Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova În conformitate cu prevederile art.73 din Constituția Republicii Moldova și art. 47 din Regulamen

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova În conformitate cu prevederile art.73 din Constituția Republicii Moldova și art. 47 din Regulamen"

Transcriere

1 Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova În conformitate cu prevederile art.73 din Constituția Republicii Moldova și art. 47 din Regulamentul Parlamentului, se înaintează cu titlu de inițiativă legislativă proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Anex : 1. Proiectul de lege 2. Nota informativă Deputat în Parlament

2 Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA LEGE pentru modificarea și completarea unor acte legislative Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art.I. Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 34, art. 231), cu modificările ulterioare, se modifică și completează după cum urmează: 1. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) În exercitarea mandatului, aleşii locali se află în serviciul colectivităţii locale şi sunt responsabili în faţa acesteia. 2. La articolul 4, alineatul (1) se abrogă. 3. Articolul 5: alineatul (2) se completează cu litera c 4 ) cu următorul cuprins: c 4 ) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă a fost ales; ; alineatul (3) se completează în final cu textul: În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c 4 ) din prezentul articol, mandatul consilierului se ridică de către Comisia Electorală Centrală urmare a demersului scris al partidului sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă consilierul respectiv a fost ales, la care se anexează actele care confirmă pierderea calităţii de membru. ; alineatul (4) se completează cu litera a 4 ) cu următorul cuprins: 2

3 a 4 ) pierderea, urmare a demisiei, a calităţii de membru al partidului politic sau al altei organizaţii social-politice din partea căruia a fost desemnat; ; se completează cu alineatul (4 1 ) cu următorul cuprins: (4 1 ) În cazurile prevăzute la alin.(4) lit. a 4 ) din prezentul articol, mandatul primarului se ridică de către Comisia Electorală Centrală urmare a demersului scris al partidului sau al altei organizaţii social-politice care l-a desemnat în calitate de candidat la alegeri, la care se anexează în copie cererea de demisie din partidul sau organizația social-politică respectivă. alineatul (5) se completează cu litera a 4 ) cu următorul cuprins: a 4 ) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă a fost ales; ; se completează cu alineatul (5 1 ) cu următorul cuprins: (5 1 ) În cazurile prevăzute la alin.(5) lit. a 4 ) din prezentul articol, mandatul se ridică de către Comisia Electorală Centrală urmare a demersului scris al partidului sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă a fost ales în calitate de consilier președintele/vicepreședintele raionului sau viceprimarul, la care se anexează actele care confirmă pierderea calităţii de membru. Art.II. Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr , art. 116), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 24, alineatul (1) se completează cu litera j) cu următorul cuprins: j) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al altei organizaţii socialpolitice pe a cărei listă a fost ales;. 2. La articolul 28, alineatul (2) se completează cu litera d 4 ) cu următorul cuprins: d 4 ) pierderea, urmare a demisiei, a calităţii de membru al partidului politic sau al altei organizaţii social-politice din partea căruia a fost desemnat; 3

4 Art.III. Articolul 13 alineatul (1) litera g) din Legea nr. 294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr , art. 119), cu modificările ulterioare, se completează în final cu textul: în cazul în care sancțiunea disciplinară are ca efect pierderea calităţii de membru al partidului politic organul corespunzător în care sancțiunea poate fi contestată (comisie de apel sau o altă denumire potrivit statutului partidului), care să asigure dreptul la opinie, dreptul la apărare, precum și proceduri echitabile de luare a deciziei pe marginea contestației membrului de partid;. Preşedintele Parlamentului 4

5 NOT INFORMATIV la proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative I. Esența proiectului Proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative a fost elaborat în vederea combaterii fenomenului traseismului politic în rândul aleșilor locali. Proiectul propune ca aleșii locali care au obținut mandatele pe listele partidelor politice să le piardă în cazul în care își schimbă apartenența politică. II. Circumstanțele care au impus elaborarea proiectului Fenomenul traseismului politic 1, atât în rândul parlamentarilor, cât și a aleșilor locali, este larg răspândit în Republica Moldova. Chiar în cazul actualului Parlament al țării, Partidul Democrat, deși a obținut la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în jur de 15,8 % de voturi, adjudecându-și 19 mandate 2, deține la momentul de față, în mod oficial, 34 de mandate. Astfel de fenomene s-au întâmplat și în trecut, în special în perioada guvernării comuniste, însă în Parlamentul ales la 30 noiembrie 2014 acest fenomen a atins cote maxime. Cu toate acestea, impunerea, pe cale legislativă, a unor măsuri împotriva traseismului politic al parlamentarilor este problematică, întrucât riscă să contravină art.68 al Constituției (principiul interdicției mandatului imperativ) așa cum acesta a fost interpretat de Curtea Constituțională prin Hotărârea nr.8/2012, dar și standardelor generale ale Comisiei de la Veneția 3. 1 Conform criteriilor Coaliției pentru un Parlament Curat din România ( traseismul politic reprezintă schimbarea de către un politician a mai mult de două partide Conform Raportului Comisiei de la Veneţia CDL-AD 9 privind mandatul imperativ şi alte practici similare ( pierderea mandatului de parlamentar din cauza părăsirii partidului reprezintă o încălcare a principiului nulității mandatului imperativ. Cu toate acestea, unele state au încercat iar, pe alocuri, au și reușit să impună prin legislație asemenea prevederi: de exemplu, Serbia, Nigeria, Nepal, Fiji, Bangladesh, Pakistan, India, Africa de Sud, Malawi, Tanzania, Ghana, Uganda, Zambia, Nicaragua și Ucraina a se vedea Raportul Comisiei de la Veneţia CDL-AD 9 privind mandatul imperativ şi alte practici similare, pag. -14). 5

6 Traseismul politic în rândul aleșilor locali a fost, de asemenea, perpetuat de-a lungul timpului, atingându-și apogeul în ultima perioadă anii Conform unei investigații jurnalistice recente 4, în urma alegerilor locale din iunie 2015, candidaţii Partidului Democrat au obţinut victoria în 287 de localităţi; între timp, numărul primarilor Partidului Democrat, conform site-ului formaţiunii, a ajuns la aproape 400, Partidul Democrat reuşind să atragă peste 100 de primari independenţi sau de la alte partide, în special de la Partidul Liberal Democrat. Drept rezultat, în prezent, aproape jumătate din cei 898 de primari din R. Moldova sunt afiliaţi Partidului Democrat. O situație cel puțin similară se atestă și în cazul consilierilor locali și raionali: de exemplu, chiar dacă Partidul Democrat a obținut puțin peste 17 % din voturile în consiliile raionale, la moment acesta deține majoritatea în aproape toate consiliile raionale. Un asemenea fenomen, în primul rând, conduce la pierderea legitimității unei guvernări, fie ea de nivel central sau local/raional. Or, legitimitatea constituie principiul potrivit căruia un sistem de guvernare, o putere politică, se exercită pe baza unui drept conferit de guvernați, adică de cetățeni, prin urmare, câtă vreme această putere nu emană de la cetățeni, suntem în prezența unei guvernări ilegitime. Părăsirea de către un ales local a partidului pe a cărui listă a candidat şi a fost ales are drept consecință modificarea configuraţiei politice la nivelul structurii alese, ajungându-se, astfel, la denaturarea votului exprimat de cetăţeni. De asemenea, chiar dacă sunt votați și în funcție de calitățile și meritele sale personale, aleșii locali consilieri sau primari nu candidează ca independenți, ci pe listele unui partid, asumându-și, prin aceasta, partidul și programul politic al acelui partid. Votul pentru un ales local nu reprezintă opțiunea exclusivă a electoratului pentru persoana acelui candidat, ci și opțiunea pentru partidul și pentru programul politic al partidului care susține acel candidat; calitatea persoanei ar conta în mod exclusiv numai dacă acesta ar candida independent, iar nu pe listele sau fiind desemnat de către un partid

7 Prin urmare, în măsura în care alesul local nu mai este membru al partidului pe listele căruia a fost ales, acesta nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat, iar, pe cale de consecință, nu se mai justifică menţinerea acestuia în funcţia publică. De aceea, se impun măsuri concrete pentru prevenirea migraţiei politice a aleşilor locali de la un partid politic la altul, în vederea asigurării unei stabilităţi în cadrul administraţiei publice locale care să exprime configuraţia politică aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului. III. Prevederile proiectului Proiectul vine să amendeze 3 acte legislative: Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală și Legea nr. 294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice. Prin art.i din proiect, se propun amendamente la Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local. În primul rând, se propune abrogarea alineatului (1) al art.4 referitor la nulitatea mandatului imperativ al aleșilor locali. Or, această formulă la moment comportă, parțial, un caracter declarativ, întrucât permite revocarea mandatelor primarilor prin referendum, însăși revocarea fiind, conform standardelor Comisiei de la Veneția, un concept legat de mandatul imperativ, atât conceptual, cît și istoric 5. De asemenea, se propune expunerea într-o altă redacție a art.3 alin.(2), astfel încât aleşii locali nu doar să se afle în serviciul colectivităţii locale, ci și să fie responsabili în faţa acesteia. În continuare, se propun mai multe completări la art.5 din Legea nr.768-xiv din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local. Astfel, alineatul (2) se completează cu o 5 Pct.3.1 din Raportul Comisiei de la Veneţia CDL-AD 9 privind mandatul imperativ şi alte practici similare 7

8 nouă literă, litera c 4 ), care prescrie, ca temei suplimentar de încetare a mandatului consilierului, pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă a fost ales. Completarea alineatului (3) este necesară în vederea stabilirii mecanismului de constatare a încetării mandatului consilierului care și-a pierdut calitatea de membru al partidului pe listele căruia a ajuns în consiliu. În astfel de cazuri, se propune ca mandatul consilierului să fie ridicat de către Comisia Electorală Centrală urmare a demersului scris al partidului sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă consilierul respectiv a fost ales, la care să se anexeze actele care confirmă pierderea calităţii de membru (decizia forului statutar corespunzător cu privire la excluderea din partid, cererea de demisie etc.). Completarea alin.(4) se referă la încetarea mandatului primarului care a demisionat din partidul care l-a desemnat candidat la alegerile locale. Spre deosebire de consilieri, în raport cu care sancţiunea ridicării mandatului survine indiferent de modalitatea în care se pierde calitatea de membru de partid demisie sau excludere, în cazul primarului, dat fiind faptul alegerii sale în cadrul unui scrutin majoritar pe circumscripție uninominală, pierderea mandatului decurge doar în cazul demisionării din partidul care l-a desemnat candidat în alegeri. Ca și în cazul consilierului, mandatul primarului se propune de a fi ridicat de către Comisia Electorală Centrală urmare a demersului scris al partidului sau al altei organizaţii social-politice care l-a desemnat în calitate de candidat la alegeri, la care se anexează în copie cererea de demisie din partidul sau organizația social-politică respectivă. În acest sens vine completarea articolului 5 cu alineatul (4 1 ). Completarea alineatului (5) cu litera a 4 ) privește cazul președintelui/vicepreședintelui raionului sau cel al viceprimarului, care vor pierde calitatea de membru al partidului politic sau al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă au fost aleși. Ca și în celelalte cazuri, se propune ca ridicarea mandatului să se realizeze de către Comisia Electorală Centrală urmare a demersului scris al partidului sau 8

9 al altei organizaţii social-politice pe a cărei listă a fost ales în calitate de consilier președintele/vicepreședintele raionului sau viceprimarul, la care se anexează actele care confirmă pierderea calităţii de membru, în acest sens fiind completarea articolului 5 cu alineatul (5 1 ). Întrucât, potrivit legii, în calitate de vicepreședinte al raionului și ca viceprimar poate fi aleasă orice persoană, fără a condiționa deținerea calității de consilier rational sau local, proiectul va avea repercursiuni doar asupra acelor vicepreședinți de raioane și viceprimari care au obținut, anterior alegerii lor în aceste demnități, mandate de consilieri în consiliile respective. Este de menționat, de asemenea, că proiectul de lege se răsfrânge doar asupra aleșilor locali care au fost desemnați de către partide, neavând nici o interferență față de aleșii locali care au candidat și au obținut mandate ca independenți. Articolul II din proiectul legii reia, în fond, cele cuprinse în art.i, astfel încât cadrul legislativ aferent statutului aleșilor locali să fie concordant. Prin art.iii din proiect, de rând cu amendarea legislației aferente statutului aleșilor locali, se propune amendarea Legii privind partidele politice prin care statutele acestora să prevadă, în mod obligatoriu, o procedură de contestare a deciziilor forurilor statutare ale partidelor politice cu privire la excluderea din partid, prin care să se asigure, în primul rând membrului de partid ce urmeză a fi exclus, dreptul la opinie și dreptul de a se apăra. Or, de vreme ce, conform proiectului, excluderea din partid va avea efecte concrete asupra mandatului aleșilor locali, constând în încetarea acestuia, este nevoie de existența, în interiorul partidului, a unor reguli care să-i asigure membrului nemulțumit de o decizie a partidului dreptul de a-și susține în mod efectiv și eficient cauza. De altfel, respectarea prevederilor statutare poate fi analizată numai de organele specifice ale partidului, acestea fiind singurele care pot aprecia, în funcție de ideologia partidului, în ce măsură comportamentul membrilor acestuia este compatibil sau nu cu normele statutare și dacă acest comportament este conform cu modalitățile specifice de 9

10 acțiune agreate de fiecare partid și de fiecare dintre membrii acestuia. Or, decizia înscrierii într-un anumit partid are la bază exclusiv convingerea intimă a fiecăruia dintre membri cu privire la aceea că politica promovată de respectivul partid constituie cea mai inspirată și mai eficientă modalitate de acțiune în viața socială și politică a țării, odată cu dobândirea calității de membru de partid cetățeanul asumându-și inclusiv obligația statutară de a respecta disciplina internă a partidului. O concepție legislativă asemănătoare există în Germania, unde Legea privind partidele politice (Parteiengesetz) prevede, la art.10 paragraful 5, că instanța de arbitraj competentă în conformitate cu codul de procedură arbitrală decide cu privire la excluderea din partid, dreptul de apel la o instanță de arbitraj superioară fiind garantat. De asemenea, conform art.14 paragraful 1 din aceeași lege germană, partidul și cele mai înalte organizații regionale ale acestuia instituie instanțe de arbitraj pentru a soluționa disputele dintre partid sau o organizație regională și membrii acestuia, problema dedusă judecății acestora rămânând în competența instanțelor arbitrale ale partidului. IV. Constituționalitatea și oportunitatea proiectului Măsurile promovate prin respectivul proiect de lege decurg expres din prevederile art.41 alin.(1) teza a doua a Legii Supreme, potrivit cărora partidele politice [ ] contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor [ ]. Or, comunitatea locală, fie ea sătească, orășenească sau raională, acordă votul său unei persoane pentru ca aceasta din urmă să exercite o funcţie publică la nivelul administraţiei locale cu luarea în considerație a programului politic al partidului din rândurile căruia face parte la momentul alegerii şi pe care această persoana urmează să îl promoveze pe perioada mandatului său de ales local; în condițiile în care alesul local nu mai este membru al partidului pe listele căruia a fost ales, înseamnă că nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat, astfel că nu mai este justificată menţinerea sa în funcţia publică. A 10

11 accepta, de exemplu, ca un consilier local care, în timpul exercitării mandatului, părăseşte partidul pe a cărui listă a fost ales, să-şi păstreze în continuare statutul de ales local, echivalează, de facto, cu modificarea configuraţiei politice a consiliului local, stabilită ca urmare a votului exprimat de cetăţenii din localitatea respectivă. De asemenea, păstrarea calităţii de consilier în ipoteza în care acesta nu mai aparţine partidului pe lista căruia a fost iniţial ales ar echivala cu convertirea respectivului mandat într-un mandat de independent sau aparţinând, eventual, altui partid politic în care consilierul s-a înscris ulterior, fapt care, bineînțeles, nu mai corespunde voinţei iniţiale a electoratului. Spre deosebire de parlamentari, în raport cu care subzistă dispozițiile art.68 alin.(2) din Constituție (potrivit căruia Orice mandat imperativ este nul ), aleșilor locali nu le sunt aplicabile prevederile respective. Cu privire la oportunitatea măsurilor prevăzute în proiect, aceasta este justificată prin necesitatea prevenirii migraţiei politice a aleşilor locali de la un partid la altul, curmarea traseismului politic, care, de altfel, a atins cote alarmante, precum și asigurarea stabilității administraţiei publice locale în sensul respectării configuraţiei politice, aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului exprimată la alegeri. V. Experiența altor state România Prevederi similare celor cuprinse în proiectul de lege se regăsesc în legislația României. Astfel, prin Legea nr.249/2006, Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost modificată prin instituirea, pe lângă alte cazuri de încetare de drept a mandatelor aleșilor locali, a unui nou temei, și anume pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales. Fiind chemată să se pronunțe pe marginea constituționalității prevederilor respective, Curtea Constituțională a României a pronunțat, între 2007 și 2015, peste 20 de decizii, în toate cazurile respingând sesizările/excepțiile de neconstituționalitate și 11

12 recunoscând, astfel, drept constituționale prevederile referitoare la încetarea mandatului aleșilor locali determinate de pierderea calității de membru de partid. Mai mult decât atât, instanța de contencios constituțional din statul vecin a recunoscut, inclusiv din motive intrinseci, neconstituționalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, conform căreia aleșii locali (primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi) aveau dreptul, în timp de 45 de zile, să părăsească partidele cu care au candidat în alegeri fără să-și piardă mandatele respective 6. Curtea a considerat că soluția legislativă care statuează pierderea mandatului în legătură cu părăsirea partidului este o exigenţă ce rezultă direct din prevederile art.8 alin.(2) din Constituţia României [potrivit căruia partidele politice [ ] contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor [ ] ; este o formulare ad similis cu cea conținută în art.41 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova], astfel încât o soluţie legislativă contrară care să nu condiţioneze încetarea mandatului de consilier local sau judeţean de pierderea calităţii de membru de partid putând fi acceptată doar în condiţiile modificării tipului de scrutin în cadrul căruia sunt aleşi consilierii locali sau judeţeni. Ucraina Conform Raportului Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2009)027 privind mandatul imperativ şi alte practici similare 7, prevederi referitoare la pierderea mandatului de ales local ca urmare a excluderii din partidul pe lista căruia a candidat se aplică aleșilor din parlamentul regiunii autonome Crimeea și din consiliile locale 8. 6 Decizia Curții Constituționale a României nr. din decembrie 4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015, pag A se vedea, în acest sens, Opinion on the Law on Amendments to the legislation concerning the status of deputies of the Verkhovna Rada of the Autonomous Republic of Crimea and of Local Councils in Ukraine CDL-AD(2007)018, 12

13 Spania Chiar dacă nu este reglementat în legislație, în Spania, în vederea înlăturării fenomenului traseismului politic la nivel local, în 1998, 13 partide au semnat Pacto antitrasfugismo. Ulterior, la acesta au aderat și alte partide. Conform acestuia, partidele semnatare s-au angajat să nu colaboreze cu transfugii la constituirea, menținerea sau modificarea majorităților în guvernanțele locale. Urmare a acestui Pact, numărul transfugilor s-a micșorat semnificativ (doar 16 cazuri în 2008) 9. Pentru motivele arătate, în vederea combaterii traseismului politic în rândul aleșilor locali și asigurării, prin aceasta, a legitimității puterii locale în conformitate cu votul acordat de către cetățeni în cadrul alegerilor, se consideră oportună aprobarea prezentului proiect de lege. Deputat în Parlament 9 pag.8. 13

GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice local

GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice local GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001

Mai mult

R O M Â N I A CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Palatul Parlamentului Calea 13 Septembrie nr. 2, Intrarea B1, Sectorul 5, Bucureşti 40, România Telefon: (

R O M Â N I A CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Palatul Parlamentului Calea 13 Septembrie nr. 2, Intrarea B1, Sectorul 5, Bucureşti 40, România Telefon: ( R O M Â N I A CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Palatul Parlamentului Calea 13 Septembrie nr. 2, Intrarea B1, Sectorul 5, 050725 Bucureşti 40, România Telefon: (+40-21) 414-2121 Fax: (+40-21) 315-9164 18 iulie 2019

Mai mult

DECIZIE Nr. 634/2018 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^27 alin. (1) lit. e) și ale art.

DECIZIE Nr. 634/2018 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^27 alin. (1) lit. e) și ale art. DECIZIE Nr. 634/2018 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296^27 alin. (1) lit. e) și ale art. 296^30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Mai mult

DECIZIE Nr. 257/2019 din 23 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea n

DECIZIE Nr. 257/2019 din 23 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea n DECIZIE Nr. 257/2019 din 23 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Mai mult

Aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr din 4 iunie 2019 REGULAMENTUL cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatel

Aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr din 4 iunie 2019 REGULAMENTUL cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatel Aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2514 din 4 iunie 2019 REGULAMENTUL cu privire la procedura de ridicare și atribuire a mandatelor de consilier Capitolul I. Dispoziții generale 1.

Mai mult

LEGE-Parlamentul-NR-14-DIN pdf

LEGE-Parlamentul-NR-14-DIN pdf Lege-Parlamentul Nr. 14 din 09.01.2003 Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 408 din data: 09.01.2003 LEGE nr. 14 din 9 ianuarie 2003*) (*republicata*) a partidelor politice *) Republicata in temeiul

Mai mult

Microsoft Word - Concurs_ _tematica_bibliograf_spec_SI_consilier.doc

Microsoft Word - Concurs_ _tematica_bibliograf_spec_SI_consilier.doc TEMATICĂ DE SPECIALITATE pentru ocuparea postului de consilier din cadrul Secţiei de drept public Sectorul de legislaţie privind autorităţile publice şi de analiză constituţională 1. Supremaţia Constituţiei

Mai mult

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 160g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor preved

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 160g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor preved Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 160g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolele 229 alin. (2) și 230 alin. (2) din

Mai mult

Ordonanță de urgență privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea al

Ordonanță de urgență privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea al Ordonanță de urgență privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul

Mai mult

Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Stat

Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Stat Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia

Mai mult

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ AVIZ privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Mold

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ AVIZ privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Mold Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ AVIZ privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligației constituționale de

Mai mult

LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter P

LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter P LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Text în vigoare începând cu data de 7 octombrie

Mai mult

PE / BEC ANEXA Nr. 4 BIROUL ELECTORAL CENTRAL PROCES - VERBAL *) privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamen

PE / BEC ANEXA Nr. 4 BIROUL ELECTORAL CENTRAL PROCES - VERBAL *) privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamen PE / BEC ANEXA 4 BIROUL ELECTORAL CENTRAL PROCES - VERBAL *) privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European 26 mai 2019 a a1 a2 b b1 b2 b3 c Numărul total

Mai mult

Microsoft Word - Document2

Microsoft Word - Document2 LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile

Mai mult

LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice d

LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice d LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile

Mai mult

Legea nr317

Legea nr317 Tabel centralizator Pl x 419/2017 Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Nr. crt. Legea nr.317/2004 Inițiativa legislativă Pl x 419/2017 1. Lege pentru modificarea și completarea

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Mai mult

Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultat

Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultat Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultatelor comportamentului electoral al cetățenilor la alegerile

Mai mult

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 83g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a articolului

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 83g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a articolului Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 83g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 134 alineatul (1) din Codul cu privire la știință și

Mai mult

xx.pdf

xx.pdf Cuprins Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat... 1 Statutul profesiei de avocat (Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011)... 40 Codul deontologic al avocaților din

Mai mult

DECIZIA Nr

DECIZIA Nr DECIZIA Nr.148 din 21 februarie 2007 asupra sesizării privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.157 alin.(2) din Regulamentul Senatului Publicată în Monitorul Oficial nr.162 din 07.03.2007 Cu adresa

Mai mult

LEGE Nr. 144 din 21 mai 2007 *** Republicată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate - dupa publicarea Legi

LEGE Nr. 144 din 21 mai 2007 *** Republicată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate - dupa publicarea Legi LEGE Nr. 144 din 21 mai 2007 *** Republicată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate - dupa publicarea Legii nr.176/2010 - CAPITOLUL I Dispoziţii generale Articolele

Mai mult

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 944-XIV din 21 aprilie 2000 "Pentru modificarea şi completarea Legii

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 944-XIV din 21 aprilie 2000 Pentru modificarea şi completarea Legii HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 944-XIV din 21 aprilie 2000 "Pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la notariat"* Nr.23 din 26.04.2001 Monitorul

Mai mult

Romania postcomunista. Trecut, prezent si viitor

Romania postcomunista. Trecut, prezent si viitor REPREZENTARE, MANDATE ŞI CALITATEA DEMOCRAŢIEI 181 Fenomenul de realegere în alegerile parlamentare din 2012 Alegerile parlamentare din 2012 au reprezentat o victorie covârşitoare a alianţei politice dintre

Mai mult

Lege Nr. 97 din pentru modificarea şi completarea Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilo

Lege Nr. 97 din pentru modificarea şi completarea Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilo Republica Moldova PARLAMENTUL LEGE Nr. 97 din 13.05.2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor

Mai mult

DECIZIE Nr.... BO2007_0074 Data: Prin contestaţia nr.... din , înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu

DECIZIE Nr.... BO2007_0074 Data: Prin contestaţia nr.... din , înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu DECIZIE Nr.... BO2007_0074 Data:... 2007 Prin contestaţia nr.... din 31.05.2007, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr.... din 01.06.2007, depusă de S.C.... S.A., cu

Mai mult

REGULAMENT REGULAMENT privind alegerile şi/sau selecţiile structurilor şi funcţiilor de conducere din Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău Pentru

REGULAMENT REGULAMENT privind alegerile şi/sau selecţiile structurilor şi funcţiilor de conducere din Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău Pentru privind alegerile şi/sau selecţiile Pag./Total pag. 1/ 1 LISTA REVIZIILOR Simbol revizie Ediţie/ Revizie/ Cap./ Pag./ Paragr. Conţinutul reviziei Responsabilităţi Elaborat Verificat Aprobat SIM/R/ privind

Mai mult

Pag. 1 din 82 Act sintetic la data 26-Feb-2019 pentru Legea 215/2001 LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale*) - Republicare

Pag. 1 din 82 Act sintetic la data 26-Feb-2019 pentru Legea 215/2001 LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale*) - Republicare Pag. 1 din 82 Act sintetic la data 26-Feb-2019 pentru Legea 215/2001 LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale*) - Republicare Forma sintetică la data 26-Feb-2019. Acest act a fost

Mai mult

3 Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art.

3 Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art. 3 Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art. I. Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Mai mult

DEZASTRUL ICCJ AJUNGE LA CEDO – Colosal: peste 170 de hotarari pronuntate de Inalta Curte cu incalcarea legii iau drumul spre CEDO. Agentul guvernamen

DEZASTRUL ICCJ AJUNGE LA CEDO – Colosal: peste 170 de hotarari pronuntate de Inalta Curte cu incalcarea legii iau drumul spre CEDO. Agentul guvernamen DEZASTRUL ICCJ AJUNGE LA CEDO Colosal: peste 170 de hotarari pronuntate de Inalta Curte cu incalcarea legii iau drumul spre CEDO. Agentul guvernamental avertizeaza CCR despre efectele deciziilor ICCJ pronuntate

Mai mult

DECIZIA Nr.243 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.(9) din Codul de procedură penală Pub

DECIZIA Nr.243 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.(9) din Codul de procedură penală Pub DECIZIA Nr.243 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.(9) din Codul de procedură penală Publicată în Monitorul Oficial nr.429 din 30.05.2019 Valer

Mai mult

Regulament din forma sintetica pentru data

Regulament din forma sintetica pentru data REGULAMENT din 24 februarie 1994 al Camerei Deputaţilor *) - Republicare CAPIT OLUL I: Organizarea Camerei Deputaţilor SECŢ IUNEA 1: Constituirea Camerei Deputaţilor Art. 1 Camera Deputaţilor nou-aleasă

Mai mult

CODUL DE ETICĂ ŞI CONDUITĂ AL MEMBRILOR PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT I. PREAMBUL Consecvent principiilor fundamentale ale doctrinei social-democrate baz

CODUL DE ETICĂ ŞI CONDUITĂ AL MEMBRILOR PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT I. PREAMBUL Consecvent principiilor fundamentale ale doctrinei social-democrate baz CODUL DE ETICĂ ŞI CONDUITĂ AL MEMBRILOR PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT I. PREAMBUL Consecvent principiilor fundamentale ale doctrinei social-democrate bazate pe libertate, dreptate socială, echitate, egalitate

Mai mult

Microsoft Word - Statut plus CN4

Microsoft Word - Statut plus CN4 Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate - Statut - 2018 I. DISPOZIȚII GENERALE Art. 1. Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate este un partid politic, persoană juridică de drept public, organizat

Mai mult

R O M Â N I A JUDEŢUL IALOMIŢA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GHEORGHE DOJA Nr din PROCES VERBAL Încheiat astăzi, , în cadrul ş

R O M Â N I A JUDEŢUL IALOMIŢA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GHEORGHE DOJA Nr din PROCES VERBAL Încheiat astăzi, , în cadrul ş R O M Â N I A Nr. 1843 din 22.06.2016 PROCES VERBAL Încheiat astăzi, 22.06.2016, în cadrul şedinţei de constituire a Consiliului Local al Comunei Gheorghe Doja Şedinţa de constituire are loc, potrivit

Mai mult

GHID PRIVIND INCOMPATIBILITĂȚILE ȘI CONFLICTELE DE INTERESE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (A.N.I.) Pag. 1

GHID PRIVIND INCOMPATIBILITĂȚILE ȘI CONFLICTELE DE INTERESE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (A.N.I.) Pag. 1 GHID PRIVIND INCOMPATIBILITĂȚILE ȘI CONFLICTELE DE INTERESE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE - 2019 - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (A.N.I.) Pag. 1 din 36 CUPRINS A. CONFLICTELE DE INTERESE 04 Definiţie

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU M E T O D O L O G I A DE DESEMNARE A MEMBRILOR CONSILIULUI PENTRU STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT DE LA IOSUD

Mai mult

Parlamentul României Camera Deputaților GRUPUL PARLAMENTAR U.D.M.R. Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, Sector V, Of. poştal 5, RO Bucureşti

Parlamentul României Camera Deputaților GRUPUL PARLAMENTAR U.D.M.R. Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, Sector V, Of. poştal 5, RO Bucureşti Parlamentul României Camera Deputaților GRUPUL PARLAMENTAR U.D.M.R. Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, Sector V, Of. poştal 5, RO-70550 Bucureşti Tel/fax: 004021-3142049; Tel: 004021-4021066, 4021067,

Mai mult

Page 1 of 14 Parlamentul României Lege nr. 176/2010 din 01/09/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 621 din 02/09/2010 privind integritatea

Page 1 of 14 Parlamentul României Lege nr. 176/2010 din 01/09/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 621 din 02/09/2010 privind integritatea Page 1 of 14 Parlamentul României Lege nr. 176/2010 din 01/09/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 621 din 02/09/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice,

Mai mult

LEGE nr. 144 din 21 mai 2007, republicată, actualizată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate Republicată

LEGE nr. 144 din 21 mai 2007, republicată, actualizată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate Republicată LEGE nr. 144 din 21 mai 2007, republicată, actualizată privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate Republicată în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

Mai mult

AGENDA COMISIILOR

AGENDA COMISIILOR PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENAT Direcţia generală legislativă SITUAŢIA proiectelor de lege şi a propunerilor legislative aflate la comisiile permanente pentru dezbatere şi avizare, la data de 11.05.2017 11:24:56

Mai mult

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legisl

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legisl GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative --------------------------------------------------

Mai mult

DECIZIE Nr. 367/2019 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi neachitate până la data intrării în vigoare a pr

DECIZIE Nr. 367/2019 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei şi neachitate până la data intrării în vigoare a pr DECIZIE Nr. 367/2019 din 28 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi" din cuprinsul prevederilor art. 3 alin.

Mai mult

PROIECT AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ HOTĂRÂRE privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România

PROIECT AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ HOTĂRÂRE privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ HOTĂRÂRE privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019 Având în vedere prevederile

Mai mult

DIRECŢIA MANAGEMENT ŞI STRUCTURI SANITARE CENTRUL DE RESURSE UMANE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ Nr / A P R O B MINISTRU SORINA PINTEA REFERAT D

DIRECŢIA MANAGEMENT ŞI STRUCTURI SANITARE CENTRUL DE RESURSE UMANE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ Nr / A P R O B MINISTRU SORINA PINTEA REFERAT D DIRECŢIA MANAGEMENT ŞI STRUCTURI SANITARE CENTRUL DE RESURSE UMANE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ Nr. 30926/27.05.2019 A P R O B MINISTRU SORINA PINTEA REFERAT DE APROBARE Prin OMS nr. 1406/2006 au fost aprobate

Mai mult

ORDONANŢĂ nr. 26 din 30 ianuarie 2000

ORDONANŢĂ nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii EMITENT ORDONANŢĂ nr. 26 din 30 ianuarie 2000 GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 31 ianuarie 2000 Data intrării în vigoare 30-04-2000 Formă consolidată

Mai mult

Microsoft Word - PMP - Statut docx

Microsoft Word - PMP - Statut docx Partidul Mișcarea Populară STATUT Adoptat de Congresul Partidului Mișcarea Populară București, 16 iunie 2018 A. Identitatea partidului CAPITOLUL I IDENTITATEA, VALORILE ȘI OBIECTIVELE PARTIDULUI MIȘCAREA

Mai mult

C.E.C.C.A.R. Nr. 56/2009 Măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 24 alin. 3 şi pct. 67 alin. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţio

C.E.C.C.A.R. Nr. 56/2009 Măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 24 alin. 3 şi pct. 67 alin. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţio C.E.C.C.A.R. Nr. 56/2009 Măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor pct. 24 alin. 3 şi pct. 67 alin. 3 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CECCAR Regulamentul de Organizare şi Funcţionare

Mai mult

0787 BT p1:Layout 1.qxd

0787 BT p1:Layout 1.qxd PARTEA I Anul 176 (XX) Nr. 787 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Marți, 25 noiembrie 2008 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina DECRETE 1.103. Decret privind conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei

Mai mult

Termene pentru amendamente

Termene pentru amendamente PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENAT Direcţia generală legislativă PROIECTE DE LEGE ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE PRIMITE LA SENAT PENTRU DEZBATERE ŞI ADOPTARE, ÎN PERIOADA 6 MAI 2019-28 MAI 2019 1 Proiect de lege privind

Mai mult

ROMÂNIA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Dosar nr.537d/2014 DECIZIA Nr.669 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilo

ROMÂNIA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Dosar nr.537d/2014 DECIZIA Nr.669 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilo ROMÂNIA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ Dosar nr.537d/2014 DECIZIA Nr.669 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(1) şi (2) din Legea învăţământului nr.84/1995,

Mai mult

Microsoft Word - Procedura vot AGA 22_23 aprilie 2019.doc

Microsoft Word - Procedura vot AGA 22_23 aprilie 2019.doc PROCEDURA PRIVIND EXERCITAREA DREPTULUI DE VOT la Adunarea Generala Ordinara/Extraordinara a Actionarilor din data de 22/23 aprilie 2019 I. CONSIDERATII PRELIMINARE La Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor

Mai mult

Romanian

Romanian Romanian Translation kindly provided by Dr. Radu Bogdan BOBEI, member of UNIDROIT Governing Council (2014-2018), Associate Professor (University of Bucharest, Faculty of Law), independent scholar and writer.

Mai mult

Microsoft Word - Regulament de Organizare si Functionare PMP docx

Microsoft Word - Regulament de Organizare si Functionare PMP docx Partidul Mișcarea Populară REGULAMENT de organizare și funcționare Partidului Mișcarea Populară Regulamentul de Organizare și Funcționare Sinaia, 6 decembrie 2018 DISPOZIȚII GENERALE A Documente publice

Mai mult

LEGE nr

LEGE nr LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 (*actualizată*) privind liberul acces la informaţiile de interes public EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 octombrie 2001 Data intrarii

Mai mult

Controlul de constituţionalitate

Controlul de constituţionalitate Drept constituţional şi Instituţii politice II prof. Mircea CRISTE prof. univ. dr. Mircea CRISTE Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor 1. Libertățile fundamentale (continuare) 1.6.- Secretul

Mai mult

Anexa nr

Anexa nr CENTRUL NAŢIONAL PENTRU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL AL REPUBLICII MOLDOVA MD-2004, mun. Chişinău, str. Serghei Lazo, 48, tel: (+373-22) 820801, 811807, fax: 820810, www.datepersonale.md DECIZIA

Mai mult

LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (**republicată**) privind alocaţia de stat pentru copii*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7

LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (**republicată**) privind alocaţia de stat pentru copii*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (**republicată**) privind alocaţia de stat pentru copii*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 noiembrie 2012 Data intrarii in vigoare :

Mai mult

AGENŢIA NAȚIONALĂ PENTRU SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR NATIONAL AGENCY FOR SOLVING COMPLAINTS MD-2001, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 124,

AGENŢIA NAȚIONALĂ PENTRU SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR NATIONAL AGENCY FOR SOLVING COMPLAINTS MD-2001, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 124, AGENŢIA NAȚIONALĂ PENTRU SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR NATIONAL AGENCY FOR SOLVING COMPLAINTS MD-2001, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 124, et. 4, tel: 022 820652, fax: 022 820651, e-mail: contestatii@ansc.md

Mai mult

FIŞA NR. 1 Sediul materiei: art NCPC PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL Noţiune constituie regulile de bază care fundamentează întregul proces civil,

FIŞA NR. 1 Sediul materiei: art NCPC PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL Noţiune constituie regulile de bază care fundamentează întregul proces civil, FIŞA NR. 1 Sediul materiei: art. 5-23 NCPC PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL Noţiune constituie regulile de bază care fundamentează întregul proces civil, guvernând atât faza judecăţii, cât şi faza executării

Mai mult

Instanţa de fond: Judecătoria Economică de Circumscripţie Dosarul nr

Instanţa de fond: Judecătoria Economică de Circumscripţie Dosarul nr Dosarul nr. 3ra-1288/16 Instanţa de fond: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău V. Jomiru-Niculiţă Instanţa de apel: CA Chişinău M. Ciugureanu, Gr. Daşchevici, Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E 28 septembrie 2016

Mai mult

Lege pentru modificarea unor acte normative în materie electorală I. Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, p

Lege pentru modificarea unor acte normative în materie electorală I. Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, p Lege pentru modificarea unor acte normative în materie electorală I. Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale

Mai mult

SL nr aprilie, 2019 Deputat în Parlamentul Republicii Moldova Parlamentul Republicii Moldova În conformitate cu articolul 73 din Constituția Re

SL nr aprilie, 2019 Deputat în Parlamentul Republicii Moldova Parlamentul Republicii Moldova În conformitate cu articolul 73 din Constituția Re SL nr. 04 16 aprilie, 2019 Deputat în Parlamentul Republicii Moldova Parlamentul Republicii Moldova În conformitate cu articolul 73 din Constituția Republicii Moldova și articolul 47 din Regulamentul Parlamentului,

Mai mult

FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL COMISIA DE PROPAGANDA, PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA KARATE-ULUI TRADITIONAL (CPPD-KT) REGULAMENT DE ORGANIZARE SI

FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL COMISIA DE PROPAGANDA, PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA KARATE-ULUI TRADITIONAL (CPPD-KT) REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL COMISIA DE PROPAGANDA, PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA KARATE-ULUI TRADITIONAL (CPPD-KT) REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A ACTIVITATII COMISIEI DE PROPAGANDA, PROMOVAREA

Mai mult

CAMERA DEPUTAŢILOR

CAMERA DEPUTAŢILOR PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a

Mai mult

ORDONANŢĂ Nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale Text în vigoare începând

ORDONANŢĂ Nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale Text în vigoare începând ORDONANŢĂ Nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale Text în vigoare începând cu data de 24 decembrie 2002 REALIZATOR: COMPANIA

Mai mult

CONSILIUL CONCURENŢEI СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI DECIZIE Nr. ASO-42 din mun. Chişinău Plenul Consiliului Concurenţ

CONSILIUL CONCURENŢEI СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI DECIZIE Nr. ASO-42 din mun. Chişinău Plenul Consiliului Concurenţ CONSILIUL CONCURENŢEI СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI DECIZIE Nr. ASO-42 din 06.06.2019 mun. Chişinău Plenul Consiliului Concurenţei, acționând în temeiul art. 41 al Legii concurenţei

Mai mult

ECHIPE NATIONALE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR LA NIVEL DE JUNIORI

ECHIPE   NATIONALE   PENTRU  REALIZAREA  OBIECTIVELOR  LA  NIVEL  DE  JUNIORI CONVOCATOR Catre, Toti Membrii Afiliati ai Federatiei Romane de Tenis In urma sedintei de Comitet Director din data de 13 februarie 2017, Comitetul Director al Federatiei Romane de Tenis( denumita in continuare

Mai mult

h_21.doc

h_21.doc HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE cu privire la interpretarea art. 114 din Constituţia Republicii Moldova Nr.21 din 23.06.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.45/24 din 10.07.1997 * * * În numele Republicii

Mai mult

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 170g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 170g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 170g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 200 alin. (3) din Codul de procedură penală (suspendarea

Mai mult

Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale *** Republicată Text în vigoare începând cu data de

Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale *** Republicată Text în vigoare începând cu data de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale *** Republicată Text în vigoare începând cu data de 8 mai 2019 NOTĂ: Prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016

Mai mult

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Document1 ATRIBUTIILE CONSILIULUI LOCAL sunt stabilite prin legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 - actualizata. Atribuţiile consiliului local Art. 36. - (1) Consiliul local are iniţiativa si hotaraste,

Mai mult

L 544/2001

L 544/2001 PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR LEGE privind liberul acces la informaţiile de interes public SENATUL Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Accesul

Mai mult

Centrul Naţional Anticorupţie -

Centrul Naţional Anticorupţie - CENTRUL NAŢIONAL ANTICORUPŢIE AL REPUBLICII MOLDOVA NATIONAL ANTI-CORRUPTION CENTER REPUBLIC OF MOLDOVA RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPŢIE asupra nivelului coruptibilităţii proiectului legii pentru modificarea

Mai mult

Opinie_separata loterii - Pantaru finala.doc

Opinie_separata loterii - Pantaru finala.doc OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale În dezacord cu soluţia adoptată de către Curtea Constituţională

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind ordinul european de protecţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte n

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind ordinul european de protecţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte n PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind ordinul european de protecţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Mai mult

Microsoft Word - Lege mandat macroprudential 1 sept 2014 ok.doc

Microsoft Word - Lege mandat macroprudential 1 sept 2014 ok.doc Proiect Lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național Parlamentul României adoptă prezenta lege CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art.1 - (1) Se înfiinţează Comitetul Naţional

Mai mult

1

1 Metodologia de organizare a Referendumului la nivelul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului În conformitate cu prevederile art. 209 și ale

Mai mult

LEGE nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27

LEGE nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 LEGE nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în

Mai mult

Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale Art.1 Valoarea taxei arbitrale (1) Pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de Curtea de Arbit

Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale Art.1 Valoarea taxei arbitrale (1) Pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de Curtea de Arbit Norme privind taxele și cheltuielile arbitrale Art.1 Valoarea taxei arbitrale (1) Pentru remunerarea serviciilor arbitrale prestate de Curtea de Arbitraj Dolj, denumită în continuare Curtea de Arbitraj,

Mai mult

Deloitte

Deloitte Tax & Legal Weekly Alert 26 iulie 2019 În acest număr: Modificările aduse legislației cu privire la casele de marcat În data de 17 iulie 2019, a fost publicată Legea privind abrogarea alin. (1), (2) și

Mai mult

HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ HOTĂRÂRE PENTRU INTERPRETAREA articolelor 69 alin. (2), 70 alin (1), 99 şi 100 din Constituţia Republicii Moldova (incompatibilităţile deputaţilor) (Sesizarea nr.

Mai mult

Parlamentul României - Lege nr. 46/2003 din 21 ianuarie 2003 Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 În vigoare de la 28 februarie 2003 Consolidarea

Parlamentul României - Lege nr. 46/2003 din 21 ianuarie 2003 Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 În vigoare de la 28 februarie 2003 Consolidarea Parlamentul României - Lege nr. 46/2003 din 21 ianuarie 2003 Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 În vigoare de la 28 februarie 2003 Consolidarea din data de 01 martie 2018 are la bază publicarea

Mai mult

LEGE Nr

LEGE   Nr LEGE Nr. 335 din 3 decembrie 2007 Legea camerelor de comerţ din România EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 836 din 6 decembrie 2007 Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Mai mult

Regulament de alegeri a studenţilor reprezentanţi

Regulament de alegeri a studenţilor reprezentanţi Regulament de alegeri a studenţilor reprezentanţi în conducerea academică a Universităţii de Nord din Baia Mare Titlul I - Principii Dreptul la reprezentare al studenţilor, precum şi obligativitatea includerii

Mai mult

Manual clasa a Xa bun de tipar George

Manual clasa a Xa bun de tipar George CAPITOLUL IX NOŢIUNI LEGISLATIVE PRIVIND CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ Contractul individual de muncă. Definiţie. Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică (salariat)

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile cone

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile cone PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articol

Mai mult

Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale Parlamentul Rom

Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale Parlamentul Rom Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale Parlamentul României adoptă prezenta lege. I. Legea nr. 16 din 17

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind parteneriatul public-privat Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dis

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind parteneriatul public-privat Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dis PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind parteneriatul public-privat Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale SECŢIUNEA 1 Domeniu de aplicare Art.

Mai mult

prima instanţă: V. Sandu dosarul nr. 3ra-856/17 instanţa de apel: M. Guzun, N. Simciuc, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 6 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul

prima instanţă: V. Sandu dosarul nr. 3ra-856/17 instanţa de apel: M. Guzun, N. Simciuc, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 6 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul prima instanţă: V. Sandu dosarul nr. 3ra-856/17 instanţa de apel: M. Guzun, N. Simciuc, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 6 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al

Mai mult

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr. 334 din 8 iulie 1991*, cu modifică

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr. 334 din 8 iulie 1991*, cu modifică HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr. 334 din 8 iulie 1991*, cu modificările ulterioare Nr.6 din 06.02.2001 Monitorul Oficial

Mai mult

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Metodologiei aprobării conducătorilor de doctorat

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Metodologiei aprobării conducătorilor de doctorat GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Metodologiei aprobării conducătorilor de doctorat ------------------------------------------------------ În temeiul

Mai mult

COLEGIUL MEDICILOR TELEORMAN REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE C U P R I N S: Capitolul I: Dispoziții generale...1 Capitolul II: Atribuțiile gen

COLEGIUL MEDICILOR TELEORMAN REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE C U P R I N S: Capitolul I: Dispoziții generale...1 Capitolul II: Atribuțiile gen COLEGIUL MEDICILOR TELEORMAN REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE C U P R I N S: Capitolul I: Dispoziții generale...1 Capitolul II: Atribuțiile generale ale Colegiului Medicilor Teleorman...2 Capitolul

Mai mult

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc LEGE Nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public Act de bază : Legea nr. 544/2001 Acte modificatoare #M1: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României,

Mai mult

Microsoft Word - LEGE (A)

Microsoft Word - LEGE (A) LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (**republicata**)(*actualizata*) administratiei publice locale (actualizata pana la data de 27 iulie 2012*) EMITENT: PARLAMENTUL -- ATENTIE: Prezentul act normativ va suferi

Mai mult

22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: -

22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: - 22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: - schimbări în conducerea instituției, - schimbări ale

Mai mult