H. 103 A1

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "H. 103 A1"

Transcriere

1 CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU Anexa nr. 1 la HCJ Sibiu nr. 103/ 2018 PROIECT de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor,,vreau să ştiu! Cap. I - Analiza situaţiei operative - Dacă privim analizăm fenomenul infracţional din punct de vedere cifric, se poate observa că, delincvenţa juvenilă ocupă o mică parte din întreaga plajă a infracţiunilor, cele mai multe fiind evident, infracţiunile săvârşite de către adulţi. Dar pentru a avea un spectru clar, analizăm dinamica fenomenului infracţional în anul 2017 în raport cu anul Astfel în primele 9 luni ale anului 2017 avem o scădere a faptelor penale săvârşite de către minori aproape de 50 %, de la 82 de fapte în perioada similară a anului trecut, la 43 de fapte în prezent, deci un minus de 39 fapte. Statistic dar şi din punct de vedere practic, înregistrăm o creştere a tinerilor implicaţi în fapte penale, de la 32 de fapte în cele 9 luni ale anului 2016 la 37 în anul 2017 (+5), ceea ce ar motiva susţinerea proiectului. Dintre aceştia, 28 locuiesc în mediul urban, iar 9 în mediul rural, în comparaţie cu cei 32 de tineri infractori din mediul urban, autori ai faptelor comise în anul Aceste date ne conduc la concluzia că fenomenul juvenil migrează încet, încet şi spre zona rurală dovadă fiind arealul în care au fost săvârşite faptele, cifrele fiind asemănătoare, respectiv în anul 2017, 29 de infracţiuni au fost săvârşite în mediul urban, 14 în mediul rural, pe când în anul 2016, toate faptele (82) au fost comise în zona urbană, zona de domiciliu a autorilor. Din punct de vedere ocupaţional, 24 dintre autorii minori frecventează şcoala, iar 13 sunt în abandon şcolar (2017), în raport cu minorii autori de infracţiuni din anul 2016, an în care numărul de minori care au frecventat şcoala a fost mai mic (14), iar cei aflaţi în abandon şcolar erau în număr de 18. În concluzie, este nevoie de o implicare şi o susţinere mai profundă în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile şi implicit şi a victimizării minorilor, de către părinţi, învăţători şi profesori, împreună cu toţi factorii sociali cu responsabilităţi în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Unul din partenerii sociali viabili, care poate susţine financiar un asemenea proiect, este Consiliul Judeţean Sibiu prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Susţinerea proiectului, ar aduce cu sine nu doar mijloacele financiare necesare, ci şi garanţia realizării unei părţi importante a măsurilor preventive propuse, ceea ce ar conduce implicit la diminuarea acestor fapte şi la realizarea unei stări de normalitate în comunitatea sibiană. Prezentul proiect îşi propune ca principala direcţie de acţiune să fie orientată spre însuşirea unor conduite pozitive de către majoritatea cetăţenilor, îndeosebi de către tineri şi persoane vârstnice, astfel încât reacţiile şi deciziile lor să orienteze decisiv trendul fenomenului criminalităţii pe acest palier, spre rezultate pozitive. Un alt interes din partea iniţiatorului proiectului, este de a implica tinerii în activităţi preventive în domeniul criminalităţii, în ideea formării lor civice, orientării lor pe parcursul ulterior al vieţii spre un mod de viaţă cât mai sigur şi în care să respecte valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea penală. Unul dintre cele mai importante principii care au stat la baza acestui proiect a fost cel al parteneriatului public-privat. În altă ordine de idei, parteneriatul în cadrul acestui proiect a fost condiţionat de necesitatea implicării instituţiilor publice în mod direct în asigurarea unui mediu de normalitate şi dezvoltare socială în siguranţă, contribuind totodată la sedimentarea relaţiilor între instituţia Poliţiei şi comunitate. 1

2 În cazul autorilor şi victimelor minori, condiţiile favorizante au ca fundament: necunoaşterea de către copii a legislaţiei în vigoare (ex. Legea nr. 61/ 1991 rep. - cu aplicabilitate pe normele generale de convieţuire socială, Codul Penal, Legea nr. 143/ 2002, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr.126/1995, privind regimul materialelor explozive etc.), consecinţelor faptelor lor şi a efectelor acestora în timp, pe fondul lipsei din aria curriculară a unor materii specifice, de educaţie civică; dezinteresul manifestat de unii părinţi în educaţia propriilor copii, ei înşişi având un nivel de inteligenţă şi de educaţie scăzut, în unele cazuri fiind chiar ei autori de infracţiuni; familiile în care părinţii sunt plecaţi la muncă în alte ţări, iar copii sunt încredinţaţi, de regulă, bunicilor, care nu au capacitatea reală de supraveghere şi control a acestora, ei înşişi având nevoie de îngrijiri); lipsa, insuficienţa şi ineficienţa controlului parental asupra ocupaţiilor propriilor copii; alegerea greşită a anturajului şi a locurilor frecventate de către copii; legislaţia deficitară care nu permite aplicarea unor sancţiuni individuale eficiente, destinate copiilor cu un comportament predelincvent,dezinteresaţi de procesul de învăţământ; familiile monoparentale, cu mulţi copii, cu venituri materiale şi băneşti precare, în care se consumă frecvent şi excesiv alcool sau droguri. Scopul proiectului: 1.) Informarea unui număr cât mai mare de copii, îndeosebi a celor aflaţi în medii cu grad de risc ridicat, propice victimizării, cu privire la legislaţia în vigoare şi la riscurile la care se expun în condiţiile în care manifestă neglijenţă sau indiferenţă faţă măsurile preventive. Obiectivele proiectului: 1.) Organizarea de întâlniri cu grupuri ţintă, care să cuprindă un număr cât mai mare de copii şi părinţi din judeţul Sibiu, indiferent de mediul din care provin. 2.) Distribuirea unui număr cât mai mare de materiale informativ-preventive către părinţi şi copii, din judeţul Sibiu. 3.) Transmiterea de recomandări preventive către părinţi şi copii, prin toate mijloacele media existente la nivelul judeţului Sibiu, posturi de radio şi televiziune, presă scrisă, panouri electronice stradale, reţele audio-video interne. 4.) Implicarea unui număr cât mai mare de părinţi şi copii în activităţi, în vederea prevenirii criminalităţii juvenile. Grupuri ţintă: 1. Personalul angajat din instituţii publice; 2. Personalul angajat din societăţi comerciale şi alte tipuri de instituţii de drept privat; 3. Copii din unităţi de învăţământ preuniversitar şi universitar, centre de plasament; 4. Copii din O.N.G.-uri, asociaţii, fundaţii, etc.; 5. Copii prezenţi în zonele de recreere şi agrement de pe raza judeţului Sibiu. Rezultate aşteptate: participarea unui număr cât mai mare de părinţi şi copii la întâlnirile cu grupurile ţintă; distribuirea un număr cât mai mare de materiale informativ-preventive către părinţi şi copii; participarea unui număr cât mai mare de voluntari la activităţile de distribuire a materialelor preventive; 2

3 stimularea în rândul părinţiilor şi copiilor a unei conduite preventive, în scopul realizării unei educaţii civice adecvate, ca în viitor, aceştia să respecte valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea penală sau contravenţională; sedimentarea relaţiilor de colaborare cu instituţii de drept public şi privat, astfel încât să se realizeze o continuitate a activităţilor preventive pe acest segment şi după încetarea campaniei. Durata proiectului: Proiectul va fi derulat în anul Locul şi modalităţile de desfăşurare a proiectului: Campania de prevenire va fi derulată în Judeţul Sibiu: a. prin acţiuni stradale punctuale; b. prin distribuirea către părinţi şi copii de materiale informativ-preventive cu ocazia unor manifestări publice culturale, sportive sau religioase; c. întâlniri cu personalul angajat în instituţii publice, societăţi comerciale şi alte instituţii de drept public şi privat; d. întâlniri cu copii din unităţi de învăţământ preuniversitar, O.N.G.-uri, asociaţii, fundaţii, centre de plasament etc.; e. întâlniri cu părinţi şi copii aflaţi în centre, locuri şi zone de recreere şi agrement; f. difuzarea mesajelor preventive prin intermediul media şi al canalelor audio-video interne sau stradale. Partenerii proiectului: Consiliul Judeţean Sibiu prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a Județului Sibiu care va sprijini financiar tipărirea de materiale informative necesare campaniei cu suma de lei (afişe, pliante, broşuri, flyere etc.); Asociaţia Papageno-Hermannstadt care va asigura materiale promoţionale alături de materialele cu caracter preventiv ce urmează a fi distribuite în spaţiul public şi premii, în eventualitatea organizării unor concursuri sau altor tipuri de acţiuni preventive; unităţi de învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului Sibiu care vor participa cu elevii la acţiunile preventive punctuale; Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret; Mai pot fi: un segment al mass-media locală şi naţională care va asigura diseminarea informaţiilor şi a recomandărilor preventive necesare reducerii victimizării, către membrii comunităţii, respectiv: posturi de radio locale Radio Sibiu, Radio Eveniment, Radio Vocea Evangheliei; posturi de radio naţionale; posturi de televiziune locale Tv Sibiu şi Tv Eveniment; presa scrisă: cotidianul Tribuna şi săptămânalul Sibiu 100 %. Finanţarea proiectului: Susţinerea financiară a proiectului va fi realizată astfel: 1. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu va suporta toate cheltuielile necesare în cadrul prezentului proiect (deplasări, logistică etc.) doar pentru personalul propriu. 2. Materialele ce urmează a fi elaborate în prezentul proiect: pliante, flyere, broșuri, afişe etc., vor fi realizate prin susţinere financiară de către Consiliul Judeţean Sibiu prin structura Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, cu suma de lei. 3

4 Cap. II - Stabilirea şi planificarea activităţilor Modulul nr.1 - Activităţi specifice în colaborare cu mass-media 1.) Informarea părinţilor şi copiilor cu sprijinul mass-media cu privire la scopul şi obiectivele campaniei. Răspunde: coordonator C.A.P.C. - comisar de poliţie Christian Stanciu Termen: ) Întocmirea de materiale ce urmează a fi publicate în presa scrisă şi postate pe reţelele media, ce vor conţine informaţii despre fapte antisociale comise de către copii sau asupra acestora, însoţite de recomandări preventive. Termen: pe întreaga perioadă a campaniei 3.) Întocmirea de materiale informativ-preventive al căror conţinut va face referire la domeniul de interes şi prezentarea lor în intervenţiile radio zilnice, ale posturilor partenere. Termen: pe întreaga perioadă a campaniei 4.) Realizarea unor emisiuni TV pe posturile de televiziune locale având ca temă de dezbatere faptele săvârşite de către copii sau asupra acestora şi posibilităţile de prevenire, individual sau cu participarea unor reprezentanţi ai instituţiilor publice, membrii ai comunităţii etc.. Răspunde: coordonator C.A.P.C. - comisar de poliţie Christian Stanciu Termen: pe întreaga perioadă a campaniei Modulul nr. 2 - Organizarea activităţilor 1.) Întocmirea documentaţiilor legale necesare desfăşurării activităţilor punctuale stradale, autorizări, planuri de acţiune, procese verbale, etc. Termen: periodic/la organizarea activităţilor 2.) Asigurarea materialelor informativ-preventive ce urmează a fi prezentate şi distribuite celor prezenţi la activităţi sau acţiuni punctuale. şi partenerii Termen: pe întreaga perioadă a proiectului Modulul nr. 3 - Asigurarea continuităţii activităţilor preventive pe domeniul prevenirii 1.) Organizarea de întâlniri interactive cu personalul angajat din instituţii publice, având ca tematică de dezbatere prevenirea faptelor antisociale săvârşite de către copii sau asupra acestora, însoţite de recomandări preventive. şi lucrătorii de proximitate de la (iar acolo 4

5 2.) Organizarea de întâlniri interactive cu personalul angajat din societăţi comerciale şi alte instituţii de drept privat, având ca tematică de dezbatere prevenirea faptelor antisociale săvârşite de către copii sau asupra acestora şi posibilităţile de evitare a riscurilor de comitere sau victimizării. şi lucrătorii de proximitate de la (iar acolo 3.) Organizarea de întâlniri interactive cu părinţii copiilor, indiferent de mediul social din care provin sau de categoria profesională din care fac parte, având ca tematică de dezbatere prevenirea faptelor antisociale săvârşite de către copii sau asupra acestora şi posibilităţile de evitare a riscurilor. şi lucrătorii de proximitate de la (iar acolo 4.) Organizarea de acţiuni punctuale stradale la care să participe poliţişti de la structurile de prevenire, de proximitate şi cei ai posturilor/formaţiunilor de poliţie rurală, dar şi elevi din unităţi de învăţământ, în vederea distribuirii unui număr cât mai mare de materiale preventive. şi lucrătorii de proximitate de la (iar acolo 5) Organizarea de întâlniri interactive cu părinţi şi copii din unităţi de învăţământ preuniversitar, O.N.G.-uri, asociaţii fundaţii, centre de plasament având ca tematică de dezbatere prevenirea faptelor antisociale săvârşite de către copii sau asupra acestora, precum şi posibilităţile de evitare a riscurilor. şi lucrătorii de proximitate de la (iar acolo. 6.) Prezentarea spoturilor audio-video cu tematică preventivă prin reţelele interne din marile complexe comerciale, reţele de televiziune locală, panouri stradale situate pe raza judeţului Sibiu. 7.) Distribuirea de materiale informativ-preventive turiştilor (părinţi şi copii) prin intermediul Punctelor de Informare Turistică ale Primăriei Municipiului Sibiu şi al unităţilor de cazare, indiferent de forma lor de administrare, precum şi în cadrul unor acţiuni punctuale în zone şi locuri de agrement. 5

6 şi lucrătorii de proximitate de la Răspund: coordonator C.A.P.C. - Comisar de poliţie Stanciu Christian şi şefii de 8.) Organizarea unor activităţi de premiere a cetăţenilor în cadrul unor concursuri făcute în baza campaniei, în prezenţa mass-media, cu sprijinul Asociaţiei Papageno Hermannstadt partener în cadrul campaniei. şi lucrătorii de proximitate de la Poliţia Municipiului Sibiu Răspunde: coordonator C.A.P.C. - Comisar de poliţie Stanciu Christian şi şeful Poliţiei Municipiului Sibiu Evaluarea proiectului: Campania va cuprinde două evaluări, una periodică, la aproximativ 6 luni de la debutul proiectului şi una finală, la data de PREŞEDINTE, DANIELA CÎMPEAN Contrasemnează, SECRETARUL JUDEȚULUI, RODICA ȚÂRLEA 6

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ NESECRET Cluj-Napoca

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ NESECRET Cluj-Napoca MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ NESECRET Cluj-Napoca 12.01.2010 E V A L U A R E A ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI DE

Mai mult

ŞCOALA CU CLS

ŞCOALA CU CLS ŞCOALA GIMNAZIALĂ GRIGORE SILAŞI BECLEAN P-ța. Libertăţii, nr. 19 Tel: 0263 343129 http://www.scoalagrigoresilasi.ro Fax: 0263 343734 e-mail: scoalagrigoresilasi@yahoo.com Nr. 2967 / 16.10.2017 P L A N

Mai mult

R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ INSPECTORATUL DE POLIŢIE AUTORITATEA TERITORIALĂ JUDEŢEAN MUREŞ DE ORDINE PUBLICĂ

R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ INSPECTORATUL DE POLIŢIE AUTORITATEA TERITORIALĂ JUDEŢEAN MUREŞ DE ORDINE PUBLICĂ R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ INSPECTORATUL DE POLIŢIE AUTORITATEA TERITORIALĂ JUDEŢEAN MUREŞ DE ORDINE PUBLICĂ Nr. 100.026 din 14.01.2014 Nr. 50.006 din 14.01.2014

Mai mult

ŞCOALA CU CLS

ŞCOALA CU CLS LICEUL TEHNOLOGIC ANGHEL SALIGNY AN ŞCOLAR 2016-2017 COMPONENŢA COMISIEI PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR : prof. VIVIANA CRĂCIUN, director Membri: prof. Roxana Monica Alexandru

Mai mult

ROMÂNIA ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Strategic pentru anul 2010 al Autorităţii Teritoriale de Ordine P

ROMÂNIA ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Strategic pentru anul 2010 al Autorităţii Teritoriale de Ordine P ROMÂNIA ROMÂNIA JUDEŢUL ILFOV CONSILIUL JUDEŢEAN HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Strategic pentru anul 2010 al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a judeţului Ilfov Consiliul Judeţean Ilfov ;

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA LICEUL TEORETIC AUREL VLAICU,ORAȘUL BREAZA, STR. REPUBLICII, NR. 69 TEL

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA LICEUL TEORETIC AUREL VLAICU,ORAȘUL BREAZA, STR. REPUBLICII, NR. 69 TEL MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA LICEUL TEORETIC AUREL VLAICU,ORAȘUL BREAZA, STR. REPUBLICII, NR. 69 TEL. 0244340627, FAX 0244340907 e-mail: lic_vlaicu@yahoo.com web

Mai mult

COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU PLANUL OPERATIONAL PRIVIND REDUCEREA FENOMENULUI VIOLENTEI IN MEDIUL SCOLAR ANUL SCOLAR Obiective la nivelul

COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU PLANUL OPERATIONAL PRIVIND REDUCEREA FENOMENULUI VIOLENTEI IN MEDIUL SCOLAR ANUL SCOLAR Obiective la nivelul COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU PLANUL OPERATIONAL PRIVIND REDUCEREA FENOMENULUI VIOLENTEI IN MEDIUL SCOLAR ANUL SCOLAR 2017-2018 1. Obiective la nivelul şcolii Identificarea şi evaluarea dimensiunii fenomenului

Mai mult

Systematic Odometry Errors Compensation for Mobile Robot Positioning

Systematic Odometry Errors Compensation for Mobile Robot Positioning http://www.alchimistii.ivn.ro 1 Proiectele,, Revista magazin Adolescenţa şi,, Adolescenţa revista celor tineri Proiecte finanţate de Direcţia pentru Tineret şi Sport Argeş martie 2001 Proiectele au avut

Mai mult

Strategia serviciilor sociale _ varianta_de_scris-

Strategia serviciilor sociale _ varianta_de_scris- ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL RASTOACA Anexa la HCL15/25.04.2018 STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE ACORDATE DE FURNIZORII PUBLICI ŞI PRIVAŢI LA NIVELUL COMUNEI RASTOACA JUDETUL VRANCEA

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BRASOV GRĂDINIŢA PP. NR. 11, JUDEŢUL BRASOV Str. T. VLADIMIRESCU, Nr. 33 Telefon/fax : 0268-420215 E-mail: gradinita11brasov@yahoo.com

Mai mult

ORDIN Nr din 19 iunie 2014 privind structura anului şcolar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR.

ORDIN Nr din 19 iunie 2014 privind structura anului şcolar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. ORDIN Nr. 3637 din 19 iunie 2014 privind structura anului şcolar 2014-2015 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 484 din 30 iunie 2014 În conformitate cu Hotărârea

Mai mult

ANEXA la ordinul MECTS nr. 5635/ privind structura anului școlar Programul Să știi mai multe, să fii mai bun! Prevederi generale 1

ANEXA la ordinul MECTS nr. 5635/ privind structura anului școlar Programul Să știi mai multe, să fii mai bun! Prevederi generale 1 Programul Să știi mai multe, să fii mai bun! Prevederi generale 1. Săptămâna 1 5 aprilie 2013 va fi dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit Să știi

Mai mult

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educ

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de

Mai mult

Slide 1

Slide 1 RAPORT DE ANALIZĂ COMPARATIVĂ Sondaj de opinie în vederea măsurării gradului de informare a publicului general privind Regio - Programul Operaţional Regional Iulie Iunie A s p e c t e m e t o d o l o g

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ I ANALIZA ACŢIUNILOR DE PREVENIRE 1. ACTIVITATEA DE AVIZARE - AUTORIZAR

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ I ANALIZA ACŢIUNILOR DE PREVENIRE 1. ACTIVITATEA DE AVIZARE - AUTORIZAR ANALZA ACŢUNLOR DE PREVENRE 1. ACTVTATEA DE AVZARE - AUTORZARE 1.1 EVOLUŢA SOLCTĂRLOR DE AVZARE - AUTORZARE 3,160 37,778 9.5 % În perioada 01.01.-31.12., specialiștii din cadrul inspecțiilor de prevenire

Mai mult

U N I U N E A E U R O P E A N Ă GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social Euro

U N I U N E A E U R O P E A N Ă GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social Euro Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii

Mai mult

Diapozitivul 1

Diapozitivul 1 Erasmus+ - Key Action 2 - Capacity Building in the Field of Youth Stand Against Drugs SADs Club Kiwanis, Vaslui Colegiul Naţional Ienachiţă Văcărescu Organizaţii partenere: 1. Terram Pacis, Tromso, Norvegia

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ I ANALIZA ACŢIUNILOR DE PREVENIRE 1. ACTIVITATEA DE AVIZARE - AUTORIZAR

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ I ANALIZA ACŢIUNILOR DE PREVENIRE 1. ACTIVITATEA DE AVIZARE - AUTORIZAR ANALZA ACŢUNLOR DE PREVENRE 1. ACTVTATEA DE AVZARE - AUTORZARE 1.1 EVOLUŢA SOLCTĂRLOR DE AVZARE - AUTORZARE 14,678 1,485 8.8 % În perioada 01.01-1.05., specialiștii din cadrul inspecțiilor de prevenire

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA COLEGIUL NAŢIONAL EUDOXIU HURMUZACHI RĂDĂUŢI, Calea Bucovinei 5, Cod:725400,

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA COLEGIUL NAŢIONAL EUDOXIU HURMUZACHI RĂDĂUŢI, Calea Bucovinei 5, Cod:725400, MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA COLEGIUL NAŢIONAL EUDOXIU HURMUZACHI RĂDĂUŢI, Calea Bucovinei 5, Cod:725400, Tel: 0230/561522, Fax: 0230/566048 E-mail: churmuzachi

Mai mult

Prezentare

Prezentare Prezentare Parteneri: Descriere Eveniment expozitional organizat de ANAT in Timisoara, desfasurat pe parcursul a trei zile, 4 6 martie 2016, între orele 10:00 18:00 în incinta CRAFT Timisoara. Participanti:

Mai mult

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII PLAN OPERAŢIONAL AL FACULTĂŢII DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII pentru anul

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII PLAN OPERAŢIONAL AL FACULTĂŢII DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII pentru anul UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII PLAN OPERAŢIONAL AL FACULTĂŢII DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII pentru anul 2014 1. Obiective şi acţiuni specifice privind managementul

Mai mult

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr ORDIN nr. 5.550 din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,

Mai mult

CABINET MINISTRU ORDIN privind structura anului şcolar În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu mod

CABINET MINISTRU ORDIN privind structura anului şcolar În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu mod CABINET MINISTRU ORDIN privind structura anului şcolar 2015 2016 În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor

Mai mult

1. ÎNVĂŢĂMÂNT Obiectiv 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de stu

1. ÎNVĂŢĂMÂNT Obiectiv 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de stu 1. ÎNVĂŢĂMÂNT 1. Autorizarea și acreditarea unor noi programe de studiu nivel licență și master 2. Evaluarea periodică a unor programe de studiu nivel licență și master PLANUL OPERAŢIONAL AL FACULTĂȚII

Mai mult

Prezentare

Prezentare Târgul de Turism Vacanța 2018 2-4 martie 2018, CRAFT Timișoara -prezentare expozanți- Organizatori: Partener: Cel mai mare târg de turism din vestul țării 2018 ediția cu numărul 5 Cifrele anilor trecuți:

Mai mult

PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ 1. Introducere Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare Prezentul Regulament stabile

PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ 1. Introducere Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare Prezentul Regulament stabile PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE EUROPEANĂ 1. Introducere Metodologie de desfăşurare şi Regulament de înscriere şi participare Prezentul Regulament stabilește condițiile de înscriere şi participare la cea de-a

Mai mult

Microsoft Word _Clarificari DO achizitie agentie publicitate.doc

Microsoft Word _Clarificari DO achizitie agentie publicitate.doc Nr. 110-P din data de 07.02.2011 Clarificare la Documentatia pentru ofertanti Data publicarii clarificarii: 07.02.2011 Asociatia Brokerilor anunta urmatoarele clarificari privind: Documentatia pentru ofertanti,

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR 2017-2018 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector școlar general, Prof. dr. Viorel STAN Nr. crt. Funcţia

Mai mult

Regulamentul concursului I. Argument Proiectul Români şi românitate în afara graniţelor ţării - destin şi dăinuire se adresează atât elevilor și profe

Regulamentul concursului I. Argument Proiectul Români şi românitate în afara graniţelor ţării - destin şi dăinuire se adresează atât elevilor și profe Regulamentul concursului I. Argument Proiectul Români şi românitate în afara graniţelor ţării - destin şi dăinuire se adresează atât elevilor și profesorilor din ţară, cât şi celor din comunităţilor româneşti

Mai mult

Inspectoratul Școlar Județean CLUJ

Inspectoratul Școlar Județean CLUJ Casa Corpului Didactic Cluj Activitatea metodică a responsabililor cu dezvoltarea profesională Noiembrie 2018 Tematica întâlnirii - Statistica participării la programele de formare pentru anul școlar 2017-2018

Mai mult

Aprobat de Senatul universitar în ședința din prin Hotărârea nr. 47 din PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂȚII EUROPENE "DRĂGAN" DI

Aprobat de Senatul universitar în ședința din prin Hotărârea nr. 47 din PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂȚII EUROPENE DRĂGAN DI Aprobat de Senatul universitar în ședința din 28.09.2018 prin Hotărârea nr. 47 din 28.09.2018 PLANUL OPERAŢIONAL AL UNIVERSITĂȚII EUROPENE "DRĂGAN" DIN LUGOJ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018/ 1 1. MANAGEMENT

Mai mult

Microsoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx

Microsoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx Tel./Fax : 0250/840815, e mail: primarialacusteni@yahoo.com www.lacusteni.ro ------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Nr. 1190/31.03.2017

Mai mult

Microsoft Word - Plan managerial anual scolar

Microsoft Word - Plan managerial anual scolar ȘCOALA GENERALĂ GRIGORE SILAȘI BECLEAN PLAN MANAGERIAL ANUL ŞCOLAR 2011-2012 Director: Rus Vasile Gabriel 1. BAZA CONCEPTUALĂ. Acest Plan Managerial este conceput în conformitate cu următoarele acte normative:

Mai mult

ŞTIU ŞI APLIC

ŞTIU ŞI APLIC COLEGIUL TEHNIC GHEORGHE ASACHI IAȘI LIC TEO / LIC VOC / LIC TEH / PROF / STAGII /POS str. SĂRĂRIE nr. 189, cod poștal 700451 www.colegiulasachi.ro 0232275980 / 0232210242 secretariat_asachi@yahoo.com

Mai mult

PLAN DE PROMOVARE Varianta modificata anexa la Actul aditional nr. 2 Titlul proiectului: Retea de centre de sprijin pentru victimele violentei domesti

PLAN DE PROMOVARE Varianta modificata anexa la Actul aditional nr. 2 Titlul proiectului: Retea de centre de sprijin pentru victimele violentei domesti PLAN DE PROMOVARE Varianta modificata anexa la Actul aditional nr. 2 Titlul proiectului: Retea de centre de sprijin pentru victimele violentei domestice SOS violenta Aplicant: Fundatia de Sprijin a Varstnicilor

Mai mult

Anexa nr

Anexa  nr Nr. 26/S.S.P.P.P./ 17.01.2019 APROBAT, INSPECTOR GENERAL DE STAT Dantes Nicolae BRATU METODOLOGIE pentru derularea acţiunii nr. 4 din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2019 CAMPANIE

Mai mult

FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL COMISIA DE PROPAGANDA, PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA KARATE-ULUI TRADITIONAL (CPPD-KT) REGULAMENT DE ORGANIZARE SI

FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL COMISIA DE PROPAGANDA, PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA KARATE-ULUI TRADITIONAL (CPPD-KT) REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL COMISIA DE PROPAGANDA, PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA KARATE-ULUI TRADITIONAL (CPPD-KT) REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A ACTIVITATII COMISIEI DE PROPAGANDA, PROMOVAREA

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 sep

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 sep FIȘA DE (AUTO)EVALUARE A DIRECTORULUI DIN CADRUL CJRAE An școlar 2016-2017 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: 1 septembrie 2016-31 august 2017 Nr. crt. Funcţia managerială

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia

Hotărâre Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Hotărâre 179 2018-04-04 Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018,

Mai mult

Regulament intern CEAC 2010

Regulament intern CEAC 2010 REGULAMENTUL CADRU DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A COMISIEI PENTRU EVALUARE ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii Educaţiei

Mai mult

Microsoft Word - ProcesVerbal doc

Microsoft Word - ProcesVerbal doc DE ACORD, Subprefect GHEORGHE CIOBANU PROCES VERBAL Încheiat azi, 22 mai 2007 cu ocazia întâlnirii de lucru cu reprezentanţii unor instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale din judeţul Timiş,

Mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ martie 2014 PACHET COMPLEX DE PROMOVARE A TURISMULUI CULTURAL: CENTRUL ISTORIC ORADEA ARHITECTURĂ, CULTURĂ, LEGENDĂ. Punct şi de la

COMUNICAT DE PRESĂ martie 2014 PACHET COMPLEX DE PROMOVARE A TURISMULUI CULTURAL: CENTRUL ISTORIC ORADEA ARHITECTURĂ, CULTURĂ, LEGENDĂ. Punct şi de la COMUNICAT DE PRESĂ martie 2014 PACHET COMPLEX DE PROMOVARE A TURISMULUI CULTURAL: CENTRUL ISTORIC ORADEA ARHITECTURĂ, CULTURĂ, LEGENDĂ. Punct şi de la capăt Proiectul PACHET COMPLEX DE PROMOVARE A TURISMULUI

Mai mult

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA C E A C Liceul cu Program Sportiv Suceava An școlar - Avizat, Director, Prof. RADU IOAN Aprobat în CA în data de PLAN OPERAŢIONAL DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A CALITĂȚII Anul școlar - Nr. crt. Activități Tipul de

Mai mult

DECIZIE nr

DECIZIE nr DECIZIE nr. 308 din 26 martie 2019 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European Având în vedere dubla calitate a Consiliului

Mai mult

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723;

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa Calea Domnească nr. 127, Târgovişte - Dâmboviţa Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isjdb@isj-db.ro; WEB: www.isj-db.ro Nr. 2136/23.02. Aprobat, Inspector

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ METEŞ JUDEŢUL ALBA PLANUL OPERAŢIONAL a) ASIGURAREA UNEI PREGĂTIRI DE NIVEL RIDICAT ŞI CREAREA UNUI CLIMAT CARE SĂ MOTIVEZ

ŞCOALA GIMNAZIALĂ METEŞ JUDEŢUL ALBA PLANUL OPERAŢIONAL a) ASIGURAREA UNEI PREGĂTIRI DE NIVEL RIDICAT ŞI CREAREA UNUI CLIMAT CARE SĂ MOTIVEZ ŞCOALA GIMNAZIALĂ METEŞ JUDEŢUL ALBA PLANUL OPERAŢIONAL 2014-2015 a) ASIGURAREA UNEI PREGĂTIRI DE NIVEL RIDICAT ŞI CREAREA UNUI CLIMAT CARE SĂ MOTIVEZE ELEVII PENTRU A-ŞI DEZVOLTA POTENŢIALUL OBIECTIVE

Mai mult

Actele necesare pentru eliberarea licenței de emisie prin concurs și condițiile pentru prezentarea dosarelor de participare Condițiile pentru prezenta

Actele necesare pentru eliberarea licenței de emisie prin concurs și condițiile pentru prezentarea dosarelor de participare Condițiile pentru prezenta Actele necesare pentru eliberarea licenței de emisie prin concurs și condițiile pentru prezentarea dosarelor de participare Condițiile pentru prezentarea dosarelor de participare (nomenclatorul actelor

Mai mult

ANEXĂ la H.C.L.S. 6 nr. 4/ LA TEATRALE CU MATALE - proiect de prevenire a delincvenţei juvenile

ANEXĂ la H.C.L.S. 6 nr. 4/ LA TEATRALE CU MATALE - proiect de prevenire a delincvenţei juvenile ANEXĂ la H.C.L.S. 6 nr. 4/27.01.2011 LA TEATRALE CU MATALE - proiect de prevenire a delincvenţei juvenile 1. DESCRIERE I. PROIECTUL 1.1 Titlul La Teatrale cu Matale 1.2 Localizare: Bucureşti sector6 1.3

Mai mult

Anexa nr.3 Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al serviciului public de asistență socială la nivelul comunelor Art. 1 Serviciul public de

Anexa nr.3 Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al serviciului public de asistență socială la nivelul comunelor Art. 1 Serviciul public de Anexa nr.3 Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al serviciului public de asistență socială la nivelul comunelor Art. 1 Serviciul public de asistență socială este structura specializată în administrarea

Mai mult

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Directo

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Directo PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca. 2018 mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Director executiv Nr. 4 Ă din^-2- îlz 2018 ACORD DE COLABORARE

Mai mult

Indicatori principali în activitatea DGASPC Bihor - perioada ianuarie-martie 2013 I. Indicatori generali (la 31 martie 2013) Nr. angajaţi Nr. benefici

Indicatori principali în activitatea DGASPC Bihor - perioada ianuarie-martie 2013 I. Indicatori generali (la 31 martie 2013) Nr. angajaţi Nr. benefici Indicatori principali în activitatea DGASPC Bihor - perioada ianuarie-martie 2013 I. Indicatori generali (la 31 martie 2013) Nr. angajaţi Nr. beneficiari Nr. subunităţi operaţionale pt copii 14 1159,5

Mai mult

Program activitati SEM I

Program activitati  SEM I COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU PROGRAM DE ACTIVITATE SEMESTRUL I /2016 CURRICULUM Întocmirea raportului de analiză pentru anul scolar trecut Diseminarea Raportului Comisiei interne de evaluare si asigurare

Mai mult

ORAŞUL COPŞA MICĂ POLIŢIA LOCALĂ Aleea Castanilor, nr. 8 tel , fax. 0269/ website:

ORAŞUL COPŞA MICĂ POLIŢIA LOCALĂ Aleea Castanilor, nr. 8 tel , fax. 0269/ website: ORAŞUL COPŞA MICĂ POLIŢIA LOCALĂ Aleea Castanilor, nr. 8 tel. 0730584317, fax. 0269/840149 e-mail: primaria_copsa@birotec.ro website: www.copsa-mica.ro CF: 4406207 POLITIA LOCALA Ind. Dosar VIII/8 INFORMARE

Mai mult

Principalele atribuții ale funcțiilor publice vacante din fișa postului 1) Director executiv adjunct Ordine Publică coordonează activitatea personalul

Principalele atribuții ale funcțiilor publice vacante din fișa postului 1) Director executiv adjunct Ordine Publică coordonează activitatea personalul Principalele atribuții ale funcțiilor publice vacante din fișa postului 1) Director executiv adjunct Ordine Publică coordonează activitatea personalului din cadrul Serviciului Ordine Publică; analizează

Mai mult

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA ȘEDINȚA DE LUCRU A DIRECTORILOR

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA    ȘEDINȚA DE LUCRU A DIRECTORILOR INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA PREZENT! PROIECT DE PREVENIRE A ABSENTEISMULUI / ABANDONULUI ȘCOLAR 16 FEBRUARIE 2018 ORDIN MENCS NR. 5.079 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI-CADRU DE ORGANIZARE

Mai mult

Anexa 1 Nr. 1357/ ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOAN VLĂDUŢIU LUDUŞ, JUDEŢUL MUREŞ PLAN OPERAŢIONAL Anul şcolar Domenii funcţionale Obiective

Anexa 1 Nr. 1357/ ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOAN VLĂDUŢIU LUDUŞ, JUDEŢUL MUREŞ PLAN OPERAŢIONAL Anul şcolar Domenii funcţionale Obiective Anexa 1 Nr. 1357/12.10. ŞCOALA GIMNAZIALĂ IOAN VLĂDUŢIU LUDUŞ, JUDEŢUL MUREŞ PLAN OPERAŢIONAL Anul şcolar 2018 Domenii funcţionale Obiective specifice Acţiuni Compartiment responsabil Materiale Financiare

Mai mult

UNIVERSITATEA TEHNICA GHEORGHE ASACHI DIN IASI EDU TEHNIC FORMA PLUS Proiect cofinanţat de Fondul Social European prin PROGRAMUL OERAŢIONAL SECTORIAL

UNIVERSITATEA TEHNICA GHEORGHE ASACHI DIN IASI EDU TEHNIC FORMA PLUS Proiect cofinanţat de Fondul Social European prin PROGRAMUL OERAŢIONAL SECTORIAL EDU TEHNIC FORMA PLUS Proiect cofinanţat de Fondul Social European prin PROGRAMUL OERAŢIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR MANE 2007-2013 Numărul de referinţă al programului (CCI): 2007RO051PO001 Carieră

Mai mult

BRAŞOV

BRAŞOV Conducător ştiinţific, Conf. univ. dr. Voiculescu Elisabeta Absolvent, Faur (Comşa )Călina Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale PETSM Statisticile oficiale raportează

Mai mult

LOGO FIRMA (daca exista)

LOGO FIRMA (daca exista) Conferinţa de incheiere a proiectului CREŞTEREA NIVELULUI DE SECURITATE SOCIALĂ ÎN MUNICIPIUL HUŞI PRIN IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO Proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional

Mai mult

Regulament media - Futsal Introducere (1) Prezentul regulament se aplică cluburilor de futsal din România și are ca scop dezvoltarea și promovarea ace

Regulament media - Futsal Introducere (1) Prezentul regulament se aplică cluburilor de futsal din România și are ca scop dezvoltarea și promovarea ace Regulament media - Futsal Introducere (1) Prezentul regulament se aplică cluburilor de futsal din România și are ca scop dezvoltarea și promovarea acestui segment sportiv, precum și creșterea atractivității

Mai mult

Microsoft Word - ANUNT dir. adj. Sc. Dr. Tr. Severin.doc

Microsoft Word - ANUNT dir. adj. Sc. Dr. Tr. Severin.doc R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului

Mai mult

Fighting discrimination through art activities

Fighting discrimination through art activities Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Teatru Forum și Media advocacy factori ai schimbării atitudinii comunității față de persoanele cu dizabilități Lina Malcoci Manager comunicare Keystone

Mai mult

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Ex.nr. INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Nr. din INSPECŢIA DE PREVENIRE A N A L I Z A S T A T I S T I C Ă privind activităţile de prevenire şi intervenţiile

Mai mult

ȘCOALA GIMNAZIALĂ IBĂNEŞTI Loc.Ibăneşti, str.principală nr.80 Tel: / Fax: Cod fiscal

ȘCOALA GIMNAZIALĂ IBĂNEŞTI Loc.Ibăneşti, str.principală nr.80 Tel: / Fax: Cod fiscal ... din... Aprobat în Consiliul de administrație Din... Prezentat în Consiliul profesoral Din... Plan managerial semestrial prof. DAN INGRID DIRECTOR ȘCOALA GIMNAZIALĂ IBĂNEȘTI Anul şcolar - 2019 I. CURRICULUM

Mai mult

Microsoft Word - Metodologie recrutare, selectie si gestionare GT.docx

Microsoft Word - Metodologie recrutare, selectie si  gestionare GT.docx Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 Axa Prioritară 6. Educație și competențe Proiect: ELECTRONIC INTERNSHIPS Elemente Locale de Educație și Competențe Tehnice Readaptate la Ocupațiile și

Mai mult

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc AFTER SCHOOL SCOALA 71 IOVAN DUCICI Incepand cu anul scolar 2009-2010 Scoala cu clasele I-VIII nr. 71 Iovan Ducici, trece la functionarea intr-un singur schimb cu program intre orele 08 00 14 00. Acest

Mai mult

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA Autoritatea teritorială de ordine publică Nr din Dosar nr. I.2.8 INFORMAREA PREŞEDINTELUI AUTORITĂŢII TE

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA Autoritatea teritorială de ordine publică Nr din Dosar nr. I.2.8 INFORMAREA PREŞEDINTELUI AUTORITĂŢII TE CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA Autoritatea teritorială de ordine publică Nr. 31.222 din 19.04.2017 Dosar nr. I.2.8 INFORMAREA PREŞEDINTELUI AUTORITĂŢII TERITORIALE DE ORDINE PUBLICĂ ASUPRA EFICIENŢEI SERVICIULUI

Mai mult

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MON

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MON ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 31 mai 2012 Data intrarii

Mai mult

Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare B-dul Lucian Blaga nr. 64 Tel: 0261/ Fax:0361/ Operator de date personale în

Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare B-dul Lucian Blaga nr. 64 Tel: 0261/ Fax:0361/ Operator de date personale în Casa Asigurări Sănătate Satu B-dul Lucian Blaga nr. 64 Tel: 0261/706878 Fax:0361/408160 E-mail: cas@cassam.ro Operator date personale înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 299 PLAN DE INTEGRITATE A CASEI

Mai mult

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CENTRULUI DE CONSILIERE SI ORIENTARE IN CARIERA DIN ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CENTRULUI DE CONSILIERE SI ORIENTARE IN CARIERA DIN ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI Nr. înregistrare 3/CCOC / 17.01.2019 Aprobat în ședința Senatului ASE din 8 februarie 2019 PLANUL ACTIVITĂŢILOR CENTRULUI DE CONSILIERE ŞI ORIENTARE ÎN CARIERĂ DIN 2019 (1). Orientarea şi 1). Informarea,

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUNGA Tel: 0232/714296; Fax: 0232/ Nr. 101/ PLAN OP

MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUNGA Tel: 0232/714296; Fax: 0232/ Nr. 101/ PLAN OP MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUNGA Tel: 0232/714296; Fax: 0232/714296 E-mail: scoalastrunga@yahoo.com Nr. 101/05.03.2019 PLAN OPERAŢIONAL An şcolar 2018-2019 Semestrul al II-lea STRUNGA

Mai mult

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Ministerul Educaţiei şi Cercetării INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DOLJ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUCOVĂŢ CONCURS JUDEŢEAN DE ŞTIINŢE ROBERT BROWN Formular de aplicaţie proiect educativ judeţean Avizat, A. INFORMAȚII DESPRE APLICANT Insp.

Mai mult

Strategia CEAC

Strategia CEAC I. INTRODUCERE În conformitate cu prevederile legale privind asigurarea calităţii educaţiei, se constituie şi funcţionează Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii Educaţiei în Colegiul Tehnic

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CORNU HOTĂRÂRE privind stabilirea de măsuri pentru organizarea, coordonarea și sprijinirea activității echipei mobile la intervențiile de urgență în cazurile de violență domestică

Mai mult

INSPEC IA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNC NEAM Operator de date cu caracter personal, înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr INFORMATII DE

INSPEC IA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNC NEAM Operator de date cu caracter personal, înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr INFORMATII DE Operator de date cu caracter personal, înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3769 INFORMATII DE PRESA In perioada 01.10.2015-31.10.2015, activitatea Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt a avut ca

Mai mult

CONSILIUL JUDEŢEAN OLT APROB

CONSILIUL JUDEŢEAN OLT APROB ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN OLT Bd. A.I. Cuza - 4 -SLATINA-Judeţul Olt - Cod 230025 Tel : 0249 / 43.0.80-43..0-43.28.07 Fax : 43..22 H O T Ă R Â R E cu privire la: transformare posturi în statul de funcții

Mai mult

OMEN NR.4792/ ORGANIZARE SI DESF EXAMEN BACALAUREAT NATIONAL 2018

OMEN NR.4792/ ORGANIZARE SI DESF EXAMEN BACALAUREAT NATIONAL 2018 ANEXĂ MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ORDIN privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi

Mai mult

ROLUL EDUCAȚIEI NONFORMALE PRIVIND AS= ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ Corina Turcu, Colegiul Economic George Barițiu, Sibiu Educația nonformală este o nouă abo

ROLUL EDUCAȚIEI NONFORMALE PRIVIND AS= ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ Corina Turcu, Colegiul Economic George Barițiu, Sibiu Educația nonformală este o nouă abo ROLUL EDUCAȚIEI NONFORMALE PRIVIND AS= ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ Corina Turcu, Colegiul Economic George Barițiu, Sibiu Educația nonformală este o nouă abordare a învățării prin activități plăcute și motivante.

Mai mult

FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a

FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul a FIŞA POSTULUI DIRECTOR Unitate de învățământ gimnazial Funcția: Director Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: Şcoală gimnazială Studii: Anul absolvirii: Specialitatea: Vechime în învățământ: Gradul

Mai mult

ACORD DE PARTENERIAT

ACORD DE PARTENERIAT CONVENŢIE CADRU PRIVIND EFECTUAREA STAGIULUI DE PRACTICĂ AFERENT PROGRAMELOR DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ/MASTERAT Prezenta convenţie-cadru se încheie între: Instituţia de învăţământ superior Universitatea

Mai mult

Microsoft Word - Studiu privind efectul migratiei parintilor la munca in strainatate asupra copiilor ramasi acasa

Microsoft Word - Studiu privind efectul migratiei parintilor la munca in strainatate asupra copiilor ramasi acasa Studiu privind efectul migrației părinților la muncă în străinătate asupra copiilor rămași acasă Profesor învățământ primar Băcican Codruța Școala Gimnazială,,Virgil Iovănaș, Șofronea, Arad Fenomenul globalizării

Mai mult

Raport de activităţi 2006

Raport de activităţi 2006 RAPORT ANUAL 2006 I. Cine este şi pentru ce există Asociaţia PREVENTIS? Asociaţia PREVENTIS este o asociaţie cu personalitate juridică, fără scop patrimonial, neguvernamentală, apolitică, neaparţinând

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea participării Municipiului Craiova în calitate de partener al

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea participării Municipiului Craiova în calitate de partener al MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea participării Municipiului Craiova în calitate de partener al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, în vederea

Mai mult

Anexa nr Raport de evaluare a implementării Legii nr. 544/2001 Numele autorităţii sau instituţiei publice: Inspectoratul General pentru Situații

Anexa nr Raport de evaluare a implementării Legii nr. 544/2001 Numele autorităţii sau instituţiei publice: Inspectoratul General pentru Situații Anexa nr. 10 - Raport de evaluare a implementării Legii nr. 544/2001 Numele autorităţii sau instituţiei publice: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Elaborat F. P. Tohănean Gabriela Responsabil

Mai mult

RAPORT DE PROGRES privind implementarea Planului de acțiuni al MAI privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul Inspectoratului General al Pol

RAPORT DE PROGRES privind implementarea Planului de acțiuni al MAI privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul Inspectoratului General al Pol RAPORT DE PROGRES privind implementarea Planului de acțiuni al MAI privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul Inspectoratului General al Poliției (2017-2020) aprobat prin Ordinul nr. 387 din

Mai mult

Planificare operaţională – planuri manageriale

Planificare operaţională – planuri manageriale Planul managerial pentru anul şcolar 2012 2013 Planurile manageriale prezentate în continuare cuprind operaţionalizarea pentru cei patru ani şcolari vizaţi în proiectarea strategică a programelor propuse

Mai mult

MAPĂ CONSFĂTUIRI Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017)

MAPĂ CONSFĂTUIRI Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017) MAPĂ CONSFĂTUIRI 2017-2018 Ce putem învăța... învățându-l pe celălalt (C.Cucoș, 19 iunie 2017) PRIORITĂȚI ALE EDUCAȚIEI PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017-2018 * I. LA NIVEL NAŢIONAL și JUDEȚEAN Prezentarea planului

Mai mult

12.3. Anul şcolar 2014/ Formarea continuă a personalului didactic Obiective specifice 1) Stabilirea priorităţilor pentru anul curent (exprimate

12.3. Anul şcolar 2014/ Formarea continuă a personalului didactic Obiective specifice 1) Stabilirea priorităţilor pentru anul curent (exprimate 12.3. Anul şcolar 2014/2015 1. Formarea continuă a personalului didactic 1) Stabilirea priorităţilor pentru anul curent (exprimate în persoane şi domenii) în formarea continuă a personalului didactic şi

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ Inspectoratul General al Jandarmeriei Române NESECRET Exemplar unic Nr. Din 21.09.2016 A N U N Ţ În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind

Mai mult

Microsoft Word - plan managerial final.doc

Microsoft Word - plan managerial final.doc COLEGIUL TEHNIC DIMITRIE LEONIDA PLAN MANAGERIAL An şcolar 2006-2007 I. CURRICULUM Obiective strategice: - Adaptarea curricumului şcolar la nevoile de dezvoltare personală ale elevilor şi la cerinţele

Mai mult

RAPORT DE AUTOEVALUARE SEMESTRIALA AN ŞCOLAR UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME:Dobre Adri

RAPORT DE AUTOEVALUARE SEMESTRIALA AN ŞCOLAR UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME:Dobre Adri RAPORT DE AUTOEVALUARE SEMESTRIALA AN ŞCOLAR 2017-2018 UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT SF. ANA, Craiova NUME PRENUME:Dobre Adriana-Iulia VECHIME ÎNVĂTĂMÂNT: 2 ani, 2 luni si 9 zile

Mai mult

Planul operațional al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică în anul universitar Activitatea educațională Obiectiv Acțiune nivel p

Planul operațional al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică în anul universitar Activitatea educațională Obiectiv Acțiune nivel p Planul operațional al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică în anul universitar -2019 Pregătirea acțiunilor de întocmire și a dosarelor de autoevaluare pentru reacreditarea programelor de studii

Mai mult

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA PLAN OPERAŢIONAL PLAN OPERAŢIONAL AN ŞCOLAR ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA Ţ1: Prevenirea eşeculu

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA PLAN OPERAŢIONAL PLAN OPERAŢIONAL AN ŞCOLAR ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA Ţ1: Prevenirea eşeculu PLAN OPERAŢIONAL AN ŞCOLAR 2016-2017 Ţ1: Prevenirea eşecului şcolar şi creşterea performanţei elevilor prin reforma şi personalizarea procesului instructiv educativ Domeniul funcţional CURRICULUM Obiective

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului

Mai mult

FIŞA DE AUTOEVALUARE /EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar conform OMECTS nr.6

FIŞA DE AUTOEVALUARE /EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar conform OMECTS nr.6 FIŞA DE AUTOEVALUARE /EVALUARE în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar conform OMECTS nr.6143/2011 şi OMEN nr. 3597/2014 Numărul fişei postului...

Mai mult

Adevarul 18 august 2010 Raluca Grosescu a adus studiul comunismului în şcoli Proiectul educaţional coordonat de Raluca Grosescu, O istorie a comunismu

Adevarul 18 august 2010 Raluca Grosescu a adus studiul comunismului în şcoli Proiectul educaţional coordonat de Raluca Grosescu, O istorie a comunismu Adevarul 18 august 2010 Raluca Grosescu a adus studiul comunismului în şcoli Proiectul educaţional coordonat de Raluca Grosescu, O istorie a comunismului în România, prin care s-a introdus în şcoli cursul

Mai mult