Microsoft Word - regulament finantare cultura scrisa2.doc

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Microsoft Word - regulament finantare cultura scrisa2.doc"

Transcriere

1 ANEXA 1 Regulament referitor la procedura şi criteriile de evaluare, selecţie şi finanţare a proiectelor din domeniul culturii scrise I. Dispoziţii generale Art. 1 Municipiul Iaşi acordă finanţare nerambursabilă pentru proiectele din domeniul culturii scrise în conformitate cu prevederile Legii 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise şi cu cele ale Legii 350/2005 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor de interes general. Art. 2 Finanţarea nerambursabilă se acordă în urma parcurgerii unei proceduri de evaluare şi selecţie a ofertelor editoriale sau redacţionale, pe bază de contract de finanţare. Art. 3 (1) Evaluarea, selecţia şi nivelul de finanţare sunt stabilite de către Comisia de Evaluare şi Selecţie, numită în continuare comisia, special constituită în acest sens. (2) Constituirea şi componenţa Comisiei de Evaluare şi Selecţie se face prin dispoziţia ordonatorului principal de credite. (3) Modificarea componenţei comisiei se operează numai în urma emiterii unei noi dispoziţii a Primarului Municipiului Iaşi. Art. 4 (1) Membrii comisiei vor semna o declaraţie de imparţialitate din care să reiasă că aceştia nu sunt rude până la gradul al II-lea cu solicitanţii şi nu au interes patrimonial şi nepatrimonial relativ la cererile de acordare a finanţării nerambursabilă. (2) Declaraţia de imparţialitate este prezentată în Anexa III a prezentului regulament şi face parte integrantă din acesta. Art. 5 (1) Evaluarea şi selectarea proiectelor din domeniul culturii scrise care vor fi admise spre finanţare nerambursabilă de la bugetul local se face în cadrul unor şedinţe de evaluare ale comisiei constituite de municipalitate.

2 (2) Şedinţele de evaluare ale comisiei sunt publice, conform art. 5 din Legea 350/2005. (3) La şedinţele de evaluare, membrii comisiei pot invita în calitate de consultanţi reprezentanţi ai departamentelor de resort din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, oameni de cultură din Iaşi, sau alte persoane avizate în domeniu. (4) Membrii comisiei vor analiza proiectele propuse spre finanţare nerambursabilă pe baza grilei de evaluare din Anexa II a regulamentului de faţă. (5) Şedinţele de evaluare a proiectelor vor fi consemnate într-un proces verbal de şedinţă, care va fi arhivat la departamentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. II. Evaluarea ofertelor Art. 6 (1) Pentru ca o ofertă editorială să fie considerată eligibilă spre finanţare nerambursabilă, proiectul aferent acesteia trebuie să cumuleze cel puţin 60 de puncte din 100 maxim posibile, conform grilei de evaluare. (2) Grilele de evaluare vor fi semnate de fiecare dintre membrii comisiei în parte şi vor fi arhivate la departamentul de resort din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. (3) Nivelul de finanţare se stabileşte pe baza bugetului propus de solicitant, a costurilor eligibile şi se aprobă prin vot, cu majoritatea simplă a membrilor Comisiei de Evaluare şi Selecţie. (4) Finanţarea proiectelor din domeniul culturii scrise se face în limita fondurilor bugetare alocate acestui capitol. Art. 7 (1) Solicitanţii consideraţi eligibili pentru această linie de finanţare sunt următorii: a) edituri; b) redacţii legal constituite; c) asociaţii sau fundaţii culturale, sau alte tipuri de persoane juridice fără scop patrimonial care au prevăzută în documentele statutare activitatea de editare de publicaţii; (2) Solicitanţii care fac parte din categoriile menţionate la art. 7, alin. (1), trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:

3 a) să aibă sediul în municipiul Iaşi şi să desfăşoare activităţile de editare şi tipărire în municipiul Iaşi (distribuţia se poate face atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional); b) să dea dovadă de capacitate managerială în domeniu (persoane cu experienţă în domeniu, componenţă redacţională relevantă, referenţi culturali, tehnici sau ştiinţifici recunoscuţi etc.); c) pot demonstra capacitate de gestiune financiară (surse de co-finanţare, proiecte similare ca indicatori financiari, persoane cu experienţă specifică în echipa de implementare financiară a proiectului); d) să aibă statut juridic şi financiar valid şi actual; e) să fi beneficiat de cel mult o finanţare nerambursabilă de la bugetul local în decursul aceluiaşi an calendaristic; nivelul maxim cumulat al sumelor solicitate de la Consiliul Local Iaşi nu poate depăşi 1/3 din fondul total alocat pentru cultura scrisă; f) să depună declaraţia de imparţialitate prevăzută la Anexa IV a prezentului regulament; g) să înainteze declaraţia pe propria răspundere prevăzută la Anexa V a prezentului regulament. (3) Nu sunt eligibili următorii solicitanţi: a) nu se încadrează la una sau mai multe dintre prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din prezentul regulament; b) sunt în stare de insolvabilitate sau pe cale de lichidare, au activităţile administrate de către tribunal, au activitatea suspendată, sunt subiectul unor acţiuni în justiţie referitoare la situaţia de mai sus, sau sunt în orice situaţie analogă provenind dintr-o procedură similară prevăzută în legislaţia naţională şi reglementările în vigoare; c) nu au plătit obligaţiile către bugetul consolidat al statului; d) nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată la bugetul local;

4 e) au suferit condamnări definitive pentru o infracţiune privind conduita profesională de către o instanţă judecătorească împotriva căreia nici un apel nu mai este posibil; f) se fac vinovaţi de grave greşeli profesionale sau de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale într-un alt contract de finanţare nerambursabilă, fapte pe care Comisia de Evaluare şi Selecţie le poate dovedi; g) sunt subiectul unei judecăţi de tip fraudă, corupţie, implicare în organizaţii criminale sau orice alte activităţi ilegale, sau au fost găsiţi vinovaţi în urma unui astfel de proces; h) au depus documente falsificate sau au dat în scris declaraţii false, dintre cele prevăzute în documentaţia de finanţare nerambursabilă; i) sunt subiectul unui conflict de interese demonstrabil. Art. 8 (1) Sunt eligibile spre finanţare nerambursabilă cărţile, revistele sau alte tipuri de publicaţii (suplimente literare sau ştiinţifice, fanzine, periodice, cataloage etc.) având caracter literar artistic sau tehnico ştiinţific, editate pe orice tip de suport, în conformitate cu prevederile art. (1), alin. (2) din Legea 186/2003; (2) Nu sunt eligibile următoarele tipuri de publicaţii: a) ziare sau publicaţii cu caracter informativ general, tipărituri de informare publicitară; b) publicaţii sportive, de decoraţiuni interioare sau de modă; c) tipărituri de informare din domeniul radiodifuziunii sau televiziunii; d) almanahuri, horoscoape, calendare, publicaţii de rebus, şah, scrrable etc.; e) publicaţii cu caracter pornografic sau orice alte tipuri de tipărituri ce promovează obscenitatea;

5 f) publicaţii cu caracter ideologic sau politic (exemplu: periodicele partidelor politice, publicaţiile care au ca scop prozelitismul religios ori care promovează practici oculte etc.); g) orice alt tip de publicaţie, cotidian sau periodic, care nu se încadrează la prevederile art. 8, alin. (1). Art. 9 (1) Costurile eligibile sunt următoarele: a) costuri de culegere, tehnoredactare, machetare şi design, corectură; b) costuri de supervizare (referenţi sau consultanţi literari, ştiinţifici etc.); c) consumabile specifice activităţii de editare (hârtie, cartuş imprimantă, suporturi magnetice sau optice pentru transportul informaţiei etc.); d) costuri tipografice; e) plata drepturilor de autor. (2) Orice alt cost ce nu se încadrează la vreuna dintre categoriile menţionate la art. 9, alin (1) este considerat ca fiind neeligibil şi nu poate fi suportat din fondul de finanţare nerambursabilă al Primăriei Municipiului Iaşi. Art. 10 La evaluarea ofertelor solicitanţilor, comisia de evaluare va avea în vedere următoarele criterii generale: a) Relevanţa Cât de relevantă este propunerea pentru spaţiul cultural ieşean (proiectul este necesar şi are impact asupra vieţii culturale ieşene, capacitatea de promovare a culturii scrise în rândul consumatorilor din Iaşi, din ţară şi din străinătate); Grupurile ţintă ale proiectului sunt corelate cu scopul şi obiectivele publicaţiei; Proiectul propune elemente de valoare adăugată: - lucrări inedite ale unor autori consacraţi; - lucrări ale unor debutanţi;

6 - lucrări premiate cu distincţii naţionale şi/sau internaţionale; - traduceri în premieră ale unor lucrări consacrate; - publicaţia este continuatoare unei tradiţii culturale de impact, face parte dintr-o colecţie, conţinutul ei este utilizat în elaborarea şi editarea altor lucrări din ţară şi din străinătate. Periodicitatea şi/sau tirajul produsului editorial sunt corelate cu impactul asupra publicului ţintă şi cu accesul la resursele necesare; Produsul editorial propus are recunoaştere demonstrabilă din partea unei autorităţi în domeniu (Uniunea Scriitorilor din România, universităţi sau facultăţi, oameni de cultură sau cercetători în domeniu etc.)*. *Notă: Recunoaşterea se poate dovedi prin documente scrise, emise de autoritatea la care se face referire, care vor fi anexate la cererea de finanţare. b) Fezabilitatea Activităţile principale sunt necesare şi specifice produsului editorial propus; Componenţa echipei redacţionale şi manageriale propuse este corelată cu nevoile proiectului cultural şi cu planul de acţiune; Indicatorii de rezultat sunt corelaţi cu activităţile şi pot conduce la atingerea obiectivelor şi scopului; Proiectul prezintă un impact concret - impactul preconizat este justificat, concordant cu rezultatele preconizate şi este axat pe nevoia grupurilor ţintă; c) Bugetul Bugetul este clar şi detaliat; Cheltuielile propuse pentru finanţare sunt necesare implementării proiectului cultural. d) Capacitatea tehnică şi managerială

7 Experienţa anterioară a solicitantului în managementul proiectelor culturale; Calificarea solicitantului relativ la proiectele din domeniul culturii scrise; Capacitatea de management a solicitantului: personal, dotări, acces la resurse relevante, capacitatea de administrare a bugetului. Art. 11 (1) Documentaţia solicitanţilor va conţine în mod obligatoriu următoarele: a) Cererea de finanţare prezentată în Anexa I a regulamentului; b) Justificare pentru devizul general de cheltuieli al proiectului; c) Raport de activitate al solicitantului pe ultimul an calendaristic; d) Copie după bilanţul financiar contabil pe anul anterior; e) Copii după documentele care atestă înregistrarea şi recunoaşterea legală: statut, hotărâre judecătorească, certificat de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor (doar în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor), certificat de eliberare a codului de înregistrare fiscală, acte de spaţiu; f) Declaraţia de imparţialitate prevăzută la Anexa IV; g) Declaraţie pe proprie răspundere, conformă cu cea prezentată în Anexa V. (2) Solicitantul poate adăuga la dosar şi alte documente ce pot avea relevanţă relativ la produsul editorial propus pentru finanţare (acorduri de parteneriat, contracte de sponsorizare care să ateste alte contribuţii financiare etc.). (3) Documentaţia se depune la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, la serviciul registratură din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, în plic închis, în trei exemplare, în ordinea de mai sus, legate cu arc sau îndosariate. (4) Fiecare pagină a documentaţiei va fi numerotată şi va purta ştampila solicitantului. (5) La încheierea contractului de finanţare nerambursabilă, beneficiarul este obligat să prezinte în original acte doveditoare privind lipsa datoriilor la bugetul consolidat de stat şi la bugetul local, precum şi ultimul extras de cont bancar. (6) Încălcarea oricăreia dintre prevederile alin. (1) (4), art. 11, conduce automat la respingerea cererii de finanţare. III. Implementarea tehnică şi financiară

8 Art. 12 Finanţarea de la bugetul local nu poate depăşi 60% din valoarea totală a proiectului. Contribuţia beneficiarului (minim 40%) poate fi în bani sau/şi în natură. Art. 13 Finanţarea nerambursabilă a proiectului editorial se face în tranşe, în funcţie de complexitatea acestuia şi de periodicitatea de apariţie a produsului cultural, pe baza unui contract de finanţare cadru conform celui prezentat în Anexa VI. Art. 14 (1) Echipa de proiect propusă de solicitant şi aprobată de autoritatea finanţatoare îşi asumă răspunderea faţă de procesul de implementare a activităţilor proiectului. (2) Componenţa echipei de implementare a proiectului poate fi modificată de beneficiar motivat, doar în urma notificării scrise şi obţinerii avizului din partea autorităţii finanţatoare, exceptând cazurile de forţă majoră definite în contractul de finanţare din Anexa VI a prezentului regulament (în acest caz este obligatorie notificarea post factum, făcută în termenele contractuale). Art. 15 (1) Inspectorii din cadrul departamentului de resort al Municipiului Iaşi, precum şi membrii comisiei pot solicita rapoarte intermediare financiare şi de activitate şi, de asemenea, pot efectua monitorizări ale derulării planului de acţiuni. (2) Comisia poate decide sistarea finanţării dacă se constată că planul de acţiune nu a fost respectat, indicatorii nu sunt atinşi sau cheltuielile au fost făcute ineficient periclitând rezultatele proiectului. Art. 16 La încheierea proiectului, beneficiarul este obligat să înainteze către autoritatea finanţatoare un raport final de activitate, narativ şi financiar, având cel puţin datele din Anexa VII. IV. Dispoziţii finale Art Dacă în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatului selecţiei, un beneficiar nu se prezintă pentru încheierea contractului de finanţare, se consideră că oferta de finanţare nu a fost acceptată, iar proiectul în cauză se elimină de la finanţare. Art. 18 Prevederile prezentului regulament se completează cu O.G. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, Legea

9 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise şi cu Legea 350/2005 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor de interes general. MUNICIPIUL IAŞI ANEXA I I. Titlul proiectului II. Descrierea solicitantului II.1. Identitatea solicitantului Denumirea legală completă: Acronim (dacă este cazul) Statutul legal Cod fiscal Adresa oficială Adresa poştală Persoana de contact Telefon nr. Fax nr. Adresa de Web Site II.2. Detalii despre bancă Numele titularului contului Numărul contului Codul IBAN Numele băncii Adresa băncii Numele persoanei (lor) cu drept de semnătură CERERE DE FINANŢARE pentru proiectele din domeniul culturii scrise

10 Funcţia (ile) persoanei (lor) cu drept de semnătură II.3. Detalii despre solicitant a) Data la care a fost înfiinţată editura/redacţia/organizaţia nonprofit; b) Descrierea principalelor activităţi desfăşurate de solicitant în prezent; c) Consiliul Director (nume, funcţii, vechime, CV-uri); d) Experienţa editorială şi publicistică a solicitantului; e) Venitul anual pentru ultimii 3 ani; f) Număr de salariaţi, colaboratori şi voluntari; g) Acces la birouri, logistică şi infrastructură specifică activităţilor de editare, publicare şi distribuţie. III. Grupurile ţintă (Se vor menţiona grupurile ţintă vizate de proiectul editorial, precum şi beneficiarii direcţi şi indirecţi, nevoile identificate la grupurile ţintă alese relativ la spaţiul cultural ieşean) IV. Scopul V. Obiectivele specifice VI. Oferta editorială VI.1 Tipul produsului editorial (carte, revistă etc. conform art. 8, alin. (1) din prezentul regulament) VI.2 Detalii despre publicaţie - necesitatea proiectului pentru spaţiul cultural ieşean; - numărul de apariţii anterioare; - scurtă prezentare a istoriei şi a impactului publicaţiei asupra publicului cititor; - apartenenţa la o colecţie; - distincţii obţinute anterior de publicaţie, autori premiaţi şi/sau debutanţi din Iaşi şi/sau din ţară;

11 - traduceri cu impact justificabil la nivelul comunităţii locale; - referenţi literari sau ştiinţifici, colaboratori la nivel publicistic; - formatul publicaţiei şi tirajul (justificări); - periodicitatea produsului editorial (justificări); - conţinutul propus pentru produsul editorial (justificări); Notă: pentru toate categoriile menţionate anterior solicitantul va face precizări doar acolo unde este cazul VI.3 Planul de acţiune(principalele activităţi, responsabilii pe fiecare activitate, componenţa echipei redacţionale şi manageriale CV anexat pentru fiecare persoană) VI.4 Rezultate şi indicatori de rezultat VI.5 Impactul (se va descrie şi se va justifica impactul ce se preconizează asupra grupurilor ţintă, asupra culturii ieşene şi a publicului cititor, modalităţile de promovare a valorilor culturale ieşene la nivel naţional şi/sau internaţional)

12 VII. Bugetul VII.1. Bugetul General BUGET GENERAL PROIECT Nr. Crt. Cheltuieli Preţ unitar 1 Resurse umane inclusiv taxe 2 Transport 3 Cazare si masa 4 Echipamente 5 Consumabile 6 Tipărituri 7 Servicii 8 Administrativ 9 Alte costuri TOTAL Unităţi de măsură Nr. Unităţi Contribuţie Solicitata de la Consiliul Local Contribuţie Aplicant/Parteneri Contribuţie alţii (sponsori, finanţatori etc.) Total Costuri - RON DIN CARE: Contribuţie solicitata de la Consiliul Local Contribuţie Aplicant/Parteneri Contribuţie alţii (sponsori, finanţatori etc.) PROCENT % Data Nume şi prenume reprezentant legal Nume şi prenume coordonator proiect Semnătura Semnătura Stampila VII.2 Bugetul detaliat (se va detalia fiecare categorie de cheltuieli din tabelul de mai sus)

13 ANEXA II I GRILĂ DE EVALUARE Nr. Secţiunea Punctaj maxim 1. Relevanţa Cât de relevantă este propunerea pentru spaţiul cultural 2x5=10 ieşean? 1.1.a Propunerea este necesară şi prezintă clar şi justificat impactul 5 asupra vieţii culturale ieşene şi asupra publicului cititor. 1.1.b Proiectul are capacitate de promovare a culturii ieşene în plan 5 local, naţional şi/sau internaţional. 1.2 Cât de clar definite şi strategic alese sunt grupurile ţintă? 2+3=5 1.2.a Grupurile ţintă şi beneficiarii sunt net definiţi (localizare, număr, 2 structură, nevoi comune). 1.2.b Selectarea grupurilor ţintă corespunde obiectivelor şi scopului 3 proiectului cultural. 1.3 În ce măsură propunerea conţine elemente de valoare 10 adăugată (conform specificaţiilor de la art. 10, lit. a), alin. (3))? 1.4 Periodicitatea şi tirajul produsului editorial sunt corelate cu 5 impactul preconizat şi cu accesul la resursele necesare? 1.5 În ce măsură are proiectul cultural o recunoaştere din partea 5 a cel puţin o autoritate din domeniu? 2. Fezabilitate În ce măsură sunt activităţile necesare şi specifice 5 produsului editorial propus? 2.2 Componenţa echipei redacţionale şi manageriale propuse 10 este corelată cu nevoile proiectului cultural şi cu planul de acţiune? 2.3 În ce măsură sunt rezultatele realiste şi corect estimate? a Indicatorii de rezultat sunt corelaţi cu activităţile b Indicatorii de rezultat pot conduce la atingerea obiectivelor şi 6 îndeplinirea scopului. 2.4 În ce măsură se estimează că proiectul va avea un impact 10 concret? 2.4.a Impactul este prezentat în mod clar, este justificat şi corelat cu 5 rezultatele preconizate. 2.4.b Impactul urmărit este axat pe nevoile grupurilor ţintă Buget şi eficienţa costurilor În ce măsură bugetul este clar şi detaliat? 2+3=5 3.1.a Bugetul total estimat de solicitant este prezentat clar, pe categorii 2 de cheltuieli. 3.1.b Contribuţiile solicitantului şi a partenerilor pe de o parte, respectiv 3 contribuţia solicitată de la autoritatea finanţatoare, sunt prezentate clar şi diferenţiat. Punctaj obţinut

14 3.2 În ce măsură cheltuielile propuse sunt necesare la 2X2+1=5 implementarea proiectului? 3.2.a Bugetul conţine doar costuri eligibile şi este corelat cu nevoile de 2 implementare ale proiectului şi cu sursele de finanţare estimate. 3.2.b Costurile trecute în buget reflectă obiectivele şi rezutlatele 2 proiectului. 3.2.c Nivelul costurilor este realist relativ atât la necesităţile produsului 1 editorial, cât şi la preţurile pieţei. 4. Capacitatea tehnică şi managerială a solicitantului Cît de satisfăcătoare este experienţa anterioară a 3+2=5 solicitantului în managementul de proiect? 4.1.a Solicitantul şi/sau partenerii au mai fost implicaţi în implementarea 3 unor proiecte culturale de complexitate comparabilă. 4.1.b Proiectele finalizate anterior de către solicitant şi/sau partener au 2 fost implementate corespunzător. 4.2 Cît de satisfăcătoare este calificarea solicitantului? a Solicitantul şi/sau partenerii au experienţă anterioară în 5 implementarea de proiecte din domeniul culturii scrise. 4.2.b Solicitantul şi/sau partenerii au personal calificat pentru derularea 5 activităţilor din proiect (membrii echipei redacţionale, referenţi calificaţi, colaboratori, responsabil financiar etc). 4.3 Cît de satisfăcătoare este capacitatea de management a 2X2+1=5 solicitantului (personal, echipamente/dotări, acces la resurse relevante pentru proiect, capacitatea de a administra bugetul proiectului)? 4.3.a Solicitantul şi/sau partenerii prezintă personalul necesar 2 managementului de proiect, implicit necesar gestionării corecte a bugetului. 4.3.b Solicitantul şi/sau partenerii au acces la echipamente, spaţii sau 2 orice alte resurse relelvante, necesare managementului de proiect. 4.3.c Solicitantul şi/sau partenerii deţin persoane competente care au 1 operat anterior cu bugete similare. Punctaj maxim total 100

15 ANEXA III DECLARAŢIE DE IMPARŢIALITATE Subsemnatul. deţin, ca membru al Comisiei de Evaluare şi Selecţie, calitatea de evaluator al programelor/proiectelor din domeniul culturii scrise înaintate comisiei. Declar prin prezenta că nici eu şi nici soţul/soţia, rudele sau afinii mei pînă la gradul al II-lea inclusiv nu avem nici un interes patrimonial sau nepatrimonial în legătură cu cererile de acordare a subvenţiilor pentru finanţarea programelor/proiectelor înaintate Comisiei de Evaluare şi Selecţie care pot finanţare din fonduri publice locale. Confirm că, în situaţia în care aş descoperi, în cursul acţiunii de selecţionare şi evaluare, că un astfel de interes există, voi declara imediat acest lucru şi mă voi retrage din comisie. Data. Semnătura..

16 ANEXA IV DECLARAŢIE DE IMPARTIALITATE Reprezintă conflict de interese orice situaţie care îl împiedică pe beneficiar în orice moment să acţioneze în conformitate cu obiectivele autorităţii finanţatoare, precum şi situaţia în care executarea obiectivă şi imparţială a funcţiilor oricărei persoane implicate în implementarea proiectului poate fi compromisă din motive familiale, politice, economice sau orice alte interese comune cu o altă persoană. Subsemnatul, ca persoană fizică sau ca persoană cu drept de reprezentare a solicitantului, în ceea ce priveşte implementarea proiectului, mă oblig să iau toate măsurile preventive necesare pentru a evita orice conflict de interese, aşa cum este acesta definit mai sus,şi, de asemenea, mă oblig să informez autoritatea finanţatoare despre orice situaţie ce generează sau ar putea genera un asemenea conflict. Data: Numele si prenumele: Funcţia: Semnătura şi stampila:

17 DECLARAŢIE ANEXA V Subsemnatul....., domiciliat în localitatea..., str.... nr...., bl..., ap..., sectorul/judeţul..., codul poştal..., posesor al actului de identitate... seria... nr...., codul numeric personal..., în calitate de reprezentant al solicitantului,......, declar pe propria răspundere că persoana juridică pe care o reprezint nu se află în nici una dintre următoarele situaţii: a) în incapacitate de plată; b) cu conturile blocate conform unei hotărâri judecătoreşti definitive; c) nu a încălcat cu bună ştiinţă prevederile unui alt contract finanţat din fonduri publice; d) nu se face vinovată de declaraţii false cu privire la situaţia economică; e) nu are restanţe către bugetul de stat, bugetul locale sau fondurile speciale; f) membrii conducerii sau ai echipei de proiect nu sunt condamnaţi pentru: abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri; De asemenea, declar pe propria răspundere că solicitantul deţine din surse proprii cel puţin 10% din valoarea finanţării solicitate şi că a beneficiat de cel mult o singură finanţare nerambursabilă din partea municipalităţii în acest an fiscal. Cunoscând pedeapsa prevăzută de art. 292 din Codul penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, am verificat datele din prezenta declaraţie, care este completă şi corectă. Semnătura şi ştampila,... Data...

18 CONTRACT DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ ANEXA VI Art. 1: Părţile contractului (1)Ministerul Culturii şi Cultelor/Consiliul Judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti/Consiliul Local..., cu sediul în localitatea..., str.... nr...., sectorul/judeţul..., codul fiscal..., cont virament..., deschis la..., reprezentat de..., cu funcţia de..., denumit în continuare finanţator, şi (2)Asociaţia/Fundaţia/Organizaţia..., cu sediul în localitatea..., str.... nr...., bl..., sc...., et...., ap..., sectorul/judeţul..., înregistrată în Registrul persoanelor juridice prin Sentinţa civilă nr.... din... a Tribunalului..., codul fiscal nr.... din..., având contul nr...., deschis la..., reprezentată de..., cu funcţia de..., având calitatea de coordonator de program, şi..., contabil-şef/responsabil financiar, denumită în continuare beneficiar. Art. 2: Obiectul contractului (1)Obiectul contractului îl constituie alocarea sumei de... lei de către finanţator, în vederea realizării de către beneficiar a programului/proiectului cultural.... (2)Eliberarea sumelor către beneficiar se va face în... tranşe, pe bază de documente justificative. Prima tranşă este considerată avans. (3)Nivelul avansului, precum şi al celorlalte tranşe este stabilit după cum urmează: - tranşa I... ; - tranşa a II-a... ; - tranşa a III-a.... (4)La solicitarea fiecărei tranşe beneficiarul trebuie să prezinte finanţatorului un raport privind stadiul implementării programului sau proiectului cultural, din punct de vedere fizic, financiar şi al contribuţiei asociaţiei, fundaţiei sau organizaţiei neguvernamentale, şi documentele adecvate. (5)Cuantumul ultimei tranşe va fi rectificat, după caz, în funcţie de nevoile reale identificate, în vederea finalizării programului sau proiectului cultural. Justificarea utilizării ultimei tranşe se va efectua înainte de momentul închiderii programului/proiectului. (6)Sumele alocate rămase necheltuite după finalizarea programului/proiectului vor fi returnate instituţiei finanţatoare în termen de maximum 30 de zile. Art. 3 Suma reprezentând finanţarea nerambursabilă va fi virată din contul finanţatorului..., deschis la Trezoreria Iaşi, în contul beneficiarului nr...., deschis la Banca..., filiala..., potrivit legii. Art. 4 Durata contractului

19 Prezentul contract se încheie pentru perioada cuprinsă între data semnării acestuia şi Etapele de derulare a programului/proiectului cultural Art. 5 Programul/proiectul cultural prevăzut la art. 2 alin. (1) se va realiza în următoarele etape: etapa I: - în perioada... ; - acţiuni derulate... ; - cheltuieli din finanţarea nerambursabilă... lei; etapa a II-a: - în perioada... ; - acţiuni derulate... ; - cheltuieli din finanţarea nerambursabilă... lei; etapa a III-a: - în perioada... ; - acţiuni derulate... ; - cheltuieli din finanţarea nerambursabilă... lei. Art. 6 Modul de realizare a fiecărei etape va fi consemnat într-un formular de raportare intermediară completat de reprezentanţii beneficiarului, potrivit anexei nr. VII la Regulamentul privind procedura şi criteriile de evaluare, selecţie şi finanţare a proiectelor din domeniul culturii scrise. Art. 7: Drepturile şi obligaţiile părţilor Finanţatorul: - se obligă să pună la dispoziţia beneficiarului sumele reprezentând finanţarea; - are dreptul să solicite beneficiarului rapoarte privind derularea programului/proiectului cultural; - are dreptul să modifice cuantumul finanţării alocate sau să rezilieze prezentul contract dacă beneficiarul comunică date, informaţii sau înscrisuri false ori eronate, precum şi în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de către beneficiar. Art. 8 Beneficiarul: - are dreptul să primească sumele reprezentând finanţarea nerambursabilă, în condiţiile prevăzute în prezentul contract; - are dreptul să prelungească durata etapelor prevăzută în prezentul contract, în cazul efectuării cu întârziere a plăţilor de către finanţator, dacă această întârziere generează modificări substanţiale în procesul desfăşurării programului sau proiectului cultural; - se obligă să utilizeze finanţarea de la bugetul local numai în scopul realizării programului/proiectului cultural prevăzut la art. 2 alin. (1); - se obligă să respecte etapele realizării programului/proiectului cultural în conformitate cu prevederile art. 5; - se obligă să reflecte corect şi la zi, în evidenţele sale contabile, toate operaţiunile economico-financiare ale programului/proiectului cultural şi să le prezinte finanţatorului ori de câte ori îi sunt solicitate, pe durata derulării contractului;

20 - se obligă să întocmească exact şi corect toate documentele justificative privind utilizarea finanţării alocate; - se obligă să achiziţioneze echipamentele necesare realizării programului/proiectului cultural, în conformitate cu prevederile legale privind regimul achiziţiilor publice; - se obligă să specifice, pe durata programului/proiectului cultural, pe afişe, cataloage, alte materiale publicitare, pe copertele CD-urilor, cărţilor şi altor bunuri similare, faptul că acestea au fost realizate prin finanţare de la bugetul local; - se obligă să prezinte finanţatorului un raport intermediar de activitate la data/datele de..., completat potrivit formularului din Anexa VII la Regulamentul privind procedura şi criteriile de evaluare, selecţie şi finanţare a proiectelor din domeniul culturii scrise; - se obligă să prezinte finanţatorului, în termen de 15 zile de la data încetării contractului, un raport final de activitate, completat potrivit formularului menţionat la paragraful anterior; - se obligă să accepte controlul şi verificările organului de control al finanţatorului în legătură cu modul de utilizare a fondurilor ce constituie finanţarea primită. Art. 9: Modificarea, rezilierea şi încetarea contractului Prezentul contract poate fi modificat prin act adiţional numai în urma intervenirii unui caz de forţă majoră şi numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5. Art. 10 Prezentul contract poate fi reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părţii în culpă i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Notificarea va putea fi comunicată în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a uneia sau mai multor obligaţii contractuale. Art. 11 Prezentul contract încetează să producă efecte la data rezilierii acestuia sau, după caz, la data prevăzută la art. 4. Art. 12: Clauze speciale (1)Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi şi este valabil până la închiderea programului/proiectului cultural. (2)Perioada de implementare a programului/proiectului cultural este de... luni. (3)Utilizarea alocaţiilor bugetare în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul contract este interzisă şi atrage rezilierea acestuia fără intervenţia instanţei judecătoreşti. (4)În cazul în care beneficiarului i s-a notificat rezilierea prezentului contract din vina sa, acesta este obligat ca în termen de 30 de zile de la data primirii notificării să restituie finanţatorului toate sumele primite. (5)În ceea ce priveşte restituirea sumelor primite, beneficiarul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei privind colectarea creanţelor bugetare, care se fac venit la bugetul de stat sau, după caz, la bugetul local. Art. 13: Forţa majoră (1)Este exonerată de răspundere pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor ce-i revin partea care a fost împiedicată de intervenţia unui caz de forţă majoră.

21 (2)Este forţă majoră evenimentul absolut imprevizibil, imposibil de împiedicat şi independent de voinţa părţilor, care le opreşte să-şi execute obligaţiile ce le revin potrivit prezentului contract. (3)Intervenţia forţei majore trebuie comunicată de partea care o invocă în termen de două zile calendaristice de la data apariţiei acesteia. Art. 14: Dispoziţii finale Comunicările între părţi în legătură cu executarea prezentului contract vor fi făcute numai în scris. Art. 15 Prezentul contract constituie titlu executoriu pentru satisfacerea creanţelor rezultate în urma rezilierii. Art. 16 Clauzele prezentului contract se interpretează potrivit prevederilor Codului civil. Art. 17 Eventualele litigii dintre părţi urmează a fi soluţionate pe cale amiabilă. În cazul nerezolvării pe cale amiabilă, litigiile urmează a fi soluţionate de instanţele competente, potrivit legii. Art. 18 Prezentul contract a fost încheiat în trei exemplare având aceeaşi forţă juridică, dintre care două exemplare pentru finanţator şi unul pentru beneficiar. Finanţator, Municipiul Iaşi Beneficiar, Denumirea organizaţiei PRIMAR Gheorghe Nichita PREŞEDINTE/DIRECTOR SECRETAR Cons. Jr. Lăcrămioara Vernică RESPONSABIL PROIECT DIRECTOR ECONOMIC Ec. Victorel Lupu RESPONSABIL FINANCIAR ŞEF SERVICIU JURIDIC Cons. Jr. Denisa Bărbăscu

22 FORMULAR pentru raportări intermediare şi finale ANEXA VII Contract nr... Data încheierii contractului.. Beneficiar. - adresa.. - telefon/fax.. Denumirea programului/proiectului Data înaintării raportului Instituţia, numele, funcţia persoanei care a primit raportul I. Raport de activitate 1. Descrierea pe scurt a activităţilor desfăşurate pînă la data întocmirii raportului. 2. Realizarea activităţilor propuse 3. Rezultate obţinute şi rezultate aşteptate 4. Propuneri pentru continuarea sau dezvoltarea programului/proiectului 5. Alte comentarii II. Raport financiar 1. Date despre beneficiar: - cont bancar nr.., deschis la - persoana cu drept de semnătură 2. Date despre finanţare - valoarea finanţării de la bugetul local, în conformitate cu contractul încheiat.. - valoarea finanţării cumulate la data întocmirii contractului; - dobînzile bancare (cumulate pentru perioada respectivă) - soldul în cont la începutul perioadei raportate, conform extrasului de cont - soldul în casă la începutul perioadei raportate - soldul în lei la sfîrşitul perioadei de raportare, conform extrasului de cont

23 3. Se anexează în copie actele justificative pentru cheltuielile efectuate: facturi, chitanţe fiscale, bonuri, extrase de cont, ordine şi dispoziţii de plată. 4. Se anexează în copie balanţa şi bilanţul contabil. 5. Situaţia centralizatoare pentru fiecare capitol de cheltuieli după modelul prezentat mai jos Categoria de cheltuieli Numărul documentului justificativ Unitatea care a emis documentul Data Suma Ce reprezintă TOTAL LEI 6. Bugetul de venituri şi cheltuieli al programului/proiectului Reprezentant beneficiar (nume, prenume, semnătură) Coordonatorul programului/proiectului (nume, prenume, semnătură) Responsabil financiar al beneficiarului (nume, prenume, semnătură) Data.. Ştampila

Microsoft Word ANX 2A aprobare program finantari nerambursabile

Microsoft Word ANX 2A aprobare program finantari nerambursabile Anexa nr. 2A la H.C.L. nr. 123 din 30.05.2019 Contract de finanţare nerambursabilă a proiectului În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul

Mai mult

Anexa nr. 2a la Hotărârea Consiliului local Merei nr. 18/2011 GHIDUL ŞI DOCUMENTAŢIA PENTRU ELABORAREA ŞI PREZENTAREA PROPUNERILOR DE PROIECTE PENTRU

Anexa nr. 2a la Hotărârea Consiliului local Merei nr. 18/2011 GHIDUL ŞI DOCUMENTAŢIA PENTRU ELABORAREA ŞI PREZENTAREA PROPUNERILOR DE PROIECTE PENTRU Anexa nr. 2a la Hotărârea Consiliului local Merei nr. 18/2011 GHIDUL ŞI DOCUMENTAŢIA PENTRU ELABORAREA ŞI PREZENTAREA PROPUNERILOR DE PROIECTE PENTRU FINANŢAREA DIN FONDURI PUBLICE NERAMBURSABILE A CULTELOR

Mai mult

Anexa 1f - Ghid Consiliul Județean Timiș Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș Timișoara, str. E. Ungureanu, nr.1 Timișoara Nr. Beneficiar Nr.

Anexa 1f - Ghid Consiliul Județean Timiș Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș Timișoara, str. E. Ungureanu, nr.1 Timișoara Nr. Beneficiar Nr. Anexa 1f - Ghid Consiliul Județean Timiș Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș Timișoara, str. E. Ungureanu, nr.1 Timișoara Nr. Beneficiar Nr. CONTRACT DE FINANŢARE nr.. din data de.. În temeiul

Mai mult

Microsoft Word - c53c-77ca-186a-8a45.docx

Microsoft Word - c53c-77ca-186a-8a45.docx CONTRACT PRESTĂRI SERVICII Nr. / 2019 1.Părţile În temeiul Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice și a HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodolgice de aplicare a prevederilor referitoare

Mai mult

R O M Â N I A

R O M Â N I A CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MOINEŞTI Str. Vasile Alecsandri, nr. 14, jud. Bacău, cod 605400 Tel: 0234363680; 0740162602; 0372764340; Fax: 0234365428, e-mail: office@moinesti.ro www.moinesti.ro H O

Mai mult

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 276 din privind finanțarea de la bugetul local a Asociaţiei

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 276 din privind finanțarea de la bugetul local a Asociaţiei ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 276 din 26.06.2019 privind finanțarea de la bugetul local a Asociaţiei Sport Club Municipal Dunărea Galaţi Iniţiator: Primarul

Mai mult

Anexa 1: DECLARAŢIE Subsemnatul,..., domiciliat în localitatea..., str.... nr...., bl...., ap...., sectorul/judeţul..., posesor al actului de identita

Anexa 1: DECLARAŢIE Subsemnatul,..., domiciliat în localitatea..., str.... nr...., bl...., ap...., sectorul/judeţul..., posesor al actului de identita Anexa 1: DECLARAŢIE Subsemnatul,..., domiciliat în localitatea..., str.... nr...., bl...., ap...., sectorul/judeţul..., posesor al actului de identitate... seria... nr...., codul numeric personal..., în

Mai mult

Informare Primar

Informare Primar ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA DIRECŢIA GENERALĂ COMUNICARE, DEZVOLTARE LOCALĂ ŞI MANAGEMENT PROIECTE BIROUL ÎNVĂŢĂMÂNT, CULTURĂ, CULTE, SPORT,

Mai mult

MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ PRIMĂRIA SERVICIUL Activităţi Culturale, Sportive şi Tineret ROMÂNIA Tîrgu-Mureş, Piaţa Victoriei nr. 3 Tel:

MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ PRIMĂRIA SERVICIUL Activităţi Culturale, Sportive şi Tineret ROMÂNIA Tîrgu-Mureş, Piaţa Victoriei nr. 3 Tel: MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ PRIMĂRIA SERVICIUL Activităţi Culturale, Sportive şi Tineret ROMÂNIA 540026 Tîrgu-Mureş, Piaţa Victoriei nr. 3 Tel: 00-40-265-268.330 Fax: 00-40-365-882.066 www.tirgumures.ro REGULAMENT

Mai mult

csspp_hot_15_ _norma_8_2010

csspp_hot_15_ _norma_8_2010 Norma nr. 8/2010 privind autorizarea administratorilor de fonduri de pensii private, preluarea administrării fondurilor de pensii facultative şi organizarea activelor şi pasivelor la nivelul administratorilor

Mai mult

Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare

Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare Grila de verificare a conformităţii administrative și a eligibilității cererilor de finanţare aferente O.S.10.3 Expert 1 Expert 2 Cerinţa/ Criteriul DA NU Nu se aplică Verificarea conformităţii administrative

Mai mult

Anexa nr

Anexa nr Anexa nr. 1 la HCL nr. 7/30.01.2018 REGULAMENT Privind acordarea de finanţări din bugetul local al oraşului Luduş pentru activităţi sportive organizate în baza Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000,

Mai mult

MUNICIPIUL ORADEA PRIMAR CONTRACT DE PRESTARE DE SERVICII Nr din Părţi contractante Între MUNICIPIUL ORADEA, cu sediul in Oradea

MUNICIPIUL ORADEA PRIMAR CONTRACT DE PRESTARE DE SERVICII Nr din Părţi contractante Între MUNICIPIUL ORADEA, cu sediul in Oradea MUNICIPIUL ORADEA PRIMAR CONTRACT DE PRESTARE DE SERVICII Nr. 187987 din 15.07.2010 1. Părţi contractante Între MUNICIPIUL ORADEA, cu sediul in Oradea, Piaţa Unirii nr. 1,telefon 0259/437000, fax: 0259/437544,

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - H O T Ă R Â R E privind aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău cu S.

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - H O T Ă R Â R E privind aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău cu S. ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - H O T Ă R Â R E privind aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău cu S. C. King Promotion S.R.L. în vederea finanţării şi realizării

Mai mult

S E C Ţ I U N E A IV FORMULARE ŞI MODELE Formularele si modelele sunt destinate operatorilor economici pentru a le facilita elaborarea ofertei. FORMUL

S E C Ţ I U N E A IV FORMULARE ŞI MODELE Formularele si modelele sunt destinate operatorilor economici pentru a le facilita elaborarea ofertei. FORMUL S E C Ţ I U N E A IV FORMULARE ŞI MODELE Formularele si modelele sunt destinate operatorilor economici pentru a le facilita elaborarea ofertei. FORMULARUL 1 Ofertantul/Ofertantul asociat/terţul susţinător/subcontractant

Mai mult

Microsoft Word - Anexa Nr.8 - Contract inchiriere Agrememt si Sport o singura data FINAL

Microsoft Word - Anexa Nr.8 - Contract inchiriere Agrememt si Sport o singura data FINAL Anexa Nr.8 la H.C.L.S. 6 Nr.../...2019 MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 6 ADMINISTRAŢIA ŞCOLILOR Splaiul Independenţei Nr. 315-317, Sector 6, Bucureşti tel. 021/430.51.42-43, fax 021/430.51.44

Mai mult

METODOLOGIE

METODOLOGIE Anexa nr.1 la H.C.L.M. Nr. / ROMÂNIA JUDEŢUL GIURGIU CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU METODOLOGIA GENERALĂ PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANTARE NERAMBURSABILA

Mai mult

Microsoft Word - Formulare tempest 2017

Microsoft Word - Formulare tempest  2017 FORMULARE Sistem de calcul TEMPEST nivel A 1 buc. Imprimanta color TEMPEST nivel A 1 buc. Scanner A4 TEMPEST nivel A 1 buc. Nr. formular Formular nr. 1 Formular nr. 2 Formular nr. 3 Formular nr. 4 Formular

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI RECAŞ Calea Timişoarei nr. 86 Tel: 004-0356-177.278 Fax: 004-0356-177.279 E-mail: contact@primariarecas.ro Web: www.primariarecas.ro HOTĂRÂRE privind acordarea

Mai mult

Nr

Nr Nr. înregistrare Contractor... Nr. înregistrare UEFISCDI... CONTRACT DE FINANŢARE PENTRU BURSE DE CERCETARE NR... /... Finanţare: Denumirea Programului din PN II: Subprogram: Bugetul de stat Resurse Umane

Mai mult

Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură privind acordarea ajutoarelor de m

Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură privind acordarea ajutoarelor de m Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile

Mai mult

Microsoft Word - REGULAMENT- Anexa 1 la hcl

Microsoft Word - REGULAMENT- Anexa 1 la hcl Consiliul Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc Anexa nr.1 la H.C.L. Nr. 19/ 2015 Regulament privind acordarea finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Câmpulung

Mai mult

Microsoft Word - Modelul de contract adaptat 1.doc

Microsoft Word - Modelul de contract adaptat 1.doc CONTRACT - MODEL - nr. / servicii de de introducere date istorice în SIMPOP 1. Autoritatea contractantă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - prin Direcţia Generală Pescuit Autoritate de Management

Mai mult

CONSSIILIIUL JJUDEŢEAN CONSSTANŢA Dirreeccţ ţiaa ddee Tuurri issm şşi i Coooorrddoonnaarreeaa IInnsst tituuţ ţiiloorr ddee Cuul ltuurrăă SSuubboorrddo

CONSSIILIIUL JJUDEŢEAN CONSSTANŢA Dirreeccţ ţiaa ddee Tuurri issm şşi i Coooorrddoonnaarreeaa IInnsst tituuţ ţiiloorr ddee Cuul ltuurrăă SSuubboorrddo CONSSIILIIUL JJUDEŢEAN CONSSTANŢA Dirreeccţ ţiaa ddee Tuurri issm şşi i Coooorrddoonnaarreeaa IInnsst tituuţ ţiiloorr ddee Cuul ltuurrăă SSuubboorrddoonnaat tee REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare

Mai mult

ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de con

ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de con ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice,

Mai mult

ANEXA_14_Contract_de_subventie

ANEXA_14_Contract_de_subventie PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor Prioritatea

Mai mult

Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împute

Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împute Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împuternicit al... (denumirea operatorului economic) în calitate

Mai mult

Contract furnizare de produse

Contract  furnizare de produse Contract de servicii nr. / În temeiul Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice s-a încheiat prezentul contract de servicii, între U.A.T. JUDEŢUL HUNEDOARA, cu sediul în Deva, str. 1 Decembrie 1918

Mai mult

formulare

formulare Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neincadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împuternicit al... (denumirea operatorului economic) în calitate

Mai mult

Formular nr.1 FORMULARUL DE OFERTĂ FINANCIARA Către: Domnilor, Examinând documentaţia de atribuire, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului (denumi

Formular nr.1 FORMULARUL DE OFERTĂ FINANCIARA Către: Domnilor, Examinând documentaţia de atribuire, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului (denumi Formular nr.1 FORMULARUL DE OFERTĂ FINANCIARA Către: Domnilor, Examinând documentaţia de atribuire, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului (denumirea/numele ofertantului), ne oferim ca, în conformitate

Mai mult

ANUNT SELECȚIE PARTENERI Stagii de practica pentru studentii Facultatilor de Educatie Fizica si Sport, Stiinte Sociale si Drept Data: în ca

ANUNT SELECȚIE PARTENERI Stagii de practica pentru studentii Facultatilor de Educatie Fizica si Sport, Stiinte Sociale si Drept Data: în ca ANUNT SELECȚIE PARTENERI Stagii de practica pentru studentii Facultatilor de Educatie Fizica si Sport, Stiinte Sociale si Drept Data: 03.01.2017 în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020

Mai mult

Microsoft Word - Setare_documente_LEX.doc

Microsoft Word - Setare_documente_LEX.doc ORDIN Nr. 1634 din 6 octombrie 2009 privind aprobarea liniilor prioritare pentru subvenţionarea în anul 2010, de la bugetul de stat, în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor

Mai mult

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ORDIN nr. privind Procedura de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit în cuantum mai mare

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Mai mult

Întocmit :

Întocmit : ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ ORAŞUL SĂRMAŞU PRIMARIA www.sarmasu.ro CONTRACT DE SERVICII CUSTODIE IMPRIMANTE LASER Nr. 145 din 22 noiembrie 2016 1. Părţile contractante În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile

Mai mult

CAP. II Organizarea şi funcţionarea comisiei de concurs ART. 3 (1) Pentru desfăşurarea concursului de proiecte de management, la nivelul autorităţii s

CAP. II Organizarea şi funcţionarea comisiei de concurs ART. 3 (1) Pentru desfăşurarea concursului de proiecte de management, la nivelul autorităţii s CAP. II Organizarea şi funcţionarea comisiei de concurs ART. 3 (1) Pentru desfăşurarea concursului de proiecte de management, la nivelul autorităţii se înfiinţează o comisie de concurs, în funcţie de specificul

Mai mult

A 2 contract

A 2 contract Anexa 2 CONTRACT DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT Nr. din Încheiat între: 1. Universitatea Alexandru Ioan Cuza cu sediul în Iaşi, b-dul. Carol I nr.11, în calitate de Instituţie Organizatoare de Studii

Mai mult

SECTIUNEA IV FORMULARE

SECTIUNEA IV FORMULARE SECTIUNEA IV FORMULARE FORMULAR NR. 1 Operator economic... DECLARATIE privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice Subsemnatul,,

Mai mult

OPERATOR ECONOMIC Formularul nr.1 DECLARA IE PRIVIND ELIGIBILITATEA (art. 164 din Legea 98/2016) Subsemnatul, reprezentant împuternicit al, (denumirea

OPERATOR ECONOMIC Formularul nr.1 DECLARA IE PRIVIND ELIGIBILITATEA (art. 164 din Legea 98/2016) Subsemnatul, reprezentant împuternicit al, (denumirea Formularul nr.1 DECLARA IE PRIVIND ELIGIBILITATEA (art. 164 din Legea 98/2016) Subsemnatul, reprezentant împuternicit al, (denumirea/numele si sediul/adresa operatorului economic) declar pe propria răspundere,

Mai mult

A 1 - ghid finantare cultura

A 1 - ghid finantare cultura 1 CONSILIUL JUDEŢEAN SIBIU Anexa 1 la H.C.J.S. nr. / 2016 GHID de eligibilitate pentru finanţarea Programului acţiunilor din domeniul culturii în judeţul Sibiu pe anul 2015 2 CUPRINS CAPITOLUL I INFORMAŢII

Mai mult

Contract de furnizare

Contract de furnizare Contract prestari servicii de mediere si plasare pe piata muncii nr. data Preambul În temeiul Legii nr. 98/2016, s-a încheiat prezentul contract de prestari servicii, între 1. Părțile contractante Universitatea

Mai mult

CONDIŢII STANDARD Pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici Ord I. Definiţii În sensul prezentului contract-ca

CONDIŢII STANDARD Pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici Ord I. Definiţii În sensul prezentului contract-ca CONDIŢII STANDARD Pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici Ord.77-2009 I. Definiţii În sensul prezentului contract-cadru, următorii termeni se definesc după cum urmează:

Mai mult

MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET ȘTEFAN IORDACHE Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, Bucureș

MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET ȘTEFAN IORDACHE Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, Bucureș MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET ȘTEFAN IORDACHE Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail:centrulcultural@sector5.ro

Mai mult

FORMULARE Achiziția serviciilor de contractarea unui imprumut Lista formularelor: Anexa nr.1 PROPUNEREA TEHNICA Anexa nr.2 - PROPUNEREA FINANCIARĂ DET

FORMULARE Achiziția serviciilor de contractarea unui imprumut Lista formularelor: Anexa nr.1 PROPUNEREA TEHNICA Anexa nr.2 - PROPUNEREA FINANCIARĂ DET FORMULARE Achiziția serviciilor de contractarea unui imprumut Lista formularelor: Anexa nr.1 PROPUNEREA TEHNICA Anexa nr.2 - PROPUNEREA FINANCIARĂ DETALIATĂ Anexa nr.3 Criterii Evaluare Grafic Rambursare

Mai mult

a

a OpANAF nr. 607/2013 privind aprobarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare Emitent AGENŢIA NAŢIONALĂ

Mai mult

Slide 1

Slide 1 PREGATIREA PROIECTELOR (1) Proiectul presupune realizarea unei intervenții dictate de un anumit obiectiv, prin punerea în practică a unui scop și atingerea anumitor rezultate Proiectul trebuie sa conțină

Mai mult

SECŢIUNEA FORMULARE Secţiunea Formulare conţine formularele destinate, pe de o parte, să faciliteze elaborarea şi prezentarea ofertei şi a documentelo

SECŢIUNEA FORMULARE Secţiunea Formulare conţine formularele destinate, pe de o parte, să faciliteze elaborarea şi prezentarea ofertei şi a documentelo SECŢIUNEA FORMULARE Secţiunea Formulare conţine formularele destinate, pe de o parte, să faciliteze elaborarea şi prezentarea ofertei şi a documentelor care o însoţesc şi, pe de altă parte, să permită

Mai mult

FIȘA DE DATE A ACHIZIȚIEI

FIȘA DE DATE A ACHIZIȚIEI Anexa 2 Conform Legii 98/2016 privind achizitiile publice FORMULARE Privind documentatia de calificare necesara intocmirii ofertei privind atribuirea Contractului de lucrari ETAPA 2 - REPARATII CLADIRE

Mai mult

Programul Împreună pentru cei mai importanți oameni din lume al SC IKEA România SRL Implicarea în proiectele comunităților locale și eforturile contin

Programul Împreună pentru cei mai importanți oameni din lume al SC IKEA România SRL Implicarea în proiectele comunităților locale și eforturile contin Programul Împreună pentru cei mai importanți oameni din lume al SC IKEA România SRL Implicarea în proiectele comunităților locale și eforturile continue de a fi sustenabili în toate aspectele activității

Mai mult

SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS

SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS Anexa 2 la Ordinul nr.2103/2016 ANEXA 3 1. Părţile contractului CONTRACT DE SUBVENȚIE 1 NR. /..2019 SC IPA SA Societate comercială pentru cercetare, proiectare şi producţie de echipamente şi instalaţii

Mai mult

Ordinul nr. 353/2017 privind modificarea Procedurii şi modalității de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de exec

Ordinul nr. 353/2017 privind modificarea Procedurii şi modalității de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de exec Ordinul nr. 353/2017 privind modificarea Procedurii şi modalității de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuție a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare

Mai mult

CONTRACT DE PRESTARI DE SERVICII

CONTRACT DE PRESTARI DE SERVICII DRAFT CONTRACT DE PRESTARI SERVICII Nr. din.. Atribuit conform propriilor proceduri simplificate de atribuire a contractelor de achiziție publică ce au ca obiect Servicii Sociale și alte servicii specifice,

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ORDIN nr. / privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ORDIN nr. / privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ORDIN nr. / privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie

Mai mult

Microsoft Word - MODEL FORMULARE 1.doc

Microsoft Word - MODEL FORMULARE 1.doc MODELE DE FORMULARE 1 Formularul nr. 1 DECLARAŢIE PRIVIND NEÎNCADRAREA ÎN SITUAŢIILE PREVĂZUTE LA ART. 164 DIN LEGEA NR. 98/2016 Subsemnatul..., reprezentant împuternicit al.. (denumirea/numele şi sediul/adresa

Mai mult

PRIMARIA

PRIMARIA FORMULARE Formular 1: SCRISOARE DE ÎNAINTARE Formular 2: DECLARAŢIE PRIVIND ELIGIBILITATEA Formular 3: DECLARAŢIE privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 165 si 167 Formular 4: DECLARATIE

Mai mult

03-Documentatia-ofertanti-audit

03-Documentatia-ofertanti-audit DOCUMENTAŢIA PENTRU OFERTANŢI PENTRU ACHIZIŢIA DE SERVICII DE AUDITARE FINANCIARĂ PROCEDURA DE ACHIZIŢIE: PROCEDURA COMPETITIVĂ 2010 1 DOCUMENTAŢIA PENTRU OFERTANŢI ACHIZIŢIA DE SERVICII DE AUDITARE FINANCIARĂ

Mai mult

Microsoft Word - Formulare.docx

Microsoft Word - Formulare.docx Formularul nr. 1 Operator economic (denumirea/numele) Nr. / SCRISOARE DE ÎNAINTARE Către Tinand cont de prevederile Legii 98/2016 privind achizițiile publice; Ca urmare a anunțului de publicitate la achiziția

Mai mult

Proiectul: Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare in Moldova Programul de Granturi Mici - Susţine

Proiectul: Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare in Moldova Programul de Granturi Mici - Susţine Proiectul: Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare in Moldova Programul de Granturi Mici - Susţinere victimelor torturii (PGM - 2011) GHIDUL SOLICITANTULUI

Mai mult

E1.1LGAL FIȘA DE VERIFICARE A CONFORMITĂȚII PROIECTULUI Fișa de verificare a conformității proiectului MĂSURA M6/DI6B Investiţii în infrastructura de

E1.1LGAL FIȘA DE VERIFICARE A CONFORMITĂȚII PROIECTULUI Fișa de verificare a conformității proiectului MĂSURA M6/DI6B Investiţii în infrastructura de E1.1LGAL FIȘA DE VERIFICARE A CONFORMITĂȚII PROIECTULUI Fișa de verificare a conformității proiectului MĂSURA M6/DI6B Investiţii în infrastructura de bază şi îmbunătăţirea accesului la servicii pentru

Mai mult

HOTĂRÂRE nr

HOTĂRÂRE nr HOTĂRÂRE nr. 384 din 11 aprilie 2001 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor romani care lucrează în străinătate

Mai mult

Contract de Servicii Cultural-Artistice nr. data Art.1. Părţile contractante În temeiul Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice, s-a incheiat pre

Contract de Servicii Cultural-Artistice nr. data Art.1. Părţile contractante În temeiul Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice, s-a incheiat pre Contract de Servicii Cultural-Artistice nr. data Art.1. Părţile contractante În temeiul Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice, s-a incheiat prezentul contract de servicii între CASA DE CULTURA SI

Mai mult

Contract furnizare de produse

Contract  furnizare de produse Contract de servicii nr. / Având ca temei legal: Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice

Mai mult

Regulamentul de concurs privind finanţarea nerambursabilă a editării de lucrări din categoria culturii scrise

Regulamentul de concurs privind finanţarea nerambursabilă a editării de lucrări  din categoria  culturii scrise REGULAMENT PRIVIND FINANŢAREA NERAMBURSABILĂ A PROIECTELOR EDITORIALE DIN CATEGORIA CULTURII SCRISE CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1. (1) Finanţarea nerambursabilă a proiectelor editoriale din categoria

Mai mult

Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împute

Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împute Operator economic FORMULARUL 1... (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împuternicit al... (denumirea operatorului economic) în calitate

Mai mult

CONTRACT DE ACREDITARE Nr. din data Denumirea (se va indica denumirea persoanei juridice din care face parte BENEFICIARUL) Prin Organismul de Evaluare

CONTRACT DE ACREDITARE Nr. din data Denumirea (se va indica denumirea persoanei juridice din care face parte BENEFICIARUL) Prin Organismul de Evaluare CONTRACT DE ACREDITARE Nr. din data Denumirea (se va indica denumirea persoanei juridice din care face parte BENEFICIARUL) Prin Organismul de Evaluare a Conformitatii: Întocmit: Reproducerea integrală

Mai mult

Se aprobă

Se aprobă IV. CONTRACT DE SERVICII NR. DATA Preambul În temeiul Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice cu modificarile si completarile ulterioare, s-a încheiat prezentul contract de prestare servicii, între:

Mai mult

sc neigab com srl 356 _22_

sc neigab com srl 356 _22_ MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BACAU Biroul de solutionare a contestatiilor DECIZIA NR. 356/2007 privind solutionarea contestatiei formulata de SOCIETATEA X, impotriva

Mai mult

Euroweb Romania S.R.L. Nouveau Center, Str. Lipscani nr. 102, et. 3, sector 3, Bucureşti, cod poştal Tel Fax E-

Euroweb Romania S.R.L. Nouveau Center, Str. Lipscani nr. 102, et. 3, sector 3, Bucureşti, cod poştal Tel Fax E- Euroweb Romania S.R.L. Nouveau Center, Str. Lipscani nr. 102, et. 3, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030039 Tel +4031 710 00 00 Fax +4031 710 00 72 E-mail: office@euroweb.ro CONDITII SPECIALE FURNIZARE

Mai mult

MODELE DE FORMULARE

MODELE DE FORMULARE MODELE DE FORMULARE OPERATOR ECONOMIC (denumirea/numele) SCRISOARE DE ÎNAINTARE Către (denumirea autorității contractante si adresa completa) Ca urmare a anunțului publicat(ă) pe site-ul UAT Comuna Dragomiresti

Mai mult

Microsoft Word - 3_Erata 1_model contract.doc

Microsoft Word - 3_Erata 1_model contract.doc UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE AMPOSDRU Fondul Social European POSDRU 2007-2013 Instrumente Structurale 2007-2013 OIPOSDRU Centrul Naţional de Dezvoltare

Mai mult

ÎNTREBĂRI FRECVENTE APEL 1 DE PROIECTE 2019 I. Întrebări privind eligibilitatea solicitanţilor/partenerilor și a proiectelor 1 II. Întrebări privind b

ÎNTREBĂRI FRECVENTE APEL 1 DE PROIECTE 2019 I. Întrebări privind eligibilitatea solicitanţilor/partenerilor și a proiectelor 1 II. Întrebări privind b ÎNTREBĂRI FRECVENTE APEL 1 DE PROIECTE 2019 I. Întrebări privind eligibilitatea solicitanţilor/partenerilor și a proiectelor 1 II. Întrebări privind bugetul și tipurile de costuri acceptate 3 III. Întrebări

Mai mult

CANDIDATUL/OFERTANTUL (denumirea/numele) Formular nr. 1 SCRISOARE DE ÎNAINTARE Către, Primaria Comunei Traian Str. Unirii, nr. 589, Comuna Traian, jud

CANDIDATUL/OFERTANTUL (denumirea/numele) Formular nr. 1 SCRISOARE DE ÎNAINTARE Către, Primaria Comunei Traian Str. Unirii, nr. 589, Comuna Traian, jud Formular nr. 1 SCRISOARE DE ÎNAINTARE Către, Primaria Comunei Traian Str. Unirii, nr. 589, Comuna Traian, judetul Ialomita Ca urmare a Anuntului de publicitate nr. privind organizarea achizitiei pentru

Mai mult

Universitatea POLITEHNICA Timisoara Birou Promovare, Consiliere a Proiectelor CDI PROGRAMUL OPERATIONAL COMPETITIVITATE GHIDUL SOLICITANTULU

Universitatea POLITEHNICA Timisoara Birou Promovare, Consiliere a Proiectelor CDI PROGRAMUL OPERATIONAL COMPETITIVITATE GHIDUL SOLICITANTULU PROGRAMUL OPERATIONAL COMPETITIVITATE 2014-2020 GHIDUL SOLICITANTULUI - CONDIȚII SPECIFICE APEL COMPETITIV! SISTEMUL INFORMATIC MySMIS DESCHIS ÎNTRE 15 NOV. 2017 ŞI 15 MART. 2018 ORA 22.59 Tip de proiect:

Mai mult

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ŞI INOVARE PENTRU PERIOADA (PNCDI III) Programul 3: Cooperare europeană și internațională Subprogram

PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ŞI INOVARE PENTRU PERIOADA (PNCDI III) Programul 3: Cooperare europeană și internațională Subprogram PLANUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ŞI INOVARE PENTRU PERIOADA 2015-2020 (PNCDI III) Programul 3: Cooperare europeană și internațională Subprogramul 3.6. Suport Proiecte-suport REPREZENTARE și ORGANIZARE

Mai mult

Anexa nr

Anexa nr ANGAJAMENT privind susţinerea tehnica si profesională a ofertantului/grupului de operatori economici... (denumirea) ANGAJAMENT privind susţinerea tehnica si profesională a ofertantului/candidatului/grupului

Mai mult

ANEXA REGULAMENT DE SELECŢIE A PARTENERILOR PRIVAŢI ÎN CADRUL PROIECTELOR FINANŢATE DIN SURSE EXTRABUGETARE 1. SCOPUL 1.1. Regulamentul este întocmit

ANEXA REGULAMENT DE SELECŢIE A PARTENERILOR PRIVAŢI ÎN CADRUL PROIECTELOR FINANŢATE DIN SURSE EXTRABUGETARE 1. SCOPUL 1.1. Regulamentul este întocmit ANEXA REGULAMENT DE SELECŢIE A PARTENERILOR PRIVAŢI ÎN CADRUL PROIECTELOR FINANŢATE DIN SURSE EXTRABUGETARE 1. SCOPUL 1.1. Regulamentul este întocmit în scopul prezentării procedurii de selecţie a partenerilor

Mai mult

Contract de servicii nr. data În temeiul OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări

Contract de servicii nr. data În temeiul OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări Contract de servicii nr. data În temeiul OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

Mai mult

Page 1 of 10 Sinteza modificărilor la Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2018/1/1.

Page 1 of 10 Sinteza modificărilor la Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2018/1/1. Page 1 of 10 Sinteza modificărilor la Ghidului solicitantului. Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru apelul de proiecte nr. POR/2018/1/1.1.A./1. Axa prioritară 1, Prioritatea de investiții

Mai mult

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș

FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector ș FIȘA DE (AUTO)EVALUARE - DIRECTOR CJRAE AN ȘCOLAR 2017-2018 Numele și prenumele: Unitatea de învățământ: CJRAE Perioada evaluată: Aprobat, Inspector școlar general, Prof. dr. Viorel STAN Nr. crt. Funcţia

Mai mult

Operator economic FORMULARUL 1 (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împuterni

Operator economic FORMULARUL 1 (denumirea/numele) DECLARAŢIE privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împuterni Operator economic FORMULARUL 1 (denumirea/numele) privind neîncadrarea in art. 164 din Legea 98/2016 Subsemnatul,... reprezentant împuternicit al... (denumirea operatorului economic) în calitate de candidat/ofertant/ofertant

Mai mult

ORDIN nr din 12 decembrie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind rest

ORDIN nr din 12 decembrie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind rest ORDIN nr. 1.488 din 12 decembrie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme

Mai mult

Contract de servicii nr data Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servic

Contract de servicii nr data Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servic Contract de servicii nr.128715 data 09.12.2016 Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servicii de, între DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA

Mai mult

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE al Campaniei Donează cu Pago - prima ediție - 1.Organizatorul, regulamentul şi durata campaniei 1.1.Organizator Organizator

REGULAMENT DE DESFĂŞURARE al Campaniei Donează cu Pago - prima ediție - 1.Organizatorul, regulamentul şi durata campaniei 1.1.Organizator Organizator REGULAMENT DE DESFĂŞURARE al Campaniei Donează cu Pago - prima ediție - 1.Organizatorul, regulamentul şi durata campaniei 1.1.Organizator Organizator al campaniei Donează cu Pago (în continuare Campania)

Mai mult

5/30/13 Procedură din 15/05/2013 Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură p

5/30/13 Procedură din 15/05/2013 Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură p Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile

Mai mult

Microsoft Word - Document2

Microsoft Word - Document2 LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile

Mai mult

site_ _Expmotive_modificare_N22_aderare

site_ _Expmotive_modificare_N22_aderare Expunere de motive a Proiectului Normei pentru modificarea şi completarea Normei nr. 22/2009 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, cu modificările şi

Mai mult

LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice d

LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice d LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile

Mai mult

Oferta tehnică pentru

Oferta tehnică pentru PRESTATOR, Nr. înregistrare Anexa nr.2 BENEFICIAR, Nr. înregistrare CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII DE MANAGEMENT ENERGETIC nr.... 1. Încheiat între..., numit în cele ce urmează PRESTATOR, având sediul social

Mai mult

Formulare

Formulare Formulare Secţiunea Formulare conţine formularele destinate, pe de o parte, să faciliteze elaborarea şi prezentarea ofertei şi a documentelor care o însoţesc şi, pe de altă parte, să permită comisiei de

Mai mult

Formular 10A

Formular 10A DECLARAŢIE PRIVIND NEÎNCADRAREA ÎN ART. 164 DIN LEGEA 98/2016 Subsemnatul, reprezentant împuternicit al, (denumirea/numele și sediul/adresa operatorului economic) în calitate de (candidat/ofertant/ofertant

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice In temeiul art. 108 din Con

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice In temeiul art. 108 din Con GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 3 alin

Mai mult

Contract model F5.1 A C H I Z I Ţ I I P U B L I C E CONTRACT Nr. 06-1/ Cod CPV: de achiziţionare a bunurilor mun. Chișinău Furnizoru

Contract model F5.1 A C H I Z I Ţ I I P U B L I C E CONTRACT Nr. 06-1/ Cod CPV: de achiziţionare a bunurilor mun. Chișinău Furnizoru Contract model F5.1 A C H I Z I Ţ I I P U B L I C E CONTRACT Nr. 06-1/ Cod CPV: 33696500-0 de achiziţionare a bunurilor.. 2018 mun. Chișinău Furnizorul de bunuri. reprezentată prin director, dl., care

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ ORAŞUL SĂRMAŞU PRIMARIA CONTRACT DE FURNIZARE Nr. 129 din Părţile contractante În temeiul Legii nr.

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ ORAŞUL SĂRMAŞU PRIMARIA   CONTRACT DE FURNIZARE Nr. 129 din Părţile contractante În temeiul Legii nr. ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ ORAŞUL SĂRMAŞU PRIMARIA www.sarmasu.ro CONTRACT DE FURNIZARE Nr. 129 din 26.09.2016 1. Părţile contractante În temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, HG 395/2016 privind

Mai mult

Contract de servicii nr data Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servic

Contract de servicii nr data Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servic Contract de servicii nr.110034 data 24.09.2018 Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servicii, între DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI

Mai mult

7/7/2014 Norma metodologica din 23/03/2012 indaco.ro produse consultanţă LEGISLAŢIE RO LEGISLAŢIE EU JURISPRUDENŢĂ ACHIZIŢII PUBLICE MODELE AJUTOR IEŞ

7/7/2014 Norma metodologica din 23/03/2012 indaco.ro produse consultanţă LEGISLAŢIE RO LEGISLAŢIE EU JURISPRUDENŢĂ ACHIZIŢII PUBLICE MODELE AJUTOR IEŞ indaco.ro produse consultanţă LEGISLAŢIE RO LEGISLAŢIE EU JURISPRUDENŢĂ ACHIZIŢII PUBLICE MODELE AJUTOR IEŞIRE căutare publicaţii noutăţi repertoriu tematici acte urmărite urmărire modificări domenii urmărite

Mai mult

Observ

Observ SECTIUNEA II Modele de formulare Conţine formularele pe care ofertantul are obligaţia de a le completa şi depune conform cerințelor din Invitația de participare pentru Achiziţia de. după cum urmează: 1.

Mai mult

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr ORDIN nr. 5.550 din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,

Mai mult