FD - Comportamentul consumatorului
|
|
- Costin Manole
- 4 ani în urmă
- Vzualizari:
Transcriere
1 FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 InstituŃia de învăńământ superior Universitatea Spiru Haret 1.2 Facultatea ŞtiinŃe Economice 1.3 Departamentul ŞtiinŃe Economice 1.4 Domeniul de studii Marketing 1.5 Ciclul de studii LicenŃă 1.6 Programul de studii/ Calificarea Marketing 2. Date despre disciplină 2.1. Denumirea disciplinei Comportamentul consumatorului 2.2. Codul disciplinei L_SE/Mk/2/4/ Titular de curs Conf univ dr Gârdan Daniel 2.4. Titular de seminar Conf univ dr Gârdan Daniel 2.5. Anul de studii II 2.6. Semestrul Tipul de evaluare E 2.8. Regimul disciplinei DS 3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităńilor didactice) 3.1. Număr de ore pe 3 din care: Seminar/laborator: 1 săptămână 3.2. Curs 3.4. Total ore din planul 42 din care: Seminar/laborator: 14 de învăńământ 3.5. Curs DistribuŃia fondului de timp ore Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notińe 24 Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate şi 10 pe teren Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 20 Tutoriat 2 Examinări 2 Alte activităńi Total ore studiu 58 individual 3.8. Total ore pe semestru Numărul de credite 4 4. PrecondiŃii (acolo unde este cazul) 4.1. De curriculum Introducere în marketing 1 şi 2, Cercetări de marketing 1 şi De competenńe Operarea cu o serie de concepte de marketing de bază precum nevoi, dorinńe, tipologia cercetărilor de marketing, mediul de marketing, mix de marketing 5. CondiŃii (acolo unde este cazul) 5.1. De desfăşurare a Echipament informatic şi software pentru prezentări cursului, conexiune la internet 5.2. De desfăşurare a Echipament informatic şi software pentru prezentări
2 seminarului/laboratorului, materiale tipărite cu studii de caz, manual şi materiale bibliografice 6. CompetenŃele specifice acumulate CompetenŃe C3. Culegerea, analiza şi interpretarea informańiilor de profesionale marketing privind organizańia şi mediul său C6. Organizarea activităńilor de marketing în cadrul organizańiei 7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenńelor specifice acumulate) 7.1. Obiectivul general al disciplinei Cursul Comportamentul consumatorului are ca scop aprofundarea de către studenńi a cunoştinńelor necesare identificării elementelor fundamentale pentru înńelegerea şi modelarea comportamentului consumatorilor, determinării elementelor definitorii în formarea procesului decizional de cumpărare şi de consum şi identificării tuturor categoriilor de factori, atât exogeni cât şi endogeni, care influenńează comportamentul consumatorilor. Studierea disciplinei de comportamentul consumatorului este necesară pentru adaptarea mixului de marketing la segmentele de consumatori vizańi. 7.2 Obiectivele specifice Odată cu însuşirea nońiunilor din cursuri şi aprofundarea acestora, studenńii vor dobândi capabilităńi în ceea ce priveşte: aprofundarea problematicii cercetării comportamentului consumatorului; aprofundarea conceptelor specifice analizei serviciilor şi produselor din perspectiva procesului decizional de cumpărare şi al comportamentului manifest al consumatorilor; dezvoltarea abilităńilor necesare integrării rezultatelor studiilor comportamentale în strategia de marketing a unei organizańii; operańionalizarea studiilor comportamentale în vederea identificării modalităńilor optime de fidelizare a consumatorilor. 8. ConŃinuturi 8.1. Curs Metode de predare ObservaŃii Concepte fundamentale în studiul comportamentului consumatorului Conceptul de comportament al consumatorului Procese specifice comportamentului consumatorului Modelarea comportamentului consumatorului, Studiul de caz Factori de influenńă privind comportamentul consumatorului. ConŃinutul procesului decizional de cumpărare Factori cu influenńă directă Factori de natură endogenă
3 Factori de natură exogenă Etapele procesului decizional Tipologia deciziilor de cumpărare Cercetarea comportamentului consumatoruluicoordonate globale şi modalităńi practice Studierea comportamentului consumatorului în contextul globalizării producńiei şi consumului Obiective urmărite în proiectarea şi realizarea studiilor comportamentale Studierea comportamentului consumatorului în mediul concurenńial Abordări calitative şi cantitative ale studierii comportamentului consumatorului PosibilităŃi şi limite ale studierii comportamentului consumatorului Comportamentul consumatorului de servicii conńinutul şi caracteristicile serviciilor ParticularităŃi ale comportamentului consumatorului de servicii Procesul decizional în achizińionarea serviciilor Comportamentul consumatorului de bunuri fizice ConŃinutul şi caracteristicile bunurilor fizice ParticularităŃi ale comportamentului consumatorului de bunuri fizice Procesul decizional în achizińionarea bunurilor fizice Comportamentul consumatorului organizańii ParticularităŃi ale comportamentului consumatorului organizańii Modelul decizional pentru consumatorul organizańii Optimizarea satisfacńiei consumatorilor organizańii AplicaŃii practice privind rezultatele studiilor comportamentale Fundamentarea deciziilor de marketing privind segmentarea şi tipologia pieńei Analiza de sistem în marketing şi integrarea studiilor comportamentale Modelarea pieńei Fundamentarea strategiilor de fidelizare Tehnicile de marketing relańional modalităńi practice de optimizare a comportamentului consumatorului ConŃinutul şi evoluńia marketingului relańional Procesele specifice tehnicilor de marketing relańional Integrarea tehnicilor de marketing relańional în, Studiul de caz, Studiul de caz
4 strategia de marketing a organizańiilor Bibliografie 1. Gârdan Daniel, Note de curs în platforma Blackboard. 2. Epuran Gheorghe, Gârdan Daniel Adrian, Gârdan Iuliana Petronela, Bumbaș Flori, Hedonic value of clothing products, Industria Textilă, ISSN , vol. 66, nr. 3, 2015, p , indexed: ISI Thomson Reuters. 3. Gârdan Daniel Adrian, Orzan Gheorghe, Geangu Iuliana Petronela, Implication of employee s motivation and loyalty regarding customer loyalty in retail activity context, Proceedings of International Conference Marketing from information to decision 5th Edition, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de ŞtiinŃe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj-Napoca, editura SC Roprint SRL, Cluj-Napoca, octombrie 2012, pp , ISSN-L: Gârdan Daniel Adrian, The new perspectives in relationship marketing conceptualization, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, Vol. 2(11), issue 4, 2011, pp. 81-9, ISSN: Blythe Jim, Comportamentul consumatorului, Editura Teora, Bucureşti, Cătoiu Iacob, Teodorescu Nicolae, Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică, Editura Economică, Bucureşti, Guéguen Nicolas, Psihologia consumatorului factorii care ne influenńează comportamentul de consum, Editura Polirom, Iliescu Dragoş, Psihologia reclamei şi a consumatorului, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, William L. Wilkie, Consumer behavior, edińia a 2-a, Editura John Wiley & Sons, New York, Seminar/laborator Metode de predare ObservaŃii 1. Portretul robot al consumatorului contemporan Brainstorming, studii de 2. ParticularităŃi în fundamentarea studiilor comportamentale impactul cercetărilor de marketing calitative 3. Procesul decizional de cumpărare pentru bunurile fizice și procesul decizional de cumpărare pentru servicii 4. Procesul decizional de cumpărare pentru organizańii 5. Implementarea studiului comportamentului consumatorului în activitatea unei organizańii 6. ParticularităŃile comportamentului consumatorului de bunuri fizice şi ale consumatorului organizańie 7. Dezvoltarea unei strategii de marketing caz, discuńii, referat Studii de caz, discuńii Joc de rol, dezbaterea, exemplificarea, Proiect Studiul de caz, dezbaterea, jocul de rol Studiul de caz, dezbaterea Studii de caz, brainstorming Studii de caz, tehnica acvariului relańional în cadrul unei organizańii Bibliografie 1. Cătoiu Iacob, Teodorescu Nicolae, Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică, Editura Economică, Bucureşti, Philip Kotler, Gary Armstrong, John Saunders, Veronica Wong, Principles of marketing, Editura Pearson Education Limited, London, Epure Manuela, Gârdan Daniel Adrian, Geangu Iuliana Petronela, Gudei Simona Corina, Cercetări de marketing. Teorie, aplicańii, probleme de rezolvat, întrebări de autoevaluare, Editura FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 2006.
5 4. Doole, Isabel; Lancaster, Peter; Lowe, Robin (eds), Understanding and managing customers, Pearson Education Limited, Harlow, Cătoiu Iacob, Gârdan Daniel Adrian, Research regarding efficiency of mobile marketing techniques used for loyalty programs dedicated to mobile services young users on the Romanian market, 2nd European Marketing Academy (EMAC) Regional Conference, Conference Proceedings Marketing Theory Challenges in Emerging Societies, UniversităŃii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, septembrie 2011, pp , ISBN: Orzan Gheorghe, Gârdan Daniel Adrian, Geangu Iuliana Petronela, Bumbaş Flori, The impact of textile products customer retention on the buying decision process, Industria textilă, vol. 61, nr. 5, 2010, Editura CERTEX - Institutul NaŃional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, pp , ISSN , Cotata CNCSIS A, Indexat BDI - ISI-Thompson. 7. Cătoiu Iacob, Gârdan Daniel Adrian, Marketing research regarding business type customer loyalty for noncarbonated beverages on the romanian market, Proceedings of International Conference Marketing from information to decision 3rd Edition, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de ŞtiinŃe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Cluj- Napoca, 29 octombrie 2010, Editura SC Roprint SRL, Cluj-Napoca, pp , ISSN: Gârdan Daniel Adrian, Gârdan (Geangu) Iuliana Petronela, The social and economic factors influence upon the healthcare services consumers behavior, Annals of Spiru Haret University, Economic Series, vol. 6(15), issue 2, 2015, pp , ISSN: Coroborarea conńinuturilor disciplinei cu aşteptările reprezentanńilor comunităńii epistemice, asociańiilor profesionale şi angajatorilor reprezentativi din domeniul aferent programului RelevanŃa cursului pentru comunitatea epistemică, asociańiile profesionale, angajatori este dată de atingerea obiectivelor privind însuşirea de către studenńi a capacităńii de analiză a comportamentului consumatorilor, a capacităńii de integrare a rezultatelor studiilor comportamentale în fundamentarea mixului de marketing al unei organizańii. De asemenea, se doreşte o adaptare dinamică a conńinuturilor de predare prin organizarea a minimum trei workshop-uri comune cu reprezentanńi din eşalonul managerial al unor companii care au implementat programe de fidelizare a consumatorilor sau management al relańiei cu consumatorii (CRM) şi reprezentanńi ai unor firme de cercetări de marketing cu experienńă în implementarea studiilor comportamentale pe piańa din România. 10. Evaluare Tip activitate Criterii de evaluare Curs Însuşirea nońiunilor de bază prezentate la curs Seminar/laborator Implicarea în pregătirea şi discutarea problemelor, în rezolvarea studiilor de caz şi a referatului şi a proiectului ales Standard minim de performanńă Metode de evaluare Weight în the final grade Examen scris 80% Teste de evaluare pe parcurs Evaluarea răspunsurilor la întrebările din timpul dezbaterilor, a rezolvărilor propuse pentru studiile de caz şi realizarea proiectului 20%
6 - Cunoaşterea nońiunilor elementare la disciplina comportamentul consumatorului. - Promovarea examenului final cu minimum nota 5 (ceea ce presupune răspunsul corect pentru jumătate din întrebările aferente examenului scris). Data completării: Semnătura titularului de curs, Semnătura titularului de seminar, Conf. univ. dr. Gardan Daniel Conf. univ. dr. Gardan Daniel Data avizării în departament, Semnătura directorului de departament, Prof. univ. dr. Ionescu Luminita
7
FD Publicitate si promovarea vanzarilor
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Spiru Haret 1.2. Facultatea Ştiinţe Economice 1.3. Departamentul Ştiinţe Economice 1.4. Domeniul de studii Marketing
Mai multFD Marketing_CIG
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai mult13.1_Sisteme_informatice_financiar_contabile_comparate_2014
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.InstituŃia de învăńământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai mult1Managementul_investitiilor_Iatagan
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.InstituŃia de învăńământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multMicrosoft Word - Fisa noua dpp-12.doc
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE DEPARTAMENTUL STUDII INTERNAłIONALE ŞI ISTORIE CONTEMPORANĂ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 InstituŃia de învăńământ
Mai multFD Cercetari de marketing_ _
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Spiru Haret 1.2. Facultatea Ştiinţe Economice 1.3. Departamentul Ştiinţe Economice 1.4. Domeniul de studii Marketing
Mai multMicrosoft Word - METODE Master 2014.docx
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 InstituŃia de învăńământ UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI superior 1.2 Facultatea ISTORIE SI FILOSOFIE 1.3 Departamentul FILOSOFIE 1.4 Domeniul de studii FILOSOFIE
Mai multFIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multMicrosoft Word - Fisa disciplinei IMM An I, Jur, CRP
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.InstituŃia de învăńământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multFIȘA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Lucian Blaga din Sibiu 1.2 Facultatea / Departamentul Facultatea de Ştiinţe Economice 1.3 Catedra Management,
Mai multFD Informatica
1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior FIŞA DISCIPLINEI Universitatea Spiru Haret, Bucureşti 1.2. Facultatea Ştiinţe Economice 1.3. Departamentul Ştiinţe Economice 1.4. Domeniul
Mai multMicrosoft Word - European Security and the issues of national and ethnic minorities.doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 InstituŃia de învăńământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Studii Istorie şi Filosofie 1.3 Departamentul Studii InternaŃionale şi
Mai multMicrosoft Word - Fisa-Informatica-CH-2014.doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. InstituŃia de învăńământ superior Universitatea din Bucureşti 1.2. Facultatea Facultatea de Chimie 1.3. Departamentul Departamentul de Chimie Fizică 1.4. Domeniul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de st
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea UNIVERSITATEA
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai mult12_Comportament_organizational
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL STUDII EUROPENE ŞI GUVERNANŢĂ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date desp
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL STUDII EUROPENE ŞI GUVERNANŢĂ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de st
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multFIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de
FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării 1.3
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei 1.3 Departamentul Departamentul
Mai mult15.1_FD_Sisteme informatice financiar contabile comparate_
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei 1.3 Departamentul Ştiinţe
Mai multMicrosoft Word - FD_AA_An2 Sem II_Cerc. de mk doc
UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE STIINTE CONOMICE BLAJ FIŞA DISCIPLINEI Universitatea UNIVERSITATEA SPIRU HARET Facultatea FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE BLAJ Specializarea ADMINISTRAREA AFACERILOR
Mai multMicrosoft Word - Rusz_Lb_Izv_maghiara_1.docx
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 InstituŃia de învăńământ Universitatea Babes-Bolyai superior 1.2 Facultatea Istorie şi Filozofie 1.3 Departamentul Istorie, linia maghiara 1.4 Domeniul de studii
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Științe Politice, Administrative și ale Comunicării 1.3 Departamentul
Mai multFisa disciplinei Marketing , IE
FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multFD Contab gestiune CIG
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea SPIRU HARET 1.2. Facultatea Ştiinţe Economice, Bucureşti 1.3. Departamentul Ştiinţe Economice, Bucureşti 1.4.
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Mai multFD - Semiotica si limb ec_MRPAx
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.InstituŃia de învăńământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie/ Psihologie clinică
Mai multROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru a
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE FIŞA DISCIPLINEI în conformitate cu planul de învățământ valabil pentru anul 2017-2018 1. Date despre program 1.1. Instituţia
Mai multContabilitate manageriala si gestiune fiscala
1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea 2.Date despre disciplină 2.1.Denumirea
Mai multMicrosoft Word - Proiectarea curriculara a domeniilor de continut din învatamântul prescolar _2017.doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei 1.3 Departamentul Ştiinţe
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Ştiinţe
Mai multROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL Relaţii internaţionale şi studii germane FIŞA DISCIPLINEI 1
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL Relaţii internaţionale şi studii germane FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multFD_CIG_II_01_Contabilitate financiara curenta
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI 1.2 Facultatea/Departamentul FACULTATEA DE GEOGRAFIE 1.3 Catedra DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE UMANĂ
Mai mult13 FD DEFECTOLOGIE RO
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Admin
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul Administrarea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA superior 1.2 Facultatea PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI 1.3 Departamentul PSIHOLOGIE 1.4 Domeniul
Mai mult.. FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR.. DEPARTAMENTUL CONTABILITATE ȘI AUDIT FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţi
FIŞA DISCIPLINEI 1 Date despre program 11 Instituţia de învăţământ superior Universitatea de Vest din Timişoara 12 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor 13 Departamentul Departamentul
Mai multCrowdfunding si crowdsourcing
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI superior 1.2 Facultatea FACULTATEA DE ŞTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII 1.3 Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea UNIVERSITATEA
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca 1.2 Facultatea Facultatea de Științe Politice, Administrative şi ale Comunicării 1.3
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea / Departamentu
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea / Departamentul FEAA / Departamentul Economie și Relații Internaționale
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de st
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea UNIVERSITATEA
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Admin
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul Economie 1.4
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI An universitar 2018-2019 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia 1.2. Facultatea de Ştiinţe Economice 1.3. Departamentul de Administrarea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educ
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie/ Psihologie Clinică
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Mate
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Matematica si Informatica 1.3 Departamentul De Matematica
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de
Mai multMicrosoft Word - Fisa disciplinei Istoria pedagogiei romanesti.doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei 1.3 Departamentul Departamentul
Mai multMicrosoft Word - FD_dr_adm_BercuAM.docx
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multA TANTÁRGY ADATLAPJA
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI superior 1.2 Facultatea FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII 1.3 Departamentul
Mai multMicrosoft Word - Introd-st-vietii.docx
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Biologie si Geologie 1.3 Departamentul Taxonomie si Ecologie 1.4 Domeniul
Mai multFIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de
FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Admin
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul Economie 1.4
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea / Departamentu
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea / Departamentul FEAA / Departamentul Economie și Relații Internaționale
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie Facultatea de Ştiinţe Economice 1.3. Departa
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie 1918 1.2. Facultatea de Ştiinţe Economice 1.3. Departamentul de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Mai mult6. Managementul comparat
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea UNIVERSITATEA
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Admin
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul Administrarea
Mai multMicrosoft Word - 6 FD_Informatica SGBD II CIG 2017.doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii 1.6.Programul de studii/calificarea Universitatea
Mai multFIŞA DISCIPLINEI Anul universitar Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș-Bolyai 1.2. Facultatea F
FIŞA DISCIPLINEI Anul universitar 2018-2019 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeș-Bolyai 1.2. Facultatea Facultatea de Business 1.3. Departamentul Business 1.4.
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştii
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Ştiinţele educaţiei
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie 1918 1.2. Facultatea de Drept și Științe Sociale 1.3. Departamentul de Drept 1.4. Domeniul de studii Științe
Mai multMicrosoft Word - Fisa disciplinei Instruire asistata de calculator.doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei 1.3 Departamentul Ştiinţe
Mai multFIŞA DISCIPLINEI/PROGRAMA ANALITICA 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA SPIRU HARET 1.2. Facultatea PSIHOLOGIE
FIŞA DISCIPLINEI/PROGRAMA ANALITICA 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA SPIRU HARET 1.2. Facultatea PSIHOLOGIE ŞI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI, BRAȘOV 1.3. Departamentul
Mai multMicrosoft Word - matem_aplicate in Economie aa FD Bala.doc
FIŞA DISCIPLINEI ANUL UNIVERSITAR 05-06. DATE DESPRE PROGRAM. Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA. Facultatea Economie și Administrarea Afacerilor.3 Departamentul Management, Marketing
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
Competenţe transversale Competenţe profesionale FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior 1.2.Facultatea 1.3.Departamentul 1.4.Domeniul de studii 1.5.Ciclul de studii
Mai multFD_UG_N_50_TD(MCN)
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunarea de Jos Galati 1.2 Facultatea / Departamentul Arhitectura Navala/Structuri Navale 1.3 Catedra Structuri
Mai multROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FIŞA DISCIPLINEI FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL Relaţii internaţionale şi studii germane 1
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FIŞA DISCIPLINEI FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL Relaţii internaţionale şi studii germane 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educ
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Psihologie 1.4 Domeniul de
Mai multFişa disciplinei FIŞA DISCIPLINEI: Comunicare în afaceri (limba franceză) 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea B
Fişa disciplinei FIŞA DISCIPLINEI: Comunicare în afaceri (limba franceză) 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţe Economice
Mai multFIŞA DISCIPLINEI
FIȘA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţămînt Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia 1.2. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale 1.3. Departamentul de Ştiinţe Sociale 1.4.
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Matematică şi Info
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca 1.2 Facultatea Matematică şi Informatică 1.3 Departamentul Informatică 1.4 Domeniul
Mai mult2. Date despre disciplină FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Fa
2. Date despre disciplină FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 1.2 Facultatea Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Mate
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Matematică şi Informatică 1.3 Departamentul Departamentul
Mai multFinantarea si creditarea proiectelor de dezvoltare
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1.Instituţia de învăţământ superior Universitatea SPIRU HARET 1.2.Facultatea Ştiinţe Economice Bucureşti 1.3.Departamentul Ştiinţe Economice 1.4.Domeniul de studii
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMISOARA 1.2 Facultatea DE ECONOMIE SI DE ADM
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMISOARA 1.2 Facultatea DE ECONOMIE SI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR (FEAA) 1.3 Departamentul MANAGEMENT
Mai multROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL STUDII EUROPENE ŞI GUVERNANŢĂ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date desp
ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE STUDII EUROPENE DEPARTAMENTUL STUDII EUROPENE ŞI GUVERNANŢĂ FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1. Instituţia de învăţământ superior Universitatea
Mai multMicrosoft Word - Draghici_Logica_predicatelor.docx
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 InstituŃia de învăńământ UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA superior 1.2 Facultatea FACULTATEA DE ISTORIE SI FILOSOFIE 1.3 Departamentul DEPARTAMENTUL DE
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea / Departamentu
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași 1.2 Facultatea / Departamentul FEAA / Departamentul Economie și Relații Internaționale
Mai multMicrosoft Word - PMR4114.Ideidoctr.st.ed..doc
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca superior 1.2 Facultatea Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei 1.3 Departamentul Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1. Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1. Departamentul
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor 1.3 Departamentul
Mai multANEXA nr
FIŞA DISCIPLINEI ANEXA nr. 3 la metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior SNSPA 1.2 Facultatea / Departamentul FACULTATEA DE MANAGEMENT 1.3 Catedra DEPARTAMENTUL DE MANAGEMENT
Mai multFIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de
FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 1.2 Facultatea Facultatea de Filosofie şi Stiinţe Social-Politice 1.3 Departamentul

Mai mult