București NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI

27 Revista de Specialitate Nr. 3 Calitatea mărfurilor și factorii care o influențează Prof.PAVEL SURLARU ADRIANA-CRISTINA Colegiul Economic Buzău Calitatea produselor este definită prin totalitatea însusirilor concrete și a caracteristicilor care determina utilizarea lor în raport cu scopul pentru care au fost create, precum și eficienșa lor economica. De pilda, însușirile concrete care definesc calitatea unui produs alimentar în functie de natura lui, sunt: organoleptice, fizico-chimice, microbiologice, starea produsului din punct de vedere igienico-sanitar. Calitatea unei mărfi, așa cum rezulta din definiția de mai sus, este determinată de: parametrii tehnici (functionalitate, rezistenta la uzura, etc.), parametrii economici (consum de energie, de materii prime), parametrii estetici (aspect, culoare, forma). Calitatea produselor prezintă o deosebita însemnatate pentru intreaga societate, deoarece are efecte favorabile în toate domeniile activitații economice. De aceea aceasta noțiune care exprima unitatea însușirilor esențiale ale mărfurilor a capatat importanța majora fiind reglementata prin legea calitatii. La nivelul comerțului, s-au infiintat, în cadrul intreprinderilor comerciale, laboratoare de control a calitații produselor, servicii de calitate și comisii de receptie pe grupe de marfuri, care au obligatia sa stabileasca calitatea marfurilor la primire, precum și sa urmăreasca modul cum produsele își mentin calitatea pe parcursul perioadei de pastrare garantata de producator. Calitatea marfurilor este determinata de o serie de factori ca: materia prima, procesul tehnologic, ambalajul, marcarea, transportul, păstrarea. Toți acești factori formează conținutul unor documente, elaborate la nivel central si denumite standarde de stat. Ele prescriu conditiile de calitate a marfurilor. Întrucât marfurile îsi pot modifica, calitatea și pe parcursul comercializării este necesar sa întregim grupa factorilor specifici etapei productive cu factori, ca: păstrarea, condițiile de ambalare și gradul de calificare a lucratorului din comerț. Primul factor cu influență hotaratoare asupra calitații îl formeaza materiile folosite, denumite, după contribuția ce o au în obținerea produsului, materii prime și materii auxiliare. Procesul tehnologic cuprinde un ansamblu de operații desfașurate pe baza unor retețe de fabricație sau a unui proces tehnologic. In cadrul acestuia o contribuție hotarâtoare o au starea de functionare a aparatelor cat si forta de munca (lucratorul). Ambalajul. Acest factor implicat în definirea calitații este tot o marfă. El se obtine in intreprinderi speciale, din materii prime diferite, în forme, mărimi si culori variate, în 25

28 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI o are starea de functionare a aparatelor cât si forta de munca (lucratorul). Ambalajul. Acest factor implicat în definirea calitații este tot o marfă. El se obtine in intreprinderi speciale, din materii prime diferite, în forme, mărimi si culori variate, în funcție de produsul ambalat. Ambalajul are influența pozitiva asupra produsului atunci când intrunește următoarele condiții:- este bine construit ca sa poata asigura integritatea produsului; - este neutru fața de produsul ambalat; - corespunde din punct de vedere igienico-sanitar; - are însușiri estetice privind forma, culoarea, capacitatea, ceea ce poate sa stimuleze vanzarea produsului - este ușor de manipulat. Rolul ambalajului este acela de a asigura integritatea produsului ambalat și de a contribui la menținerea calității acestuia pe toata perioada folosirii lui. Marcarea este factor de calitate cu dublu rol: de informare indentificare a produsului și estetic, determinat de varietatea soluțiilor. Formele de marcare sunt: - etichete litografiate, care cuprind printr-o grafică estetica și fotografia produsului ambalat - banderole litografiate folosite de regula la produse zaharoase - ambalaje de hârtie superioară (cerata, metalizata) - ștanțarea o imprimare codificata aplicata pe ambalaje metalice sau prin cuvinte, aplicată pe ambalaje din sticla - ștampilarea și pirogravarea sunt imprimari în lemn, aplicate ambalajelor din acest material. Cerințele de păstrare prezinta particularitați pe grupe de produse, a căror nerespectare reduce perioada de garanție acordată de producător. Calitatea produselor și menținerea ei este influențată și de nivelul de pregătire a lucrătorului din industrie și comerț. Bibliografie 1.Niculescu N., Estetica produselor alimentare, Editura Ceres, Bucuresti, Olaru Marieta, Pamfilie Rodica, Purcarea Anca, Paunescu Carmen, Negrea T.Mihai, Studiul calitatii produselor si serviciilor, Editura Economica Preuniversitara, Bucuresti, Purcarea A., Ambalajul atitudine pentru calitate, Editura Expert, Bucuresti, Site ul : 26

29 Prof. STROIE FILOFTEIA Colegiul Agricol,, Dr.C.Angelescu Buzău În zilele noastre, stabilirea unei nutriţii corespunzătoare nu se poate realiza decât după criterii ecologice, întrucât mediul ambiant natural, dar şi cel artificial, industrial, condiţionează puternic alimentaţia, alături de condiţiile geografice, climatice şi etnice. Alimentaţia a jucat totdeauna un rol de prim ordin în viaţa omului. Calităţile şi defectele acesteia influenţează în mod hotărâtor starea de sănătate. Ştiinţa modernă a nutriţiei nu face decât să aprofundeze numeroasele feţe ale legăturii fundamentale dintre om şi aliment. Metabolismul general al organismului deci totalitatea reacţiilor biochimice îşi are ca punct de plecare alimentele ingerate. Rezolvarea problemei echilibrului nutriţional nu presupune numai acordul trebuinţe-aport, ci impune în acelaşi timp îndeplinirea cerinţei ecologice a alimentaţiei şi convergenţa acesteia cu factorii biotici toxici ai mediului ambiant. Astfel, degradarea mediului are adeseori o influenţă directă, profundă asupra stării de nutriţie a ţărilor în curs de dezvoltare. Spre exemplu în regiunile cu lemn de foc disponibil în cantitate mică, alimentele sunt insuficient fierte, fiind periculoase pentru sănătate. Resursele piscicole sunt ameninţate cu degradarea, datorită administrării proaste, presiunii demografice, contaminării apelor şi deturnării acestora către zonele urbane, în industrie şi agricultură. Supraexploatarea rezervelor de peşte în multe regiuni ale lumii au epuizat rapid stocul din această hrană, bogată în proteine, indispensabilă pentru milioane de locuitori. Echilibrul alimentar se realizează combinând o varietate de alimente, astfel încât, la nivelul unei zile, să consumăm toţi nutrienţii necesari, fără a face exces din niciunul. Iar dacă totuşi facem un exces (mâncăm un aliment foarte gras, sau dulce, sau sărat), e bine să ne limităm la porţii mici şi să compensăm în cursul zilei acest exces, de preferinţă cu o salată de legume sau un fruct. Importanţa alimentaţiei ecologice constă, deci, în aceea că ea poate asigura nu numai furnizarea bunurilor alimentare suficiente din punct de vedere cantitativ, dar şi o alimentaţie raţională, echilibrată, în scopul menţinerii sănătăţii fizice şi psihice a organismului pentru a favoriza procesul de evoluţie biologică a omului. Alimentele ecologice sau organice sunt produsele de origine animală sau vegetală care au fost obţinute fără utilizarea substanţelor chimice sintetice sau a componentelor modificate genetic, nu au fost expuse iradierii iar în urma producerii lor, mediul înconjurător nu a avut de suferit. Pentru a se considera organică, producţia agricolă sau zootehnică trebuie să se desfăşoare conform principiilor ecologice, timp de minim 3 ani. Tendinţa de a obţine produse vegetale ecologice, diversificate, curate, sănătoase, nemodificate genetic, libere de dăunători şi boli, lipsite de reziduuri nocive, cu un conţinut ridicat în substanţe nutritive şi bioactive, nepoluate apare ca fiind motivată puternic de imperativul asigurării echilibrului nutriţional şi al inocuităţii, de necesitatea de a transforma alimentele în factori care generează şi întreţin sănătatea organismului. Este dovedit: cu cât consumăm mai multe alimente naturale, netransformate, cu atât reducem acumularea în organism de grăsimi saturate, amidon, E 100, amelioratori, coloranţi, lecitină de soia, îndulcitori, conservanţi, agenţi de întărire, potentiatori de aromă, agenţi de întărire, 27

30 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI lecitină de soia, îndulcitori, conservanţi, agenţi de întărire, potentiatori de aromă, agenţi de întărire, substanţe cancerigene care pot avea, în timp, efecte grave asupra sănătăţii noastre. Fiind mai sărace în calorii, produsele bio ajută şi la menţinerea greutăţii normale, la eliminarea celulitei. Toţi consumatorii afirmă că produsele 100% naturale sunt mai bune la gust. Savoarea adevărată a smântânii fără conservanţi, gustul unei roşii proaspete sunt inconfundabile. Până şi animalele au dovedit, în cadrul unor experimente, că preferă produsele naturale. Potrivit studiilor, concentraţiile reziduurilor chimice din urina copiilor hrăniţi cu alimente produse prin tehnici agricole convenţionale sunt de nouă ori mai mari decât la copiii hrăniţi cu alimente ecologice. Odată cu educarea populaţiei asupra stilului de viaţă şi conştientizarea importanţei unei alimentaţii corecte pentru sănătatea organismului, noile produse ecologice au început să înlocuiască o parte dintre cele convenţionale în dieta multor persoane. La noi în ţară, produsele ecologice nu sunt chiar atât de populare precum în ţările occidentale, unde agricultorii şi comercianţii au prevederi legale stricte iar consumatorii sunt siguri de ceea ce cumpără. Se ştie că alimentaţia nesănătoasă, ce conţine aditivi, coloranţi, amelioratori şi alte tipuri de E-uri este frecvent implicată în apariţia unor afecţiuni grave. Produsele ecologice sunt naturale şi nu conţin E-uri, de aceea consumul alimentelor organice poate preveni boli grave precum cancerul sau boli cardiovasculare. Consumul de alimente ecologice prezintă următoarele avantaje: nu conţin aditivi sau alte substanţe chimice; nu sunt modificate genetic; produsele de origine animală nu conţin urme de antibiotice; sunt produse sănătoase, lipsite de reziduuri toxice; au un conţinut echilibrat de substanţe bioactive şi minerale; la producerea lor nu s-au folosit erbicide, pesticide, hormoni; impactul asupra mediului înconjurător este minim. Dezavantajele produselor biologice sunt reprezentate în primul rând de preţul ridicat şi gama destul de restrânsă de alimente ecologice. Eco-reguli Produsele bio nu au suferit tratamente chimice şi sunt obţinute din plante ale căror seminţe sunt nemodificate genetic. În producţia de alimente conservate bio se folosesc conservanţi naturali, obţinuţi pe cale ecologică. Terenurile pe care cresc plantele nu au fost tratate cu îngrăşăminte chimice. La prelucrarea recoltei nu se foloseşte vreun procedeu chimic. Produsele finite nu au conservanţi chimici. Aceste alimente asigură un nivel nutriţional echilibrat, asigură necesarul de substanţe hrănitoare şi de vitamine. Termenul de garanţie în cazul produselor conservate natural este de multe ori mai mic, dar nu afectează consumatorul în niciun fel. Bibliografie G.M Costin, R. Segal - Alimente functionale-alimentele şi sănătatea, Ed. Academică, Galaţi, J. Kloss, Biblia naturistului, Ed Artemis I.Medesan, Produsele Agroalimentare Ecologice, În Tribuna Economică, nr.17/ian

31 Revista de Specialitate Nr. 3 Alimentația vegetariană și sistemul nervos Prof. ȘERBAN CAMELIA Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Sistemul nervos este o maşinărie unică, deoarece are nevoie de anumite setări bine definite, spre a-şi menţine funcţiile normale: complicatul proces al gândirii, mişcăriile articulate, coordonarea, judecata, şi îndemânarea (atât cea dobândită, cât şi cea înăscută) reprezintă activităţi executate de către neuronii creierului, măduvii spinării şi nervilor periferici. Diferiţi neurotransmiţători, hormoni şi alţi mediatori coordonează activitatea acestor neuroni. Se consideră că un dezechilibru al acestor mediatori reprezintă punctul de plecare al bolilor-fie ele inflamatorii, metabolice sau degenerative. Se ştie că alimentaţia joacă un rol vital în menţinerea sănătăţii. Există anumite boli în a căror evoluţie alimentaţia joacă un rol direct. În alte boli, cum ar fi accidentele cerebrovasculare, nutriţia afectează semnificativ factorii de risc, astfel încât se schimbă întrega prognoză asupra afecţiunii respective. Şi mai există şi alte boli (cum ar fi boala lui Parkinson, scleroza difuză etc.) în care o alimentaţie adecvată joacă un rol vital în sprijinirea bolnavului de-a lungul evoluţiei afecţiunii. Dar alimentaţia este importantă chiar şi la pacienţii inconştienţi, care fie au suferit fie un accident vascular, fie au fost operaţi de o tumoare pe creier. Mai mult, acum se ştie că până şi procesul de gândire este guvernat de alimentaţie. Problema care se pune este următoarea:ce fel de alimentaţie este indicată pentru un bolnav de o afecţiune neurologică-vegetariană sau non-vegetariană? O întrebare dificilă, într-adevăr. Există date care implică atât regimul vegetarian, cât şi pe cel nonvegetarian în evoluţia oricărei boli care ţine de sistemul nervos. Să începem cu procesul de gândire mentalul şi activitatea intelectuală. Există un număr impresionant în istoria omenirii, care au ajuns celebrii şi erau vegetarieni. Printre aceştie amintim pe Isaac Newton, George Bernard Shaw, Shelley Milton, Voltaire, Mahatma Ghandi etc. Se crede şi probabil este adevărat -că alimentaţia vegetariană stimulează activitatea intelectuală. Ca şi activitatea intelectuală, şi funcţiile fizice par a se conserva mai bine la vegetarieni comparativ cu persoanele care nu au adoptat o astfel de alimentaţie. Să discutăm pe rând relaţia dintre alimentaţia vegetariană şi cele mai comune afecţiuni neurologice: Migrena Durerea de cap este problema de care se plâng cel mai adesea oamenii. Migrena este a doua dupa durerea de cap cauzată de tensiune (nervosă). Acestă afecţuine se află într-o strânsă legătură cu ceea ce mâncăm. Substanţa care este implicată în acest proces este tiramina. Aceasta se formează printr-un proces chimic implicând bacterii şi enzime. Prin urmare, este de preferat să evităm acele alimente care conţin astfel de substanţe. Aceste alimente sunt: carnea de animale mature şi produse din carne, peşte, brânză, fasole păstăi, băuturi alcoolice. Se pare că întrega gamă a alimentelor non-vegetariene este implicată, astfel încât reiese în mod logic că o alimentaţie vegetariană este preferabilă pentru o persoană care suferă de migrene. 29

32 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Accidente vasculare cerebrale Nu am greşi dacă am spune că acest grup de boli reprezintă 40% din problemele de ordin neurologic. Un accident vascular cerebral este o boală seriosă, una din principalele responsabile pentru rata mare a mortalităţii. Implicaţiile sale medicale, sociale şi economice sunt uriaşe. Un accident vascular cerebral poate conduce la paralizia membrelor şi la tulburarea funcţiilor mentale. Alimentaţia nu acţionează direct asupra acestei afecţiuni, ci indirect, asupra fiecărui factor de risc care joacă un rol important. Principalii factori de risc pentru accidentele vasculare cerebrale sunt: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, hipercolestrolomia (nivelul crescut al colesterolului), alcoolismul şi fumatul, obezitatea, existenţa unor boli de inimă. Există dovezi incontestabile în literatura de specialitate, potrivit cărora alimentaţia vegetariană este benefică în tratarea şi prevenirii hipertensiunii, diabetului, hipercolestrolomiei şi obezităţii. Concluzia este că alimentaţia vegetariană este benefică pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale. Scleroza difuză Boala lui Parkinson şi alte boli progresive cronice ale creirului şi maduvei spinării au de asemenea o bază nutriţională. De exemplu, unii oameni de ştiinţă au sugerat că în cazul sclerozei difuze poate aduce beneficii o alimentaţie bogată în aminoacizi esenţiali. Surse de aminoacizi esenţiali sunt: floarea-soarelui, soia, ulei de porumb, alune, nuci, migdale şi toate sunt vegetariene. Medicii au observat de asemenea că pacienţii care sufereau de probleme neorologice ca cele menţionate mai sus s-au simţit mai confortabil cu o alimentaţie vegetariană. O ameliorare semnificativă a constipaţiei, care reprezintă o problemă serioasă la toţi aceşti pacienţi, se datorează cu singuranţă tot alimentaţiei vegetariene, bogată în fibre. Acei pacienţi care care consumă mai multe fructe şi legume sunt de asemenea mai puţin predispuşi la infecţii cronice (boli întâlnite la persoanele suferinde de bolile menţionate). Probabil acest lucru se datorează aportului crescut de vitamine şi minerale din fructe şi legume, esenţiale pentru integritatea sistemului imunitar. Medicii au mai constatat că neuropatiile periferice sunt ameliorate cu ajutorul alimentelor ce conţin cantităţi mari de vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali. Aceste elemente se găsesc din abundenţă în alimentele vegetariene nepreparate termic (fructe proaspete, legume crude şi fructe oleaginoase, cum ar fi migdalele, nuci, alune). Deşi nu există încă dovezi absolute privitoare la eficienţa acestora, fructele proaspete, legumele crude şi celelalte alimente amintite îmbunătaţesc starea generală a pacienţilor şi grăbesc vindecarea. Alimentaţia vegetariană joacă de asemenea un rol important, un rol de sprijinire în tratamentul multor boli neurologice cronice şi progresive. Astfel, luând în considerare toate datele existente, nu ar fi deloc greşit să conchidem că alimentaţia vegetariană este benefică nu numai pentru prevenirea multor boli neurologice, ci şi în tratamentul a numeroase afecţiuni. Bibliografie: The Impact of Vegetarian Diets on Renal Disease Pangenkempen, Joni. Position of The American Dietetic Association: Diets J Am Diet Assoc 1993

33 Cu calculatorul în bucătărie... Revista de Specialitate Nr. 3 Prof. RADU MARIA Colegiul Agricol Dr.C.Angelescu Buzău Prof. Invatamant Primar RADU GEORGEL Scoala Gimnaziala Gheorghe Hariton Sahateni Cand imi doresc ceva sa mananc sau sa ma informez corect, pentru sanatatea mea si a familiei, caut pe internet. Daca ma doare ceva caut pe internet, daca vreau sa fac o mâncare deosebita... caut pe internet, DECI computerul este indispensabil din bucataria oricarei gospodine. Santatatea noastra depinde in mare masura de hrana zilnica. Este mult mai usor sa previi decit sa vindeci! Ar trebui sa acordam mai multa atentie acestor aspecte esentiale pentru viata noastra! 31

34 NUTRIŢIA ÎN SECOLUL XXI Cum copii indiferent de varta, au o reticenta in a manca anumite legume, internetul ne ajuta sa gasim modalitati de preparare si a modului de aranjare in farfurie a acelor legume pentru a fi mai apetisante Broccoli, o sursă de sănătate în bucataria ta Cu toate că broccoli nu are un gust deosebit merită să facă parte din alimentaţia noastră pentru că este o adevarată sursă de sănătate. Broccoli este anticancerigen şi înhibă înmulţirea celulelor canceroase. Broccoli este bogat în vitamina K, iar deficienţa de această vitamină se manifestă prin sângerări nazale sau în cazuri mai grave prin hemoragii interne. Pe lângă vitamina K broccoli este o sursă deosebită de Vitamina C (aproximativ cât are şi lămâia), vitamina A şi acid folic. În plus conţine potasiu, vitaminele B6 şi E. Broccoli este eficient şi în caz de diabet, artrită, colesterol crescut, cancer pulmonar sau esofagian. SURSE:

35

36 Revista de Specialitate Nr. 3 FEBRUARIE 2017 Hrana pe care o mănânci, să-ţi fie medicament Hipocrate ISSN