Microsoft Word - 2bolocan1.doc

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Microsoft Word - 2bolocan1.doc"

Transcriere

1 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ LA FORMULAREA ÎNVĂŢĂTURII CREŞTINE LA SINODUL AL II-LEA ECUMENIC Capadocia secolului al IV-lea Secolul al IV-lea este descris ca fiind timpul cel mai fericit al Bisericii creştine 1 şi aceasta pentru că atunci au activat cele mai alese personalităţi ale vieţii creştine, cele mai luminate minţi ale acelei epoci. Între acestea s-au evidenţiat trei virtuoşi bărbaţi, numiţi şi cei trei capadocieni : Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa şi Grigorie de Nazianz. Potrivit talentelor sale, Vasile a fost numit bărbat al faptei, deoarece era înclinat în special spre acţiunea practică. Grigorie de Nyssa, strălucea printr-o cugetare speculativă, fapt ce i-a adus numele de bărbat al cugetării, în timp ce Grigorie de Nazianz a fost numit bărbat al cuvântului sau Teologul (de Dumnezeu cuvântătorul), datorită elocinţei sale 2. Ei au desfăşurat o actvitate literară şi pastorală fără seamăn care a făcut ca figurile lor să strălucească de-a lungul veacurilor de viaţă creştină, ca nişte faruri, ale căror lumini se vor proiecta până departe în umbra timpurilor 3. Sfântul Grigorie, unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, a văzut lumina zilei pe la , nu mult după sfârşitul marilor persecuţii îndreptate împotriva creştinilor. Despre viaţa Sfântului s-a vorbit şi s-a scris mult. Grigorie se naşte creştin, într-un Imperiu creştin mai puternic şi mai strălucitor decât oricând, în provincia Capadocia. 1 Anton I. Adămuţ, Literatură şi filosofie creştină secolele I-VIII, vol. I, Editura Fides, Iaşi, 1997, p Cf. Sfântul Grigorie de Nyssa, Opt Omilii la Fericiri, colecţia Comorile Pustiei, vol. 31, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999, p Cf. Cicerone Iordănescu, Istoria vechii literaturi creştine, vol II, Editura Moldova, Iaşi, 1996, p. 35.

2 94 Bătrânul Grigorie avea cincizeci şi cinci de ani când s-a născut fiul său şi va muri în anul 374, în jurul vârstei de o sută de ani. A făcut parte în tinereţe dintr-o sectă mai puţin cunoscută a hipsistarienilor-adoratori ai Celui Preaînalt. Se pare că aderarea la creştinism vine odată cu căsătoria sa cu o creştină din oraşul Iconium, pe nume Nonna. Soţia este cea care, după multe rugăciuni şi lacrimi şi prin exemplul personal, reuşeşte să-l convingă să se creştineze 4. Cuplul deţinea o avere considerabilă ce consta îndeosebi din pământuri muncite de coloni şi sclavi. În anul 325, în drum spre Sinodul Ecumenic de la Niceea, episcopii Capadociei aleg şi consacră un episcop pentru oraşul Nazianz, tot acum este botezat şi Grigorie cel Bătrân, care va ajunge în scaunul episcopal câţiva ani mai târziu. Toate pasajele în care Sfântul Grigorie ne vorbeşte despre tatăl său sunt imediat urmate de expuneri dedicate mamei sale, pentru care avea o adâncă veneraţie: Iar mama, ca să fiu scurt, soaţă pe potrivă a unui asemenea bărbat şi de aceeaşi greutate morală, încă dinainte foarte evlavioasă din părinţi evlavioşi, femeie la trup, dar mai mult decât un bărbat prin purtare; amândoi erau pe buzele tuturor prin viaţa lor deopotrivă 5. Aceasta a avut privilegiul de a se naşte într-o familie creştină, era o femeie energică, de o credinţă scrupuloasă. Pe la patruzeci şi cinci de ani ajunge soţie de episcop. Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sinodul al II-lea Ecumenic Din cauza disputelor ariene, împăratul Teodosie hotărăşte convocarea unui nou Sinod Ecumenic la Constantinopol, în anul 381. Actele sinodului nu s-au păstrat şi principalele informaţii pe care le avem despre el provin din citatele Sinodului de la Efes din 431 sau din scrierile lui Grigorie şi ale altor istorici bisericeşti ai secolului al V-lea. Mai întâi a fost ales Grigorie şi întronizat ca arhiepiscop al Constantinopolului: Era o coincidenţă uimitoare: în vremea în care tronul episcopal al Constantinopolului creştea în autoritate şi influenţă, în 4 Cf. David şi Mary Ford, Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vieţile Sfinţilor căsătoriţi, în româneşte de Constantin Făgeţan, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, pp Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz. Teologul şi epoca sa ( ), Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 297.

3 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 95 clipa în care primea demnitatea scaunului Romei, tocmai atunci era întronizat oficial cel mai mare teolog al tuturor timpurilor, cea mai impunătoare figură teologică a Bisericii 6. Obiectivul sinodului a fost acela de a restabili învăţătura de credinţă de la Niceea, ceea ce s-a realizat fără dificultate. Se stabileşte acum învăţătura despre dumnezeirea Duhului Sfânt. Sfântul Grigorie a fost cel care va limpezi această problemă. El foloseşte termenul de homoousios pentru a arăta că Duhul Sfânt este deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. Dramatic era faptul că majoritatea episcopilor adunaţi în sinod nu-l înţelegeau din cauza neştiinţei, a micimii sufletelor lor şi a lipsei vieţii duhovniceşti. Singurul lor interes era să-şi menţină scaunele, să nu cadă în dizgraţia conducătorilor politici şi să nu sufere prigoniri. De aceea unii dintre membrii sinodului de acum acceptaseră în trecut unele erezii ariene, neputând să priceapă urmările dezastruoase ale acceptării învăţăturilor greşite ale arienilor şi ale respingerii credinţei ortodoxe. A fost acuzat că introduce inovaţii dogmatice, şi mulţi dintre prietenii săi s-au înstrăinat de el, după cum mărturiseşte el însuşi într-unul din poemele sale: În ce mă priveşte, dacă alţii vorbesc despre luptele pe care le-am dus într-o cetate străină,/ când am dat tot sprijinul limbii mele unei învăţături nelimpezi,/ îi voi felicita. Mulţi vorbesc despre asta,/ străini ca şi prieteni ai augustei mele credinţe,/ fiindcă nimic nu zguduise vreodată atât întreg pământul/ ca sinceritatea cu care era proclamată dumnezeirea Duhului Sfânt./ Astfel stârnit-am opoziţia prietenilor, ştiu bine,/ şi, Ţie, Doamne, îţi aduc cea mai mare recunoştinţă pentru această nobilă infamie 7. Pe lângă amărăciunea provocată de aceste dispute teologice se adaugă şi faptul că episcopii egipteni veniţi la sinod îi contestă canonicitatea alegerii sale în scaunul de episcop al Constantinopolului, deoarece el fusese prima dată numit pentru scaunul de Sasima. Bărbat de o mare distincţie şi elocinţă, a trezit invidia spiritelor mediocre. Aceştia îi reproşau că a călcat rânduiala canonică, potrivit căreia un episcop nu trebuie să părăsească o biserică mai mică pentru una mai mare din vanitate. 6 Stelianos Papadopoulos, Vulturul rănit. Viaţa şi activitatea Sfântului Grigorie Teologul, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p J. Bernardi, op. cit., pp

4 96 Cel mai activ adversar a fost episcopul Petru al Alexandriei, care din invidie pentru talentul şi renumele oratoric al Sfântului Grigorie a căutat să impună la Constantinopol pe Maxim Cinicul-omul său de încredere. Toate acestea, precum şi perfidia, invidia, duplicitatea şi răutatea unora dintre episcopi l-au făcut să-şi dea demisia atât din scaunul de preşedinte al sinodului cât şi din scaunul de episcop. A urmărit în toată activitatea sa episcopală consolidarea şi progresul Bisericii lui Hristos, iar pentru aceasta a lucrat neobosit prin cuvânt şi fapte, sacrificându-şi liniştea mult dorită, din dragoste pentru credincioşii săi. În Cuvântarea 20 autorul înfierează comportamentul nedemn al episcopilor din vremea sa. Judecăţi aspre la adresa episcopilor se întâlnesc şi în alte cuvântări şi în poemele sale. Situaţia trebuie să fi fost destul de gravă dacă un episcop hărăzit titlului de dascăl al Bisericii universale să-şi trateze confraţii drept «savanţi improvizaţi» sau teologi «făcuţi prin alegeri», aşa cum face Grigorie în primele rânduri ale Cuvântării 20, sau să-i acuze că «vomită pe altar banii săracilor» (Cuvântarea 42) 8. După cum se poate observa, profilul episcopului, în general, este redat caustic. Mulţi dintre episcopi erau simple marionete ale puterii politice slujitori ai oportunităţilor schimbătoare, care îşi schimbau orientarea în funcţie de cum li se cerea de către cei aflaţi la putere pentru a nu-şi pierde scaunul de episcop. De aceea Sfântul Părinte îi numeşte câini care au ajuns păstori (Poemul 2). Aceşti înalţi clerici respiră duhul veacului: autoritari şi orgolioşi, ei sunt nobili care şi-au păstrat în privinţa decorului şi fastului deprinderile anterioare. Ici şi colo, apare şi un alt tip de episcop: de această dată este vorba de parveniţi, avizi de bani şi putere, bădărani şi lipsiţi de cultură ( ) Nu te poţi aştepta la nimic bun nici de la unii nici de la ceilalţi 9. El tratează această temă cu un realism lucid şi cu o rigoare vecină uneori cu cruzimea. În această privinţă el poate fi privit ca un reformator care a atacat tarele episcopatului contemporan şi a încercat să le înlăture. 8 Ibidem, p Ibidem.

5 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 97 El arată că un adevărat episcop trebuie să fie negreşit întâiul dintre cei mai buni ( ) căci cu greu unul mediocru ar putea să stăpânească peste cei buni, şi numai dacă luptă foarte tare 10. El le oferă tuturor episcopilor ca model demn de urmat pe Sfinţii Apostoli, care au trăit în lipsuri, nu în lux, fiind interesaţi de răspândirea cuvântului Evangheliei mai mult decât orice altceva. Cel mai important lucru care se cere de la un episcop este să fie capabil să-i înveţe pe alţii. Pentru aceasta nu are prea mare importanţă dacă se foloseşte de un limbaj simplu: Utilizează expresii pedestre, exprimă-te rustic, nu am nimic împotrivă! Ştiu să umblu şi pe jos! ( ) Filozofează prin simplitatea cuvântului! ( ) Învaţă-ne cum vrei, dar învaţă ( ) Dar dacă eşti cu totul orb, de ce călăuzeşti pe alţii fără să vezi? 11. În Poemul 2 găsim o descriere la fel de sarcastică şi aspră a membrilor Sinodului al doilea ecumenic: Aceştia urlau fiecare din locul său;/ era o adunare a unui popor de gaiţe împopoţonate,/ un fel de circ de copii, o gaşcă de un soi nou,/ un vârtej care trăgea în urma lui praful ridicat de vânturi,/ oameni cărora nimeni crescut/ în frica lui Dumnezeu n-ar fi vrut să le dea cuvântul,/ căci bâzâie încoace şi încolo în neorânduială, sau pur şi simplu îţi sar/ de-a dreptul în faţă ca viespile. În continuare, autorul este şi mai sever: această adunătură de traficanţi de Hristos, ( ) cu toţii au dobândit înălţimea, dar nici unul harul./ Dă la o parte pielea şi vei vedea lupul ( ) Se fălesc şi, înşelând lumea,/ prin convingere sau prin constrângere/ roiesc prin înălţimi ca gândacii spre ceruri. De aceea, alegerea unui episcop trebuie să se facă luând în considerare faptele lui, modul de a se comporta şi, nu în ultimul rând, ortodoxia credinţei sale. Această operă este, aşadar, expresia celei mai înalte conştiinţe a responsabilităţii sacerdotale ce apasă pe umerii preotului sau ai episcopului. 10 Ibidem, pp Ibidem, p. 339.

6 98 Cele cinci Cuvântări Teologice modele catehetice Cele Cinci Cuvântări Teologice sunt lucrările care i-au adus Sfântului Grigorie cea mai mare faimă în domeniul stabilirii învăţăturii corecte despre Sfânta Treime în veacul al IV-lea. Ele dovedesc în mod exemplar calităţile de mare catehet şi retor pe care le-a avut Sfântul Părinte. Deşi el îl numeşte pe Sfântul Vasile cel Mare ghid şi maestru, totuşi teologia sa este mai profundă şi elaborată prin formulele dogmatice, prin completările pe care le face în cadrul terminologiei, dar şi prin modul ştiinţific în care abordează problemele. De aceea Cele cinci Cuvântări Teologice ale sale reprezintă o comoară nu numai pentru opera sa, ci şi pentru întreaga Ortodoxie. Sfântul Grigorie de Nazianz este singurul care teologhiseşte în faţa credincioşilor, realizând capodoperele de elocinţă creştină şi de învăţătură despre Dumnezeu, care sunt cele cinci Cuvântări 12. El a fost numit de către părintele Grigore Cristescu Teologul-creator, prin excelenţă. Opera sa este rodul a zece ani de studii asidue în vestitele oraşe universitare ale timpului, precum şi nenumăratelor sale lecturi. Toate acestea i-au pus la dispoziţie bogăţia culturii antice, în special a celei greceşti. Pe aceasta a împletit-o cu credinţa sa creştină şi a rezultat acea magistrală teologie din care nu ştii ce să alegi şi să admiri mai întâi: frumuseţea ideilor, supleţea raţionamentului, sau flacăra convingerii şi armonia întregului! Cuvântarea întâi Această cuvântare este intitulată Către sau împotriva eunomienilor înainte cuvântare. Ea este o prefaţă la următoarele patru cuvântări şi nu tratează probleme de ordin dogmatic ci principii de ordin general. El stabileşte principiul de bază că nu toată lumea poate vorbi despre Dumnezeu. Autorul are de a face o comunitate creştină dezbinată de discuţii teologice care adesea depăşeau puterea de înţelegere a credincioşilor. El 12 Ioan G. Coman, Geniul Sfântului Grigorie din Nazianz, în Studii Teologice, Revista Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, nr. 4-6, Bucureşti, 1994, p. 15 (se va folosi sigla: Ioan G. Coman, Geniul ). 13 Ibidem, p. 32.

7 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 99 le arăta că discuţiile teologice sunt rezervate clerului Bisericii şi îndeosebi episcopului, deoarece aceştia sunt pregătiţi pentru acest lucru. El îi face pe ascultători conştienţi de nepregătirea lor. Calităţile unui adevărat teolog Sfântul Grigorie arată că a vorbi despre Dumnezeu este lucru greu şi nu la îndemâna oricui. Nu oricine poate filozofa despre Dumnezeu şi nici oricând şi nici nu poate vorbi cu uşurinţă despre orice trăsătură a lui Dumnezeu. Cel care vorbeşte despre Dumnezeu trebuie să fie curăţit trupeşte şi sufleteşte: trupeşte, prin adormirea simţurilor, prin apatheia; sufleteşte, prin ridicarea cu mintea la Dumnezeu, prin contemplaţie, fiindcă cel care nu este curat trupeşte şi sufleteşte, nu se poate apropia de Dumnezeu, care este puritate desăvârşită, după cum un ochi bolnav nu poate să privească drept raza soarelui 14. Cel care vorbeşte sau cuvântează despre Dumnezeu, teologul adevărat este cel care caută mereu să înţeleagă cuvintele Sfintei Scripturi, el este şi un om al rugăciunii, cerând lui Dumnezeu să-i dea înţelegerea Cuvântului Său. El trebuie să aibă şi o bogată cultură profană. El compară, clasează, triază, asociază, distinge şi argumentează ( ) În Grigorie, teologul este un biblist desăvârşit dublat de un logician nemilos, dar şi de un om de rugăciune care ascultă neîncetat ce îi spune Dumnezeu în adâncul inimii 15. Când se poate vorbi despre Dumnezeu Nu oricând se poate vorbi despre Dumnezeu, ci numai atunci când avem desăvârşită linişte sufletească. Ce subiecte se pot aborda Se cuvine să se vorbească numai despre problemele care sunt după puterea de înţelegere a ascultătorilor, în special despre cele de ordin practic-virtuţile creştine, căci despre aceste lucruri de izbuteşti (să le explici n.n.) nu eşti fără folos, iar dacă greşeşti, nu este mare primejdia Sfântul Grigorie de Nazianz, Taina care m-a uns, traducere de Ghe. Tilea, Editura Herald, Bucureşti, 2004, p. 13 (se va folosi sigla : Sfântul Grigorie de Nazianz, Taina ). 15 J. Bernardi, op. cit., p Sfântul Grigorie de Nazianz, Taina, p. 14.

8 100 El stabileşte şi opt chestiuni despre care creştinii pot discuta: pluralitatea lumilor, definirea materiei, natura sufletului, duhurile bune şi rele, învierea, judecata, răsplata şi patimile lui Iisus. Această exigenţă se adresa unei comunităţi care era atrasă de chestiunile religioase însă arăta mai multă curiozitate decât pioşenie, mai mult gusta disputele decât avea simţul sacrului. Legătura dintre cuvânt şi faptă Autorul insistă foarte mult pe legătura dintre fapta creştinească şi teologhisire la adevăratul teolog: De ce ne-am înarmat limbile, în timp ce ne-am legat mâinile?, considerând că vorba fără fapte este o simplă pălăvrăgeală şi înşelătorie. 2. Cuvântarea a doua Această cuvântare tratează despre Dumnezeire în general şi poate fi împărţită în două părţi: în prima parte se pune problema imposibilităţii noastre de a-l cuprinde cu mintea pe Dumnezeu, iar în cea de a doua se vorbeşte despre naturile spirituale care, şi ele ne rămân necunoscute. Oricât s-ar trudi mintea omenească nu poate să cunoască natura dumnezeiască în sine, deoarece puterea minţii omeneşti este limitată. Mintea noastră poate să înţeleagă numai că Dumnezeu există, deducând aceasta din ordinea şi frumuseţea naturii înconjurătoare. Dumnezeu în sine nu poate fi cuprins niciodată de mintea omenească şi nici măcar de naturile spirituale-îngeri. Dacă poate fi înţeles că Dumnezeu există, nu poate fi înţeles ce anume este El, nici un cuvânt nu poate defini cu adevărat natura lui Dumnezeu. Cuvântarea se încheie cu un fel de admiraţie contemplativă a întregii creaţii. 3. Cuvântarea a treia Lucrarea aceasta, numită şi Prima Cuvântare despre Fiul, este consacrată apărării Dumnezeirii Fiului care era atacată de arieni şi eunomieni. Sfântul Grigorie spune că nu trebuie să căutăm să înţelegem cu mintea modul naşterii Fiului lui Dumnezeu din Tatăl deoarece naşterea Fiului are loc din veşnicie şi nu după legile omeneşti, lucruri care

9 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 101 depăşesc puterea noastră de înţelegere. În această lucrare el foloseşte multe argumente scripturistice, combatându-i pe eunomieni. 4. Cuvântarea a patra A Doua Cuvântare despre Fiul este o continuare a celei de a treia şi tratează tot despre Dumnezeirea Fiului. În prima parte, Sfântul Grigorie răspunde la zece obiecţii ale eunomienilor aduse împotriva Dumnezeirii Fiului, iar în a doua parte tratează despre denumirile Dumnezeirii în general şi ale Fiului în special, folosind o bogată documentare scripturistică. 5. Cuvântarea a cincea Ultima din cele cinci lucrări este închinată apărării Dumnezeirii Duhului Sfânt şi a fost scrisă împotriva ereziei pnevmatomahilor, ea intitulându-se: Despre Sfântul Duh. Această lucrare cuprinde şi o recapitulare pe scurt a întregii învăţături despre Sfânta Treime, expusă de autor în lucrările anterioare. Pe lângă caracterul ei special, această lucrare are şi un caracter general: există aici cele mai precise formulări cu privire la deofiinţimea ipostaselor Dumnezeirii şi cea mai precisă şi sumară definiţie a Sfintei Treimi 17. El vorbeşte cu precădere despre rolul Duhului Sfânt în cunoaşterea teologică, şi spune chiar că el însuşi a fost iluminat de Duhul Sfânt şi a putut ajunge la adevărata învăţătură despre El. Concluziile sale în ceea ce priveşte această învăţătură le-a dobândit având pe Duhul Sfânt drept călăuză. Autorul arată că purcederea Duhului Sfânt este o taină la fel de mare ca şi naşterea Fiului din Tatăl. El accentuează ideea că Duhul este Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. Pentru susţinerea învăţăturii sale autorul aduce nenumărate argumente scripturistice, demontând astfel teoria pnevmatomahilor, după care Duhul era un Dumnezeu nescripturistic, inventat de ortodocşi. Duhul Sfânt este cel care lucrează acum în Biserică, aşa cum în perioada Noului Testament lucrase mai ales Fiul, iar în perioada Vechiului Testament lucrase mai ales Tatăl. 17 Sfântul Grigorie de Nazianz, Taina, p. 22.

10 102 Deşi încearcă să-şi menajeze adversarii cu intenţia de a-i câştiga pentru Ortodoxie, el nu evită să-l mărturisească pe Sfântul Duh consubstanţial cu Tatăl şi să declare fără echivoc: Să-L preamărim pe Dumnezeu-Tatăl şi pe Dumnezeu-Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt, trei Ipostasuri, dar o dumnezeire, neîmpărţită în slavă, în cinstire, în fiinţă şi Împărăţie ( ) Să ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, o unică dumnezeire şi putere 18. Concluzia este că Dumnezeirea este şi rămâne necuprinsă de mintea omenească. De aceea, sfătuieşte Sfântul Grigorie, cel mai bun lucru de făcut în această privinţă este să ne lăsăm conduşi de cugetarea mai evlavioasă, luând de călăuzitor pe Sfântul Duh, Singurul în stare să ne inspire, prin iluminarea minţii şi prin harul credinţei, ca astfel să ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, unicei Dumnezeiri şi puteri 19. Graiul sau vorbirea este o funcţie proprie omului primită în dar de la Dumnezeu-Părintele său Ceresc. Prin vorbire, omul poate sta în legătură nu numai cu semenii săi, ci chiar cu Însuşi Creatorul său. În forma sa cea mai înaltă vorbirea devine cuvântare liturgică sau propovăduire 20. Prin vorbirea-propovăduire, ni se face cunoscută voia lui Dumnezeu, iar noi ne putem conforma ei sau nu, după cum dorim, pentru a ne menţine pe drumul mântuirii. Astfel, cuvântul omenesc devine o cale de comunicare a mesajului divin. Lumea a fost pregătită prin cuvânt pentru a ajunge la mântuirea sa. Hristos Mântuitorul nostru «în grai uman rosteşte cuvânt, Cel ce este Dumnezeu Cuvântul ( )» Cuvintele Fiului lui Dumnezeu întrupat sunt deodată cuvinte-sunet, dar şi fapte, deoarece ele produc efecte în suflete şi în fiinţa omului credincios. Aceste cuvinte au produs şi lumea 21. Sfântul Grigorie de Nazianz, ca şi alţi Sfinţi Părinţi, nu numai că a accentuat importanţa deosebită a slujirii învăţătoreşti îndeplinită de preoţi şi de episcopi, ci a fost el însuşi un extraordinar predicator şi 18 Chifăr, Nicolae, Istoria Creştinismului (vol. II), Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, p Sfântul Grigorie de Nazianz, Taina, p Nicolae Dura, Propovăduirea Cuvântului şi Sfintele Taine în lucrarea de mântuire (teză de doctorat), în Studii Teologice, Revista Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, nr. 1-2, Bucureşti, 1998, p Ibidem, p. 55.

11 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 103 propovăduitor al dreptei credinţe, un mare retor în toată puterea cuvântului. Sau, după cum spune o cântare creştină, din limbile cele ca de foc Grigorie a avut una şi foc de cuvinte înalte a suflat. El a ştiut să se folosească de cuvântul mântuitor cu multă pricepere şi înţelepciune: Era într-adevăr un retor mare. Cuvântul îi era adesea poetic. Rezultatul era că-şi fermeca ascultătorii, care izbucneau în urale şi aplauze. Pe el însă nu-l interesau prea mult asemenea lucruri şi a părăsit repede catedra de profesor 22. La Sfântul Grigorie atât expresiile cât şi gândirea au fost deosebit de frumoase, ca să ne exprimăm în termenii săi 23, adică au fost într-un acord total, atât între ele cât şi cu viaţa sa, căci cuvântul celui care vrea să înveţe pe alţii trebuie să corespundă cu ceea ce se ascunde în inima lui. Înţelepciunea este cea care trebuie să călăuzească un adevărat retor, şi aceasta nu i-a lipsit Sfântului, ci dimpotrivă l-a însoţit pe tot parcursul vieţii sale. Dar nimic nu reţine limba grăbită spre cuvânt: nici om, nici zăpadă, nici curgerea unui râu, nici stâncă ( ) Cine vrea să o stăpânească, trebuie să aibă mai întâi înţelepciune, afirmă el într-una din cuvântările sale. El deprinde regulile retoricii pe parcursul a unei perioade de aproximativ opt ani. Este bine de menţionat că retorica era strâns legată de dialectică. Retorica e arta de a convinge un auditoriu. Dialectica era arta de a dialoga, mai exact de a discuta cu un adversar şi a conduce discuţia în aşa fel încât să ai ultimul cuvânt ( ) În ceea ce-l priveşte pe Grigorie, nu ajunge să amintim că a fost produsul acestei şcoli: el a făcut tot ceea ce era necesar pentru a fi unul din marii dascăli ai acestui tip de învăţământ. Exerciţiul cuvântului devenise pentru el o a doua natură 24. În cuvântările sale, el se foloseşte din belşug de bogata sa cultură dobândită în anii de studii. El va fi numit de Biserică: Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul sau Teologul, deoarece teologia sau 22 Stelianos Papadopoulos, op. cit., p Cf. Bernardi, op. cit., p. 338: Orice cuvânt al nostru spune Sfântul Grigorie este dublu: constă din expresii şi gândire; primele sunt ca un veşmânt exterior, iar cea de-a doua ca trupul îmbrăcat dinlăuntrul acestora. La unii amândouă acestea sunt frumoase sau urâte, la alţii una sau alta din ele, după cum le e învăţătura sau firea. 24 J. Bernardi, op. cit., p. 354.

12 104 îndeletnicirea de a vorbi despre Dumnezeu este ceea ce Sfântul Părinte a făcut toată viaţa sa. O vreme cuvântul a fost viaţa mea 25, mărturiseşte autorul, adică acel cuvânt prin care Îl făcea cunoscut oamenilor pe Dumnezeu. Grigorie, atunci când predica avea fruntea luminată, faţa ca a Sfinţilor din vechime 26. Aspectul său fizic şi blândeţea sa îi mângâia şi îi odihnea pe credincioşi. Deşi era episcop, se îmbrăca foarte umil, astfel încât arienii îl numeau pseudosfântul zdrenţăros 27, însă aceasta nu micşora cu nimic înălţimea cuvântărilor şi a cugetării sale. Aşadar Sfântul Grigorie poate şi trebuie să fie considerat un mare retor şi în acelaşi timp un mare apologet al credinţei creştine. Adevărurile pe care Grigorie le predica ascultătorilor săi pătrundeau în inimile lor. Le înfăţişa amănunţit rătăcirile ereticilor şi le explica pe înţelesul credincioşilor, pentru ca aceştia să poată să se împotrivească ereticilor în discuţiile cu ei, şi să le demonteze toate argumentele. Lucrări apologetice au scris şi alţii, însă în predicile sale apologetice, retorica creştină atinge punctele ei de culme. Sfântul Părinte mărturiseşte el însuşi, în poemul Despre viaţa sa, influenţa pe care a avut-o asupra ascultătorilor săi, precum şi efectul cuvântărilor sale: Am fost chemat, am fixat [în credinţă] poporul ce se găsea în mijlocul lupilor, am adăpat cu cuvântările mele turma însetată, am semănat credinţa înrădăcinată în Dumnezeu, am făcut să strălucească Treimea celor aflaţi mai înainte în întuneric. Am fost ca un leac pus în lapte lucrând cu forţa convingerii: pe unii îi aveam legaţi de mine, pe alţii îi aveam aproape, iar alţii urmau să vină şi ei 28. Contribuţia Sfântului Grigorie de Nazianz la formularea învăţăturii creştine la Sinodul al II-lea ecumenic Doctrina pe care o susţine Sfântul Grigorie are o importanţă deosebită, remarcându-se prin precizie, claritatea formulelor şi în special prin progresul faţă de cea a contemporanilor săi. 25 Ibidem, p Stelianos Papadopoulos, op. cit., p Ibidem, p J. Bernardi, op. cit., p. 335.

13 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 105 Credinţa sănătoasă este, după Sfântul Grigorie, aceea în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în unica putere şi Dumnezeire: un Dumnezeu care în trei străluciri lumea conduce 29. Sfântul Grigorie învaţă că Dumnezeu este unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Dumnezeirea este unica natură simplă. Ea se concepe unic şi treimic, după însuşiri sau ipostaze 30. Autorul arată că Dumnezeu are caracter personal, iar acesta este posibil numai într-o Treime de Persoane, deoarece o Persoană solitară fără iubirea din veci faţă de altă Persoană nu este Persoană. Atunci când vorbeşte despre Persoanele Divine, autorul foloseşte unele formulări precalcedonice: Persoanele se despart în neîmpărţire, ea (Dumnezeirea) fiind una în trei şi cele trei una, unirea nefiind amestecare şi nici despărţirea înstreinare (La Sfintele Lumini) 31. El a apărat atât inseparabilitatea celor trei Persoane, care sunt unite prin fiinţă divină, cât şi neamestecarea lor datorită însuşirilor personale, care au fost numite mai târziu predicate. Cele trei subiecte divine nu se desprind Unul de Altul, Unul din conştiinţa Celorlalte, ca să arate dumnezeirea separat, ci toate converg spre unime. Ca şi ceilalţi doi Capadocieni (Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie de Nyssa), Sfântul Grigorie de Nazianz are ca punct de plecare concretul, adică cele trei ipostasuri, văzând în ele firea «una»: «Nici nu am început a cugeta la Unitate şi Treimea mă şi scaldă în slava Sa. Nici nu am început a cugeta bine la Treime şi Unitatea mă cuprinde din nou ( ) când întrunesc pe Cei Trei în aceeaşi cugetare, văd o singură flacără, fără a putea împărţi ori analiza lumina unificată» 32. Sfânta Treime a fost marea temă şi marea iubire a vieţii sale. De aceea când Sfântul vorbeşte despre Dumnezeu, el înţelege Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Singurul lucru pe care îl înţelegem în legătură cu Dumnezeirea este nemărginirea Ei. Dumnezeu este incomprehensibil. Tot ce se poate şti 29 Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere dogmatice, traducere de Ghe. Tilea, Editura Herald, Bucureşti, 2002, p. 141 (se va folosi sigla : Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere ). 30 Ibidem, p Ibidem. 32 Vasile Cristescu, Persoanele trinitare şi comunitatea dintre Ele în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, Editura Junimea, Iaşi, 2000, pp

14 106 despre Dumnezeu din lumea creată este numai faptul că El există, însă despre modul existenţei Sale nu putem şti nimic. În viaţa divină întâietatea o are Tatăl, însă fără să subordoneze fiinţa celorlalte Persoane Treimice. Tatăl este principiul în Sfânta Treime. El este Tată din veşnicie, neavând început în existenţa Lui. Denumirile de Tată şi Fiu acordate celor două Persoane din Sfânta Treime sunt diferite de cele omeneşti: Paternitatea trebuie înţeleasă dincolo de timp deoarece «nu a fost Tată mai în urmă, căci nu a început să existe cândva şi este Tată la propriu, pentru că nu este şi Fiu, după cum şi Fiul este Fiu la propriu pentru că nu este şi Tată» (Cuvântarea a treia). Între nenaşterea Tatălui şi naşterea Fiului nu există o contrazicere, acestea fiind doar moduri de posedare a fiinţei divine de către Tatăl (prin nenaştere) şi de către Fiul (prin naştere). Tatăl cuprinde în Sine întreaga fiinţă a Fiului. Inspirat din gândirea Părinţilor anteriori, Sfântul Grigorie arată că a mărturisi unitatea firii dumnezeieşti înseamnă de fapt a recunoaşte pe Tatăl drept izvor unic al Persoanelor. Pentru a înlătura pericolul unei înţelegeri subordinaţioniste, Sfântul Grigorie prezintă doctrina trinitară în trăsături bine definite: Există numai un Dumnezeu, fără de început, necauzat şi/ Nemărginit de ceva/ Fost mai înainte de El şi acesta este marele Tată/ Al bunului Fiu, al marelui Unuia-Născutului Dumnezeu singur/ E altul/ Şi nu după Dumnezeire altul, şi acesta este Cuvântul Lui/ Dumnezeu,/ Al celui ce este fără de început şi unul din totul din cel unul în sine / Un Dumnezeu singur din bunul Dumnezeu e Duhul 33. În secolul al IV-lea, hristologia, care s-a structurat în urma conflictelor doctrinare dintre diferitele sisteme teologice, învaţă că omul poate dobândi unirea cu Dumnezeu numai în Logosul divin înomenit. Problemele teologice s-au discutat în acea perioadă cu o mare seriozitate şi angajare personală. Naşterea Fiului din Tatăl din eternitate nu poate fi înţeleasă de noi, este o taină a credinţei. Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră este echivalentă la Sfântul Grigorie cu o nouă creaţie: Mântuirea este acum o nouă zidire în Hristos, o a doua părtăşie a Lui cu omul din prima creaţie, 33 V. Cristescu, op. cit., p. 99.

15 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 107 omul se împărtăşeşte de chipul şi de asemănarea cu Dumnezeu. În această a doua zidire se petrece un lucru şi mai dumnezeiesc, fiindcă Dumnezeu Însuşi se amestecă cu firea noastră omenească (La Naştere, 13) 34. Unitatea Ipostasurilor din Sfânta Treime este folosită pentru prima dată ca model al unităţii celor două firi în Hristos. Astfel Sfântul Grigorie a înlăturat pericolul ca cineva să conceapă că firea omenească asumată de Hristos se absoarbe în cea dumnezeiască (cum învăţa Apolinarie), şi pericolul ca cineva să conceapă asumarea firii omeneşti de către cea dumnezeiască ca aparentă, exterioară şi nereală. Iconomia este la Sfântul Grigorie taina cea mare a lui Dumnezeu cu privire la noi, oamenii, ea cuprinde toate tainele lui Hristos, toate actele vieţii lui pământeşti, toate cele legate de venirea Lui în lume. Ea are ca efect readucerea omului la starea lui dintâi, ba chiar la mântuire. Ultima sa contribuţie teologică adusă Bisericii a fost o lucrare împotriva ereziei lui Apolinarie. Acesta susţinea că la întrupare, Hristos a luat doar trup omenesc, nu şi minte omenească, aceasta fiind înlocuită de Logosul Divin Dumnezeu Cuvântul, ceea ce însemna că Iisus Hristos nu a fost Om deplin. Sfântul Grigorie arată că prin Întrupare, Cuvântul lui Dumnezeu ia întreaga fire omenească şi că numai ceea ce Şi-a împropriat, aceea este ceea ce se mântuieşte. Ce nu a luat asupra Sa rămâne nevindecat, adică rămâne în păcat, în moartea duhovnicească. Mântuirea înfăptuită de Mântuitorul Iisus Hristos a avut ca scop ducerea omului la creatorul său şi îndumnezeirea sa: Christos îşi uni chipul Său divin cu al nostru,/ Ca, Dumnezeu suferind, chinurilor mele leac să aducă,/ Şi pe mine, prin a Sa formă de om, dumnezeu să mă facă 35. Hristos S-a făcut Om întru toate în afară de păcat, luând firea omenească din Fecioara Maria, curăţită de către Duhul Sfânt şi la suflet şi la trup. Aşadar, Mântuitorul a păşit în lume cu firea omenească luată asupră-şi, una din două firi potrivnice între ele, din carne şi din Duh, una îndumnezeind şi alta îndumnezeindu-se 36. Firea omenească şi cea dumnezeiască sunt unite în mod teandric în persoana lui Hristos. În 34 Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere, p Ioan G. Coman, Geniul, p Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere, p. 69.

16 108 Poemul IV dogmatic, Sfântul relevă faptul că Logosul însuşindu-şi firea omenească afară de păcat, a unit în El cerul cu pământul. Întruparea Sa nu prejudiciază Dumnezeirea, căci a fost muritor, dar în acelaşi timp era şi Dumnezeu. Cei care nu cred în dumnezeirea Fiului comit un păcat pe care nu l-au făcut nici măcar demonii: păcatul acesta nu l-au făcut nici chiar diavolii, care au recunoscut pe Dumnezeu, pe alungătorul lor, încredinţându-se ei de aceasta din cele ce pătimeau (La Sfintele Paşti) 37. În Cuvântarea 31 afirmă cu tărie divinitatea Duhului Sfânt, aceasta fiind contribuţia cea mai originală a lui Grigorie la teologia trinitară 38. Profesorul Jean Bernardi consideră că situaţia în care a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic a fost una providenţială: Un episcop disponibil venit din Răsărit afirmă şi demonstrează, bazându-se pe texte, divinitatea Duhului Sfânt. Un împărat din extremul Occident (Teodosie n.n.) dă acestei învăţături sprijinul autorităţii sale atotputernice. De aici a rezultat formularea definitivă a unei dogme fundamentale care s-a înrădăcinat în toate cugetele. Putea fi concepută o mai mare reuşită? 39. Sfântul Părinte explică de ce Duhul Sfânt este mai puţin evidenţiat în Sfânta Scriptură. El spune că în Vechiul Testament este descoperit în mod clar Tatăl şi mai puţin clar Fiul, iar în Noul Testament Fiul este prezentat în mod clar şi Duhul Sfânt este doar indicat, deoarece aşa s-a produs procesul dezvoltării Revelaţiei divine în istoria mântuirii neamului omenesc. Duhul Sfânt a început lucrarea Sa în lume după înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer. Sfântul Duh este Dumnezeu adevărat, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul: Era întotdeauna şi este şi va fi, fără să aibă început, şi nici sfârşit, ci fiind de-a pururi împreună orânduit şi numărat cu Tatăl şi cu Fiul. Iar în poemul Despre Duhul, autorul spune: Să ne cutremurăm de marele Duh, Dumnezeu deopotrivă, prin Care/ Am cunoscut pe Dumnezeu şi Care este limpede Dumnezeu/ Şi Care mă îndumnezeieşte aici, Atotputernicul, a toate dătătorul Ibidem, p J. Bernardi, op. cit., p Ibidem. 40 Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere, p. 139.

17 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 109 Faţă de Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie nu ezită să exprime, într-un mod clar, dumnezeirea Sfântului Duh: Astfel, făcând paşi îndrăzneţi în lumina Duhului Sfânt, el a ajuns să exprime cel dintâi, între teologii Bisericii, adevărul că Duhul Sfânt este Dumnezeu, ca şi Tatăl şi Fiul 41. Celor care spuneau că Fiul nu poate fi deofiinţă cu Duhul deoarece unul este născut, iar celălalt purces, Sfântul le răspunde că acestea (naşterea şi purcederea) sunt două moduri de a poseda unica fiinţă divină. El le aduce ca argument exemplul cu Eva, Set şi Adam: Eva şi Set coboară din acelaşi Adam, unul fiind din plasmă, iar altul născut, fapt care nu a dus totuşi la o nedeofiinţime a lor, şi unul şi altul fiind deopotrivă oameni. Că unul este Tatăl şi altul Fiul şi altul Sfântul Duh, aceasta se datoreşte faptului logic că unul este nenăscut, altul născut şi altul purces, păstrându-se astfel neamestecarea celor trei ipostasuri în Unica natură şi vrednicie a Dumnezeirii (Cuvântarea a cincea Teologică cap. 9-11). El este lucrător împreună cu Fiul la zidirea şi învierea lumii (Psalmi 32, 6; 53, 30; Iov 30, 4), este ziditor al renaşterii celei duhovniceşti, sfinţeşte, atotputernic, atoatedătător, este Duh al blândeţii, însă în acelaşi timp Se aprinde faţă de cei care păcătuiesc 42. Nici El, Nici Fiul nu stau în poziţii secundare faţă de Tatăl: Chiar dacă unul este născut, iar altul purces, ei descind din rădăcina fără de început, fără să divizeze Dumnezeirea 43. Acest Duh, în care, după autor, rezidă originea înţelepciunii, este cel care l-a inspirat şi pe Sfântul Grigorie în toată activitatea sa. Prin contribuţia sa, problemele privitoare la Sfânta Treime şi-au aflat răspunsul definitiv, care a devenit şi tradiţie a Bisericii. Bazat pe revelaţie şi pe tradiţia anterioară, Sfântul Grigorie a elaborat o învăţătură personalistă, dinamică ce depăşeşte uneori gândirea primelor secole. El a stabilit cu o mare precizie proprietăţile specifice ale fiecărei Persoane divine şi identitatea de fiinţă dintre Ele. Omul este intermediar între lumea materială şi cea spirituală, alcătuit din trup şi suflet, acesta din urmă fiind o parte din lumea cugetătoare, chip şi asemănare cu El, sau cum spune într-unul din poemele sale: este o suflare a lui Dumnezeu şi cerescul a suferit/ 41 V. Cristescu, op. cit., p Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere, pp Ibidem, p. 126.

18 110 amestecare cu pământescul. Este lumină ascunsă în peşteră/ Şi totuşi dumnezeiască şi nemuritoare 44. Aşadar, omul este un amestec din cer şi pământ, este în acelaşi timp pământesc şi ceresc, trecător şi nepieritor, văzut şi înţelegător, între măreţie şi smerenie, unul şi acelaşi, duh şi carne, duh pentru har şi carne pentru mândrie 45. Trupul omenesc este cel care se războieşte cu omul, fiind un duşman binevoitor al sufletului şi prieten întinzător de curse, pe care autorul spune că se luptă să-l istovească ca unul care ştiu pentru ce am făcut şi că trebuie să mă urc la Dumnezeu cu ajutorul faptelor 46. Am fost creaţi cu trup şi suflet, spune autorul, ca să cunoaştem că în acelaşi timp suntem şi foarte mari şi foarte umili, pământeşti şi cereşti, vremelnici şi nemuritori, moştenitori ai luminii şi ai focului, adică ai întunericului după partea din fiinţa noastră spre care ne vom apleca. Asceza este considerată de către autor o eliberare a sufletului de materie, ieşirea sufletului din trup 47. Căderea omului în păcat s-a petrecut prin mâncarea din pomul neascultării. Acest pom nu a fost sădit de Dumnezeu pentru ca omul să cadă în păcat, ci pentru ca omul să se întărească în practicarea virtuţii: nu fusese sădit cu vreun gând rău de la început şi care nu fusese oprit pentru vreo invidie oarecare ( ) ci, era bun dacă se împărtăşea din el la vreme potrivită, căci pomul acela era o contemplare, după părerea mea, la care este cu putinţă de a ajunge, fără vreo primejdie, numai celor care sunt mai desăvârşiţi după firea lor, dar nu era bun pentru cei încă mai simpli şi mai lacomi după pofta lor, aşa cum nici mâncarea desăvârşită nu este prielnică la cei plăpânzi încă şi cărora le trebuie lapte 48. Şi la căderea în păcat omul a primit un dar de la Părintele său ceresc, şi anume moartea. Aceasta reprezintă curmarea păcatului ca să nu rămână fără de moarte răutatea şi astfel pedeapsa se face iubire de oameni. Căci, în felul acesta, cred eu, pedepseşte Dumnezeu Ibidem, p Ibidem, p Sfântul Grigorie de Nazianz, Taina, p Bernardi, op. cit., p Sfântul Grigorie de Nazianz, Opere, p Ibidem.

19 CONTRIBUŢIA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NAZIANZ 111 Mântuirea omului este un dar de la Dumnezeu. Atât Sfântul Grigorie din Nazianz, cât şi ceilalţi doi Sfinţi Ierarhi sunt o călăuză sigură şi de necontestat pentru orientarea noastră teologică 50. Teologia modernă nu poate face abstracţie de gândirea lor care rămâne normativă datorită faptului că a avut un caracter general, incluzând toate aspectele vieţii omului, dar şi ale societăţii 51. Ei au fost cei care au arătat care trebuie să fie relaţia între cultură, trăire şi slujire şi cum trebuie creştinul, dar în special preotul să le combine în viaţa sa. Ei şi-au însuşit cultura timpului lor, punând-o în slujba teologiei. Sfinţii Trei Ierarhi sunt patronii învăţământului teologic, deoarece prin concepţia, prin ideile pedagogice din unele lucrări ale lor, rămân îndrumători în acţiunea de creştere şi a viitorilor preoţi ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii noastre 52. Minte aleasă, subtilă şi cutezătoare, Sfântul Grigorie din Nazianz este pentru Biserica Ortodoxă, Teologul prin excelenţă. Geniul său s-a manifestat îndeosebi în trei domenii: al teologiei, al misionarismului şi al poeziei. El a creat bunuri spirituale şi morale de care beneficiază cu atâta folos de mai bine de 1500 de ani creştinismul 53. Prin aceasta el rămâne un model de gândire, de simţire şi de creaţie literară chiar şi pentru adversarii săi. Întreaga lume creştină îi datorează formularea clasică a învăţăturii despre Sfânta Treime cea mai mare taină care stă la temelia credinţei ortodoxe, precum şi multe capodopere ale literaturii sacre creştine. Sfântul Grigorie este cel care apără dumnezeirea Duhului Sfânt şi formulează învăţătura ortodoxă cu privire la această problemă. El a fost nu doar un teolog, ci şi un mare apoget al credinţei creştine. Apologeţii au fost pentru creştinii din toate timpurile adevăraţi ghizi ai conştiinţelor ( ) Considerăm că readucerea în predică a acestor pagini apologetice 50 Constantin Leonte, Sfinţii Trei Ierarhi modele desăvârşite pentru pregătirea teologică, intelectuală şi morală a viitorilor slujitori ai Sfintelor altare, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 2000, p Tache Sterea, Actualitatea gândirii teologice a Sfinţilor Trei Ierarhi la sfârşit de mileniu, în Studii Teologice, Revista Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, nr. 1-2, Bucureşti, 1999, p Dumitru Călugăr, Actualitatea ideilor pedagogice în unele din lucrările Sfinţilor Trei Ierarhi, în Mitropolia Ardealului, ianuarie-martie, 1974, p Cf. Ioan G. Coman, Geniul, p. 31.

20 112 (din opera Sfântului Grigorie n.n.) este de natură să revigoreze idealul vieţii creştine în perioada de re-naştere spirituală (de astăzi n.n.) în care Biserica este factorul hotărâtor 54. Opera sa este însă foarte importantă şi în domeniul hristologiei: el alături de ceilalţi părinţi Capadocieni, având o contribuţie indiscutabilă în ceea ce priveşte conturarea personalităţii Fiului lui Dumnezeu, Care este şi fiul omului în acelaşi timp. Astfel, în anul 431 Sfântul Grigorie a fost citat ca autoritate majoră în Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes, iar în anul 451, el va fi desemnat cu numele de Grigorie Teologul, în Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon. Gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nazianz va rămâne ca principiu normativ pentru gândirea creştină ulterioară. Cei mai mari cugetători creştini ai ultimelor două perioade patristice se vor folosi de lucrările Sfântului Grigorie de Nazianz: Aceasta a marcat începutul actualizării şi continuităţii gândirii sale teologice până în vremea noastră 55. Teologia Sfântului Grigorie a exercitat o mare influenţă asupra învăţăturii creştine şi a spiritualităţii din veacurile următoare. În tradiţia patristică importanţa sa este covârşitoare. St. Gregory Nazianzen s Contribution to the Formulation of Christian Doctrine at the Second Ecumenical Council Abstract: In the present study I have attempted to portray the contribution of one of the great Church Fathers to defining the Christian doctrine. In order to have a complete picture of the moment, I have depicted the cultural and theological ambience of the council. The means of achieving the aim of the study consisted mainly in the catechetical analysis of St Gregory s fundamental work Five Theological Orations. The analysis is especially helpful in bringing forth St. Gregory s qualities of catechist and rhetorician and acknowledges once more the appellative of genuine creative theologian that was given to him by posterity. The Christian world owes St. Gregory of Nazianz the classical definition of the teaching on Trinity. 54 Costache Grigoraş, Omiletica şi Catehetica, Editura Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi, 1993, pp V. Cristescu, op. cit., p. 8.

Studiul 1 - Duhul Sfant si Cuvantul

Studiul 1 - Duhul Sfant si Cuvantul Studiul 1 pentru 7 ianuarie 2017 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit

Mai mult

FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR

FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR Carte de colorat Dalia Teodora Ana 27/02/2016 este locul unde venim pe lume şi în care ne dezvoltăm (creştem). Este locul unde găsim dragoste, respect, linişte, înţelegere,

Mai mult

Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare

Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ Denumire: Planificare religie cultul ortodox Autor: ISPAS Liliana Unitatea de învăţământ: Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Corabia Disciplina: Religie ortodoxă Clasa: V-VIII

Mai mult

Studiul 6 - Lucrarea lui Petru

Studiul 6 - Lucrarea lui Petru Studiul 6 pentru 11 august 2018 T.M. Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: «În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este

Mai mult

3. Ferice de cel ce rabda ispita

3. Ferice de cel ce rabda ispita Studiul 3 pentru 18 octombrie 2014 «Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-l iubesc.» (Iacov 1:12) 1. Iacov 1:13-14.

Mai mult

Stăruința

Stăruința Stăruința Stăruința În legătură cu apostolii, cu primii creştini şi cu primele adunări, în cartea Faptele Apostolilor apare în câteva versete cuvântul a stărui. Acest cuvânt înseamnă a face ceva în mod

Mai mult

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd Neale Donald Walsch Conversatii, cu Dumnezeu Un dialog nou si, neasteptat, Volumul IV Trezirea speciei Traducere din limba engleză de Mihaela Ivănuș Editura For You București 1 Nu credeam că voi face asta

Mai mult

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Teologie Ortodoxă 1.3 Departamentul Teologie Ortodoxă

Mai mult

Wise King Solomon Romanian CB

Wise King Solomon Romanian CB Biblia pentru copii prezintă Înțeleptul Împărat Solomon Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: Lazarus Adaptată după: Ruth Klassen Tradusă de: Ana Ionesi Produsă de: Bible for Children www.m1914.org BFC

Mai mult

Studiul 8 - Smerenia intelepciunii ceresti

Studiul 8 - Smerenia intelepciunii ceresti Studiul 8 pentru 22 noiembrie 2014 Iacov 3:13-4:10 CUM SĂ FII ÎNȚELEPT Iacov 3:13-14 DOUĂ TIPURI DE ÎNȚELEPCIUNE Iacov 3:15-18 ÎNȚELEPCIUNEA «PASIONALĂ» Iacov 4:1-4 CONFLICTELE ÎNȚELEPCIUNII: PASIONALĂ

Mai mult

EN_IV_2019_Limba_romana_Test_2

EN_IV_2019_Limba_romana_Test_2 EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a 2019 LIMBA ROMÂNĂ Test 2 Judeţul/sectorul... Localitatea... Şcoala... Numele şi prenumele elevului...... Clasa a IV-a... Băiat Fată EN IV 2019 Pagina 1 din 9

Mai mult

Studiul 6 - Poporul lui Dumnezeu, sigilat

Studiul 6 - Poporul lui Dumnezeu, sigilat Studiul 6 pentru 9 februarie 2019 Cei 144.000 sigilaţi sunt prezentaţi în două ocazii paralele: Apocalipsa 7 şi 14:1-5. În prima ocazie, rămân în picioare înaintea iminentei veniri a Mielului. În a doua,

Mai mult

Despre frumusetea si importanta Sfintei Euharistii

Despre frumusetea si importanta Sfintei Euharistii Despre frumuseţea, temeinicia şi importanţa Sfintei Euharistii... Biserica - trup a lui Iisus Hristos şi comuniune a Duhului Sfânt Înainte de a intra în reflecţiile asupra Sfintei Liturghii, de a înţelege

Mai mult

Studiul 7 - Drumul credintei

Studiul 7 - Drumul credintei Studiul 7 pentru 12 august 2017 Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută. (Evrei 11:6)

Mai mult

Prin Harul lui Dumnezeu Andrei Episcopul Covasnei si Harghitei Preacuviosului cin monahal Preacucernicilor Parinţi, slujitori ai Sfintelor Altare Stim

Prin Harul lui Dumnezeu Andrei Episcopul Covasnei si Harghitei Preacuviosului cin monahal Preacucernicilor Parinţi, slujitori ai Sfintelor Altare Stim Prin Harul lui Dumnezeu Andrei Episcopul Covasnei si Harghitei Preacuviosului cin monahal Preacucernicilor Parinţi, slujitori ai Sfintelor Altare Stimate autoritaţi Iubiţi fraţi si surori întru Domnul,

Mai mult

Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Stefan cel Mare Buletin Parohial August 2019 Preot: Presedinte: Marinela White Telefon: Telefon: (727) Relig

Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Stefan cel Mare Buletin Parohial August 2019 Preot: Presedinte: Marinela White Telefon: Telefon: (727) Relig Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Stefan cel Mare Buletin Parohial August 2019 Preot: Presedinte: Marinela White Telefon: Telefon: (727) 458-6220 Religious Service Address: Mailing Address: 219 S. Betty

Mai mult

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori Raport Anual 2017 Lucrarea are culori Adaptat timpului, dar ancorat pe stâncă CINE SUNTEM NOI?...cei care credem că fiecare copil și tânar este important și valoros în ochii Lui Dumnezeu... "Încredințează-ți

Mai mult

PDF: Tinerețea – vârstă a provocărilor. Educația prin iubire a tinerilor (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul)

PDF: Tinerețea – vârstă a provocărilor. Educația prin iubire a tinerilor (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul) 14/02/2019 Tinerețea vârstă a provocărilor. Educația prin iubire a tinerilor (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul) / Επικαιρότητα Fiind întrebat cum ar putea să se apropie părinții și să-i îndrepte pe tinerii

Mai mult

Studiul 11 - Crestinul si datoriile financiare

Studiul 11 - Crestinul si datoriile financiare CREŞTINUL ŞI DATORIILE FINANCIARE Studiul 11 pentru 17 martie 2018 Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica;

Mai mult

Presentación de PowerPoint

Presentación de PowerPoint Lecția 1, 6 Aprilie 2019 Toate își au vremea lor (Eclesiastul 3:1). Dumnezeu a creat timpul și ritmurile care dirijează viața pe Pământ (pentru plante, animale și pentru oameni). Aceste ritmuri sunt identice

Mai mult

Interior manual religie III_2.indd

Interior manual religie III_2.indd MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE Cristina Benga Aurora Ciachir Niculina Filat Mihaela Ghiţiu Ioana Niculae MANUAL PENTRU CLASA A III-A RELIGIE Cultul ortodox SEMESTRUL AL II-LEA Dumnezeu

Mai mult

CUPRINS: Mulţumiri... IX Prefaţă... XIII Introducere... XVII Capitolul 1 Tu eşti deja perfect... 3 Capitolul 2 Amintirile... 9 Capitolul 3 Ştergerea a

CUPRINS: Mulţumiri... IX Prefaţă... XIII Introducere... XVII Capitolul 1 Tu eşti deja perfect... 3 Capitolul 2 Amintirile... 9 Capitolul 3 Ştergerea a CUPRINS: Mulţumiri... IX Prefaţă... XIII Introducere... XVII Capitolul 1 Tu eşti deja perfect... 3 Capitolul 2 Amintirile... 9 Capitolul 3 Ştergerea amintirilor... 15 Capitolul 4 Puterea cuvântului Mulţumesc...

Mai mult

FACULTATEA DE INGINERIE ŞI MANAGEMENT

FACULTATEA DE INGINERIE ŞI MANAGEMENT Ghid de interviu în vederea admiterii la programul de studii de licență ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ (IF, ID) Întrebări orientativ - transversale 1. Care sunt motivele pentru care vă înscrieţi la acest program

Mai mult

Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului

Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului Mărturisirea de credință ortodoxă împotriva tuturor ereziilor a Preafericitului Părinte Damianos, Arhiepiscopul Sinaiului În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Toți cei care am fost botezați

Mai mult

CONSTIENT Marius Chirila

CONSTIENT Marius Chirila CONSTIENT Marius Chirila Stau cu mine si ma intreb ce as putea sa iti mai ofer in plus. Ai deja totul, esti deja totul. Nu exista limita la ce ai putea sa faci pentru ca nu exista limita la ceea ce esti.

Mai mult

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETRE SERGESCU DROBETA TURNU SEVERIN Revistă de creații literare ale elevilor clasei I A Prof. înv. primar: Ionica Dăgădiță Martie 2

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETRE SERGESCU DROBETA TURNU SEVERIN Revistă de creații literare ale elevilor clasei I A Prof. înv. primar: Ionica Dăgădiță Martie 2 ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETRE SERGESCU DROBETA TURNU SEVERIN Revistă de creații literare ale elevilor clasei I A Prof. înv. primar: Ionica Dăgădiță Martie 2019 FLORI DE GÂND PENTRU MAMA Cu toată dragostea pentru

Mai mult

CURRICULUM VITAE Numele şi prenumele: Florescu Marius-Alexandru Adresa: Blv. Cetăţii nr. 56, sc. B, apart Timişoara, judeţul Timiş, România

CURRICULUM VITAE Numele şi prenumele: Florescu Marius-Alexandru Adresa: Blv. Cetăţii nr. 56, sc. B, apart Timişoara, judeţul Timiş, România CURRICULUM VITAE Numele şi prenumele: Florescu Marius-Alexandru Adresa: Blv. Cetăţii nr. 56, sc. B, apart. 19 300653 Timişoara, judeţul Timiş, România Tel.: 0723.223.436 E-mail: pr.mariusflorescu@yahoo.ro

Mai mult

Minunea in 365 de zile - Perceptele dlui Browne -

Minunea in 365 de zile - Perceptele dlui Browne - Pentru Papi, primul meu profesor Un profesor are un impact asupra eternității; nu știe niciodată unde se termină influența lui. Henry Adams Preceptele sau maximele au mare însemnătate; dacă ai la îndemână

Mai mult

Microsoft Word - Buletin Parohial 27 Noiembrie Duminica a XXX-a dupa Rusalii.docx

Microsoft Word - Buletin Parohial 27 Noiembrie Duminica a XXX-a dupa Rusalii.docx Nov. 27, 2016: Duminica a XXX-a după Rusalii (a dregătorului bogat - păzirea poruncilor) Apostolul: Coloseni 3:12-16: Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile

Mai mult

Anexa

Anexa ANEXĂ LA REGULAMENTUL SPECIFIC PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA OLIMPIADEI DE RELIGIE PENTRU CLASELE VII-XII CULTUL ORTODOX TEMATICA GENERALĂ A OLIMPIADEI DE RELIGIE CLASA A VII-A şcolară în vigoare

Mai mult

Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism – ÎPS Ierotheos Vlahos

Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism – ÎPS Ierotheos Vlahos Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism ÎPS Ierotheos Vlahos Mulţi creştini ortodocşi evlavioşi, mai ales dintre tineri, cer să fie informaţi despre diferenţele dintre Biserica Ortodoxă şi Papism.

Mai mult

Mihaela Achim Dragoş Ioniță Florentina Nicula RELIGIE CULTUL ORTODOX Caietul elevului CLASA A IV-A SEMESTRUL AL II-LEA

Mihaela Achim Dragoş Ioniță Florentina Nicula RELIGIE CULTUL ORTODOX Caietul elevului CLASA A IV-A SEMESTRUL AL II-LEA Mihaela Achim Dragoş Ioniță Florentina Nicula RELIGIE CULTUL ORTODOX Caietul elevului CLASA A IV-A SEMESTRUL AL II-LEA Cu Hristos, în Săptămâna Patimilor Să înțelegem textul 1. Completează spațiile libere

Mai mult

A deveni om

A deveni om A DEVENI OM Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BEHR, JOHN A deveni om: meditaţii de antropologie creştină în cuvânt şi imagine/ pr. John Behr; trad. de Dragoş Dâscă. - Iaşi: Doxologia, 2017

Mai mult

Indicații răspunde fiecărei afirmaţii potrinit următoarei scale: 3 = De fiecare dată, puternic adevărat. 2 = Majoritatea timpului. De cele mai mlte or

Indicații răspunde fiecărei afirmaţii potrinit următoarei scale: 3 = De fiecare dată, puternic adevărat. 2 = Majoritatea timpului. De cele mai mlte or Indicații răspunde fiecărei afirmaţii potrinit următoarei scale: 3 = De fiecare dată, puternic adevărat. 2 = Majoritatea timpului. De cele mai mlte ori adevărat 1 = Câteodată, din când în când 0 = Niciodată

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Sărbătoarea Mărţişorului 1 Martie MĂRŢIŞORUL Mărțișorul este un mic obiect-talisman legat cu un șnur format din două fire împletite, unul roșu și altul alb. Purtătorul lui este protejat împotriva răului.

Mai mult

Viaäç Bucu,ie Dumne9eu Întâlnirea 1 Iubi,e Dumnezeule, spune-mi cine ești DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU, CREATOR ȘI TATĂ

Viaäç Bucu,ie Dumne9eu Întâlnirea 1 Iubi,e Dumnezeule, spune-mi cine ești DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU, CREATOR ȘI TATĂ Viaäç Bucu,ie Dumne9eu Întâlnirea 1 Iubi,e spune-mi cine ești DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU, CREATOR ȘI TATĂ 6 5 4 3 2 1 PREGĂTIREA ÎNTÂLNIRII Tema întâlnirii Dumnezeu vrea sǎ intre în relaţie cu oamenii.

Mai mult

ConstanŃa Cristescu LITURGHIER DE STRANĂ EdiŃia a II-a revizuită şi adăugită Editura UniversităŃii Aurel Vlaicu Arad, 2005

ConstanŃa Cristescu LITURGHIER DE STRANĂ EdiŃia a II-a revizuită şi adăugită Editura UniversităŃii Aurel Vlaicu Arad, 2005 ConstanŃa Cristescu LITURGHIER DE STRANĂ EdiŃia a II-a revizuită şi adăugită Editura UniversităŃii Aurel Vlaicu Arad, 2005 CUPRINS Cuvânt introductiv...13 PARTEA I: DUMNEZEIASCA LITURGHIE A SFÂNTULUI IOAN

Mai mult

regulament2013

regulament2013 REGULAMENT Privind organizarea şi desfăşurarea Concursului Judeţean de interpretare a colindelor, Colindătorii pentru formaţiile corale şi grupurilor vocale tradiţionale din învăţământul preuniversitar.

Mai mult

Christian teacher - Vogel RO

Christian teacher - Vogel RO DASCĂLUL CREȘTIN O epistolă lizibilă a lui Hristos DASCĂLUL Care este influența unui dascăl? Are el/ea vreo influență? Cine așteaptă din partea lor să fie o influență? INFLUENȚATORI În top pe Twitter/Instagram

Mai mult

Collaboration

Collaboration Colaborarea Pentru îmbunătățirea învățării Colaborare? Zidind împreună Lucrând împreună Gândind împreună Crescând împreună Crescând Colaborare împreună Gândind Lucrând Zidind Relații Care este elementul

Mai mult

Material de presa_doc 2015

Material de presa_doc 2015 Tabăra de vară 2015 Spre înăţtimea credinţei în Munţii Maramureşului Ediţia a II-a Cronică montană Într-un cadru bucolic, feeric s-a desfăşurat şi anul acesta, pe trei serii (29.06.-03.07, 13.07-17.07,

Mai mult

STRATÉGIE D’EMPRUNT POUR LA CROISSANCE DE L’ENTREPRISE

STRATÉGIE D’EMPRUNT  POUR LA CROISSANCE DE L’ENTREPRISE MISIUNEA CREDINŢEI CREŞTINE ÎNTR-O LUME SECULARIZATĂ ŞI MULTICULTURALĂ. O ABORDARE DIN PERSPECTIVĂ VECHI-CATOLICĂ 1 Arh. Jooris A. Vercaamen Traducere din engleză de Pr.Lect.Dr. Dan Sandu, George Colibaba

Mai mult

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui Iisus 163 Cuviosul Paisie de la Neamţ despre Rugăciunea lui Iisus Învăţătura Sfântului Paisie despre

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui Iisus 163 Cuviosul Paisie de la Neamţ despre Rugăciunea lui Iisus Învăţătura Sfântului Paisie despre Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui Iisus 63 Cuviosul Paisie de la Neamţ despre Rugăciunea lui Iisus Învăţătura Sfântului Paisie despre Rugăciunea lui Iisus este cuprinsă într-o epistolă

Mai mult

EN_IV_2018_Limba_romana_Test_2

EN_IV_2018_Limba_romana_Test_2 EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a 2018 LIMBA ROMÂNĂ Test 2 Judeţul/sectorul... Localitatea... Şcoala... Numele şi prenumele elevului...... Clasa a IV-a... Băiat Fată EN IV 2018 Pagina 1 din 10

Mai mult

Microsoft Word - Buletin Parohial 12 Mai Duminica a III-a dupa Pasti.docx

Microsoft Word - Buletin Parohial 12 Mai Duminica a III-a dupa Pasti.docx Mai 12, 2019: Duminica a III-a după Paști (a Femeilor Mironosițe) Apostolul: Fapte, 6:1-7: În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor

Mai mult

01. Sfantul Ilarie pg.fm

01. Sfantul Ilarie pg.fm Prolog Philippe HENNE SFÂNTUL ILARIE DE POITIERS. O INTRODUCERE 1 S FACEM CUNO{TIN} CU DUMNEZEU Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HENNE, PHILIPPE Sfântul Ilarie de Poitiers : o introducere

Mai mult

Drumul crucii

Drumul crucii Drumul crucii Drumul crucii La sfarsitul versetului 4 al aceluiasi capitol din Evanghelia dupa Ioan, Domnul Hristos spusese: "Nu v-am spus aceste lucruri de la inceput, pentru ca eram cu voi." Dar acum,

Mai mult

15 Botezul descoperă.conectează-te.experimentează

15 Botezul descoperă.conectează-te.experimentează 15 Botezul descoperă.conectează-te.experimentează 15 BOTEZUL DESCOPERĂ Botezul reprezintă cufundarea noastră completă în dragostea lui Dumnezeu, așa cum a fost ea manifestată prin moartea, îngroparea și

Mai mult

DEZBINARE Pastor Paul Hamilton 1

DEZBINARE Pastor Paul Hamilton 1 DEZBINARE Pastor Paul Hamilton 1 Dezbinare II Samuel 2 şi I Corinteni 12 Pastorul Paul Hamilton Introducere Eu sper că atunci cînd studiaţi Vechiul Testament, studiați mai mult decît doar istoria. Eu sper

Mai mult

Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei

Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei Până să dea gerul, au locuit, tot într-o odaie, la marginea mahalalei Obor, din Călărași. Ea are 36 de ani, el are 38. Și 11 copii. Asta ne amuză: Mă, voi sunteți

Mai mult

Chestionar_1

Chestionar_1 Chestionar 1 Partea I: Informatii cu caracter general: Va rugam bifati raspunsul corespunzator: 1.1 Sunteti: Barbat Femeie Cu domiciliul in mediul urban Cu domiciliul in mediul rural Completati: 1.2. Denumirea

Mai mult

MISIUNE PASTORAL-CULTURALĂ PRIN RADIO

MISIUNE PASTORAL-CULTURALĂ PRIN RADIO MISIUNE PASTORAL-CULTURALĂ PRIN RADIO * 1. Istorie şi evoluţie Istoria radioului în România a început cu rugăciunea Tatăl nostru, aceasta fiind prima emisie pe unde hertziene a postului de radio public

Mai mult

ACTUALITATEA BISERICEASCĂ ŞI ECUMENICĂ CHURCH AND ECUMENICAL NEWS Consultarea Discriminare, Persecuție, Martiriu: Urmându-L împreună pe Hristos, Tiran

ACTUALITATEA BISERICEASCĂ ŞI ECUMENICĂ CHURCH AND ECUMENICAL NEWS Consultarea Discriminare, Persecuție, Martiriu: Urmându-L împreună pe Hristos, Tiran ACTUALITATEA BISERICEASCĂ ŞI ECUMENICĂ CHURCH AND ECUMENICAL NEWS Consultarea Discriminare, Persecuție, Martiriu: Urmându-L împreună pe Hristos, Tirana, Albania, 2-4 noiembrie 2015 Pr. Prof. Dr. Aurel

Mai mult

Gheronda Gavriil: „Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare”

Gheronda Gavriil: „Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare” Gheronda Gavriil: Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare Gheronda Gavriil de la chilia Sfântul Hristodoul de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos Gheronda Gavriil:

Mai mult

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE FACULTATEA DE LITERE FINALIZARE STUDII nivel licență sesiunea Iulie 2019 Tematica pentru proba scrisă SPECIALIZ

CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE FACULTATEA DE LITERE FINALIZARE STUDII nivel licență sesiunea Iulie 2019 Tematica pentru proba scrisă SPECIALIZ CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE FACULTATEA DE LITERE FINALIZARE STUDII nivel licență sesiunea Iulie 2019 Tematica pentru proba scrisă SPECIALIZAREA: Teologie Ortodoxă Pastorală (4 ani) Teologie

Mai mult

NLP Mania CĂLĂTORIA EROULUI DESCOPERĂ CINE EȘTI CU ADEVĂRAT ȘI CUM SĂ ÎȚI ÎMPLINEȘTI DESTINUL

NLP Mania CĂLĂTORIA EROULUI DESCOPERĂ CINE EȘTI CU ADEVĂRAT ȘI CUM SĂ ÎȚI ÎMPLINEȘTI DESTINUL NLP Mania CĂLĂTORIA EROULUI DESCOPERĂ CINE EȘTI CU ADEVĂRAT ȘI CUM SĂ ÎȚI ÎMPLINEȘTI DESTINUL Cuprins: 1. Cine esti tu / cunoasterea eroului (acum faci cunostiinta cu tine insuti) a) cele 12 arhetipuri

Mai mult

Daniel and the Lions Den Romanian CB

Daniel and the Lions Den Romanian CB Biblia pentru copii prezintă Daniel În Groapa Leilor Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: Jonathan Hay Adaptată după: Mary-Anne S. Tradusă de: Ana Ionesi Produsă de: Bible for Children www.m1914.org BFC

Mai mult

Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să

Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să faci cu uşurinţă lucrurile pe care alţii le fac greu

Mai mult

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO 1. Principii de bază Ce trebuie să luăm în considerare atunci când comunicăm la birou? Comunicarea la birou nu este nici complicată, nici foarte simplă. Fiecare dintre noi are competențe de bază în interacțiunea

Mai mult

R O M Â N I A UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA Str. Mihail Kogãlniceanu, nr. 1, Cluj-Napoca Tel. (00) *; ; 40.53

R O M Â N I A UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA Str. Mihail Kogãlniceanu, nr. 1, Cluj-Napoca Tel. (00) *; ; 40.53 R O M Â N I A UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA Str. Mihail Kogãlniceanu, nr. 1, 400084 Cluj-Napoca Tel. (00) 40-264 - 40.53.00*; 40.53.01; 40.53.02 ; 40.53.22 Fax: 40-264 - 59.19.06 E-mail: HYPERLINK

Mai mult

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Teologie Ortodoxă 1.3 Departamentul Teologie Ortodoxă

Mai mult

Ce este educaţia Dacă este să analizăm din punct de vedere etimologic, educația vine din latinescul educo-educare, care înseamnă a alimenta, a crește

Ce este educaţia Dacă este să analizăm din punct de vedere etimologic, educația vine din latinescul educo-educare, care înseamnă a alimenta, a crește Ce este educaţia Dacă este să analizăm din punct de vedere etimologic, educația vine din latinescul educo-educare, care înseamnă a alimenta, a crește - plante sau animale. Având înțelesuri asemănătoare

Mai mult

Primara_0_BW_23912_PBSG_C2_00.qxd

Primara_0_BW_23912_PBSG_C2_00.qxd Primara_8_BW_23912_PBSG_C2_08.qxd 15.12.2015 09:11 Page 36 cţ Le ia 8 O poruncă nouă Daniel 6:25-28; Profeţi şi regi, pp. 544, 545 i-ai făcut un loc special unde te rogi de obicei? Ţ Oamenii aleg diferite

Mai mult

Microsoft Word - o talcuire la crez.doc

Microsoft Word - o talcuire la crez.doc Episcop NICOLAE VELIMIROVICI Credinţa poporului lui Dumnezeu - o explicare a Crezului - Traducere din limba engleză: Diana Potlog Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul

Mai mult

REGULAMENT Adm. B. Eccl revizuit RO

REGULAMENT Adm. B. Eccl revizuit RO REGULAMENT PENTRU ADMINISTRAREA BUNURILOR ECLEZIASTICE I. INTRODUCERE 1. Pentru a-şi desfăşura misiunea, Biserica are nevoie de mijloace de natură economică. Conciliul al II-lea din Vatican, vorbind despre

Mai mult

CASIAN, ARHIEPISCOPUL DUNĂRII DE JOS NAŞTEREA DOMNULUI, ÎNDUMNEZEIREA OMULUI PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI GALAŢI,

CASIAN, ARHIEPISCOPUL DUNĂRII DE JOS NAŞTEREA DOMNULUI, ÎNDUMNEZEIREA OMULUI PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI GALAŢI, CASIAN, ARHIEPISCOPUL DUNĂRII DE JOS NAŞTEREA DOMNULUI, ÎNDUMNEZEIREA OMULUI PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI GALAŢI, 2015 1 2 CASIAN din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos, Preacucernicilor

Mai mult

Lupoiaca Anda şi taina Muntelui Omul - extrait

Lupoiaca Anda şi taina Muntelui Omul - extrait Ne aflăm în România, singura ţară din lume în care copiii nu se tem de lupi. Anda, lupoaica sfântă, poartă în ea trei pui, dintre care unul este simbolul unei noi ere de pace pentru omenire. Cei răi nu

Mai mult

Rapirea_Adunarii

Rapirea_Adunarii Perioada de timp actuală şi cea viitoare (6) Răpirea Adunării (Bisericii) Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 4.14-18 1 Tesaloniceni 4.14-18: Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că

Mai mult

Adunare - SIBIU 19

Adunare - SIBIU 19 Adunare - SIBIU 19.08.2007, 11 00 Ewald Frank [Fr. Daniel: Lăudat şi binecuvântat să fie Numele Domnului. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi, este o zi de sărbătoare pentru noi. Este o zi pe care

Mai mult

Microsoft Word - New Document Microsoft Word

Microsoft Word - New Document Microsoft Word Casa Sindicatelor din Timişoara Sâmbătă - 15 decembrie 2007 1 Ewald Frank Vă salut pe toţi în scumpul Nume al lui Isus Hristos, Domnul nostru! Pentru mine această adunare este o surpriză, dar noi ne-am

Mai mult

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DE VEST 1.2 Facultatea / Departamentul LITERE, ISTORIE ȘI

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DE VEST 1.2 Facultatea / Departamentul LITERE, ISTORIE ȘI FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DE VEST 1.2 Facultatea / Departamentul LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE / STUDII ROMÂNEȘTI 1.3 Catedra TEOLOGIE ORTODOXĂ

Mai mult

III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzil

III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzil III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzile adunate. Uită-te la aceste exemple simple despre

Mai mult

Epistole_ale_lui_Hristos

Epistole_ale_lui_Hristos Epistole ale lui Hristos Versete călăuzitoare: În epistola 2 Corinteni capitolul 3, apostolul Pavel ne prezintă pe Hristos în trei feluri: În primul rând, Hristos este scris pe inimile credincioşilor care

Mai mult

Notă de prezentare

Notă de prezentare Anexa nr... la ordinul ministrului educației naționale nr. /.2014 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE Programa școlară pentru disciplina RELIGIE CULTUL ORTODOX Clasele a III-a - a IV-a Aprobată prin ordin al

Mai mult

Europass CV

Europass CV Curriculum Vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Ciobanu Petru-Ion Adresa(e) Sat. Heciul-Vechi, r-nul. Sângerei (Republica Moldova) Mobil 079251306 E-mail(uri) ciobanupetru85@yahoo.com Naţionalitate(-tăţi)

Mai mult

Microsoft Word - HIMCINSCHI_M_Fisa disciplinei doctorat 2018_2019.docx

Microsoft Word - HIMCINSCHI_M_Fisa disciplinei  doctorat 2018_2019.docx FIŞA DISCIPLINEI anul universitar 2016 2017 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia 1.2. Facultatea TEOLOGIE ORTODOXĂ ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 1.3.

Mai mult

Altarul 7-9 (2016).indd

Altarul 7-9 (2016).indd P A G I N I O M I L E T I C E PREDICĂ LA DUMINICA A 20-A DUPĂ RUSALII (LUCA 7, 11-16) CE ESTE VIAȚA ȘI CARE ESTE VALOAREA EI? Preot dr. Ionel Popescu Tinere, ție îți zic, scoală-te. Și s-a ridicat îndată

Mai mult

Dreptul asupra moştenirii. Explicaţii teoretice şi aspecte practice CUVÂNT ÎNAINTE Am întocmit actualul curs de drept succesoral, pe considerentul că

Dreptul asupra moştenirii. Explicaţii teoretice şi aspecte practice CUVÂNT ÎNAINTE Am întocmit actualul curs de drept succesoral, pe considerentul că Dreptul asupra moştenirii. Explicaţii teoretice şi aspecte practice CUVÂNT ÎNAINTE Am întocmit actualul curs de drept succesoral, pe considerentul că majoritatea apariţiilor editoriale aflate în circulaţie,

Mai mult

Microsoft Word - Legamantul cel vesnic - lucrez in el

Microsoft Word - Legamantul cel vesnic - lucrez in el E.J. Waggoner Legământul cel veşnic Legământul cel veşnic făgăduința lui Dumnezeu pentru Avraam și lume o serie de articole publicate între 7 mai 1896-27 mai 1897 în revista britanică The Present Truth

Mai mult

The 7 Habits of Successful Families Copyright 1997 Franklin Covey Company Franklin Covey and the FC logo and trademarks are trademarks of FranklinCove

The 7 Habits of Successful Families Copyright 1997 Franklin Covey Company Franklin Covey and the FC logo and trademarks are trademarks of FranklinCove The 7 Habits of Successful Families Copyright 1997 Franklin Covey Company Franklin Covey and the FC logo and trademarks are trademarks of FranklinCovey Co Published by arrangement with St. Martin s Press,

Mai mult

Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Tim

Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Tim Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Timp de o săptămână, au transformat pasiunea și talentul

Mai mult

Microsoft Word - BuscaCosminMugurel_Invatarea ca raspuns la problemele unei comunitati.docx

Microsoft Word - BuscaCosminMugurel_Invatarea ca raspuns la problemele unei comunitati.docx ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE MODELAREA PROCESELOR SOCIALE REFERAT BUSCA COSMIN MUGUREL CIBERNETICA SI ECONOMIE CANTITATIVA ANUL II 1 Invatarea ca raspuns la problemele unei comunitati. "Ce ar fi daca ne-am

Mai mult

Adevarata Religie For Priniting

Adevarata Religie For Priniting Adevărata Religie Abu Amina Bilal Philips 2 Islamul!!!!!!!!!!! 3 Mesajul Islamului!!!!!!!!! 6 Mesajul Falsei Religii!!!!!!!! 11 Universalitatea Islamului!!!!!!! 14 Recunoaşterea Lui Allah!!!!! 16 3 Islamul!

Mai mult

IN NUMELE TATALUI – Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre sp

IN NUMELE TATALUI – Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre sp IN NUMELE TATALUI Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre spectacolul procurorilor DNA: Orice om politic sau om de

Mai mult

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd 30 de lucruri pe care nu le po}i afla de la prieteni {i p rin}i CORINT JUNIOR Salutare, Fetele au făcut întotdeauna parte din viaţa ta. Dar până acum, tu şi prietenii tăi v - aţi văzut de treburile voastre,

Mai mult

Episcop NICOLAE VELIMIROVICI Credinţa poporului lui Dumnezeu - o explicare a Crezului - Traducere din limba engleză: Diana Potlog Tipărită cu binecuvâ

Episcop NICOLAE VELIMIROVICI Credinţa poporului lui Dumnezeu - o explicare a Crezului - Traducere din limba engleză: Diana Potlog Tipărită cu binecuvâ Episcop NICOLAE VELIMIROVICI Credinţa poporului lui Dumnezeu - o explicare a Crezului - Traducere din limba engleză: Diana Potlog Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTIQN, Episcopul

Mai mult

Detectivii Apei Pierdute

Detectivii Apei Pierdute by ALIN ANCHIDIN O poveste adaptată De ce ai pierderile aşa de mari, bunicuţo?, o poveste adaptată A fost odată ca niciodată, sau, mai corect spus, a fost, există şi va exista o bunicuţă care avea o nepoţică

Mai mult

Microsoft Word - BAC sociologie

Microsoft Word - BAC sociologie Colecţia SUBIECTE POSIBILE Editura Paralela 45 Lucrarea este elaborată conform programei şcolare în vigoare pentru bacalaureat. Redactare: Daniel Mitran Tehnoredactare: Iuliana Ene Pregătire de tipar &

Mai mult

sbi1_2013.indd

sbi1_2013.indd 26 ianuarie-1 februarie Creaţiunea şi moralitatea Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Geneza 2:16,17; 1:26-28; Iacov 3:9; Faptele apostolilor 17:26; Proverbele 14:31; Matei 5:44-48; Apocalipsa

Mai mult

(Scenetă în versuri bazată pe povestirea,, În grădina lui Dumnezeu ) Personaje: Autor versuri: Adriana Ardeu Povestitor A Povestitor B Povestitor C Po

(Scenetă în versuri bazată pe povestirea,, În grădina lui Dumnezeu ) Personaje: Autor versuri: Adriana Ardeu Povestitor A Povestitor B Povestitor C Po (Scenetă în versuri bazată pe povestirea,, În grădina lui Dumnezeu ) Personaje: Autor versuri: Adriana Ardeu Povestitor A Povestitor B Povestitor C Povestitor D Povestitor E Povestitor F Povestitor G Brad

Mai mult

Copilul_Isus_sta_inaintea_usii

Copilul_Isus_sta_inaintea_usii Copilul Isus stă înaintea uşii Crăciunul din perspectiva lui Iosif Versete călăuzitoare: Matei 1; 2; Luca 1; 2 Introducere În timpul adventului şi până în seara de crăciun vom auzi iarăşi sub forme diferite:

Mai mult

Sa poti zambi atunci cand suferi

Sa poti zambi atunci cand suferi Derulare automată Carte cu acompaniament muzical 11 Să poţi zâmbi atunci când suferi (Aforisme de viaţă) Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SMARANDACHE, FLORENTIN Să poţi zâmbi atunci când

Mai mult

ORTODOX10.QXD

ORTODOX10.QXD Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2018 PReacuviOSului cin monahal, PReacuceRnicului cler şi PReaiuBiţilOR credincioşi Din cuprinsul PatRiaRhiei

Mai mult

Microsoft Word - 18 Luca Ascultati-L pe Tapul Ispasitor.doc

Microsoft Word - 18 Luca Ascultati-L pe Tapul Ispasitor.doc Ascultati-L pe Tapul Ispasitor Luca 4:1-13 29 februarie anul Domnului 2004 Prima duminica din Postul Pastelui Pastor Michael L. McCoy Predica tradusa de un membru al Bisericii Lutherane Our Redeemer din

Mai mult

1_Corinteni_CHV_Intro_cap_1

1_Corinteni_CHV_Intro_cap_1 Prefaţă Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni merită într-o măsură mare interesul tuturor celor care iubesc şi preţuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Ea dă un răspuns clar şi precis la multe întrebări

Mai mult

Juniori_1_2014_BT.pdf

Juniori_1_2014_BT.pdf JUNIORI Ce credem noi (I) > Trimestrul I, 2014 JUNIORI este un ghid alternativ pentru Școala de Sabat. Scopul său este să ofere un mediu de învăţare orientat pe domeniul practic pentru juniori. Juniori_1_2014.indd

Mai mult

Strângerea de mână

Strângerea de mână semnificaţii de Andy Szekely Felul în care interlocutorul dă noroc cu tine îţi poate furniza o mulţime de informaţii preţioase. În plus, gestul în sine este şi un puternic furnizor de încredere. Dr. Allan

Mai mult

MĂREȚIA NU ESTE SCOPUL Pastor Paul Hamilton 1

MĂREȚIA NU ESTE SCOPUL Pastor Paul Hamilton 1 MĂREȚIA NU ESTE SCOPUL Pastor Paul Hamilton 1 Măreția lui Dumnezeu.. Pastor Paul Hamilton Fapte 12: Vom studia ceva despre care cunoașteți câte un pic. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne ilumineze. Vreau să

Mai mult

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI EPISCOPIA HUŞILOR SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX,,SF. IOAN GURĂ DE AUR HUŞI Str. I. Al. Angheluş, nr. 1 mun. Huşi, ju

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI EPISCOPIA HUŞILOR SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX,,SF. IOAN GURĂ DE AUR HUŞI Str. I. Al. Angheluş, nr. 1 mun. Huşi, ju INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI EPISCOPIA HUŞILOR SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX,,SF. IOAN GURĂ DE AUR HUŞI Str. I. Al. Angheluş, nr. 1 mun. Huşi, jud. Vaslui, cod 735100 Tel./fax: 0235.471.599 site:

Mai mult

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie Facultatea de Teologie Ortodoxă 1.3. Departa

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie Facultatea de Teologie Ortodoxă 1.3. Departa FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie 1918 1.2. Facultatea de Teologie Ortodoxă 1.3. Departamentul de Teologie Ortodoxă şi Muzică Religioasă 1.4.

Mai mult