DIRECTIA SUPRAVEGHERE

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "DIRECTIA SUPRAVEGHERE"

Transcriere

1 COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE Analiza pieţei fondurilor de pensii private în trimestrul I 2010 I. Cadrul general economic I.1. Contextul internaţional Prima parte a acestui an a fost marcată la nivel internaţional de problemele economice ale Greciei. Deocamdată Grecia a reuşit să atragă în primul trimestru 14,5 mld de euro prin emisiunea de obligaţiuni cu scadenţa zece ani şi un randament de 6,39% şi încă 5 mld de euro printr-o emisiune de obligaţiuni pe termen de 7 ani, la o rată a cuponului de 5,9%. Datoria totală a Greciei se ridică la aproximativ 300 mld euro, cu 25% mai mult decât PIB-ul acestei ţări. Necesarul pentru a-şi refinanţa datoriile scadente în 2010 este de aproximativ 53 mld euro. Efectele crizei s-au resimţit şi la nivelul rezultatelor financiare ale BERD care a anunţat pierderi record pe 2009 de 746 milioane de euro ca urmare a provizioanelor pentru risc şi a scăderii valorii investiţiilor. În schimb de cealaltă parte a Atlanticului, Fed a obţinut un profit record în 2009 de aproximativ 46,1 mld dolari, bani ce vor fi viraţi în întregime către Trezorerie. Conform comunicatului Fed profitul provine în mare parte în urma achiziţiei de titluri de stat. Conform datelor institutului european de statistică Eurostat inflaţia în zona euro a ajuns în luna februarie la 0,9% comparativ cu luna ianuarie când a fost de 1%. Tendinţa de uşoară scădere înregistrată în vestul Europei s-a manifestat şi în cazul ţărilor est europene, cum ar fi Cehia, Polonia sau Bulgaria. Grafic 1. Inflaţia în zona Euro (sursa : Eurostat)

2 10 9 Uniunea Europeana (27 tari) 8 7 Bulgaria 6 Cehia 5 4 Grecia 3 2 Ungaria 1 Polonia m m m m m m m m m m m02 Romania I.2. Contextul naţional Pentru România primul trimestru al anului 2010 a adus a doua şi a treia revizuire a acordului cu FMI precum şi eliberarea a două tranşe în valoare cumulată de 2,3 mld euro. Printre criteriile stabilite cu FMI pentru primul trimestru al acestui an este inclusă şi ţinta de deficit bugetar de 8,2 mld lei. Dacă în ianuarie România a avut un excedent bugetar de 15,3 mil. lei, in luna februarie deficitul bugetar a ajuns la 5,8 mld lei, adică 1,08% din PIB. Următoarea vizită a fondului este programată pentru luna aprilie şi are ca scop evaluarea îndeplinirii criteriilor de către România în primul trimestru. Ca urmare a acestei întâlniri, este aşteptată şi prima rectificare bugetară spre sfârşitul primului semestru al acestui an. Tendinţa de creştere a ratei şomajului 1 s-a menţinut şi în primul trimestru al acestui an. După ce a ajuns la 8,1% în ianuarie şi 8,3% în februarie, creşterea s-a mai temperat spre sfârşitul trimestrului, în martie ajungând la 8,36% (cu şomeri mai mulţi în martie decât în februarie). De la începutul anului, numărul şomerilor a crescut cu , până la Cele mai mari rate ale şomajului s-au înregistrat în judeţele Vaslui (15,31%), Mehedinţi (14,41%) şi Teleorman (13,13%), iar cele mai scăzute în Bucureşti (2,53%), Ilfov (2,85%) şi Timiş (4,50%) Grafic 2. Evoluţia numărului şomerilor şi a ratei somajului în România 900, , , , , , , , , Numar someri Rata somaj Indicele preţurilor de consum 2 a crescut în luna martie cu 2,1% faţă de începutul anului şi cu 4,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Rata medie lunară a inflaţiei a fost în primul trimestru al anului 2010 de 1,1%, faţă de 0,7% în trimestrul I Sursa : ANOFM 2 Sursa : INSSE 2

3 Martie2010/Februarie2010 Martie2010/Decembrie2009 Martie2010/Martie2009 Rata medie lunară a inflaţiei pe trimestrul I Conform Institutului Naţional de Statistică Produsul Intern Brut pe trimestrul IV al anului 2009 a fost de ,3 milioane lei în preţuri curente, în scădere cu 6,5% faţă de acelaşi trimestru al anului Produsul Intern Brut pe anul 2009 a cunsocut o scădere de 7,1% până la valoarea de ,7 milioane lei în preţuri curente. Pentru primul trimestru al acestui an se aşteaptă ca scăderea faţă de primul trimestru al anului 2009 să ajungă la -2%, urmând ca din trimestrul II să avem o creştere de 0,4%. Grafic 3. Evoluţia PIB (YoY) Evolutia PIB% fata de acelasi trimestru al anului anterior (YoY) trim I 2009 trim II 2009 trim III 2009 trim IV 2009 trim I 2010 trim II 2010 trim III 2010 trim IV Pentru finalul anului în curs se aşteaptă ca economia românească să cunoască un uşor reviriment, concretizat printr-o creştere de 1.3% a PIB-ului faţă de Piaţa monetară În privinţa politicilor monetare atât Fed cât şi BCE rămân consecvente menţinerii nivelului ratei de dobândă. Astfel BCE a hotărât în martie 2010 menţinerea dobânzii de referinţă la euro la 1% pentru a zecea luna consecutiv, iar Fed a păstrat ratele la nivele apropiate de zero. În România în primul trimestru al anului 2010 BNR a operat 3 intervenţii de reducere a dobânzii de referinţă, aceasta ajungând de la 8,00% la 6,50%. În primele trei luni ale anului 2010 Ministerul Finanţelor Publice a atras 12.7 mld lei prin emisiuni de titluri de stat cu discount (9.9 mld lei) cu scadenţe pe termen scurt (2010 şi 2011) şi titluri de stat de tip benchmark redeschise (1.9 mld lei) şi noi (0.9 mld lei) cu scadenţe în 2011, 2013 şi Grafic 4. Emisiuni titluri de stat trim.i 2010 (Sursa : Ministerul Finanţelor Publice) 3

4 Emisiuni titluri de stat in trim.i 2010 (mld lei) Ian Feb Mar Cu discount Benchmark Cu discount Benchmark Piaţa valutară Piaţa valutară nu putea să nu fie influenţată de situaţia economică a Greciei. UE a fost văzută ca o economie ce nu-şi poate gestiona crizele şi acest lucru şi-a spus cuvântul asupra monedei unice europene. Prima monedă care a avut de câştigat a fost dolarul american. EURO s-a depreciat de la începutul anului cu 6,43% faţă de USD. Grafic 5. Evoluţia EUR/USD Evolutia EUR/USD USD /4/2010 1/11/2010 1/18/2010 1/25/2010 2/1/2010 2/8/2010 2/15/2010 2/22/2010 3/1/2010 3/8/2010 3/15/2010 3/22/2010 3/29/2010 De o apreciere a cursului naţional au avut parte de asemenea şi monedele statelor emergente din ECE. Astfel EURO a pierdut 5,78% în faţa monedei poloneze, 3,90% faţă de coroana cehă şi 1,73% în faţa forintului. Grafic 6. Evoluţia EUR faţă de USD, CZK, HUF, PLN şi RON 4

5 2.00% 1.00% 0.00% -1.00% -2.00% -3.00% -4.00% -5.00% %EURUSD %EURCZK %EURHUF %EURPLN %EURRON -6.00% -7.00% -8.00% 1/4/2010 1/11/2010 1/18/2010 1/25/2010 2/1/2010 2/8/2010 2/15/2010 2/22/2010 3/1/2010 3/8/2010 3/15/2010 3/22/2010 3/29/2010 Leul a beneficiat de asemenea de această situaţie şi, ajutat şi de tranşele împrumutului din partea FMI, cursul a ajuns la lei pentru un EURO la sfârşitul lunii martie (EURO s-a depreciat cu 3,13% faţă de RON în intervalul ). Totuşi este de aşteptat ca BNR să nu permită o apreciere prea puternică a leului şi să intervină în piaţă întrucât un leu prea puternic ar afecta activitatea de export. Piaţa bursieră Dacă atât bursele americane cât şi cele asiatice au avut un început de an ezitant şi în prima jumătate a lunii februarie se situau la nivele inferioare faţă de sfârşitul anului 2009, până la finele trimestrului au recuperat pierderea şi mai mult chiar indicii bursieri au înregistrat creşteri (+5,15% indicele japonez NIKKEI225 şi +4,11% Dow Jones). Grafic 7. Evoluţia DJIA şi NIKKEI225 Evolutia DJIA si NIKKEI % 5.00% 3.00% 1.00% %NIKKEI225 %DJIA -1.00% -3.00% -5.00% -7.00% 1/4/10 1/11/10 1/18/10 1/25/10 2/1/10 2/8/10 2/15/10 2/22/10 3/1/10 3/8/10 3/15/10 3/22/10 3/29/10 Pieţele europene emergente par să-şi fi revenit mai rapid şi au câştigat faţă de sfârşitul anului trecut 7,12% indicele ceh PX şi 14,39% indicele bursei din Budapesta BUX. Grafic 8. Evoluţia burselor din Cehia, Ungaria şi România 5

6 Evolutia burselor ECE 30.00% 25.00% 20.00% 15.00% 10.00% 5.00% Cehia (PX) Ungaria (BUX) Romania (BET) 0.00% -5.00% % Indicele BET a avut o creştere de 27,18%, fiind de altfel şi cea mai mare creştere înregistrată în ECE. De asemenea capitalizarea pieţei 1 a crescut de la începutul anului cu 20,60 % până la 97,8 mld. lei, iar faţă de a crescut cu 154,35%. Din punct de vedere al lichidităţii 2, în primul trimestru s-au tranzacţionat acţiuni în valoare de 1,91 mld. lei comparativ cu 0,68 mld lei în primul trimestru al anului trecut. Piaţa pensiilor private in contextul economic naţional Ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB 3 a ajuns la la 0,6%, în creştere faţă de 0,51% la începutul trimestrului. Faţă de , ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB a crescut de peste doua ori (de la 0,26%). Ţinând cont de o rată de creştere a activelor de 4.14% lunar, putem estima pentru sfârşitul anului un nivel al activelor deţinute de fondurile de pensii de 6,09 mld lei cu o pondere de 1,13% în PIB. Grafic 9. Evoluţia activelor fondurilor de pensii în PIB Pondere Active Totale in PIB (mil lei) 7, , , , , , , May-08 Aug-08 Nov-08 Feb-09 May-09 Aug-09 Nov-09 Feb-10 May-10 Aug-10 Nov % 1.20% 1.00% 0.80% 0.60% 0.40% 0.20% 0.00% (%) Active Total %PIB 1 Sursa : BVB 2 Sursa : BVB 3 S-au folosit valorile PIB afişate de Ministerul Finanţelor Publice pe site-ul : PIB ,503 mil. lei şi PIB ,917 mil. lei 6

7 Factorii actuali ce pot influenţa evoluţia pieţei pensiilor private autohtone sunt: - inflaţia: impact asupra rentabilităţii reale a portofoliului - cursul valutar: impact asupra activelor portofoliului - piaţa bursieră: impact asupra activelor portofoliului - nivelul dobânzilor: impact asupra activelor portofoliului - şomaj, populaţie activă ocupată şi şomeri indemnizaţi: impact asupra contribuţiilor către fonduri - nivelul salariului mediu: impact asupra contribuţiilor către fonduri II. Structura investiţiilor la data de 31 martie 2010 Fondurile de pensii administrate privat Pilon II Fondurile de pensii administrate privat Pilon II înregistrau la data de un volum total de active de mil. lei (sau 724,8 mil. euro), în creştere faţă de luna decembrie 2009 cu 24,43%. În structură activele fondurilor de pensii nu au înregistrat modificări semnificative faţă de finele anului 2009 cu excepţia obligaţiunilor corporative care au crescut ca pondere în total active cu 2,78% respectiv, de la 13,23% la data de la 16,01% la data de şi a acţiunilor care au crescut de la 9,34% la 11,55% în aceeaşi perioadă. Faţă de data de , pe fondul creşterii volumului activelor fondurilor de pensii administrate privat de cca. 1,5 ori, structura acestora s-a modificat semnificativ datorită în principal, creşterii ponderii acţiunilor de la 1,98% la 11,55% şi scăderii ponderii obligaţiunilor corporative de la 26,89% la 16,01%. Tabel 1 Structura investiţiilor Pilon 2 PILON II Categorii de investiţii % active % active % active 1. Titluri de Stat 662, ,543, ,941, Obligaţiuni corporative 323, , , Depozite bancare 79, , , Obligaţiuni municipale 53, , , Obligaţiuni emise de BERD, BEI, BM 54, , , Acţiuni 22, , ,783 11,55% 7. Titluri de participare - OPCVM 8, , , Instrumente de acoperire a riscului Sume în curs de decontare -2, , , Total activ 1,202, ,385, ,968, În trimestrul 1/2010 se observă continuarea tendinţei de creştere a volumului investiţiilor în titluri de stat, acţiuni, şi obligaţiuni corporative în detrimentul depozitelor, obligaţiunilor municipale şi a celor emise de BERD, BEI şi BM. Grafic nr. 1 7

8 mii lei Evoluţie active Pilon II Mar-09 Jun-09 Sep-09 Dec-09 Mar Sume în curs de decontare 8. Instrumente de acoperire a riscului 7. OPCVM 6. Acţiuni 5. Obligaţiuni BERD, BEI 4. Obligaţiuni municipale 3. Depozite bancare 2. Obligaţiuni corporative 1. Titluri de Stat II.1 Instrumente cu risc scăzut Grafic nr.2 Evoluţia instrumentelor cu risc scăzut - Pilon II 60% 59.23% 55.09% 54.79% 63.67% 64.70% 65.40% 1. Titluri de Stat 50% 5. Obligaţiuni BERD, BEI 40% 30% 2. Obligaţiuni corporative garantate de stat 20% 10% 0% 3.44% 2.59% 8.97% 4.57% 7.69% 6.69% 4.74% 1.84% 0.95% 3.82% 1.21% 2.19% Dec-08 Mar-09 Jun-09 Sep-09 Dec-09 Mar-10 Valoarea totală la 31 martie 2010 a titlurilor de stat era de mii lei, reprezentând 65,40% din totalul activelor, componenţa acestora fiind următoarea: - obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţe mai mari de 1 an în valoare de mii lei, 8

9 respectiv 90,64% din totalul titlurilor de stat; - certificate de trezorerie cu discount cu scadenţe până la un an, în valoare de mii lei, respectiv 9,16% din totalul titlurilor de stat. Comparativ cu sfârşitul trimestrului IV al anului 2009, la sfârşitul trimestrului I al anului 2010 în portofoliul fondurilor de pensii administrate privat se observă o pondere mai mare a titlurilor de stat pe termen scurt (cu scadenţa mai mică de un an) şi scăderea ponderii titlurilor de stat cu scadenţe mai mari de un an. Acest fapt se datorează emisiunii de către Ministerul de Finanţe, în perioada luată în calcul, de obligaţiuni cu scadenţă mai mică de un an (respectiv cu ISIN-urile RO1011CTN070, RO1011CTN0A1, RO1011CTN021, RO1011CTN054, RO1011CTN096) nepurtătoare de dobândă dar emise la o valoare de discount faţă de valoarea nominală. În perioada ianuarie martie 2010, o parte dintre obligaţiunile emise de Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de către Banca Europeană de Investiţii au ajuns la maturitate. Ponderea obligaţiunilor emise de către aceste instituţii în portofoliul fondurilor de pensii administrate privat şi-a continuat trendul descrescător din trimestrele anterioare. II.2. Acţiuni Volumul activelor investite în acţiuni la data de este de 342,78 mil. lei în creştere cu 54% faţă de finele trimestrului 4/2009, reprezentând 11,55% din totalul activelor înregistrate în Pilonul II. Acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti reprezintă 9,03% din totalul activelor înregistrate în Pilonul II comparativ cu 7,26% la sfârşitul trimestrului 4/2009. Valoarea acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti s-a majorat, în trimestrul 1/2010, pe fondul creşterii de pe piaţa bursieră românească (indicele BET a crescut în această perioadă cu 27,18%). Ponderea acţiunilor cotate la bursele de valori din statele membre UE a crescut de la 2,09% la data de la 2,51% la data de II.3 Obligaţiuni corporative, Obligaţiuni municipale Din totalul obligaţiunilor corporative înregistrate în pilonul II la data de , în valoare totală de 475,4 mil. lei, o pondere semnificativă o au obligaţiunile corporative ale căror emitenţi provin din U.E. respectiv 437,5 mil. lei sau 14,74% din totalul activelor fondurilor de pensii administrate privat, în timp ce obligaţiunile corporative ale emitenţilor din România sunt în valoare de 37,89 mil. lei, reprezentând 1,28% din total active. Toate obligaţiunile corporative aflate în portofoliul fondurilor de pensii administrate privat au primit din partea societăţilor de rating, ratinguri ce se încadrează în categoria investment grade. Ponderea obligaţiunilor municipale la data de în totalul activelor - Pilon II era de 1,01%, în scădere faţă de cu 1,7%. În perioada analizată nu s-au înregistrat vânzări sau achiziţii de obligaţiuni municipale emise de autorităţi ale administraţilor publice locale din România şi Uniunea Europeană. II.4 Depozite bancare Depozitele fondurilor de pensii administrate privat erau la data de în valoare de 91,3 mil. lei reprezentând un procent de 3,08% din activele. Investiţiile în aceste instrumente financiare au scăzut semnificativ atât în volum, de la 116 mil. lei la data de la 91,3 mil. lei la cât şi ca pondere în total active respectiv de la 4,9% la 3,08% în aceeaşi perioadă. Depozitele fondurilor de pensii sunt constituite în ron doar la societăţi bancare din România. Majoritatea depozitelor sunt constituite pe termen scurt, respectiv 69% din sumele plasate în depozite au scadenţa mai mică de 30 de zile, ceea ce semnifică intenţia administratorilor de a asigura necesarul de numerar în vederea fructificării oportunităţilor din piaţă. 9

10 II.5 Titluri de participare OPCVM Investiţiile fondurilor de pensii în OPCVM -uri au o pondere la de 0,67% din activele ale pilonului II, în scădere cu 8,44% faţă de finalul lunii decembrie III. Structura investiţiilor la data de 31 martie 2010 Fondurile de pensii facultative - Pilon III Fondurile de pensii facultative înregistrau la data de un volum total de active în valoare de 246,5 mil. lei (60 mii euro) în creştere faţă de luna decembrie 2009 cu 20,6%. Tabel 2 Structura investiţiilor Pilon 3 PILON III Categorii de investiţii % active % active % active 1. Titluri de Stat 62, , , Obligaţiuni corporative 18, , , Depozite bancare 14, , , Obligaţiuni municipale 11, , , Obligaţiuni emise de BERD, BEI, BM 3, , , Acţiuni 5, , , Titluri de participare - OPCVM , , Instrumente de acoperire a riscului Sume în curs de decontare -5, , Total activ 110, , , Faţă de data de , se observă un comportament asemănător ca şi pentru pilonul II, respectiv creşterea ponderii acţiunilor (de la 12,61% la 14,54%)şi obligaţiunilor corporative (de la 6,89% la 9,16%) concomitent cu scăderea ponderii activelor investite în obligaţiuni municipale (de la 3,43% la 2,80%) şi cele emise de BERD, BEI şi BM (de la 1,5% la 1,14%). În schimb, titlurile de stat au înregistrat o scădere a ponderii în total active respectiv de la 68,91% la data de la 66,85% la data de Grafic nr.3 300,000 Evoluţie active Pilon III 9. Sume în curs de decontare 8. Instrumente de acoperire a riscului 7. OPCVM 240, Acţiuni 180, ,000 60, ,000 Mar-09 Jun-09 Sep-09 Dec-09 Mar Obligaţiuni BERD, BEI 4. Obligaţiuni municipale 3. Depozite bancare 2. Obligaţiuni corporative 1. Titluri de Stat 10

11 III.1 Instrumente cu risc scăzut Volumul activelor investite în titluri de stat la data de este de 164,8 mil. lei, în creştere faţă de finele lunii decembrie 2009 cu 17%; ca pondere în total active însă, acestea au scăzut cu 2,99%. Ponderea în total active a obligaţiunilor municipale s-a diminuat de la 3,43% la sfârşitul anului 2009 la 2,8% la ; de asemenea obligaţiunile emise de BERD, BEI şi BM s-au diminuat ca pondere în total active de la 1,5% la 1,14% la Ponderea obligaţiunilor emise de către BERD, BEI şi BM în total active au continuat trendul descendent, deoarece în perioada analizată nu au existat achiziţii noi din aceste instrumente. III.2. Acţiuni Volumul activelor investite în acţiuni la data de este de 35,93 mil. lei, respectiv 14,58% din totalul activelor înregistrate în Pilonul III, în creştere faţă de finele anului 2009 cu 39,4%. III.3. Obligaţiuni corporative, Obligaţiuni municipale Volumul investiţiilor în obligaţiuni corporative a crescut faţă de trimestrul 4/2009 cu 60,21% datorită achiziţionării de obligaţiuni. Toate obligaţiunile corporative aflate în portofoliul fondurilor de pe Pilonul III au primit din partea agenţiilor de rating internaţionale calificativul investment grade. Ponderea obligaţiunilor municipale a scăzut de la 3,43% din total active la finele trimestrului 4/2009 la 2,8% la finalul primului trimestru al anului 2010, volumul acestora fiind la 30 martie 2010 de 6,91 mil. lei. În perioada analizată nu s-au înregistrat noi achiziţii de obligaţiuni municipale. III.4. Depozite bancare Depozitele fondurilor de pensii facultative erau la data de în valoare de 11,183 mil. lei şi respectiv în procent de 4,54% din activele. Depozitele fondurilor de pensii facultative sunt constituite în RON la societăţi bancare din România. III. 5. Titluri de participare OPCVM Investiţiile fondurilor de pensii facultative în OPCVM -uri au o pondere la de 0,43% din activele ale pilonului III. Faţă de trimestrul 4/2009, structura portofoliilor fondurilor de pensii s-a modificat, în sensul creşterii expunerilor pe titluri de stat, pe obligaţiuni corporative. De asemenea, ponderea acţiunilor în activul total al fondurilor de pensii a crescut pe fondul creşterii înregistrate de piaţa de capital din România în primul trimestru al anului În perioada analizată Banca Naţională a României a scăzut dobânda de referinţă la 6,5%, fapt ce a condus la creşterea preţurilor titlurilor de stat. 11

Raport privind datoria publica 31 decembrie cu ESA .xls

Raport  privind datoria publica 31 decembrie cu ESA   .xls RAPORT PRIVIND DATORIA PUBLICĂ Decembrie 2011 A1. Datoria guvernamentală conform metodologiei Uniunii Europene % în PIB 100% 90% datoria guvernamentală externă datoria guvernamentală internă 80% 70% 13.4%

Mai mult

Microsoft Word - Raport Pensii Q1_2019_Final

Microsoft Word - Raport Pensii Q1_2019_Final ASF SECTORUL SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE DIRECȚIA SUPRAVEGHERE ȘI CONTROL PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2019 Cuprins PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2019... 2 1.1. Participanți la

Mai mult

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2015 1 1.1. Pensiile private din România la 31 martie 2015 PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 MARTIE 2015 a activelor aflate în administrare la nivelul întregului

Mai mult

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE PENSIILE PRIVATE DIN ROMÂNIA LA 31 DECEMBRIE 2014 1 SECTORUL SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE 1.1. Pensiile private din România la 31 decembrie 2014 a activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului

Mai mult

Raport privind datoria publica 31 decembrie xls

Raport  privind datoria publica 31 decembrie xls RAPORT PRIVIND DATORIA PUBLICĂ Decembrie 21 A. Datoria Publică* Compozitia Datoriei Publice (milioane lei) 31 decembrie 29** 31 Decembrie 21*** Total Datorie Publică 147,329.1 193,894.4 Total Datorie Publica

Mai mult

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_12iul07_1.ppt

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_12iul07_1.ppt Conferinţă de presă Alexandru Matei Directorul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar Bucureşti, 12 iulie 2007 1 Prezentarea celui de-al doilea număr al Buletinului semestrial al Fondului

Mai mult

Buletin lunar - Mai 2019

Buletin lunar - Mai 2019 BULETIN LUNAR Mai 2019 (secțiune statistică) Anul XXVII, nr. 307 N O T E Datele statistice utilizate sunt cele disponibile la data de 8 iulie 2019. Unele dintre aceste date au caracter provizoriu, urmând

Mai mult

SC Globinvest SA - RAPORT DE ADMINISTRARE AL

SC Globinvest SA - RAPORT DE ADMINISTRARE AL SAI GLOBINVEST S.A. FONDUL DESCHIS DE INVESTIȚII TRANSILVANIA RAPORT ANUAL 2015 FONDUL DESCHIS DE INVESTIȚII TRANSILVANIA 1. OBIECTIVELE FONDULUI Evoluția pieței financiare românești în anul 2015 Anul

Mai mult

Prospect de emisiune al

Prospect de emisiune al RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA FONDULUI INCHIS DE INVESTIȚII HERALD pentru anul 202 I. INFORMAŢII Fondul Inchis de Investitii HERALD, iniţiat si administrat de, constituit prin contractul de societate civilă,

Mai mult

Microsoft Word - Eurofond rap adm docx

Microsoft Word - Eurofond rap adm docx RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD EURO FOND la data de 30.06.2013 Fondul BRD EURO FOND, fond deschis de investitii, este autorizat de CNVM prin

Mai mult

Microsoft Word - Eurofond raport administrare

Microsoft Word - Eurofond raport administrare RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD EURO FOND la data de 30 iunie 2011 Fondul BRD EURO FOND, fond deschis de investitii, este autorizat de CNVM

Mai mult

Principalii indicatori macroeconomici pe trimestrul CUPRINS 1. Indicele pretului de consum. Rata inflatiei Rata somajului Ratel

Principalii indicatori macroeconomici pe trimestrul CUPRINS 1. Indicele pretului de consum. Rata inflatiei Rata somajului Ratel Principalii indicatori macroeconomici pe trimestrul 1 2014 CUPRINS 1. Indicele pretului de consum. Rata inflatiei... 2 2. Rata somajului... 5 3. Ratele dobânzilor BNR... 7 3.1 Ratele dobanzilor BNR lunare

Mai mult

Font scris: Georgia

Font scris: Georgia ROMÂNIA, ÎNCOTRO? ECONOMIA ROMÂNIEI ECONOMIA ROMÂNIEI - perspective pe termen mediu - dr. Andrei RĂDULESCU Senior Economist, Banca Transilvania Cercetător, Institutul de Economie Mondială, Academia Română

Mai mult

Raport anual PIONEER INTEGRO 2017

Raport anual PIONEER INTEGRO 2017 Raport anual PIONEER INTEGRO 2017 Introducere Pioneer Integro este un fond deschis de investitii cu un portofoliu echilibrat format din instrumente financiare cu venit fix si actiuni reprezentative pentru

Mai mult

1 Romania in 2010_28 Jan 2010 (RO).ppt [Compatibility Mode]

1 Romania in 2010_28 Jan 2010 (RO).ppt [Compatibility Mode] Conferinţa anuală de fiscalitate Noutăţile fiscale în vigoare în anul 2010 Romania în 2010 O analiză economică 28 ianuarie 2010 Cuprins Economia României în 2009 Perspectivele economice în 2010 Principalele

Mai mult

Microsoft Word - Raport Trimestrul I doc

Microsoft Word - Raport Trimestrul I doc Raportul Consiliului de Administraţie la data de 3.03.203 Fondul închis de investiţii STK Emergent Raport trimestrial conform /2006, Regulamentului C.N.V.M. nr. 5/2004 Legii nr. 297/2004, Regulamentului

Mai mult

SAI CARPATICA ASSET MANAGEMENT RAPORT SEMESTRIAL 2015 FDI CARPATICA OBLIGATIUNI

SAI CARPATICA ASSET MANAGEMENT RAPORT SEMESTRIAL 2015 FDI CARPATICA OBLIGATIUNI SAI CARPATICA ASSET MANAGEMENT RAPORT SEMESTRIAL 2015 FDI CARPATICA OBLIGATIUNI DIN CUPRINS, Prezentarea FDI Carpatica Obligatiuni Politica de investitii a Fondului Perioada minima recomandata a investitiei

Mai mult

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, mai 12 Sinteză Standardele de creditare 1 au cunoscut în T1/12 o înăsprire marginală pentru creditele destinate companiilor, dar mai

Mai mult

RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD OBLIGATIUNI la data de Fondul BRD OBLIGATIUNI

RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD OBLIGATIUNI la data de Fondul BRD OBLIGATIUNI RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD OBLIGATIUNI la data de 30.06.2016 Fondul BRD OBLIGATIUNI, fond deschis de investitii, este autorizat de CNVM

Mai mult

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI BANCA BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI BANCA BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI BANCA SUMAR I. Conexiuni între politicile BNR şi dezvoltarea economiei româneşti II. Măsuri de reglementare bancară şi supraveghere III. Măsuri privind modernizarea sistemului de plăţi IV. Contribuţia

Mai mult

FII MATADORPiscator Equity Plus

FII MATADORPiscator Equity Plus S.A.I. ATLAS ASSET MANAGEMENT S.A. Fond Deschis de Investiții AUDAS PISCATOR Raport privind activitatea FDI AUDAS PISCATOR în 2015 Performanta anualizata an calendaristic (%) 2015 2014 2013 FDI Audas Piscator

Mai mult

Prezentare Raport asupra inflaţiei, noiembrie 2013

Prezentare Raport asupra inflaţiei, noiembrie 2013 1 Rata anuală a inflaţiei a coborât la finele 213 în jumătatea inferioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei, 7 procente 6 5 rata anuală a inflaţiei 4 3 2 1 Ţintă 211 3,% Ţintă 212 3,% Ţintă staţionară

Mai mult

Microsoft Word - Simfonia raport administrare doc

Microsoft Word - Simfonia raport administrare doc RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII SIMFONIA 1 la data de 30.06.2010 Fondul SIMFONIA 1, fond deschis de investitii, este autorizat de CNVM prin decizia

Mai mult

RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD SIMFONIA la data de Fondul BRD SIMFONIA, fond

RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD SIMFONIA la data de Fondul BRD SIMFONIA, fond RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD SIMFONIA la data de 30.06.2016 Fondul BRD SIMFONIA, fond deschis de investitii, este autorizat de CNVM prin

Mai mult

RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD EURO FOND la data de Fondul BRD EURO FOND, fo

RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD EURO FOND la data de Fondul BRD EURO FOND, fo RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII BRD EURO FOND la data de 30.06.2016 Fondul BRD EURO FOND, fond deschis de investitii, este autorizat de CNVM prin

Mai mult

Prezentare Conferinţă de presă, Raport asupra inflaţiei - august 2014

Prezentare Conferinţă de presă, Raport asupra inflaţiei - august 2014 1 7 procente Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut sub limita inferioară a intervalului ţintei şi în T 1 rata anuală a inflaţiei 5 rata medie anuală a inflaţiei 1 Ţintă 11 Ţintă 1 Ţintă staţionară multianuală:,%,%,5%

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 18-Oct-13 Raport saptamanal STIRI ECONOMICE EUROPA: 27-Sep Sedinta de pol. Monetara RO 5.25% 5.25% MAre In aceas

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 18-Oct-13 Raport saptamanal STIRI ECONOMICE EUROPA: 27-Sep Sedinta de pol. Monetara RO 5.25% 5.25% MAre In aceas Raport saptamanal STIRI ECONOMICE EUROPA: 27-Sep Sedinta de pol. Monetara RO 5.25% 5.25% MAre In aceasta saptamana datele macro pozitive au fost acompaniate de cresteri pe principalele burse internationale,

Mai mult

Strategie_2012.pdf

Strategie_2012.pdf STRATEGIA S.I.F. OLTENIA S.A. în exerciţiul financiar 2012 şi orientări pe termen mediu Anul 2011 a fost un an dificil, pieţele financiare fiind marcate de turbulenţe, ca urmare a numeroşilor factori care

Mai mult

FII MATADORPiscator Equity Plus

FII MATADORPiscator Equity Plus S.A.I. ATLAS ASSET MANAGEMENT S.A. Fond Inchis Public de Investitii MATADOR Raport privind activitatea fondului in semestrul I anul 2017 Performanta anualizata an calendaristic () S1'2017 2016 2015 FII

Mai mult

Microsoft Word - Raport semestrial global 2010.doc

Microsoft Word - Raport semestrial global 2010.doc RAPORT SEMESTRIAL 2010 FDI CARPATICA GLOBAL Din cuprins, Prezentarea FDI Carpatica Global Obiectivele Fondului Politica de investitii a Fondului Perioada minima recomandata a investitiei Evolutii macroeconomice

Mai mult

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc ROMÂNIA INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICĂ Biroul de presă B-dul. Libertăţii, nr.16, Sector 5, Bucureşti Tel/Fax: +(4021) 318.18.69; Fax +(4021) 312.48.73 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro COMUNICAT

Mai mult

BRK PowerPoint Presentation

BRK PowerPoint Presentation Dr. Andrei RĂDULESCU 14 Mai 2012 TEL Preţ piaţă: 13 RON PER: - P/BV: 0,38 Preţ ţintă 12 luni: 15,45 RON Recomandare: MENŢINERE Potenţial termen scurt: (11,47 18,31) RON Min 12 luni: RON 13,0 Max 12 luni:

Mai mult

AGEA 27/28 aprilie 2018 Program de răscumpărare a acţiunilor proprii AGEA 27/28 apr 2018 pct. 2 AFIA autorizat ASF nr. 20/ Aprobarea derulăr

AGEA 27/28 aprilie 2018 Program de răscumpărare a acţiunilor proprii AGEA 27/28 apr 2018 pct. 2 AFIA autorizat ASF nr. 20/ Aprobarea derulăr AGEA 27/28 apr 2018 pct. 2 AFIA autorizat ASF nr. 20/23.01.2018 Aprobarea derulării unui program de răscumpărare a acţiunilor proprii in scopul reducerii capitalului social, cu următoarele caracteristici

Mai mult

Prezentul Raport prezintă situația fondului deschis de investiții Certinvest XT Index la data de 30 iunie 2018 și evoluția acestuia în semestrul I 201

Prezentul Raport prezintă situația fondului deschis de investiții Certinvest XT Index la data de 30 iunie 2018 și evoluția acestuia în semestrul I 201 Prezentul Raport prezintă situația fondului deschis de investiții Certinvest XT Index la data de 30 iunie 2018 și evoluția acestuia în semestrul I 2018. Informații despre Fond, Administratorul Fondului

Mai mult

SAI Carpattica Asset Management

SAI Carpattica Asset Management SAI PATRIA ASSET MANAGEMENT RAPORTUL ADMINISTRATORULUI ASUPRA ACTIVITĂŢII FONDULUI FDI PATRIA OBLIGAŢIUNI IUNIE 2018 DIN CUPRINS, Prezentarea FDI Patria Obligaţiuni Politica de investiţii a Fondului Perioada

Mai mult

Microsoft Word - r0702t.doc

Microsoft Word - r0702t.doc BULETIN LUNAR FEBRUARIE 2007 ISSN 1224 2098 N O T Ă Redactarea a fost finalizată la data de 26 aprilie 2007. Datele statistice au fost furnizate de Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Finanţelor

Mai mult

Prezentare_Raport asupra inflatiei_februarie 2013

Prezentare_Raport asupra inflatiei_februarie 2013 1 8 Rata anuală a inflaţiei a depăşit temporar limita superioară a intervalului-ţintă % 7 6 rata medie anuală a inflaţiei 5 rata anuală a inflaţiei 3 1 Ţintă 1 Ţintă 11 Ţintă 13 Ţintă 1 3, 3,,5,5 dec.11

Mai mult

BRD_AM_Fonduri_Investitii_04

BRD_AM_Fonduri_Investitii_04 Fonduri deschise de investiții Fonduri de Investiții Despre BRD Asset Management S.A.I. SA Înființată în anul 2000, se număra printre cele mai importante companii de administrare fonduri din România. Administrează

Mai mult

Analiza principalilor indicatori economico-sociali

Analiza principalilor indicatori economico-sociali INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ BUZĂU Strada Ion Băieşu, bloc. D1-D2, parter Telefon: 0238.719.718 Fax: 0238.719.719 e-mail : tele@buzau.insse.ro http://www.buzau.insse.ro

Mai mult

Microsoft Word - BCR_Financial_results_Q1_2013_RO[1].doc

Microsoft Word - BCR_Financial_results_Q1_2013_RO[1].doc Bucureşti, 29 aprilie 2013 Rezultatele BCR în Trimestrul 1 2013 CIFRE RELEVANTE 1 : Rezultatul operaţional în Trimestrul 1 2013 a atins valoarea de 595,2 milioane RON (135,7 milioane EUR), în scădere cu

Mai mult

Analiza principalilor indicatori economico-sociali

Analiza principalilor indicatori economico-sociali INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ BUZĂU Strada Ion Băieşu, bloc. D1-D2, parter Telefon: 238.719.718 Fax: 238.719.719 e-mail : tele@buzau.insse.ro http://www.buzau.insse.ro

Mai mult

Bank crisis in Moldova

Bank crisis in Moldova Prezentarea raportului anual 2017 COMISIA ECONOMIE, BUGET ȘI FINANȚE Parlamentul Republicii Moldova 3 octombrie 2018 Sergiu Cioclea Guvernator Prezentarea raportului anual 2017 2 1. Mediul extern și economia

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Conferință de presă Raport asupra stabilității financiare Nr. 17 (1/219) Liviu Voinea Viceguvernator București, 5 iunie 219 1. Harta riscurilor la adresa stabilității financiare din România 2 27 28 29

Mai mult

Buletin lunar - Iunie 2019

Buletin lunar - Iunie 2019 Buletin lunar iunie 2019 Anul XXVII, nr. 308 BULETIN LUNAR Iunie 2019 Anul XXVII, nr. 308 N O T E Datele statistice utilizate sunt cele disponibile la data de 23 august 2019. Unele dintre aceste date au

Mai mult

Lista de tarife ale Bursei de Valori Bucuresti B. Tarife aplicabile emitentilor de instrumente financiare I. Piata Reglementata II. ATS I. Piata Regle

Lista de tarife ale Bursei de Valori Bucuresti B. Tarife aplicabile emitentilor de instrumente financiare I. Piata Reglementata II. ATS I. Piata Regle B. e aplicabile emitentilor de instrumente financiare I. Piata Reglementata II. ATS I. Piata Reglementata 1. Actiuni, drepturi, obligatiuni, unitati de fond tarif de procesare (RON exclusiv TVA) TARIFE

Mai mult

24 mai 2019 Ce portofolii aveau fondurile de pensii Pilon 2, SIF si FP la BVB la inceputul lui 2019? Departament Analiza Prime Transaction SA (+40) 21

24 mai 2019 Ce portofolii aveau fondurile de pensii Pilon 2, SIF si FP la BVB la inceputul lui 2019? Departament Analiza Prime Transaction SA (+40) 21 24 mai 2019 Ce portofolii aveau fondurile de pensii Pilon 2, SIF si FP la BVB la inceputul lui 2019? Departament Analiza Prime Transaction SA (+40) 21 322 46 14; (+40) 0749 044 044; analiza@primet.ro;

Mai mult

Descoperă cum să Fii creativ cu banii tăi! Din cuprins Noutăţi SAI Carpatica Evoluția FDI Carpatica Global Evoluția FDI Carpatica Stock Contextul econ

Descoperă cum să Fii creativ cu banii tăi! Din cuprins Noutăţi SAI Carpatica Evoluția FDI Carpatica Global Evoluția FDI Carpatica Stock Contextul econ Descoperă cum să Fii creativ cu banii tăi! Din cuprins Noutăţi SAI Carpatica Evoluția FDI Carpatica Global Evoluția FDI Carpatica Stock Contextul economic național Contextul economic internațional Află

Mai mult

Microsoft Word - Diverso rap adm

Microsoft Word - Diverso rap adm RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII DIVERSO EUROPA REGIONAL la data de 31.12.2011 Fondul DIVERSO EUROPA REGIONAL, fond deschis de investitii, este

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 5-Apr-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: inflatia din zona euro a incetinit neasteptat in martie

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 5-Apr-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: inflatia din zona euro a incetinit neasteptat in martie Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: inflatia din zona euro a incetinit neasteptat in martie la 1.4% (headline) respectiv 0.8% (core; cel mai scazut nivel din aprilie 2018) si se indeparteaza

Mai mult

Buletin Lunar - Martie 2019

Buletin Lunar - Martie 2019 Buletin lunar martie 2019 Anul XXVII, nr. 305 BULETIN LUNAR Martie 2019 Anul XXVII, nr. 305 N O T E Datele statistice utilizate sunt cele disponibile la data de 23 mai 2019. Unele dintre aceste date au

Mai mult

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_aug_2017.doc

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_aug_2017.doc DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ MUREŞ COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO SOCIALI în judeţul Mureş în perioada 01.01 31.08.2017 I. STAREA ECONOMICĂ INDUSTRIA Industria

Mai mult

슬라이드 1

슬라이드 1 Tipuri de instrumente financiare Cuprins 01. Rolul instrumentelor financiare în sistemul financiar 02. Tipuri de instrumente financiare 03. Active reale vs active financiare 04. Instrumentele pieței de

Mai mult

RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA FDI BRD SIMFONIA SEMESTRUL

RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA FDI BRD SIMFONIA SEMESTRUL RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA FDI BRD SIMFONIA SEMESTRUL 1 2018 Raport semestrial FDI BRD SIMFONIA CUPRINS 1. Informaţii generale 2. Evoluţia macroeconomică Semestru I 2018 3. Obiectivele de investiţii 4.

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 5-Feb-16 Raport saptamanal e EUROPA: STIRI ECONOMICE Vanzarile cu amanuntul din zona euro avanseaza per ansamblu

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 5-Feb-16 Raport saptamanal e EUROPA: STIRI ECONOMICE Vanzarile cu amanuntul din zona euro avanseaza per ansamblu Raport saptamanal e EUROPA: STIRI ECONOMICE Vanzarile cu amanuntul din zona euro avanseaza per ansamblul lui 2015 cu 1.4%, relativ peste media ultimilor >10 ani. Moneda euro se 27-Sep apreciaza recent

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 7-Jun-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: inflatia a incetinit in mai la 1.2% vs 1.7% in aprilie

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 7-Jun-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: inflatia a incetinit in mai la 1.2% vs 1.7% in aprilie Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: inflatia a incetinit in mai la 1.2% vs 1.7% in aprilie si pune presiune pe BCE; vanzarile cu amanuntul au scazut in aprilie cu 0.4% iar anual au incetinit

Mai mult

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_mar_2017.doc

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_mar_2017.doc DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ MUREŞ COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO SOCIALI în judeţul Mureş în perioada 01.01 31.03.2017 I. STAREA ECONOMICĂ INDUSTRIA Industria

Mai mult

R A P O R T

R A P O R T RAPORT DE ACTIVITATE LA 31.12.2015 FDI OMNINVEST este autorizat de catre CNVM prin Decizia 1852/07.04.2004 şi a primit numărul de înregistrare 0015 în Registrul ASF. Documentele fondului (Prospect de emisiune,

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 5-Jul-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: vanzarile cu amanuntul au incetinit mai mult decat aste

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 5-Jul-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: vanzarile cu amanuntul au incetinit mai mult decat aste Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: vanzarile cu amanuntul au incetinit mai mult decat asteptarile; pe date lunare vanzarile au scazut a doua luna la rand; fara modificari majore pe creditarea

Mai mult

Microsoft Word - Raport sem Stabilo 2011.doc

Microsoft Word - Raport sem Stabilo 2011.doc STABILO Fond Deschis de Investitii Raport semestrial 30 Iunie 2011 STABILO - Fond Deschis de Investitii este un organism de plasament colectiv in valori mobiliare organizat sub forma unei societati civile

Mai mult

PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI

PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI PROGNOZA DE TOAMNĂ 2012 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI PENTRU PERIOADA 2012-2016 - 23 Noiembrie 2012 - PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI 1 - modificare procentuală faţă

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Prezentarea rezultatelor financiare semestriale Profitul net al BVB a crescut de 3 ori la 6 luni Evenimente semnificative in T2.2011 4 aprilie lansarea contractului futures cu activ suport prețul, în dolari

Mai mult

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII OMNITRUST RAPORT DE ACTIVITATE LA FDI Omnitrust, autorizat de CNVM prin decizia D.473/ ca fond desch

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII OMNITRUST RAPORT DE ACTIVITATE LA FDI Omnitrust, autorizat de CNVM prin decizia D.473/ ca fond desch FONDUL DESCHIS DE INVESTITII OMNITRUST RAPORT DE ACTIVITATE LA 31.12.2014 FDI Omnitrust, autorizat de CNVM prin decizia D.473/27.02.1996 ca fond deschis de investiţii, s-a constituit printr-un contract

Mai mult

Bilantul celor 371 de zile de insolventa la HIDROELECTRICA 1. Rezultate financiare 1.1 Cifra de afaceri La data de , cifra de afaceri realiz

Bilantul celor 371 de zile de insolventa la HIDROELECTRICA 1. Rezultate financiare 1.1 Cifra de afaceri La data de , cifra de afaceri realiz Bilantul celor 371 de zile de insolventa la HIDROELECTRICA 1. Rezultate financiare 1.1 Cifra de afaceri La data de 31.05.2013, cifra de afaceri realizata a fost de 1.276 milioane lei fata de 1.048 milioane

Mai mult

Evoluţia numărului de pensionari şi a cuantumului pensiilor din sistemul asigurarilor sociale de stat şi agricultori în trimestrul I 2014 Evoluţia num

Evoluţia numărului de pensionari şi a cuantumului pensiilor din sistemul asigurarilor sociale de stat şi agricultori în trimestrul I 2014 Evoluţia num Evoluţia numărului de pensionari de asigurări e de stat, pe grupe în funcţie de ul pensiei şi pe categorii de pensii în trimestrul I 2014 Anexa nr. 1 Grupe de -lei - pensionari 1 pentru limită de invaliditate

Mai mult

Slide 1

Slide 1 1 Evoluţia inflaţiei iei în n trimestrul III 2007 Variaţie anuală (procente) iun. 07 sep. 07 sep. 07/ iun. 07 (pp) IPC 3,80 6,03 2,23 Preţuri volatile -0,29 10,57 10,86 Preţuri administrate 8,65 7,28 1,37

Mai mult

Departamentul de Evaluare și Analiză Economică Principalele concluzii Studiu referitor la multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București 9 iunie

Departamentul de Evaluare și Analiză Economică Principalele concluzii Studiu referitor la multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București 9 iunie Departamentul de Evaluare și Analiză Economică Studiu referitor la multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București Multiplii financiari tind să se deterioreze în perioadele în care economia se contractă,

Mai mult

Fondul Deschis de Investitii ifond Monetar Raport privind activitatea 2010 SAI Intercapital Investment Management SA Blvd. Aviatorilor nr.33, Et. 1, S

Fondul Deschis de Investitii ifond Monetar Raport privind activitatea 2010 SAI Intercapital Investment Management SA Blvd. Aviatorilor nr.33, Et. 1, S Fondul Deschis de Investitii ifond Monetar Raport privind activitatea 2010 SAI Intercapital Investment Management SA Blvd. Aviatorilor nr.33, Et. 1, Sect. 1, Bucuresti, 011853, Tel. 021.222.87.49, Fax

Mai mult

ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/ Cod inscriere: J40/15502/ CUI: Inregistr

ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/ Cod inscriere: J40/15502/ CUI: Inregistr ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/400023 Cod inscriere: J40/15502/15.08.2007 CUI: 22264941 Inregistrare ONRC: J40/15502/15.08.2007 Capital social: 5.795.323

Mai mult

FII MATADORPiscator Equity Plus

FII MATADORPiscator Equity Plus S.A.I. ATLAS ASSET MANAGEMENT S.A. Fond Inchis Public de Investitii HERALD Raportul administratorilor la 31.12.2018 Intocmit conform Normei Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 39/2015 FII HERALD

Mai mult

RFL RO r

RFL RO r BCR Cercetare Focus lunar Macro și titluri cu venit fix România 19 iunie 15 Focus lunar Sentimentul indică o perspectivă economică mai bună pentru 15 În mod clar, Indicatorul de Sentiment Economic (ESI)

Mai mult

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE BANK DEPOSIT GUARANTEE FUND infovii(44) nr. 2/2017 Depozitele bancare din sfera de garantare a FGDB la 30 iu

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE BANK DEPOSIT GUARANTEE FUND infovii(44) nr. 2/2017 Depozitele bancare din sfera de garantare a FGDB la 30 iu FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE BANK DEPOSIT GUARANTEE FUND infovii(44) nr. 2/17 Depozitele bancare din sfera de garantare a FGDB la 3 iunie 17 SUMA GARANTATĂ echivalent în lei Depozitele bancare

Mai mult

- BVB Raport lunar - IANUARIE

- BVB Raport lunar - IANUARIE - BVB Raport lunar - IANUARIE 2016-1 - Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inceput anul pe un trend descrescator, mai accentuat decat majoritatea pietelor din regiune. In ianuarie, principalul indice al

Mai mult

Microsoft Word - Diverso raport administrare

Microsoft Word - Diverso raport administrare RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII DIVERSO EUROPA REGIONAL la data de 30.06.2011 Fondul DIVERSO EUROPA REGIONAL, fond deschis de investitii, este

Mai mult

BTmonthly09 Sep-07 Jun-13 Sep-13 Jun-08 Dec-13 Mar-09 Mar-14 Dec-09 Jun-14 Sep-14 Sep-10 Dec-14 Jun-11 Mar-15 Mar-12 Jun-15 Sep-15 Dec-12 Dec-15 Sep-1

BTmonthly09 Sep-07 Jun-13 Sep-13 Jun-08 Dec-13 Mar-09 Mar-14 Dec-09 Jun-14 Sep-14 Sep-10 Dec-14 Jun-11 Mar-15 Mar-12 Jun-15 Sep-15 Dec-12 Dec-15 Sep-1 BTmonthly9 Sep-7 Jun- Jun- Dec- Mar-9 Mar- Dec-9 Jun- Sep- Dec- Jun- Mar- Mar- Jun- Dec- Dec- Mar- Jun- Jun- Mar- Dec- Dec- Mar-7 Jun-7 Jun-7 Costurile de finanțare în creștere noiembrie 7 dr. Andrei RĂDULESCU

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 21-Jun-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: Relative ameliorari pe activitatea economica din zona

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 21-Jun-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: Relative ameliorari pe activitatea economica din zona Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: Relative ameliorari pe activitatea economica din zona euro pe final de semestru, indicatorul PMI Compozit urcand la maximul acestui an. Activitatea pe zona

Mai mult

MergedFile

MergedFile S.A.I. ATLAS ASSET MANAGEMENT S.A. Fond Deschis de Investitii AUDAS PISCATOR Raport privind activitatea fondului in semestrul I 2017 FDI AUDAS PISCATOR Performanta anualizata an calendaristic () S1'2017

Mai mult

Microsoft Word - Diverso raport doc

Microsoft Word - Diverso raport doc RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII DIVERSO EUROPA REGIONAL la data de 30.06.2010 Fondul DIVERSO EUROPA REGIONAL, fond deschis de investitii, este

Mai mult

Raport Lunar UL_ rtf

Raport Lunar  UL_ rtf GENerali Investment Unit Solution Raport lunar octombrie 2009 GENerali Investment Unit Solution GENerali Investment Unit Solution este o asigurare de viaţă şi totodată o investiţie. Aceasta îţi oferă posibilitatea

Mai mult

SG

SG Conferinta Internationala EU-Constructii Bucuresti, 19 mai 214 Viciu si Virtute Realitati si perspective economice Florian LIBOCOR Economist sef BRD-GSG P.1 Cercul Vicios al Saraciei cadru macroeconomic

Mai mult

PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI

PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI PROGNOZA PRELIMINARĂ DE TOAMNĂ - 2009 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI PENTRU PERIOADA 2009-2014 - 24 septembrie 2009 - PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI în perioada 2009-2014

Mai mult

Microsoft Word - COMUNICAT_Mures_st_ec_soc_sept_2018.doc

Microsoft Word - COMUNICAT_Mures_st_ec_soc_sept_2018.doc DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ MUREŞ COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO SOCIALI în judeţul Mureş în perioada 01.01. 30.09.2018 I. STAREA ECONOMICĂ INDUSTRIA Industria

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Forumul Pieței Financiare București, 15 mai 2019 Lumini și umbre în sectorul financiar-bancar din România Eugen Rădulescu Direcția Stabilitate Financiară Notă: Opiniile exprimate în această prezentare

Mai mult

European Commission

European Commission COMISIA EUROPEANĂ COMUNICAT DE PRESĂ Bruxelles/Strasbourg, 25 februarie 2014 Previziunile din iarna anului 2014: redresarea câștigă teren Previziunile de iarnă ale Comisiei Europene anunță continuarea

Mai mult

Microsoft Word - Ind IT&C _rezumat_.doc

Microsoft Word - Ind IT&C _rezumat_.doc ITC- Institutul pentru Tehnica de Calcul dec.27 Mircea Vuici Industria românească TI&C în 26-27 Actualizare Sumar Industria românească de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii, definită ca ansamblu al

Mai mult

ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/4000Cod inscriere: J40/15502/ CUI: Inregistrare

ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/4000Cod inscriere: J40/15502/ CUI: Inregistrare ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/4000Cod inscriere: J40/15502/15.08.2007 CUI: 22264941 Inregistrare ONRC: J40/15502/15.08.2007 Capital social: 5.795.323

Mai mult

Raport Lunar UL_ rtf

Raport Lunar  UL_ rtf GENerali Investment Unit Solution Raport lunar octombrie 2008 GENerali Investment Unit Solution GENerali Investment Unit Solution este o asigurare de viaţă şi totodată o investiţie. Aceasta îţi oferă posibilitatea

Mai mult

I

I COMPARTIMENTUL SINTEZĂ COORDONARE DISEMINARE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL Piteşti Piaţa Vasile Milea Nr.1, etaj.iv,cod poştal 110053, telefon: 0248 / 217211,0348/807309, 0348/807310 fax: 0248 / 210820 e-mail

Mai mult

NOTE EXPLICATIVE

NOTE EXPLICATIVE NOTE EXPLICATIVE la Situaţiile financiare ale fondului STK Europe 30 iunie 2018 1. Entitatea care raportează 2. Bazele întocmirii 3. Politici contabile semnificative 4. Estimarea valorii juste 5. Situaţia

Mai mult

Microsoft Word - Actiuni raport doc

Microsoft Word - Actiuni raport doc RAPORTUL BRD ASSET MANAGEMENT SAI SA PRIVIND ADMINISTRAREA FONDULUI DESCHIS DE INVESTITII ACTIUNI EUROPA REGIONAL la data de 30.06.2010 Fondul ACTIUNI EUROPA REGIONAL, fond deschis de investitii, este

Mai mult

Anexa 2 Situatia detaliata a activelor Global.xls

Anexa 2 Situatia detaliata a activelor Global.xls FDI Carpatica GLOBAL Situatia detaliata a activelor la data de 31/12/2011 I. Valori mobiliare admise sau tranzactionate pe o piata reglementata din Romania 1. Actiuni tranzactionate Emitent Simbol actiune

Mai mult

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 17-May-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: Cresterea economica pe primul trimestru in zona euro e

Raport saptamanal BT ASSET MANAGEMENT 17-May-19 Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: Cresterea economica pe primul trimestru in zona euro e Raport e saptamanal STIRI ECONOMICE Extern: EU: Cresterea economica pe primul trimestru in zona euro este confirmata la +0.4% qoq, respectiv la +1.2% anual (semnificativ sub media de +1.9% yoy de pe ultimii

Mai mult

ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/ CUI: Capital social: RON Decizie autoriz

ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/ CUI: Capital social: RON Decizie autoriz ANEXA NR. 10 SAI: OTP Asset Management Romania SAI SA Decizie autorizare: PJR05SAIR/400023 CUI: 22264941 Capital social: 5.795.323 RON Decizie autorizare: 375/27.02.2008 OTP Obligatiuni Cod inscriere:

Mai mult

AR_macheta_nivel judet_Excel_ian xls

AR_macheta_nivel judet_Excel_ian xls 1. INDICII PRODUCŢIEI INDUSTRIALE (serie brută) Total judet I. INDUSTRIE luna corespunzătoare din anul precedent = 100 2) 110,7 102,9 107,3 97,8 113,7 101,7 99,9 112,0 105,6 115,5 108,1 98,7 102,4 Date

Mai mult

Sectorul bancar şi creşterea economică

Sectorul bancar şi creşterea economică 1 BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 1 CUPRINS Aspecte principiale privind formarea PIB... 3 Modificări structurale în economie... 9 Evoluţii în sistemul bancar... 22 Soluţii pentru capitalizarea economiei...35

Mai mult

Microsoft Word - NOTE EXPLIC BILANT 2012 EMERGENT.doc

Microsoft Word - NOTE EXPLIC BILANT 2012 EMERGENT.doc SITUATIA MODIFICARILOR CAPITALULUI PROPRIU La data de 31 decembrie 2012 Sold la Cresteri Reduceri Sold la Element al capitalului propriu inceputul Total, din Prin Total, din sfarsitul Prin transfer perioadei

Mai mult

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_13noiembrie2007.ppt

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_13noiembrie2007.ppt Conferinţă de presă Dr. Alexandru Matei Directorul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar Bucureşti, 13 noiembrie 2007 1 Prezentarea Buletinului semestrial nr. 1/2007 al Fondului de garantare

Mai mult

Raport trimestrial ETF BET Tradeville la

Raport trimestrial ETF BET Tradeville la Raport trimestrial al Fondului Deschis de Investitii ETF BET Tradeville la 31.03.2013 1 ANEXA Nr.30 la regulamentul CNVM nr. 1/2006 A. Raportul trimestrial Conform: Regulamentului nr.1/2006 al CNVM, Legii

Mai mult

Raport semestrial al Fondului Deschis de Investitii ETF BET Tradeville la

Raport semestrial al Fondului Deschis de Investitii ETF BET Tradeville la Raport semestrial al Fondului Deschis de Investitii ETF BET Tradeville la 30.06.2015 1 ANEXA Nr.30 la regulamentul CNVM nr. 1/2006 A. Raportul semestrial Conform: Regulamentului nr.1/2006 al CNVM, Legii

Mai mult

Proiecţiile macroeconomice pentru zona euro ale experţilor BCE, Septembrie 2010

Proiecţiile macroeconomice pentru zona euro ale experţilor BCE, Septembrie 2010 Casetă PROIECŢIILE MACROECONOMICE PENTRU ZONA EURO ALE EXPERŢILOR Pe baza informaţiilor disponibile până la data de 20 august 2010, experţii au elaborat proiecţiile privind evoluţiile macroeconomice din

Mai mult

# norma de risc

# norma de risc Norma nr. 13/2015 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672

Mai mult