ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI ADMITEREA LA PROGRAMELE UNIVERSITARE DE MASTERAT OFERTA EDUCAȚIONALĂ IULIE 2019 Accesați permanent

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI ADMITEREA LA PROGRAMELE UNIVERSITARE DE MASTERAT OFERTA EDUCAȚIONALĂ IULIE 2019 Accesați permanent"

Transcriere

1 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI ADMITEREA LA PROGRAMELE UNIVERSITARE DE MASTERAT OFERTA EDUCAȚIONALĂ IULIE 2019 Accesați permanent

2 Aula Magna 1

3 Mesajul Rectorului Dragi candidați la Academia de Studii Economice din București, Vă invit să vă alăturați cu toată încrederea celor peste de studenți ai celei mai performante universități economice și de administrație publică din Europa de Sud-Est. Eu însumi sunt mândru să fiu absolventul ASE, pe care o slujesc din momentul în care am încheiat studiile superioare. Pentru Admiterea din acest an, ASE scoate la concurs o ofertă generoasă de programe și locuri, la buget și taxă, pentru toate ciclurile și formele de învățământ - licență, masterat, doctorat. Este important, când decideți opțiunile pentru viitorul vostru, să luați în calcul reputația ASE în rândul angajatorilor și gradul foarte bun de inserție a absolvenților noștri pe piața muncii pentru că, sunt sigur, fiecare dintre voi dorește să-și găsească un job ofertant la finalizarea studiilor superioare. Vă doresc, dragi candidați, să faceți cea mai ofertantă alegere pentru viitorul vostru. Alegeți un Lider și veți deveni un Lider! Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector 2

4 ADMITEREA LA MASTERAT - IULIE 2019 Pentru anul universitar ASE oferă: 68 de programe universitare de masterat profesional, cu predare în limbile română, engleză, franceză și germană; 2 programe MBA: MBA Româno-Canadian și MBA Româno-Francez INDE; 5 programe universitare de masterat de cercetare, cu predare în limba română; peste 1800 de locuri la buget și peste 2600 de locuri la taxă; cca 3400 de burse de performanță, de merit și sociale; peste 500 de burse de studii în străinătate; peste 5000 de locuri în cămine. MODALITATEA DE ADMITERE Admiterea la programele de masterat se face pe baza mediei de admitere, calculată ca medie ponderată între: rezultatele obținute la testul grilă, respectiv la interviul de specialitate pentru programele Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică și Comerț exterior 40% și media examenului de finalizare a studiilor universitare de licență 60%. Media de admitere va fi trunchiată la două zecimale. Punctajul general minimum necesar pentru a fi declarat admis este 60 (echivalentul notei 6,00). 3

5 Important! Pentru programele universitare de masterat cu predare în limbi străine, se susţine o probă de competenţă lingvistică tip interviu notată cu calificativul admis /respins. Candidaţii care optează pentru programele de studii cu predare în limba română şi care nu au depus, la dosarul de înscriere, acte de studii eliberate de instituţii de învăţământ din România sau din străinătate cu predare în limba română, vor susţine un interviu de competenţă lingvistică la limba română, eliminatoriu, notat cu admis/respins. Excepţie fac cei ale căror competenţe lingvistice de comunicare în limba română sunt atestate de probele de la examenul de bacalaureat (comunicare orală şi/sau scrisă) sau de un certificat de competenţă pentru limba română eliberat de instituţii abilitate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Ierarhizarea candidaţilor pentru ocuparea locurilor finanţate de la buget şi cu taxă se face astfel: În cazul în care există mai mulţi candidaţi cu punctaj general egal cu cel al ultimului loc repartizat pe locurile finanţate de la buget sau cu taxă, aceştia sunt departajaţi aplicându-se drept criterii: punctajul obţinut la proba scrisă; media aritmetică a anilor de studii universitare de licenţă. Taxe taxa de înscriere 250 de lei; taxa de școlarizare 5000 de lei/ an universitar. 4

6 CALENDARUL ADMITERII iulie ÎNSCRIERI, între orele iulie 25 iulie 26 iulie, Seria I şi Seria II 27 iulie Afişarea programării interviului de competenţă lingvistică Susţinerea interviului de competenţă lingvistică şi afişarea rezultatelor sale Susţinerea probei de specialitate: testul grilă interviul, pentru programele Comunicare în limba engleză pentru predare şi cercetare economică și Comerț exterior Afișarea rezultatelor la proba de specialitate. Depunerea contestaţiilor pentru rezultatele obţinute la testul grilă, între orele

7 LA MASTERAT - IULIE iulie iulie, între orele Afişarea listei candidaţilor repartizaţi pe locuri finanţate de la buget şi taxă Depunerea diplomelor de bacalaureat în original şi a diplomelor de licenţă/ adeverinţelor de absolvire (pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor în sesiunea 2019) în original; Plata a ½ din taxa anuală de şcolarizare; Depunerea cererilor de renunţare, restituirea, la cerere, a dosarelor. 31 iulie Afişarea listelor candidaţilor admişi pe locuri finanţate de la buget şi taxă, cât şi a celor respinşi, pe programe 1 august Restituirea dosarelor, la cerere 1 octombrie Înmatricularea în anul I 1-21 octombrie Semnarea contractelor de studii 6

8 DOSARUL PENTRU 1. diploma de licență (sau echivalentă), în original, copie legalizată sau certificată conform cu originalul (pentru absolvenții promoției 2019, adeverința de absolvire cu examen de licență, cu precizarea mediilor aritmetice ale anilor de studii, a mediei examenului de licență și a celorlalte informații prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în învățământul superior, aprobat prin OMEN nr. 657/2014). Pentru absolvenții programelor de studii urmate în străinătate, diploma de licență/adeverința de absolvire va fi însoțită de atestatul de recunoaștere emis de Ministerul Educației Naționale CNRED și dosarul de înscriere va fi vizat de Direcția de Relații Internaționale ASE; 2. foaia matricolă sau suplimentul la diplomă de la programul de licență, în original, copie legalizată sau certificată conform cu originalul (cu excepția absolvenților promoției 2019); 3. diploma de bacalaureat (sau echivalenta acesteia), în original, copie legalizată sau certificată conform cu originalul; 4. adeverință medicală tip, eliberată cu cel mult 6 luni înainte de data înscrierii de cabinetele medicale (școlare sau teritoriale) sau de medicul de familie, din care să rezulte că solicitanții sunt apți pentru profilul la care candidează în original, copie legalizată sau copie certificată conform cu originalul; Clădirea Victor Slăvescu Palatul ASE Clădirea Take Ionescu 7

9 ÎNSCRIERE conține: 5. copia legalizată sau certificată conform cu originalul, a certificatului de naștere; 6. copia legalizată sau certificată conform cu originalul, a certificatului de căsatorie (dacă este cazul); 7. copia cărții de identitate; 8. declarație pe propria răspundere, completată în momentul înscrierii în sistemul informatic, prin care candidatul declară că nu va beneficia concomitent de finanțare de la buget pentru două programe de studii universitare, indiferent de nivelul lor, că nu va urma simultan mai mult de două programe de studii universitare, indiferent de nivelul și forma de finanțare ale acestora și că nu a fost exmatriculat pentru fraudă din ASE; 9. două fotografii ¾; 10. bonurile valorice reprezentând taxa de înscriere; 11. acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal; 12. alte documente, pentru programele de masterat cu condiții speciale de admitere. Actele de studii și/sau de stare civilă (certificat de naștere/căsătorie) redactate în altă limbă decât română vor fi însoțite de traduceri în limba română, legalizate. Clădirea Mihai Eminescu Clădirea Ion N. Angelescu Clădirea Paul Bran 8

10 Admiterea la programele I. OFERTA DE LOCURI LA FACULTATEA Nr crt PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE Limba de predare Cod tematică concurs Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine Administraţie şi Management Public Business şi Turism 1 Antreprenoriat şi administrarea afacerilor engleză AA 1 2 Antreprenoriat şi administrarea afacerilor franceză AA 2 3 Antreprenoriat şi administrarea afacerilor germană AA 3 4 Antreprenoriat şi administrarea afacerilor în domeniul engleză AA5 energiei*** 5 Administrarea afacerilor engleză AA Administraţie şi management public Administraţie publică şi integrare europeană Managementul resurselor umane în sectorul public română AP 1 română AP 1 română AP 1 9 Business română BT 1 10 Management şi marketing în turism română BT 1 11 Administrarea afacerilor comerciale română BT 1 12 Administrarea afacerilor în turism română BT 1 13 Managementul calităţii, expertize şi protecţia română BT 1 consumatorului 14 Geopolitică și afaceri română BT 1 15 Excelență în Business și Servicii (Excellence în Business and Services) engleză BT 2 9

11 universitare de MASTERAT iulie 2019 MASTERAT PROFESIONAL BUGET TAXĂ Romi cu bursă fără bursă Non-UE cu bursă Non-UE fără bursă, fără taxă CPL Non-UE CPV Non-UE TOTAL LOCURI

12 FACULTATEA Nr crt PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE Limba de predare Cod tematică concurs Bucharest Business School (Şcoala de Afaceri) Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică Contabilitate şi Informatică de Gestiune 16 MBA Româno-Canadian*** engleză BBS MBA Româno-Francez INDE (forma de învăţământ cu frecvenţă)*** MBA Româno-Francez INDE (forma de învăţământ cu frecvenţă redusă)*** engleză BBS 2 engleză BBS 2 19 Analiza afacerilor şi controlul performanţei întreprinderii română CSIE 1 20 Sisteme informatice pentru managementul resurselor şi română CSIE 3 proceselor economice 21 E-Business română CSIE 3 22 Baze de date-suport pentru afaceri română CSIE 3 23 Securitatea informatică engleză CSIE 4 24 Concepte şi practici de audit la nivel naţional şi internaţional română CIG 1 25 Contabilitate internaţională română CIG 1 26 Contabilitate, control şi expertiză română CIG 1 27 Analiză financiară şi evaluare română CIG 1 28 Contabilitatea afacerilor engleză CIG Contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor economice Contabilitate, audit şi informatică de gestiune Contabilitate, audit şi informatică de gestiune română CIG 1 română CIG 1 engleză CIG 2 11

13 BUGET TAXĂ Romi cu bursă fără bursă Non-UE cu bursă Non-UE fără bursă, fără taxă CPL Non-UE CPV Non-UE TOTAL LOCURI

14 FACULTATEA Nr crt PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE Limba de predare Cod tematică concurs Contabilitate şi Informatică de Gestiune Economie Teoretică şi Aplicată Economie Agroalimentară şi a Mediului Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori Management 32 Business services*** română CIG 3 33 Drept antreprenorial română CIG 4 34 Comunicare în afaceri română ETA 1 35 Economia şi administrarea afacerilor agroalimentare română EAM 1 36 Economie ecologică română EAM 1 37 Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională română EAM 1 38 Bănci şi asigurări română FIN 1 39 Finanţe şi bănci - DOFIN română FIN 1 40 Finanţe corporative română FIN 1 41 Tehnici actuariale*** română FIN 1 42 Management financiar şi investiţii română FIN 1 43 Fiscalitate română FIN 1 44 Finanţe aplicate/master of Applied Finance engleză FIN 2 45 Managementul afacerilor română MAN 1 46 Managementul afacerilor prin proiecte română MAN 1 47 Managementul serviciilor de sănătate română MAN 1 48 Managementul resurselor umane română MAN 1 13

15 BUGET TAXĂ Romi cu bursă fără bursă Non-UE cu bursă Non-UE fără bursă, fără taxă CPL Non-UE CPV Non-UE TOTAL LOCURI

16 FACULTATEA Nr crt PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE Limba de predare Cod tematică concurs Management 49 Consultanţă în management şi dezvoltarea afacerilor română MAN 1 50 Managementul proiectelor română MAN 1 51 Managementul afacerilor mici şi mijlocii română MAN 1 52 Managementul afacerilor (Piatra Neamţ) română MAN 1 53 Management şi marketing internaţional română MAN 1 54 Managementul afacerilor/business Management engleză MAN 2 55 Managementul marketingului română MK 1 Marketing Relaţii Economice Internaţionale 56 Cercetări de marketing română MK Managementul relațiilor cu clienții (Customer Relationship Management) Marketing şi comunicare în afaceri engleză MK 2 romănă MK 1 59 Marketing online română MK 1 60 Marketing strategic română MK 1 61 Relaţii publice în marketing română MK 1 62 Marketing şi dezvoltare durabilă română MK 1 63 Marketing internaţional română MK 1 64 Comunicare de afaceri în limba engleză engleză REI 2 65 Comunicare în limba engleză pentru predare şi cercetare engleză REI 4 economică 66 Economie internaţională şi afaceri europene română REI 1 67 Managementul riscului financiar internaţional română REI 1 68 Logistică internaţională română REI 1 15

17 BUGET TAXĂ Romi cu bursă fără bursă Non-UE cu bursă Non-UE fără bursă, fără taxă CPL Non-UE CPV Non-UE TOTAL LOCURI

18 FACULTATEA Nr crt PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE Limba de predare Cod tematică concurs Relaţii Economice Internaţionale Diplomaţie în economia internaţională Managementul afacerilor internaţionale română REI 1 engleză REI 2 71 Comerţ exterior*** română REI 3 TOTAL ASE: *** Programe de masterat care au condiţii speciale de admitere. II. OFERTA DE LOCURI LA FACULTATEA Nr crt PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE Limba de predare Cod tematică concurs Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică Economie Teoretică şi Aplicată Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori 1 Cibernetică şi economie cantitativă română CSIE1 2 Statistică română CSIE2 3 Informatică economică română CSIE3 4 Economie europeană română ETA1 5 Cercetări avansate în finanţe română FIN1 TOTAL ASE: 17

19 BUGET TAXĂ Romi cu bursă fără bursă Non-UE cu bursă Non-UE fără bursă, fără taxă CPL Non-UE CPV Non-UE TOTAL LOCURI LOCURI LA BUGET 2600 DE LOCURI LA TAXĂ 4207 MASTERAT DE CERCETARE BUGET TAXĂ Romi cu bursă fără bursă Non-UE cu bursă Non-UE fără bursă, fără taxă CPL Non-UE CPV Non-UE TOTAL LOCURI DE LOCURI LA BUGET 42 DE LOCURI LA TAXĂ

20 Accesați permanent Copyright 2019; Serviciul Marketing și Comunicare, ASE 19

Anexa 2 Cifra de şcolarizare repartizată pentru anul universitar , studii universitare de MASTERAT DE CERCETARE Facultatea Nr. Crt. Programul

Anexa 2 Cifra de şcolarizare repartizată pentru anul universitar , studii universitare de MASTERAT DE CERCETARE Facultatea Nr. Crt. Programul Anexa 2 Cifra de şcolarizare repartizată pentru anul universitar 2019-2020, studii universitare de MASTERAT DE CERCETARE Facultatea Nr. Crt. Programul de studii universitare de masterat Limba de predare

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 192/15.10.2018 cu privire la aprobarea

Mai mult

Academia de Studii Economice din Bucureşti

Academia de Studii Economice din Bucureşti METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ, ANUL UNIVERSITAR 2017-2018 Prezenta metodologie a fost publicată în data de.. Organizarea

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITAR

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITAR ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT, ANUL UNIVERSITAR 2017-2018 1 2 Anexă

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii doctorale pentru anul universitar 2014-2015 I. PRINCIPII Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Instituţie

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIV

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIV UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2018-2019

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 100/28.05.2019 cu privire la aprobarea

Mai mult

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019 METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII ÎN ANUL UNIVERSITAR 2019-2020 LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ ŞI STUDII UNIVERSITARE DE MASTER 2019 CUPRINS CAPITOLUL I CAPITOLUL II CAPITOLUL III CAPITOLUL

Mai mult

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI METODOLOGIE de primire la studii universitare a românilor de pretutindeni

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI METODOLOGIE de primire la studii universitare a românilor de pretutindeni MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI METODOLOGIE de primire la studii universitare a românilor de pretutindeni, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare,

Mai mult

REGULAMENT ADMITERE 2015 pentru site

REGULAMENT ADMITERE 2015 pentru site REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 2015 1 UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU din Piteşti REGULAMENT DE ORGANIZARE A CONCURSULUI DE ADMITERE 2015 (organizarea înscrierii, condiţiile de

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE DOCTORAT Sesiunea septembrie 2019 I. Dispoziții generale 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere

Mai mult

UNIVERSITATEA „BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

UNIVERSITATEA „BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la masterat pentru anul universitar 2012/2013

Mai mult

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-40.53.27 Fax: 0264-59.19.06 e-mail: math@math.ubbcluj.ro http://www.cs.ubbcluj.ro Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR Ciclul II MASTER

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE HORTICULTURĂ GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR Ciclul II MASTER UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA GHIDUL CANDIDATULUI ANUL UNIVERSITAR 20182018-2019 Ciclul II MASTER OFERTA EDUCAŢIONALĂ PENTRU CICLUL II - STUDII DE MASTER Pentru anul universitar 2018/2019, oferta educațională

Mai mult

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: Reg Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-40.53.27 Fax: 0264-59.19.06 e-mail: math@math.ubbcluj.ro http://www.cs.ubbcluj.ro Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului

Mai mult

Microsoft Word - FSE Campulung Muscel Metodologia de admitere la studii de master docx

Microsoft Word - FSE Campulung Muscel Metodologia de admitere la studii de master docx UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE CAMPULUNG MUSCEL METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER PENTRU ANUL UNIVERSITAR

Mai mult

Microsoft Word - Procedura_admitere_SDG_2019_semnat.doc

Microsoft Word - Procedura_admitere_SDG_2019_semnat.doc METODOLOGIE de ADMITERE la SCOALA DOCTORALA DE GEOLOGIE Sesiunea SEPTEMBRIE 2019 1. Norme de organizare Concursul de admitere, din anul 2019 în cadrul Școlii Doctorale de Geologie, se va desfășura în conformitate

Mai mult

Microsoft Word - Regulament-InscriereAdmitere-master-ETTI_2019.docx

Microsoft Word - Regulament-InscriereAdmitere-master-ETTI_2019.docx REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR DE MASTERAT LA FACULTATEA ETTI ANUL UNIVERSITAR 2019-2020 I. GENERALITĂŢI Art. 1. (1) Organizarea şi desfăşurarea

Mai mult

Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGI

Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGI Regulament privind organizarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat în Universitatea Tehnică din Cluj Napoca CAPITOLUL 1 CADRUL LEGISLATIV ART. 1. - Legea nr. 1 / 2011 actualizată (Legea

Mai mult

Ordinul MEN nr. 3165/ aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de

Ordinul MEN nr. 3165/ aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de Ordinul MEN nr. 3165/2015 - aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii in ciclurile de studii universitare de licenta, de master si de doctorat pentru anul universitar 2015-2016 a fost

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI, BUCUREŞTI Metodologie privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în cadrul programelor de studii universitare de licenţă ale

Mai mult

APROBAT

APROBAT UNIVERSITARE DE LICENŢĂ LA UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI Regele Mihai I al României DIN TIMIŞOARA - în anul universitar 2019-2020 Admiterea în anul universitar 2019-2020

Mai mult

PROTOCOL DE COLABORARE

PROTOCOL DE COLABORARE UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Şoseaua Berceni nr. 24, BUCUREŞTI sector 4 Tel./Fax 0213171900 E mail: ushefs@spiruharet.ro ROMANIAN MOVEMENT MC QUALITY ISO 9001

Mai mult

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de , modificat REGU

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de , modificat REGU Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de 10.01.2019, modificat 18.03.2019 REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENELOR DE FINALIZARE A STUDIILOR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (LICENŢĂ, DISERTAŢIE)

Mai mult

Microsoft Word - Regulament burse nosa

Microsoft Word - Regulament burse nosa REGULAMENT privind acordarea anuală a Burselor de Merit NOSA unor studenți cu domiciliul în municipiul Bistrița I. DISPOZIȚII GENERALE Art.1. Prezentul Regulament stabileşte modul şi condițiile de acordare

Mai mult

Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretuti

Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretuti Precizări privind admiterea candidaților ROMÂNI DE PRETUTINDENI în anul universitar 2019-2020 I. DATE GENERALE I.1. Din categoria românilor de pretutindeni, fac parte 1 : a) Persoanele care îşi asumă în

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii universitare de doctorat pentru anul universitar 2019-2020 I. PRINCIPII Art. 1 (a) Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Mai mult

METODOLOGIE Anexa la HS nr. 120/ PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

METODOLOGIE Anexa la HS nr. 120/ PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ METODOLOGIE Anexa la HS nr. 120/26.06.2019 PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI ANUL UNIVERSITAR 2019-2020

Mai mult

Ministerul Educaţiei Naționale Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de

Ministerul Educaţiei Naționale Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de Aprobat în Consiliul Facultăţii, la data de 16.01.2017. REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENELOR DE FINALIZARE A STUDIILOR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (LICENŢĂ, DISERTAŢIE) ANUL UNIVERSITAR

Mai mult

Microsoft Word - METODOLOGIA_admitere_LICENTA_2019_2020.doc

Microsoft Word - METODOLOGIA_admitere_LICENTA_2019_2020.doc METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere la studii universitare de licenţă în anul universitar 2019-2020 CADRUL GENERAL CAPITOLUL I: ORGANIZAREA ADMITERII Concursul de admitere

Mai mult

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, ANUL UNIVERSITAR Organizar

METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, ANUL UNIVERSITAR Organizar METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ, ANUL UNIVERSITAR 2017-2018 Organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programul

Mai mult

(UNIVERSITATEA TEHNICA \223GH)

(UNIVERSITATEA TEHNICA \223GH) UNIVERSITATEA TEHNICĂ GH.ASACHI DIN IAŞI RECTORATUL METODOLOGIE PRIVIND ADMITEREA ÎN CILCUL DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT pentru anul universitar 2007/2008 CAPITOLUL I - SCOP Scopul prezentei metodologii

Mai mult

Microsoft Word - Metodologie de admitere doc

Microsoft Word - Metodologie de admitere doc Rectorat Cabinetul Rectorului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență şi de master pentru anul universitar 2015-2016 Admiterea la Universitatea Europeană

Mai mult

Nr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT

Nr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT Nr. UAIC: 819/17.01 2017 M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR pentru anul universitar

Mai mult

Microsoft Word - METODOLOGIA_STRAINI_PRETUTINDENI_2019 (1).doc

Microsoft Word - METODOLOGIA_STRAINI_PRETUTINDENI_2019 (1).doc METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a admiterii pentru studii universitare de licenţă/master/doctorat în anul universitar 2019-2020 a cetăţenilor străini 1 Dispoziţii generale Concursul de admitere

Mai mult

.. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE.I DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC. Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGR

.. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE.I DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC. Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGR Anexa 34 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA ADMITERII LA PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL I 2019-2020 Methodology for Organizing the enrollment in Psycho- Pedagogical Education Program for Certification

Mai mult

`

` REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE MASTER ÎN UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA -pentru anul universitar 2019-2020 CAPITOLUL 1. PREVEDERI

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: ,

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: , MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI Calea Călăraşilor nr.169, sector 3, Bucureşti, Tel.: +40 213 214 667, +40 213 234 167 Fax: +40 213 216 296 METODOLOGIE PRIVIND ORGANIZAREA

Mai mult

ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR DREPT CHIMIE BIOLOGIE ANEXA I Studii universitare de licenta 2011 Nr. crt. Facultatea Domeniul Specilizarea Condi

ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR DREPT CHIMIE BIOLOGIE ANEXA I Studii universitare de licenta 2011 Nr. crt. Facultatea Domeniul Specilizarea Condi ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR DREPT CHIMIE BIOLOGIE ANEXA I Studii e de licenta 2011 Facultatea Domeniul Specilizarea 1 BIOLOGIE ŞTIINŢA MEDIULUI Biologie, Zi Biochimie, Zi Biologie, ID Ecologie

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER la FACULTATEA DE

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ADMINSITRAȚIE ȘI AFACERI Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3, București Tel: +4(021) ; +4(021)305

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ADMINSITRAȚIE ȘI AFACERI Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3, București Tel: +4(021) ; +4(021)305 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE ADMINSITRAȚIE ȘI AFACERI Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3, București Tel: +4(021)3053738; +4(021)3053740; +4(021)3053741; +4(021)3053743; +4(021)3053745;

Mai mult

Procedura de admitere

Procedura de admitere MITSC Management, Innovation et technologies des Systèmes Collaboratifs Program Master Complementar, 4 Semestre I. GENERALITATI Procedura de admitere 2016-2017 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului

Mai mult

METODOLOGIE

METODOLOGIE MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Splaiul Independenţei nr.313, 060042 Bucureşti, ROMÂNIA Telefon: +4021 318 10 00; Fax: +4021 318 10 01 www.pub.ro METODOLOGIE PRIVIND

Mai mult

METODOLOGIA

METODOLOGIA METODOLOGIA DE ADMITERE LA PROGRAMELE DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ DIN CADRUL DEPARTAMENTULUI DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC ŞI FORMARE CONTINUĂ UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI 1 CUPRINS Pag. CAP.I. Cadrul

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI CENTRUL DE CONSILIERE și ORIENTARE IN CARIERĂ Str. Mihail Moxa, nr. 5-7, sala 3003, Sector 1, București www

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI CENTRUL DE CONSILIERE și ORIENTARE IN CARIERĂ Str. Mihail Moxa, nr. 5-7, sala 3003, Sector 1, București www CENTRUL DE CONSILIERE și ORIENTARE IN CARIERĂ Str. Mihail Moxa, nr. -, sala 00, Sector 1, București Tel. + 021 1.1.00 și + 021 1.1.01/10/1 INSERȚIA ABSOLVENȚILOR ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Științe Matematică Informatică Matematici aplicate Meto și mole în inteligența artificială Fizică Fizică aplicată/applied Physics 100 Chimie Chimia compuşilor biologic activi 100 Condiţii admitere Concurs

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr /FMF/ METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licen

UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr /FMF/ METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licen UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 3.415/FMF/16.04.2018 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență la Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul

Mai mult

METODOLOGIA

METODOLOGIA UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI METODOLOGIA organizării şi desfăşurării concursului de admitere 2019 Studii universitare de LICENŢĂ CUPRINS 1. DISPOZIŢII

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 82/27.03.2019 cu privire la aprobarea

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

UNIVERSITATEA DIN ORADEA UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 2.88/FMF/19.03.2019 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență, Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul universitar

Mai mult

Procedura de admitere

Procedura de admitere ISIA Ingénierie des Systèmes Intégrés Avancés Program Master Complementar, 4 Semestre I. GENERALITATI Procedura de admitere 2016-2017 1. Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la programele

Mai mult

Către

Către propriu privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă şi de master pentru anul universitar 2016 2017 Admiterea la Universitatea Europeană "Drăgan" din Lugoj

Mai mult

Microsoft Word - Metodologie-admitere SDT-sept.2019.docx

Microsoft Word - Metodologie-admitere SDT-sept.2019.docx UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Facultatea de Teologie Romano-Catolică Str. G-ral Berthelot 19, 010164 București 021 314 86 10 www.ftcub.ro Școala Doctorală de Teologie și Studii Religioase METODOLOGIA PROPRIE

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, Constanţa, România Tel./Fax: ,

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, Constanţa, România Tel./Fax: , MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, 900527 Constanţa, România Tel./Fax: +40 241 606407, +40 241 606467 E-mail: rectorat2@univ-ovidius.ro Webpage: www.univ-ovidius.ro

Mai mult

APROBAT, Președinte Consiliu de Administrație Prof. dr. Mircea Dumitru CALENDARUL CONCURSULUI DE ADMITERE PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI STUDII UNIVER

APROBAT, Președinte Consiliu de Administrație Prof. dr. Mircea Dumitru CALENDARUL CONCURSULUI DE ADMITERE PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI STUDII UNIVER APROBAT, Președinte Consiliu de Administrație Prof. dr. Mircea Dumitru CALENDARUL CONCURSULUI DE ADMITERE PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ SESIUNEA 2019 Transmiterea dosarelor

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA METODOLOGIE privind ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ADMITERII ÎN CICLUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ la FACULTATEA DE

Mai mult

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Univer

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Univer METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CONCURSURILOR DE ADMITERE IN UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA SECȚIUNEA I. Preambul 1.1. În Universitatea Maritimă din Constanța procesul didactic este

Mai mult

UNIVERSITATEA „AL

UNIVERSITATEA „AL UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA din IAŞI FACULTATEA DE ISTORIE FIŞĂ DE ÎNSCRIERE - ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2019 Studii universitare de MASTERAT forma de învăţământ: învăţământ cu frecvenţă Dosar

Mai mult

RECTORAT

RECTORAT Ministerul Educaţiei Naţionale UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAŞI University of Applied Life Sciences and Environment RECTOR, Prof. univ. dr. Vasile

Mai mult

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău Tel.

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău Tel. ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău 600115 Tel. +40-234-542411, tel./fax +40-234-545753 www.ub.ro;

Mai mult

RECTORAT

RECTORAT Ministerul Educaţiei Naţionale UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAŞI University of Applied Life Sciences and Environment RECTOR, Prof. univ. dr. Vasile

Mai mult

METODOLOGIA

METODOLOGIA METODOLOGIA de organizare şi desfăşurare a admiterii la studiile universitare de licenţă şi masterat pentru anul universitar 2017-2018 Organizarea şi desfăşurarea admiterii în toate ciclurile de studii

Mai mult

Admiterea în învãtãmântulliceal ºi profesional de stat pentru anul ºcolar

Admiterea în învãtãmântulliceal ºi profesional de stat pentru anul ºcolar ADMITEREA în învăţământul profesional de zi cu durata de 3 ani pentru anul şcolar 2014-2015 Dispoziţii generale ART. 1 Admiterea elevilor în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, denumit

Mai mult

Nr

Nr Art. 26. (1) Admiterea pentru ciclul de studii universitare de licenţă la toate domeniile de studiu din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării se face pe baza Mediei

Mai mult

ANEXA Nr. 2 Datele care se solicită tuturor studenților declarați admiși și înmatriculați, începând cu anul universitar (pentru toate ciclur

ANEXA Nr. 2 Datele care se solicită tuturor studenților declarați admiși și înmatriculați, începând cu anul universitar (pentru toate ciclur ANEXA Nr. 2 Datele care se solicită tuturor studenților declarați admiși și înmatriculați, începând cu anul universitar 2009-2010 (pentru toate ciclurile de studii universitare) Date privind studentul

Mai mult

Admiterea 2019 PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în cicl

Admiterea 2019 PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în cicl PROIECT REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a admiterii în Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din mun. Chișinău în ciclul II studii superioare de master pentru anul universitar 2019 2020

Mai mult

PRORECTORAT Didactic Avizat C.A. Data: METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2017

PRORECTORAT Didactic Avizat C.A. Data: METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2017 PRORECTORAT Didactic Avizat C.A. Data: 31.01.2017 METODOLOGIE privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar 2017 2018 Ediţia: 1 Data: 31.01.2014 Revizia: 6 Data: 20.01.2017

Mai mult

Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, Cluj-Napoca Tel.: , Fax: Web page:

Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, Cluj-Napoca Tel.: , Fax: Web page: Facultatea de Automatică şi Calculatoare Str. G. Bariţiu 26-28, 400027 Cluj-Napoca Tel.: 0264-401218, Fax: 0264-594835 Web page: http://www.ac.utcluj.ro Metodologia Facultăţii de Automatică şi Calculatoare

Mai mult

C U P R I N S

C U P R I N S MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Universitatea Româno Americană Bd. Expoziţiei, nr. 1B, sector 1 Bucureşti, cod 012101, România Telefon: 0040-372.120.101 Fax: 0040-21-318.35.66 www.rau.ro Romanian-American

Mai mult

HOTĂRÂREA nr

HOTĂRÂREA nr Taxe învăţământ pentru anul universitar 2019/2020 Art. 1. Taxe privitoare la desfăşurarea procesului de învăţământ: lei 1. ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL DE ADMITERE PENTRU: - studii de licenţă (ciclul I), zi

Mai mult

Microsoft Word - metodologie ADMITERE 2019_2020.docx

Microsoft Word - metodologie ADMITERE 2019_2020.docx PRORECTORAT DIDACTIC METODOLOGIE Ediţia: 1 Data: 31.01.2014 Revizia: 8 Data: 19.02.2019 Avizat C.A. Data: 19.02.2019 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere pentru anul universitar

Mai mult

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: A

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: Fax: A rector@ubbcluj.ro www.ubbcluj.ro ANEXA Metodologia de admitere la studiile universitare de doctorat în Universitatea Babeș - Bolyai, pentru anul universitar 2018-2019 I. Dispoziții generale Art. 1 (1)

Mai mult

C U P R I N S

C U P R I N S MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE Universitatea Româno Americană Bd. Expoziţiei, nr. 1B, Sector 1 Bucureşti, cod 012101, România Telefon: 0040-372.120.101 Fax: 0040-21-318.35.66 www.rau.ro Romanian-American

Mai mult

Decizia Senatului nr. 2081/ anexa 4. REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII SAPIENTIA PE ANUL ACADEMIC 2018/2019 (programe de studiu de

Decizia Senatului nr. 2081/ anexa 4. REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII SAPIENTIA PE ANUL ACADEMIC 2018/2019 (programe de studiu de Decizia Senatului nr. 2081/12.02.2018 - anexa 4. REGULAMENTUL DE ADMITERE AL UNIVERSITĂŢII SAPIENTIA PE ANUL ACADEMIC 2018/2019 (programe de studiu de licenţă şi master) A. INTRODUCERE 1. Admiterea la

Mai mult

Taxa este valabilă în primele 6 luni de la data procesului-verbal al examenul de finalizare sau de la data primirii formularelor actelor de studii sol

Taxa este valabilă în primele 6 luni de la data procesului-verbal al examenul de finalizare sau de la data primirii formularelor actelor de studii sol Taxa este valabilă în primele 6 luni de la data procesului-verbal al examenul de finalizare sau de la data primirii formularelor actelor de studii solicitate. 7. Eliberare diplomă/ certificat de studii,

Mai mult

UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA

UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA METODOLOGIE PROPRIE PENTRU CONCURSUL DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE MASTER (2 ani) SESIUNEA SEPTEMBRIE 2016 Organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la programele de studii universitare

Mai mult

P-ţa Eftimie Murgu nr.2, Timişoara, cod , România Tel: ; fax: ro; Modalitatea de de

P-ţa Eftimie Murgu nr.2, Timişoara, cod , România Tel: ; fax: ro;   Modalitatea de de Modalitatea sfăşurare a concursului şi probele concurs Regulamentul organizare şi sfăşurare a concursului admitere la ciclul studii universitare licenţă, iulie/septembrie 2019, la UMF Victor Babeş din

Mai mult

Metodologia organizării şi desfăşurării admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar

Metodologia organizării şi desfăşurării admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar Pagina: 1 din 18 Documente de referinţă: Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art.123, 138, 142, 145, 156, 199, 200, 205, 277; Legea nr.288/2004 privind organizarea

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi METODOLOGIA privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior: examene de absolvire, licenţă, diplomă, disertaţie

Mai mult

Pentru documentele inițiate de dumneavoastră care necesită antetul cabinetului ministrului, vă rugăm să utilizați acest șablon, completat cu următoare

Pentru documentele inițiate de dumneavoastră care necesită antetul cabinetului ministrului, vă rugăm să utilizați acest șablon, completat cu următoare AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII Str. Caransebeş nr. 1, Sector 1, 012271, Bucureşti Tel: +40 21 310 19 05, Fax: +40 21 310 22 17 www.roburse.ro COMUNICAT de PRESĂ Nr. 1791/ 02.11.2017 REPUBLICA ELENĂ

Mai mult

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Metodologia UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru p

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Metodologia UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru p MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA organizarea și desfășurarea de la ciclul de studii de masterat Anul universitar 2019-2020 UVT methodology for organizing the admission

Mai mult

Microsoft Word - ProceduraCazareETH

Microsoft Word - ProceduraCazareETH GHEORGHE ASACHI DIN IAŞI PROCEDURA PRIIVIIND CAZAREA STUDENŢIILOR FACULTĂŢIIII DE ELECTROTEHNIICĂ ÎÎN CAMPUSUL STUDENŢESC TUDOR VLADIIMIIRESCU IIAŞII COD UTII.. POS..06 ELABORAT VERIFICAT AVIZAT APROBAT

Mai mult

Documentele aplicabile: - LEN 1/2011; - OMENCS nr.5068 din privind Organizarea, funcţionarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţămâ

Documentele aplicabile: - LEN 1/2011; - OMENCS nr.5068 din privind Organizarea, funcţionarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţămâ Documentele aplicabile: - LEN 1/2011; - OMENCS nr.5068 din 31.08.2016 privind Organizarea, funcţionarea, admiterea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani; - Metodologia

Mai mult

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Metodologia UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru p

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Metodologia UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru p MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA organizarea și desfășurarea de la ciclul de studii de licență Anul universitar 2019-2020 UVT methodology for organizing the admission

Mai mult

ROMÂNIA Ministerul Educaţiei Naţionale Universitatea ARTIFEX Bucureşti Acreditată prin Legea nr.133/2005 Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6 Telef

ROMÂNIA Ministerul Educaţiei Naţionale Universitatea ARTIFEX Bucureşti Acreditată prin Legea nr.133/2005 Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6 Telef ROMÂNIA Ministerul Educaţiei Naţionale Universitatea ARTIFEX Bucureşti Acreditată prin Legea nr.133/2005 Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6 Telefoane: 021.316.61.67; 021.316.61.68; 021.316.61.69 Fax:

Mai mult

Microsoft Word - adresa site.docx

Microsoft Word - adresa site.docx Publicat în 17.02.2017 ANUNŢ Primăria Municipiului Arad organizează în data de 21.03.2017, ora 10:00 (proba scrisă), concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283,

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax , /int. 283, ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI SENATUL UNIVERSITAR Telefon/Fax 021-319.20.25, 021-319.19.00/int. 283, www.senat.ase.ro, e-mail: senat@ase.ro Hotărârea nr. 94/26.07.2017 cu privire la aprobarea

Mai mult

Pentru documentele inițiate de dumneavoastră care necesită antetul cabinetului ministrului, vă rugăm să utilizați acest șablon, completat cu următoare

Pentru documentele inițiate de dumneavoastră care necesită antetul cabinetului ministrului, vă rugăm să utilizați acest șablon, completat cu următoare AGENȚIA DE CREDITE ȘI BURSE DE STUDII Nr. 1272/02.08.2018 COMUNICAT de PRESĂ REPUBLICA CEHĂ burse acordate în baza documentului de colaborare bilaterală Agenția de Credite și Burse de Studii vă aduce la

Mai mult

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" BUCUREȘTI R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Serviciul Studenţi Străini M

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CAROL DAVILA BUCUREȘTI R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Serviciul Studenţi Străini M UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" BUCUREȘTI R E C T O R A T Direcţia Generală Secretariat Universitate Serviciul Studenţi Străini METODOLOGIA DE ADMITERE LA STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

Mai mult

Anexa A3

Anexa  A3 PRORECTORATUL DIDACTIC COD: - A1 Pag. 1 / 6 Nr. Perioada de desfăşurare a crt. Facultatea concursului de admitere 2015 Metoda de selecţie 1 2 3 4 5 1. A. Domeniul Ingineria sistemelor : 18 iulie Automatică

Mai mult

Ordinul MEN nr. 3473/ aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017—

Ordinul MEN nr. 3473/ aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017— MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ORDIN privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017 2018 în conformitate cu prevederile

Mai mult

APROBAT la Şedinţa Senatului ASEM din 28 iunie 2017, proces - verbal nr. 11 Rector A.S.E.M., prof. univ., dr. hab., academician Gr. Belostecinic R E G

APROBAT la Şedinţa Senatului ASEM din 28 iunie 2017, proces - verbal nr. 11 Rector A.S.E.M., prof. univ., dr. hab., academician Gr. Belostecinic R E G APROBAT la Şedinţa Senatului ASEM din 28 iunie 2017, proces - verbal nr. 11 Rector A.S.E.M., prof. univ., dr. hab., academician Gr. Belostecinic R E G U L A M E N T U L de organizare şi desfăşurare a admiterii

Mai mult

FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: / Fax: Ofici

FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO Tel.: / Fax: Ofici FACULTATEA DE FIZICĂ TRADIȚIE ȘI EXCELENȚĂ Str. M. Kogălniceanu nr. 1 Cluj-Napoca, RO-400084 Tel.: 0264-405300/5176 0264-405328 Fax: 0264-591906 Oficiul admiterii: secretariat.phys@phys.ubbcluj.ro http://www.phys.ubbcluj.ro/admi

Mai mult

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Universitatea,,Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu Organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de Contabil şef I(S) la Compartimentul Financiar Contabil din cadrul Direcţiei Generale Administrative

Mai mult

Către,

Către, Nr. 1632 / 21.07.2017 ANUNŢ CONCURS PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT Grădinița cu de colț cu sediul în localitatea Brad, strada Horia, nr. 25-27, județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe

Mai mult