Rasaritul - o poarta a slavei Cap 6 CAPITOLUL 6 UN POPOR CHEMAT LA SLAVĂ Urmând traseul călătoriei poporului Israel observăm că în loc să se deplaseze

Transcriere

1 CAPITOLUL 6 UN POPOR CHEMAT LA SLAVĂ Urmând traseul călătoriei poporului Israel observăm că în loc să se deplaseze Nord- Est spre Canaan, ei sunt conduşi înspre Sud-Est, spre muntele Horeb (Sinai), locul în care Dumnezeu S-a descoperit iniţial lui Moise. Delimitarea în spaţiu geografic a acestei locaţii naşte păreri împărţite în rândul cercetătorilor şi comentatorilor. Hărţile biblice clasice localizează muntele Horeb în peninsula Sinai (vezi harta 4), iar etimologic vorbind, numele acestuia pare să însemne loc pustiu, indicând izolarea într-o arie aridă.... Deşi localizarea lui nu este cunoscută în mod precis, încă din perioada de început a creştinismului Horebul a fost identificat în sudul peninsulei Sinai, sub denumirea de Jebel Musa (Muntele lui Moise)... 1 Sunt cercetători care au propus o altă locaţie şi anume Jebel al Lawz în Arabia Saudită de azi. Ei aduc până şi dovezi arheologice în favoarea schimbării locaţiei tradiţionale. Un argument este că în timpul lui Moise, Peninsula Sinai era parte a Egiptului, aşa că atunci când Moise a fugit de Faraon ca să-şi scape viaţa, el nu avea asigurată securitatea faţă de armata lui Faraon în Peninsula Sinai. De asemenea, conform Exodul 3:1, Moise a locuit în Madian cu socrul său Ietro, preotul Madianului, teritoriu care este identificat în Arabia Saudită (vezi harta 4). Aici, la muntele Horeb, în timp ce păstorea turma socrului său se întâlneşte cu Dumnezeu în rugul aprins şi primeşte promisiunea că se va reîntoarce pe acest munte să slujească Domnului împreună cu poporul lui Israel. 2 Chiar dacă nu avem totuşi consensul cercetătorilor privind localizarea Horebului, cert este faptul că evreii s-au deplasat Sud-Est pentru a se întâlni cu slava lui Dumnezeu la muntele Horeb - Sinai. A. Un popor chemat la slavă. Oare ce fel de trăiri a avut Moise când s-a urcat din nou pe muntele unde Dumnezeu i S-a descoperit pentru prima dată? Atunci a coborât de pe munte singur şi temător având în faţă marea chemare şi provocare a vieţii lui, însă de data aceasta avea în urma lui aproximativ 2 milioane de suflete. Dumnezeu se adresează lui Moise de pe Muntele Sinai şi prin el poporului cu referire la trecut, prezent şi viitor (Ex19:3-6). 1 Ronald E. Clements, The Cambridge Bible Commentary on the New English Bible, Exodus, by, Cambridge University Press 1972, pg

2 Cu privire la trecut subliniază faptul că El i-a eliberat în mod supranatural de sub robia Egiptului. Cu privire la prezent şi viitor Dumnezeu expune cerinţa sau condiţia binecuvântării lor, şi anume ascultarea. Însă referindu-se în mod specific la viitor, Dumnezeu enunţă chemarea Sa pentru Israel: Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt. (Ex.19:6) De la robie la împărăţie, sau cu alte cuvinte un popor de sclavi chemat la slavă! Ceea ce un singur om a pierdut în grădina din Răsărit, era acum pe cale să fie restituit unui popor întreg. Lor li s-a făcut mai întâi chemarea de a fi o adevărată împărăţie de preoţi care să slujească lui Dumnezeu, să-l reprezinte în faţa celorlalte naţiuni, să poarte şi să sfinţească Numele Lui şi să se bucure de binecuvântata prezenţă a slavei Lui. Pentru implementarea hotărârii divine, poporul a părăsit Sudul - Egiptul cu destinaţia Nord-Est - Canaan. În capitolul 2 am dezvoltat ideea că Nordul simbolizează împărăţia, iar ei urmau să devină o împărăţie pentru Dumnezeu ( Îmi veţi fi o împărăţie... ). Am arătat apoi că Estul poartă ca încărcătură simbolică Slava, iar chemarea poporului la preoţie are de-a face cu aceasta, preoţii fiind cei care vin în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl slavei. Observăm aşadar conexiunea dintre chemarea lor la împărăţie şi preoţie, şi destinaţia N-E în spaţiul geografic. În secţiunea următoare vom aborda trei niveluri ale revelaţiei Slavei divine: - faţă de popor - faţă de lideri - faţă de Moise, liderul principal. Vom observa modul în care aceştia au primit revelaţia Slavei divine, care a fost diferită în fiecare dintre aceste etape: - terifiantă pentru poporul care trebuia să înveţe frica de Domnul; - revelatoare în sensul descoperirii suveranităţii lui Dumnezeu Împăratul faţă de lideri; - specială faţă de Moise. A. 1. Slava descoperită poporului. Poporul a acceptat chemarea de a fi o împărăţie de preoţi şi următorul lucru este că Dumnezeu a început să-şi manifeste slava în faţa întregului popor prin: tunete (voci), fulgere, un nor gros, fum, cutremur şi apoi vocea tare a lui Dumnezeu (Ex.19:16-19).

3 De ce S-a prezentat Dumnezeu în acest mod care a îngrozit poporul? Unul dintre motive este ca poporul să capete încredere în Moise ca lider al lor şi, bineînţeles să creadă că Moise vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu (v.9). Un alt scop al lui Dumnezeu a fost să-i elibereze de frica marcantă a trecutului şi să le arate frica de Domnul, singura pe care trebuia să o cunoască poporul Său (20:20). Mai apoi intervine necesitatea demonstrării faptului că puterea lui Dumnezeu este net superioară puterii zeilor Egiptului sau a oricăror altor naţiuni păgâne, ei trebuind să fie convinşi de superioritatea exclusivă a lui Iahve. Dumnezeu a dorit să rupă definitiv lanţurile sclaviei de peste ei, eliberându-i de sub puterea fricii pentru a-i conduce în libertatea ascultării de El. Această chemare adresată poporului evreu era de fapt doar unul dintre primii paşi în planul Său desăvârşit de răscumpărare a omenirii. Israel trebuie privit ca purtător al unei responsabilităţi de mediator, slujind ca mijlocitor între un Dumnezeu sfânt şi popoarele pământului... Deci, Israel a fost făcută o naţiune preoţească pentru a realiza în cele din urmă comuniunea dintre om şi Dumnezeu..,, 3 Vocea divină de pe munte a rostit în auzul poporului cele 10 porunci, care au reprezentat baza instituirii lor ca naţiune, legiferând viitoarea organizare a împărăţiei Israelului. Legământul de pe Muntele Sinai poate fi comparat cu o constituţie naţională ce a trecut printr-o serie considerabilă de extensii şi amendamente de-a lungul secolelor, însă cu toate acestea esenţa intenţiei originare a fost păstrată cu desăvârşire. 4 Primele 4 porunci au de a face în mod direct cu închinarea înaintea lui Dumnezeu şi, prin urmare cu chemarea lor ca preoţie sfântă (Ex. 20:3-11). Următoarele şase sunt legi morale pentru ceea ce însemna viitoarea dezvoltare a lor ca naţiune şi bineînţeles, ca împărăţie de preoţi (Ex. 20:12-17). În faţa manifestării slavei lui Dumnezeu poporul a fost cuprins iarăşi de frică, însă de data aceasta frica de moarte şi a cerut ca Dumnezeu să nu le mai vorbească în mod direct. Poporul şi-a văzut neputinţa de a sta în faţa slavei lui Dumnezeu (v.18,19) şi a solicitat un mijlocitor - pe Moise - despre care astăzi ştim că este văzut ca prototip al lui Isus. 3 Roy B. Zuck editor, A Biblical Theology of The Old Testament, Moody press Chicago 1991, pg.13 4 Ronald E. Clements, The Cambridge Bible Commentary on the New English Bible, Exodus, by Cambridge University Press 1972, p. 111.

4 Apostolul Pavel face o paralelă (Ev.12:18-25) cu privire la descoperirea slavei lui Dumnezeu prin Isus Hristos şi descoperirea slavei pe muntele Sinai. Moise este prezentat ca intermediarul dintre Dumnezeu şi popor. Poporul Israel a refuzat să mai asculte vocea - Cuvântul lui Dumnezeu în mod direct. Poporul s-a lăsat cuprins de frică, chiar frica de moarte. Isus Hristos este mijlocitorul perfect dintre oameni şi Dumnezeu Tatăl. Biserica e avertizată ca nu cumva să refuze să asculte Cuvântul Său. Hristos ne-a eliberat de frica de orice natură, chiar frica de moarte. Înainte de a-i conduce la următorul nivel în descoperirea slavei Sale, Dumnezeu accentuează din nou respectarea primelor două porunci care aveau de-a face cu chemarea lor la preoţie şi cu închinarea înaintea Lui (Ex. 20:23). A.2. Slava descoperită liderilor Pentru noul nivel al revelaţiei slavei Sale, Dumnezeu ia iniţiativa de a Se descoperi gradual liderilor poporului: Liderii Roluri Numere simbolice Moise Mijlocitorul 1 Aaron, Nadab, Abihu Preoţii 3 Bătrânii reprezentanţii poporului 70 Dacă iniţial poporul a trebuit să cunoască manifestarea puterii terifiante a lui Dumnezeu pentru a avea frica de Domnul şi a nu mai păcătui, pentru cei 74 de lideri S-a descoperit ca Împărat Suveran (Ex. 24:1-11). Lucrarea de safir pe care au văzut-o cei 74 pe munte, simbolizează scaunul de domnie al lui Dumnezeu (vezi Ezec.1:26 şi 10:1 cu referire la tronul lui Dumnezeu). Liderii chemaţi să-şi exercite autoritatea prin conducere au avut parte de revelaţia lui Dumnezeu ca Împăratul, Cel care are toată stăpânirea şi autoritatea.

5 A.3. Slava descoperită lui Moise. La porunca lui Dumnezeu, Moise s-a urcat din nou pe munte pentru a primi tablele Legii. Slava lui Dumnezeu (kabod) s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul a acoperit muntele. Moise a stat în acea prezenţă o zi, două, trei, însă nu s-a întâmplat nimic, deşi norul slavei era acolo, iar Domul îi promisese lui Moise că îi va arăta mai mult. Moise a aşteptat pe Domnul, dar a trebuit să-l întâmpine cu şase zile de aşteptare în prezenţa slavei Lui. Abia a şaptea zi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul norului pentru a pătrunde mai adânc în descoperirea slavei Lui. (Exod 24:16) Sunt mulţi creştini în zilele noastre care au înţeles să-l întâmpine pe Domnul cu aşteptare înaintea slavei Lui. În dorinţa noastră puternică după împlinirea promisiunii, ni se pare uneori că stăm singuri pe munte fără ca cineva să ne răspundă. Şi totuşi, Domnul a fost cel care ne-a chemat acolo! El a spus că vrea să Se descopere mai mult, dar unde este acum? A uitat oare de noi? Însă dincolo de toate aceste îndoieli, simţim în duhul nostru că slava e acolo şi că urmează să fim chemaţi mai aproape, că urmează să ni se deschidă uşa. Singurul lucru pe care nu îl cunoaştem este kairosul (timpul împlinirii) lui Dumnezeu, mult aşteptatul moment în care El va spune urcă mai sus! Următoarele şapte capitole din Exod (25-31) sunt descrierea celor 40 de zile ale şederii lui Moise pe munte, zile în care Dumnezeu îi prezintă preoţia şi slujbele ei. Moise a urcat singur la porţile slavei (conform Ex.24:1-2) pentru a primi tablele de piatră ce purtau Tora (Cele Zece Porunci) şi mis-wah (Cartea legământului), acestea urmând să fie păstrate pentru totdeauna în arhivele lui Israel. Timp de şase zile el a rămas acolo învăluit în slava lui Iahve, până când în a şaptea zi, Iahve plin de splendoare, înfricoşător în hainele slavei Sale, a rupt tăcerea. Pentru următoarele patruzeci de zile şi nopţi, Iahve a elaborat implicaţiile cultice ale legământului, centrându-se cu precădere asupra tabernacolului şi preoţiei. 5 Dar în timp ce Moise, liderul pe care poporul tocmai l-a solicitat ca mijlocitor între ei şi Dumnezeu, îşi împlinea misiunea, poporul şi-a pierdut în mod inexplicabil răbdarea. Au uitat foarte repede primele două porunci din Decalog pe care Dumnezeu le-a subliniat în mod repetat pentru ei. Ce a însemnat oare pentru marea masă de oameni acea extraordinară slavă a Domnului la manifestarea căreia au luat parte...? Deşi iniţial îngroziţi, au uitat 5 Roy B. Zuck editor, A Biblical Theology of The Old Testament, Moody press Chicago 1991, pg.48.

6 repede frica de Domnul, venind cu idei eretice înaintea lui Aaron. Poporul dorea un Dumnezeu pe care să îl vadă şi în faţa căruia să se simtă bine (mâncare, băutură şi dans). Aaron împreună cu cei 72 de lideri care au văzut tronul de slavă al lui Dumnezeu Împăratul şi au rămas în viaţă, au uitat la fel de repede revelaţia că El este Dumnezeu Împăratul, şi nu un chip de viţel, fie el chiar de aur. Au uitat că au fost învestiţi de El, a cărui slavă le-a fost revelată, să conducă poporul după porunca şi Legea Lui. Nu au trecut nici 40 de zile de la măreaţa revelaţie la care au luat parte pe munte şi iată-i deja bătătorind văile idolatriei. Şi-au înţepenit gâtul, nu au păstrat vie în mintea lor descoperirea slavei divine care a avut loc cu doar puţin timp în urmă. Atât poporul cât şi liderii au fost testaţi conform nivelului revelaţiei de care au avut parte anterior. Dumnezeu Şi-a descoperit slava, iar apoi a aşteptat să vadă cum se vor raporta ei la descoperirea de care tocmai au avut parte. Această perspectivă conţine o realitate cutremurătoare. Dumnezeu ne descoperă uneori lucruri minunate, adevăruri dumnezeieşti; noi suntem desigur încântaţi şi exaltaţi de fiecare dintre aceste revelaţii, însă cu siguranţă vom fi şi testaţi cu privire la ele! Cui i se dă mult i se cere mult (Luca 12:48). Cât de mare nevoie avem Dumnezeule de harul şi mila Ta! Când poporul idolatru a stârnit mânia lui Dumnezeu, Moise a avut ocazia să-şi dea marele test al caracterului. Deşi se mânie când coboară de pe munte şi vede apostazia poporului, mijloceşte cu o renunţare de sine totală. Pe Moise l-a interesat reputaţia Numelui lui Dumnezeu în faţa celorlalte popoare. În mijlocirea făcută, el a pus preţ pe slava lui Dumnezeu şi nu pe slava personală, la care de fapt a şi renunţat, spre deosebire de Aron şi ceilalţi lideri care au cedat presiunii poporului (Ex 32 : 4). Dumnezeu îl anunţă pe Moise că îşi va retrage prezenţa din mijlocul lor (Ex 33:3), şi va lăsa Îngerul Lui să meargă cu ei (Ex. 32:34). Stând în prezenţa slavei divine, Moise a început să-l cunoască pe Domnul şi să realizeze că prezenţa Lui este mai de preţ decât a Îngerului, decât ţara promisă şi decât orice daruri ale Sale (Ex 33:15). Moise a atins inima lui Dumnezeu în aşa măsură încât L-a determinat să spună: Voi merge Eu însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă (33:14). Moise a înţeles ceea ce un popor întreg şi, din păcate nici liderii săi nu au înţeles, cu toate că erau cu toţii chemaţi la slavă. Ajuns în acest punct al revelaţiei, Moise îndrăzneşte să meargă mai departe şi îi cere lui Dumnezeu: Arată-mi slava Ta!. Dar oare până acum nu a fost Moise în prezenţa slavei Lui? Nu a fost el cel care a experimentat în mod unic această slavă a lui Dumnezeu? Ba da!

7 Însă Moise a înţeles că este mai mult, şi că el a perceput doar puţin din bogăţia nemărginită şi felurită a slavei. El era marcat de realitatea slavei divine manifestată sub diferitele forme ale puterii, care nu făceau altceva decât să reflecte esenţa slavei intrinseci a lui Dumnezeu, sau ceea ce de fapt este El. Până în acel moment Dumnezeu a avut de fiecare dată iniţiativa cu privire la descoperirea slavei, însă iată că acum Moise îndrăzneşte să ceară mai mult din dimensiunea revelatoare a slavei Creatorului: Arată-mi slava Ta! Domnul a fost gata să împlinească cererea lui Moise. Şi El i-a spus:,,voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă. (33:19) Această revelaţie a slavei divine i-a întărit încrederea lui Moise în suveranitatea Lui şi l-a determinat să mijlocească din nou:...iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpânirea Ta (Ex. 34:9). Cel care iniţial S-a prezentat pe Sine sub titlul: Eu sunt Cel ce Sunt, o prezentare abstractă la prima vedere, Se descoperă mai apoi dincolo de acest Eu Sunt într-un mod unic pentru slujitorul Său, Moise. Într-un capitol următor vom relua şi vom dezvolta acest eveniment extraodinar de care a avut parte Moise. B. Rânduieli Ps.97:2 spune că Dumnezeu Se înconjoară cu nori şi cu negură, Se înveleşte cu ei ca şi cu o haină. De ce Îşi ascunde El fiinţa slăvită de noi muritorii? De ce nu Se arată în toată splendoarea Lui? Domnul îi spune lui Moise: Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască. Pentru că omul făcut din ţărână este fiinţă muritoare păcătoasă, care s-ar dezintegra în faţa strălucirii Sale (Ex.33:20). Şi totuşi, Dumnezeu în dragostea Lui doreşte să Se descopere oamenilor, pentru ca ei să-l cunoască aşa cum este şi să-i oglindească mai apoi Chipul slăvit. Dragostea implică întotdeauna cunoaştere, apropiere şi, prin urmare ce pasiune şi luptă este oare în plinătatea dragostei pe care Dumnezeu o poartă omului?! Este ca şi cum ai vrea cu ardoare să te descoperi fiinţei iubite, să fi cunoscut de el sau ea, dar să nu poţi să o faci decât într-o măsură limitată pentru protecţia ei.

8 Pe de altă parte, până şi în omul care a ajuns la cunoştinţa lui Dumnezeu se naşte o foame necontenită dupa slava Sa: Doamne, vreau să Te cunosc mai mult, descoperă-mi- Te mai mult! Când în cele din urmă Dumnezeu a hotărât să Se descopere omului păcătos şi neregenerat, El a fost nevoit să Se învelească într-un nor pentru a-şi acoperi prezenţa slăvită, prezenţă care altfel l-ar fi ucis pe om. Din momentul părăsirii Egiptului şi de altfel pe tot parcursul călătoriei, poporul evreu s-a aflat sub îndrumarea reprezentării slavei, vizibilă ziua ca nor, iar noaptea într-un stâlp de foc (Ex.13:21,22; 19:9; 24:15,16; 34:5). De asemenea, la terminarea Cortului întâlnirii, norul a acoperit cortul şi slava lui Dumnezeu l-a umplut într-o aşa măsură încât nimeni nu a putut să pătrundă în interiorul acestuia. Pentru că slava manifestată a lui Dumnezeu era prezentă vizibil în mijlocul poporului, Dumnezeu le-a dat reguli de care ei trebuiau să ţină seama. În ceea ce îl privea pe Aaron - marele preot, acesta nu putea să intre oricând în Sfânta Sfintelor, iar atunci când intra el trebuia să fie învăluit de fumul din cădelniţă, conform prescripţiilor date anterior de Dumnezeu (Lev.16: 2, 13). Înainte să îndrăznească să păşească dincolo de văl Aaron trebuia să facă suficient de mult fum pentru a umple Sfânta Sfintelor şi a ascunde capacul ispăşirii..nu putea să vadă nimic! Norul de fum reprezintă, literalmente ultimul strat de protecţie al preotului, apărându-i trupul de slava lui Dumnezeu şi astfel de moartea sigură. 6 C. Aşezarea triburilor. Până şi deplasarea şi aşezarea taberei în timpul peregrinării prin pustiu s-au desfăşurat într-o anumită ordine clar definită de Dumnezeu (Num. 2:1-31). Când triburile lui Israel îşi aşezau tabăra, Cortul întâlnirii trebuia să fie în mijloc - slava Domnului fiind vizibil prezentă acolo. Leviţii care erau puşi în mod special deoparte pentru a sluji lui Dumnezeu, unşi pentru slujba ce o îndeplineau, erau aşezaţi în imediata apropiere a cortului, înconjurându-l. Moise, Aron şi familiile lor tăbărau în faţa cortului către Răsărit (Num. 3:38). Cele douăsprezece seminţii ale lui Israel înconjurau apoi Cortul întâlnirii (dupa linia leviţilor), fiind repartizate într-o ordine precisă în spaţiul geografic ales pentru poposire. 6 Tenney, Tommy, God s Favorite House, Destiny Image Publishers, Inc., 1999, p.41

9 Vom observa în continuare câteva implicaţii profetice relaţionate la această desfăşurare a aşezării. C.1. În Răsăritul taberei erau aşezaţi Iuda, Isahar şi Zabulon (Num. 2:3, 5,7). Tribul lui Iuda a fost ales să fie liderul celor ce poposeau în Răsărit şi de asemenea el era cap de coloană atunci când tabăra se punea în mişcare, fiind cel care urma norul slavei. Ei să pornească cei dintâi (Num. 2:9). Când Dumnezeu hotăra deplasarea taberei lui Israel, norul slavei care era peste Cortul întâlnirii se punea în mişcare dinspre partea de Răsărit. Să ne amintim de binecuvântarea pe care părinţii lui Iuda au rostit-o peste el. Lea, soţia lui Iacov, a dat laudă lui Dumnezeu la naşterea lui Iuda - numele de Iuda semnificând laudă. Tatăl său Iacov, a rostit peste el o binecuvântare profetică, şi anume aceea de a deveni căpetenie în poporul său: Sceptrul nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui... (Gen. 49:10) Din Iuda s-a ridicat casa lui David, linia regală aleasă de Dumnezeu în Israel, seminţie din care S-a întrupat după sute de ani Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Împăratul. Cine putea fi cel ales să calce primul pe urmele lui Dumnezeu când norul slavei se punea în mişcare, dacă nu Iuda din care avea să descindă linia împărătească şi mesianică? Câtă încărcătură profetică poartă chiar şi acest detaliu! Tribul lui Isahar a fost următorul ales de Dumnezeu pentru acest loc din Răsărit. Numele lui Isahar, un alt fiu al Leei, înseamnă răsplătire, iar când tatăl său Iacov l-a binecuvântat profetic, a spus cu privire la el: Isahar este un măgar osos, care se culcă între două grajduri. Vede că locul unde se odihneşte este bun şi că ţinutul lui este plăcut. (Gen. 49:4,15) Iată-l acum pe Isahar având binecuvântarea de a fi aşezat între Iuda şi Zabulon, întrun loc bun şi plăcut, aproape de mişcarea norului slavei Domnului. Mai târziu în istorie, observăm că Isahar rămâne într-un fel legat de fratele său Zabulon, în vecinătatea căruia îşi primeşte şi teritoriul în Canaan. Tradiţia evreiască ne spune că majoritatea cărturarilor erau din tribul lui Levi sau din cel al lui Isahar 7. În 1 Cron. 12:32 citim că cei care se pricepeau să deosebească timpurile, pentru a şti ce trebuie să facă Israel, erau dintre fii lui Isahar. 7 Jewish Encyclopedia.com by:emil G.Hirsch, Caspar Levias, Wilhelm Bacher

10 Zabulon este ultimul fiu născut de Lea, soţia lui Iacov. Înseamnă ceva alegerea acestui trib de a fi printre primele trei triburi care urmau îndeaproape norul slavei? Vom răspunde acestei întrebări în cap. 8, pentru a arăta ce răsunet extraordinar a avut peste veacuri alegerea lui Zabulon de a sta în Răsărit, la poarta slavei. Triburile aşezate în Răsărit sunt urmaşi ai fiilor lui Iacov născuţi de prima sa soţie, Lea. Putem observa că accentul profetic este subliniat de numele primite din partea mamei lor, Lea cât şi de binecuvântarea profetică rostită de tatăl lor Iacov. Acestea s-au împletit cu alegera suverană a lui Dumnezeu de a le oferi un loc cu o anumită semnificaţie în spaţiul geografic. Cele trei triburi sunt conectate în mod direct cu lucrarea prin care Dumnezeu urma să-şi descopere slava prin întruparea Fiului Său. Astfel Iuda, cel din care se trage Mesia, este primul pe urmele slavei în Răsărit, urmat apoi de Isahar, măgarul osos care ne duce cu gândul la intrarea în Ierusalim a lui Isus, Împăratul slavei călare pe un măgar. Şi în final Zabulon, cu o binecuvântare de rezonanţă profetică de care Isahar urma să rămână mereu aproape (vezi cap.8). Alegerea celor trei triburi aşezate în Est este relaţionată la lucrarea lui Isus Hristos, Împăratul slavei; Răsăritul şi Slava Domnului! C.2. În Sud erau aşezaţi Ruben, Simeon şi Gad (Num.2:10-16) Tribul lui Ruben era cap de coloană al celor din Sud. Ruben a fost primul născut al lui Iacov din soţia sa, Lea. În vechiul Israel, primului născut îi erau acordate diverse privilegii şi desigur, un statut special. El primea o parte dublă de moştenire potrivit legii (Deut. 21:17), urmând ca în mod natural să fie liderul fraţilor săi (patriarhul familiei). Ruben pierde aceste privilegii păcătuind faţă de tatăl său Iacov, atunci când s-a culcat cu Bilha, concubina tatălui său. Când Iacov rosteşte ultimele sale cuvinte ce urmau să lase binecuvântare peste fii săi, cu privire la Ruben el aminteşte de statutul iniţial al acestuia, statut dobândit prin naştere dar pierdut mai apoi prin libera sa alegere. În Gen 49:4, Iacov descrie caracterul lui Ruben ca fiind năvalnic ca apele (necontrolat sau instabil), precizând totodată că nu îşi va mai redobândi întâietatea. Între urmaşii lui Ruben observăm mai târziu aceeaşi trăsătură de caracter. Doi dintre cei mai proeminenţi oameni ai tribului, Datan şi Abiram, au acţionat în rebeliune faţă de conducerea lui Moise şi Aaron (Num.16) având un sfârşit tragic.

11 Israel. 8 Tribul lui Simeon urmează ca şi aşezare fratelui său, Ruben. El este de asemenea În ce priveşte numărul de persoane al tribului se pare că era în scădere la fiecare numărătoare (Num. 1:20, 21; 26:7). Moise chiar se roagă în această direcţie ca seminţia lui Ruben să nu moară (Deut. 33:6). După cei 40 de ani petrecuţi în pustiu, când a venit timpul să ia un teritoriu în stăpânire, tribul lui Ruben cere să-i fie dat un teritoriu în afara Canaanului, la Răsărit de Iordan. Acest loc se afla poziţionat la graniţa de Sud Est a Canaanului (vezi harta 5). Istoria Vechiului Testament ne arată că din tribul lui Ruben nu s-a ridicat din păcate nici măcar un profet, vreun lider militar, un judecător sau o persoană importantă în istoria lui fiul născut lui Iacov din Lea. Simeon este acela care împreună cu fratele său mai mic, Levi, au omorât pe Sihem şi bărbaţii din cetatea lui, pentru că acesta din urmă s-a culcat cu sora lor, Dina. Simeon a fost aspru mustrat de Iacov pentru acţiunea sa violentă care a pus în pericol întreaga familie. Aceasta a determinat rostirea tatălui său din Gen 49: 5-7, unde ni se spune că Simeon va fi risipit în Israel. În decursul călătoriei prin pustiu, asemenea lui Ruben, şi tribul lui Simeon a scăzut la număr, de la (Num 1:23) la (Num 26:14). În Canaan ei au primit cetăţi în partea de Sud a ţării, fiind cu timpul asimilaţi de Iuda. Tribul lui Simeon a avut ca şi Ruben o infuenţă minoră în istoria Israelului. În literatura rabinică se spune că săracii şi învăţătorii de şcoală elementară proveneau din tribul lui Simeon. 9 Gad este al treilea trib ce ocupa locul în partea de Sud. Gad a fost născut lui Iacov de către Zilpa, roaba Leei. În legătură cu tribul lui Gad unii evrei aveau suspiciuni cum că acesta nu ar fi pur israelit fiind născut din roabă. Numele lui înseamnă noroc sau conform altor interpretări trupă. Tribul lui Gad a fost unul războinic, ce a luat parte la cucerirea trans-iordanică a regiunii împreună cu celelalte triburi ale lui Israel. Dar asemenea lui Ruben, a ales să rămână în afara ţării promise, mai exact la Răsărit de Iordan şi conform literaturii rabinice, triburile lui Ruben şi Gad au fost primele care au plecat în exil Varner, William Jacobs Dozen, A prohetic look at the Tribs of lsrael 1987 The Friends of Israel Gospel Ministery, Inc (pag 27-31) 9 Jewish Encyclopedia.com by:emil G.Hirsch, Caspar Levias, Wilhelm Bacher 10 Jewish Encyclopedia.com by:emil G.Hirsch, Caspar Levias, Wilhelm Bacher

12 Observăm că alegerile făcute de Ruben şi Simeon, primii fii ai lui Iacov născuţi de prima sa soţie, Lea, cei care în mod natural aveau întâietatea, au atras anumite rostiri profetice din partea tatălui lor, fapt ce se evidenţiază mai apoi în viaţa acestor triburi. În observaţiile făcute până acum cu privire la Sud, am constatat relaţionarea acestuia la starea de robie sau pustiu care se evidenţiază prin lipsa de rodire şi uscăciune. Privind la evoluţia în timp a acestor trei triburi aşezate în partea de Sud a Cortului întâlnirii, vedem ecoul aceleiaşi semnificaţii simbolice a Sudului şi rezonanţa lui în istoria fiecărui trib în parte. C. 3. În Vestul taberei erau Efraim, Manase şi Beniamin. În partea de Vest erau aşezate triburile fiilor lui Iosif, Efraim şi Manase, urmate de Beniamin, fratele lui Iosif. Aceşti doi din urmă sunt fii pe care îi naşte Rahela, a doua soţie a lui Iacov. Într-un capitol anterior sugeram existenţa unei conexiuni fundamentale între Vest şi cunoştinţă, iar acum avem ocazia să demonstrăm că această înţelegere este semnificativă până şi în contextul alegerii făcute de Dumnezeu, ca urmaşii lui Iosif să fie cei aşezaţi în Vest. Este oare vreun destin evidenţiat în simbolistica numelor lui Iosif şi ale fiilor săi, ca şi în cazul lui Iuda, Isahar şi Zabulon, cei trei aleşi să stea în Răsărit? Sau de data aceasta binecuvântarea lui Iacov este cea determinantă? Ce chemare a fost rezervată pentru Iosif, întrucât ştim că Dumnezeu este Cel care alege în mod suveran să dea daruri oamenilor?! Ce dar purta Iosif în viaţa lui, înainte de a fi fost binecuvântat de bătrânul Iacov? Adolescentul Iosif avea vise profetice, prin care i s-au făcut cunoscute lucruri cu privire la viitor (Gen 37:5-11). De la primele manifestări ale acestui dar în viaţa lui, Iosif a stârnit gelozia fraţilor săi. Repercursiunea acestui fapt este că Iosif ajunge din fiul preferat al tatălui, nimic mai mult sau mai puţin decât robul şi prizonierul care experimentează numai pustietate şi amărăciune în viaţa lui. Unde se întâmplă toate acestea? În Sud, în Egipt. Dumnezeu este însă Restauratorul care după 13 ani de dezolare şi robie îl ridică pe Iosif chiar acolo în Sud; iar aceasta deoarece visele adolescenţei erau de fapt o profeţie a planului pe care Dumnezeu îl avea pentru familia lui.

13 Geneza 41 descrie momentul în care Iosif tălmăceşte visul lui Faraon, acesta din urmă întărind prin afirmaţia sa adevărul cu privire la darul cu care Iosif a fost înzestrat: Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. (Gen. 41:39) Numele lui Iosif este schimbat mai apoi în Ţafnat-Paneah, care înseamnă: descoperitor de taine sau cel căruia misterele îi sunt revelate. 11 Acest dar al cunoaşterii supranaturale cu care a fost înzestrat, i-a deschis lui Iosif accesul la putere şi autoritate. Iată acum pe urmaşii lui Iosif, purtătorul darului cunoaşterii, aşezaţi în Vest, fiecare dintre ei având câte un steag marcat cu însemnele specifice familiei (Num 2:2). Tradiţia Talmudului spune că emblema lui Efraim şi Manase era taurul (Deut.33:17), iar scrierile vechi testamentare considerau cornul taurinelor un simbol al puterii. Liderul care a preluat conducerea poporului Israel de la Moise a fost Iosua fiul lui Nun, iar acesta provenea din rândurile tribului lui Efraim. Debora prorociţa, Barac şi mai apoi prorocul Samuel au fost din tribul lui Efraim. Acestea sunt exemple marcante ale unor oameni pe care darul supranatural al cunoaşterii cu care au fost înzestraţi, i-a adus ulterior în postura de a fi îmbrăcaţi cu autoritate şi de a exercita putere în Israel. Despre Beniamin aflăm în Deut. 33:12 că a primit o binecuvântare deosebită prin Moise, care inspirat de Duhul Domnului a zis cu privire la el: El este preaiubitul Domnului şi va locui în siguranţă lângă El. Domnul îl va ocroti totdeauna şi el se va odihni între umerii Lui. Ce ne sugerează binecuvântarea profetică primită de Beniamin? În primul rând o relaţie deosebită cu Dumnezeu de a cărui ocrotire va avea parte în mod special. Tradiţia rabinică spune că o parte din domeniul Templului lui Dumnezeu construit de Solomon era pe teritoriul lui Beniamin la graniţa cu teritoriul lui Iuda. Iată că Beniamin, cel care timp de 40 de ani a străjuit în partea de Vest a taberei, a fost mai apoi binecuvântat să cunoască onoarea de a locui sub ocrotirea Celui Prea Inalt, a cărui prezenţă umplea Templul. 12 Expresia se va odihni între umerii Lui o putem privi ca fiind o referire la Iosif un umăr şi Iuda celălat. De ce? Umărul poartă greutate şi în ses fizic dar şi figurativ. 11 Jewish Encyclopedia.com by:emil G.Hirsch, Caspar Levias, Wilhelm Bacher 12 Jewish encyclopedia. Com; The Aramaic Bible: the Targums by Bernard Grossfeld; Wesley's Notes on the Bible

14 Dezaprobarea sau onoarea, încredinţarea unei poziţii şi responsabilita-tea ei apasă pe umerii celui învestit. Iosif este umărul care a fost învestit de Dumnezeu să poarte responsabilitatea pentru existenţa poporului lui Israel în vremea formării sale, când Iosif era prinţ în Egipt. Iuda celălalt umăr, a fost ales de Domnul să poarte responsabilitatea descendenţei casei regale şi a liniei mesianice în Israel. Privind la spaţiul geografic al aşezării triburilor în teritoriul Israelului, Beniamin este flancat la Nord de Efraim, fiul lui Iosif, iar la Sud de Iuda (vezi harta 5). Putem să privim la cei doi fraţi, Iuda şi Iosif ca fiind în mod simbolic desemnaţi să fie umeri ai Domnului între care Beniamin se odihnea. Ca semn al faptului că Beniamin s-a relaţionat conform destinului rostit peste viaţa lui, acesta a rămas loial casei lui David în ciuda secesiunii triburilor din Nord. Din Beniamin Dumnezeu a ridicat pe Saul, primul împărat al lui Israel, iar Mardoheu, evreul înţelept şi loial, a fost de asemenea din tribul lui Beniamin. Pavel, după numele evreiesc Saul, era şi el din seminţia lui Beniamin. Atunci când cunoştinţa lui Dumnezeu a fost dată mai târziu şi neamurilor, Pavel a fost cel chemat să răspândească această cunoştinţă a Evangheliei cu precădere în lumea Vestică. Vestul poartă amprenta cunoştinţei de Dumnezeu cu care a fost binecuvântat şi ale cărei urmări au apărut sub diferite forme în istorie, dar care a avut în esenţă mereu aceleaşi componente fundamentale! Iată că cei aleşi să se aşeze în Vest au fost purtători ai acestei binecuvântări. C. 4. În Nord tăbărau Dan, Aşer şi Neftali. Tribul lui Dan era liderul celor aşezaţi în Nord. Dan este fiul lui Iacov născut de Bilha, roaba Rahelei. Contextul în care se naşte acest fiu a fost marcat de gelozia Rahelei - soţia cea stearpă, dar favorită - faţă de Lea, soţia mai puţin iubită, care însă îi născuse deja 4 fii lui Iacov. Gelozia Rahelei a stârnit o adevarată competiţie între ea şi Lea, competiţie în a cărei desfăşurare au luat parte şi cele 2 roabe ale lor, Bilha respectiv Zilpa. Rahela îşi dă roaba (Bilha) lui Iacov ca să aibe copii prin ea, rugându-se lui Dumnezeu să judece între ea şi Lea. Primul rod al competiţiei dintre cele două soţii este numit astfel de Rahela, Dan care înseamnă a judeca. În binecuvântarea lui Iacov pentru fii săi, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, el afirmă în Geneza 49:16 că Dan va judeca pe poporul său ca una din seminţiile lui Israel. Analizând evoluţia în timp a acestei seminţii, aflăm referitor la prima parte a declaraţiei profetice a lui Iacov, că din tribul lui Dan s-a ridicat Samson, unul dintre

15 judecătorii proeminenţi în Israel. Odată cu intrarea în Canaan, ei au primit un teritoriu în partea de vest a Canaanului (un teren foarte fertil), însă au întâmpinat dificultăţi în a-l lua în stăpânire. Aşadar, o parte din ei s-au îndreptat spre Nordul Canaanului unde au cucerit Laisul, au rezidit cetatea şi i-au pus mai apoi numele Dan (Iosua 19:47; vezi harta 5). Cu ocazia aceastei incursiuni militare, daniţii s-au separat de restul Israelului în ce priveşte închinarea, fiind prima seminţie care s- a dedicat idolatriei. Aceştia au persistat în depărtarea lor de Dumnezeu până în vremea captivităţii (Jud 18:30). Numele modern al acestei cetăţi este Tell el-kady, sau dealul Judecătorului. Cetatea daniţilor a fost de altfel folosită şi ca exprimare a israeliţilor pentru a desemna extrema nordică a Palestinei, de unde şi expresia de la Dan pân la Berşeba. Mai aflăm cu privire la tribul lui Dan că după menţionarea sa în lista din 1Cron. 27:22, el este omis cu desăvârşire în următoarele liste genealogice. Această excludere a tribului lui Dan este de remarcat şi în cartea Apocalipsei 7:5-8, atunci când Mesia îi spune lui Ioan că vor fi aleşi din cele 12 triburi, iar Dan lipseşte în mod evident din numărul acestora. Sunt unii comentatori biblici care interpretează această omitere a lui Dan ca fiind o consecinţă naturală în urma alegerii pro idolatrie pe care a avut-o tribul. Alţii relaţionează această constatare din Apocalipsa la partea a doua a afirmaţiei profetice a lui Iacov din Gen 49:17-18: Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate. În ajutorul tău nădăjduiesc Doamne! O interpretare a acestei afirmaţii ar fi legată de presupunerea că Anticristul va avea rădăcini din tribul lui Dan. Reverendul Boris Moltchanoff îi citează pe sfinţii părinţi Irineu ( Împotriva ereziei, cartea V, cap 30) 13, Hipolit, Ilariu, Ambrosie, Ieronim, Augustin, care susţin cu toţii această teorie. Iacov îl vede pe Dan ca pe un şarpe, o năpârcă, iar finalul profeţiei sale este un strigăt după salvare înaintea lui Dumnezeu. În Gen 3:15 Dumnezeu spune şarpelui că el va muşca călcâiele celui care va călca pe capul lui, iar Iacov îl vede pe Dan ca şarpele ce va muşca călcâiele calului, provocând căderea călăreţului. Toată această ipoteză poate fi susţinută şi luând notă de istoria şi evoluţia seminţiei lui Dan; el a fost liderul celor aşezaţi în Nord (care poartă semnificaţia de împărăţie şi 13 Moltchanoff, Boris, Antichrist publicată în 1976, de Archpriest George Grabbe, Department of Foregin Relations Synod of Bishops, New York., pp. 1-4.

16 judecată ) şi cel al cărui nume semnifică a judeca, născut ca primul rod al competiţiei soţiilor rivale. De asemenea, este seminţia care se dezice prima de închinarea înaintea lui Dumnezeu, persistând în idolatrie şi nu în ultimul rând acest trib a fost unul de demarcare a graniţei de Nord a Palestinei. Să ne reamintim dorinţa lui Lucifer de a ocupa poziţia din Nord (Isa. 14:13-14 ), locul reprezentativ pentru tronul lui Dumnezeu, Împăratul şi Judecătorul - Cel ce deţine şi exercită autoritatea şi puterea supremă (Nord Împărăţie, Judecată cât şi evidenţa autorităţii şi puterii ce rezidă în acestea). Întrucât similitudinea afirmaţiilor este evidentă, nu putem nega existenţa unor întrebări pertinente care decurg de aici. Aşer este fiul născut lui Iacov de Zilpa, roaba Leei. În binecuvântarea sa, Iacov îl vede ca pe unul care abundă în sfera proviziilor, dând bucate alese împăraţilor, şi îl regăsim aşezat în Nord Împărăţie. În ţara Canaan el primeşte un teritoriu în partea de Nord-Vest. Neftali este fiul născut lui Iacov de Bilha, roaba Rahelei, acesta fiind fratele de tată şi mamă al lui Dan. În ţara Canaan teritoriul lui se afla în Nord-Est (vezi harta 5). Cei aşezaţi în Nord sunt fiii născuţi de roabe lui Iacov, ca urmare a geloziei şi competiţiei. Aegerea lui Dan pentru locul din Nord ne atrage atenţia la implicaţiile profetice evidente ce lasă mai departe loc dezbaterii. Concluzie: Dumnezeu enunţă chemarea la Împărăţie şi preoţie pentru întregul popor. Un popor de sclavi chemat la slavă! Pentru că slava manifestată era prezentă vizibil în mijlocul poporului, Dumnezeu le-a dat reguli de care ei trebuiau să ţină seama, printre care şi locul ce urma să îl ocupe fiecare trib. Am luat notă apoi de modul în care semnificaţia specifică fiecărui spaţiu geografic s-a împletit cu elemente profetice, decizii personale şi nu în ultimul rând alegerea suverană a lui Dumnezeu, care a determinat istoria tribului.