A.O. Institutul de Justiție Civilă IDNO , adresa: or. Chișinău, str. Pușkin 24, et. 4, ACŢIUNEA COLECTIVĂ MOD

Transcriere

1 A.O. Institutul de Justiție Civilă IDNO , adresa: or. Chișinău, str. Pușkin 24, et. 4, ACŢIUNEA COLECTIVĂ MODALITATE JUDICIARĂ DE APĂRARE A DREPTURILOR CIVILE 1 (Acest referat este o compilație a prezentărilor făcute în cadrul Mesei Rotunde organizate de A.O. Institutul de Justiție Civilă la 13 septembrie 2013) Autori: Andrei BRICEAC, Boris MALACHI, Ion BRICEAC Chișinău, 13 septembrie În acest text se are în vedere sensul larg: Este civil tot ceea ce nu este penal. 1

2 Asociaţia Obştească Institutul de Justiţie Civilă (aici și în continuare IJC ) este o organizaţie non-profit, apolitică, constituită în Scopul IJC este de a apăra, promova şi educa drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în special dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie. 2

3 i. Conceptul, scopul și importanța acțiunii colective 2 În sens larg, conceptul de acţiune colectivă este definit ca o mişcare care urmăreşte realizarea unui interes de grup 3. Mişcarea respectivă caracterizează comportamentul membrilor grupului, care conlucrează în vederea atingerii scopului comun. Logica unei asemenea acţiuni îşi are sorgintea în convingerea că, atunci când indivizii îşi unesc eforturile, resursele şi cunoştinţele, şansele de succes sporesc 4. Este o noţiune utilizată în diferite domenii ale ştiinţelor sociale, precum psihologia, sociologia, ştiinţe politice, economice şi juridice. Din punct de vedere juridic, acțiunea colectivă este caracterizată ca un mecanism judiciar care oferă posibilitatea legală către un grup de persoane de a se adresa împreună în instanța de judecată, pentru a-și apăra drepturile și interesele comune. Prezentul studiu va aborda anume sensul juridic al noţiunii de acţiune colectivă. Autorii se aşteaptă ca acest referat să sensibilizeze asupra importanţei subiectului analizat. Interesul pentru această temă este uşor stârnit de curiozitatea de a înţelege conotaţia teoretică juridică a acţiunii colective. În egală măsură, interesul pentru subiect poate fi trezit şi de modul în care această instituţie poate fi aplicată în practică. Analiza de mai jos se va axa într-o măsură mai mare pe aspectul practic al problemei. Utilitatea acţiunii colective pentru apărarea judiciară a drepturilor civile la nivel naţional este indubitabilă. Nivelul de evoluţie a relaţiilor sociale, sporirea procesivităţii în rândurile populaţiei, creşterea numărului de abuzuri şi încălcări care cauzează prejudicii colective, impune dezvoltarea mecanismelor judiciare de apărare a drepturilor civile. Povara de pe umerii instanţelor judecătoreşti a devenit una extrem de grea. Deficienţele legate de certitudinea legală şi aplicarea uniformă a legii riscă să devină cronice. Incapacitatea instanţelor de judecată de a soluţiona litigiile cu aceeaşi viteză cu care interacţionează societatea, amplificarea fenomenului de tergiversare în examinarea cauzelor, face ca instanţele să fie percepute de societate ca instituţii care trenează dezvoltarea şi progresul. Necesitatea de adaptare a mecanismelor judiciare clasice la mutaţiile sociale se simte mai mult ca niciodată Acest instrument poate nu doar să consolideze mecanismele judiciare existente, dar şi să schimbe optica de abordare a problemelor colective de către indivizi. Promovarea ideii de a acţiona în comun, inclusiv în plan judiciar, pentru realizarea intereselor de grup, dezvoltă spiritul civic al comunităţii. Anume incapacitatea indivizilor din societate de a conştientiza beneficiile enorme ale acţiunii în grup, în vederea realizării intereselor comune, face ca societatea, privită ca un tot întreg, să fie un corp neputincios, uşor de manipulat. Recurgerea la acţiunea colectivă, ca mecanism judiciar de apărare a drepturilor civile, poate facilita 2 Andrei BRICEAC

4 înţelegerea avantajelor acţionării în comun, astfel încât să sporească utilizarea acestui mecanism de abordare a problemelor şi pe plan extra-judiciar. Experiența unor state cu democrație avansată a demonstrat eficiența acțiunii colective într-o arie largă de probleme, precum: protecția consumatorilor, concurența și protecția mediului. Anume pentru acest motiv, la nivelul UE se întreprind eforturi orientate direct spre consolidarea acestui instrument juridic de apărare a drepturilor civile. ii. Acţiunea colectivă în legislația Republicii Moldova 5 Legislaţia naţională nu cunoaşte termenul de acţiune colectivă. Nici doctrina naţională nu operează cu această noţiune. Totodată, legiuitorul nu a lăsat nereglementată posibilitatea de apărare a drepturilor încălcate sau contestate ale unui grup de persoane. Astfel, în sensul legislaţiei autohtone, acțiunea colectivă poate avea două forme: a) acțiunea înaintată în comun de două sau mai multe persoane care revendică apărarea drepturilor lor încălcate sau contestate; b) acţiunea unor subiecţi speciali în apărarea drepturile altor persoane. Observăm că, criteriul care se află la baza acestei clasificări constă în prezența sau lipsa interesului material personal al celor care intentează o acțiune colectivă. În primul rând, două sau mai multe persoane pot intenta o acţiune în apărarea drepturilor lor încălcate sau contestate. În acest caz, persoanele (reclamanţii) acţionează fiecare în interes personal, fiind subiecţi ai raportului material litigios. Această modalitate de acţiune colectivă se regăsește în legislaţia procesual civilă a Republicii Moldova în instituţia coparticipării active 6. Coparticiparea activă presupune existenţa, în cadrul aceluiaşi proces, a mai multor reclamanţi (coreclamanţi), fiecare acționând de sine-stătător şi înaintând pretenţii proprii 7. Codul de Procedură Civilă stabileşte că, coreclamanţii pot participa în proces fie în mod obligatoriu (participarea lor fiind un imperativ, impus de lege şi rezultat din natura cauzei), fie în mod facultativ (participarea lor nefiind imperativă şi având rolul de a facilita derularea procesului). Coparticiparea este obligatorie atunci când obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pârâți (de ex. situaţia în care coproprietarii 55 Boris MALACHI. 6 A se vedea art. 62 şi 63 CPC al RM. 7 Coparticiparea poate fi şi pasivă, atunci când în cadrul aceluiaşi proces, mai multe persoane participă de partea Pârâtului. 4

5 unui apartament se adresează în instanţă pentru a privatiza apartamentul) 8. Coparticiparea este obligatorie şi atunci când drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pârâților decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept (de ex. situaţia în care victimele intoxicației alimentare se adresează cu o acțiune colectivă împotriva restaurantului) 9. Coparticiparea poate fi şi facultativă, atunci când, pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa de judecată poate dispune examinarea concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi când ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune 10. În general, instituţia coparticipării urmărește scopul de sporire a calităţii actului de justiţie. Acest scop se realizează, într-un final, prin acordarea către instanţa de judecată a posibilităţii de a cerceta concomitent, în cadrul aceluiaşi proces mai multe pretenţii, mai multe probe relevante, mai multe opinii contradictorii. În cadrul procesului, fiecare coreclamant participă în mod independent faţă de ceilalţi coparticipanţi (fiecare coreclamant este în drept să modifice temeiul acţiunii, să-şi concretizeze pretenţiile sau să încheie tranzacţie de împăcare cu pârâtul). Totodată, este important de menţionat că, în cazul coparticipării obligatorii, coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanţi 11. Coparticipantul căruia i-au fost delegate asemenea împuterniciri are o calitate procesuală foarte specifică. El nu poate fi asemănat cu un avocat, deoarece, spre deosebire de acesta, urmăreşte în cadrul procesului şi satisfacerea unui interes personal. Un moment specific coparticipării active este şi faptul că fiecare coreclamant este obligat să achite taxa de stat, proporţional volumului de pretenţii pe care le înaintează faţă de Pârât. În al doilea rând, în cazurile prevăzute de lege, procesul civil poate fi intentat de persoane împuternicite de lege să apere drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale unor alte persoane. Posibilitatea oferită de legiuitor unor categorii de subiecţi, de a porni un proces în apărarea drepturilor altor persoane este dictată de necesitatea asigurării tuturor a accesului la justiție. În situaţia în care, anumite persoane, din motive obiective, nu se pot adresa în instanţa de judecată de sine-stătător (din motive de sănătate, vârstă înaintată, incapacitate, etc.) statul este obligat să întreprindă măsuri necesare pentru asigurarea accesului tuturor la justiție. 8 A se vedea art. 62 alin. (1) lit. a) CPC al RM. 9 A se vedea art. 62 alin. (1) lit. b) CPC al RM. 10 A se vedea art. 63 CPC al RM. 11 Art. 62 alin. (4) CPC al RM. 5

6 Astfel, legiuitorul a împuternicit cu dreptul de a intenta un proces civil în interesul altor persoane pe: procurori, autorităţile publice, organizaţiile, persoanele fizice 12. Intentând un proces civil în apărarea drepturilor unor alte persoane, aceşti subiecţi nu urmăresc satisfacerea unui interes material propriu. În contextul problemei discutate, procurorul poate înainta o acţiune colectivă în instanţa de judecată, pentru apărarea drepturilor unor altor persoane, în următoarele situaţii: a) la cererea scrisă a două sau mai multe persoane, dacă acestea nu se pot adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vârstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate; b) indiferent de existenţa cererii în cazul persoanelor incapabile; c) în lipsa cererii pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nedeterminat de persoane 13. Autorităţile publice, organizaţiile şi persoanele fizice pot adresa în judecată o acţiune colectivă, în apărarea drepturile şi intereselor legitime ale unor alte persoane, în următoarele situaţii: a) la cererea a două sau mai multe persoane; b) în lipsa cererii pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nedeterminat de persoane. Subiecţii abilitaţi cu dreptul de a intenta un proces în apărarea drepturilor altor persoane, nu urmăresc un interes subiectiv în procesul intentat. Totodată, aceşti subiecţi, pe parcursul procesului acţionează din nume propriu şi au drepturi şi obligaţii de reclamant 14. Exemple de legi care acordă dreptul la acţiune colectivă în apărarea unor alte persoane: 1) Legea cu privire la asigurarea egalităţii nr. 121 din 2012, art. 18 alin. (2): Acţiunile în instanţa de judecată pentru protecţia persoanelor ce se consideră a fi victime ale discriminării pot înainta şi sindicatele sau asociaţiile obşteşti din domeniul promovării şi protecţiei drepturilor omului. 2) Legea privind protecţia consumatorilor, nr. 105 din 2003, art. 25 alin. (2): Asociaţiile obşteşti de consumatori au dreptul: a) să înainteze în instanţe judecătoreşti acţiuni pentru protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, fără achitarea taxei de stat. 12 Art CPC al RM. 13 Art. 71 CPC al RM. 14 Cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţii şi a obligaţiei de a achita taxa de stat. 6

7 3) Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr din 1997, art. 21 alin. (1): În cazul când există informaţii veridice privind încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor, în cazurile de o importanţă socială deosebită sau în cazul când este necesar de a apăra interesele unor persoane ce nu pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare, avocatul parlamentar este în drept să acţioneze din proprie iniţiativă, luând, în limitele competenţei sale, măsurile corespunzătoare. iii. Acţiunea colectivă în reglementările Uniunii Europene 15 La 11 iunie 2013, Comisia Europeană a adoptat Recomandarea privind principiile comune aplicabile acţiunilor colective în încetare şi în despăgubire introduse în statele membre în cazul încălcării drepturilor conferite de legislaţia Uniunii Europene. 16 În respectiva Recomandare acţiunea colectivă este definită ca: a) Un mecanism judiciar care asigură posibilitatea de a solicita încetarea unui comportament ilegal, în nume colectiv, de către două sau mai multe persoane fizice sau juridice sau de către o entitate abilitată să introducă o acţiune de reprezentare (acţiune colectivă în încetare); b) Un mecanism judiciar care asigură posibilitatea de a solicita despăgubiri, în nume colectiv, de către două sau mai multe persoane fizice sau juridice care susţin că au suferit un prejudiciu colectiv sau de către o entitate abilitată să introducă o acţiune de reprezentare (acţiune colectivă în despăgubire). Recomandarea Comisiei Europene din 11 iunie 2013, menţionată mai sus, conţine o listă detaliată de indicaţii către statele membre, care urmează a fi îndeplinite de către ultimele în vederea punerii în funcţiune şi eficientizării la nivel naţional a mecanismului judiciar de apărare colectivă a drepturilor civile. Printre domeniile în care asigurarea drepturilor conferite de legislaţia Uniunii sub forma acţiunilor colective este utilă, se numără protecţia consumatorilor, concurenţa, protecţia mediului, protecţia datelor cu caracter personal, legislaţia privind serviciile financiare şi protecţia investitorilor. Scopul Recomandării este de a facilita accesul la justiţie în cazul încălcării drepturilor conferite de dreptul Uniunii şi, astfel, de a recomanda ca toate statele membre să deţină sisteme de acţiune colectivă la nivel naţional care să urmeze aceleaşi principii de bază pe întreg cuprinsul Uniunii. Principiile comune privind acţiunile în încetare şi acţiunile în despăgubire se referă la: 15 Ion BRICEAC. 16 Recomandarea Comisiei Europene din 11 iunie 2013 privind principiile comune aplicabile acţiunilor colective în încetare şi în despăgubire introduse în statele membre în cazul încălcării drepturilor conferite de legislaţia Uniunii, nr UE. 7

8 1) Capacitatea de introducere a unei acţiuni de reprezentare. Desemnarea de către state a unor entităţi reprezentante, non-profit, pentru introducerea de acţiuni de reprezentare pe baza unor condiţii de eligibilitate clar definite. 2) Admisibilitate. Examinarea de către instanţă la o etapă timpurie a întrunirii condiţiilor pentru acţiune colectivă. 3) Informaţii privind acţiunile colective. Asigurarea posibilităţii ca entitatea reprezentantă sau grupul de reclamanţi să difuzeze informaţii despre încălcarea drepturilor şi intenţia de a solicita încetarea, precum şi despre existenţa unui prejudiciu colectiv şi intenţia de a solicita despăgubiri sub forma unei acţiuni colective. 4) Rambursarea cheltuielilor. Aplicarea principiului plăteşte cel care pierde. 5) Finanţarea. Partea reclamantă trebuie să declare instanţei originea fondurilor pe care le va utiliza pentru susţinerea acţiunii în justiţie. 6) Cazurile transfrontaliere. Orice entitate reprezentantă care a fost desemnată oficial în prealabil de către un stat membru ca având capacitate să introducă acţiuni de reprezentare ar trebui să aibă dreptul de a sesiza instanţele din statul membru competent să statueze în legătură cu un prejudiciu colectiv. Pe lângă principiile descrise, Comisia recomandă statelor instituirea mecanismelor care ar permite persoanelor fizice sau juridice care susţin că au suferit un prejudiciu colectiv, să se poată alătura grupului care constituie partea reclamantă în orice moment înainte de pronunţarea hotărârii, cu condiţia ca aceasta să nu submineze buna administrare a justiţiei. De asemenea, este recomandată instituirea unui registru naţional al acţiunilor colective. Data la care a fost adoptată Recomandarea, indică la actualitatea problemei acţiunii colective şi la absenţa în prezent a unor mecanisme juridice eficiente de soluţionare a acţiunilor colective la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Cu siguranţă că, cel puţin în următorii doi ani, termenul acordat de Comisie pentru prezentarea rapoartelor cu privire la punerea în aplicare a Recomandării, problema acţiunii colective va deveni una actuală şi prioritară pentru fiecare stat membru al UE. Considerând aspiraţiile de integrare europeană ale Republicii Moldova, statuăm asupra necesităţii respectării Recomandării Comisiei şi contemplării principiilor ei la elaborarea şi aplicarea legislaţiei naţionale menite să faciliteze accesul la justiţie cu ajutorul acţiunii colective. 8

9 iv. Acțiunea colectivă în legislația SUA 17 În legislația și practica judiciară a SUA se cunosc două varietăți a acțiunii colective: a) class action; și b) collective action. Class action este o categorie de acțiune prin care un grup de indivizi aflați într-o situație similară se adresează în mod colectiv în instanță. Pentru instanțele judecătorești federale procedura de înaintare a class action este reglementată de Federal Rules of Civil Procedure. Potrivit acestor reguli, instanțele federale sunt competente să examineze class action în cazurile când valoarea acțiunii depășește suma de $. O asemenea acțiune este înaintată de către unul sau mai mulți reclamanți în numele unei categorii anumite de victime. Categoria de victime, persoane fizice sau juridice, trebuie să fi suferit un prejudiciu comun. După înregistrarea acțiunii reclamantul trebuie să înainteze un demers ca acțiunea să fie autorizată ca fiind class action. În anumite cazuri, pentru obținerea acestei autorizații este necesar de a demonstra că acțiunea corespunde după mărime și standarde unei class action. Pârâtul/pârâții se pot opune autorizării acțiunii ca, class action, obiectând asupra chestiunilor ce țin de exigențele procesuale față de o asemenea acțiune, capacitatea de reprezentare a reclamanților a intereselor grupului și legătura acestora cu firma de avocați care instrumentează cauza. Instanța va verifica dacă firma de avocați dispune de suficiente competențe și resurse pentru instrumentarea unei class action. Dacă instanța va autoriza acțiunea ca fiind class action, se va asigura întreprinderea măsurilor rezonabile pentru a notifica despre acțiune pe toate persoanele care pot fi calificate ca reclamanți pe caz. În cadrul procedurii de notificare pot fi necesare adresarea mai multor notificări. În primul rând, membrii grupului vor fi informați despre opțiunea de a ieși din grup (opțiunea opt-out). De exemplu, dacă anumite persoane intenționează să se adreseze cu propria acțiune ei sunt în drept să procedeze în așa fel, doar cu condiția că au informat în termenul stabilit avocatul grupului sau instanța de judecată despre opțiunea de a ieși din grup. În al doilea rând, în cazurile în care se înaintează o propunere de reglementare amiabilă, instanța va cere avocatului grupului să notifice despre condițiile propunerii pe toți membrii grupului. Este important de remarcat că hotărârea instanței de judecată va fi obligatorie pentru toate persoanele din grup, chiar dacă acestea nu au participat la proces. Așa cum am menționat mai sus, doar persoanele care au notificat instanța despre opțiunea de a ieși din grup nu sunt afectate de hotărârea judecătorească. 17 Andrei BRICEAC. 9

10 Potrivit procedurii civile federale, acceptată de aproximativ 35 de state (prin adoptarea de reguli de procedură civilă similare celor federale), pentru ca o acțiune să fie autorizată ca fiind class action, este necesară întrunirea următoarelor condiții: 1. Comunitate pretențiile trebuie să fie comune pentru întregul grup; 2. Compatibilitatea părțile reprezentante trebuie să protejeze în mod adecvat interesele grupului; 3. Caracter numeros grupul trebuie să fie atât de numeros încât să facă nepractice acțiunile individuale; 4. Tipicitate pretențiile sau obiecțiile trebuie să fie tipice pentru reclamanți sau pârâți. O altă varietate a acțiunii colective în legislația și practica judiciară a SUA este collective action. O asemenea acțiune se înaintează de către salariați împotriva angajatorilor, în conformitate cu procedura stabilită de Fair Labor Standards Act. Procedura de autorizare a unei collective action este mult mai simplă decât a unei class action. Reclamanții în cazurile unei collective action trebuie doar să demonstreze că se află în aceeași situație. La etapa preliminară a procesului reclamanții înaintează notificări către salariații aflați în aceeași situație, propunându-le să intervină în proces (opțiunea opt-in). Dacă salariatul nu dorește să intervină în proces, el nu este obligat să o facă, iar soluția instanței nu î-l va afecta. La etapa examinării în fond a cauzei, instanța poate reduce mărimea grupului sau anula autorizarea acțiunii ca fiind collective action, dacă constată că reclamanții, de fapt, nu sunt în aceiași situație. 10