Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 213 Ediția în limba română Comunicări și informări 18 iunie 2018 Anul 61 Cuprins IV Informări INFORMĂRI PROVENI

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 213 Ediția în limba română Comunicări și informări 18 iunie 2018 Anul 61 Cuprins IV Informări INFORMĂRI PROVENI"

Transcriere

1 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 213 Ediția în limba română Comunicări și informări 18 iunie 2018 Anul 61 Cuprins IV Informări INFORMĂRI PVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUPENE Comisia Europeană 2018/C 213/01 Comunicarea Comisiei Ghid privind cerințele pentru producția de energie hidroelectrică în contextul legislației UE privind natura /C 213/02 Comunicarea Comisiei Infrastructurile de transport al energiei și legislația UE privind natura... 62

2

3 C 213/1 IV (Informări) INFORMĂRI PVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUPENE COMISIA EUPEANĂ Comunicarea Comisiei Ghid privind cerințele pentru producția de energie hidroelectrică în contextul legislației UE privind natura (2018/C 213/01) Acest document reflectă opinia Comisiei Europene și nu are caracter obligatoriu. Comisia Europeană, mai 2018 Ref. catalog Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei. Acest document a fost elaborat cu sprijinul N2K GUP EEIG Ecosystems LTD, Bruxelles și al Beleco, Republica Cehă. CUPRINS Pagina Scopul documentului Prezentare generală a politicii și a cadrului legislativ al UE Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele Directiva-cadru privind apa (DCA) Coordonarea dintre DCA și directivele privind natura Directiva privind inundațiile Directivele ESM și EIM Relația dintre ESM, EIM și articolul Ecosistemele de apă dulce și energia hidroelectrică în UE Starea ecosistemelor riverane și lacustre din UE Presiuni și amenințări la adresa ecosistemelor de apă dulce din Europa Efectele centralelor hidroelectrice asupra ecosistemelor de apă dulce Efecte cumulate Distincția dintre efectele semnificative și cele nesemnificative... 21

4 C 213/ Exemple de bune practici de atenuare a efectelor și aplicare de măsuri de restaurare ecologică în sectorul producției de energie hidroelectrică Urmărirea atingerii celei mai bune stări ecologice care poate fi obținută pentru râuri în contextul energiei hidroelectrice Abordarea centralelor hidroelectrice existente care au efect negativ asupra unui sit Natura Introducerea măsurilor ecologice și de refacere Exemple de bune practici de refacere ecologică Bune practici în aplicarea unei abordări integrate a planificării centralelor hidroelectrice Beneficiile planificării integrate Planuri naționale și regionale integrate Sensibilitatea vieții sălbatice și zonarea Consultarea într-o fază incipientă Procedura de evaluare conform Directivei privind habitatele Introducere Când este necesară procedura prevăzută la articolul 6? O procedură pas cu pas pentru efectuarea evaluărilor corespunzătoare Excepțiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) Abrevieri... 61

5 C 213/3 SCOPUL DOCUMENTULUI Documentul de față oferă orientări și prezintă o serie de studii de caz practice privind adaptarea centralelor hidroelectrice astfel încât să funcționeze în conformitate cu cerințele Directivei privind habitatele și ale Directivei privind păsările. Se analizează tipurile de efecte posibile ale activităților hidroenergetice și se ilustrează, printr-o serie de experiențe practice, modul în care efectele centralelor hidroelectrice pot fi evitate sau cel puțin minimizate în condiții foarte diverse. La nivel mai general, documentul își propune să fie un canal de promovare a sinergiilor între politicile și practicile Uniunii Europene în domeniul energiei, al naturii și al apei, în vederea atingerii obiectivelor UE într-un mod mai coordonat și, în măsura posibilului, bazat pe susținere reciprocă. Capitolul 1 oferă o imagine de ansamblu asupra politicii și cadrului legislativ al Uniunii Europene în care se preconizează că se desfășoară activitățile hidroenergetice în Europa. Se prezintă pe scurt principalele dispoziții ale Directivei privind habitatele și ale Directivei privind păsările, precum și relația acestora cu Directiva-cadru privind apa și cu directivele EIM și ESM. Capitolul 2 descrie starea generală precară a ecosistemelor din zonele de râu și lacustre din UE, precum și principalele presiuni și amenințări la adresa acestora, după care examinează gama de efecte pe care le pot avea centralele hidroelectrice asupra ecosistemelor de apă dulce, subliniindu-se în special importanța posibilelor efecte cumulate. Un număr semnificativ de specii de faună și floră sălbatică din Europa, printre care aproximativ 400 de specii de apă dulce protejate în baza Directivei privind păsările și a Directivei privind habitatele, depind de ecosistemele râurilor și ale lacurilor pentru a supraviețui. Însă majoritatea râurilor Europei se află în prezent într-o stare avansată de degradare și sub presiunea enormă a unei mari diversități de activități socioeconomice (inclusiv din domeniul hidroenergetic). Din cele mai recente rapoarte privind starea mediului ( 1 ) reiese clar că încă sunt multe de făcut în direcția îndeplinirii obiectivelor Directivei-cadru privind apa și ale celor două directive privind natura. Acest lucru se poate obține într-un singur mod, și anume acordând prioritate nu doar prevenirii unei mai mari deteriorări a râurilor, ci și restabilirii active a stării lor ecologice și eliminării sau cel puțin reducerii semnificative a presiunilor și amenințărilor cu care se confruntă acestea. Capitolul 3 explorează modalitățile prin care poate fi realizat acest lucru, prezentând exemple de bune practici de refacere ecologică din întreaga Uniune Europeană. Capitolul 4 acordă o atenție deosebită necesității unei planificări strategice și elaborării unor planuri și proiecte hidroenergetice mai integrate, care să țină seama de necesitățile ecologice ale râului într-o etapă timpurie a procesului de planificare și, ori de câte ori este posibil, să includă și măsuri de îmbunătățire a stării ecologice a râului respectiv. În continuare, documentul descrie în detaliu (capitolul 5) procedura care trebuie urmată pentru evaluarea corespunzătoare a unui plan sau proiect hidroenergetic în conformitate cu articolul 6 din Directiva privind habitatele. Sunt incluse clarificări cu privire la anumite aspecte esențiale ale acestui proces de aprobare și la relația sa cu alte proceduri de evaluare de mediu din UE. Experiența a arătat, în repetate rânduri, că problemele asociate procesului de aprobare prevăzut la articolul 6 sunt adesea cauzate de calitatea slabă și caracterul incomplet ale evaluărilor corespunzătoare. Ghidul este conceput în primul rând pentru a fi utilizat de către autoritățile competente, dezvoltatori și consultanți. De asemenea, el va prezenta interes pentru organizații neguvernamentale și alte părți interesate care lucrează în sectorul hidroenergetic. Documentul a fost elaborat în colaborare cu autoritățile statelor membre, precum și cu principalele părți interesate și grupuri de interese, care au oferit feedback valoros cu privire la diferitele versiuni preliminare. Documentul a fost conceput astfel încât să respecte textul Directivei privind păsările și pe cel al Directivei privind habitatele și să rămână fidel acestora, precum și principiilor mai generale care stau la baza politicii UE în domeniul mediului și în sectorul producției de energie hidroelectrică. Procedurile utilizate în cadrul bunelor practici și metodologiile propuse nu au intenția de a fi prescriptive, ci au rolul de a oferi recomandări, idei și sugestii utile pe baza discuțiilor cu reprezentanții industriei, cu autoritățile naționale și internaționale, cu ONG-uri, cu experți științifici și cu alte părți interesate. Documentul reflectă exclusiv opiniile Comisiei și nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Interpretarea definitivă a directivelor UE este de competența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Ori de câte ori s-a considerat relevant, a fost citată jurisprudența europeană existentă. Prin urmare, cel mai bine este ca prezentul ghid să fie citit împreună cu orientările generale existente și cu hotărârile relevante ale Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cele două directive ( 2 ). ( 1 ) ( 2 )

6 C 213/ POLITICA ȘI CADRUL LEGISLATIV AL UE Energia hidroelectrică joacă un rol esențial în punerea în aplicare a Directivei privind energia din surse regenerabile ( 3 ) și în procesul de îndeplinire a obiectivelor energetice ale UE pentru perioada La fel ca în cazul tuturor activităților bazate pe exploatarea apei, domeniul hidroenergetic trebuie să respecte cerințele legislației de mediu a Uniunii Europene, care a fost adoptată cu scopul protejării și al refacerii râurilor și a lacurilor din Europa. Aceste cerințe legale sunt stabilite în Directiva-cadru privind apa, în Directiva privind inundațiile, în Directiva privind păsările și în Directiva privind habitatele, precum și în directivele privind evaluările de mediu (Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului EIM și Directiva privind evaluarea strategică de mediu ESM). Capitolul de față prezintă câteva dintre principalele dispoziții relevante pentru domeniul hidroenergetic ale acestor acte legislative ale UE. Accentul se pune în special pe cele două directive privind natura, acesta fiind principalul subiect al prezentului document Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele Râurile Europei reprezintă o sursă majoră de biodiversitate și o parte importantă a bogatului nostru patrimoniu natural. Cu toate acestea, ele au suferit modificări majore de-a lungul deceniilor, ceea ce a dus la scăderea rezilienței și a capacității lor de a asigura condiții propice pentru natură și pentru viața sălbatică. În prezent, majoritatea râurilor se află într-o stare degradată și necesită măsuri de refacere. Recunoscând nivelul alarmant al declinului biodiversității în Europa, șefii de stat și de guvern din UE și-au fixat obiectivul ambițios de a stopa acest declin și de a inversa tendința până în În mai 2011, Comisia a adoptat Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 ( 4 ), care definește cadrul de politică necesar pentru atingerea acestui obiectiv. În aprilie 2017 a fost lansat un nou plan de acțiune ( 5 ) cu scopul de a îmbunătăți rapid punerea în practică a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările și de a accelera progresul către atingerea obiectivului UE 2020 de stopare și inversare a declinului biodiversității și al serviciilor ecosistemice. Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele reprezintă pietrele de temelie ale politicii UE în materie de natură și biodiversitate. Ele permit tuturor statelor membre ale UE să conlucreze, într-un cadru legislativ comun, pentru a conserva cele mai periclitate, mai vulnerabile și mai valoroase specii și habitate ale Europei în întreaga lor arie de extindere naturală din UE, indiferent de granițele politice sau administrative. Obiectivul general al celor două directive constă în asigurarea menținerii sau a readucerii la un stadiu corespunzător de conservare a speciilor și tipurilor de habitate pe care le protejează ( 6 ), în aria lor de extindere naturală din UE. Acest obiectiv este definit în termeni pozitivi, punându-se accentul pe starea corespunzătoare care trebuie atinsă și menținută. Prin urmare, el nu se limitează la cerința de bază de a se evita deteriorarea. Articolul 1 Definiția noțiunii de stadiu corespunzător de conservare conform Directivei privind habitatele Stadiul de conservare a unui habitat natural înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează habitatul natural și speciile sale specifice, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a habitatului, structura și funcțiile acestuia, precum și supraviețuirea pe termen lung a speciilor sale specifice pe teritoriul UE. Stadiul de conservare a unui habitat natural este considerat corespunzător dacă: aria sa de extindere naturală și teritoriile care se încadrează în această arie sunt stabile sau în creștere; structura și funcțiile sale specifice, necesare pentru menținerea sa pe termen lung, există și vor continua, probabil, să existe în viitorul apropiat; și stadiul de conservare a speciilor sale specifice este corespunzător. Stadiul de conservare a unei specii înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul UE. ( 3 ) ( 4 ) ( 5 ) Planul de acțiune al UE pentru natură, oameni și economie plan/index_en.htm ( 6 ) A se vedea articolul 2 din Directiva privind habitatele. În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță comunitară. Noțiunea de stadiu corespunzător de conservare nu este menționată în Directiva privind păsările, însă există cerințe similare pentru ariile de protecție specială.

7 C 213/5 Stadiul de conservare este considerat corespunzător dacă: datele de dinamică a populației pentru specia respectivă indică faptul că specia se menține pe termen lung ca element viabil al habitatelor sale naturale; aria de extindere naturală a speciei nu se reduce și nici nu amenință să se reducă în viitorul apropiat; și specia dispune și este foarte probabil că va continua să dispună de un habitat suficient de extins pentru a-și menține populația pe termen lung. Pentru a atinge acest obiectiv, directivele UE privind natura prevăd obligația statelor membre de a pune în aplicare două tipuri principale de măsuri, în special: desemnarea și conservarea siturilor de bază pentru protecția speciilor și a tipurilor de habitate enumerate în anexele I și II la Directiva privind habitatele și în anexa I la Directiva privind păsările, precum și pentru protecția tuturor păsărilor migratoare care apar în mod regulat. Aceste situri alcătuiesc rețeaua europeană Natura 2000, care cuprinde în prezent peste de situri. Ecosistemele riverane și lacustre acoperă aproximativ 4 % din suprafața totală a siturilor Natura 2000 (Agenția Europeană de Mediu, 2010, pentru UE-27); instituirea unui regim de protecție pentru toate speciile de păsări sălbatice ale Europei și pentru alte specii enumerate în anexa IV la Directiva privind habitatele. Aceste măsuri se aplică pe întreaga arie de extindere naturală din UE a acestor specii, adică atât în interiorul, cât și în afara unor situri protejate, precum Natura Dispoziții privind protecția siturilor din rețeaua Natura 2000 Protejarea și gestionarea siturilor Natura 2000 sunt reglementate de dispozițiile articolului 6 din Directiva privind habitatele, care stabilește și legătura dintre conservarea sitului și alte utilizări ale terenurilor din interiorul și din jurul acestuia, precum activitățile hidroenergetice ( 7 ). Articolul 6 prevede două tipuri de măsuri: Primul tip se referă la gestionarea conservării tuturor siturilor Natura 2000 și la stabilirea unor obiective de conservare pentru acestea. Statele membre au obligația: (a) să elaboreze și să pună în aplicare măsuri de conservare pozitive în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate din anexa I și ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri [articolul 6 alineatul (1)]; și (b) să ia măsuri adecvate pentru a evita orice deteriorare a tipurilor de habitate și a habitatelor speciilor sau orice perturbare semnificativă a speciilor prezente [articolul 6 alineatul (2)]. Directiva privind habitatele recomandă elaborarea unor planuri de gestionare a siturilor Natura 2000 ca mijloc de identificare a măsurilor de conservare necesare pentru siturile Natura 2000 într-un mod deschis și transparent. Acestea sunt instrumente utile pentru stabilirea obiectivelor de conservare și pentru crearea unei viziuni consensuale asupra soluțiilor de gestionare a sitului în rândul tuturor părților interesate și al grupurilor de interese. Tot ele oferă și un mecanism de integrare a măsurilor de conservare a siturilor Natura 2000 în programul mai amplu de măsuri prevăzut de Directiva-cadru privind apa. Cel de al doilea tip de măsuri [reglementat de articolul 6 alineatul (3)] se referă la procedura de evaluare a oricărui plan sau proiect care ar putea afecta unul sau mai multe situri Natura 2000 (a se vedea capitolul 5 pentru detalii complete). În esență, procedura de evaluare impune ca orice plan sau proiect care ar putea să afecteze semnificativ un sit Natura 2000 să fie supus unei evaluări corespunzătoare pentru ca aceste efecte să fie analizate în detaliu, în funcție de obiectivele de conservare ale sitului respectiv. Autoritatea competentă poate să aprobe planul sau proiectul doar dacă, pe baza constatărilor evaluării corespunzătoare, a stabilit că acesta nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv. Este important de remarcat faptul că se pune accentul pe demonstrarea absenței (și nu a prezenței) unor efecte negative semnificative. În circumstanțe excepționale, poate fi invocată o derogare [articolul 6 alineatul (4)] pentru aprobarea unui plan sau a unui proiect care are un efect negativ asupra integrității unui sit Natura 2000, dacă se poate demonstra că nu există alternative mai puțin dăunătoare și dacă planul sau proiectul este considerat necesar din motive cruciale de interes public major. În astfel de situații, vor trebui adoptate măsuri compensatorii adecvate, pentru a se asigura protejarea coerenței globale a rețelei Natura ( 7 ) La următoarea adresă se găsesc detalii cu privire la toate ghidurile disponibile privind gestionarea siturilor Natura 2000: eu/environment/nature/natura2000/management/index_en.htm

8 C 213/ Este important de precizat că procedura de evaluare conform Directivei privind habitatele nu este aceeași cu cea prevăzută de directivele EIM sau ESM ( 8 ) și de articolul 4 alineatul (7) din DCA, chiar dacă, în mod ideal, acestea ar trebui să fie integrate sau cel puțin coordonate. Dispoziții privind protecția speciilor Al doilea set de dispoziții ale directivelor privind natura se referă la protecția anumitor specii în întreaga lor arie de extindere naturală din UE, adică indiferent dacă se află în interiorul sau în exteriorul siturilor Natura Măsurile privind protecția speciilor se aplică speciilor enumerate în anexa IV la Directiva privind habitatele, precum și tuturor speciilor de păsări sălbatice din UE. Termenii exacți sunt prevăzuți la articolul 5 din Directiva privind păsările și, respectiv, la articolele 12 (pentru animale) și 13 (pentru plante) din Directiva privind habitatele. În esență, statele membre sunt obligate să interzică, pentru aceste specii: perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadelor de reproducere, maturizare, hibernare și migrație; deteriorarea sau distrugerea zonelor de reproducere sau de odihnă; distrugerea deliberată a cuiburilor sau a ouălor, smulgerea sau distrugerea plantelor protejate. Doar în anumite cazuri restrânse sunt permise derogări de la dispozițiile privind protecția speciilor (de exemplu, pentru a preveni daunele grave asupra recoltelor sau asupra efectivelor de animale sau în interesul sănătății și siguranței publice), cu condiția să nu existe nicio altă soluție satisfăcătoare, iar consecințele derogărilor să nu fie incompatibile cu obiectivele generale ale directivelor. Condițiile pentru aplicarea derogărilor sunt stabilite la articolul 9 din Directiva privind păsările și la articolul 16 din Directiva privind habitatele ( 9 ). Dispozițiile privind protecția speciilor sunt deosebit de relevante pentru instalațiile hidroelectrice care funcționează și în afara siturilor Natura Acestea au scopul de a asigura că niciun proiect nou nu va distruge zonele de reproducere sau de odihnă ale niciunei specii de păsări sălbatice sau ale altor specii enumerate în anexa IV la Directiva privind habitatele, cu excepția cazului în care s-a solicitat autorităților competente o derogare în conformitate cu condițiile directivelor. Această dispoziție poate fi deosebit de importantă pentru centralele hidroelectrice situate pe un râu care adăpostește specii migratoare, spre exemplu de păsări sau de pești [cum ar fi șipul (Acipenser sturio) sau fusarul (Zingel asper), ambele specii fiind enumerate în anexa IV la Directiva privind habitatele] Directiva-cadru privind apa Directiva-cadru privind apa (DCA) stabilește un cadru pentru protecția și gestionarea durabilă a apelor interioare de suprafață (râuri și lacuri), a apelor de tranziție (estuare), a apelor de coastă și a apelor subterane. Scopul său este acela de a asigura o stare bună a tuturor corpurilor de apă până în 2015 (cu excepția corpurilor de apă puternic modificate și a celor artificiale, în cazul cărora obiectivul constă în atingerea unui potențial ecologic bun). La fel ca directivele privind natura, DCA nu se limitează la cerința de bază de a preveni deteriorarea suplimentară a corpurilor de apă, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede care depind direct de ecosistemul acvatic. Pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv, DCA impune statelor membre să întocmească un plan de management al bazinelor hidrografice pentru fiecare district hidrografic. Directiva are în vedere un proces ciclic în care planurile de management al bazinelor hidrografice sunt elaborate, puse în aplicare și revizuite o dată la 6 ani Coordonarea dintre DCA și cele două directive privind natura Directiva-cadru privind apa și cele două directive privind natura sunt strâns legate între ele, întrucât au ca scop comun protejarea și refacerea ecosistemelor de apă dulce din Europa. Prin urmare, ele ar trebui să fie puse în aplicare în mod coordonat, pentru a putea să acționeze în mod integrat. În continuare se evidențiază câteva dintre principalele interacțiuni ale Directivei-cadru privind apa cu cele două directive privind natura, și anume acelea care prezintă relevanță în special pentru centralele hidroelectrice, fiind derivate din întrebările frecvente adresate Comisiei cu privire la legăturile dintre DCA și directivele privind natura ( 10 ). Obiectivele distincte ale DCA și ale directivelor privind natura DCA și directivele privind natura au ca obiect același mediu, cel puțin parțial, și au în general ambiții similare legate de protejarea râurilor împotriva deteriorării și de îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice. Însă deși obiectivele generale sunt similare, scopurile lor specifice sunt distincte, chiar dacă există o strânsă legătură între ele. ( 8 ) Paginile web ale Comisiei privind EIM și ESM și eu/environment/eia/sea-legalcontext.htm ( 9 ) Ghidul Comisiei privind protecția strictă a speciilor de animale de interes comunitar în conformitate cu Directiva privind habitatele ( 10 ) A se vedea întrebările frecvente adresate Comisiei despre DCA și directivele privind natura: eu/environment/nature/natura2000/management/docs/faq-wfd%20final.pdf

9 C 213/7 DCA vizează protejarea și îmbunătățirea stării tuturor apelor de suprafață și subterane, astfel încât acestea să ajungă la o stare bună sau la un potențial bun și să se evite deteriorarea lor. Pe de altă parte, Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele vizează protejarea, menținerea și refacerea anumitor specii și tipuri de habitate, pentru a le aduce la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală din UE. Atingerea unei stări ecologice bune în sensul DCA contribuie de obicei la realizarea obiectivelor de conservare a habitatelor și a speciilor dependente de apă din cadrul siturilor Natura 2000 și viceversa, însă cerința privind o stare ecologică bună se referă la corpurile de apă, în timp ce stadiul corespunzător de conservare se referă la anumite specii și tipuri de habitate. Astfel, atingerea unei stări ecologice bune nu este neapărat suficientă pentru obținerea unui stadiu corespunzător de conservare, chiar dacă toate corpurile de apă ar ajunge într-o stare ecologică bună. Prin urmare, ar putea fi necesară aplicarea unor măsuri suplimentare de conservare în vederea realizării obiectivelor de conservare a speciilor și a tipurilor de habitat pentru care a fost desemnat situl Natura Acest lucru este recunoscut în mod explicit în DCA. În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din DCA, în cazul în care pentru un anumit corp de apă sunt valabile mai multe obiective [ ], se aplică obiectivul cel mai strict. De exemplu, dacă o zonă este desemnată sit Natura 2000 pentru vidre sau pentru scoici de perle de apă dulce, ar putea fi necesar să se reglementeze și pescuitul excesiv, chiar dacă acest lucru nu este necesar pentru obținerea unei stări ecologice bune în sensul Directivei-cadru privind apa. Aceste cerințe suplimentare ar trebui, în mod ideal, să fie incluse sau cel puțin menționate în planurile de management al bazinelor hidrografice prevăzute de DCA, prin dispoziții specifice privind zonele protejate, pentru a se asigura coerența (și a se evita conflictele) între măsurile prevăzute de DCA și cele impuse de Natura 2000 [a se vedea articolul 4 alineatul (1) litera (c)]. Corpurile de apă puternic modificate sau corpurile de apă artificiale și rețeaua Natura 2000 În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva-cadru privind apa, anumite corpuri de apă ale căror caracteristici fizice suferă modificări semnificative din cauza activităților umane pot fi desemnate corpuri de apă puternic modificate, cu condiția să îndeplinească toate dispozițiile de la articolul 4 alineatul (3) ( 11 ). Corpurile de apă care au fost create de activitatea umană în locuri unde înainte nu exista niciun corp de apă (de exemplu, lacuri de acumulare artificiale sau canale de navigație artificiale) pot fi desemnate corpuri de apă artificiale. Pentru corpurile de apă puternic modificate și corpurile de apă artificiale se aplică obiectivul privind un potențial ecologic bun prevăzut de DCA (în loc de o stare ecologică bună ) în cazul în care nu sunt aplicabile cerințele de stabilire a unor obiective mai puțin stricte, cum ar fi un potențial ecologic acceptabil. Altfel spus, aceasta înseamnă cea mai bună condiție ecologică posibilă compatibilă cu utilizarea legitimă care a stat la baza desemnării sale drept corp de apă puternic modificat sau corp de apă artificial ( 12 ). Corpurile de apă puternic modificate sau artificiale pot fi de asemenea desemnate drept situri Natura 2000 dacă găzduiesc o specie sau un tip de habitat menționat în anexa I la Directiva privind păsările sau în anexa I sau II la Directiva privind habitatele. În astfel de cazuri trebuie să se adopte măsuri de conservare corespunzătoare pentru specia sau habitatul respectiv, în conformitate cu obiectivele de conservare ale sitului. Și în această situație, măsurile pot fi mai stricte decât cele necesare pentru obținerea unui potențial ecologic bun. Ele ar trebui să fie integrate și în planurile de management al bazinelor hidrografice prevăzute de DCA, prin dispoziții specifice privind zonele protejate [a se vedea articolul 4 alineatul (1) litera (c) coroborat cu articolul 4 alineatul (2)]. Evaluarea noilor evoluții în conformitate cu DCA La fel ca în cazul directivelor privind natura, DCA conține dispoziții specifice pentru evaluarea noilor proiecte de amenajări pe corpurile de apă. În conformitate cu articolul 4 alineatul (7) din DCA, în anumite condiții autoritățile pot aproba derogări pentru noi modificări și pentru activități de dezvoltare umană durabilă care duc la deteriorarea stării corpului de apă sau care împiedică obținerea stării ecologice bune sau a potențialului ecologic bun sau a stării bune a unei ape subterane. Printre acestea se pot număra și noile proiecte de amenajări hidroenergetice ( 13 ). ( 11 ) Corpurile de apă puternic modificate sunt cele a căror natură, ca urmare a modificărilor fizice cauzate de activitatea umană, suferă modificări substanțiale și, prin urmare, nu pot atinge o stare ecologică bună (SEB). ( 12 ) Se pot obține informații mai detaliate privind cerințele specifice din documentul de orientare privind strategia comună de implementare (SCI) nr. 4, referitor la Identificarea și desemnarea corpurilor de apă puternic modificate și artificiale. ( 13 ) Pentru jurisprudența privind aplicarea articolului 4 alineatul (7), a se vedea hotărârile Curții în cauzele C-461/13 și C-346/14.

10 C 213/ În cazul în care amenajarea ar putea să afecteze atât un obiectiv al DCA, cât și un sit Natura 2000, trebuie întreprinse atât procedura prevăzută la articolul 4 alineatul (7) din DCA, cât și procedura de evaluare a efectelor asupra sitului Natura 2000 prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele (în mod ideal, în mod coordonat sau integrat). Fiecare dintre acestea se concentrează aspra unor aspecte juridice diferite: una va stabili dacă proiectul este de natură să compromită obiectivele principale ale DCA, iar cealaltă dacă va fi afectată integritatea unui sit Natura Acest lucru nu împiedică însă coordonarea anumitor aspecte ale evaluărilor, de exemplu prin studii și consultări. DCA prevede în mod clar că realizarea amenajărilor nu poate continua dacă acestea nu sunt compatibile cu alte acte legislative ale UE în domeniul mediului. Cu alte cuvinte, dacă proiectul nu compromite obiectivele DCA, dar afectează integritatea unui sit Natura 2000, atunci acesta nu poate fi aprobat în baza DCA decât dacă se acceptă și derogarea prevăzută la articolul 6 alineatul (4) din Directiva privind habitatele. În documentul de orientare SCI nr. 36 privind articolul 4 alineatul (7) din DCA, care a fost aprobat în 2017, sunt disponibile clarificări privind aplicarea articolului 4 alineatul (7) din DCA referitor la derogările de la obiectivele de mediu, inclusiv legătura dintre acesta și directivele privind natura ( 14 ). Conservarea scoicilor de perle de apă dulce în subbazinele hidrografice din Irlanda Scoica de perle de apă dulce (Margaritifera margaritifera) este una dintre cele mai longevive nevertebrate de pe pământ. Având în vedere ciclul său biologic complicat și nevoia de a avea în apropiere ape curgătoare naturale și curate, este o specie bioindicatoare esențială pentru calitatea ecosistemelor râurilor. Această specie este protejată conform Directivei UE privind habitatele, însă se află într-o stare necorespunzătoare de conservare pe întreg teritoriul Irlandei. Sedimentarea singură sau însoțită de îmbogățirea cu nutrienți a fost identificată ca fiind una dintre principalele cauze ale acestui fenomen. În 2009 a fost elaborată legislația națională care sprijină atingerea unui stadiu corespunzător de conservare pentru scoicile de perle de apă dulce. Legislația a stabilit obiective de calitate ecologică obligatorii pentru habitatele scoicii de perle de apă dulce din situri Natura De asemenea, s-a prevăzut elaborarea unor planuri de gestionare a subbazinelor, împreună cu un program de măsuri. Aceste planuri au avut drept scop soluționarea problemelor existente la nivelul întregului bazin hidrografic care contribuiau la declinul speciei. Formatul utilizat reflecta formatul planurilor de management al bazinelor hidrografice prevăzute de DCA, astfel încât planurile de management al subbazinelor s-au putut derula ulterior sub umbrela planurilor de management al bazinelor hidrografice. În Irlanda, legăturile strânse dintre Directiva privind habitatele, Directiva privind păsările și Directiva-cadru privind apa au fost subliniate într-o etapă timpurie. În 2009, Grupul Național de Coordonare Tehnică pentru Directiva-cadru privind apa a înființat un subcomitet Grupul de lucru național pentru conservare care să se ocupe de aspectele DCA referitoare la dezvoltarea conservării naturii. Obiectivul principal al grupului de lucru a fost să asigure o bună coordonare și susținere în Irlanda a acestor aspecte referitoare la conservarea naturii din Directiva-cadru privind apa și să eficientizeze comunicarea dintre agențiile guvernamentale relevante implicate. În ceea ce privește planurile aferente subbazinelor cu scoici de perle de apă dulce, grupul a avut un rol esențial în detalierea și perfecționarea unui set național de măsuri standard privind bazinul hidrografic al acestor scoici ( set de instrumente ), care să fie practice, funcționale și eficiente din punctul de vedere al costurilor. De asemenea, grupul a revizuit planurile pentru a se asigura că sunt practice și eficace și a identificat lacunele în materie de politici și de orientări care ar împiedica punerea lor în aplicare Directiva privind inundațiile În noiembrie 2007 a fost adoptată Directiva 2007/60/CE. Aceasta instituie un cadru pentru evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații și prevede obligația statelor membre de a elabora: hărți de hazard și hărți de risc de inundații, care cartografiază zonele cu risc de inundații identificate pentru fiecare district hidrografic (sau altă unitate de gestionare convenită). De asemenea, hărțile trebuie să indice potențialele efecte negative asociate diferitelor cazuri de inundații, inclusiv informații privind sursele potențiale de poluare a mediului ca urmare a inundațiilor, precum și zonele protejate, cum ar fi siturile Natura 2000 (termen-limită decembrie 2013); ( 14 ) Documentul de orientare SCI nr. 36 privind articolul 4 din DCA: be3e89/CIS_Guidance_Article_4_7_FINAL.PDF

11 C 213/9 planuri de gestionare a riscului de inundații pentru gestionarea și reducerea posibilelor efecte negative ale inundațiilor. Aceste planuri trebuie să includă un set de măsuri prioritare care să abordeze toate aspectele gestionării riscului de inundații, de la măsurile de prevenire și protecție la cele de pregătire, luând în considerare caracteristicile bazinului sau subbazinului hidrografic respectiv (termen-limită decembrie 2015). Activitățile întreprinse în baza Directivei privind inundațiile trebuie să respecte și cerințele directivelor privind natura. De exemplu, dacă o măsură de protecție împotriva inundațiilor riscă să afecteze unul sau mai multe situri Natura 2000, aceasta trebuie să respecte și procedura prevăzută la articolul 6 din Directiva privind habitatele, trebuind să se efectueze o evaluare corespunzătoare pentru a se analiza efectele posibile ale planului sau proiectului asupra integrității sitului (siturilor) Natura Directivele ESM și EIM Directiva ESM Directiva 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului ( Directiva ESM ) are drept scop asigurarea unui nivel ridicat de protecție a mediului, asigurând identificarea, evaluarea și luarea în considerare a efectelor ecologice ale anumitor planuri și programe pe parcursul elaborării acestora și înainte de adoptare. Este obligatorie o evaluare strategică de mediu pentru diverse planuri și programe, care stabilesc cadrul pentru viitoarea autorizare a realizării proiectelor enumerate în Directiva EIM. Evaluarea strategică de mediu este obligatorie și pentru orice plan sau program care, având în vedere posibilul său efect semnificativ asupra siturilor Natura 2000, trebuie să fie evaluat în baza articolului 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele. În cadrul procesului de evaluare strategică de mediu, statele membre trebuie să elaboreze un raport de mediu care să evalueze posibilele efecte semnificative ale planurilor și programelor asupra mediului, precum și efectele oricăror alternative rezonabile. În plus, trebuie să fie consultate autoritățile care, având responsabilități specifice legate de mediu, ar putea fi îngrijorate de efectele asupra mediului ale derulării planurilor și programelor respective (adică autoritățile de mediu), precum și publicul. Consultarea trebuie să aibă loc într-o etapă timpurie și să fie eficace, permițând autorităților de mediu și publicului să își exprime opinia cu privire la proiectul de plan sau de program și cu privire la raportul de mediu asociat, înainte de adoptarea planului sau a programului. Se intenționează ca procesul de elaborare a evaluării strategice de mediu să se realizeze în mod coordonat cu elaborarea planului și să conducă la includerea considerentelor de mediu în versiunea finală a acestui plan. Scopul suprem al evaluării este acela de a încuraja o abordare mai integrată și mai eficientă a planificării teritoriale, în care problemele de mediu, inclusiv considerentele legate de biodiversitate, să fie avute în vedere mult mai devreme în procesul de planificare și la un nivel mult mai strategic. Această abordare ar trebui să conducă la mai puține conflicte ulterioare la nivelul proiectelor individuale; de asemenea, permite o plasare mai adecvată a amenajărilor viitoare în afara zonelor de potențial conflict, cum sunt de exemplu siturile Natura Directiva EIM În timp ce procesul de evaluare strategică de mediu este destinat planurilor și programelor, Directiva 2011/92/UE privind impactul asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE (cunoscută sub denumirea de Directiva EIM ), vizează proiecte individuale publice și private. Astfel, autorizarea realizării unui proiect ( 15 ) care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului trebuie acordată numai după evaluarea efectelor probabile ale proiectului respectiv asupra mediului. Directiva EIM face distincție între proiectele pentru care este obligatorie o evaluare a impactului asupra mediului [ proiectele din anexa I ( 16 )] și cele pentru care autoritățile statelor membre trebuie să stabilească dacă pot avea efecte semnificative ( proiectele din anexa II ). În acest scop, statele membre derulează o procedură de depistare care ia în considerare criteriile din anexa III la directivă. Majoritatea instalațiilor hidroenergetice sunt proiecte din anexa II ( 17 ). ( 15 ) Directiva EIM definește proiectul drept executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații, lucrări sau intervenții în mediul natural și asupra peisajului. ( 16 ) Proiectele care intră sub incidența anexei I sunt cele de baraje și alte instalații destinate reținerii sau depozitării permanente a apei, în cazul în care noul volum de apă sau volumul suplimentar de apă reținută sau depozitată depășește 10 milioane metri cubi. ( 17 ) Proiectele care intră sub incidența anexei II sunt barajele și celelalte instalații destinate să rețină apa sau să o depoziteze pe termen lung (proiecte neincluse în anexa I).

12 C 213/ Relația dintre Directiva ESM, Directiva EIM și articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele În conformitate cu Directiva EIM (astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE), trebuie întreprinsă o procedură coordonată și/sau comună în cazul în care se impune evaluarea unui proiect atât în baza Directivei EIM, cât și în baza directivelor privind natura. Comisia a elaborat un document de orientare privind instituirea oricărei proceduri coordonate și/sau comune pentru proiectele ( 18 ) care trebuie evaluate simultan în baza Directivei EIM, a Directivei privind habitatele, a Directivei privind păsările, a Directiveicadru privind apa și a directivelor privind emisiile industriale. În cadrul procedurii coordonate, statele membre trebuie să coordoneze diferitele evaluări individuale ale impactului unui anumit proiect asupra mediului, impuse de legislația relevantă a Uniunii, prin desemnarea unei autorități în acest scop. În cadrul procedurii comune, statele membre trebuie să asigure o evaluare unică a impactului unui anumit proiect asupra mediului în baza legislației relevante a Uniunii. Evaluarea corespunzătoare în baza legislației UE privind natura ar trebui totuși să rămână o parte bine diferențiată și identificabilă a raportului de mediu general. Motivul este acela că evaluarea corespunzătoare prevăzută de Directiva privind habitatele măsoară aspecte diferite ale mediului natural și are criterii diferite pentru determinarea importanței față de evaluările EIM/ESM. Acestea din urmă iau în considerare toate aspectele legate de mediu, inclusiv biodiversitatea, în timp ce evaluarea conform directivelor privind natura se concentrează în mod specific pe posibilele efecte asupra speciilor și a tipurilor de habitat pentru care a fost desemnat situl Natura 2000 respectiv. Există, de asemenea, o distincție în ceea ce privește rezultatul fiecărei evaluări. Evaluările efectuate în baza directivelor ESM și EIM prevăd cerințe procedurale, dar nu stabilesc standarde obligatorii de mediu. Rezultatul evaluării conform Directivei privind habitatele, pe de altă parte, are caracter obligatoriu imediat pentru autoritatea competentă și condiționează decizia finală a acesteia. Cu alte cuvinte, dacă evaluarea corespunzătoare nu poate stabili că planul sau proiectul nu va afecta integritatea unui sit Natura 2000, autoritatea nu poate autoriza planul sau proiectul ca atare, cu excepția unor situații excepționale, în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de procedura de derogare prevăzută la articolul 6 alineatul (4). În cazul în care trebuie efectuată o evaluare în baza Directivei privind habitatele, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat că Directiva ESM se aplică pe baza propriilor merite pentru planuri și programe ( 19 ). Ghidul Simplificarea procedurilor de evaluare de mediu pentru infrastructura energetică Proiecte de interes comun (PIC) La fel ca toate celelalte proiecte de dezvoltare, amenajările hidroenergetice fac obiectul mai multor proceduri de evaluare de mediu. Comisia a publicat un ghid având ca temă simplificarea acestor proceduri diferite, în special în cazul proiectelor de interes comunitar (PIC) în conformitate cu Regulamentul Ten-E, asigurând în același timp nivelul maxim de protecție a mediului în conformitate cu legislația UE în domeniu. Ghidul Comisiei conțin o serie de recomandări care, deși concepute pentru proiectele de interes comun, sunt relevante în cazul tuturor planurilor sau proiectelor energetice, inclusiv pentru amenajările hidroenergetice. Recomandările vizează în special: planificarea timpurie, cartografierea și delimitarea domeniului de aplicare al evaluărilor; integrarea timpurie și eficace a evaluărilor de mediu și a altor cerințe de mediu; coordonarea procedurilor și termenele; colectarea datelor, schimbul de date și controlul calității; cooperarea transfrontalieră; și participarea efectivă a publicului dintr-o etapă incipientă ECOSISTEMELE DE APĂ DULCE ȘI ENERGIA HIDELECTRICĂ ÎN UE 2.1. Starea ecosistemelor riverane și lacustre din UE Complexitatea structurală și caracterul extrem de dinamic al râurilor și al lacurilor fac ca acestea să fie ecosisteme excepțional de bogate, care pompează lichid vital în acest caz apă unor întinderi vaste din peisajul rural înconjurător. Pe lângă faptul că sunt habitate valoroase în sine, ele reprezintă și coridoare ecologice vitale care încurajează dispersarea ( 18 ) JO C 273, , p. 1. ( 19 ) C-177/11, EU:C:2012:378, p

13 C 213/11 și migrația speciilor pe distanțe lungi. De asemenea, ele creează un bogat mozaic de zone umede interconectate și dependente de apă, cum ar fi pădurile din zonele inundabile, mlaștinile, mlaștinile alcaline și câmpiile inundabile, toate acestea contribuind la dezvoltarea biodiversității lor globale. Un număr semnificativ de specii de faună și floră sălbatică din Europa, printre care aproximativ 400 de specii de apă dulce protejate în baza Directivei privind păsările și a Directivei privind habitatele, depind de ecosistemele râurilor și ale lacurilor pentru a supraviețui. În total, lacurile și râurile acoperă circa 4 % din suprafața terestră a siturilor Natura 2000 (aproximativ km 2 o suprafață mai mare decât cea a Belgiei) desemnate pentru specii precum somonul de Atlantic (Salmo salar), vidra (Lutra lutra), pescărușul albastru (Alcedo atthis), racul de apă dulce (Austropotamobius pallipes) sau scoica mică de râu (Unio crassus), precum și pentru tipuri de habitate cum ar fi cursurile de apă de la nivel de câmpie la nivel montan, pădurile aluvionare, câmpiile inundabile, pajiștile umede și mlaștinile alcaline. În plus, râurile reprezintă o resursă multifuncțională vitală pentru economia și bunăstarea socială a Europei, deservind un număr semnificativ de sectoare și oferind societății numeroase bunuri și servicii importante. Utilizarea lor intensivă a creat însă o presiune semnificativă asupra acestei resurse valoroase în ultimii 150 de ani, doar câteva dintre principalele râuri fiind în prezent într-o stare pe deplin naturală. În afara faptului că au fost afectate de poluare într-o măsură mai mică sau mai mare, precum și de concentrații mari de substanțe nutritive, care au condus la degradarea semnificativă a calității apei, numeroase râuri au suferit și modificări ale caracteristicilor hidromorfologice, ale dinamicii cursului natural și ale conectivității ecologice. În 2015, raportul Agenției Europene de Mediu privind starea mediului european ( 20 ) a concluzionat că peste jumătate dintre râurile și lacurile din Europa nu atinseseră o stare ecologică bună sau un potențial ecologic bun. În 2009, doar 43 % din corpurile de apă de suprafață se aflau într-o stare ecologică bună sau foarte bună. Nu era de așteptat ca situația să se îmbunătățească mult până în 2015, preconizându-se că doar 53 % dintre corpurile de apă urmau să ajungă la o stare ecologică bună. Această situație este departe de obiectivele stabilite de DCA. În ceea ce privește speciile și habitatele de apă dulce protejate din UE, situația este și mai gravă. Conform ultimului raport privind starea naturii al Comisiei Europene, referitor la stadiul de conservare al habitatelor și al speciilor vizate de cele două directive privind natura pentru perioada ( 21 ), aproximativ trei sferturi din speciile de apă dulce (74 %) și din tipurile de habitate de apă dulce (73 %) se aflau într-un stadiu nefavorabil-inadecvat sau nefavorabilnecorespunzător. În schimb, doar 17 % și, respectiv, 16 % se aflau într-un stadiu favorabil. ( 20 ) ( 21 )

14 C 213/ Starea generală precară a râurilor din Europa reprezintă un motiv de îngrijorare semnificativ. Este clar că multe dintre râurile Europei se află într-o stare de degradare avansată și că mai sunt multe de făcut pentru îndeplinirea obiectivelor DCA și ale celor două directive privind natura. Singurul mod în care se poate obține acest lucru este acordând prioritate nu doar prevenirii deteriorării lor suplimentare, ci și îmbunătățirii active a stării lor ecologice Presiuni și amenințări la adresa ecosistemelor de apă dulce din Europa Corpurile de apă sunt supuse presiunii exercitate de activități extrem de variate. Presiunile hidromorfologice în special au avut un efect major și afectează peste 40 % dintre râuri și corpurile de apă de tranziție. Pe baza primei caracterizări a bazinelor hidrografice conform DCA ( 22 ), majoritatea statelor membre ale UE au indicat faptul că presiunile cele mai puternice sunt legate de dezvoltarea urbană, protecția împotriva inundațiilor, producerea de energie electrică, inclusiv hidroelectrică, navigația pe ape interioare, rectificarea și drenarea terenurilor pentru agricultură, acestea afectând în cea mai mare măsură starea hidromorfologică a corpurilor de apă. În ceea ce privește amenințările și presiunile asupra corpurilor de apă dulce din siturile Natura 2000, raportul privind starea naturii identifică modificările condițiilor corpurilor de apă ca fiind de departe cele mai frecvente, în comparație cu alte amenințări și presiuni. ( 22 ) Comunicarea Comisiei: Etape către o gestionare durabilă a apei în Uniunea Europeană prima etapă în punerea în aplicare a Directiveicadru 2000/60/CE privind apa [COM(2007) 128 final].

15 C 213/13 Energia hidroelectrică în UE În 2011, în Uniunea Europeană erau înregistrate aproximativ de instalații hidroelectrice. Marea majoritate (91 %) sunt centrale mici (cu puterea sub 10 MWh), care asigură aproximativ 13 % din producția totală de energie hidroelectrică. Centralele hidroelectrice mari, pe de altă parte, reprezintă doar 9 % din totalul instalațiilor hidroelectrice, dar asigură aproximativ 87 % din producția totală de energie hidroelectrică ( 23 ). Instalațiile hidroelectrice sunt concentrate adesea în zonele montane din motive tehnice, însă au efecte majore care se extind până departe, atât asupra râurilor și lacurilor mici, cât și asupra celor mari dintr-o mare varietate de regiuni. În cazul râurilor mai mici, chiar și o scădere mică a debitului sau o perturbare minoră a condițiilor ecologice naturale poate avea implicații negative majore asupra râului. Cel mai frecvent utilizate instalații hidroelectrice sunt următoarele: Centralele hidroelectrice amplasate pe firul apei. În sistemele hidroelectrice amplasate pe firul apei, producția de energie electrică este determinată de debitul existent și de diferența de nivel de pe cursul unui râu. Acest tip de instalație folosește debitul natural al cursului de apă pentru a produce energie electrică. Nu există nicio intenție de a acumula apă și de a o folosi ulterior. Acesta este tipul cel mai obișnuit pentru hidrocentralele mici, dar poate fi întâlnit și la cele mari. Centralele hidroelectrice cu acumulare, pe firul apei. Un rezervor de acumulare oferă posibilitatea de a stoca apa în perioadele cu cerere scăzută, pentru a o elibera în perioadele de vârf. Prin urmare, capacitatea de producție depinde într-o măsură mai mică de disponibilitatea debitului apei. Astfel de rezervoare pot asigura o acumulare zilnică, sezonieră sau anuală, permițând astfel satisfacerea cererii de energie electrică în perioadele de vârf și facilitând integrarea în sistemul energetic a energiei produse din surse regenerabile variabile, de exemplu din energia eoliană. ( 23 ) Arcadis 2011: Producerea de energie hidroelectrică în contextul DCA a UE. DG Mediu a Comisiei Europene. 168 pp. A se vedea și Gospodărirea apelor, Directiva-cadru privind apa și energia hidroelectrică. Atelier de lucru privind strategia comună de implementare.

16 C 213/ Centralele hidroelectrice cu lac de acumulare. Tradiționala centrală hidroelectrică cu lac de acumulare are un rezervor de dimensiuni suficient de mari pentru a permite acumularea apei atât în timpul anotimpurilor ploioase, cât și a celor secetoase. Apa se acumulează în spatele barajului și este disponibilă oricând este necesar. O astfel de centrală poate fi utilizată eficient pe tot parcursul anului, fie ca centrală de bază, fie ca centrală de vârf, în funcție de necesități. Centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompare. Acestea se bazează pe rezervoare amplasate la diferite altitudini, care fac posibilă producerea unei cantități suplimentare de energie electrică în timpul perioadelor cu cerere foarte ridicată. Apa este pompată în rezervorul superior în perioadele cu cerere scăzută și este eliberată prin turbine în rezervorul inferior atunci când cererea este ridicată. Centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompare nu sunt excluse din Directiva privind energia din surse regenerabile, însă nu sunt luate în considerare în statisticile privind energiile din surse regenerabile Efectele centralelor hidroelectrice asupra ecosistemelor de apă dulce Gama de efecte pe care le poate avea o instalație hidroelectrică asupra speciilor și tipurilor de habitate protejate în baza celor două directive ale UE privind natura variază considerabil de la un sit la altul. Ea depinde de caracteristicile individuale ale râului, de starea sa fizică și ecologică dacă este deja degradat sau încă este un teritoriu virgin, dacă este mare sau mic, amplasat într-o zonă muntoasă sau de câmpie etc., precum și de tipul și dimensiunea instalațiilor hidroelectrice și de speciile și habitatele pentru care a fost desemnat situl respectiv. Prin urmare, este necesar ca fiecare instalație să fie analizată separat. Efectele pot apărea în orice etapă a ciclului de viață al instalației hidroelectrice, de la construcția inițială până la renovare sau dezafectare sau în exploatarea și gestionarea curentă. Ele pot duce la declinul, degradarea și fragmentarea habitatelor naturale și a populațiilor de specii care depind de aceste habitate pentru a exista. Importanța declinului depinde de amploarea efectelor, precum și de raritatea și vulnerabilitatea habitatelor și a speciilor afectate. În continuare, acest capitol descrie pe scurt seria de efecte pe care le pot avea hidrocentralele asupra habitatelor și a speciilor, în special asupra celor care fac obiectul directivelor UE privind natura. Operatorii care cunosc aceste tipuri de efecte și care au înțeles complexitatea ecosistemelor riverane vor fi mai în măsură să se asigure că activitățile lor respectă cerințele prevăzute de DCA și de directivele privind natura, precum și să identifice potențialele situații favorabile tuturor părților, pentru a contribui la reabilitarea râurilor deja degradate ori de câte ori este posibil. Modificări la nivelul morfologiei râurilor și al habitatelor riverane Orice modificare fizică a corpurilor de apă afectează procesele hidrologice normale și întrerupe continuitatea ecologică ( 24 ) a sistemelor de apă dulce, atât longitudinal, cât și lateral, de exemplu prin deconectarea râurilor de zonele inundabile și zonele umede din jur sau prin crearea unui efect de îndiguire în jurul hidrocentralelor. Cea mai evidentă formă de declin al habitatelor este distrugerea lor fizică directă în amonte sau în aval sau în zona înconjurătoare (de exemplu, ocuparea terenurilor, inundarea, îndepărtarea vegetației riverane sau a structurilor fizice ale râului). Dar chiar și fără ocuparea fizică a terenurilor, întreruperea proceselor hidromorfologice naturale poate să perturbe sau să modifice condițiile biotice și abiotice care sunt vitale pentru structura și funcționarea habitatului. În plus, ea poate duce la colonizarea habitatelor degradate de către specii invazive, ceea ce ar putea avea ca rezultat înlocuirea faunei naturale. Obstacole în calea migrației și a răspândirii speciilor protejate Râurile, lacurile și zonele riverane au un rol important în răspândirea și migrația speciilor de apă dulce, precum și în deplasările mai localizate între diversele zone de hrănire, reproducere, odihnă și cuibărire. Ele acționează ca mici zone ecologice intermediare (stepping stones) sau coridoare ecologice vitale în cadrul peisajului. Orice obstacole sau impedimente în calea deplasării libere a speciilor în amonte sau în aval, oricât de mici, pot avea consecințe majore pentru supraviețuirea acestor specii. ( 24 ) Detalii suplimentare sunt disponibile în Strategia comună de implementare a Directivei-cadru privind apa, DCA și presiunile hidromorfologice raport tehnic Bune practici în gestionarea impactului ecologic al instalațiilor hidroelectrice c2b-1b08-462d-9f07-413ae896ba67/HyMo_Technical_Report.pdf

17 C 213/15 O serie de efecte produse de diferite instalații hidroelectrice. Sursă: Veronika Koller-Kreimel Instalațiile hidroelectrice pot să întrerupă sau să împiedice, direct sau indirect, răspândirea și migrația speciilor. Cele mai evidente sunt barajele și zonele îndiguite, care reprezintă obstacole fizice în calea migrației peștilor, împiedicându-i să călătorească în amonte și în aval. Acestea au efecte majore asupra supraviețuirii unui număr mare de specii de apă dulce, ducând la fragmentarea, la izolarea și, în cele din urmă, la dispariția în special a unor populații de pești de apă dulce.

18 C 213/ Efectul de barieră este deosebit de grav atunci când există mai multe obstacole pe un sector de râu. Chiar și în cazul structurilor sau al obstacolelor fizice foarte mici, râurile pot deveni rapid impracticabile. Și canalele artificiale pot fi obstacole în calea deplasării speciilor, prin faptul că străpung și, astfel, fragmentează habitatele terestre. De asemenea, ele pot crea legături artificiale între bazinele hidrografice, favorizând răspândirea speciilor alogene în detrimentul celor indigene. Deși migrația în amonte și în aval este importantă pentru toate speciile de pești, continuitatea este esențială în special pentru speciile de pești diadromi. Migrația în amonte este importantă cel mai mult pentru populațiile de pești anadromi și pentru speciile de chișcari, de exemplu pentru somonul de Atlantic (Salmo salar), chișcarul marin (Petromyzon marinus) și chișcarul de râu (Lampetra fluviatilis) sau pentru unele specii de sturioni, precum șipul (Acipenser sturio), având în vedere nevoia lor de migrație periodică (în mod optim, anuală) pe distanțe lungi. Migrația în aval este esențială pentru puietul acestora și pentru peștii adulți din speciile catadrome, cum ar fi anghila (Anguilla anguilla), care este o specie protejată în conformitate cu Regulamentul privind rezervele de anghilă ( 25 ). Perturbarea dinamicii sedimentelor Sedimentele reprezintă o componentă naturală a ecosistemelor acvatice, fiind esențiale pentru funcționarea hidrologică, geomorfologică și ecologică a acestor sisteme. Sedimentele alcătuiesc o varietate de habitate care susțin direct și indirect existența a numeroase specii. În condiții naturale se produce permanent un transport în aval al sedimentelor (în principal al pietrișului), ceea ce menține structura și funcția ecologică ale râurilor. Structurile transversale, cum ar fi stăvilarele sau barajele, tind să perturbe dinamica naturală a sedimentelor. Rezervoarele mari pot să capteze peste 90 % din sedimentele care pătrund în ele, ceea ce poate duce la o eroziune mai pronunțată a albiei râului și a malurilor în aval, precum și la distrugerea locală a unor structuri hidromorfologice importante, cum ar fi bancurile de pietriș. Lucrările de întreținere a stăvilarelor și barajelor care implică evacuarea periodică a sedimentelor (în special vara, în condiții de deficit de apă) pot fi, de asemenea, dăunătoare habitatelor și speciilor dacă nu sunt gestionate corespunzător. În amonte de baraj, într-un lac de acumulare sau în porțiuni de râu îndiguite, reducerea capacității de transport a sedimentelor determină acumularea acestora, ceea ce poate avea un efect negativ atât asupra speciilor, cât și asupra habitatelor, de exemplu prin favorizarea proliferării algelor și a altor buruieni acvatice care îndepărtează speciile protejate. Acumularea de pietriș sau de sedimente nămoloase în albia râului sau în coloana de apă poate fi deosebit de dăunătoare pentru speciile litofile, cum ar fi lipanul (Thymallus thymallus), care folosesc aceste zone drept areal de reproducere, sau pentru scoicile de perle de apă dulce (Margaritifera margaritifera) și scoicile mici de râu (Unio crassus). Fenomenul este dăunător și speciilor de păsări care utilizează bancurile de pietriș uscat ca locuri de cuibărit, precum fluierarul sau nisiparul. Eliminarea obstacolelor din districtul hidrografic al Dunării Aproximativ 45 % din întreruperile continuității râurilor și a habitatelor din districtul hidrografic al Dunării au drept cauză producția de energie hidroelectrică. Pe râurile din acest district, cu zone de captare de peste km, au fost localizate în total de obstacole 600 dintre acestea sunt baraje/stăvilare, 729 sunt rampe/praguri și 359 sunt clasificate ca fiind alte tipuri de întreruperi. În prezent, 756 sunt semnalate ca fiind prevăzute cu ajutoare pentru migrația peștilor. 932 de întreruperi ale continuității (55 %) reprezintă un impediment în calea migrației peștilor din 2009 și sunt în prezent clasificate drept presiuni semnificative. Conform celui mai recent plan de management al bazinului hidrografic al Dunării, țările dunărene intenționează să reducă în mod semnificativ întreruperea continuității prin baraje până în ( 25 ) Disponibil la adresa:

19 C 213/17 Districtul bazinului hidrografic al Dunării: Întreruperea continuității râurilor și a habitatelor (sus) situația actuală în 2015 (harta 1); îmbunătățiri preconizate până în 2021 (harta 2). Sursa: PMBHD. Modificări ale regimului de debit ecologic Debitele ecologice reprezintă un mecanism vital pentru menținerea proceselor esențiale specifice unor ecosisteme sănătoase în zonele de râu, de care depind speciile și habitatele protejate din UE, și pentru asigurarea unei bune stări ecologice a corpurilor de apă ( 26 ). O modificare a debitului ecologic poate să reducă sau să degradeze întinderea habitatului acvatic, precum și conectivitatea acestuia cu habitatele din zonele de râu. Un debit prea mic al apei, de exemplu, poate avea numeroase efecte negative, printre care uscarea zonelor de reproducere a unor specii de pești și de chișcari sau împiedicarea dezvoltării icrelor și a puietului. De asemenea, migrația peștilor în amonte poate fi împiedicată în sectoarele de râu secate, fie din cauza blocajelor produse de debitele reduse, fie din cauza insuficienței stimulilor care încurajează migrația peștilor. Debitele necorespunzătoare din albia originală pot provoca, de asemenea, supraîncălzirea apei și o oxigenare insuficientă a acesteia (conform descrierii de mai sus). Aceste circumstanțe generează condiții de viață necorespunzătoare pentru numeroase specii, de exemplu de pești, de raci și de chișcari, de moluște bivalve sau de libelule dependente de habitatele asociate apelor curgătoare. ( 26 ) Debitele ecologice în punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa b51b0acb2570/guidance%20no%2031%20-%20ecological%20flows%20%28final%20version%29.pdf

20 C 213/ Modificări ale regimului de curgere cauzate de centralele hidroelectrice cu funcționare la vârful de sarcină Oscilațiile puternice ale debitului de apă pot afecta grav atât speciile, cât și habitatele acestora, în special în râurile mici. Debitele pulsatorii stresează organismele care trăiesc în zonele afectate ale cursului de apă, în special pe cele care nu pot face față schimbărilor bruște ale nivelului apei, cum ar fi puietul de pește ori alte organisme lente sau statice (în special speciile de plante). Regimul acestor debite pulsatorii influențează și comportamentul organismelor care constituie prada speciilor protejate și, în consecință, afectează condiția lor fizică. Efectul debitelor pulsatorii este deosebit de acut în perioadele sensibile (de exemplu, perioadele de secetă sau de îngheț) și devine tot mai relevant în contextul schimbărilor climatice. O altă consecință negativă a centralelor hidroelectrice cu funcționare la vârful de sarcină constă adesea în modificarea (scăderea puternică) a temperaturii apei evacuate în timpul perioadei de vârf. Speciile adaptate la ape cu temperatură constantă nu pot supraviețui unor modificări bruște care durează câteva ore pe zi. Modificări ale ciclurilor de inundații sezoniere Uneori, se iau măsuri de modificare a albiilor cursurilor de apă pentru a se obține un control mai bun al debitului. Intervențiile de controlare a debitului pot duce la întreruperea ciclurilor de inundații sezoniere, provocând uneori dispariția completă a tipurilor de habitate vizate și a speciilor a căror viață este legată de aceste cicluri. Printre exemplele de habitate afectate se numără pădurile aluvionare, iazurile temporare, brațele moarte și râurile care formează meandre, precum și speciile asociate acestora. PIECTUL DE CERCETARE RIPEAK AL UNIUNII EUPENE: Reacțiile pădurilor riverane la debitele pulsatorii: spre o gestionare durabilă a energiei hidroelectrice Debitele pulsatorii reprezintă modificările de scurtă durată ale debitului râului care se produc în timpul unei zile fie din cauza pornirii, fie a opririi turbinelor pentru a produce energie electrică în funcție de variațiile cererii de pe piață. Aceasta duce la modificarea hidrologiei râurilor în aval și în amonte, a parametrilor hidraulici, a calității apei, a morfologiei râurilor și, în cele din urmă, a ecosistemului fluvial. Studiile științifice referitoare la debitele pulsatorii sunt puține la număr, iar majoritatea s-au concentrat asupra faunei piscicole. În plus, nu există studii privind vegetația riverană. Debitele pulsatorii pot duce la un eșec în selectarea speciilor riverane și, prin urmare, afectează menținerea populațiilor acestor specii. Astfel, prin analiza germinației semințelor și a performanței plantulelor, ar fi posibilă definirea relațiilor dintre debitele pulsatorii și reacția vegetației, ceea ce ar face posibile cuantificarea, corelarea și prognozarea reacțiilor biologice la astfel de fluctuații. Aceste relații sunt esențiale pentru definirea obiectivă a unor praguri care să ajute la minimizarea efectelor ecologice ale producerii de energie hidroelectrică fără a provoca pierderi semnificative de producție. Obiectivul acestui proiect este de a evidenția gestionarea durabilă a râurilor exploatate în scopul producerii de energie hidroelectrică. În acest scop sunt planificate studierea aprofundată a literaturii de specialitate, analiza succesiunii de debite din diferite perioade ale zilei, efectuarea de experimente pe teren și modelarea computerizată. Contribuțiile finale pe care se preconizează că le va aduce proiectul sunt: (1) noi indicatori hidrologici și ecologici (adică legați de vegetația riverană) ai impactului debitelor pulsatorii; (2) noi modele hidroecologice de cuantificare a acestor efecte; și (3) noi măsuri eficace pentru o exploatare durabilă a barajelor hidrocentralelor.

21 C 213/19 Modificări ale chimiei și temperaturii apei Barajele pot modifica fundamental calitatea chimică, compoziția minerală și ph-ul unui râu atât în amonte, cât și în aval, de exemplu prin acumularea de contaminanți în sedimente. Toate aceste modificări influențează compoziția comunităților de plante și animale prezente. Organismele mai sunt influențate și de modificările temperaturii apei, precum și de modificările conexe ale concentrației de oxigen. Acumulările pot duce la o creștere semnificativă a temperaturii, dar și la o scădere a acesteia în cazul în care apa este extrasă de la adâncime. Rănirea și uciderea exemplarelor de animale Exemplarele de pești și de alte specii care traversează o centrală hidroelectrică pot fi rănite sau ucise. O centrală hidroelectrică poate provoca ( 27 ): răniri prin contact fizic cu paletele de ghidare, cu rotorul sau cu carcasa turbinei; răniri cauzate de fluctuațiile de presiune în timpul trecerii prin turbină; blocare în grătarele de la prizele de admisie sau răniri cauzate de mașinile de curățat; răniri cauzate de debitul intens și de scurgerile din deversoare; vulnerabilitate în fața animalelor de pradă, din cauza dezorientării. Gradul de mortalitate poate varia de la 0 la 100 % la nivelul unei singure centrale hidroelectrice ( 28 ). Multe aspecte depind de tipul peștilor prezenți și de tipul de centrală hidroelectrică, precum și de măsurile de atenuare aplicate. Rata de mortalitate asociată turbinelor crește odată cu viteza și cu numărul de pale ale rotorului și este invers proporțională cu distanța dintre pale (turbine Kaplan). Mortalitatea poate atinge și 100 % atunci când peștii trec prin turbinele prezente în principal în centrale de înaltă presiune (de exemplu, prin turbine Pelton). Strămutări și perturbări Lucrările de construcții de pe râuri pot afecta anumite specii și pot perturba ciclurile lor de viață atât în interiorul, cât și în exteriorul siturilor Natura 2000, în special în cazul faunei și al florei bentice, care se bazează pe o bună calitate a apei. Această situație poate afecta capacitatea speciilor de a se reproduce, a se hrăni, a se odihni, a se răspândi sau a migra. Dacă ating niveluri semnificative, acestea perturbările conduce la excluderea speciilor din zona respectivă și, prin urmare, la o utilizare deficitară a habitatului sau la o rată mai mică de supraviețuire și/sau reproducere. În cazul speciilor rare și periclitate, chiar și perturbările minore sau temporare pot avea repercusiuni grave asupra supraviețuirii lor pe termen lung în regiune. Astfel de situații ar fi incompatibile cu dispozițiile privind protecția speciilor din cele două directive privind natura. Efecte asupra speciilor și habitatelor terestre Centralele hidroelectrice pot avea efecte nu numai asupra speciilor și habitatelor de apă dulce, ci și asupra speciilor și habitatelor terestre. Și în acest caz, efectele negative pot să apară în orice moment, de exemplu în timpul construcției, al dezafectării sau al renovării unei hidrocentrale. Aceste efecte pot fi cauzate și de infrastructurile asociate, cum ar fi drumurile de acces, traseele conductelor sau liniile electrice proiectate pentru a conecta instalația hidroelectrică la rețeaua de electricitate. Pe lângă declinul, degradarea sau fragmentarea habitatelor implicate, aceste structuri ar putea provoca moartea sau perturbarea semnificativă a speciilor terestre. De exemplu, păsările ar putea să se ciocnească de liniile electrice aeriene și să fie electrocutate, iar locurile lor de reproducere ar putea să fie perturbate grav de traficul regulat de pe drumurile de acces. Asemenea efecte pot fi deosebit de însemnate atunci când centrala hidroelectrică și infrastructurile asociate acesteia sunt situate pe traseul rutelor de migrație sau de-a lungul unor văi înguste cu stânci folosite de păsările răpitoare sau în apropierea unor zone umede importante frecventate de păsări Efecte cumulate După cum s-a arătat în Raportul AEM privind starea mediului, majoritatea râurilor europene se află în prezent într-o stare de degradare, iar majoritatea au atins un punct de saturație care nu mai permite găzduirea de noi amenajări sau activități fără a provoca o deteriorare suplimentară semnificativă a stării lor. Prin urmare, trebuie să se acorde o atenție specială evaluării potențialelor efecte cumulate ale oricăror noi activități, inclusiv ale celor asociate centralelor hidroelectrice, pe râuri în general și în cadrul siturilor Natura 2000 în special. Evaluarea efectelor cumulate este deosebit de importantă în cazul râurilor cvasinaturale, în special al celor mici, care sunt vulnerabile la orice modificare a hidromorfologiei lor. Chiar și una sau două instalații de mici dimensiuni pot provoca efecte inacceptabil de mari, care intră în contradicție cu cerințele legale prevăzute de DCA și de cele două directive privind natura. ( 27 ) Arcadis 2011: Producerea de energie hidroelectrică în contextul DCA a UE. DG Mediu a Comisiei Europene, 168 p. ( 28 ) Referințe: Ferguson, Absolon, Carlson și Sandford Transaction of the American Fisheries Society 135: Calles și Greenberg River Research and Applications 25: Gustafsson 2010.

22 C 213/ Evaluarea efectelor cumulate trebuie să ia în considerare toate hidrocentralele și celelalte amenajări din bazinul hidrografic, indiferent dacă acestea sunt situate în interiorul sau în afara siturilor Natura Există posibilitatea ca un proiect hidroelectric să nu aibă un efect semnificativ în sine, însă dacă efectul său se adăugă la cele ale altor activități deja existente sau ale altor proiecte aprobate, efectele lor combinate pot deveni semnificative. Adesea, efectele cumulate apar în timp. Prin urmare, este important ca în timpul evaluării să se ia în considerare toate planurile sau proiectele, inclusiv cele care au fost aprobate în trecut, dar nu au fost încă puse în aplicare sau finalizate, precum și orice presiuni și amenințări existente. În acest context, pot fi utile informațiile disponibile în planurile de management al bazinelor hidrografice prevăzute de DCA și în planurile de gestionare a siturilor Natura De asemenea, este important de precizat că un plan sau un proiect deja aprobat nu creează o prezumție favorabilă pentru alte planuri sau proiecte care ar putea fi propuse în viitor. De exemplu, dacă un proiect hidroenergetic nu generează un efect semnificativ și, prin urmare, este aprobat, această aprobare nu creează prezumția că și alte amenajări hidroenergetice ulterioare vor fi primite în mod favorabil. Dimpotrivă, aprobarea acestui proiect ar putea însemna că râul își va atinge capacitatea de exploatare și nu va putea tolera nicio altă amenajare ulterioară, oricât de mică. În plus, evaluarea efectelor cumulate și combinate nu se limitează la evaluarea unor tipuri similare de planuri sau proiecte din același sector, ci trebuie să țină seama de orice alte tipuri de planuri sau proiecte care ar putea, în combinație cu cel analizat, să aibă un efect semnificativ. Evaluarea potențialelor efecte cumulate trebuie să utilizeze date de referință solide și să nu se bazeze doar pe criterii calitative. Acestea trebuie să fie evaluate ca parte integrantă a evaluării globale și să nu fie tratate ca o problemă secundară la finalul procesului de evaluare. În fine, o evaluare cumulativă trebuie să ia în considerare și instalațiile deja existente pe râu (așa-numita încărcare preexistentă ) ( 29 ). De exemplu, dacă se planifică un proiect nou cu o turbină nouă, efectul său trebuie evaluat ținând seama de centrala hidroelectrică existentă, chiar dacă aceasta a fost construită cu zeci de ani în urmă. Dacă efectele cumulate sunt semnificative, proiectul nou va fi respins. Recomandările Agenției Federale de Mediu din Germania privind centralele hidroelectrice de mici dimensiuni În Germania, aproximativ 80 % din potențialul hidroenergetic utilizabil este deja exploatat. Potențialul tehnologic a fost, de asemenea, în mare parte epuizat. Această situație s-a reflectat în ratele relativ scăzute ale ajutorului disponibil pentru utilizarea energiei hidroelectrice în programele de sprijin. Prin urmare, potențialul exploatabil rămas se regăsește mai ales în apele mici, nedezvoltate încă, practic neperturbate. În schimb, posibilele efecte ecologice nocive asupra puținelor cursuri de apă mici rămase neperturbate în Germania ar fi probabil considerabile. De asemenea, astfel cum a arătat analiza macroeconomică a raportului cost-beneficiu, și costurile economice pot fi considerabile în comparație cu beneficiul obținut. Cu cât capacitatea instalației este mai mică și cursul de apă este mai natural, cu atât mai puțin favorabilă este analiza cost-beneficiu. Evaluările economice arată că, în special în cazul centralelor hidroelectrice mici cu o capacitate de până la 100 kw, în toate cele trei situații construcție nouă, modernizare și reactivare, costul producerii de energie este mai mare decât ratele de plată în baza Legii privind energia din surse regenerabile. Prin urmare, în multe cazuri, chiar și în condiții favorabile, producerea de energie electrică într-un mod rentabil din punct de vedere economic este un obiectiv greu de atins. Considerațiile economice arată că o subvenție care acoperă costurile de funcționare ale centralelor hidroelectrice mici în special pe ale celor cu o capacitate mai mică de 100 kw conduce la costuri macroeconomice ridicate pentru evitarea emisiilor de CO 2. Pe fondul efectelor ecologice negative, exploatarea suplimentară a potențialului centralelor hidroelectrice mici nu reprezintă o prioritate din punctul de vedere al protecției climei. Având în vedere dispozițiile legale în vigoare și cerințele Directivei-cadru a CE privind apa, au fost prezentate următoarele recomandări: ținând cont de eficiența lor mai ridicată, în general trebuie să se acorde prioritate centralelor hidroelectrice de mari dimensiuni față de instalațiile mici și de microinstalațiile destinate utilizării secundare pe ape deja amenajate și îndiguite. Atunci când se dezvoltă o capacitate hidroenergetică, în centrul atenției trebuie să se afle optimizarea acesteia; ( 29 ) Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-142/16.

23 C 213/21 în cazul apelor practic neperturbate sau pentru care se planifică renaturalizarea ar trebui să se renunțe la utilizarea energiei hidroelectrice; construcția și reactivarea centralelor hidroelectrice mici nu pune probleme la stăvilarele existente care nu pot fi demolate, în special atunci când se pot realiza totodată și îmbunătățiri ecologice de exemplu, repermiterea trecerii libere a peștilor; la reactivarea instalațiilor care nu sunt în exploatare în prezent și la reînnoirea drepturilor de utilizare a apelor ar trebui să se țină seama într-o măsură mai mare de preocupările legate de protecția apelor și să se prevadă anumite condiții (de exemplu, scări de pești funcționale, un debit de apă dinamic minim garantat din punct de vedere structural, excluderea viiturilor rapide în aval de baraje); în cazul instalațiilor noi trebuie să se evite îndiguirea unui corp de apă pentru deviere. Ar trebui alese metode constructive care să devieze apa folosită astfel încât să se mențină curgerea liberă a cursului de apă și să se păstreze caracterul acestuia (de exemplu, priză de apă laterală cu o structură de deviere în corpul de apă). Trebuie să se elaboreze cerințe privind debitul minim și măsurile de evitare a rănirii peștilor din cauza turbinelor. Viiturile rapide în aval de baraje trebuie să fie excluse. Rezumat din: Hydroelectric Power Plants as a Source of Renewable Energy legal and ecological aspects (Centralele hidroelectrice ca sursă de energie regenerabilă aspecte juridice și ecologice) Umweltbundesamt, noiembrie umweltbundesamt.de/sites/default/files/medien/publikation/long/2544.pdf 2.5. Distincția dintre efectele semnificative și cele nesemnificative Identificarea gamei de efecte asupra speciilor și a habitatelor care pot fi afectate de un plan sau proiect de amenajare hidroenergetică reprezintă primul pas al oricărei evaluări a impactului. În continuare trebuie să se stabilească dacă efectul este semnificativ sau nu, ținând seama de obiectivele de conservare ale sitului Natura În mod evident, evaluarea importanței trebuie realizată separat în fiecare caz, în funcție de speciile și habitatele relevante pentru sit, precum și de caracteristicile exacte ale proiectului în sine, și pe baza unei expertize științifice solide (a se vedea capitolul 5). Pentru unele specii, pierderea câtorva exemplare poate fi nesemnificativă, însă pentru altele poate avea consecințe grave. Importanța efectelor este influențată de dimensiunea, distribuția, aria de extindere, strategia de reproducere și durata de viață a unei populații, iar acestea variază de la un sit Natura 2000 la altul, chiar dacă este vorba de situri desemnate pentru aceeași specie. De asemenea, trebuie luată în considerare interconectivitatea efectelor. De exemplu, ocuparea terenurilor ar putea să nu fie, în sine, semnificativă pentru o anumită specie, dar în combinație cu perturbările majore ale debitelor naturale ale râurilor, impactul poate deveni semnificativ. Evaluarea importanței trebuie să se facă pe o scară geografică adecvată. În cazul speciilor migratoare care se deplasează pe distanțe foarte lungi (cum ar fi somonul de Atlantic, Salmo salar), efectul produs într-un anumit sit poate avea consecințe asupra speciei pe o arie geografică mai extinsă (bazin hidrografic). În mod similar, în cazul speciilor care ocupă teritorii întinse sau care își schimbă modul de utilizare a habitatului, ar putea fi necesar ca efectele potențiale să fie luate în considerare la scară regională și nu doar la scară locală. Obiectivele de conservare a siturilor Natura 2000 sunt de asemenea esențiale pentru a se stabili dacă există un posibil efect semnificativ. Acest lucru este confirmat de hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Waddenzee ( 30 ), punctul 49: [ ] atunci când un plan sau un proiect care nu are legătură directă cu gestionarea unui sit sau nu este necesar pentru gestionarea sa riscă să compromită obiectivele de conservare a sitului respectiv, trebuie să se considere că acesta poate afecta în mod semnificativ situl respectiv. Aprecierea unui astfel de risc trebuie realizată în lumina caracteristicilor și a condițiilor de mediu specifice ale sitului vizat de un astfel de plan sau proiect. Evaluarea corespunzătoare trebuie să se bazeze pe cele mai bune date disponibile. Poate fi necesară efectuarea unor studii pe teren specifice sau derularea unor programe de monitorizare cu câtva timp înainte de realizarea proiectului. Investitorii trebuie să poată anticipa acest lucru în planificarea lor și să se asigure că datele relevante din monitorizarea biologică și hidrologică includ informații despre toate aspectele importante (ciclul de viață și variabilitatea sezonieră). Aceste de studii pot dura uneori câțiva ani pentru a putea să capteze suficient ciclul de viață al speciilor și al tipurilor de habitate în cauză (pentru detalii, a se vedea capitolul 5). ( 30 ) Hotărârea C-127/02 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

24 C 213/ Orientări privind stabilirea pragurilor de importanță în Germania În Germania, la fel ca și în alte țări, având în vedere nivelul ridicat de subiectivitate, a fost dificil să se evalueze importanța efectelor asupra caracteristicilor-țintă ale siturilor Natura 2000, lucru care reprezintă nucleul unei evaluări corespunzătoare. Drept urmare, de multe ori autoritățile competente nu au avut certitudinea științifică rezonabilă necesară pentru a-și susține deciziile privind autorizarea unui plan sau a unui proiect și au ajuns să se confrunte cu riscuri de natură juridică. Pentru a soluționa această problemă și pentru a asigura o mai mare uniformitate și coerență a evaluării importanței impactului în practică, Agenția federală germană pentru protecția naturii (BfN) a comandat un proiect de cercetare în vederea elaborării unor norme și convenții testate din punct de vedere științific pentru toate tipurile de habitate și specii enumerate în Directiva privind păsările și în Directiva privind habitatele care sunt prezente în Germania ( 31 ). Ghidul rezultat a fost publicat în Elaborarea ghidului a pornit de la premisa că orice declin permanent al tipurilor de habitat și al habitatelor speciilor prezente într-un sit Natura 2000 ar trebui considerat impact semnificativ. În schimb, un anumit nivel de declin ar putea fi tratat ca fiind nesemnificativ pentru unele tipuri de habitat și specii, în anumite condiții. Ghidul prezintă praguri și criterii convenite în mod științific pentru determinarea importanței, bazate aspecte calitative și funcționale, nu doar pe criterii cantitative. Astfel, pentru ca un impact să fie considerat nesemnificativ, trebuie îndeplinite toate condițiile următoare: caracteristicile specifice ale habitatului respectiv sau ale habitatului speciei respective sau ale habitatelor esențiale ale unei specii tipice trebuie să rămână nemodificate; să nu se depășească valorile orientative ale pierderii absolute de suprafață din punct de vedere cantitativ ; suplimentar, să nu se depășească valoarea de 1 % pentru pierderea relativă de suprafață din punct de vedere cantitativ ; efectele cumulate cu cele ale altor proiecte să nu depășească valorile pragurilor de mai sus; și să nu apară efecte cumulate cu cele ale altor factori. Pentru cea de a doua liniuță s-au creat 7 clase de mărime pentru habitate și 8 pentru specii, acestea reprezentând intervalele în care se situează valorile de prag pentru fiecare tip de habitat/specie; iar pentru fiecare clasă s-au stabilit 3 grade, considerate valori de prag. În practică, aceasta înseamnă că pentru 21 dintre cele 91 de tipuri de habitate prezente în Germania nu se poate accepta nicio pierdere, în timp ce pentru restul habitatelor o anumită pierdere poate fi considerată nesemnificativă, dacă se încadrează în aceste clase și grade de mărime. Pentru 16 dintre cele 53 de specii din anexa II și pentru 20 dintre cele 98 de specii menționate în Directiva privind păsările nu există valori de prag orientative cu alte cuvinte, este foarte probabil să nu se accepte niciun fel de impact. Toate aceste concluzii/cifre/praguri au exclusiv un rol orientativ. Aceasta înseamnă că pentru fiecare evaluare corespunzătoare este necesară o abordare specifică. De la publicarea sa, ghidul a fost testat cu succes în instanțele din Germania și în prezent se aplică în întreaga țară. Scările utilizate de experții autorizați să efectueze evaluări corespunzătoare în Republica Cehă O problemă practică este reprezentată de scara utilizată pentru aprecierea importanței efectelor în cursul evaluării corespunzătoare. Nu există orientări cu caracter obligatoriu, însă pe baza experienței practice îndelungate, experților autorizați prin lege să efectueze evaluările corespunzătoare în Republica Cehă li s-a recomandat să folosească următoarea scară ( 32 ): Importanța impactului trebuie să fie evaluată în funcție de fiecare caracteristică-țintă a sitului respectiv. Dacă impactul asupra unei singure caracteristici-țintă este marcat cu -2, aceasta înseamnă automat că integritatea sitului este afectată și că un astfel de proiect nu trebuie să primească autorizație în cadrul procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (3). ( 31 ) Lambrecht H., Trautner J. (2007) Fachinformationssystem und Fachkonventionen zur Bestimmung der Erheblichkeit im Rahmen der FFH-VP Endbericht zum Teil Fachkonventionen, Schlussstand Juni (Sistem informatic specializat și norme specializate pentru evaluarea importanței în cadrul evaluării corespunzătoare Raport final, partea Norme specializate, stadiu final iunie În limba germană.) ( 32 ) Această scară este recomandată și utilizată de experții autorizați prin lege pentru efectuarea evaluărilor corespunzătoare în Republica Cehă începând din

25 C 213/23 Valoare Termen Descriere Exemple -2 Impact negativ semnificativ -1 Impact negativ moderat Impact negativ semnificativ. Punerea în aplicare a planului/proiectului este exclusă Perturbare semnificativă sau impact distrugător asupra habitatului sau a populației dintr-o specie sau a unei părți substanțiale a acestora; perturbare semnificativă a necesităților ecologice ale habitatului sau ale speciei; impact semnificativ asupra habitatului sau asupra dezvoltării naturale a unei specii. În anumite condiții, impactul poate fi redus prin măsuri de atenuare. Impact negativ limitat/moderat/nesemnificativ. Punerea în aplicare a planului/proiectului nu este exclusă. Impact problematic moderat asupra habitatului sau a populației dintr-o specie; perturbare moderată a necesităților ecologice ale habitatului sau ale speciei; impact marginal asupra habitatului sau asupra dezvoltării naturale a unei specii. Poate fi eliminat prin măsuri de atenuare, însă aplicarea acestor măsuri nu poate fi impusă decât dacă legislația națională prevede dispoziții în acest sens. Perturbarea rutelor de migrație în zonele de reproducere a speciilor de pești anadromi. Distrugerea habitatului prin inundațiile cauzate de un baraj nou. Modificări hidrologice cauzate de o deviere care influențează semnificativ populația. Modernizare folosirea de tehnologii mai puțin dăunătoare pentru pești, crearea de pasaje pentru pești în cadrul obstacolelor existente. Impact asupra unor părți marginale ale populației. Influențarea unui habitat obișnuit în zona înconjurătoare. 0 Impact zero Nu se poate demonstra faptul că planul/proiectul ar avea un impact. În afara zonei vizate. +1 Impact pozitiv moderat +2 Impact pozitiv semnificativ Impact favorabil moderat asupra habitatului sau a populației dintr-o specie; îmbunătățire moderată a necesităților ecologice ale habitatului sau ale speciei; impact favorabil moderat asupra habitatului sau asupra dezvoltării naturale a unei specii. Impact favorabil semnificativ asupra habitatului sau a populației dintr-o specie; îmbunătățire semnificativă a necesităților ecologice ale habitatului sau ale speciei, impact favorabil semnificativ asupra habitatului sau asupra dezvoltării naturale a unei specii. Transformarea unei centrale hidroelectrice cu funcționare la vârf de sarcină în centrală hidroelectrică pe firul apei, fără stăvilar sau baraj. Demolarea centralei hidroelectrice. 3. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI DE ATENUARE A EFECTELOR ȘI APLICAREA DE MĂSURI DE RESTAURARE ECOLOGICĂ ÎN SECTORUL ENERGIEI HIDELECTRICE 3.1. Urmărirea atingerii celei mai bune stări ecologice care poate fi obținută pentru râuri în contextul energiei hidroelectrice Astfel cum s-a menționat în capitolul anterior, puține dintre marile râuri ale Europei rămân într-o stare relativ naturală, ele fiind modificate din punct de vedere fizic de-a lungul anilor dintr-o mare varietate de motive, printre care și producerea de energie hidroelectrică. Prin urmare, modernizarea centralelor hidroelectrice existente ar trebui să aibă prioritate față de construirea de centrale noi în scopul îmbunătățirii amprentei ecologice. Se pot lua o serie de măsuri pentru a atenua efectele negative ale centralelor hidroelectrice asupra ecosistemelor riverane și asupra habitatelor și a speciilor din jurul acestora, precum și pentru a ajuta la îmbunătățirea stadiului lor de conservare. Aceasta reprezintă o etapă majoră înspre atingerea obiectivelor DCA și ale celor două directive privind natura.

26 C 213/ De asemenea, ar trebui să se caute posibilități de dezafectare a instalațiilor ineficiente sau învechite și de eliminare completă a acestora din sistemul hidrografic. Trebuie precizat că, în conformitate cu DCA, acțiunea implicită care trebuie întreprinsă în cazul degradării unui corp de apă de către o instalație existentă constă în readucerea râului la o stare ecologică bună. Se pot face modificări fizice semnificative doar dacă acestea servesc și unui scop legitim care nu poate fi atins prin alte opțiuni mai bune din punct de vedere ecologic [a se vedea articolul 4 alineatul (3) din DCA pentru mai multe detalii referitoare la condițiile pentru desemnarea unui corp de apă drept puternic modificat sau artificial, precum și ghidurile aferente]. Posibilitățile de modernizare tehnică a instalațiilor hidroelectrice și de introducere a măsurilor de restaurare ecologică trebuie să fie evaluate de la caz la caz, ținându-se seama de efectele lor cumulate. Tipul măsurilor ecologice care pot fi puse în aplicare depinde în foarte mare măsură de circumstanțele locale, precum starea râului, alte presiuni existente de-a lungul râului și instalațiile deja amenajate, precum și de tipul speciilor și al habitatelor prezente Abordarea centralelor hidroelectrice existente care au efect negativ asupra unui sit Natura 2000 Instalațiile hidroelectrice existente amplasate în cadrul sau în apropierea unor situri Natura 2000 sau care au efecte negative asupra unor astfel de situri trebuie să fie întotdeauna conforme cu dispozițiile articolului 6 alineatul (2) din Directiva privind habitatele. Mai precis, articolul 6 alineatul (2) impune obligația asigurării faptului că situl nu se deteriorează comparativ cu starea sa la momentul primei desemnări ca sit Natura Aceasta înseamnă că statele membre trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare pe care le-ar putea lua în mod rezonabil pentru a se asigura că habitatele nu sunt deteriorate și/sau că speciile nu sunt perturbate în mod semnificativ. Cu alte cuvinte, statele membre au următoarele obligații legale: să investigheze amenințările și presiunile cauzate de prezența instalațiilor hidroelectrice asupra speciilor și tipurilor de habitate pentru care a fost desemnat situl; și să ia măsurile de remediere necesare în cazul în care aceste presiuni existente produc un declin sau o degradare a speciilor vizate și a habitatelor prezente. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat această cerință în cauza Owenduff (C117/00) ( 33 ), în care a hotărât că dispozițiile articolului 6 alineatul (2) au fost încălcate deoarece nu s-au adoptat măsuri de prevenire a deteriorării habitatelor unor specii pentru care fusese desemnată o arie de protecție specială (APS). Mai multe cauze ale CJUE ( 34 ) au clarificat și mai detaliat tipul regimului de protecție legală care trebuie să fie instituit pentru respectarea articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva privind păsările și a articolului 6 alineatul (2) din Directiva privind habitatele. Se accentuează în mod special necesitatea unui regim juridic specific, coerent și complet, capabil să asigure gestionarea durabilă și protejarea efectivă a siturilor în cauză (C-293/07). Curtea a identificat o încălcare a obligațiilor și în cazuri în care regimul instituit era prea general și nu se referea în mod specific la APS sau la speciile care trăiesc în ea (C166/04), dacă măsurile luate erau prea parțiale și izolate, dintre acestea numai unele favorizând conservarea populațiilor de păsări menționate, neconstituind însă un ansamblu coerent (C-418/04) sau dacă ariile de protecție specială făceau obiectul unor regimuri juridice eterogene, care nu confereau APS-urilor suficientă protecție (C-293/07). De asemenea, s-a considerat că măsurile pur administrative sau voluntare nu sunt suficiente pentru respectarea articolului 6 alineatul (2) (C-96/98). Trebuie precizat că, pentru siturile Natura 2000, articolul 6 alineatul (1) din Directiva privind habitatele mai impune statelor membre să adopte măsuri de conservare în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate din anexa I și ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul siturilor respective. Aceasta înseamnă că instalațiile hidroelectrice trebuie să fie conforme și cu orice obiectiv de conservare mai ambițios decât cerința de nedeteriorare prevăzută la articolul 6 alineatul (2). De asemenea, ele trebuie să fie integrate în programul de măsuri din planul de management al bazinului hidrografic. Directiva privind habitatele nu obligă, dar încurajează autoritățile responsabile cu protecția naturii să întocmească planuri de management pentru siturile Natura 2000 în strânsă colaborare cu părțile interesate locale și cu proprietarii de terenuri vizați, să identifice amenințările și presiunile asupra fiecărui sit Natura 2000 și să determine împreună măsurile de conservare necesare care trebuie puse în aplicare. Buna comunicare dintre operatorii centralelor hidroelectrice și autoritățile și/sau organismele însărcinate cu realizarea planurilor de management este esențială și poate conduce la includerea unor măsuri care pot fi benefice atât pentru obiectivele de conservare, cât și pentru exploatarea instalațiilor hidroelectrice. ( 33 ) A se vedea și C-75/01, C-418/04, C-508/04. ( 34 ) A se vedea și cauzele C-166/97, C-96/98, C-57/89, C-44/95, C-75/01, C-415/01, C-6/04, C508/04, C-241/08, C-491/08, C-90/10.

27 C 213/ Introducerea măsurilor de atenuare și restaurare ecologică Atât la centralele hidroelectrice existente, cât și la cele noi se poate introduce o gamă largă de măsuri pentru reducerea efectelor ecologice ale acestora ( 35 ). Măsurile pot să atenueze efectele potențiale înainte ca acestea să aibă loc sau pot să repare daunele deja produse. Ele pot să implice, de exemplu, următoarele: refacerea continuității râului și a migrației peștilor, de exemplu prin înlăturarea structurilor vechi sau învechite sau prin construirea de pasaje pentru pești; reducerea mortalității peștilor, de exemplu prin instalarea de grătare la prizele de admisie și prin montarea unor turbine special adaptate; restabilirea unui debit ecologic cu variabilitate adecvată (incluzând atenuarea debitelor reduse, a debitelor dinamice, a fluxurilor de pești și a schimbărilor bruște ale debitului) și a unei dinamici a sedimentelor care să îmbunătățească structura și funcționarea habitatelor de apă dulce. De asemenea, se pot introduce o gamă largă de măsuri care să ducă în mod activ la restaurarea, reconectarea sau recrearea habitatelor riverane naturale valoroase și a habitatelor în care trăiesc specii rare și periclitate, pentru a se aduce o contribuție pozitivă netă la îmbunătățirea stării ecologice a râului, în conformitate cu obiectivele DCA și ale directivelor privind natura. Tipul de măsură ales va depinde în mare parte de starea ecologică a corpului de apă în cauză, de tipul instalației hidroelectrice prezente, de alte presiuni și amenințări, precum și de costul global și de potențialul general de îmbunătățire a randamentului și a capacității de producție a instalației hidroelectrice. După punerea în aplicare a măsurilor ar trebui să se instituie sisteme de monitorizare care să asigure obținerea efectului dorit și, dacă acest lucru nu se întâmplă, să se ia măsuri de remediere a eventualelor deficiențe. Diferența dintre atenuare, compensare și restaurare ecologică Măsurile de atenuare sunt legate direct de efectele probabile și fac parte din proiect sau sunt introduse de autoritate drept condiție pentru autorizarea unui plan sau a unui proiect. Pe baza principiului precauției, acestea sunt concepute să elimine efectele negative probabile, să le prevină sau să le reducă până la un nivel la care nu vor mai afecta integritatea sitului. În momentul adoptării deciziei de autorizare a realizării proiectului, măsurile de atenuare din cadrul acestuia trebuie să elimine orice îndoială rezonabilă din punct de vedere științific în raport cu lipsa efectelor negative asupra integrității sitului vizat ( 36 ). Măsurile compensatorii au rolul de a compensa orice daună care ar putea fi produsă de proiect. Ele pot fi luate în considerare, în baza articolului 6 alineatul (4), doar dacă planul sau proiectul a fost acceptat ca fiind necesar din motive cruciale de interes public major și doar dacă nu există alte soluții alternative (a se vedea secțiunea 5). Măsurile de restaurare ecologică nu sunt neapărat legate de o evaluare a impactului asupra mediului și sunt concepute să aibă o contribuție pozitivă netă la îmbunătățirea stării ecologice a unui râu deja degradat, în conformitate cu obiectivele DCA și ale directivelor privind natura. Tabel Prezentare generală a celor mai răspândite măsuri de atenuare a efectelor acumulării apei Modificări hidromorfologice Impact ecologic principal Atenuare legată de Variante de măsuri de atenuare Întreruperea sau reducerea continuității râului pentru migrația peștilor în amonte Peștii: absența sau reducerea abundenței populațiilor de pești migratori și de alți pești de apă curgătoare Continuitatea în amonte pentru pești Rampă Pasaj pentru pești Canal de derivație ( 35 ) Este important de observat diferența semnificativă dintre măsurile de atenuare și cele de compensare sau de restaurare ecologică (a se vedea secțiunea 5.3, pagina 80). ( 36 ) A se vedea Hotărârea CEJ în cauza 142/16, discutată la pagina 45. A se vedea și pagina 47, pentru exemple de posibile măsuri de atenuare pentru energia hidroelectrică.

28 C 213/ Modificări hidromorfologice Impact ecologic principal Atenuare legată de Variante de măsuri de atenuare Întreruperea sau reducerea continuității râului pentru migrația peștilor în aval Peștii: absența sau reducerea abundenței populațiilor de pești migratori și de alți pești de apă curgătoare Continuitatea în aval pentru pești Turbine mai puțin dăunătoare pentru pești Grătare pentru pești Canal de derivație Pasaj pentru pești Debite extrem de mici sau debite reduse pe perioade îndelungate, din cauze artificiale Abundență redusă a speciilor de plante și de animale. Modificări ale compoziției speciilor de plante și animale Debitul scăzut Suplimentarea debitului Schimbări în morfologia râului Pierderea sau diminuarea debitelor astfel încât acestea nu sunt suficiente pentru declanșarea și susținerea migrării peștilor Absența peștilor migratori sau reducerea abundenței lor Fluxul de pești Asigurarea fluxului de pești Pierderea, diminuarea sau absența debitelor cu variabilitate suficientă pentru spălarea albiei Modificarea/reducerea abundenței speciilor de pești și de nevertebrate Debitul variabil Variabilitate pasivă a debitului Variabilitate activă a debitului Schimbări bruște ale debitului (inclusiv debite pulsatorii) Reducerea abundenței speciilor de plante și animale din cauza rămânerii pe uscat și a luării de către ape Schimbările bruște ale debitului Echilibrarea rezervoarelor (intern) Relocarea canalului de fugă Reducerea debitului Modificarea morfologiei râului Echilibrarea rezervoarelor (extern) Modificarea condițiilor fizico-chimice generale, atât în amonte, cât și în aval (de exemplu, temperatură, suprasaturare etc.) Compoziție modificată sau dezvoltare a comunităților de macronevertebrate și de pești sau mortalitate la pești Modificările fizico-chimice Priză flexibilă Prize multiple Gestionarea nivelului rezervoarelor Întreruperea sau reducerea continuității râului din perspectiva sedimentelor, ceea ce determină modificări în compoziția substratului Reducerea abundenței de pești și de nevertebrate și modificări în compoziția speciilor Modificările sedimentelor Spargere mecanică a patului dur al albiei râului Înlăturarea sedimentelor Reintroducerea sedimentelor (structurile prizelor) Reintroducerea sedimentelor (rezervoare) Restaurarea proceselor de eroziune laterală Introducerea unor curenți de antrenare Modificări artificiale extreme ale nivelului lacurilor, reduceri ale calității și suprafeței apelor de mică adâncime și a habitatului din zona malului Reducerea abundenței speciilor de plante și de animale. Modificări ale compoziției speciilor Modificarea nivelului lacurilor Reducerea captării apei Creșterea afluxurilor Crearea de golfuri Administrarea habitatelor de pe mal sau din apele de mică adâncime Conectivitate cu afluenții Insule plutitoare artificiale

29 C 213/27 Modificări hidromorfologice Impact ecologic principal Atenuare legată de Variante de măsuri de atenuare Maluri uscate și debit scăzut al cursului de apă râu îndiguit Modificări ale compoziției speciilor de plante și animale (de exemplu, favorizarea speciilor intolerante la perturbări sau a speciilor de apă stătătoare) Râurile îndiguite (îndiguiri) Canal de derivație Reducerea nivelului de acumulare Îmbunătățiri ale habitatului din canalul râului Reconectare laterală Sursa: Adaptare după tabelul 3 din raportul grupului de lucru ECOSTAT privind o înțelegere comună a măsurilor de atenuare utilizate pentru obținerea unui potențial ecologic bun al corpurilor de apă puternic modificate, partea a 2-a: Impactul acumulării apei ( 37 ). În instalațiile hidroelectrice se acordă adesea o atenție deosebită paletei de tehnici potențiale care pot fi utilizate pentru restabilirea sau ușurarea deplasării în amonte și în aval a peștilor și a altor specii din fauna acvatică a sistemelor hidrografice. Aceasta este o știință în curs de dezvoltare, în care se încearcă și se reevaluează în mod regulat o mare varietate de tehnici și soluții inovatoare. Ea nu reprezintă însă un panaceu. Există prea multe exemple de ajutoare pentru migrația peștilor care au fost puse în aplicare ca presupusă măsură de atenuare, dar care s-au dovedit ineficiente sau chiar dăunătoare pentru populațiile de pești pe care ar fi trebuit să le ajute. Cauza ar putea fi proiectarea defectuoasă a dispozitivelor și nepotrivirea acestora cu scopul urmărit sau faptul că nu s-au luat în considerare efectele cumulate ale altor obstacole deja existente de-a lungul aceluiași sector de râu. O altă cauză poate consta în nerespectarea condițiilor de întreținere sau gestionare a dispozitivelor sau în lipsa unui sistem de monitorizare care să verifice dacă dispozitivul acționează așa cum a fost proiectat. De aceea, este important să se asigure nu doar construirea unui pasaj pentru pești sau a unei turbine adaptate în conformitate cu evoluțiile de ultimă oră din acest sector și cu cele mai bune practici ale momentului, ci și instituirea unui sistem de monitorizare riguros, care să ofere informații despre eficacitatea măsurii. În general, monitorizarea ar trebui să demonstreze că dispozitivul permite intrarea în pasaj a tuturor speciilor din râu și că marea majoritate (de exemplu, 85 %) pot ieși de acolo în viață. În cazul pasajelor pentru pești, acolo unde este posibil ar trebui să fie preferate pasaje asemănătoare celor naturale, pentru că regula generală este că un pasaj este cu atât mai eficient cu cât este mai apropiat de natură. Alegerea celui mai adecvat tip de pasaj pentru pești (de exemplu, fantă verticală, derivație, rampă cu pietre, lift) depinde în mare măsură de condițiile locale (înălțimea obstacolului, natura cursului de apă, accesibilitatea locurilor învecinate etc.) și impune realizarea unui studiu atent în fiecare caz în parte. În mod similar, impactul turbinelor asupra peștilor este de obicei semnificativ, dar uneori el poate fi redus prin anumite adaptări aduse geometriei și modului de funcționare al turbinelor. Însă utilizarea acestor turbine adaptate nu oferă deocamdată garanția că niciun pește nu va fi omorât sau că turbina nu mai reprezintă un obstacol în calea migrației. Din nou, eficacitatea trebuie judecată și monitorizată de la caz la caz. La planificarea pasajelor pentru pești sau a turbinelor adaptate ar trebui să se țină seama și de evaluarea efectului cumulat al obstacolelor din sistemul hidrografic extins. Construirea unui pasaj pentru pești în lungul unui râu plin de obstacole se poate dovedi atât costisitoare, cât și ineficientă. Prin urmare, este important să se analizeze din punct de vedere strategic toate obstacolele de pe sectorul de râu respectiv, pentru a se lua o decizie cu privire la cea mai bună măsură de remediere. În sfârșit, este esențial să existe un plan de întreținere periodică pentru toate construcțiile noi. Pe termen mediu și lung, multe pasaje pentru pești sau turbine își vor pierde eficacitatea dacă nu vor fi întreținute cu o frecvență suficient de regulată. Când se consideră că o scară de pești reprezintă o măsură de atenuare adecvată? Aprecierile CJUE în Hotărârea pronunțată în cauza C-142/16 referitoare la centrala pe cărbune din Moorburg Centrala pe cărbune din Moorburg este situată în portul Hamburg, pe malul sudic al brațului sudic al fluviului Elba. Este o rută de migrație pentru anumite specii de pești care figurează în anexa II la Directiva privind habitatele și, prin urmare, are o funcție importantă pentru o serie de zone Natura 2000 situate în amontele barajului Geesthacht (Germania), ale căror obiective de conservare cuprind speciile respective. Aceste zone se întind pe o distanță de până la aproximativ 600 km de centrală. Barajul Geesthacht este situat pe culoarul Elbei, între centrala Moorburg și zonele Natura ( 37 )

30 C 213/ Autorizația de construire a centralei Moorburg, eliberată la 30 septembrie 2008, a fost precedată de o evaluare a efectelor asupra mediului, în temeiul legislației germane a apelor. Această evaluare a stabilit că autorizația este compatibilă cu obiectivele de conservare a zonelor Natura 2000, întrucât operatorul a fost de acord să instaleze o a doua scară de pești la aproximativ 30 km de centrală, la barajul Geesthacht. Prin urmare, s-a intenționat să se contracareze pierderile de specimene de pești în timpul funcționării mecanismului de răcire, care extrage din râu cantități mari de apă pentru răcirea centralei Moorburg (denumită în continuare scara de pești ). În plus, evaluarea efectelor menționa supravegherea în mai multe etape, pentru a verifica eficacitatea pasajului pentru pești. Comisia a considerat că autoritatea în cauză a considerat în mod eronat scara de pești drept măsură de atenuare. Aprecierea Curții: Pentru a se asigura că proiectul de construire a centralei Moorburg nu urma să aibă efecte negative asupra integrității zonelor Natura 2000 în cauză, autorităților germane le revenea sarcina să țină seama de măsurile de protecție integrate în acest proiect de construcție. În această privință, conform jurisprudenței constante, aplicarea principiului precauției în cadrul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate impune autorității naționale competente să țină cont în special de măsurile de protecție incluse în proiectul respectiv care urmăresc evitarea sau reducerea eventualelor efecte nocive cauzate în mod direct acestuia pentru a se asigura că nu afectează integritatea sitului respectiv ([ ] C-521/12, [ ] C-387/15 și C-388/15 [ ]). În speță trebuie arătat că din dosarul trimis Curții reiese că [ ] această scară de pești ar permite o creștere a stocurilor de pești migratori, oferind acestor specii posibilitatea de a ajunge mai rapid în zonele lor de reproducere de pe cursul mediu și de pe cursul superior al Elbei. Creșterea stocurilor ar compensa pierderile din apropierea centralei Moorburg și, ca urmare a acestui fapt, obiectivele de conservare a zonelor Natura 2000 situate în amontele acestei centrale nu ar fi afectate în mod semnificativ. Din evaluarea efectelor rezultă însă că aceasta nu cuprinde constatări definitive în ceea ce privește eficacitatea scării de pești, ci se limitează să precizeze că această eficacitate nu ar fi confirmată decât după mai mulți ani de supraveghere. Prin urmare, trebuie constatat că, la momentul eliberării autorizației, scara de pești, chiar dacă urmărea reducerea efectelor semnificative direct cauzate în zonele Natura 2000 situate în amontele centralei Moorburg, nu era de natură să garanteze, împreună cu celelalte măsuri menționate la punctul 35 din prezenta hotărâre, lipsa oricărei îndoieli rezonabile cu privire la faptul că centrala respectivă nu va avea efecte negative asupra integrității sitului, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. În ceea ce privește previziunile pe care era întemeiată evaluarea efectelor, trebuie arătat că constatările furnizate pentru anii au fost depuse de Republica Federală Germania după eliberarea autorizației din 30 septembrie În această privință trebuie amintit că în momentul adoptării deciziei de autorizare a realizării proiectului nu trebuie să se mențină nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere științific în raport cu lipsa efectelor negative asupra integrității sitului vizat (Hotărârea din 26 octombrie 2006, Comisia/Portugalia, C-239/04, EU:C:2006:665, punctul 24 și jurisprudența citată). De asemenea, Comisia a precizat că orașul Hamburg a eliberat autorizația fără a ține seama, în evaluarea efectelor centralei Moorburg, de posibilele efecte cumulative cu cele care rezultă din exploatarea hidrocentralei cu acumulare prin pompare Geesthacht, care există din anul 1958 și nu dispune de instalații speciale pentru protejarea speciilor de pești. Potrivit Comisiei, este lipsit de relevanță faptul că hidrocentrala cu acumulare prin pompare Geesthacht a fost realizată înainte de expirarea termenului de transpunere a Directivei privind habitatele, întrucât dispozițiile articolului 6 alineatul (3) din această directivă nu se limitează la planurile și proiectele aprobate sau încheiate după acest termen. Aprecierea Curții Articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele impune autorităților naționale să ia în considerare, în cadrul examinării efectelor cumulative, toate proiectele care, împreună cu proiectul pentru care se solicită o autorizare, pot avea un efect semnificativ asupra unui sit protejat, având în vedere obiectivele urmărite de această directivă, chiar dacă proiectele în cauză sunt anterioare datei de transpunere a directivei respective. Astfel, proiecte care, precum hidrocentrala cu acumulare prin pompare din Geesthacht, pot antrena, prin combinarea lor cu proiectul care face obiectul evaluării privind efectele, o deteriorare sau perturbări care pot afecta peștii migratori prezenți în fluviu și, pe cale de consecință, deteriorarea sitului respectiv față de obiectivele urmărite de Directiva privind habitatele, nu pot fi excluse de la evaluarea efectelor întemeiată pe articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele.

31 C 213/29 Documentul tehnic al ICPDR: Măsuri pentru asigurarea migrației peștilor la nivelul structurilor transversale Acest document are rolul de a informa țările dunărene despre soluțiile tehnice existente pentru refacerea continuității fluviale în vederea asigurării migrației peștilor. Au fost luate în considerare toate ghidurile disponibile în prezent în bazinul hidrografic superior al Dunării. Compararea lor a revelat faptul că structura generală și conținutul ghidurilor sunt în general coerente, iar abaterile sunt, în majoritatea cazurilor, doar marginale. Având în vedere că majoritatea documentelor sunt disponibile doar în limba germană, acest document își propune să prezinte cele mai importante fapte în limba engleză Exemple de bune practici de atenuare și/sau restaurare ecologică Următoarele exemple de bune practici ilustrează modul în care s-au introdus diverse tipuri de măsuri de atenuare și/sau restaurare ecologică la instalațiile hidroelectrice, într-o serie de circumstanțe diferite. Gestionarea siturilor Natura 2000 de apă dulce din Anglia, cu referire specială la energia hidroelectrică și la ariile speciale de conservare (ASC). Agenția guvernamentală care oferă consiliere privind siturile protejate din Anglia, inclusiv privind siturile Natura 2000, este Natural England. În procesul de luare a deciziilor referitoare la siturile de apă dulce protejate, agenția adoptă o abordare centrată pe habitate, dar ține seama și de specii. Obiectivele se stabilesc pe baza funcției naturale a ecosistemului, speciile de apă dulce fiind conservate ca elemente caracteristice ale ecosistemului cu funcționare naturală, ori de câte ori este posibil. Se adoptă o viziune holistică a caracteristicilor habitatelor de apă dulce protejate habitatul riveran (de exemplu, habitatul caracteristic 3260 din anexa II la Directiva habitate: cursuri de apă cu vegetație de Ranunculion și Callitricho-Batrachion) cuprinde întregul culoar al râului, incluzând toate biotopurile de mică amploare din cadrul acestuia. Componentele esențiale ale funcției naturale a habitatului (regimul de curgere, morfologia naturală și regimul sedimentelor, chimia apei și absența unor cauze directe de stres biologic, precum speciile alogene) constituie o parte intrinsecă a obiectivelor convenite pentru habitatul caracteristic respectiv. Nivelurile-țintă de naturalitate a acestor componente sunt stabilite în Ghidul siturilor protejate din Regatul Unit, iar efectele asupra acestor componente ale funcției naturale sunt abordate printr-o serie de măsuri de protecție și de restaurare. Această abordare are multe în comun cu principiile obiectivelor referitoare la starea ecologică din Directiva-cadru privind apa, dar diferă în ceea ce privește nivelul de precauție aplicat la luarea deciziilor, nivelul ambiției de protejare a funcției naturale și modul de remediere a daunelor istorice, precum și importanța acordată efectelor asupra funcționării naturale a ecosistemelor. De asemenea, abordarea este în acord cu principiile de adaptare a ecosistemelor de apă dulce la schimbările climatice, care impun axarea pe restabilirea funcției naturale. În canalele râurilor care compun rețeaua apelor de suprafață din Anglia (inclusiv ASC de apă dulce) există mii de structuri care afectează considerabil funcția naturală a ecosistemelor riverane și lacustre. Unele sunt structuri mari, cu efecte ecologice majore, în timp ce altele sunt mici și numeroase, creând efecte cumulate considerabile. În cazul multora există licențe asociate pentru captarea apei, care pot să fie utilizate sau nu. Unele au fost construite pentru generarea de energie hidroelectrică, iar multe ar putea fi retehnologizate. Au fost elaborate planuri de restaurare care presupun înlăturarea modificărilor fizice aduse ariilor speciale de conservare riverane, ori de câte ori este posibil, pentru a restabili funcția naturală a habitatului. Acesta este un program ambițios și pe termen lung, inițiat cu zece ani în urmă (Wheeldon et al. 2015). Există, de asemenea, programe de atenuare a stresului asociat captărilor și a poluării, precum și de combatere a speciilor alogene. Împreună cu autoritatea de reglementare a apei din Anglia (Agenția de Mediu), s-a elaborat o declarație comună a autorităților de reglementare privind energia hidroelectrică, în vederea stabilirii unor procese decizionale legate de siturile protejate. În declarație se recunoaște că trebuie să se adopte o atitudine precaută în materie de mediu și să se țină seama de efectele cumulate, iar deciziile să fie luate prin prisma obiectivelor specifice de conservare a sitului și a planurilor de restaurare aferente.

32 C 213/ Dacă un plan de restaurare a unui râu din rețeaua Natura 2000 consideră că o structură din canalul unui râu nu poate fi mutată sau dacă îndepărtarea ei necesită mult timp, atunci poate fi posibilă producerea de energie hidroelectrică (permanent sau temporar). Structura trebuie totuși să fie modificată pentru a se minimiza impactul ei asupra funcției naturale a habitatului și trebuie să se respecte anumite valori-țintă legate de regimul natural de curgere (inclusiv limite privind lungimea cumulată a sectoarelor de râu secate din cauza captărilor). Având în vedere obiectivele asumate pentru siturile de apă dulce protejate din Anglia, precum și precauția și ambiția asociate cu restabilirea funcției naturale a habitatelor, în mod firesc siturile de apă dulce din rețeaua Natura 2000 nu reprezintă un punct de interes pentru amenajări hidroenergetice. Deși pot exista circumstanțe locale în care producerea energiei hidroelectrice ar fi compatibilă cu obiectivele Natura 2000, există oportunități mai bune dincolo de seria de situri protejate, în rețeaua hidrografică mai extinsă a apelor de suprafață. Dacă amenajările hidroenergetice din rețeaua Natura 2000 sunt deosebit de importante, dar sunt în conflict cu obiectivele de conservare, atunci se poate aduce argumentul unui interes public major. Este însă foarte probabil să existe soluții alternative, care să implice alte forme de energie regenerabilă, cu un impact mai mic asupra conservării naturii și mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Deversări controlate la hidrocentralele de pe fluviul Ebru (Spania) În Spania, deversările controlate au fost instituite legal în De atunci, pe râurile din zona Mediteranei au fost provocate o serie de inundații. De exemplu, începând din 2002, în bazinul inferior al fluviului Ebru (nord-estul Spaniei) au fost calculate și deversate debite controlate de apă de la complexul de baraje care regularizează cursul râului (barajele Mequinenza-Ribarroja-Flix). Principalul obiectiv al acestor deversări a fost menținerea sub control a populațiilor de macrofite și îmbunătățirea activității sedimentare în canalul râului (Tena et al., 2013). Complexul de baraje a fost construit între anii 1948 și 1969 și are o capacitate de acumulare totală de circa hm 3. La crearea sistemului de rezervoare s-au avut în vedere mai multe obiective: producerea energiei hidroelectrice, alimentarea cu apă (inclusiv a unei centrale nucleare din aval) și ținerea inundațiilor sub control. Deversările de la baraje au fost gestionate de operatorul centralei hidroelectrice (Endesa Generación S.A.) și controlate de autoritatea bazinului Ebru. În 2002 a fost încheiată o înțelegere între operatorul hidrocentralei, autoritățile din domeniul apei și comunitatea științifică, referitoare la promovarea acestor deversări. De atunci se realizează periodic deversări controlate, de două ori pe an (toamna și primăvara). De regulă, deversările presupun evacuarea unui volum de circa 36 hm 3 într-un interval de 16 ore, cu vârfuri de debit cuprinse între 900 și m 3 /s (fiecare). Modul de concepere al acestor deversări și efectele lor în aval au fost monitorizate și discutate în mai multe studii (Batalla et al., 2006; Batalla și Vericat, 2009; Tena et al., 2013). De asemenea, s-a calculat și s-a analizat costul deversării, arătându-se că inundațiile artificiale au avut un cost echivalent cu o mică parte din energia livrată pe piață și din venitul total anual (0,17 % pentru cele două deversări controlate anuale) (Gómez et al., 2014). Referințe Gómez, C.M., Pérez-Blanco, C.D. și Batalla, R.J Tradeoffs in river restoration: Flushing flows vs hydropower generation in the Lower Ebro River, Spain. Journal of Hydrology 518: Strategia-cadru națională pentru pești migratori în Franța Râurile din Franța găzduiesc unsprezece specii de pești diadromi, care migrează pe distanțe lungi între mare și apele dulci pentru a-și încheia ciclurile complexe ale vieții. Multe dintre ele, precum sturionul european, somonul de Atlantic, alosa și chișcarul de râu, sunt protejate în baza Directivei UE privind habitatele. Însă în ciuda eforturilor întreprinse pentru conservarea tuturor acestor specii, situația lor rămâne nefavorabilă atât în Franța, cât și în alte țări din Uniunea Europeană. Recunoscând amploarea problemelor cu care se confruntă aceste specii în Franța, Ministerul Ecologiei și Dezvoltării Durabile a lansat în 2010 o strategie națională pentru conservarea speciilor de pești migratori. Concepută ca strategie-cadru în evoluție, aceasta stabilește o serie de ținte și obiective globale care pot fi ajustate în timp, în funcție de capacitatea de refacere a speciilor. Din cauza multitudinii și a diversității administrațiilor și părților interesate implicate în conservarea, utilizarea și refacerea acestor populații de pești migratori sau potențial afectate de acestea, s-au depus de la început eforturi majore pentru implicarea în elaborarea strategiei a tuturor persoanelor vizate, ceea ce a făcut ca acestea să susțină abordarea generală adoptată și să fie gata să contribuie la punerea sa în aplicare. Ministerul Dezvoltării Durabile a adoptat oficial strategia în 2010, aceasta fiind aprobată de toți cei implicați.

33 C 213/31 Mai multe planuri de management al bazinelor hidrografice din Franța (cunoscute sub denumirea de Schémas directeurs d'amenagement et de gestion des eaux, SDAGE) propun un număr semnificativ de măsuri pentru îmbunătățirea situației speciilor migratoare prezente, astfel cum sunt definite în strategia națională. Un rol important în punerea în aplicare a strategiei naționale pentru speciile migratoare îl are planul național de refacere a continuității râurilor, adoptat în Acesta are la bază cinci piloni: crearea unui inventar național al celor de obstacole care au repercusiuni semnificative asupra funcționării ecosistemului acvatic; definirea unor zone prioritare de intervenție la nivelul fiecărui bazin hidrografic (conform Planului Grenelle pentru infrastructura verde și albastră); revizuirea programelor agențiilor din domeniul apei, pentru a face disponibile fondurile necesare pentru lucrările de restaurare din zonele prioritare; mobilizarea serviciilor poliției apei în cadrul unui program multianual de controale la obstacolele care provoacă cele mai grave întreruperi în migrația peștilor; evaluarea beneficiilor pentru mediu ale măsurilor de restaurare și asigurarea monitorizării atente a efectelor acestora. Referenciel des obstacles a L'ecoulement: une cartographe nationale des obstacles sur les cours d'eau: fr/referentiel-des-obstacles-a-l Restabilirea conectivității râurilor în Austria Planul de management al bazinului hidrografic al Austriei menționează că lipsa continuității longitudinale și laterale reprezintă una dintre principalele presiuni exercitate asupra râurilor din țară. Se recunoaște faptul că nu se poate obține o stare ecologică bună, conform dispozițiilor DCA, decât dacă se creează condiții pentru migrarea speciilor acvatice și pentru transportul sedimentelor atât dinspre izvoare către gura de vărsare, cât și dinspre râu către zonele sale umede. Conectivitatea râurilor este vitală și pentru redresarea speciilor și a habitatelor protejate în baza celor două directive privind natura. Prin urmare, refacerea continuumului longitudinal este considerată unul dintre obiectivele principale ale planului de management. În 2009 au fost identificate zonele prioritare pentru eliminarea obstacolelor din calea migrației peștilor, iar de atunci s-au realizat o serie de proiecte de restaurare a râurilor. Mai multe dintre ele au fost cofinanțate prin programul LIFE al Uniunii Europene. S-a asigurat astfel faptul că măsurile de restaurare instituite îmbunătățesc nu doar conectivitatea râurilor în sensul DCA și în beneficiul peștilor migratori, ci și stadiul general de conservare al diverselor situri Natura 2000 aflate de-a lungul râului. În 2011, aceste eforturi au fost duse la un alt nivel prin lansarea unui proiect LIFE+ major, menit să pună în aplicare o rețea extinsă de măsuri în sectorul austriac al Dunării. Denumit LIFE+ Rețeaua Dunărea, este cel mai mare proiect de acest tip realizat în Austria până în prezent, cu un buget total de 25 de milioane EUR. Proiectul este condus de VERBUND, cea mai importantă companie de electricitate din Austria, cu sprijinul Ministerului Federal al Mediului și al asociațiilor de pescuit. Obiectivul său este să continue lucrările realizate de-a lungul Dunării în cadrul proiectelor LIFE anterioare, care au reușit deja să facă 20 km din cursul râurilor Melk, Pielach și Ybbs favorabile deplasării speciilor de pești migratori. Proiectul va realiza o gamă largă de acțiuni diferite de-a lungul sectorului superior al Dunării, pentru a îmbunătăți starea ecologică generală a fluviului și stadiul de conservare al unui număr de aproximativ 17 specii de pești enumerate în Directiva privind habitatele. De asemenea, se vor crea mici zone ecologice intermediare (stepping stones) între patru situri Natura 2000 majore aflate de-a lungul fluviului, demers care ar trebui să îmbunătățească și stadiul general de conservare al acestora. Mai precis, Rețeaua Dunărea va restabili căile de migrație naturale, neîntrerupte ale peștilor (cel puțin 22 km) la cinci dintre cele mai mari centrale electrice pe firul apei din sectorul austriac al Dunării, printr-o multitudine de măsuri ecologice. De asemenea, rețeaua va recrea habitate importante de pietriș (maluri de pietriș, insule de pietriș) în rezervoarele celor cinci centrale electrice și va reface 500 m de brațe de râu de-a lungul Dunării. Procesul va include și măsuri de protecție împotriva inundațiilor. În prezent, proiectele individuale sunt discutate la nivel regional și vor fi transmise autorităților responsabile spre aprobare înainte de a fi lansate. Unul dintre ele, canalul de derivație Ottensheim-Wilhering, va fi cea mai lungă scară de pești din Austria de până acum. Această rută ocolitoare în lungime de 14,2 km este creată prin râurile Innbach și Aschach și costă circa 8 milioane EUR.

34 C 213/ Obiectivul final al companiei VERBUND este ca până în 2027 porțiunea Dunării care curge prin Austria (circa 352 km) să permită deplasarea peștilor fără niciun obstacol. Prioritățile Austriei în materie de restaurare hidromorfologică Presiunile hidromorfologice, cum ar fi captarea apei, îndiguirile și deversările, afectează părți importante ale corpurilor de apă din Austria. Acesta este motivul principal pentru care două treimi dintre râuri nu au o stare ecologică bună în conformitate cu DCA (Ministerul Federal al Agriculturii, Pădurilor, Mediului și Gospodăririi Apelor 2014). Cel mai recent proiect de plan de management al bazinului hidrografic al Austriei, publicat în 2015, semnalează ca prioritară îmbunătățirea hidromorfologiei râurilor țării. Planul subliniază necesitatea unor programe de revitalizare a mediului la scară largă, pentru a îmbunătăți structura râurilor și pentru a ajuta la redresarea speciilor periclitate de pești reofili. Restaurarea zonelor inundabile dinamice și a zonelor de pătrundere a apei în cadrul acestora (drift zones) va contribui nu numai la îmbunătățirea stării ecologice a râurilor conform DCA, ci ar trebui să îmbunătățească și stadiul de conservare al siturilor Natura 2000, al speciilor și al habitatelor prezente. Considerat zonă prioritară, bazinul superior al râului Mur a fost punctul central al mai multor proiecte majore de restaurare, adesea cofinanțate prin programul LIFE al Uniunii Europene ( 38 ). Datorită acestor proiecte au fost create noi structuri riverane, iar meandrele au fost reconectate la Mur. De asemenea, structurile artificiale de consolidare a malurilor au fost îndepărtate parțial, pe o lungime totală de 4,7 km, permițând deschiderea a peste 90 km de râu pentru trecerea liberă a peștilor. Lucrările continuă la șapte noi secțiuni ale râului în cadrul unui al doilea proiect LIFE. Rămâne însă problema găsirii unui echilibru între cerințele impuse de DCA, Natura 2000 și Directiva privind inundațiile, pe de o parte, și cerința de a produce energie regenerabilă, pe de altă parte, pe întreaga lungime a sectorului austriac al râului (330 km). Pentru a rezolva această problemă, autoritățile, după consultarea cu părțile interesate, au elaborat un nou plan care include o schemă de zonare atent întocmită, cu zone de prioritate ecologică, zone de compromis și zone fără restricții deosebite sau care nu prezintă un interes deosebit (în principal situate în sectoarele de mijloc spre inferioare ale râului). Acest plan, care este valabil până în 2022, pune bazele respectării obiectivelor energetice obligatorii, menținând sau îmbunătățind în același timp starea ecologică, în conformitate cu legislația de mediu a Uniunii Europene. Proiectul Kembs: integrarea în mediu a unui mare complex hidroenergetic existent, Franța Barajul Kembs deviază apa către Grand Canal d'alsace, pe care funcționează patru centrale hidroelectrice. Rinul Vechi, care se întinde pe o lungime de 50 km în aval de baraj, a fost puternic afectat de diguri încă din secolul al XIX-lea. Deoarece proiectul Kembs este de interes pentru trei țări care au opinii diferite cu privire la gestionarea mediului, compania Électricité de France a decis să adopte o abordare integrată pentru realizarea îmbunătățirilor de mediu în loc să urmărească doar atingerea unui echilibru între impact și atenuare. ( 38 ) 2B_08_NAT_A_614)_ Inner-Alpine_river_basin_management_ _Upper_River_Mur_-_murerleben_II%22_ ).

35 C 213/33 S-au obținut următoarele rezultate: O creștere semnificativă a debitului ecologic: în regimul de funcționare variabil, debitul evacuat variază de la o zi la alta în funcție de debitul natural care intră în rezervor. S-a construit o nouă centrală (8,5 MW, 28 GWh) pentru a limita pierderile energetice și pentru a asigura modularea zilnică a debitului pe Rinul Vechi. Mișcări geomorfologice puternice pe Rinul Vechi, cu aport de pietriș de la noua centrală, și punerea în aplicare a conceptului original de eroziune controlată. Acțiuni pentru asigurarea migrației peștilor (longitudinală și laterală) și recuperarea zonelor umede. Menționăm câteva exemple de măsuri de mediu: Conexiune între Grand Canal d'alsace și zona umedă Petite Camargue Alsacienne. Această zonă protejată cuprinde o rețea de iazuri și mici căi navigabile, care sunt reconectate la Grand Canal d'alsace, precum și două noi pasaje pentru pești. Eroziune controlată: acest concept inovator utilizează capacitatea naturală de eroziune a deversărilor pentru realimentarea fluviului Rin cu agregate după demontarea digurilor. Restaurarea unui pat de pietriș nefixat (împreună cu debitul variabil) va permite depunerea icrelor de către pești și dezvoltarea vegetației pioniere. S-a folosit un model la scară mică pentru a se determina volumul minim de excavații necesare pentru activarea procesului de eroziune. Restaurarea unui vechi braț al Rinului și a mediului aferent: acest amplu proiect de restaurare, început în 2013, presupune conversia unui teren de 100 ha cultivat cu porumb și renaturalizarea unui vechi braț fluvial lung de 8 km. Această zonă renaturalizată este inclusă acum în zona protejată Petite Camargue Alsacienne, care este partener în cadrul proiectului. Acest proiect integrat a îmbunătățit calitatea mediului în zona complexului hidroenergetic, în pofida pierderilor energetice cauzate de creșterea debitului ecologic (recuperat parțial de noua centrală). Reactivarea transportului de sedimente pe traseul a 11 hidrocentrale de-a lungul cursului transfrontalier al Rinului superior În total, fluviul Rin este îndiguit pe o lungime de 73 km, de la Lacul Constanța la Basel, și doar trei sectoare de râu cu curgere liberă oferă condiții mai apropiate de cele naturale. Transportul sedimentelor și echilibrul sedimentar sunt întrerupte și perturbate puternic nu numai de barajele și stăvilarele de pe râul principal, ci și de reducerea drastică a aportului de sedimente provenite de la afluenții majori și din eroziunea malurilor, cauzată de construcțiile extinse cu anrocamente. Începând din 1990, pe parcursul îndelungatului proces de emitere de noi concesiuni pentru centrale hidroelectrice individuale, problema transportului târât al sedimentelor peste stăvilare a fost dezbătută doar pentru perimetrul concesionat. Cu toate acestea, transportul sedimentelor pe un râu reprezintă în mod evident un fenomen de amploare, extins la nivelul întregului bazin hidrografic, iar dacă există o serie de hidrocentrale atunci problema trebuie abordată prin colaborare. În 2006, la inițiativa ONG-ului elvețian de protecție a mediului Rheinaubund, cele 11 centrale hidroelectrice, organizate informal într-o asociație hidroelectrică (Verband der Aare-Rhein-Kraftwerke VAR), au decis să formeze o platformă comună (Projekt-Gruppe Geschiebe PGG) și, împreună cu autoritățile guvernamentale responsabile (Bundesamt für Energie BFE din Elveția și Regierungspräsidium Freiburg RPF din Germania), să lanseze și să finanțeze un plan general de reactivare a transportului sedimentar și de revitalizare ecologică pe cursul Rinului superior. PGG are doar funcție consultativă, însă autoritățile regionale și naționale iau în considerare planul general ca pe un studiu de specialitate. Planul general parcurge următoarele procese: (1) grupul de bază al experților PGG pregătește licitația și contractul, precum și analiza științifică/tehnică din cadrul planului general; (2) forumul PGG, alcătuit din delegați ai diferitelor părți interesate importante, revizuiește procesul grupului de bază și redactează planul general; (3) plenul PGG, format din toate părțile interesate, este informat despre proiectul planificat în cadrul unui prim atelier de lucru, apoi despre evoluția lucrărilor prin rapoarte scurte și despre versiunea finală a planului general într-un atelier de lucru final. Obiectivele planului general sunt: să furnizeze o analiză științifică a stării naturale și actuale a transportului sedimentar (adică cu și fără hidrocentrale);

36 C 213/ să ofere cunoștințele științifice de bază despre mecanismele de transport și modelare a transportului de sedimente; și să descrie toate măsurile și scenariile posibile și fezabile din punct de vedere tehnic de îmbunătățire a transportului sedimentelor și a habitatelor piscicole de-a lungul întregului sector de râu afectat. Prima etapă (care a implicat organizarea PGG și elaborarea planului general) s-a desfășurat între anii 2007 și În cea de a doua etapă, sub conducerea autorităților elvețiene și germane, plenul dezbate fezabilitatea politică a măsurilor individuale sau combinate recomandate și găsește soluții pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri de urmărire. Acestea au fost organizate în funcție de prioritate, de potențialul de restaurare, de analiza cost-beneficiu și de evaluarea riscurilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul PIECTUL CH2OICE AL UE Certificare pentru HidrO: Îmbunătățirea energiei curate În cadrul acestui proiect, derulat din septembrie 2008 până în februarie 2011, s-a elaborat o procedură fezabilă din punct de vedere tehnic și economic de certificare a instalațiilor de producere a energiei hidroelectrice la un standard de mediu ridicat. Procedura trebuia să fie consecventă cu cerințele DCA, să fie utilizată pentru produsele energetice etichetate ca verzi și să fie integrată, pe cât posibil, cu instrumentele UE existente, precum eticheta ecologică, EMAS, evaluarea impactului asupra mediului și acțiunea în domeniul energiei durabile. Proiectul a constat în elaborarea și testarea unei metodologii operaționale care să fie utilizată în produsele ce pot fi comercializate și într-un set de orientări destinate utilizării de către dezvoltatori și factorii de decizie în timpul procedurilor de planificare și de autorizare. Țările partenere au fost Italia, Slovenia, Franța, Spania și Slovacia. Pe termen lung, se preconizează că proiectul va avea un impact pozitiv asupra producerii de energie hidroelectrică în Europa, având în vedere că se axează pe îndrumarea noilor centrale către soluții mai durabile și pe înlesnirea procedurii de autorizare. Rezultatele detaliate ale proiectului 1. O abordare metodologică generală pentru Directiva-cadru privind apa (DCA) partenerii proiectului s-au pus de acord asupra unei proceduri coerente de certificare, în care au fost soluționate integral principalele aspecte problematice asociate experiențelor anterioare și pozițiilor celor mai importanți actori implicați și s-au luat decizii strategice (de exemplu, dacă să se aplice o metodă cantitativă, una axată pe obiective sau una bazată pe cele mai bune practici). 2. Italia și Slovenia au definit și au testat câte o metodă operațională națională de certificare, pe baza consultării experților naționali și a părților interesate. La sfârșitul proiectului, metoda de certificare era pregătită să fie pusă în aplicare într-un produs care poate fi comercializat. 3. S-au stabilit de comun acord orientări privind amplasarea, construirea și gestionarea noilor hidrocentrale, destinate factorilor de decizie și companiilor de producere a energiei hidroelectrice. Ele ajută factorii de decizie să identifice rapid instalațiile fără impact de exemplu, centralele pe corpuri de apă artificiale nesemnificative și îi îndrumă pe aceștia și pe proiectanții de centrale hidroelectrice să compileze informațiile potrivite pentru evaluarea și autorizarea centralelor. 4. Pentru Spania s-a elaborat un document de analiză care include o foaie de parcurs pentru realizarea certificării voluntare a instalațiilor de producere a energiei hidroelectrice la un standard de mediu ridicat. 5. Au fost prezentate propuneri de integrare a sistemului de etichetare în procedurile existente și s-a efectuat o analiză de fezabilitate (care a inclus o colecție de puncte de vedere și acorduri din partea actorilor relevanți, acolo unde a fost posibil), cu accent pe Italia și pe Franța. Sturion 2020: un program strategic pentru sturionii din Dunăre Sturionii constituie o parte importantă a patrimoniului natural al bazinului hidrografic al Dunării și al Mării Negre. Ei sunt excelenți indicatori ai calității bune a apei și a habitatului. În prezent, patru din cele șase specii sunt critic periclitate, una este considerată vulnerabilă, iar una este dispărută. Toate sunt acum protejate în baza Directivei UE privind habitatele. În iunie 2011, Strategia UE pentru regiunea Dunării stabilea printre obiectivele sale (obiectivul PA6) asigurarea în Dunăre a unor efective viabile de specii de sturioni și alți pești indigeni până în Un an mai târziu, în ianuarie 2012, se înființa un grup operativ pentru sturioni cu scopul de a stabili un mod de colaborare în vederea atingerii acestui obiectiv. Grupul a reunit experți în domeniul sturionilor, delegați ai unor ONG-uri și reprezentanți ai Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, ai Strategiei pentru regiunea Dunării și ai guvernelor naționale.

37 C 213/35 Una dintre primele acțiuni ale grupului operativ a constat în elaborarea programului Sturion 2020, care să funcționeze drept cadru pentru acțiuni concertate. Programul Sturion 2020 este un document viu, al cărui succes depinde de angajamentul pe termen lung și de puterea de punere în aplicare a țărilor în cauză, deoarece necesită o cooperare complexă între guverne, factorii de decizie, comunitățile locale, părțile interesate, oamenii de știință și ONG-uri. Un instrument evident pentru avansarea pe calea măsurilor propuse în programul Sturion 2020 este Planul de management al bazinului hidrografic al Dunării (PMBHD) și programul său comun de măsuri. Cel de al doilea proiect al PMBHD, actualizat în 2015, stabilește printre viziunile și obiectivele sale de management ca barierele antropice și deficiențele habitatelor să nu mai împiedice migrația și reproducerea peștilor speciile de sturioni și alte specii migratoare specificate să poată ajunge în Dunăre și în afluenții relevanți. Speciile de sturioni și alte specii migratoare specificate trebuie să fie reprezentate în districtul hidrografic al Dunării de efective autosusținute, în funcție de distribuția lor geografică. Printre măsurile identificate care trebuie puse în aplicare pentru atingerea acestui obiectiv de management se numără și următoarele: specificarea numărului și a localizării ajutoarelor pentru migrația peștilor și ale altor măsuri de obținere/îmbunătățire a continuității fluviale care vor fi puse în aplicare de fiecare țară până în 2021; specificarea localizării și a amplorii măsurilor de îmbunătățire a morfologiei fluviului prin restaurare, conservare și îmbunătățire care vor fi puse în aplicare de fiecare țară până în 2021; evitarea apariției de noi obstacole în calea migrației peștilor ca urmare a noilor proiecte de infrastructură; obstacolele noi care nu pot fi evitate trebuie să încorporeze, încă din faza de proiectare, măsurile de atenuare necesare, precum ajutoare pentru migrația peștilor sau alte măsuri adecvate; obținerea informațiilor lipsă legate de posibilitatea sturionilor și a altor specii migratoare specificate de a migra în amonte și în aval prin barajele Porțile de Fier I și II, inclusiv anchete privind habitatul; dacă aceste investigații confirmă posibilitatea migrației, trebuie să se pună în aplicare măsurile adecvate și să se elaboreze un studiu de fezabilitate pentru barajul Gabčíkovo și bazinul superior al Dunării. În conformitate cu PMBHD, până în 2021 în bazinul fluviului se vor construi 140 de ajutoare pentru migrația peștilor (dintre care 120 au fost deja construite de la prima versiune a PMBHD). Acestea ar trebui să asigure migrația tuturor speciilor de pești, inclusiv a sturionilor, și a tuturor claselor de vârstă, utilizându-se cele mai bune tehnici disponibile. Pentru perioada de după 2021 sunt planificate alte aproximativ 330 de măsuri de eliminare a întreruperilor în continuitatea fluviului [articolul 4 alineatul (4) din DCA]. Pasajul pentru pești de la Gars, pe râul Inn din Germania În 2015, VERBUND a construit patru scări de pești la hidrocentralele Feldkirchen, Neuötting, Teufelsbruck și Gars de pe râul Inn, cu o investiție totală de 9,7 milioane EUR. S-au utilizat diferite metode de construcție, în funcție de necesitățile fiecărui amplasament, ceea ce a presupus o diversitate de măsuri de atenuare, precum zone suplimentare pentru depunerea icrelor, habitate pentru puiet și varierea sedimentelor. Scările de pești oferă peștilor din specii indigene, cum ar fi lostrița, lipanul, mreana și scobarul, precum și altor organisme acvatice, posibilitatea de a ocoli centralele electrice. Conceptul de scară de pești a fost convenit în prealabil cu autoritatea pentru conservarea naturii, cu consiliul de gospodărire a apelor din Rosenheim, cu asociația locală a pescarilor și cu experți din industria pescuitului. În aval și în amonte s-au creat o serie de brațe moarte artificiale, zone pentru depunerea icrelor, structuri reconstruite pentru regularizarea râului etc. Etapa de planificare și punere în aplicare a fost finanțată integral de autoritățile locale și de ONG-uri. Pe parcursul următorilor 10 ani se va efectua un exercițiu de monitorizare științifică a peștilor, care se preconizează că va confirma efectul pozitiv asupra populației piscicole din râul Inn. Observațiile preliminare au confirmat faptul că lostrița depune iarăși icre în pasajul pentru pești cu condiții naturale din jurul localității Gars. Este un succes major pentru o astfel de specie rară și periclitată. 20restoration%20measures%20at%20HP%20in%20AT.pdf

38 C 213/ BUNE PRACTICI ÎN APLICAREA UNEI ABORDĂRI INTEGRATE A PLANIFICĂRII CENTRALELOR HIDELECTRICE 4.1. Beneficiile planificării integrate Cerința de a asigura producția și utilizarea energiei din surse regenerabile și de a reduce cantitatea de gaze cu efect de seră în conformitate cu obiectivele Directivei UE privind energia din surse regenerabile reprezintă un factor determinant pentru dezvoltarea și utilizarea energiei hidroelectrice și a altor surse regenerabile de energie. În același timp, statele membre trebuie să îndeplinească obiectivele Directivei-cadru privind apa și pe cele ale directivelor UE privind natura, care urmăresc nu numai să împiedice o și mai mare deteriorare a corpurilor de apă din Europa, ci și să se atingă o stare bună (sau un potențial bun), precum și un stadiu corespunzător de conservare a speciilor și a habitatelor protejate în întreaga UE. Cea mai bună modalitate de a îndeplini aceste sarcini dificile constă în adoptarea unei abordări bazate pe o planificare strategică și integrată, pusă în aplicare prin intermediul planurilor naționale de acțiune în domeniul energiei din surse regenerabile, al planurilor de management al bazinelor hidrografice și al obiectivelor de conservare a siturilor Natura 2000 ( 39 ). O abordare bazată pe planificarea strategică: reprezintă un prilej excelent de integrare a obiectivelor politicilor privind apa, natura și energia, precum și a obiectivelor altor domenii majore de politică; creează posibilitatea unei legături între planificarea strategică pentru mediul acvatic și conservarea naturii și planificarea energetică națională privind energia din surse regenerabile; permite implicarea tuturor părților interesate, ceea ce poate reduce potențialele conflicte ulterioare și poate asigura realizarea proiectelor; utilizează procesul de planificare pentru a contribui la stabilirea priorităților (de exemplu, în ceea ce privește echilibrarea priorităților în materie de energie, natură și apă); contribuie la eficientizarea procesului de autorizare a noilor proiecte de amenajări hidroenergetice și la îmbunătățirea transparenței și a previzibilității pentru dezvoltatori; permite evaluarea adecvată a celor mai bune opțiuni de mediu și a existenței unui interes public major în cazul proiectului; oferă informații clare dezvoltatorilor cu privire la zonele (geografice) în care este posibilă obținerea autorizației, întrucât identifică zonele cele mai adecvate și zonele mai puțin adecvate; utilizează politicile și criteriile stabilite pentru a contribui la gestionarea riscurilor de efecte cumulate generate de centralele hidroelectrice; oferă posibilitatea ca planurile de management al bazinelor hidrografice să integreze obiectivele privind mediul acvatic cu o abordare bazată pe planificarea strategică a amenajărilor hidroenergetice, luând în considerare și obiectivele de conservare a siturilor Natura 2000 implicate. Capitolul de față analizează diversele moduri în care poate fi utilizată o abordare bazată pe planificarea integrată astfel încât să se țină seama de posibilele efecte negative asupra habitatelor și a speciilor chiar din fazele timpurii ale procesului de planificare. Capitolul 5 analizează cerințele prevăzute de directivele privind natura privind evaluarea juridică a unui plan sau a unui proiect propus, aceasta trebuind în general să fie efectuată la un moment mult mai îndepărtat și numai ca răspuns la un efect (negativ) semnificativ. Dacă însă un plan strategic de amenajare hidroenergetică conține vreun element spațial esențial, de exemplu identifică potențiale zone de dezvoltare, acesta trebuie să fie la rândul lui evaluat, în calitate de plan în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele. Acest lucru oferă o oportunitate, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), de atenuare a potențialelor efecte ale proiectelor de amenajări hidroenergetice asupra rețelei Natura 2000, prin direcționarea acestor proiecte în afara siturilor în care ar putea să apară conflicte între interesele de dezvoltare și protejarea sitului Natura Importanța planificării strategice integrate este subliniată și în Planul UE de salvgardare a resurselor de apă ale Europei, adoptat în 2012: În contextul articolului 4 alineatul (7), dezvoltarea energiei hidroelectrice merită o atenție specială [ ]. Retehnologizarea și extinderea instalațiilor existente ar trebui [să] beneficieze de un statut prioritar în raport cu noile proiecte care ar trebui să se bazeze pe o evaluare strategică la scara bazinului hidrografic respectiv, selectându-se amplasamente optime din perspectiva producției energetice, cu cele mai reduse efecte asupra mediului. ( 39 ) Concluziile celui de al doilea atelier SCI privind DCA a UE și energia hidroelectrică, desfășurat la Bruxelles în 2011, europa.eu/sd/a/23d94d2d-6b9c-4f17-9e cd541f3/issue.pdf

39 C 213/37 Este clar că un astfel de proces de planificare integrată necesită o investiție inițială mai substanțială pentru autoritățile publice implicate. Pe de altă parte, toate dovezile arată că, pe termen lung, planificarea integrată poate aduce beneficii substanțiale tuturor celor interesați sectorului energetic, obiectivelor Directivei-cadru privind apa (DCA), obiectivelor rețelei Natura 2000 sau altor interese. Adesea, aceste beneficii depășesc cu mult investiția suplimentară necesară inițial. Planificarea strategică integrată ar trebui să se realizeze pe mai multe niveluri diferite și în mai multe faze ale procesului de planificare, atât de către autorități, cât și de către dezvoltatori, după caz. Aceasta ar trebui să fie utilizată în special în următoarele faze: la selectarea tipului de sursă regenerabilă de energie care conduce la îndeplinirea obiectivelor Directivei privind energia din surse regenerabile, oferind totodată cea mai bună opțiune pentru mediu. Această căutare de soluții alternative este necesară atât în cadrul procedurii de derogare prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din DCA, cât și în cadrul procedurii de evaluare corespunzătoare prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele, dar este la fel de importantă în faza de planificare strategică sau la elaborarea planurilor naționale/regionale privind energia din surse regenerabile; la identificarea celor mai potrivite amplasamente pentru producerea de energie hidroelectrică care ar putea fi adecvate atât dintr-o perspectivă energetică, cât și de mediu. În același timp, planificarea strategică integrată contribuie la identificarea zonelor în care există un risc ridicat de efecte semnificative și pentru care, în consecință, există puține șanse de obținere a unei autorizații în baza procedurii de derogare prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din DCA sau a procedurii de evaluare corespunzătoare prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele. Efectuarea unor astfel de evaluări ale riscurilor sau elaborarea unor hărți de sensibilitate a biodiversității în fazele timpurii ale procesului de planificare poate contribui la evitarea sau reducerea numărului de conflicte potențiale întro etapă ulterioară a procesului de dezvoltare a sitului respectiv, când resursele financiare au fost angajate și există o mai mică marjă de manevră. De asemenea, acestea asigură pentru dezvoltatori un cadru de reglementare mai transparent și mai stabil, care le oferă o siguranță mai mare cu privire la probabilitatea ca cererea de aprobare a planului să fie încununată de succes. Declarația directorilor din UE responsabili cu resursele hidrografice privind amenajările hidroenergetice în contextul DCA, 2010 În 2010, directorii din UE responsabili cu resursele hidrografice au aprobat o declarație privind Amenajările hidroenergetice în contextul DCA ( 40 ), în care sunt rezumate principiile și recomandările-cheie convenite în cadrul procesului strategiei comune de implementare (SCI). Această declarație s-a bazat în principal pe elemente din documentul de politică SCI privind DCA și presiunile hidromorfologice ( 41 ), pe documentul de orientare SCI nr. 20 privind derogările de la obiectivele de mediu ( 42 ) și pe concluziile primului atelier SCI privind DCA și energia hidroelectrică ( 43 ). Ar trebui dezvoltate mecanisme de planificare prealabilă care să desemneze zonele interzise pentru noi proiecte hidroenergetice. Această desemnare ar trebui să se bazeze pe un dialog între diversele autorități competente, părțile interesate și ONG-uri. Pentru a minimiza necesitatea unor noi amplasamente, dezvoltarea capacităților hidroenergetice ar putea fi sprijinită prin reabilitarea și modernizarea infrastructurilor existente. Amenajările hidroenergetice ar trebui să fie însoțite de îmbunătățirea ecologiei apelor, de standarde ecologice clare pentru instalațiile noi sau de modernizarea instalațiilor existente și de îmbunătățirea condițiilor de funcționare. De exemplu, ar trebui ca toate centralele hidroelectrice noi să fie prevăzute cu pasaje pentru pești și să respecte un debit ecologic minim. Este necesară o analiză a costurilor și a beneficiilor proiectului pentru a se putea stabili dacă beneficiile pentru mediu și pentru societate ale împiedicării unei deteriorări a stării corpului de apă sau ale refacerii acestuia prin aducerea lui la o stare bună sunt depășite de beneficiile noilor modificări. Aceasta nu înseamnă că va fi necesară exprimarea în termeni financiari a tuturor costurilor și beneficiilor, nici măcar cuantificarea lor, pentru a se putea lua o astfel de decizie. Dimensiunea proiectului nu reprezintă un criteriu relevant pentru aplicarea articolului 4 alineatul (7). Abordarea relevantă este să se evalueze dacă un anumit proiect va duce la deteriorarea stării unui corp de apă. Astfel, proiectele de orice dimensiune ar putea intra sub incidența articolului 4 alineatul (7). ( 40 ) Reuniune informală a directorilor responsabili cu resursele hidrografice și mediul marin din Uniunea Europeană, țările candidate și țările AELS, Segovia, mai 2010, ( 41 ) Strategia comună de implementare a Directivei-cadru privind apa, 2006: DCA și presiunile hidromorfologice document de politică. Decembrie 2006, ( 42 ) Strategia comună de implementare a Directivei-cadru privind apa, 2009: Documentul de orientare nr. 20 privind derogările de la obiectivele de mediu. Raport tehnic , document.pdf ( 43 ) Principalele concluzii ale atelierului privind strategia comună de implementare a DCA și energia hidroelectrică, Berlin, 4-5 iunie 2007,

40 C 213/ la alegerea opțiunii de a renova complexele hidroenergetice existente sau de a amenaja instalații hidroelectrice noi. După cum s-a menționat anterior, trebuie luați în considerare mai mulți factori, cum ar fi starea corpului de apă în sensul DCA, al Directivei privind habitatele și al Directivei privind păsările, precum și obiectivele necesare pentru atingerea unei stări ecologice bune sau a unui stadiu corespunzător de conservare. Evaluările râurilor și obiectivele de conservare a siturilor Natura 2000 ajută, de asemenea, la evidențierea măsurii în care râul poate absorbi amenajări suplimentare fără deteriorarea corpului de apă sau fără efecte negative asupra integrității unuia sau mai multor situri Natura 2000; la selectarea celui mai potrivit concept de proiect care să ia în considerare efectele potențiale chiar de la început și să integreze în planul conceptual inițial o serie de măsuri de atenuare menite să elimine, sau cel puțin să diminueze, impactul final al proiectului asupra mediului acvatic și, în special, asupra siturilor Natura Metoda tradițională de elaborare a unui plan sau a unui proiect, fie în domeniul hidroenergetic, fie în alte scopuri, presupune mai întâi conceperea planului sau a proiectului necesar atingerii scopului respectiv și abia apoi analizarea aspectelor mai ample legate de mediu și de alte utilizări. Aceasta face însă ca eventualele conflicte să fie adesea luate în considerare într-un stadiu relativ tardiv al procesului de planificare, într-un moment în care marja de manevră este redusă. În practică, acest lucru înseamnă și că dezvoltatorii de proiecte sau de planuri interacționează foarte puțin cu experții din sectorul mediului înainte de a depune proiectul în vederea efectuării unei evaluări corespunzătoare. Atunci când conceptul proiectului este atât de avansat, evaluarea impactului asupra mediului devine adesea un exercițiu de limitare a daunelor, ceea ce înseamnă că succesul nu poate fi garantat nici chiar dacă au fost urmate cu strictețe toate regulile care reglementează aceste evaluări, inclusiv cele prevăzute de Directiva privind habitatele. De asemenea, această abordare tradițională a conceperii unui proiect sau plan poate duce la discuții lungi cu autoritățile de planificare, cu celelalte grupuri de interese și cu ONG-urile în timpul fazei de consultare publică, discuții care, la rândul lor, pot cauza întârzieri semnificative în procesul de planificare și apariția de costuri suplimentare. Recunoscând aceste dificultăți, tot mai mulți responsabili cu planificarea infrastructurii adoptă în prezent o abordare integrată a planificării și a conceperii proiectelor. Abordarea integrată ia în considerare chiar de la început atât infrastructura, cât și necesitățile ecologice ale sitului, și integrează acești factori în conceperea inițială a proiectului, împreună cu alte utilizări ale terenurilor riverane. De asemenea, în acest mod se promovează un proces de planificare mai interactiv și mai transparent, încurajându-se obținerea activă de asistență și contribuții din partea ecologiștilor și a altor părți interesate încă dintr-o fază incipientă. Protocolul de evaluare a sustenabilității proiectelor hidroenergetice Proiectul Hydro4LIFE, derulat de Asociația Internațională a Hidroenergiei, își propune să sprijine punerea în aplicare a unui protocol de evaluare a sustenabilității proiectelor hidroenergetice în cadrul UE. Protocolul propune o metodologie de măsurare a performanțelor unui proiect hidroelectric pe baza a 20 de criterii privind aspecte de mediu, sociale, tehnice și economice. Acesta oferă un limbaj comun care permite autorităților, societății civile, instituțiilor financiare și sectorului hidroenergetic să discute și să evalueze aspectele legate de sustenabilitate. Protocolul este rezultatul activității intense a Forumului de evaluare a sustenabilității proiectelor hidroenergetice, un organism multipartit la nivel mondial cu reprezentanți din partea ONG-urilor sociale și de mediu, ai guvernelor, ai băncilor și ai sectorului hidroelectric. Evaluările vizează toate fazele proiectului: faza incipientă, pregătirea, realizarea și exploatarea. Fiecărui proiect i se atribuie un punctaj de la 1 la 5 (5 reprezentând cele mai bune practici dovedite) pentru fiecare din cele 20 de criterii. Unul dintre criterii se referă la biodiversitate și speciile invazive. În timpul fazei de pregătire a proiectului se acordă o atenție deosebită: valorilor ecosistemelor; habitatelor; problemelor specifice, cum ar fi speciile amenințate și deplasarea peștilor prin bazinele hidrografice, prin rezervoare și în zonele din aval și potențialelor efecte generate de speciile invazive asociate proiectului planificat. Amenajări hidroenergetice durabile în bazinul Dunării: principiile directoare elaborate de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) În 2010, miniștrii țărilor dunărene au solicitat elaborarea unor principii directoare privind integrarea aspectelor de mediu în utilizarea energiei hidroelectrice, pentru o dezvoltare echilibrată și integrată și soluționarea potențialelor conflicte de interese de la bun început. Principiile directoare au fost elaborate ca parte a unui amplu proces participativ, la care au participat reprezentanți ai administrațiilor din domeniul energiei și al mediului, ai sectorului hidroenergetic, ai ONG-urilor și ai comunității științifice. Ele au fost adoptate de ICPDR în 2013 și includ următoarele recomandări principale:

41 C 213/39 Principii generale pentru amenajări hidroenergetice durabile 1. Proiectele de amenajări hidroenergetice trebuie să respecte principiile sustenabilității, ținând seama de factorii de mediu, sociali și economici într-un mod cât mai echilibrat. 2. Producerea de energie din surse regenerabile, precum energia hidroelectrică, ar trebui să facă parte dintr-o abordare holistică a politicilor energetice (un plan energetic național care să includă planuri de acțiune privind energia din surse regenerabile). Potențialul neexploatat al surselor regenerabile, economiile de energie și creșterea eficienței energetice reprezintă aspecte importante, de care această abordare ar trebui să țină cont. 3. Pentru a asigura sustenabilitatea amenajărilor hidroenergetice și pentru a echilibra diferitele interese publice, strategiile naționale/regionale privind energia hidroelectrică ar trebui să fie elaborate pe baza acestor principii directoare la nivel de bazin hidrografic. Aceste strategii ar trebui să ia în considerare utilizarea multifuncțională a infrastructurii hidroenergetice (controlul inundațiilor, alimentarea cu apă etc.) și efectele sale asupra mediului (inclusiv pe cele cumulate). 4. Evaluarea intereselor publice la nivel național/regional trebuie făcută într-un mod transparent, structurat și reproductibil, bazat pe criterii și informații relevante, implicând participarea publicului într-o fază incipientă a procesului decizional. 5. În general, producția de energie din surse regenerabile nu este considerată a fi de interes public major în sine. Un proiect hidroelectric nu este în mod automat de interes public major doar pentru că va genera energie din surse regenerabile. Fiecare caz trebuie evaluat pe baza propriilor caracteristici, în conformitate cu legislația națională. 6. Implicarea cetățenilor și a grupurilor de cetățeni, a părților interesate și a ONG-urilor ale căror interese sunt afectate de un proiect hidroenergetic este esențială pentru optimizarea proceselor de planificare și pentru ajungerea la o înțelegere comună și la acceptarea punerii în practică a noilor proiecte hidroenergetice. 7. Amenajările hidroenergetice trebuie să țină seama de efectele schimbărilor climatice asupra ecosistemelor acvatice și asupra resurselor de apă (reziliența habitatelor din zonele de râu, debitul și modificările sezoniere ale acestuia). Modernizarea tehnică a centralelor hidroelectrice existente și reabilitarea ecologică 8. Ar trebui promovată modernizarea tehnică a hidrocentralelor existente, în vederea creșterii producției de energie a acestora. Aceste tipuri de îmbunătățiri sunt cele mai ecologice modalități de atingere a obiectivelor de mediu (de exemplu, pe cele ale DCA). 9. Modernizarea tehnică a hidrocentralelor existente ar trebui să fie corelată cu criteriile ecologice legate de protejarea și îmbunătățirea stării apelor. Strategiile și instrumentele naționale în domeniul energetic ar trebui să utilizeze stimulente sau etichete ecologice pentru a promova și a susține financiar modernizarea tehnică. 10. Combinarea modernizării tehnice cu reabilitarea ecologică a instalațiilor hidroelectrice existente reprezintă o soluție avantajoasă atât din punctul de vedere al producerii de energie, cât și din cel al îmbunătățirii condițiilor de mediu. Abordare bazată pe planificare strategică pentru noile amenajări hidroenergetice 11. Pentru construirea de noi centrale hidroelectrice se recomandă o abordare bazată pe planificare strategică (asociată planului de acțiune privind energia din surse regenerabile și planului de management al bazinelor hidrografice). Această abordare ar trebui să se bazeze pe o evaluare pe două niveluri (fiecare cuprinzând liste de criterii recomandate), și anume evaluarea națională/regională, urmată de evaluarea specifică proiectului. Abordarea este în conformitate cu principiul prevenirii și al precauției, precum și cu principiul poluatorul plătește. 12. Într-o primă etapă se identifică sectoarele fluviale în care amenajările hidroenergetice sunt interzise de legislația/acordurile naționale/regionale (zonele de excludere). Într-o a doua etapă sunt evaluate toate celelalte sectoare, utilizându-se matricea de evaluare și schema de clasificare (figurile 14 și 15). 13. Evaluarea națională/regională este un instrument care ajută administrațiile să direcționeze noile hidrocentrale către zonele în care se preconizează că efectele asupra mediului vor fi minime. Acest lucru poate fi realizat prin integrarea cerințelor privind producția de energie hidroelectrică și a necesităților ecosistemului și prin sprijinirea luării deciziilor pe baza unor criterii clare și transparente, care să includă aspecte legate de gestionarea energiei, precum și de mediu și peisaj. Acolo unde este cazul, trebuie luate în considerare și aspectele transfrontaliere sau specifice întregului bazin al Dunării. 14. Evaluarea națională/regională este benefică atât pentru sectorul mediului și al apelor, cât și pentru sectorul hidroenergetic, deoarece sporește previzibilitatea procesului de luare a deciziilor și mărește transparența în cazurile în care este probabil să se emită autorizații pentru noi proiecte.

42 C 213/ Dacă evaluarea la nivel național/regional are mai degrabă caracter general, evaluarea specifică proiectului clasifică sectoarele fluviale în funcție de adecvarea lor pentru utilizarea potențialului hidroenergetic și oferă o evaluare mai detaliată și mai aprofundată a beneficiilor și a efectelor proiectului concret. Acest lucru contribuie la stabilirea adecvării sau a neadecvării unui proiect la caracteristicile unui amplasament specific. Evaluarea specifică proiectului se realizează ca răspuns la o cerere de emitere a unei autorizații pentru o centrală hidroelectrică nouă și, prin urmare, depinde de modul specific în care a fost conceput proiectul. 16. Politicile actuale și noile evoluții în materie de politici, în special punerea în aplicare a legislației UE și a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, ar trebui reflectate în mod corespunzător. 17. Pentru a sprijini sectorul hidroenergetic în cel mai sustenabil mod posibil, sistemele de stimulente pentru noile proiecte hidroenergetice ar trebui să țină seama de rezultatele abordării bazate pe planificare strategică și de măsurile adecvate de atenuare. Atenuarea efectelor negative ale centralelor hidroelectrice 18. Pentru a minimiza efectele negative ale instalațiilor hidroelectrice asupra ecosistemelor acvatice, trebuie stabilite măsuri de atenuare. Dacă legislația națională prevede dispoziții în acest sens, se pot compensa pierderile de producție de energie hidroelectrică generate de aplicarea măsurilor de atenuare la hidrocentralele existente. 19. Asigurarea migrației peștilor și a debitelor ecologice reprezintă măsuri prioritare pentru menținerea și îmbunătățirea stării ecologice a apelor. 20. Alte măsuri de atenuare, cum ar fi îmbunătățirea gestionării sedimentelor, minimizarea efectelor negative ale fluctuațiilor artificiale ale nivelului apei (debitele pulsatorii), menținerea stării apelor subterane sau refacerea habitatelor de anumite tipuri și a zonelor riverane, sunt aspecte importante pentru ecologia râurilor și a zonelor umede care depind direct de ecosistemele acvatice. Aceste măsuri ar trebui, prin urmare, să fie luate în considerare de la conceperea proiectului, ținându-se seama de raportul cost-eficacitate și de siguranța aprovizionării cu energie electrică Planuri naționale sau regionale integrate în domeniul hidroenergetic Adoptate la nivel național, regional sau local, în funcție de legislația în vigoare în fiecare țară, planurile de amenajare a teritoriului permit examinarea diferitelor necesități ale terenurilor dintr-o zonă geografică întinsă. Aceasta permite elaborarea unei strategii integrate de dezvoltare durabilă, care caută să obțină sinergii și să minimizeze conflictele ori de câte ori este posibil. Planurile de amenajare a teritoriului asigură și un cadru de dezvoltare mai echilibrat, deoarece permit luarea în considerare a unor preocupări societale și de mediu mai ample dintr-o etapă timpurie a procesului de planificare. De regulă, acest lucru creează un cadru de planificare mai previzibil și mai stabil pentru toți cei implicați, ceea ce ar trebui să contribuie la reducerea riscului de apariție a unor dificultăți și întârzieri în etapele ulterioare, de exemplu la nivelul proiectelor individuale. De asemenea, planurile de amenajare a teritoriului favorizează implicarea a diverse sectoare economice și grupuri de interese, precum și a publicului larg, prin intermediul consultării publice, asigurând astfel o mai mare transparență în procesul de luare a deciziilor. Amenajarea teritoriului, și cu precădere planificarea sectorială, reprezintă prin urmare un instrument important pentru industrie. În cazul producerii de energie hidroelectrică, mai multe țări au elaborat planuri hidroenergetice specifice la nivel național sau regional pentru a decide cu privire la proiectele viitoare în funcție de cerere și de oportunități. În plus, toate statele membre trebuie să elaboreze planuri naționale privind energia din surse regenerabile în conformitate cu Directiva privind energia din surse regenerabile, pentru a decide cu privire la cea mai potrivită combinație de măsuri în acest domeniu pentru ca o anumită țară sau regiune să își îndeplinească obiectivele de utilizare a surselor de energie regenerabile. Cele două tipuri de planuri nu numai că permit o analiză a necesităților estimate pentru diferite tipuri de energie din surse regenerabile, printre care și generarea de energie hidroelectrică, ci în plus oferă ocazia de a lua în calcul considerente socioeconomice mai largi (planuri de management al bazinelor hidrografice sau Natura 2000) într-o etapă timpurie și strategică a procesului de planificare. Evaluarea corespunzătoare a planurilor Articolul 6 din Directiva privind habitatele prevede și obligația efectuării unor evaluări corespunzătoare ale planurilor și programelor (de exemplu, ale planurilor hidroenergetice naționale sau regionale sau ale planurilor de acțiune privind energia din surse regenerabile). Acest lucru este confirmat de Curtea Europeană de Justiție ( 44 ). Evaluarea corespunzătoare a unui program sau plan de amenajare a teritoriului are loc, în mod evident, la un nivel mai strategic, dar procedura este în principiu aceeași ca în cazul proiectelor. Prin urmare, evaluarea corespunzătoare trebuie să ia în considerare efectul planului sau al programului asupra integrității siturilor Natura 2000 atât per se, cât și în combinație cu alte planuri sau proiecte. ( 44 ) Hotărârea CEJ în cauza C-6/04, Comisia/Regatul Unit, 20 octombrie 2005.

43 C 213/41 Lucrările de evaluare întreprinse trebuie să fie proporționale cu domeniul geografic al planului, cu natura și cu amploarea oricăror efecte potențiale. Trebuie, de asemenea, să se obțină suficiente informații cu privire la planul propus încât evaluarea corespunzătoare să poată fi efectuată corect. Obiectivul esențial este întotdeauna cel de a evita sau a elimina orice efecte negative predictibile asupra integrității siturilor Natura 2000 sau de a elimina orice motive rezonabile de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției unor astfel de efecte. Un beneficiu esențial al efectuării evaluărilor corespunzătoare la nivelul unui anumit plan constă în preîntâmpinarea oricăror potențiale conflicte viitoare cu siturile Natura 2000 atunci când se evaluează efectele proiectelor individuale, de exemplu prin zonarea activităților la depărtare de siturile Natura De asemenea, evaluarea impune părților implicate să ia în considerare soluții mai puțin dăunătoare pentru îndeplinirea obiectivelor planului chiar dintr-o fază incipientă a procesului de planificare și le încurajează să adopte o abordare mai holistică și mai integrată cu privire la amenajările hidroenergetice Hărțile de sensibilitate a vieții sălbatice și zonarea Planurile sectoriale sau de amenajare a teritoriului acoperă, în general, o zonă geografică vastă. Această scară, împreună cu caracterul spațial al planurilor, permite luarea de decizii strategice privind capacitatea și amplasamentul amenajărilor hidroenergetice într-o zonă extinsă, luându-se totodată în considerare rolul multifuncțional al râurilor și potențialul impact asupra mediului al deciziilor luate. În acest context, o modalitate eficace de a evita sau de a minimiza conflictele potențiale cu siturile Natura 2000 este aceea de a identifica de-a lungul râului amplasamentele considerate adecvate sau neadecvate pentru activități hidroenergetice. Aceste informații pot fi suprapuse pe o hartă care prezintă interesele de conservare a naturii riverane, în vederea identificării potențialelor zone de conflict de exemplu, situri protejate, cum ar fi siturile Natura 2000, sau rute de migrație ale unor specii protejate de UE. Hărțile de sensibilitate a vieții sălbatice sunt utile pentru amplasarea amenajărilor hidroenergetice în zone aflate departe de regiunile în care există un risc ridicat de efecte semnificative, cum sunt siturile Natura 2000, și în care diferitele proceduri de autorizare de mediu, în baza Directivei-cadru privind apa, al Directivei privind habitatele sau al Directivei EIM, ar fi automat mai stricte și autorizațiile ar fi probabil refuzate. Se pot realiza hărți de sensibilitate și pentru anumite categorii de specii (de exemplu, specii de pești de importanță europeană) sau pentru anumite tipuri de habitate sau de zone protejate dintr-o regiune prestabilită. Pe de altă parte, este important ca hărțile să se bazeze pe cele mai bune date și informații disponibile, iar criteriile de selecție să fie transparente și clare pentru toți cei interesați (și, în cele din urmă, supuse consultării publice). De asemenea, hărțile ar trebui să aibă o rezoluție suficient de fină pentru a oferi o caracterizare riguroasă a zonelor. Celălalt avantaj major al hărților de sensibilitate a vieții sălbatice constă în faptul că acestea pot contribui la contracararea oricăror posibile conflicte cu articolul 5 din Directiva privind păsările și cu articolele 12 și 13 din Directiva privind habitatele. Astfel cum se explică în capitolul 1, aceste dispoziții vizează să asigure protecția speciilor de importanță europeană în întreaga lor arie de răspândire de pe teritoriul UE, indiferent dacă se află în cadrul unui sit Natura 2000 sau nu. Dezvoltatorii sau responsabilii cu planificarea centralelor hidroelectrice trebuie, prin urmare, să se asigure că acționează în conformitate cu aceste norme stricte de protecție a speciilor. Hărțile de sensibilitate bazate pe distribuțiile actuale ale speciilor pot fi însă și eronate, întrucât distribuțiile actuale pot fi produse chiar de acele efecte existente care trebuie eliminate. Orice utilizare a acestor hărți trebuie să țină seama de planurile de refacere a distribuțiilor speciilor. Odată întocmite, hărțile proiectelor hidroenergetice și hărțile de sensibilitate a vieții sălbatice pot fi suprapuse, iar diversele sectoare de râu pot fi încadrate în una sau mai multe dintre următoarele mari categorii: zone favorabile acele zone care prezintă un potențial hidroenergetic bun (inclusiv în ceea ce privește modernizarea instalațiilor existente) și un risc scăzut de conflict cu interesele de conservare a naturii de exemplu, pe un corp de apă puternic modificat de interes ecologic scăzut sau pe care nu există niciun sit Natura 2000 și nici specii migratoare protejate de UE; zone mai puțin favorabile care prezintă un anumit risc de conflict cu unul sau mai multe situri Natura 2000 sau cu specii protejate de UE de-a lungul râului; zone nefavorabile care prezintă un risc ridicat de conflict cu unul sau mai multe situri Natura 2000 sau cu specii protejate de UE de-a lungul râului. Este bine ca aceste zone să fie evitate, întrucât va fi foarte dificil sau imposibil să se îndeplinească toate condițiile procedurii de evaluare prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele și ale procedurii de derogare prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din DCA.

44 C 213/ Trebuie avut în vedere faptul că hărțile de sensibilitate pot oferi doar o imagine generală a zonelor cu risc potențial ridicat (în care este bine ca proiectele noi să fie evitate în totalitate), cu risc mediu (în care sunt posibile măsuri de atenuare) și cu risc scăzut (în care este de așteptat ca impactul să fie limitat sau scăzut). Prin urmare, aceste hărți nu țin locul evaluării impactului asupra mediului (EIM) sau pe al evaluărilor corespunzătoare (EC) la nivel de proiect. S-ar putea ca acestea să trebuiască să fie efectuate oricum pentru proiectele individuale de amenajări hidroenergetice. Pentru a se putea stabili cu precizie ce valori naturale și ce riscuri specifice de sunt posibile la nivelul fiecărui sit, în cadrul EIM sau al EC se pot realiza studii cuprinzătoare privind speciile vizate. În acest context, hărțile de nivel strategic pot contribui deja la indicarea nivelului de evaluare care ar putea fi necesar pentru studiile de referință mai detaliate și mai urgente la nivelul fiecărui proiect individual. VIZUALIZATORUL NATURA 2000: un instrument util pentru dezvoltatori Vizualizatorul Natura 2000 este un sistem de informații geografice (GIS) care permite dezvoltatorilor să localizeze și să exploreze fiecare sit Natura 2000 din rețeaua UE. Siturile pot fi examinate la o scară foarte fină (1:500), care arată granițele sitului și principalele caracteristici ale peisajului la o rezoluție foarte mare. Pentru fiecare sit se poate descărca un formular-tip care enumeră speciile și tipurile de habitate pentru care a fost desemnat situl, precum și estimări cu privire la dimensiunea populației, aria ocupată și stadiul de conservare al speciei în cadrul sitului și importanța sitului pentru speciile sau tipurile de habitate respective. Sunt disponibile și alte facilități de căutare și afișare pentru suprapunerea datelor din diverse surse cu privire la siturile Natura Recomandările ICPDR privind evaluarea la nivel național/regional și criteriile aferente Principiile directoare ale ICPDR recomandă un proces în două etape pentru planificarea zonală strategică a producerii de energie hidroelectrică la nivel național sau regional. Într-o primă etapă, ar trebui să se identifice sectoarele de râu în care amenajările hidroenergetice sunt interzise în conformitate cu legislația/acordurile internaționale, naționale sau regionale relevante (zonele de excludere). Într-o a doua etapă, toate celelalte bazine ar trebui evaluate utilizându-se o schemă de clasificare prestabilită, bazată pe criterii convenite. Este important ca evaluarea la nivel național/regional să fie fezabilă din punct de vedere tehnic și să se bazeze pe toate datele care pot fi obținute la acest nivel. Matricea rezultată oferă un instrument de sprijin decizional care asigură o realizare echilibrată a obiectivelor energetice și de mediu. Acest proces de evaluare ar trebui efectuat de autoritatea competentă la nivel național/regional în fiecare țară dunăreană, ca parte a procesului de participare a publicului, iar rezultatele ar trebui incluse în planurile de management al bazinelor hidrografice și în planurile de acțiune privind energia din surse regenerabile. Un instrument de cartografiere în cadrul planului general de dezvoltare ecologică a râurilor din Austria WWF Pentru WWF Austria este important ca viitoarele amenajări hidroenergetice să urmeze o abordare strategică, astfel încât sectoarele de râu semnificative și sensibile care au rămas intacte să poată fi protejate. Pentru a sprijini această abordare, WWF a pregătit un plan general de dezvoltare ecologică menit să ofere o bază decizională solidă din punct de vedere tehnic în vederea evaluării necesității de a proteja apele austriece (WWF Ökomasterplan, 2009). Studiul a fost publicat în 2009 și a evaluat, pentru prima dată, importanța ecologică a unui număr de 53 dintre cele mai mari râuri din Austria, cu un bazin hidrografic de peste 500 de kilometri pătrați. De asemenea, studiul prezintă datele oficiale ale analizei privind starea actuală, realizată de ministerul responsabil cu punerea în aplicare a DCA a UE și oferă informații privind conservarea siturilor Natura 2000 și a altor zone protejate, de exemplu. Fiecare sector de apă a fost încadrat într-o categorie și a fost clasificat după prioritate, în funcție de diferite criterii de selecție (de exemplu, starea ecologică, situația din zonele protejate, hidromorfologia, lungimea cursului de apă liber contiguu). Astfel, fiecare sector de râu a fost încadrat într-una din următoarele clase de sensibilitate: Clasa de sensibilitate 1: necesită protecție de nivel foarte ridicat având în vedere starea ecologică Clasa de sensibilitate 2: necesită protecție de nivel foarte ridicat având în vedere situația din rezervație (rezervații) Clasa de sensibilitate 3: necesită protecție de nivel ridicat având în vedere morfologia Clasa de sensibilitate 4: necesită protecție de nivel ridicat având în vedere lungimea cursului de apă liber contiguu Clasa de sensibilitate 5: poate necesita protecție, întrucât nu există o bază de date pentru evaluarea condițiilor de mediu

45 C 213/43 Clasa de sensibilitate 6: poate necesita protecție Clasa de sensibilitate 7: necesită un nivel scăzut de protecție Clasa de sensibilitate 8: utilizare economică a energiei existente Deficit de date (stare ecologică, hidromorfologie) Instrumente de planificare pentru echilibrarea amenajărilor hidroenergetice și refacerea mediilor acvatice în Franța În 2008, Ministerul al Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei din Franța a organizat o masă rotundă având ca temă continuarea dezvoltării durabile a domeniului hidroenergetic simultan cu refacerea mediului acvatic din Franța. Au fost avute în vedere două obiective: generarea unei cantități suplimentare de 3 TWh ca producție anuală până în 2020 și atingerea unui stări bune pentru 66 % dintre corpurile de apă de suprafață până în După discuții ample cu autoritățile locale alese, cu producătorii de energie hidroelectrică, cu comitetul național pentru pescuitul profesional de apă dulce și cu o serie de ONG-uri, ministerul a semnat un acord care a cuprins patru obiective principale: sprijinirea sectorului hidroelectric printr-un proces continuu de cercetare comună în domeniul integrării, al monitorizării și al controalelor de mediu; modernizarea și optimizarea centralelor existente prin efectuarea de demersuri în sensul aplicării efective a reglementărilor privind creșterea debitului minim până în ianuarie 2014 și introducerea obligatorie a pasajelor pentru pești. În plus, orice reînnoire a contractelor de concesiune ar trebui să fie însoțită de măsuri de îmbunătățire a randamentului energetic și a performanțelor de mediu ale centralei; eliminarea celor mai problematice obstacole în calea continuității ecologice identificate în cadrul programului național și aplicarea de mecanisme de refacere cu ajutorul fondurilor furnizate de agențiile din domeniul alimentării cu apă; realizarea unui mecanism pentru amenajări hidroenergetice de înaltă calitate ecologică, cu efect minim asupra mediului. Trebuie căutate, de preferință, zone în care există o miză de mediu redusă pentru a construi noi centrale, și trebuie să se evite zonele cu biodiversitate bogată (de exemplu, râurile interzise și râurile de continuitate). Prin urmare, în perioada guvernul a adoptat două liste de râuri protejate, pentru a asigura conformitatea cu DCA. Prima listă conține râuri interzise sau protejate, pe care nu se poate autoriza construcția niciunui obstacol nou, iar barajele existente trebuie să asigure continuitatea ecologică la momentul reînnoirii autorizației. A doua listă conține râuri pentru care reprezintă o prioritate refacerea continuității la digurile existente. Pe aceste râuri, barajele existente trebuie să fie ajustate în termen de 5 ani pentru a asigura migrația peștilor în amonte și în aval și un transfer suficient al sedimentelor.

46 C 213/ Prima listă cuprinde: râuri cu statut prioritar (de exemplu, cele din rețeaua Natura 2000), râuri care găzduiesc pești diadromi migratori (și acestea prezente adesea în rețeaua Natura 2000) și rezervoare biologice. Împreună, acestea reprezintă aproximativ % din cursurile de apă ale Franței. Cea de a doua listă cuprinde alte râuri care găzduiesc pești diadromi migratori, râuri care prezintă un risc de nerespectare a obiectivelor de mediu din cauza presiunii hidromorfologice și a funcționării ineficiente a rezervoarelor biologice, conform celor stabilite în planul de management al bazinelor hidrografice. Împreună, acestea reprezintă aproximativ 10 % din cursurile de apă. Identificarea potențialelor zone adecvate pentru noi proiecte hidroenergetice în cadrul planurilor regionale privind energia din surse regenerabile se bazează în principal pe datele referitoare la energia hidroelectrică și pe compatibilitatea cu listele 1 și 2, care identifică zonele considerate adecvate, mai puțin adecvate sau inadecvate. Sursă: 20instruments%20for%20hydropower%20and%20preserved%20rivers%20in%20France.pdf 4.4. Consultarea într-o fază incipientă Consultarea într-o fază incipientă cu părțile interesate în materie de mediu și cu toate părțile interesate în general este importantă pentru asigurarea unor soluții acceptabile și sustenabile. De asemenea, este important să se ajungă la o înțelegere comună a aspectelor în cauză și să se încurajeze cooperarea în vederea găsirii unor soluții, în special atunci când efectele ecologice ale unui proiect nu pot fi contracarate prin metodele de atenuare convenționale. Adesea, conflictele au avut drept cauză neimplicarea părților interesate din domeniul mediului într-o fază suficient de timpurie din cadrul procedurii de planificare, acest lucru putând duce la întârzieri îndelungate și costisitoare. În mod ideal, părțile interesate și publicul larg ar trebui să participe la toate etapele de elaborare a planului sau a proiectului. Participarea este deosebit de importantă în faza de definire a planului sau a proiectului și în timpul procesului interactiv și iterativ de găsire a unor soluții alternative realiste pentru zonele problematice. Legislația și procedurile europene nu sunt foarte clare cu privire la cerința privind consultările și participarea publicului și de obicei prevăd etape formale de consultare publică doar după încheierea studiilor privind impactul asupra mediului și după înaintarea planurilor sau a proiectelor spre aprobare. Acest lucru nu ar trebui totuși să îi împiedice pe dezvoltatorii de proiecte să organizeze ei înșiși un proces de consultare publică într-o fază cât mai timpurie. Obiectivele oricărei strategii bine organizate de participare a publicului ar trebui: să asigure transparență în planificarea și luarea deciziilor cu privire la planul sau proiectul de infrastructură, precum și deschidere către toate informațiile și datele relevante; să crească gradul de cunoaștere a obiectivelor generale ale planului sau ale proiectului și a aspectelor conexe; să câștige sprijinul publicului pentru procesul de planificare și realizare a planului sau a proiectului; să implice principalele părți interesate în etapa de planificare, cu scopul de a crea o atmosferă de încredere și respect reciproc și, astfel, să faciliteze acceptarea planului sau a proiectului de către public și derularea acestuia cu succes. În practică, pentru asigurarea succesului în consultarea părților interesate și în procesului de participare, sunt deosebit de importante următoarele aspecte: Calendarul participării publice: Implicarea părților interesate ar trebui să înceapă chiar din primele faze ale unui plan sau proiect, ceea ce ar permite utilizarea informațiilor de mediu pentru analizarea unor soluții de proiectare, amplasamente și mecanisme de finanțare alternative. Consultarea părților interesate ar trebui să continue pe tot parcursul procesului de evaluare de mediu și pe durata întregului ciclu al planului sau al proiectului. Identificarea grupurilor interesate relevante: Identificarea grupurilor sau a părților interesate relevante este esențială pentru implicarea cu succes a publicului, indiferent dacă este vorba de elaborarea unei politici, a unui plan, a unui program (de exemplu, sectorial sau regional) sau a unui proiect. Analiza compoziției sociale a societății în care este planificat planul sau proiectul va contribui, de asemenea, la identificarea și implicarea în consultări a tuturor actorilor sociali și a tuturor părților interesate relevante. Alegerea formei corecte de comunicare și consultare: Implicarea publicului poate varia de la simpla diseminare a informațiilor până la consultări și participarea integrală la procesul decizional: Informare: flux unidirecțional de informații, de la autorul propunerii către public. Consultare: flux bidirecțional de informații între autorul propunerii și public; acestuia din urmă i se oferă posibilitatea de a-și exprima opinia, iar autorului propunerii posibilitatea de a răspunde.

47 C 213/45 Participare: flux bidirecțional de informații și idei în care autorul propunerii și publicul sunt implicați într-o analiză comună și în stabilirea ordinii de zi, iar publicul/părțile interesate se implică voluntar în luarea deciziilor cu privire la conceperea și gestionarea proiectului, obținându-se un consens cu privire la principalele aspecte. Nivelul de implicare a publicului necesar pentru un anumit plan sau proiect variază în funcție de contextul social și politic. Se poate elabora un model de participare pentru fiecare grup principal de părți interesate, pentru a contribui la determinarea gradului de participare corespunzător. Acest modelul poate fi utilizat și ca instrument sistematic pentru definirea rolurilor și a responsabilităților unei părți interesate, precum și pentru identificarea punctelor de potențial dezacord între grupuri. Asumare și angajament: Consultările în faza incipientă cu grupurile care ar putea fi afectate pot îmbunătăți informațiile de mediu transmise factorilor de decizie (de exemplu, prin identificarea efectelor asupra mediului sau prin conceperea unor măsuri de atenuare corespunzătoare) și contribuie la minimizarea eventualelor conflicte și întârzieri. De asemenea, eforturile reale de informare a publicului și de oferire a unor răspunsuri la sugestii sau la îngrijorări contribuie la prevenirea neînțelegerilor și pot avea drept rezultat acceptarea proiectelor la o scară mai largă, cu un sentiment mai pronunțat de asumare locală. Fără îndoială, consultarea și participarea publicului pot fi procese îndelungate și solicitante, însă atunci când sunt utilizate în mod pozitiv, ele pot atenua situațiile conflictuale și pot spori potențialul de succes pe termen lung. Planificare strategică și colaborare la nivel de bazin hidrografic în Anglia Abordarea centrată pe bazinul hidrografic încorporează munca în colaborare la nivelul întregului bazin al râului pentru a aduce îmbunătățiri transversale mediului nostru acvatic. În fiecare dintre cele peste 100 de bazine hidrografice vizate de Directiva-cadru privind apa din Anglia, inclusiv în zona de dincolo de granița cu Țara Galilor, sunt active parteneriate comunitare care contribuie cu cunoștințele și expertiza de la nivel local. La nivel național există peste de organizații implicate în abordări centrate pe bazinul hidrografic, printre care se numără ONG-uri, întreprinderi din sectorul apei, autorități locale, agenții guvernamentale, proprietari de terenuri, cluburi de pescuit cu undița, organisme reprezentative ale fermierilor, universități și întreprinzători locali. Parteneriatele din cadrul abordării centrate pe bazinul hidrografic determină aplicarea unor măsuri practice și eficiente din punctul de vedere al costurilor la fața locului, având ca rezultat beneficii multiple cum ar fi îmbunătățirea calității apei, sporirea biodiversității, reducerea riscului de inundații, reziliența la schimbările climatice și o mai mare implicare a comunității în gospodărirea râurilor locale. Parteneriatele reprezintă un catalizator pentru atragerea de fonduri suplimentare, iar până în prezent unele au atras sume de până la opt ori investiția inițială. O serie de proiecte de cercetare au reușit deja să demonstreze că un parteneriat cu putere de decizie la nivelul unui bazin hidrografic, alcătuit din diverse părți interesate și specialiști tehnici din zona bazinului hidrografic și din jurul acestuia, își poate asuma responsabilitatea coordonării proceselor de planificare, finanțare și asigurare a unei bune sănătăți ecologice pentru râul în cauză și pentru bazinul său hidrografic. Cercetările au arătat, de asemenea, că o evaluare integrată a bazinului hidrografic realizată de părțile interesate poate contribui la o înțelegere aprofundată a problemelor și, în consecință, la elaborarea unui plan de intervenție strategic, țintit, echilibrat și, deci, eficient din punctul de vedere al costurilor pentru managementul bazinului hidrografic. BAZA DE CUNOȘTINȚE CABA Site-ul web dedicat abordării centrate pe bazinul hidrografic (Catchment based Approach CABA) își propune să prezinte activitatea deosebită a parteneriatelor la nivel de bazin hidrografic din întreaga țară. Prin schimbul de bune practici, ne propunem să evităm duplicarea eforturilor și să ne asigurăm că gazdele CABA pot beneficia de pe urma tuturor lecțiilor învățate de-a lungul anilor de către cei implicați în managementul bazinelor hidrografice. La urma urmei, acest site este conceput pentru a consolida parteneriatele CaBA, arătându-le modalitățile extrem de numeroase și de variate în care se pot realiza planificarea participativă a bazinelor hidrografice și managementul acestora. ANGAJAREA UTILIZAREA DATELOR REALIZAREA MONITORIZAREA părților interesate de la nivelul bazinului hidrografic și crearea un parteneriat eficace și a dovezilor de către părțile interesate în realizarea planurilor pentru bazinele hidrografice de intervenții de management țintit și integrat al bazinelor hidrografice și modelarea mediului pentru a măsura îmbunătățirile Aflați mai multe Aflați mai multe Aflați mai multe Aflați mai multe

48 C 213/ PCEDURA DE EVALUARE CONFORM DIRECTIVEI PRIVIND HABITATELE 5.1. Introducere Legislația UE privind natura prevede obligația ca orice plan sau proiect care ar putea avea un efect semnificativ asupra unuia sau mai multor situri Natura 2000 să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare (EC) în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele. Capitolul de față oferă, pas cu pas, un ghid pentru efectuarea unei evaluări corespunzătoare în special pentru planurile și proiectele hidroenergetice ( 45 ). Articolul 6 alineatul (3) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică. Articolul 6 alineatul (4) Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate. Întrucât rețeaua Natura 2000 vizează habitatele și speciile cele mai valoroase și mai amenințate din Europa, este normal ca procedurile de aprobare a amenajărilor care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra acestor situri să fie suficient de stricte pentru a se evita subminarea obiectivelor generale ale Directivei privind păsările și ale Directivei privind habitatele. Prin urmare, se acordă o atenție specială necesității de luare a deciziilor pe baza unor informații și cunoștințe științifice solide. Întârzierile în procesul de aprobare sunt adesea cauzate de o EC de calitate slabă, care obstrucționează judecata autorităților competente cu privire la efectele planului sau ale proiectului. De asemenea, este important să nu se facă o confuzie între evaluările de mediu realizate în baza Directivei privind evaluarea impactul asupra mediului (EIM) și a Directivei privind evaluarea strategică de mediu (ESM), procedura de derogare prevăzută la articolul 4 alineatul (7) din Directiva-cadru privind apa (DCA) și evaluarea corespunzătoare efectuată în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele. Deși aceste evaluări se efectuează adesea împreună și coordonarea lor poate fi benefică, fiecare are un scop diferit și evaluează efectele asupra unor aspecte de mediu diferite. Prin urmare, deși în mod ideal ar trebui să fie coordonate, celelalte evaluări nu pot înlocui evaluarea corespunzătoare și nu pot fi un substitut al acesteia. Evaluarea corespunzătoare (EC) se axează pe speciile și tipurile de habitate protejate în baza Directivei privind păsările și a Directivei privind habitatele, în special pe speciile și habitatele pentru care a fost desemnat situl Natura 2000 respectiv. Prin urmare, evaluarea corespunzătoare în sensul articolului 6 alineatul (3) are un domeniu de aplicare mai restrâns decât evaluarea în sensul directivelor DCA, EIM și ESM, limitându-se la implicațiile pentru siturile Natura 2000 prin prisma obiectivelor de conservare ale acestora. Efectele fiecărei proceduri de evaluare sunt de asemenea diferite. Rezultatul EC și cel al evaluării conform DCA au caracter juridic obligatoriu pentru autoritatea competentă și determină decizia finală a acesteia. Prin urmare, în cazul în care EC constată că va fi afectată integritatea unui sit Natura 2000, în pofida adoptării unor măsuri de atenuare, planul sau proiectul respectiv poate fi aprobat doar dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) Când este necesară procedura prevăzută la articolul 6? Garanțiile procedurale și de fond care trebuie aplicate oricărui plan sau proiect care ar putea avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000 sunt prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele. Această procedură este concepută astfel încât: să evalueze implicațiile unui plan sau ale unui proiect care poate avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000 prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului; să constate dacă aceste implicații vor avea un efect negativ asupra integrității sitului; să ofere un mecanism de aprobare a planurilor sau a proiectelor care au un efect negativ în cazul în care nu există soluții alternative care să fie mai puțin dăunătoare, iar planurile sau proiectele respective sunt considerate necesare din motive cruciale de interes public major; ( 45 ) Comisia a elaborat diverse ghiduri pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă și să aplice procedura de evaluare corespunzătoare. Acestea sunt disponibile pe site-ul Comisiei dedicat rețelei Natura 2000, eu/environment/nature/natura2000/management/guidance_en.htm

49 C 213/47 să asigure, în acest din urmă caz, luarea de măsuri compensatorii pentru a se garanta protecția coerenței generale a rețelei Natura În articolul 6 alineatul (3) se utilizează mai mulți termeni pentru a se specifica dacă este necesară o EC. Aceștia vizează: orice plan sau proiect; care ar putea afecta în mod semnificativ cel puțin un sit Natura 2000; per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte; dar care nu are o legătură directă cu gestionarea stadiului de conservare al sitului. Directiva nu definește domeniul de aplicare al planului sau al proiectului. În schimb, factorul definitoriu esențial constă în posibilitatea ca acesta să aibă un efect semnificativ. Prin urmare, termenul proiect ar trebui să fie interpretat în sens larg și să includă atât lucrările de construcție, cât și orice alte intervenții în mediul natural ( 46 ). Tot aici se încadrează și proiectele care au ca scop reabilitarea, renovarea, întreținerea sau modernizarea unei centrale hidroelectrice existente, dacă se consideră că ar putea avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura În ceea ce privește domeniul de aplicare geografic, articolul 6 alineatul (3) nu se limitează la planurile și proiectele dintrun sit Natura 2000, ci vizează și proiectele desfășurate în orice loc din afara unui sit Natura 2000, dacă este posibil să aibă un efect semnificativ asupra sitului. Doar pentru că o amenajare propusă se află în afara granițelor unui sit Natura 2000, nu înseamnă că dezvoltatorul este scutit de obligația de a solicita efectuarea unei EC în baza articolului 6 alineatul (3). Astfel, necesitatea unei evaluări depinde de probabilitatea ca amenajarea să aibă un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, indiferent dacă proiectul se află în interiorul sau în afara unui sit Natura De exemplu, un proiect aflat la o anumită distanță în amonte de un sit Natura 2000 ar putea totuși să provoace deteriorarea integrității sitului situat în aval ca urmare a perturbării debitului de apă, a modificărilor la nivelul transportului sedimentelor, a poluării sau a obstacolelor create în calea deplasării și a migrației speciilor. În astfel de cazuri, proiectul trebuie să fie evaluat în conformitate cu articolul 6 alineatul (3). În mod ideal, evaluarea ar trebui să ia în considerare și orice potențiale efecte transfrontaliere. Dacă un plan sau un proiect dintr-o anumită țară poate avea un impact semnificativ asupra unui sit Natura 2000 dintr-o altă țară, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, atunci EC trebuie să măsoare și efectele asupra integrității siturilor Natura 2000 din țara respectivă. Această prevedere respectă dispozițiile Convenției Espoo, pusă în aplicare în UE prin intermediul directivelor EIM și ESM O procedură pas cu pas Procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3) trebuie să fie realizată într-o ordine secvențială. Fiecare etapă determină necesitatea pasului următor din cadrul procesului. De exemplu, dacă în urma examinării se concluzionează că nu vor exista efecte negative asupra sitului Natura 2000, atunci planul sau proiectul poate fi aprobat fără a mai fi necesare alte evaluări. Etapele sunt următoarele (a se vedea diagrama): Examinarea acest prim pas determină dacă planul sau proiectul necesită o EC sau nu. În cazul în care este imposibil să se excludă probabilitatea ca planul sau proiectul să aibă un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000, atunci este necesară o EC. Evaluarea corespunzătoare odată ce s-a hotărât că este necesară o EC, trebuie efectuată o analiză detaliată a efectelor potențiale ale planului sau ale proiectului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, asupra integrității siturilor Natura 2000 prin prisma obiectivelor de conservare ale acestora. Luarea deciziei în cazul în care EC nu demonstrează că nu vor exista efecte negative asupra integrității sitului sau că eventualele efecte negative pot fi atenuate, autoritățile competente trebuie să respingă planul sau proiectul. Pe de altă parte, dacă EC demonstrează că nu vor exista efecte negative asupra integrității unui sit Natura 2000, proiectul poate fi aprobat. Articolul 6 alineatul (4) permite anumite excepții de la această regulă generală. Autorul propunerii de plan sau de proiect poate solicita aprobarea planului sau a proiectului în circumstanțe excepționale, cu condiția îndeplinirii condițiilor de la articolul 6 alineatul (4). Din cele de mai sus rezultă în mod clar faptul că procesul decizional se bazează pe principiul precauției. Accentul se pune pe demonstrarea obiectivă, cu dovezi de încredere, a faptului că nu vor exista efecte negative asupra sitului Natura 2000 în cauză; responsabilitatea de a demonstra că nu vor exista efecte negative îi revine autorului propunerii de plan sau de proiect. ( 46 ) Hotărârea C-127/02 a Curții Europene de Justiție.

50 C 213/ Figură Diagrama procedurii prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) (pe baza orientărilor metodologice ale Comisiei)

51 C 213/ Examinarea Prima etapă a procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (3) constă în a stabili dacă o EC este sau nu necesară, adică dacă planul sau proiectul poate avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura Dacă se poate stabili cu suficientă certitudine că planul sau proiectul respectiv nu este de natură să aibă un efect semnificativ, nici per se și nici în combinație cu alte planuri sau proiecte, atunci acesta poate fi aprobat fără a mai fi necesară nicio altă evaluare. Dacă însă există vreo îndoială cu privire la probabilitatea efectelor, trebuie efectuată o EC pentru ca potențialele efecte să poată fi studiate pe deplin. Acest lucru a fost confirmat de Curtea Europeană de Justiție în cauza Waddenzee (C-127/02), în care Curtea a concluzionat că: mecanismul de protecție a mediului prevăzut la articolul 6 alineatul (3) nu presupune că planul sau proiectul avut în vedere are în mod clar efecte semnificative asupra sitului vizat, ci pornește de la simpla prezumție că planul sau proiectul în cauză ar putea avea un astfel de efect. În cazul în care există îndoieli cu privire la lipsa unor efecte semnificative, trebuie efectuată o astfel de evaluare, ceea ce permite asigurarea efectivă a faptului că planurile sau proiectele cu efect negativ asupra sitului vizat nu sunt autorizate și contribuie, prin urmare, la atingerea obiectivelor generale ale Directivei privind habitatele. Motivele deciziei finale privind efectuarea unei EC trebuie să fie consemnate, trebuind să se prezinte suficiente informații pentru a susține concluzia la care s-a ajuns. Autorizația de mediu pentru un complex hidroenergetic Guvernul britanic a introdus un formular electronic de cerere denumit Listă de verificare pentru auditul de mediu al complexelor hidroenergetice în sprijinul examinării proiectelor potențiale încă din stadiul de planificare prealabilă. Lista de verificare îl ajută pe solicitant să identifice informațiile care trebuie transmise autorităților competente pentru a se putea evalua pe deplin impactul complexului hidroenergetic propus și îi oferă posibilitatea de a solicita consultanță inițială cu privire la proiectul planificat. Aceasta poate contribui la economisirea de timp și de resurse pentru proiectele care prezintă o probabilitate scăzută de a obține o autorizație. Solicitanților li se solicită în mod specific să completeze o listă de verificare care conține întrebări privind: 1. captarea apei și gestionarea debitului; 2. conservarea; 3. calitatea apei; 4. biodiversitatea și pescuitul; 5. gestionarea riscului de inundații; 6. navigația. Guvernul a emis și o serie de ghiduri pentru a veni în ajutorul dezvoltatorilor care depun cereri pentru complexe hidroenergetice pe firul apei. Aceste documente explică: modul în care Agenția de Mediu a Regatului Unit reglementează energia hidroelectrică; problemele de mediu care trebuie luate în considerare; modul recomandat de proiectare a unui sistem; modul în care se pot solicita permisele și autorizațiile necesare Conservarea Pentru informații suplimentare, a se vedea avizul nostru privind: Directiva-cadru privind apa, conservarea naturii și patrimoniul DA NU Complexul se află într-un sit de interes științific special (SISS) sau ar putea afecta un astfel de sit? (A se vedea nota 2a)

52 C 213/ Complexul se află într-o arie specială de conservare (ASC) sau ar putea afecta o astfel de arie? (A se vedea nota 2b) Complexul se află într-o arie de protecție specială (APS) sau ar putea afecta o astfel de arie? (A se vedea nota 2c) Complexul se află într-o rezervație naturală națională sau ar putea afecta o astfel de rezervație? (A se vedea nota 2d) Complexul se află într-o rezervație naturală locală sau ar putea afecta o astfel de rezervație? (A se vedea nota 2d) Complexul se află într-o zonă cu peisaj excepțional? (A se vedea nota 2e) Complexul se află într-un parc național? (A se vedea nota 2f) Complexul poate să afecteze o cascadă, o potecă deschisă publicului, o caracteristică de patrimoniu sau o arie de conservare? (A se vedea nota 2g) Au fost efectuate studii ecologice oficiale cu privire la acest sit? (A se vedea nota 2h) Complexul ține seama de speciile protejate care ar putea exista în interiorul sitului sau în apropierea acestuia? (A se vedea nota 2i) Evaluarea corespunzătoare De îndată ce s-a decis că este necesară o EC, aceasta trebuie efectuată înainte ca autoritatea competentă să decidă dacă va autoriza planul sau proiectul [conform Hotărârii Curții în cauza C-127/02 ( 47 )]. Termenul corespunzătoare înseamnă, în esență, că evaluarea trebuie să fie adecvată scopului său stabilit de Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele, și anume acela de a proteja speciile și tipurile de habitate pentru care a fost desemnat situl Natura 2000 în cauză. Corespunzătoare înseamnă, de asemenea, că evaluarea ar trebui să conducă la o concluzie motivată. În cazul în care raportul nu include o evaluare suficient de detaliată a efectelor asupra sitului Natura 2000 sau nu prezintă suficiente dovezi pentru formularea de concluzii clare cu privire la posibilitatea de afectare a integrității sitului, atunci evaluarea nu și-a atins scopul și nu poate fi considerată corespunzătoare în sensul articolului 6 alineatul (3). Acest lucru a fost confirmat de Curtea Europeană de Justiție, care a hotărât următoarele: Deși este adevărat că raportul elaborat de IREALP ( 48 ) arată că principalele perturbări care amenință fauna provin din distrugerea cuiburilor în cursul fazei de despădurire și din fragmentarea habitatului, acesta conține totuși numeroase constatări cu caracter preliminar și nu cuprinde concluzii definitive. Acest raport subliniază importanța efectuării progresive a evaluărilor, în special pe baza cunoștințelor și a datelor mai detaliate care pot apărea în cursul procesului de realizare a proiectului. Raportul menționat a fost conceput, de altfel, ca un prilej de a formula alte propuneri de îmbunătățire a bilanțului de mediu al operațiunilor preconizate. Din aceste elemente rezultă că raportul elaborat de IREALP nu poate fi considerat o evaluare corespunzătoare a efectelor lucrărilor în litigiu asupra ariei de protecție specială IT Din toate elementele de mai sus rezultă că atât studiul din 2000, cât și raportul din 2002 sunt caracterizate de lacune și de lipsa unor constatări și concluzii complete, precise și definitive, de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra ariei de protecție specială în cauză. Or, pentru ca autoritățile competente să fi fost în măsură să dobândească certitudinea necesară pentru a lua decizia de autorizare a lucrărilor respective, erau indispensabile constatări și concluzii de o asemenea natură. (Cauza C304/05, Comisia/Italia, punctele 46-73). ( 47 ) Hotărârea Curții în cauza C-127/02 Waddenvereniging și Vogelsbeschermingvereniging. ( 48 ) (Institutul de Cercetare pentru Ecologie și Economie Aplicate Regiunilor Alpine).

53 C 213/51 Curtea a subliniat, de asemenea, importanța utilizării celor mai bune cunoștințe științifice la momentul efectuării unei EC, cu scopul de a permite autorităților competente să concluzioneze cu suficientă certitudine că nu va fi afectată integritatea sitului. Curtea a considerat că trebuie identificate, făcând apel la cele mai relevante cunoștințe științifice în materie, toate aspectele planului sau ale proiectului care ar putea, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului respectiv. (C-127/02, punctul 54). Raportul de evaluare ar trebui, în special: să descrie detaliat proiectul sau planul pentru a se putea înțelege dimensiunea, amploarea și obiectivele acestuia; să descrie condițiile de bază și obiectivele de conservare ale sitului Natura 2000; să descrie toate efectele posibile care ar putea să apară; să analizeze interacțiunea dintre aceste caracteristici ale proiectului și necesitățile ecologice ale speciilor și tipurilor de habitate pentru care a fost desemnat situl, pentru a identifica potențialele efecte ale proiectului sau ale planului asupra sitului Natura 2000 și gradul de importanță al acestora; să explice modul în care vor fi evitate sau atenuate efectele respective, în măsura posibilului; să stabilească un calendar și mecanismele prin care vor fi asigurate, aplicate și monitorizate măsurile de atenuare; să conțină o listă de referință a tuturor surselor de informații. În cele din urmă, responsabilitatea efectuării și a fundamentării evaluării corespunzătoare, precum și a asigurării unei calități corespunzătoare a acesteia, îi revine autorului propunerii de proiect. Autoritățile sunt responsabile de asigurarea unei evaluări echitabile și complete a datelor prezentate în EC și de verificarea corectitudinii constatărilor privind efectele și importanța acestora, precum și de asigurarea faptului că nu vor exista efecte negative asupra integrității sitului Natura 2000 prin prisma obiectivelor sale de conservare. Evaluarea efectelor prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului Astfel cum s-a menționat mai sus, evaluarea trebuie să estimeze efectele posibile ale planului sau proiectului prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului. Ca cerință minimă, obiectivul de conservare trebuie să prevină orice deteriorare a speciilor și a habitatelor pentru care a fost desemnat situl. În cazul în care au fost stabilite obiective de conservare mai ambițioase în baza articolului 6 alineatul (1), atunci efectele potențiale ale planului sau ale proiectului trebuie să fie evaluate pe baza acestor obiective mai ambițioase. De exemplu, în cazul în care obiectivul este de a reface populația de pescăraș albastru până la un anumit nivel în decurs de 8 ani, trebuie să se evalueze dacă planul sau proiectul va împiedica această refacere, și nu doar dacă populația de pescăraș albastru va rămâne constantă. Formularul-tip Natura 2000 Pentru fiecare sit Natura 2000 au fost elaborate formulare-tip. Acestea conțin informații privind suprafața, reprezentativitatea și starea de conservare a habitatelor din interiorul sitului și o evaluare globală a valorii sitului pentru conservarea acestora. De asemenea, oferă informații privind speciile prezente, cum ar fi populația, statutul (permanent, reproductiv, de iernat, de popas în cursul migrației) și starea acestora, precum și valoarea sitului pentru speciile vizate ( 49 ). Stadiul de conservare al habitatelor și al speciilor din interiorul sitului Stadiul de conservare al unei specii sau al unui habitat nu trebuie confundat cu starea de conservare a respectivei specii sau a respectivului habitat. Stadiul de conservare se referă la stadiul speciilor sau al habitatului din întreaga sa arie de extindere naturală în UE și poate fi evaluat numai la un nivel mai înalt (de exemplu, național, biogeografic sau la nivelul UE). Starea de conservare se referă la starea unei anumite specii sau a unui habitat într-un anumit sit. Dacă starea este nesatisfăcătoare, este posibil ca autoritățile să fi decis să stabilească obiective de conservare mai ambițioase pentru specia sau habitatul respectiv din cadrul sitului, nu doar să prevină deteriorarea sa. La fiecare 6 ani, statele membre raportează cu privire la stadiul de conservare al habitatelor și al speciilor de pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 17 din Directiva privind habitatele. Pe baza acestor rapoarte naționale, Comisia elaborează un raport consolidat privind stadiul lor de conservare la nivel biogeografic și la nivelul UE ( 50 ). ( 49 ) Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 11 iulie 2011 privind formularul-tip pentru siturile NATURA 2000 [notificată cu numărul C(2011) 4892] (JO L 198, , p. 39). ( 50 )

54 C 213/ Planuri de gestionare a siturilor Natura 2000 Deși nu sunt obligatorii, Directiva privind habitatele recomandă elaborarea unor planuri de gestionare pentru stabilirea obiectivelor și a măsurilor de conservare necesare pentru atingerea acestor obiective în cadrul sitului, în conformitate cu necesitățile ecologice ale speciilor și ale habitatelor din cadrul acestuia. Planurile de gestionare sunt, prin urmare, o sursă neprețuită de informații privind Natura 2000 ( 51 ). Colectarea informațiilor necesare pentru EC Colectarea tuturor informațiilor necesare privind proiectul și situl Natura 2000 reprezintă o primă etapă importantă a evaluării corespunzătoare. Acesta este, de obicei, un proces iterativ. Dacă activitatea inițială de cercetare și analiză constată lacune majore de cunoștințe, atunci ar putea fi necesare mai multe anchete ecologice de referință și activități pe teren, cu scopul de a completa datele existente. Astfel cum s-a menționat anterior, este important ca EC să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe științifice în domeniu și să poată elimina toate îndoielile științifice rezonabile cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului vizat. Anchetele detaliate și activitățile de pe teren ar trebui să se concentreze asupra speciilor și a habitatelor pentru care a fost desemnat situl în cauză, care sunt sensibile la lucrările propuse. Gradul lor sensibilitate ar trebui analizat pe baza interacțiunilor potențiale între activitățile proiectului (tip, amploare, metode etc.) și habitatele și speciile în cauză (amplasare, necesități ecologice, zone vitale, comportament etc.). Studiile de teren trebuie să fie suficient de riguroase și de extinse în timp încât să ia în calcul variația semnificativă a condițiilor de mediu de la un anotimp la altul și chiar de la un an la altul. De exemplu, monitorizarea la fața locului a unei anumite specii timp de câteva zile pe parcursul iernii nu va capta și alte utilizări ale habitatului de către aceasta în alte perioade mai importante ale anului (de exemplu, pe parcursul sezonului de migrație sau de reproducere). Consultarea autorităților, a experților științifici, a oamenilor de știință și a organizațiilor de conservare din domeniul naturii în etapele incipiente ale procesului va contribui de asemenea la realizarea unei imagini complete a sitului, a speciilor/habitatelor existente și a tipului de efecte care trebuie analizate. Aceste organisme diferite pot să își dea avizul și cu privire la cele mai noi informații științifice disponibile despre sit și speciile/habitatele sale protejate de UE, precum și despre orice alte studii de referință și studii de teren suplimentare care ar putea fi necesare pentru evaluarea efectelor probabile ale proiectului. Identificarea efectelor negative După colectarea tuturor datelor de referință necesare, pot fi evaluate implicațiile planului sau ale proiectului pentru un sit Natura Descrierea potențialelor efecte negative ale proiectelor de instalații hidroelectrice, prezentate pe scurt în capitolul 3, ar trebui să contribuie la identificarea tipului de efecte care trebuie avute în vedere. Este evident că efectele fiecărui proiect sunt unice și trebuie evaluate separat în fiecare caz în parte. Această abordare este în conformitate cu Hotărârea în cauza Waddenzee (a se vedea mai sus): aprecierea importanței efectelor potențiale ale unui plan sau proiect trebuie realizată în lumina caracteristicilor și a condițiilor de mediu specifice ale sitului vizat de un astfel de plan sau proiect. Primul pas constă în analizarea integrală, pentru fiecare sit, a speciilor sau habitatelor protejate de UE pentru care a fost desemnat situl și care ar putea fi afectate, deci ar trebui să facă obiectul unei evaluări aprofundate suplimentare. Acest lucru este important deoarece fiecare specie și fiecare tip de habitat prezintă propriul ciclu de viață și propriile necesități de conservare. Efectele asupra lor variază de asemenea, de la un sit la altul, în funcție de starea lor de conservare și de condițiile de mediu de bază ale sitului respectiv. Pentru fiecare tip de efect identificat, evaluarea trebuie să analizeze și magnitudinea, tipul, amploarea, durata, intensitatea și momentul apariției efectului respectiv. EC mai implică și analizarea tuturor aspectelor planului sau proiectului care pot afecta situl. Fiecare dintre aceste elemente ar trebui examinat pe rând (de exemplu, nu numai barajul care urmează să fie construit, ci și noile drumuri de acces sau orice altă infrastructură planificată pentru barajul respectiv). De asemenea, ar trebui să se ia în considerare efectele potențiale pentru fiecare dintre speciile sau tipurile de habitate pentru care a fost desemnat situl (denumite adesea caracteristici-țintă sau caracteristici ). Efectele asupra diferitelor caracteristici trebuie analizate cumulat, dar și prin prima legăturilor dintre ele, pentru a se putea identifica interacțiunile dintre acestea. ( 51 )

55 C 213/53 Deși accentul ar trebui plasat asupra speciilor și a habitatelor de interes pentru UE care au justificat desemnarea sitului, nu trebuie să se piardă din vedere faptul că aceste caracteristici-țintă interacționează și cu alte specii și habitate, precum și cu mediul fizic, în moduri complexe. Prin urmare, este important să se examineze toate componentele esențiale ale structurii, funcționării și dinamicii ecosistemului. Orice modificare a acestor componente, oricât de mică, ar putea avea un efect negativ și asupra tipurilor de habitate și a speciilor prezente.

56 C 213/ Efectele ar trebui să fie anticipate cât mai precis posibil, iar baza acestor predicții ar trebui să fie clarificată și înregistrată în EC (prin urmare, ar trebui inclusă și o explicație clară a gradului de certitudine în predicția efectelor, întrucât aceasta este esențială evaluarea trebuie să poată conduce la concluzia că efectele se produc fără nicio îndoială științifică rezonabilă). La fel ca toate evaluările impactului asupra mediului, și EC trebuie să fie structurată în așa fel încât să garanteze obiectivitatea cât mai mare a predicțiilor, cu ajutorul unor criterii cuantificabile. Aceasta va facilita și sarcina de concepere a unor măsuri de atenuare care să poată contribui la eliminarea efectelor anticipate sau la reducerea lor până la un nivel nesemnificativ. În fine, la evaluarea efectelor potențiale este important să se țină seama de faptul că acestea pot apărea în oricare dintre fazele amenajării hidroenergetice, de la construcția inițială până la exploatare, gestionare, retehnologizare sau dezafectare. În consecință, efectele pot fi temporare sau permanente, interne sau externe sitului ori cumulate și pot surveni oricând în ciclul proiectului. Metode utilizate frecvent pentru anticiparea efectelor Evaluarea corespunzătoare ar trebui să aplice tehnici și metode bazate pe cele mai bune practici pentru estimarea amplorii efectelor. Pot fi realizate măsurători directe, de exemplu ale suprafețelor de habitat pierdute sau afectate ori ale pierderilor proporționale de populație din speciile vizate, de habitate și de comunități. Diagramele funcționale, de tip rețea și de sistem pot identifica lanțurile de efecte care rezultă în urma efectelor directe; efectele indirecte sunt numite efecte secundare, terțiare etc., în funcție de modul în care au survenit. Diagramele de sistem sunt mai flexibile decât cele de tip rețea în ceea ce privește ilustrarea interrelațiilor. Modelele predictive cantitative pot realiza previziuni matematice pe baza datelor și a ipotezelor privind forța și direcția efectelor. Modelele pot extrapola predicții consecvente cu datele anterioare și actuale (analiza tendințelor, scenarii, analogii care transferă informații din alte locuri relevante) și cu predicțiile intuitive. Abordările normative ale modelării urmează traseul invers, pornind de la rezultatul dorit pentru a evalua posibilitatea îndeplinirii acestor obiective de către proiectul propus. Modelarea predictivă joacă adeseori un rol important, întrucât principalele efecte survin adesea în urma modificării structurilor hidromorfologice, care conduc la modificări ale regimului de sedimentare, cu consecințe grave pentru biota subacvatică. Studiile la nivel de populație pot fi benefice pentru stabilirea efectelor, de exemplu, asupra nivelului populațiilor speciilor de păsări, lilieci sau mamifere marine. Sistemele de informații geografice (GIS) utilizate pentru a produce modele de relații spațiale, precum suprapuneri ale constrângerilor, sau pentru cartografierea regiunilor și a locurilor sensibile cu privire la pierderea habitatului. Sistemele GIS reprezintă o combinație de cartografiere computerizată, date provenite din hărțile stocate și un sistem de gestionare a bazelor de date care stochează atribute precum utilizarea terenului sau înclinația acestuia. Aceste sisteme permit afișarea, combinarea și analizarea cu rapiditate a variabilelor stocate. Informațiile din proiecte hidroenergetice anterioare similare pot fi utile, în special dacă s-au făcut predicții cantitative care au fost monitorizate pe parcursul exploatării. Se pot obține opinii și avize ale experților din experiență și din consultările anterioare pe marginea unor proiecte similare, precum și de la experții locali cu experiență și cunoștințe despre sit. Descriere și corelare: factorii fizici (de exemplu, debitul apei, curenții, substratul) pot fi corelați direct cu distribuția și abundența speciilor. Dacă pot fi prevăzute condițiile fizice viitoare, atunci poate fi posibilă anticiparea evoluțiilor viitoare ale habitatelor și ale populațiilor sau a reacțiilor speciilor și habitatelor. Analiza capacității implică identificarea pragului de stres sub care pot fi susținute populațiile și funcțiile ecosistemului. Aceasta implică identificarea factorilor care pot fi limitativi și necesită elaborarea unor ecuații matematice pentru a descrie capacitatea resursei sau a sistemului în raport cu pragul impus de fiecare factor limitativ. Adaptare după Orientările metodologice privind dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva privind habitatele Evaluarea potențialelor efecte cumulate Efectele cumulate reprezintă o parte esențială a evaluării. Nu numai că aceasta este o cerință legală, dar, de asemenea, poate avea implicații majore pentru plan sau proiect și pentru alte planuri sau proiecte ulterioare propuse pentru aceeași zonă. Acest aspect este deosebit de relevant pentru sectorul hidroenergetic, unde efectele cumulate ale unor instalații, chiar și de mici dimensiuni, pot fi inacceptabil de mari.

57 C 213/55 O serie de efecte modeste individuale pot fi considerate nesemnificative per se, dar atunci când sunt evaluate împreună pot avea un impact semnificativ. Articolul 6 alineatul (3) abordează acest aspect prin luarea în considerare a efectelor combinate cu cele ale altor planuri sau proiecte. Nu se precizează care alte planuri și proiecte intră în sfera de aplicare a acestei dispoziții, dar este clar că trebuie luate în considerare planurile sau proiectele care au fost finalizate (adică infrastructurile deja existente) și aprobate. În acest sens pot fi utile informațiile disponibile în planurile de management al bazinelor hidrografice (PMBH) prevăzute de DCA, precum și orice planuri de gestionare elaborate pentru siturile Natura 2000 relevante. Trebuie să se înțeleagă că, atunci când analizează posibilitatea unui plan sau proiect propus, un stat membru nu creează o prezumție în favoarea altor planuri sau proiecte similare care ar putea fi propuse în viitor. Dimpotrivă, dacă unul sau mai multe proiecte au fost deja aprobate într-o anumită zonă, acest lucru poate avea efectul de a reduce pragul ecologic pentru planurile sau proiectele viitoare din zona respectivă. De exemplu, dacă o serie proiecte de instalații hidroelectrice din cadrul sau din jurul siturilor Natura 2000 sunt depuse unul după altul, la evaluarea primului proiect s-ar putea concluziona că acesta nu va afecta situl, în timp ce al doilea și al treilea proiect ar putea să nu fie aprobate deoarece efectele lor, combinate cu cele ale proiectului anterior, vor fi suficient de însemnate pentru a afecta integritatea sitului. În acest context, este important ca proiectele hidroenergetice să fie analizate strategic și în combinație pe o arie geografică destul de largă, și nu ca proiecte individuale și izolate. Evaluarea efectelor cumulate ar trebui să ia în considerare toate centralele hidroelectrice și toate celelalte amenajări din zona de captare, indiferent dacă acestea sunt situate în interiorul sau în afara unui sit Natura Sarcina de a identifica efectele cumulate ar trebui, în mod ideal, să se efectueze în strânsă colaborare cu autoritățile competente, care au acces la informații despre alte planuri și proiecte care trebuie luate în considerare. De asemenea, ar trebui să se consulte informațiile conținute în planurile de management al bazinelor hidrografice prevăzute de DCA, deoarece acestea compilează informații privind toate presiunile și efectele asupra mediului acvatic de la nivelul întregului bazin hidrografic. Evaluarea potențialelor efecte cumulate trebuie să utilizeze date de referință solide și să nu se bazeze doar pe criterii calitative. De asemenea, acestea ar trebui să fie o parte integrantă a evaluării globale și să nu fie tratate ca o problemă secundară la finalul procesului de evaluare. Stabilirea importanței efectelor Odată ce efectele au fost identificate (a se vedea și secțiunea 4.7), este necesară o evaluare a importanței lor ( 52 ) pentru speciile și habitatele prezente în cadrul sitului, prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului. La evaluarea importanței efectelor pot fi luați în considerare următorii parametri: parametrii cantitativi ai caracteristicii-țintă (adică ai speciei sau ai tipului de habitat pentru care a fost desemnat situl): de exemplu, suprafața de habitat care se pierde pentru specia sau suprafața pierdută din tipul de habitat respectiv. Pentru unele dintre acestea, trebuie considerată un efect semnificativ chiar și pierderea unor unități individuale sau a unei proporții minore din zona de răspândire într-un anumit sit Natura 2000 (de exemplu, în cazul tipurilor de habitate și al speciilor prioritare). Pentru altele, pragul de importanță poate fi mai ridicat. Din nou, importanța efectelor depinde de speciile și tipurile de habitate, de starea lor de conservare în cadrul sitului respectiv, precum și de evoluția lor prospectivă; parametrii calitativi ai caracteristicii-țintă: independent de parametrii cantitativi, importanța efectelor trebuie să ia în considerare calitatea manifestării caracteristiciițintă. De exemplu, poate fi vorba despre: singurul sit dintr-o anumită regiune sau țară care prezintă această caracteristicățintă (adică respectiva caracteristică poate fi prezentă din abundență în cadrul unui anumit sit, însă acesta este singurul loc în care se manifestă și este protejată); un sit cu o răspândire importantă a speciilor (de exemplu, o zonă de răspândire primară, zone de popas mai extinse etc.); un sit în care specia se află la limita ariei sale de răspândire existente (având în vedere posibilele influențe ale schimbărilor climatice în viitor); importanța sitului pentru biologia speciilor, de exemplu ca loc de reproducere (locuri de cuibărit, zone de reproducere etc.), ca habitat de hrănire, ca loc de adăpost, ca parte a rutei de migrație sau ca loc de escală; funcțiile și structuri ecologice necesare pentru menținerea caracteristicilor-țintă și, prin urmare, a integrității sitului. ( 52 ) Termenul importanță se referă aici la importanța efectelor. Acesta nu trebuie confundat cu etapa de examinare, care pune accentul pe probabilitatea apariției unor efecte semnificative.

58 C 213/ Dacă există îndoieli sau diferențe de opinie cu privire la nivelul de importanță, cel mai important este să se ajungă la un consens în rândul experților relevanți, de exemplu al specialiștilor regionali și/sau naționali în domeniul caracteristiciițintă afectate. Stabilirea nivelului de afectare a integrității sitului După ce efectele proiectului au fost anticipate cu cea mai mare precizie posibilă, iar nivelul lor de importanță a fost evaluat și toate posibilele măsuri de atenuare au fost analizate, evaluarea corespunzătoare trebuie să concluzioneze dacă acestea vor afecta sau nu integritatea sitului Natura Termenul integritate face trimitere în mod clar la integritatea mediului. Integritatea sitului poate fi definită în mod util drept suma structurii ecologice, a funcției și a proceselor ecologice ale sitului de pe întreaga sa zonă de răspândire sau drept suma habitatelor, a complexului de habitate și/sau a populațiilor de specii pentru care a fost desemnat situl respectiv. Un sit poate fi descris ca având un nivel ridicat de integritate dacă se realizează potențialul inerent de îndeplinire a obiectivelor de conservare ale sitului, se menține capacitatea sa de autoregenerare și autoreînnoire în condiții dinamice și se necesită un sprijin minim de gestionare externă. Dacă un plan sau un proiect afectează aspectul vizual al calității estetice a sitului sau produce efecte semnificative asupra altor tipuri de habitate sau specii decât cele pentru care a fost desemnat situl Natura 2000, acest lucru nu poate fi considerat un efect negativ în sensul articolului 6 alineatul (3). Pe de altă parte, dacă una dintre speciile sau unul dintre tipurile de habitate pentru care a fost desemnat situl respectiv este afectat în mod semnificativ, atunci este implicit afectată integritatea sitului. Expresia integritatea sitului indică faptul că accentul se pune chiar pe situl respectiv. Astfel, daunele cauzate sitului, parțial sau integral, nu pot fi justificate prin argumentul că stadiul de conservare al tipurilor de habitate și al speciilor pe care le găzduiește acesta va rămâne în general favorabil pe teritoriul european al statului membru în cauză. În practică, evaluarea integrității sitului ar trebui să se concentreze în special pe răspunsul la întrebarea dacă proiectul împiedică sau nu îndeplinirea obiectivelor de conservare ale sitului și dacă: determină modificări ale funcțiilor ecologice semnificative necesare pentru caracteristicile-țintă (adică pentru specia sau tipul de habitat pentru care a fost desemnat situl); reduce în mod semnificativ zona de răspândire a habitatelor din tipul respectiv (inclusiv a celor cu o calitate mai slabă) sau viabilitatea populațiilor din speciile care reprezintă caracteristici-țintă ale sitului respectiv; reduce diversitatea sitului; conduce la fragmentarea sitului; conduce la pierderea sau la reducerea caracteristicilor esențiale ale sitului (de exemplu, a vegetației arboricole, a inundațiilor anuale periodice) de care depinde starea caracteristicilor-țintă; provoacă mortalitate în rândul speciilor-țintă. Introducerea măsurilor de eliminare a efectelor negative Dacă la evaluarea unui plan sau a unui proiect de amenajare hidroenergetică în baza articolului 6 din Directiva privind habitatele se identifică o serie de efecte negative asupra unui sit Natura 2000, nu este obligatoriu ca planul sau proiectul să fie respins în mod automat. În funcție de gravitatea efectelor potențiale, este posibil să se introducă măsuri (suplimentare) de atenuare care le vor elimina sau, cel puțin, le vor reduce până la un nivel nesemnificativ, dacă astfel de măsuri de protecție nu au fost deja incluse în proiect. Abordarea atenuării Preferință Evitarea impacturilor la sursă Maximă Reducerea impacturilor la sursă Atenuarea impacturilor asupra sitului Atenuarea impacturilor la destinație Minimă La fel ca evaluarea propriu-zisă a impactului, identificarea măsurilor de atenuare trebuie să se bazeze pe o înțelegere solidă a speciilor/habitatelor în cauză și pe dialogul dintre autorul propunerii, autoritatea competentă și experții în conservare.

59 C 213/57 Măsurile de atenuare pot să implice modificări ale dimensiunii, amplasamentului, proiectării și tehnologiei folosite de planul sau proiectul hidroenergetic (de exemplu, prevenirea obstacolelor din calea migrației și/sau a rănirii peștilor din cauza turbinelor). Ele pot lua și forma unor ajustări temporare în timpul etapelor de construcție sau de exploatare (de exemplu, evitarea poluării apei dacă în aval se află părți sau populații sensibile ale speciilor-țintă). A se vedea capitolul 3 pentru mai multe informații despre măsurile potențiale de atenuare pentru energia hidroelectrică. Pentru fiecare măsură de atenuare propusă, este important: să se explice modul în care va împiedica sau va reduce la un nivel nesemnificativ efectele negative cunoscute asupra sitului; să se aducă dovezi privind modul în care va fi asigurată și pusă în aplicare și de către cine; să se aducă dovezi pentru nivelul de încredere în succesul potențial al măsurii; să se prezinte un calendar de aplicare, raportat la plan sau la proiect; să se aducă dovezi privind modul în care va fi monitorizată măsura și modul în care vor fi introduse măsuri suplimentare dacă atenuarea se va dovedi insuficientă. După identificarea și detalierea măsurilor de atenuare adecvate, planul sau proiectul poate fi aprobat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 (Directiva privind habitatele), cu condiția ca măsurile de atenuare: (1) să asigure obținerea unor efecte nesemnificative prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului; și (2) să fie puse în aplicare ca parte intrinsecă a proiectului. Dacă totuși există încă un efect rezidual semnificativ asupra sitului chiar și după introducerea măsurilor de atenuare, trebuie analizate soluții alternative (de exemplu, o amplasare diferită a proiectului, amenajarea la o altă scară sau conform unui alt concept sau procese alternative). Dacă nu există astfel de alternative, planul sau proiectul poate fi totuși aprobat în cazuri excepționale, cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4) și a adoptării de măsuri adecvate care să compenseze efectele negative semnificative rămase, astfel încât rețeaua Natura 2000 să fie nu compromisă Concluziile evaluării corespunzătoare În funcție de concluziile EC, rămâne la latitudinea autorităților naționale competente să aprobe sau nu planul sau proiectul. Autoritățile responsabile pot face acest lucru doar după ce au constatat că nu va fi afectată integritatea sitului. În cazul în care concluziile sunt pozitive, în sensul că nu rămân îndoieli științifice rezonabile cu privire la lipsa efectelor asupra sitului, autoritățile competente pot aproba planul sau proiectul în cauză. Prin urmare, accentul cade pe demonstrarea lipsei efectelor și nu pe prezența acestora, ceea ce reflectă principiul precauției (cauza C-157/96). Acest lucru a fost confirmat de o serie de hotărâri ale CEJ. În cauza Waddenzee (C-127/02), Curtea a confirmat că autorizarea planului sau a proiectului [ ] poate fi acordată numai cu condiția ca autoritățile naționale competente să fi dobândit certitudinea că acesta nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv. În cazul în care există îndoieli cu privire la lipsa unor efecte negative asupra integrității sitului în legătură cu planul sau proiectul avut în vedere, autoritatea competentă va fi nevoită să nu acorde autorizarea. Cu alte cuvinte, ele trebuie să fi stabilit cu certitudine, fără să existe nicio îndoială științifică rezonabilă, că acesta nu va afecta integritatea sitului respectiv. Evaluarea corespunzătoare și concluziile acesteia trebuie să fie consemnate în mod clar. Raportul trebuie să fie suficient de detaliat pentru a demonstra modul în care s-a ajuns la concluzia finală și motivele științifice pe care se bazează aceasta Excepțiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) Articolul 6 alineatul (4) prevede excepții de la norma generală de la articolul 6 alineatul (3). Procedura nu este automată; este la latitudinea autorului propunerii de proiect sau plan să decidă dacă dorește să solicite excepția sau nu. Articolul 6 alineatul (4) stabilește condițiile care trebuie îndeplinite în astfel de cazuri și pașii care trebuie urmați pentru ca autoritatea națională competentă să poată autoriza un plan sau un proiect care a fost evaluat ca având efecte negative asupra integrității unui sit în temeiul articolului 6 alineatul (3). Articolul 6 alineatul (4) impune autorităților competente să asigure îndeplinirea următoarelor condiții înainte de a lua o decizie cu privire la autorizarea unui plan sau a unui proiect care poate avea un efect negativ asupra unui sit: Alternativa înaintată spre aprobare este cea mai puțin nocivă pentru habitate, specii și integritatea unui sit Natura 2000, și nu există nicio alternativă fezabilă care nu ar afecta integritatea sitului. Există motive cruciale de interes public major pentru autorizarea planului sau a proiectului.

60 C 213/ Au fost adoptate toate măsurile compensatorii necesare pentru a asigura protecția coerenței generale a rețelei Natura Ordinea în care sunt examinate aceste condiții este importantă, întrucât fiecare etapă o determină pe următoarea. Dacă se constată, de exemplu, că există o alternativă la planul sau proiectul în cauză, atunci nu este necesar să se investigheze dacă planul sau proiectul inițial este de interes public major sau să se elaboreze măsuri compensatorii corespunzătoare, întrucât planul sau proiectul nu poate fi autorizat dacă există o alternativă viabilă. Demonstrarea lipsei soluțiilor alternative Căutarea unor alternative poate fi un proces relativ îndelungat și trebuie să fie corelată cu obiectivele de interes public ale planului sau proiectului. Aceasta poate presupune amplasamente alternative, amenajarea la o altă scară sau conform unui alt concept, metode de construcție diferite, procese sau abordări diferite de producere a energiei din surse regenerabile. Această cerință este strâns legată și de articolul 4 alineatul (7) litera (d) din DCA, care impune autorităților să se asigure că nu există o opțiune de mediu mai bună ( 53 ). Deși cerința privind căutarea unor alternative se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (4), în practică este util ca responsabilul cu planificarea să ia în considerare toate alternativele posibile într-o etapă cât mai incipientă, la planificarea inițială a proiectului amenajării. Dacă în această etapă se descoperă o alternativă corespunzătoare care nu este de natură să aibă un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000, atunci proiectul poate fi aprobat imediat, fără a mai fi necesară o EC (deși ar putea fi totuși necesară o altă evaluare de mediu). Dacă însă proiectul face obiectul unei EC care concluzionează că este inevitabil un efect negativ asupra integrității sitului, autoritatea competentă trebuie să stabilească dacă există soluții alternative. Trebuie analizate toate alternativele fezabile, în special performanța lor relativă raportată la obiectivele de conservare ale sitului Natura 2000 și la integritatea acestuia. Dacă există o soluție alternativă fezabilă care să îndeplinească obiectivele proiectului, aceasta ar trebui să facă, de asemenea, obiectul unei noi evaluări corespunzătoare, dacă este de natură să producă un efect semnificativ asupra aceluiași sit sau a altui sit Natura În general, dacă alternativa este similară propunerii inițiale, noua evaluare poate să extragă numeroase informații necesare din prima EC. Motive cruciale de interes public major În lipsa unor soluții alternative sau dacă soluțiile alternative au efecte mai negative în ceea ce privește obiectivele de conservare sau integritatea sitului în cauză, autoritățile competente trebuie să analizeze dacă există motive cruciale de interes public major ( 54 ) care justifică autorizarea planului sau a proiectului în pofida faptului că acesta ar putea să afecteze integritatea unuia sau a mai multor situri Natura Noțiunea de motive cruciale de interes public major nu este definită în directivă. Din formularea textului rezultă însă clar că, pentru ca un plan sau proiect să fie autorizat în baza articolului 6 alineatul (4), acesta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele trei condiții: să fie de interes public din formulare reiese în mod clar faptul că numai interesele de ordin public pot contrabalansa obiectivele de conservare prevăzute de directivă. Astfel, proiectele realizate de organisme private pot fi luate în considerare doar dacă se demonstrează interesul public pe care îl servesc (cauza C-182/10, Solvay și alții, punctele 71-79); trebuie să existe motive cruciale pentru realizarea planului sau a proiectului cruciale însemnând clar în acest context că proiectul este esențial pentru societate, nu numai dezirabil sau util; planul sau proiectul trebuie să fie de interes major cu alte cuvinte, trebuie să se demonstreze că realizarea planului sau a proiectului este chiar mai importantă decât protejarea sitului Natura 2000 în cauză în conformitate cu obiectivele sale de conservare. Este clar că nu este suficient orice tip de interes public de natură socială sau economică, mai ales privit în raport cu ponderea specifică a intereselor protejate de directivă (de exemplu, a se vedea considerentul 4, care face trimitere la patrimoniul natural al Comunității ). Pare, de asemenea, rezonabil să se presupună că interesul public poate fi major numai dacă este un interes pe termen lung; interesele economice pe termen scurt sau alte interese care ar genera numai avantaje pe termen scurt pentru societate nu sunt suficiente pentru a contrabalansa interesele de conservare pe termen lung protejate de directivă. ( 53 ) A se vedea ghidul SCI nr. 20. ( 54 ) Această noțiune este folosită și la articolul 4 alineatul (7) din DCA.

61 C 213/59 Trebuie precizat că aceste condiții privind un interes public major sunt și mai stricte în cazul unui plan sau al unui proiect care ar putea afecta integritatea unui sit Natura 2000 care adăpostește tipuri de habitate și/sau specii prioritare, dacă acestea sunt afectate. Motivele cruciale de interes public major pot fi acceptate numai dacă vizează: sănătatea umană și siguranța publică; sau consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu; sau alte motive cruciale, în cazul în care Comisia a emis un aviz înainte de aprobarea planului sau a proiectului. Măsuri compensatorii Dacă nu există alternative și există motive cruciale de interes public major, înainte ca proiectul să poată fi demarat, autoritățile trebuie să se asigure că se adoptă și se aplică măsuri compensatorii. Măsurile compensatorii sunt, prin urmare, măsuri adoptate în ultimă instanță și sunt utilizate numai atunci când decizia a fost luată în condițiile descrise mai sus.

62 C 213/ În sens strict, măsurile compensatorii sunt independente de proiect și, de regulă, sunt puse în aplicare în afara zonei proiectului. Ele trebuie să poată compensa în totalitate daunele provocate sitului și caracteristicilor-țintă ale acestuia și să fie suficiente pentru a asigura protecția coerenței globale a rețelei Natura Pentru a asigura protecția coerenței globale a rețelei Natura 2000, măsurile compensatorii propuse pentru un plan sau proiect trebuie, în special: să contribuie la conservarea tipurilor de habitate și a speciilor afectate din regiunea biogeografică în cauză sau din aceeași arie, rută de migrație sau zonă de hibernare a speciilor din statul membru vizat; să ofere funcții comparabile cu cele care au justificat selectarea sitului inițial, în special în ceea ce privește distribuția geografică adecvată; să vină în completarea sarcinilor curente prevăzute de directivă cu alte cuvinte, ele nu se pot substitui angajamentelor existente, cum ar fi aplicarea planurilor de gestionare pentru rețeaua Natura În conformitate cu orientările existente ale Comisiei, măsurile compensatorii instituite în baza articolului 6 alineatul (4) pot să constea în una sau mai multe dintre următoarele: recrearea unui habitat comparabil sau îmbunătățirea biologică a unui habitat degradat în cadrul unui sit desemnat existent, cu condiția ca aceasta să depășească obiectivele de conservare ale sitului și să nu afecteze alte caracteristici vizate de rețeaua Natura 2000 din situl respectiv; recrearea unui habitat comparabil sau îmbunătățirea biologică a unui habitat degradat în afara unui sit desemnat care să fie inclus ulterior în rețeaua Natura 2000; adăugarea la rețeaua Natura 2000 a unui nou sit de o calitate și o stare comparabile sau mai bune decât cele ale sitului inițial ( 55 ). Tipurile de habitate și speciile afectate trebuie cel puțin să fie compensate în proporții comparabile, însă având în vedere riscurile ridicate și incertitudinea științifică implicată în încercarea de recreare sau refacere a habitatelor degradate, este foarte recomandat să se aplice rapoarte cu mult peste 1:1, cu scopul de a se asigura faptul că măsurile respective oferă compensațiile necesare. Statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită atunci când efectele negative ale unui plan sau proiect sunt resimțite în habitate naturale vulnerabile sau în habitatele naturale ale speciilor care au nevoie de mult timp pentru a-și redobândi aceeași funcție ecologică. În cazul anumitor habitate și specii, este posibil ca pierderile să nu fie compensate într-un interval de timp rezonabil, având în vedere că dezvoltarea acestora poate dura decenii întregi. În plus, unele tipuri de habitate și habitatele anumitor specii nu pot fi compensate deloc, deoarece caracteristicile lor ecologice nu pot fi simulate sau create artificial. Prin urmare, autorii oricăror noi propuneri de amenajări hidroenergetice ar trebui să se informeze cu privire la posibilitățile de compensare pentru anumite tipuri de habitate și specii cu mult timp înainte de a demara planul sau proiectul. În fine, măsurile compensatorii ar trebui să fie în vigoare și pe deplin funcționale înainte de demararea planului sau a proiectului. Acest lucru poate contribui la amortizarea efectelor negative asupra speciilor și a habitatelor, oferindu-le amplasamente alternative adecvate în zona de compensare. Dacă acest lucru nu se poate realiza pe deplin, autoritățile competente ar putea solicita compensații suplimentare pentru pierderile intermediare care s-ar înregistra între timp. Informațiile privind măsurile compensatorii ar trebui să fie transmise Comisiei de îndată ce au fost adoptate în procesul de planificare, pentru ca aceasta, în calitatea sa de gardian al tratatelor, să poată evalua dacă dispozițiile directivei sunt aplicate corect. ( 55 ) Această adăugare trebuie să fie desemnată în mod oficial de autoritățile statului membru după aprobarea Comisiei Europene.

63 C 213/61 ABREVIERI EC Evaluare corespunzătoare, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele CAA Corp artificial de apă, în sensul DCA CEJ Curtea Europeană de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene CJUE) eu/jcms/jcms/j_6/ro/ AEM Agenția Europeană de Mediu ( EIM Evaluarea impactului proiectelor asupra mediului UE Uniunea Europeană (UE-28) SCC Stadiu corespunzător de conservare obiectivul principal al Directivei privind habitatele CAPM Corp de apă puternic modificat, în sensul DCA SEB Stare ecologică bună obiectivul principal al Directivei-cadru privind apa Natura 2000 Situri desemnate în baza Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările (psic, SIC, ASC și APS) și incluse în rețeaua Natura 2000 ONG-uri Organizații neguvernamentale PIC Proiecte de interes comunitar psic propunere de sit de importanță comunitară, adresată Comisiei PMBH Plan de management al bazinului hidrografic, în conformitate cu Directiva-cadru privind apa ASC Arie specială de conservare cu măsurile de conservare necesare aplicate SIC Sit de importanță comunitară aprobat de Comisie FT Formular-tip pentru un sit Natura 2000 ESM Evaluare strategică de mediu a planurilor și a programelor APS Arie de protecție specială desemnată în baza Directivei privind păsările DCA Directiva-cadru privind apa

64 C 213/ Comunicarea Comisiei Infrastructurile de transport al energiei și legislația UE privind natura (2018/C 213/02) CUPRINS DESPRE PREZENTUL DOCUMENT Scop Structura și conținutul Natura documentului O INFRASTRUCTURĂ ENERGETICĂ REÎNNOITĂ PENTRU EUPA Necesitatea unei infrastructuri energetice reînnoite în Europa Provocări legate de infrastructură Rețelele electrice și stocarea energiei electrice Rețelele de gaze naturale și stocarea acestora Infrastructurile de transport și rafinare a țițeiului și olefinei Captarea, transportul și stocarea CO 2 (CSC) Tipul instalațiilor de transport și distribuție aflate în uz Instalațiile de transport și distribuție a gazelor și petrolului Instalațiile de transport și distribuție a energiei electrice Proiecte de interes comun (PIC) LEGISLAȚIA UE PRIVIND NATURA Introducere Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele Gestionarea și protecția siturilor Natura Adoptarea de măsuri pozitive de conservare și asigurarea nedeteriorării Procedura de autorizare a planurilor și a proiectelor care afectează siturile Natura Dispoziții privind protecția speciilor IMPACTUL POSIBIL AL INSTALAȚIILOR DE TRANSPORT AL ENERGIEI ASUPRA REȚELEI NATURA 2000 ȘI A SPECII LOR PTEJATE PRIN LEGISLAȚIA UE Introducere Necesitatea unei abordări de la caz la caz O imagine de ansamblu a impacturilor potențiale asupra speciilor și a habitatelor protejate prin legislația UE Pierderea, degradarea sau fragmentarea habitatelor Perturbări și strămutări Pagina

65 C 213/ Riscul de coliziune și electrocutare Efectele de barieră Distincția dintre efectele semnificative și cele nesemnificative Efectele cumulative IMPACTURILE POTENȚIALE ALE INFRASTRUCTURILOR REȚELEI ELECTRICE ASUPRA PĂSĂRILOR SĂLBATICE Introducere Infrastructurile rețelei electrice Impacturile potențial negative ale infrastructurii de energie electrică asupra păsărilor sălbatice Electrocutarea Coliziunea Pierderea și fragmentarea habitatelor Perturbări/Strămutări Câmpurile electromagnetice Efecte potențial pozitive ale infrastructurilor de energie electrică asupra păsărilor sălbatice MĂSURI DE ATENUARE POTENȚIALE ÎN CAZUL INFRASTRUCTURILOR REȚELEI ELECTRICE CARE AFECTEAZĂ PĂ SĂRILE SĂLBATICE Ce sunt măsurile de atenuare? Măsuri potențiale de atenuare a efectelor negative ale planurilor sau proiectelor de energie electrică asupra speciilor de păsări sălbatice Adoptarea unor măsuri proactive la nivelul planificării Analizarea măsurilor potențiale de atenuare și prevenire la nivel de proiect Recomandări tehnice detaliate pentru măsurile corective și de atenuare Atenuarea riscului de electrocutare Atenuarea riscului de coliziune IMPORTANȚA ADOPTĂRII UNEI ABORDĂRI STRATEGICE PENTRU PLANIFICARE Beneficiile unei planificări integrate Găsirea unor locuri potrivite pentru instalațiile de transport al energiei Căutarea unor modalități de raționalizare a procedurilor de autorizare pentru instalațiile de transport al energiei Planificarea, stabilirea unor foi de parcurs și delimitarea domeniului evaluărilor într-o fază timpurie Integrarea timpurie și efectivă a evaluărilor de mediu și a altor cerințe de mediu Coordonarea procedurală și termene Calitatea rapoartelor Cooperarea transfrontalieră Participarea timpurie și efectivă a publicului larg... 99

66 C 213/ PCEDURA DE AUTORIZARE PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 6 DIN DIRECTIVA PRIVIND HABITATELE Introducere Domeniul de aplicare al procedurii de autorizare prevăzute la articolul O procedură pe etape pentru efectuarea evaluărilor corespunzătoare Etapa 1: examinarea Etapa 2: evaluarea corespunzătoare Etapa 3: aprobarea sau respingerea planului sau a proiectului având în vedere concluziile evaluării corespunzătoare Procedura de derogare în temeiul articolului 6 alineatul (4) INFRASTRUCTURILE DE TRANSPORT AL ENERGIEI ÎN MEDIUL MARIN O imagine de ansamblu a infrastructurilor energetice actuale în apele marine ale UE Petrol și gaze Instalații offshore de energie eoliană, energie a valurilor și energie maremotrică Captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC) Rețele de transport Perspective pentru viitor Rețeaua NATURA 2000 în mediul marin Protecția mediului, a habitatelor și a speciilor marine Măsuri de sprijin și surse utile de informații Impacturi potențiale și abordări referitoare la atenuare Instalarea Exploatarea Dezafectarea Efecte cumulative Măsuri de atenuare potențiale Importanța planificării strategice REFERINȚE ANEXA 1 INIȚIATIVE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE ANEXA 2 LISTA PRIORITARĂ SISTEMATICĂ A IMPACTURILOR INTERACȚIUNILOR DINTRE PĂSĂRI ȘI LINIILE ELECTRICE (BIRDLIFE, 2013) ANEXA 3 SINTEZA ELEMENTELOR DE PBĂ REFERITOARE LA IMPACTUL LINIILOR ELECTRICE ASUPRA NIVELULUI POPULAȚIEI SPECIILOR DE PĂSĂRI PERICLITATE LA NIVEL MONDIAL (UICN, 2012) ANEXA 4 EXEMPLE DE IMPACTURI ALE LINIILOR ELECTRICE ASUPRA METAPOPULAȚIILOR CE APARȚIN SPECIILOR ENUMERATE ÎN ANEXA I LA DIRECTIVA PRIVIND PĂSĂRILE ANEXA 5 LISTA PPUSĂ A SPECIILOR PRIORITARE PENTRU PREVENIREA ȘI ATENUAREA IMPACTULUI LINIILOR ELEC TRICE ÎN UE ANEXA 6 COMPARAREA PCEDURILOR ÎN CADRUL UNEI EVALUĂRI CORESPUNZĂTOARE (EC), AL UNEI EVALUĂRI A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI (EIM) ȘI AL UNEI EVALUĂRI STRATEGICE DE MEDIU (ESM)

67 C 213/65 DESPRE PREZENTUL DOCUMENT Scop În luna noiembrie 2010, Comisia Europeană a publicat comunicarea intitulată Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate. Comunicarea arată necesitatea consolidării semnificative a infrastructurilor de transport al energiei pentru asigurarea unei energii sigure, durabile și accesibile în întreaga Europă, cu reducerea în paralel a emisiilor de CO 2. Noul Regulament TEN-E (UE) nr. 347/2013 instituie un cadru UE pentru planificarea și implementarea infrastructurii energetice în Uniunea Europeană. Regulamentul definește nouă coridoare prioritare strategice privind infrastructura în domeniile energiei electrice, gazelor și petrolului și trei domenii tematice prioritare la nivelul Uniunii pentru autostrăzile de energie electrică, rețelele inteligente și rețelele de transport al dioxidului de carbon. Regulamentul introduce, de asemenea, un proces transparent și favorabil incluziunii pentru identificarea și selecționarea proiectelor concrete de interes comun (PCI) care sunt necesare pentru implementarea coridoarelor prioritare. La fel ca toate activitățile de dezvoltare întreprinse în UE, infrastructurile de transport al energiei trebuie să respecte pe deplin politica de mediu a UE, inclusiv Directiva privind habitatele și Directiva privind păsările (directivele UE privind natura). Prezentul document oferă orientări privind cele mai bune modalități de a realiza acest lucru în practică. Documentul acordă o atenție deosebită aplicării corecte a procedurii de autorizare în temeiul articolului 6 din Directiva privind habitatele, care prevede că, înainte de a fi autorizate, toate planurile și proiectele care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra unui sit din rețeaua Natura 2000 sunt supuse unei evaluări corespunzătoare. Documentul abordează, de asemenea, cerințele pentru protecția speciilor în cadrul unui peisaj terestru extins. Siturile Natura 2000 nu sunt desemnate drept zone interzise, nefiind exclusă dezvoltarea unor noi proiecte. Proiectele trebuie însă realizate într-un mod care să protejeze speciile rare și pe cale de dispariție, precum și tipurile de habitat pentru care a fost desemnat situl. Adesea, acest lucru poate fi realizat printr-o planificare atentă, printr-un dialog constructiv și favorabil incluziunii și, dacă este cazul, prin utilizarea unor măsuri de atenuare adecvate. Aceste măsuri ar trebui să elimine sau să prevină de la bun început orice eventual impact negativ al proiectelor individuale, precum și impactul cumulativ asupra obiectivelor de conservare ale sitului. Prezentul document este destinat în principal dezvoltatorilor de proiecte, operatorilor sistemului de transport (OTS) și autorităților responsabile de autorizarea planurilor și a proiectelor de transport al energiei. Acesta ar trebui însă să prezinte interes și pentru consultanții care efectuează evaluări ale impactului, pentru administratorii siturilor Natura 2000, pentru ONG-uri și pentru orice alți practicieni interesați sau implicați în planificarea, conceperea, implementarea sau aprobarea planurilor și a proiectelor de infrastructură energetică. Documentul este menit să le ofere acestora o imagine de ansamblu a implicațiilor propunerilor privind infrastructurile energetice asupra siturilor Natura 2000 și a speciilor și habitatelor protejate prin legislația UE, precum și modalități de a atenua eventualele efecte negative. Prezentul document ar putea fi util și în cadrul procedurilor de evaluare desfășurate în temeiul Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului și al Directivei privind evaluarea strategică de mediu în ceea ce privește planurile și proiectele de transport al energiei pentru care se stabilește că nu este necesară evaluarea corespunzătoare a impactului lor asupra rețelei Natura Domeniul de aplicare Prezentul document oferă orientări și bune practici privind instalarea, exploatarea și dezafectarea instalațiilor de transport și distribuție de energie electrică, gaze și petrol care afectează siturile Natura 2000 și speciile protejate în temeiul directivelor UE privind habitatele și păsările în cadrul unui peisaj terestru extins. Documentul se concentrează asupra infrastructurilor de transport al energiei și nu asupra instalațiilor de producere a energiei, cum ar fi platformele petroliere, barajele hidroelectrice, turbinele eoliene, centralele electrice etc. Printre tipurile de infrastructuri de transport al energiei care au fost abordate se numără conductele de gaz și de petrol, cablurile de transport al energiei electrice de înaltă și medie tensiune și instalațiile de distribuție a energiei, punându-se accent pe cele terestre. Este inclus un capitol separat dedicat infrastructurii de transport al energiei în mediul marin. Structura și conținutul Documentul este alcătuit din opt capitole. Capitolele 1 și 2 oferă o imagine de ansamblu a contextului de politică a UE în ceea ce privește infrastructura energetică și necesitatea unei rețele energetice moderne și interconectate în întreaga Europă, în concordanță cu dispozițiile Regulamentului TEN-E. Capitolele reiau dispozițiile legale ale directivelor privind păsările și habitatele

68 C 213/ pe care dezvoltatorii, operatorii și autoritățile din domeniul transportului de energie ar trebui să le cunoască. Se acordă o atenție deosebită procedurii de autorizare în temeiul articolului 6 în cazul planurilor sau proiectelor care ar putea avea un efect semnificativ asupra siturilor Natura 2000, precum și cerințelor privind speciile protejate prin legislația UE în cadrul unui peisaj terestru extins. Capitolul 3 oferă o imagine de ansamblu a diferitelor tipuri de impacturi pe care infrastructurile de transport al energiei ar putea să le aibă asupra tipurilor de habitate și a speciilor protejate în temeiul celor două directive ale UE privind natura. Cunoașterea acestor impacturi potențiale nu va asigura doar efectuarea corectă a evaluării corespunzătoare în temeiul articolului 6 din Directiva privind habitatele, ci ar trebui să contribuie totodată la identificarea, din start, a unor măsuri de atenuare adecvate care pot fi utilizate pentru a evita sau a reduce orice efecte negative semnificative. Capitolele 4 și 5 se referă în special la efectele potențiale ale infrastructurilor rețelei electrice și la identificarea unor măsuri de atenuare adecvate pe parcursul diferitelor etape ale ciclului unui plan sau proiect. Sunt furnizate recomandări tehnice detaliate pentru măsurile corective și de atenuare, bazate, în măsura posibilului, pe bunele practici și pe cele mai recente cercetări din întreaga Europă. Capitolul 6 evidențiază avantajele adoptării unei abordări mai strategice și mai integrate a planificării infrastructurilor de transport al energiei într-un mod care să evite sau să reducă la minimum apariția unor potențiale conflicte cu cerințele legislației UE privind natura într-o etapă ulterioară a procesului de planificare, când opțiunile sunt mult mai limitate. De asemenea, capitolul oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care diferitele evaluări ale impactului cerute de legislația UE în domeniul mediului, inclusiv în temeiul Directivei privind habitatele, pot fi raționalizate în mod eficace pentru proiectele de interes comun, în special având în vedere termenele mai scurte rezervate pentru procedurile de autorizare aferente proiectelor de interes comun prevăzute de Regulamentul TEN-E. Capitolul 7 descrie procedura de autorizare prevăzută la articolul 6 din Directiva privind habitatele. Capitolul cuprinde sfaturi practice cu privire la aplicarea acestei proceduri de autorizare, în special în contextul infrastructurilor de transport al energiei. Capitolul 8 analizează implicațiile infrastructurilor de transport al energiei asupra mediului marin. Mai întâi, capitolul oferă o imagine de ansamblu a infrastructurii energetice actuale în apele maritime ale UE și a evoluțiilor viitoare preconizate. Sunt apoi prezentate implicațiile pentru siturile Natura 2000 și speciile marine protejate, cu trimitere la dispoziții ale Directivei privind habitatele și ale Directivei privind păsările, precum și măsurile de sprijin și orientările relevante din UE și din alte părți ale lumii. Ca al treilea punct, este analizat impactul potențial al infrastructurii de transport (cabluri și conducte) utilizate pentru petrol, gaze, energie eoliană, energia valurilor și a mareei, precum și impactul captării, transportului și stocării dioxidului de carbon asupra speciilor și a habitatelor marine protejate prin Directiva UE privind habitatele și prin Directiva UE privind păsările. Sunt incluse exemple de bune practici ca parte a unei discuții referitoare la modalități de atenuare a acestor efecte. Ca al patrulea punct, sunt examinate avantajele planificării strategice pentru infrastructura de transport al energiei în mediul marin, inclusiv importanța includerii acestui aspect în alte acte legislative și politici ale UE, cum ar fi Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin și Directiva privind amenajarea spațiului maritim. În întregul document sunt furnizate, ori de câte ori este posibil, exemple de bune practici arătând modul în care instalațiile de transport al energiei și legislația UE privind natura pot fi reconciliate în mod eficace în practică. Exemplele oferă o sursă utilă de idei privind diferitele tipuri de tehnici și abordări care pot fi utilizate. Natura documentului Prezentul document de orientare urmărește să clarifice dispozițiile Directivelor privind habitatele și păsările și să le plaseze în special în contextul dezvoltării și al exploatării mijloacelor de transport al energiei. Documentul nu are caracter legislativ, oferind mai degrabă orientări concrete și bune practici cu privire la punerea în aplicare a normelor existente. Ca atare, documentul reflectă exclusiv opiniile serviciilor Comisiei. Competența de a oferi o interpretare definitivă a directivelor UE aparține Curții de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea, prezentul document completează documentele generale de orientare, interpretative și metodologice ale Comisiei care există deja cu privire la dispozițiile articolului 6 din Directiva privind habitatele ( 1 ). Se recomandă ca acestea să fie citite în coroborare cu prezentul document. Ca ultim punct, prezentul document recunoaște fără rezerve faptul că cele două directive privind natura se bazează pe principiul subsidiarității și că este la latitudinea statelor membre să stabilească cel mai bun mod de a pune în aplicare cerințele procedurale care decurg din directive. Procedurile privind bunele practici și metodologiile propuse, descrise în prezentul document, nu au rol prescriptiv; scopul acestora este de a oferi orientări, idei și sugestii utile bazate pe feedback-ul și contribuțiile primite de la autoritățile competente, reprezentanții mediului de afaceri, ONG-uri și alți experți și părți interesate din sectorul energiei. Comisia le mulțumește tuturor celor care au participat la elaborarea prezentului document de orientare pentru contribuțiile și punctele lor de vedere valoroase. ( 1 ) Toate documentele pot fi descărcate de la adresa:

69 C 213/67 1. O INFRASTRUCTURĂ ENERGETICĂ REÎNNOITĂ PENTRU EUPA 1.1. Necesitatea unei infrastructuri energetice reînnoite în Europa Țările UE au convenit asupra unui nou cadru de politici privind clima și energia pentru 2030, care include ținte și obiective de politică la nivelul UE privind emisiile de gaze cu efect de seră, energia din surse regenerabile, eficiența energetică și interconexiunile de energie electrică. Aceste ținte și obiective de politică au scopul de a sprijini UE să dobândească un sistem energetic mai competitiv, mai sigur și mai durabil și să își îndeplinească obiectivul pe termen lung de reducere a gazelor cu efect de seră până în Figura 1 Cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 principalele obiective convenite Comisia a prezentat, drept una dintre prioritățile sale cheie, o strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice ( 2 ). Scopul acesteia este de a sprijini UE să își atingă țintele și obiectivele pentru 2030 și să le ofere consumatorilor europeni o energie sigură, durabilă, competitivă și accesibilă, permițându-le să beneficieze de transformarea fundamentală în curs a sistemului energetic al Europei. Pentru a atinge țintele și obiectivele pentru 2030, modernizarea instalațiilor europene de transport și de stocare a energiei este esențială ( 3 ). Infrastructurile depășite și slab interconectate reprezintă o constrângere majoră pentru economia Europei. Dezvoltarea producției de energie eoliană în regiunea Mării Nordului și a Mării Baltice, de exemplu, este împiedicată de lipsa unor conexiuni suficiente la rețea, atât offshore, cât și onshore. Se preconizează, de asemenea, că riscul și costul perturbărilor și risipa vor crește dacă UE nu investește în rețele energetice inteligente, eficace și competitive și dacă nu își valorifică potențialul de îmbunătățire a eficienței energetice. Noua politică a UE privind infrastructura energetică va contribui la coordonarea și optimizarea dezvoltării rețelelor la scară continentală, fapt care îi va permite UE să profite pe deplin de o rețea europeană integrată, care este mult mai valoroasă decât componentele sale individuale. O strategie europeană pentru infrastructuri energetice deplin integrate, bazată pe tehnologii inteligente și cu emisii reduse de dioxid de carbon, va reduce costurile decarbonizării prin economiile de scară realizate de fiecare stat membru în parte. În plus, strategia va îmbunătăți securitatea aprovizionării și va contribui la stabilizarea prețurilor pentru consumatori, prin asigurarea unei direcționări optime a energiei electrice și a gazului. Rețelele europene vor facilita totodată concurența pe piața unică a energiei din UE, vor spori solidaritatea dintre statele membre și vor asigura accesul cetățenilor și al întreprinderilor europene la surse de energie accesibile. Pentru a sprijini punerea în aplicare a acestei importante schimbări în privința transportului de energie, UE a adoptat în 2013 un nou Regulament TEN-E (UE) nr. 347/2013 ( 4 ). Regulamentul instituie, la nivelul UE, un cadru cuprinzător pentru planificarea și implementarea infrastructurii energetice. Regulamentul stabilește nouă coridoare prioritare strategice privind infrastructura energetică în domeniile energiei electrice, gazelor și petrolului și trei domenii tematice prioritare la nivelul Uniunii pentru autostrăzile de energie electrică, rețelele inteligente și rețelele de transport al dioxidului de carbon, cu scopul optimizării dezvoltării rețelei la nivel european până în 2020 și după această dată. ( 2 ) COM(2015) 80 final. ( 3 ) Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate: eu/energy/publications/doc/2011_energy_infrastructure_en.pdf ( 4 ) Regulamentul (UE) nr. 347/2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (JO L 115, , p. 39).

70 C 213/ Figura 2 Coridoare prioritare pentru energia electrică, gaze și petrol 1.2. Provocări legate de infrastructură Toate sectoarele și toate tipurile de transport al energiei se confruntă cu provocarea reprezentată de interconectarea și adaptarea infrastructurii energetice a Europei la noile nevoi Rețelele electrice și stocarea energiei electrice Rețelele electrice vor trebui actualizate și modernizate pentru a răspunde cererii tot mai mari datorate unei schimbări importante survenite în ceea ce privește ansamblul lanțului valoric și al mixului energetic, precum și multiplicării aplicațiilor și tehnologiilor care folosesc electricitatea ca sursă de energie. Rețelele trebuie totodată extinse și actualizate pentru a promova integrarea pe piață și pentru a menține nivelurile existente de securitate a sistemelor, dar mai ales pentru a transporta și a echilibra energia electrică generată din surse regenerabile, al cărei volum se estimează că va crește de peste două ori în perioada O parte importantă a capacităților de generare va fi concentrată în locuri mai îndepărtate de centrele principale de consum sau de stocare. Alte părți importante vor proveni din instalațiile offshore, din instalațiile solare terestre și din parcurile eoliene din zona sudică a Europei sau din instalațiile de biomasă din Europa Centrală și de Est. Se estimează că și generarea descentralizată va câștiga teren.

71 C 213/69 Pe lângă aceste cerințe pe termen scurt, rețelele electrice trebuie să evolueze într-un mod mai substanțial pentru a permite trecerea la un sistem electric decarbonizat în perspectiva anului 2050, sprijinit de noi tehnologii de transport al energiei pe distanțe lungi și la tensiune înaltă și de noi tehnologii de stocare a energiei electrice, capabile să integreze cote tot mai mari de energie din surse regenerabile, provenită din interiorul sau din exteriorul UE. În același timp, rețelele trebuie să devină mai inteligente. Realizarea obiectivelor UE 2020 în materie de eficiență energetică și surse regenerabile nu va fi posibilă dacă rețelele nu devin mai inovatoare și mai inteligente, atât la nivelul transportului, cât și al distribuției, în special grație tehnologiilor informației și comunicațiilor. Acestea vor fi esențiale pentru gestionarea componentei cererii și pentru alte servicii specifice rețelelor inteligente Rețelele de gaze naturale și stocarea acestora Se preconizează că gazele naturale vor continua să joace un rol esențial în mixul energetic al UE în deceniile care urmează și vor deveni mai importante în calitate de combustibil de rezervă pentru situațiile în care producția de energie electrică variază. Cu toate acestea, în cazul rețelelor de gaze există cerințe suplimentare în materie de flexibilitate în cadrul sistemului, sunt necesare conducte bidirecționale, capacități de stocare sporite și o ofertă flexibilă, care include gazul natural lichefiat (GNL) și gazul natural comprimat (GNC) Infrastructurile de transport și rafinare a țițeiului și olefinei Dacă politicile în domeniile climei, transportului și eficienței energetice rămân neschimbate, se estimează că în 2030 țițeiul va continua să reprezinte 30 % din energia primară și că o parte importantă a carburanților utilizați în transporturi va continua să fie de origine petrolieră. Securitatea aprovizionării depinde de integritatea și de flexibilitatea întregului lanț al aprovizionării, de la țițeiul furnizat rafinăriilor la produsul final distribuit consumatorilor. În același timp, configurația viitoare a infrastructurii de transport al țițeiului și al produselor petroliere va fi determinată și de evoluțiile din sectorul european al rafinării, care în prezent se confruntă cu o serie de probleme Captarea, transportul și stocarea CO 2 (CSC) Tehnologiile CSC pot reduce la scară largă emisiile de CO 2, dar sunt încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. Se estimează că adoptarea la scară comercială a tehnologiei CSC pentru generarea de electricitate și pentru aplicații industriale va avea loc după Datorită faptului că potențialele situri de stocare a CO 2 nu au o distribuție geografică uniformă în Europa și că unele state membre dispun doar de un potențial limitat de stocare pe propriul teritoriu, ar putea deveni necesară construirea la nivel european a unei infrastructuri transfrontaliere de conducte și a unei infrastructuri amplasate în mediul maritim Tipul instalațiilor de transport și distribuție aflate în uz Modul de transport, stocare și distribuție a diferitelor forme de energie variază, desigur, în funcție de tipul de energie în cauză și de situarea acesteia pe uscat sau în mediul marin. De exemplu, transportul de energie electrică se realizează, în general, prin linii sau cabluri electrice, în timp ce transportul de gaze și petrol se realizează prin conducte. Prezentul document vizează, în special, următoarele instalații ( 5 ): instalațiile terestre de transport al gazelor și petrolului: conducte îngropate, conducte supraterane, inclusiv conductele care traversează cursuri de apă, precum și toate componentele aferente [stații de injecție inițială, stații de pompare (petrol) și stații de comprimare (gaz), stații de livrare parțială, stații de vane, stații de reglare și stații de livrare finală]; instalațiile terestre de transport al energiei electrice: linii electrice îngropate/subterane, linii electrice aeriene și componentele aferente (turnuri, stații electrice și stații de conversie) Instalațiile de transport și distribuție a gazelor și petrolului În general, pentru transportul unor cantități mari de țiței, de produse petroliere prelucrate sau de gaze naturale pe cale terestră sunt utilizate conductele. Conductele de petrol sunt fabricate din oțel sau din tuburi de plastic, având, de regulă, un diametru interior între 100 și mm. Majoritatea conductelor sunt îngropate la o adâncime de aproximativ 1-2 m. Petrolul este păstrat în mișcare grație stațiilor de pompare. Conductele de gaze naturale sunt construite din oțel nealiat și au un diametru care variază între 51 și mm. Stațiile de comprimare țin gazele sub presiune. ( 5 ) Infrastructurile de transport al energiei marine fac obiectul secțiunii 8 a prezentului document.

72 C 213/ Traseul conductelor este stabilit grație dreptului de trecere pentru utilități. Pentru construirea unei conducte, se alege mai întâi traseul, care trebuie apoi analizat pentru a se asigura faptul că orice obstacole fizice sunt cunoscute în prealabil și eliminate. În cazul în care este necesar, se sapă șanțuri, în special pentru traseul principal și pentru traversări. Apoi este instalată conducta, împreună cu componentele sale aferente (vane, intersecții etc.). Dacă este cazul, conducta și șanțul sunt apoi acoperite Instalațiile de transport și distribuție a energiei electrice Întrucât energia electrică nu poate fi încă stocată în cantități mari, aceasta trebuie să fie generată în timp real. Aceasta înseamnă că transportul constant de energie către utilizatori ar trebui să fie cât mai eficace posibil. În mediul terestru, transportul energiei electrice constă în transferul acesteia de la centralele care produc energie către stațiile electrice de înaltă tensiune situate lângă centrele de cerere. Cantitățile mari de energie electrică sunt transportate la înaltă tensiune ( kv în Europa, ENTSO, 2012), pentru a reduce pierderile de energie pe distanțe mari până la o stație electrică. Liniile de transport utilizează, în principal, curentul alternativ (AC) trifazic de înaltă tensiune, transportând cantități mari de energie pe distanțe lungi (APLIC, 2006). Tehnologia HVDC (curent electric continuu de înaltă tensiune) este mai eficientă pe distanțe foarte lungi (de regulă, de peste 600 km). Energia electrică poate fi transportată prin intermediul liniilor aeriene sau al cablurilor subterane. În toate cazurile, tensiunea este înaltă deoarece, cu tehnologiile actuale, pot fi transportate cantități mari de energie în mod eficient numai la tensiuni înalte. Distribuția energiei electrice înseamnă transportul acestei energii la o tensiune medie (adesea sub 33 kv) din sistemul de transport către consumatorii finali. Distincția dintre liniile electrice de transport de înaltă tensiune și liniile electrice de distribuție de tensiune medie este importantă din punctul de vedere al conservării naturii, întrucât riscul de electrocutare există numai pentru liniile de distribuție de tensiune medie. Riscul de coliziune există însă pentru ambele tipuri de linii electrice, fie că sunt de transport, fie de distribuție ( 6 ) (a se vedea capitolul 4). De obicei, energia electrică este transportată prin intermediul liniilor electrice aeriene, suspendate între turnuri sau stâlpi pentru utilități, însă uneori sunt utilizate și linii electrice îngropate/subterane, în special în zonele urbane sau în zonele sensibile. Liniile electrice aeriene au impacturi specifice asupra biodiversității, a sănătății și a peisajului, care diferă de impactul liniilor electrice subterane. Pe de altă parte, costurile investiției inițiale în cazul cablurilor subterane pot fi adesea mult mai mari decât cele pentru liniile electrice aeriene Proiecte de interes comun (PIC) ( 7 ) Regulamentul TEN-E existent, care a intrat în vigoare la 15 mai 2013, instituie cadrul juridic și de politică pentru optimizarea dezvoltării rețelelor la nivel european până în 2020 și după această dată. Regulamentul identifică 12 coridoare și domenii tematice prioritare strategice pentru infrastructura energetică cu dimensiune transeuropeană/transfrontalieră. Regulamentul prevede un proces de stabilire, o dată la doi ani, a unor liste la nivelul Uniunii cuprinzând proiectele de interes comun (așa-numitele PIC) ( 8 ) care vor contribui la dezvoltarea rețelelor de infrastructură energetică în fiecare dintre cele 12 coridoare și domenii tematice prioritare. Pentru a fi inclus în lista Uniunii, un proiect trebuie să aibă beneficii semnificative pentru cel puțin două state membre; să contribuie la integrarea pieței și la o mai mare concurență; să consolideze securitatea aprovizionării și să reducă emisiile de CO 2. Procesul identificării proiectelor se bazează pe cooperarea regională, în care sunt implicate statele membre și diferite părți interesate care își pun la dispoziție cunoștințele și expertiza referitoare la fezabilitatea tehnică și condițiile de piață, atât la nivel național, cât și la nivel european. A treia listă a Uniunii, cuprinzând 173 de PIC în domeniul infrastructurii energetice ( 9 ), a fost adoptată în luna noiembrie Lista conține 106 proiecte în domeniul energiei electrice, inclusiv referitoare la liniile electrice și stocarea energiei electrice, 4 proiecte privind rețelele inteligente și 53 de proiecte în domeniul gazelor. Pentru prima dată, lista PIC include și 4 proiecte privind rețelele de dioxid de carbon. Lista PIC este actualizată o dată la doi ani pentru a integra proiecte noi, necesare și pentru a elimina proiectele finalizate. Aceste proiecte de interes comun pot fi acum eligibile pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE). În cadrul acestui nou mecanism, pentru perioada a fost alocat un buget de 5,35 miliarde EUR pentru infrastructurile energetice transeuropene. În 2016, în cadrul celei de a doua și a treia ( 6 ) În prezentul document de orientare, termenul transport se referă la întregul sistem, de la transportul propriu-zis și până la distribuție. Dacă impacturile diferă în cazul liniilor de transport, de transport la tensiune mai mică și de distribuție, se vor utiliza termenii specifici. ( 7 ) ( 8 ) Tipurile de categorii de infrastructuri energetice care urmează să fie dezvoltate în temeiul Regulamentului TEN-E figurează în anexa II la regulament. ( 9 )

73 C 213/71 cereri de propuneri,a fost alocată suma totală de 707 milioane EUR sub formă de granturi pentru 27 de PIC. Din aceste granturi, 11 au fost acordate pentru proiecte din sectorul energiei electrice și 15 pentru proiecte din sectorul gazelor; un grant a fost acordat pentru un proiect de rețea inteligentă. Opt granturi au fost acordate pentru lucrări de construcție și 19 pentru studii. Suma de 800 de milioane EUR sub formă de granturi MIE a fost rezervată pentru PIC în Având în vedere importanța lor strategică în UE, proiectele de interes comun beneficiază de o procedură raționalizată de planificare și de autorizare. De exemplu, pentru PIC, se desemnează o singură autoritate națională competentă care să acționeze ca un ghișeu unic pentru toate autorizațiile și se stabilește un termen obligatoriu de trei ani pentru autorizarea proiectului. Scopul este de a accelera procedurile și de a se asigura autorizarea și exploatarea rapidă a proiectelor care sunt considerate necesare pentru obținerea securității energetice și sprijinirea realizării obiectivelor UE privind clima și energia. În același timp, trebuie să se asigure respectarea celor mai înalte standarde impuse de legislația Uniunii în domeniul mediului și trebuie sporită transparența și participarea cetățenilor. Atractivitatea PIC pentru investitori ar trebui, prin urmare, să crească datorită unui cadru de reglementare consolidat. Proiecte de interes comun în domeniul energiei: o hartă interactivă Comisia Europeană a creat o platformă în materie de transparență ( 10 ) care îi permite utilizatorului să identifice și să parcurgă fiecare dintre cele 173 de proiecte de interes comun adoptate în 2017 cu ajutorul unei hărți interactive online. Proiectele pot fi cartografiate în funcție de tipul de energie (energie electrică, gaze, petrol sau altele), tipul de infrastructură, țara și/sau coridorul prioritar. Sunt, de asemenea, furnizate sinteze tehnice pentru fiecare proiect la scurt timp după adoptarea sa. Trebuie precizat însă că lista Uniunii conține PIC în diferite etape de dezvoltare. Unele se află încă în primele faze, prin urmare mai sunt necesare studii pentru a demonstra că proiectul este fezabil. Includerea unor astfel de proiecte în lista Uniunii a proiectelor de interes comun nu aduce atingere rezultatului evaluării de mediu relevante și al procedurilor de autorizare. În cazul în care se dovedește că un proiect inclus în lista PIC a Uniunii nu este în conformitate cu acquis-ul UE, acesta va fi eliminat din lista Uniunii. În iulie 2013, Comisia a emis un document de orientare ( 11 ) pentru a sprijini statele membre să definească măsuri legislative și nelegislative adecvate menite să raționalizeze diversele proceduri de evaluare de mediu și pentru a asigura o aplicare consecventă a măsurilor care trebuie adoptate în ceea ce privește PIC în temeiul legislației Uniunii. Ce înseamnă raționalizare? Raționalizare înseamnă: îmbunătățirea și coordonarea mai eficientă a procedurilor de evaluare de mediu în vederea reducerii sarcinii administrative inutile, crearea de sinergii și reducerea, în consecință, a intervalului de timp necesar pentru a încheia procesul de evaluare, asigurând, în același timp, un nivel ridicat de protecție a mediului prin intermediul unor evaluări de mediu cuprinzătoare, în conformitate cu acquis-ul UE în domeniul mediului. Sursă: Documentul de orientare Streamlining environmental assessment procedures for energy infrastructure Projects of Common Interest (PCIs) [Raționalizarea procedurilor de evaluare de mediu pentru infrastructura energetică Proiecte de interes comun (PIC)], iulie Documentul de orientare cuprinde șase recomandări principale în vederea raționalizării procedurilor. Recomandările se bazează (fără a se limita însă la aceasta) pe experiența punerii în aplicare și pe bunele practici identificate în statele membre până în prezent (a se vedea capitolul 4 pentru mai multe detalii). Recomandările vizează, în special: planificarea, stabilirea unor foi de parcurs și delimitarea domeniului evaluărilor într-o fază timpurie; integrarea timpurie și efectivă a evaluărilor de mediu și a altor cerințe de mediu; coordonarea procedurală și termenele; colectarea datelor, schimbul de date și controlul calității; ( 10 ) ( 11 ) Documentul de orientare Streamlining environmental assessment procedures for energy infrastructure Projects of Common Interest (PCIs) [Raționalizarea procedurilor de evaluare de mediu pentru infrastructura energetică Proiecte de interes comun (PIC)], iulie 2013:

74 C 213/ cooperarea transfrontalieră; și participarea timpurie și efectivă a publicului larg. Capitolele următoare din prezentul document de orientare se axează în special pe procedura de autorizare în temeiul Directivei privind habitatele în contextul planurilor și al proiectelor de transport al energiei. Alte proceduri de autorizare în domeniul mediului nu sunt analizate în detaliu, fiind doar menționate, după caz. Prezentul document completează așadar Orientările privind raționalizarea pentru PIC, menționate mai sus, dar are un domeniu de aplicare mai larg, acoperind toate tipurile de infrastructuri de transport al petrolului, gazelor și energiei electrice, indiferent dacă acestea sunt sau nu proiecte de interes comun. 2. LEGISLAȚIA UE PRIVIND NATURA 2.1. Introducere Unele planuri și proiecte de infrastructură de transport al energiei ar putea afecta unul sau mai multe situri Natura 2000 incluse în Rețeaua Natura 2000 a UE sau ar putea avea un impact asupra anumitor specii rare și pe cale de dispariție care sunt protejate de legislația UE. Directiva privind habitatele și Directiva privind păsările prevăd dispozițiile care trebuie respectate în astfel de cazuri. Prezentul capitol oferă o prezentare generală a acestor dispoziții. Capitolele următoare prezintă elementele specifice ale procedurii de autorizare în temeiul articolului 6 din Directiva privind habitatele, întrucât acesta se referă la planurile sau proiectele de transport al energiei Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele Stoparea pierderii biodiversității din UE este recunoscută ca fiind un element important al Strategiei Europa 2020, care promovează o politică în materie de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, menită să țină seama de beneficiile socio-economice importante pe care natura le oferă societății. În luna martie 2010, șefii de stat sau de guvern din UE și-au fixat obiectivul ambițios de a stopa pierderea biodiversității și de a inversa declinul biodiversității în Europa până în În luna mai 2011, Comisia Europeană a adoptat o nouă Strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020 [COM(2011) 244] ( 12 ) care definește cadrul de politică pentru atingerea acestui obiectiv. Directiva privind păsările ( 13 ) și Directiva privind habitatele ( 14 ) reprezintă pietrele de temelie ale politicii UE în domeniul biodiversității. Acestea permit tuturor statelor membre ale UE să conlucreze, într-un cadru legislativ comun, pentru a conserva cele mai amenințate și mai valoroase specii și habitate europene în întreaga lor arie de extindere naturală din UE, indiferent de granițele politice sau administrative. Cele două directive nu vizează toate speciile de plante și animale din Europa (respectiv întreaga biodiversitate din Europa). Directivele se referă la o subserie de aproximativ de specii care trebuie protejate pentru a preveni scăderea numărului lor sau degradarea acestora. Acestea sunt adesea denumite specii de interes comunitar sau specii protejate prin legislația UE. De asemenea, aproximativ 230 de tipuri de habitate rare sau pe cale de dispariție sunt ele însele protejate în temeiul Directivei privind habitatele. Obiectivul global al celor două directive este asigurarea faptului că speciile și tipurile de habitat pe care le protejează sunt păstrate sau readuse la un stadiu de conservare corespunzător ( 15 ) în aria lor de extindere naturală din UE. Acest obiectiv este definit în termeni pozitivi, punându-se accentul pe un stadiu corespunzător, care trebuie atins și menținut. Prin urmare, aceasta înseamnă mai mult decât simpla evitare a deteriorării lor. Pentru realizarea acestui obiectiv, directivele UE privind natura le impun statelor membre: să desemneze și să conserve situri esențiale pentru protecția speciilor și a tipurilor de habitate enumerate în anexele I și II la Directiva privind habitatele și în anexa I la Directiva privind păsările, precum și pentru păsările migratoare. Aceste situri fac parte din rețeaua Natura 2000 la nivelul UE; să instituie un regim de protecție pentru toate speciile de păsări sălbatice europene și pentru alte specii pe cale de dispariție enumerate în anexele IV și V la Directiva privind habitatele. Acest regim de protecție se aplică în întreaga arie de extindere naturală a speciilor din UE, și anume în cadrul unui peisaj terestru extins (atât în interiorul, cât și în afara siturilor Natura 2000). ( 12 ) ( 13 ) Directiva 2009/147/CE a Consiliului (versiunea codificată a Directivei 79/409/CEE a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice, astfel cum a fost modificată) a se vedea ( 14 ) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, versiune consolidată : ( 15 ) Conceptul stare de conservare corespunzătoare nu este menționat în Directiva privind păsările, însă există cerințe analoage la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva privind păsările pentru ariile de protecție specială (SPA).

75 C 213/ Gestionarea și protecția siturilor Natura 2000 Până în prezent, peste de situri au fost desemnate ca situri Natura Împreună, acestea acoperă aproximativ 18 % din suprafața terestră a Europei, precum și importante zone marine. VIZUALIZATORUL NATURA 2000: un instrument util pentru dezvoltatori Vizualizatorul Natura 2000 este un sistem de cartografiere online oferind informații geografice care permite dezvoltatorilor să localizeze și să exploreze fiecare sit Natura 2000 din rețeaua UE. Siturile pot fi examinate la o scară foarte fină (1:500), care arată granițele sitului și principalele caracteristici ale peisajului la o rezoluție foarte mare. Pentru fiecare sit este disponibil un formular-tip care enumeră speciile și tipurile de habitat pentru care situl a fost desemnat. Formularul-tip oferă, de asemenea, estimări cu privire la dimensiunea populației și starea de conservare a sitului, precum și detalii referitoare la importanța sitului pentru speciile sau tipurile de habitat în cauză în cadrul UE. Protecția și conservarea siturilor Natura 2000 sunt reglementate de dispozițiile articolului 6 din Directiva privind habitatele. Articolul respectiv se referă la două tipuri de măsuri: primul tip de măsuri [reglementat de articolul 6 alineatele(1) și (2)] ( 16 ) se referă la gestionarea conservării tuturor siturilor Natura 2000, în orice moment, în timp ce al doilea tip de măsuri [reglementat de articolul 6 alineatele (3) și (4)] stabilește o procedură de autorizare pentru planurile sau proiectele care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra unui sit Natura Din articolul respectiv reiese în mod clar că siturile Natura 2000 nu sunt zone interzise pentru dezvoltare. Noi planuri și proiecte pot fi categoric realizate cu condiția respectării anumitor garanții procedurale și juridice. Există o procedură de autorizare pentru a se asigura că astfel de planuri și proiecte sunt implementate într-un mod compatibil cu obiectivele de conservare ale sitului Natura 2000 în cauză Adoptarea de măsuri pozitive de conservare și asigurarea nedeteriorării Articolul 6 din Directiva privind habitatele (1) Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum și actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri. (2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive. Articolul 6 alineatele (1) și (2) din Directiva privind habitatele impune statelor membre: să ia măsuri pozitive de conservare care sunt necesare pentru menținerea sau restabilirea tipurilor de habitate și a speciilor pentru care a fost desemnat situl respectiv [articolul 6 alineatul (1)]; să ia măsuri pentru a evita orice deteriorare a tipurilor de habitat sau orice perturbare semnificativă a speciilor prezente [articolul 6 alineatul (2)]. În ceea ce privește primul element, statele membre sunt obligate să stabilească obiective clare de conservare pentru fiecare sit Natura 2000 pe baza stării de conservare și a necesităților ecologice ale tipurilor de habitate și ale speciilor de interes pentru UE prezente în situl respectiv. Obiectivul de conservare ar trebui să fie cel puțin menținerea stării de conservare a speciilor și a habitatelor pentru care a fost desemnat situl în cauză, nepermițând continuarea deteriorării acestuia. Cu toate acestea, întrucât obiectivul general al directivelor privind natura constă în asigurarea unei stări de conservare corespunzătoare a speciilor și a tipurilor de habitat protejate în aria lor naturală de extindere, pentru îmbunătățirea stării de conservare a anumitor situri pot fi necesare obiective de conservare mai ambițioase. Cunoașterea obiectivelor de conservare ale siturilor Natura 2000 este deosebit de importantă pentru dezvoltatorii, planificatorii și autoritățile din domeniul transportului de energie deoarece potențialele efecte negative ale planului sau proiectului în cauză vor trebui evaluate din perspectiva acestor obiective de conservare ( 17 ). ( 16 ) Trebuie clarificat faptul că articolul 6 alineatul (1) din Directiva privind habitatele nu se aplică ariilor de protecție specială. Ariilor de protecție specială li se aplică însă dispoziții similare în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva privind păsările, care prevede măsuri speciale de conservare pentru aceste arii. Cu toate acestea, în temeiul articolului 7 din Directiva privind habitatele, dispozițiile articolului 6 alineatele (2)-(4) ale directivei respective se aplică atât siturilor de importanță comunitară, cât și ariilor de protecție specială deja clasificate. ( 17 )

76 C 213/ Deși acest lucru nu este obligatoriu, Directiva privind habitatele încurajează autoritățile responsabile pentru protecția naturii să elaboreze planuri de gestionare Natura 2000 în strânsă cooperare cu părțile interesate de la nivel local ( 18 ). Aceste planuri pot fi o sursă foarte utilă de informații, deoarece furnizează de obicei informații detaliate privind speciile și tipurile de habitat pentru care a fost desemnat situl în cauză, explică obiectivele de conservare ale sitului și, după caz, relația cu alte utilizări ale terenurilor din zonă. De asemenea, planurile descriu în practică măsurile de conservare necesare în vederea atingerii obiectivelor de conservare ale sitului Procedura de autorizare a planurilor și a proiectelor care afectează siturile Natura 2000 Articolul 6 din Directiva privind habitatele: (3) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică. (4) Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate. În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major. Articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva privind habitatele stabilește procedura de autorizare care trebuie urmată atunci când se propune un plan sau un proiect care ar putea afecta unul sau mai multe situri Natura 2000 ( 19 ). Această procedură de autorizare se aplică nu numai planurilor sau proiectelor din interiorul siturilor Natura 2000, ci și celor din exterior, dar care ar putea avea un efect semnificativ asupra conservării speciilor și habitatelor din cadrul sitului. Articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele impune ca orice plan sau proiect care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra unui sit Natura 2000 să fie supus unei evaluări corespunzătoare pentru a analiza în detaliu astfel de efecte în lumina obiectivelor de conservare ale sitului respectiv. Autoritatea competentă poate aproba planul sau proiectul doar dacă, pe baza constatărilor evaluării corespunzătoare, a stabilit că acesta nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv. Este important de remarcat faptul că se pune accentul pe demonstrarea absenței (mai degrabă decât a prezenței) impacturilor negative. În funcție de tipul și de gravitatea impactului identificat, uneori poate fi posibilă ajustarea planului sau a proiectului și/sau introducerea anumitor măsuri de atenuare, pentru a evita sau a preveni, a elimina sau a reduce impactul la un nivel nesemnificativ, astfel încât planul sau proiectul să poată fi aprobat. Dacă acest lucru nu este posibil, planul sau proiectul trebuie să fie respins și trebuie explorate în schimb soluții alternative mai puțin dăunătoare. În circumstanțe excepționale, poate fi invocată o procedură de derogare în temeiul articolului 6 alineatul (4) pentru aprobarea unui plan sau a unui proiect care are efecte negative asupra integrității unuia sau mai multor situri Natura 2000, dacă se poate demonstra că nu există alternative și că planul sau proiectul este considerat necesar din motive cruciale de interes public major. În astfel de situații, vor trebui adoptate măsuri compensatorii adecvate pentru a asigura protejarea coerenței globale a rețelei Natura În sfârșit, este important de remarcat faptul că procedura de autorizare în temeiul Directivei privind habitatele nu este identică celei prevăzute în Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (EIM) și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu (ESM), chiar dacă acestea pot fi integrate (a se vedea capitolul 7 pentru detalii). Spre deosebire de evaluările prevăzute de directivele EIM și ESM, al căror rezultat trebuie să fie luat în considerare pentru aprobarea planului sau a proiectului, concluziile evaluării corespunzătoare sunt definitive și vor determina dacă planul sau proiectul poate fi autorizat. ( 18 ) EN.pdf ( 19 ) În temeiul articolului 7 din Directiva privind habitatele, dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) ale directivei respective se aplică atât siturilor de importanță comunitară, cât și ariilor de protecție specială deja clasificate.

77 C 213/ Dispoziții privind protecția speciilor Al doilea set de dispoziții din cele două directive UE privind natura se referă la protecția anumitor specii pe întregul teritoriu al UE, și anume atât în interiorul, cât și în afara siturilor Natura Unele specii protejate pot fi vulnerabile la anumite tipuri de proiecte de infrastructură energetică, cum ar fi cablurile electrice aeriene. Prin urmare, aceste dispoziții trebuie, de asemenea, să fie luate în considerare atunci când se analizează astfel de planuri și de proiecte în zone potențial sensibile din afara siturilor Natura 2000 în cadrul procedurilor prevăzute de directivele EIM și ESM. Dispozițiile privind protecția speciilor vizează toate speciile de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural în UE, precum și alte specii enumerate în anexele IV și V la Directiva privind habitatele. În esență, acestea impun statelor membre să interzică: perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de reproducere, creștere, hibernare și migrare; deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă; distrugerea deliberată a cuiburilor sau a ouălor sau smulgerea ori distrugerea plantelor protejate. Condițiile exacte sunt prevăzute la articolul 5 din Directiva privind păsările și la articolul 12 (pentru animale) și la articolul 13 (pentru plante) din Directiva privind habitatele ( 20 ). Articolul 5 din Directiva privind păsările: Fără a se aduce atingere articolelor 7 și 9, statele membre iau măsurile impuse pentru a stabili un sistem de protecție pentru toate speciile de păsări menționate la articolul 1, interzicând în special următoarele: (a) (b) (c) (d) (e) omorârea sau capturarea deliberată a speciilor respective, indiferent de metoda utilizată; distrugerea sau producerea de daune în mod deliberat asupra cuiburilor sau ouălor sau eliminarea cuiburilor; culegerea ouălor din natură și păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale; perturbarea deliberată a acestor păsări, în special în perioada de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei directive; ținerea în captivitate a păsărilor din specii a căror vânare și capturare este interzisă. Articolul 12 din Directiva privind habitatele: (1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) în aria lor de extindere, interzicând: (a) (b) (c) (d) orice formă de capturare sau ucidere deliberată a specimenelor din aceste specii în natură; perturbarea deliberată a speciilor respective, în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare; distrugerea deliberată sau culegerea ouălor din natură; deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă. (2) Pentru speciile respective, statele membre interzic deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor luate din natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive. (3) Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) și la alineatul (2) se aplică în toate stadiile de viață ale animalelor care se supun prevederilor prezentului articol. Articolul 13 din Directiva privind habitatele (1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de plante enumerate în anexa IV litera (b), interzicând: (a) (b) culesul, colecționarea, tăierea, smulgerea sau distrugerea deliberată a acestor plante în natură, în aria lor de extindere naturală; deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a specimenelor din respectivele specii, luate din natură, cu excepția celor luate legal, înainte de punerea în aplicare a prezentei directive. (2) Interdicțiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) se aplică în toate stadiile ciclului biologic al plantelor care se supun prevederilor prezentului articol. ( 20 ) A se vedea Orientările privind protecția riguroasă a speciilor de animale de interes comunitar în temeiul Directivei privind habitatele:

78 C 213/ Sunt permise derogări de la aceste dispoziții în anumite circumstanțe (de exemplu, pentru a preveni deteriorarea gravă a culturilor, animalelor, pădurilor, peștilor și apei), cu condiția să nu existe nicio altă soluție satisfăcătoare, iar consecințele derogărilor să nu fie incompatibile cu scopurile generale ale directivelor. Condițiile pentru aplicarea derogărilor sunt stabilite la articolul 9 din Directiva privind păsările și la articolul 16 din Directiva privind habitatele. În ceea ce privește infrastructura de transport al energiei, s-ar putea aplica în principal motivele referitoare la interesele de sănătate publică și siguranță publică sau alte motive cruciale de interes public [cf. articolul 16 alineatul (1) litera (c)]. 3. IMPACTUL POSIBIL AL INSTALAȚIILOR DE TRANSPORT AL ENERGIEI ASUPRA REȚELEI NATURA 2000 ȘI A SPECIILOR PTEJATE PRIN LEGISLAȚIA UE 3.1. Introducere Proiectele de infrastructură energetică nu reprezintă de obicei o amenințare majoră pentru biodiversitate. Există numeroase cazuri în care proiecte bine concepute și amplasate în mod corespunzător nu au niciun impact sau au doar un impact limitat. De asemenea, există exemple în care proiectele au adus beneficii globale nete pentru natură, în special în zonele în care mediul natural este deja grav sărăcit. Acest lucru nu exclude obligația de a examina, în cadrul diferitelor proceduri legale de evaluare de mediu în vigoare, cum ar fi procedurile prevăzute de directivele EIM și ESM și evaluările corespunzătoare (a se vedea capitolul 7 pentru detalii), efectele potențiale ale planurilor sau proiectelor individuale asupra mediului natural. Prezentul capitol examinează tipul impacturilor posibile ale infrastructurilor energetice asupra habitatelor și a speciilor protejate în temeiul Directivelor privind păsările și habitatele. Scopul este de a oferi dezvoltatorilor, operatorilor de transport al energiei și autorităților relevante o imagine de ansamblu a tipurilor de impacturi potențiale pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere când pregătesc planuri sau proiecte de infrastructură de transport al energiei și când efectuează evaluări corespunzătoare în cadrul procedurii de autorizare prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele sau evaluări în temeiul directivelor EIM și ESM Necesitatea unei abordări de la caz la caz Trebuie subliniat faptul că efectele potențiale depind foarte mult de proiectarea și amplasarea infrastructurii energetice specifice în cauză și de cât de sensibile sunt habitatele și speciile protejate prin legislația UE prezente în situl respectiv. Din acest motiv este esențial să se examineze fiecare plan sau proiect de la caz la caz. Conceperea fiecărui proiect de instalație de transport al energiei, inclusiv a proiectelor de interes comun, va depinde, desigur, de o gamă largă de factori, inclusiv de tipul și volumul energiei transportate, de mediul receptor (de exemplu, pe uscat sau pe mare), de distanțele necesare pentru transport și de capacitatea necesară pentru recepție sau depozitare. Proiectele pot viza nu numai construirea, ci și renovarea și/sau dezafectarea uneia sau a mai multor instalații sau infrastructuri necesare pentru a transmite, a recepționa sau a stoca energie pe uscat. La evaluarea impactului potențial asupra naturii și a vieții sălbatice, este important să se ia în considerare nu numai infrastructura principală în sine, ci și toate instalațiile și facilitățile conexe, cum ar fi drumurile de acces temporare, instalațiile și echipamentele de stocare ale contractanților, compușii pentru construcții, fundațiile de beton, cablurile instalate temporar, reziduurile și spațiile pentru depunerea pământului excavat etc. Impacturile pot fi temporare sau permanente, pot apărea în interiorul sitului sau în afara acestuia și în diferite etape din cadrul ciclului proiectului.(de exemplu, în timpul lucrărilor de construcție, renovare, întreținere și/sau dezafectare). Toți acești factori trebuie luați în considerare. Dispozițiile privind protecția speciilor prevăzute de directivele UE privind natura trebuie avute în vedere atunci când există un risc ca planul sau proiectul de infrastructură energetică să cauzeze moartea sau accidentarea ori perturbarea deliberată în timpul perioadei de reproducere, creștere, hibernare și migrare ori deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă ale speciilor protejate în temeiul celor două directive (de exemplu, vulturi și mamifere marine). Acest regim riguros de protecție se aplică în zona rurală extinsă, și anume atât în interiorul, cât și în afara siturilor Natura Măsuri de atenuare Impacturile negative menționate în acest capitol pot fi uneori atenuate în mod eficace. Atenuarea implică introducerea unor măsuri în planul sau proiectul în cauză în vederea eliminării sau a reducerii efectelor negative potențiale la un nivel nesemnificativ. Aceasta înseamnă că măsurile trebuie să fie legate în mod direct de impacturile posibile și să aibă la bază înțelegerea temeinică a speciilor/habitatelor în cauză.

79 C 213/77 Măsurile de atenuare pot implica o schimbare a amplasării proiectului, dar pot presupune și modificări ale dimensiunii, proiectării și configurației unor elemente diverse ale infrastructurii energetice. De asemenea, acestea pot lua forma unor ajustări temporare pe parcursul etapelor de construcție și operaționale. În capitolul următor sunt prezentate mai multe detalii, cu exemple de posibile măsuri de atenuare O imagine de ansamblu a impacturilor potențiale asupra speciilor și a habitatelor protejate prin legislația UE Tipul și amploarea impactului depind într-o mare măsură de speciile sau tipurile de habitate protejate prin legislația UE prezente în situl în cauză, de ecologia, distribuirea și starea lor de conservare. Prin urmare, este necesar să se examineze fiecare plan sau proiect în mod individual, de la caz la caz. Urmează o prezentare generală a celor mai frecvente tipuri de impacturi posibile Pierderea, degradarea sau fragmentarea habitatelor Pentru realizarea proiectelor de infrastructură de transport al energiei poate fi necesară defrișarea terenului și înlăturarea vegetației de suprafață (proceduri denumite adesea utilizarea directă a terenului ). Prin acest proces, habitatele existente pot fi modificate, deteriorate, fragmentate sau distruse. Amploarea pierderii și a degradării habitatelor depinde de dimensiunea, amplasarea și conceperea proiectului, precum și de cât de sensibile sunt habitatele afectate. Este important de remarcat că, deși utilizarea efectivă a terenurilor poate părea limitată, efectele indirecte ar putea fi mult mai răspândite, în special atunci când proiectele de dezvoltare interferează cu regimurile hidrologice, cu procesele geomorfologice sau cu calitatea solului și a apei. Aceste efecte indirecte pot cauza deteriorarea gravă a habitatului, fragmentarea și pierderea acestuia, uneori chiar și la distanțe considerabile față de situl propriu-zis al proiectului. Gradul de semnificație a pierderii habitatelor depinde, totodată, de raritatea și sensibilitatea habitatelor afectate și/sau de importanța acestora în calitate de arie folosită de anumite specii pentru hrănire, reproducere sau hibernare. De asemenea, la evaluarea semnificației pierderii sau a degradării habitatelor, trebuie luat în considerare rolul potențial al anumitor habitate în calitate de componente ale coridoarelor sau punctelor de trecere importante pentru dispersie și migrație, precum și pentru diferite deplasări cu caracter mai local, de exemplu, între siturile folosite pentru hrănire și cuibărire Perturbări și strămutări Perturbarea speciilor în locurile lor obișnuite de reproducere, hrănire sau odihnă, precum și de-a lungul rutelor de migrație poate conduce la strămutări și excludere și, în consecință, la pierderea habitatului. Speciile pot fi strămutate din zone din interiorul și din jurul sitului în care se derulează proiectul, de exemplu, din cauza intensificării traficului, a prezenței umane, precum și a zgomotului, a prafului, a poluării, a iluminării artificiale sau a vibrațiilor provocate în timpul sau după finalizarea lucrărilor de construcție. Semnificația impactului este determinată de amploarea și gradul de perturbare, de gradul de sensibilitate al speciilor afectate, dar și de disponibilitatea și calitatea altor habitate potrivite din apropiere care pot găzdui animalele strămutate. În ceea ce privește speciile rare și amenințate, chiar și perturbările minore sau temporare pot avea repercusiuni grave asupra supraviețuirii lor pe termen lung în regiune Riscul de coliziune și electrocutare Păsările și, eventual, liliecii, pot intra în coliziune cu diferite părți ale liniilor electrice aeriene și cu alte instalații electrice supraterane. Nivelul riscului de coliziune depinde în foarte mare măsură de amplasarea sitului și de speciile prezente în cadrul acestuia, precum și de condițiile meteorologice, de vizibilitate și de proiectarea specifică a liniilor electrice în sine (în special în cazul electrocutării). Pot fi în pericol mai ales speciile cu durată lungă de viață, speciile cu rate scăzute de reproducere și/sau speciile rare sau aflate deja într-o stare precară de conservare (precum acvilele, vulturii și berzele). Riscul de coliziune și de electrocutare în cazul păsărilor este examinat la capitolele 4 și 5. În privința liliecilor, din păcate lipsesc în general studii privind riscurile și impacturile potențiale ale coliziunii cu liniile electrice aeriene, din cauza dificultății de a monitoriza moartea unor animale mici de-a lungul unor infrastructuri liniare atât de lungi Efectele de barieră În cazul energiei electrice, infrastructurile mari de transport, recepție și stocare pot obliga anumite specii să ocolească complet zona respectivă, atât în timpul migrărilor, cât și la nivel local, în cursul activităților regulate de căutare a hranei. Dacă acest lucru reprezintă sau nu o problemă depinde de o serie de factori precum dimensiunea stației electrice, distanța dintre cablurile electrice și ruta acestora, nivelul de strămutare a speciilor și capacitatea acestora de a compensa consumul de energie crescut, precum și gradul de perturbare a legăturilor dintre siturile folosite pentru hrănire, staționare diurnă sau înnoptare și reproducere.

80 C 213/ Mai multe echipe științifice au furnizat noi dovezi care arată că animalele se feresc de cablurile electrice, deoarece acestea emană intermitent raze ultraviolete care sunt invizibile pentru oameni. O echipă internațională de cercetători a efectuat un studiu ( 21 ) inspirat din observațiile potrivit cărora renii evită liniile electrice care traversează tundra arctică. Deși cunoștințele sunt încă foarte limitate în anumite cazuri, acest tip de evitare și fragmentare este relevant pentru determinarea semnificației impactului Distincția dintre efectele semnificative și cele nesemnificative Identificarea speciilor și a habitatelor care pot fi afectate de un plan sau un proiect de infrastructură de transport al energiei este primul pas al oricărei evaluări a impactului, efectuată fie în temeiul articolului 6 din Directiva privind habitatele, dacă proiectul afectează un sit Natura 2000, fie în temeiul directivelor EIM sau ESM, dacă proiectul afectează specii protejate din afara rețelei Natura După aceea, este necesar să se stabilească dacă impactul este sau nu semnificativ. Procedura juridică de stabilire a semnificației planurilor și a proiectelor care afectează în mod specific siturile Natura 2000 este descrisă în capitolul 7. Aici se explică pe scurt anumite principii generale implicate în stabilirea gradului de semnificație în cazul vieții sălbatice (indiferent dacă aceasta face sau nu parte dintr-un sit Natura 2000) pentru a contribui la înțelegerea generală a acestui concept. Evaluarea semnificației trebuie efectuată de la caz la caz, în funcție de speciile și habitatele care ar putea fi afectate. Pentru unele specii, pierderea câtorva exemplare poate fi nesemnificativă, însă pentru altele, aceasta poate avea consecințe grave. Dimensiunea populației, distribuția, categoria, strategia reproductivă și durata de viață sunt factori care influențează cu toții semnificația efectelor. Este probabil că acești factori variază de la un sit la altul. Trebuie luată în considerare, de asemenea, interconexiunea efectelor. De exemplu, utilizarea terenurilor în sine poate fi nesemnificativă pentru o anumită specie, dar atunci când este combinată cu perturbări majore sau cu riscul de strămutare, aceasta poate reduce condiția fizică și, în cele din urmă, rata de supraviețuire a speciei respective la un nivel semnificativ. Trebuie luată în considerare, de asemenea, evaluarea semnificației la o scară geografică corespunzătoare. În cazul speciilor migratoare care călătoresc pe distanțe lungi, impactul observat într-un anumit sit poate afecta speciile dintr-o zonă geografică mult mai extinsă. În mod similar, în cazul speciilor care ocupă teritorii întinse sau care își modifică obiceiurile în cadrul habitatului, poate fi încă necesară luarea în considerare a impacturilor potențiale la scară regională și mai puțin la scară locală. Ca ultim aspect, considerațiile de mai sus ar trebui să se bazeze pe cele mai fiabile date disponibile. Poate fi necesară efectuarea unor studii pe teren specifice sau derularea unor programe de monitorizare cu câtva timp înainte de realizarea proiectului Efectele cumulative Evaluarea efectelor cumulative ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare pentru a determina impactul asupra siturilor Natura 2000, așa cum prevede articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele. Efectele cumulative ale planurilor și ale proiectelor pot fi adesea foarte importante și trebuie evaluate cu atenție. Acestea pot apărea atunci când mai multe infrastructuri energetice sunt prezente în cadrul unei zone sau de-a lungul unui coridor de migrație sau atunci când un proiect de infrastructură energetică are loc în aceeași zonă cu un alt tip de plan sau proiect (de exemplu, alte proiecte industriale). Efectul cumulativ este efectul combinat al tuturor acestor activități luate împreună. Este posibil ca un proiect de infrastructură energetică să nu aibă, de unul singur, un efect semnificativ, însă, dacă efectele sale sunt adăugate celor ale altor planuri sau proiecte din zonă, impacturile lor combinate ar putea deveni semnificative. De exemplu, un proiect de instalare a unor conducte de petrol care traversează o parte a unei zone umede poate cauza un nivel redus, însă acceptabil de degradare temporară a habitatului, care are capacitatea de a face față acestei degradări. Însă, dacă în aceeași zonă umedă există și un sistem de drenare a solului și/sau un proiect de construcție a unui drum, efectele hidrologice ale tuturor acestor proiecte, luate împreună, ar putea duce la pierderea permanentă, la fragmentarea sau la uscarea habitatului respectiv. În acest caz, în timp ce impactul primului și al celui de al doilea proiect, luat fiecare în parte, nu este sesizabil, impactul ambelor proiecte, luate împreună, ar putea fi semnificativ. Aceasta influențează decizia de planificare aferentă ambelor propuneri de proiect. Impacturile cumulative trebuie, de asemenea, luate în considerare în temeiul procedurilor prevăzute de directivele EIM și ESM. Dezvoltarea infrastructurii energetice se desfășoară într-un ritm rapid în întreaga UE. Prin urmare, este important ca efectele cumulative să fie evaluate încă din primele etape ale unei evaluări de mediu, nu doar ca aspect secundar, la sfârșitul procesului, ceea ce ar tergiversa luarea deciziilor privind compatibilitatea propunerilor de proiect cu dispozițiile legislației UE. ( 21 )

81 C 213/79 4. IMPACTURILE POTENȚIALE ALE INFRASTRUCTURILOR REȚELEI ELECTRICE ASUPRA PĂSĂRILOR SĂLBATICE 4.1. Introducere Capitolul anterior a oferit o imagine de ansamblu a tipurilor de impacturi potențiale care trebuie avute în vedere la dezvoltarea proiectelor de infrastructură energetică, în special în siturile Natura 2000 și în jurul acestora, precum și în vecinătatea altor zone sensibile utilizate de speciile protejate în temeiul celor două directive ale UE privind natura. Prezentul capitol se concentrează, în special, pe analizarea efectelor potențiale ale infrastructurii de energie electrică asupra păsărilor sălbatice europene. Acest subiect a suscitat mult interes în ultimii ani. Efectele infrastructurii de energie electrică pot fi mai frecvente și mai semnificative decât cele ale altor tipuri de infrastructuri energetice terestre Infrastructurile rețelei electrice Spre deosebire de alte produse energetice, energia electrică nu poate fi stocată, prin urmare trebuie produsă și transportată către utilizatori în timp real. Sistemul de transport al energiei electrice este, așadar, mai complex și mai dinamic decât alte sisteme de utilități, cum ar fi apa sau gazele naturale. Odată ce energia electrică a fost generată într-o centrală electrică, liniile de transport de înaltă tensiune ( kv în Europa, ENTSO, 2012) transportă cantități mari de energie electrică pe distanțe lungi către stațiile electrice. De la stațiile electrice, liniile electrice de distribuție de medie tensiune (1-60 kv) și de joasă tensiune (> 1 kv) transportă energia electrică spre consumatorii casnici și întreprinderi. Figura 3 (USDA, 2009) Sistemul de energie electrică este strâns buclat. Rețeaua de transport nu include numai linii care merg de la centralele electrice la centrele de consum, ci și linii între liniile de transport, oferind un sistem care contribuie la asigurarea unui flux energetic neîntrerupt. În cazul în care o linie de transport este scoasă din funcțiune într-o parte a rețelei electrice, energia este redirecționată în mod normal către alte linii electrice, astfel încât să poată ajunge în continuare la consumatori (PSCW, 2009). Energia electrică poate fi transportată prin intermediul liniilor aeriene sau al cablurilor subterane, prin care circulă curent alternativ sau continuu. În toate cazurile, tensiunile sunt înalte, întrucât acestea sunt mai eficiente pe distanțe lungi (de regulă, distanțe de peste 600 km). Liniile aeriene cu curenți alternativi (liniile AC) reprezintă modalitatea tradițională de transport al energiei electrice (EASAC, 2009). Avantajul liniilor aeriene față de cablurile subterane este că, deocamdată, costurile aferente construirii lor sunt cu mult mai mici decât cele ale instalării cablurilor subterane. În plus, capacitatea liniilor aeriene este mai mare. Durata de viață estimată a liniilor aeriene este ridicată, de până la 70 sau 80 de ani. Principalele dezavantaje ale liniilor aeriene sunt reprezentate de modul în care acestea utilizează terenurile, de impactul lor vizual și de diferitele lor impacturi asupra mediului (EASAC, 2009) ( 22 ). ( 22 )

82 C 213/ Structurile liniilor de transport suportă cel puțin un circuit cu curent trifazat. Acestea au trei conductoare sub tensiune (mai multe, dacă este vorba de un fascicul de conductoare) și pot avea unul sau două conductoare de împământare (denumite, de obicei, fire statice) instalate deasupra conductoarelor de fază pentru a asigura protecția paratrăsnet. Structurile liniilor de distribuție pot suporta o varietate de configurații de conductoare (APLIC, 2006). Majoritatea liniilor electrice aeriene comerciale cu curent alternativ utilizează o formă de structură de sprijin de care sunt legați izolatori și conductoare electrice. Structurile de sprijin pot fi stâlpi de lemn, stâlpi zăbreliți, stâlpi de beton armat sau stâlpi din materiale compozite fabricate din fibră de sticlă sau din alte materiale. Izolatorii sunt fabricați din porțelan sau din materiale polimerice care în mod normal nu conduc energia electrică. Conductoarele electrice sunt de obicei fabricate din cupru sau aluminiu (Bayle, 1999, Janss, 2000, APLIC, 2006). Sistemele trifazate sunt utilizate atât pentru liniile de distribuție, cât și pentru liniile de transport. Unul dintre principalele beneficii ale sistemelor trifazate este capacitatea de a furniza cantități mari de energie electrică pe distanțe lungi (APLIC, 2006) Impacturile potențial negative ale infrastructurii de energie electrică asupra păsărilor sălbatice În continuare sunt prezentate pe scurt principalele tipuri de impacturi asupra speciilor de păsări sălbatice. Unele specii europene protejate sunt în mod clar mai vulnerabile la anumite tipuri de impact, în special la electrocutare și la coliziune, din cauza dimensiunii, a morfologiei, a comportamentului și a distribuției lor. Tabelul din anexa 2 prezintă o listă ierarhizată a impacturilor interacțiunilor dintre populațiile de păsări și liniile electrice (Birdlife, 2013). Aceasta nu înseamnă că impacturile respective se produc în toate circumstanțele astfel cum se descrie în tabel. Impactul depinde în mare măsură de speciile în cauză, de particularitățile fiecărui caz și de existența unor măsuri corective de atenuare a impactului respectiv. De ce anumite specii de păsări sunt mai vulnerabile la liniile electrice decât altele? Acest lucru se explică prin următoarele caracteristici fiziologice, comportamentale și de mediu: un corp de mari dimensiuni; o viziune frontală slabă; preferința pentru activitatea nocturnă; faptul că unele păsări nu zboară foarte bine, având o manevrabilitate redusă (coliziune); păsări fără experiență de zbor, păsări tinere (electrocutare și coliziune); preferința pentru locuri situate la înălțime pentru staționare diurnă sau înnoptare, odihnă sau cuibărit; preferința pentru habitate deschise, fără copaci (electrocutare); formarea de stoluri și comportamentele gregare; specii susceptibile la perturbări; preferința pentru habitatele situate la joasă altitudine (și anume, în raport cu o densitate mai mare a rețelei electrice); specii rare și amenințate (având legătură cu o densitate scăzută, cu o fecunditate scăzută etc., a se vedea mai jos); specii cu densitate scăzută (cu un potențial de reînnoire mai scăzut); specii cu potențial scăzut de reproducere (prin creșterea mortalității în rândul adulților, specia are nevoie de mai mult timp pentru a se reface în urma scăderii populației); specii cu o fecunditate scăzută, cu o rată scăzută a mortalității, cu speranță de viață îndelungată (prin reducerea potențialului de recrutare în timp ce populația este în scădere constantă); păsări care migrează pe distanțe lungi, intercontinentale (scară spațială amplă și niveluri foarte diferite de atenuare a impacturilor liniilor electrice) Electrocutarea Electrocutarea poate avea un impact major asupra mai multor specii de păsări, cauzând moartea a mii de păsări în fiecare an ( 23 ). Electrocutarea se poate produce atunci când o pasăre atinge simultan două conductoare de fază sau un conductor și un dispozitiv împământat, în special atunci când penajul păsării este ud (Bevanger, 1998). Următoarele specii sunt deosebit de frecvent afectate de electrocutare: Ciconiiformes, Falconiformes, Strigiformes și Passeriformes (Bevanger, 1998) - a se vedea tabelul de mai jos. ( 23 )

83 C 213/81 Există un consens puternic potrivit căruia riscul pentru păsări depinde de construcția tehnică și de proiectarea detaliată a instalațiilor electrice. În special, riscul de electrocutare este ridicat în cazul stâlpilor electrici de medie tensiune prost concepuți ( stâlpii ucigași ) (BirdLife International, 2007). În continuare sunt enumerați factorii care influențează probabilitatea electrocutării păsărilor. Morfologia păsărilor: păsările mari sunt mai vulnerabile, deoarece probabilitatea ca acestea să atingă componentele electrice cu aripile întinse sau cu alte părți ale corpului este mai mare decât pentru păsările mici (Olendorff et al., 1981; APLIC, 2006). Comportamentul păsărilor: păsările care utilizează stâlpii electrici pentru odihnă, staționare diurnă sau înnoptare și cuibărit sunt mai vulnerabile (Bevanger, 1998). Speciile care cuibăresc la sol (ereții și unele bufnițe) par să se electrocuteze rar, deoarece, de regulă, vânează în zbor și se odihnesc pe sol sau aproape de sol (Benson, 1981). Tipul și configurația stâlpilor electrici: Majoritatea accidentelor au loc pe stâlpii cu linii de distribuție de medie tensiune (între 1 kv și 60 kv), din cauza distanței mici dintre diferitele părți ale stâlpului (Haas & Nipkow, 2006). Stâlpii cu o funcție specială (stâlpii de întindere, stâlpii de transpunere a fazelor, stâlpii de traversare sau posturile de transformare) fac mai multe victime decât structurile simple (Demeter et al., 2004). López-López și colegii săi (2011) au demonstrat că mortalitatea păsărilor ar fi putut fi redusă considerabil prin reconfigurarea stâlpilor periculoși, prost concepuți. Factori de mediu: Abundența prăzii: numărul păsărilor de pradă electrocutate crește proporțional cu numărul animalelor vânate (Benson, 1981; Guil et al., 2011). Structura și acoperirea vegetală: structura vegetală poate afecta disponibilitatea animalelor vânate și capacitatea păsărilor de pradă de a-și căuta hrana (Guil et al., 2011). Habitatul: păsările utilizează mai frecvent stâlpii electrici (și se electrocutează pe aceștia) în zonele în care locurile de odihnă sunt rare, de exemplu, pășunile, zonele umede (Haas et al., 2005; Lehman et al., 2007). Topografia: în cazul electrocutării, topografia influențează locul ales de păsări pentru odihnă și staționare diurnă sau înnoptare, iar înălțimea vegetației afectează disponibilitatea locurilor naturale de odihnă din zonă. Ratele mortalității în cazul vulturilor au crescut proporțional cu înclinarea pantei, posibil ca urmare a obiceiului acestor păsări de a vâna prada în picaj. Studiile au demonstrat că stâlpii situați în poziții la altitudine, înconjurate de pante abrupte, tind să producă rate mai mari de electrocutare (Guil et al., 2011). Sexul: în cadrul aceleiași specii, riscurile de electrocutare sunt mai ridicate pentru femelele care au dimensiuni mai mari (Ferrer & Hiraldo, 1992). Vârsta: puii de păsări și păsările care nu au atins maturitatea sunt mai predispuse la electrocutare decât exemplarele adulte. Acest lucru poate fi cauzat de lipsa de experiență în ceea ce privește decolarea și aterizarea (Benson, 1981; Harness, 1997; Bevanger, 1998; Harness & Wilson, 2001; Janss & Ferrer, 2001; González et al., 2007). Factorul spațial: în anumite zone-cheie pentru păsări, rata de electrocutare este mai ridicată decât în zonele cu densitate scăzută (de exemplu, zonele de reproducere, cu o densitate ridicată, zonele de dispersie, siturile de adunare, zonele cu obstacole) (González et al., 2006; Cadahia et al., 2010). Factori sezonieri: majoritatea victimelor sunt înregistrate la sfârșitul verii, începând cu perioada în care învață să zboare sau în perioada imediat următoare. Vulturii de mari dimensiuni sunt mai amenințați toamna și iarna, probabil din cauza faptului că au penajul ud în timpul intemperiilor (ploaie, zăpadă), factor extrem de important în cazul riscului de electrocutare. (Benson, 1981; Bevanger, 1998; Lasch et al., 2010; Manville, 2005; Lehman et al., 2007). Direcția vântului predominant față de consolă poate contribui, de asemenea, la electrocutarea păsărilor de pradă. Se presupune că stâlpii ale căror console sunt perpendiculare față de direcția vântului predominant au cauzat mai puține victime decât stâlpii ale căror console sunt în diagonală sau paralele cu vântul, dată fiind dificultatea de a decola și a ateriza în condiții de vânt de travers (Nelson și Nelson, 1976).

84 C 213/ Tabelul de mai jos oferă o imagine de ansamblu a familiilor de păsări din Europa care au fost identificate ca fiind vulnerabile la electrocutare și/sau coliziune (Birdlife, 2013). Tabelul 1 Gravitatea impacturilor mortalității cauzate de electrocutare și de coliziunea cu liniile electrice asupra diferitelor familii de păsări din Eurasia Familii de păsări din Eurasia identificate ca fiind vulnerabile la electrocutare și coliziune la nivel internațional Victime cauzate de electrocutare Victime cauzate de coliziune Cufundari (Gaviidae) și corcodeli (Podicipedidae) 0 II Furtunari, petreli (Procellariidae) 0 II Corbi de mare, gâște de mare (Sulidae) 0 I Pelicani (Pelicanidae) I II-III Cormorani (Phalacrocoracidae) I I Stârci, egrete (Ardeidae) I II Berze (Ciconidae) III II Ibiși (Threskiornithidae) I II Flamingo (Phoenicopteridae) 0 II Rațe, gâște, lebede, ferestrași (Anatidae) 0 II Păsări de pradă (Accipitriformes și Falconiformes) II-III I-II Potârnichi, prepelițe, bibilici (Galliformes) 0 II-III Cârstei, găinușe de baltă, lișițe (Rallidae) 0 II Cocori (Gruidae) 0 III Dropii (Otidae) 0 III Păsări de mal (Charadriidae + Scolopacidae) I II-III Lupi de mare (Sterkorariidae) și pescăruși (Laridae) I II Rândunici de mare (Sternidae) 0-I I-II Pinguini nordici (Alcidae) 0 I Găinușe de pustiu (Pteroclididae) 0 II Porumbei, turturele (Columbidae) I-II II Cuci (Cuculidae) 0 I-II Bufnițe (Strigiformes) II-III II

85 C 213/83 Familii de păsări din Eurasia identificate ca fiind vulnerabile la electrocutare și coliziune la nivel internațional Victime cauzate de electrocutare Victime cauzate de coliziune Caprimulgi (Caprimulgidae) și drepne (Apodidae) 0 I-II Pupeze (Upudidae) și pescăruși albaștri (Alcedinidae) I I-II Prigorii (Meropidae) 0-I I-II Dumbrăvence (Coraciidae) I-II I-II Ciocănitori (Picidae) I I-II Corbi, ciori, coțofene și gaițe (Corvidae) II I-II Păsări cântătoare de dimensiune mică și medie (Passeriformes) I I-II 0 = nu s-au raportat victime sau este improbabil să existe vreo victimă; I = s-au raportat victime, dar nu există amenințări clare la adresa populației de păsări; II = un număr ridicat de victime la nivel regional sau local, dar fără un impact semnificativ asupra populației globale a speciei respective; III = accidentele reprezintă un factor major de mortalitate, amenințând specia respectivă, care devine o specie periclitată, la nivel regional sau la o scară mai largă Coliziunea Coliziunea cu liniile electrice provoacă moartea a milioane de păsări în întreaga lume și poate cauza un nivel ridicat de mortalitate în cazul anumitor specii de păsări (Bevanger 1994, 1998; Janss 2000; APLIC, 2006; Drewitt & Langston, 2008; Jenkins et al., 2010; Martin, 2011; Prinsen et al., 2011). Datele empirice și considerațiile teoretice indică faptul că speciile care au greutate mare raportată la anvergura aripilor, care sunt late și rotunjite, sunt supuse unui risc mai mare de coliziune cu liniile electrice. Aceste păsări se disting prin rapiditatea zborului, iar combinația dintre un corp greu și aripi mici limitează reacțiile rapide la obstacole neprevăzute (Bevanger, 1998). Dacă numărul semnalat de victime ale coliziunii este examinat în raport cu dimensiunea și abundența populației speciilor în cauză, unele specii de Galliformes, Gruiformes, Pelicaniformes și Ciconiiformes par a fi afectate în mod disproporționat de mare (Bevanger, 1998) a se vedea tabelul 1. În continuare sunt enumerați factorii care influențează riscul de coliziune. Morfologia păsărilor: păsările cu o masă corporală mare, care au aripi și cozi relativ scurte și care nu zboară foarte bine, sunt cele mai expuse riscului de coliziune (Bevanger, 1998; Janss, 2000). Fiziologia păsărilor: anumite specii de păsări sunt oarbe, cel puțin temporar, în direcția de deplasare (Martin, 2011). Comportamentul păsărilor: Sunt deosebit de vulnerabile speciile care formează stoluri, și anume cele care se deplasează zilnic în stol și traversează linii electrice către și dinspre locurile de hrănire, cuibărire și staționare diurnă sau înnoptare (Janss, 2000). Speciile de păsări care zboară în mod regulat pe timpul nopții sau în crepuscul, la distanță mică de sol, sunt mai predispuse la coliziune decât speciile care zboară mai ales în timpul zilei. Alți factori, cum ar fi condițiile meteorologice, configurația liniei, traseul liniei, utilizarea habitatului, vegetația de-a lungul liniilor, topografia, perturbările, alegerea rutelor de migrație și a locurilor de escală, ar trebui, de asemenea, luați în considerare. Electrocutarea și coliziunea păsărilor cu liniile electrice provoacă pierderi economice Întreruperile cauzate de păsări reduc fiabilitatea rețelei de energie electrică și cresc costurile livrării acesteia. Unele întreruperi pot afecta temporar numai câțiva consumatori, însă ele pot avea un impact asupra fiabilității serviciului și a garanțiilor oferite consumatorilor. Întreruperile mai importante pot avea consecințe dramatice și ar putea cauza o pierdere economică semnificativă pentru companiile de utilități și pentru consumatori (APLIC, 2006).

86 C 213/ Costurile asociate întreruperilor cauzate de păsări includ costurile legate de: pierderi de venituri; restabilirea alimentării cu energie electrică; repararea echipamentelor; măsuri privind eliminarea cuiburilor și alte măsuri de limitare a daunelor cauzate de animale; sarcini administrative și manageriale; pierderea unor servicii prestate consumatorilor și percepția negativă a publicului; și reducerea fiabilității sistemului electric (APLIC, 2006) Pierderea și fragmentarea habitatelor Culoarele deschise pentru a permite trecerea liniilor electrice grație drepturilor de trecere pot fragmenta pădurile și alte habitate naturale. Liniile electrice pot conduce, de asemenea, la pierderea habitatelor prin provocarea de incendii forestiere accidentale (Rich et al., 1994). Deși utilizarea terenurilor de către infrastructura de energie electrică poate fi relativ redusă, acest lucru poate deveni totuși semnificativ dacă pierderea afectează un habitat principal pentru o anumită specie sau dacă există efecte cumulative rezultate în urma altor proiecte desfășurate în aceeași zonă. Așadar, proiectele respective trebuie examinate de la caz la caz Perturbări/Strămutări În faza de construcție și în cursul întreținerii liniilor electrice, o parte a habitatului este în mod inevitabil distrusă și modificată (van Rooyen, 2004; McCann, 2005). Liniile electrice supraterane pot conduce la pierderea zonelor utilizabile de hrănire și de reproducere, precum și a habitatelor de popas și de iernat. De exemplu, studii recente au arătat că prezența unei linii electrice a influențat direcția de zbor a dropiilor și a limitat utilizarea habitatelor propice (Raab et al., 2010). De asemenea, spurcacii evită liniile de transport al energiei electrice, acest factor fiind cel mai important factor pentru determinarea densității de reproducere în situri cu habitate propice pentru această specie (Silva, 2010; Silva et al., 2010) Câmpurile electromagnetice Toate tipurile de curent electric, inclusiv cel care trece prin liniile electrice, generează câmpuri electromagnetice (CEM). Prin urmare, numeroase specii de păsări, ca și oamenii, sunt expuse câmpurilor electromagnetice pe tot parcursul vieții (Fernie și Reynolds, 2005). S-au făcut numeroase cercetări și există controverse cu privire la întrebarea dacă expunerea la CEM afectează sau nu sistemele celulare, endocrine, imunitare și reproductive ale vertebratelor. Studiile care examinează efectele CEM asupra păsărilor arată că expunerea la CEM a păsărilor le modifică în general, dar nu întotdeauna în mod sistematic, comportamentul, succesul reproducerii, creșterea și dezvoltarea, fiziologia și endocrinologia, precum și stresul oxidativ (Fernie, 2000; Fernie și Reynolds, 2005) Efecte potențial pozitive ale infrastructurilor de energie electrică asupra păsărilor sălbatice Liniile electrice, turnurile și stâlpii de distribuție pot avea și o serie de efecte benefice pentru speciile de păsări sălbatice. De exemplu, acestea pot oferi: Substratul de reproducere, situl de cuibărire: există diferite motive pentru care păsările se reproduc uneori pe structurile electrice, inclusiv: lipsa altor situri de cuibărire, cum ar fi copaci și stâncile; structurile electrice oferă o platformă solidă, protejată de mamiferele de pradă, unde păsările își pot construi cuiburile (van Rooyen, 2004; McCann, 2005). Structurile pentru utilități pot furniza substraturi de cuibărire în habitate în care elementele naturale sunt limitate și oferă o oarecare protecție, facilitând astfel extinderea sau creșterea densității locale a anumitor specii (APLIC, 2006). Spațiu de odihnă, de staționare diurnă sau înnoptare și de vânătoare: vulturii și berzele caută adesea structurile de susținere a liniilor electrice pentru staționare diurnă sau înnoptare, întrucât acestea sunt mai protejate de condițiile meteorologice aspre și de prădătorii de la sol. Prezența stâlpilor electrici în habitatele situate în câmp deschis este benefică pentru anumite păsări de pradă deoarece le oferă spațiu de odihnă cu vedere spre zonele de vânătoare. Grație structurilor de susținere a liniilor electrice din zonele cu puțini copaci, milioane de kilometri de teren au devenit habitate propice pentru păsările de pradă care vânează prada în picaj (Olendoff et al., 1980). Gestionarea habitatelor: liniile electrice pot, de asemenea, oferi habitat continuu unor specii care au nevoie de vegetație joasă. Studii efectuate în Statele Unite ale Americii au demonstrat că liniile pentru utilități instalate grație drepturilor de trecere oferă habitate pentru speciile de păsări aflate în declin (Confer & Pascoe, 2003; Askins, 2012).

87 C 213/85 Proiectul ELIA/RTE LIFE+: generarea de beneficii pentru natură ( 24 ) ELIA (operator de sistem de transport al energiei electrice de înaltă tensiune din Belgia) și RTE (operator de sistem de transport al energiei electrice din Franța) au desfășurat un proiect pe o perioadă de 5 ani ( ) pentru a gestiona și a restabili peste 300 de hectare de teren situat sub liniile electrice aeriene de medie și înaltă tensiune în Valonia și în Franța. Acest proiect oferă exemple de măsuri de conservare a naturii, ilustrând modul în care părțile interesate din domeniul energiei pot folosi dezvoltarea infrastructurii drept ocazie de a promova biodiversitatea. Iazuri (obiectiv: crearea a 100 de iazuri în cei 130 km aferenți zonei proiectului) În zonele în care solul a fost potrivit (prezența unui strat impermeabil: sol de turbă, sol cu lut alb și sol argilos gleizat) și în special în zonele care au oferit un bun potențial pentru anumite specii rare au fost săpate iazuri sau au fost construite baraje pe canalele de drenare pentru a inunda zone de cel puțin 25 m 2 (dimensiunea minimă pentru a limita astuparea cu aluviuni, și anume umplerea naturală a iazurilor cu frunze). Rețeaua de iazuri situate în păduri va permite colonizarea cu amfibieni, libelule, zigoptere, Dytiscidae și păsări din zone umede și va împiedica izolarea populațiilor. Livezi (obiectiv: 20 ha cu de copaci) Sub liniile electrice aeriene au fost plantați o serie de pomi fructiferi de talie mică din specii foarte rare și din specii locale, precum părul sălbatic european (Pyrus pyraster), mărul sălbatic (Malus sylvestris) și moșmonul (Mespilus germanica). Prezența lor aduce diversitate arboreturilor, oferind totodată adăpost și hrană unei întregi game de specii de faună locală (animale mari, păsări și insecte). Pajiști înflorite simple (obiectiv: 20 ha) Pe rutele de acces al liniilor electrice de înaltă tensiune au fost recreate pajiști înflorite simple, care servesc drept refugiu pentru specii rare de plante, insecte, păsări și mamifere mici. Cositul și îndepărtarea periodică a vegetației cosite vor sărăci solul și vor permite reapariția unor plante rare sau pierdute. În cazuri extreme, pajiștile înflorite au fost recreate prin semănarea de semințe din soiurile de plante locale. Turbării și lande (obiectiv: restabilirea sau gestionarea adecvată a 20 de hectare suplimentare) Restabilirea zonelor umede și a landelor situate sub liniile electrice este posibilă prin îndepărtarea stratului superficial al solului și prin promovarea dezvoltării unor specii pioniere în urma resuscitării băncii de semințe în stare latentă aflate sub stratul superficial al solului. De asemenea, în unele zone a fost restabilit și nivelul apei prin astuparea canalelor de drenaj, fapt care a revitalizat landele umede și turbăriile. Obiectivul este de a menține și a îmbunătăți schimbul de plante și animale între turbăriile și landele existente, inclusiv cele recent restabilite. Pășunat (obiectiv: gestionarea a 20 ha prin pășunat și a 20 ha prin cosit) Pășunatul a sprijinit refacerea turbăriilor, a landelor, a pajiștilor cu vegetație rară și a văilor deteriorate, contribuind la rezolvarea problemei speciilor dominante, cum ar fi iarba de stepă. În alte cazuri (fânețe, lande uscate, pajiști cu vegetație rară), cositul (prin contracte încheiate cu fermieri locali), adaptat ca perioadă și ritm, a ajutat la menținerea vegetației la nivelul propice pentru o multitudine de specii de plante, insecte și reptile. ( 24 )

88 C 213/ Specii invazive (obiectiv: tratarea a 20 până la 30 ha) În cadrul proiectului a fost eradicată sau adusă sub control creșterea speciilor de plante înscrise pe lista valonă a speciilor invazive, în special mălinul american (Prunus serotina), liliacul de vară (Buddleja davidii), crucea pământului (Heracleum mantegazzianum), slăbănogul himalaian (Impatiens glandulifera), troscotul japonez (Fallopia japonica), Senecio inaequidens și, într-o oarecare măsură, salcâmul (Robinia pseudoacacia). Fragmentare [obiectiv: crearea de liziere pe o distanță de 30 km (90 ha) și restabilirea lizierelor pe o distanță de 40 km (120 ha)] În prezent, în zonele de lucru ale proiectului, culoarele create în păduri pentru a permite trecerea liniilor electrice sunt, de regulă, în formă de U: în centru este iarbă scurtă, tunsă în mod regulat, apoi se face o trecere bruscă la pădure, cu copaci înalți pe ambele părți. Proiectul a creat liziere în formă de V între culoar și pădure. Aceste liziere, cu copaci de diferite înălțimi și din diferite specii, pot furniza, în calitate de ecoton, un habitat pentru hrană și adăpost unei serii întregi de specii de insecte, mamifere și păsări care nu sunt prezente în culoarele în care zonele învecinate sunt curate și întreținute în mod regulat. Pădurea este îmbogățită cu specii secundare de copaci, care sunt deseori absente din aceste spații. Prin crearea unei pante, lizierele reduc, de asemenea, pagubele pe care vântul le poate cauza arboretului. De asemenea, aceste liziere pot fi foarte bogate în lemn mort, oferind adăpost unui număr foarte mare de insecte, precum și habitate utile pentru păsări și lilieci. Când se îndesesc, aceste liziere frânează creșterea copacilor înalți (mesteceni, molizi, fagi) care constituie un pericol pentru liniile electrice. Situația inițială și situația după finalizarea proiectului 5. MĂSURI DE ATENUARE POTENȚIALE ÎN CAZUL INFRASTRUCTURILOR REȚELEI ELECTRICE CARE AFECTEAZĂ PĂSĂRILE SĂLBATICE 5.1. Ce sunt măsurile de atenuare? Atunci când evaluarea unui plan sau proiect de infrastructură energetică efectuată în temeiul articolului 6 din Directiva privind habitatele identifică o serie de efecte negative asupra unui sit Natura 2000, planul sau proiectul respectiv nu este respins în mod automat. În funcție de gravitatea impacturilor potențiale, s-ar putea adopta măsuri de atenuare care să elimine, să prevină sau să reducă la un nivel nesemnificativ impacturile potențiale negative ale unui plan sau proiect. Prezentul capitol se concentrează asupra siturilor Natura 2000, însă ar trebui avute în vedere măsuri care să reducă impacturile negative în temeiul directivelor EIM/ESM și în cazul planurilor și al proiectelor pentru care nu este cerută o evaluare corespunzătoare, dar care ar avea un impact negativ asupra speciilor protejate. Pentru a decide care sunt măsurile de atenuare necesare, este esențial, în primul rând, să se evalueze efectele planului sau ale proiectului (per se sau în combinație cu alte proiecte sau planuri) asupra speciilor și a tipurilor de habitate protejate de legislația UE prezente în cadrul sitului Natura Astfel vor fi identificate natura și amploarea efectelor negative și se va defini un sistem de referință în raport cu care va fi determinat tipul de măsuri de atenuare necesare. Efectele negative asupra siturilor Natura 2000 pot fi atenuate în mod eficace numai după ce potențialele efecte negative au fost pe deplin recunoscute, evaluate și raportate. Identificarea măsurilor de atenuare, la fel ca și evaluarea impactului în sine, trebuie să se bazeze pe o înțelegere aprofundată a speciilor/ habitatelor vizate. Măsurile de atenuare pot presupune modificări în ceea ce privește dimensiunea, amplasarea, proiectarea și configurarea diverselor aspecte ale planului sau proiectului de infrastructură energetică (de exemplu, izolarea conductoarelor pentru a evita electrocutarea). De asemenea, acestea pot lua forma unor ajustări temporare pe parcursul etapelor operaționale și de construcție (de exemplu, evitarea realizării lucrărilor de construcție în cursul sezonului de reproducere).

89 C 213/87 Odată ce măsurile de atenuare corespunzătoare au fost identificate și analizate în detaliu, planul sau proiectul poate fi aprobat în temeiul procedurii prevăzute la articolul 6 din Directiva privind habitatele, cu condiția ca aceste măsuri de atenuare să fie puse în aplicare în conformitate cu instrucțiunile furnizate de autoritatea competentă. Figura 4 Abordarea ierarhică pentru adoptarea măsurilor de atenuare. Ar trebui să se țintească întotdeauna nivelul cel mai ridicat de atenuare (și anume, evitarea impacturilor la sursă) Abordarea măsurilor de atenuare Preferință Evitarea impacturilor la sursă Nivel maxim Reducerea impacturilor la sursă Reducerea impacturilor asupra sitului Reducerea impacturilor asupra receptorilor Nivel minim În cazul în care persistă un important efect rezidual asupra sitului, chiar și după introducerea măsurilor de atenuare, vor trebui examinate soluții alternative (de exemplu, o altă amplasare a proiectului, o altă amploare sau moduri diferite de concepere a proiectului ori procese alternative). În cazul în care nu există soluții alternative, planul sau proiectul poate fi totuși aprobat, în mod excepțional, cu condiția respectării condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4) și a aprobării unor măsuri compensatorii adecvate, menite să compenseze efectele negative care persistă (a se vedea capitolul 7 pentru detalii), astfel încât rețeaua Natura 2000 să nu fie compromisă. Pentru fiecare măsură de atenuare propusă este important: să se explice modul în care măsurile vor evita sau vor reduce la un nivel nesemnificativ impacturile negative identificate asupra sitului; să se furnizeze dovezi privind modul în care măsurile respective vor fi garantate și puse în aplicare și de către cine; să se furnizeze dovezi privind gradul de încredere în succesul acestora; să se prezinte un calendar, în raport cu proiectul sau planul vizat, al punerii în aplicare a măsurilor respective; să se furnizeze dovezi privind modul în care măsurile vor fi monitorizate și privind modalitatea de introducere a unor măsuri suplimentare, dacă se dovedește că măsurile de atenuare nu sunt suficiente. Proiectul EcoMOL (gestionarea ecologică a liniilor electrice aeriene) ( 25 ) Ca parte a proiectului german Southwest Interconnecting Line / Thuringian Power Link, a fost efectuat un studiu (Universitatea de științe aplicate din Erfurt et al. 2010) care prezintă un concept interdisciplinar pentru gestionarea ecologică a culoarelor create pentru a permite trecerea liniilor electrice aeriene (EcoMOL). Acesta ar putea fi adaptat și aplicat în diferite regiuni europene. Studiul recunoaște faptul că operatorii trebuie să respecte anumite cerințe tehnice, de exemplu în ceea ce privește distanțele de siguranță și lucrările de construcții, pentru a garanta fiabilitatea transportului pe culoarul prin care trec liniile electrice aeriene de înaltă tensiune. Studiul oferă exemple de metode de atenuare a impacturilor precum pierderea și degradarea habitatelor în timpul construcției și exemple pentru aplicarea de măsuri compensatorii. Se furnizează o clasificare a tipurilor de biotopuri din cadrul culoarului în funcție de înălțimea la care poate ajunge vegetația, pornind de la caracteristicile creșterii naturale ale speciilor care pot fi, eventual, modificate grație gestionării. Prin urmare, în cursul definirii traseului liniei electrice, studiul distinge în cadrul culoarului diferite zone: zone care nu vor fi împădurite în viitor, suprafețe împădurite pentru moment și zone în care nu există necesitatea de defrișare. Combinația dintre prioritatea de defrișare și zonele în care există sau în care poate crește vegetație de înălțimi diferite definește gama măsurilor posibile de creare sau de restabilire. Ar trebui realizată separat o planificare detaliată pentru fiecare dintre cele trei componente ale lizierei unei păduri (lizieră, centură de protecție și perdea forestieră de protecție), diferențiate în funcție de înălțimea de creștere a vegetației. ( 25 ) Rezumatul proiectului este disponibil la adresa:

90 C 213/ Figura 5 Structura ideal eșalonată a lizierei exterioare a unei păduri situate de-a lungul coridorului de linii electrice aeriene (FVA, 1996, modificat) care arată un pilot schematic 5.2. Măsuri potențiale de atenuare a efectelor negative ale planurilor sau proiectelor de energie electrică asupra speciilor de păsări sălbatice Următoarele pagini din prezentul capitol analizează gama măsurilor potențiale de atenuare care pot fi utilizate pentru planurile și proiectele de infrastructură de energie electrică, în special în legătură cu speciile de păsări sălbatice. Măsurile de atenuare pot fi adoptate în momentul planificării sau în diverse etape ale ciclului unui proiect Adoptarea unor măsuri proactive la nivelul planificării O serie de măsuri pot fi adoptate încă de la începutul procesului decizional, cu precădere în faza de planificare inițială, pentru a preveni, a evita sau a reduce riscul unor impacturi potențiale asupra siturilor Natura 2000 și asupra speciilor de păsări sălbatice. În continuare sunt enumerate tipurile de măsuri posibile. Legislație crearea și adoptarea unor instrumente legislative naționale specifice sau modificarea instrumentelor existente pentru a se asigura că: păsările sunt protejate împotriva efectelor negative ale liniilor electrice (de exemplu, prin obligația de a utiliza cabluri subterane în zonele sensibile); liniile electrice noi și reconstruite integral nu pun în pericol viața păsărilor prin modul în care au fost concepute și nu necesită alte modificări sau reconfigurări; reconfigurarea liniilor electrice existente și, în special, a stâlpilor electrici ucigași este realizată într-un termen delimitat. Planificare utilizarea evaluării corespunzătoare/esm a planurilor de dezvoltare a infrastructurii naționale de linii electrice pentru a se asigura faptul că aspectele și prioritățile legate de rețeaua Natura 2000 și conservarea speciilor de păsări sălbatice sunt luate pe deplin în considerare încă de la începutul procesului decizional; și ori de câte ori este posibil, ajustarea planurilor pentru a evita siturile Natura 2000 sensibile și alte situri importante pentru speciile de păsări enumerate în capitolul 4; identificarea speciilor de păsări deosebit de sensibile pe baza vulnerabilității acestora față de liniile electrice, a stării lor de conservare, a dimensiunii populației și a distribuției lor în țara respectivă; identificarea zonelor și a siturilor prioritare în funcție de distribuția, densitatea și abundența speciilor de păsări prioritare și de infrastructurile existente și planificate, precum și întocmirea unei hărți naționale a zonelor sensibile în vederea identificării zonelor problematice de conflict și a altor situri prioritare (cu grad ridicat de risc) pentru care trebuie luate măsuri de prevenire și atenuare; stabilirea ordinii în care să se adopte măsuri de atenuare în cazul liniilor electrice în funcție de mortalitatea înregistrată în rândul păsărilor și de datele privind distribuția păsărilor; dacă este posibil, evitarea zonelor și a siturilor prioritare (zonele de reproducere și de iernat, zonele cu obstacole pe rutele de migrație, coloniile de reproducere, siturile de adunare, zonele de coastă, zonele umede) în cursul planificării/stabilirii traseului infrastructurii; elaborarea de orientări pentru soluții tehnice menite să atenueze riscul de ciocnire sau de electrocutare a păsărilor (de exemplu, Haas et al. 2005, Haas & Nikow, 2006, Prinsen et al., 2011);

91 C 213/89 efectuarea unei evaluări prealabile a eficacității potențiale a strategiilor de prevenire și de reacție planificate, pentru a asigura faptul că intervențiile de gestionare se bazează pe elemente concrete; instituirea unui plan de punere în aplicare a măsurilor de atenuare; crearea la nivel național a unei baze de date și a unui sistem de cartografiere online pentru gestionarea datelor privind interacțiunea păsări/linii electrice și pentru planificarea spațială adecvată, inclusiv stabilirea traseului optim al liniilor electrice pe baza unor criterii ecologice, tehnice și economice. Monitorizare, cercetare, evaluare și raportarea progreselor privind punerea în aplicare evaluarea progreselor realizate în raport cu obiectivele, etapele și calendarul planurilor strategice; evaluarea învățămintelor desprinse în vederea îmbunătățirii viitoarelor operațiuni; întocmirea de rapoarte privind punerea în aplicare pentru principalele părți interesate; sprijinirea schimburilor internaționale de experiență; colaborarea la eforturile de salvare a speciilor amenințate de păsări migratoare pe distanțe mari împotriva efectelor negative ale liniilor electrice; inițierea și sprijinirea proiectelor de cercetare relevante privind măsurile de prevenire și atenuare, precum și dezvoltarea și producția de produse pentru siguranța păsărilor; elaborarea unui set de protocoale de monitorizare standardizate pentru diferite condiții. O propunere de concept general privind definirea priorității zonelor și a siturilor Există o serie de măsuri pe care autoritățile naționale le pot adopta pentru a acorda întâietate zonelor în care măsurile de siguranță pentru liniile electrice trebuie luate în considerare în mod prioritar. Principiul general care stă la baza acestei abordări este următorul: zonele care adăpostesc sau susțin cele mai multe specii prioritare, precum și părți semnificative din populațiile acestor specii ar trebui să aibă întâietate pentru a fi selectate drept priorități naționale în scopul prevenirii și al atenuării. Atât zonelor și siturilor desemnate, cât și celor nedesemnate trebuie să li se acorde prioritate în funcție de importanța lor pentru speciile prioritare (densitate și abundență temporare sau permanente). Astfel, se pot defini zone cu prioritate mare, medie și scăzută. Nivelul de prioritate al zonei ZONE CU PRIORITATE MARE Importanță: internațională (De exemplu: ariile de protecție specială care au funcția specifică de a oferi o zonă de odihnă unui număr semnificativ de specii vulnerabile la nivel internațional) situri din categoriile IBA - la nivel mondial: A1, A4i-iv; la nivel european: B1i-iv,B2; la nivelul UE: C1, C2, C3, C4, C5, C6;) ZONE CU PRIORITATE MEDIE Importanță: națională ZONE CU PRIORITATE SCĂZUTĂ Importanță: regională sau locală Tipul sitului Zone problematice de conflict pentru mai multe specii prioritare cu o densitate mare, cum ar fi: zonele-cheie de reproducere pentru populațiile sursă ale mai multor specii prioritare; siturile de adunare; siturile-cheie de escală; zonele-cheie de staționare diurnă sau înnoptare; zonele-cheie de iernat; zonele cu obstacole; rutele-cheie de migrație; itinerariile-cheie folosite pentru zborul între siturile de staționare diurnă sau înnoptare și zonele de căutare a hranei. Zone importante la nivel național pentru una sau câteva specii prioritare; zonele-cheie de reproducere și prezența populațiilor sursă ale mai multor specii prioritare; cele mai importante zone de stabilire temporare; situri de adunare de importanță națională. Zone importante la nivel regional sau local pentru specii prioritare și neprioritare.

92 C 213/ Orientările AEWA (Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice) privind modul în care pot fi evitate sau atenuate impacturile rețelelor de energie electrică Orientările privind modul în care poate fi evitat sau atenuat impactul rețelelor electrice asupra păsărilor migratoare în regiunea african-eurasiatică, adoptate în 2012 de AEWA, recomandă șapte etape esențiale ( Prinsen et al., 2012), descrise în continuare. Etapa 1: dezvoltarea și sprijinirea planificării strategice pe termen lung a rețelelor de energie electrică la nivel național, inclusiv instalarea subterană a liniilor electrice de tensiune scăzută spre medie; aplicarea procedurilor ESM corespunzătoare pentru deciziile privind necesitatea unor linii electrice la scară națională și aplicarea similară a procedurilor EIM corespunzătoare cu privire la construirea unei linii electrice, odată ce s-a decis că o astfel de linie este necesară; aspectele legate de riscul de coliziune și electrocutare a păsărilor trebuie integrate în cadrul procedurilor EIM. Etapa 2: dezvoltarea și sprijinirea colaborării dintre toate părțile interesate (companii de utilități, ecologiști, organizații guvernamentale) prin intermediul unor memorandumuri de înțelegere pe bază voluntară, de exemplu, sau, după caz, impunerea, prin intermediul legislației, a unei obligații de cooperare a companiilor de utilități pentru planificarea strategică și atenuarea efectelor negative asupra păsărilor. Etapa 3: crearea unor baze de date științifice și a unor seturi de date spațiale referitoare la prezența zonelor protejate și a altor zone-cheie pentru păsări, precum și la prezența unor specii de păsări vulnerabile, inclusiv rutele de zbor ale acestor specii între zonele de reproducere, de hrănire și de odihnă și coridoarele importante de migrație. Aceste seturi de date vin în sprijinul planificării strategice menționate la etapele 1 și 2 și definesc prioritățile evocate în etapa 4. În cazul în care nu sunt disponibile astfel de date, de exemplu datele extrase din proiecte naționale de monitorizare regulată a păsărilor, trebuie culese date de pe teren timp de cel puțin un an. Etapa 4: stabilirea unui traseu pentru noile linii electrice supraterane departe de zonele-cheie pentru păsări, ținând seama de prezența zonelor protejate (la nivel internațional sau național), de factorii abiotici care influențează conflictele păsări/linii electrice și de predispoziția la riscuri a speciilor de păsări relevante. Etapa 5: întocmirea de liste prioritare ale zonelor-cheie de conservare a speciilor cu scopul de a identifica prioritățile pentru secțiunile noilor linii electrice în care sunt necesare măsuri de atenuare și pentru reconfigurarea liniilor electrice existente. Etapa 6: adoptarea unor măsuri de atenuare pentru secțiunile problematice ale liniilor electrice, atât ale liniilor existente, cât și ale celor planificate, cu scopul de a reduce la minimum efectele electrocutării și ale coliziunii asupra păsărilor cu ajutorul unor tehnici de ultimă generație. Etapa 7: dezvoltarea și sprijinirea unor programe de evaluare care să folosească protocoale standardizate pentru a monitoriza eficacitatea măsurilor de atenuare, precum și pentru a îmbunătăți tehnicile de atenuare, inclusiv monitorizarea incidentelor (electrocutare și coliziune), precum și a prezenței și a circulației păsărilor cu scopul de a evalua amploarea impactului (pentru fiecare specie) Analizarea măsurilor potențiale de atenuare și prevenire la nivel de proiect La nivel de proiect, atunci când se efectuează o evaluare corespunzătoare sau o evaluare a impactului în temeiul Directivei EIM pentru proiectele care pot afecta speciile protejate din afara siturilor Natura 2000 (conform articolului 5 din Directiva privind păsările și articolului 12 din Directiva privind habitatele), se recomandă să fie luate în considerare următoarele aspecte. Faza I. Înaintea construcției analizarea diferitelor opțiuni pentru atenuarea conflictului păsări/linii electrice în cadrul evaluării EIM/evaluării corespunzătoare aferente construcției de noi linii electrice și reconstrucției liniilor electrice existente; prevederea unor soluții pentru siguranța păsărilor (cablu subteran, cablu conductor acoperit cu plastic) în cazul liniilor de transport și de distribuție a energiei electrice, atunci când acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și financiar, dar mai ales în zonele extrem de importante pentru păsări; asigurarea faptului că noile linii electrice aeriene nu pun în pericol viața păsărilor prin modul în care au fost concepute; regruparea liniilor; amplasarea liniilor departe de itinerariile evidente de zbor, de zonele de staționare diurnă sau înnoptare sau de alte zone cu o densitate mare a păsărilor, dacă acest lucru este posibil;

93 C 213/91 planificarea vegetației, a topografiei sau a unor structuri artificiale pentru a proteja liniile; planificarea unei evaluări de tip BACI (Before-After Control-Impact evaluarea înainte și după realizarea proiectului a zonelor care au suferit un impact și controlul zonelor în care nu s-a produs impactul) și sprijinirea monitorizării; înlocuirea intervențiilor reactive, constând în reconfigurarea stâlpilor sau a cablurilor aeriene după descoperirea păsărilor moarte, cu un program structurat și proactiv care să permită evitarea celor mai multe cazuri de mortalitate înaintea producerii accidentelor. Faza II. Construcția liniilor noi asigurarea faptului că liniile reconstruite integral nu pun în pericol viața păsărilor prin modul în care au fost concepute (de exemplu, cablu subteran, cablu conductor izolat cu material plastic, vârfurile stâlpilor sigure prin însăși concepția lor); evitarea modelelor de stâlpi cu izolatori-suport pentru noile linii electrice aeriene; utilizarea stâlpilor cu izolatori suspendați; evitarea, atunci când este posibil, a plasării cablurilor neutre (de împământare) deasupra cablurilor conductoare. Faza III. Exploatarea, întreținerea, modernizarea, reconstrucția și reconfigurarea liniilor existente asigurarea faptului că liniile reconstruite integral nu pun în pericol viața păsărilor prin modul în care au fost concepute (de exemplu, cablu subteran, cablu conductor din material plastic, vârfurile stâlpilor sigure prin însăși concepția lor); asigurarea faptului că liniile electrice prioritare în ceea ce privește conservarea/distribuția păsărilor, precum și tipurile cele mai periculoase de stâlpi sunt reconfigurate/înlocuite cu linii și stâlpi care nu pun în pericol viața păsărilor, conform celor mai noi standarde tehnice în materie de siguranță a păsărilor; efectuarea unor monitorizări standardizate ale impactului liniilor electrice asupra păsărilor și a unor monitorizări pentru a evalua eficacitatea măsurilor de atenuare; îmbunătățirea habitatelor pentru atenuarea impactului liniilor electrice asupra biodiversității; crearea unor habitate pe aceeași parte a liniei electrice pentru a reduce la minimum numărul traversărilor; reducerea la minimum a activităților umane/perturbărilor în aproprierea liniei (proces educativ); întocmirea periodică de rapoarte privind rezultatele activităților de monitorizare și atenuare și transmiterea acestora către principalele părți interesate. Faza IV. Dezafectarea asigurarea faptului că nicio infrastructură nu este lăsată de-a lungul rutei liniilor electrice; asigurarea integrității habitatului de-a lungul rutei vechilor linii electrice Recomandări tehnice detaliate pentru măsurile corective și de atenuare Pentru a se asigura că instalațiile de transport și distribuție a energiei electrice nu periclitează viața păsărilor, sunt recomandate măsurile de atenuare și parametrii tehnici enumerați în continuare Atenuarea riscului de electrocutare Principiile atenuării 1. înlocuirea stâlpilor electrici de oțel cu stâlpi de beton sau de lemn, mai puțin periculoși; 2. întrucât materialele izolante temporare se erodează și stâlpii reconfigurați se pot deteriora până la a deveni, în timp, structuri letale, utilizarea unor modele mai sigure de stâlpi (de exemplu, cu izolatori suspendați și plasați la distanțe mai mari decât distanța minimă de securitate, a se vedea mai jos) trebuie să primeze în fața unor soluții temporare; 3. înlocuirea izolatorilor-suport cu izolatori suspendați sau modificarea izolatorilor-suport cu protecție izolatoare de ultimă generație pe o distanță suficientă;

94 C 213/ asigurarea unei distanțe suficiente între diferitele conductoare și între conductoare și cablurile sau materialul de împământare; 5. asigurarea unei distanțe minime de mm între conductoare; 6. asigurarea unei distanțe minime de 600 mm între siturile de odihnă (consolă, vârful stâlpilor) și elementele aflate sub tensiune; 7. descurajarea păsărilor să se odihnească în locuri periculoase. Metode de atenuare recomandate Stâlpi electrici cu izolatori-suport izolarea izolatorilor și a conductoarelor cu socluri izolatoare din material plastic pe o lungime de mm; instalarea tubulaturii pentru cabluri pe o lungime de mm; izolarea conductorului central atașat unui izolator-suport pe stâlpii intermediari cu configurație orizontală fără consolă conductoare pentru a obține distanța necesară între conductoarele externe. Stâlpi electrici cu izolatori suspendați utilizarea unor tipuri de stâlpi la care distanța dintre izolatorul suspendat din mijloc și vârful stâlpului este de minimum mm; la stâlpii (de formă triunghiulară sau de susținere) cu izolatori suspendați, se recomandă izolarea conductorului din mijloc pe o lungime totală de mm dacă pe vârful stâlpului, sub izolatorul din mijloc, există un spațiu periculos pe care se pot odihni păsările. Stâlpii de întindere și stâlpii de traversare utilizarea lanțurilor de izolatoare cu o lungime de minimum 700 mm; plasarea a cel puțin două conductoare de șuntare sub consolă și izolarea celui de al treilea conductor de șuntare; utilizarea unor conductoare de șuntare izolate. Transformatoare, structuri terminale construirea de structuri terminale suficient izolate pe conductoarele de șuntare și descărcătoarele de supratensiune. Stâlpi cu separatori de derivație proiectarea separatorilor de derivație astfel încât păsările să nu se poată odihni pe echipamentele respective și/sau izolarea tuturor componentelor periculoase; montarea separatorilor de derivație dedesubtul consolei și izolarea conductoarelor de șuntare; utilizarea de bucșe izolante; instalarea unor stinghii izolate (neconductoare) deasupra echipamentelor de comutație pe toată lungimea vârfului stâlpului sau pe părțile laterale ale acestuia, respectând distanțele minime cerute pentru siguranța păsărilor; utilizarea unor dispozitive care să descurajeze păsările să se odihnească în locurile periculoase. Reconstruirea liniilor electrice înlocuirea liniilor aeriene cu linii subterane, atunci când acest lucru este posibil; evitarea modelelor de stâlpi cu izolatori-suport pentru noile linii electrice aeriene; utilizarea stâlpilor cu izolatori suspendați Atenuarea riscului de coliziune reducerea numărului de planuri de coliziune (numărul de conductoare separate pe verticală);

95 C 213/93 evitarea, atunci când este posibil, a plasării cablurilor neutre (de împământare) deasupra cablurilor conductoare; instalarea pe conductoare și pe cablurile de împământare aflate sub tensiune a unor marcaje mari, vizibile, cu contrast ridicat (de exemplu, în negru și alb) și/sau a unor dispozitive mobile și reflectorizante împotriva coliziunii. 6. IMPORTANȚA ADOPTĂRII UNEI ABORDĂRI STRATEGICE PENTRU PLANIFICARE 6.1. Beneficiile unei planificări integrate Un mod ineficace de dezvoltare a unui plan sau proiect, pentru infrastructurile de transport al energiei sau pentru orice alt tip de activități de dezvoltare, este de a concepe mai întâi un plan sau un proiect pentru scopul inițial și a lua abia ulterior în considerare implicațiile mai largi în materie de mediu și alte aspecte referitoare la utilizarea sa. Aceasta înseamnă că potențialele conflicte sunt luate în considerare într-un stadiu relativ avansat al procesului de planificare, într-un moment în care există mai puține opțiuni disponibile. Când proiectul se află într-un stadiu de proiectare atât de avansat, evaluarea impactului de mediu devine în mod inevitabil un exercițiu de limitare a daunelor și, chiar dacă sunt respectate riguros toate normele care reglementează evaluările impactului de mediu, succesul nu este garantat. Acest tip de abordare a conceperii și a planificării proiectului poate alimenta, de asemenea, discuții îndelungate cu autoritățile de planificare, cu alte grupuri interesate și cu ONG-uri pe parcursul etapei de consultare publică. Aceasta poate cauza, la rândul său, întârzieri semnificative pentru procesul de planificare și poate genera costuri suplimentare. Adoptarea unei abordări integrate și orientate spre viitor pentru planificarea infrastructurilor de transport al energiei, care să ia în considerare atât nevoile în materie de transport al energiei, cât și necesitățile ecologice de la bun început și pe parcursul conceperii inițiale a proiectului sau a planului, are numeroase avantaje importante: promovează un proces de planificare mai interactiv și mai transparent și încurajează dialogul timpuriu și iterativ, elemente care pot contribui la reducerea semnificativă a timpului total necesar pentru procedura de autorizare; dacă este efectuată corect, planificarea (spațială) strategică poate contribui la evitarea sau la reducerea numărului de potențiale conflicte specifice unui anumit sit într-un stadiu mai avansat al procesului de dezvoltare, atunci când resursele financiare și juridice au fost deja angajate și există mai puțină marjă de manevră; la rândul său, acest lucru poate oferi totodată dezvoltatorilor de proiecte un mediu de reglementare mai transparent și mai stabil, precum și o mai mare certitudine privind probabilitatea de succes a cererii lor de autorizare, întrucât aspectele de mediu au fost luate în considerare încă din etapa conceperii inițiale a proiectului; această abordare poate fi mai eficientă din punctul de vedere al costurilor pe termen lung. Atunci când măsurile potențiale de evitare sau de atenuare au fost deja luate în considerare încă din faza timpurie a conceperii sau a planificării, este mai probabil ca acestea să fie mai simple din punct de vedere tehnic și mai ieftin de integrat în proiect; această abordare poate să conducă la elaborarea de soluții noi, creative și inovatoare și la situații reciproc avantajoase, care nu au fost probabil explorate în cadrul abordării sectoriale mai clasice privind planificarea proiectului; abordarea de acest tip poate contribui la o imagine publică îmbunătățită a proiectului și a instituțiilor responsabile. Deși pregătirea și punerea în aplicare a unui astfel de proces de planificare integrată poate necesita investiții inițiale mai substanțiale, există dovezi solide care indică faptul că acest tip de abordare furnizează, în mod invariabil, beneficii considerabile care depășesc cu mult investițiile suplimentare inițiale. O abordare mai integrată privind planificarea va avea, de asemenea, o influență majoră asupra procesului de autorizare în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele pentru siturile Natura Deși această abordare nu garantează succesul cererii de proiect, ea ar trebui să faciliteze în mod considerabil procesul de autorizare. Experiența a arătat că luarea în considerare a aspectelor de mediu de la începutul procesului decizional poate conduce la găsirea unor soluții într-un moment în care există încă o gamă largă de opțiuni disponibile. Dacă, pe de altă parte, acest dialog intersectorial este lăsat pentru ultimele etape ale procedurii de autorizare în temeiul articolului 6 alineatul (3), gama de soluții se reduce considerabil (și acestea sunt mai costisitoare) și există o tendință mai mare ca discuțiile să devină polarizate și mai conflictuale. Acest lucru este valabil, în special, atunci când o politică sectorială sau o strategie de dezvoltare a primit undă verde la cel mai înalt nivel guvernamental, fără să fi fost analizate celelalte implicații de politică. Atunci când se discută despre planuri și proiecte mai detaliate, este dificil de înțeles de ce procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3) poate bloca un plan sau un proiect care a fost deja aprobat la nivelul politic la cel mai înalt (chiar și în absența unor informații spațiale).

96 C 213/ Cu toate acestea, este posibil să existe situații în care un proiect să nu fie compatibil cu obiectivele de conservare ale siturilor Natura 2000 sau să afecteze în mod iremediabil anumite specii de păsări sălbatice. Totuși, datorită abordării privind planificarea integrată, această concluzie ar deveni evidentă încă din primele faze, putând fi adoptate, după caz, măsuri de evitare a unor astfel de impacturi Găsirea unor locuri potrivite pentru instalațiile de transport al energiei Una dintre cele mai eficace modalități de a evita potențialele conflicte cu siturile Natura 2000 și cu speciile protejate prin legislația UE este luarea unei decizii privind amplasarea noilor proiecte de transport al energiei la nivelul planificării strategice (de exemplu prin intermediul unui plan de dezvoltare regional sau național), fapt care permite luarea pe deplin în considerare a sensibilității siturilor Natura Această abordare va sprijini identificarea zonelor celor mai adecvate pentru plasarea instalațiilor de transport al energiei, reducând totodată, în măsura posibilului, riscul de conflicte potențiale ale proiectelor individuale cu siturile Natura Acordul Un cer accesibil din Ungaria ( 26 ) Ca rezultat al unei cooperări de zece ani, la 26 februarie 2008, Societatea maghiară de ornitologie și conservare a naturii (MME/BirdLife Ungaria) a semnat acordul Un cer accesibil cu Ministerul Mediului și Apelor și cu întreprinderi electrice relevante din Ungaria. Obiectivul acordului este de a oferi o soluție pe termen lung la problema electrocutării păsărilor. În cadrul acestui acord, MME a elaborat în 2008 o hartă cuprinzând zonele-cheie de conflict între liniile electrice și populațiile de păsări din Ungaria. Întreprinderile electrice au promis că, până în 2020, vor transforma toate liniile electrice periculoase din Ungaria, astfel încât să nu mai pericliteze viața păsărilor, și că vor utiliza metode de gestionare a liniilor electrice nou-construite care să nu fie dăunătoare păsărilor. Prioritățile legate de conservarea păsărilor de-a lungul rețelei de linii electrice de medie tensiune din Ungaria Comitetul de coordonare, alcătuit din reprezentanți ai fiecărui semnatar, asigură o cooperare periodică și structurată. Întreprinderile electrice și experți în domeniul conservării cooperează cu scopul de a elabora orientări privind cea mai bună tehnologie disponibilă. Orientările sunt actualizate în mod constant și sunt testate pe teren noi soluții. Modificarea Legii privind conservarea naturii a consolidat și mai mult cooperarea. Lecția învățată din punerea în aplicare a acordului este aceea că, pentru coordonare, pentru monitorizarea progreselor înregistrate și pentru evaluarea punerii în aplicare a acordurilor fără forță juridică obligatorie, sunt necesare resurse, de preferință furnizate de partenerul principal implicat în conservarea naturii. Găsirea fondurilor suficiente pentru finanțarea acțiunilor prioritare rămâne o provocare majoră. Recent, au fost întreprinse acțiuni datorită angajamentului voluntar al furnizorilor de energie electrică de a cofinanța în procent de 25 % proiecte aferente programului LIFE Natură al UE. ( 26 )

97 C 213/95 Planificarea națională în Slovenia În Slovenia, operatorul de sistem de transport (Elektro-Slovenija d.o.o.) și un ONG activ în domeniul conservării naturii (DOPPS BirdLife Slovenija) au colaborat cu privire la planificarea și instalarea unor linii de transport al energiei electrice care să nu fie dăunătoare păsărilor. Studiul realizat a examinat mai multe aspecte strâns legate de conservarea păsărilor și de liniile de transport al energiei electrice: [1] conceptul de specii amenințate și factorii care amenință populațiile de păsări din Slovenia; [2] speciile de păsări din Slovenia și starea lor de conservare; [3] legislația și practica judiciară relevantă pentru liniile electrice și conservarea păsărilor în Slovenia; [4] impactul liniilor electrice asupra păsărilor; [5] măsuri potențiale pentru a atenua impactul negativ și pentru a majora impactul pozitiv al liniilor electrice asupra păsărilor; [6] evaluarea eficacității potențialelor măsuri de atenuare. Elektro-Slovenija, operatorul de transport al energiei electrice din Slovenia, a finanțat recent un studiu amplu privind interacțiunile dintre păsări și liniile electrice pentru a găsi modalități de a-și desfășura activitatea nu numai în beneficiul consumatorilor de energie electrică, ci și în favoarea păsărilor. Studiul a fost elaborat de DOPPS BirdLife Slovenija. În Slovenia, aproape 242 km de linii electrice existente traversează arii de protecție specială (Natura 2000) și se planifică instalarea a încă 123 km de linii electrice care ar urma să treacă prin aceste zone. Nu toate speciile de păsări din aceste zone sunt susceptibile să interacționeze cu liniile electrice, însă majoritatea zonelor găzduiesc importante populații de păsări care ar putea fi amenințate de liniile electrice. Prin urmare, ca rezultat al cooperării, au fost sugerate următoarele orientări pentru instalarea unor linii electrice care să nu dăuneze păsărilor: colaborarea, încă de la începutul proiectului, cu instituțiile de conservare a păsărilor (naturii); planificarea traseului liniilor electrice ținând seama de circumstanțele specifice din zonă, pe baza unor date concrete, culese în decursul unui an întreg, privind păsările prezente în zonă; evitarea instalării liniilor electrice în zonele cu o concentrație ridicată de păsări, pe rutele de zbor și pe coridoarele de migrație utilizate, de regulă, de păsări care ar putea intra în coliziune cu respectivele linii electrice; utilizarea traseelor existente ale liniilor electrice și fuzionarea liniilor electrice cu alte infrastructuri liniare existente; ajustarea configurației conductoarelor și a cablurilor de împământare; echiparea liniilor electrice cu marcaje care să sporească vizibilitatea conductoarelor, în special a cablurilor de împământare; dacă nu este posibilă evitarea punctelor foarte vulnerabile și instalarea de cabluri subterane, atunci când acest lucru este fezabil; instalarea pe stâlpii electrici a unor platforme și cutii sigure pentru construirea de cuiburi cu scopul de a adăposti anumite păsări cuibăritoare. Evaluarea strategică de mediu germană privind planul decenal de dezvoltare a rețelei de energie electrică Agenția federală germană pentru rețeaua energetică (Bundesnetzagentur) a efectuat o evaluare strategică de mediu privind planul decenal de dezvoltare a rețelei de energie electrică din Germania. Au fost luate în considerare următoarele instalații de transport al energiei electrice: liniile electrice terestre de înaltă tensiune cu curent continuu și curent alternativ (aeriene și subterane), cablurile submarine, rețelele hibride și componentele aferente. Obiectivele evaluării strategice de mediu sunt următoarele: să identifice, să descrie și să evalueze, cât mai timpuriu și cât mai exhaustiv cu putință, impacturile directe și indirecte ale planului de dezvoltare asupra mediului (și anume asupra animalelor, a plantelor și a diversității biologice și, în special, asupra siturilor Natura 2000); să sistematizeze și să consolideze integrarea aspectelor de mediu în procesul decizional; să îmbunătățească transparența ponderii acordate aspectelor economice, sociale și de mediu în procesul decizional.

98 C 213/ Pentru efectuarea evaluării strategice de mediu au fost colectate și utilizate diverse evaluări de mediu ale unor proiecte individuale care au fost inițiate și elaborate de diferite instituții, cum ar fi ministere, autorități federale, universități, societăți de consultanță și operatori de rețea. A fost organizată, de asemenea, o consultare publică pentru a discuta amploarea analizei și elaborarea unei metodologii comune, cu scopul de a evita efectuarea unor evaluări de mediu pentru proiectele individuale de dezvoltare a rețelei care să pornească de la zero. Ca urmare, amploarea a fost totuși cu mult mai mare și, pentru prima dată, Bundesnetzagentur a examinat impactul asupra mediului nu numai al proiectelor onshore, ci și al proiectelor derulate în apele teritoriale. În anumite cazuri, au fost luate în considerare și efectele asupra mediului ale proiectelor care utilizau cabluri subterane. În plus, analiza unor opțiuni alternative în raportul de mediu a devenit mai cuprinzătoare. Au fost evaluate alternativele la diferitele proiecte individuale, precum și un sistem alternativ de racordare la rețea în apele teritoriale și diferite tehnologii de transport al energiei electrice. În plus, Bundesnetzagentur a evaluat impacturile de mediu în funcție de diferite scenarii de dezvoltare, fapt care i-a permis să facă alegeri în cunoștință de cauză și să selecționeze proiectele care aduc cele mai puține prejudicii mediului Căutarea unor modalități de raționalizare a procedurilor de autorizare pentru instalațiile de transport al energiei Un alt avantaj al adoptării unei abordări mai strategice a planificării infrastructurilor de transport al energiei este că aceasta sprijină organizarea mai eficientă a diferitelor proceduri de autorizare și a evaluărilor impactului asupra mediului. Acest proces de raționalizare a fost oficializat în cazul proiectelor de interes comun în temeiul Regulamentului TEN-E. Comisia a elaborat orientări specifice privind modul de aplicare în practică a acestor mecanisme de raționalizare, asigurând totodată un nivel maxim de protecție a mediului în conformitate cu legislația UE în domeniul mediului. Orientările formulează o serie de recomandări care, deși vizau proiectele de interes comun, sunt foarte relevante și pentru toate celelalte planuri sau proiecte de infrastructură de transport al energiei. Prin urmare, acestea sunt din nou sintetizate în cadrul prezentului document ( 27 ). Recomandările vizează, în special: planificarea timpurie, stabilirea unor foi de parcurs și delimitarea domeniului evaluărilor; integrarea timpurie și efectivă a evaluărilor de mediu și a altor cerințe de mediu; coordonarea procedurală și termenele; colectarea datelor, schimbul de date și controlul calității; cooperarea transfrontalieră; și participarea timpurie și efectivă a publicului larg Planificarea, stabilirea unor foi de parcurs și delimitarea domeniului evaluărilor într-o fază timpurie După cum s-a menționat anterior în acest capitol, planificarea și stabilirea unei foi de parcurs, într-o fază timpurie, a diferitelor evaluări și a altor cerințe de mediu care trebuie respectate sunt vitale pentru raționalizarea cu succes a procedurilor de evaluare de mediu. În mod ideal, aceste demersuri sunt efectuate într-o etapă foarte timpurie a conceperii unui plan sau proiect (de exemplu, definirea punctelor de conexiune) și vor conduce la stabilirea unei foi de parcurs succintă a evaluărilor, care va indica ce tip de evaluare ar trebui efectuată în ce stadiu al procedurii globale de evaluare/autorizare. Stabilirea acestei foi de parcurs ar trebui să fie principala responsabilitate a dezvoltatorului proiectului, în strânsă cooperare cu autoritatea de coordonare. În cazul unei evaluări etapizate, foaia de parcurs ar urma să indice și aspectele care ar putea fi evaluate în anumite etape ale procesului, pentru a asigura complementaritatea, a evita neluarea în considerare a anumitor elemente și a reduce riscul efectuării unor evaluări repetitive. Foaia de parcurs ar putea stabili, de asemenea, cum și în ce moment al procesului ar trebui îndeplinite alte cerințe de mediu. ( 27 ) Documentul de orientare Streamlining environmental assessment procedures for energy infrastructure Projects of Common Interest (PCIs) (Raționalizarea procedurilor de evaluare de mediu pentru infrastructura energetică Proiecte de interes comun), iulie 2013:

99 C 213/97 Pentru a stabili o foaie adecvată de parcurs a diferitelor evaluări și a altor cerințe de mediu necesare, se recomandă efectuarea, deja din etapa conceperii proiectului, a delimitării foarte timpurii a amplorii tuturor efectelor potențiale asupra mediului ale unui proiect. O delimitare mai detaliată ar putea fi efectuată pe măsura dezvoltării proiectului, de exemplu în etapa anterioară depunerii cererii [astfel cum se prevede la articolul 10 alineatul (4a) din noul Regulament TEN-E] sau ca parte a procedurii privind EIM/EC. Delimitarea amplorii efectelor potențiale încurajează dialogul timpuriu, sprijină identificarea legislației pertinente sau a evaluărilor și a controalelor de reglementare necesare, precum și a impacturilor potențiale care pot fi relevante pentru proiect, dar care nu au fost sesizate imediat de către dezvoltatorul proiectului. De asemenea, aceasta contribuie la identificarea datelor relevante, a alternativelor posibile, a metodelor de colectare a informațiilor, a amplorii și a nivelului de detaliere a acestor informații, precum și a aspectelor de interes deosebit pentru părțile interesate și publicul larg. Convenind încă din start cu autoritățile relevante asupra așteptărilor aferente evaluării, dezvoltatorul proiectului poate planifica eficient și cu încredere colectarea informațiilor de mediu cu mult timp înainte Integrarea timpurie și efectivă a evaluărilor de mediu și a altor cerințe de mediu Se recomandă cu insistență ca evaluările de mediu să fie efectuate cât mai timpuriu posibil, la nivelul cel mai detaliat posibil și într-un stadiu cât mai precoce al procesului global. Ar trebui utilizată o ierarhizare eficace (tiering) ( 28 ) ( 29 ) pentru a se asigura faptul că diferitele evaluări prevăzute de diferite acte legislative ale UE sau în diferite etape ale procesului se sprijină și se completează reciproc. Cerințele de mediu, altele decât evaluările (de exemplu, în ceea ce privește regimul strict de protecție a speciilor prevăzut de cele două directive privind natura) ar putea fi, de asemenea, integrate cât mai curând posibil în procesul general cu scopul de a identifica și de a remedia problemele într-un stadiu incipient. Astfel se pot evita întârzierile și problemele de acceptare din partea opiniei publice în perioada premergătoare autorizării proiectului. În ceea ce privește integrarea timpurie a evaluărilor de mediu, se recomandă ferm ca evaluările strategice de mediu și, după caz, evaluările corespunzătoare să fie obligatorii încă din etapa de planificare pentru programele și planurile energetice naționale (de exemplu, planurile de dezvoltare a rețelei prezentate de către operatorii sistemelor de transport și aprobate de autoritățile competente, în conformitate cu Directiva 2009/72/CE) ( 30 ). Acest lucru permite să se evalueze încă de la început dacă diferitele tipuri de surse de energie, precum și diferitele amplasări alese pentru proiectele energetice sunt potrivite. Directiva încurajează o abordare mai integrată și mai eficientă a planificării teritoriale, în care considerentele legate de mediu sunt avute în vedere mult mai devreme în procesul de planificare și la un nivel mult mai strategic. De asemenea, acest lucru asigură faptul că nivelul evaluării corespunde întotdeauna nivelului de planificare/ luare a deciziilor, evitânduse crearea unor situații de fapt împlinit prin includerea proiectelor în planurile energetice naționale pentru care nu a fost realizată nicio evaluare relevantă. Astfel vor apărea mai puține conflicte la nivelul proiectelor individuale, atât pe fond, cât și în ceea ce privește acceptarea de către opinia publică. Integrarea evaluării corespunzătoare la diferite niveluri ale procesului de planificare și de autorizare Evaluarea corespunzătoare la nivelul planificării infrastructurii sau a rețelei naționale de energie se va concentra pe evitarea zonelor sensibile, și anume locurile în care amplasarea infrastructurii energetice propuse ar putea pune în pericol obiectivele de conservare ale siturilor Natura 2000, precum și speciile protejate prin legislația UE din afara siturilor Natura Acest lucru nu înseamnă că în interiorul zonelor Natura 2000 nu pot fi construite infrastructuri energetice și nici că infrastructurile energetice din afara siturilor Natura 2000 nu vor afecta obiectivele de conservare ale siturilor Natura Aceste aspecte trebuie examinate de la caz la caz. În ceea ce privește planificarea spațială a proiectului, evaluarea corespunzătoare se va concentra mai îndeaproape asupra impacturilor potențiale ale unor amplasamente alternative, delimitate cu mai mare precizie, asupra rețelei Natura Poate fi vorba de trasee alternative situate la numai câțiva kilometri distanță sau chiar mai puțin. În unele cazuri, evaluarea corespunzătoare efectuată la acest nivel va permite identificarea nevoii de a adopta măsuri compensatorii și chiar localizarea acestor măsuri. ( 28 ) ( 29 ) Conceptul de ierarhizare poate fi definit astfel: distincția între diferitele niveluri de planificare politici, planuri, programe care sunt pregătite în mod consecutiv și se influențează reciproc (CE 1999). Ierarhizarea se referă la modul în care diferitele niveluri de planificare sunt relaționate. ( 30 ) Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice.

100 C 213/ În cele din urmă, evaluarea corespunzătoare în cadrul procesului de acordare a autorizației pentru un proiect concret se va concentra asupra analizei suplimentare a tipului și a semnificației impacturilor, precum și a eventualelor măsuri de atenuare necesare. Această analiză suplimentară ar putea implica găsirea unei amplasări mai adecvate, precum și definirea naturii exacte a măsurilor menite să reducă impactul. În cazul proiectelor justificate de motive cruciale de interes public major, dacă nevoia de redefinire a traseului sau de compensare apare doar în ultima etapă a procesului de planificare și de autorizare, timpul pierdut poate fi considerabil. Prin urmare, aceste chestiuni trebuie luate în considerare într-un stadiu incipient Coordonarea procedurală și termene În temeiul noului Regulament TEN-E, statele membre sunt obligate să aleagă între un sistem integrat, coordonat sau colaborativ atunci când pun în aplicare așa-numita autorizare de tip ghișeu unic pentru proiectele de interes comun. Deși organizarea procesului general de autorizare nu este direct legată de raționalizarea procedurilor de evaluare de mediu relevante, se recomandă cu fermitate ca statele membre să aleagă abordarea integrată sau pe cea coordonată în ceea ce privește procesul de autorizare. Ambele abordări presupun un nivel de coordonare globală care poate maximiza efectele raționalizării și în legătură cu coordonarea procedurilor de evaluare de mediu relevante. Un alt instrument eficace pentru raționalizarea procedurilor de evaluare de mediu ar putea fi stabilirea unor termenelimită pentru întreaga procedură de evaluare de mediu sau pentru părți ale acesteia. Având în vedere anchetele științifice și tehnice foarte specifice necesare pentru evaluările corespunzătoare în conformitate cu Directiva privind habitatele, termenele-limită pentru astfel de evaluări trebuie stabilite de la caz la caz, în funcție de natura și durata cercetărilor pe teren necesare pentru speciile și tipurile de habitate protejate prin legislația UE prezente în situl respectiv. De asemenea, este important de reamintit că termenele-limită ar putea servi doar pentru reducerea întârzierilor inutile din cadrul procedurilor de evaluare și pentru încurajarea creării de sinergii între evaluări, dacă acest lucru este posibil, însă nu pot în niciun caz diminua calitatea evaluărilor de mediu efectuate. Directiva ESM revizuită (2014/52/UE) a introdus obligații specifice în ceea ce privește stabilirea de termene și de proceduri de tip ghișeu unic Calitatea rapoartelor Utilizarea experților externi cu calificare corespunzătoare și a controalelor de calitate independente pot asigura, de asemenea, faptul că rapoartele de evaluare sunt solide și că datele utilizate sunt valabile și pertinente. Acest lucru va contribui la evitarea întârzierilor cauzate de evaluări incomplete sau de slabă calitate. În plus, în conformitate cu Directiva ESM revizuită (2014/52/UE), statele membre trebuie să garanteze integralitatea și calitatea rapoartelor ESM. Acest aspect este relevant în special în cazul procedurii de autorizare prevăzute la articolul 6, în care se pune accentul pe demonstrarea absenței efectelor (mai degrabă decât a prezenței acestora) și în care constatările evaluării corespunzătoare sunt obligatorii pentru autoritatea competentă Cooperarea transfrontalieră În cazul proiectelor transfrontaliere, statele membre vor trebui să coopereze și să se coordoneze între ele, în special cu privire la definirea domeniului de aplicare și a nivelului de detaliu al informațiilor care trebuie prezentate de către dezvoltatorul proiectului, precum și la calendarul procedurii de autorizare. Acest lucru poate fi realizat printr-o procedură comună, în special în ceea ce privește evaluarea impacturilor asupra mediului și a probabilității ca acestea să fie transfrontaliere. Astfel de proceduri ar putea fi organizate în comun de către autoritățile competente ale statelor membre în cauză sau, alternativ, ar putea fi creat special pentru coordonarea transfrontalieră un organism terț (organism de coordonare). UE este parte la Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenția Espoo) și la Protocolul privind evaluarea strategică de mediu (Protocolul ESM) ( 31 ). În plus față de Directivele EIM și ESM, aceste ( 31 ) Decizia Consiliului din 27 iunie 1997 privind încheierea, în numele Comunității, a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenția ESPOO) (propunere publicată în JO C 104, , p. 5; decizia nu a fost publicată) și Decizia 2008/871/CE a Consiliului din 20 octombrie 2008 privind aprobarea, în numele Comunității Europene, a Protocolului privind evaluarea strategică de mediu la Convenția CEE/ONU de la Espoo din 1991 privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (JO L 308, , p. 33).

101 C 213/99 instrumente prevăd că, în cazul în care un stat membru constată că planurile și proiectele ar putea avea efecte semnificative asupra mediului dintr-un alt stat membru sau în cazul în care un stat membru care ar putea fi afectat în mod semnificativ solicită acest lucru, statul membru pe al cărui teritoriu se pregătește sau se intenționează desfășurarea unui plan, program sau proiect informează celălalt stat membru înainte de adoptarea acestuia, în cel mai scurt timp, cu privire la acest lucru ( 32 ). În 2013, Comisia a elaborat orientări privind punerea în aplicare a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele transfrontaliere la scară largă. Scopul orientărilor este de a facilita autorizarea și punerea în aplicare eficientă a unor astfel de proiecte în viitor ( 33 ). În temeiul noului Regulament TEN-E, o astfel de cooperare transfrontalieră este obligatorie pentru proiectele de interes comun transfrontaliere [articolul 8 alineatul (3)]. În plus, atunci când un proiect de interes comun se confruntă cu dificultăți semnificative legate de implementare, Comisia poate desemna, în acord cu statele membre implicate, un coordonator european pentru a sprijini și a facilita, printre altele, consultarea publică și procesul de autorizare (articolul 6). Un astfel de coordonator ar putea fi desemnat și de statele membre însele într-o etapă anterioară a procesului și pentru a evita apariția oricăror dificultăți legate de implementare într-o etapă ulterioară Participarea timpurie și efectivă a publicului larg Legislația UE privind evaluarea de mediu (de exemplu, Directivele EIM și ESM) și alte instrumente relevante ale UE și internaționale (Convenția de la Aarhus) prevăd participarea publicului la procesul de aprobare a proiectelor de interes comun. În cazul Directivei privind habitatele, consultarea publică nu este obligatorie, însă este ferm recomandată, după caz. Va fi important ca statele membre să stabilească amploarea și momentul ideal al implicării publicului în procesele de pregătire și de autorizare. Planificarea și stabilirea unei foi de parcurs într-o fază timpurie a procedurilor de evaluare de mediu recomandate mai sus trebuie să includă, de asemenea, planificarea și stabilirea unei foi de parcurs, încă de la începutul procedurilor, privind participarea publicului. În mod similar, la delimitarea timpurie a amplorii efectelor ar putea să se examineze nu numai efectele potențiale asupra mediului ale unui viitor proiect, ci și particularitățile sale și problemele potențiale cu privire la participarea publicului. Se recomandă ca publicul să fie deja informat și implicat, încă din stadiul conceperii unui proiect, în etapa de delimitare timpurie și în stabilirea foii de parcurs a acestuia. Organizarea unor evenimente publice de delimitare a amplorii efectelor ar putea fi foarte utilă pentru a informa opinia publică și pentru a primi feedback din partea acesteia. 7. PCEDURA DE AUTORIZARE PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 6 DIN DIRECTIVA PRIVIND HABITATELE 7.1. Introducere Potrivit celor menționate anterior, legislația UE privind natura nu exclude activitățile de dezvoltare în interiorul și în apropierea siturilor Natura Aceasta impune, în schimb, ca orice plan sau proiect care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra unuia sau mai multor situri Natura 2000 să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele, cu scopul de a evalua implicațiile planului sau proiectului respectiv asupra sitului (siturilor). Prezentul capitol explică modalitatea de a efectua o evaluare corespunzătoare în temeiul articolului 6, acordând o atenție specială planurilor și proiectelor legate de infrastructurile de transport al energiei. Întrucât rețeaua Natura 2000 vizează habitatele cele mai valoroase și speciile cele mai amenințate din Europa, procedurile de aprobare a proiectelor de dezvoltare care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra acestor situri sunt suficient de stricte pentru a se evita subminarea obiectivelor globale ale Directivelor privind păsările și habitatele. Întârzierile în procesul de aprobare sunt deseori cauzate de calitatea slabă a evaluărilor care nu permit autorităților competente să discearnă în mod clar impacturile planului sau ale proiectului. Prin urmare, se acordă o atenție specială necesității de a lua decizii pe baza unor informații și a unei expertize științifice solide. ( 32 ) Articolul 7 din Directiva ESM și articolul 7 din Directiva EIM. ( 33 )

102 C 213/ Este, de asemenea, important să se evite confuzia între evaluările impactului efectuate în temeiul Directivelor EIM și ESM și evaluarea corespunzătoare efectuată în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele. Deși aceste evaluări sunt deseori efectuate împreună, ca parte dintr-o procedură integrată, fiecare evaluare are un scop diferit și analizează impacturile asupra unor aspecte diferite ale mediului. Prin urmare, o evaluare ESM sau EIM nu poate înlocui sau reprezenta un substitut pentru o evaluare corespunzătoare. De asemenea, rezultatul fiecărei proceduri de evaluare este diferit. În cazul evaluării EIM sau ESM, autoritățile trebuie să ia în considerare impacturile asupra mediului. În schimb, în cazul evaluării corespunzătoare, rezultatul este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru autoritatea competentă și condiționează decizia finală a acesteia. Prin urmare, în cazul în care evaluarea corespunzătoare nu poate stabili că nu vor exista efecte negative asupra integrității unui sit Natura 2000, în pofida adoptării unor măsuri de atenuare, planul sau proiectul respectiv poate fi aprobat doar dacă au fost îndeplinite condițiile din procedura de derogare prevăzută la articolul 6 alineatul (4). Anexa 6 oferă o comparație între evaluările impactului efectuate în temeiul Directivei privind habitatele, al Directivei EIM și al Directivei ESM. Articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică Domeniul de aplicare al procedurii de autorizare prevăzute la articolul 6 Procedura de autorizare și, prin urmare, evaluarea corespunzătoare se axează pe speciile și tipurile de habitat protejate în temeiul Directivelor privind păsările și habitatele, mai ales speciile și habitatele pentru care a fost desemnat situl Natura 2000 în cauză. Aceasta înseamnă că evaluarea corespunzătoare nu trebuie să evalueze impactul asupra altor tipuri de faună și floră, cu excepția cazului în care acestea sunt relevante din punct de vedere ecologic pentru speciile și habitatele protejate de legislația UE prezente în cadrul sitului. Prin urmare, o evaluare corespunzătoare în temeiul articolului 6 alineatul (3) are un domeniu de aplicare mai restrâns decât o evaluare în temeiul Directivelor EIM și ESM, întrucât se limitează la analizarea implicațiilor pentru siturile Natura 2000 în vederea obiectivelor de conservare ale acestora. În ceea ce privește aria geografică, dispozițiile articolului 6 alineatul (3) nu se limitează la planurile și proiectele desfășurate exclusiv în cadrul unui sit Natura 2000; acestea vizează, de asemenea, proiectele de dezvoltare derulate în afara siturilor Natura 2000, dar care pot avea un efect semnificativ asupra acestora. Elementul declanșator al unei astfel de evaluări nu este faptul că proiectul respectiv se derulează în interiorul sau în afara unui sit Natura 2000, ci posibilitatea ca acesta să aibă un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000 și asupra obiectivelor sale de conservare. Aceasta include luarea în considerare a oricăror potențiale efecte transfrontaliere. Dacă un plan sau un proiect dintr-o anumită țară poate avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000 dintr-o altă țară, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, atunci vor trebui să fie evaluate și efectele asupra integrității siturilor Natura 2000 din țara respectivă. Acest lucru este în conformitate cu Convenția Espoo și cu Protocolul privind evaluarea strategică de mediu la convenția respectivă, care sunt puse în aplicare în UE prin intermediul directivelor EIM și ESM (a se vedea punctul din prezentul document de orientare). Efectele respective trebuie determinate în funcție de speciile și tipurile de habitat pentru care a fost desemnat un anumit sit. Aceasta va influența raza de investigare a efectelor posibile în raport cu amplasamentul proiectului. De exemplu, o plantă rară care nu crește decât într-o zonă foarte limitată și în condiții specifice unui anumit habitat poate fi afectată doar de proiectele din imediata sa vecinătate; în schimb, speciile migratoare au nevoi mai extinse în materie de habitat și pot fi afectate, așadar, de planuri sau proiecte derulate în zone mai îndepărtate.

103 C 213/101 Figura 6 Diagrama procedurii prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) (pe baza orientărilor metodologice ale Comisiei în temeiul articolului 6 din Directiva privind habitatele)

104 C 213/ O procedură pe etape pentru efectuarea evaluărilor corespunzătoare Procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3) trebuie urmată în ordine secvențială. Fiecare etapă determină dacă este necesar să se treacă la etapa următoare. De exemplu, dacă în urma examinării se concluzionează că nu vor exista efecte negative asupra sitului Natura 2000, atunci planul sau proiectul poate fi aprobat fără a mai fi necesară o altă evaluare. Etapele sunt următoarele (a se vedea diagrama): Etapa 1: examinarea scopul acestei etape inițiale este de a stabili dacă un plan sau un proiect trebuie să fie supus sau nu unei evaluări corespunzătoare. Dacă este probabil ca planul sau proiectul să aibă un efect negativ semnificativ asupra unui sit Natura 2000, atunci este necesară o evaluare corespunzătoare. Etapa 2: evaluarea corespunzătoare odată ce s-a decis că este necesară o evaluare corespunzătoare, trebuie să se realizeze o analiză detaliată a impacturilor potențiale ale planului sau ale proiectului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, asupra integrității sitului (siturilor) Natura 2000, având în vedere obiectivele de conservare ale acestuia (acestora). Etapa 3: procesul decizional dacă, în urma evaluării corespunzătoare, se ajunge la concluzia că există efecte adverse asupra integrității sitului și că acestea nu pot fi atenuate, atunci autoritățile competente vor fi obligate să refuze planul sau proiectul. Articolul 6 alineatul (4) prevede anumite derogări de la această regulă generală. Prin urmare, dacă se concluzionează că planul sau proiectul va avea un efect negativ asupra unui sit Natura 2000, acesta poate fi totuși aprobat în circumstanțe excepționale, cu condiția îndeplinirii cerințelor prevăzute la articolul 6 alineatul (4). Din informațiile de mai sus reiese în mod clar că procesul decizional se bazează pe principiul precauției. Accentul este pus pe demonstrarea obiectivă, bazată pe dovezi fiabile, a lipsei de efecte negative asupra sitului Natura 2000 respectiv Etapa 1: examinarea Prima etapă a procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (3) constă în a stabili dacă o evaluare corespunzătoare este sau nu necesară, și anume, dacă un plan sau un proiect ar putea avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura Dacă se poate stabili cu suficientă certitudine că nu este probabil ca planul sau proiectul respectiv să aibă un efect semnificativ, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, atunci acesta poate fi aprobat fără a mai fi necesară o altă evaluare. Cu toate acestea, în cazul în care există îndoieli, trebuie efectuată o evaluare corespunzătoare pentru ca efectele potențiale să poată fi studiate în mod aprofundat. Acest lucru a fost confirmat de CJUE în hotărârea Waddenzee (C-127/02), unde a concluzionat că: declanșarea mecanismului de protecție a mediului prevăzut la articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele nu presupune astfel cum reiese clar din orientările Comisiei pentru interpretarea articolului menționat, intitulate Gestionarea siturilor Natura 2000: dispozițiile articolului 6 din Directiva privind habitatele (92/43/CEE) faptul că planul sau proiectul avut în vedere are în mod clar efecte semnificative asupra sitului vizat, ci pornește de la simpla prezumție că planul sau proiectul în cauză ar putea avea un astfel de efect. În aceeași hotărâre, Curtea a confirmat că, în cazul în care există îndoieli cu privire la lipsa unor efecte semnificative, această evaluare trebuie efectuată pentru a garanta în mod eficient că planurile sau proiectele cu efect negativ asupra integrității sitului vizat nu sunt autorizate. Motivele deciziei finale privind desfășurarea unei evaluări corespunzătoare ar trebui înregistrate și ar trebui să se furnizeze suficiente informații care să justifice concluzia la care s-a ajuns Etapa 2: evaluarea corespunzătoare După ce s-a hotărât că este necesară o evaluare corespunzătoare, aceasta va fi efectuată înainte ca autoritatea competentă să ia o decizie cu privire la autorizarea planului sau a proiectului. Astfel cum s-a arătat mai sus, scopul evaluării corespunzătoare este de a estima implicațiile planului sau ale proiectului în ceea ce privește obiectivele de conservare ale sitului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte. În esență, termenul corespunzător înseamnă că evaluarea trebuie să fie corespunzătoare scopului său în temeiul Directivelor privind păsările și habitatele, și anume, conservarea speciilor și a tipurilor de habitat enumerate în cele două directive. Corespunzător înseamnă, de asemenea, că evaluarea trebuie să aibă drept rezultat o decizie motivată. În cazul în care raportul nu include o evaluare suficient de detaliată a efectelor asupra sitului Natura 2000 sau nu furnizează suficiente dovezi pentru formularea de concluzii clare care să arate dacă a fost sau nu afectată integritatea sitului, atunci evaluarea nu își atinge scopul și nu poate fi considerată corespunzătoare. Evaluările care se limitează la descrieri generale și furnizează doar o trecere în revistă superficială a datelor existente privind natura pentru zona în cauză nu sunt considerate corespunzătoare în sensul articolului 6 alineatul (3). Acest lucru a fost confirmat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a statuat că evaluarea corespunzătoare ar trebui să conțină concluzii complete, precise și definitive de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului în cauză (Comisia/Italia, C-304/05).

105 C 213/103 Curtea a subliniat, de asemenea, importanța utilizării celor mai bune cunoștințe științifice în momentul efectuării unei evaluări corespunzătoare cu scopul de a le permite autorităților competente să concluzioneze, cu suficientă certitudine, că integritatea sitului nu va fi afectată în mod negativ. În acest scop, Curtea a considerat că trebuie identificate, făcând apel la cele mai relevante cunoștințe științifice în materie, toate aspectele planului sau ale proiectului care ar putea, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare ale sitului respectiv (C-127/02, punctul 54). Având în vedere natura specializată a evaluării corespunzătoare, se recomandă cu fermitate ca evaluarea să se bazeze pe analize efectuate de ecologiști cu o calificare adecvată. În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că, deși dezvoltatorul proiectului întreprinde sau comandă efectuarea evaluării corespunzătoare, ține de responsabilitatea autorităților competente să se asigure că aceasta a fost efectuată în mod corect și că se poate demonstra în mod obiectiv, cu dovezi, că integritatea sitului Natura 2000 nu va fi afectată în mod negativ, prin prisma obiectivelor de conservare ale acestuia. Evaluarea efectelor prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului Astfel cum s-a menționat mai sus, evaluarea va estima implicațiile posibile ale planului sau proiectului prin prisma obiectivelor de conservare ale sitului. Pentru a înțelege care sunt obiectivele de conservare, trebuie revăzut mai întâi modul în care sunt selectate siturile Natura După cum s-a explicat anterior, fiecare sit este inclus în rețeaua Natura 2000 datorită importanței conservării sale pentru unul sau mai multe tipuri de habitat enumerate în anexa I ori pentru speciile enumerate în anexa II la Directiva privind habitatele sau speciile enumerate în anexa I la Directiva privind păsările, precum și pentru speciile de păsări migratoare care traversează în mod regulat teritoriul european. Valoarea de conservare a sitului în momentul desemnării este înregistrată într-un formular-tip. Acesta cuprinde codul oficial de identificare, denumirea, localizarea și dimensiunea sitului, precum și harta sa detaliată. Formularul-tip înregistrează caracteristicile de mediu ale sitului care au condus la desemnarea acestuia drept sit Natura 2000 și furnizează o evaluare detaliată a condiției de conservare a fiecărei specii sau tip de habitat din cadrul sitului respectiv (pe o scară de la A la D). Formularul-tip este, prin urmare, baza de referință pentru stabilirea obiectivelor de conservare ale sitului, în conformitate cu obiectivele generale ale Directivei privind habitatele [articolul 6 alineatul (1)]. Obiectivul de conservare al siturilor constă cel puțin în menținerea în aceeași stare a speciilor și habitatelor pentru care au fost desemnate siturile (conform înregistrărilor din formularul-tip). Aceasta înseamnă că trebuie să se garanteze faptul că speciile și habitatele vizate nu se vor deteriora sub nivelul respectiv. Cu toate acestea, obiectivele generale ale Directivelor privind habitatele și păsările vizează nu numai simpla prevenire a unei deteriorări suplimentare, ci și asigurarea faptului că speciile și tipurile de habitat protejate prin legislația UE ajung la o stare favorabilă de conservare în aria lor naturală de extindere în cadrul UE. Prin urmare, pot fi impuse obiective de conservare mai ambițioase pentru a reface și a îmbunătăți starea de conservare a speciilor și tipurilor de habitat protejate prin legislația UE care sunt prezente în situl respectiv [în temeiul articolului 6 alineatul (1)]. În cazul în care au fost stabilite obiective de conservare mai ambițioase, impacturile planului sau ale proiectului trebuie măsurate în raport cu respectivele obiective mai ambițioase. De exemplu, dacă obiectivul este de a reface populația vulturului bărbos pentru a se ajunge la un anumit nivel de populație în termen de 8 ani, trebuie să se evalueze dacă planul sau proiectul va împiedica sau nu realizarea acestui obiectiv de conservare, nu doar dacă populația de vulturi va rămâne stabilă. Se recomandă dezvoltatorului proiectului să consulte cât mai rapid autoritățile responsabile de rețeaua Natura 2000 pentru a afla mai multe despre situl în cauză, obiectivele de conservare ale acestuia și starea de conservare a tipurilor de habitat și a speciilor pentru care situl a fost desemnat. De asemenea, autoritățile vor putea să indice dacă există surse mai detaliate de informații disponibile cu privire la situl respectiv de exemplu, un plan de gestionare adoptat pentru sit sau rapoarte de monitorizare și studii referitoare la starea de conservare a speciilor și a tipurilor de habitat vizate din regiunea sau țara respectivă. Colectarea informațiilor necesare pentru evaluarea corespunzătoare Sursele potențiale de informații privind siturile Natura 2000 includ: formulare-tip Natura 2000; planuri de gestionare Natura 2000; date actualizate publicate în literatura tehnică și științifică; date furnizate de autoritățile responsabile de conservarea naturii, experții științifici și specialiștii în materie de specii sau habitate, organizațiile specializate în conservarea mediului, experții locali; rapoarte în temeiul articolului 12 din Directiva privind păsările și al articolului 17 din Directiva privind habitatele cu privire la stadiul de conservare a speciilor și a habitatelor.

106 C 213/ Figura 7 Etapele care trebuie urmate în cadrul evaluării corespunzătoare Colectarea tuturor informațiilor necesare privind proiectul și situl Natura 2000 reprezintă o etapă inițială importantă a evaluării corespunzătoare. Acesta este, de obicei, un proces iterativ. Dacă după prima identificare și analiză reiese că există lacune de cunoștințe semnificative, atunci ar putea fi necesară colectarea mai multor referințe ecologice și efectuarea unor anchete suplimentare de teren cu scopul de a completa datele existente.

107 C 213/105 Astfel cum s-a menționat anterior, este important ca evaluarea corespunzătoare să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe științifice în domeniu și ca aceasta să poată elimina toate îndoielile științifice rezonabile cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului vizat. Acest lucru a fost confirmat de o serie de hotărâri ale CJUE. În cauza Waddenzee (C127/02), Curtea a confirmat că autoritățile naționale competente autorizează (un plan sau un proiect) numai după ce au certitudinea că acesta nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv. Autoritățile au această certitudine numai în cazul în care nu persistă nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere științific cu privire la absența unor astfel de efecte. Anchetele și studiile detaliate pe teren trebuie să se axeze pe habitatele și pe speciile care pot fi vulnerabile la acțiunile proiectului. Gradul de vulnerabilitate trebuie analizat pe baza eventualelor interacțiuni între activitățile proiectului (natură, amploare, metode etc.) și habitatele și speciile în cauză (amplasare, cerințe de mediu, zone vitale, comportament etc.). Studiile de teren trebuie să fie suficient de solide și îndelungate pentru a lua în calcul variația semnificativă a condițiilor de mediu, în funcție de sezon. De exemplu, efectuarea unei anchete pe teren privind o anumită specie timp de câteva zile pe parcursul iernii nu va capta și alte obiceiuri ale acesteia în cadrul habitatului respectiv în alte perioade mai importante ale anului (de exemplu, în timpul perioadei de migrație sau de reproducere). Consultările cu autoritățile responsabile cu protecția naturii, cu alți experți științifici și cu organizațiile specializate în conservarea mediului într-o etapă incipientă vor asigura obținerea unei imagini cât mai complete cu putință a sitului, a speciilor/habitatelor prezente și a tipului de efecte care trebuie analizate. De asemenea, acești actori pot oferi consiliere cu privire la informațiile științifice actualizate disponibile privind situl, speciile și tipurile de habitat protejate prin legislația UE (inclusiv planurile de gestionare Natura 2000), precum și cu privire la studiile de referință și anchetele pe teren suplimentare care pot fi necesare pentru a evalua impacturile potențiale ale proiectului. Alte părți interesate, cum ar fi ONG-urile specializate în conservarea mediului, institutele de cercetare sau organizațiile locale, pot, de asemenea, să furnizeze informații locale suplimentare și informații de mediu utile pentru evaluarea corespunzătoare. Identificarea impacturilor negative După colectarea și verificarea exhaustivității tuturor datelor de referință necesare, poate începe evaluarea implicațiilor planului sau ale proiectului pentru situl Natura 2000 în cauză. Descrierea potențialelor impacturi negative ale planurilor și proiectelor de infrastructuri de transport al energiei, astfel cum sunt descrise în capitolele 3 și 4, ar trebui să contribuie la identificarea tipului de efecte care trebuie căutate. Printre efecte se numără, în special: pierderea, degradarea sau fragmentarea habitatelor; electrocutarea sau coliziunea; perturbarea și deplasarea speciilor; efectele de barieră. Efectele fiecărui proiect vor fi unice și trebuie evaluate de la caz la caz. Hotărârea CJUE în cauza Waddenzee confirmă acest lucru: în evaluarea efectelor potențiale ale unui plan sau proiect, importanța acestora trebuie stabilită în funcție, printre altele, de caracteristicile și condițiile specifice de mediu ale sitului vizat de planul sau proiectul respectiv. Prima etapă constă în identificarea habitatelor și a speciilor protejate prin legislația UE prezente în fiecare sit care ar putea fi afectate și care trebuie să facă obiectul unei evaluări mai aprofundate. Acest lucru este important deoarece fiecare specie și tip de habitat prezintă propriul ciclu de viață ecologic și propriile cerințe de conservare. Impacturile asupra acestora vor varia, de asemenea, de la un sit la altul, în funcție de starea lor de conservare și de condițiile de mediu de bază ale sitului respectiv. Pentru fiecare efect identificat, evaluarea trebuie să ia în considerare, de asemenea, magnitudinea, tipul, amploarea, durata, intensitatea și momentul în care se produce impactul. Evaluarea corespunzătoare implică, totodată, examinarea tuturor aspectelor planului sau ale proiectului care pot avea implicații pentru sit. Fiecare element al planului sau al proiectului trebuie examinat pe rând, iar efectele potențiale ale acestui element trebuie analizate mai întâi în raport cu fiecare dintre speciile sau tipurile de habitat pentru care a fost desemnat situl. Ulterior, efectele diferitelor caracteristici trebuie analizate împreună și în legătură unele cu celelalte pentru ca interacțiunile dintre acestea să poată fi identificate.

108 C 213/ Accentul ar trebui pus pe speciile și habitatele de interes pentru UE care au justificat desemnarea sitului, însă nu trebuie să se piardă din vedere faptul că aceste caracteristici-țintă interacționează strâns și în mod complex și cu alte specii și habitate, precum și cu mediul fizic. Prin urmare, este important ca toate aceste elemente considerate esențiale pentru structura, funcționarea și dinamica ecosistemului să fie examinate deoarece orice alterare a acestuia poate avea, de asemenea, un efect negativ asupra tipurilor de habitat și a speciilor prezente în situl respectiv. Impacturile trebuie previzionate cu cea mai mare precizie posibilă, iar baza previziunilor ar trebui să fie clară și consemnată în evaluarea corespunzătoare (aceasta înseamnă, de asemenea, includerea anumitor explicații privind gradul de certitudine în previzionarea efectelor). La fel ca orice evaluare a impactului, evaluarea corespunzătoare ar trebui efectuată într-un cadru structurat pentru a se asigura că previziunile sunt cât mai obiective cu putință, cu utilizarea, în măsura posibilului, a unor criterii cuantificabile. Aceasta va facilita în mod considerabil sarcina conceperii măsurilor de atenuare care pot contribui la eliminarea sau reducerea la un nivel nesemnificativ a efectelor previzionate. Previzionarea impacturilor potențiale poate fi o sarcină complexă, deoarece trebuie să fie înțelese pe deplin procesele ecologice și cerințele de conservare a anumitor specii sau tipuri de habitat care pot fi afectate. Prin urmare, la efectuarea unei evaluări corespunzătoare, se recomandă insistent să se recurgă la consiliere specializată și la sprijinul științific necesare. Metodele utilizate în mod curent pentru previzionarea efectelor Evaluarea corespunzătoare trebuie să aplice cele mai bune tehnici și metode disponibile pentru a estima amploarea efectelor. Unele dintre tehnicile utilizate în mod curent sunt enumerate în următoarea casetă. Măsurători directe, de exemplu, ale suprafețelor habitatelor pierdute sau afectate, ale pierderilor proporționale din populațiile de specii, ale habitatelor și ale comunităților. Diagrame flux, diagrame de rețea și diagrame de sistem pentru identificarea lanțurilor de impacturi care rezultă din impacturile directe; impacturile indirecte sunt definite ca impacturi secundare, terțiare etc., în funcție de modul în care au fost create. Diagramele de sistem sunt mai flexibile decât diagramele de rețea în ceea ce privește ilustrarea interrelațiilor și a metodelor de realizare a proceselor. Modele predictive cantitative pentru furnizarea de previziuni matematice pe baza datelor și a ipotezelor privind forța și direcția impacturilor. Pe baza modelelor se pot extrapola previziuni care sunt compatibile cu datele anterioare și actuale (analiza tendințelor, scenarii, analogii care transferă informații din alte locații relevante) și previziuni intuitive. Abordările normative ale modelării urmează traseul invers, pornind de la rezultatul dorit, pentru a evalua posibilitatea ca proiectul propus să îndeplinească aceste obiective. Studiile privind nivelul populației pot fi benefice pentru stabilirea efectelor la nivel de populație asupra speciilor de păsări, lilieci sau mamifere marine. Sisteme de informare geografică (GIS) utilizate pentru crearea unor modele de relații spațiale, cum ar fi suprapunerea constrângerilor, sau pentru cartografierea zonelor vulnerabile și a localizării pierderilor de habitat. GIS reprezintă o combinație de date cartografice computerizate și de stocare a hărților, precum și un sistem de gestionare a bazelor de date care stochează caracteristici, cum ar fi utilizarea terenurilor sau pantele. GIS permite afișarea, combinarea și analizarea rapidă a variabilelor stocate. Informațiile extrase din proiecte anterioare similare pot fi utile, în special dacă s-au făcut previziuni cantitative și dacă acestea au fost monitorizate pe parcursul operării. Opinii și concluzii ale experților rezultate din experiența și consultările anterioare cu privire la proiecte similare de dezvoltare. Descriere și corelare: factorii fizici (de exemplu, debitul apei, curenți, substrat) pot fi corelați direct cu distribuția și abundența speciilor. Dacă pot fi previzionate condițiile fizice viitoare, atunci este posibil să se prevadă, pe această bază, evoluțiile viitoare ale habitatelor și ale populațiilor sau reacțiile speciilor și ale habitatelor. Analiza capacității implică identificarea pragului de stres sub care pot fi menținute populațiile și funcțiile ecosistemului. Aceasta implică identificarea factorilor potențial limitativi și necesită elaborarea unor ecuații matematice pentru a descrie capacitatea resursei sau a sistemului în raport cu pragul impus de fiecare factor limitativ. Adaptare din: Orientări metodologice privind dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva privind habitatele : eu/environment/nature/natura2000/management/docs/art6/natura_2000_assess_en.pdf

109 C 213/107 Evaluarea potențialelor efecte cumulative În cursul evaluării nu trebuie trecute cu vederea efectele cumulative; aceasta este o cerință juridică prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind habitatele și poate avea implicații majore și pentru planul sau proiectul vizat, precum și pentru alte planuri sau proiecte ulterioare propuse pentru aceeași zonă. Proiectele de infrastructură energetică sunt derulate într-un ritm rapid în întreaga UE și, prin urmare, este important ca efectele cumulative să fie pe deplin evaluate din primele etape ale unei evaluări, și nu doar ca aspect secundar, la sfârșitul procesului. Articolul 6 alineatul (3) nu definește în mod explicit celelalte planuri și proiecte care intră sub incidența dispoziției privind combinarea efectelor, însă intenția implicită este de a lua în calcul impacturile cumulative care pot apărea de-a lungul timpului. În acest context, trebuie luate în considerare planurile sau proiectele încheiate, cele care sunt aprobate dar neîncheiate sau cele care se află doar în stadiu de propunere. Faptul că analizează un plan sau un proiect propus nu înseamnă că statele membre creează o premiză favorabilă altor planuri sau proiecte similare viitoare, dar care nu au fost încă propuse. Dimpotrivă, dacă unul sau mai multe proiecte au fost deja aprobate într-o anumită zonă, aceasta poate reduce pragul ecologic în ceea ce privește semnificația impacturilor pentru derularea unor planuri sau proiecte viitoare în zona respectivă. De exemplu, dacă se propun mai multe proiecte succesive de infrastructură electrică în interiorul sau în apropierea mai multor situri Natura 2000, este posibil ca evaluarea primului sau a celui de al doilea proiect să concluzioneze că proiectul respectiv nu va afecta în mod negativ rețeaua Natura 2000, însă este posibil ca proiectele viitoare să nu fie aprobate din cauza faptului că efectele lor, combinate cu cele ale proiectelor anterioare, devin suficient de semnificative pentru a afecta în mod negativ integritatea sitului. În acest context, este important ca proiectele de infrastructură energetică să fie analizate din punct de vedere strategic și în combinație unele cu altele, într-o arie geografică mai extinsă, și nu să fie considerate pur și simplu ca proiecte individuale izolate. Etapele evaluării cumulative Figura 8 (Adaptare din: Orientări metodologice privind dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva privind habitatele _assess_en.pdf) Etapele evaluării Identificarea tuturor proiectelor/planurilor care ar putea acționa în combinație Identificarea impactului Definirea limitelor spațiale ale evaluării Identificarea rutei Previzionarea Evaluarea Acțiune care trebuie întreprinsă Identificarea tuturor posibilelor surse ale efectelor generate de proiectul sau planul analizat, împreună cu toate celelalte surse din mediul existent și cu toate celelalte efecte care ar putea rezulta din alte proiecte sau planuri propuse. Identificarea tipurilor de impact (de exemplu, zgomot, diminuarea resurselor de apă, emisii chimice etc.) care ar putea afecta aspecte ale structurii și ale funcțiilor sitului vulnerabile la schimbări. Definirea limitelor spațiale pentru examinarea efectelor cumulative; de reținut că acestea diferă în funcție de diferitele tipuri de impact (de exemplu, efecte asupra resurselor de apă, zgomot) și că acestea ar putea viza amplasări îndepărtate (care nu țin de situl respectiv). Identificarea unor rute care s-ar putea cumula (de exemplu, pe apă, prin aer etc.; acumularea efectelor în timp sau în spațiu). Examinarea condițiilor sitului pentru a identifica aspectele vulnerabile ale structurii și ale funcțiilor sitului care prezintă riscuri. Previzionarea magnitudinii/amplorii efectelor cumulative posibile identificate. Analizarea posibilității ca impacturile cumulative potențiale să fie semnificative.

110 C 213/ Determinarea semnificației efectelor După identificarea efectelor, trebuie analizată semnificația acestora pentru situl respectiv și pentru caracteristicile sale țintă. Următorii parametri pot fi luați în considerare pentru evaluarea semnificației efectelor: Parametri cantitativi: de exemplu, numărul de habitate care se pierd pentru speciile sau tipul de habitat în cauză. Pentru unele dintre acestea, chiar pierderea unui singur individ sau a unor zone de răspândire de mici dimensiuni într-un anumit sit Natura 2000 (de exemplu, pentru tipurile de habitat și speciile prioritare) va fi considerată drept un impact semnificativ. Pentru altele, pragul de semnificație poate fi mai ridicat. Din nou, acest lucru depinde de speciile și de tipurile de habitat, de starea de conservare a acestora în cadrul sitului respectiv, precum și de viitoarele lor perspective. Parametri calitativi: pentru determinarea semnificației impacturilor, ar trebui să se ia în considerare și calitatea tipului de habitat sau a speciilor din cadrul sitului respectiv; de exemplu, specia vizată poate fi larg răspândită în situl respectiv (de exemplu, o zonăcheie pentru prezența speciilor, zone mai mari în care sunt prezente populații reprezentative etc.) sau poate fi vorba despre un sit în care specia se află la limita ariei sale de răspândire. Habitatele sau speciile pot fi într-o stare bună de conservare în cadrul sitului sau, dimpotrivă, într-o stare proastă și necesitând măsuri pentru a reveni la o stare bună. Importanța sitului din punctul de vedere al biologiei speciei, de exemplu, sit de reproducere (locuri de cuibărire, zonă de înmulțire etc.), habitat de hrănire, posibilități de adăpostire, rute de migrație. Funcțiile ecologice necesare pentru menținerea sau restabilirea speciilor și a habitatelor prezente și pentru integritatea globală a sitului. Dacă există îndoieli sau divergențe cu privire la nivelul de semnificație, soluția optimă este consultarea unor experți relevanți, de exemplu, specialiști regionali și/sau naționali în ceea ce privește caracteristicile-țintă afectate, pentru a se ajunge la un consens mai larg. Introducerea măsurilor de atenuare pentru eliminarea efectelor negative Odată identificate efectele negative, va fi posibil să se analizeze dacă pot fi introduse măsuri de atenuare pentru a elimina, a preveni sau a reduce aceste efecte la un nivel nesemnificativ (a se vedea capitolul 5 pentru sugestii privind diferitele tipuri de măsuri de atenuare care ar putea fi utilizate pentru proiectele de infrastructură energetică). La analizarea măsurilor de atenuare corespunzătoare, este important să se ia în considerare în primul rând măsurile care pot elimina impacturile la sursă și, doar în cazul în care acestea nu sunt posibile, ar trebui examinate alte măsuri de atenuare care pot cel puțin să reducă în mod semnificativ efectele negative ale proiectului. Măsurile de atenuare trebuie concepute în mod special pentru a elimina sau a reduce efectele negative identificate în cursul evaluării corespunzătoare. Ele nu trebuie confundate cu măsurile compensatorii menite să contrabalanseze daunele cauzate. Măsurile compensatorii pot fi luate în considerare doar dacă planul sau proiectul a fost acceptat ca fiind necesar din motive cruciale de interes public major și dacă nu există alte soluții alternative [în temeiul articolului 6 alineatul (4) a se vedea în cele ce urmează]. Măsurile de atenuare propuse pot conține: detalii ale fiecărei măsuri propuse și explicații privind modul în care măsura va elimina sau va reduce impacturile negative identificate; dovezi privind modul în care măsurile urmează să fie puse în aplicare și de către cine; un calendar al punerii în aplicare referitor la planul sau proiectul în cauză (unele măsuri pot necesita punerea în aplicare înainte de începerea proiectului); detalii privind modul în care măsurile vor fi monitorizate și modul în care rezultatele vor alimenta operarea zilnică a proiectului (gestionarea adaptativă a se vedea în cele ce urmează). Acest lucru va permite autorității competente să stabilească dacă măsurile sunt sau nu de natură să înlăture efectele negative identificate (și nu provoacă în mod accidental alte efecte negative asupra speciilor și tipurilor de habitat în cauză). În cazul în care măsurile de atenuare sunt considerate suficiente, acestea vor deveni parte integrantă din specificația planului sau a proiectului final sau pot fi consemnate drept condiții necesare pentru aprobarea proiectului. Determinarea prezenței unor efecte care afectează integritatea sitului După ce efectele proiectului au fost previzionate cu cea mai mare precizie posibilă, după ce a fost evaluat nivelul lor de semnificație și după ce au fost analizate toate măsurile de atenuare posibile, evaluarea corespunzătoare trebuie să determine în cele din urmă dacă acestea vor afecta sau nu integritatea sitului Natura 2000.

111 C 213/109 Termenul integritate face trimitere în mod clar la integritatea ecologică. Integritatea sitului poate fi definită în mod util drept coerența structurii ecologice a sitului, a funcției și a proceselor ecologice pe întreaga sa zonă de răspândire sau a habitatelor, a complexului de habitate și/sau populații de specii pentru care a fost desemnat situl respectiv. Un sit poate fi descris ca având un nivel ridicat de integritate dacă potențialul inerent de îndeplinire a obiectivelor de conservare ale sitului este realizat, dacă capacitatea de autoreparare și autoreînnoire în condiții dinamice este menținută și dacă sprijinul oferit prin gestionare externă este minim. Dacă un plan sau un proiect afectează în mod negativ integritatea unui sit doar din punct de vedere vizual sau produce efecte semnificative asupra altor tipuri de habitat sau specii decât cele pentru care situl a fost desemnat ca făcând parte din rețeaua Natura 2000, acesta nu este considerat un efect negativ în sensul articolului 6 alineatul (3). Pe de altă parte, dacă una dintre speciile sau tipurile de habitat pentru care a fost desemnat situl respectiv este afectat în mod semnificativ, atunci integritatea sitului este implicit afectată în mod negativ. Expresia integritatea sitului indică faptul că accentul este pus pe acel sit specific. Prin urmare, nu poate fi acceptată argumentația potrivit căreia daunele aduse unui sit sau unei părți din acesta pot fi justificate pe baza faptului că starea de conservare a tipurilor de habitat și a speciilor pe care le adăpostește va rămâne oricum favorabilă pe teritoriul european al statului membru în cauză. În practică, evaluarea integrității sitului va analiza, în special, dacă proiectul: cauzează modificări ale funcțiilor de mediu semnificative necesare pentru caracteristicile-țintă; reduce în mod semnificativ zona de răspândire a tipurilor de habitat (inclusiv a celor cu o calitate mai scăzută) sau viabilitatea populațiilor speciilor din situl respectiv care sunt caracteristici-țintă; reduce diversitatea sitului; conduce la fragmentarea sitului; conduce la pierderea sau reducerea caracteristicilor esențiale ale sitului (de exemplu, vegetație arboricolă, inundații anuale periodice) de care depinde starea caracteristicilor-țintă; împiedică îndeplinirea obiectivelor de conservare ale sitului Etapa 3: aprobarea sau respingerea planului sau a proiectului având în vedere concluziile evaluării corespunzătoare Aprobarea planului sau a proiectului, având în vedere concluziile evaluării corespunzătoare, este responsabilitatea autorităților naționale competente. Autoritățile responsabile pot aproba planul sau proiectul doar după ce au constatat că integritatea sitului nu va fi afectată în mod negativ. În cazul în care concluziile sunt pozitive, în sensul că nu rămân îndoieli științifice rezonabile cu privire la lipsa efectelor asupra sitului, autoritățile competente pot aproba planul sau proiectul în cauză. În mod clar, se pune accentul pe demonstrarea absenței efectelor, mai degrabă decât a prezenței acestora. Acest lucru a fost confirmat de o serie de hotărâri ale CJUE. În cauza Waddenzee (C-127/02), Curtea a confirmat că autoritățile naționale competente autorizează un plan sau un proiect [ ] numai după ce au certitudinea că acesta nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv. În cazul în care persistă îndoieli cu privire la lipsa unor efecte negative asupra integrității sitului în legătură cu planul sau proiectul avut în vedere, autoritatea competentă va trebui să refuze acordarea autorizării. Evaluarea corespunzătoare și concluziile sale ar trebui înregistrate cu claritate, iar raportul privind evaluarea corespunzătoare ar trebui să fie suficient de detaliat și concludent pentru a demonstra modul în care s-a ajuns la decizia finală și motivele științifice pe care se bazează aceasta Procedura de derogare în temeiul articolului 6 alineatul (4) Articolul 6 alineatul (4) Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate. În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.

112 C 213/ Articolul 6 alineatul (4) prevede excepții de la norma generală formulată la articolul 6 alineatul (3). Acest proces nu este automat, fiind la latitudinea dezvoltatorului proiectului sau planului să decidă dacă dorește să solicite o derogare. Articolul 6 alineatul (4) stabilește condițiile care trebuie respectate în astfel de cazuri și pașii care trebuie urmați înainte ca o autoritate națională competentă să poată autoriza un plan sau un proiect a cărui evaluare a indicat prezența unor efecte negative asupra integrității unui sit în temeiul articolului 6 alineatul (3). Articolul 6 alineatul (4) solicită autorităților competente să asigure respectarea condițiilor enumerate mai jos înainte de a lua o decizie cu privire la autorizarea unui plan sau a unui proiect care poate avea un efect negativ asupra unui sit. Alternativa înaintată spre aprobare este cea mai puțin nocivă pentru habitate, specii și integritatea unui sit Natura 2000 și nu există nicio alternativă fezabilă care nu ar afecta integritatea sitului. Există motive cruciale de interes public major care justifică autorizarea planului sau a proiectului, inclusiv motive de natură socială sau economică. Au fost adoptate toate măsurile compensatorii necesare pentru a asigura protecția coerenței globale a rețelei Natura Ordinea în care sunt examinate aceste condiții este importantă, întrucât fiecare etapă determină necesitatea de a trece la următoarea etapă. Dacă se constată, de exemplu, că există o alternativă la planul sau proiectul în cauză, atunci nu este necesar să se investigheze dacă planul sau proiectul inițial prezintă un interes public major sau să se elaboreze măsuri compensatorii corespunzătoare deoarece, în orice caz, planul sau proiectul respectiv nu poate fi autorizat dacă există o alternativă viabilă.

113 C 213/111 Figura 9 Diagrama flux a condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4) Demonstrarea lipsei unor soluții alternative Căutarea unor alternative poate fi un demers relativ amplu și ar trebui corelată cu obiectivele de interes public ale planului sau proiectului. Aceasta poate implica amplasări alternative, o amploare sau o concepere diferită a proiectului de dezvoltare, metode diferite de construcție sau procese și abordări alternative. Deși cerința privind căutarea unor alternative se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (4), în practică este util pentru dezvoltator să ia în considerare toate alternativele posibile, într-o etapă cât mai incipientă, în momentul planificării inițiale a proiectului de dezvoltare. Dacă în această etapă se descoperă o alternativă corespunzătoare care nu este susceptibilă să aibă un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000, proiectul poate fi aprobat imediat, fără a mai fi necesară o evaluare corespunzătoare. Cu toate acestea, în cazul în care proiectul a făcut obiectul unei evaluări corespunzătoare care a concluzionat că va exista un efect negativ asupra integrității sitului, ține de responsabilitatea autorității competente să stabilească dacă există soluții alternative. Trebuie analizate toate alternativele fezabile, în special performanța lor relativă privind obiectivele de conservare ale sitului Natura 2000 și integritatea acestuia.

114 C 213/ Soluțiile alternative alese vor trebui, de asemenea, să facă obiectul unei noi evaluări corespunzătoare în cazul în care sunt susceptibile să aibă un efect semnificativ asupra aceluiași sit sau a unui alt sit Natura În general, dacă alternativa este similară cu propunerea inițială, noua evaluare corespunzătoare poate să extragă numeroase informații necesare din prima evaluare corespunzătoare. Motive cruciale de interes public major În lipsa unor soluții alternative sau dacă există soluții cu efecte și mai nefavorabile asupra obiectivelor de conservare sau a integrității sitului în cauză, autoritățile competente trebuie să examineze dacă există motive cruciale de interes public major care justifică autorizarea planului sau a proiectului în pofida faptului că acesta ar putea afecta în mod negativ integritatea unui sit Natura Conceptul de motiv crucial de interes public major nu este definit în directivă. Cu toate acestea, rezultă în mod clar din formularea articolului 6 alineatul (4) că, pentru ca un plan sau un proiect să fie autorizat în contextul articolului menționat, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ cele trei condiții de mai jos: trebuie să existe motive cruciale pentru realizarea planului sau a proiectului cruciale înseamnă clar în acest context că proiectul este esențial pentru societate și nu doar dezirabil sau util; planul sau proiectul trebuie să fie de interes major cu alte cuvinte, trebuie să se demonstreze că punerea în aplicare a planului sau a proiectului este mai importantă decât îndeplinirea obiectivelor Directivelor privind păsările și habitatele. Este clar că nu este suficient orice tip de interes public de natură socială sau economică, mai ales privit în raport cu ponderea specifică a intereselor protejate de directivă. De asemenea, este rezonabil să se presupună că interesul public poate fi major numai dacă este un interes pe termen lung; interesele economice pe termen scurt sau alte interese care ar genera numai avantaje pe termen scurt nu ar fi suficiente pentru a contrabalansa interesele de conservare pe termen lung protejate de directivă; să fie de interes public din formulare reiese în mod clar faptul că numai interesele de ordin public pot contrabalansa obiectivele de conservare prevăzute de directivă. Prin urmare, proiectele dezvoltate de organisme private pot fi luate în considerare numai în cazul în care sunt deservite și demonstrate aceste interese publice. Articolul 6 alineatul (4) al doilea paragraf menționează sănătatea umană, siguranța publică și consecințele benefice ca fiind de importanță majoră pentru mediu și ca exemple de astfel de motive cruciale de interes public major. Acesta face trimitere, de asemenea, la alte motive cruciale de interes public major cu caracter social sau economic. În cazul proiectelor de interes comun întreprinse în temeiul Regulamentului TEN-E, se consideră că acestea sunt de interes public din perspectiva politicii energetice și pot fi considerate de interes public major dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4). Ca punct de notat, condițiile de interes public major sunt și mai stricte atunci când este vorba despre realizarea unui plan sau a unui proiect care ar putea afecta în mod negativ integritatea unui sit Natura 2000 care adăpostește tipuri de habitat și/sau specii prioritare, în cazul în care tipurile de habitat și/sau speciile respective sunt afectate. O derogare poate fi justificată numai dacă motivele cruciale de interes public major vizează: sănătatea umană și siguranța publică sau au consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau din alte motive cruciale, în cazul în care Comisia și-a furnizat avizul înainte de aprobarea planului sau a proiectului. Măsuri compensatorii Dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus, autoritățile trebuie să se asigure, de asemenea, că măsurile compensatorii sunt adoptate și puse în aplicare înainte de începerea proiectului. Prin urmare, măsurile compensatorii constituie ultima alternativă și sunt utilizate numai în cazul în care s-a luat decizia de a continua un plan sau un proiect deoarece nu există alternative, iar proiectul a fost considerat ca fiind necesar din motive cruciale de interes public major în condițiile descrise mai sus. Măsurile compensatorii prevăzute la articolul 6 alineatul (4) diferă în mod clar de măsurile de atenuare menționate la articolul 6 alineatul (3). Măsurile de atenuare sunt măsuri care vizează să minimizeze sau chiar să anuleze impacturile negative asupra unui sit pe care punerea în aplicare a unui plan sau proiect le-ar putea genera.

115 C 213/113 Pe de altă parte, măsurile compensatorii sunt, în sens strict, independente de proiect. Acestea sunt menite să compenseze efectele negative ale planului sau ale proiectului (după introducerea tuturor măsurilor de atenuare posibile în cadrul planului sau al proiectului respectiv), astfel încât coerența ecologică globală a rețelei Natura 2000 să fie menținută. Măsurile compensatorii trebuie să poată compensa pe deplin daunele aduse sitului, precum și habitatelor și speciilor protejate de legislația UE prezente și trebuie să fie suficiente pentru a asigura protejarea coerenței globale a rețelei Natura Pentru a asigura protecția coerenței globale a rețelei Natura 2000, măsurile compensatorii propuse pentru un plan sau un proiect trebuie, în special: să contribuie la conservarea tipurilor de habitat și a speciilor afectate din regiunea biogeografică în cauză sau din aceeași arie, rută de migrație sau zonă de iernat a speciilor din statul membru vizat; să ofere funcții comparabile cu cele care au justificat selectarea sitului inițial, în special în ceea ce privește distribuția geografică adecvată; să completeze sarcinile normale în temeiul directivei, și anume, acestea nu pot substitui angajamentele existente, cum ar fi punerea în aplicare a planurilor de gestionare pentru rețeaua Natura În conformitate cu orientările existente ale Comisiei ( 34 ), măsurile compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4) pot consta într-unul sau mai multe dintre următoarele elemente: recrearea unui habitat comparabil sau îmbunătățirea biologică a unui habitat cu calitate insuficientă din cadrul unui sit desemnat existent, cu condiția ca această măsură să nu se limiteze la realizarea obiectivelor de conservare ale sitului; adăugarea la rețeaua Natura 2000 a unui nou sit comparabil sau de o calitate și stare mai bună decât situl inițial; recrearea unui habitat comparabil sau îmbunătățirea biologică a unui habitat cu calitate insuficientă din afara unui sit desemnat, care să fie inclus ulterior în rețeaua Natura Tipurile de habitat și speciile afectate în mod negativ trebuie cel puțin să fie compensate în proporții comparabile. Având în vedere însă riscurile ridicate și incertitudinea științifică implicată în încercarea de recreare sau refacere a habitatelor cu calitate insuficientă, se recomandă cu fermitate utilizarea unor rapoarte mult mai mari decât 1:1, cu scopul de a se asigura că măsurile respective oferă cu adevărat compensarea necesară. Este considerată o bună practică adoptarea de măsuri compensatorii cât mai aproape de zona afectată pentru a spori la maximum posibilitățile de protejare a coerenței globale a rețelei Natura Prin urmare, opțiunea preferată este localizarea măsurilor compensatorii în interiorul sitului Natura 2000 în cauză sau în apropierea acestuia, într-un loc în care există condiții potrivite pentru ca măsurile să aibă succes. Totuși, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Este necesar să se stabilească o serie de priorități care să se aplice la căutarea amplasărilor care să îndeplinească cerințele Directivei privind habitatele. În aceste circumstanțe, posibilitatea succesului pe termen lung este cel mai bine evaluată prin studii sau tendințe științifice examinate inter pares. Statele membre ar trebui să fie deosebit de atente atunci când efectele negative ale unui plan sau proiect survin în habitate naturale rare sau în habitate naturale care au nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a oferi aceeași funcționalitate ecologică. În cazul anumitor habitate și specii, va fi practic imposibilă compensarea pierderilor într-un interval de timp rezonabil, deoarece dezvoltarea acestora ar putea dura decenii întregi sau ar putea fi imposibilă din punct de vedere tehnic. Ca ultim punct, măsurile compensatorii trebuie să fie în vigoare și pe deplin funcționale înainte de începerea derulării planului sau a proiectului. Acest lucru contribuie la amortizarea efectelor negative ale proiectului asupra speciilor și habitatelor, oferindu-le locuri alternative adecvate în zona de compensare. Dacă acest lucru nu se poate realiza pe deplin, autoritățile competente ar trebui să impună compensații suplimentare pentru pierderile intermediare care ar surveni între timp. Informațiile privind măsurile compensatorii ar trebui transmise Comisiei înainte de a fi puse în aplicare și înainte de realizarea planului sau a proiectului în cauză. Prin urmare, se recomandă ca informațiile privind măsurile compensatorii să fie transmise Comisiei de îndată ce măsurile au fost adoptate în procesul de planificare, pentru a-i permite Comisiei să evalueze dacă dispozițiile directivei sunt aplicate corect. 8. INFRASTRUCTURILE DE TRANSPORT AL ENERGIEI ÎN MEDIUL MARIN Prezenta secțiune a documentului se referă la impacturile legate de instalarea, exploatarea și dezafectarea infrastructurilor de transport al energiei în mediul marin, precum și de racordarea acestor infrastructuri la rețeaua terestră în zonele intertidale. Principalele componente ale acestor infrastructuri sunt cablurile și conductele submarine. Prezentul document nu analizează impacturile stațiilor electrice offshore și ale terminalelor GNL, nici transportul pe cale maritimă de petrol și gaze sau infrastructura conexă, cum ar fi instalațiile portuare, și nici platformele de exploatare offshore. Sunt disponibile informații cu privire la potențialele efecte asupra mediului asociate acestor activități și infrastructuri; ar trebui ( 34 )

116 C 213/ remarcat faptul că aceste efecte pot fi semnificative, de exemplu mareele negre și impactul asupra habitatelor și a speciilor marine Natura De asemenea, diverse alte surse furnizează orientări relevante în materie, inclusiv Comisia Europeană, Convenția privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est (OSPAR), Convenția privind protecția mediului marin din zona Mării Baltice (HELCOM) și Organizația Maritimă Internațională OMI privind posibile măsuri de atenuare ( 35 ). Impactul de mediu al transportului maritim de energie în Europa, corelat cu industria offshore a petrolului și a gazelor, a făcut obiectul unor studii aprofundate de peste 50 de ani. Pe parcursul acestei perioade, învățămintele desprinse, noile tehnologii, precum și mai buna înțelegere a impacturilor au avut ca rezultat un corpus semnificativ de informații privind modalitatea de a evita și/sau a reduce impacturile potențiale. Aceste informații sunt relevante nu numai pentru industria petrolului și a gazelor, ci și pentru tehnologiile energetice marine mai moderne, cum ar fi parcurile eoliene offshore, turbinele submarine și potențialele infrastructuri viitoare legate de captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC). Prezenta secțiune descrie oportunitățile și abordările privind atenuarea efectelor, bazate pe bunele practici utilizate în UE și în afara acesteia; cititorul este, de asemenea, îndemnat să consulte alte surse de informații referitoare la acest subiect O imagine de ansamblu a infrastructurilor energetice actuale în apele marine ale UE Întrucât, la scară mondială, sursele de energie, cum ar fi petrolul, gazele, cărbunele și chiar unele surse regenerabile de energie, în comparație cu locurile în care se înregistrează cea mai mare cerere de energie, sunt distribuite în mod neuniform, transportul de energie, sub toate formele sale, este considerabil în întreaga lume. O parte semnificativă a infrastructurilor care au fost construite pentru a transmite materialele necesare se află în mediul marin. În Europa, aceste infrastructuri sunt situate nu numai în apele relativ mici ale platformei continentale, ale Mării Baltice, ale Mării Irlandei și ale Mării Nordului, ci și în apele mai adânci ale Mării Mediterane, ale Canalului norvegian și ale regiunilor atlantice situate la nordul și la vestul Insulelor britanice. Cablurile și conductele furnizează infrastructura principală, însă există, de asemenea, potențiale noi utilizări ale conductelor existente, de exemplu în cadrul operațiunilor CSC Petrol și gaze De aproape 50 de ani, petrolul și gazele naturale reprezintă elementul fundamental al industriei energetice offshore în apele europene, începând cu descoperirea, în anii '60, a câmpurilor petroliere Brent și Forties în Marea Nordului. Conductele de diverse dimensiuni, construite cu materiale diferite, furnizează infrastructura esențială pentru transportul fluidelor utilizate în producția de petrol și gaze (tabelul 2). Printre echipamentele auxiliare care alcătuiesc această infrastructură se numără saltelele din beton care fixează liniile de flux pe fundul mării și încrucișările care pot fi construite cu ajutorul saltelelor, al sacilor umpluți cu mortar de ciment și al structurilor din beton cu anrocament de protecție. De exemplu, se estimează că de saltele din beton și peste km de conducte și cabluri au fost plasate pe infrastructura submarină de petrol și gaze și în jurul acesteia în sectorul britanic al Mării Nordului (Oil & Gas UK, 2013). Tabelul 2 Clasificarea de nivel înalt a conductelor exploatate în Marea Nordului (figura 1 din partea Oil & Gas UK, 2013) Descrierea conductei Dimensiuni tipice Utilizări Materiale de construcție primare Învelișuri suplimentare Conducte principale Diametru de până la 44 de țoli, lungime de până la 840 km Infrastructuri majore pentru exportul de petrol și gaze Oțel nealiat Învelișuri de protecție anticorozivă și lest de beton Conducte rigide de injecție și extracție Diametru de până la 16 țoli, lungime de maximum 50 km Conducte colectoare de legătură Oțel nealiat sau aliaj cu caracteristici tehnice ridicate Învelișuri polimerice anticorozive Conductă flexibilă de injecție și extracție Diametru de până la 16 țoli, lungime de până la 10 km Conducte colectoare de legătură Carcasă din aliaje cu caracteristici tehnice ridicate și straturi polimerice; Fitinguri din aliaj Învelișuri polimerice externe ( 35 ) en.htm;

117 C 213/115 Descrierea conductei Dimensiuni tipice Utilizări Materiale de construcție primare Învelișuri suplimentare Cabluri ombilicale Diametru cuprins între 2 și 8 țoli, lungime de până la 50 km Distribuție chimică, hidraulică și de comunicații Tuburi din polimeri termoplastici sau din oțel înalt aliat; armătură din sârmă Învelișuri polimerice externe Cabluri electrice Diametru cuprins între 2 și 4 țoli; lungime de până la 300 km Distribuția energiei între câmpuri și în cadrul câmpurilor Nuclee de cupru cu armătură din sârmă Învelișuri polimerice externe Conductele de petrol și gaze sunt prezente în toate mările regionale ale Europei. În Marea Mediterană, trei conducte transportă gaze direct din Africa de Nord către Spania și Italia. Conductele și cablurile aferente marilor instalații de petrol și gaze din partea nordică a Mării Nordului, cele aferente instalațiilor de gaze din partea sudică a Mării Nordului, precum și cele aferente puțurilor de extracție din Marea Irlandei, Marea Celtică, Golful Biscaya și Golful Cadiz fac, de asemenea, parte din infrastructura de transport (OSPAR, 2010). Cablurile submarine aferente instalațiilor petroliere și gaziere offshore reprezintă o altă componentă a acestei infrastructuri. Pentru transportul curentului alternativ sunt utilizate patru tipuri diferite de cabluri: cabluri izolate cu ulei electroizolant cu un singur conductor sau cu trei conductoare și cabluri izolate cu polietilenă cu un singur conductor sau cu trei conductoare. Odată cu dezvoltarea sectorului în decursul ultimilor 50 de ani, a crescut nu numai numărul cablurilor, ci și complexitatea lor tehnică, astfel încât unele instalații offshore, cum ar fi unitățile plutitoare de stocare și descărcare a producției (FPSO), pot fi alimentate cu energie de la unități situate pe uscat, prin cabluri submarine Instalații offshore de energie eoliană, energie a valurilor și energie maremotrică În ultimele două decenii, dezvoltarea industriei europene a energiei din surse regenerabile s-a extins și la mediul marin. Inițial, un număr mic de turbine eoliene au fost construite în apropierea țărmului în Marea Nordului și în Marea Baltică, având capacități de generare de mai puțin de 1 MW. Dimensiunea turbinelor și amploarea proiectelor au crescut, iar schimbările tehnologice și economice în domeniul energiei eoliene offshore au facilitat construcția unor instalații în ape mai adânci, uneori la o distanță de peste 20 km de țărm. Majoritatea capacității actuale a parcurilor eoliene offshore din Europa se află în Marea Nordului (figura 10, tabelul 3) ( 36 ). Cel mai mare dintre acestea, parcul London Array, situat în estuarul Tamisei exterioare (175 de turbine cu o capacitate combinată de 630 MW), este cel mai mare parc eolian offshore din lume la momentul de față. Figura 10 Capacitate instalată pondere cumulativă pe țări (MW) Regatul Unit are cea mai mare capacitate instalată de energie eoliană offshore în Europa, și anume echivalentul a 40,8 % din totalul instalațiilor. Germania se află pe locul doi, cu 32,5 %. În pofida faptului că nu s-a instalat o capacitate suplimentară în 2016, Danemarca rămâne pe locul trei, cu 10,1 %, iar Țările de Jos (8,8 %) devansează Belgia (5,6 %), ocupând locul patru în Europa. ( 36 )

118 C 213/ Tabelul 3 Capacitatea instalată de energie eoliană offshore în Europa la sfârșitul anului 2016 (Wind Europe, 2016) ȚARA BE DE DK ES FI IE NL NO SE UK TOTAL Nr. de parcuri Nr. de turbine conectate Capacitatea instalată 712 MW MW MW 5 MW 32 MW 25 MW MW 2 MW 202 MW MW MW Infrastructurile de transport al energiei de la parcurile eoliene offshore includ cablurile submarine pentru transportul energiei cu cămine de acostare și de tranziție. Întrucât numărul și dimensiunea acestor instalații a crescut, s-a înregistrat o creștere corespunzătoare a densității rețelelor de cabluri în apropierea țărmului, precum și a cablurilor de înaltă tensiune de export și a celor colectoare/de interconexiune de medie tensiune. De exemplu, parcul eolian offshore Horns Rev 2 are 70 km de cabluri de interconexiune de medie tensiune ( 37 ) (figura 11), iar în parcul eolian offshore London Array au fost pozate peste 200 km de cabluri de interconexiune de medie tensiune. Se utilizează atât cabluri de curent alternativ (CA), cât și cabluri de curent electric direct de înaltă tensiune (HVDC), în funcție de cerințele în materie de transport și de considerentele legate de costuri. Figura 11 Cabluri de interconexiune de medie tensiune în parcul eolian offshore Horns Rev 2 ( 37 )

119 C 213/117 În comparație cu sectorul energiei eoliene offshore, tehnologia necesară pentru a converti energia valurilor și energia maremotrică se află într-un stadiu relativ incipient de dezvoltare comercială. Totuși, s-a ajuns la un punct în care se utilizează prototipuri de dispozitive la scară largă, care, în unele cazuri, alimentează rețeaua cu energie. Printre aceste prototipuri se numără dispozitivele flotante, semisubmersibile și fixate pe fundul mării prin ancorare, prin fundații cu un singur pilon sau fundații gravitaționale ( 38 ). În statele membre ale UE sunt disponibile zone de dezvoltare specifice, inclusiv instalații de testare, infrastructuri ale rețelei și runde de acordare a licențelor, pentru dezvoltatorii de proiecte din Irlanda, Danemarca, Regatul Unit, Portugalia, Finlanda, Spania, Franța și Italia. La sfârșitul anului 2016 ( 39 ), capacitatea instalată în Europa era de peste 14 MW, majoritatea aflându-se în apele britanice. European Marine Energy Centre (Centrul european de energie marină EMEC) din Orkney furnizează prima instalație de testare și de acreditare la scală completă, conectată la rețea, care funcționează în condiții marine reale, iar proiectul Wave Hub, situat în largul coastei nordice a Cornwall-ului, furnizează infrastructuri offshore partajate pentru demonstrarea unei serii de dispozitive ce exploatează energia valurilor și pentru testarea acestora. Infrastructura de transport necesară pentru dispozitivele ce exploatează energia valurilor și a curenților este, probabil, similară cu cea utilizată pentru transportul CA pentru instalațiile eoliene offshore, chiar dacă, în viitor, pot fi, de asemenea, avute în vedere cablurile HVDC. Dat fiind că aceste infrastructuri trebuie să fie plasate în medii mai energetice, inclusiv pe funduri marine pietroase, erodate de curenți, poate fi totuși necesar să se recurgă la instalații de acostare mai sofisticate. În această fază de dezvoltare, instalațiile de producere a energiei sunt situate în apropierea țărmului, având mai puține cerințe în materie de infrastructuri de cablu și de stații electrice, în comparație cu sectorul energiei eoliene offshore, care este mai matur Captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC) Captarea de CO 2 provenind din arderea combustibililor fosili, precum și transportul și stocarea acestuia în formațiunile geologice situate în subsolul marin reprezintă o evoluție relativ recentă a sectorului energetic. Acest proces poate să presupună transportul de CO 2 în conducte de la instalațiile terestre la rezervoarele de stocare aflate în larg, precum și de la instalațiile offshore de producere a energiei către țărm, în vederea prelucrării, iar apoi din nou către instalațiile offshore, în vederea stocării. Experiența relevantă de până acum în mediul marin cuprinde recuperarea secundară a petrolului (EOR) (la zăcămintele norvegiene de gaze Sleipner West, situate în partea nordică a Mării Nordului) și captarea și stocarea de CO 2 de la zăcămintele de gaze Sohvit, dioxidul de carbon fiind transportat printr-o conductă de 152 km înapoi către zăcămintele de gaze pentru a fi injectat într-un acvifer salin offshore situat la adâncime ( 40 ). CO 2 este comprimat până când atinge faza sa densă (și anume, faza lichidă sau supercritică) pentru a eficientiza fluxul Rețele de transport Mai multe interconexiuni HVDC de dimensiune medie și mare traversează Marea Baltică. Printre acestea se numără conexiunile dintre Finlanda și Suedia, Suedia și Polonia, Danemarca și Germania, Suedia și Germania. Cablul NorNed situat în Marea Nordului, având o lungime de 580 km, care conectează rețelele electrice ale Norvegiei și ale Țărilor de Jos, este cel mai lung cablu submarin de înaltă tensiune din lume. În momentul de față există un singur traseu pentru transportul energiei între țările din sudul și estul Mediteranei și statele membre ale UE, și anume între Maroc și Spania, dar există planuri pentru crearea altor proiecte, de exemplu între Tunisia și Italia (acesta fiind operațional începând din 2017). Alte exemple în acest sens sunt conexiunile submarine între Italia și Grecia, Corsica și Italia, precum și între Sardinia și Italia continentală Perspective pentru viitor În viitor, infrastructurile de transport al energiei în mările care înconjoară Europa vor presupune operațiuni de întreținere, modernizare în vederea extinderii, precum și, în unele cazuri, operațiuni de dezafectare. Acest lucru va fi necesar pentru a valorifica la maximum resursele existente, în vederea gestionării unei capacității de producție sporite (pentru producția de energie din surse regenerabile offshore) și a exploatării unor tehnologii mai moderne de producție a energiei marine. Modificările sunt, de asemenea, determinate de aspecte strategice, cum ar fi necesitatea de a îmbunătăți securitatea energetică, optimizarea sistemului și costurile de transport. Marea Nordului oferă o ocazie unică pentru furnizarea unei cantități substanțiale de energie din surse autohtone, cu emisii reduse de dioxid de carbon, energie produsă în apropierea unei regiuni din Europa în care se generează o mare parte a PIB-ului european. Până în 2030, se estimează că această nouă energie va proveni în principal din producția de energie eoliană offshore. Comerțul cu energie electrică și integrarea pieței oferă, de asemenea, un potențial semnificativ ( 38 ) ( 39 ) ( 40 )

120 C 213/ și ar soluționa diferențele structurale de preț la energia electrică (angro) dintre piețele din regiune (prețurile practicate în Regatul Unit fiind semnificativ mai mari față de cele practicate pe continent). Marea Nordului este, de asemenea, mediul propice pentru demonstrarea și utilizarea la scară largă a noilor tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon, cum ar fi CSC, energia produsă de valuri și energia maremotrică, precum și stocarea energiei offshore. Îmbunătățirea interconectivității și dezvoltarea coordonată a unei rețele offshore vor fi esențiale pentru valorificarea acestui potențial. Un sistem integrat de resurse energetice în mările septentrionale va stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă înalt calificate în regiune. Dezvoltarea unui astfel de sistem ar reprezenta un avantaj pentru toate statele, având în vedere numeroasele complementarități între profilurile energetice ale statelor. Infrastructurile marine existente transportă cantități mari de petrol și gaze în întreaga Europă și în afara acesteia. Această tendință nu numai că va continua, ci se va accentua, probabil, pe măsură ce producția devine viabilă la distanțe tot mai îndepărtate de coastă și se fac noi descoperiri, cum ar fi zăcămintele de hidrocarburi din bazinul Levant situat în estul Mării Mediterane. S-au formulat propuneri de infrastructuri pentru transportul de gaze din Rusia, Regiunea Caspică, Orientul Mijlociu, estul Mediteranei și Africa de Nord către Uniunea Europeană. Mai multe dintre aceste propuneri ar urma să includă tronsoane de conducte submarine în Marea Neagră, Marea Mediterană și Marea Adriatică. Necesitățile în materie de infrastructură pentru CSC în Europa nu sunt clare; este dificil de prezis care vor fi cerințele viitoare în ceea ce privește conductele, deși unele propuneri au ajuns în etapa de consultare publică. O altă necesitate previzibilă vizează infrastructurile care vor trebui să integreze o cantitate crescândă de energie produsă offshore pornind de la surse regenerabile. Dezvoltarea eventuală a acestui sector va impune creșterea aferentă a cantității de cabluri destinate transportului de energie electrică între siturile de producere și rețelele terestre, precum și consolidarea rețelelor terestre. Asociația europeană pentru energie eoliană (denumită în prezent Wind Europe ) estimează că până în anul 2020 se va înregistra o capacitate instalată de 24,6 GW. Până în 2030, capacitatea energiei eoliene offshore ar putea atinge 150 GW, ceea ce ar corespunde procentului de circa 14 % din cererea prevăzută de energie electrică în UE ( 41 ). Pe termen mediu, acest sector industrial estimează că Marea Nordului va continua să fie principala regiune pentru instalațiile offshore, chiar dacă Oceanul Atlantic și Marea Baltică vor contribui la atragerea unor proiecte de dezvoltare importante. În comparație cu energia eoliană offshore, producerea la scară comercială a energiei electrice pornind de la energia valurilor și cea maremotrică se află într-un stadiu mai puțin avansat. Se estimează că acest sector va genera 120 MW în Regatul Unit ( 42 ) până în 2020, în timp ce planul guvernului spaniol privind energia regenerabilă își propune să atingă o rată de instalare anuală a energiei marine de MW în intervalul Cele mai mari companii europene de utilități analizează implementarea unor proiecte estimate de 2 GW. O rețea offshore buclată, care să conecteze clusterele de parcuri eoliene offshore la platforme, pe care să le conecteze apoi la interconexiuni, ar aduce avantaje semnificative în materie de bunăstare, în comparație cu practicile tradiționale care constau în conectarea radială a fiecărui parc eolian la țărm. Aceste avantaje ar presupune, de asemenea, o reducere semnificativă a lungimii totale a cablurilor submarine; astfel, grație regrupării cablurilor în fascicule până la țărm, zona costieră fragilă și valoroasă ar urma să fie traversată mai rar. Atât Inițiativa pentru o rețea offshore a țărilor cu deschidere la mările septentrionale (NSCOGI), înființată în 2009, la care participă nouă state membre ale UE și Norvegia, cât și Comisia efectuează cercetări privind modele de rețea pentru evoluția potențială a unei rețele offshore, inclusiv prin proiectul NorthSeaGrid ( 43 ) și printr-un studiu privind avantajele oferite de o rețea offshore buclată ( 44 ). În Marea Mediterană, MEDRING promovează interconexiuni între sistemele electroenergetice ale Bazinului Mediteraneean. Aceasta include planuri pentru mai multe linii de interconexiune menite să furnizeze regiunii nordice energie electrică din surse regenerabile provenind din potențialul semnificativ de energie eoliană și solară din sudul Mediteranei ( 45 ). Dat fiind că s-a recunoscut necesitatea de a spori capacitatea rețelei, au fost propuse diverse proiecte de infrastructură. Printre acestea se numără conectarea cablurilor electrice submarine vizând îmbunătățirea conexiunilor dintre statele cu ieșire la mare. Norvegia și Regatul Unit proiectează o linie de interconexiune de 700 km până în 2020, iar în 2018 se preconizează racordarea unei linii de interconexiune între Germania și Norvegia. Se preconizează, de asemenea, o serie de proiecte menite să îmbunătățească nivelul de interconectare dintre Regatul Unit și Irlanda și restul continentului. Sunt avute în vedere, de asemenea, diferite opțiuni de proiecte de rețea offshore care să încorporeze energia electrică provenind din parcurile eoliene offshore. Proiectul North Sea Grid a identificat 16 proiecte de interconectare în curs de pregătire, unele dintre acestea având potențialul de a evolua pentru a deveni o rețea în Marea Nordului ( 46 ). ( 41 ) ( 42 ) ( 43 ) ( 44 ) ( 45 ) ( 46 )

121 C 213/119 Printre coridoarele și domeniile prioritare privind infrastructura energetică enumerate în anexa I la Regulamentul TEN-E ( 47 ) se numără Rețeaua offshore a țărilor cu deschidere la mările septentrionale (NSOG), care este un coridor prioritar al energiei electrice, și Planul de interconectare a pieței energiei din zona baltică, acesta fiind un coridor prioritar al gazelor naturale. Domeniile tematice prioritare identificate în TEN-E, care sunt cele mai relevante pentru infrastructurile energetice marine, integrează excedentul de energie eoliană generată în Marea Nordului și în Marea Baltică și în zonele dimprejurul acestor două mări, precum și infrastructurile pentru o rețea transfrontalieră de dioxid de carbon. În cele din urmă, ar trebui remarcat faptul că dezafectarea infrastructurilor energetice devine, de asemenea, un aspect relevant. În Marea Nordului, acest proces se află în desfășurare încă din anii '90, pe măsură ce sistemele ajung la sfârșitul duratei lor de viață economică Rețeaua NATURA 2000 în mediul marin Până în decembrie 2014, au fost instituite peste de situri marine Natura 2000, pe o suprafață de peste km 2, și anume echivalentul a puțin peste 5 % din suprafața mărilor europene. Suprafața acoperită variază în funcție de distanța față de țărm, majoritatea siturilor aflându-se în apropierea coastei. De exemplu, siturile marine Natura 2000 acoperă 33 % din mările europene, fiind situate la o distanță de 0-1 mile marine de coastă, însă numai 2 % sunt situate la o distanță cuprinsă între 12 mile marine și limitele zonei economice exclusive. În ultimii ani, s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește instituirea de situri, iar eforturile depuse de statele membre în acest sens continuă. Cu toate acestea, potrivit evaluării pentru perioada , efectuată în temeiul articolului 17 din Directiva privind habitatele, doar 9 % din habitatele marine și 7 % din speciile marine se află într-un stadiu de conservare corespunzător, în timp ce 64 % din evaluările aferente speciilor marine și aproximativ 25 % din evaluările aferente habitatelor marine au fost clasificate în categoria necunoscut ( 48 ). Cerințele generale specificate în Directiva privind habitatele și în Directiva privind păsările, inclusiv instituirea și gestionarea rețelei Natura 2000, sunt descrise în secțiunea 2 din prezentul document. Această secțiune evidențiază și aprofundează aspecte care sunt deosebit de relevante pentru planificarea sau implementarea noilor planuri și proiecte de infrastructură energetică în mediul marin, inclusiv legăturile cu Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin Protecția mediului, a habitatelor și a speciilor marine Directiva privind habitatele enumeră, în anexa I, circa 230 de habitate pentru care este necesar să se desemneze situri protejate și să se adopte alte măsuri pentru ca aceste habitate să atingă un stadiu corespunzător de conservare. Zece dintre aceste habitate sunt considerate a fi marine în scopul raportării: bancuri de nisip acoperite în permanență de apă marină puțin adâncă; de straturi cu Posidonia; de estuare; de terase mlăștinoase și terase nisipoase neacoperite de apă la reflux; de lagune de coastă; de fiorduri largi și puțin adânci și golfuri; de recife; de coloane marine provocate de scurgerile de gaze; de golfuri mici înguste din Baltica boreală; de peșteri marine scufundate complet sau parțial. Unele dintre aceste habitate sunt costiere, în timp ce altele sunt prezente atât în ape de mică adâncime, cât și în apele mai adânci din larg ( 49 ). Peșterile marine scufundate complet sau parțial sunt, probabil, tipul de habitat care va coincide cel mai puțin cu amplasamentele infrastructurilor energetice marine, însă toate celelalte tipuri de habitat s-ar putea suprapune acestor infrastructuri și ar putea fi sensibile la activități legate de construirea, întreținerea și dezafectarea infrastructurilor energetice marine. Directiva privind habitatele și Directiva privind păsările prevăd, de asemenea, introducerea unor măsuri de protecție pentru anumite specii marine, în mare parte pentru speciile extrem de mobile. În cazul Directivei privind habitatele, speciile vizate sunt cetaceele, focile, reptilele, peștii, nevertebratele și plantele enumerate în anexele II sau IV. Directiva privind păsările stabilește un sistem general de protecție pentru toate speciile de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural în UE, inclusiv păsările marine. ( 47 ) ( 48 ) ( 49 ) Comisia Europeană (2013), Interpretation Manual of European Union Habitats (Manualul de interpretare a habitatelor din Uniunea Europeană), 28 aprilie 2013:

122 C 213/ Dezvoltatorii și planificatorii de proiecte trebuie să evalueze vulnerabilitatea și impacturile potențiale ale infrastructurilor energetice marine asupra acestor habitate și specii marine, atât în interiorul, cât și în afara siturilor Natura În cazul în care se consideră că activitatea vizată nu reprezintă un plan sau un proiect în sensul articolului 6 alineatul (3), statele membre trebuie să se asigure totuși că speciile și habitatele pentru care a fost desemnat un sit nu se deteriorează, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2). În cazul în care activitățile sunt direct legate de gestionarea sitului sau sunt necesare acesteia [în conformitate cu articolul 6 alineatul (3)], poate să nu fie necesară o evaluare corespunzătoare. Articolul 12 din Directiva privind habitatele și articolul 5 din Directiva privind păsările impun statelor membre obligația de a proteja speciile de interes comunitar enumerate în anexa IV și, respectiv, toate speciile de păsări sălbatice în aria lor naturală de extindere din întreaga UE. Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin a fost adoptată în iunie Această directivă instituie un cadru în care statele membre adoptă măsurile necesare pentru a obține sau a menține starea ecologică bună a mediului marin, cel mai târziu până în anul 2020 [articolul 1 alineatul (1)]. Scopul principal al acestei directive este să protejeze și să conserve oceanele și mările europene și să prevină deteriorarea lor sau, dacă este posibil, să refacă starea acestora în zonele în care au fost afectate în mod negativ, precum și să prevină și să reducă impacturile asupra mediului marin [articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (b)]. În anexa I sunt enumerați unsprezece descriptori calitativi meniți să determine starea ecologică bună; mulți dintre aceștia pot fi influențați de instalarea, întreținerea și dezafectarea infrastructurilor energetice marine. Printre aceștia se numără descriptorul 1 (diversitatea biologică), descriptorul 6 (structura sedimentului marin), descriptorul 11 (introducerea de energie, inclusiv surse sonore submarine), descriptorul 7 (condițiile hidrografice), descriptorul 8 (poluarea provocată de contaminanți) și descriptorul 10 (deșeurile marine). Pentru evaluarea, determinarea și monitorizarea stării ecologice bune, sunt luate în considerare două mari categorii de habitate: habitatele predominante și habitatele speciale. Acestea din urmă se referă în special la cele recunoscute sau identificate în conformitate cu legislația Uniunii (de exemplu, în Directivele privind habitatele și păsările) sau în conformitate cu convențiile internaționale ca fiind habitate de interes special din punct de vedere științific sau al biodiversității. Suprapunerea cu habitatele marine enumerate în Directiva privind habitatele este prezentată în tabelul 4. Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin nu se axează pe anumite specii precise, ci abordează mai degrabă toate elementele biodiversității marine. Toate speciile care fac obiectul Directivelor privind păsările și habitatele vor intra, așadar, în sfera de competență a Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin, ca parte a unei evaluări a stării ecologice bune.

123 Tipuri de habitate predominante de pe fundul mării pentru Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin Roci și recife biogene din zona litorală Sedimente din zona litorală Roci și recife biogene din zona sublitorală cu ape de mică adâncime Sedimente grosiere din zona sublitorală cu ape de mică adâncime Nisipuri din zona sublitorală cu ape de mică adâncime Nămol din zona sublitorală cu ape de mică adâncime Sedimente mixte din zona sublitorală cu ape de mică adâncime Roci și recife biogene din zona sublitorală a platformei continentale Sedimente grosiere din zona sublitorală a platformei continentale Nisipuri din zona sublitorală a platformei continentale Nămol din zona sublitorală a platformei continentale Sedimente mixte din zona sublitorală a platformei continentale Tabelul 4 Suprapunere potențială între tipurile de habitate marine prevăzute în Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin și în Directiva privind habitatele ( 50 ) TIPURILE DE HABITATE ENUMERATE ÎN ANEXA 1 DIN DIRECTIVA PRIVIND HABITATELE, CARE SUNT CONSIDERATE MARINE ÎN SENSUL RAPORTĂRII PREVĂ ZUTE LA ARTICOLUL de bancuri de nisip acoperite în permanență de apă marină puțin adâncă de straturi cu Posidonia de estuare de terase mlăștinoase și terase nisipoase neacoperite de apă la reflux ( 50 ) de lagune de coastă de fiorduri largi și puțin adânci și golfuri de recife de coloane marine provocate de scurgerile de gaze Aceste structuri pot apărea într-o varietate de tipuri de habitate predominante de golfuri mici înguste din Baltica boreală de peșteri marine scufundate complet sau parțial C 213/121

124 Tipuri de habitate predominante de pe fundul mării pentru Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin Roci și recife biogene din zona batială superioară Sedimente din zona batială superioară Roci și recife biogene din zona batială inferioară Sedimente din zona batială inferioară Roci și recife biogene din zona abisală Sedimente din zona abisală TIPURILE DE HABITATE ENUMERATE ÎN ANEXA 1 DIN DIRECTIVA PRIVIND HABITATELE, CARE SUNT CONSIDERATE MARINE ÎN SENSUL RAPORTĂRII PREVĂ ZUTE LA ARTICOLUL de bancuri de nisip acoperite în permanență de apă marină puțin adâncă de straturi cu Posidonia de estuare de terase mlăștinoase și terase nisipoase neacoperite de apă la reflux de lagune de coastă de fiorduri largi și puțin adânci și golfuri de recife de coloane marine provocate de scurgerile de gaze de golfuri mici înguste din Baltica boreală de peșteri marine scufundate complet sau parțial Estuarele (1 130) se încadrează, de regulă, în apele de tranziție menționate în Directiva-cadru privind apa și, prin urmare, pot să nu intre, în majoritatea cazurilor, în sfera de aplicare a Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin. Lagunele de coastă (1 150) fac obiectul raportării privind habitatele marine dacă au o legătură permanentă cu marea. Habitatele costiere [de exemplu pășunile atlantice udate de apa mării (1 330) și pajiștile Spartina (1 320)] fac obiectul raportării privind habitatele terestre conform Directivei privind habitatele, însă pot figura la categoria ape de coastă prevăzută în Directiva-cadru privind apa și intră, deci, sub incidența Directivei-cadru Strategia pentru mediul marin. C 213/

125 C 213/ Măsuri de sprijin și surse utile de informații Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și alte țări europene sunt părți contractante la diferite convenții și acorduri internaționale relevante în domeniul mediului. Aceste instrumente au contribuit la conturarea cadrului juridic pentru politica și legislația UE în materie de biodiversitate și, de asemenea, la definirea relației dintre UE și alte țări. Cadrele juridice la nivel european și național privind conservarea naturii și a biodiversității trebuie să ia pe deplin în considerare angajamentele asumate în temeiul respectivelor convenții și acorduri. Cele mai relevante dintre acestea pentru conservarea biodiversității în Europa în contextul infrastructurilor energetice marine sunt descrise mai jos. Convenția privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est ( Convenția OSPAR ) este un mecanism prin care cincisprezece țări de pe coastele și din bazinele hidrografice occidentale europene și Uniunea Europeană cooperează în vederea protejării mediului marin al Atlanticului de Nord-Est. Strategia privind diversitatea biologică și ecosistemele elaborată de OSPAR consideră că pozarea, întreținerea și dezafectarea cablurilor și a conductelor sunt unele dintre activitățile umane care pot afecta în mod negativ mediul marin. Impactul potențial al conductelor a fost evaluat de către Programul comun de evaluare și monitorizare (JAMP) elaborat de OSPAR ca parte a unei evaluări a amplorii, a contribuției și a impactului industriei petroliere și gaziere offshore (OSPAR, 2009a), în timp ce Comisia privind biodiversitatea din cadrul Convenției OSPAR a evaluat impacturile de mediu ale cablurilor submarine (OSPAR, 2009). OSPAR a produs, de asemenea, Orientări privind cele mai bune practici de mediu în ceea ce privește pozarea și exploatarea cablurilor, orientări în care se analizează și amploarea unor posibile măsuri de atenuare (OSPAR, 2012). Acordul de la Bonn ( 51 ), organizația-soră a OSPAR, lucrează, de asemenea, la elaborarea unei abordări integrate a gestionării impactului deversărilor accidentale de petrol și alte substanțe periculoase în mediul marin. Convenția privind protecția mediului marin din zona Mării Baltice (HELCOM sau Convenția de la Helsinki ) acoperă bazinul Mării Baltice și toate apele interioare din bazinele sale hidrografice. UE și toate țările care mărginesc Marea Baltică sunt părți contractante la convenție. Planul de acțiune pentru Marea Baltică (2007), elaborat sub egida HELCOM și adoptat de către toate statele costiere și de către UE, cuprinde un acord potrivit căruia părțile contractante vor întreprinde inițiativele necesare pentru prevenirea, reducerea sau compensarea, în măsura posibilului, a impacturilor negative semnificative asupra mediului provocate de orice instalație offshore, inclusiv de cablurile și conductele submarine. Părțile contractante la Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane ( Convenția de la Barcelona ) se angajează să prevină, să reducă și să combată poluarea Mării Mediterane, precum și să protejeze și să îmbunătățească mediul marin din zona respectivă [articolul 4 alineatul (1)]. Obligațiile care au o relevanță deosebită pentru infrastructurile energetice marine sunt cele referitoare la poluarea rezultată în urma explorării și exploatării platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin ( Protocolul privind activitățile în larg ), la gestionarea situațiilor de urgență legate de poluare și la monitorizare și au fost ratificate de UE. Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier ( Convenția ESPOO ) promovează cooperarea internațională și participarea publicului în cazul în care se preconizează că impactul asupra mediului al unei activități planificate va fi de natură transfrontalieră. Oleoductele și gazoductele cu diametru mare se află pe lista activităților care pot să aibă un impact transfrontalier negativ semnificativ și care ar trebui să facă obiectul procedurii EIM prevăzută în convenția sus-menționată. Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice ( Convenția de la Bonn ) are drept obiectiv conservarea speciilor migratoare în aria lor naturală de extindere. Mai multe acorduri semnate în cadrul acestei convenții sunt relevante pentru gestionarea conflictelor dintre speciile de animale migratoare și infrastructura energetică marină. Acordul privind conservarea cetaceelor mici din Marea Baltică, Atlanticul de Nord-Est, Marea Irlandei și Marea Nordului (ASCOBANS) are drept obiectiv coordonarea, în rândul celor zece părți semnatare, a măsurilor menite să reducă impactul negativ al capturilor accidentale, al pierderii habitatelor, al poluării marine și al perturbațiilor acustice. În 2009 a fost adoptată o rezoluție privind efectele negative ale zgomotului subacvatic asupra mamiferelor marine în timpul activităților de construcție offshore pentru producerea de energie din surse regenerabile, iar în 2006 a fost adoptată o rezoluție privind efectele negative ale sunetelor, ale navelor și ale altor forme de perturbații asupra cetaceelor mici. Ambele rezoluții sunt relevante pentru luarea în calcul a impactului potențial asociat infrastructurilor energetice marine. Acordul privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și din zona contiguă a Atlanticului (ACCOBAMS) este un cadru de cooperare pentru conservarea biodiversității marine în Marea Mediterană și în Marea Neagră. Principalul său obiectiv constă în reducerea amenințării la adresa cetaceelor din aceste mări și în îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la acestea. Acordul cuprinde rezoluții privind evaluarea și evaluarea impactului zgomotelor provocate de om, care sunt relevante pentru gestionarea conflictelor dintre cetacee (protejate prin Directiva privind habitatele) și infrastructurile energetice marine. Au fost, de asemenea, publicate Orientările privind măsurile de atenuare a zgomotului subacvatic (ACCOBAMS-MOP5, 2013). ( 51 )

126 C 213/ Impacturi potențiale și abordări referitoare la atenuare Impacturile de mediu ale infrastructurilor energetice asupra biodiversității marine pot fi cauzate de presiuni biologice, fizice și chimice, cu consecințe precise care depind de o serie de factori. Printre aceștia se numără determinarea fazei în care se află infrastructura: faza de instalare, de funcționare sau de dezafectare; stabilirea calendarului și a frecvenței lucrărilor; amploarea infrastructurii și locul în care este amplasată. Presiunile asupra habitatelor și a speciilor protejate pot fi indirecte sau directe, iar impacturile pot fi acute sau cronice. Impacturile potențiale asupra habitatelor și a speciilor Natura 2000 sunt sintetizate în tabelul 5. Efectele și măsurile de atenuare potențiale sunt descrise mai jos. Proiectele vor trebui să fie evaluate de la caz la caz, pentru a stabili dacă astfel de măsuri sunt suficiente pentru a proteja interesul rețelei Natura Cu toate acestea, în ceea ce privește planurile și proiectele de infrastructuri energetice marine, limitele care pot afecta caracterul adecvat al evaluării corespunzătoare sunt următoarele: disponibilitatea și accesibilitatea datelor, precum și capacitatea de a colecta date relevante; înțelegerea științifică a proceselor ecologice, a sensibilității habitatelor și speciilor marine Natura 2000 față de anumite presiuni, precum și a potențialelor efecte cumulative; strategiile de atenuare un interval de timp scurt pentru determinarea eficacității, strategii experimentale sau insuficient dezvoltate până în prezent; tipul proiectului de dezvoltare infrastructuri inovatoare, aflate încă în curs de dezvoltare și complexe, în sensul că pot avea componente atât terestre, cât și marine. Este, de asemenea, adevărat că, pentru energia din surse regenerabile marine (energia valurilor și energia maremotrică), o mare parte a activității de evaluare a impactului desfășurată până acum a vizat dispozitivele de producere a energiei. Acestea nu au devenit încă operaționale la o scară care le-ar putea face viabile din punct de vedere comercial. Prin urmare, nu au fost încă testate potențialele impacturi de mediu ale seriei de dispozitive și ale infrastructurii de transport de energie necesare. De asemenea, nu se cunosc încă bine amploarea și complexitatea efectelor combinate și cumulative ale infrastructurii energetice marine în combinație cu alte activități maritime, ceea ce antrenează necesitatea de a dispune de o planificare strategică, astfel cum se sugerează în secțiunea 4. Pentru a identifica tipul și gravitatea impacturilor potențiale în raport cu circumstanțele specifice sitului și cu datele disponibile, va fi necesară, în mod normal, o evaluare de la caz la caz. Tabelul 5 Caracterul potențial sensibil al habitatelor și al speciilor protejate în cadrul rețelei Natura 2000 la presiunile asociate cu construcția, întreținerea și dezafectarea infrastructurilor energetice marine PIER DERI/DAUNE FIZICE PERTURBAȚII/DAU NE/PIERDERI BIOLO GICE ALTERARE HIDLOGICĂ SUBSTANȚE PERICULOASE CÂMPURI ELECT MAGNETICE+ Bancuri de nisip V V V V Straturi cu Posidonia V V V V Estuare V V V V Terase mlăștinoase și terase nisipoase V V V V Lagune de coastă V V V V Fiorduri și golfuri V V V V Recife V V V V Coloane provocate de scurgerile de gaze Golfuri mici înguste din Baltica boreală V V V V V V V V Peșteri*??? V

127 C 213/125 PIER DERI/DAUNE FIZICE PERTURBAȚII/DAU NE/PIERDERI BIOLO GICE ALTERARE HIDLOGICĂ SUBSTANȚE PERICULOASE CÂMPURI ELECT MAGNETICE+ Cetacee? V? V Foci? V? V Reptile? V? V Pești? V V V V Nevertebrate V V? V Plante V V V V Păsări marine V V * amplasament improbabil pentru traseele cablurilor + mecanisme și impacturi încă puțin înțelese? date necunoscute/puțin înțelese Sinteza impacturilor potențiale Există un volum semnificativ de date privind impacturile potențiale ale conductelor submarine, datorită utilizării lor îndelungate, pe scară largă, pentru transportul de petrol și gaze în mediul marin. Pozarea cablurilor este, de asemenea, o tehnologie folosită pe scară amplă, chiar dacă cele mai multe informații cu privire la posibilele impacturi de mediu provin din sectorul telecomunicațiilor. Cablurile utilizate pentru transferul de energie sunt, în general, mai grele și mai rigide și au un diametru mai mare. De asemenea, au fost examinate modalități prin care să se evite sau să se atenueze impacturile de mediu atât ale cablurilor, cât și ale conductelor. Printre acestea se numără strategii de evitare și atenuare relevante pentru habitatele și speciile Natura Efectele directe cele mai evidente sunt deteriorarea, perturbarea sau pierderea habitatelor bentonice în timpul operațiunilor de pozare a cablurilor și a conductelor. Acest lucru este cauzat de faptul că traseele cablurilor traversează, în principal, zone cu sedimente moi, ceea ce comportă operațiuni de excavare de șanțuri sau de îngropare. Amploarea zonei afectate depinde într-o foarte mare măsură de tehnicile și de echipamentele utilizate, precum și de tipul de sedimente prezente și poate acoperi o fâșie de până la m în jurul liniei. Bentosul din această zonă perturbată se poate reface, deși nu neapărat prin restaurarea aceleiași game de specii, iar rata de recuperare va fi influențată de tipul de sediment și de condițiile prezente în acel loc. Impacturile vor depinde de amploarea și de durata eventualelor modificări, precum și de caracteristicile specifice sitului. De asemenea, este posibil ca în situl respectiv să fie introduse diferite tipuri de sedimente, care ar putea să modifice caracterul sitului. Bancurile de nisip subtidale, habitatele cu sedimente moi ale fiordurilor și ale golfurilor, terasele mlăștinoase și nisipoase intertidale, solul submarin de iarbă de mare, straturile cu Posidonia și recifele sunt câteva dintre habitatele Natura 2000 care pot suferi deteriorări sau modificări cauzate direct de pozarea de cabluri și conducte. În unele cazuri, este posibil ca aceste cabluri să trebuiască să traverseze zone în care fundul mării este pietros. Pot apărea deteriorări ale habitatelor, de exemplu în cazul recifelor, dacă este necesar să fie săpate șanțuri în rocă. Introducerea suprafețelor artificiale dure ale cablurilor și conductelor, precum și ale anrocamentelor și ale saltelelor din beton pentru a proteja infrastructura operațională sau conductele dezafectate poate avea un efect localizat, permițând colonizarea de către specii care sunt atipice pentru habitatele cu sedimente moi. De asemenea, este posibil ca unele specii alogene invazive să colonizeze astfel de structuri și apoi să se disperseze. Modificarea turbidității, a curenților și a topografiei fundului mării reprezintă o altă potențială presiune asupra comunităților bentonice care trăiesc în apropierea cablurilor și a conductelor, în timp ce modificarea comportamentului alimentar, perturbările și strămutările în timpul lucrărilor de instalare pot avea un impact asupra mamiferelor marine și a păsărilor marine protejate în temeiul Directivelor privind habitatele și păsările. Se cunosc mai puțin efectele produse de câmpurile electromagnetice în jurul cablurilor, însă acest lucru ar putea constitui o problemă pentru pești precum sturionii, o specie protejată în temeiul Directivei privind habitatele, despre care se știe că este capabilă să detecteze aceste tipuri de câmpuri electromagnetice. Și emisiile termice pot avea un impact asupra unor specii care sunt sensibile la creșterile, chiar minore, ale temperaturii ambiante, însă nu sunt cunoscute nici tipul și nici importanța eventualelor efecte asupra comunităților bentonice, cum ar fi cele asociate cu habitatele de bancuri de nisip. În secțiunea privind măsurile de atenuare sunt avute în vedere reducerea și evitarea unor astfel de emisii grație proiectării cablurilor. Riscurile și potențialele impacturi ale contaminării chimice asupra habitatelor și a speciilor Natura 2000 reprezintă alte aspecte care trebuie să fie luate în considerare. Acestea ar putea fi cauzate de deteriorarea conductelor, de perturbarea sedimentelor contaminate sau a substanțelor periculoase ori de defectarea cablurilor. Emisiile generate de navele implicate în construirea și întreținerea infrastructurii ar putea să influențeze calitatea apei, chiar dacă este dificil să se facă o distincție între aceste emisii și cele asociate, în general, cu lucrările de construcție și întreținere offshore.

128 C 213/ Rezumatul posibilelor măsuri de atenuare Comisia OSPAR a furnizat un rezumat util al potențialelor măsuri de atenuare menite să reducă la minimum sau să evite impacturile de mediu legate de cablurile submarine (tabelul 6) ( 52 ). Printre acestea se numără, în primul rând, definirea și planificarea riguroase ale traseului activităților de instalare, alegerea corespunzătoare a tipurilor de cablu, îngroparea adecvată a cablurilor și utilizarea de materiale inerte, în cazul în care este necesar un înveliș protector. Perturbarea fundului mării, zgomotul, contaminarea, sufocarea, pierderea habitatelor, coridoarele pentru dispersia speciilor alogene și efectele cumulative sunt, de asemenea, relevante pentru construcția și întreținerea conductelor submarine. Tabelul 6 Posibile măsuri de atenuare menite să evite sau să reducă la minimum impacturile de mediu ale diverselor presiuni antropogene cauzate de pozarea și exploatarea cablurilor (OSPAR, 2009) Măsuri de atenuare Impacturi de mediu Alegerea traseului Durata construcției Tehnica de îngropare Adâncimea la care sunt îngropate cablurile Tipul de cablu Scoaterea cablurilor Perturbare x x x (x) (x) A se vedea textul Zgomot (x) (x) (x) Emisie termică (x) x x Câmpuri electromagnetice x x Contaminare x (x) (x) x x Efecte cumulative* x x x x x x: măsură importantă; (x) măsură mai puțin importantă; * cunoaștere insuficientă Secțiunile următoare oferă mai multe detalii referitoare la impacturile potențiale și la măsurile de atenuare aferente instalării, exploatării și dezafectării cablurilor și a conductelor Instalarea Se utilizează diverse metode pentru pozarea de cabluri și conducte submarine. În zonele cu sedimente moi, se pot utiliza, separat și în combinație, drage mecanice și echipamente de dragare hidraulică pentru a săpa șanțuri, de regulă cu o adâncime de 13 m și, în același timp, pentru a îngropa cablurile și conductele în șanțurile respective. Ca alternativă, reziduurile extrase din șanțuri sunt îndepărtate temporar din sit sau sunt depuse de-a lungul șanțurilor excavate, pozarea de cabluri sau de conducte și rambleierea șanțurilor săpate în prealabil urmând să aibă loc mai târziu. Este probabil ca mortalitatea nevertebratelor pe traseul prevăzut pentru cabluri să fie mai ridicată atunci când se utilizează dragarea hidraulică (lichefierea sedimentului dedesubtul cablului pentru a-i permite acestuia să se scufunde la o anumită adâncime), deoarece sedimentul este perturbat într-o mai mare măsură și mai multe animale pot fi expuse riscului de a fi vânate. Atunci când sunt utilizate dragele mecanice, șasiul care susține draga poate lăsa o amprentă la suprafață, în special în zonele cu sedimente moi. În aceste circumstanțe, impacturile potențiale sunt reprezentate de o mai mare compactare a sedimentului și de perturbarea faunei marine. Amploarea zonei de perturbare va depinde de caracteristicile mediului înconjurător și de metoda de instalare utilizată ( 53 ). Unele specii mobile pot evita zonele perturbate, însă majoritatea speciilor sesile nu pot face acest lucru; anumite habitate de recife biogene, cum ar fi bancurile de midii Modiolus modiolus și de alge marine calcaroase, două tipuri de subhabitate din bancuri de nisip subtidale, precum și solurile submarine de iarbă de mare pot fi deosebit de vulnerabile la pierderile directe sau la sufocarea de către sedimentele suspendate (de exemplu OSPAR 2010). Pot apărea, de asemenea, deteriorări localizate ale comunităților bentonice aferente habitatelor de recife, atunci când cablurile traversează zone în care fundul mării este pietros, fie din cauza abraziunii, fie din cauza excavării de șanțuri în formațiunile de rocă moale și dură. Repunerea în suspensie și remobilizarea de nutrienți și de substanțe periculoase în timpul operațiunilor de excavare prezintă riscuri în zonele cu sedimente contaminate, în timp ce modificarea profilului fundului mării poate antrena ( 52 ) ( 53 ) O zonă cuprinsă între 2 și 8 m lățime, în funcție de dimensiunea dragei, este citată în studiul Carter et al., 2009.

129 C 213/127 modificări ale regimului hidrodinamic. Acest lucru poate afecta stabilitatea habitatelor subtidale, cum ar fi bancurile de nisip, și ar putea perturba comunitățile marine conexe. O ultimă considerație vizează impactul potențial al activităților de punere în funcțiune. În privința conductelor, aceasta implică pomparea de apă de testare care conține produse biocide și aditivi anticoroziune. Trebuie să se determine compoziția și dispersia apelor de testare, deși concentrațiile mărite la punctele de evacuare sunt, de regulă, considerate a fi de scurtă durată. Nu există informații suficiente pentru a evalua efectele potențiale asupra comunităților marine asociate habitatelor Natura 2000 și asupra speciilor protejate. MODIFICĂRI ALE HABITATELOR, ALE COMUNITĂȚILOR ȘI ALE SPECIILOR BENTONICE Efectele imediate ale pozării de cabluri și de conducte sunt deteriorarea, abraziunea și strămutarea localizate, precum și perturbarea habitatelor și a speciilor de pe fundul mării pe o fâșie dimprejurul lucrărilor de construcție (Söker et al., 2000). Comunitățile bentonice din interiorul și din apropierea șanțurilor pot fi afectate de deversarea de sedimente, de îngroparea, de agitarea și de așezarea sedimentelor fine, precum și de modificările proprietăților chimice cauzate de repunerea în suspensie a contaminanților sau de perturbarea straturilor anoxice. Aceste efecte pot fi însă de scurtă durată sau pot antrena schimbări subtile, pe termen mai lung, a căror semnificație este dificil de evaluat. Potrivit unui studiu privind impacturile și refacerea aferente lucrărilor de excavare efectuate în laguna Rødsand, un sit Natura 2000 din Danemarca, pentru parcul eolian offshore Nysted, s-au observat diferențe semnificative la nivelul comunității Macoma, care trăiește în ape de mică adâncime, în perioada imediat următoare lucrărilor. În apropierea șanțului, s-a redus, de asemenea, densitatea lăstarelor și biomasa rizomilor de Zostera marina (fenomen atribuit efectului combinat al lipsei de lumină și al îngropării), însă acestea s-au refăcut în decurs de doi ani, ajungând la valorile înregistrate în perioada anterioară lucrărilor de construcție (Birklund, 2003). Macrofauna bentonică prezentă de-a lungul unui cablu submarin în Marea Baltică între Suedia și Polonia s-a refăcut, de asemenea, în decursul unui an, fără schimbări semnificative în ceea ce privește compoziția, abundența sau biomasa, care ar putea fi clar legate de instalarea cablului (Andrulewicz et al., 2003). Aceste studii sugerează că, deși impacturile asupra comunităților prezente pe sedimentele moi subtidale, cum ar fi cele care se găsesc pe bancurile de nisip de mică adâncime, pot fi semnificative, acestea pot avea o durată relativ scurtă și pot fi limitate la un coridor de cabluri de o lățime de aproximativ 10 m (OSPAR, 2009). Efecte pe termen mai lung pot fi observate asupra recifelor biogene alcătuite din specii sensibile la sufocare, cum ar fi bancurile de alge marine calcaroase, asupra structurilor submarine create ca urmare a unor scurgeri de gaze sau asupra speciilor extrem de longevive și care prezintă o rată de refacere lentă, cum ar fi recifele de midii Modiolus modiolus. Efectele exacte vor depinde de habitatele prezente și de caracteristicile sitului. Pe lângă deteriorările directe, alte presiuni potențiale exercitate de lucrările de construcție asupra habitatelor și a speciilor bentonice sunt creșterea turbidității, emisiile de contaminanți și modificarea compoziției sedimentelor. Impacturile vor depinde de amploarea și durata de viață a eventualelor modificări, precum și de caracteristicile specifice sitului. Redistribuirea sedimentelor moi asupra habitatelor alcătuite din recife pietroase sau a habitatelor sensibile la sufocare, cum ar fi straturile cu Posidonia și bancurile de alge marine calcaroase, va constitui o problemă mai gravă decât reinstalarea în zone cu caracteristici sedimentare similare (Zucco et al., 2006; Hall-Spencer & Moore, 2000). De asemenea, este posibil ca în situl respectiv să fie introduse diferite tipuri de sedimente, care ar putea să modifice caracterul sitului. De exemplu, în parcul eolian offshore Nysted din Danemarca, necesitatea de a acoperi cablurile expuse la câtva timp după operațiunile inițiale de pozare a făcut necesară importarea de galeți pentru a umple șanțurile într-o zonă în care predominau sedimentele moi (Andrulewicz et al., 2003). În zonele pietroase, în zonele cu nisipuri extrem de mobile și cele cu ape adânci, în care fundul mării nu este potrivit pentru îngroparea cablurilor și a conductelor, infrastructura poate fi protejată sau stabilizată cu anrocamente și cu saltele din beton. Este probabil să se producă o creștere temporară a turbidității în apropierea operațiunilor de pozare chiar și atunci când nu au loc excavări. Construcțiile din roci sau pietriș pot presupune plasarea unei tone de rocă pe metru pătrat, pe o fâșie de 5 m dispusă de ambele părți ale conductei și, prin urmare, s-ar putea introduce o cantitate semnificativă de material de natură diferită față de sedimentele existente în zona respectivă înainte de instalarea conductei. Exemple de măsuri de atenuare aplicate habitatelor subtidale în rețeaua Natura 2000 Traseul liniei de transport SwePol dintre Suedia și Polonia către unele părți ale sitului Natura 2000 ale bancului Slupsk a fost parțial deviat ca o măsură de atenuare. În timp ce cea mai mare parte a traseului cablului traversează habitate pe cale de dispariție, zonele de rocă și pietriș ale bancului Slupsk în care se adăpostesc specii de alge roșii în declin au fost evitate. Același proiect a eliminat o potențială contaminare chimică cu clor prin modificarea propunerii și trecerea de la un proiect monopolar, care ar necesita anozi consumabili, la un sistem bipolar (Andrulewicz et al., 2003). DETERIORĂRI ALE SPECIILOR ȘI HABITATELOR INTERTIDALE Habitatele și speciile intertidale protejate prin Directivele privind habitatele și păsările pot face obiectul unor perturbări, al unor deteriorări și al unor pierderi cauzate de operațiunile de pozare de cabluri și conducte. Tipurile de habitate Natura 2000 care sunt cel mai probabil afectate sunt fiordurile și golfurile marine, golfurile mici înguste din Baltica boreală, estuarele, terasele mlăștinoase și nisipoase intertidale și straturile cu Posidonia. Printre cele mai vulnerabile specii protejate se numără picioroangele și anseriformele.

130 C 213/ Efectele asupra infaunei sunt adesea dramatice, dar pot fi pe termen scurt. Potrivit unui studiu privind efectele excavărilor efectuate pentru instalarea de conducte într-o zonă cu terase mlăștinoase și nisipoase intertidale din Irlanda, de exemplu, s-a înregistrat o pierdere totală a populației de nevertebrate bentonice și o schimbare în structura sedimentelor imediat după finalizarea lucrărilor. Zona afectată a fost recolonizată ulterior, astfel încât, șase luni mai târziu, nu s-a observat nicio diferență perceptibilă în numărul de exemplare din toate speciile colectate în carotele de sediment, chiar dacă taxonii reprezentați erau diferiți (Lewis et al., 2002). Alte studii au semnalat efecte similare și, chiar dacă diversitatea speciilor poate fi restabilită, sunt necesari mai mulți ani pentru ca biomasa totală să atingă niveluri similare cu cele aferente zonei înconjurătoare neperturbate. Recuperarea va depinde de speciile prezente în zonele înconjurătoare, de ciclul lor de viață și de mobilitatea acestora, precum și de calendarul lucrărilor de construcție. Exemple de măsuri de atenuare aplicate pentru protecția habitatelor intertidale Măsurile de atenuare referitoare la punctele de acostare ale cablurilor și la căminele de tranziție care traversează habitatele intertidale, cum ar fi estuarele, variază de la redirecționarea traseului cablurilor pentru a evita zonele sensibile, reducerea la minimum a zonei afectate, programarea atentă a lucrărilor de construcție pentru a evita apariția unor perturbări până la utilizarea unor tehnici de excavare mai puțin dăunătoare. În continuare sunt prezentate unele dintre măsurile de atenuare care au fost convenite în momentul pozării cablurilor de înaltă tensiune de export printr-o zonă intertidală din estuarul Swale pentru a conecta parcul eolian offshore London Array la rețeaua de transport (London Array/National Grid 2007). În perioada 1 octombrie-31 martie nu se întreprind lucrări în situl Swale SPA și Ramsar sau pe o rază de 500 m de limita maritimă a sitului. Nu se întreprind lucrări în niciun moment în zone care adăpostesc bancuri de Zostera marina sau în principalele bancuri de midii. Printre acestea se numără toate lucrările aferente pozării de cabluri, inclusiv ancorarea barjelor (dacă este necesar). Cablurile instalate în zona intertidală ar trebui să fie îngropate la o adâncime de cel puțin 1 m și să fie instalate, în mod normal, prin dragare și/sau excavare. În cazul în care se utilizează metoda excavării în zona intertidală, operațiunile de excavare și de rambleiere ulterioară a șanțurilor ar trebui să fie efectuate astfel încât să se mențină profilul sedimentelor. Dragarea hidraulică ar trebui să fie avută în vedere doar ca o tehnică excepțională, sub rezerva aprobării prealabile și a monitorizării. Studiile ornitologice aferente zonelor de țărm, zonei intertidale și zonelor de uscat ar trebui să se desfășoare între lunile octombrie și martie ale fiecărui an de construcție și pentru o durată de cel puțin un an. Nu se întreprind lucrări până când organismele de reglementare competente nu vor fi aprobat măsurile referitoare la manipularea și stocarea de substanțe potențial periculoase, la combaterea scurgerilor, precum și dispoziții privind drenarea apelor de suprafață. Personalul și contractanții trebuie să fie informați cu privire la amplasarea elementelor sensibile din punctul de vedere al mediului, precum și cu privire la practicile de lucru necesare pentru a proteja aceste caracteristici. Ar trebui să fie selectate metode de pozare a cablurilor în zone intertidale care să reducă la un nivel minim emisiile de sedimente în suspensie. Activitățile de construcție ar trebui să fie efectuate astfel încât să reducă la minimum perturbarea păsărilor, de exemplu prin tehnici de iluminare direcțională. PERTURBĂRI ȘI STRĂMUTĂRI ALE SPECIILOR EXTREM DE MOBILE Se știe că zgomotul și prezența oamenilor, a echipamentelor și a activităților legate de lucrările de construcție atât în zonele intertidale, cât și în cele offshore afectează comportamentul speciilor extrem de mobile, inclusiv al păsărilor marine, al picioroangelor și al anseriformelor, al cetaceelor, al focilor, al broaștelor țestoase și al peștilor, specii protejate în temeiul Directivelor privind habitatele și păsările. Efectele principale sunt perturbările și strămutările. Printre impacturile potențiale, care sunt specifice pentru fiecare specie în parte, se numără pierderea oportunităților de hrănire, riscul de coliziune și obstacolele în calea deplasărilor, toate acestea putând să antreneze costuri energetice. Se știe că păsările scufundătoare sunt foarte sensibile la perturbări de tip vizual și sunt strămutate ca urmare a traficului naval (Mendel et al., 2008). Se pot produce impacturi pe termen mai lung, cum ar fi daunele aduse auzului mamiferelor marine care sunt expuse la niveluri ridicate de zgomot pentru perioade îndelungate. Un aspect critic este nivelul zgomotului de fond față de zgomotul lucrărilor de construcție, deoarece acesta influențează capacitatea animalelor de a detecta și de a răspunde presiunilor (Robinson & Lepper, 2013). Zgomotul produs de pozarea de conducte și cabluri este, de regulă, asociat cu excavarea, instalarea de conducte și descărcarea de roci. În cazul cablului de înaltă tensiune de export de 65 km, care a fost propus spre instalare în parcul eolian offshore Beatrice din estuarul Moray, zgomotul aferent instalării a fost izolat prin elaborarea unui model care a identificat zonele potențiale de perturbare pentru diferitele specii (a se vedea caseta de mai jos). Potrivit evaluării OSPAR, nu există indicii clare care să ateste faptul că zgomotul subacvatic provocat de instalarea cablurilor submarine prezintă un risc ridicat pentru fauna marină (OSPAR, 2009).

131 C 213/129 Definirea riscurilor pentru speciile marine mobile Evaluarea impactului probabil al zgomotului aferent instalării celor 65 km de cabluri electrice care transportă energie din parcul eolian offshore Beatrice către punctul de acostare din estuarul Moray, pe coasta de nord-est a Scoției, a fost realizată prin elaborarea unui model al impactului comportamental potențial asupra unui număr de specii (Nedwell et al., 2012). Rezultatele sugerează că excavarea putea să aibă un impact foarte puternic asupra diverselor specii marine, în special asupra marsuinilor. Metoda de măsurare dbht (Species) este un instrument care a fost elaborat pentru cuantificarea potențialului impact asupra comportamentului unei specii în mediul subacvatic (Nedwell et al., 2007). Sunetul este perceput în mod diferit de către diferitele specii. S-a considerat că nivelurile de peste 90dBht provoacă o reacție puternică de evitare la aproape toate exemplarele. În acest caz, s-a preconizat că va exista o perturbare acustică localizată, de scurtă durată, în timpul operațiunilor de pozare a cablurilor, care ar putea antrena strămutarea temporară a unor mamifere marine dintr-o zonă foarte redusă a habitatului lor corespunzător (Arcus, 2012). S-a considerat că alte aspecte aferente lucrărilor de construcție sunt semnificative pentru delfinii cu bot gros și pentru focile comune; aceste aspecte au făcut, prin urmare, obiectul unor măsuri de atenuare, de exemplu demararea lentă a operațiunilor de batere a pilonilor și utilizarea de observatori ai mamiferelor marine Exploatarea Impacturile negative asociate funcționării cablurilor și conductelor apar cel mai probabil din cauza poluării. Ar putea fi vorba de incidente de natură acută, spre exemplu deversări accidentale de la nave auxiliare, sau de incidente provocate de spargerea conductelor. Pot apărea efecte cronice ca urmare a spargerii cablurilor și conductelor și a scurgerii de substanțe chimice. Au fost studiate mai puțin posibilele efecte ale câmpurilor electromagnetice și ale creșterii temperaturii dimprejurul cablurilor. Lucrările de întreținere și de reparare care provoacă repunerea în suspensie a sedimentelor și a substanțelor periculoase ar produce consecințe similare celor descrise în cazul lucrărilor de instalare. POLUAREA Conductele pot fi deteriorate ca urmare a coroziunii, a mișcărilor de pe fundul mării și a contactului cu ancorele și cu uneltele de pescuit de fund. Consecințele pot varia de la scurgeri ușoare de scurtă sau lungă durată la spargeri mai catastrofale care antrenează apariția unor incidente majore de poluare. Baza de date europeană a incidentelor cu gazoducte identifică interferențele externe ca fiind cauza cea mai răspândită a incidentelor (48,4 %), urmate de defectele de construcție/cedarea materialelor și de coroziune, însă nu se face nicio distincție între gazoductele submarine și alte tipuri de gazoducte (EGIG, 2011). Hidrocarburile și gazele precum dioxidul de carbon, metanul și hidrogenul sulfurat sunt câțiva dintre contaminanții care pot fi introduși în coloana de apă.

132 C 213/ O altă sursă de contaminanți este reprezentată de anozii consumabili utilizați pentru a încetini procesul de coroziune a conductelor în apa de mare. Componentele acestor anozi (mercur, cupru, cadmiu și plumb) pot migra prin sedimente și se pot acumula în unele specii marine. Rata de coroziune a acestor anozi va depinde de caracteristicile sitului, cum ar fi adâncimea, temperatura și salinitatea apei. Nu este clar care sunt posibilele efecte asupra habitatelor și a speciilor Natura În cazul operațiunilor CSC, temperatura și presiunea vor determina dacă CO 2 este transportat prin conducte în stare lichidă sau gazoasă. Aceste procese trebuie să fie controlate cu rigurozitate, întrucât formarea de hidrat în interiorul conductei sporește coroziunea internă și ar putea provoca blocaje, amplificând riscul de spargere a conductei. Efectul principal al deteriorării sau al defecțiunii conductelor ar fi acidificarea apelor înconjurătoare. Efectele acute și cronice ale poluării cu petrol asupra speciilor și a habitatelor marine enumerate în Directivele privind habitatele și păsările, cum ar fi mamiferele marine, păsările marine, solul submarin de iarbă de mare și terasele mlăștinoase și nisipoase, sunt studiate pe larg și bine documentate ( 54 ). Același lucru poate fi spus despre monitorizare și despre planificarea de contingență menite să evite agravarea incidentelor și să reducă impactul acestora. Dispunem, de asemenea, de informații privind efectele altor poluanți, cum ar fi metalele grele prezente în mamiferele marine, precum și de informații privind efectele potențiale ale acidificării oceanelor, dar nu neapărat în raport cu infrastructurile energetice marine. Abordarea principală a atenuării poluării provocate de cabluri și conducte constă în reducerea la minimum a riscului de deversări, grație proiectării și efectuării unor inspecții periodice. Monitorizarea periodică funcționează ca un sistem de alertă timpurie, iar planificarea de contingență stabilește măsurile necesare pentru reducerea eventualelor impacturi asupra habitatelor și a speciilor marine, în cazul apariției unor incidente. CÂMPURILE ELECTMAGNETICE ȘI EFECTELE ASUPRA PEȘTILOR În timpul transportului de energie electrică sunt emise câmpuri electromagnetice de joasă frecvență, inclusiv de-a lungul cablurilor submarine. De asemenea, mișcarea apei și a organismelor prin câmpul magnetic poate induce câmpuri electrice în mediul înconjurător. Organismele marine care recurg la câmpuri electromagnetice pentru localizarea spațială, pentru deplasarea pe distanțe lungi sau pentru orientarea în spații reduse, precum și pentru a se hrăni și a-și găsi un partener ar putea, prin urmare, să manifeste unele efecte în cazul în care câmpul electromagnetic este destul de amplu și/sau este perceptibil față de nivelurile de fond. Probabilitatea și relevanța unor eventuale impacturi nu sunt prea bine înțelese (Boehlert & Gill, 2010). Din simularea câmpurilor magnetice în jurul liniei de transport bipolar dintre Suedia și Polonia pare să reiasă că orice eventuale modificări ale înclinării nu ar depăși schimbările naturale ale câmpului terestru la o distanță de peste 20 m de la cabluri. Măsurătorile câmpului magnetic subacvatic efectuate in situ, după instalarea cablurilor, au dat rezultate care nu le depășesc pe cele prevăzute de simulări (Andrulewicz et al., 2003). Printre speciile de pești despre care se știe că sunt în măsură să depisteze câmpurile electrice se numără elasmobranhiile și sturionii, care manifestă, în unele cazuri, schimbări de comportament în perimetrul câmpurilor electromagnetice care pot fi emise în jurul cablurilor. În ceea ce privește câmpurile magnetice, monitorizarea anghilei europene (A. anguilla) migratoare în Marea Baltică a semnalat existența unor reacții temporare, în sensul că anghilele se îndepărtează de cabluri pe traseul parcurs în timpul migrației, dar nu există dovezi că acest lucru reprezintă un obstacol permanent. În ceea ce privește câmpurile electrice, au fost raportate modificări de comportament în cazul rechinului-pestriț (S. canicula), al vulpii de mare (R. clavata) și al câinelui de mare (S. acanthias), ce pot fi legate de habitatele de bancuri de nisip, chiar dacă efectele au variat de la un exemplar la altul ( 55 ). O oarecare atenuare este oferită deja prin ecranarea industrială standardizată care limitează câmpurile electrice emise direct, dar nu și componenta magnetică. Este, de asemenea, posibil să se modifice proiectarea cablurilor, să se reducă fluxul de curent și să se îngroape cablurile la o adâncime mai mare. Mecanismele și impacturile câmpurilor electromagnetice asupra organismelor marine nu sunt pe deplin cunoscute, întocmai cum nu se cunoaște nici amploarea nivelurilor emise, în comparație cu cele ale câmpului geomagnetic al pământului. Practica actuală în Europa ține seama de câmpurile electromagnetice în cadrul EIM și în procesul de aprobare, însă cu niveluri diferite de obligativitate în diferitele state membre, în ceea ce privește monitorizarea și analizarea eventualelor efecte potențiale. MODIFICĂRI ADUSE BENTOSULUI Pe termen mai lung, pentru cablurile și conductele pozate la suprafață, introducerea unor substraturi dure poate produce un efect de recif, deoarece acestea sunt colonizate de o varietate de specii ( 56 ). Spre exemplu, printre speciile ( 54 ) De exemplu Camphuysen et al., (2009); Jenssen (1996); de la Huz et al. (2005). ( 55 ) Sintetizate în AMETS Foreshore Lease Application EIS, apendicele 4 (2010). ( 56 ) De exemplu, Meissner & Sordyl, 2006: Offshore-Wind_Part_B_Skripten_186.pdf

133 C 213/131 susceptibile să colonizeze construcțiile din roci sau pietriș și saltelele din beton din jurul conductelor în Mariner Area Development, în partea de nord a Mării Nordului, se numără hidroizii, coralii moi, anemonele, viermii Diopatra neapolitana, balanii, tunicatele și organismele mobile precum crustaceele, polichetele și echinodermele (Statoil, 2012). În parcurile eoliene offshore Nysted și Horns Rev, colonizarea din jurul bazei turbinelor a sporit eterogenitatea biomasei și a habitatului. Introducerea unor suprafețe dure într-o zonă dominată de sedimente nisipoase a dus la o schimbare semnificativă a bentosului. De asemenea, există posibilitatea ca speciile alogene invazive să se disperseze grație colonizării acestor structuri, în special dacă au loc și modificări ale temperaturii. La o distanță de câțiva centimetri de cablurile de transport al energiei electrice se pot înregistra ușoare creșteri ale temperaturii, care depind de adâncimea la care au fost îngropate cablurile, de tipul de cablu și de caracteristicile sedimentelor înconjurătoare. La debite egale, aceste creșteri pot fi mai semnificative pentru cablurile de curent alternativ decât pentru cablurile HVDC. Emisiile termice pot altera condițiile fizico-chimice ale sedimentului și pot spori activitatea bacteriană care ar putea avea impacturi secundare asupra faunei și a florei bentonice (Meissner & Sordyl, 2006). Există dovezi că anumite specii sunt sensibile la creșterea chiar minoră a temperaturii ambiante, însă nu se cunosc nici tipul și nici importanța eventualelor efecte asupra comunităților bentonice, cum ar fi cele asociate habitatelor de bancuri de nisip Dezafectarea Există diverse obligații internaționale privind dezafectarea instalațiilor offshore, cum ar fi cele convenite de către OSPAR (Decizia 98/3), dar acestea nu vizează cablurile și conductele. Impacturile potențiale ale dezafectării cablurilor și conductelor asupra habitatelor și a speciilor marine sunt similare cu cele descrise în cazul instalării și pot fi abordate prin măsuri de atenuare similare. În cazul conductelor, punctul de plecare este purjarea și curățarea conductelor. Aceste operațiuni sunt urmate de scoaterea conductelor de pe fundul mării sau de tăierea și abandonarea in situ a acestora, cu o protecție adecvată și o monitorizare ulterioară. Poate fi necesară scoaterea la suprafața apei a cablurilor îngropate, cu ajutorul unor drage mecanice sau al dragării hidraulice, înainte de îndepărtarea acestora, ceea ce presupune o perturbare a sedimentului și a comunităților bentonice asociate. În funcție de condiția lor, poate fi necesară îndepărtarea altor infrastructuri conexe, cum ar fi saltelele de beton, cu ajutorul unor graifere. Tehnicile utilizate pentru îndepărtarea conductelor, cum ar fi rebobinarea, tăierea, ridicarea și tractarea acestora până la suprafață sau până la o adâncime controlată, pot deteriora direct habitatele de pe fundul mărilor, pot perturba sau cauza strămutarea speciilor mobile și pot diminua calitatea apei în cazul în care se produc scurgeri cauzate de operațiunile respective sau de traficul navelor. Perturbările fizice de pe fundul mării, creșterea turbidității, sufocarea potențială a bentosului și ratele de recuperare sunt probabil similare cu cele descrise pentru instalare, având un impact asupra acelorași habitate și specii pe o fâșie dispusă de o parte și de alta a conductei. Este posibil ca saltelele de beton mai vechi sau cele care s-au spart să trebuiască să fie îndepărtate cu ajutorul unor graifere obișnuite. În cazul în care este necesar să se plaseze construcții din roci sau pietriș pe fundul mării pentru a proteja segmentele conductelor dezafectate, acestea vor constitui o suprafață dură pe care se pot adăposti organisme marine, în zone în care predomină sedimentele moi, modificând astfel comunitățile marine din respectivele zone. Planurile de dezafectare sunt cerute, de obicei, încă de la începutul unui proiect și fac obiectul unei evaluări de la caz la caz, deoarece vor varia în funcție de tipul, diametrul, lungimea, integritatea și starea conductelor respective. Printre opțiunile disponibile se numără abandonarea conductelor in situ, reutilizarea acestora in situ, reutilizarea lor în alte locuri sau îndepărtarea și eliminarea acestora pe uscat. De exemplu, în Danish Field, situat la vestul Iutlandei, o anchetă referitoare la opțiunile de dezafectare conchide că prima și ultima dintre aceste opțiuni merită să fie examinate mai în detaliu. În cazul în care conductele sunt lăsate pe fundul mării, va fi, probabil, necesară o monitorizare pe termen lung pentru a asigura stabilitatea și siguranța pentru alți utilizatori ai mării, deoarece pot trece zeci de ani înainte ca acestea să se deterioreze (HSE, 1997) Efecte cumulative Proiectele de infrastructură energetică marină nu sunt realizate în mod izolat. Acestea se înscriu în cadrul unor proiecte de exploatare a petrolului și a gazelor, a CSC, a energiei offshore din surse regenerabile eoliene și marine și pot fi, de asemenea, situate în apropierea altor planuri și proiecte. Efectul combinat al acestor activități, indiferent dacă sunt trecute, prezente sau planificate pentru viitor, poate produce efecte de mediu cumulative asupra habitatelor și a speciilor Natura Speciile extrem de mobile, cum ar fi mamiferele marine, peștii și păsările marine, pot fi deosebit de vulnerabile întrucât ar putea fi afectate de activitățile care se desfășoară în diferite locuri, chiar foarte îndepărtate unele de altele. Efectele cumulative pot apărea în cadrul unui proiect individual, de exemplu din cauza densității infrastructurilor și a activităților desfășurate într-un singur loc (cabluri, conducte, platforme, traficul ambarcațiunilor de întreținere). Efecte cumulative se pot înregistra și atunci când în vecinătate se derulează alte proiecte. În cazul parcului eolian offshore Beatrice, situat în regiunea septentrională a Mării Nordului, zgomotul preconizat, cauzat de pozarea de cabluri, și creșterea materiilor solide în suspensie în apropierea lucrărilor de transport nu au fost considerate semnificative. Cu toate acestea, cumulate cu alte activități desfășurate în situl respectiv și cu un alt proiect vizând surse regenerabile de energie offshore, derulat în apropiere, s-a considerat că zgomotul simultan aferent construcției poate avea un efect cumulativ asupra heringului, a anghilei europene, a somonului și a păstrăvului de mare. Pe de altă parte, atunci când cele două proiecte au fost examinate împreună, nu s-a considerat că ar putea exista efecte suplimentare asupra transportului sedimentelor (Arcus, 2012).

134 C 213/ Evaluarea impacturilor cumulative trebuie să fie efectuată în cadrul evaluărilor impactului asupra mediului și a evaluărilor strategice de mediu și reprezintă o cerință legală pentru evaluarea corespunzătoare a planurilor și a proiectelor în temeiul Directivei privind habitatele. Definirea efectelor potențiale, propunerea unor măsuri de atenuare și de monitorizare, precum și semnalarea zonelor de incertitudine constituie elemente-cheie. Există orientări, atât generice, cât și specifice fiecărui sector privind evaluarea efectelor cumulative (de exemplu RenewableUK, 2013), cu detalii suplimentare furnizate în secțiunea 7.3 a prezentului document Măsuri de atenuare potențiale În secțiunea 5 din prezentul document sunt furnizate orientări privind abordarea atenuării. Principalele posibilități de atenuare a efectelor potențiale ale proiectelor de infrastructură energetică marină asupra habitatelor și a speciilor Natura 2000 sunt enumerate mai jos. Evaluare Posibile opțiuni de măsuri de atenuare în diferitele etape ale proiectelor de infrastructură energetică Definirea sferei, examinarea și aprecierea inițială a etapelor de instalare, exploatare și dezafectare pentru a identifica potențialele presiuni, efecte și impacturi asupra habitatelor și a speciilor Natura Măsurile de atenuare care urmează să fie propuse ca parte a acestui proces. Stabilirea traseului/plasare Stabilirea traseului coridoarelor de cabluri și conducte pentru a evita habitatele Natura 2000 și impacturile asupra speciilor protejate de UE, de exemplu evitarea straturilor cu Posidonia, a siturilor de așezare a focilor, a zonelor de hrănire intertidale utilizate de către picioroange și anseriforme. Evitarea construirii de stații electrice/stații de conversie în siturile Natura Evitarea stabilirii traseului prin zone în care există riscul de răscolire a substanțelor periculoase sau a sedimentelor contaminate. Amprenta Limitarea zonei de perturbare prin reducerea la minimum a coridoarelor de șanțuri excavate, de exemplu luând în considerare tipul infrastructurii, dimensiunea, distanța dintre șanțuri, gruparea în fascicule a cablurilor și traseele paralele. Reducerea la minimum a conexiunilor de cabluri între dispozitivele de producere (interconexiuni de medie tensiune), stațiile de conversie, stațiile electrice și punctele de intrare în rețea situate pe uscat. Aplicarea unor metode de instalare (de exemplu, dragarea mecanică, dragarea hidraulică, forajul orizontal dirijat, utilizarea de batardouri) prin care să se minimizeze perturbarea fundului mării și a habitatelor intertidale. Luarea în calcul a posibilităților de a coordona lucrări de instalare în șanțurile excavate și de a instala capacități neutilizate pentru a anticipa activități viitoare. Reducerea la minimum a cantității de material care urmează să fie descărcat pe fundul mării. Calendar Reducerea la minimum a intervalelor de instalare și dezafectare pentru a scurta perioada de perturbare. Programare Reducerea la minimum a intervalului dintre excavarea și îngroparea cablurilor și a conductelor. Programarea operațiunilor de instalare și de dezafectare pentru a evita perioadele în care perturbarea speciilor protejate poate să aibă efecte semnificative, de exemplu perioadele de reproducere și de migrație. Proiectare Evaluarea dimensiunii și a tipului de infrastructuri necesare în raport cu impacturile probabile asupra mediului, de exemplu tipurile de cabluri menite să reducă intensitatea și amploarea câmpurilor electromagnetice. Probleme operaționale Evitarea metodelor de instalare și dezafectare care pot provoca perturbații acustice și vizuale, de exemplu explozivele subacvatice.

135 C 213/133 Recurgerea la măsuri de atenuare pentru a reduce riscul apariției unor incidente de poluare și instituirea unor măsuri de contingență pentru a face față eventualelor incidente. Utilizarea unor măsuri de atenuare pentru a reduce riscul de impact în cazurile în care zgomotul poate să constituie o problemă, de exemplu măsuri active de atenuare a surselor sonore (perdele cu bule de aer, chesoane, batardouri), demararea lentă a operațiunilor și recurgerea la observatori ai mamiferelor marine pe parcursul instalării pilonilor. Reducerea intensității și a amplorii câmpurilor electromagnetice prin stabilirea tipului de cablu utilizat și a adâncimii la care sunt îngropate cablurile. În concordanță cu obligațiile legale, selectarea opțiunilor de dezafectare care să reducă la minimum impactul potențial asupra mediului. Monitorizare Asigurarea unei reacții/intervenții rapide dacă este probabil ca pragurile să fie depășite, de exemplu în ceea ce privește integritatea conductelor, acoperirea cablurilor, zgomotele, câmpurile electromagnetice. Cadru Operarea în cadrul legislației în vigoare la nivel internațional, european și național, cu referință la orientările relevante, de exemplu MARPOL, OSPAR, ESM/EC Importanța planificării strategice Infrastructurile energetice marine sunt una dintre numeroasele activități care concurează pentru a-și face loc în mările europene. În multe părți ale lumii, conflictele potențiale care apar sunt identificate prin intermediul unui proces denumit amenajarea spațiului maritim. Se recurge la amenajarea spațiului maritim și pentru planificarea, cu ajutorul unei abordări mai integrate și strategice, a utilizării mărilor noastre în diferite sectoare, inclusiv în domeniul protecției mediului și al conservării naturii. Potențialele beneficii oferite de amenajarea spațiului maritim (pe baza datelor furnizate de Comisia Oceanografică Interguvernamentală a UNESCO) ( 57 ) Beneficii economice: crearea unei mai mari certitudini pentru sectorul privat atunci când acesta planifică noi investiții, adesea cu un orizont de 30 de ani; identificarea utilizărilor compatibile pentru dezvoltarea de proiecte în aceeași zonă; reducerea conflictelor dintre utilizările incompatibile și dintre utilizări și natură; simplificarea procesului de autorizare, precum și promovarea utilizării eficiente a resurselor și a spațiului. Beneficii pentru mediu: identificarea zonelor de importanță biologică sau ecologică; includerea obiectivelor în materie de biodiversitate și ecosisteme în centrul amenajării și al gestionării spațiului maritim, prin aplicarea unei abordări ecosistemice; alocarea unui spațiu pentru biodiversitate și conservarea naturii, precum și a unui spațiu pentru energiile regenerabile din motive de ordin climatic; crearea unui context pentru planificarea unei rețele de zone marine protejate, precum și reducerea impacturilor negative ale utilizărilor umane asupra ecosistemelor marine pe baza unei evaluări strategice de mediu, ținând cont de impacturile cumulative; conservarea spațiilor vaste deschise tipice mărilor, păstrând suprafețe întinse fără prevederea unor utilizări concrete ale acestora. ( 57 )

136 C 213/ Beneficii sociale: oportunități mai bune de participare la nivel public și administrativ, pentru consultarea și cooperarea de tip transfrontalier; identificarea impacturilor asupra comunităților și a economiilor terestre ale deciziilor privind alocarea spațiului oceanic pentru anumite utilizări (sau neutilizări); identificarea patrimoniului cultural și o mai bună protecție a acestuia, precum și identificarea și conservarea valorilor sociale și spirituale legate de utilizarea oceanelor. În cadrul UE, Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin impune statelor membre să elaboreze strategii marine pentru propriile lor ape și strategii coordonate cu celelalte state membre pentru Marea Baltică, Oceanul Atlantic de Nord-Est, Marea Mediterană și Marea Neagră. Acesta este pilonul de mediu al politicii maritime integrate a UE, care promovează o abordare ecosistemică în privința gestionării și a integrării preocupărilor de mediu în diferitele politici. Amenajarea spațiului maritim a fost identificată drept un instrument transsectorial, care vine în sprijinul acestor obiective. Directiva 2014/89/UE de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim (Directiva privind ASM) ( 58 ) solicită statelor membre să instituie și să pună în aplicare amenajarea spațiului maritim, cu scopul de a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor marine, aplicând o abordare ecosistemică și promovând coexistența activităților și a utilizărilor relevante. La considerentul (23) din directiva menționată anterior se ia act de faptul că, întrucât planurile de amenajare a spațiului maritim pot să aibă efecte semnificative asupra mediului, ele trebuie să facă obiectul dispozițiilor Directivei ESM, iar atunci când aceste planuri cuprind și situri Natura 2000, o astfel de evaluare de mediu poate fi combinată cu cerințele articolului 6 din Directiva privind habitatele, pentru a se evita dublarea eforturilor. Planificarea strategică pentru zonele marine cuprinde: dezvoltarea unor activități maritime durabile și protecția mediului marin pe baza unui cadru comun și a unor implicații legislative similare; reducerea riscului de conflicte referitoare la utilizarea spațiului între activitățile maritime în expansiune, inclusiv protecția mediului marin, astfel încât cerințele sociale și economice vizând zonele marine să fie compatibile cu protejarea mediului marin și a funcțiilor sale ecologice; sprijinirea punerii în aplicare a legislației UE în vigoare; o abordare comună care să le ofere statelor membre care aplică amenajarea spațiului maritim posibilitatea de a-și împărtăși cunoștințele cu celelalte state. Experiența a demonstrat în repetate rânduri că luarea în considerare a aspectelor de mediu într-o fază incipientă a procesului decizional poate duce la găsirea unor soluții întrun moment în care există încă o gamă largă de opțiuni disponibile. De asemenea, această abordare încurajează un proces decizional mai deschis și mai creativ, care să faciliteze identificarea unor beneficii colective și a unor soluții reciproc avantajoase, a căror aplicare să fie mai puțin oneroasă. Aceasta poate cuprinde, de asemenea, strategii și procese informale, care să preceadă sau să însoțească procedurile de planificare formale, cum ar fi managementul integrat al zonei costiere (ICZM), în special pentru a ține seama de interacțiunile uscat-mare, sau utilizarea unor matrice pentru a analiza importanța unui impact. În schimb, dacă acest dialog intersectorial este amânat până în ultimele etape ale procedurii de autorizare prevăzute la articolul 6 alineatul (3), gama de soluții este mult mai mică și devine mai puțin eficace într-un context spațial și sectorial global (antrenând, de asemenea, costuri mai mari de punere în aplicare) și este mai probabil ca discuția să se polarizeze și să devină mai conflictuală. Natura din ce în ce mai transfrontalieră a multor proiecte de infrastructură energetică marină este un alt motiv pentru care este avantajos să se efectueze o planificare strategică, asigurând astfel o abordare coerentă la nivel de proiect atunci când sunt implicate numeroase părți și cadre juridice. Planificarea transfrontalieră este efectuată și în sectorul energetic marin (de exemplu, Inițiativa pentru o rețea offshore a țărilor cu deschidere la mările septentrionale), precum și pentru toate utilizările maritime [de exemplu, BaltSeaPlan și proiectul TPEA (Planificarea transfrontalieră în apele atlantice europene) la care participă Spania, Portugalia, Irlanda și Regatul Unit]. Planificarea rețelelor pentru parcurile eoliene offshore în zona economică exclusivă germană este ( 58 )

137 C 213/135 un exemplu de aplicare a unei abordări sectoriale specifice, în care garanțiile de mediu sunt principii de bază, integrate într-un plan multisectorial de gestionare a spațiului. O abordare similară, adoptată însă la nivel transfrontalier și în faza de planificare a opțiunilor de transport și producere, ar permite, de asemenea, identificarea și combaterea, înainte de aprobarea unui proiect, a impacturilor cumulative la scară largă. Amenajarea spațială, inclusiv desemnarea conductelor și cablurilor în zona economică exclusivă germană și planificarea rețelelor offshore în zona economică exclusivă germană din Marea Nordului Planul german pentru gestionarea spațiului prevede orientări privind amenajarea spațială, alături de obiective și principii pentru funcțiile și utilizările zonei economice exclusive germane conform legii germane privind amenajarea spațială. Planul include dispoziții pentru coordonarea pozării de conducte și cabluri submarine cu alte activități, cum ar fi transportul maritim, pescuitul și conservarea naturii. Au fost desemnate zone prioritare pentru transportul maritim, conducte și producerea de energie eoliană offshore și, în cazul în care acest lucru este în conformitate cu dreptul internațional, alte utilizări sunt interzise în aceste zone, cu excepția cazului în care se dovedesc a fi compatibile. În zonele Natura 2000 nu sunt însă admise turbinele eoliene. În punctul de tranziție spre apele teritoriale și la traversarea dispozitivelor de separare a traficului, cablurile submarine pentru transportul energiei produse în zona economică exclusivă sunt direcționate de-a lungul unor coridoare desemnate. În momentul stabilirii acestui plan a fost efectuată o evaluare strategică de mediu. Pentru a reduce la minimum eventualele efecte negative asupra mediului marin ocazionate de pozarea de conducte și cabluri, planul interzice traversarea habitatelor sensibile în timpul perioadelor caracterizate de o mare vulnerabilitate a anumitor specii. În timpul pozării și al exploatării conductelor și cablurilor trebuie să se evite deteriorarea sau distrugerea bancurilor de nisip, a recifelor și a zonelor care adăpostesc comunități bentonice demne de a fi conservate, care reprezintă habitate deosebit de sensibile; în acest sens, trebuie să fie urmate cele mai bune practici de mediu prevăzute de Convenția OSPAR. Planul a încercat, de asemenea, să suprapună desemnarea zonelor prioritare pentru parcurile eoliene cu desemnarea unor astfel de zone pentru conducte. Conexiunile la rețeaua offshore pentru parcurile eoliene sunt planificate de către Agenția Federală Maritimă și Hidrografică (BSH) conform legii germane privind energia. Un plan de rețea offshore, ca abordare sectorială a gestionării spațiului, este în vigoare pentru Marea Nordului din martie 2013 și se află în curs de elaborare pentru Marea Baltică. Acesta identifică parcurile eoliene offshore care sunt adaptate pentru a beneficia de conexiuni grupate la rețea, siturile pentru stațiile de conversie, traseele pentru conexiunile la rețea, cablurile transfrontaliere (liniile de interconexiune) și traseele pentru posibile conexiuni încrucișate între infrastructurile rețelei. Principiile de planificare menționate în acest document, cum ar fi maximizarea fasciculelor de cabluri și evitarea traseelor care traversează siturile Natura 2000, sunt menite să reducă suprafața necesară pentru infrastructura rețelei și să diminueze impacturile potențiale asupra mediului marin. Planul, care a făcut obiectul unei evaluări strategice de mediu, a stabilit capacitatea și calendarul preconizat pentru construirea conexiunilor la rețeaua offshore în următorii 10 ani. Normele care stau la baza gestionării spațiului conținute în aceste planuri vor fi integrate în amenajările spațiului maritim actualizate pentru zonele economice exclusive germane din Marea Nordului și din Marea Baltică (BSH, 2012). Planul de gestionare a spațiului aferent rețelei offshore pentru zona economică exclusivă germană din Marea Nordului, 2012

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN 290 FSTR 40 REGIO 56 AGRI 255 Comitetul Reprezentanților

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 mai 2017 (OR. en) 9645/17 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 23 mai 2017 Destinatar: Secretariatul General al

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 mai 2017 (OR. en) 9645/17 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 23 mai 2017 Destinatar: Secretariatul General al Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 24 mai 2017 (OR. en) 9645/17 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 23 mai 2017 Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Delegațiile ENV 540 FIN 326 FSTR 42 REGIO

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din de completare a Regulamentului (UE) nr

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din de completare a Regulamentului (UE) nr COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 30.4.2018 C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 30.4.2018 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 198 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EU

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 198 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EU COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 27.4.2017 COM(2017) 198 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Un plan de acțiune pentru

Mai mult

What is scoping and why do we do it?

What is scoping and why do we do it? Ce înseamnă definirea domeniului și de ce este necesară? Michal Musil 4. Consultări Pași generali ai SEA 0. Screening 1. Definirea domeniului / Analiza de bază Descrierea aspectelor principale care trebuie

Mai mult

C(2015)6507/F1 - RO

C(2015)6507/F1 - RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 25.9.2015 C(2015) 6507 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 25.9.2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

Mai mult

6.3 Desemnarea corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale Conform Directivei Cadru Apă, corpurile de apă puternic modificate sunt acele corp

6.3 Desemnarea corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale Conform Directivei Cadru Apă, corpurile de apă puternic modificate sunt acele corp 6.3 Desemnarea corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale Conform Directivei Cadru Apă, corpurile de apă puternic modificate sunt acele corpuri de apă de suprafaţă care datorită alterărilor fizice

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 769 final 2017/0347 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de abr

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 769 final 2017/0347 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de abr COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 19.12.2017 COM(2017) 769 final 2017/0347 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 256/2014 al Parlamentului

Mai mult

Jerzy Jendrośka Existing dilemmas regarding legislative reform of EIA and SEA schemes in countries with Environmental Expertiza and OVOS system

Jerzy Jendrośka Existing dilemmas regarding legislative reform of EIA and SEA schemes in countries with Environmental Expertiza and OVOS system Beneficiile ESM şi paşii procedurali cheie 2 Decembrie 2015 Chișinău, Moldova Dl. Michal Musil Ce este ESM? Evaluarea de mediu a iniţiativelor stratgice = politici, planuri, programe, strategii, acţiuni

Mai mult

32000L0060

32000L0060 C U P R I N S DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2000/60/CE din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei.................................. 4 DIRECTIVA

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 663 2016-09-14 Guvernul României privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE EXPUNERE DE MOTIVE SECŢIUNEA 1 TITLUL PROIECTULUI DE ACT NORMATIV : Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile SECŢIUNEA A 2-A MOTIVUL EMITERII ACTULUI

Mai mult

Recomandarea Comisiei din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea armonizată a Sistemului european de management al traficului feroviar

Recomandarea Comisiei din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea armonizată a Sistemului european de management al traficului feroviar 19.7.2018 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 253/1 I (Rezoluții, recomandări și avize) RECOMANDĂRI COMISIA EUROPEANĂ RECOMANDAREA COMISIEI din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului LIMITE SUSTDEV 76 RELEX 434 ENV 451 ONU 54 ACP 48

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2012) 628 final 2012/0297 (COD) Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI de modifi

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2012) 628 final 2012/0297 (COD) Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI de modifi COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 26.10.2012 COM(2012) 628 final 2012/0297 (COD) Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor

Mai mult

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1232„/„2014 AL COMISIEI - din 18 noiembrie de modificare a Regulamentului de pu

REGULAMENTUL  DE  PUNERE  ÎN  APLICARE  (UE)  NR. 1232„/„2014  AL  COMISIEI  -  din  18  noiembrie de  modificare  a  Regulamentului  de  pu 19.11.2014 L 332/5 REGULAMENTE REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1232/2014 AL COMISIEI din 18 noiembrie 2014 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 215/2014 al Comisiei,

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării Hotărâre 216 2017 0412 Guvernul României privind aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei de energie din surse regenerabile mai puţin

Mai mult

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/ AL COMISIEI - din 16 octombrie de stabilire a unor standarde tehnice de

REGULAMENTUL  DE  PUNERE  ÎN  APLICARE  (UE)  2016/ AL  COMISIEI  -  din  16  octombrie de  stabilire  a  unor  standarde  tehnice  de 28.1.2016 L 21/45 REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/100 AL COMISIEI din 16 octombrie 2015 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare care specifică procedura de adoptare a deciziei

Mai mult

Microsoft PowerPoint - N2000_Havad_Tamas

Microsoft PowerPoint - N2000_Havad_Tamas Natura 2000 în România Asociaţia pentru protecţia păsărilor şi a naturii Grupul Milvus Natura 2000 Scopul: Stabilirea unei reţele europene coerente de zone protejate care să cuprindă un eşantion reprezentativ

Mai mult

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/ AL COMISIEI - din 8 septembrie privind cadrul de interoperabilitate prev

REGULAMENTUL  DE  PUNERE  ÎN  APLICARE  (UE)  2015/ AL  COMISIEI  -  din  8  septembrie privind  cadrul  de  interoperabilitate  prev 9.9.2015 L 235/1 II (Acte fără caracter legislativ) REGULAMENTE REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1501 AL COMISIEI din 8 septembrie 2015 privind cadrul de interoperabilitate prevăzut la articolul

Mai mult

ASOCIATIA GRUP DE ACTIUNE LOCALA TINUTUL ZIMBRILOR PROCEDURĂ OPERAȚIONALĂ 2017 Ediţia I Revizia 1 Pagina 1/14 PLANUL DE EVALUARE ȘI MONITORIZARE SDL G

ASOCIATIA GRUP DE ACTIUNE LOCALA TINUTUL ZIMBRILOR PROCEDURĂ OPERAȚIONALĂ 2017 Ediţia I Revizia 1 Pagina 1/14 PLANUL DE EVALUARE ȘI MONITORIZARE SDL G Pagina 1/14 PLANUL DE EVALUARE ȘI MONITORIZARE SDL GAL TINUTUL ZIMBRILOR 2014-2020 A. CADRUL LEGISLATIV În conformitate cu Regulamentul nr. 1303/2013, fiecare prioritate va fi evaluată cel puțin o dată

Mai mult

Ghidul 4/2018 privind acreditarea organismelor de certificare în temeiul articolului 43 din Regulamentul general privind protecția datelor (2016/679)

Ghidul 4/2018 privind acreditarea organismelor de certificare în temeiul articolului 43 din Regulamentul general privind protecția datelor (2016/679) Ghidul 4/2018 privind acreditarea organismelor de certificare în temeiul articolului 43 din Regulamentul general privind protecția datelor (2016/679) Adoptat la 4 decembrie 2018 Cuprins 1 Introducere...

Mai mult

Ghid Privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind agențiile de rating de credit 20/05/2019 E

Ghid Privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind agențiile de rating de credit 20/05/2019 E Ghid Privind aplicarea regimului de avizare în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul privind agențiile de rating de credit 20/05/2019 ESMA33-9-282 RO Cuprins I. Domeniu de aplicare... 3

Mai mult

TA

TA 11.1.2019 A8-0413/ 001-021 AMENDAMENTE 001-021 depuse de Comisia pentru industrie, cercetare și energie Raport Rebecca Harms A8-0413/2018 Programul de asistență pentru dezafectarea nucleară a centralei

Mai mult

Microsoft Word - 0. Introducere.docx

Microsoft Word - 0. Introducere.docx (motivație, context, scop, obiectiv, metodologie) Motivație Strategia de dezvoltare a municipiului Pitești reprezintă instrumentul de planificare strategică și orientare de perspectivă pe termen mediu

Mai mult

LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 8 octombrie 1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I

LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 8 octombrie 1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 8 octombrie 1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1 (1) Apele reprezintă

Mai mult

Microsoft Word - PMBH_2015_Mures_Cap10_EXCEPTII DE LA OBIECTIVELE DE MEDIU_ doc

Microsoft Word - PMBH_2015_Mures_Cap10_EXCEPTII DE LA OBIECTIVELE DE MEDIU_ doc CAP. 10 EXCEPŢII DE LA OBIECTIVELE DE MEDIU 10.1 Analiza cost-beneficiu. Analiza de disproporţionalitate In aceasta etapă a elaborării draftului Planurilor de Management analiza de disproportionalitate

Mai mult

DECIZIA DELEGATĂ (UE) 2017/ A COMISIEI - din 4 septembrie de înlocuire a anexei VII la Directiva 2012/ 34/ UE a Parlam

DECIZIA  DELEGATĂ  (UE)  2017/ A COMISIEI  -  din  4  septembrie de  înlocuire  a anexei VII  la  Directiva  2012/  34/  UE  a Parlam 14.11.2017 L 295/69 DECIZIA DELEGATĂ (UE) 2017/2075 A COMISIEI din 4 septembrie 2017 de înlocuire a anexei VII la Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind instituirea spațiului

Mai mult

Microsoft Word - Anexa 9.6 Proiecte Directive pasari_habitate.doc

Microsoft Word - Anexa 9.6 Proiecte Directive pasari_habitate.doc Anexa nr. 9.6 Proiecte privind Directiva Habitate 92/43/CEE si Directiva Pasari 79/409/CEE Pana in prezent au fost derulate o serie de proiecte care sa sustina implementarea directivelor Habitate si Pasari

Mai mult

EN/SG/98/ W00 (FR)

EN/SG/98/ W00 (FR) COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 05.06.2013 C(2013) 3187 final Subiect: Ajutor de stat nr. SA.36336 (2013/N) România Accize reduse pentru carburantul utilizat în agricultură Stimate domnule ministru, Comisia

Mai mult

EXPUNERE DE MOTIVE

EXPUNERE DE MOTIVE Hotărâre 862 2016-11-16 Guvernul României pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2019) 4423 final RECOMANDAREA COMISIEI din privind proiectul de plan național integrat privind ener

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2019) 4423 final RECOMANDAREA COMISIEI din privind proiectul de plan național integrat privind ener COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 18.6.2019 C(2019) 4423 final RECOMANDAREA COMISIEI din 18.6.2019 privind proiectul de plan național integrat privind energia și clima al României pentru perioada 2021-2030

Mai mult

CL2001L0018RO bi_cp 1..1

CL2001L0018RO bi_cp 1..1 02001L0018 RO 29.03.2018 005.001 1 Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2011) 612 final/2 2011/0274 (COD) CORRIGENDUM: Annule et remplace le document COM(2011) 612 du Co

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2011) 612 final/2 2011/0274 (COD) CORRIGENDUM: Annule et remplace le document COM(2011) 612 du Co COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 14.3.2012 COM(2011) 612 final/2 2011/0274 (COD) CORRIGENDUM: Annule et remplace le document COM(2011) 612 du 6.10.2011 Concerne: toutes les versions linguistiques Propunere

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 122 final 2019/0067 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adopt

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 122 final 2019/0067 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adopt COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 7.3.2019 COM(2019) 122 final 2019/0067 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului bilateral

Mai mult

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr Hotărâre 33 2018-01-25 Guvernul României privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere Monitorul Oficial al României

Mai mult

SANTE/11059/2016-EN Rev. 2

SANTE/11059/2016-EN Rev. 2 COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 20.11.2017 C(2017) 7658 final REGULAMENTUL (UE) / AL COMISIEI din 20.11.2017 de stabilire a măsurilor de diminuare și a nivelurilor de referință pentru reducerea prezenței

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 8.3.2018 A8-0048/50 50 Punctul 101 101. afirmă că o politică agricolă comună modernizată este esențială pentru securitatea și autonomia alimentară, prezervarea populațiilor rurale și ocuparea forței de

Mai mult

PR_COD_1amCom

PR_COD_1amCom PARLAMENTUL EUPEAN 2009-2014 Comisia pentru industrie, cercetare și energie 11.11.2013 2013/0232(COD) ***I PIECT DE RAPORT referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 1090 2013 1211 Guvernul României privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentelor Monitorul (UE) ale Comisiei nr. 327/2011, nr. 206/2012 şi nr. 547/2012, Oficial al prin care se

Mai mult

CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comi

CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comi CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comisia Europeană și-a îndeplinit pe deplin angajamentele

Mai mult

TA

TA 3.7.2015 A8-0127/ 001-023 AMENDAMENTE 001-023 depuse de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale Raport Elisabeth Morin-Chartier Navigatorii A8-0127/2015 (COM(2013)0798 C7-0409/2013 2013/0390(COD))

Mai mult

Legislaţie

Legislaţie Legislaţie 2013-03-23, 09:22:00 Puteți vizualiza sau descărca aici Regulamentul serviciilor publice de apă şi canalizare în localităţile membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare Apă-Canal Timiş

Mai mult

Microsoft Word - Plan Multi-Anual de Evaluare - Mediu.doc

Microsoft Word - Plan Multi-Anual de Evaluare - Mediu.doc AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL MEDIU PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL MEDIU PLANUL MULTIANUAL DE EVALUARE 2007-2013 Septembrie 2008 Cuprins Secţiunea I Introducere...3

Mai mult

Ordonanţă de urgenţă Guvernul României privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea în

Ordonanţă de urgenţă Guvernul României privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea în Ordonanţă de urgenţă 33 2018-05-03 Guvernul României privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea

Mai mult

csr_romania_ro.doc

csr_romania_ro.doc COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 7.6.2011 SEC(2011) 825 final Recomandare de RECOMANDARE A CONSILIULUI privind Programul național de reformă din 2011 al României și de emitere a unui aviz al Consiliului privind

Mai mult

ORDIN

ORDIN MINISTERUL MEDIULUI ORDIN Nr..../... pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urs și lup, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante

Mai mult

Ghid privind Infrastructurile de transport al energiei și legislația UE privind natura Mediu

Ghid privind Infrastructurile de transport al energiei și legislația UE privind natura Mediu Ghid privind Infrastructurile de transport al energiei și legislația UE privind natura Mediu Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2018 Uniunea Europeană, 2018 Reutilizarea textului

Mai mult

Jerzy Jendrośka Existing dilemmas regarding legislative reform of EIA and SEA schemes in countries with Environmental Expertiza and OVOS system

Jerzy Jendrośka Existing dilemmas regarding legislative reform of EIA and SEA schemes in countries with Environmental Expertiza and OVOS system Ce înseamnă definirea domeniului și de ce este necesară? Miercuri, 2 Decembrie 2015 Chisinau, Moldova Mr. Michal Musil Consultari Rezultate ESM integrate Screening Indiferent daca ESM este necesara sau

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru abrogarea unor reglementări din Hotărârea Guvernului nr. 838/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordar

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru abrogarea unor reglementări din Hotărârea Guvernului nr. 838/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordar GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru abrogarea unor reglementări din Hotărârea Guvernului nr. 838/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor

Mai mult

Microsoft Word - DECLARATIA PRIVIND EVALUAREA STRATEGICA DE MEDIU.doc

Microsoft Word - DECLARATIA PRIVIND EVALUAREA STRATEGICA DE MEDIU.doc DECLARATIA PRIVIND EVALUAREA STRATEGICA DE MEDIU (SEA) a Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economiei Romanesti (POS CCE) Raportul de a analizat axele prioritare si domeniile

Mai mult

TA

TA 1.10.2015 A8-0140/ 001-026 AMENDAMENTE 001-026 depuse de Comisia pentru afaceri juridice Raport Lidia Joanna Geringer de Oedenberg A8-0140/2015 Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - R

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - R Hotărâre 933 2018-11-29 Guvernul României privind înfiinţarea Societăţii Naţionale Casa Monitorul Oficial al Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA - României nr 1032 din S.A. 2018-12-05 NOTA DE FUNDAMENTARE

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 43 2016-02-03 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.

Mai mult

Secţiunea 1

Secţiunea 1 Expunere de motive Secțiunea 1 Titlul proiectului de act normativ LEGEA pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017 Secțiunea a 2-a Motivul emiterii actului

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT DE PROCES-VERBAL CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (Competitivitate

Mai mult

PR_COD_1amCom

PR_COD_1amCom PARLAMENTUL EUPEAN 2009-2014 Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne 21.6.2012 2011/0365(COD) ***I PIECT DE RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și

Mai mult

PROIECT EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugeta

PROIECT EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugeta EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugetar din administrația publică Secţiunea a 2-a Motivul emiterii

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, SWD(2017) 479 final DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI REZUMATUL EVALUĂRII IMPACTULUI care însoţeşte do

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, SWD(2017) 479 final DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI REZUMATUL EVALUĂRII IMPACTULUI care însoţeşte do COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 21.12.2017 SWD(2017) 479 final DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI REZUMATUL EVALUĂRII IMPACTULUI care însoţeşte documentul Propunere de directivă a Parlamentului European

Mai mult

Microsoft Word - Leader.docx

Microsoft Word - Leader.docx Informații generale privind implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală prin intermediul LEADER LEADER este un instrument important pentru România în sporirea dezvoltării economice și sociale a zonelor

Mai mult

Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate din perspectiva noilor directive în domeniul achizi ţiilor publice Directiva 24/2014

Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate din perspectiva noilor directive în domeniul achizi ţiilor publice Directiva 24/2014 Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate din perspectiva noilor directive în domeniul achizi ţiilor publice Directiva 24/2014, prin articolul 72, admite în mod expres modificarea

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 1 iunie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2013/0302 (COD) 7532/16 ADD 1 TRANS 93 MAR 105 CODEC 370 PROIECT

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 1 iunie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2013/0302 (COD) 7532/16 ADD 1 TRANS 93 MAR 105 CODEC 370 PROIECT Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 1 iunie 2016 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2013/0302 (COD) 7532/16 ADD 1 TRANS 93 MAR 105 CODEC 370 PIECT DE EXPUNERE DE MOTIVE A CONSILIULUI Subiect: Poziția

Mai mult

Avizul nr. 3/2018 referitor la proiectul de listă al autorității de supraveghere competente din Bulgaria privind operațiunile de prelucrare care fac o

Avizul nr. 3/2018 referitor la proiectul de listă al autorității de supraveghere competente din Bulgaria privind operațiunile de prelucrare care fac o Avizul nr. 3/2018 referitor la proiectul de listă al autorității de supraveghere competente din Bulgaria privind operațiunile de prelucrare care fac obiectul cerinței de efectuare a unei evaluări a impactului

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 112 final 2019/0062 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adopt

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 112 final 2019/0062 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adopt COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 8.3.2019 COM(2019) 112 final 2019/0062 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei Generale

Mai mult

Nr

Nr Ministerul Mediului Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MARAMUREȘ DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE (proiect) Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu

Mai mult

Nr

Nr STAT PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr. CFM b/... din...2019 Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de PRIMĂRIA COMUNEI BRĂDULEȚ, cu sediul în comuna Brăduleț, str. Principală,

Mai mult

CL2001L0018RO bi_cp 1..1

CL2001L0018RO bi_cp 1..1 2001L0018 RO 21.03.2008 003.001 1 Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său. B DIRECTIVA 2001/18/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

Mai mult

Microsoft Word - Varsovie_RO_EIF common recommendations EN.DE.FR - Copie - Copie

Microsoft Word - Varsovie_RO_EIF common recommendations EN.DE.FR - Copie - Copie 1 LANOUVeLe2009/38/ECDirECtivECE Recomandări privind negocierile pe perioada transpunerii (din 5 iunie 2009 în 5 iunie 2011) Aceste recomandări nu înlocuiesc liniile directoare sau check-lists existente.

Mai mult

Nr

Nr Ministerul Mediului Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureș D E C I Z I A E T A P E I D E Î N C A D R A R E PROIECT Ca urmare a solicitării de emitere a

Mai mult

Utilizare curentă EIOPA EIOPA-BoS-19/040 RO 19 februarie 2019 Recomandări pentru sectorul asigurărilor în contextul retragerii Regatului Unit din Uniu

Utilizare curentă EIOPA EIOPA-BoS-19/040 RO 19 februarie 2019 Recomandări pentru sectorul asigurărilor în contextul retragerii Regatului Unit din Uniu Utilizare curentă EIOPA EIOPA-BoS-19/040 RO 19 februarie 2019 Recomandări pentru sectorul asigurărilor în contextul retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană Recomandări Introducere 1. Conform articolului

Mai mult

PR_INI

PR_INI PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Comisia pentru cultură și educație 2014/2149(INI) 3.3.2015 PIECT DE RAPORT referitor la o abordare integrată a patrimoniului cultural european (2014/2149(INI)) Comisia pentru

Mai mult

Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2

Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2 Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2011 Ca urmare a solicitării de emitere a acordului

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ  DE  FUNDAMENTARE EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale

Mai mult

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 242 Ediția în limba română Legislație Anul septembrie 2017 Cuprins I Acte legislative REGULAMENTE Regulam

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 242 Ediția în limba română Legislație Anul septembrie 2017 Cuprins I Acte legislative REGULAMENTE Regulam Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 242 Ediția în limba română Legislație Anul 60 20 septembrie 2017 Cuprins I Acte legislative REGULAMENTE Regulamentul (UE) 2017/1563 al Parlamentului European și al

Mai mult

AM_Ple_LegReport

AM_Ple_LegReport 7.3.2016 A8-0046/295 295 Considerentul 65 (65) Verificarea conformității cu cerințele juridice prin controale are o importanță fundamentală pentru a se asigura că obiectivele regulamentului sunt realizate

Mai mult

Lineamientos para la Evaluación

Lineamientos para la Evaluación Ghid privind Raportarea, Monitorizarea și Evaluarea proiectelor finanțate în cadrul programului Maratonul Justiției 1. Introducere Sumarul cerințelor de raportare: a. Rapoartele narative finale b. Rapoartele

Mai mult

COM(2017)520/F1 - RO

COM(2017)520/F1 - RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 22.5.2017 COM(2017) 520 final Recomandare de RECOMANDARE A CONSILIULUI privind Programul național de reformă al Poloniei pentru 2017 și care include un aviz al Consiliului

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2013) 166 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Către o Uniune economică și mo

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2013) 166 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Către o Uniune economică și mo COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 20.3.2013 COM(2013) 166 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Către o Uniune economică și monetară profundă și veritabilă Coordonarea ex-ante a

Mai mult

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr 17.12.2008 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentru implementarea anexei II la Directiva 2004/8/CE a Parlamentului

Mai mult

FORMULARUL STANDARD NATURA IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI NUMELE SITULUI Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruş

FORMULARUL STANDARD NATURA IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI NUMELE SITULUI Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruş FORMULARUL STANDARD NATURA 2000 1. IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI0365 1.3 NUMELE SITULUI Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruşi 1.4 Data completării 1.5 Data actualizării 2 0 1

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 4.7.2016 A8-0224/11 11 Punctul 15 15. subliniază că, drept răspuns la această problemă presantă, în 2014 noua Comisie a propus un plan de investiții pentru Europa și înființarea FEIS, cu scopul de a mobiliza

Mai mult

Hotărâre Guvernul României pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în ag

Hotărâre Guvernul României pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în ag Hotărâre 763 2013-10-09 Guvernul României pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură Monitorul Oficial al României nr 630 din

Mai mult

Council of the European Union Brussels, 9 September 2019 Interinstitutional File: 2005/0227 (COD) 10633/19 JUR 372 MI 538 ECO 72 SAN 317 CODEC 1263 LE

Council of the European Union Brussels, 9 September 2019 Interinstitutional File: 2005/0227 (COD) 10633/19 JUR 372 MI 538 ECO 72 SAN 317 CODEC 1263 LE Council of the European Union Brussels, 9 September 2019 Interinstitutional File: 2005/0227 (COD) 10633/19 JUR 372 MI 538 ECO 72 SAN 317 CODEC 1263 LEGISLATIVE ACTS AND OTHER INSTRUMENTS: CORRIGENDUM/RECTIFICATIF

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2014) 749 final 2014/0358 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind acceptarea amendamentelor la Prot

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2014) 749 final 2014/0358 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind acceptarea amendamentelor la Prot COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 9.1.2015 COM(2014) 749 final 2014/0358 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind acceptarea amendamentelor la Protocolul din 1998 la Convenția din 1979 asupra poluării

Mai mult

EIA gaps, the need to modify the Directive, perspectives

EIA gaps, the need to modify the Directive, perspectives Deficiențele EIA, nevoia de a modifica Directiva, perspective dr. Szilvia Szilágyi Asociația Justice&Environment București, 01.12.2011 Cuprins Context Obiectivele procesului de revizuire Deficiențele identificate

Mai mult

Microsoft Word - proiect hg dolj - dec 2017 forma pt publicare site (002).docx

Microsoft Word - proiect hg dolj - dec 2017 forma pt publicare site (002).docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului dopi

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului dopi Hotărâre 126 2018-03-21 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea controlului doping, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2015

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 7508 final DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) / A COMISIEI din de modificare, în scopul adaptării la p

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 7508 final DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) / A COMISIEI din de modificare, în scopul adaptării la p COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 16.11.2018 C(2018) 7508 final DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) / A COMISIEI din 16.11.2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul științific și tehnic, a anexei III la Directiva

Mai mult

Prioritizarea sectoarelor care necesită măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice

Prioritizarea sectoarelor care necesită măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice Proiect Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă Operator Program: Promotor Proiect: Parteneri de proiect din partea Statelor Donatoare: Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale Parteneri proiect:

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 675 final RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR ÎN ANUL 2017 {SWD(2018) 432 final} RO R

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 675 final RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR ÎN ANUL 2017 {SWD(2018) 432 final} RO R COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 11.10.2018 COM(2018) 675 final RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR ÎN ANUL 2017 {SWD(2018) 432 final} RO RO RAPORT AL COMISIEI PRIVIND ACTIVITATEA COMITETELOR

Mai mult

Nr

Nr Ministerul Mediului Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureș D E C I Z I A E T A P E I D E Î N C A D R A R E PROIECT Ca urmare a solicitării de emitere a

Mai mult

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea c

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea c 2018-846 Hotărâre 10-31 Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor al României nr necesare

Mai mult

Microsoft Word - leg_pl365_04.doc

Microsoft Word - leg_pl365_04.doc PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. Legea apelor nr.107/1996, publicată

Mai mult

Microsoft Word - Raport PRAM_Reg.7 Centru_Sem I 2012.doc

Microsoft Word - Raport PRAM_Reg.7 Centru_Sem I 2012.doc REGIUNEA 7 CENTRU vâ RAPORTARE P.R.A.M.- Regiunea 7 Centru SEMESTRUL I./2012 în 1. STADIUL ACTUAL AL PROCESULUI DE PLANIFICARE DE MEDIU ( etapele procesului P.R.A.M..) Planul Regional de Acţiune Regiunea

Mai mult

Ordonanţă Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din

Ordonanţă Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din Ordonanţă 3 2017-07-20 Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din 2017-07-24 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Ordonanța Guvernului nr.

Mai mult

INSTRUCŢIUNI privind condiţiile şi criteriile de aplicare a politicii de clemenţă În temeiul art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, repu

INSTRUCŢIUNI privind condiţiile şi criteriile de aplicare a politicii de clemenţă În temeiul art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, repu INSTRUCŢIUNI privind condiţiile şi criteriile de aplicare a politicii de clemenţă În temeiul art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Mai mult

Microsoft Word - HG-transfer-bunuri-irigatii-ANIF-TULCEA.docx

Microsoft Word - HG-transfer-bunuri-irigatii-ANIF-TULCEA.docx GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri

Mai mult

Raport general Rezumat

Raport general Rezumat Raport general 2018 - Rezumat Declinarea responsabilității Această publicație are un scop strict informativ și nu reprezintă neapărat opinia oficială a Agenției Europene pentru Produse Chimice. Agenția

Mai mult

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ   Nr NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Ordonanța pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și completarea unor acte normative Secţiunea a 2-a Motivul

Mai mult