R O M Â N I A CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ Târgu Mureş, str. Justiţiei, nr.1, judeţul Mureş Telefon , fax ,

Transcriere

1 R O M Â N I A CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ Târgu Mureş, str. Justiţiei, nr.1, judeţul Mureş Telefon , fax , ca-tgmures@just.ro SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE MINUTA întâlnirii judecătorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiilor penale sau judecă în cauze penale, cu prilejul adunării generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, organizată la sediul Curţii de Apel Târgu Mureş în data de 6 octombrie întocmită conform Hotărârii CSM nr. 148/ Curtea de Apel Târgu-Mureş Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie Materia: drept penal, drept procesual penal CUPRINS: I. Caracterul continuat sau progresiv al infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., săvârşită prin inducerea în eroare a unei persoane, prin folosirea unei calităţi mincinoase, in scopul obţinerii unor drepturi băneşti cu titlu de pensie pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, cauzând astfel un prejudiciu material reprezentând pensia lunară încasată necuvenit 1

2 pe o perioadă îndelungată de timp. (Temă propusă de Curtea de Apel Târgu Mureş şi Judecătoria Miercurea Ciuc). II. Aceeași conduită a făptuitorului (declararea necorespunzătoare a adevărului în cursul unei proceduri judiciare) poate constitui atât infracțiunea de favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen) și mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen), iar ambele infracțiuni reținute în condițiile concursului ideal? (Temă propusă de Tribunalul Mureş). III. Efectul informării statului membru emitent cu privire la retragerea cererii de recunoaștere a unei sancțiuni pecuniare, după rămânerea definitivă a hotărârii instanței române prin care s-a admis/respins recunoașterea acelei sancțiuni. Necesitatea verificării îndeplinirii condițiilor cu privire la prescripția executării sancțiunii pecuniare conform legislației române. IV. Problema de drept: sunt sau nu susceptibile de critică actele de urmărire penală efectuate de lucrători din cadrul D.G.A. cu privire la o persoană ce nu face parte din M.A.I., iar în cazul unui răspuns afirmativ care este sancțiunea aplicabilă? (Temă propusă de Tribunalul Mureş) CONŢINUT: I. 1) Enunţarea problemei juridice: Caracterul continuat sau progresiv al infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.p., săvârşită prin inducerea în eroare a unei persoane, prin folosirea unei calităţi mincinoase, in scopul obţinerii unor drepturi băneşti cu titlu de pensie pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, cauzând astfel un prejudiciu material reprezentând pensia lunară încasată necuvenit pe o perioadă îndelungată de timp. (Temă propusă de Curtea de Apel Târgu Mureş şi Judecătoria Miercurea Ciuc). 2

3 Materia: Drept penal. Partea specială. Subcategoria: Infracţiuni contra patrimoniului prn nesocotirea încrederii. Obiectul din ECRIS: înşelăciune. Actul normativ incident: C. pen, art ) Rezumatul soluţiei însuşite: Participanţii la întâlnire nu au ajuns la o opinie unanimă sau majoritară şi s-a convenit reluarea acestei teme la întâlnirea din decembrie ) Argumente prezentate de către participanţii la întâlnire a) Prezentarea problemei juridice şi situaţia de fapt: Casa Judeţeană de Pensii Harghita a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privata şi uz de fals faţă de un număr foarte mare de persoane, motivat de faptul ca în urma verificărilor efectuate în perioada , a rezultat că stagiile de cotizare identificate în carnetele de muncă ale acestora, ca fiind realizate la S.C. G S.A. Harghita (societate care şi-a încetat activitatea), încă din perioada anilor 1970 şi până la începutul anilor 2000, şi care au fost avute în vedere la stabilirea şi acordarea pensiei pentru munca depusa şi limita de vârsta, nu corespund realităţii. Judecătoria Miercurea Ciuc a fost sesizată cu numeroase cauze având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în forma prev. de art. 244 alin. 1, 2 C. pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen, constând în aceea că, în esenţă, inculpaţii au depus la Casa Judeţeană de Pensii Harghita cereri prin care au solicitat stabilirea şi acordarea drepturilor băneşti, cu titlu de pensie pentru munca depusa şi limita de vârsta. Împreuna cu aceste cereri, au depus o serie de adeverinţe emise de S.C. G S.A. Harghita precum şi carnetele de muncă, prin aceste înscrisuri atestânduse, în mod necorespunzător adevărului, ca aceştia ar fi fost angajaţi şi ar fi prestat muncă în cadrul societăţii menţionate în diferite perioade de timp. În baza înscrisurilor depuse de către inculpaţi, Casa Judeţeană de 3

4 Pensii Harghita a emis decizii privind acordarea pensiei pentru munca depusa şi limita de vârsta, prin care inculpaţilor s-a stabilit şi acordat pensii de asigurări sociale. Ulterior, în baza înscrisurilor depuse iniţial în dosarul de pensie, unii inculpaţi au solicitat şi recalcularea pensiei stabilite iniţial. În baza verificărilor efectuate ulterior de către Casa Judeţeană de Pensii Harghita s-a stabilit ca menţiunile existente în înscrisurile depuse iniţial de inculpaţi, referitoare la perioadele pretins lucrate în cadrul S.C. G S.A. Harghita şi avute în vedere la stabilirea şi acordarea drepturilor băneşti cu titlu de pensie, sunt nereale. Fără menţiunile neadevărate înscrise în adeverinţele falsificate şi în carnetele de munca ale inculpaţilor, aceştia nu ar fi beneficiat de pensie pentru limita de vârsta, întrucât la acea dată nu îndeplineau condiţia legala referitoare la stagiul complet de cotizare, necesar pentru a putea beneficia de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfăşurata în condiţii de munca încadrate în grupe superioare de munca. Se mai reţine că,în perioada anterioara datei de , în conformitate cu prevederile legale în vigoare, contribuţia la fondul de pensii era plătită lunar de către angajatori, intr-un procent variabil calculat la fondul total de salarii realizat de către toţi angajaţii în fiecare luna, în raport de salariile realizate, astfel ca plata contribuţiei la fondul de pensii s-a efectuai intr-o suma globala de către angajator, în funcţie de condiţiile de muncă, nefiind nominalizaţi angajaţii. În condiţiile în care inculpaţii nu au figurat în evidentele angajatorului S.C. G S.A în perioada la care s-a făcut referire, aceştia nu au beneficiat de salariu şi, ca urmare, angajatorul nu putea plăti contribuţia aferentă la fondul de pensii. Pentru perioada anterioara datei de , Casa Judeţeană de Pensii Harghita a precizat ca nu deţine evidenta nominala a contribuţiilor la fondul de pensii, evidenta nominală a contribuabililor şi a contribuţiilor fiind introdusa începând cu data de , prin Legea nr. 19/2000. Ca urmare, constatându-se că stagiile de cotizare (vechimea în munca) rezultate din înscrisurile depuse de către inculpaţi nu corespund realităţii, Casa Judeţeană de Pensii Harghita a emis decizii prin care a revocat deciziile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă emise anterior, reţinându-se că anumite perioade nu constituie vechime în muncă şi nu se valorifică la stagiul total de cotizare, cu consecinţa modificării acestui stagiu realizat în sistemul public de pensii, având ca 4

5 efect neîndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea pensiei pentru limita de vârsta din sistemul unitar de pensii publice. b) Legislaţia relevantă: - art. 244 C. pen : (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. - art. 154 C. pen: (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt : d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act. (3) În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. - art. 5 alin. 1 C. pen: În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Doctrină privind problemele juridice : nu s-a identificat Decizii ale C.C.R., ale C.E.D.O. şi ale C.J.U.E. care vizează această problematică : nu au fost identificate Practică judiciară: - prin s.p. nr.348/ pronunţată în dosarul nr.885/258/2017 s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.244 alin. 1, 2 C.p., apreciindu-se că 5

6 infracţiunea este una continuă, hotărâre care a rămas definitivă, fără modificări, prin d.p. nr.362/ a Curţii de Apel Tg. Mureş; - prin s.p. nr.349/ pronunţată în dosarul nr.932/258/2017 s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.244 alin. 1, 2 C.p., apreciindu-se că infracţiunea este una continuă, definitivă prin d.p. nr.379/ a Curţii de Apel Tg. Mureş, hotărâre prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, apreciindu-se că infracţiunea este una progresivă; - prin s.p. nr.257/ pronunţată în dosarul nr.3790/258/2016 s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.244 alin. 1, 2 C.p., hotărâre care a rămas definitivă, fără modificări, prin d.p. nr.380/ a Curţii de Apel Tg. Mureş (apelul viza exclusiv latura civilă); - prin s.p. nr.436/ pronunţată în dosarul nr.1658/258/2017 s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.244 alin. 1, 2 C.p., apreciindu-se că infracţiunea este una continuă; hotărârea nu a rămas încă definitivă; - prin s.p. nr.299/ pronunţată în dosarul nr.655/258/2017 s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.244 alin. 1, 2 C.p., apreciindu-se că infracţiunea este una continuă; hotărârea nu a rămas încă definitivă; - prin s.p. nr.433/ pronunţată în dosarul nr.669/258/2017 s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.244 alin. 1, 2 C.p., apreciindu-se că infracţiunea este una continuă; hotărârea nu a rămas încă definitivă. c) Soluţii juridice posibile: Într-o opinie s-a apreciat că infracţiunea de înşelăciune, săvârşită în modalitatea descrisă mai sus, este una în formă continuă, astfel că în aceste categorii de cauze termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit, cu consecinţa pronunţării unor soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau de condamnare. În acest sens, se are în vedere împrejurarea că, întrucât de esenţa stabilirii şi acordării drepturilor băneşti cu titlu de pensie este că plata acestora se face periodic (lunar) şi pe o durată nedeterminată, rezultă că inducerea în eroare realizată de inculpaţi a persistat pe întreaga durată de timp, cuprinsă între momentul în care a început plata pensiei, stabilit prin 6

7 decizia de stabilire a pensiei şi până în momentul în care s-a stabilit caracterul nereal al menţiunilor din cuprinsul înscrisurilor în baza cărora inculpaţii au solicitat stabilirea şi acordarea pensiei, cu consecinţa revocării deciziilor emise anterior (prin care s-a stabilit acordarea pensiei). Se constată aşadar că infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită de inculpaţi în formă continuă, acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective prelungindu-se în timp, până la momentul epuizării, aceasta din urmă datorându-se intervenţiei unei forţe contrare care are ca sursă reacţia autorităţii. Infracţiunile continue deduse judecăţii sunt permanente deoarece activităţile infracţionale s-au desfăşurat fără întrerupere şi nu au necesitat intervenţia inculpaţilor pentru prelungirea acestora. Prin urmare, infracţiunile fiind consumate la data emiterii deciziei prin care s-a acordat pensia şi epuizate la data emiterii deciziei prin care s-a revocat decizia de acordare a pensiei, se constată că în aceste cauze nu s-au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale. Nu poate fi primită motivarea în sensul că infracţiunile de înşelăciune săvârşite în aceste cauze ar fi progresive, astfel că în cauză s-ar fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale întrucât, pe toată perioada în care inculpaţii au beneficiat de pensie din sistemul asigurărilor sociale acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective s-a prelungit iar această prelungire se datorează naturii acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. Inculpaţii au indus în eroare partea civilă prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în scopul de a obţine pentru sine un folos patrimonial injust iar prin aceasta au cauzat o pagubă părţii civile, pagubă care s-a produs treptat în timp. Nu se poate susţine că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale deoarece în toată această perioadă inculpaţii au încasat necuvenit sume de bani cu titlu de pensie, săvârşind lunar acte de executare, prin semnarea, în fiecare lună, a cuponului de pensie, cu ocazia încasării acesteia. Infracţiunea de înşelăciune comisă în maniera expusă mai sus nu este nicidecum progresivă deoarece, de esenţa acesteia este faptul că, după atingerea momentului consumativ corespunzător unei anumite infracţiuni, fără intevenţia şi din motive independente de voinţa făptuitorului, aceasta îşi amplifică progresiv rezultatul ori se produc urmări noi, corespunzătoare unor infracţiuni mai grave. Or, urmările mai grave constând în cuantumul mai ridicat al prejudiciului corespund aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune şi nu unei alte infracţiuni mai grave, după cum este de neconceput ca prejudiciul material cauzat prin comiterea faptei să se fi produs independent de voinţa inculpatului care, 7

8 în fiecare lună a încasat, în mod necuvenit, o sumă de bani cu titlu de pensie din sistemul de asigurări sociale. Inculpaţii, încă de la momentul depunerii înscrisurilor falsificate la Casa Judeţeană de Pensii Harghita, au urmărit să obţină, în mod constant şi periodic, un folos material injust pentru sine, astfel că aceştia au comis infracţiunea de înşelăciune în formă continuă, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, fapta având caracter permanent, derulânduse fără întrerupere, încă de la primul moment cel al depunerii cererii de către inculpaţi, până la data la care persoana vătămată a emis decizia de revocare a actului prin care s-a acordat pensia pentru limita de vârstă şi muncă depusă. Inculpaţii au indus în eroare, prin cele două acte depuse, partea civilă, prezentând ca adevărată o faptă mincinoasă, totul pentru a obține, pentru sine, un folos patrimonial injust, acţiune continuă în timp şi care, tot în timp, a cauzat părţii civile o pagubă însemnată. Într-o altă opinie s-a apreciat că infracţiunea de înşelăciune, săvârşită în modalitatea descrisă mai sus, este una progresivă, astfel că în aceste categorii de cauze termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal. În argumentarea acestei soluţii se arată că infracţiunea de înşelăciune s-a consumat la data remiterii primei pensii, dată de la care se calculează termenul do prescripţie a răspunderii penale, infracţiunea prin inducere în eroare neperpetuându-se în timp prin primirea pensiei lunar, întrucât art. 244 C. pe, dar şi art. 215 din vechiul C. pen, condiţionează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii doar de producerea unei pagube, dar nu şi de producerea întregului prejudiciu (atât noul cât şi vechiul Cod penal condiţionând întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii doar dacă s-a pricinuit o pagubă"). Prin urmare, până la data sistării plăţii pensiei, nu s-a făcut altceva decât ca prejudiciul creat în prima tranşă a pensiei, să se majoreze odată cu trecerea timpului, fapta astfel comisă de inculpat fiind o infracţiune progresivă. Infracţiunea progresivă este aceea a cărei urmare imediată se agravează fie prin amplificarea urmării iniţiale, fie prin producerea şi a altor urmări ori prin suprapunerea unor alte urmări fără o nouă intenţie din partea autorului, iar infracţiunea progresivă se poate comite cu orice formă de vinovăţie, neexistând identitate între infracţiunea praeterintenţionată şi infracţiunea progresivă şi făptuitorul va fi tras la răspundere în raport de rezultatul mai grav, care determină şi încadrarea juridică a faptei (Mihail Udroiu, Drept penal I Partea generală. Partea specială, Ed. CH Beck, 2011, p. 72). 8

9 Conform art.154 al. 3 C. pen, în cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. Se consideră că fiecare inacţiune lunară a inculpatului nu prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, prin fiecare omisiune a sa şi anume aceea de a lăsa ca pensia obţinută în baza unor acte false, să fie virată în contul său, întrucât prin acest mod nu induce în eroare în fiecare lună Casa Judeţeană de Pensii Harghita prin pasivitatea sa, ci prejudiciul se perpetuează prin trecerea timpului, infracţiunea fiind una progresivă şi nu una continuată sau continuă. Mai mult, art. 17 C. pen redă în mod limitativ cazurile în care o infracţiune se poate considera a fi comisivă prin omisiune, astfel conform art. 17 lit. a C. pen, atunci când există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona sau conform lit. b când autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului. În mod evident nu exista o obligaţie legală sau contractuală a inculpatului de a acţiona, acest caz referindu-se la situaţiile care decurg dintr-o legătură naturală, o legătură strânsă de comunitate sau asumarea voluntară a obligaţiei de protecţie. Cu privire la lit. b, menţionăm că această prevedere se referă doar la situaţiile în persoană efectuează o anumită activitate fără a intenţiona în mod direct să creeze o stare de pericol prin care se înlesneşte producerea rezultatului. De exemplu, atunci când o persoană decide să facă un foc de tabără în curtea locuinţei sale, iar după aprinderea focului aceasta îl lasă nesupravegheat, fapt pentru care focul se extinde la o dependinţă a casei şi apoi la o locuinţă învecinată ("Mihail Udroiu, Drept penal Partea generală. Partea specială, Ed. CH Beck, p. 31") sau în cazul omisiunii autorului de a semnaliza anumite categorii de lucrări de construcţii sau de reparaţii prin a căror efectuare pune în pericol integritatea corporală sau integritatea bunurilor altor persoane, omisiune care produce rezultatul prevăzut de lege pentru infracţiunea de vătămate corporală sau de distrugere ("Adina Vlăşceanu, Alina Barbu, Noul Cod penal, Ed. Hamangiu, 2014, p. 18"). Infracţiunea continuă presupune existenţa unei acţiuni sau inacţiuni în chip natural, chiar după consumare, până când încetează activitatea infracţională. Această acţiune sau inacţiune însă trebuie să constituie elementul material al infracţiunii reţinute. 9

10 În cauzele de faţă, elementul material al infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen constituie o faptă de inducere în eroare a unei persoane. Semnarea cuponului de pensie în mod evident nu ar putea fi considerată ca fiind un act de executare şi ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, având în vedere, pe de o parte că semnarea cuponului nu a fost săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, dar pe de altă parte şi faptul că această acţiune nu poate fi asimilată depunerii actelor falsificate la Casa Judeţeană de Pensii Harghita, acţiunea prin care a fost indusă în eroare persoana vătămată. Eventual s-ar putea susţine că iniţial a existat o inducere în eroare şi ulterior o menţinere în eroare, prin săvârşirea unei fapte comisive prin omisiune, dar, cum am arătat mai sus, art. 17 C. pen redă în mod limitativ cazurile în care o infracţiune se poate considera a fi comisivă prin omisiune şi nu putem concepe că inculpatul avea o obligaţie de a se autodenunţa. Prin absurd, dacă inculpatul la momentul inducerii în eroare nu ar răspunde penal, şi ulterior ar avea discernământul faptelor sale, ar putea acesta să fie tras la răspundere pentru că încasează o sumă de bani? Se consideră că nu pot fi disociate perioadele de timp, iar fiecare în parte să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Potrivit aceloraşi argumente prezentate, mai sus, se consideră că nu se pot disocia diferite perioade de timp, pentru ca o persoană să răspundă penal, pentru comiterea unei infracţiuni. Întro a treia opinie s-a apreciat că infracţiunea continuă presupune existenţa unei acţiuni sau inacţiuni în chip natural, chiar după consumare, până când încetează activitatea infracţională. Acea acţiune sau inacţiune însă trebuie să constituie elementul material al infracţiunii, or în cazul infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. de art. 244 alin. l C.pen. Elementul material al acesteia constituie o faptă de inducere în eroare a unei persoane. Astfel, semnarea cuponului de pensie, în mod evident nu ar putea fi considerată ca fiind un act de executare, respectiv ca fiind elementul material al infracţiunii de înşelăciune, având în vedere pe de o parte că această faptă nu a fost săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, dar pe de altă parte şi faptul că această acţiune nu poate fi asimilată depunerii actelor falsificate la Casa 10

11 Judeţeană de Pensii Harghita, acţiunea prin care a fost indusă în eroare persoana vătămată Nu îmbrăţişăm nici opinia conform căreia infracţiunea de înşelăciune s-a săvârşit în mod continuat, prin fiecare plată efectuată lunar de către Casa judeţeană de Pensii Harghita, aflându-se astfel în prezenţa atâtor acte materiale, câte luni de plată au existat, prin existenţa unor acte comisive prin inacţiune din partea inculpatei. Conform art. 35 al. 1 C. pen, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni în mod continuat trebuie să existe mai multe acte de executare, acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, dar în situaţia de fapt supusă discuţiei, constatăm doar două acţiuni din partea inculpatei, în anul 2007 şi respectiv în anul Menţionăm de asemenea că fiecare inacţiune lunară a inculpatei nu prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, prin fiecare omisiune a sa şi anume aceea de a lăsa ca pensia obţinută şi apoi majorată în baza unor acte false, să fie virată în contul său, întrucât prin acest mod nu induce în eroare în fiecare lună Casa Judeţeană de Pensii Harghita prin pasivitatea sa, ci prejudiciul se perpetuează prin trecerea timpului, infracţiunea nefiind continuată sau continuă. Nu poate fi reţinută nici săvârşirea infracţiunii în mod continuat prin raportare la cele două acte materiale din 2007 respectiv 2010, având în vedere lipsa rezoluţii infracţionale unice ce rezultă din timpul îndelungat scurs între cele două acte, dar şi din faptul că, din probele administrate nu rezultă că inculpata a prevăzut sau a urmărit în 2007 că în 2010, va solicita în baza aceloraşi acte schimbarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă Nu în ultimul rând, nu poate fi reţinută ca infracţiunea de înşelăciune să fie o infracţiune progresivă, având în vedere că acesta presupune o acţiune săvârşită cu intenţie peste care să se suprapună un rezultat produs din culpă sau praeterintenţie. Astfel, constatăm că ne aflăm în prezenţa a două infracţiuni distincte de înşelăciune, fapte prev. şi ped. de art. 244 al. 1 şi 2 C.pen., care s-au consumat în momentul când acţiunea de amăgire a produs urmarea imediată, adică a reuşit să-l determine pe cel amăgit să ia o dispoziţie patrimonială prin care s-a creat o situaţie de fapt păgubitoare lui. Or aceste momente sunt momentele emiterii dispoziţiilor de către Casa Judeţeană de Pensii Harghita, în baza cărora au fost plătite pensiile către inculpată. 11

12 II.1) Enunţarea problemei juridice: Aceeași conduită a făptuitorului (declararea necorespunzătoare a adevărului în cursul unei proceduri judiciare) poate constitui atât infracțiunea de favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen) și mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen), iar ambele infracțiuni reținute în condițiile concursului ideal? Materia: Drept penal. Partea specială. Subcategoria: Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. Obiectul din ECRIS: Favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă. Actul normativ incident: C. pen, art. 269 şi art ) Rezumatul soluţiei însuşite: În unanimitate, participanţii la întâlnire au concluzionat că soluția corectă din punct de vedere juridic este aceea că infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C. pen este varianta de specie a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen și că, în situația în care favorizarea făptuitorului s-a realizat printruna dintre acțiunile/inacțiunile ce constituie elementul constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă, atunci trebuie reținută numai această din urmă infracțiune și nu în concurs cu infracțiunea de favorizare a făptuitorului. 3. Argumente prezentate de către participanţii la întâlnire a) Prezentarea problemei juridice şi situaţia de fapt: 12

13 S-a constatat că la nivelul Secției penale a Tribunalului Mureș au fost înregistrate în anul 2017 (cel puțin) un număr de patru cauze prin care s-a solicitat admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între Înalta Curte de Casație și Justiție DNA și diverși inculpați, iar prin hotărârile pronunțate s-a dispus admiterea acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiate și condamnarea inculpaților pentru săvârșirea, în condițiile concursului ideal, a infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și mărturie mincinoasă. S-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că inculpatul B.S., fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase în fața instanței de judecată, contrare celor declarate de el în cursul urmăririi penale cu privire la aspectele în legătură cu care a fost audiat, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 269 C. pen. S-a mai reținut că același inculpat, prin declarațiile sale mincinoase făcute cu ocazia audierii în calitate de martor, l-a ajutat pe inculpatul V. V. (trimis în judecată în cauza în care B.S. a fost audiat în calitate de martor), în scopul evitării tragerii acestuia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută şi pedepsită de art.12 lit. a din Legea nr. 78/2000. b) Legislaţia relevantă: (i) art. 269 şi art. 263 C. pen. Doctrină privind problemele juridice : S-a observat că în literatura de specialitate au fost exprimate opinii diferite, după cum urmează: M. Udroiu, Drept Penal. Partea Specială, Ed, 3, Ed. C.H. Beck, București 2016, pag. 364 arată că infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de favorizare a făptuitorului, față de caracterul subsidiar al acestei din urmă infracțiuni. Codul penal Comentariu pe articole Ed. 2, Editura C.H. Beck, București 2016, G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.-M. Vasile, la pag , respectiv se fac o serie de precizări cu privire la acest subiect, conform anexelor 2 și 3. În cuprinsul lucrării Noul Cod Penal Partea Specială Analize, Explicații, comentarii, Ed. Universul Juridic, București, 2014, Sergiu Bogdan (coord.), Doris Alina Șerban, George Zlati, pag. 338 se reține dacă favorizatorul acordă ajutor fătuitorului prin comiterea unei infracțiuni ce protejează o altă valoare socială și nu buna înfăptuire a 13

14 justiției (fals, uz de fals, dare de mită, etc) favorizarea se va reține în concurs cu aceasta din urmă. c) Argumente în susţinerea soluţiei aplicabile ipotezei discutate: În unanimitate, participanţii la întâlnire au apreciat că soluția corectă din punct de vedere juridic este aceea că infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C. pen este varianta de specie a infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen și că, în situația în care favorizarea făptuitorului s-a realizat printruna dintre acțiunile/inacțiunile ce constituie elementul constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă, atunci trebuie reținută numai această din urmă infracțiune și nu în concurs cu infracțiunea de favorizare a făptuitorului. Doar în situația în care o persoană a comis atât una din acțiunile/inacțiunile ce constituie elementul constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă dar, printr-o acțiune separată, a acordat ajutor făptuitorului și în altă modalitate decât declararea necorespunzătoare adevărului în fața organelor judiciare, atunci cele două infracțiuni ar trebui reținute în condițiile concursului de infracțiuni. III.1) Enunţarea problemei juridice: Efectul informării statului membru emitent cu privire la retragerea cererii de recunoaștere a unei sancțiuni pecuniare, după rămânerea definitivă a hotărârii instanței române prin care s-a admis/respins recunoașterea acelei sancțiuni. Necesitatea verificării îndeplinirii condițiilor cu privire la prescripția executării sancțiunii pecuniare conform legislației române. Materia: Drept procesual penal Subcategoria: Cooperare judiciară internațională în materie penală. Recunoaștere sancțiunii pecuniare. Obiectul din ECRIS: Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr. 302/2004) Actul normativ incident: Art. 233 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală 14

15 Art. 12 din Decizia-cadru 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare 2) Rezumatul soluţiei însuşite: Instanța trebuie să ia act de retragerea formulată de statul emitent și să dispună încetarea executării sancțiunii pecuniare recunoscute, nefiind necesar a se analiza și intervenția prescripției executării sancțiunii conform legislației române. 3. Argumente prezentate de către participanţii la întâlnire a) Prezentarea problemei juridice şi situaţia de fapt: a) În practică s-a pus problema modului de soluționare a sesizării judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale cu privire la cererea de retragere a solicitării de recunoaștere a unei sancțiuni pecuniare, după rămânerea definitivă a hotărârii instanței române prin care s-a admis recunoașterea sancțiunii, fie ca urmare a faptului că a intervenit prescripția executării conform legislației statului emitent, fie ca urmare a faptului că sancțiunea a fost achitată în statul emitent, precum și necesitatea verificării îndeplinirii condițiilor cu privire la prescripția executării sancțiunii pecuniare conform legislației române. b) De asemenea, s-a pus problema dacă judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale trebuie să sesizeze instanța de executare în situația în care o astfel de cerere este formulată cu privire la o sancțiune pecuniară a cărei recunoaștere a fost refuzată de instanța română. b) Legislaţia relevantă: (i) Art. 233 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (ii) Art. 12 din Decizia-cadru 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare c) Argumente în susţinerea soluţiei aplicabile ipotezei discutate: 15

16 a) Într-o primă opinie, s-a apreciat că informarea transmisă de statul membru emitent prin care se arată că solicită retragerea cererii de recunoaștere a sancțiunii pecuniare nu poate produce efecte după recunoașterea definitivă a sancțiunii, raportat la prevederile art. 243 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care numai autoritățile române au competența de a decide asupra procedurilor de executare și de a stabili toate măsurile legate de aceasta, inclusiv motivele de încetare a executării. Astfel, nu se impune a se analiza intervenția prescripției ca urmare a solicitării statului emitent, iar în situația în care judecătorul delegat va aprecia că a intervenit prescripția executării sancțiunii conform legislației române, urmează a sesiza instanța de executare. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că instanța trebuie să ia act de retragerea formulată de statul emitent și să dispună încetarea executării sancțiunii pecuniare recunoscute, nefiind necesar a se analiza și intervenția prescripției executării sancțiunii conform legislației române. În susținerea acestei opinii se au în vedere dispozițiile art. 12 din Decizia-cadru 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare. Acestea au fost inserate la art. 236 din Legea nr. 302/2004, însă au în vedere doar situația inversă, când autoritățile române aduc la cunoștința statului de executare orice hotărâre sau măsură în urma căreia hotărârea încetează să mai fie executorie, sau este retrasă de statul de executare din orice alt motiv. Totuși, această situație ar trebui să fie reciprocă, astfel că în lipsa unei transpuneri corecte pot fi aplicate prevederile Deciziei-cadru menționate, iar ca urmare a aplicării principiului simetriei și prevederile art. 236 din Legea nr. 302/2004. Nu poate fi acceptată ideea că retragerea cererii de recunoaștere a unei sancțiuni pecuniare poate avea loc până la data rămânerii definitive a hotărârii instanței române, întrucât aceste dispoziții au în vedere tocmai situația în care hotărârea recunoscută încetează să mai fie executorie sau este retrasă din statul de executare din orice alt motiv. b) Într-o primă opinie, s-a apreciat că în situația în care statul membru emitent informează instanța de executare că înțelege să retragă cererea de recunoaștere a sancțiunii pecuniare, cu privire la o sancțiune a cărei recunoaștere a fost refuzată, judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale nu trebuie să sesizeze instanța de executare, având în vedere soluția de nerecunoaștere. În această situație, statul român nu devine stat executant, nu preia executarea sancțiunii pecuniare. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că și în această situație, judecătorul delegat trebuie să sesizeze instanța de executare, aceasta 16

17 fiind singura competentă să se pronunțe cu privire la cererea de retragere a solicitării de recunoaștere a sancțiunii pecuniare, chiar dacă instanța română a respins inițial cererea, iar hotărârea a rămas definitivă. IV. 1) Enunţarea problemei juridice: Sunt sau nu susceptibile de critică actele de urmărire penală efectuate D.G.A. cu privire la o persoană ce nu face parte din M.A.I., iar în cazul unui răspuns afirmativ care este sancțiunea aplicabilă? Materia: Drept procesual penal Subcategorie: Camera preliminară Obiect Ecris: Camera preliminară Act normativ: art C. pr. pen, O.U.G. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul M.A.I., Decizia Curții Constituționale nr. 674/ paragraf 31. 2) Rezumatul soluţiei însuşite: Participanţii la întâlnire nu au ajuns la o opinie unanimă sau majoritară, astfel încât s-a convenit reluarea acestei teme la întâlnirea din decembrie Argumente prezentate de către participanţii la întâlnire a) Prezentarea problemei juridice şi situaţia de fapt: La nivelul Tribunalului Mureș au fost pronunțate două soluții cu privire la problema de drept supusă discuției: Încheierea penală nr. 73/CP/ definitivă prin Încheierea penală nr. 46/C/CP/ a Judecătorului de cameră preliminară de la CA Târgu-Mureş (dosar nr. 500/102/2017/a1 al Tribunalului Mureș) în cuprinsul căreia s-a apreciat, în esență, că ofițerul de poliție judiciară ce face parte din structura D.G.A. poate fi delegat de către procurorul de caz să efectueze acte de cercetare penală în cauze din categoria celor prevăzute de Legea 78/2000 cu privire la persoane ce nu fac parte din 17

18 M.A.I. fără ca acest aspect să echivaleze cu un transfer de competență. Ca urmare, în cazul actelor de urmărire penală efectuate de către ofițerul de poliție judiciară din cadrul D.G.A. ca urmare a delegării primite din partea procurorului, chiar dacă se referă la alte persoane decât cele care fac parte din M.A.I. nu se poate discuta despre vreo nulitate absolută sau relativă. Încheierea penală nr. 120/CP/ a Judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Mureș în curs de motivare (dosar nr /102/2017/a1 al Tribunalului Mureș) prin care s-a constatat nulitatea relativă și s-a dispus excluderea unor acte de urmărire penală [ordonanţa procurorului din data de 06 decembrie 2017 (de delegare); ordonanţa procurorului din data de 24 februarie 2017 ( privind delegarea lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DGA- Serviciul Judeţean Mureş)] și a unor probe [procesul-verbal din data de 27 martie 2015 întocmit de lucrători de poliţie judiciară din cadrul DGA - Serviciul Judeţean Mureş; toate actele de urmărire penală întocmite în cauză de lucrători de poliţie judiciară din cadrul DGA- Serviciul Judeţean Mureş] pentru aceea că prin art. 1 alin. 2 din O.U.G. 120/2005 cu modificările și completările ulterioare lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea 78/2000, săvârșite de personalul din M.A.I., limitând în acest fel competența ofițerilor din poliție judiciară din cadrul D.G.A. numai la faptele prevăzute de Legea 78/2000, săvârșite de personalul din M.A.I. S-a mai apreciat că prin paragraful 31 al Deciziei nr. 674/ Curtea Constituțională a observat că Direcţia generală anticorupţie este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, având, astfel, competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai în ceea ce priveşte o anumită categorie de fapte, săvârşite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister., concluzionând că motivele invocate de către autor în susţinerea excepţiei (odul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, apreciind că Direcţia generală anticorupţie nu putea efectua cercetarea penală în cazul său, deoarece nu făcea parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cu alte cuvinte, acesta critică nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţa după calitatea persoanei în cazul cercetării penale efectuate cu privire la persoana sa) nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate, Curtea apreciază 18

19 că analiza unor astfel de critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale". Ca atare, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă pentru că nu a vizat o problemă de constituționalitate ci o problemă de aplicare corectă a legii, dezlegată în paragrafele 31 și următoarele ale deciziei. S-au avut în vedere și argumentele prezentate în cuprinsul încheierii penale nr. 779/ a CA București, - Anexa nr. 1 la prezenta minută. b) Legislaţia relevantă: Art C. pr. pen, O.U.G. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul M.A.I., Decizia Curții Constituționale nr. 674/ paragraf 31. c) Argumente în susţinerea soluţiei aplicabile ipotezei discutate: Într-o primă opinie, s-a apreciat că dispozițiile art. 1 alin. 2 din OUG 120/2005 instituie o competență specială a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DGA după calitatea persoanei (calitatea de angajat al MAI a persoanelor suspectate de a fi săvârșit o faptă dintre cele prevăzute de Legea 78/2000) astfel încât actele de cercetare penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. cu privire la o persoană ce nu face parte din M.A.I. sunt lovite de nulitate absolută. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că actele de urmărire penală efectuate de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. cu respectarea dispoziţiilor impuse lor prin ordonanţa de delegare e,isă de procuror, sunt legale şi nu pot fi înlăturate, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 102 alin. 2 C. pr. pen. Lucrătorii poliţiei din cadrul D.G.A. sunt lucrători ai poliţiei judiciare şi au calitatea de organe de cercetare penală ai poliţşiei judiciare, aşa încât actele de urmărire penală efectuate de către aceşti lucrători într-o cauză de corupţie dată în competenţa de urmărire prorpie procurorului, dar în baza dispoziţiei procurorului, sunt legale. 19

20 Judecător dr. Mihaela Vasiescu, vicepreşedinte al Curţii de Apel Târgu-Mureş Judecător Aurel Olteanu, Preşedinte al Secţiei penale 20