AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Departamentul pentru Eficienţă Energetică Direcţia generală eficiență energetică surse rege

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Departamentul pentru Eficienţă Energetică Direcţia generală eficiență energetică surse rege"

Transcriere

1 AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Departamentul pentru Eficienţă Energetică Direcţia generală eficiență energetică surse regenerabile, cogenerare și energie termică Sinteza rapoartelor anuale privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice realizate în anul 2018 Activitatea auditorilor energetici care își desfășoară activitatea în sectoarele industriei, transporturilor şi al serviciilor este reglementată de prevederile Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie aprobat prin Decizia ANRE nr. 2794/2014, modificată și completată prin Decizia ANRE nr.1111/2017 (Regulament). Conform Regulamentului, auditorii energetici persoane juridice trebuie să transmită Comisiei de autorizare din cadrul ANRE până la data de 30 ianuarie a anului următor celui analizat, Raportul anual privind activitatea de elaborare a auditurilor energetice. Conţinutul şi modul de întocmire al raportului sunt prezentate în Anexa nr.12 la Regulamentul din actul normativ amintit mai sus. Întrucât în anii anteriori au existat observații din partea operatorilor economici referitoare la calitatea nesatisfăcătoare a auditurilor energetice, ANRE a introdus, prin Decizia ANRE nr. 1111/2017, Formulare de apreciere a calității auditurilor energetice. Practic, operatorii economici evaluează prin intermediul acestor instrumente aspecte referitoare la modul de elaborare al auditului energetic, cum ar fi: respectarea criteriilor minime la elaborare (Anexa IV, Legea eficienței energetice nr.121/2014, cu modificările şi completările ulterioare), relevanţa pentru activitatea beneficiarului a măsurilor de eficienţă energetică recomandate, realizarea unui minim de calcul de eficienţă energetică, proporţionalitatea costului legată de tipul de audit elaborat, reprezentativitatea acestuia raportată la consumul energetic al operatorului. Conform prevederilor Regulamentului, prelungirea autorizaţiilor de auditori energetici se va realiza pe baza unui punctaj minim necesar rezultat din formularele de apreciere a calităţii auditurilor energetice. Formularul include 8 indicatori la care răspunsul poate fi da sau nu iar notele acordate sunt de la 1 la 10 pentru indicatorii la care răspunsul a fost da. Prin realizarea mediei aritmetice a acestor note, rezultă un grad de satisfacţie aferent fiecărui contract de audit energetic. Prin cumularea punctajului din fiecare formular rezultă un punctaj total pe baza căruia se acordă prelungirea autorizaţiei de auditor energetic dacă solicitantul a acumulat 10 puncte pentru persoanele fizice şi 50 de puncte pentru persoanele juridice. Formularul se completează în 3 exemplare, unul rămâne la beneficiar şi două exemplare se returnează operatorului economic, care va transmite un exemplar la ANRE odată cu documentaţia pentru prelungirea autorizaţiei de auditor energetic persoană juridică (inclusiv PFA). Formularul este depus în copie conform cu originalul şi de auditorul energetic

2 persoana fizică angajată la auditorul energetic persoană juridică, atunci când depune documentaţia pentru prelungirea autorizaţiei. Acordarea unui punctaj pentru auditul energetic de către operatorul economic beneficiar va stimula auditorii energetici să desfăşoare activităţi de calitate, conforme cu normele tehnice în vigoare astfel încât să poată obţine punctajul necesar prelungirii autorizaţiei. Au fost primite şi centralizate rapoartele de activitate ale auditorilor energetici, persoane juridice (inclusiv persoane fizice autorizate PFA), privind auditurile energetice elaborate în anul Toate cele 60 persoane juridice autorizate ca auditori energetici, care erau înregistrate în baza de date a ANRE la au transmis Raportul de elaborare a auditurilor energetice pentru anul Astfel: 13 persoane juridice ( din care 4 PFA ) nu au desfăşurat activitate de auditare energetică în anul 2018, iar 47 persoane juridice (din care 8 PFA) au realizat audituri energetice Referitor la calitatea raportărilor menționăm câteva aspecte: o de formă: multe din raportări nu respectă șablonul transmis spre completare fiind necesare corecții ulterioare: nu sunt respectate ordinele de mărime precizate în tabel, separarea miilor se face prin virgulă și nu prin punct, nu sunt actualizate datele de contact ale echipei de auditori; o de fond: la o parte din rapoarte nu sunt precizate economiile de energie și/sau costurile investiționale pentru măsurile de eficiență energetică recomandate ori acestea au valori disproporționate raportat la tipul măsurii recomandate sau la valoarea costului estimat pentru implementarea măsurii de eficiență energetică. Din raportul celor 47 de auditori energetici a rezultat că s-au efectuat audituri energetice la 330 operatori economici, recomandându-se aproximativ 1500 măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice, ce ar produce după implementare economii de energie estimate la tep/an, cu o cifră de investiţii de cca mii lei. Măsurile de eficiență energetică frecvent propuse s-au încadrat în următoarele categorii: introducerea acţionărilor cu turaţie variabilă; reducerea pierderilor în reţele de aer comprimat; compensarea factorului de putere; optimizarea arderii la cuptoare; optimizare funcţionare instalaţii şi fluxuri tehnologice; eficientizarea iluminatului în halele de producţie; reabilitare rețele termice; utilizare motoare cu turație variabilă cu convertizoare de frecvență. Pentru perioada situaţia elaborării auditurilor energetice se prezintă astfel: 2

3 Tabel 1 An Auditori Ag economici Număr de măsuri de eficienţă energetică Economii de energie estimate (tep) Costuri estimate (mii lei) Fig. 1 Număr autorizații/operatori economici Evoluția numărului de autorizații acordate auditorilor energetici-persoane juridice și a operatorilor care au realizat audituri energetice în perioada an 330 Auditori energetici PJ Operatori economici 3

4 Față de anul 2017 a crescut numărul operatorilor economici care au realizat audituri energetice. În același timp însă numărul persoanelor juridice autorizate să elaboreze audituri energetice a scăzut la 60. Datorită introducerii unui barem de 50 puncte la prelungirea autorizației de auditor energetic persoană juridică, conform Deciziei ANRE nr.1111/2017 privind modifcare și completarea Deciziei ANRE nr.2794/2014, nu toate entitățile autorizate în anul 2017 au putut să își mențină valabilitatea autorizației. Tipurile de audituri energetice realizate în anul 2018 precum şi repartizarea acestora pe sectoare de activitate este prezentată în graficele și tabelele următoare: Fig. 2 Tipuri de audituri energetice elaborate 2018 tipuri de audituri energetice Audituri complexe Audituri electroenergetice Audituri termoenergetice număr audituri energetice Operatorii economici au optat și în acest an, în majoritate, pentru elaborarea unor audituri energetice complexe. 4

5 Fig. 3 Economii de energie, estimate, per tipuri de audituri energetice (tep) tipuri de audituri energetice Audituri complexe Audituri termoenergetice Audituri electroenergetice , , ,73 0, , , , , ,00 economii de energie (tep) Conform estimărilor auditorilor energetici, implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor energetice complexe ar putea aduce economii de energie cumulate de peste tep. Economiile de energie estimate a se obține prin implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în cadrul rapoartelor de audit termoenergetic sunt sensibil mai mare decât cele ce s-ar obține în urma implementării măsurilor recomandate în cadrul auditurilor electroenergetice.numărul auditurilor electroenergetice este însă mult mai redus față de numărul auditurilor termoenergetice. Există deci un potential mai mare de economisire a energiei în instalațiile termoenergetice. O imagine asupra tipurilor de audituri energetice realizate de persoane fizice autorizate (PFA) sau persoane juridice (PJ), cu prezentarea economiilor de energie estimate a se obține prin implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate, este redată mai jos: Tabel 2 numar audituri economii de energie (tep) PFA PJ TOTAL PFA PJ TOTAL Audituri termoenergetice , ,36 Audituri electroenergetice , ,65 Audituri complexe , ,73 TOTAL , , ,74 5

6 Fig. 4 Număr de audituri energetice realizate pe sectoare de activitate număr de audituri sector de activitate De remarcat sectorul serviciilor unde, în ultimii trei ani, a crescut numărul operatorilor economici care s-au conformat prevederilor Legii eficienței energetice nr.121/2014 cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce privește realizarea auditului energetic. Potențialul de economisire a energiei în acest sector este destul de mare dacă avem în vedere estimările realizate de auditorii energetici pentru măsurile de eficiență energetică recomandate. 6

7 Fig. 5 Economii de energie estimate pentru măsurile de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor energetice per sectoare de activitate sector de activitate ind.energetica ind.prelucratoare ind.cimentului administratie publica prelucrarea lemnului ind.alimentara servicii metalurgie , , , , , , , ,45 0, , , , , , , ,00 tep Fig. 6 Economii de energie estimate pentru măsurile de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor energetice per sectoare de activitate sector de activitate materiale de constructii agricultura transporturi invatamant chimie constructii telecomunicatii ind.textila 719,30 605,98 366,06 240,52 234, , , ,48 0, , , , , , , ,00 tep Sectoarele de activitate în care au fost identificate măsuri de eficiență energetică ce ar putea aduce economii de energie substanțiale, peste tep, sunt: industria energetică, industria cimentului şi industria prelucrătoare. De menționat că aceste date sunt estimări și reprezintă informații aferente auditurilor energetice efectuate de un număr de 330 operatori eonomici. În anul 2018 au fost realizate un număr de 13 audituri în administrația publică.prin implementarea măsurilor de eficiență energetică propuse în acest sector de activitate auditorii energetici estimează că s-ar putea obține peste tep cee ace ar preuspune investiții în valoare de aproximativ lei. 7

8 În baza de date a ANRE, la sfărșitul anului 2017 existau un număr de 854 operatori economici cu un consum energetic anual mai mare de 1000 tep şi 1100 operatori economici care înregistrează anual un consum energetic mai mic de 1000 tep. O parte dintre aceștia însă sunt exceptați de la elaborarea auditului energetic pentru că au implementat un sistem de management al energiei și/sau mediului sau sunt în categoria întreprinderilor mici și mijlocii. Potrivit dispozițiilor art.9 alin.(1) lit.a) ale Legii eficienței energetice nr.121/2014, auditul energetic este obligatoriu pentru toate tipurile de consumatori de energie, cu excepția IMM-urilor, şi stă la baza stabilirii și aplicării măsurilor de eficiență energetică. Programul de măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice trebuie să includă recomandările din auditurile energetice. Fig. 7 Costuri pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor energetice din ind.energetică și transporturi, mii lei (estimări) sector de activitate ind.energetica ,02 transporturi ,40 0, , , , , , , , ,00 mii lei Costurile totale pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în ind.energetică și transporturi sunt cuprinse între 4 și 7 miliarde de lei conform graficului de mai sus. De precizat că in sectorul transporturi au fost recomandate ca măsuri de eficiență energetică achiziții de autovehicule Euro 6 care ridică mult valoarea costurilor investiționale. Economiile de energie în acest sector au fost estimate însa la puțin peste 3500 tep. In industria energetică implementarea măsurilor de eficiență energetică, care ar aduce economii de energie estimate de peste tep, presupune costuri de peste 7 miliarde de lei. 8

9 Fig. 8 Costuri pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor energetice/sectoare de activitate (1) mii lei (estimări) servicii ,64 sector de activitate ind.prelucratoare ind.cimentului materiale de constructii administratie publica ind.alimentara , , , , ,92 prelucrarea lemnului ,57 0, , , , , , , ,00 mii lei În ultimii 3 ani a crescut numărul companiilor din sectorul serviciilor care realizează audituri energetice. Astfel un număr de 69 de entități au realizat audituri energetice care au estimate economii de energie de 8500 tep cu costuri investiționale în valoare de peste mii lei. În industria prelucrătoare au fost estimate economii de energie de peste tep pentru obținerea cărora ar trebuie realizate costuri investiționale de peste mii lei. Costurile sunt apropiate în cele două sectoare exemplificate mai sus dar potențialul de economisire a energiei e desigur mai mare în industria prelucrătoare. 9

10 Fig. 9 Costuri pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor energetice/sectoare de activitate (2) mii lei (estimări) metalurgie ,16 sector de activitate agricultura invatamant telecomunicatii chimie constructii 1.694, , , , ,74 ind.textila 1.282,02 0, , , , , , , , ,00 mii lei Din datele transmise de auditorii energetici persoane juridice rezultă o estimare a investiției specifice medii de lei/tep. În industria energetică costurile implementării măsurilor de eficiență energetică sunt mari datorită faptului că în cadrul auditurilor energetice au fost recomandate măsuri ce implică pentru implementare valori financiare ridicate, cum ar fi: o Reabilitare rețele termice o Achiziție de corpuri de iluminat cu tehnologie de tip LED o Montare panouri folotovoltaice o Instalare unități de microgenerare o Acționări cu turație variabilă 10

11 Fig. 10 Costuri pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate, per tipuri de audituri energetice, mii lei (estimări) Audituri termoenergetice ,34 tip audit Audituri complexe ,54 Audituri electroenergetice ,12 0, , , , , , , ,00 mii lei Analizând costurile estimate pentru implementarea auditurilor electroenergetice constatăm că, în anul 2018, valorile acestora sunt mult sub costurile necesare pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică recomandate în cadrul auditurilor termoenergetice sau complexe care cumulate ating valori de peste 5 miliarde de lei. Pentru sectoarele de activitate în care au fost identificate măsurile de eficiență energetică ce aduc un aport semnificativ de economii energie, exemplicăm cîteva tipuri de măsuri recomandate de auditorii energetici: Industria prelucrătoare: o Reducerea pierderilor de energie cauzate de functionarea în gol a utilajelor; o Implementarea tehnologiei LED la intregul sistem de iluminat; o Reglarea coeficientului de exces de aer la cazanele de apa caldă; o Implementare sistem măsură, monitorizare, analiză şi control a resurselor energetice; o Înlocuirea transformatoarelor cu pierderi mari de putere activă cu transformatoare eficiente, cu pierderi mici de putere activă; o Compensarea factorului de putere. 11

12 Industria energetică: o Reabilitarea şi modernizarea rețelelor primare de transport a energiei termice; o Reabilitarea şi modernizarea retelelor termice secundare prin înlocuirea conductelor termice clasice cu conducte din țeavă preizolată; o Realizarea unui sistem de monitorizare on - line a întregului sistem de termoficare, de detectare a avariilor, de depistare a spargerilor şi de eliminare operativă a acestora; o Montare a dispozitivelor de echilibrare pe conductele de branșament ale instalațiilor interioare; o Izolarea termică corespunzătoare a circuitelor de abur; o Optimizare consum de abur industrial; o Achiziții de motoare electrice performante; o Înlocuire compresoare cu piston cu compresoare cu șurub; o Compensarea factorului de putere; o Înlocuire arzătoare la cazane. Industria cimentului: o Optimizarea funcționării instalației de clicherizare o Compensarea factorului de putere; o Motoare eficiente energetic, acționate cu turație variabilă cu convertizoare de frecvență; o Eliminarea pierderilor în rețeaua de aer comprimat o Reglarea coeficientului de exces de aer la cazane. Servicii: o Implementarea tehnologiei LED la sistemul de iluminat corelată cu montarea senzorilor de prezență; o Optimizare sistem de management la instalațiile de climatizare; o Montare panouri fotovoltaice o Instalație de uscare, neutralizare și valorificare termică a nămolului; o Reglarea etanșeității ușilor la camerele frigorifice; o Montarea de robinete cu cap termostatatic pe radiatoare; o Montarea de economizoare la nivelul gazelor de ardere de la cazanele de apă caldă. Administrație publică o Modernizarea ascensoarelor din blocurile de locuințe o Inlocuire lampi iluminat stradal cu tehnologie LED o Utilizarea un sistem de management al sistemului de iluminat 12

LEGISLATIE Eficienţa Energetică

LEGISLATIE  Eficienţa Energetică EFICIENȚA ENERGETICĂ ÎN ROMÂNIA INDICATORI, EVOLUȚIE ȘI POLITICI Iuliana LAZĂR Expert 1 CUPRINS: 1. Caracteristici generale 2. Indicatori specifici 3. Obiective 2020 4. Cadrul legislativ și instituțional

Mai mult

Nivel

Nivel ANEXA 3: Domeniul ENERGETICĂ Nivel Domeniul Profilul postului/catedrei 3. Energetică Energetică/ Electroenergetică, Termoenergetică, Hidroenergetică Discipline/module din profilul postului / catedrei ANEXA

Mai mult

Smart minds for growing businesses POR Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -Prioritatea de investitii 2.2. I. Tip

Smart minds for growing businesses POR Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -Prioritatea de investitii 2.2. I. Tip POR Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -Prioritatea de investitii 2.2. I. Tipuri de proiecte sprijinite Crearea unei noi unități de producție/prestare servicii; Extinderea

Mai mult

Smart minds for growing businesses POR Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -Prioritatea de investitii 2.2. I. Tip

Smart minds for growing businesses POR Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -Prioritatea de investitii 2.2. I. Tip POR Axa 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -Prioritatea de investitii 2.2. I. Tipuri de proiecte sprijinite Crearea unei noi unități de producție/prestare servicii; Extinderea

Mai mult

Microsoft Word Buletin Informativ RADET Bucuresti pe anul 2019

Microsoft Word Buletin Informativ RADET Bucuresti pe anul 2019 BULETIN INFORMATIV pe anul 2019 conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi art. 10 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001

Mai mult

INVESTIŢIILE REALIZATE ÎN SISTEMUL DE TERMOFICARE DIN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA ÎN PERIOADA Anul 2004: 1. S-au finalizat lucrările de Moderniza

INVESTIŢIILE REALIZATE ÎN SISTEMUL DE TERMOFICARE DIN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA ÎN PERIOADA Anul 2004: 1. S-au finalizat lucrările de Moderniza INVESTIŢIILE REALIZATE ÎN SISTEMUL DE TERMOFICARE DIN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA ÎN PERIOADA 2004-2009 Anul 2004: 1. S-au finalizat lucrările de Modernizare a punctelor termice, ce au constat în achiziţionarea

Mai mult

Microsoft Word - 5 ARTICOL Belinschi

Microsoft Word - 5 ARTICOL Belinschi 34 Majorarea eficienţii utilizării gazelor naturale la CET-uri MAJORAREA EFICIENŢII UTILIZĂRII GAZELOR NATURALE LA CET-URI Leonid Belinschi Centrală Electrică cu Termoficare 1 INTRODUCERE În ultimii ani

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării Hotărâre 216 2017 0412 Guvernul României privind aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile mai puţin

Mai mult

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Direcția Generală Tarife, Monitorizare Investiții Notă de prezentare pentru proiectul de or

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Direcția Generală Tarife, Monitorizare Investiții Notă de prezentare pentru proiectul de or AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Direcția Generală Tarife, Monitorizare Investiții Notă de prezentare pentru proiectul de ordin privind stabilirea orientărilor pentru realizarea

Mai mult

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Nota de prezentare şi motivare privind proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii privi

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Nota de prezentare şi motivare privind proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii privi AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Nota de prezentare şi motivare privind proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii privind fundamentarea și criteriile de aprobare a planurilor

Mai mult

Microsoft PowerPoint - Präsentation - Dreyer und Bosse_RO

Microsoft PowerPoint - Präsentation - Dreyer und Bosse_RO Misiune economică a AHK (Camera de Comerţ și Industrie Româno-Germană) în România Furnizarea de energie termică pe bază de energie din surse regenerabile 19-23.05.2014 Centrale termice de cogenerare (BHKW)

Mai mult

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr 17.12.2008 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentru implementarea anexei II la Directiva 2004/8/CE a Parlamentului

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Tehnologii de modernizare a surselor centralizate de alimentare cu energie Moderatori: Pasecinic Mihail, Natalia Berdianu 19-20 octombrie 2018 Chișinău Cine suntem noi? Suntem pe piață din 1995 Lideri

Mai mult

2013_Mladin_EuroConstructii.ppt

2013_Mladin_EuroConstructii.ppt Erori de executie si calcul de performanta energetica pentru tehnologiile noi in constructia de cladiri eficiente energetic Prof. Dr. Ing. Emilia-Cerna MLADIN, Univ. POLITEHNICA Bucuresti Asociatia Auditorilor

Mai mult

Decizia Comisiei din 21 decembrie 2006 de stabilire a valorilor armonizate ale randamentului de referință pentru producția separată de electricitate ș

Decizia Comisiei din 21 decembrie 2006 de stabilire a valorilor armonizate ale randamentului de referință pentru producția separată de electricitate ș Decizia Comisiei din 21 decembrie 2006 de stabilire a valorilor armonizate ale randamentului de referință pentru producția separată de electricitate și căldură în conformitate cu Directiva 2004/8/CE a

Mai mult

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C. -

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice  - A.N.R.S.C. - Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C. - Starea serviciului de alimentare cu energie

Mai mult

ENVIRONMENTAL IMPACT ASSESSMENT

ENVIRONMENTAL IMPACT ASSESSMENT "ÎMBUNĂTĂŢIREA AMBIENTULUI URBAN PRIN REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ CA URMARE A UTILIZĂRII ENERGIILOR REGENERABILE" Nicolae DURA, Antoanela POPOVICI, AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

Mai mult

Microsoft Word - NF HG doc

Microsoft Word - NF HG doc Hotărâre 976 2016-12-21 Guvernul României privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la Monitorul Oficial dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, al României nr

Mai mult

Microsoft Word Buletin Informativ RADET Bucuresti pe anul 2018.doc

Microsoft Word Buletin Informativ RADET Bucuresti pe anul 2018.doc BULETIN INFORMATIV conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi art. 10 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii 544/2001 http://www.radet.ro/despre-radet-bucuresti.php

Mai mult

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Direcția generală Eficiență Energetică, Surse Regenerabile, Cogenerare și Energie Termică S

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Direcția generală Eficiență Energetică, Surse Regenerabile, Cogenerare și Energie Termică S AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Direcția generală Eficiență Energetică, Surse Regenerabile, Cogenerare și Energie Termică Str. Constantin Nacu, nr. 3, Sector 2, Bucureşti, Cod

Mai mult

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea c

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea c 2018-846 Hotărâre 10-31 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor al României nr necesare

Mai mult

METODOLOGIE din 22 decembrie 2015 de stabilire a compensaţiilor băneşti între utilizatorii racordaţi în etape diferite, prin instalaţie comună, la reţ

METODOLOGIE din 22 decembrie 2015 de stabilire a compensaţiilor băneşti între utilizatorii racordaţi în etape diferite, prin instalaţie comună, la reţ METODOLOGIE din 22 decembrie 2015 de stabilire a compensaţiilor băneşti între utilizatorii racordaţi în etape diferite, prin instalaţie comună, la reţele electrice de interes public EMITENT AUTORITATEA

Mai mult

Untitled-1

Untitled-1 cazan de pardoseală în condensație EXPERIENȚA FERROLI în tehnologia condensării Cazanele din seria reprezintă rezultatul îmbinării vastei experiențe a Grupului Ferroli în proiectarea și realizarea cazanelor

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 971 2016-12-15 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de

Mai mult

Bizlawyer PDF

Bizlawyer PDF Care sunt primele tari din topul investitorilor straini în România Primele trei tari din topul investitorilor straini în România cumulau 51,3% din soldul investitiilor straine directe (ISD), de la finele

Mai mult

FIŞĂ DE PREZENTARE UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL Odorheiu Secuiesc Programul Operațional Regional Axa prioritară 3 Sprijinir

FIŞĂ DE PREZENTARE UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL Odorheiu Secuiesc Programul Operațional Regional Axa prioritară 3 Sprijinir FIŞĂ DE PREZENTARE UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL Odorheiu Secuiesc Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 3 Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de

Mai mult

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc ROMÂNIA INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICĂ Biroul de presă B-dul. Libertăţii, nr.16, Sector 5, Bucureşti Tel/Fax: +(4021) 318.18.69; Fax +(4021) 312.48.73 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro COMUNICAT

Mai mult

ORDIN nr. 10 din 25 februarie 2015 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare şi raportare privind schema de sprijin pentru promovarea cogenerării

ORDIN nr. 10 din 25 februarie 2015 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare şi raportare privind schema de sprijin pentru promovarea cogenerării ORDIN nr. 10 din 25 februarie 2015 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare şi raportare privind schema de sprijin pentru promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă EMITENT:

Mai mult

CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentr

CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentr CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 1090 2013 1211 Guvernul României privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentelor Monitorul (UE) ale Comisiei nr. 327/2011, nr. 206/2012 şi nr. 547/2012, Oficial al prin care se

Mai mult

R O M Â N I A JUDEŢUL NEAMŢ MUNICIPIUL ROMAN CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE DE APROBARE A DOCUMENTAŢIEI TEHNICO-ECONOMICE ŞI A INDICATORILOR TEHNICO- ECONOM

R O M Â N I A JUDEŢUL NEAMŢ MUNICIPIUL ROMAN CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE DE APROBARE A DOCUMENTAŢIEI TEHNICO-ECONOMICE ŞI A INDICATORILOR TEHNICO- ECONOM R O M Â N I A JUDEŢUL NEAMŢ MUNICIPIUL ROMAN CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE DE APROBARE A DOCUMENTAŢIEI TEHNICO-ECONOMICE ŞI A INDICATORILOR TEHNICO- ECONOMICI, A PROIECTULUI ŞI A CHELTUIELILOR CE VOR FI EFECTUATE

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comerci

Hotărâre Guvernul României privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comerci Hotărâre 740 2017-10-05 Guvernul României privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor Monitorul

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - R

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - R Hotărâre 933 2018-11-29 Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - României nr 1032 din S.A. 2018-12-05 NOTA DE FUNDAMENTARE

Mai mult

Microsoft Word - Chapter_7_Long_Term_Inv_Plan_Timisoara_RO.doc

Microsoft Word - Chapter_7_Long_Term_Inv_Plan_Timisoara_RO.doc 7. Plan de investiţii pe termen lung 7.1. Rezumat Toate opţiunile analizate în Capitolul 5 pot duce la atingerea conformării cu directivele UE subliniate în POS Mediu. Este evaluată modalitatea cea mai

Mai mult

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Prognoza de primăvară 2019 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI mai

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Prognoza de primăvară 2019 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI mai Prognoza de primăvară 2019 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI 2019-2022 - mai 2019 - PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI - modificare procentuală faţă de perioada corespunzătoare

Mai mult

Презентация PowerPoint

Презентация PowerPoint FONDUL PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ: EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE Călin NEGURA Director Executiv Chișinau, 19 iunie 2015 Crearea Fondului pentru Eficiență Energetică Hotărîrea Guvernului cu privire la Fondul

Mai mult

ROMANIA

ROMANIA ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-econimici ai obiectivului de investiții Reabilitarea, modernizarea

Mai mult

Concluzii şi recomandări Examinarea preliminară privind activitatea de racordare la rețelele de energie electrică și la reţelele de gaze naturale de i

Concluzii şi recomandări Examinarea preliminară privind activitatea de racordare la rețelele de energie electrică și la reţelele de gaze naturale de i Concluzii şi recomandări Examinarea preliminară privind activitatea de racordare la rețelele de energie electrică și la reţelele de gaze naturale de interes public Analiza preliminară privind activitatea

Mai mult

Stadiu POR [1]

Stadiu POR [1] Informare privind proiectele depuse la în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 Situaţie valabilă la data de 19 August 2019 Programul Operaţional Regional 2014-2020 Programul Operațional Regional

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 43 2016-02-03 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.

Mai mult

Comisia Naţională de Prognoză Prognoza de primăvara 2015 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI Mai 2015

Comisia Naţională de Prognoză Prognoza de primăvara 2015 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI Mai 2015 Prognoza de primăvara 2015 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI Mai 2015 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI 1 - modificare procentuală faţă de anul anterior, % - PRODUSUL INTERN

Mai mult

VIESMANN VITODENS 222-W Fişa tehnică Nr. de comandă şi preţuri: vezi lista de preţuri VITODENS 222-W Tip B2LA Cazan compact în condensaţie, pe combust

VIESMANN VITODENS 222-W Fişa tehnică Nr. de comandă şi preţuri: vezi lista de preţuri VITODENS 222-W Tip B2LA Cazan compact în condensaţie, pe combust VIESMANN VITODENS 222-W Fişa tehnică Nr. de comandă şi preţuri: vezi lista de preţuri VITODENS 222-W Tip B2LA Cazan compact în condensaţie, pe combustibil gazos 3,2 până la 35,0 kw, pentru gaz metan şi

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ ORDONANŢĂ privind stabilirea tarifului de utilizare SEAP conform legislației privi

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ ORDONANŢĂ privind stabilirea tarifului de utilizare SEAP conform legislației privi NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ ORDONANŢĂ privind stabilirea tarifului de utilizare SEAP conform legislației privind achizițiile publice 1. Descrierea situaţiei actuale

Mai mult

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr Hotărâre 2 2018-01-10 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casă Monitorul Oficial al României

Mai mult

Chapter title Chapter subtitle

Chapter title Chapter subtitle ROMANIA Reuniune de lucru pe tema Instrumente pentru facilitarea dezvoltarii IMM-urilor: clustere, canale de valori, retele, incubatoare de afaceri 4 Noiembrie 2014 Arpad Farkas Cuprins Locatie si parteneri

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 27 2017-01- 12 Guvernul României privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei Monitorul Oficial al României nr 54 din 2017-01-18 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Hotărârea Guvernului nr.

Mai mult

1. RAPORT DE ACTIVITATE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL S.C. APĂ CANAL S.A. SIBIU PE ANUL 2014 Consiliul de Administraţie al S.C. Apă Canal S.A. Si

1. RAPORT DE ACTIVITATE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL S.C. APĂ CANAL S.A. SIBIU PE ANUL 2014 Consiliul de Administraţie al S.C. Apă Canal S.A. Si 1. RAPORT DE ACTIVITATE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL S.C. APĂ CANAL S.A. SIBIU PE ANUL 2014 Consiliul de Administraţie al S.C. Apă Canal S.A. Sibiu numit prin Hotărârea AGA nr. 3/19.07.2012 și Actul

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Administraţiei Naţionale de Meteorolog

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Administraţiei Naţionale de Meteorolog Hotărâre 391 2019-06-12 Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care funcţionează sub autoritatea Ministerului

Mai mult

Activitatea filialelor străine în România Realitatea economică arată că pe măsura dezvoltării întreprinderile tind să-şi extindă activitatea în afara

Activitatea filialelor străine în România Realitatea economică arată că pe măsura dezvoltării întreprinderile tind să-şi extindă activitatea în afara Activitatea filialelor străine în România Realitatea economică arată că pe măsura dezvoltării întreprinderile tind să-şi extindă activitatea în afara graniţelor ţării în care ele au fost înfiinţate, acest

Mai mult

Microsoft Word - NF OUG

Microsoft Word - NF OUG Ordonanţă de urgenţă 37 2013-04-30 Guvernul României pentru completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din

Mai mult

Microsoft Word - OG de modific a Legii 220 cu modificarile si completarile ulterioare.doc

Microsoft Word - OG de modific a Legii 220 cu modificarile si completarile ulterioare.doc GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ A GUVERNULUI pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie cu modificările

Mai mult

GUVERNULROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea programului guvernamental Dezvoltarea Regiunii Nord-Est Având în vedere: implementarea măsur

GUVERNULROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea programului guvernamental Dezvoltarea Regiunii Nord-Est Având în vedere: implementarea măsur GUVERNULROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea programului guvernamental Dezvoltarea Regiunii Nord-Est Având în vedere: implementarea măsurilor de susţinere a dezvoltării regionale echilibrate

Mai mult

Page 1 of 32 LEGE privind eficienţa energetică Emitent PARLAMENTUL ROMÂNIEI Parlamentul României adoptă prezenta lege. >> CAPITOLUL I Dispoziţii generale Domeniu de reglementare şi obiective Politica de

Mai mult

Nr inregistrare 1005/ Raspuns solicitare clarificari Catre, SC AVISSO CONSULTING SERVICES SRL Stimate domn, Referitor la solicitarea dvoastr

Nr inregistrare 1005/ Raspuns solicitare clarificari Catre, SC AVISSO CONSULTING SERVICES SRL Stimate domn, Referitor la solicitarea dvoastr Nr inregistrare 1005/12.07.2017 Raspuns solicitare clarificari Catre, SC AVISSO CONSULTING SERVICES SRL Stimate domn, Referitor la solicitarea dvoastra de clarificari, referitoare la procedura de selectie

Mai mult

ANEXA 1

ANEXA 1 PROCEDURA OPERAŢIONALĂ PRIVIND IMPLEMENTAREA SISTEMUL DE CONTROL INTERN MANAGERIAL (SCIM) Cod: P.O..../ 12.09.2016 Ediţia ÎNTÂI 1. Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei

Mai mult

Microsoft Word - proiect hg dolj - dec 2017 forma pt publicare site (002).docx

Microsoft Word - proiect hg dolj - dec 2017 forma pt publicare site (002).docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ   Nr NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Ordonanța pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative Secţiunea a 2-a Motivul

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 al Regiei Autonome Imprimeria Băncii

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 al Regiei Autonome Imprimeria Băncii Hotărâre 636 2017-08-30 Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 al Regiei Autonome Imprimeria Băncii Naţionale a României, aflată în subordinea Băncii Naţionale

Mai mult

1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statisti

1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statisti 1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în judeţul Brăila existau, în anul 2012, 6248 unități

Mai mult

Prog Ex iunie 2016 final.xls

Prog Ex iunie 2016 final.xls ANUL I - INGINERI PROGRAMEA EXAMENELOR IN SESIUNEA DIN 28 MAI - 19 IUNIE 2016 ALGEBRA MECANICA FIZICA Termotehnica si instalatii termice 1 8101 4.06.2016,, 15.06.2016, ora 8102 4.06.2016,, 31.05.2016,,

Mai mult

FIȘA TEHNICĂ A MĂSURILOR DIN STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ PENTRU ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ COLINELE MOLDOVEI - VARIANTA FINALĂ ÎN URMA APRO

FIȘA TEHNICĂ A MĂSURILOR DIN STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ PENTRU ASOCIAȚIA GRUPUL DE ACȚIUNE LOCALĂ COLINELE MOLDOVEI - VARIANTA FINALĂ ÎN URMA APRO Măsura 411.23 CREȘTEREA VALORII ADĂUGATE A PRODUSELOR AGRICOLE ȘI FORESTIERE Obiectivul şi raportul cu strategia de dezvoltare miza intervenţiei În România industria alimentară reprezintă principala piaţă

Mai mult

Microsoft Word - hg-anif-irigatii-calarasi.docx

Microsoft Word - hg-anif-irigatii-calarasi.docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de și

Mai mult

Microsoft Word - Instructiuni montaj si utilizare CRH6.doc

Microsoft Word - Instructiuni montaj si utilizare CRH6.doc MANUAL INSTALARE SI UTILIZARE CRH 6 - DISPOZITIV DE SIGURANŢĂ ŞI CONTROL Dispozitivul de siguranţă şi control CRH 6 este un dispozitiv multifuncţional compus din: o supapă de pornire/oprire, flacără de

Mai mult

Microsoft Word - DECLARATIA PRIVIND EVALUAREA STRATEGICA DE MEDIU.doc

Microsoft Word - DECLARATIA PRIVIND EVALUAREA STRATEGICA DE MEDIU.doc DECLARATIA PRIVIND EVALUAREA STRATEGICA DE MEDIU (SEA) a Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economiei Romanesti (POS CCE) Raportul de a analizat axele prioritare si domeniile

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E A Eficienţei energetice LEGE nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficienţa energetică EMITENT: P

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E A Eficienţei energetice LEGE nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficienţa energetică EMITENT: P PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E A Eficienţei energetice LEGE nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficienţa energetică EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 574 din

Mai mult

Microsoft Word - Lucrarea 14.doc

Microsoft Word - Lucrarea 14.doc L u c r a r e a n r. 4 STUDIUL GOLURILOR DE TENSIUNE ÎN INSTALAŢIILE ELECTEICE. Probleme generale Golul de tensiune este definit ca fiind scăderea amplitudinii sau a valorii eficace a reţelei până la valoarea,2

Mai mult

Microsoft Word - 1_ILUMINATUL ELECTRIC_Marimi & unitati fotometrice_corectat_ulterior.doc

Microsoft Word - 1_ILUMINATUL ELECTRIC_Marimi & unitati fotometrice_corectat_ulterior.doc Silvia-Maria DIGĂ UTILIZĂRILE ENERGIEI ELECTRICE Instalaţii de iluminat electric Silvia-Maria DIGĂ UTILIZĂRILE ENERGIEI ELECTRICE Instalaţii de iluminat electric Editura Universitaria Craiova, 2016 UTILIZĂRILE

Mai mult

FĂRĂ *) Prof. univ. dr. ing. UTCB PELEȚI DIN LEMN: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE EFICIENTE ȘI ECOLOGICE Ioan BĂRDESCU *) 1. Argument Utilizarea combustibililor

FĂRĂ *) Prof. univ. dr. ing. UTCB PELEȚI DIN LEMN: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE EFICIENTE ȘI ECOLOGICE Ioan BĂRDESCU *) 1. Argument Utilizarea combustibililor FĂRĂ *) Prof. univ. dr. ing. UTCB PELEȚI DIN LEMN: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE EFICIENTE ȘI ECOLOGICE Ioan BĂRDESCU *) 1. Argument Utilizarea combustibililor ecologici în producerea energiei termice reprezintă

Mai mult

Microsoft Word - HG-transfer-bunuri-irigatii-ANIF-TULCEA.docx

Microsoft Word - HG-transfer-bunuri-irigatii-ANIF-TULCEA.docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

Sfaturi pentru clienti

Sfaturi pentru clienti Câteodată lucrurile nu merg aşa cum ne dorim, iar centrala noastră termică nu vrea să mai funcţioneze. Şi dacă Murphy se ambiţionează să ne demonstreze corectitudinea legilor sale, ne vom trezi fără apă

Mai mult

Raportul privind conturile anuale ale Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pentru exercițiul financiar 2016, însoțit de răspunsul

Raportul privind conturile anuale ale Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pentru exercițiul financiar 2016, însoțit de răspunsul C 417/74 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 6.12.2017 RAPORTUL privind conturile anuale ale Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pentru exercițiul financiar 2016, însoțit de răspunsul

Mai mult

MBO Audit&Accounting SRL CUI: ; Nr. ORC: J12/3815/2016 Capital social: ron , Cluj-Napoca, str. Plopilor 56/23 tel: em

MBO Audit&Accounting SRL CUI: ; Nr. ORC: J12/3815/2016 Capital social: ron , Cluj-Napoca, str. Plopilor 56/23 tel: em Nr. 1.1.61 / 05.04.2019 RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT Către acționarii societății COMPANIA DE INFORMATICĂ APLICATĂ S.A. Raport privind auditul situațiilor financiare Opinie 1. Am auditat situaţiile

Mai mult

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Departamentul pentru Eficiență Energetică Tendințele eficienței energetice și politici în R

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Departamentul pentru Eficiență Energetică Tendințele eficienței energetice și politici în R Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Departamentul pentru Eficiență Energetică Tendințele eficienței energetice și politici în ROMÂNIA 1 Data: martie 2019 Persoană de contact: Nume:

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA ROMÂNIA JUDEŢUL ALBA CONSILIUL JUDEŢEAN HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de parteneriat care va fi încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi UAT Judeţul Alba în vederea implementării

Mai mult

U.T.Cluj-Napoca, C.U.N. Baia Mare Facultatea: Inginerie PLAN de INVĂŢĂMÂNT Domeniul: Inginerie Energetică anul univ Program licenţă: Ingine

U.T.Cluj-Napoca, C.U.N. Baia Mare Facultatea: Inginerie PLAN de INVĂŢĂMÂNT Domeniul: Inginerie Energetică anul univ Program licenţă: Ingine Domeniul: Inginerie Energetică anul univ. 2015-2016 Anul I Cod 1 Analiză matematică I 2 2 N 1 28 28 74 5 DF 2 Algebră liniară, geometrie analitică şi diferentială 2 2 N 1 28 28 74 5 DF 3 Fizică 2 1 1 N

Mai mult

ROMANIA ANEXA 1 JUDETUL ARAD ORASUL PECICA ANEXA 4 la H.C.L. nr. 16 din DESCRIEREA INVESTIȚIEI EXTINDERE SI EFICIENTIZARE ILUMINAT PUBLIC I

ROMANIA ANEXA 1 JUDETUL ARAD ORASUL PECICA ANEXA 4 la H.C.L. nr. 16 din DESCRIEREA INVESTIȚIEI EXTINDERE SI EFICIENTIZARE ILUMINAT PUBLIC I ROMANIA ANEXA 1 JUDETUL ARAD ORASUL PECICA ANEXA 4 la H.C.L. nr. 16 din 15.02.2019 DESCRIEREA INVESTIȚIEI EXTINDERE SI EFICIENTIZARE ILUMINAT PUBLIC IN ORASUL PECICA SI SATELE APARTINATOARE (extras din

Mai mult

Lista investitii formular 132

Lista investitii formular 132 Cod Formular 132 Surse de finantare ale investitiilor Buget local Venituri proprii (50.04) Lista sinteza a investitiilor de natura nefinanciara derulate in anul 2011 Venituri proprii cu subventii (50.10)

Mai mult

Microsoft Word - Anunț conc promovare Dir Gen pt site PMB

Microsoft Word - Anunț conc promovare Dir Gen pt site PMB Primăria Municipiului Bucureşti organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcției vacante de conducere (funcție publică) din cadrul Direcţiei Generală Servicii Publice: - Director General 1 post

Mai mult

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII NOTĂ DE FUNDAMENTARE 1. Titlul proiectului de act normativ HOTĂRÂRE privind înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică

Mai mult

SIDU_ _ xlsx

SIDU_ _ xlsx 1 2 3 4 5 6 7 Centrului Medical Nord Casei de Cultură din Orașul sălii de sport din orașul Creșterea eficienței enegetice a grădiniței cu orar scurt Sud clădirilor de învățământ școlar din orașul Liceului

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ ORDONANŢĂ privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ ORDONANŢĂ privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ ORDONANŢĂ privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie

Mai mult

Microsoft Word - proiect hg ialomita x 2- IF fara teren+cladire dec 2017 publicare site.docx

Microsoft Word - proiect hg ialomita x 2- IF fara teren+cladire dec 2017 publicare site.docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

Microsoft Word - Ghid_practica_2009.doc

Microsoft Word - Ghid_practica_2009.doc Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică Ediția: 1 Revizia: 0 An universitar 2018-2019 Forma de învățământ ID Pagina 1 din 13 I. INFORMAȚII UTILE

Mai mult

Microsoft Word - NA-unit-2016-prel-3

Microsoft Word - NA-unit-2016-prel-3 II. POZIŢIA INVESTIŢIONALĂ INTERNAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA LA 31.12.2016 29 martie 2017 Pagina 40 Poziţia investiţională internaţională a Republicii Moldova și-a continuat trendul descendent din perioadele

Mai mult

STADIUL LANSĂRII APELURILOR DE PROIECTE IN CADRUL POR LA NIVELUL REGIUNII NORD-EST - 7 mai P.I Perioada depunere Prioritatea Alocare

STADIUL LANSĂRII APELURILOR DE PROIECTE IN CADRUL POR LA NIVELUL REGIUNII NORD-EST - 7 mai P.I Perioada depunere Prioritatea Alocare STADIUL LANSĂRII APELURILOR DE PROIECTE IN CADRUL POR 2014-2020 LA NIVELUL REGIUNII NORD-EST - 7 mai 2018-6.1 16.05.2016 16.11.2016 Apel 2 06.01.2017-13.07.2017 3.1 A 16.05.2016 16.11.2016 Apel 2 28.08.2017

Mai mult

Sumar executiv

Sumar executiv SISTEM DE MONITORIZARE A POLITICILOR DE CLIMĂ DIN UNIUNEA EUROPEANĂ Sumar Ţările industrializate trebuie să reducă emisiile cu efect de seră cu 80-95% până în anul 2050, pentru a putea crea o economie

Mai mult

Sinteza-4_2019_a5.pdf

Sinteza-4_2019_a5.pdf ROMÂNIA INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ SINTEZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-SOCIALI 4/2019 PAGINA ALBA C U P R I N S Pagina Evoluţia produsului intern brut 4 Structura produsului intern brut 4

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR 2017-2018 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector școlar general, Prof. dr. Viorel STAN Nr. crt. Funcţia

Mai mult

Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş - Topul firmelor din judeţul Maramureş 2009 Metodologie METODOLOGIA DE REALIZARE A TOPURILOR DE FIRME, ORGANIZ

Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş - Topul firmelor din judeţul Maramureş 2009 Metodologie METODOLOGIA DE REALIZARE A TOPURILOR DE FIRME, ORGANIZ METODOLOGIA DE REALIZARE A TOPURILOR DE FIRME, ORGANIZATE DE CAMERELE DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE DIN ROMÂNIA PENTRU ANUL 2009 ediţia a XVII-a Topurile judeţene de firme Topurile firmelor din judeţe şi municipiul

Mai mult

RAPORT ANUAL AL ADMINISTRATORILOR

RAPORT ANUAL AL ADMINISTRATORILOR DATE DE IDENTIFICARE RAPORT ŞI EMITENT Raportul trimestrial conform prevederilor art.227 din Legea nr.297/2004 Data raportului: 15 mai 2018 Denumirea societăţii comerciale: SNTGN TRANSGAZ SA Sediul social:

Mai mult

Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice

Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice 12 Apr 2016 de Diana Crângașu [1] Acordurile de cooperare încheiate de companii pentru achiziții în comun sunt o mișcare strategică tot mai

Mai mult

Microsoft PowerPoint - prezentare MERIDIAN

Microsoft PowerPoint - prezentare MERIDIAN PARTENERIAT Ministerul Administraţiei şi Internelor Ministerul Integrării Europene Ministerul Economiei şi Comerţului Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Agentia Nationala pentru Resurse

Mai mult

HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat p

HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat p HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2014, pentru finalizarea lucrarilor de reabilitare

Mai mult

Slide 1

Slide 1 HOTEL NOVOTEL 11.04.2019 Claudia Ionescu, Sef Departament ADRBI Dezvoltarea regională în România Obiectivul POR: reducerea discrepanţelor de dezvoltare dintre regiuni POR 2014-2020 Alocarea naţională:

Mai mult

Avenir Telecom isi consolideaza activitatea in Romania cu ajutorul Microsoft Dynamics NAV Despre organizatie Avenir Telecom are peste 3000 de angajati

Avenir Telecom isi consolideaza activitatea in Romania cu ajutorul Microsoft Dynamics NAV Despre organizatie Avenir Telecom are peste 3000 de angajati Avenir Telecom isi consolideaza activitatea in Romania cu ajutorul Microsoft Dynamics NAV Despre organizatie Avenir Telecom are peste 3000 de angajati, este activa in sase tari (Franta, Marea Britanie,

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV ORAŞUL BUFTEA CONSILIUL LOCAL Piaţa Mihai Eminescu nr. 1, Tel: Fax: Web

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV ORAŞUL BUFTEA CONSILIUL LOCAL Piaţa Mihai Eminescu nr. 1, Tel: Fax: Web ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV ORAŞUL BUFTEA CONSILIUL LOCAL Piaţa Mihai Eminescu nr. 1, Tel: 031-8241231 Fax: 031-8241238 E-mail: contact@pdmariabuftea.ro Web: www.primariabuftea.ro HOTĂRÂREA NR. 55 din 19 aprilie

Mai mult

CONDUCEREA AUTOMATĂ A INSTALAŢIILOR SOLARE CU SUSŢINERE PENTRU ÎNCĂLZIRE ŞI PREPARAREA APEI CALDE MENAJERE Popescu Daniel, conf. univ. dr. ing., Unive

CONDUCEREA AUTOMATĂ A INSTALAŢIILOR SOLARE CU SUSŢINERE PENTRU ÎNCĂLZIRE ŞI PREPARAREA APEI CALDE MENAJERE Popescu Daniel, conf. univ. dr. ing., Unive CONDUCEREA AUTOMATĂ A INSTALAŢIILOR SOLARE CU SUSŢINERE PENTRU ÎNCĂLZIRE ŞI PREPARAREA APEI CALDE MENAJERE Popescu Daniel, conf. univ. dr. ing., Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Catedra

Mai mult

FISA MASURII Denumirea măsurii "Sprijin pentru dezvoltarea comunitatilor locale din teritoriul GAL" CODUL Măsurii M 6/6B Tipul măsurii: INVESTITII SER

FISA MASURII Denumirea măsurii Sprijin pentru dezvoltarea comunitatilor locale din teritoriul GAL CODUL Măsurii M 6/6B Tipul măsurii: INVESTITII SER FISA MASURII Denumirea măsurii "Sprijin pentru dezvoltarea comunitatilor locale din teritoriul GAL" CODUL Măsurii M 6/6B Tipul măsurii: INVESTITII SERVICII FORFETAR 1. Descrierea generală a măsurii 1.1.

Mai mult