Nr din Exemplar nr. RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE - pe anul Activitatea președintelui Consiliului Jude

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Nr din Exemplar nr. RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE - pe anul Activitatea președintelui Consiliului Jude"

Transcriere

1 Nr din Exemplar nr. RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE - pe anul Activitatea președintelui Consiliului Județean Satu Mare (CJSM), pe parcursul anului 2016, după investirea în funcție, a fost direcționată în realizarea atribuțiilor legale, prevăzute în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin asigurarea bunei funcționări a aparatului de specialitate al Consiliului Județean, a instituțiilor, serviciilor publice, societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean din subordine. De asemenea, președintele CJSM a fost în permanență preocupat în urmărirea execuției bugetului județului Satu Mare pe anul 2016 și în proiectarea celui pe anul Îndeplinirea atribuțiilor președintelui CJSM a fost subsumată respectării prevederilor Constituției și punerii în aplicare a legilor votate de Parlamentul României, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, hotărârilor Consiliului Județean Satu Mare și altor acte normative. Președintele CJSM a asigurat reprezentarea județului în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție. Principalele obiective urmărite în decursul anului 2016, pe plan investițional și prin suport financiar, au vizat modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere gestionate de Consiliul Județean Satu Mare, crearea celor mai bune condiții pentru desfășurarea unui act medical complet, eficient și performant în unitățile spitalicești aflate în subordine, continuarea implementării strategiei destinate asistenței sociale și protecției copilului, susținerea instituțiilor de cultură, învățământului și stimularea performanței în educație. S-a continuat dezvoltarea sistemului de management integrat de gestionare a deșeurilor menajere, îmbunătățirea dotărilor și infrastructurii din domeniul transportului aerian. În urma alegerilor locale din , potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Județean nr. 3/ privind declararea ca legal constituit a Consiliului Județan Satu Mare, a rezultat următoarea configurație politică, pentru mandatul : Uniunea Democrată Maghiară din România 13 mandate; Partidul Social Democrat 9 mandate; Partidul Național Liberal 7 mandate; Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 4 mandate. CJSM, ca autoritate deliberativă, în 2016 s-a întrunit în plenul său în 18 şedinţe (inclusiv ședința de constituire din data de ), din care: 12 şedinţe ordinare şi 6 şedinţe extraordinare. România JudeţulSatu Mare ConsiliulJudeţean 1/2

2 În cadrul acestora s-au dezbătut şi adoptat 179 hotărâri ale consiliului judeţean, în următoarele domenii: Constituirea, organizarea și funcționarea CJSM 21 hotărâri; Dezvoltarea economico-socială a judeţului: aprobări de buget, rectificări, alocări de sume, virări de credite, finanţarea unor acţiuni social-culturale şi sportive de interes judeţean, precum şi acordarea unor premii speciale pentru asemenea activităţi; aprobări de împrumuturi; aprobări de preţuri medii la produse 38 hotărâri; Gestionarea patrimoniului public şi privat al judeţului 7 hotărâri; Furnizarea serviciilor publice de interes judeţean: servicii sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătate, cultură, tineret, sport; situaţii de urgenţă; evidenţa persoanelor; drumuri şi transport public judeţean; servicii comunitare de utilitate publică de interes judeţean 36 hotărâri; Aprobări de documentaţii tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes judeţean, întreţinerea drumurilor judeţene 23 hotărâri; Organizarea şi funcționarea aparatului de specialitate, a instituţiilor şi serviciilor publice şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean 18 hotărâri; Cooperări, asocieri, parteneriate 8 hotărâri; Alte domenii 28 hotărâri. Consiliul Judeţean Satu Mare şi-a desfăşurat activitatea prin cele 8 comisii de specialitate, organizate pe principalele domenii de activitate. Comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean Satu Mare în anul 2016 s-au întrunit pentru analizarea şi avizarea proiectelor de hotărâri, dar şi pentru discutarea şi rezolvarea altor probleme, într-un număr total de 108 şedinţe de lucru, după cum urmează: - Comisia pentru activităţi economico-financiare 15 şedinţe; - Comisia pentru realizarea lucrărilor publice, construcţii şi modernizarea drumurilor de interes judeţean, investiţii 13 şedinţe; - Comisia de muncă şi protecţie socială, sănătate şi familie, protecţia copilului 16 şedinţe; - Comisia pentru protecţia mediului, turism şi agricultură 10 şedinţe ; - Comisia pentru învăţământ, activităţi sociale-culturale, culte, sport şi tineret 14 şedinţe; - Comisia pentru administrarea domeniului public şi privat al judeţului, dezvoltare urbanistică, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, amenajarea teritoriului 11 şedinţe; - Comisia juridică, de disciplină, administraţie publică, relaţii cu cetăţenii, probleme ale minorităţilor 15 şedinţe; - Comisia de dezvoltare regională, cooperare internă şi internaţională, parteneriate interne şi internaţionale 14 şedinţe. În aplicarea hotărârilor adoptate de CJSM şi a altor acte normative cu incidenţă în activitatea consiliului, preşedintele CJSM a emis un număr de 434 dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care, pentru a deveni executorii, au fost făcute publice şi respectiv, au fost comunicate autorităţilor, instituţiilor şi persoanelor interesate. Aceste dispoziţii s-au referit, în principal, la: - probleme de organizare internă, de gestionare a bunurilor de inventar, de stabilire a unor proceduri;

3 - probleme privind organizarea activităţii personalului aparatului de specialitate al CJSM, stabilirea de atribuţii pentru acesta, reîncadrări şi promovări, modificarea raportului de muncă al funcţionarilor publici şi personalului contractual; - numirea unor comisii şi a unor echipe de implementare a unor proiecte; - convocarea şedinţelor în plenul CJSM; - delegări de atribuţii şi de semnătură de către preşedintele CJSM; - modificarea şi completarea unor dispoziţii ale preşedintelui CJSM emise anterior, precum şi revocarea unor dispoziţii. Județul Satu Mare a încheiat, în luna septembrie a anului 2016, Înțelegerea de Cooperare între Județul Satu Mare din România și Districtul Ostalb, Landul Baden-Württemberg, din Republica Federală Germania, prin care părțile vor putea dezvolta relații de cooperare și schimburi de experianță în domenii de interes comun: dezvoltare economică (industrie, mediu de afaceri și servicii, agricultură și industrie alimentară), educație, turism, sănătate, administrație publică, protecția mediului, arhitectură și planificare urbană, inclusiv conservarea monumentelor istorice. COMPARTIMENTUL DE AUDIT PUBLIC INTERN În cadrul Compartimentului de Audit Public Intern (CAPI) au fost identificate un număr de 14 activităţi, din care 4 s-au considerat a fi procedurabile: planificarea activităţii de audit, concretizată în elaborarea planului multianual, respectiv a celui anual; realizarea misiunii de audit intern de regularitate (sistem); realizarea misiunilor de consiliere; realizarea programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern. Pentru toate activitățile procedurabile enumerate mai sus au fost formalizate proceduri scrise actualizate după HG nr /2013. A fost elaborat Programul de asigurare și îmbunătățire a calității activității de audit intern, în conformitate cu prevederile punctului din H.G. 1086/2013. Activitatea CAPI se bazează pe planificarea multianuală, realizată anterior, pentru perioada Analiza de risc a fost realizată pe două planuri: calculul scorului de risc pentru fiecare domeniu auditabil (execuție bugetară, financiar-contabil, investiții, administrativ, achiziții publice, juridic și contencios, resurse umane) al Consiliului Județean Satu Mare și, respectiv, calculul scorului de risc pentru auditarea instituțiilor subordonate. În ambele situații, factorii de risc sunt: timpul scurs de la fiecare misiune de audit, complexitatea și mărimea operațiunilor, calitatea controlului intern, fluctuația personalului, posibilitatea de fraudă, modificările legislative și modificări recente în organizație. Din combinarea factorilor de risc cu importanța domeniilor în cadrul sistemului a reieșit următoarea ierarhizare privind scorul de risc: domeniul execuție bugetară cu cel mai mare scor, urmat la egalitate de cel financiar-contabil și administrativ, urmând domeniul investiții, juridic și contencios și resurse umane. În anul 2016 au fost realizate 11 misiuni de audit public (de asigurare) și anume: 5 privind procesul bugetar; 2 privind domeniul financiar-contabil; una privind domeniul fondurilor comunitare; 3 privind funcțiile specifice entității (alocarea unor fonduri pentru acțiuni culturale și sportive de interes județean, pentru culte religioase).

4 Nu au fost realizate misiuni de consiliere, decât informal, în fiecare ședintă a comisiei de monitorizare a implementării sistemului de control managerial intern. Activitatea CAPI este fectată de neocuparea tuturor funcțiilor existente în cadrul compartimentului. Cele 11 misiuni de audit derulate sunt: Misiunea 1: «Analiza modului de utilizare a resurselor alocate de CJSM, prin acord de asociere, Inspectoratului Școlar Județean» ; Misiunea 2: «Analiza modului de utilizare a resurselor alocate de CJSM, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare» ; Misiunea 3: «Auditul întocmirii bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere» la RA Aeroportul Satu Mare SA: Misiunea 4: «Auditul întocmirii bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere» la SC Palat Jud SRL; Misiunea 5: «Verificarea modului de gestionare a fondurilor alocate prin proiectul Reabilitare și modernizare suprafețe de mișcare și extindere aerogară» la RA Aeroportul Satu Mare SA.; Misiunea 6: «Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli» la Consiliul Judeţean Satu Mare aparatul propriu ; Misunea 7: «Verificarea execuției bugetare» la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare ; Misiunea 8: «Verificarea execuției bugetare» la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș; Misiunea 9: «Verificarea execuției bugetare» la Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare ; Misiunea 10: «Analiza modului de utilizare a resurselor alocate de CJSM, unităților de cult» ; Misiunea 11: «Verificarea execuției bugetare» la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare. Misiunile de audit s-au concretizat în formularea de constatări iar pentru nereguli au fost formulate recomandări. Urmărirea implementării recomadărilor se realizează prin intermediul fișelor de urmărire a recomandărilor și a calendarului implementării recomandărilor din cadrul fiecărei misiuni de audit. În anul 2016 au fost urmărite 51 de recomandări aferente rapoartelor de audit din anul precedent, din care 28 de au fost implementate (au fost transmise probele implementării prin coresponță scrisă). Un număr de 23 recomandări au fost parțial implementate și li s-a acordat un nou termen de implementare. Obiective suplimentare pentru 2017: încadrarea funcțiilor vacante din cadrul compartimentului; derularea unor misiuni de audit ad-hoc; realizarea de misiuni de consiliere privind sistemul de control intern managerial. BIROUL DE RESURSE UMANE, SALARIZARE Biroul Resurse Umane, Salarizare (BRUS) a urmărit să-şi îndeplinească într-un grad cât mai mare obiectivele generale propuse: stabilirea structurii organizatorice; bugetarea şi execuţia costurilor de personal; administrarea personalului ca resursă umană; asigurarea necesarului de personal şi dezvoltarea competenţelor angajaţilor. A elaborat lunar statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al CJSM şi a reactualizat baza de date în funcţie de modificările apărute în structură (angajări, încetări a raportului de muncă/serviciu, modificări ale sporului de vechime, avansări în grade şi trepte profesionale) şi au fost supuse spre aprobare. S-au elaborat 32 proiecte de hotărâri, dintre care principalele au fost referitoare la: organizarea rețelei școlare pentru anul pentru învățământul special din Județul Satu

5 Mare; modificarea/aprobarea Organigramelor, Statelor de funcții și ROF-urilor aparatului de specialitate al instituțiilor, serviciilor publice, societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean; desemnarea administratorului Palat Jud SRL și a reprezentanților în consiliile de administrație la CJRAE, CSEI, CJASS, CNAS, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul Orășenesc Negrești Oaș, Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare. S-au elaborat 221 de dispoziţii care au vizat modificări în cariera funcţionarilor publici şi a personalului contractual. S-a gestionat evidenţa dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici, pentru un număr de 113 funcţii publice și s-a înregistrat orice modificare care a survenit în raporturile de serviciu. S-a asigurat accesul la dosarul profesional şi registrul de evidenţă al funcţionarilor publici, în condiţiile impuse de lege. S-a monitorizat aplicarea Codului de conduită al funcţionarilor publici şi s-au întocmit rapoarte trimestriale şi semestriale privind respectarea acestor norme. S-a actualizat Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor platformă de gestiune a personalului contractual din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare. Au fost întocmite contracte individuale de muncă şi acte adiţionale corespunzătoare pentru personalul contractual al instituţiei, respectând legislaţia cu privire la Registrul general de Evidenţă a Salariaţilor şi a normelor impuse de H.G. nr. 500/2011. S-au întocmit lucrările privind avansarea în funcţii, categorii, clase şi grade, respectiv grade profesionale cât și cele necesare pentru încetarea raporturilor de serviciu, încadrarea, promovarea, transferarea, detaşarea, numirea temporară, cu delegaţie, în funcţii de conducere pentru personalul din aparatul propriu: funcţionari publici şi personal contractual. A fost informată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) despre schimbările care au intervenit în cariera funcţionarilor publici din cadrul CJSM. Continuând procedura de lucru, în anul 2016 s-au evidenţiat aceste modificări şi în portalul de management al ANFP. În anul 2016, au fost organizate: 6 concursuri de recrutare (2 pentru funcții publice și 4 pentru personal contractual); 1 testare profesională pentru funcționari publici; 2 concursuri de promovare în funcţie publică; 1 concurs de promovare personal contractual; 1 examen de promovare în clasă pentru funcționari publici. În vederea realizării obiectivelor generale şi a celor specifice, s-a asigurat informarea permanentă a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor în legătură cu problemele apărute în cadrul instituţiei, din punctul de vedere al gestionării resurselor umane. La solicitarea conducerii CJSM, s-au făcut propuneri de specialişti, din cadrul aparatului de specialitate, pentru a reprezenta instituţia în comisii şi/sau organisme constituite în aplicarea prevederilor unor acte normative. S-a oferit consiliere, în probleme de personal, primăriilor din judeţul Satu Mare şi instituţiilor aflate în subordinea CJSM. La nivelul BRUS au fost înregistrate 133 de declaraţii de avere şi 133 de declaraţii de interese. Pentru acestea au fost desfăşurate toate demersurile impuse de lege.

6 S-au verificat scrisorile şi sesizările repartizate şi s-au rezolvat în termen lucrările aferente celor 2086 de documente ale BRUS, avizate de consilierul juridic. S-a asigurat întocmirea statelor de plată, până la nivelul salariului brut, și s-au introdus datele necesare, operând mişcările de personal în baza de date. S-au primit şi verificat pontajele tuturor persoanelor din cadrul aparatului de specialitate al CJSM, ale consilierilor judeţeni, membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică precum şi din orice alte comisii care sunt retribuite conform dispoziţiilor legale în vigoare. S-au verificat certificatele de concediu medical şi s-a calculat indemnizaţia corespunzătoare acestora, ținându-se evidenţa reţinerilor din salarii. S-a întocmit şi depus, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, lunar declaraţia 112 în format electronic cu semnătură digitală precum și situaţiile semestriale privind personalul din cadrul instituţiei. Răspunzând diverselor solicitări, au fost completate şi eliberate adeverinţe medicale, de salariat, pentru atestarea efectuării stagiului de practică sau a perioadelor lucrate, etc. S-a fundamentat necesarul de fonduri bugetare pentru acoperirea cheltuielilor de personal pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean. Mentionăm că, numărul total de salariaţi în plată la CJSM, în anul 2016 a fost, în medie, de 178 de persoane. DIRECȚIA ACHIZIŢII PUBLICE CJSM, prin activitatea desfăşurată în cadrul Direcţiei Achiziţii Publice, a inițiat, derulat și finalizat următoarele proceduri de achiziţie publică de lucrări, servicii şi furnizare: a). Proceduri de atribuire inițiate în anul 2015 și finalizate în anul 2016: 1. Modernizare drum județean DJ195B Doba (DN 19) Boghiș - Dacia Moftinu Mare Crișeni Craidorolț - Țeghea Mihăieni - Acâș (DN 19A), km km , județul Satu Mare, porțiunile Craidorolț - Țeghea Mihăieni, km km și Mihaieni - Acâș, km km ; 2. Modernizare drum judetean DJ195C porțiunile Ady Endre - Căuaş, km km și Pir - lim. județ BH (Sălacea), km km ; 3. Modernizare DJ 108M Tăşnad (DN 1F) Santău Chereuşa Andrid Dindeşti Irina Portiţa Vezendiu Tiream Carei Cămin Lucăceni Berveni - Graniţa Ungaria, km km (60+090); 4. Modernizare DJ 108L Tăşnad Cig - Eriu Sâncrai Craidorolţ Pişcari Terebeşti Gelu - Mădăras, km km , judeţul Satu Mare; 5. Modernizare drum judetean DJ 193E lim. județ MM - Bârsău de Sus - lim. județ MM, km b). Proceduri de achiziție publică derulate în decursul anului 2016: 1. Furnizarea de carburanţi pe bază de bonuri valorice - motorină şi benzină, pentru Judeţul Satu Mare prin Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul Militar Judeţean Satu Mare şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare;

7 2. Lucrări la obiectivul de investiție Reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, str.al.ioan Cuza nr.8, mun. Satu Mare ; 3. Acord-cadru de lucrări de siguranța circulației pe drumurile județene din județul Satu Mare; 4. Modernizare DJ 193A Satu Mare (DJ 193) Amați Rușeni Tătărești Necopoi - Homorodu de Jos - Homorodu de Mijloc - Homorodu de Sus Solduba Hodișa Socond Rătești (DN 19A), km (0+900) - km (49+099)"; 5. Acord-cadru având ca obiect "Lucrări de întreţinere curentă şi periodică a drumurilor judeţene din judeţul Satu Mare"; 6. Acord-cadru având ca obiect Furnizarea produselor lactate pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore din judetul Satu Mare, pentru anul , ; 7. Acord-cadru de furnizare a produselor de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore din județul Satu Mare, pentru anii școlari , ; 8.,,Furnizarea și distributia fructelor proaspete (MERE) pentru preșcolarii din grădinițele de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate cu program normal de 4 ore și elevii claselor 0- VIII din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat din județul Satu Mare pentru anul școlar În cursul anului 2016 au fost evaluate, în cadrul comisiilor, un număr de 60 oferte depuse de către operatorii economici participanţi la procedurile de atribuire demarate. Valoarea fără TVA, asigurată de către Judeţul Satu Mare pentru contractele/acordurile-cadru atribuite în anul 2016, a fost de ,35 lei ( ,84 euro). Obiectivul major al Direcţiei Achiziţii Publice a fost să finalizeze procedurile de achiziţie publică prin atribuirea a cât mai multe contracte/acorduri-cadru, aşadar să se realizeze investiţii care să deservească populaţia judeţului Satu Mare, să dezvolte infrastructura judeţului, să asigure serviciile în domeniul social. c). Achiziții directe Direcția Achiziții Publice, pe baza necesităților transmise de către toate departamentele instituției precum și ale CMJ și ISU a procedat la centralizarea și achiziționarea directă de produse/ servicii/lucrări cu o valoare totală, fără TVA, de ,24 lei ( ,24 euro), în anul 2016, astfel: ,05 lei în perioada și ,19 lei în perioada d). Litigii și reprezentare în instanță În anul 2016, Județul Satu Mare, prin Direcția Achiziții Publice s-a confruntat cu litigii, atât la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cât și la Tribunalul Satu Mare și la Curtea de Apel Oradea, la următoarele proceduri: 1. LOT 2: Modernizare drum judetean DJ195C Pir - lim. județ BH (Sălacea), km , ;

8 2. Reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare, str. Al.Ioan Cuza nr.8, mun. Satu Mare ; 3.,,Modernizare DJ 193A Satu Mare (DJ 193) Amați Rușeni Tătărești Necopoi - Homorodu de Jos - Homorodu de Mijloc - Homorodu de Sus Solduba Hodișa Socond Rătești (DN 19A), km (0+900) - km (49+099)"; 4. "Lucrări de întreţinere curentă şi periodică a drumurilor judeţene din judeţul Satu Mare", e). Strategia Anuală a Achizițiilor Publice Ca urmare a noilor modificări legislative în domeniul achizițiilor publice, Direcția Achiziții Publice a procedat, la finele anului, la elaborarea Strategiei Anuale de Achiziție Publică, pe anul 2017 pe baza necesităților transmise de către toate departamentele instituției precum și ale CMJ și ISU. SERVICIUL DE COORDONARE ŞI COOPERARE INSTITUŢIONALĂ În cadrul Serviciul de Coordonare şi Cooperare Instituţională, în anul 2016 au funcţionat următoarele compartimente şi birouri: Compartimentul turism, promovarea mediului de afaceri, activităţi culturale, Compartimentul de management al asistenţei medicale, Compartimentul de marketing judeţean, Biroul relaţia cu mass-media, protocol şi editarea monitorului oficial al judeţului, Compartimentul Centrul de Informare Turistică și Compartimentul Salvamont. Compartimentul turism, promovarea mediului de afaceri, activităţi culturale Compartimentul turism, promovarea mediului de afaceri, activități culturale a oferit sprijin şi îndrumare instituţiilor subordonate CJSM în vederea rezolvării problemelor cu care acestea se confruntă. A solicitat rapoartele de activitate ale instituţiilor subordonate, a asigurat centralizarea evenimentelor organizate de acestea și tipărirea Calendarului Evenimentelor pentru anul A actualizat situația obiectivelor culturale, de interes turistic, zone de agrement, locuri de cazare şi de servire a mesei din judeţul Satu Mare. A contribuit la organizarea expoziţiilor de pictură şi sculptură din holul CJSM, în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Plastici Casa Creaţiei Sătmărene. A întocmit centralizatorul "Obiective şi priorităţi pe 2016" prezentate de toate instituţiile subordonate Consiliului Judeţean. A asigurat secretariatul Comisiei pentru învăţământ, activităţi social-culturale, culte, sport şi tineret a CJSM. A centralizat cererile depuse pentru finanțare de către CJSM și a întocmit răspunsuri către solicitanții de finanțări. A fost întocmit Registrul Riscurilor la nivelul SCCI din cadrul CJSM pe anul 2016, Tabel obiective specifice separat pe compartimentele serviciului, Baza de calcul pentru evaluarea riscurilor identificate în cadrul SCCI, Raport de îndeplinire a indicatorilor de performanţă pe anul S-au întocmit proiectele de răspuns solicitărilor făcute de cetăţeni în baza Legii 5003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, date spre rezolvare compartimentului. Evenimente: - Gala laureaţilor sătmăreni 2015, ediţia a VIII - a, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare;

9 - Anul Editorial Sătmărean 2015, ediţia a XVI - a, împreună cu Biblioteca Judeţeană Satu Mare; - Concursul Județean de Vinuri și Festivalul Vinului ; - Sâmbra Oilor, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria Certeze şi Primăria Negreşti Oaş; - Caravana Culturii Sătmărene, în colaborare cu: Muzeul Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Şcoala de Arte Satu Mare şi Primăriile Ardud, Negreşti Oaş, Livada, Tăşnad, Carei şi Satu Mare. Compartimentul de management al asistenţei medicale A realizat culegerea lunară a chestionarelor pacienților din cadrul secțiilor Spitalului Județean de Urgentă Satu Mare (SJUSM), introducerea electronică în program a acestora și transmiterea bazei de date Compartimentului de Management al Calității pentru implementarea sistemului de management al calității conform ISO A desemnat persoane pentru participarea, în calitate de membru/observator, la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante organizate de SJUSM și Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare. A asigurat transmiterea spre soluționare a petițiilor către SJUSM. A contribuit la întocmirea de proiecte de hotărâre în ceea ce privește aprobarea Organigramei și Statului de Funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare și a unor taxe și tarife practicate de Consiliul Județean Satu Mare și instituțiile publice subordonate acestuia, în anul fiscal Compartimentul de marketing judeţean Organizare și participare la Târguri de turism naționale și internaționale: Județul Satu Mare a participat la Târgul de turism Ferien Messe din Viena, Târgul de turism International Mediterranean Tourism Market din Tel Aviv, Israel, Târgul de Turism Romexpo, București, Târgul de turism Utazás din Budapesta, Ungaria, Târgul de turism ITB Berlin, Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României de la București, în cadrul pavilioanelor Romexpo. Pe perioada târgurilor s-au distribuit materiale informative (broşuri turistice în limbile română, engleză, germană și maghiară, pixuri inscripționate, brelocuri chei, hărți, albume, agende, etc.). Organizare de evenimente: În data de 16 aprilie 2016 a avut loc cea de-a IV-a ediție al Festivalului Vinului Sătmărean. Acest festival a fost precedat de Concursul Județean de Vinuri Nobile din Satu Mare, ediția a XIIIa, desfășurat în perioada aprilie În data de 24 septembrie 2016 a avut loc Festivalul Pălincii 2016 și premierea Participanților la cea de a XI-a ediție a Concursului Județean de Pălincă. CJSM implementează proiectul Festivalul Internațional al Pălincii - Satu Mare selectat în cadrul Programului Operațional Regional , Axa prioritara 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului; Domeniul major de intervenție Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

10 Alte activități: În perioada mai 2016 reprezentanți ai Consilului Județean Satu Mare și ai Muzeului Județean Satu Mare au participat la cea de-a II-a ediție a Festivalului Vinului de la Serednye din Ucraina. Evenimentul a fost organizat în cadrul unui proiect Norvegian parteneri fiind Slovacia, Ucraina și Norvegia. În data de 04 octombrie 2016 reprezentanți ai Județului Satu Mare au participat la un workshop pe teme turistice la Centrul de Informare și Marketing Turistic din Vama. Compartimentul Centrul de Informare Turistică Centrul Județean de Informare Turistică (CJIT) Satu Mare a avut de turişti în anul De la deschiderea centrului, din anul 2014, a avut un număr total de de turişti. Judeţul Satu Mare i-a avut ca oaspeţi pe cetăţeni din România, Moldova, Ungaria, Olanda, Croația, Slovacia, Turcia, Spania, Italia, Germania, Franța, Anglia, Scoția, Cehia, Rusia, Ucraina, SUA, China, Polonia, Israel, Japonia, Suedia și Noua Zeelandă. Biroul relaţia cu mass-media, protocol şi editarea monitorului oficial al judeţului Activitatea de relații cu mass-media și protocol a fost realizată, în anul 2016, de către structura Cabinet președinte. În anul 2016 în cadrul Biroului Relația cu Mass-Media, Protocol și Editarea Monitorului Oficial al Județului s-a realizat editarea şi tipărirea unui număr de 75 exemplare din fiecare ediţie a Monitorului Oficial al Judeţului Satu Mare, corespunzător necesităţilor Judeţului Satu Mare. Bilanț al Monitoarelor Oficiale ale Județului Satu Mare și a actelor publicate în 2016: - Monitoarele Oficiale ale Judeţului Satu Mare nr / octombrie - Noiembrie 2015 și nr / Decembrie 2015, cuprinzând 34 de hotărâri cu caracter normativ adoptate în şedinţele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Judeţean Satu Mare, aferente intervalului 23 octombrie 23 decembrie 2015; - Monitoarele Oficiale ale Judeţului Satu Mare nr , cuprinzând 168 de hotărâri cu caracter normativ adoptate în şedinţele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Judeţean Satu Mare, aferente intervalului 22 ianuarie 28 noiembrie 2016; - Monitorul Oficial al Judeţului Satu Mare - Supliment, Iunie Alegeri locale. În aplicarea procedurii de tehnoredactare a actelor primite spre a fi publicate în Monitorul Oficial al Judeţului Satu Mare, Biroul Relația cu Mass - Media, Protocol și Editarea Monitorului Oficial al Județului Satu Mare a realizat următoarele: - evidenţa actelor adoptate de Consiliul Judeţean Satu Mare în perioada octombrie 2015 noiembrie 2016 şi a celor primite spre publicare în Monitorul Oficial al judeţului într-un registru special, pe categorii de acte; - editarea (tehnoredactarea) actelor primite spre publicare; - confruntarea între actele originale (în cazul de faţă hotărârile Consiliului Judeţean Satu Mare adoptate în şedintele desfăşurate în perioadele menţionate mai sus) şi forma listată rezultată în urma tehnoredactării actelor primite (în formă electronică) spre publicare. Cu acestă ocazie, în situaţiile în care au fost sesizate neconcordanţe, forma listată a fost pusă în acord cu forma originală a actului. În cadrul biroului s-au realizat şi etapele ulterioare tehnoredactării Monitorului Oficial al Judeţului Satu Mare, respectiv: - tipărirea şi difuzarea Monitorului Oficial al Judeţului Satu Mare către destinatarii finali;

11 - postarea pe site-ul oficial al judeţului Satu Mare a hotărârilor adoptate de Consiliul Judeţean Satu Mare în perioada octombrie 2015 noiembrie 2016 precum şi a Monitoarelor Oficiale ale Judeţului Satu Mare şi a Suplimentului la Monitorului Oficial al Judeţului Satu Mare - Alegeri locale (Iunie 2016). În vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de editare şi tipărire a Monitorului Oficial al Judeţului Satu Mare specifice Biroului Relaţia cu Mass - Media, Protocol şi Editarea Monitorului Oficial al Judeţului, în anul 2016, s-a achiziţionat un aparat multifuncţional A3 color. Compartimentul salvamont În cursul anului 2016, acest compartiment a realizat activități de documentare și verificare asupra unor lucrări existente privind trasee montane marcate sau nemarcate. A participat la întocmirea documentațiilor necesare în vederea unor achiziții de materiale necesare în activitatea de salvare montană. De asemenea a participat la exerciții de salvare organizate de către IJSU Satu Mare și a avut schimburi de experiență cu SPJ Salvamont Cluj și Bihor. DIRECŢIA JURIDICĂ ŞI RELAŢII CU CONSILIERII Direcţia juridică şi relaţii cu consilierii, conform organigramei, are în componenţa sa următoarele structuri: Serviciul juridic, contencios şi secretariat Compartimentul relaţii cu consilierii Compartimentul administrare domeniu public şi privat al judeţului Compartimentul autoritate tutelară Serviciul juridic, contencios şi secretariat A asigurat, în condiţiile legii, reprezentarea Judeţului Satu Mare, a CJSM, a Preşedintelui acestuia, în faţa instanţelor de judecată sau a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, precum şi în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, instituţii publice sau private într-un număr de 62 de acţiuni, având ca obiect: acțiune la Legea 10/2001, îmbogăţire fără justă cauză, pretenţii, drepturi băneşti, acţiuni în regres, revendicare imobiliară, acţiune în constatare şi rectificare carte funciară, litigii privind Curtea de Conturi, anulare act administrativ, litigii privind funcţionarii publici comunicare informaţii de interes public, plângeri contravenţionale, cereri de suspendare, arbitraj internațional, anulare documente constatatoare-litigiu privind achizițiile publice, revizuire, contestație la executare, obligația de a face, suspendarea executării silite, constatare nulitate absolută contract, procedura insolvenței, contestație în anulare; Dintre acţiunile menţionate, au fost soluţionate irevocabil un număr de 29, restul dosarelor fiind în curs de soluţionare, la diferite grade de jurisdicţie. În aceste cauze s-a asigurat întocmirea şi redactarea acţiunilor în justiţie, formularea de întâmpinări, apeluri, recursuri, concluzii şi note scrise, exercitarea în termen a căilor de atac ordinare şi extraordinare, propunându-se măsurile prevăzute de lege pentru soluţionarea acestora. A ţinut evidenţa notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și respectiv au fost analizate și propuse măsuri de soluționare a acestora.

12 A ţinut evidenţa comunicărilor cererilor de retrocedare formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu completările şi modificările ulterioare. A elaborat proiecte de acte normative şi administrative individuale, precum hotărâri ale CJSM şi dispoziţii, asigurând analiza, redactarea şi viza juridică a rapoartelor de specialitate însoţitoare, vizarea actelor cu caracter normativ şi individual, a dispoziţiilor preşedintelui, a rapoartelor justificative însoţitoare, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă precum şi avizarea altor acte. A gestionat baza informatică de date, cuprinzând cererile înaintate Comisiei judeţene pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995 de pe lângă CJSM. În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr.10/2001, au fost comunicate relaţiile solicitate persoanelor îndreptăţite, instanţelor judecătoreşti şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi copii certificate pentru conformitate cu originalul ale documentelor existente la dosar. S- a comunicat Instituţiei Prefectului Satu Mare lunar situaţia notificărilor înaintate spre soluţionare CJSM; A fost acordată asistenţă juridică de specialitate instituţiilor şi serviciilor publice aflate sub autoritatea CJSM, primăriilor şi consiliilor locale din judeţul Satu Mare. La solicitarea direcţiilor de specialitate din cadrul aparatului CJSM, au fost analizate din punct de vedere juridic şi vizate în acest sens contracte, precum şi alte acte cu conţinut sau efecte juridice. A fost asigurată cooperarea cu Secretariatul Tehnic al SNA din cadrul Ministerului Justiţiei precum și cooperarea cu Direcția Etică, Integritate și Bună Guvernare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin transmiterea rapoartelor narative, precum și a rapoartelor de progres periodice, inclusiv a rapoartelor semestriale și anuale de autoevaluare privind utilizarea măsurilor de prevenire a corupţiei, ca urmare a declanşării procesului de implementare a Strategiei Naţionale Anticorupţie la nivelul CJSM. Au fost identificate actele normative publicate în Monitor Oficial On-line autentic monitor complet, care sunt în directă legătură cu activitatea desfăşurată de către consiliul judeţean şi care au fost comunicate prin către persoanele interesate. A fost gestionată baza de date cuprinzând propunerile legislative înaintate spre consultare de către Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România și au fost formulate propuneri și puncte de vedere pe marginea propunerilor legislative cu incidenţă în domeniul de activitate al serviciului. Au fost verificate documentele originale şi a fost aplicată ştampila pentru conformitate cu originalul pe actele care urmau a fi semnate de către secretarul judeţului. Au fost îndeplinite atribuţiile prevăzute pentru implementarea prevederilor din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce priveşte activitatea de secretariat în perioada ianuarie decembrie 2016, au fost înregistrate şi operate un număr total de 835 documente, din care un număr de 412 documente prin Registratura Generală și un număr de 423 documente prin poșta militară.

13 Compartimentul relaţii cu consilierii: A asigurat îndeplinirea formelor procedurale legale anterioare, concomitente şi posterioare adoptării/emiterii actelor administrative de autoritate, pentru un număr de 179 hotărâri ale consiliului judeţean adoptate în cadrul a 18 şedinţe (inclusiv ședința de constituire a Consiliului Județean Satu Mare din data de ), din care 12 şedinţe ordinare şi 6 şedinţe extraordinare, şi pentru un număr de 434 dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean. În cadrul acestor activităţi: a inventariat problemele preconizate a face obiectul deciziei consiliului judeţean; a asigurat, potrivit prevederilor legale, convocarea consilierilor judeţeni la şedinţele în plen ale consiliului judeţean; a asigurat convocarea şi desfăşurarea în bune condiţii a şedinţelor comisiilor de specialitate ale consiliului judeţean, punând la dispoziţia secretarilor tehnici ai acestor comisii proiectele de hotărâri şi documentaţia aferentă acestora; a asigurat transmiterea către consilierii judeţeni, în format electronic, a materialelor ce urmau a fi supuse dezbaterii; a asigurat postarea pe site a comunicatelor cu privire la convocarea şedinţelor CJSM şi a proiectelor de hotărâre; a asigurat întocmirea şi multiplicarea dosarele de şedinţă; a asigurat secretariatul tehnic al şedinţelor în plen şi a întocmit procesele - verbale ale acestora; a gestionat evidenţa prezenţei consilierilor judeţeni la şedinţe, întocmind documentele pentru plata indemnizaţiilor acestora; a asigurat realizarea procedurilor privind transparenţa decizională la nivelul consiliului judeţean, conform prevederilor Legii nr. 5003, fiind adoptate în acest sens, cu respectarea prevederilor legii anterior menționate, 2 proiecte de acte cu caracter normativ; a asigurat sau a sprijinit redactarea hotărârilor adoptate, conform amendamentelor/observaţiilor făcute în cadrul dezbaterilor; a asigurat îndeplinirea procedurilor posterioare adoptării/emiterii actelor administrative de autoritate, respectiv comunicarea/publicarea acestora şi controlul de legalitate; a asigurat postarea pe site-ul CJSM a minutelor şedinţelor şi a proceselor verbale; a asigurat evidenţa hotărârilor adoptate de CJSM şi ale dispoziţiilor preşedintelui, prin înregistrarea, păstrarea şi predarea acestora spre arhivare; a asigurat redactarea expunerilor de motive, proiectelor de hotărâri şi rapoartelor de specialitate cu incidenţă în domeniul de activitate al compartimentului, precum şi avizarea juridică a rapoartelor de specialitate şi a referatelor ce au însoţit aceste proiecte; a acordat consultanţă/asistenţă juridică de specialitate celorlalte direcţii/ servicii/ compartimente din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean, precum şi instituţiilor, regiilor şi societăţilor comerciale aflate în subordinea/sub autoritatea consiliului judeţean. În anul 2016, la nivelul acestui compartiment au fost prelucrate şi soluţionate un număr de 116 acte. Compartimentul administrare domeniu public şi privat al judeţului A actualizat (operând modificări de poziții) Inventarul bunurilor aflate în domeniul public al județului Satu Mare, constituit în prezent dintr-un număr de 250 poziții, reprezentând 86 de incinte (terenuri cu construcții aferente) şi 40 de drumuri județene. a inițiat procedura de declanșare a procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situate pe situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean Modernizarea drumurilor județene DJ 108R din DN 19A Beltiug Beltiug Băi Dobra Hurezu Mare DJ 108P DJ 196 Corund Bogdand Hodod limită de județ Sălaj ; a identificat şi a propus măsuri pentru buna gestionare a bunurilor imobile din patrimoniul județului; a elaborat şi justificat prin întocmirea rapoartelor de specialitate, proiectele de hotărâri cu incidență în domeniul

14 administrării bunurilor aflate în proprietatea publică sau privată a județului ; a elaborat şi justificat prin întocmirea rapoartelor de specialitate, proiecte de hotărâri dintre care principalele au fost referitoare la: constatarea încetării, de drept, a unor mandate de consilieri judeţeni, validarea unor mandate de consilieri judeţeni, modificarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate ale CJSM, numirea membrilor reprezentanți în Consiliul Director. În asigurarea ducerii la îndeplinire a hotărârilor adoptate de CJSM, cu incidență în domeniul propriu de activitate, a asigurat întocmirea actelor juridice aferente, respectiv: contracte, protocoale de predare-preluare, procese verbale de predare-primire. a acordat asistență de specialitate unităților administrativ teritoriale de pe raza județului Satu Mare (59 de comune, 4 oraşe şi 2 municipii) în activitatea de inventariere şi evidență a bunurilor din domeniul public al acestora şi a centralizat datele primite; a soluţionat cererile/petiţiile adresate CJSM cu incidenţă în domeniul de activitate al compartimentului, formulându-se în acest sens răspunsuri conform legislaţiei în vigoare; a acordat consultanţă/asistenţă juridică de specialitate celorlalte direcţii/servicii/compartimente din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean, precum şi instituţiilor, regiilor şi societăţilor comerciale aflate în subordinea/sub autoritatea consiliului judeţean ; a participat la lucrările de inventariere a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii din patrimoniul judeţului Satu Mare; a participat în Comisiile de analiză şi verificare a propunerilor unor instituţii subordonate CJSM, privind scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe şi casarea unor obiecte de inventar; a asigurat îndeplinirea atribuţiilor în calitate, de membru în comisii de predare în administrare a unor bunuri imobile; a participat în Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere ; a asigurat Secretariatul tehnic al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat al județului, dezvoltare urbanistică, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, amenajarea teritoriului; a asigurat Secretariatul tehnic al Comisiei judeţene privind vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical; În această perioadă un număr de 345 ace și documente au fost gestionate, prelucrate şi soluţionate. Compartimentul autoritate tutelară A asigurat, în condiţiile legii, reprezentarea Consiliului Judeţean Satu Mare precum şi a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Satu Mare în faţa instanţelor de judecată, într-un număr de 6 dosare; a participat la şedinţele de lucru ale Comisiei de evaluare internă pentru aplicarea Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie decembrie 1989; a asigurat soluţionarea cererilor/petiţiilor adresate pe probleme de asistenţă socială şi protecţia copilului, oferind îndrumări şi explicaţii conform legislaţiei în vigoare; a asigurat redactarea proiectelor de hotărâri ale consiliului judeţean cu incidenţă în domeniul de activitate al compartimentului, precum şi redactarea şi avizarea juridică a rapoartelor de specialitate ce au însoţit aceste proiecte; a asigurat secretariatul tehnic al Comisiei de muncă şi protecţie socială, sănătate şi familie, protecţia copilului. Numărul de documente gestionate şi soluţionate în perioada pentru care se face raportarea a fost de 138. Numărul total de documente gestionate în cadrul direcţiei în perioada pentru care se face raportarea a fost de 1434.

15 DIRECŢIA ECONOMICĂ Asigurarea resurselor financiare, atât pentru finanţarea activităţii aparatului propriu cât şi a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Judeţean, respectiv asigurarea derulării în condiţii optime a activităţilor economico-financiare ale acestora, a constituit o preocupare permanentă, astfel încât veniturile bugetului local în anul 2016, s-au ridicat la ,9 mii lei. În ceea ce priveste resursele financiare alocate pentru îndeplinirea acestor atribuţii şi gestionarea lor, în anul 2016, prin hotărâri ale Consiliului Judeţean, s-au repartizat unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Satu Mare sume defalcate din venituri ale bugetului de stat (taxa pe valoarea adăugată), respectiv cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, în conformitate cu prevederile legale, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru plata unor arierate. Astfel pentru echilibrarea bugetelor locale, plata arieratelor, susţinerea programelor de dezvoltare locală, proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală au fost repartizate consiliilor locale: - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată - în valoare de mii lei; - cote defalcate din impozitul pe venit - în valoare de mii lei. Veniturile totale de ,9 mii lei sunt formate din venituri proprii (impozite, taxe, cote defalcate din impozitul pe venit) în sumă de ,6 mii lei, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenţii, donaţii, sponsorizări, plăți proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile în sumă totală de ,3 mii lei după cum urmează: - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale total an mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea plăţii contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult 8.484,7 mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, precum și pentru cămine de bătrâni mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor aferente învătământului special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională 7.975,5 mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea serviciilor publice de evidenţă a persoanelor mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor cu drumurile judeţene şi comunale mii lei;

16 - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore 3.540,9 mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, pentru elevii din clasele I-VIII care frecventează învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat 200,2 mii lei; - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finantarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă - HG 423/ ,6 mii lei; - subvenţii pentru drepturile acordate persoanelor cu handicap ,6 mii lei; - donaţii şi sponsorizări, alte transferuri voluntare mii lei; - sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare ,9 mii lei; - subvenţii către bugetele locale pentru finanţarea programului multianual de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor de investiţii publice finanţate prin Programul operaţional regional (pentru proiectul "Managementul Regional al Deşeurilor Urbane şi Ecologizarea Rampelor de Deşeuri în judeţul Satu Mare") 105,3 mii lei; - subvenţii primite de la bugetul de stat pentru Camere Agricole 480 mii lei; - subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finanțate din FEN postaderare 71,8 mii lei; - subventii primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistența socială și unități de asistență medico-sociale mii lei; - finanţarea programului Naţional de Dezvoltare Locală ,1 mii lei; - sume din fonduri externe nerambursabile postaderare, respectiv din cofinanţarea din bugetul de stat, în contul plăţilor efectuate 7.344,5 mii lei. În ceea ce priveste cheltuielile din bugetul local al Judeţului Satu Mare pe anul 2016, în total de ,9 mii lei, sunt de subliniat următoarele domenii: - - pentru finanţarea activităţii desfăşurate de aparatul propriu al Consiliului Judeţean s-a cheltuit suma de ,9 mii lei lei; - Serviciului Public Judeţean de Evidenţă a Persoanei Satu Mare, suma de 1.271,9 mii lei; - din suma de mii lei, alocată învăţământului s-a finanţat programul lapte-corn-mere şi unităţile de învăţământ special (Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă și Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională din Satu Mare și Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu din Carei); - în anul 2016 s-au alocat mii lei pentru capitolul Sănătate, din care în vederea finanţării Spitalulului Judeţean de Urgenţă Satu Mare 6.233,3 mii lei, Spitalului Orăşenesc

ROMANIA JUDETUL BACAU COMUNA IZVORU BERHECIULUI PRIMARIA NR. 964 DIN RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE PE ANUL 2016 În conformitate cu preveder

ROMANIA JUDETUL BACAU COMUNA IZVORU BERHECIULUI PRIMARIA NR. 964 DIN RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE PE ANUL 2016 În conformitate cu preveder ROMANIA JUDETUL BACAU COMUNA IZVORU BERHECIULUI PRIMARIA NR. 964 DIN 28.03.2017 RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE PE ANUL 2016 În conformitate cu prevederile art. 5, alin. (3) din Legea nr. 544/2001, privind

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA MONITORUL OFICIAL AL JUDEŢULUI TULCEA Nr. 5 HOTĂRÂRI, ORDINE, DISPOZIŢII MAI 2019 ŞI ALTE ACTE PUBLICATE SUMAR HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI JUDEŢEAN TULCEA HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI JUDEŢEAN TULCEA Nr. 63 64

Mai mult

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Document1 Concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu Serviciul Economic, Resurse Umane, Administrativ şi Informatică din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN P R O I E C T D E H O T Ă R Â R E privind aprobarea bugetului local al judeţului ILFOV pe anul 2010 Consiliul

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN P R O I E C T D E H O T Ă R Â R E privind aprobarea bugetului local al judeţului ILFOV pe anul 2010 Consiliul ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN P R O I E C T D E H O T Ă R Â R E privind aprobarea bugetului local al judeţului ILFOV pe anul 2010 Consiliul Judeţean Ilfov; Având în vedere: - Expunerea de motive

Mai mult

C O N S I L I U L J U D E ŢE A N S Ă L A J

C O N S I L I U L   J U D E ŢE A N  S Ă L A J ROMÂNIA JUDEȚUL SĂLAJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECTUL bugetului propriu al judeţului şi al instituţiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului judeţean, pe anul Proiectul bugetului propriu al judeţului

Mai mult

CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU

CONSILIUL  JUDEŢEAN  BUZĂU Nr. 16175 / 19.11.2018 R O M Â N I A JUDEŢUL BUZĂU CONSILIUL JUDEȚEAN Municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 48, cod 120260 Telefon +0040-238-414112 Fax +0040-238-725507 web: www.cjbuzau.ro e-mail:

Mai mult

HOTĂRÂREA NR.55 din 24 mai 2018 privind aprobarea Contului de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Mureș și a situațiilor fina

HOTĂRÂREA NR.55 din 24 mai 2018 privind aprobarea Contului de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Mureș și a situațiilor fina HOTĂRÂREA NR.55 din 24 mai 2018 privind aprobarea Contului de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Mureș și a situațiilor financiare anuale, cu anexe, pe anul 2017 Consiliul Judeţean

Mai mult

MONITORUL OFICIAL AL JUDEŢULUI SATU MARE Nr. 3 Martie 2014 HOTĂRÂRI, DISPOZIŢII ŞI ALTE ACTE SUMAR HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE Hotărâr

MONITORUL OFICIAL AL JUDEŢULUI SATU MARE Nr. 3 Martie 2014 HOTĂRÂRI, DISPOZIŢII ŞI ALTE ACTE SUMAR HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE Hotărâr MONITORUL OFICIAL AL JUDEŢULUI SATU MARE Nr. 3 Martie 2014 HOTĂRÂRI, DISPOZIŢII ŞI ALTE ACTE SUMAR HOTĂRÂRI ALE CONSILIULUI JUDEŢEAN SATU MARE Hotărârea Pag. Hotărârea Pag. HOTĂRÂREA NR. 46/2014 privind

Mai mult

R O M A N I A CONSILIUL JUDEȚEAN OLT Consilier județean Jenel COPILĂU R A P O R T cu privire la activitatea desfăşurată în anul 2008 Consiliul Județea

R O M A N I A CONSILIUL JUDEȚEAN OLT Consilier județean Jenel COPILĂU R A P O R T cu privire la activitatea desfăşurată în anul 2008 Consiliul Județea R O M A N I A CONSILIUL JUDEȚEAN OLT Consilier județean Jenel COPILĂU R A P O R T cu privire la activitatea desfăşurată în anul 2008 Consiliul Județean este autoritatea administrației publice locale, constituită

Mai mult

R O M Â N I A JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind aprobarea contului anual de execuţie a bugetului propriu al judeţului şi a bu

R O M Â N I A JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind aprobarea contului anual de execuţie a bugetului propriu al judeţului şi a bu R O M Â N I A JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind aprobarea contului anual de execuţie a bugetului propriu al judeţului şi a bugetelor instituţiilor de sub autoritatea Consiliului

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 27 2017-01- 12 Guvernul României privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei Monitorul Oficial al României nr 54 din 2017-01-18 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Hotărârea Guvernului nr.

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR 2017-2018 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector școlar general, Prof. dr. Viorel STAN Nr. crt. Funcţia

Mai mult

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Document1 - Hotărârea de Guvern nr. 43/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Fondurilor Europene În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001

Mai mult

ANEXA 1

ANEXA 1 PROCEDURA OPERAŢIONALĂ PRIVIND IMPLEMENTAREA SISTEMUL DE CONTROL INTERN MANAGERIAL (SCIM) Cod: P.O..../ 12.09.2016 Ediţia ÎNTÂI 1. Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei

Mai mult

PROIECT DE BUGET PE ANUL 2010

PROIECT DE BUGET PE ANUL 2010 PROIECT DE BUGET PE ANUL 2011 În conformitate cu prevederile art.39, alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Consiliul Judeţean Botoşani prezintă proiectul bugetului propriu judeţean

Mai mult

R O M Â N I A JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al judeţului precum şi a bugetelor inst

R O M Â N I A JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al judeţului precum şi a bugetelor inst R O M Â N I A JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al judeţului precum şi a bugetelor instituţiilor de sub autoritatea Consiliului Judeţean Prahova

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL DIRECŢIEI RESURSE UMANE CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Prezentul regulame

UNIVERSITATEA SPIRU HARET REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL DIRECŢIEI RESURSE UMANE CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Prezentul regulame UNIVERSITATEA SPIRU HARET REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL DIRECŢIEI RESURSE UMANE CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a

Mai mult

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems Pagina 1 / 7 Guvernul României - Hotărâre nr. 112/2016 din 24 februarie 2016 Hotărârea nr. 112/2016 p

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems Pagina 1 / 7 Guvernul României - Hotărâre nr. 112/2016 din 24 februarie 2016 Hotărârea nr. 112/2016 p Pagina 1 / 7 Guvernul României - Hotărâre nr. 112/2016 din 24 februarie 2016 Hotărârea nr. 112/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de

Mai mult

ROMANIA

ROMANIA ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BACĂU HOTĂRÂRE cu privire la adoptarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Bacău, precum şi repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele

Mai mult

Microsoft Word - PARTILE I-II__final

Microsoft Word - PARTILE I-II__final II. CAMERA NOTARILOR PUBLICI 1. CONDIŢII DE FUNCŢIONARE ŞI ORGANE DE CONDUCERE În circumscripţia fiecărei curţi de apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, cu personalitate juridică. La nivelul

Mai mult

Direcţia I. Director general Serviciile A. Consiliul de Coducere B. Serviciul Juridic şi asistenţă managerială C. Audit Public Intern Denumirea dosaru

Direcţia I. Director general Serviciile A. Consiliul de Coducere B. Serviciul Juridic şi asistenţă managerială C. Audit Public Intern Denumirea dosaru Direcţia I. Director general Serviciile A. Consiliul de Coducere B. Serviciul Juridic şi asistenţă managerială C. Audit Public Intern Denumirea dosarului (conţinutul pe scurt al problemelor la care se

Mai mult

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc LEGE Nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public Act de bază : Legea nr. 544/2001 Acte modificatoare #M1: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României,

Mai mult

HOTĂRÂRE Nr din 18 septembrie 2008 *** Republicată privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale

HOTĂRÂRE Nr din 18 septembrie 2008 *** Republicată privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale HOTĂRÂRE Nr. 1148 din 18 septembrie 2008 *** Republicată privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI

Mai mult

MINISTERUL PUBLIC

MINISTERUL PUBLIC Nr.9234/2016 3 octombrie 2016 MINISTERUL PUBLIC Anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de manager economic la Departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată,

Mai mult

ROMÂNIA JUDEȚUL HUNEDOARA CONSILIUL JUDEȚEAN RAPORTUL DE ACTIVITATE PE ANUL 2017 Consiliul Judeţean Hunedoara este autoritatea administraţiei publice

ROMÂNIA JUDEȚUL HUNEDOARA CONSILIUL JUDEȚEAN RAPORTUL DE ACTIVITATE PE ANUL 2017 Consiliul Judeţean Hunedoara este autoritatea administraţiei publice ROMÂNIA JUDEȚUL HUNEDOARA CONSILIUL JUDEȚEAN RAPORTUL DE ACTIVITATE PE ANUL 2017 Consiliul Judeţean Hunedoara este autoritatea administraţiei publice locale constituită la nivelul judeţului Hunedoara pentru

Mai mult

ROMANIA JUDETUL SATU MARE CONSILIUL JUDETEAN DIRECTIA ARHITECT SEF Situatia Autorizatiilor de Construire emise in luna ianuarie - februarie 2016 Nr. c

ROMANIA JUDETUL SATU MARE CONSILIUL JUDETEAN DIRECTIA ARHITECT SEF Situatia Autorizatiilor de Construire emise in luna ianuarie - februarie 2016 Nr. c JUDETUL SATU MARE CONSILIUL JUDETEAN DIRECTIA ARHITECT SEF Situatia Autorizatiilor de Construire emise in luna ianuarie - februarie 2016 A.C autorizarii Adresa solicitarii Lucrari 1/ 002016 2/ 17.02016

Mai mult

FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a

FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul absolvirii: Specialitatea: Vechime în învățământ: Gradul

Mai mult

ROMÂNIA JUDEȚUL NEAMȚ PRIMĂRIA ORAȘULUI BICAZ BULETIN INFORMATIV POTRIVIT LEGII 544/2001, ART. 5, ALIN. (1) și (2)

ROMÂNIA JUDEȚUL NEAMȚ PRIMĂRIA ORAȘULUI BICAZ BULETIN INFORMATIV POTRIVIT LEGII 544/2001, ART. 5, ALIN. (1) și (2) ROMÂNIA JUDEȚUL NEAMȚ PRIMĂRIA ORAȘULUI BICAZ BULETIN INFORMATIV POTRIVIT LEGII 544/2001, ART. 5, ALIN. (1) și (2) A) Actele normative care reglementează organizarea și funcționarea instituției publice:

Mai mult

MINISTERUL PUBLIC

MINISTERUL PUBLIC Nr.13850/2017 26 ianuarie 2018 MINISTERUL PUBLIC Anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de manager economic la Departamentul economico-financiar și administrativ din cadrul

Mai mult

L 544/2001

L 544/2001 PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR LEGE privind liberul acces la informaţiile de interes public SENATUL Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Accesul

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 sep

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 sep FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar 2016-2017 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 septembrie 2016-31 august 2017 Nr. crt. Funcţia managerială

Mai mult

Domnule general de divizie doctor,

Domnule general de divizie doctor, ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE UNITATEA MILITARĂ 01837 MIHAIL KOGĂLNICEANU ANUNŢ privind organizarea concursului de ocupare a postului vacant de personal civil contractual de consilier juridic debutant

Mai mult

RAPORT DE ACTIVITATE

RAPORT DE ACTIVITATE R O M Â N I A JUDEŢUL VASLUI - COMUNA BOŢEŞTI P R I M A R Cod poştal - 737105 Telefon, fax: 0235/484216, E mail : prim_botesti@yahoo.com RAPORTUL ANUAL PRIVIND STAREA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ȘI DE MEDIU A COMUNEI

Mai mult

BIBLIOGRAFIA concursului pentru ocuparea postului de administrator de patrimoniu 1. LEGEA nr. 1/2011 Legea educaţiei naţionale, cu modificările si com

BIBLIOGRAFIA concursului pentru ocuparea postului de administrator de patrimoniu 1. LEGEA nr. 1/2011 Legea educaţiei naţionale, cu modificările si com BIBLIOGRAFIA concursului pentru ocuparea postului de administrator de patrimoniu 1. LEGEA nr. 1/2011 Legea educaţiei naţionale, cu modificările si completările ulterioare; 2. ORDIN nr. 5079/2016 pentru

Mai mult

JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VETIŞ HOTĂRÂREA nr. 17/2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Vetiș pe anu

JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VETIŞ HOTĂRÂREA nr. 17/2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Vetiș pe anu JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VETIŞ HOTĂRÂREA nr. 17/2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Vetiș pe anul 2019 Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiov

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiov MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova, pe anul 2017 Consiliul Local al Municipiului Craiova,

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.287 privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craio

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.287 privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craio MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.287 privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova pe semestrul I al anului 2018 Consiliul Local al

Mai mult

INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA N

INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA N Număr Măsură preventivă Sediul materiei Indicatori de evaluare 1 2018 1. Cod etic/deontologic/de conduită Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată Legea nr. 477/2004

Mai mult

proiect de hotarare salarii club sportiv Hunedoara

proiect de hotarare salarii club sportiv Hunedoara ROMÂNIA PROIECT DE HOTĂRÂRE JUDEŢUL HUNEDOARA NR. 531/11.12.2017 MUNICIPIUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. /2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul

Mai mult

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr /2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agric

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr /2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agric Hotărâre 95 2016-02-18 Guvernul României pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Monitorul Oficial al

Mai mult

DDS Cont executie venituri

DDS Cont executie venituri ROMANIA JUDETULBacau COMUNA TAMASI CONTUL DE EXECUTIE A BUGETULUI LOCAL - VENITURI la data de 30-06-2014 Anexa 12 TOTAL VENITURI 00.01 2766000 1357150 2951726 1342568 1609158 1433109 6443 1512174 VENITURI

Mai mult

ANEXA NR.3 NR. 2641/ RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE Categorie de informaţii Detalii Corelare cu alte acte normative/documente Profil organiza

ANEXA NR.3 NR. 2641/ RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE Categorie de informaţii Detalii Corelare cu alte acte normative/documente Profil organiza ANEXA NR.3 NR. 2641/17.04.2019 RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE Categorie de informaţii Detalii Corelare cu alte acte normative/documente Profil organizaţional Activitatea Primariei comunei Gura Vitioarei,

Mai mult

Guvernul României Hotărâre nr. 68 din 01/02/2012 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 07/02/2012 Intrare in vigoare: 07/02/2012 pentru m

Guvernul României Hotărâre nr. 68 din 01/02/2012 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 07/02/2012 Intrare in vigoare: 07/02/2012 pentru m Guvernul României Hotărâre nr. 68 din 01/02/2012 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 07/02/2012 Intrare in vigoare: 07/02/2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.

Mai mult

CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BIHOR ORADEA, Şoseaua Borşului km 4 Tel. 0259/ fax. 0259/ PLAN DE INTEGRITATE PEN

CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BIHOR ORADEA, Şoseaua Borşului km 4 Tel. 0259/ fax. 0259/ PLAN DE INTEGRITATE PEN CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ORADEA, Şoseaua Borşului km 4 Tel. 0259/476830 - fax. 0259/454184 e-mail: casbh@rdslink.ro PLAN DE INTEGRITATE PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE 2016-2020

Mai mult

Unitatea de invatamnt Colegiul National Gheorghe Vranceanu Bacau Compartiment SECRETARIAT PROCEDURA OPERAŢIONALA privind programul de dezvoltare a sis

Unitatea de invatamnt Colegiul National Gheorghe Vranceanu Bacau Compartiment SECRETARIAT PROCEDURA OPERAŢIONALA privind programul de dezvoltare a sis 1. Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei sau după caz, a reviziei în cadrul ediţiei procedurii operaţionale Elemente privind responsabilii/ operaţiunea Numele şi prenumele

Mai mult

PROIECT

PROIECT PROIECT HOTĂRÂREA NR. din 2019 privind repartizarea pe anul 2019 a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din județul Mureş, a sumelor defalcate din taxa

Mai mult

JUDEŢUL COVASNA

JUDEŢUL COVASNA ROMÂNIA JUDEŢUL COVASNA COMUNA VALEA CRIŞULUI CONSILIUL LOCAL PROCES VERBAL NR 2/2018 Încheiat astăzi, 25 ianuarie 2018, cu ocazia desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Local al comunei Valea Crişului,

Mai mult

xx.pdf

xx.pdf Cuprins Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat... 1 Statutul profesiei de avocat (Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011)... 40 Codul deontologic al avocaților din

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul su

Hotărâre Guvernul României privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul su Hotărâre 748 2017-10-11 Guvernul României privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere

Mai mult

ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ NESECRET Cernavodă Nr Din Exemplar unic UNITATEA SPECIALĂ 72 JANDARMI PROT

ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ NESECRET Cernavodă Nr Din Exemplar unic UNITATEA SPECIALĂ 72 JANDARMI PROT ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ NESECRET Cernavodă Nr. 821082 Din 07.11.2018 Exemplar unic UNITATEA SPECIALĂ 72 JANDARMI PROTECȚIE INSTITUȚIONALĂ Anghel Saligny CERNAVODĂ Resurse

Mai mult

Trim I Trim II Trim III Trim IV BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE PE ANUL 2013 D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R

Trim I Trim II Trim III Trim IV BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE PE ANUL 2013 D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R Trim I Trim II Trim III Trim IV BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE PE ANUL 2013 D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R Cod indicator PREVE- DERI ANUALE TOTAL - mii lei -

Mai mult

01.xps

01.xps MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea achiziţionarii serviciilor de consultanţă juridică, de asistenţă şi/sau de reprezentare, prin Cabinetul de Avocat

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului local al judeţului ILFOV pe anul 2011 Consiliul Judeţean I

ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului local al judeţului ILFOV pe anul 2011 Consiliul Judeţean I ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului local al judeţului ILFOV pe anul 2011 Consiliul Judeţean Ilfov; Având în vedere: - Expunerea de motive a Preşedintelui

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ Inspectoratul General al Jandarmeriei Române A N U N Ţ În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Ordinului M.A.I.

Mai mult

LEGE nr

LEGE nr LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 (*actualizată*) privind liberul acces la informaţiile de interes public EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 octombrie 2001 Data intrarii

Mai mult

R O M A N I A

R O M A N I A R O M Â N I A JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E A Nr.63/2007 privind aprobarea încheierii Acordului de asociere între Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul Judeţean Vaslui pentru realizarea

Mai mult

Microsoft Word - Raport narativ proiect buget 2016

Microsoft Word - Raport narativ proiect buget 2016 Municipiul Piatra Neamt Directia Economica Serviciul Buget Raport narativ privind întocmirea proiectului bugetului general centralizat al Municipiului Piatra Neamţ pe anul 2016 Proiectului bugetului general

Mai mult

AH19.doc

AH19.doc CONSILIUL LOCAL SEGARCEA SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR R E G U L A M E N T U L PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR AL ORAŞULUI

Mai mult

PROIECT EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugeta

PROIECT EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugeta EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugetar din administrația publică Secţiunea a 2-a Motivul emiterii

Mai mult

CONSILIUL JUDETEAN IALOMITA ANEXA NR. 2 ACTUALIZATĂ PRIN HOTĂRÂREA NR. 65 DIN BUGETUL LOCAL AL JUDETULUI IALOMITA DETALIAT LA VENITURI PE C

CONSILIUL JUDETEAN IALOMITA ANEXA NR. 2 ACTUALIZATĂ PRIN HOTĂRÂREA NR. 65 DIN BUGETUL LOCAL AL JUDETULUI IALOMITA DETALIAT LA VENITURI PE C CONSILIUL JUDETEAN IALOMITA ANEXA 2 ACTUALIZATĂ PRIN HOTĂRÂREA 65 DIN 30.05.2018 BUGETUL LOCAL AL JUDETULUI IALOMITA DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE, PE ANUL 2018 - mii lei - Buget 2018

Mai mult

CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Nr din ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL EXPUNERE DE MOTIVE privind

CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Nr din ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL EXPUNERE DE MOTIVE privind CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Nr. 3763 din 11.03.2016 ROMÂNIA BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL EXPUNERE DE MOTIVE privind stabilirea cotei de consum maxim lunar de carburant pentru autovehiculele din

Mai mult

Nr

Nr HOTĂRÂREA Nr. 65 din Privind alegerea preşedintelui de şedinţă Consiliul Local Jirlau judeţul Brăila, întrunit în şedinţă ordinară la data de ; Având în vedere prevederile art.35 alin.(1) din Legea administrației

Mai mult

Ordonanţă Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din

Ordonanţă Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din Ordonanţă 3 2017-07-20 Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din 2017-07-24 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Ordonanța Guvernului nr.

Mai mult

Microsoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx

Microsoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx Tel./Fax : 0250/840815, e mail: primarialacusteni@yahoo.com www.lacusteni.ro ------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Nr. 1190/31.03.2017

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA Avizat Comisia Juridică MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII SI INOVAŢIEI UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA REGULAMENT de organizare si funcţionare a Clubului Sportiv Universitatea Alba Iulia I. DISPOZIŢII

Mai mult



 R E G U L A M E N T D E O R G A N I Z A R E Ș I F U N C Ț I O N A R E A L C E N T R U L U I N A Ț I O N A L D E P R E G Ă T I R E Ș I P E R F E C Ț I O N A R E A E X E C U T O R I L O R J U D E C Ă T O

Mai mult

AGENDA COMISIILOR

AGENDA COMISIILOR PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENAT Direcţia generală legislativă SITUAŢIA proiectelor de lege şi a propunerilor legislative aflate la comisiile permanente pentru dezbatere şi avizare, la data de 11.05.2017 11:24:56

Mai mult

Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE N

Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE N Număr Măsură preventivă Sediul materiei Indicatori de evaluare 1 2016 1. Cod etic/deontologic/de conduită Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată Legea nr. 477/2004

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr Bucureşti, A P R O

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr Bucureşti, A P R O MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr. 5.180.533 Bucureşti, 11.10.2018 A P R O B, PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS A N U N Ţ Având

Mai mult

Anexa 1 a Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, aprobat prin OMECTS nr

Anexa 1 a Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, aprobat prin OMECTS nr INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA STR. CALEA DOMNEASCĂ, NR. 127, TÂRGOVIŞTE Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isj_db@yahoo.com ; WEB: www.isj-db.ro Elaborat și aprobat în consiliul

Mai mult

JUDEŢUL: Unitatea administrativ-teritorială: Formular: 11/01 Anexa I BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE PE ANUL 2015 ŞI EST

JUDEŢUL: Unitatea administrativ-teritorială: Formular: 11/01 Anexa I BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE PE ANUL 2015 ŞI EST JUDEŢUL: Unitatea administrativ-teritorială: Formular: 11/01 Anexa I BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ŞI SUBCAPITOLE PE ANUL 2015 ŞI ESTIMĂRI PENTRU ANII 2016-2018 Buget 2015 - mii lei -

Mai mult

1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind actualizarea anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului

1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind actualizarea anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului 1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind actualizarea anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat

Mai mult

ROMANIA JUDETUL BUZAU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU DIRECŢIA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICA LOCALĂ Serviciul Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri Nr. 56 /2

ROMANIA JUDETUL BUZAU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU DIRECŢIA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICA LOCALĂ Serviciul Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri Nr. 56 /2 ROMANIA JUDETUL BUZAU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU DIRECŢIA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICA LOCALĂ Serviciul Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri Nr. 56 /2016 RAPORTUL administraţiei municipiului Buzău privind

Mai mult

BILANT la data de Anexa 1 Nr. crt. cod 01 DENUMIREA INDICATORILOR Cod rând Sold la începutul anului lei Sold la sfârşitul perioadei A B C 1

BILANT la data de Anexa 1 Nr. crt. cod 01 DENUMIREA INDICATORILOR Cod rând Sold la începutul anului lei Sold la sfârşitul perioadei A B C 1 BILANT la data de 31.12.2018 Anexa 1 Nr. crt. cod 01 DENUMIREA INDICATORILOR Cod rând Sold la începutul anului lei Sold la sfârşitul perioadei A B C 1 2 1. ACTIVE 01 X X 2. ACTIVE NECURENTE 02 X X 3. Active

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT, AVIZAT: SECRETAR AL JUDEŢULUI, CRISTINA-ELENA RĂDULEA-ZAMFIRESCU HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetu

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT, AVIZAT: SECRETAR AL JUDEŢULUI, CRISTINA-ELENA RĂDULEA-ZAMFIRESCU HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetu ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT, AVIZAT: SECRETAR AL JUDEŢULUI, CRISTINA-ELENA RĂDULEA-ZAMFIRESCU HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului propriu general al Județului Gorj pe anul 2018

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI Hotărâre 218 2016-03-30 Guvernul României pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 762/2015 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 192 privind rectificarea bugetului general consolidat al municipiului Craiova

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 192 privind rectificarea bugetului general consolidat al municipiului Craiova MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 192 privind rectificarea ului consolidat al municipiului Craiova, pe anul 2018 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit

Mai mult

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Nr. 2465/ Ion PURCĂREA Director

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Nr. 2465/ Ion PURCĂREA Director CONILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI DIRECŢ GENERALĂ DE AITENŢĂ OCLĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Nr. 2465/ 10.06.2019 Ion PURCĂREA Director General ANUNŢ Având în vedere prevederile: - H.G. nr. 286/2011

Mai mult

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr /2013 privind declararea de interes public ş

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr /2013 privind declararea de interes public ş Hotărâre 232 2017-04-12 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.093/2013 privind declararea de interes public şi de importanţă naţională a Campionatului European

Mai mult

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie 2012 Dată revizuire 1: martie 2016 Dată revizuire 2:

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Ordonanţă de urgenţă 3 2017-01-06 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Monitorul Oficial al României nr 16 din 2017-01-06 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la

Mai mult

HOTĂRÂRE Nr. 633 din 28 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

HOTĂRÂRE Nr. 633 din 28 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului HOTĂRÂRE Nr. 633 din 28 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi pentru modificarea Hotărârii

Mai mult

Microsoft Word - Reg. ap. propriu actualizat 2009

Microsoft Word - Reg. ap. propriu actualizat 2009 ROMANIA Anexa nr.1 la JUDETUL ALBA Hotărârea Consiliului judeţean Alba CONSILIUL JUDETEAN nr.13 din 28.01.2010 REGULAMENT de organizare si functionare al aparatului de specialitate al Consiliului judetean

Mai mult

Microsoft Word - NF HG doc

Microsoft Word - NF HG doc Hotărâre 740 2012-07-25 Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, regie autonomă de interes

Mai mult

Microsoft Word - proiect hg ialomita x 2- IF fara teren+cladire dec 2017 publicare site.docx

Microsoft Word - proiect hg ialomita x 2- IF fara teren+cladire dec 2017 publicare site.docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

Microsoft Word - HG-transfer-bunuri-irigatii-ANIF-TULCEA.docx

Microsoft Word - HG-transfer-bunuri-irigatii-ANIF-TULCEA.docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII NOTĂ DE FUNDAMENTARE 1. Titlul proiectului de act normativ HOTĂRÂRE privind înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică

Mai mult

LEGE nr. 144 din 21 mai 2007, republicată, actualizată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate Republicată

LEGE nr. 144 din 21 mai 2007, republicată, actualizată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate Republicată LEGE nr. 144 din 21 mai 2007, republicată, actualizată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate Republicată în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

Mai mult

C O N S I L I U L J U D E ŢE A N S Ă L A J

C O N S I L I U L   J U D E ŢE A N  S Ă L A J ROMÂNIA JUDEŢUL SĂLAJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECTUL bugetului propriu al judeţului Sălaj pe anul Bugetul propriu al judeţului Sălaj pe anul s-a fundamentat în conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006

Mai mult

Microsoft Word _ANEXA_II_CRESC - final.doc

Microsoft Word _ANEXA_II_CRESC - final.doc Anexa nr.2 REGULAMENT - CADRU DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL COMITETULUI REGIONAL DE EVALUARE STRATEGICĂ ŞI CORELARE CAPITOLUL I Definiţii aplicabile Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL ACTULUI Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efect

NOTĂ DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL ACTULUI Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efect NOTĂ DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL ACTULUI Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii

Mai mult

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ DIRECTIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ TELEORMAN Nr. 4182/29.06.2017 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL DIRECŢIEI JUDEŢENE DE STATISTICĂ TELEORMAN 2017 C U P R I N S

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ ORAŞUL TG. CĂRBUNEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii Protocolului de Colaborare între orașul Tg. Cărbuneșt

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ ORAŞUL TG. CĂRBUNEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii Protocolului de Colaborare între orașul Tg. Cărbuneșt privind aprobarea încheierii Protocolului de Colaborare între orașul Tg. Cărbunești și Grupul de Inițiativă locală DEL în cadrul programului - Împreună pentru Comunitate pentru grupurile de iniţiativă

Mai mult

DDS Cont executie venituri

DDS Cont executie venituri ROMANIA JUDETUL Satu Mare Oras Ardud CONTUL DE EXECUTIE A BUGETULUI LOCAL - VENITURI la data de 31-12-2016 Anexa 12 TOTAL VENITURI 00.01 10925000 11625450 13031801 2422752 10609049 10339943 2691858 VENITURI

Mai mult

Secret de serviciu

Secret de serviciu Hotărâre 397 2016-06-02 Guvernul României privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru acţiunea de protocol cu caracter deosebit, aferente celor Monitorul două activităţi conform Documentului de

Mai mult

G U V E R N U L R O M Â N I E I HOTĂRÂRE privind desființarea Casei Agronomului Mehedinți, actualizarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr

G U V E R N U L R O M Â N I E I HOTĂRÂRE privind desființarea Casei Agronomului Mehedinți, actualizarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr G U V E R N U L R O M Â N I E I HOTĂRÂRE privind desființarea Casei Agronomului Mehedinți, actualizarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al

Mai mult

CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Nr din EXPUNERE DE MOTIVE Referitoare la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE privind majorarea capitalului social la S.C

CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Nr din EXPUNERE DE MOTIVE Referitoare la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE privind majorarea capitalului social la S.C Nr. 11.920 din 16.06.2017 EXPUNERE DE MOTIVE Referitoare la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE privind majorarea capitalului social la S.C. Parcuri Industriale Bihor S.R.L. Conform art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea

Mai mult