Universitatea de Medicină şi Farmacie

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Universitatea de Medicină şi Farmacie"

Transcriere

1

2 GHIDUL ADMITERII LA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA 2019

3 Dragi candidați, În numele întregii Universități de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, permiteți-mi să vă urez mult succes! Prezența dumneavoastră în rândurile viitorilor studenți ai acestei universități ne îndreptățește să fim bucuroși și mândri pentru alegerea pe care ați făcut-o, fie că ați ales Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu pentru cei peste 100 de ani de istorie și tradiție, fie pentru renumele ei actual, fie pentru deschiderea ei către Europa și lumea medicală și științifică de astăzi, fie pentru renumele ei în afara zidurilor orașului ai cărui cetățeni veți deveni, odată ce ne treceți pragul. Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu reprezintă o echipă care a învățat să fie unită, să lupte pentru performanță atât în educație cât și în cercetarea științifică și care vă stă mereu la dispoziție pentru a răspunde întrebărilor, îndoielilor, descurajărilor, eșecurilor normale la început de drum, răsplătind cu bucurie succesul vostru, alegerile de viață și dragostea pentru profesie pusă ca acum mii de ani, prin juramântul hipocratic, în slujba și numai în slujba omului. Vă dorim să aveți curajul, curiozitatea și forța de a descoperi fascinanta lume a medicinei şi farmaciei alături de cei mai buni dascăli, devotați și conștienți de misiunea lor în a vă desăvârși ca profesioniști și oameni de cea mai înaltă calitate! Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Prof. Dr. Alexandru Irimie 2

4 CUPRINS 1. Organizarea învăţământului superior medical şi farmaceutic la UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca Oferta educaţională pentru anul universitar Calendarul concursului de admitere pentru anul universitar Tematica şi bibliografia Condiţii generale de înscriere la concursul de admitere Opţiunea buget / taxă Înscrierea pentru concursul de admitere... 6 a) Taxa de înscriere la concursul de admitere... 6 b) Scutirea de la taxa de înscriere... 6 c) Conţinutul dosarului de înscriere... 7 d) Înmatricularea şi înscrierea olimpicilor... 8 e) Înscrierea candidaţilor de etnie rromă Desfăşurarea concursului de admitere... 8 a) Afişarea listelor cu candidaţi... 8 b) Instrucţiuni pentru candidaţi (desfăşurarea probei de concurs)... 9 c) Contestaţiile Rezultatele concursului de admitere a) Retragerea dosarelor de înscriere după concurs b) Confirmarea şi renunţarea la calitatea de student Tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere

5 1. Organizarea învăţământului superior medical şi farmaceutic la UMF Iuliu Haţieganu Cluj- Napoca La Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu se asigură pregătirea în următoarele programe de studiu în cadrul celor 3 facultăţi: Facultatea de Medicină: - Medicină (cu durata studiilor de 6 ani) 360 credite - Asistenţă Medicală Generală (cu durata studiilor de 4 ani) 240 credite - Radiologie şi Imagistică (cu durata studiilor de 3 ani) -180 credite - Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (durata studiilor de 3 ani) 180 credite Facultatea de Medicină Dentară: - Medicină Dentară (cu durata studiilor de 6 ani) 360 credite - Tehnică dentară (cu durata studiilor de 3 ani) 180 credite Facultatea de Farmacie: - Farmacie (cu durata studiilor de 5 ani) 300 credite - Nutriţie şi Dietetică (cu durata studiilor de 3 ani) 180 credite Toate aceste programe de studiu se vor finaliza cu examen de licenţă. Învăţământul se desfăşoară sub formă de cursuri, lucrări practice, seminarii şi/sau stagii clinice, cărora li se adaugă, anual, perioade de practică de vară de specialitate. Învăţământul superior medical şi farmaceutic se desfăşoară doar sub forma studiilor,,de zi. Studenţii înmatriculaţi la UMF Iuliu Hațieganu nu pot parcurge 2 ani de studii din cadrul unui program de studiu într-un singur an, şi nu pot urma în acelaşi timp un al 2-lea program de studiu în cadrul UMF Iuliu Hațieganu. 2. Oferta educaţională pentru anul universitar Domeniu Programul de studii universitare de licenta BUGET TAXĂ Români Rromi Rural Medicină Asistenţă Medicală Generală Medicină Radiologie şi Imagistică Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare Medicină Dentară Farmacie Medicină Dentară Tehnică Dentară Farmacie Nutriție şi Dietetică TOTAL Locurile pentru candidaţii din mediul rural finanţate de la bugetul de stat sunt dedicate absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi de la licee situate în mediul rural. Lista liceelor din mediul rural poate fi accesată la adresa web: 4

6 3. Calendarul concursului de admitere pentru anul universitar iulie: înscrierea candidaţilor 23 iulie: afişarea listelor cu candidaţii înscrişi 24 iulie: examen scris de admitere 24 iulie: în intervalul orar contestaţii la întrebări iulie: afişarea rezultatelor 25 iulie: în intervalul orar 8 14 contestaţii la notă 26 iulie: afişarea rezultatelor finale după contestaţii 26 iulie 9 august: confirmarea locurilor A doua sesiune de examen septembrie (datele exacte se stabilesc, anual, prin hotărâre a Senatului sau a Consiliului de Administraţie prin delegare de către Senat) - se poate organiza numai dacă, după prima sesiune, rămân locuri neocupate. 4. Tematica şi bibliografia Concursul se desfăşoară după sistemul grilă al întrebărilor cu răspunsuri multiopţionale. Probele de concurs se vor susţine din Tematica şi bibliografia menţionată la sfârşitul acestui ghid, după cum urmează: Pentru programul de studiu Medicină Medicină dentară Farmacie Asistenţă Medicală Generală Radiologie şi Imagistică Balneofiziokinetoterapie şi recuperare Tehnică dentară Nutriție și Dietetică teza de concurs conţine întrebări din tematica de teza de concurs conţine întrebări din tematica restrânsă de Biologie şi Chimie, în proporţie egală Biologie şi Chimie, în proporţie egală Chimie organică sau Chimie anorganică, la alegere, şi Biologie vegetală, obligatoriu, în proporţie egală. Biologie Biologie Biologie Biologie Chimie organică sau Biologie vegetală, la alegere 5. Condiţii generale de înscriere la concursul de admitere La concursul de admitere, pentru toate programele de studiu, se pot înscrie atât cetăţenii români, care sunt absolvenţi de liceu, au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat, indiferent de anul în care au absolvit liceul şi au susţinut examenul de bacalaureat, cât şi cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Recunoaşterea studiilor efectuate de către aceştia în ţările de domiciliu se va realiza de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, înainte de înscrierea candidaților la concursul de admitere, fiecare candidat având obligația de a prezenta, la înscrierea la concurs, atestatul de recunoaștere a studiilor. 5

7 La admiterea în toate ciclurile de studii universitare cu predare în limba română, cetățenii străini au obligația să prezinte un certificat de competență lingvistică pentru limba română, eliberat de către instituții abilitate de Ministerul Educaţiei Naţionale. 6. Opţiunea buget / taxă Un candidat declarat admis poate beneficia de finanțare prin granturi de studii ( buget ) pentru un singur program de licență, pentru un singur program de masterat și pentru un singur program de doctorat. Potrivit legii, persoana care a beneficiat gratuit de şcolarizare în cadrul unui program de studii universitare finanţate de la bugetul de stat are dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare: - în regim cu taxă, dacă instituţia de învăţământ superior organizează programul şi în acest mod. - în regim gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, în condiţiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat, integral sau parţial, în cazurile în care programul de studiu la care a fost admis este finanțat exclusiv de la bugetul de stat. Cu ocazia înmatriculării în anul I de studiu, pe locurile finanţate de la bugetul de stat, candidatul prezintă dovada că a efectuat/efectuează plata prevăzută la alineatul de mai sus. Plata sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare se face la instituţia de învăţământ superior care a asigurat şcolarizarea în cadrul programului de studiu finanţat de la bugetul de stat. Candidatul declarat admis la mai multe facultăți şi care alege să urmeze un program de studiu bugetat, are obligaţia să depună diploma de bacalaureat în original, la facultatea la care dorește să urmeze cursurile, respectând termenul de depunere stabilit. Având în vedere faptul că UMF Iuliu Haţieganu scoate la concursul de admitere şi locuri în regim cu taxă, pentru candidaţii care au urmat în regim bugetat o fracţiune dintr-un alt program de studiu înscrierea în primul an de studiu se va face în regim cu taxă. Costurile aferente depășirii duratei învățământului gratuit, prevăzute de lege, se suportă de către studenți. Falsul în declarații este urmat de neînmatricularea/exmatricularea studentului. 7. Înscrierea pentru concursul de admitere Înscrierea candidaţilor va fi asigurată de către un birou special creat în acest scop, care va funcţiona în perioada iulie 2019, între orele 8.00 și în clădirea de pe Str. Marinescu, nr.23. Perioada de înscriere a candidaților pentru a doua sesiune- septembrie se va stabili ulterior (prin hotărâre a Senatului sau a Consiliului de Administraţie prin delegare de către Senat), dacă după prima sesiune rămân locuri neocupate. Candidaţii se vor prezenta personal la biroul de înscrieri; înscrierea nu se poate face de altă persoană, neexistând excepţii de la această regulă. La momentul înscrierii, candidaţii: vor obţine viza pe adeverinţa medicală din dosar vor plăti taxa de înscriere vor putea opta pentru cazarea lor şi a însoţitorilor pe perioada admiterii, plătind pentru aceasta vor depune dosarul de înscriere Înscrierile la concursul de admitere în UMF Iuliu Haţieganu se fac pentru un singur program de studiu. a) Taxa de înscriere la concursul de admitere Taxa de înscriere la concursul de admitere este de 300 de lei. b) Scutirea de la taxa de înscriere Candidaţii care pot beneficia şi solicită scutirea de la taxa de înscriere, conform legii, trebuie să prezinte la momentul înscrierii următoarele documente (în funcţie de situaţie), nefiind nevoie de completarea unei cereri în acest sens: 6

8 copii după certificatele de deces ale părinţilor, în cazul celor orfani de ambii părinţi (până la vârsta de 26 ani a candidatului), certificate conform cu originalul de către persoana care preia solicitarea, cu condiția ca documentele în original să fie asupra candidatului în momentul solicitării. În caz contrar, se vor depune copii legalizate; adeverinţă de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau de plasament familial; copie după certificatul de deces al părintelui și copia certificatului de Erou martir al Revoluţiei, certificată conform cu originalul de către persoana care preia solicitarea, cu condiția ca documentul în original să fie asupra candidatului în momentul solicitării. În caz contrar, copia trebuie să fie legalizată; adeverinţe pentru copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate, conform legii; adeverinţe pentru copiii angajaţilor UMF Iuliu Haţieganu ; adeverințe/acte doveditoare pentru copiii personalului didactic și didactic auxiliar pensionat din sistemul de învățământ; acte doveditoare privind situația copiilor orfani de unul sau ambii părinți care au activat în sistemul de învățământ Pentru cazurile excepţionale care nu sunt precizate în lege (de ex. orfani de un părinte, situaţie financiară precară etc.), conducerea UMF Iuliu Haţieganu poate efectua scutiri sau reduceri de taxe pe baza unei cereri scrise care se depune la Rectorat, str. Victor Babeş, nr.8, etaj 6, în ziua înscrierii. c) Conţinutul dosarului de înscriere Pentru înscrierea la concursul de admitere candidatul va depune un dosar plic care va conţine: 1. Formular de înscriere completat în momentul înscrierii 2. Formular de acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal completat în momentul înscrierii 3. Dovada achitării taxei de înscriere / Cererea de scutire de la plata taxei aprobată de Rectoratul UMF Iuliu Hațieganu 4. Diplomă de bacalaureat în original sau copie, care urmează a fi certificată conform cu originalul de către persoana care preia dosarul de înscriere, cu condiția ca diploma de bacalaureat în original să fie asupra candidatului, pentru a se putea proceda la certificare, așa cum prevede art. 2, alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, traspusă în Ordinul M.E.N. nr. 4664/2016 SAU Se va prezenta copie legalizată însoţită de o adeverinţă, dacă actul de studii original se află la o altă instituţie (dacă cel în cauză este înscris în prealabil şi la altă facultate). Candidaţii, care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie - iulie a anului curent, pot prezenta la înscriere, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează media generală de bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că diploma de bacalaureat nu a fost eliberată. SAU Diplomă echivalentă cu cea de bacalaureat (în cazul absolvenților de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat în afara României) 5. Certificatul de naştere în copie simplă, certificată conform cu originalul de către persoana care preia dosarul de înscriere, cu condiția ca certificatul de naștere în original să fie asupra candidatului în momentul înscrierii. În caz contrar, copia trebuie să fie legalizată. 6. Adeverinţă medicală, eliberată, după caz, de cabinetele medicale şcolare sau de către medicul de familie de care aparţin, din care să rezulte că sunt apţi din punct de vedere medical pentru a urma programul de studiu dorit. - Candidaţii cu afecţiuni cronice prezintă adeverinţe medicale vizate de un medic de specialitate din Centrul Universitar Cluj- Napoca (nu din judeţul de domiciliu), în care se menţionează, în mod expres, gradul deficienţelor, conform criteriilor medicale de orientare şcolară şi profesională din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 427/ În situaţii deosebite, pentru precizare de diagnostic, candidaţii sunt îndrumaţi într-o clinică universitară de profil din Cluj-Napoca. Nedeclararea acestor afecţiuni atrage după sine consecinţele instituţionale în vigoare. 7. Adeverinţă din care să rezulte calitatea de student (pentru studenţii care urmează o a doua specializare) 8. Diplomă de licenţă sau diplomă echivalentă cu aceasta, respectiv diplomă de absolvire (colegii universitare), în original sau copie legalizată, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior care doresc să urmeze o a doua specializare 7

9 9. Patru fotografii dimensiunea 3/4 cm 10. Adeverință de la Inspectoratul Școlar pentru membrii lotului naţional lărgit pentru olimpiada internaţională de biologie şi de chimie Pentru toţi candidaţii înscrişi, biroul de înscrieri eliberează o Legitimaţie de concurs. În ziua examenului, pentru a li se permite accesul în sala de examen, candidaţii au obligația de a avea asupra lor cartea de identitate sau paşaportul în termen de valabilitate şi legitimaţia de concurs. d) Înmatricularea şi înscrierea olimpicilor 1. Candidații la studiile universitare de licență care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de ministerul de resort beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locurile finanțate de la buget. Acești candidați, absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, se pot înscrie fără susținerea concursului de admitere, doar dacă au obținut distincții (premiile I, II, III, mențiune) la următoarele discipline: fizică, chimie, biologie, matematică sau informatică. 2. Candidații la studiile universitare de licență care au obținut, în perioada studiilor liceale, distincții (premiile I, II, III) la olimpiadele școlare naționale, recunoscute de ministerul de resort, beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locurile finanțate de la buget. Acești candidați, absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, se pot înscrie fără susținerea concursului de admitere, doar dacă au obținut distincții (premiile I, II, III) la următoarele discipline: fizică, chimie, biologie, matematică sau informatică. Membrii lotului naţional lărgit pentru Olimpiada internaţională de biologie şi de chimie, care au făcut parte din lot în ultimii patru ani, vor fi admişi, la cerere, fără concurs de admitere la UMF Iuliu Haţieganu Cluj- Napoca. e) Înscrierea candidaţilor de etnie rromă Candidaţii de etnie rromă trebuie să se prezinte la Rectoratul UMF (str. Victor Babeş, nr. 8) înainte de a se înscrie şi să depună o cerere prin care solicită înscrierea pe locurile speciale alocate. În plus, faţă de documentele solicitate la dosarul de înscriere, candidaţii rromi vor adăuga la dosar: 1. cerere datată şi certificată de către secretarul şef al universităţii, în care vor menţiona opţiunea de înscriere la concursul de admitere de la o anume facultate pe locurile acordate rromilor; 2. o recomandare din partea unei organizaţii legal constituite a rromilor, indiferent de domeniul de activitate al acesteia, în care se menţionează că respectivul candidat este de etnie rromă. 8. Desfăşurarea concursului de admitere Nivelul pregătirii profesionale reprezintă singurul criteriu pentru selectarea candidaţilor înscrişi şi prezenţi la concursul de admitere. Concursul de admitere se desfăşoară respectându-se riguros toate reglementările stabilite în acest sens, asigurându-se obiectivitatea, corectitudinea şi responsabilitatea comisiilor în evaluarea cunoştinţelor candidaţilor. Concursul de admitere din 24 iulie 2019 constă în probă unică, scrisă, în limba română. a) Afişarea listelor cu candidaţi 1. Cu cel puţin 24 de ore înaintea zilei de examen, la avizierul Biroului de înscrieri (str. Marinescu, nr. 23), la sediul Rectoratului UMF Iuliu Haţieganu (str.victor Babeş, nr. 8) și pe pagina de internet a universității ( se afişează listele nominale ale candidaţilor, în ordine alfabetică, cu repartizarea lor în sălile în care susţin probele scrise. 2. Candidaţii au obligaţia de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afişate şi de a aduce imediat la cunoştinţa comisiei de admitere, prin secretariatul comisiei (la adresa de admitere@umfcluj.ro), eventualele neconcordanţe faţă de datele precizate în formularul de înscriere sau faţă de actele depuse la dosar, termenul limită fiind marți, 23 iulie, până la ora După acest termen, listele nu mai pot suferi modificări. 3. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii plicurilor cu chestionarele de concurs, pierd dreptul de a susţine proba. 4. Durata probei scrise este de 2 ore. 8

10 b) Instrucţiuni pentru candidaţi (desfăşurarea probei de concurs) 1. Intrarea în sală a candidaţilor Candidaţii trebuie să fie prezenţi la săli la ora 8.30, având asupra lor: 1. cartea de identitate / paşaportul în termen de valabilitate 2. legitimaţia de concurs 3. un pix Numai cu actele de identitate menţionate anterior, candidatul va fi admis în sala de concurs. Fiecare candidat înscris la concurs şi prezent în sală primeşte: o grilă de concurs, 4 ciorne (având dreptul să suplimenteze cu încă 2), o cariocă neagră şi un calculator (pentru proba de chimie). Este interzisă folosirea de către candidaţi a minicalculatoarelor personale, riglelor sau altor mijloace de calcul. Candidaţii vor depune la comisie telefoanele mobile, închise; acestea se vor recupera numai după predarea grilei. La depunerea aparaturii electronice, telefoanelor mobile etc., candidaţii le vor introduce în plicuri primite de la comisie şi îşi vor scrie numele pe plicuri, pentru a putea fi recuperate ulterior. Se vor depune la comisie toate aparatele electronice aflate asupra candidaţilor (telefoane, agende electronice, minicalculatoare, PDA, Smartwatch etc.), cu excepţia ceasurilor clasice şi a protezelor electronice medicale care au fost declarate la înscriere, însoţite de adeverinţa medicală. Atenţie! Un candidat surprins cu aparate electronice asupra sa, oricare ar fi natura acestora, va fi eliminat din concurs, indiferent dacă a folosit sau nu aparatul în cauză. Candidaţilor le este permisă introducerea în sală a unei sticluţe cu cafea, apă/răcoritoare, ciocolată, sandwich, toate în ambalaje transparente, în cantităţi rezonabile şi numai pentru utilizare personală. 1. Completarea Grilei de concurs CANDIDAŢII SUNT DIRECT RĂSPUNZĂTORI DE MODUL ÎN CARE COMPLETEAZĂ TOATE DATELE DE PE GRILA DE CONCURS! Pentru concursul de admitere se foloseşte un sistem computerizat de prelucrare şi corectare a grilelor, care necesită o completare corectă a formularului, cu respectarea următoarelor reguli: a) După cuvântul ADMITERE tipărit pe grilă în partea stângă, candidatul va completa cu carioca neagră anul b) Pentru completarea cadranului cu datele personale se va folosi obligatoriu pix-ul candidatului. Se completează, cu foarte mare atenţie, cu MAJUSCULE. în spaţiul dedicat datelor personale ale candidatului se completează: numele şi prenumele candidatului, prenumele tatălui, precum şi numărul de legitimaţie; în caseta dedicată reprezentării grafice a codului de concurs: se va reproduce modelul înscris pe legitimaţia de concurs ( căsuţe"), cu carioca neagră; în caseta dedicată numărului variantei: numărul variantei se va scrie atât cu cifre arabe, iar căsuţa corespunzătoare se va înnegri ( sau 4); ATRAGEM ATENŢIA CĂ ACEASTA SE VA FACE NUMAI DUPĂ REPARTIZAREA SUBIECTELOR (în funcţie de numărul variantei) (cu carioca neagră); Regulile de completare se repetă în cazul în care candidatul solicită o grilă nouă! c) Pentru completarea răspunsurilor la întrebări se va folosi obligatoriu carioca neagră primită de la comisie. Pentru marcarea răspunsurilor corecte se vor înnegri căsuţele corespunzătoare, fără a depăşi marginile acestora, iar căsuţele pentru răspunsuri greşite se vor lăsa albe. Pentru exersarea înnegririi căsuţelor, în colţul din dreapta jos al grilei, este prevăzută o casetă de antrenament. Pe verso-ul grilelor se regăsesc exemple de completare corectă, precum şi alte instrucţiuni privind completarea. 9

11 Nu se admit grile cu ştersături sau corecturi, acestea pot produce interpretări eronate ale sistemului computerizat de corectare. Pe faţa 1 a grilei nu se va scrie nimic altceva decât datele precizate anterior! Singurul loc unde se acceptă corectură cu pastă corectoare este cadranul cu datele personale ale candidatului, nr. de legitimaţie, numărul variantei sau al codului de concurs. Exemplu: A B C D E ( Răspuns corect: B, E) Exemplu de completări necorespunzătoare: A B C D E d) Este foarte important ca grilele să nu fie deteriorate sau îndoite. e) Nu se va folosi altă hârtie în afara grilei şi a ciornelor ștampilate. 2. Desfăşurarea concursului a) La ora 10, comisia de supraveghere deschide plicul sigilat cu caietele cu întrebări. b) Candidaţii, care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte, pierd dreptul de a mai susţine concursul. c) La repartizarea caietelor cu întrebări, candidaţii le vor pune pe bancă cu faţa în jos până când şi ultimul candidat îl va primi. d) Proba de concurs începe în momentul în care ultimul candidat din sală a primit caietul cu întrebări. Ora începerii se notează pe tablă. e) Durata probei scrise este de 2 ore. f) Nici un candidat nu poate părăsi sala mai repede de 30 minute de la începerea probei şi numai după ce predă grila şi semnează în Procesul-verbal de predare a grilei. Cu această ocazie, comisia de supraveghere verifică corectitudinea datelor personale scrise şi a variantei grilei. Grila se obturează în prezenţa candidatului. g) Candidaţii care nu vor respecta etica probei de concurs vor fi eliminaţi din concurs. În acest caz se va întocmi un proces-verbal semnat de către toţi membrii comisiei de supraveghere, în care sunt consemnate condiţiile care au dus la eliminarea candidatului. Grila acestuia va fi predată separat, cu colţul sigilat cu eticheta autoadezivă neagră. h) Pe grilă nu se admit semne distinctive, acestea atrăgând după sine anularea ulterioară a grilei. Candidaţii care fac greşeli, ştersături sau corecturi, care pot fi considerate semne distinctive pe grilă şi doresc să-şi rescrie grila, fără să depăşească timpul destinat concursului, primesc, la solicitare, o singură grilă nouă. Grila folosită iniţial va fi anulată pe loc, sub semnătură, de către şeful de sală. Grilele anulate vor fi predate separat comisiei centrale de admitere, sigilat cu eticheta autoadezivă neagră, conţinutul lor nefiind luat în considerare. i) Candidaţii trebuie să ia în calcul timpul necesar completării unei noi grile de concurs (timp care poate fi, uneori, de 30 minute), pentru a nu risca expirarea timpului destinat concursului. 3. Predarea tezelor a) La expirarea timpului destinat concursului, candidaţii vor fi invitaţi să se ridice în picioare şi să nu mai scrie, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit pentru elaborarea lucrării. b) Candidaţii vor preda comisiei, pe rând, grilele. Şeful de sală, adjunctul şi supraveghetorii vor verifica cu atenţie completarea corectă a tuturor datelor menţionate anterior. Pentru fiecare candidat se va proceda la o nouă verificare a identităţii sale (carte de identitate/paşaport şi legitimaţia de concurs cod şi număr de concurs), înainte de sigilat cu eticheta autoadezivă neagrăgrilei şi înainte de semnătura candidatului în Procesul-verbal pentru predarea grilei. Caseta cu datele candidatului se va sigilat cu eticheta autoadezivă neagră în faţa candidatului cu eticheta autoadezivă neagră, special pregătită de către comisie. c) Şeful de sală va semna pe versoul fiecărei grile, în caseta specificată. 10

12 d) Candidatul nu va semna pe grilă!! e) Grilele anulate vor fi de asemenea sigilat cu eticheta autoadezivă neagră. f) Candidaţii nu îşi vor scrie numele şi nu vor semna pe ciorne. g) Ultimii cinci candidaţi vor rămâne în sală până când ultimul dintre ei va preda grila, grilele vor fi numărate, aşezate pe variante, iar plicul va fi sigilat şi semnat de membrii comisiei. f) La ieşirea din sală, fiecare candidat va preda carioca, ciornele și minicalculatorul. Numai după aceea, candidatul are voie să îşi recupereze telefonul şi să părăsească sala. Candidatul are dreptul să păstreze chestionarul cu subiecte şi legitimaţia de concurs. c) Contestaţiile 1) Contestaţiile privind corectitudinea grilelor se vor depune, în scris, în atenţia Comisiei Centrale, la Registratura UMF (str. V. Babeş, nr.8), MIERCURI, 24 IULIE 2019, în termen de două ore de la finalizarea probei scrise. După acest termen nu mai este posibilă contestarea conţinutului întrebărilor sau a corectitudinii grilei de rezolvare a testelor. 2) Contestaţiile la notă se vor depune, în scris, în atenţia Comisiei Centrale, la Registratura UMF (str. V. Babeş, nr.8, etajul 2), JOI, 25 IULIE 2019, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor (începând cu ora şi data afişării acestora). Grilele care constituie obiectul contestaţiei se rescanează, iar comunicarea rezultatelor se face prin afişare, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor. Dacă, la recorectare, rezultă o medie egală sau superioară celei a ultimului admis, candidatul este declarat admis. Candidaţii pot contesta doar propriile rezultate. Comisia de contestaţii este singura în măsură să decidă asupra temeiniciei contestaţiilor, iar decizia acesteia este definitivă. După expirarea termenului de rezolvare şi de răspuns la contestaţii (48 de ore de la momentul afişării rezultatelor), rezultatul concursului de admitere se consideră definitiv şi nu mai poate fi modificat. 9. Rezultatele concursului de admitere Grilele cu răspunsurile corecte sunt afişate la sediul Rectoratului, str. Victor Babeş, nr. 8, la avizierul de pe str. Marinescu, nr.23 și pe pagina de internet a universității ( în momentul în care se încheie proba scrisă. Rezultatele concursului de admitere, rămase finale după soluţionarea contestaţiilor la întrebări, respectiv la notă, se aduc la cunoştinţa celor interesaţi prin afişarea pe pagina de internet a universității și la sediul Rectoratului de pe str. Victor Babeș, nr. 8. Afişarea listelor cu candidaţii admişi se face în ordinea descrescătoare a notelor obţinute de candidaţi, în limita locurilor disponibile. Lista candidaţilor respinşi se afişează în ordine alfabetică. Respectarea opțiunii (buget/taxă), exprimată de candidat la înscriere, depinde de ordinea descrescătoare a notelor şi de numărul de locuri disponibile. Nota minimă de admitere este Algoritmul de corectare : întrebări cu 1 răspuns corect: pentru 5 concordanţe se acordă 1 x punctajul întrebării, iar pentru mai puţin de 5 concordanţe 0 puncte întrebări cu 2 răspunsuri corecte: pentru 5 concordanţe se acordă 1 x punctajul întrebării, pentru 4 concordanţe 0.5 x punctajul întrebării, iar pentru mai puţin de 4 concordanţe se acordă 0 puncte întrebări cu 3 sau mai multe răspunsuri corecte: pentru 5 concordanţe se acordă 1 x punctajul întrebării, pentru 4 concordanţe 0.5 x punctajul întrebării, pentru 3 concordanţe 0.25 x punctajul întrebării, iar pentru mai puţin de 3 concordanţe se acordă 0 puncte *Concordanţa înseamnă înnegrirea integrală a căsuţei cu răspunsul corect, respectiv neînnegrirea răspunsurilor greşite. Criteriul de clasificare este reprezentat doar de ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă. 11

13 Criteriile de departajare a candidaţilor cu medii egale, care concurează pentru ultimul loc bugetat, sunt următoarele: a. La programele de studiu Medicină şi Medicină Dentară, departajarea se face în funcție de nota obţinută la proba scrisă de chimie, iar dacă și în acest caz notele sunt egale, departajarea se va face în funcție de media obținută la examenul de bacalaureat. b. La programul de studiu Farmacie, departajarea se face în funcție de nota obţinută la proba scrisă de biologie vegetală, iar dacă și în acest caz notele sunt egale, departajarea se va face în funcție de media obținută la examenul de bacalaureat. c. La programele de studiu Asistență medicală generală, Radiologie şi Imagistică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică dentară, Nutriție și Dietetică, departajarea se face în funcție de media obținută la examenul de bacalaureat. a) Retragerea dosarelor de înscriere după concurs Actele candidaţilor respinşi/care nu doresc să îşi confirme locul se restituie acestora pe baza cărţii de identitate sau împuterniciților acestora, pe baza unei procuri notariale legalizate, joi, 25 iulie, şi vineri, 26 iulie 2019, în clădirea de pe str. Marinescu, nr. 23, în intervalul orar 8-16, urmând ca de luni, 29 iulie 2019, acestea să fie ridicate de la Arhivă (str. Pasteur, nr.4, în clădirea decanatelor). b) Confirmarea şi renunţarea la calitatea de student Candidaţii admiși la concursul de admitere au obligaţia de a se înscrie în anul I de studii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor concursului de admitere, la decanatele facultăţilor. Perioada de confirmare este 26 iulie 9 august 2019 (Atenţie! În data de 31 iulie 2019 casieria este închisă), la decanatul fiecărei facultăţi în cadrul căreia candidatul a fost admis (str. Pasteur, nr.4). Taxa de înmatriculare este de 50 LEI. Candidaţii admişi în sesiunea din iulie, care nu confirmă locul în anul I până în data de 9 august 2019, pierd, prin neprezentare, calitatea de student. În vederea înmatriculării, candidații admiși pe locurile finanțate de la buget, au obligația de a depune, în perioada confirmărilor, diploma de bacalaureat (sau adeverință pentru candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea 2019), în original, la secretariatul facultății. Neprezentarea diplomei de bacalaureat sau a adeverinței, în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit, duce la pierderea locului finanțat de la buget. Dacă un candidat renunţă, voluntar sau prin neprezentare, la calitatea de student dobândită prin concurs, locul rămas liber se ocupă, în ordine, cu primul candidat respins, în funcţie de ordinea descrescătoare a mediilor, sau, după caz, este scos la concurs la concursul de admitere din toamnă. Taxa de înmatriculare nu se rambursează în cazul candidatului care renunţă, voluntar sau prin neprezentare, la calitatea de student. NU SE ACCEPTĂ CERERI DE GLISARE. 12

14 10. Tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere 2019 BIOLOGIE Tematica: 1. Alcătuirea corpului uman 2. Funcţiile fundamentale ale organismului uman MEDICINĂ, MEDICINĂ DENTARĂ A. Funcţiile de relaţie 1. Sistemul nervos 2. Analizatorii 3. Glandele endocrine 4. Mişcarea: sistemul osos, articulaţiile, sistemul muscular B. Funcţiile de nutriţie 1. Digestia şi absorbţia 2. Circulaţia și sângele 3. Respiraţia 4. Excreţia 5. Metabolismul C. Funcţia de reproducere Sistemul reproducător: aparatul genital feminin, aparatul genital masculin, fiziologia organelor de reproducere, sarcina şi naşterea D. Organismul un tot unitar Din tematică se exclud: -aplicaţiile practice -noţiunile elementare de igienă şi patologie Bibliografie: 1. Cartea de Biologie, Editura Corint din anul 2014, autori: Cristescu, Solovăstru, Voiculescu, Niculescu şi Cârmaciu CHIMIE Tematica: 1. Soluţii Dizolvarea substanţelor şi factorii care influenţează dizolvarea. Solubilitatea substanţelor şi factorii care influenţează solubilitatea. Concentraţia soluţiilor. Concentraţia procentuală şi concentraţia molară. 2. Acizi şi baze Definiţie, clasificare şi proprietăţi. Ionizarea apei şi produsul ionic al apei, ph-ul soluţiilor apoase. Calcularea concentraţiei ionilor hidroniu şi a phului din valoarea concentraţiei ionilor hidroniu, pentru valori întregi ale ph-ului. Constanta de echilibru a soluţiilor apoase de acizi şi de baze, constanta de aciditate, constanta de bazicitate. Gradul de ionizare. 3. Compoziţia şi structura compuşilor organici Legături chimice. Catene de atomi de carbon. Compoziţia şi structura compuşilor organici. 13

15 Clasificarea compuşilor organici. Izomerie. Izomeri de constituţie şi stereoizomeri. 4. Compuşi organici cu funcţiuni simple Alcooli. Fenoli. Amine. Aldehide şi cetone. Acizi carboxilici şi derivaţi funcţionali ai acizilor carboxilici. 5. Compuşi organici cu funcţiuni mixte Zaharide (glucide). Aminoacizi. 6. Compuşi organici cu importanţă biologică Proteine. Grăsimi. Acizi nucleici, enzime, hormoni, vitamine. Medicamente şi droguri. 7. Randamentul, conversia utilă şi conversia totală Bibliografie: 1. Chimie, manual pentru clasa a IX-a, autori: Sanda Fătu, Cornelia Grecescu, Veronica David, Editura Bic All, Copyright Chimie, manual pentru clasa a X-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Corneliu Tărăbăşanu-Mihăilă, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, Copyright Chimie C1, manual pentru clasa a XI-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Irinel Adriana Badea, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, Copyright. BIOLOGIE Tematică: 1. Sistemul osos 2. Sistemul muscular 3. Sângele 4. Circulaţia 5. Respiraţia Din tematică se exclud: -aplicaţiile practice -noţiunile elementare de igienă şi patologie ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ Bibliografie: 1. Biologie, manual pentru clasa a XI-a - Cristescu D., Sălăvăstru C., Voiculescu B., Niculescu C., Cârmaciu R., Edit. Corint, Bucureşti,

16 RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ, BALNEO-FIZIOKINETOTERAPIE ŞI RECUPERARE, TEHNICĂ DENTARĂ BIOLOGIE Tematică: 1. Sistemul osos 2. Sistemul muscular 3. Sângele 4. Circulaţia 5. Respiraţia Din tematică se exclud: -aplicaţiile practice -noţiunile elementare de igienă şi patologie Bibliografie: 1. Biologie, manual pentru clasa a XI-a - Cristescu D., Sălăvăstru C., Voiculescu B., Niculescu C., Cârmaciu R., Editura Corint, Bucureşti, Probă de concurs la alegere între: 1. Biologie vegetală + Chimie organică 2. Biologie vegetală + Chimie anorganică FARMACIE BIOLOGIE VEGETALĂ Tematică: 1. Diversitatea lumii vii: o o o o o o Clasificarea organismelor Virusurile Regnul Monera Regnul Protista Regnul Fungi Regnul Plante 2. Celula unitatea structurală şi funcţională a vieţii o Compoziţia chimică a materiei vii o Tipuri fundamentale de celule o Structura, ultrastructura şi rolul componentelor celulei o Membrana celulară o Peretele celular o Citoplasma o Organitele celulare o Nucleul o Ciclul celular o Diviziunea celulară: mitoza şi meioza Bibliografie: Manualul de Biologie clasa a IX-a: Biologie clasa a IX-a, autori: Elena Huţanu, Editura Didactică şi Pedagogică, ed

17 CHIMIE ANORGANICĂ Tematica: 1. ATOMUL Atomul, componentă a materiei. Particule componente ale atomului. Număr atomic Z, număr de masă A; element chimic; izotopi; masă atomică; mol de atomi; numărul lui Avogadro. Structura învelişului electronic al atomului straturi, substraturi, orbitali reguli de ocupare cu electroni a orbitalilor atomici, completarea straturilor cu electroni. Clasificarea elementelor în blocuri de elemente: s, p, d, f. 2. SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR. TABELUL PERIODIC, REFLECTARE A STRUCTURII ELECTRONICE A ATOMILOR ELEMENTELOR Legea periodicităţii, tabel periodic, grupe şi perioade. Corelaţii între structura învelişului electronic şi poziţia unui element în sistemul periodic. Corelaţii între structura învelişului electronic şi proprietăţile elementelor variaţia proprietăţilor elementelor în tabelul periodic: raze atomice şi ionice, energia de ionizare; afinitatea pentru electroni; caracterul metalic şi nemetalic; electronegativitatea. 3. LEGĂTURI CHIMICE. INTERACŢIUNI ÎNTRE ATOMI, IONI ŞI MOLECULE. Valenţă şi număr de oxidare. Legătura ionică. Proprietăţile compuşilor ionici. Clorura de sodiu, NaCl. Legături covalente simple şi multiple, polare şi nepolare molecule polare şi nepolare; legătura covalentcoordinativă (formarea ionilor NH 4 + şi H 3O + ); variaţia caracterului acido-bazic al oxizilor elementelor oxizi bazici, acizi şi amfoteri. Forţe intermoleculare forţe van der Waals (forţe de dispersie, London, interacţii dipol dipol), legături de hidrogen; apa. Algoritm pentru deducerea principalelor proprietăţi ale elementelor clorul; metale; sodiul. 4. SOLUŢII, AMESTECURI OMOGENE Dizolvarea factori care influenţează procesul de dizolvare Solubilitatea. Factori care influenţează solubilitatea substanţelor solubilitatea în diferiţi solvenţi; influenţa temperaturii, influenţa presiunii. Cristalohidraţi. Exprimarea şi calculul concentraţiilor soluţiilor concentraţia procentuală; concentraţia molară. 5. ACIZI ŞI BAZE ÎN SOLUŢII APOASE Definirea conceptului de acid şi bază. Proprietăţile acizilor şi bazelor proprietăţile acidului clorhidric şi ale hidroxidului de sodiu. Transferul de protoni în soluţii de acizi şi baze. Electroliţi. Ionizarea apei produsul ionic al apei. ph-ul soluţiilor apoase: determinarea caracterului acido-bazic al unei soluţii cu hârtie indicator de ph şi cu indicatori; ph-ul soluţiilor apoase de acizi monoprotici tari şi baze monoprotice tari; calculul concentraţiei de ioni hidroniu aprecierea valorii ph-ului din valoarea concentraţiei ionilor hidroniu, pentru valori întregi ale ph-ului. Tăria acizilor şi bazelor constanta de echilibru în soluţii acido-bazice: constanta de aciditate, constanta de bazicitate. Amfolit acido-bazic caracterul amfoter al Al(OH) 3 şi Zn(OH) REACŢII CU TRANSFER DE ELECTRONI. REACŢII REDOX Numărul de oxidare, NO. Procesele de oxidare şi de reducere, agenţi reducători şi agenţi oxidanţi. Seria activităţii metalelor. Stabilirea coeficienţilor în ecuaţiile reacţiilor redox. Bibliografie: Chimie, manual pentru clasa a IX-a, autori: Sanda Fătu, Cornelia Grecescu, Veronica David, Editura ALL, Copyright 2012, 2013,

18 CHIMIE ORGANICĂ Tematică: 1. Soluţii Dizolvarea substanţelor şi factorii care influenţează dizolvarea. Solubilitatea substanţelor şi factorii care influenţează solubilitatea. Concentraţia soluţiilor. Concentraţia procentuală şi concentraţia molară. 2. Acizi şi baze Definiţie, clasificare şi proprietăţi. Ionizarea apei şi produsul ionic al apei, ph-ul soluţiilor apoase. Calcularea concentraţiei ionilor hidroniu şi a phului din valoarea concentraţiei ionilor hidroniu, pentru valori întregi ale ph-ului. Constanta de echilibru a soluţiilor apoase de acizi şi de baze, constanta de aciditate, constanta de bazicitate. Gradul de ionizare. 3. Compoziţia şi structura compuşilor organici Legături chimice. Catene de atomi de carbon. Compoziţia şi structura compuşilor organici. Clasificarea compuşilor organici. Izomerie. Izomeri de constituţie şi stereoizomeri. 4. Compuşi organici cu funcţiuni simple Alcooli. Fenoli. Amine. Aldehide şi cetone. Acizi carboxilici şi derivaţi funcţionali ai acizilor carboxilici. 5. Compuşi organici cu funcţiuni mixte Zaharide (glucide). Aminoacizi. 6. Compuşi organici cu importanţă biologică Proteine. Grăsimi. Acizi nucleici, enzime, hormoni, vitamine. Medicamente şi droguri. 7. Randamentul, conversia utilă şi conversia totală Bibliografie: 1. Chimie, manual pentru clasa a IX-a, autori: Sanda Fătu, Cornelia Grecescu, Veronica David, Editura Bic All, Copyright Chimie, manual pentru clasa a X-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Corneliu Tărăbăşanu-Mihăilă, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, Copyright Chimie C1, manual pentru clasa a XI-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Irinel Adriana Badea, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, Copyright. 17

19 Probă la alegere între: 1. Biologie vegetală 2. Chimie organică NUTRIŢIE ŞI DIETETICĂ I. BIOLOGIE VEGETALĂ Tematică: 1. Diversitatea lumii vii: o Clasificarea organismelor o Virusurile o Regnul Monera o Regnul Protista o Regnul Fungi o Regnul Plante 2. Celula unitatea structurală şi funcţională a vieţii o Compoziţia chimică a materiei vii o Tipuri fundamentale de celule o Structura, ultrastructura şi rolul componentelor celulei o Membrana celulară o Peretele celular o Citoplasma o Organitele celulare o Nucleul o Ciclul celular o Diviziunea celulară: mitoza şi meioza Bibliografie: Manualul de Biologie clasa a IX-a: Biologie clasa a IX-a, autori: Elena Huţanu, Editura Didactică şi Pedagogică, ed II. CHIMIE ORGANICĂ Tematică: 1. Compuşi organici cu funcţiuni simple Alcooli. Fenoli. Amine. Aldehide şi cetone. Acizi carboxilici şi derivaţi funcţionali ai acizilor carboxilici. 2. Compuşi organici cu funcţiuni mixte Zaharide (glucide). Aminoacizi. Bibliografie: 1. Chimie, manual pentru clasa a X-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Corneliu Tărăbăşanu-Mihăilă, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, Copyright Chimie C1, manual pentru clasa a XI-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Irinel Adriana Badea, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, Copyright. 18

20 Ghidul de admitere prezintă informaţii despre concursul de admitere în ciclul licenţă pentru anul universitar Modificările survenite ulterior publicării acestuia vor fi publicate pe site-ul universităţii secţiunea Admitere. Pentru întrebări suplimentare ne puteţi contacta la adresa de Pentru a veni în sprijinul candidaţilor, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca pune la dispoziţie Teste pentru examenul de admitere la Facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, aceste teste nefiind parte din tematică şi bibliografie. 1. Biologie Teste pentru admitere, autori Adriana Mureşan, Remus Orăsan, Simona Clichici, Iulian Opincariu, Bianca Szabo, Carmen Crivii, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, Chimie Organică. Teste pentru admiterea la Facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, autori : Marius Bojiţă, Ovidiu Crişan, Denisa Leonte, Luminiţa Oprean, Brînduşa Tiperciuc, Valentin Zaharia, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, Chimie anorganică. Teste pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, L. Oprean, A. Hangan, A. Bodoki, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, an apariţie Biologie vegetală teste pentru admiterea la Facultatea de Farmacie, autori: Gianina Crișan, Cristina Ștefănescu, Editura Medicală Universitară Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, VĂ DORIM SUCCES! Material elaborat de Rectoratul UMF Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca Informaţiile cuprinse în acest ghid sunt extrase din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în ciclul de licenţă. 19

Microsoft Word - METODOLOGIA_admitere_LICENTA_2019_2020.doc

Microsoft Word - METODOLOGIA_admitere_LICENTA_2019_2020.doc METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la studii universitare de licenţă în anul universitar 2019-2020 CADRUL GENERAL CAPITOLUL I: ORGANIZAREA ADMITERII Concursul de admitere

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

UNIVERSITATEA DIN ORADEA UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 2.88/FMF/19.03.2019 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență, Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul universitar

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr /FMF/ METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licen

UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr /FMF/ METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licen UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 3.415/FMF/16.04.2018 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență la Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE DOCTORAT Sesiunea septembrie 2019 I. Dispoziții generale 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere

Mai mult

REGULAMENT ADMITERE 2015 pentru site

REGULAMENT ADMITERE 2015 pentru site REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 2015 1 UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU din Piteşti REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 2015 (organizarea înscrierii, condiţiile de

Mai mult

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-40.53.27 Fax: 0264-59.19.06 e-mail: math@math.ubbcluj.ro http://www.cs.ubbcluj.ro Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului

Mai mult

METODOLOGIA

METODOLOGIA UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de admitere 2019 Studii universitare de LICENŢĂ CUPRINS 1. DISPOZIŢII

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii doctorale pentru anul universitar 2014-2015 I. PRINCIPII Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Instituţie

Mai mult

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-40.53.27 Fax: 0264-59.19.06 e-mail: math@math.ubbcluj.ro http://www.cs.ubbcluj.ro Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului

Mai mult

P-ţa Eftimie Murgu nr.2, Timişoara, cod , România Tel: ; fax: ro; Modalitatea de de

P-ţa Eftimie Murgu nr.2, Timişoara, cod , România Tel: ; fax: ro;   Modalitatea de de Modalitatea sfăşurare a concursului şi probele concurs Regulamentul organizare şi sfăşurare a concursului admitere la ciclul studii universitare licenţă, iulie/septembrie 2019, la UMF Victor Babeş din

Mai mult

Microsoft Word - Regulament-InscriereAdmitere-master-ETTI_2019.docx

Microsoft Word - Regulament-InscriereAdmitere-master-ETTI_2019.docx REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR DE MASTERAT LA FACULTATEA ETTI ANUL UNIVERSITAR 2019-2020 I. GENERALITĂŢI Art. 1. (1) Organizarea şi desfăşurarea

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIV

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIV UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018-2019

Mai mult

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA de CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR Strada Gh. Polizu, nr. 1-7, sector 1, , Bucureşti,

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA de CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR Strada Gh. Polizu, nr. 1-7, sector 1, , Bucureşti, UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA de CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR Strada Gh. Polizu, nr. 1-7, sector 1, 011061, Bucureşti, tel. 021 402 3927; 021 402 3929 REGULAMENT Concursul

Mai mult

APROBAT

APROBAT UNIVERSITARE DE LICENŢĂ LA UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI Regele Mihai I al României DIN TIMIŞOARA - în anul universitar 2019-2020 Admiterea în anul universitar 2019-2020

Mai mult

CALENDAR ADMITERE 2017 Perioada de ÎNSCRIERE la concursul de admitere la FACULTATEA DE MECANICĂ: Comisia Perioada Atenţie Subcomisia 2.2 test grilă sc

CALENDAR ADMITERE 2017 Perioada de ÎNSCRIERE la concursul de admitere la FACULTATEA DE MECANICĂ: Comisia Perioada Atenţie Subcomisia 2.2 test grilă sc CALENDAR ADMITERE 2017 Perioada de ÎNSCRIERE la concursul de admitere la FACULTATEA DE MECANICĂ: Comisia Perioada Atenţie Subcomisia 2.2 test grilă scris, la matematică domeniul: Ingineria Autovehiculelor,

Mai mult

Microsoft Word - Procedura_admitere_SDG_2019_semnat.doc

Microsoft Word - Procedura_admitere_SDG_2019_semnat.doc METODOLOGIE de ADMITERE la SCOALA DOCTORALA DE GEOLOGIE Sesiunea SEPTEMBRIE 2019 1. Norme de organizare Concursul de admitere, din anul 2019 în cadrul Școlii Doctorale de Geologie, se va desfășura în conformitate

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI, BUCUREŞTI Metodologie privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în cadrul programelor de studii universitare de licenţă ale

Mai mult

Nr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT

Nr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT Nr. UAIC: 819/17.01 2017 M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR pentru anul universitar

Mai mult

Microsoft Word - FSE Campulung Muscel Metodologia de admitere la studii de master docx

Microsoft Word - FSE Campulung Muscel Metodologia de admitere la studii de master docx UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE CAMPULUNG MUSCEL METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER PENTRU ANUL UNIVERSITAR

Mai mult

.. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE.I DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC. Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGR

.. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE.I DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC. Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGR Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL I 2019-2020 Methodology for Organizing the enrollment in Psycho- Pedagogical Education Program for Certification

Mai mult

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI METODOLOGIE de primire la studii universitare a românilor de pretutindeni

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI METODOLOGIE de primire la studii universitare a românilor de pretutindeni MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI METODOLOGIE de primire la studii universitare a românilor de pretutindeni, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare,

Mai mult

Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGI

Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGI Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGISLATIV ART. 1. - Legea nr. 1 / 2011 actualizată (Legea

Mai mult

Ordinul MEN nr. 3165/ aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de

Ordinul MEN nr. 3165/ aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de Ordinul MEN nr. 3165/2015 - aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2015-2016 a fost

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ la FACULTATEA DE

Mai mult

`

` REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE MASTER ÎN UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA -pentru anul universitar 2019-2020 CAPITOLUL 1. PREVEDERI

Mai mult

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Univer

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Univer METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Universitatea Maritimă din Constanța procesul didactic este

Mai mult

PROTOCOL DE COLABORARE

PROTOCOL DE COLABORARE UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Şoseaua Berceni nr. 24, BUCUREŞTI sector 4 Tel./Fax 0213171900 E mail: ushefs@spiruharet.ro ROMANIAN MOVEMENT MC QUALITY ISO 9001

Mai mult

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019 METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR 2019-2020 LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019 CUPRINS CAPITOLUL I CAPITOLUL II CAPITOLUL III CAPITOLUL

Mai mult

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Cod: R 10 Ediţia: 3 Revizia: 3 REGULAMENT Organizarea şi desfăşurarea examenelor de admitere

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Cod: R 10 Ediţia: 3 Revizia: 3 REGULAMENT Organizarea şi desfăşurarea examenelor de admitere Cod: R 10 Ediţia: 3 Revizia: 3 REGULAMENT Organizarea şi desfăşurarea examenelor de admitere CUPRINS 1. SCOP... 3 2. DOMENIUL DE APLICARE... 3 3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ... 3 4. DEFINIŢII ŞI ABREVIERI...

Mai mult

FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: / Fax: Ofici

FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: / Fax: Ofici FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-405300/5176 0264-405328 Fax: 0264-591906 Oficiul admiterii: secretariat.phys@phys.ubbcluj.ro http://www.phys.ubbcluj.ro/admi

Mai mult

Metodologia organizării şi desfăşurării admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar

Metodologia organizării şi desfăşurării admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar Pagina: 1 din 18 Documente de referinţă: Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art.123, 138, 142, 145, 156, 199, 200, 205, 277; Legea nr.288/2004 privind organizarea

Mai mult

METODOLOGIA

METODOLOGIA METODOLOGIA DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ DIN CADRUL DEPARTAMENTULUI DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC ŞI FORMARE CONTINUĂ UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI 1 CUPRINS Pag. CAP.I. Cadrul

Mai mult

METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE

METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 1 METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ - Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova Iulie 2019 I. NORME DE ORGANIZARE Potrivit principiului

Mai mult

Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretuti

Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretuti Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar 2019-2020 I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretutindeni, fac parte 1 : a) Persoanele care îşi asumă în

Mai mult

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău Tel.

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău Tel. ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău 600115 Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753 www.ub.ro;

Mai mult

Microsoft Word - CONDITII INSCRIERE Limba româna

Microsoft Word - CONDITII INSCRIERE Limba româna R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Biroul Studenţi Străini CONDIŢIILE PRIVIND ÎNSCRIEREA LA STUDII DE LICENŢĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ LA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE CAROL DAVILA

Mai mult

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, ANUL UNIVERSITAR Organizar

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, ANUL UNIVERSITAR Organizar METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, ANUL UNIVERSITAR 2017-2018 Organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programul

Mai mult

Academia de Studii Economice din Bucureşti

Academia de Studii Economice din Bucureşti METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ, ANUL UNIVERSITAR 2017-2018 Prezenta metodologie a fost publicată în data de.. Organizarea

Mai mult

(UNIVERSITATEA TEHNICA \223GH)

(UNIVERSITATEA TEHNICA \223GH) UNIVERSITATEA TEHNICĂ GH.ASACHI DIN IAŞI RECTORATUL METODOLOGIE PRIVIND ADMITEREA ÎN CILCUL DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT pentru anul universitar 2007/2008 CAPITOLUL I - SCOP Scopul prezentei metodologii

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER la FACULTATEA DE

Mai mult

METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE

METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 1 METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ - Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova Iulie 2019 I. NORME DE ORGANIZARE Potrivit principiului

Mai mult

Decizia Senatului nr. 2081/ anexa 4. REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII SAPIENTIA PE ANUL ACADEMIC 2018/2019 (programe de studiu de

Decizia Senatului nr. 2081/ anexa 4. REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII SAPIENTIA PE ANUL ACADEMIC 2018/2019 (programe de studiu de Decizia Senatului nr. 2081/12.02.2018 - anexa 4. REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII SAPIENTIA PE ANUL ACADEMIC 2018/2019 (programe de studiu de licenţă şi master) A. INTRODUCERE 1. Admiterea la

Mai mult

UNIVERSITATEA „BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

UNIVERSITATEA „BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la masterat pentru anul universitar 2012/2013

Mai mult

METODOLOGIA

METODOLOGIA METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a admiterii la studiile universitare de licenţă şi masterat pentru anul universitar 2017-2018 Organizarea şi desfăşurarea admiterii în toate ciclurile de studii

Mai mult

De unde pot achiziționa culegerea de probleme pentru admiterea 2019? Culegerea poate fi consultată online aici Culegerea poate fi cumparată la prețul

De unde pot achiziționa culegerea de probleme pentru admiterea 2019? Culegerea poate fi consultată online aici Culegerea poate fi cumparată la prețul De unde pot achiziționa culegerea de probleme pentru admiterea 2019? Culegerea poate fi consultată online aici Culegerea poate fi cumparată la prețul de 35 lei de la Librăria Universității Tehnice din

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat pentru anul universitar 2019-2020 I. PRINCIPII Art. 1 (a) Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Mai mult

UNIVERSITATEA

UNIVERSITATEA UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE C.P. 114 of. Poştal 1 Str. Universităţii, nr.5, 410087, Oradea, jud. Bihor Tel/fax: 0259 408439/0259 408766 www.uoradea.ro, www.socioumane.ro

Mai mult

METODOLOGIE

METODOLOGIE MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Splaiul Independenţei nr.313, 060042 Bucureşti, ROMÂNIA Telefon: +4021 318 10 00; Fax: +4021 318 10 01 www.pub.ro METODOLOGIE PRIVIND

Mai mult

Admiterea în învãtãmântulliceal ºi profesional de stat pentru anul ºcolar

Admiterea în învãtãmântulliceal ºi profesional de stat pentru anul ºcolar ADMITEREA în învăţământul profesional de zi cu durata de 3 ani pentru anul şcolar 2014-2015 Dispoziţii generale ART. 1 Admiterea elevilor în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, denumit

Mai mult

Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, Cluj-Napoca Tel.: , Fax: Web page:

Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, Cluj-Napoca Tel.: , Fax: Web page: Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, 400027 Cluj-Napoca Tel.: 0264-401218, Fax: 0264-594835 Web page: http://www.ac.utcluj.ro Metodologia Facultăţii de Automatică şi Calculatoare

Mai mult

Admiterea 2019 PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în cicl

Admiterea 2019 PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în cicl PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în ciclul II studii superioare de master pentru anul universitar 2019 2020

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR Ciclul II MASTER

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR Ciclul II MASTER UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR 20182018-2019 Ciclul II MASTER OFERTA EDUCAŢIONALĂ PENTRU CICLUL II - STUDII DE MASTER Pentru anul universitar 2018/2019, oferta educațională

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 100/28.05.2019 cu privire la aprobarea

Mai mult

Ministerul Educaţiei Naționale Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de

Ministerul Educaţiei Naționale Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de 16.01.2017. REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENELOR DE FINALIZARE A STUDIILOR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (LICENŢĂ, DISERTAŢIE) ANUL UNIVERSITAR

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: ,

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: , MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: +40 213 214 667, +40 213 234 167 Fax: +40 213 216 296 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA

Mai mult

C U P R I N S

C U P R I N S MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Universitatea Româno Americană Bd. Expoziţiei, nr. 1B, sector 1 Bucureşti, cod 012101, România Telefon: 0040-372.120.101 Fax: 0040-21-318.35.66 www.rau.ro Romanian-American

Mai mult

R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD ARAD, Bd. Revoluţiei nr.94-96, tel. 0040/0257/280260,

R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD ARAD, Bd. Revoluţiei nr.94-96, tel. 0040/0257/280260, R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIŞ DIN ARAD 310025 ARAD, Bd. Revoluţiei nr.94-96, tel. 0040/0257/280260, e-mail: rectorat@uvvg.ro, web: www.uvvg.ro FACULTATEA

Mai mult

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA NAVALĂ MIRCEA CEL BĂTRÂN Dosar nr. AVIZAT ȘEFUL DIRECȚIEI GENERALE MANAGEMENT RESURSE UMANE Gener

R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA NAVALĂ MIRCEA CEL BĂTRÂN Dosar nr. AVIZAT ȘEFUL DIRECȚIEI GENERALE MANAGEMENT RESURSE UMANE Gener R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ACADEMIA NAVALĂ MIRCEA CEL BĂTRÂN Dosar nr. AVIZAT ȘEFUL DIRECȚIEI GENERALE MANAGEMENT RESURSE UMANE General-maior Dr. Liviu-Marilen LUNGULESCU REGULAMENTUL

Mai mult

Procedura de admitere

Procedura de admitere MITSC Management, Innovation et technologies des Systèmes Collaboratifs Program Master Complementar, 4 Semestre I. GENERALITATI Procedura de admitere 2016-2017 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului

Mai mult

Procedura de admitere

Procedura de admitere ISIA Ingénierie des Systèmes Intégrés Avancés Program Master Complementar, 4 Semestre I. GENERALITATI Procedura de admitere 2016-2017 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la programele

Mai mult

Nr

Nr FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT Proiect admitere 2013 METODOLOGIA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE LICENŢĂ DE LA FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT Pentru

Mai mult

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de , modificat REGU

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de , modificat REGU Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de 10.01.2019, modificat 18.03.2019 REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENELOR DE FINALIZARE A STUDIILOR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (LICENŢĂ, DISERTAŢIE)

Mai mult

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" BUCUREȘTI R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Serviciul Studenţi Străini M

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CAROL DAVILA BUCUREȘTI R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Serviciul Studenţi Străini M UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" BUCUREȘTI R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Serviciul Studenţi Străini METODOLOGIA DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

Mai mult

RECTORAT Str. M. Kogălniceanu nr.1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: REGULAMENTUL DE ADMI

RECTORAT Str. M. Kogălniceanu nr.1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: REGULAMENTUL DE ADMI REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII BABEŞ-BOLYAI pentru anul universitar 2018/2019, conform OM nr. 6.102 din 15.12.2016 publicat în MO nr. 1071 din 30.12.2016, cu modificările art. 13 din OM 3062

Mai mult

Nr

Nr Art. 26. (1) Admiterea pentru ciclul de studii universitare de licenţă la toate domeniile de studiu din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării se face pe baza Mediei

Mai mult

Microsoft Word - Metodologie de admitere doc

Microsoft Word - Metodologie de admitere doc Rectorat Cabinetul Rectorului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență şi de master pentru anul universitar 2015-2016 Admiterea la Universitatea Europeană

Mai mult

Microsoft Word - METODOLOGIA_STRAINI_PRETUTINDENI_2019 (1).doc

Microsoft Word - METODOLOGIA_STRAINI_PRETUTINDENI_2019 (1).doc METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a admiterii pentru studii universitare de licenţă/master/doctorat în anul universitar 2019-2020 a cetăţenilor străini 1 Dispoziţii generale Concursul de admitere

Mai mult

CTR STD UBB

CTR STD UBB FACULTATEA DE ROMÂNIA UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA CONTRACT DE STUDII UNIVERSITARE STUDENŢI ADMIŞI LA FORMA DE ÎNVĂŢĂMANT CU FRECVENŢĂ Nr. / 2019 Art. 1. Temei juridic: Legea educaţiei

Mai mult

PRORECTORAT Didactic Avizat C.A. Data: METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2017

PRORECTORAT Didactic Avizat C.A. Data: METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2017 PRORECTORAT Didactic Avizat C.A. Data: 31.01.2017 METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2017 2018 Ediţia: 1 Data: 31.01.2014 Revizia: 6 Data: 20.01.2017

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Anexa nr. 1 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: Telefon: ( )

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Anexa nr. 1 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: Telefon: ( ) UNIVERSITATEA SPIRU HARET Anexa nr. 1 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 030045 Telefon: (0040 21) 314.00.75; 314.00.76 Tel./Fax: (0040 21) 311.29.47; CISCO:

Mai mult

1

1 U N I V E R S I T A T E A V A S I L E A L E C S A N D R I D I N B A C Ă U REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A ADMITERII ÎN CICLURILE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ, DE MASTER ŞI DE DOCTORAT

Mai mult

RECTORAT

RECTORAT Ministerul Educaţiei Naţionale UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAŞI University of Applied Life Sciences and Environment RECTOR, Prof. univ. dr. Vasile

Mai mult

REGULAMENT privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor (licenţă şi disertaţie) - anul universitar 2018/2019- Prezentul re

REGULAMENT privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor (licenţă şi disertaţie) - anul universitar 2018/2019- Prezentul re REGULAMENT privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor (licenţă şi disertaţie) - anul universitar 2018/2019- Prezentul regulament este elaborat în baza următoarelor documente

Mai mult

Microsoft Word - metodologie ADMITERE 2019_2020.docx

Microsoft Word - metodologie ADMITERE 2019_2020.docx PRORECTORAT DIDACTIC METODOLOGIE Ediţia: 1 Data: 31.01.2014 Revizia: 8 Data: 19.02.2019 Avizat C.A. Data: 19.02.2019 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar

Mai mult

UNIVERSITATEA „AL

UNIVERSITATEA „AL UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA din IAŞI FACULTATEA DE ISTORIE FIŞĂ DE ÎNSCRIERE - ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2019 Studii universitare de MASTERAT forma de învăţământ: învăţământ cu frecvenţă Dosar

Mai mult

Constituirea dosarului de concurs pentru postul de Asistent universitar: Dosar complet la înscriere. Conţinutul dosarului nu poate fi modificat după d

Constituirea dosarului de concurs pentru postul de Asistent universitar: Dosar complet la înscriere. Conţinutul dosarului nu poate fi modificat după d Constituirea dosarului de concurs pentru postul de Asistent universitar: Dosar complet la înscriere. Conţinutul dosarului nu poate fi modificat după depunerea lui la Prorectoratul didactic. Actele vor

Mai mult

METODOLOGIE Anexa la HS nr. 120/ PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

METODOLOGIE Anexa la HS nr. 120/ PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ METODOLOGIE Anexa la HS nr. 120/26.06.2019 PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI ANUL UNIVERSITAR 2019-2020

Mai mult

UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA

UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA METODOLOGIE PROPRIE PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE MASTER (2 ani) SESIUNEA SEPTEMBRIE 2016 Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la programele de studii universitare

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de ADMITERE Studii universitare de LICENŢĂ Aprobată în ședința de Sena

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de ADMITERE Studii universitare de LICENŢĂ Aprobată în ședința de Sena METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de ADMITERE Studii universitare de LICENŢĂ Aprobată în ședința de Senat din data de 17.04.2013 Cuprins I.Dispoziţii generale II.Calendarul concursului

Mai mult

REGULAMENT

REGULAMENT METODOLOGIE pentru CONCURSUL DE ADMITERE ÎN ANUL I pentru PROGRAMELE DE MASTER din cadrul FACULTĂȚII DE URBANISM Concursul de admitere în anul I la programele de master (ciclul II) ale Facultății de Urbanism

Mai mult

UNIVERSITATEA

UNIVERSITATEA UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ISTORIE, RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII METODOLOGIE DE ADMITERE pentru studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat

Mai mult

Către

Către propriu privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă şi de master pentru anul universitar 2016 2017 Admiterea la Universitatea Europeană "Drăgan" din Lugoj

Mai mult

Admitere 2010

Admitere 2010 P-ţa Eftimie Murgu nr. 2, Timişoara, cod 300041, România Tel: (40)256293389; fax: (40)256490626 E-mail: rectorat@umft.ro; www.umft.ro REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI DE ADMITERE LA

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi METODOLOGIA privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior: examene de absolvire, licenţă, diplomă, disertaţie

Mai mult

REGULAMENT

REGULAMENT UNIVERSITATEA PETROL- GAZE DIN PLOIEȘTI Nr. 605/21.01.2019 Metodologia de organizare și desfăşurare a concursului de admitere la studii universitare de master 2019 COD: R 04-02 APROBAT Președinte Senat

Mai mult

Administrarea şi Ingineria Afacerilor în industrie/ Geschäfts- und Industrieverwaltung GIVE MASTER COMPLEMENTAR: Procedura de admitere I. GE

Administrarea şi Ingineria Afacerilor în industrie/ Geschäfts- und Industrieverwaltung GIVE MASTER COMPLEMENTAR: Procedura de admitere I. GE Administrarea şi Ingineria Afacerilor în industrie/ Geschäfts- und Industrieverwaltung GIVE MASTER COMPLEMENTAR: Procedura de admitere 2016-2017 I. GENERALITATI 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului

Mai mult

5.4. Anexa 4-Criterii de admitere și condiții speciale-facultatea DE DREPT Aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din data de I. Dispoz

5.4. Anexa 4-Criterii de admitere și condiții speciale-facultatea DE DREPT Aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din data de I. Dispoz 5.4. Anexa 4-Criterii de admitere și condiții speciale-facultatea DE DREPT Aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din data de 14.03.2019 I. Dispoziţii specifice Art.1. Admiterea la Facultatea de Drept

Mai mult

RECTORAT

RECTORAT Ministerul Educaţiei Naţionale UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAŞI University of Applied Life Sciences and Environment RECTOR, Prof. univ. dr. Vasile

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, Constanţa, România Tel./Fax: ,

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, Constanţa, România Tel./Fax: , MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, 900527 Constanţa, România Tel./Fax: +40 241 606407, +40 241 606467 E-mail: rectorat2@univ-ovidius.ro Webpage: www.univ-ovidius.ro

Mai mult

Microsoft Word - Inscriere online vs inscriere la facultate - admitere 2019

Microsoft Word - Inscriere online vs inscriere la facultate - admitere 2019 Universitatea din București Facultatea de Matematică și Informatică Admitere la studii de licență sesiunea iulie 2019 Detalii prin care se diferențiază înscrierea online de înscriere la facultate Cum se

Mai mult

C U P R I N S

C U P R I N S MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Universitatea Româno Americană Bd. Expoziţiei, nr. 1B, Sector 1 Bucureşti, cod 012101, România Telefon: 0040-372.120.101 Fax: 0040-21-318.35.66 www.rau.ro Romanian-American

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Aprobat în ședința Senatului din data de METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de ADMITERE 2016 St

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Aprobat în ședința Senatului din data de METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de ADMITERE 2016 St Aprobat în ședința Senatului din data de 16.032016 METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de ADMITERE 2016 Studii universitare de LICENŢĂ 1 Cuprins I.Dispoziţii generale II.Calendarul concursului

Mai mult

Microsoft Word - Procedura master 2019

Microsoft Word - Procedura master 2019 GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI PRORECTORATUL DIDACTIC ȘI ASIGURAREA CALITĂȚII PROCEDURĂ DE ORGANIIZARE ŞII DESFĂŞURARE A ADMIITERIIII ÎÎN CIICLUL DE STUDIIII UNIIVERSIITARE DE MASTERAT COD PO.DIID.06 ELABORAT

Mai mult

Taxa este valabilă în primele 6 luni de la data procesului-verbal al examenul de finalizare sau de la data primirii formularelor actelor de studii sol

Taxa este valabilă în primele 6 luni de la data procesului-verbal al examenul de finalizare sau de la data primirii formularelor actelor de studii sol Taxa este valabilă în primele 6 luni de la data procesului-verbal al examenul de finalizare sau de la data primirii formularelor actelor de studii solicitate. 7. Eliberare diplomă/ certificat de studii,

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ADMINSITRAȚIE ȘI AFACERI Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3, București Tel: +4(021) ; +4(021)305

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ADMINSITRAȚIE ȘI AFACERI Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3, București Tel: +4(021) ; +4(021)305 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ADMINSITRAȚIE ȘI AFACERI Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3, București Tel: +4(021)3053738; +4(021)3053740; +4(021)3053741; +4(021)3053743; +4(021)3053745;

Mai mult