ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR"

Transcriere

1 ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL IUNIE 2019 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

2 BANAT În primele trei zile ale intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea medii de de grade, fiind ușor mai ridicate față de normalul perioadei. Ulterior va urma un proces de încălzire, astfel încât, până în data de 22 iunie media maximelor se estimează a se situa în jurul valorii de 31 de grade. Până spre sfârșitul intervalului de prognoză, media valorilor termice diurne la nivelul regiunii va fi de de grade, iar vremea va fi călduroasă. Media regională a minimelor, până în data de 27 iunie nu va avea variații semnificative și se va situa în jurul a 18 grade, urmând ca temperatura aerului să scădă ușor după această dată, spre o medie regională de 16 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză.

3 CRIŞANA În intervalul iunie, temperatura aerului va marca o creștere, de la o medie regională de 29 de grade, valoare ce se va înregistra în primele trei zile ale intervalului, până spre 31 de grade, astfel încât vremea va deveni din nou călduroasă. În cea de-a doua săptămână maximele diurne vor avea ușoare variații de la o zi la alta și se vor încadra între 29 și 31 de grade, în medie regională. Până în data de 27 iunie, media temperaturile minime se va situa în jurul valorii de 17 grade, apoi va urma o scădere ușoară, spre medii de grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe tot parcursul intervalului de referință.

4 TRANSILVANIA Temperatura aerului va scădea ușor, de la o medie regională de 30 de grade în prima zi a intervalului de prognoză, până spre 28 de grade, în data de 18 iunie. Ulterior acestei date și până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni, variațiile termice nu vor fi semnificative, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 28 și 31 de gade, iar cele mai ridicate valori se estimează a se înregistra în data de 26 iunie. Media regională a temperaturilor minime, până în data de 26 iunie, nu va avea variații importante și se va situa în jurul a 15 grade, apoi va scădea ușor, până spre grade. Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză.

5 MARAMUREŞ Temperatura aerului va marca o creștere, de la o medie regională a maximelor de 29 de grade în primele patru zile de prognoză, spre de grade, în 21 și 22 iunie. Ulterior, vremea se va răci ușor, astfel încât în data de 24 iunie se estimează ca media temperaturilor maxime la nivelul întregii regiuni să fie din nou de 29 de grade, apoi va urma o încălzire, spre valori termice diurne, în medie, de de grade, în data de 26 iunie. După această dată, temperatura aerului va scădea până spre o medie de 27 de grade, valoare ce urmează a se înregistra în data de 30 iunie. Până în data de 27 iunie, media minimelor se va situa în jurul a 17 grade, iar după această dată va urma o ușoară răcire, până spre 15 grade, în ultima zi a intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice se va menține ridicată pe aproape tot parcursul celor două săptămâni de prognoză.

6 MOLDOVA Până în data de 26 iunie, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 32 de grade, astfel încât vremea va fi călduroasă, însă cu o ușoară răcire în data de 18 iunie, când maxima termică va fi, în medie, de 29 de grade. Din 27 iunie, temperatura aerului va marca o scădere, spre valori termice diurne, în medie la nivelul întregii regiuni, de 28 de grade, ce se estimează a se înregistra în ultima zi a intervalului de prognoză. Mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative până în data de 26 iunie și se vor situa în jurul valorii de 19 grade, apoi vor scădea ușor spre 16 grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a intervalului de referință.

7 DOBROGEA În perioada iunie maximele termice vor fi, în medie regională, de de grade, apoi temperatura aerului va crește ușor până în jurul datei de 23 iunie, când se estimează a se înregistra maxime, în medie la nivelul întregii regiuni, de până la 33 de grade. După această dată va urma o tendință de scădere a valorile termice diurne și se vor încadra între 29 și 31 de grade, în medie regională. Media temperaturile minime nu se va modifica semnificativ, iar până în data de 26 iunie se va situa în jurul valorii de 21 de grade. Ulterior, regimul termic nocturn va marca o ușoară scădere, până la valori medii regionale de de grade, la sfârșitul celor doua săptămâni de prognoză. Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi în creștere, îndeosebi după data de 24 iunie.

8 MUNTENIA Temperatura aerului va fi în scădere, de la o medie regională a maximelor de 33 de grade în prima zi a intervalului, la 30 de grade, în medie regională, în data de 18 iunie. După această dată, va urma o nouă creștere a temperaturii, până în 26 iunie, astfel încât maximele termice se estimează, în medie la nivelul întregii regiuni, a se încadra între 30 și 33 de grade, vremea fiind mai caldă decât de normalul perioadei. Din data de 27 iunie și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni va urma o ușoară răcire, spre maxime de 31 de grade, în medie regională. Media temperaturile minime va fi de grade și nu va avea variații importante până în jurul datei de 27 iunie, apoi acesta va fi în scădere, spre 17 grade, valoare ce se estimează a se înregistra în ultima zi a intervalului de referință. Vor fi manifestări de instabilitate atmosfercă accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar mai ales între 17 și 19 iunie și după data de 23 iunie.

9 OLTENIA Temperatura aerului, în medie la nivelul întregii regiuni, va scădea ușor de la 31 de grade, în data de 17 iunie, până la 29 de grade, în zilele de 18 și 19 iunie. Ulterior, media valorilor termice diurne va avea o tendință de creștere și vor fi ușoare variații de la o zi la alta, astfel încât până spre sfârșitul celor două săptămâni de prognoză, aceasta va fi cuprinsă între 30 și 32 de grade, fiind mai ridicată comparativ cu normalul termic al perioadei. Temperaturile minime vor varia ușor, iar media acestora, pe tot parcursul intervalului, va oscila între 16 și 19 grade, cu cea mai coborâtă valoare în ultima zi de prognoză. Manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză.

10 LA MUNTE Regimul termic diurn nu va avea variații semnificative, astfel încât media temperaturilor maxime, pe tot parcursul celor două săptămâni, se va situa între 18 și 21 de grade. Media minimelor nocturne va avea o evoluție asemănătoare și se va încadra între 10 și 13 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala manifestări specifice instabilității atmosferice.

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 03 IULIE 16 IULIE 2017 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_30 APRILIE_13 MAI 2018 pentru SITE.doc

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_30 APRILIE_13 MAI 2018 pentru SITE.doc ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 30 APRILIE 13 MAI 2018 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 30 IULIE 12 AUGUST 2018 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 25 MARTIE 07 APRILIE 2019 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_ 14 AUGUST - 28 AUGUST 2017 cu ploi.doc

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_  14 AUGUST - 28 AUGUST 2017 cu ploi.doc ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 14 AUGUST 28 AUGUST 2017 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 6 19 MARTIE 2017 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF)

Mai mult

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_regiuni_ 30 mai - 12 iunie 2016 fara ploi.doc

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_regiuni_ 30 mai - 12 iunie 2016 fara ploi.doc ESTIMAREA EVOLUȚIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAȚIILOR ÎN INTERVALUL 30 MAI 12 IUNIE 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 25 IUNIE 08 IULIE 2018 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUȚIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAȚIILOR ÎN INTERVALUL 28 MARTIE 10 APRILIE 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numeric

ESTIMAREA EVOLUȚIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAȚIILOR ÎN INTERVALUL 28 MARTIE 10 APRILIE 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numeric ESTIMAREA EVOLUȚIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAȚIILOR ÎN INTERVALUL 28 MARTIE 10 APRILIE 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_ IUNIE 2017 fara ploi.doc

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_ IUNIE 2017 fara ploi.doc ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 5 18 IUNIE 2017 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF)

Mai mult

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_regiuni_ AUGUST 2016 FINAL.doc

Microsoft Word - Prognoza_2 saptamani_regiuni_ AUGUST 2016 FINAL.doc ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 15 28 AUGUST 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF)

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 06 IANUARIE 19 IANUARIE 2014 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie

Mai mult

Microsoft Word - prognoza_regiuni_ 11 IANUARIE IANUARIE 2016.doc

Microsoft Word - prognoza_regiuni_ 11 IANUARIE IANUARIE 2016.doc ESTIMAREA EVOLUȚIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAȚIILOR ÎN INTERVALUL 11 IANUARIE 2016 24 IANUARIE 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe

Mai mult

Microsoft Word - prognoza_regiuni_ 30 noiembrie - 13 decembrie 2015.doc

Microsoft Word - prognoza_regiuni_ 30 noiembrie - 13 decembrie 2015.doc ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 30 NOIEMBRIE 13 DECEMBRIE 2015 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie

Mai mult

Microsoft Word - prognoza_regiuni_25 noiembrie - 8 decembrie.doc

Microsoft Word - prognoza_regiuni_25 noiembrie - 8 decembrie.doc ESTIMAREA EVOLUȚIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAȚIILOR ÎN INTERVALUL 25 NOIEMBRIE 08 DECEMBRIE 2013 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 24 APRILIE 07 MAI 2017 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 25 IANUARIE 7 FEBRUARIE 2016 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie

Mai mult

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR METEO ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METEOROLOGIE ROMANIA ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 16 29 IANUARIE 2017 Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale

Mai mult

Microsoft Word - caracterizare climatica noiembrie.docx

Microsoft Word - caracterizare climatica noiembrie.docx CARACTERIZAREA CLIMATICĂ A LUNII NOIEMBRIE Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre

Mai mult

Microsoft Word - caracterizare-climatica-septembrie

Microsoft Word - caracterizare-climatica-septembrie CARACTERIZAREA CLIMATICĂ A LUNII SEPTEMBRIE Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie

Mai mult

NR…

NR… GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE DIRECŢIA EGALITATE DE ŞANSE ÎNTRE FEMEI ŞI BĂRBAŢI Reprezentarea lor şi a bărbaţilor în alegerile parlamentare

Mai mult

1 Barometrul ADEVĂRUL despre ROMÂNIA NOIEMBRIE - DECEMBRIE 2015

1   Barometrul ADEVĂRUL despre ROMÂNIA NOIEMBRIE - DECEMBRIE 2015 1 Barometrul ADEVĂRUL despre ROMÂNIA NOIEMBRIE - DECEMBRIE 2015 2 Metodologie Sondajul Barometrul INSCOP Adevărul despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul Sondajul a fost realizat

Mai mult

Your Presentation Name

Your Presentation Name Sondaj național Ianuarie-februarie 2019 1 Metodologia sondajului Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat de INSCOP Research la comanda Societății Naționale de Medicina Familiei Sondajul a

Mai mult

Autor: Leonard Dilirici, CFTe Raport Saptamanal de Analiza Tehnica 26 august 2018 SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) Evolutie

Autor: Leonard Dilirici, CFTe Raport Saptamanal de Analiza Tehnica 26 august 2018 SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) Evolutie Autor: Leonard Dilirici, CFTe leonard.dilirici@estinvest.ro Raport Saptamanal de Analiza Tehnica 26 august 2018 SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) Evolutie ultima saptamana -0.38% Suport S1 2.5500 Suport S2

Mai mult

Produsele universale domina in obiceiurile de ingrijire a gospodariei

Produsele universale domina in obiceiurile de ingrijire a gospodariei Produsele universale domina in obiceiurile de ingrijire a gospodariei 05 Mar 2009 de admin [1] Un studiu al Synovate Romania, realizat in luna noiembrie pentru revista Progresiv, confirma faptul ca barbatii

Mai mult

ThemeGallery PowerTemplate

ThemeGallery  PowerTemplate Proiect Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă Operator Program: Promotor Proiect: Parteneri de proiect din partea Statelor Donatoare: Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale Parteneri proiect:

Mai mult

Microsoft Word sc04_Cuprins.doc

Microsoft Word sc04_Cuprins.doc BANCA NAÞIONALÃ A ROMÂNIEI BULETIN DE CONJUNCTURÃ Anul X nr.112 Aprilie 7 Cuprins Tendinţe generale - Evoluţie mixtă a principalilor indicatori în luna aprilie 7... 2 Evoluţia producţiei - Posibilă atenuare

Mai mult

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 24 februarie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROM

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 24 februarie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROM DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 24 februarie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A CALITAŢII MEDIULUI în intervalul 26.06.2016,

Mai mult

ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR

ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACŢIONARILOR HOTĂRÂREA nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 95 din data de 6 septembrie 2006 Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a avut

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Direcția Comunicare 31 ianuarie 2013 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A C

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Direcția Comunicare 31 ianuarie 2013 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A C GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Direcția Comunicare 31 ianuarie 2013 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A CALITĂŢII MEDIULUI în intervalul 30.01.2013, ora 08.00

Mai mult

WEEKLY VIEW APRILIE 2012 WEEKLY VIEW 9 Aprilie 2012 Alexandru Preda, CFTe Technical Analyst

WEEKLY VIEW APRILIE 2012 WEEKLY VIEW 9 Aprilie 2012 Alexandru Preda, CFTe Technical Analyst WEEKLY VIEW APRILIE 2012 WEEKLY VIEW 9 Aprilie 2012 Alexandru Preda, CFTe Technical Analyst alexandru.preda@ssifbroker.ro Indicele DJIA grafic daily - (06.2011 prezent) (cotatie CFD) In saptamana precedenta

Mai mult

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în iunie

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în iunie Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în 2022 - iunie 2019 - Cuprins Evoluţia principalilor indicatori economico sociali

Mai mult

Decalaje şi regionale la orizontul anului 2010

Decalaje şi regionale la orizontul anului 2010 Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în 2022 - decembrie 2018 - Cuprins Evoluţia principalilor indicatori economico

Mai mult

SC Globinvest SA - RAPORT DE ADMINISTRARE AL

SC Globinvest SA - RAPORT DE ADMINISTRARE AL SAI GLOBINVEST S.A. FONDUL DESCHIS DE INVESTIȚII TRANSILVANIA RAPORT ANUAL 2015 FONDUL DESCHIS DE INVESTIȚII TRANSILVANIA 1. OBIECTIVELE FONDULUI Evoluția pieței financiare românești în anul 2015 Anul

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation NEWSLETTER LUNAR PIATA FONDURILOR DE INVESTITII IN IUNIE 29 22/7/9 deschise locale cele mai performante 5 în ultimele 2 luni au înregistrat randamente anuale nete între 3,7% și 8,5%; pe un orizont de 36

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation NEWSLETTER LUNAR PIATA FONDURILOR DE INVESTITII IN APRILIE 9 /5/9 deschise locale cele mai performante 5 în ultimele luni au înregistrat randamente anuale nete între 3,7% si,%; pe un orizont de 36 de luni,

Mai mult

Untitled-1

Untitled-1 MEDIA KIT PREZENTARE Anuarul INDUSTRIACARNII.RO reprezintă Anuarul INDUSTRIACARNII.RO Anuarul INDUSTRIACARNII.RO prezintă Anuarul INDUSTRIACARNII.RO cuprinde lista o radiografie a industriei cărnii din

Mai mult

Gustarea intre mese, principala ocazie de consum

Gustarea intre mese, principala ocazie de consum Gustarea intre mese, principala ocazie de consum 08 Oct 2012 de Mihail Tanase [1] Cu produse care sa multumeasca tot mai multe preferinte, categoria biscuitilor dulci s-a specializat si diversificat in

Mai mult

Microsoft Word _Evrika_Clasa10_PI_Solutie.doc

Microsoft Word _Evrika_Clasa10_PI_Solutie.doc Concursul Naţional de Fizică Evrika 1 martie 01 X Problema I (10 puncte) Scafandrul Un scafandru realizează înregistrări video despre lumea acvatică. Pentru scufundări el utilizează un aparat, care-i permite

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Cum a fost făcut Barometrul Barometrul măsoară activitatea curentă din industrie şi aşteptările managerilor despre perioada viitoare. În fiecare lună, începând din 14, IRSOP şi SNSPA Facultatea de Management

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Strategia naţională în domeniul energiei regenerabile Alexandru Săndulescu Director General Direcţia Generală Energie, Petrol şi Gaze Ministerul Economiei Strategia Energetică a României pentru perioada

Mai mult

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Notă de prezentare a propunerii de Decizie privind aprobarea Calendarului de implementare a

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Notă de prezentare a propunerii de Decizie privind aprobarea Calendarului de implementare a AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Notă de prezentare a propunerii de Decizie privind aprobarea Calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice

Mai mult

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, mai 12 Sinteză Standardele de creditare 1 au cunoscut în T1/12 o înăsprire marginală pentru creditele destinate companiilor, dar mai

Mai mult

Decalajele intre Bucuresti si restul tarii se accentueaza in retailul modern

Decalajele intre Bucuresti si restul tarii se accentueaza in retailul modern Decalajele intre Bucuresti si restul tarii se accentueaza in retailul modern 07 Nov 2013 de Mihail Tanase [1] In urma cu noua luni, Magazinul Progresiv initia seria de analize ale comertului modern si

Mai mult

ROMÂNIA Institutul Naţional de Statistică Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în trimestrul l mai 2019-

ROMÂNIA Institutul Naţional de Statistică Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în trimestrul l mai 2019- ROMÂNIA Institutul Naţional de Statistică Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în trimestrul l 2019 - mai 2019- C U P R I N S Pagina Frecventarea structurilor de primire

Mai mult

Radiografia distributiei in Transilvania

Radiografia distributiei in Transilvania 08 Mar 2011 de Mihaela Popescu [1] Dezvoltarea economica a principalelor orase din regiune - in special Cluj- Napoca, polul investitiilor straine din centrul tarii si unul dintre cele mai mari centre universitare

Mai mult

Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Master Radio Comunicaţii PROIECT MICROS

Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Master Radio Comunicaţii PROIECT MICROS Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Master Radio Comunicaţii PROIECT MICROSISTEME ELECTROMECANICE Profesor îndrumător: s.l. dr.

Mai mult

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE, TRANSPARENȚĂ ȘI IT Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 17 iulie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGI

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE, TRANSPARENȚĂ ȘI IT Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 17 iulie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGI DIRECȚIA DE COMUNICARE, TRANSPARENȚĂ ȘI IT Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 17 iulie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A CALITAŢII MEDIULUI în intervalul 16.07.2016, ora 08.00

Mai mult

Microsoft Word - P U B L I C A T I E CHELTUIELI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI ÎN ANUL 2015 (1).doc

Microsoft Word - P U B L I C A T I E CHELTUIELI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI ÎN ANUL 2015 (1).doc ISSN L: 1842 578X CHELTUIELI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, ÎN ANUL 2015 CHELTUIELILE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, ÎN ANUL 2015 Protecţia mediului înglobează mai multe activităţi direcţionate către o mai bună

Mai mult

Slide 1

Slide 1 BAROMETRUL ÎNCREDERII ÎN INSTITUȚII PARTEA ÎNTÂI: JUSTIȚIA METODOLOGIE Volumul eșantionului: 1.118 subiecți18+ Tipul eșantionului: Multi-stratificat, probabilist Reprezentativitate: Eroare maximă tolerată

Mai mult

03-18-FinalA4.cdr

03-18-FinalA4.cdr 11 Estía Sistem pompă de căldură Air Aer to water - Apă The Sistemele heating and de încălzire cooling systems şi răcire of ale the viitorului future. 12 Estía Lider la capitolul randament energetic -

Mai mult

Comunicat CANICULA

Comunicat CANICULA Nr. 13 Ploieşti, 14.06.2010 COMUNICAT DE PRESĂ CANICULA (Temperatura excesivă) Oamenii prezintă tulburări legate de temperatura foarte ridicată atunci când organismele lor nu sunt capabile să compenseze

Mai mult

Bizlawyer PDF

Bizlawyer PDF Care sunt primele tari din topul investitorilor straini în România Primele trei tari din topul investitorilor straini în România cumulau 51,3% din soldul investitiilor straine directe (ISD), de la finele

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation ROLUL ANRE în implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice (SMI) în România MARIA MÂNICUȚĂ DIRECTOR GENERAL, DIRECȚIA GENERALĂ TARIFE, MONITORIZARE INVESTIȚII Rețele și contorizări

Mai mult

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facutatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației Referat MEMS Microsenzori de accele

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facutatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației Referat MEMS Microsenzori de accele Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facutatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației Referat MEMS Microsenzori de acceleraţie Profesor coordonator: Șef lucrări Dr. Ing. Daniela

Mai mult

Microsoft Word - Prezentare 03 - site 01.doc

Microsoft Word - Prezentare 03 - site 01.doc R a p o r t u l d e I n v e s t i t i i Acest document cuprinde: 1. Descrierea Raportului de Investitii 2. Calitatea informatiilor IBC Focus 3. Statistici referitoare la proiectele de constructii din Romania

Mai mult

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Direcţia Servicii Sociale INDICATORI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ CALCULAŢI DE M.M.F

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Direcţia Servicii Sociale INDICATORI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ CALCULAŢI DE M.M.F Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice Direcţia Servicii Sociale INDICATORI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ CALCULAŢI DE M.M.F.P.S.P.V. CORESPUNZĂTORI PERIOADEI 2005-2014 București

Mai mult

Analiza incendiilor pe primele sapte luni ale anului

Analiza incendiilor pe primele sapte luni ale anului PROGNOZA PREVENTIVĂ PRIVIND INCENDIILE LUNA FEBRUARIE 2016 PROGNOZA PREVENTIVĂ PRIVIND INCENDIILE ÎN LUNA FEBRUARIE 2016 În urma analizei incendiilor produse în zona de competenţă a Inspectoratului pentru

Mai mult

Concluzii şi recomandări Examinarea preliminară privind activitatea de racordare la rețelele de energie electrică și la reţelele de gaze naturale de i

Concluzii şi recomandări Examinarea preliminară privind activitatea de racordare la rețelele de energie electrică și la reţelele de gaze naturale de i Concluzii şi recomandări Examinarea preliminară privind activitatea de racordare la rețelele de energie electrică și la reţelele de gaze naturale de interes public Analiza preliminară privind activitatea

Mai mult

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr 17.12.2008 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentru implementarea anexei II la Directiva 2004/8/CE a Parlamentului

Mai mult

Microsoft Word - societatea informationala.doc

Microsoft Word - societatea informationala.doc I Principalii indicatori ai societăţii informaţionale la nivel naţional Indicator 2013 2014 Număr de linii telefonice fixe la 1000 de locuitori 218,4 212,6 Număr de abonaţi la telefonie mobilă la 1000

Mai mult

Proiectate pentru a fi văzute

Proiectate pentru a fi văzute PHILIPS LED Glob 7 W (60 W) E27 Alb cald Fără intensitate variabilă Proiectate pentru a fi văzute Formele familiare pe care le cunoașteți și le îndrăgiți. Folosesc cu aproximativ 80% mai puțină energie

Mai mult

INVESTIŢIILE ŞI CONSTRUCŢIILE DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ

INVESTIŢIILE ŞI CONSTRUCŢIILE DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ INVESTI IILE NETE I CONSTRUC IILE DIN ECONOMIA NA IONAL ÎN TRIMESTRUL I 2017 - date provizorii- Introducere Publica ia cuprinde informa ii statistice referitoare la investi iile nete realizate în economia

Mai mult

Microsoft Word sc02_Cuprins.doc

Microsoft Word sc02_Cuprins.doc BANCA NAÞIONALÃ A ROMÂNIEI BULETIN DE CONJUNCTURÃ Anul IX nr.98 Februarie Cuprins Tendinţe generale - Evoluţie în general nefavorabilă a principalilor indicatori în luna februarie... 2 Evoluţia producţiei

Mai mult

FIŞĂ DE PREZENTARE UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL Odorheiu Secuiesc Programul Operațional Regional Axa prioritară 3 Sprijinir

FIŞĂ DE PREZENTARE UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL Odorheiu Secuiesc Programul Operațional Regional Axa prioritară 3 Sprijinir FIŞĂ DE PREZENTARE UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL Odorheiu Secuiesc Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 3 Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de

Mai mult

2013_Mladin_EuroConstructii.ppt

2013_Mladin_EuroConstructii.ppt Erori de executie si calcul de performanta energetica pentru tehnologiile noi in constructia de cladiri eficiente energetic Prof. Dr. Ing. Emilia-Cerna MLADIN, Univ. POLITEHNICA Bucuresti Asociatia Auditorilor

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Serviciul relații cu publicul și mass-media 13 februarie 2014 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Serviciul relații cu publicul și mass-media 13 februarie 2014 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Serviciul relații cu publicul și mass-media 13 februarie 2014 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A CALITAŢII MEDIULUI în intervalul

Mai mult

centrale noi 2015 copia copy copy

centrale noi 2015 copia copy copy CENTRALE PE LEMN SI PELET PUFFERE SI BOILERE SOLAR Siguranta - Randament - Tehnologie CAZANE PE LEMN Cazan pe lemn DIANBOILER model DBs Clasic Cod Descriere CF Pret 10367 025 kw 25 1 10367 035 kw 35 1

Mai mult

Microsoft Word - Ordinul doc

Microsoft Word - Ordinul doc ORDIN pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică livrată de furnizorii implicińi şi furnizorii de ultimă opńiune consumatorilor captivi, alńii decât cei casnici şi cei asimilańi consumatorilor

Mai mult

Microsoft Word - HG 2013 varianta finala _1_.doc

Microsoft Word - HG 2013 varianta finala _1_.doc GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind aprobarea obiectivelor etapei a XIV-a 2013 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024 În temeiul

Mai mult

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc ROMÂNIA INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICĂ Biroul de presă B-dul. Libertăţii, nr.16, Sector 5, Bucureşti Tel/Fax: +(4021) 318.18.69; Fax +(4021) 312.48.73 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro COMUNICAT

Mai mult

Lumină care este plăcută ochilor

Lumină care este plăcută ochilor PHILIPS LED Bec 5,5 W (40 W) E27 Alb cald Fără intensitate variabilă Lumină care este plăcută ochilor Lumina de calitate necorespunzătoare poate provoca oboseală la nivelul ochilor. Este mai important

Mai mult

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 16 iunie 2015 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEO

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 16 iunie 2015 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEO DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 16 iunie 2015 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A CALITĂŢII MEDIULUI în intervalul 15.06.2015, ora

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation GEOGRAFIE FIZICĂ GENERALĂ Tutore curs: Conf. dr. MARIAN ENE Metodologia geografică este esenţială în înţelegerea specificului cunoaşterii ştiinţifice, a principiilor şi regulilor care stau la baza demersului

Mai mult

Analiza de opțiuni pentru coridorul de autostradă Est Vest Moldova - Transilvania Decembrie 2018 Cuprins 1. Scop Metoda Opțiunile anal

Analiza de opțiuni pentru coridorul de autostradă Est Vest Moldova - Transilvania Decembrie 2018 Cuprins 1. Scop Metoda Opțiunile anal Analiza de opțiuni pentru coridorul de autostradă Est Vest Moldova - Transilvania Decembrie 2018 Cuprins 1. Scop... 3 2. Metoda... 4 3. Opțiunile analizate... 5 4. Studiul de trafic... 6 4.1 Situația existentă...

Mai mult

LEGISLATIE Eficienţa Energetică

LEGISLATIE  Eficienţa Energetică EFICIENȚA ENERGETICĂ ÎN ROMÂNIA INDICATORI, EVOLUȚIE ȘI POLITICI Iuliana LAZĂR Expert 1 CUPRINS: 1. Caracteristici generale 2. Indicatori specifici 3. Obiective 2020 4. Cadrul legislativ și instituțional

Mai mult

Microsoft Word - nota de fundamentare la ordonanta var 7 .doc

Microsoft Word - nota de fundamentare la ordonanta var 7 .doc NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Ordonanţa privind impunerea unor măsuri de impozitare suplimentară pe activităţile cu caracter de monopol natural permise de stat prin

Mai mult

AHU Cel mai avansat produs de climatizare: alimentat direct şi indirect Mark a dezvoltat o gamă de unităţi de tratare a aerului cu mai multe opţiuni p

AHU Cel mai avansat produs de climatizare: alimentat direct şi indirect Mark a dezvoltat o gamă de unităţi de tratare a aerului cu mai multe opţiuni p AHU Cel mai avansat produs de climatizare: alimentat direct şi indirect Mark a dezvoltat o gamă de unităţi de tratare a aerului cu mai multe opţiuni pentru o mare varietate de aplicaţii. De la o unitate

Mai mult

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_12iul07_1.ppt

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_12iul07_1.ppt Conferinţă de presă Alexandru Matei Directorul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar Bucureşti, 12 iulie 2007 1 Prezentarea celui de-al doilea număr al Buletinului semestrial al Fondului

Mai mult

Lucrarea 7 Filtrarea imaginilor BREVIAR TEORETIC Filtrarea imaginilor se înscrie în clasa operaţiilor de îmbunătăţire, principalul scop al acesteia fi

Lucrarea 7 Filtrarea imaginilor BREVIAR TEORETIC Filtrarea imaginilor se înscrie în clasa operaţiilor de îmbunătăţire, principalul scop al acesteia fi Lucrarea 7 Filtrarea imaginilor BREVIAR TEORETIC Filtrarea imaginilor se înscrie în clasa operaţiilor de îmbunătăţire, principalul scop al acesteia fiind eliminarea zgomotului suprapus unei imagini. Filtrarea

Mai mult

Microsoft Word sc03_Cuprins.doc

Microsoft Word sc03_Cuprins.doc BANCA NAÞIONALÃ A ROMÂNIEI BULETIN DE CONJUNCTURÃ Anul IX nr.99 Martie 26 Cuprins Tendinţe generale - Evoluţie favorabilă a principalilor indicatori în luna martie 26... 2 Evoluţia producţiei - Revigorarea

Mai mult

OUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru complet

OUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru complet OUG nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018

Mai mult

BROILER Obiective de performanţă An Aviagen Brand

BROILER Obiective de performanţă An Aviagen Brand BROILER Obiective de performanţă 08 An Aviagen Brand BROILER ROSS 308: Obiective de performanţă Introducere Această broșură conține Obiective de Performanță pentru broiler Ross 308 și trebuie folosit împreună

Mai mult

Răcitoare de lichid pentru montaj la exterior Ventilatoare axiale, compresor scroll (cu spirală) kw* CGA/VGA/CXA/VXA CGA/VGA/ CXA/VXA Interfaţă

Răcitoare de lichid pentru montaj la exterior Ventilatoare axiale, compresor scroll (cu spirală) kw* CGA/VGA/CXA/VXA CGA/VGA/ CXA/VXA Interfaţă Răcitoare de lichid pentru montaj la exterior Ventilatoare axiale, compresor scroll (cu spirală) 19-61 kw* CGA/VGA/CXA/VXA CGA/VGA/ CXA/VXA Interfaţă de control microrăcitor de lichid CGA: Sistem numai

Mai mult

Boiler cu 2 serpentine SGW (S) B Tower Biwal, un încălzitor vertical care asigură o utilizare maximă a apei calde de consum prin conectarea lui la un

Boiler cu 2 serpentine SGW (S) B Tower Biwal, un încălzitor vertical care asigură o utilizare maximă a apei calde de consum prin conectarea lui la un Boiler cu 2 serpentine SGW (S) B Tower Biwal, un încălzitor vertical care asigură o utilizare maximă a apei calde de consum prin conectarea lui la un cazan si la un system solar. Acest lucru permite stocarea

Mai mult

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 31/2019 din 14 mai 2019 privind acordarea unor facilități fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 pri

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 31/2019 din 14 mai 2019 privind acordarea unor facilități fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 pri ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 31/2019 din 14 mai 2019 privind acordarea unor facilități fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanței de

Mai mult

FĂRĂ *) Prof. univ. dr. ing. UTCB PELEȚI DIN LEMN: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE EFICIENTE ȘI ECOLOGICE Ioan BĂRDESCU *) 1. Argument Utilizarea combustibililor

FĂRĂ *) Prof. univ. dr. ing. UTCB PELEȚI DIN LEMN: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE EFICIENTE ȘI ECOLOGICE Ioan BĂRDESCU *) 1. Argument Utilizarea combustibililor FĂRĂ *) Prof. univ. dr. ing. UTCB PELEȚI DIN LEMN: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE EFICIENTE ȘI ECOLOGICE Ioan BĂRDESCU *) 1. Argument Utilizarea combustibililor ecologici în producerea energiei termice reprezintă

Mai mult

Microsoft Word - FONDUL DE LOCUINTE doc

Microsoft Word - FONDUL DE LOCUINTE doc C U P R I N S Pag. I. FONDUL DE LOCUINŢE LA 31 DECEMBRIE 2018. 5 II. LOCUINŢE TERMINATE ÎN ANUL 2018.... 9 TABELE-în text- 1. Balanţa fondului de locuinţe, la 31 decembrie 2018... 5 2. Structura fondului

Mai mult

INFRA / INFRA MONO Tubul radiant cu ardere! Incalzitoarele radiante Mark INFRA /INFRA MONO cu tub negru cu unda lunga de radiaţii infraroşii. Incalzir

INFRA / INFRA MONO Tubul radiant cu ardere! Incalzitoarele radiante Mark INFRA /INFRA MONO cu tub negru cu unda lunga de radiaţii infraroşii. Incalzir INFRA / INFRA MONO Tubul radiant cu ardere! Incalzitoarele radiante Mark INFRA /INFRA MONO cu tub neru cu unda luna de radiaţii infraroşii. Incalzirea radianta se bazeaza pe principiul transferului de

Mai mult

TGA Clima Proiect Sanitare, Incalzire, Ventilare, Aer conditionat Centrale de tratare a aerului Agregate de racire a apei Ventiloconvectoare Umidifica

TGA Clima Proiect Sanitare, Incalzire, Ventilare, Aer conditionat Centrale de tratare a aerului Agregate de racire a apei Ventiloconvectoare Umidifica TGA Clima Proiect Centrale de tratare a aerului Agregate de racire a apei Ventiloconvectoare Umidificare si dezumidificare Aeroterme si destratificatoare Perdele de aer cald Sisteme VRF Sisteme close control

Mai mult

R A P O R T privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru trimestrul I al anului 2019

R A P O R T privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru trimestrul I al anului 2019 R A P O R T privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru trimestrul I al anului 2019 Numărul titularilor de licență și a stațiilor de alimentare certificate

Mai mult

Microsoft Word - comunicat nr 84 auto_psp_feb_2013.doc

Microsoft Word - comunicat nr 84 auto_psp_feb_2013.doc ROMÂNIA INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ Biroul de presă B-dul Libertăţii nr.16, sector 5, Bucureşti Tel/Fax: 318 18 69; Fax 312 48 75 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro COMUNICAT DE PRESĂ

Mai mult

Rezultatele operative ale activităţii social-economice a municipiului Chişinău în ianuarie-septembrie 2012

Rezultatele operative ale activităţii social-economice a municipiului Chişinău în  ianuarie-septembrie  2012 Rezultatele operative ale activităţii social-economice a municipiului Chişinău în anul 2014 Activitatea economiei municipiului Chişinău în perioada anului 2014 a marcat următoarele rezultate. Producţia

Mai mult

MergedFile

MergedFile Olimpiada de Fizică X Etapa pe judeţ 5 februarie Barem de ealuare şi de notare Se punctează oricare altă modalitate de rezolare corectă a problemei Problema I Geamandura Sarcina de lucru nr. Nr. item Punctaj.a.

Mai mult

Microsoft Word - Lucrarea 14.doc

Microsoft Word - Lucrarea 14.doc L u c r a r e a n r. 4 STUDIUL GOLURILOR DE TENSIUNE ÎN INSTALAŢIILE ELECTEICE. Probleme generale Golul de tensiune este definit ca fiind scăderea amplitudinii sau a valorii eficace a reţelei până la valoarea,2

Mai mult

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE SECŢIUNEA II CAIET DE SARCINI ACORD CADRU DE FURNIZARE APARATE DE AER CONDIŢIONAT Bucureşti 2018 1 / 7 Generalităţi Prezentul caiet de sarcini conţine specificaţii tehnice şi constituie ansamblul cerinţelor

Mai mult

Microsoft Word - Formular_Declaratie_Avere_2018_e.doc

Microsoft Word - Formular_Declaratie_Avere_2018_e.doc Anexa 1 DECLARAŢIE DE AVERE Subsemnatul/Subsemnata, GEORGESCU ȘTEFAN-DOMINIC, având funcţia de Director al Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane la Academia de Studii Economice din București,

Mai mult