Slide 1

Transcriere

1 APELE ÎN CARPAŢI

2 Aspecte generale Carpaţii sunt o însemnată regiune hidrografică europeană: - aici îşi au obârşia câteva din marile fluvii europene (Dunărea, Nistru, Vistula, Elba) ce ajung în Marea Neagră şi Marea Baltică - grupează o mare parte a componentelor hidrografice cu valoare economică semnificativă (râuri, izvoare minerale, lacuri etc.) din România.

3 Apele subterane şi izvoarele minerale Apele freatice au cea mai mare răspândire: - la baza scoarţelor de alterare de pe suprafeţele de nivelare aflate la m; - în depozitele teraselor sau în şesurile aluvionare din depresiunile aflate la Au o mineralizare redusă şi un grad de potabilitate deosebit. Sunt dependente de regimul de alimentare din precipitaţii şi de condiţiile de înmagazinare şi de circulaţie în formaţiunile sedimentare sau în rocile compacte dar fisurate.

4 Apele subterane şi izvoarele minerale Apele minerale au compoziţii variabile în funcţie de: - sărurile pe care ele le-au preluat din rocile şi depozitele prin care au circulat; - poziţia lor în raport cu aria de manifestare a mofetelor (ape minerale carbogazoase); - adâncimea de la care provin (ape termominerale). Unele dintre acestea sunt folosite în alimentaţie sau în tratamente medicale. Tipul de izvor Oligominerale Carbogazoase Alcaline Alcalino-feroase Feruginoase Arsenicale Clorurate-sodice Iodurate Sulfuroase Sulfatate Radioactive Localizare Geoagiu-Băi, Călimăneşti, Slănic Moldova Lipova, Vatra Dornei, Băile Tuşnad Poiana Negri, Borsec, Zizin Lipova, Borsec, Biborţeni Buziaş, Băile Tuşnad, Vatra Dornei Covasna, Şaru Dornei Băile Herculane, Sovata, Sângeorz Băi Cozia, Călimăneşti Băile Herculane, Călimăneşti Vaţa de Jos Băile Herculane, Sângeorz Băi, Borsec

5 Reţeaua hidrografică Caracteristici hidrologice generale Întregul sistem hidrografic carpatic românesc aparţine bazinului Dunării. Prin intermediul Tisei este drenat volumul de apă din M. Apuseni şi o bună parte din V C.Or şi NV C.Mer (sistemul vestic). Siretul colectează apele din cea mai mare parte a C.Or (sistemul estic). Din M. Banatului şi preponderent din C.Mer sunt adunate apele râurilor cu dimensiuni mai mici de către Timiş, Jiu, Olt, Argeş etc. (sistemul sudic). Doar trei mari artere hidrografice (Olt, Mureş, Someş), care au cele mai mari lungimi, au şi sectoare importante din suprafaţa bazinală în două sau în toate ramurile carpatice (Mureş). În rest sunt râuri cu lungimi de la câţiva km la peste 120 km.

6 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice Grupare bazată pe: - îmbinarea direcţiei de drenaj, - specificul scurgerii - impus de regimul de alimentare - reflectat în evoluţia debitelor şi producerea proceselor hidrologice Se disting 4 grupări hidrografice principale (vestică, sudică, estică şi centrală).

7 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice S h V (banato-someşan) râuri cu obârşii în diferitele masive ale C.Occ şi în mai mică măsură în N C.Or şi în M. Ţarcu ale căror ape ajung în Tisa scurgere anuală bogată; ape mari de primăvară (sf. februarie încep. iunie), scurte viituri de vară, ape mici (august noiembrie) şi viituri în lunile de iarnă - creşterile rapide ale debitelor provoacă revărsări şi inundaţii - 3 subsisteme Subsistemul NV - include Tisa superioară (60 km în lungul graniţei cu Ucraina) cu afluenţii din munţii Maramureş, Rodnei (N) şi vulcanici - caracterisricile sunt impuse de circulaţia de NV (mult mai activă) şi de desfăşurarea bazinelor din etajul alpin şi până în jur de 300 m (în depresiunile din V) Subsistemul central - cuprinde bazinul Crişurilor - caracteristici legate de: - dominanţa circulaţiei V şi NV + unele influenţe SV; - frecvenţa proceselor de convecţie determinate de ascendenţa forţată a maselor de aer (de la m în Cp de V la peste 1500 m în M. Apuseni); desfăşurarea largă a munţilor alcătuiţi din calcare (impune particularităţi regionale).

8 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice Subsistemul SV - râurile cu bazine în munţii din Banat, Zarand, Ţarcu, Godeanu - pe fondul circulaţiei maselor de aer vestice se adaugă prezenţa regulată a celor umede şi calde aduse de ciclogeneza mediteraneană; platourile calcaroase ca şi alimentarea din unele masive cu înălţimi de peste 1800 m (Ţarcu, Godeanu) introduc nuanţări în regimul scurgerii; se disting trei situaţii - 1. râurile autohtone cu obârşii sub 1300 m; 2. râurile autohtone cu obârşii şi afluenţi în etajul alpin (Cerna, Hideg, Bistra Mărului); 3. Dunărea în defileu - regimul este dominant legat de influenţele transmise din regiunile central europene (scurgeri bogate primăvara-vara, viituri de iarnă şi ape mici toamna), dar şi de realizarea lacului de baraj Porţile de Fier.

9 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice S h S (getic) - bazinele superioare al râurilor cu obârşii în partea centrală şi sudică a C.Mer. şi din vestul C. de Curbură - pe fondul circulaţiei V se adaugă influenţele circulaţiei S, advecţiilor forţate în altitudine impuse de diferenţa orografică ( m) a versanţilor montani sudici şi de desfăşurarea în altitudine a munţilor până la peste 2500 m - la peste 1800 m sunt pâraie mici; scurgerea concordă cu evoluţia temperaturilor; două intervale clare - ape mici (septembrie-aprilie) + un interval cu debite bogate (aprilie-iulie) - râuri cu obârşii la altitudini medii (sub 1800 m); ape mici din iulie februarie. dar, mai ales la V de Olt, influenţele mediteraneene duc la unele viituri scurte în decembrie sau ianuarie sau august-septembrie; scurgerea bogată în martie-iunie - râurile autohtone cu bazin extins din spaţiul alpin şi până la baza C. Mer cumulează cele două situaţii; debite bogate (martie-iunie) şi manifestarea unui număr sporit de viituri generate de ploi sau încălziri rapide (la vest de Olt) - Oltul - evoluţie complexă rezultată din însumarea regimurilor hidrologice din bazinul superior şi mediu (primeşte un volum însemnat de apă din C.Mer, dar concentrează şi o bună parte din scurgerea din C.Or şi sudul Dep. colinare a Transilvaniei) şi din intervenţia antropică prin amenajările hidroelectrice

10 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice S h E (moldovenesc) - cea mai mare parte din baz. hidr. din munţii din nordul, centrul şi estul C.Or. - aparţin în totalitate bazinului Siret - climat cu caracter continental determinat de interferenţa circulaţiei maselor de aer V şi E, la care intervin în anumite perioade de timp şi masele N (Maramureş, Bucovina) şi S (în C. de Curbură) ce diversifică specificul regional - nuanţări locale sau regionale, generate de dezvoltarea în altitudine şi alcătuirea litologică a masivelor montane, dar şi de desfăşurarea culoarelor de vale şi a depresiunilor (cu un grad ridicat de antropizare) - scurgere bogată din a doua parte a lunii martie mijlocul verii - ape mici din septembrie februarie - nuanţări regionale în depresiuni (inversiunile termice prelungesc în perioada rece îngheţul, favorizând revărsările şi chiar inundaţiile), în nord (viituri şi în august), în Carpaţii de Curbură (debite mari începând cu martie şi până în iulie), dar şi în lungul râurilor unde sunt lacuri de baraj (Bistriţa) sau ai căror versanţi au fost despăduriţi pe suprafeţe întinse

11 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice S h central (circumtransilvan) - advecţia precumpănitoare a maselor de aer vestice - regional ascendenţe (munţii vulcanici, vulcano-sedimentari) sau descendenţe (estul Munţilor Apuseni) brusce ce conduc la precipitaţii bogate şi respectiv la efecte foehnale (disiparea norilor, timp senin, topirea zăpezii) - altitudinea celei mai mari părţi din munţi care se ridică la valori între 800 şi 1800 m (excepţie crestele din Carpaţii Meridionali şi M. Călimani care se află la peste 2000 m) cu efecte în distribuţia precipitaţiilor şi în regimul termic - varietatea litologică şi a declivităţii - 3 aspecte regionale

12 Reţeaua hidrografică Sistemele râurilor carpatice S h central (circumtransilvan) - munţii de pe laturile de N şi E - altitudini în general medii; supuşi direct şi permanent advecţiei maselor vestice; pp abundente ( mm/an) ape mari în intervalul martie-iunie şi ape mici din septembrie decembrie - latura N a C.Mer - dezvoltare din etajul alpin Dep. colinară a Transilvaniei; manifestarea unor variaţii generate de circulaţia apei prin platourile şi culmile calcaroase (Munţii Orăştiei); ape mari din martie iulie, iar cele reduse în octombrie şi septembrie, iar în etajul alpin se prelungesc până în februarie - centrul, E şi S-E M. Apuseni - unele influenţe ale maselor mediteraneene + efectele foehnale (descendenţă bruscă a maselor vestice spre culoarul Mureşului) apele mari apar mai timpuriu (din februarie) şi ţin până în iunie; apele mici aparţin intervalului august-noiembrie; local pot fi diferenţieri date de către efectele circulaţiei carstice

13 Lacurile Lacurile naturale Lacurile glaciare - peste 180, majoritate în Carpaţii Meridionali - în circurile glaciare (în spatele unor praguri sau acumulări de morene, grohotişuri periglaciare) - în lungul văilor glaciare (între morene sau mase de grohotiş ce acoperă unele praguri) - precumpănitor la altitudini de peste 2000 m - au fost identificate şi descrise lacuri în masivele Retezat (58), Godeanu (22), Făgăraş (peste 30), Parâng (28), Iezer (1), Şureanu (3), Ţarcu (10), Cândrel (4), Rodnei (23), Maramureş (2), Călimani (1) -altimetric: cel mai sus este Mioarele (M. Făgăraş) la 2282 m, iar cel mai jos Iezerul Latoriţei la 1520 m

14 Lacurile naturale Lacurile glaciare -suprafaţă: Bucura (8,8 ha) Zănoaga (6,5 ha), Lacul Negru (4 ha) din M. Retezat şi Bâlea (4,65 ha) din M. Făgăraş - adâncime: Zănoaga (29 m), Lacul Negru (24,8 m), Galeş (20,5 m), Bucura (15,7 m) din M. Retezat, Tăul fără fund (17,6 m) din M. Parâng şi Podragu Mare (15,5 m) din M. Făgăraş

15 Lacurile naturale Lacurile nivale -se desfăşoară în acelaşi spaţiu ca cele glaciare fiind mai clar reprezentate pe platourile structurale, suprafeţele de eroziune sau la baza versanţilor văilor, pe care sunt frecvente avalanşe -în altitudine se află între 2200 şi 1500 m - nu au dimensiuni mari (ocupă o bună parte din depresiunile nivale având suprafeţe sub 100 m 2 şi adâncimi sub 2 m) - au apă primăvara şi la începutul verii şi multe seacă frecvent vara; iarna spaţiul este în întregime acoperit cu zăpadă şi gheaţa - alimentarea este din precipitaţii şi prin izvoarele aflate la baza grohotişurilor care îmbracă versanţii

16 Lacurile naturale Lacurile vulcanice - legate de masivul Ciomatu din SE-ul M. Harghita - aici sunt două depresiuni care adăpostesc Lacul Sfânta Ana şi Turbăria Mohoş (are mai multe ochiuri de apă ce au rămas dintr-un lac puţin adânc) - Lacul Sfânta Ana: altitudine 950 m, suprafaţă 22 ha, adâncime 7 m - Tinovul Mohoş: altitudine 1050 m, suprafaţă de cca. 4 ori mai mare ca a lacului Sfânta Ana

17 Lacurile naturale Lacurile carstice -sunt puţine fiind cantonate în depresiuni carstice (doline) în vatra cărora s-a acumulat material argilos rezultat din decalcifierea calcarului - cele mai însemnate sunt în podişul Padiş L. Vărăşoaia, Tăul din Poiana La Morminţi, Tăul Negru din Groapa de la Barsa; în M. Trascău se află L. Ighiu (suprafaţă 5,26 ha, adâncime 9 m), iar în Cheile Nerei, L. Dracului

18 Lacurile naturale Lacurile de baraj natural - Lacul Roşu pe râul Bicaz (în 1837) - materiale dislocate de pe versantul N al M. Ghilcoş (suprafaţă 12,6 ha, adâncimea max. 10,5 m) - Bălălău pe Izvorul Negru, bazinul Uzului (în 1883; suprafaţă 7 ha, adâncimea max. 3,7 m) - Cuejdel în M. Stânişoarei (în 1991; suprafaţă 12,2 ha, adâncime max. 16,1 m)

19 Lacurile naturale Lacurile dintre valurile de alunecare -destul de numeroase pe versanţii din munţii alcătuiţi din roci argilo-marno-grezoase (fliş); au o existenţă efemeră şi dimensiuni reduse Lacurile de tasare în regiunile cu roci salifere - în Depresiunea Maramureş în două areale (Ocna Şugatag şi Coştiui) în care sunt cute diapire

20 Lacurile antropice Lacurile de baraj pentru hidroenergie şi alimentarea cu apă Lacurile antroposaline -procese: extracţia subterană a sării prin galerii sau ocne (la Ocna Şugatag şi Coştiui în secolele anterioare) şi tasarea şi prăbuşirea (mai ales în ultimii ) a plafonului unor excavaţii subterane - cele mai importante la Ocna Şugatag sunt: Gavrilă (2,35 ha şi sub 20 m adâncime), Bătrân (0,6 ha şi în jur de 15 m adâncime), Tăul fără Fund (0,16 ha cu peste 30 m adâncime) etc.; la Coştiui lacurile au dispărut prin producerea unor alunecări de teren Lacurile din foste excavaţii miniere - Lacul Albastru (Baia Sprie), ochiurile de apă de la Roşia Montană etc.