Microsoft Word - Botezul în Duhul Sfant.doc

Transcriere

1 Inițierea creștină și botezul în Duhul Sfânt în tradiția catolică Conform Catehismului Bisericii Catolice, Sfântul Botez este fundamentul întregii vieți creștine, poarta vieții în Duh ce deschide calea spre celelalte sacramente. Prin Botez suntem eliberați de păcat și renăscuți ca fii ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale lui Cristos, suntem încorporați în Biserică și făcuți părtași de misiunea ei (nr. 1213). Din această definiție distingem trei elemente esențiale ale sacramentului botezului: fundamentul vieții creștine, accesul în viața Duhului și faptul că el deschide poarta celorlalte sacramente. Cu alte cuvinte, tradiția catolică, sub influența contextului istoric al separării între Orient și Occident, administrează copiilor sacramentul botezului distinct de celalte sacramente cunoscute în perioda începuturilor creștinismului sub apelativul sacramentele inițierii creștine : botezul, darul Duhului Sfânt și Euharistia. După un parcurs catehetic stabilit de fiecare episcopie, candidații primeau, în noaptea pascală, sacramentele inițierii creștine, trecând astfel de la statutul de catehumen la cel de neofit, botezat, membru cu drepturi și obligații în Biserică. Același Catehism al Bisericii catolice subliniază aspectul unității celor trei sacramente, la nr. 1285: Împreună cu Botezul și Euharistia, sacramentul Mirului formează ansamblul sacramentelor inițierii creștine, a căror unitate trebuie păstrată. Așadar, trebuie să li se explice credincioșilor că primirea acestui sacrament este necesară pentru desăvârșirea harului baptismal. Botezul ne introduce în comuniunea trinitară, Euharistia hrănește viața harului primită la Botez, iar Mirul, sau darul Duhului Sfânt, completează inițierea creștină și conferă plinătatea darurilor Duhului Sfânt: înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, tăria, știința, evlavia, frica de Dumnezeu, în vederea participării active la misiunea Bisericii. 1. Învățătura biblică Sfântul evanghelist Luca este autorul neo-testamentar care exprimă în mod explicit o învățătură interpretată în Biserica timpurie și până astăzi ca referindu-se la botezul în Duhul Sfânt. Pentru a rămâne în limitele unui articol, voi explicita această învățătură limitându-mă la trei texte majore din Faptele Apostolilor: 2, 1-4; 4, 24-31; 8, Fapte 2, 1-4: Evenimentul fondator al Bisericii. 1 Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. 2 Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească 1. Dacă botezul administrat de Ioan în râul Iordan era în apă, botezul inaugurat cu moartea și învierea lui Cristos este în Duhul Sfânt. Autorul Faptelor descrie în puține cuvinte evenimentul fondator al Bisericii, la cincizeci de zile după Paștile Domnului. Duhul Sfânt a coborât asupra Apostolilor și i-a înzestrat pe fiecare cu darul de a propovădui Evanghelia în limba și pe înțelesul tuturor celor prezenți. Apostolii sunt învăluiți în Duhul Sfânt, fapt ce-i 1 Citatele neo-testamentare sunt din Noul Testament, ediția a doua, traducere, introducere și note: pr. Alois Bulai și pr. Anton Budău, Iași, Sapientia,

2 determină să înlăture frica ce-i stăpânea și-i ținea încuiați în cenacolul din Ierusalim și să proclame cu tărie mântuirea înfăptuită de Dumnezeu în Isus Cristos: 22 Bărbaţi israeliţi, ascultaţi aceste cuvinte: Pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe acesta, care a fost dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu şi pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, 24 pe acesta Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii 32 Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. 33 Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi (Fap. 2, 22-33). În descrierea lucaniană nu întâlnim un botez cu apă, fapt ce i-a condus pe unii teologi 2 să nege botezului creștin în apă capacitatea de a-l deschide pe om la acțiunea Duhului Sfânt 3. Evenimentul petrecut în ziua cincizecimii este considerat de Biserica catolică momentul fondator al Bisericii, botezul în Duhul Sfânt: Cristos a făgăduit în mai multe rânduri revărsarea Duhului Sfânt (Lc. 12, 12; In. 3, 5-8; Fap. 1, 8), făgăduință pe care a îmlpinit-o prima dată în ziua de Paști (In. 20, 22) și apoi, în chip mult mai strălucitor, în ziua de Rusalii (Fap. 2, 1-4). Plini de Duhul Sfânt, apostolii încep să proclame faptele minunate ale lui Dumnezeu (C.B.C. nr. 1287). Nu ne este permis să afirmăm că Botezul creștin este doar în apă, ci el trebuie să fie urmat de experiența cincizecimii, deoarece Botezul creștin nu își are rădăcinile în botezul lui Ioan ci în unicul botez al lui Isus, mort și înviat, după cum ne reamintește apostolul Paul: 3 Sau nu ştiţi că noi toţi, care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? 4 Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă (Rm. 6, 3-5). Caracterul mântuitor al acestui botez este subliniat de ideea înveșmântării omului în Isus Cristos, care la rândul său a fost învestit cu puterea Duhului Sfânt: 14 îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos (Rm. 13, 13). Duhul Sfânt nu a avut doar rolul de a inaugura activitatea publică a Mântuitorului, ci a și sfințit apa botezului care va fi folosită la toate botezurile. De aceea Isus subliniază în evanghelia după Ioan, în dialogul nocturn cu Nicodim, necesitatea (re)nașterii din apă și Duh Sfânt (cfr. In. 3, 5). În descrirea coborârii Duhului Sfânt la Rusalii, evanghelistul Luca insistă asupra darului carismelor de a vorbi în limbi și de a profeți, interpretare pe care o dă apostolul Petru în predica prilejuită de acest eveniment fondator al Bisericii: 38 Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fap. 2, 38). La întrebarea Ce trebuie să facem?, Petru răspunde invitând-i pe cei prezenți să experimenteze ceea ce ei înșiși au experimentat mai întâi: primirea darului Duhului Sfânt. În locul botezului în apă, administrat de Ioan Botezătorul, Petru propune botezul în numele lui Isus Cristos corelat darului Duhului Sfânt. Auditorii lui Petru nu vor trebui să aștepte un alt moment al venirii 2 Vezi J.D.G. Dunn, Baptism in the Holy spirit, Philadelphia, Westminster Press, 1970, p. 228: Botezul creștin în apă nu este un canal al harului, nici darul Duhului Sfânt, nici o altă binecuvântare spirituală. 3 Michel Quesnel, Baptisés dans l Esprit: baptême et Esprit Saint dans les Actes des Apôtres, Paris, Cerf, 1985, combate o asemenea poziție și susține că nu există opoziție între expresiile botezul în apă și botezul în Duhul Sfânt, între ele existând o relație de inclusivitate, adică nu există botez doar în apă, ci și în Duhul Sfânt. Aceeași opinie o susține W. Wilkens, Wassertaufe und Geistempfang bei Lukas, în Theologische Zeitschrift, 1967, 23, p și J. Kremer, Pfingstbericht und Pfingstgeschehen, Stuttgart, KBW Verlag, 1973, p

3 Duhului Sfânt asupra lor, ci sunt învestiți în același moment în care primesc botezul în numele lui Isus Cristos. Evenimentul Rusaliilor a încheiat timpul de așteptare al darului Duhului Sfânt. Așteptarea a fost valabilă doar pentru apostoli într-un interval bine determinat: între Înviere și cincizecime. După acest episod, Luca descrie alte manifestări ale prezenței Duhului Sfânt, însă cu scopul de a arăta misiunea lui de a sfinți și cârmui Biserica spre Tatăl. Fapte 4, 24-31: Duhul Sfânt îi întărește pe creștini în rugăciune Exegeții catolici mai numesc acest text și micile Rusalii 4 deoarece el descrie o a doua coborâre a Duhului Sfânt, nu în contextul inițierii sacramentale, ci ca răspuns unui grup aflat în rugăciune. În Evanghelia după Luca Isus îl trimite pe Duhul Sfânt celor care-l cer în rugăciune (cfr. Lc. 11, 13), iar acum, în Fapte, Duhul Sfânt este cel care constituie prima comunitate creștină, care va pleca și va propovădui pretutindeni Vestea cea Bună a Împărăției lui Dumnezeu. Semnele care-i vor însoți pe discipoli în predicarea Evangheliei, vindecări, profeții și minuni, sunt rodul Duhului Sfânt. Și în acest text, ca și în cel prezentat mai sus, ni se vorbește despre zguduirea casei în care se aflau și despre primirea Duhului Sfânt. Pe baza acestor texte primii creștini au dezvoltat ritul de inițiere creștină ale cărui elemente esențiale includeau botezul în apă, în numele lui Isus Cristos, iar mai târziu prin invocarea persoanelor trinitare, și darul Duhului Sfânt. Referitor la primirea Duhului Sfânt, Faptele apostolilor menționează explicit că beneficiarii au făcut experiența: Înainte ca Duhul Sfânt să fie obiectul unei doctrine, acesta era un fapt experimentat de comunitate 5. Primii creștini aveau această convingere că ei trăiesc sub oblăduirea directă a Duhului Sfânt. Acest lucru trebuie să ne (re)amintească și nouă astăzi că primirea Duhului Sfânt ar trebui să se manifeste în viața noastră creștină prin efectele sale luând diferite forme: vorbirea în limbi, profețiile, semnele, dar și alte forme mai puțin spectaculare menite să manifeste diversitatea persoanelor care constituie unica Biserică a lui Cristos. Astfel întreaga comunitate este edificată iar propovăduirea Evangheliei este asigurată. O dată în plus vedem că darul Duhului Sfânt are o dimensiune experimentală în riturile inițierii creștine, dar și o dimensiune carismatică, adică Duhul Sfânt oferă creștinilor posibilitatea să înfăptuiască, în numele lui Isus, lucrări minunate. Deci putem spune că darul Duhului Sfânt făcea parte integrantă din inițierea creștină în primele comunități. El avea o dimensiune experimentală și o dimensiune carismatică, fapt mai puțin pus în evidență în tradiția catolică astăzi. Fapte 8, 14-17: Impunerea mâinilor asupra samaritenilor pentru primirea Duhului Sfânt Ultimul text din Faptele Apostolilor pe care ne propunem să-l analizăm este acesta: 14 Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, 15 care au coborât acolo şi s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt. 16 Căci nu se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci au fost botezaţi numai în numele Domnului Isus. 17 Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi l-au primit pe Duhul Sfânt. Dacă în primele 4 Killin McDonnell, George T. Montague, Baptême dans l Esprit et initiation chrétienne. Témoignage des huit premiers siècles, Paris, Desclée de Brouwer, 1993, p E. Schweitzer, Baptism, în Theological Dictionary of the New Testament, vol. 6, p

4 două cazuri vedem dăruirea Duhului Sfânt și efectele ei imediate, mai întâi asupra colegiului apostolilor iar apoi asupra unui grup de credincioși aflați în rugăciune cu apostolii Petru și Ioan, în acest caz Duhul Sfânt este conferit prin impunerea mâinilor acelorași apostoli după ce grupul din Samaria primise deja botezul în apă în numele lui Isus. Acsta pare a fi textul major care justifică în tradiția penticostală botezul în Duhul Sfânt posterior botezului în apă 6. Catolicii, la rândul lor, rețin din acest text argumente în favoarea sacramentului mirului conferit ulterior. Trebuie să spunem că acest decalaj între botez și mir contrazice, în aparență, unitatea dintre botez și darul Duhului Sfânt, după cum am văzut în textele analizate mai sus. Oulton apără tradiția catolică susținând că, în acest pasaj, Duhul Sfânt, deja primit la botez, nu s-a manifestat în exterior decât cu această ocazie 7. Intenția autorului este totuși aceea de a ne spune că samaritenii nu-l primiseră pe Duhul Sfânt nici în timpul primirii botezului în numele lui Isus și nici după aceasta, fapt care a determinat trimiterea apostolilor Petru și Ioan. Un caz asemănător se prezintă și în Fap. 19, 1-7 unde Paul evocă cazul unor efeseni care primiseră botezul lui Ioan însă nici măcar nu auziseră de darul Duhului Sfânt. În opinia lui Quesnel 8, Luca încearcă să integreze două tradiții diferite referitoare la inițierea creștină în primele comunități creștine: una vine din comunitățile provenite din păgânism și este descrisă în episodul samaritenilor și al efesenilor, dar și în cazul botezului lui Paul și al eunucului etiopian de către Filip (cfr. Fap. 8, 26-40), iar cealaltă vine din comunitățile creștine provenite din iudaism și este descrisă în cazul primelor convertiri realizate la predica lui Petru (cfr. Fap. 2, 38-39) și în cazul botezului centurionului Corneliu și al întregii lui case (cfr. Fap. 10, 44-48). Cercetătorul francez găsește un argument explicativ în favoarea ipotezei sale subliniind distincția terminologică: în Fap. 2, 38 și 10, 48 este utilizată prepoziția en/epi, pe când în celelalte două texte întâlnim expresia eis. Astfel Quesnel susține că en/epi este o formulă de proveniență iudeo-creștină, iar eis provine din pagano-creștinism. Bazându-se pe această argumentație, Quesnel subliniază că în primele comunități creștine exista o diferență între aceste rituri și între interpretările lor. Amândouă aveau ca fundament botezul în apă, însă ritul iudeocreștin includea convertirea, pocăința și efuziunea Duhului Sfânt fără impunerea mâinilor 9, pe când ritul pagano-creștin nu era dependent de pocăință și iertarea păcatelor. În acest din urmă rit, nu botezul în apă, care preceda impunerea mâinilor, ci aceasta din urmă era trăită ca fiind primirea Duhului Sfânt 10. Această procedură este utilizată la botezul lui Saul (Fap. 9, 17-18), al samaritenilor (Fap. 8, 9-19), al etiopianului (Fap. 8, 26-40), și al efesenilor (Fap. 19, 1-7), texte în care Duhul Sfânt se manifestă doar prin ritul impunerii mâinilor. Meritul studiului lui Qesnel este acela că identifică cele două expresii utilizate în ritul inițierii creștine din primele comunități, 6 Vezi R.M. Riggis, The Spirit Himself, Springfield, Gospel Pub House, 1977 și D. Basham, A Handbook on Holy Spirit Baptism, New Kensington, Whitaker House Pub, Conform acestor doi autori, prima mărturie despre ritul conferirii Duhului Sfânt prin impunerea mâinilor și ungerea cu uleiul sfințit se găsește în Tradiția Apostolică, 22, a lui Hipolit din Roma, secolul al III-lea. Papa Inocențiu I revendică acest text ca suport pentru a susține administrarea sacramentului mirului de către episcop, iar conciliul din Florența, 1449, face referință, în același scop, la textul pe care tocmai îl analizăm. 7 J.E.L. Oulton, The Holy Spirit, Baptism and Laying on of hands in Acts, în Expository Times, , 66, p Michel Quesnel, Baptisés dans l Esprit, Paris, Cerf, 1985, p Michel Quesnel, Baptisés dans l Esprit, Paris, Cerf, 1985, p Michel Quesnel, Baptisés dans l Esprit, Paris, Cerf, 1985, p

5 însă nu reușește să exprime coerența teologică și sacramentală prornind de la diferența existentă între cele două expresii. Spre exemplu a afirma că ritul botezului în comunitățile creștine provenite din păgânism nu implica pocăința și convertirea este în contradicție cu botezul lui Saul povestit de el însuși în Fap. 22, 16: Ridică-te, primește botezul și spală-ți păcatele, invocând numele lui. Analiza detaliată a textelor din Faptele apostolilor ne arată că în primele comunități creștine Duhul Sfânt este primit în interiorul botezului, iar efectele acțiunii Duhului Sfânt depind de dispozițiile sau de indispozițiile interioare ale celor care îl primesc 11. Cei care doresc să vadă în scrierile lucaniene o opoziție între o Biserică instituțională și una carismatică sunt departe de intenția primară a autorului biblic. De altfel, Luca menționează patru caracteristici specifice comunității creștine peste care a coborât Duhul Sfânt: stăruitori în învățătura apostolilor și în comuniunea fraternă, în frângerea pâinii și în rugăciune (Fap. 2, 42). Putem conclude spunând că textul analizat prezintă o situație anormală, neobișnuită. Ritul botezului în primele comunități creștine cuprindea darul Duhului Sfânt ca fiind un element esențial al inițierii creștine. Harul carismatic primit la botez este modul normal prin care Biserica se edifică în caritate. Acest lucru îl vom vedea în cele ce urmează analizând tradiția patristică referitor la aceste texte și la dezvoltarea ritului inițierii creștine în comunitățile care încep să fie tot mai mari și mai numeroase. 2. Învățătura patristică Înainte de a vedea cum au înțeles Părinții Bisericii trăirea riturilor de inițiere creștină și botezul în Duhul Sfânt aș dori să subliniez unele puncte teologice mai fierbinți care nu fac unanimitate între diferitele tradiții creștine. Catolicismul roman susține cel puțin două puncte de vedere referitor la botezul în Duhul Sfânt pe care le argumentează patristic. Pe de o parte sunt unii care afirmă că botezul în Duhul Sfânt este un har special, o nouă dăruire a Duhului Sfânt care nu ar avea nimic în comun cu vreun rit sacramental 12. Această poziție se bazează pe faptul că pot exista nenumărate haruri ale Duhului Sfânt care nu pot fi mereu canalizate de celebrări rituale sau sacramentale: Duhul Sfânt suflă unde vrea. Acest punct a fost dezbătut pe larg de Părinții Bisericii: nimeni nu poate pune obstacol în calea manifestării darurilor Duhului Sfânt 13. Această poziție are avantajul de a încuraja dialogul Bisericii romano-catolice cu Bisericile evanghelice, care nu acordă un spațiu larg sacramentelor. Pe de altă parte, o altă poziție a luat naștere în sânul Bisericii catolice odată cu apariția grupurilor carismatice care au început să dezvolte o teologie a botezului în Duhul Sfânt legată de botezul în apă și de riturile inițierii creștine. Pentru aceste grupuri, botezul în Duhul Sfânt este o conștientizare și o nouă actualizare a harurilor inițiatice deja primite. Aceasta nu trebuie să ne facă să considerăm că pentru aceste grupuri botezul în apă ar fi fost ineficient sau 11 Vezi J.D.G. Dunn, Baptism in the Holy Spirit, Philadelphia, Westminster Press, 1970, p Vezi Francis A. Sullivan, Batême dans l Esprit, în Charismes et Renouveau charismatique, étude biblique et théologique, Paris, Pneumathèque, 1988; Baptism in the Holy Spirit: A Catholic Interpretation of the Penticostal experience, în Gregorianum, 55 (147), p Pentru a susține că Duhul Sfânt poate veni în afara ritului sacramental, autorul citează Toma de Aquino, Summa Theologiae I, q 43, a Vezi J. Lecuyer, La confirmation chez les Pères, în Maison Dieu, 54, 1958, p

6 inadecvat 14 până la conștientizarea și actualizarea lui. Ele susțin că este vorba despre acțiunea mântuitoare a lui Cristos reactualizată ținând cont de noile dispoziții și de o nouă disponibilitate a inimii de a răspunde la harul primit în momentul botezului în apă. Un argument biblic despre reactualizarea harului deja primit îl întâlnim în II Tim. 1, 6: Îți reamintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele. De asemenea, Sfântul Augustin, vorbind despre botezul acordat pruncilor, dezvoltă ideea conștientizării și actualizării harului baptismal: Duhul Sfânt locuiește în sufletul pruncului botezat, în schimb lipsește dimensiunea actualizării, pe care o va conștientiza mai târziu. Episcopul de Hipona a încercat să dezvolte o teologie cât mai precisă referitor la această actualizare a harului baptismal. Astfel în Sfântul Augustin justifică botezarea pruncilor pe baza credinței Bisericii. Într-o lucrare din , el afirmă că Dumnezeu îi îndreptățește pe pruncii botezați, printr-un har ascuns, care nu se poate manifesta încă prin fapte. Într-o scrisoare redactată în jurul anului 417, episcopul subliniază că Duhul Sfânt locuiește în sufletul pruncului botezat însă acesta nu-l cunoaște încă, copilul are rațiune însă îi lipsește dimensiunea actualizării prin experiență a rațiunii care este, spune el, ca o scânteie acoperită care așteaptă să se aprindă o dată cu trecerea la vârsta adultă 17. Cei care acceptă ideea sacramentală a botezului în Duhul Sfânt își argumentează poziția folosind teologia actualizării harului baptismal. O astfel de actualizare nu are loc de la sine, ci se înscrie într-un program spiritual din care nu lipsesc meditarea zilnică a Cuvântului Domnului și trăirea vieții de credință în Biserică. Printre figurile mai remarcabile ale tradiției catolice care susțin ideea sacramentală a botezului în Duhul Sfânt l-aș cita pe cardinalul Suenens cu lucrarea sa Une Nouvelle Pentecôte?, pe Kevin și Dorothee Ranaghan, Le retour de l Esprit, pe René Laurentin, Pentecôtisme chez les catholiques, Donald Gelpi, Penticostalism: A Theological Viewpoint, Simon Tugwell, Did you receive the Spirit?, și Kilian McDonnell, The Holy Spirit and Christian Initiation, în The Holy Spirit and Power: The Catholic Charismatic Revewal. Pentru a-i înțelege mai bine pe teologii catolici care susțin ideea sacramentală a botezului în Duhul Sfânt este necesar să parcurgem ideile principale subliniate de Părinții Bisericii la care fac referință autorii menționați. De asemenea trebuie menționată importanța unei teologii de comuniune eclezială, subliniată cu tărie în documentele conciliului Vatican al II-lea, teologie care integrează participarea și împărtășirea spirituală și materială. O astfel de ecleziologie îi permite Bisericii să dezvolte împărtășirea între creștini a vieții intra-trinitare, a Cuvântului Domnului, a pâinii și a vinului adunați fiind în jurul aceleiași mese. Pentru aceasta avem nevoie de convertire interioară, de înrădăcinarea credinței noastre în Cuvântul revelat de Dumnezu omului, de comuniunea în Duhul Sfânt și de fructificarea darurilor Duhului în folosul binelui spiritual comun, de a deveni împreună mădularele unicului Trup Mistic al lui Cristos pentru a participa la unica laudă adusă Dumnezeului întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tertulian din Cartagina: un teolog entuziast și inovator 14 Vezi K. Leech, Experiencing God: Theology as Spirituality, Harper & Row, 1985, p Vezi Sf. Augustin, Scrisoarea 98, 10, în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum 34, Vezi Sf. Augustin, De peccatorum meritis et remissione et de Baptismo parvulorum, în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, 60, Sf. Augustin, Scrisoarea 187, 6, 21, în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, 57,

7 Tertulian este unul din primii teologi ai antichității de expresie latină. În prima parte a activității sale teologice, el scrie lucrări din care îi putem reține entuziasmul și dinamismul. Neofitul este pentru el peștele care s-a născut la o viață nouă din apă și Duhul Sfânt în baia botezului. Astfel el identifică darurile Duhului Sfânt enumerate de Apostolul Paul în I Cor Botezul fiind administrat doar adulților, Tertulian spune că darurile Duhului Sfânt trebuie să se manifeste imediat după botez. De aceea el insistă îndemnând neofiții să ceară de la Dumnezeu aceste carisme: Cereți Tatălui vostru, cereți Domnului vostru, ca un dar special al harului său, prisosința carismelor sale (De Baptismo, 20, 5). Argumentul biblic al acestei cereri este textul din Lc. 11, 13: Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer. Cei care primesc aceste carisme nu devin proprietarii lor, ca și cum acestea ar fi ceva moștenit din familie, ci ele sunt în folosul comuniunii ecleziale. Dumnezeu fiind liber în distribuirea carismelor, nu depinde de meritele sau dispozițiile interioare ale omului. El poate da carisme chiar și oamenilor care nu sunt conștienți de ele și care poate într-o zi vor fructifica aceste carisme în trăirea lor creștină. Totuși dorința lui Tertulian este aceea de a-i sensibiliza pe neofiți referitor la carismele primite asociate botezului. În teologia lui Tertulian, carismele fac parte din patrimoniul comun al Bisericii, de aceea a aștepta venirea lor în timpul riturilor inițierii creștine este un lucru normal. Dacă botezul în Duhul Sfânt, așa cum este el înțeles astăzi, include ritul impunerii mâinilor, o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt și așteptarea revărsării carismelor asupra neofitului, atunci botezul în Duhul Sfânt este echivalent cu ritul inițierii creștine descris de Tertulian deja în secolul al II-lea 19. Origen din Alexandria: teolog al carismelor divine Teologul alexandrin insistă deseori în scrierile sale asupra carismelor cărora le dă sensul de har în general, dar el mai vorbește și de carisme speciale: carisma profeției, a vindecărilor. Sub pana lui Origen întâlnim expresia ploaia carismelor divine 20 pe care Cristos o revarsă asupra Bisericii sale. Ploaia de carisme înseamnă că Mântuitorul conferă Bisericii sale carismele în mod progresiv. Astfel putem vorbi despre o germinație lentă până la maturitatea spirituală. Aceste ploi de haruri duc la formarea râurilor, care la rândul lor dau naștere la adevărate fluvii. Textul baptismal fundamental citat de Origen în scrierile sale este Lc. 4, 18: Duhul Sfânt este asupra mea, m-a consacrat prin ungere. În acest text, evanghelistul face referire la două texte vetero-testamentare, Is. 11, 1-3 și Is. 61, 2, un mod original de a uni într-un singur text pe Duhul Sfânt și botezul. Același procedeu apare și în Fap. 10, 38: Dumnezeu l a uns pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt și cu Putere. Am putea oare conclude că Origen asimilează botezul în apă și botezul în Duhul Sfânt în una și aceeași celebrare sacramentală? Este greu de spus. În Contra Celsum I, 44, Origen subliniază că Isus, la botezul în Iordan, a primit carisma înțelepciunii 21. Același teolog, în lucrarea Comentariu la Ieremia II, 3, afirmă că botezul administrat de Isus este botezul în Duhul Sfânt: Isus botează în Duhul Sfânt și în foc. Aceasta nu înseamnă că botează același om în Duhul Sfânt și în foc, ci îl botează pe cel sfânt în Duhul Sfânt, iar pe celălalt care, 18 Vezi R.F. Refoulé, Tertullien. Traité du baptême, Sources chrétiennes 35, p Vezi introducerea în germană la De Baptismo de Dietrich Schleyer, Turnhout, Brepols, 2006, p Origen, Comentariu la Psaltire, 64, 11, în Patrologia graeca 12, col Sources chrétiennes, 132, p

8 după ce a crezut, după ce l-a considerat vrednic de Duhul Sfânt, totuși a păcătuit, îl spală în foc, astfel încât nu este același om care a fost botezat de Isus în Duhul Sfânt și în foc 22. În acest pasaj, Origen face distincția între botezul în Duhul Sfânt și botezul în foc: mai întâi catehumenul a fost botezat în Duhul Sfânt, iar apoi, din cauza păcatelor săvârșite după botez, este necesar să primească botezul în foc spre curățirea lui interioară pentru a permite manifestarea carismelor Duhului Sfânt: Fericit cel care a fost botezat în Duhul Sfânt și nu are nevoie de botezul în foc; de asemenea este de trei ori nefericit cel care are nevoie să fie botezat în foc Fericit este cel care participă la prima înviere, cel care a păstrat intact botezul în Duhul Sfânt 24. În botezul în Duhul sfânt administrat de Cristos găsim carismele înțelepciunii, credinței, cunoașterii și multe altele în măsură să-l conducă pe om spre săvârșirea binelui și evitarea răului. Origen amintește că Apostolul Paul îi îndemna pe corinteni să râvnească după carisma profeției, unul din darurile cele mai de preț ale Duhului Sfânt. Dacă deținem carisma profeției suntem în măsură să interpretăm scrierile profetice: Duhurile profeților sunt supuse profeților (I Cor. 14, 32). De aceea, creștinul trebuie să ceară de la Dumnezeu plenitudinea darului profeției, ba mai mult, referindu-se la Ps. 80, 10: Deschide gura și eu o voi umple, Origen insistă că trebuie să aducă propria contribuție, să manifeste dispoziție și disponibilitate pentru primirea carismei profeției 25. Carisma profeției ne permite să intepretăm Scripturile in sensum ecclesiae. Hilarie de Poitiers: teolog sensibil față de misterele divine Episcopul de Poitiers își construiește discursul teologic și sacramental referitor la botez plecând de la însăși descrierea evanghelică a botezului lui Isus în Iordan. Isus nu păcătuise, deci nu avea nevoie de botez. Totuși, pentru a manifesta omenirii deplina sa umanitate și pentru a duce la îndeplinire misterele divine, Isus a coborât în Iordan. Astfel el a sfințit natura umană prin întrupare și prin botez 26. Asupra lui Isus a coborât și a sălășluit Duhul Sfânt: După botez și după ce s-au deschis cerurile, Duhul Sfânt a fost trimis asupra lui și era recunoscut sub chipul unui porumbel, iar Isus este scăldat în acest fel de ungere a iubirii Tatălui 27. Această ungere a lui Isus cu iubirea Tatălui în Duhul Sfânt este un fel de botez. Vocea Tatălui din înălțimi proclamă filiația divină a Fiului pe pământ. Comentând textul evanghelic: Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulțumirea (Mt. 3, 17), Sfântul Hilarie substituie a doua parte a versetului cu varianta Ps. 2, 7: Acesta este Fiul meu cel iubit, astăzi eu te-am născut. Cu alte cuvinte, în botezul lui Isus, episcopul de Poitiers vede nașterea Fiului, un nou mod de a exista și acționa. Nu trebuie să vedem în acest fel de a vedea botezul lui Isus că Hilarie ar fi un apărător al doctrinei adopțianiste, ci intenția episcopului este aceea de a prezenta botezul lui Isus ca fiind prototipul botezului creștin în Duhul Sfânt. Cunoașterea botezului lui Isus înseamnă recunoașterea propriei noastre (re)nașteri din apă și din Duhul Sfânt la viața nouă a harului. După botezul în apă, cerurile 22 Sources chrétiennes, 232, p Ideea celui care nu a fost în măsură să păstreze intact botezul în Duhul Sfânt, care a distrus sigiliul botezului prin păcat și care are nevoie de botezul în foc spre purificare, se află în Păstorul lui Hermas, 8, Sources chrétiennes, 232, p Vezi Origen, Comentarii la Exod, 4, 4, Sources chrétiennes 321, p Vezi Hilarie de Poitiers, Comentarii la Matei, 2, 5, Sources chrétiennes, 254, p Hilarie de Poitiers, Comentarii la Matei, 2, 6, Sources chrétiennes, 254, p

9 ni se deschid și Duhul Sfânt ne scaldă prin ungerea sa pentru a ne putea bucura de slava cerească și astfel a deveni fii adoptivi ai Tatălui 28. Hilarie poziționează botezul în cadrul dinamicii trinitare: Tatăl ni-l dă pe Duhul Sfânt pentru a ne îmbogăți cu harurile divine și a ni-l revela pe Fiul, în care noi devenim fii. Efectul fundamental al botezului lui Isus în Iordan și a coborârii Duhului Sfânt asupra lui este filiația noastră divină. Deoarece botezul lui Isus este fundamentul botezului creștin, primul efect al inițierii creștine este darul Duhului Sfânt, care ne transformă în frați ai lui Isus Cristos și face din noi moștenitori ai Împărăției cerului datorită adopțiunii filiale din partea Tatălui. După trecerea noastră prin apa botezului, Duhul Sfânt coboară asupra noastră, iar noi suntem unși de slava cerească, iar vocea Tatălui proclamă adoptarea noastră ca fii. Botezul lui Isus în Iordan este deci fundamentul botezului creștin: după cum Isus Cristos este botezat în Duhul Sfânt, tot astfel și noi suntem botezați în Duhul Sfânt. O dată cu botezul în Duhul Sfânt primim și carismele specifice spre folosul întregii Biserici. Carismele sunt o slujire în folosul celorlalți. Astfel, pentru Hilarie Biserica este o întrepătrundere de carisme (slujiri) care se suțin reciproc în mărturisirea unei singure credințe în Dumnezeul Unic în substanță și Întreit în persoane. Ciril de Ierusalim: martor al botezului practicat pe locurile sfinte Din scrierile Sfântului Ciril au ajuns până la noi și 24 de învățături catehetice, dintre care 18 poartă numele de Cateheze baptismale și cinci Cateheze mistagogice. Primele sunt o explicare a Crezului proclamat în Biserica din Ierusalim, în scopul pregătirii catehumenilor pentru primirea botezului în noaptea pascală, iar ultimele sunt explicații spirituale post-baptismale referitor la simbolismul riturilor inițierii creștine. Pentru a pătrunde mai în profunzime învățătura lui Ciril este necesar să ne oprim câteva momente să vedem ce înțelegea episcopul Ierusalimului prin termenul carismă. La Sfântul Paul acest concept are o semnificație destul de largă: mântuirea este o carismă (II Cor. 1, 11), diversitatea darurilor în Biserică sunt de asemenea carisme (I Cor. 7, 7; Rm. 12, 3-8). Unele carisme sunt necesare pentru întreaga viață creștină: credința, speranța și dragostea, iar altele conferă o distincție în sânul membrilor Bisericii: profeția, darul de a da învățătură, de a administra (I Cor. 12, 28), celibatul, căsătoria (I Cor. 7, 7), etc. În perioada Părinților Bisericii de expresie greacă, termenul carismă cunoaște un sens încă și mai larg decât cel întâlnit în Noul Testament. Astfel el înglobează darurile divine și umane, darul Duhului Sfânt, botezul, euharistia, ungerea conferită de Biserică, harurile particulare (credința, profețiile, miracolele), martirul, lacrimile, teologia 29. În catehezele sale, Sfântul Ciril enumeră diferite carisme fără a se referi la darurilor carismatice extraordinare cum ar fi extazul, miracolele, exorcismele. El se limitează a aminti candidaților la botez carismele postului, castității sau fecioriei, martiriului, pomenii, sărăciei evanghelice, înțelepciunii, inteligenței, asistenței, administrației. În catehezele lui întâlnim varietatea carismelor amintite în scrierile neotestamentare, el specificând importanța fiecăreia în folosul edificării Trupului Mistic al lui Cristos, Biserica. În Catehezele baptismale, episcopul de Ierusalim prezintă acțiunea Duhul Sfânt în cadrul riturilor inițierii creștine ca fiind una dinamică orientată spre înviere. Cristos înviat le apare apostolilor și îl 28 Vezi Hilarie de Poitiers, Comentarii la Matei, 2, 5, Sources chrétiennes, 254, Vezi G.W. Lampe, A Patristic Greek Lexicon, Oxford, Clarendon Press,

10 insuflă asupra lor pe Duhul Sfânt,, moment în care Cristos le comunică apostolilor mpărtășirea Duhului Sfânt, îi pecetluiește cu sigiliul Duhului Sfânt (Cateheze baptismale, 17, 12 și 18, 33). Ciril subliniază că aici este vorba despre a doua suflare, prima fiind cea asupra lui Adam la creație, iar a treia cea de la Rusalii, când Duhul Sfânt a umplut cu darurile sale comunitatea apostolică. În Cateheza baptismală 16, 26, Ciril afirmă explicit că Petru îl conferea pe Duhul Sfânt prin impunerea mâinilor și același Duh Sfânt va fi conferit catehumenilor în momentul botezului. Astfel neofiții vor putea participa activ la misterele specifice Bisericii lui Cristos. Botezul creștin este o imitare, ca într-o imagine, a botezului lui Cristos: Ceea ce s-a înfăptuit în Cristos s-a înfăptuit și în voi în imagine, fiindcă voi sunteți icoane ale lui Cristos (Cateheze mistagogice 3, 1). Deci exact ceea ce s-a petrecut la botezul lui Isus în Iordan s-a împlinit și la botezul catehumenilor: După ce ați ieșit din baia cu apa sfințită, a avut loc ungerea, imagine exactă a ungerii lui Cristos. Iar acesta era Duhul Sfânt (Cateheze mistagogice 3, 1). Ungerea neofiților cu Duhul Sfânt le oferă veșmântul dumnezeirii, îi înzestrează cu darurile Duhului Sfânt, îi întărește ca să lupte împotriva forțelor întunericului și-i izbăvește de rușinea păcatului. Pentru Sfântul Ciril, botezul lui Isus în Iordan este ritul prin care el este identificat și revelat omenirii ca fiind Fiul Tatălui. Cel asupra căruia a coborât și a sălășluit Duhul Sfânt este cel care botează în Duhul Sfânt. De aceea la înviere Mântuitorul a suflat asupra apostolilor conferindu-le Duhul Sfânt, însă cincizeci de zile mai târziu, la Rusalii, Cristos, șezând de-a dreapta Tatălui, l-a trimis pe Duhul Sfânt cu plenitudinea darurilor sale. Pentru a ilustra această plenitudine a darurilor Duhului Sfânt, episcopul Ierusalimului utilizează imaginea veșmântului: rolul Duhului Sfânt la Rusalii este acela de a înveșmânta cu putere și de a boteza (Cateheze baptismale 17, 14). Apa botezului înveșmântă întreaga persoană scufundată în baia cu apă sfințită. Astfel Ciril leagă între ele cele două evenimente fondatoare, Rusaliile și botezul creștin. Harul conferit apostolilor nu era parțial, ci puterea Duhului Sfânt a fost oferită în plenitudinea ei. După cum cel care este scufundat în apa botezului este complet învăluit în apă, tot așa și apostolii au fost complet botezați în Duhul Sfânt (Cateheze baptismale 17, 14). O altă imagine dragă lui Ciril este aceea a fierului introdus în foc: cu cât focul pătrunde mai adânc în masa fierului rece, cu atât acesta devine mai fierbinte și ceea ce era negru devine strălucitor. Tot astfel și la botez Duhul sfânt pătrunde complet partea cea mai intimă a sufletului. Apa învăluie complet trupul înafară, însă Duhul Sfânt învăluie sufletul complet înlăuntru (Cateheze baptismale 17, 14). Reîntorcându-se la evenimentul Rusaliilor, episcopul de Ierusalim afirmă că încăperea unde se aflau apostolii a fost umplută de un vânt puternic, iar apostolii fiind în interior au fost botezați primind plenitudinea Duhului Sfânt, conform promisiunii Mântuitorului: Apostolii au fost înveșmântați, trup și suflet, cu un veșmânt divin de mântuire (Cateheze baptismale 17, 15). Apostolii sunt botezați în plenitudinea Duhului. Sfântul Augustin: inițierea creștină stabilește identitatea neofiților Sfântul Augustin a marcat cu amprenta sa teologică administrarea sacramentelor inițiatice până în zilele noastre. Dezbaterile cu donatiștii și pelagienii i-au oferit ocazia să inoveze de multe ori în acest domeniu. În primul rând, Augustin împărtășește convingerea că botezul are capacitatea de a ierta păcatele: Dacă nu este posibilă iertarea păcatelor în Biserică, atunci ar trebui să ne pierdem speranța: nu putem spera în viața viitoare și nici în mântuirea veșnică. Să mulțumim deci 10

11 Domnului care a acordat Bisericii sale această favoare. Vă veți apropia de baia sfântă, veți fi curățiți prin botez, veți primi o viață nouă în baia mântuitoare a reînnoirii; ieșind din apă veți fi fără păcat. Toate păcatele care vă amenințau vor dispărea (Omilie 213, 9). Imaginea biblică menită să expliciteze această curățire de păcate este cea a exodului: precum israeliții au trecut prin Marea Roșie nevătămați, pe când egiptenii au fost scufundați în valuri, tot astfel și catehumenii vor trece prin Marea Roșie a botezului sfințitor, o mare înroșită și sfințită de sângele lui Cristos, iar păcatele se vor scufunda și se vor îneca în baia baptismală (cfr. Comentarii la Ioan XI, 4). De asemenea, episcopul Hiponei se servește de textul Sfântului Paul din Scrisoarea către Romani, capitolul 6, în care apostolul neamurilor introduce botezul creștin în continuitatea jertfei mântuitoare a lui Cristos: 3 Nu ştiţi că noi toţi, care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? 4 Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. Într-o cateheză rostită înaintea catehumenilor, Sfântul Augustin comentează acest pasaj spunând: Botezul este moartea cu Cristos precum spune apostolul: am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă (Omilie 229, 1). Într-un alt text celebru, Enchiridion XIV, 52, episcopul afirmă: Paul celebrează marele mister al sfântului botez în crucea lui Cristos pentru a ne face să înțelegem că botezul în Cristos nu este altceva decât imaginea morții lui Cristos, iar imaginea morții lui Cristos pe cruce nu este altceva decât imaginea iertării păcatelor. Deoarece moartea a fost reală în trupul său, tot astfel și iertarea păcatelor este reală în noi; și precum a existat o adevărată înviere din morți pentru el, tot astfel și noi avem parte de o adevărată îndreptățire. Un alt element al teologiei baptismale subliniate de Sfântul Augustin este acela legat de Euharistie. Catehumenii au trăit etapele inițierii creștine în același mod precum pâinea a trecut prin diferite etape pentru a putea fi oferită ca pâine pe altarul jertfei euharistice: grâul a fost mai întâi cules și stocat în grânare, tot astfel și catehumenul a fost cules din lume și educat în elementele de bază ale credinței creștine; apoi grâul a fost măcinat și a fost extrasă făina, iar catehumenul a fost măcinat prin antrenamentul postului și ascezei pentru a deveni o făină bună, neprihănită; făina a fost udată pentru a forma un singur aluat, iar catehumenii au trecut prin apa botezului pentru a intra în aluatul comun al Bisericii; în sfârșit, pâinea a trecut prin cuptorul cu foc spre a fi coaptă, iar neofiții au trecut prin ungerea cu Sfântul Duh pentru a ajunge la maturitatea spirituală. De aceea, Sfântul Augustin le poate spune neofiților în noaptea pascală: Misterul care se află aici pe altar este însuși misterul vieții voastre pe care-l veți primi (Omilie 272). Prin botez, creștinii dobândesc o nouă identitate, sunt transformați în trupul lui Cristos, de aceea, când se vor apropia de masa sfântă a împărtășaniei, le va spune: Estote quod videtis, et accipite quod estis Fiți ceea ce vedeți și primiți ceea ce sunteți (Omilie 272). În sfârșit, un al treilea element important prezent în teologia baptismală la Sfântul Augustin este necesitatea nașterii din apă și din Duhul Sfânt pentru a moșteni viața veșnică. Textul evanghelic care-i oferă un argument solid în acest sens este discuția nocturnă dintre Isus și Nicodim: 5 Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. 6 Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este (In. 3, 5-11

12 6). Într-o cateheză premergătoare botezului catehumenilor, episcopul afirmă: Sunteți încă în stadiul de catehumeni, de aceea, chiar dacă voi credeți deja în Cristos, încă mai purtați pe umerii voștri povara păcatelor. Însă nimeni nu va putea vedea Împărăția cerurilor atâta timp cât se află încărcat cu păcatele sale, fiindcă nu poate domni cu Cristos decât cel căruia i-au fost iertate păcatele; însă nu i se pot ierta păcatele decât celui care este născut din apă și din Duhul Sfânt (Comnetarii la Ioan XI, 1). Cea de-a doua naștere, în apă și în Duhul Sfânt, ca și prima naștere, este unică: prima este trupească iar cea de-a doua este în Duhul Sfânt. Astfel Augustin îi combate pe donatiști, care afirmau necesitatea unui alt botez în cazul în care acesta a fost administrat de un celebrant nevrednic. El insistă asupra faptului că validitatea sacramentului nu depinde de vrednicia celebrantului, ci de puterea lui Cristos care botează. De asemenea, botezul semnifică noua identitate oferită catehumenilor, care sunt introduși în unica turmă a lui Cristos în mod ireversibil. Este ceea ce el numește caracterul seniorial (Scrisoare 185, 23). Botezul imprimă în sufletul neofiților sigiliul lui Cristos. Botezul marchează un nou început. Neofitul intră într-o perioadă de reînnoire zilnică, o reînnoire care durează până la sfârșitul timpurilor, când omul cel vechi, pământesc, va dispărea, iar omul cel nou va fi complet reînnoit și înveșmântat în Duhul Sfânt. 3. Învățătura Bisericii catolice astăzi Sinteza parcursului biblic și patristic realizat până acum ne va permite să argumentăm mai bine tradiția botezului în Duhul Sfânt așa cum este ea trăită astăzi. Dacă Sfântul Paul ar veni astăzi și ne-ar întreba pe noi, catolicii, L-ați primit pe Duhul Sfânt când ați venit la credință? (Fap. 19, 2), am răspunde fără nici o ezitare: DA. Sacramentele inițierii creștine, Botezul, Euharistia și Mirul, ne-au înzestrat cu Darurile Duhului Sfânt. Același Sfânt Paul ne invită totuși la o reînvigorare a darurilor Duhului Sfânt în noi (cfr. II Tim. 1, 6). Aceasta ne obligă la o convertire interioară tot mai profundă la persoana lui Isus Cristos. Când se vorbește despre botezul în Duhul Sfânt în tradiția catolică, deseori sunt vizate doar grupurile carismatice care au luat naștere în contextul post-conciliar, grupuri care mai sunt denumite și penticostalii catolici 30, datorită faptului că practică botezul în Duhul Sfânt care se manifestă prin dezvoltarea darurilor spirituale: vindecări miraculoase, profeție, vorbirea în limbi etc 31. Am arătat mai sus că în primele comunități creștine botezul în Duhul Sfânt era conditio sine qua non pentru trăirea vieții creștine în plenitudinea ei. Astăzi, această expresie desemnează, în special în cercurile carismatice, reînnoirea ulterioară a harului sacramental baptismal, fără a fi vorba de un al doilea botez. De aceea botezul în Duhul Sfânt nu aparține doar mișcării reînnoirii carismatice: reflecția teologică și experiența 30 Vezi Kilian McDonnell și George T. Mantague, Baptême dans l Esprit et initiation chrétienne, Paris, Desclée de Brouwer, 1993, p Vezi Fréderic Lenoir, Les communautés nouvelles: interviews des fondateurs, Paris, Fayard, Printre aceste comunități carismatice din sânul Bisericii catolice enumerăm: Béatitudes, născută în Franța în 1973; Emmanuel, o asociație de drept pontifical fondată în 1976 în Franța; Chemin Neuf, o comunitate cu vocație ecumenică, fondată de un preot iezuit în 1973; Pain de Vie, o comunitate din care fac parte laici și persoane consacrate, fondată în 1976; Verbe de Vie, o comunitate care grupează toate formele de viață creștină, fondată în 1986 în Franța; Foyers de Charité, comunități care au ca scop reînnoirea spirituală, fondate de Marthe Robin în Franța, în Aceste comunități sunt recunoscute de Biserica catolică și sunt prezente pe cele cinci continente, lucrând la reînnoirea vieții creștine prin redescoperirea botezului în Duhul Sfânt și prin fructificarea darurilor sale, uneori în mod ostentativ.. 12

13 pastorală a Bisericii catolice ne îndeamnă să credem că harul botezului în Duhul Sfânt este în folosul Bisericii universale. Botezul în Duhul Sfânt nu este proprietatea niciunui grup sau tendințe, liberale sau conservatoare, în Biserica romano-catolică. De asemenea, nu poate fi identificat cu una dintre mișcările carismatice din sânul Bisericii. Harul botezului în Duhul Sfânt aparține tradiției creștine încă de la începuturile Bisericii și tuturor acelora care au trăit sacramentele inițierii creștine. Conciliul Vatican al II-lea și reformele lansate de documentele post-conciliare sunt o sursă de speranță și de bucurie pentru întreaga Biserică. Simțim astăzi în lumea catolică nevoia tot mai urgentă a evanghelizării. Catolicii, laici și cler, sunt chemați să devină evanghelizatori într-un context social în care reperele creștine sunt în descreștere, consumismul pune stăpânire galopantă chiar și pe societățile din blocul estic, unde a domnit teroarea timp de mai bine de o jumătate de secol. Denigrarea persoanei umane și dezinteresul față de cei săraci sunt tot atâtea simptome ale unui proces de slăbire a comunităților creștine catolice. Avem nevoie de convertirea interioară pentru a putea fi mesageri credibili ai Evangheliei în societățile noastre. Revenirea la Cristos este soluția care ne permite să dăm răspunsuri adecvate și pline de speranță creștină problemelor societăților de astăzi. Mesajul lui Isus, ieri ca și astăzi, își are toată actualitatea: Convertiți-vă și credeți în Evanghelie (Mc. 1, 14). Convertirea începe în inima fiecăruia atunci când ne privim cu sinceritate atitudinile și deschiderea la acțiunile Duhului Sfânt în noi. Convertirea ne face liberi și transformă speranțele naturale și pe cele păcătoase în speranță creștină, percepțiile umane în realități de credință teologală, iubirea umană naturală în caritate, în căutarea și înfăptuirea dreptății și construirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ (cfr. I Cor. 13, 13). Documentele conciliare și cele pontificale post-conciliare îi invită pe catolici să regăsească și să retrăiască viața de credință în Duhul Sfânt după modelul primelor comunități descrise în Faptele apostolilor și al primelor Biserici constituite în jurul apostolilor. Punerea în valoare a harurilor carismatice contribuie la creșterea și edificarea Bisericii: adorația, lauda și rugăciunea subliniază aspectul contemplativ al credinței creștine; slujrea aproapelui este un angajament în favoarea dreptății și respectului față de om ca imagine a lui Dumnezeu; toate carismele sunt în folosul Bisericii și permit creștinilor să trăiască o credință plină de speranță. Grupurile carismatice din interiorul Bisericii catolice ne reamintesc bogăția redescoperirii botezului în Duhul Sfânt în folosul sfințirii noastre și al fructificării harurilor cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în ziua botezului. Reînvigorarea botezului în Duhul Sfânt conduce la o trăire mai profundă a sacramentelor în Biserică, transformă viețile creștinilor, dă mai multă tărie slujirilor sacre în Biserică, încurajează ecumenismul autentic. Tradiția catolică îi încurajează pe păstorii Bisericii în redescoperirea carismelor primite prin sacrementele inițierii creștine, ale căror elemente esențiale sunt subliniate de apostolul Petru în ziua de Rusalii: Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fap. 2, 38). Viața creștină începe printr-o convertire interioară la persoana lui Cristos și prin fructificarea darurilor Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este efectul esențial al inițierii creștine, după cum afirmă cu tărie apostolul Paul: Noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a forma un singur trup... toți am fost adăpați într-un singur Duh (I Cor. 12, 13). Roadele acestei primiri sunt diverse: sfințenia (I Cor. 6, 11-19); relații noi întemeiate pe o experiență de 13

14 credință în Dumnezeu, datorită căreia ne putem adresa lui numindu-l Abba, Tată (Gal. 4, 6); comuniune cu ceilalți bazată pe legături de dragoste frățească (Gal. 5, 25); iubire, bucurie, pace (Gal. 5, 22); o capacitate reînnoită de a pătrunde misterele lui Dumnezeu (Fap. 6, 4-5); curajul de a mărturisi credința chiar cu prețul vieții (Fap. 1, 8); discernerea adevăratei învățături (I In. 2, 24-27); darul laudei, înțelepciunii, profeției, vindecărilor miraculoase, slujirea în folosul edificării Trupului lui Cristos, fiecăruia i-a fost dat după măsura darului lui Cristos (I Cor. 12, 7-11). Aceste daruri sunt puse în slujba Bisericii pentru a întări comuniunea între mădularele ei și pentru a vesti mesajul iubirii divine, al dreptății și păcii adevărate. Botezul în Duhul Sfânt creează o viață eclezială în Duhul Sfânt, de aceea nu putem vorbi, în tradiția catolică, de viața în Duhul Sfânt ca fiind o spiritualitate printre altele, ci este însăși spiritualitatea Bisericii. Reapropriindu-ne în mod firesc darurile inițierii creștine, ne trăim mai intens identitatea creștină după modelul primelor comunități creștine. După cum am văzut mai sus, în tradiția Bisericii de la începuturi botezul în Duhul Sfânt nu este o devoțiune care ar aparține unui anumit grup, sau o pietate individuală. Istoria sacramentelor inițierii creștine ne arată că botezul în Duhul Sfânt face parte integrantă din procesul de introducere a noilor convertiți în sânul Bisericii. Biserica romano-catolică este solicitată de prezența grupurilor reînnoirii carismatice să (re)descopere darul carismelor, parte integrantă a procesului inițierii creștine. Rodul valorizării darurilor Duhului Sfânt este redescoperirea vieții în Cristos primite la botez în moartea și învierea lui. Apa botezului este darul vieții noi în Duhul Sfânt pentru a-l configura pe credincios cu Isus Cristos, producând roade de sfințenie și setea arzătoare de Dumnezeu. Aici îmi pot apropria afrmația lui Kilian McDonnell și George Montague: Acceptarea botezului în Duhul Sfânt nu înseamnă necesitatea participării la o anumită mișcare, ci mai degrabă este vorba despre descoperirea desăvârșirii inițierii creștine, care aparține întregii Biserici 32. Această descoperire conduce la aprofundarea comuniunii cu Dumnezeu și la participarea mai activă la misiunea Bisericii însuflețită de Duhul Sfânt. Viața de credință a celui botezat în Duhul Sfânt este caracterizată printr-o experiență de unire dinamică cu Dumnezeul revelat în Sfintele Scripturi și printr-o experimentare practică a carismelor Duhului Sfânt. Teologul protestant Karl Rahner afirma că darul profeției este un dar permanent al Bisericii și dovadă a misiunii ei supranaturale 33. În același sens merge și afirmația lui Herbert Vorgrimler când spune că formele de manifestare a carismelor... nu pot fi prevăzute, tocmai fiindcă ele aparțin, prin însăși natura lor, istoriei mântuirii Bisericii, prin urmare trebuie să fie redescoperite și acceptate neîncetat 34. Însă această redescoperire și acceptare constantă a botezului în Duhul Sfânt precum și a carismelor ce-l însoțesc necesită o formare catehetică, teologică și doctrinară care să mobilizeze întreaga Biserică. Redescoperirea botezului în Duhul Sfânt și a carismelor i-a condus pe mulți episcopi, preoți și laici la o reîmprospătare a experimentării lui Dumnezeu în viața lor de credință și o întărire a simțului comuniunii ecleziale. Experiența comuniunii ecleziale conduce la mărturisirea credinței în mediul social în care fiecare botezat în Duhul Sfânt este chemat să-și desfășoare activitatea. 32 Raviver la flamme. Baptême dans l Esprit et initiation chrétienne au cœur de l Eglise, Paris, Tychique-Éditions, Supplément au nr. 94, p Visions and Propheties, New York, Herder and Herder, 1963, p Dictionnaire théologique, New York, Herder and Herder, 1965, p