Dilema consumatorului: mai ieftin si/sau mai putin?

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Dilema consumatorului: mai ieftin si/sau mai putin?"

Transcriere

1 Dilema consumatorului: mai ieftin si/sau mai putin? 07 Apr 2010 de Romina Ardelean [1] Categoria mezeluri, care cuprinde segmentele salam, sunca, parizer, carnati/cremwursti si specialitati are o valoare estimata de producatori, la nivelul anului 2009, de aproximativ 1 miliard de euro, la un volum de peste tone, scaderile inregistrate fiind mai putin severe decat in dreptul altor categorii de produse alimentare. Prin urmare, cel putin la prima vedere, putem spune ca, din punct de vedere al consumului, am asistat la un fenomen generalizat de downtrading, in care produsele premium au fost cel mai mult afectate. Pagina 1 din 8

2 Neconcordante in date Totusi, trebuie mentionat faptul ca exista o serie de date confuze la nivelul categoriei. Avem, pe de o parte, raportarea Institutului National de Statistica (INS) potrivit careia productia industriala de mezeluri s-a cifrat anul trecut la tone, fata de in 2008, iar valoarea la 830 milioane euro. Am putea spune, deci, ca perioada de criza a fost benefica, deoarece datele statistice arata o crestere spectaculoasa o treime in volum, iar pretul mediu agregat a crescut si el cu 12%, de la 9,4 la 10,5 lei/kg, observa Mihai Visan, Director Executiv la Asociatia Romana a Carnii (ARC). Pe de alta parte, statisticile de la locul de vanzare, realizate de companiile private de cercetare, au raportat contractii de procente ale pietei in Astfel, este foarte ciudata cresterea anului 2009 fata de 2008 raportata de INS spune Stefan Padure, Vicepresedinte al Angst, care atrage atentia ca in cursul anului 2009 s- au inchis foarte multi clienti din comertul traditional, tendinta care a continuat sa se manifeste si in primele luni ale anului curent. O explicatie pentru aceasta neconcordanta vine tot din partea reprezentantului ARC, Mihai Visan, care este de parere ca, in realitate, datele INS releva o oarecare albire a productiei din economia subterana, in sensul ca, din cauza tot mai deselor incidente de plata, o buna parte din vanzarile ce se realizau prin buticurile de cartier se indreapta spre comertul legal, unde platile, fie ele si intarziate, totusi se fac, iar datele se raporteaza. Una peste alta, chiar daca volumul mezelurilor nu a fost afectat serios de criza, valoarea acestora este in pericol, situatie paradoxala daca luam drept reper consumul per capita scazut si, implicit, potentialul ridicat. Si atunci de unde provine pericolul? Din presiunea exercitata cu precadere de reprezentantii comertului modern asupra pretului de achizitie, ridicand in acelasi timp discounturile, bonusurile si taxele pentru serviciile de marketing, strategie care a facut ca marja procesatorilor sa fie infima. Pagina 2 din 8

3 Despre 2009 In Romania, categoria de mezeluri este foarte aglomerata, de aici poate si dificultatea pe care o resimt consumatorii in a lua o decizie rapida si constanta. Practic, oferta pe care o gaseste romanul la raft este printre cele mai bogate din Europa, atat la nivel de gama de produse, cat si de modalitati de ambalare sau sortimentatie pe segment, afirma Adrian Nicolaescu, Marketing Manager al companiei Caroli. Aceasta situatie este confirmata si de topul primilor cinci jucatori din piata care reflecta fidel gradul relativ scazut de consolidare. Astfel, conform MEMRB, in perioada februarie 2009 ianuarie 2010, Cris-Tim, Caroli, Elit, Aldis si Unicarm, detineau o cota de piata cumulata de 42,1% in volum vanzari si de 43,6% in valoare, trendul fiind de usoara crestere raportat la aceeasi unitate de timp anterioara. In ceea ce priveste comportamentul de cumparare si consum, daca in prima faza consumatorul a migrat spre produse mai ieftine din aceeasi categorie, ulterior s-a observat o reducere a cantitatii de mezeluri cumparate. Cu siguranta, consumatorul a devenit mult mai atent la produsele pe care le achizitioneaza, cumparaturile fiind mult mai rationale decat in urma cu doi-trei ani, cand ne aflam in plina crestere economica, este de parere Alina Pene, Director de Marketing la Campofrio. Totusi, trebuie precizat faptul ca modificarile comportamentale au afectat diferit evolutia segmentelor. Produsele exclusiviste, premium, au fost cele mai afectate, segmentul mezelurilor crud-uscate, de exemplu, scazand in 2009 cu 10%. Comparativ cu alte categorii de produse alimentare, in care scaderile au fost catastrofale, mezelurile au scazut in total doar cu 1%. In structura insa, vanzarile s-au mutat de pe categoriile scumpe pe cele mai ieftine sau au ramas in categorie insa pe alte nivele de pret. Spre exemplu, specialitatile au scazut cu 6% in timp ce carnatii au crescut cu 4%, detaliaza Radu Dumitrescu, Brand Manager, Principal Company. Marcile private, desi prezente in categoria mezelurilor, nu si-au facut simtita prezenta mai mult ca in alti ani. Vorbind despre acest subiect, Adrian Nicolaescu, de la Caroli, spune ca nivelul este destul de restrans, dar ne asteptam ca in 2010 sa aiba o evolutie radicala. Radu Dumitrescu, de la Principal Company, citand date MEMRB, completeaza spunand ca, din datele pe care le detine, in evolutia marcilor private nu Pagina 3 din 8

4 se poate vedea o modificare radicala. Astfel, in ultimii doi ani, procentul reprezentat de acestea in totalul categoriei a fluctuat intre sapte si 11%, perioadele de crestere alternand cu cele de descrestere. Daca ne raportam doar la retelele internationale de retail, procentul acestora a variat intre 28 35%, produsele proaspete (micii si carnatii) detinand o pondere importanta din total, mai spune acesta. Mai multe despre consumator Consumul de mezeluri, ca si in cazul majoritatii grupelor de alimente, este modest la noi in tara in comparatie cu media Uniunii Europene. Romanii consuma mai putin de 12 kg de mezeluri per capita anual, cu mult mai putin decat media europeana situata la 20 de kg anual/capita, si incomparabila daca ne raportam la tari precum Germania, unde se depasesc deja 35 de kg anual/capita. Prin urmare, potentialul de crestere este infranat in continuare de puterea de cumparare limitata. Poate tocmai de aceea, asa cum constata si Alina Pene, de la Campofrio, principalul criteriu de achizitie este in continuare pretul, urmat de aspect, calitate si prospetime, abia dupa aceea vin criterii mai putin palpabile, precum brandul sau traditia producatorului. In topul preferintelor, potrivit datelor MEMRB, se pozitioneaza salamurile, care detin, in perioada februarie 2009 ianuarie 2010, adica 35,3% din volumul total al pietei. Urmeaza carnatii si cremwurstii, cu 24% din volumul total al categoriei, apoi specialitatile cu 19,9%, tot in volum. Cat despre profilul consumatorului clasic al categoriei, Adrian Nicolaescu, spune ca este femeia mama, cu o familie de minim trei persoane, cu venit mediu spre ridicat si cu varsta cuprinsa intre 25 si 45 de ani. Daca abordam segmentele separat, atunci se pot identifica descriptori demografici pe fiecare in parte. De exemplu, segmentul de carnati crud-uscati se adreseaza in primul rand barbatilor, in timp ce segmentul parizer, consumatorului cu venit mediu spre mic. Detalii despre profil ne ofera si Alina Pene care spune despre segmentul sunci ca este cumparat cu precadere de femei, cu varsta cuprinsa intre 25 si 55 de ani, din mediul urban, cu venituri medii si peste medii. O completare interesanta la acest capitol provine de la Stefan Padure, care ofera detalii concrete despre profilul consumatorului Angst, date Pagina 4 din 8

5 rezultate din profilul socio-demografic al posesorului de card Angst. Astfel, consumatorul de produse Angst este femeia cu varsta cuprinsa intre 30 si 55 de ani, cu studii superioare si post universitare, cu venituri salariale de peste 3000 lei. Nu in ultimul rand, este important de precizat ca tendinta clara la nivel de comportament de cumparare este aceea de a migra spre produse mai ieftine in interiorul aceluiasi segment de produse si mai rar de a schimba efectiv segmentul. In plus, consumatorii sunt din ce in ce mai prudenti, iar atunci cand vine vorba de cumparaturile de volum, ofertele promotionale joaca un rol decisiv. [2] Si pentru ca tot vorbeam despre marketing... Majoritatea jucatorilor reprezentativi la nivel national au optat pentru o strategie de comunicare integrata prin media clasica tv, radio, outdoor, dar si prin activitati in-store, la raft, de sampling si promotii. Ideea este de a urma consumatorul in drumul lui zilnic, spune Adrian Nicolaescu, de la Caroli. Angst, producator care detine si o retea de magazine de desfacere proprie, se foloseste la maxim de acest spatiu pentru promovarea produselor. As putea spune ca toate bugetele noastre de promovare sunt folosite in doua directii mari: produs si apropierea de client, mentioneaza reprezentantul companiei, Stefan Padure. In ceea ce priveste eficacitate, fiind vorba de produse alimentare, principalul instrument de marketing este samplingul. Posibilitatea de a testa produsul inainte de a-l cumpara este foarte importanta pentru Pagina 5 din 8

6 consumator, completeaza Radu Dumitrescu, de la Principal Company. Pe de alta parte, Alina Pene, de la Campofrio, declara ca promotiile de tip pachet special fie ca este vorba de pret special sau de gratuitate sunt cele la care apelam cel mai des, mai ales in aceasta perioada. Cat despre eficienta, toate promotiile sunt eficiente daca sunt bine implementate, totul depinde de obiectivele pe care ti le stabilesti. Poti avea promotii al caror obiectiv imediat este cresterea spatiului de raft pentru anumite produse si, abia ulterior, cresterea vanzarilor. Tot in ultima perioada au existat si producatori noi care au investit mult mai activ in promovare. Un astfel de exemplu este Fox Com, care, incepand cu toamna lui 2009 a demarat o campanie de crestere a notorietatii in principala piata de desfacere, Bucuresti, dar si in imprejurimi. Am apelat la panotaje aplicate in principalele zone de trafic din fiecare sector. In acelasi timp, am dublat campania cu actiuni de promovare a brandului la locul de vanzare si de promovare a produselor prin sampling si promotii de pret, pentru cresterea numarului de clienti si implicit a vanzarilor. Nu in ultimul rand, am sustinut brandul printr-o campanie tv, de data aceasta la nivel national. Aceasta campanie a inclus toate actualizarile logo-ului, sloganului si in general a vizibilitatii brandului, dezvoltate in cursului lui 2009, povesteste Sorin Lucian Ichim, Director de Marketing al companiei. Prin aceste actiuni agresive de marketing, Fox Com sustine strategia declarata pe termen scurt, si anume, de a accede in topul primilor cinci jucatori din piata de mezeluri. Lupta pentru rezistenta in canalul traditional Strategia privind distributia pe canale de vanzare variaza de la un producator la altul, insa cert este ca nimeni nu poate ignora comertul traditional. Datele MEMRB arata o pondere de 66,4% in volum si 65,5% in valoare pentru magazinele alimentare mari si mici si pentru magazinele universale, in perioada februarie 2009 ianuarie Iar daca ne raportam la aceeasi perioada anterioara, in ciuda inchiderilor de magazine din comertul traditional din 2009, nu putine la numar, tendinta este totusi, in mod surprinzator, una de crestere a ponderii acestui canal. Romanii isi fac cumparaturile zilnice la magazinele de cartier, in piete, in drumul lor spre casa. In weekend, in schimb, se vede o ponderare puternica in favoarea retailului modern, sustine si reprezentantul Caroli. Un potential de crestere inca nevalorificat pe deplin in tara Pagina 6 din 8

7 noastra sunt magazinele specializate. Sistemul de distributie al companiei Angst confirma acest lucru. Astfel, principalul nostru client este reprezentat de reteaua proprie de magazine, cu 50% din vanzari, urmat de conturile internationale, cu 30%, si de horeca, cu 20%, precizeaza Stefan Padure. Scurta perspectiva europeana Pornind de la particularitatile comportamentale ale consumatorului roman, exista, dincolo de nivelul scazut al consumului, o serie de diferente intre noi si alti consumatori europeni. De exemplu, romanilor le plac mult produsele afumate natural, mai mult decat altor consumatori europeni. Ne plac foarte mult carnatii pe care ii mancam fie ca atare, fie preparati. Pe de alta parte, odata ce calatoresti in Europa, observi ca toti consumatorii apreciaza produsele traditionale. O alta diferenta notabila este faptul ca in Romania comertul cu vracuri este inca foarte dezvoltat, comparativ cu alte tari vestice, unde aproape toate produsele sunt ambalate. In aceleasi tari vestice, atentia consumatorilor ca produsele sa aiba cat mai putina grasime sau sare este foarte mare comparativ cu atentia consumatorilor romani fata de aceste aspecte, afirma Alina Pene, de la Campofrio. Stefan Padure, Vicepresedinte, Angst, aduce completari: din fericire, tendinta de reintoarcere la magazinul traditional, de proximitate, a aparut in Romania inainte ca acest comert sa fie complet distrus. Un aspect negativ este faptul ca noi nu stim sa facem promotii. Nu cred ca 2+1 gratis este o promotie de criza. O oferta mult mai atenta, orientata catre cerintele specifice ale clientului ar putea fi o mai buna abordare. Nu in ultimul rand, referitor la pretul de la raft, adesea mai mare decat cel din magazinele europene, reprezentul Angst spune ca raspunsul nu este la procesatori, ci in cotele de impozit si in nivelul TVAului, care sunt cu mult peste cele practicate in Europa. Referinte pozitive pentru viitor Daca ar fi sa judecam un an dupa inceputul acestuia, atunci cu siguranta ca putem afirma ca anul 2010 nu se anunta a fi mai putin dificil decat precedentul. Privind in ansamblu economia romaneasca, Stefan Padure este convins de faptul ca fara investitii in infrastructura sau in alte domenii in care sa putem crea valoare adaugata din comertul de peste hotare, nu numai export de materie prima si forta de Pagina 7 din 8

8 munca calificata, nu vad o iesire. Atata timp cat agricultura este cenusareasa ministerelor, iar la nivel central nu exista un plan macro, ci numai masuri anticriza dispersate, nu cred ca vom sesiza o modificare in sens pozitiv nici in dreptul comportamentului consumatorilor. In mod particular pentru categoria mezelurilor, Adrian Nicolaescu, de la Caroli, atrage atentia asupra faptului ca, atata timp cat apetitul de promotii se va mentine la cotele din ultimele luni, consumatorul mediu, care reprezinta de altfel si grupa dominanta, va cauta in continuare cele mai bune oferte pentru el si familia sa. Chiar si asa, Radu Dumitrescu, de la Principal Company, crede ca, desi vor urmari cu interes promotiile, consumatorii vor ramane loiali brandurilor care nu le inseala asteptarile. Intr-o nota oarecum pozitiva, Alina Pene, de la Campofrio, vede comportamentul mult mai selectiv si atent al consumatorilor drept o evolutie necesara, care se va continua si dupa sfarsitul crizei economice. Articole Asemănătoare Source URL: Legături [1] consumer-01_2.jpg [2] bnail/../caseta-consumer-mare.jpg Pagina 8 din 8

Marii producatori se bat pe o categorie de 23 milioane euro

Marii producatori se bat pe o categorie de 23 milioane euro Marii producatori se bat pe o categorie de 23 milioane euro 02 Dec 2009 de Romina Ardelean [1] Produsele sana si kefir, desi nu alcatuiesc nici pe departe unul dintre segmentele principale la nivel de

Mai mult

Specificul categoriei favorizeaza achizitia din magazinele de proximitate

Specificul categoriei favorizeaza achizitia din magazinele de proximitate Specificul categoriei favorizeaza achizitia din magazinele de proximitate 04 Dec 2013 de Romina Ardelean [1] Mezelurile raman una dintre cele mai competitive categorii din piata bunurilor de larg consum,

Mai mult

Produsele de igiena feminina, cunoscute de noua din zece femei

Produsele de igiena feminina, cunoscute de noua din zece femei Produsele de igiena feminina, cunoscute de noua din zece femei 03 Mar 2010 de Romina Ardelean [1] Aceasta este una din concluziile unui studiu realizat de 360Insights la cererea Revistei Progresiv, cercetare

Mai mult

Lidl, salt spectaculos in topul investitorilor in publicitate

Lidl, salt spectaculos in topul investitorilor in publicitate Lidl, salt spectaculos in topul investitorilor in publicitate 08 Feb 2013 de Romina Ardelean [1] Suma cheltuita de primii 20 de investitori in publicitate a scazut anul trecut cu 25%, ajungand la circa

Mai mult

Hypermarketurile, amenintate de formatele mai mici de magazine

Hypermarketurile, amenintate de formatele mai mici de magazine Hypermarketurile, amenintate de formatele mai mici de magazine 08 Sep 2011 de Cosmina Capalau [1] Intr-o analiza a tendintelor din industrie, specialistii Planet Retail au identificat cateva provocari

Mai mult

Retailul independent, una dintre prioritățile de viitor ale Mogyi

Retailul independent, una dintre prioritățile de viitor ale Mogyi Retailul independent, una dintre prioritățile de viitor ale Mogyi 12 Nov 2018 de Alina Dragomir [1] După câțiva ani de regândire a businessului, Mogyi România, unul dintre jucătorii importanți din piața

Mai mult

Mihai Georgescu, Kandia: „Suntem pe un teritoriu pozitiv”

Mihai Georgescu, Kandia: „Suntem pe un teritoriu pozitiv” Mihai Georgescu, Kandia: Suntem pe un teritoriu pozitiv 10 Jan 2014 de Romina Ardelean [1] Mihai Georgescu este la conducerea Kandia Dulce doar de patru luni, dar are o experieţă cât capitalismul în România,

Mai mult

Notorietate ridicata, dar prezenta modesta in cosul de cumparaturi

Notorietate ridicata, dar prezenta modesta in cosul de cumparaturi Notorietate ridicata, dar prezenta modesta in cosul de cumparaturi 07 Sep 2011 de Romina Ardelean [1] Desi majoritatea romanilor stie ca pe rafturile magazinelor poate gasi si variantele dietetice ale

Mai mult

Adrian Ursulescu, Scandia: Credem în dezvoltarea producătorilor români prin exporturi

Adrian Ursulescu, Scandia: Credem în dezvoltarea producătorilor români prin exporturi Adrian Ursulescu, Scandia: Credem în dezvoltarea producătorilor români prin exporturi 24 Sep 2014 de Mihail Tănase [1] Pe fondul asaltului mărcilor private ale retailerilor asupra pieței bunurilor de larg

Mai mult

Producatori cu game complexe si consumatori pragmatici

Producatori cu game complexe si consumatori pragmatici Producatori cu game complexe si consumatori pragmatici 06 Apr 2009 de Romina Ardelean [1] Astfel am putea caracteriza cei doi importanti poli ai categoriei baze pentru mancaruri, segmentul cel mai important

Mai mult

Bătrânu’ Sas, carmangeria care vrea să treacă pragul de 1 milion de euro

Bătrânu’ Sas, carmangeria care vrea să treacă pragul de 1 milion de euro Bătrânu Sas, carmangeria care vrea să treacă pragul de 1 milion de euro 20 Nov 2017 de Alina Dragomir [1] [2] [3] Pagina 1 din 6 [4] [5] [6] [7] [8] Pagina 2 din 6 [9] În urmă cu cinci ani, Adrian Munteanu

Mai mult

Dificultatile economice sunt testul de loialitate fata de brand

Dificultatile economice sunt testul de loialitate fata de brand Dificultatile economice sunt testul de loialitate fata de brand 02 Jun 2009 de Roxana Popa [1] Intr-un moment în care consumul de bere pare sa-si atinga limitele, iar consumul în afara casei este afectat

Mai mult

[P] Marco Salort, CHEP Europe: Construim un supply chain pentru viitor, pornind de la consumator

[P] Marco Salort, CHEP Europe: Construim un supply chain pentru viitor, pornind de la consumator [P] Marco Salort, CHEP Europe: Construim un supply chain pentru viitor, pornind de la consumator 19 Apr 2019 de Progresiv [1] Conferinţa Progresiv 2019 a adus în prim plan idei și soluții care ar putea

Mai mult

Hajek, Henkel: „România este un tigru al Balcanilor”

Hajek, Henkel: „România este un tigru al Balcanilor” Hajek, Henkel: România este un tigru al Balcanilor 01 Mar 2017 de Mihaela Popescu [1] Uneori, trebuie să te distanțezi puțin și să privești imaginea de ansamblu a regiunii pentru a putea evalua în mod

Mai mult

Băcănia Fermierului sau retailul în era businessului cu scop

Băcănia Fermierului sau retailul în era businessului cu scop Băcănia Fermierului sau retailul în era businessului cu scop 19 Jul 2019 de Alina Dragomir [1] [2] [3] Pagina 1 din 6 [4] [5] [6] [7] [8] Pagina 2 din 6 [9] Inaugurată la finalul lunii martie, Băcănia

Mai mult

Ce linii trasează L’Oréal pentru divizia de mass-market

Ce linii trasează L’Oréal pentru divizia de mass-market Ce linii trasează L Oréal pentru divizia de mass-market 18 Jun 2018 de Alina Stan [1] Divizia de mass-market a L Oréal, cea mai importantă linie de business a producătorului francez de cosmetice pe piața

Mai mult

De sarbatori, producatorii de spirtoase mizeaza pe promotiile de succes din anii precedenti

De sarbatori, producatorii de spirtoase mizeaza pe promotiile de succes din anii precedenti De sarbatori, producatorii de spirtoase mizeaza pe promotiile de succes din anii precedenti 02 Nov 2009 de Romina Ardelean [1] Cand vine vorba despre industria de retail, cu siguranta nu e niciodata prea

Mai mult

Activitatile BTL trec de la pret la zona emotionala a cumparatorului

Activitatile BTL trec de la pret la zona emotionala a cumparatorului Activitatile BTL trec de la pret la zona emotionala a cumparatorului 12 Jan 2012 de Andreea Ion [1] Se vorbeste in ultimii ani de o crestere a importantei promotiilor pe piata de consum, dar cu toate acestea

Mai mult

Produsele pentru protecție solară nu reuşesc să rămână la raft în extrasezon

Produsele pentru protecție solară nu reuşesc să rămână la raft în extrasezon Produsele pentru protecție solară nu reuşesc să rămână la raft în extrasezon 23 Jun 2015 de Romina Ardelean [1] [2] [3] Pagina 1 din 8 [4] [5] [6] Ca şi alte categorii tinere din piaţa FMCG locală, produsele

Mai mult

Cafea

Cafea 02 Dec 2008 de Oana Georgescu [1] Consumul de cafea din ultimii ani arata ca romanii se afla in continuare la finele clasamentului european al cantitatii de cafea consumate anual pe cap de locuitor. Totusi,

Mai mult

Carne proaspata: scad autoconsumul si importurile

Carne proaspata: scad autoconsumul si importurile Carne proaspata: scad autoconsumul si importurile 04 Sep 2009 de Oana Georgescu [1] Desi carnea de porc si cea de pui se afla in topul preferintelor consumatorilor, se remarca si o cerere crescuta pentru

Mai mult

Obiceiuri de consum privind fructele si legumele proaspete

Obiceiuri de consum privind fructele si legumele proaspete Obiceiuri de consum privind fructele si legumele proaspete 13 May 2013 de Romina Ardelean [1] Pe piata sunt putine date disponibile despre comportamentul de consum al fructelor si legumelor proaspete,

Mai mult

Cum are de gând să-și păstreze poziția liderul pieței de înghețată

Cum are de gând să-și păstreze poziția liderul pieței de înghețată Cum are de gând să-și păstreze poziția liderul pieței de înghețată 17 Aug 2015 de Mihaela Popescu [1] Algida, divizia de înghețată a companiei Unilever, și-a setat pentru acest an o creștere de două cifre

Mai mult

Pofta este principalul impuls de consum pentru snackuri

Pofta este principalul impuls de consum pentru snackuri Pofta este principalul impuls de consum pentru snackuri 01 Oct 2018 de Mihaela Popescu [1] Românii consumă snackuri în principal pentru a-și satisface pofta de ceva dulce sau sărat. Gustarea dintre mese,

Mai mult

Cu ce scenarii lucrează cel mai mare producător român de cosmetice

Cu ce scenarii lucrează cel mai mare producător român de cosmetice Cu ce scenarii lucrează cel mai mare producător român de cosmetice 01 Jul 2019 de Alina Dragomir [1] Performanța financiară raportată de Farmec în ultimii cinci ani este un exemplu că amenințările pot

Mai mult

Cumparatorii europeni vor comert multiformat

Cumparatorii europeni vor comert multiformat Cumparatorii europeni vor comert multiformat 06 May 2011 de admin [1] O concluzie a celei mai recente analize a pietei de retail date publicitatii la inceputul lunii aprilie de compania IGD, arata ca,

Mai mult

Legume congelate

Legume congelate 15 Jan 2009 de Romina Ardelean [1] Maturizarea rapida, materializata in cresteri intre 50 100% de la an la an, este caracteristica principala a categoriei legume congelate. Evolutia spectaculoasa este

Mai mult

"Se pune prea mult accent pe pret si se neglijeaza alte tactici de diferentiere"

Se pune prea mult accent pe pret si se neglijeaza alte tactici de diferentiere "Se pune prea mult accent pe pret si se neglijeaza alte tactici de diferentiere" 04 Dec 2013 de Romina Ardelean [1] In timp ce, la nivel european si mondial, conceptul de shopper marketing intra in vocabularul

Mai mult

Crestere de doua cifre, dezideratul jucatorilor

Crestere de doua cifre, dezideratul jucatorilor Crestere de doua cifre, dezideratul jucatorilor 08 Jun 2011 de Romina Ardelean [1] Categoria produselor pentru protectie solara, tanara si cu un caracter puternic sezonier, este una dintre cele mai dinamice

Mai mult

Decalajele intre Bucuresti si restul tarii se accentueaza in retailul modern

Decalajele intre Bucuresti si restul tarii se accentueaza in retailul modern Decalajele intre Bucuresti si restul tarii se accentueaza in retailul modern 07 Nov 2013 de Mihail Tanase [1] In urma cu noua luni, Magazinul Progresiv initia seria de analize ale comertului modern si

Mai mult

Exista crestere si dincolo de retailul modern?

Exista crestere si dincolo de retailul modern? Exista crestere si dincolo de retailul modern? 05 Aug 2014 de admin [1] Dulciurile si snacks-urile, produse pe care romanii le consuma, in mare parte, intre mese sau ca substituent al unei mese, reprezinta

Mai mult

Investitiile cresc doar in comertul de proximitate

Investitiile cresc doar in comertul de proximitate Investitiile cresc doar in comertul de proximitate 08 Aug 2011 de Mihaela Popescu [1] Planurile de expansiune ale retelelor internationale concretizate in primul semestru din acest an arata ca marii jucatori

Mai mult

Radiografia distributiei in Transilvania

Radiografia distributiei in Transilvania 08 Mar 2011 de Mihaela Popescu [1] Dezvoltarea economica a principalelor orase din regiune - in special Cluj- Napoca, polul investitiilor straine din centrul tarii si unul dintre cele mai mari centre universitare

Mai mult

Noile tehnologii duc experienta de cumparaturi la un alt nivel

Noile tehnologii duc experienta de cumparaturi la un alt nivel Noile tehnologii duc experienta de cumparaturi la un alt nivel 07 Feb 2013 de admin [1] Totul este retail. Sa cumperi acum nu mai inseamna doar sa mergi intrun magazin sau sa deschizi un site de e-commerce.

Mai mult

„Casa mea” a devenit mai primitoare

„Casa mea” a devenit mai primitoare 02 Jun 2009 de Andreea Ion [1] Oferind mai mult decat o sortimentatie bogata si preturi accesibile, un format nou de magazin tinde sa educe un consumator mult prea limitat in procesul achizitiei. Casa

Mai mult

Gustarea intre mese, principala ocazie de consum

Gustarea intre mese, principala ocazie de consum Gustarea intre mese, principala ocazie de consum 08 Oct 2012 de Mihail Tanase [1] Cu produse care sa multumeasca tot mai multe preferinte, categoria biscuitilor dulci s-a specializat si diversificat in

Mai mult

Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania

Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania 03 Dec 2012 de Mihail Tanase [1] Tranzactia anului in retailul european s-a oficializat: grupul german Metro a vandut hypermarketurile

Mai mult

Cardurile de cumparaturi, un instrument util pentru magazinul tau

Cardurile de cumparaturi, un instrument util pentru magazinul tau Cardurile de cumparaturi, un instrument util pentru magazinul tau 06 Sep 2012 de admin [1] Programele ce implica utilizarea cardurilor de cumparaturi sunt din ce in ce mai prezente in intreaga lume. Acest

Mai mult

Retailul modern atrage cea mai mare parte a platilor cu cardul

Retailul modern atrage cea mai mare parte a platilor cu cardul Retailul modern atrage cea mai mare parte a platilor cu cardul 17 Jun 2010 de admin [1] Conform studiului MasterIndex, cea mai mare parte a platilor efectuate cu cardul au loc in supermarketuri si hypermarketuri.

Mai mult

Cramele de vinuri, un business care se dezvolta

Cramele de vinuri, un business care se dezvolta Cramele de vinuri, un business care se dezvolta 07 Oct 2011 de Andreea Ion [1] Magazinele specializate in vanzarea vinului se bucura de un succes tot mai mare la consumatorii romani, este concluzia care

Mai mult

Radiografia distributiei in sudul tarii

Radiografia distributiei in sudul tarii 06 May 2011 de Mihaela Popescu [1] Oltenia si Muntenia sunt printre singurele regiuni in care hypermarketurile nu au bifat inca toate judetele pe lista lor de expansiune. Este competitia bulgareasca prea

Mai mult

In sprijinul cresterii traficului si crearii impulsului de cumparare

In sprijinul cresterii traficului si crearii impulsului de cumparare In sprijinul cresterii traficului si crearii impulsului de cumparare 11 Mar 2013 de Mihaela Popescu [1] Fie ca vorbim de designul mai indraznet al accesoriilor si mobilierului din magazin, iluminarea rafturilor

Mai mult

Rețeaua MOL dublează miza pe convenience food

Rețeaua MOL dublează miza pe convenience food Rețeaua MOL dublează miza pe convenience food 08 May 2017 de Mihaela Popescu [1] 2017 se anunță a fi cel mai ambițios an pentru rețeaua de benzinării MOL, cu proiectul Fresh Corner care crește considerabil

Mai mult

Consumatorii dau propria definitie categoriei bio

Consumatorii dau propria definitie categoriei bio Consumatorii dau propria definitie categoriei bio 09 May 2014 de Alina Stancu [1] Produsele bio sunt asociate cu produsele achizitionate din piata sau direct de la sursa, in viziunea consumatorului roman

Mai mult

Finalul lui 2008 a adus cresteri de preturi

Finalul lui 2008 a adus cresteri de preturi 09 Feb 2009 de admin [1] Dupa un an de monitorizare, va prezentam cateva din concluziile lui 2008 privind evolutia preturilor, promotiile si situatiile de out-of-stock la produsele si magazinele pe care

Mai mult

Strategia pașilor mărunți pe piața biscuiților dulci

Strategia pașilor mărunți pe piața biscuiților dulci Strategia pașilor mărunți pe piața biscuiților dulci 09 Mar 2018 de Alina Stan [1] Extrem de dinamică și diversificată, categoria biscuiților dulci a crescut constant în ultimii cinci ani depășind în 2017

Mai mult

Criza a mutat procesul de infrumusetare de la salon in casa

Criza a mutat procesul de infrumusetare de la salon in casa Criza a mutat procesul de infrumusetare de la salon in casa 19 Aug 2010 de admin [1] Intrucat consumatorii se confrunta zilnic cu vesti mai putin imbucuratoare generate de recesiunea mondiala, nevoia de

Mai mult

Bio, o categorie plasată între confuzia consumatorilor și câștigul jucătorilor specializați

Bio, o categorie plasată între confuzia consumatorilor și câștigul jucătorilor specializați Bio, o categorie plasată între confuzia consumatorilor și câștigul jucătorilor specializați 28 Aug 2017 de Progresiv [1] Categoria produselor alimentare Bio are un potențial de dezvoltare foarte mare.

Mai mult

Simona Potecu, Mondelez România: „Avem semnale bune din retailul modern pentru finalul de an”

Simona Potecu, Mondelez România: „Avem semnale bune din retailul modern pentru finalul de an” Simona Potecu, Mondelez România: Avem semnale bune din retailul modern pentru finalul de an 22 Dec 2014 de Mihaela Popescu [1] Noile nevoi de consum ce apar ca urmare a dezvoltării consumatorilor aduc

Mai mult

De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market

De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market 30 Oct 2017 de Alina Stan [1] Oliver Eifler și-a petrecut jumătate din viață lucrând în retail și de patru ani conduce operațiunile Penny Market în România,

Mai mult

Doar 7% dintre romani nu sunt ingrijorati de efectele actualei crize economice

Doar 7% dintre romani nu sunt ingrijorati de efectele actualei crize economice Doar 7% dintre romani nu sunt ingrijorati de efectele actualei crize economice 16 Jan 2011 de admin [1] Cercetarea, realizata de compania de cercetari de piata Synovate Romania, a avut un dublu obiectiv:

Mai mult

GfKPress_Template_A4_2007

GfKPress_Template_A4_2007 Debut de an încurajator 20 martie 2013 Raluca Bob GfK România Tel. +40 21 205 55 00 Fax +40 21 205 55 05 raluca.bob@gfk.com Rezultatele GfK TEMAX România pentru primul trimestru al lui 2013 București,

Mai mult

Specializarea, viitorul produselor pentru epilat

Specializarea, viitorul produselor pentru epilat Specializarea, viitorul produselor pentru epilat 05 Jul 2010 de Roxana Popa [1] Ingrijirea personala este, de cativa ani, un subiect de interes, atat pentru consumatori, cat si pentru producatorii prezenti

Mai mult

Cum abordează retailul noua generație de antreprenori?

Cum abordează retailul noua generație de antreprenori? Cum abordează retailul noua generație de antreprenori? 27 Jul 2016 de Alina Dragomir [1] [2] [3] Pagina 1 din 7 [4] [5] [6] [7] [8] Pagina 2 din 7 [9] Modern, diferit și relaxat ar fi răspunsul, dacă ne

Mai mult

Rezultate financiare trimestrul III 2009 Imaginea generala pe care o avem asupra rezultatelor celui de-al treilea trimestru este conform

Rezultate financiare trimestrul III 2009 Imaginea generala pe care o avem asupra rezultatelor celui de-al treilea trimestru este conform Rezultate financiare trimestrul III 2009 Imaginea generala pe care o avem asupra rezultatelor celui de-al treilea trimestru este conform asteptarilor. Sunt predominante cazurile de scadere a cifrei de

Mai mult

Trendul descendent continua: piata berii a inregistrat in 2010 o scadere de 3,5%

Trendul descendent continua: piata berii a inregistrat in 2010 o scadere de 3,5% Trendul descendent continua: piata berii a inregistrat in 2010 o scadere de 3,5% 23 Mar 2011 de admin [1] Piata berii a scazut cu 3,5% in 2010 fata de anul precedent, atingand un volum total de 17 milioane

Mai mult

Radiografia distributiei in Moldova

Radiografia distributiei in Moldova 09 Feb 2011 de Mihaela Popescu [1] Moldova, una dintre cele mai sarace regiuni ale tarii, terenul propice pentru discounteri, are aproximativ 2.300 de firme locale de distributie a bunurilor de larg consum.

Mai mult

Cum arata tehnologiile viitorului in retail?

Cum arata tehnologiile viitorului in retail? 08 Mar 2012 de Romina Ardelean [1] Dispozitia retailerilor de a investi in noile tehnologii pare neafectata chiar si de criza, daca ne uitam la rezultatele celui mai mare targ de specialitate - EuroCIS

Mai mult

Cum a reinventat WineWay magazinul de producător

Cum a reinventat WineWay magazinul de producător Cum a reinventat WineWay magazinul de producător 09 Mar 2017 de Alina Dragomir [1] [2] [3] Pagina 1 din 6 [4] [5] [6] [7] [8] Pagina 2 din 6 [9] Sunt circa patru luni de când WineWay și-a făcut apariția

Mai mult

Aproape 84% dintre români cumpără din supermarketuri, hypermarketuri, cash&carry și magazine de discount - studiu

Aproape 84% dintre români cumpără din supermarketuri, hypermarketuri, cash&carry și magazine de discount - studiu Aproape 84% dintre români cumpără din supermarketuri, hypermarketuri, cash&carry și magazine de discount - studiu 08 Oct 2015 de Mihail Tănase [1] [2] [3] Pagina 1 din 5 [4] [5] [6] [7] Supermarketurile,

Mai mult

Leonidas, un brand international dar un business de familie

Leonidas, un brand international dar un business de familie Leonidas, un brand international dar un business de familie 07 Nov 2013 de Romina Ardelean [1] Omul de afaceri Ion Codreanu este intr-o relatie de dragoste cu pralinele Leonidas inca din 2009, cand a deschis

Mai mult

Tikhonov, Ursus: “Ne aşteptăm la o dinamică pozitivă a pieţei în 2017”

Tikhonov, Ursus: “Ne aşteptăm la o dinamică pozitivă a pieţei  în 2017” Tikhonov, Ursus: Ne aşteptăm la o dinamică pozitivă a pieţei în 2017 19 Jan 2017 de Nicolae Oprea [1] Igor Tikhonov, preşedintele Ursus Breweries, anticipează că 2017 va menține trendul ascendent al afacerilor

Mai mult

Primele reacții din comerțul independent după reducerea TVA

Primele reacții din comerțul independent după reducerea TVA Primele reacții din comerțul independent după reducerea TVA 13 Jul 2015 de Mihaela Popescu [1] Mult așteptata reducere a TVA-ului la alimente și băuturi non-alcoolice a intrat deja în vigoare de mai bine

Mai mult

Kaufland, pariu de 200 de milioane de euro pe creștere în 2018

Kaufland, pariu de 200 de milioane de euro pe creștere în 2018 Kaufland, pariu de 200 de milioane de euro pe creștere în 2018 26 Jan 2018 de Alina Stan [1] Cursa anului 2018 pentru retaileri nu pare a fi lipsită de obstacole. Cu toate acestea, Marco Hößl, CEO-ul Kaufland

Mai mult

Retailul independent a pierdut de magazine

Retailul independent a pierdut de magazine Retailul independent a pierdut 4.500 de magazine 16 Jan 2015 de Mihail Tănase [1] Magazinele independente au continuat să piardă teren în 2014, numărul lor reducându-se cu aproape 4.500 de unități, pe

Mai mult

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 DECEMBRIE 2014 1 SECTORUL SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE 1.1. Pensiile private din România la 31 decembrie 2014 a activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului

Mai mult

Valorile brandului si valorile oamenilor - cum sa le aliniem?

Valorile brandului si valorile oamenilor - cum sa le aliniem? Valorile brandului si valorile oamenilor - cum sa le aliniem? 13 Sep 2013 de admin [1] Este foarte usor sa spui haide sa aliniem valorile oamenilor nostri cu valorile brandului nostru. E cu atat mai usor

Mai mult

Care este miza preluarii retelei Real din regiune de catre Auchan?

Care este miza preluarii retelei Real din regiune de catre Auchan? Care este miza preluarii retelei Real din regiune de catre Auchan? 10 Dec 2012 de admin [1] Vanzarea retelei Real din Europa Centrala si de Est (ECE) catre grupul francez Auchan, printr-o tranzactie de

Mai mult

Cuprins

Cuprins Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei RAPORT STATISTIC EVOLUȚIA PIEȚEI COMUNICAȚIILOR ELECTRONICE ÎN ANUL 2018 Prezentul Raport este disponibil şi în

Mai mult

Lucian Ghinea, Bergenbier: „Este al doilea an de declin al pieței, în care noi am reușit să creștem”

Lucian Ghinea, Bergenbier: „Este al doilea an de declin al pieței, în care noi am reușit să creștem” Lucian Ghinea, Bergenbier: Este al doilea an de declin al pieței, în care noi am reușit să creștem 13 Feb 2015 de Mihail Tănase [1] Preluarea Bergenbier de către grupul MolsonCoors a însemnat un nou început

Mai mult

Cum interacționează shopperii cu raftul din hypermarket

Cum interacționează shopperii cu raftul din hypermarket Cum interacționează shopperii cu raftul din hypermarket 03 May 2019 de Progresiv [1] În ultimii 10 ani, dezvoltând mii de materiale de comunicare in-store, mam întrebat întotdeauna cum văd efectiv cumpărătorii

Mai mult

Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice

Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice 12 Apr 2016 de Diana Crângașu [1] Acordurile de cooperare încheiate de companii pentru achiziții în comun sunt o mișcare strategică tot mai

Mai mult

Consumatorul de dropsuri pentru improspatarea respiratiei este atent la beneficii

Consumatorul de dropsuri pentru improspatarea respiratiei este atent la beneficii Consumatorul de dropsuri pentru improspatarea respiratiei este atent la beneficii 10 Jun 2009 de admin [1] ISRA Center Marketing Research a realizat pentru Revista Progresiv o cercetare cantitativa privind

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Sesiunea I. Tematică Piaţa românească de retail trenduri, analize, perspective Care sunt indicatorii cheie ai industriei FMCG din Romania? Probleme esențiale ale industriei: strategii de succes, marja

Mai mult

"Shop&Go-ul" orasului Targu Jiu

Shop&Go-ul orasului Targu Jiu 05 Aug 2014 de Mihail Tanase [1] Reteaua Succes este pentru Targu Jiu si judetul Gorj ceea ce este Mega Image si Shop&Go pentru Bucuresti si imprejurimi. Cu o pozitie dominanta in retailul din Gorj, Succes

Mai mult

09-ppt-2018-capac

09-ppt-2018-capac SEMINAR IMPORTANȚA ANALIZEI SWOT PENTRU SUCCESUL AFACERII Analiza SWOT presupune stabilirea calitatilor firmei dvs, defectele, oportunitatile de piata si amenintarile 1 Analiza SWOT ofera o radiografie

Mai mult

Cercetarea cantitativă Analiza de macromediu în Regiunea Nord-Est

Cercetarea cantitativă Analiza de macromediu în Regiunea Nord-Est Cercetarea cantitativă Analiza de macromediu în Regiunea Nord-Est CUPRINS REZUMAT EXECUTIV... 3 REZULTATE... 9 Graficul 1. Gradul de acord - suport financiar... 9 Graficul 2. Factorii pe care tocmai i-am

Mai mult

x

x COMUNICAT DE PRESA Grupul Teraplast: rezultate pentru perioada ianuarie-iunie 2015 Profit net de 14 milioane lei si o cifra de afaceri in crestere cu 19%, fata de perioada similara a anului trecut Bistrita,

Mai mult

Ce generează valoare în industria de retail?

Ce generează valoare în industria de retail? 03 Aug 2016 de Alina Dragomir [1] 386 de miliarde de dolari. Aceasta este valoarea cumulată a primilor 20 de retaileri mondiali, potrivit clasamentului BrandZ Top 100 publicat de agenția de research și

Mai mult

Penny Market este retailerul cu cel mai mare volum de publicitate, în primul trimestru al anului 2013 Potrivit mediatrust, unul dintre cei mai importa

Penny Market este retailerul cu cel mai mare volum de publicitate, în primul trimestru al anului 2013 Potrivit mediatrust, unul dintre cei mai importa Penny Market este retailerul cu cel mai mare volum de publicitate, în primul trimestru al anului 2013 Potrivit mediatrust, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de monitorizare, Penny Market,

Mai mult

Ce așteptări au retailerii independenți de la vară

Ce așteptări au retailerii independenți de la vară Ce așteptări au retailerii independenți de la vară 17 Jun 2016 de Alina Dragomir [1] Sezonul cald reprezintă o perioadă propice pentru majorarea vânzărilor comercianților și, pentru a se asigura că-și

Mai mult

Frederic Bellon, Auchan: „Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client”

Frederic Bellon, Auchan: „Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client” Frederic Bellon, Auchan: Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client 27 Dec 2014 de Mihail Tănase [1] A finalizat cel mai important proiect de integrare din retailul românesc, 20 de hypermaketuri

Mai mult

SE-What to Ask and How to Listen

SE-What to Ask and How to Listen Elemente esențiale în vânzări: Cum să pui întrebările și cum să fii un bun ascultător Copyright 2012 by HRDQ Program de studiu individual Modulul 1: O perspectivă asupra ascultării Unde ne aflăm în procesul

Mai mult

Carrefour Brașov, cel mai ieftin magazin din centrul și nordul țării în luna mai

Carrefour Brașov, cel mai ieftin magazin din centrul și nordul țării în luna mai Carrefour Brașov, cel mai ieftin magazin din centrul și nordul țării în luna mai 22 Jun 2016 de Alina Dragomir [1] Hypermarketul Carrefour Brașov este cea mai ieftină unitate comercială din centrul și

Mai mult

SIAL 2008

SIAL 2008 19 Dec 2008 de Romina Ardelean [1] Targul international de bunuri de larg consum de la Paris si-a indeplinit pe deplin obiectivele, in ciuda climatului economic global actual. Afluenta de expozanti si

Mai mult

Produsele universale domina in obiceiurile de ingrijire a gospodariei

Produsele universale domina in obiceiurile de ingrijire a gospodariei Produsele universale domina in obiceiurile de ingrijire a gospodariei 05 Mar 2009 de admin [1] Un studiu al Synovate Romania, realizat in luna noiembrie pentru revista Progresiv, confirma faptul ca barbatii

Mai mult

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2015 1 1.1. Pensiile private din România la 31 martie 2015 PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2015 a activelor aflate în administrare la nivelul întregului

Mai mult

Pacton, Profi: „Ne dorim să ajungem la 500 de magazine anul viitor”

Pacton, Profi: „Ne dorim să ajungem la 500 de magazine anul viitor” Pacton, Profi: Ne dorim să ajungem la 500 de magazine anul viitor 17 Dec 2015 de Mihail Tănase [1] Cu planul de a deschide 100 de magazine în acest an aproape îndeplinit, în condițiile în care an de an

Mai mult

Aprozar La Strada, un business fără mofturi [GALERIE FOTO]

Aprozar La Strada, un business fără mofturi [GALERIE FOTO] Aprozar La Strada, un business fără mofturi [GALERIE FOTO] 04 Jun 2018 de Mihaela Dalar Stanca [1] [2] [3] Pagina 1 din 5 [4] [5] [6] [7] O nișă clară, a fructelor și legumelor proaspete, o locație centrală

Mai mult

1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statisti

1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statisti 1.5. Mediu de afaceri şi competitivitate economică Demografia agenţilor economici locali Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în judeţul Brăila existau, în anul 2012, 6248 unități

Mai mult

untitled

untitled Conferinta de Presa Piata de colectare in 21 si Trimestrul 1 211 Perspective 211 Despre AMCC Fondata in 27, AMCC este membru FENCA inca de la inceputul activitatii ei Misiunea AMCC este de a reprezenta

Mai mult

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, mai 12 Sinteză Standardele de creditare 1 au cunoscut în T1/12 o înăsprire marginală pentru creditele destinate companiilor, dar mai

Mai mult

Slide 1

Slide 1 RAPORT DE ANALIZĂ COMPARATIVĂ Sondaj de opinie în vederea măsurării gradului de informare a publicului general privind Regio - Programul Operaţional Regional Iulie Iunie A s p e c t e m e t o d o l o g

Mai mult

Avenir Telecom isi consolideaza activitatea in Romania cu ajutorul Microsoft Dynamics NAV Despre organizatie Avenir Telecom are peste 3000 de angajati

Avenir Telecom isi consolideaza activitatea in Romania cu ajutorul Microsoft Dynamics NAV Despre organizatie Avenir Telecom are peste 3000 de angajati Avenir Telecom isi consolideaza activitatea in Romania cu ajutorul Microsoft Dynamics NAV Despre organizatie Avenir Telecom are peste 3000 de angajati, este activa in sase tari (Franta, Marea Britanie,

Mai mult

Afacerea care s-a dezvoltat cât ai zice... pește

Afacerea care s-a dezvoltat cât ai zice... pește Afacerea care s-a dezvoltat cât ai zice... pește 07 May 2018 de Mihaela Dalar Stanca [1] Valeputna este pariul de 550.000 de euro al antreprenorului Florin Irimescu, făcut în 2016, pe o nișă de piață foarte

Mai mult

CÂT DE DIGITALIZAT ESTE TURISMUL ROMÂNESC? STUDIU REALIZAT DE h

CÂT DE DIGITALIZAT ESTE TURISMUL ROMÂNESC? STUDIU REALIZAT DE h CÂT DE DIGITALIZAT ESTE TURISMUL ROMÂNESC? STUDIU REALIZAT DE http://www.digital-travel.ro http://www.digital-travel.ro http://www.digital-travel.ro http://www.digital-travel.ro http://www.digital-travel.ro

Mai mult

European Commission

European Commission COMISIA EUROPEANĂ COMUNICAT DE PRESĂ Bruxelles/Strasbourg, 25 februarie 2014 Previziunile din iarna anului 2014: redresarea câștigă teren Previziunile de iarnă ale Comisiei Europene anunță continuarea

Mai mult

Bizlawyer PDF

Bizlawyer PDF Care sunt primele tari din topul investitorilor straini în România Primele trei tari din topul investitorilor straini în România cumulau 51,3% din soldul investitiilor straine directe (ISD), de la finele

Mai mult

Studiu de calibrare a produsului “ZF - Simulator de business”

Studiu de calibrare  a produsului “ZF - Simulator de business” Studiu de calibrare a produsului ZF - Simulator de business June 2014 1 CUPRINS: Obiectivele cercetarii Metodologie Concluzii Structura esantionului Analiza simulatorului de business 2 Obiectivele cercetarii

Mai mult