/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVII, Nr joi, 12 ianuarie pagini 1 leu

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVII, Nr joi, 12 ianuarie pagini 1 leu"

Transcriere

1 / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVII, Nr joi, 12 ianuarie pagini 1 leu Trotuarele din centrul Craiovei, curãþate la lopatã Salubritatea a scos, ieri, la lopatã, echipele de muncitori pentru a curãþa trotuarele care au rãmas prinse sub zãpadã. În operaþiunea trotuarul au fost implicaþi 400 de angajaþi ai Salubritãþii, dar ºi ai celorlalte regii ºi servicii din subordinea 3 municipalitãþii. pagina ACTUALITATE OFF-uri de GABRIEL BRATU-MIB Când câteva rânduri sunt, de fapt, un... raport! O cutumã instituitã din vremuri îndepãrtate, la Casa Albã, este aceea cã la ieºirea din mandat, fostul preºedinte lasã succesorului sãu, pe masa din Biroul Oval, câteva rânduri într-un plic. Despãrþirea preºedintelui Barack Obama de Casa Albã 20 ianuarie a.c. are, surprinzãtor, particularitãþile ei distincte, de cele ale predecesorilor. Dacã ne-am referi doar la nuanþele discursului de adio al lui Barack Obama, de marþi 10 ianuarie, în oraºul în care a devenit politician Chicago în faþa a câtorva mii de simpatizanþi eveniment /4 Când mediul privat culturã / 9 e prins în nori grei, Doi turci ºi un sirian prinºi la Calafat încercând sã-i fenteze Salariile bugetarilor au explodat În ultimele zile, personalul plãtit din fonduri publice s-a trezit cu majorãri impresionante la salariu. Totul odatã cu intrarea în aplicare a Legii nr. 250/ 17 decembrie În Sãnãtate, Învãþãmânt, Cercetare, unitãþi de asistenþã socialã, inclusiv pentru funcþiile auxiliare, angajaþii au primit mai mulþi bani. Unora chiar li s-au dublat salariile. O economie care, în realitate, se bazeazã pe productivitatea sectorului privat, atât cât este aceasta de scãzutã sau ridicatã, ºi unde o treime dintre - Înainte, Popescu era un om tãcut, dar de când a intrat în politicã, vorbeºte întruna de dimineaþa pânã la miezul nopþii. actualitate / 3 pe vameºi actualitate / angajaþi merge acasã... 6 Actorul Emil Boroghinã susþine în Berlin recitalul Recitindu-l pe Eminescu

2 actualitate 2 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Banca Mondialã: Economia României este prognozatã sã creascã cu 3,7% în 2017 Produsul Intern Brut al României este prognozat sã creascã la 3,7% în 2017, dupã o creºtere de 4,7%, înregistratã anul trecut, potrivit ultimului raport publicat ieri de Banca Mondialã. Noua prognozã a Bãncii Mondiale este revizuitã în scãdere uºoarã pentru România, estimãrile anterioare indicând creºteri de 5,1% în 2016 ºi 3,8% în Creºterea este aºteptatã sã rãmânã stabilã în Europa Centralã, în pofida frânãrii consumului din þãrile partenere ºi a creºterii preþurilor pentru bunurile de import. Creºterea în regiunile vestice a rãmas puternicã. Economia a accelerat în România, Albania, Croaþia ºi Serbia datoritã cererii interne semnificative. Cãtãlin Homor, ºeful CNAIR, a fost revocat din funcþie Consiliul de Administraþie al CNAIR s-a reunit la solicitarea Adunãrii Generale a Acþionarilor pentru a analiza activitatea ºi realizarea obiectivelor contractului de mandat al Directorului General Cãtãlin Homor. În cadrul ºedinþei, membrii CA au decis revocarea acestuia din funcþie. În cadrul ºedinþei, membrii Consiliului de Administraþie au constatat deficienþe de gestionare a activitãþilor CNAIR din ultima perioadã ºi au decis revocarea din funcþie a directorului general, Cãtãlin Homor, se aratã într-un comunicat transmis ieri, de Ministerul Transporturilor. Ministrul Transporturilor, Rãzvan Cuc, a dispus Corpului de Control sã efectueze la Compania Naþionalã de Administrare a Infrastructurii Rutiere o verificare a existenþei mijloacelor ºi materialelor necesare deszãpezirii precum ºi a situaþiei contractelor cu societãþi private pentru deszãpezire. EDITOR: S.C. ED PRESS COM S.R.L. Redacþia ºi administraþia: Craiova, str. Nicolãescu Plopºor nr. 2 A, TEL/FAX 0251/ ; Numãr de înmatriculare la Registrul Comerþului: J16/1410/2005; ISSN SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITÃÞII SR EN ISO 9001:2012 CERTIFICAT NR. 406/C/2012 Societate cu capital integral privat. Cod fiscal: RO mediafax@mail.cvlpress.ro Internet: REDACTOR-ªEF: MIRCEA CANÞÃR Prim-redactor-ºef adjunct: MAGDA BRATU Redactor-ºef adjunct: MARGA BULUGEAN DEPARTAMENTE: Actualitate: Laura Moþîrliche, Radu Iliceanu, Valentin Ceauºescu Eveniment: Carmen Zuican Economie / Politicã: Marga Bulugean Educaþie: Cristi Pãtru Culturã: Magda Bratu Sport: Marius Cîrstov, Cosmin Staicu Fotoreporter: Tibi Bologh Secretariat: Publicitate: Redacþia: Responsabilitate juridicã pentru conþinutul articolului aparþine autorului. De asemenea, în cazul unor agenþii de presã ºi personalitãþi citate, responsabilitatea juridicã le aparþine. Eugen Nicolicea: Comisia juridicã din Camerã se reorganizeazã în trei subcomisii, pentru eficienþã Comisia juridicã a Camerei se reorganizeazã în trei comisii, fiecare condusã de câte un vicepreºedinte, urmând a se lucra pe subcomisii iar votul sã fie dat în plenul comisiei, aceste modificãri având ca scop eficientizarea activitãþii, a precizat, ieri, preºedintele comisiei, Eugen Nicolicea. Vom face o reorganizare cu trei subcomisii. Câte un vicepre- ºedinte conduce o subcomisie. Câte un deputat va fi raportor la fiecare lege. Se lucreazã pe subcomisii ºi, dupã aceea, se dã un vot în plenul reunit al comisiei. Prin asta o sã fim mai eficienþi, a precizat Nicolicea, ieri, în ºedinþa Comisiei juridice. Acesta a arãtat cã nu vor mai fi admise introduceri pe ordinea de zi, decât cu mari excepþii, dacã nu se respectã termenele regulamentare. În plus de asta, evident dacã avem raportori la o anumitã lege, nimeni nu mai poate sã spunã cã nu ºtie despre ce este vorba. Deci, respectãm regulamentul cu Noul Executiv a anunþat o serie de mãsuri cu impact asupra bugetului, dar ºi al mediului de afaceri ºi a veniturilor românilor. Printre acestea se numãrã creºterea salariului minim pe economie, modificarea modului de impozita- Gelu Voican Voiculescu a declarat, la ieºirea de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie (PÎCCJ), cã nu a dat declaraþii în dosarul Mineriadei din 1990 în care a fost inculpat pentru infracþiuni contra umanitãþii ºi cã nu are ce sã îºi reproºeze. Nu ne judecãm în stradã, ne judecãm în instanþã. Vreþi sã aflaþi? Consultaþi dosarul, a declarat Gelu Voican- Voiculescu. La finalul lunii decembrie 2016, Gelu Voican Voiculescu susþinea cã inculparea sa ºi a celorlalte nume din conducerea sta- organizarea noastrã în aºa fel încât toatã lumea sã se încadreze, sã ºtie despre ce este vorba ºi sã fim ºi eficienþi în sensul de rapiditate -, a menþionat deputatul PSD. El a mai spus cã vicepreºedintele conduce ºedinþa subcomisiei ºi are grijã sã respecte procedurile ºi a subliniat faptul cã despre o anumitã lege vorbeºte deputatul raportor, nu vicepreºedintele. Deci cam cum este judecãtorul în Statele Unite, el nu dã verdicte, dã juriul, dar el se obligã sã respecte regulile, cam asta face vicepreºedintele. Acolo unde vor exista divergenþe, acelea se discutã în plenul comisiei. Cred cã este mulþumitoare aceastã organizare, a spus Nicolicea. Parlamentarul social-democrat a insistat ºi asupra respectãrii termenelor. V-am spus cã nu mai acceptãm încãlcarea de termene, deci toþi colegii trebuie sã primeascã materialele cu 24 de ore înainte. Ce nu se încadreazã în termenul ãsta, se va discuta sãptãmâna viitoare cã nu crapã nimeni dacã respectãm termenele. Mici excepþii se pot face în situaþii extraordinare. În rest nu e nimic urgent sã nu aºtepte 4 zile, termenele de raport fiind mult mai largi, a conchis Nicolicea. Consultant fiscal: Mãsurile Guvernului ar putea încuraja evaziunea fiscalã ºi ar amâna investiþiile re a micilor afaceri, dar ºi a salariilor etc. Consultantul fiscal, Dan Schwartz a declarat, pentru ME- DIAFAX, cã recentele mãsuri vor conduce la creºtere a impozitãrii salariilor ce depãºesc 3000 de euro brut, adicã circa 2500 de Noile mãsuri anunþate de Guvernul Grindeanu ar putea încuraja evaziunea fiscalã, a declarat, pentru MEDIAFAX, consultantul fiscal, Dan Schwartz. Acesta spune cã anumite investiþii ale companiilor ar putea fi amânate pentru a se evalua impactul negativ al mãsurilor fiscale. euro net, echivalentul în lei. Banii aceºtia se câºtigã în IT, sectorul bancar, cel al asigurãrilor, în multinaþionale ºi în managementul mijlociu ºi de top al companiilor. Este afectatã clasa de mijloc în formare, aratã Dan Schwartz, managing partner, RSM România. Acesta explicã cum aceste mãsuri ar putea încuraja evaziunea fiscalã: Dacã vorbim de creºterea impozitãrii salarilor mari va apãrea tentaþia ca diferenþa de salariu sã se plãteascã la negru tocmai pentru cã trebuie sã se limiteze pe cât posibil plata contribuþiilor sociale. Iar, atunci când se ridicã plafonul pentru microîntreprinderi la , ai fãcut mult mai uºoarã împãrþirea unui business de 1,5 milioane de euro în trei business-uri de Astfel, afacerea de 1,5 milioane de euro nu mai plãteºte impozit pe - profit de 16%, ci 1% impozit pe venit, dar împãrþit pe trei microîntreprinderi. Acest lucru ar urma sã scadã veniturile bugetare. Iar, dacã ne referim la impozitarea cu 3% pe tranzacþiile imobiliare ce depãºesc o anumitã valoare, probabil cã se vor declara preþuri subevaluate ºi astfel se vor pierde venituri bugetare. Gelu Voican-Voiculescu, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei: Nu am dat declaraþii în faþa procurorilor Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu a fost audiat, ieri dimineaþã, la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie (PÎCCJ), în dosarul Mineriadei din 1990 în care a fost inculpat pentru infracþiuni contra umanitãþii. Fostul viceprim-ministru. tului român din 1990 reprezintã o diversiune comandatã pentru a-l scoate din impas pe preºedintele Klaus Iohannis. Este o diversiune comandatã pentru a-l scoate din impas pe preºedintele Iohannis ºi a da o altã întorsãturã atenþiei publice de la aºteptarea desemnãrii candidatului de prim-ministru. Atunci repede s- au gãsit în momentul ãsta, înainte de Crãciun, sã anunþe inculparea noastrã. Sunt moduri scandaloase de a utiliza justiþia în scopuri politice de moment, a declarat Gelu Voican Voiculescu pentru MEDIAFAX. El a mai spus atunci cã-ºi susþine în continuare nevinovãþia. Eu nu ºtiu cum nu se descalificã aceºti juriºti care considerã cã atunci când s-a câºtigat cu 83%, eu am câºtigat cu 95% locul de senator la Buzãu, FSN a câºtigat cu 67%, pe 14 iunie trebuia sã deschidem solemn Parlamentul, ne apucãm sã facem ºi sã ordonãm violenþe de stradã, sã facem tot felul de lucruri într-un mod absurd. Adicã ce nevoie aveam noi de aºa ceva, în condiþiile acestui triumf absolut. Deci e limpede cã s-a încercat împiedicarea deschiderii Parlamentului, care ar fi consfinþit rezultatul alegerilor., a afirmat Voiculescu.

3 joi, 12 ianuarie 2017 actualitate cuvântul libertãþii / 3 Când câteva rânduri sunt, de fapt, un... raport! MIRCEA CANÞÃR O cutumã instituitã din vremuri îndepãrtate, la Casa Albã, este aceea cã la ieºirea din mandat, fostul preºedinte lasã succesorului sãu, pe masa din Biroul Oval, câteva rânduri într-un plic. Despãrþirea preºedintelui Barack Obama de Casa Albã 20 ianuarie a.c. are, surprinzãtor, particularitãþile ei distincte, de cele ale predecesorilor. Dacã ne-am referi doar la nuanþele discursului de adio al lui Barack Obama, de marþi 10 ianuarie, în oraºul în care a devenit politician Chicago în faþa a câtorva mii de simpatizanþi, dupã opt ani la Casa Albã, realizãm cã tranziþia puterii, de aceastã datã este chiar mai tensionatã decât cea din 2000, dupã controversata alegere a lui George W. Bush. Desemnarea lui Donald Trump, ca al 45-lea preºedinte al SUA, la 8 noiembrie 2016, nu a fost doar un eºec personal al adversarei democrate, Hillary Clinton, ci ºi unul al lui Barack Obama ºi spun analiºtii al unei concepþii tradiþionale asupra procesului democratic. Aºadar, în timp ce Barack Obama se pregãteºte de plecare, generând deopotrivã ºi regrete, dar ºi speranþe, succesorul sãu se apãrã, în spaþiul public, dar ºi cel virtual, la noile alegaþii vizând presupusele sale legãturi cu Rusia. Un raport de 35 de pagini, denumit programul Trump, cuprinzând note datând din perioada iunie-decembrie 2016, redactate de un fost agent al serviciilor secrete britanice, pentru opozanþii politici ai lui Trump, a generat o adevãratã furtunã. Site-ul buzzfeed a publicat integral raportul de 35 de pagini, precizând cã nu este în mãsurã sã-l autentifice, cum, de fapt, nu l-a autentificat nicio sursã oficialã. Mai multe media americanã CNN ºi New York Times subliniazã cã raportul este credibil pentru serviciile de informaþii. O primã notã ar data din 20 iunie 2016, ºi se referã la activitatea lui Donald Trump în Rusia ºi relaþiile compromiþãtoare cu Kremlinul. Detaliile sugereazã cã regimul rus îl lucra de cel puþin cinci ani, operaþiunea fiind susþinutã ºi condusã de însuºi Vladimir Putin. Sâmbãtã, 7 ianuarie a.c., Donald Trump la întâlnirea cu ºefii serviciilor americane de informaþii, a admis piratarea infrastructurii informatice a Partidului Democrat, în timpul campaniei electorale, dar a respins teza democraþilor cã ingerinþele ruse ar fi fost în profitul sãu. Campania prezidenþialã americanã a fost perturbatã de publicarea unor mail-uri confidenþiale, aparþinând lui Hillary Clinton, cãsuþa de fiindu-i piratatã de Guccifer, un hacker român de acum notoriu, apoi prin publicarea de Wikileaks a de mail-uri, aparþinând unor oficiali ai Partidului Democrat, prin piratarea acestora de hackeri ruºi. Sunt descrise mai multe note, una datând din 14 septembrie 2016, cu referiri la aventurile sexuale la Sankt Petersburg, în 2013, apoi la hotelul Ritz Carlton din Moscova, ale lui Donald Trump, care la rândul lui a considerat informaþiile false. Pe NBC, Barack Obama a declarat cã nu comenteazã informaþii clasificate. Un avocat al miliardarului, Michael Cohen, a respins toatã povestea, evocând detaliile unui voiaj la Praga, pentru a întâlni interlocutori ruºi, când în realitate Trump nu a fost în viaþa sa în capitala ex-cehoslovaciei. Existenþa unor legãturi între anturajul lui Donald Trump ºi puterea rusã, pentru a consemna rolul Rusiei în alegerea celui de al 45-lea preºedinte al SUA, este o temã de dezbatere aprinsã în aceste zile, care sunt menite a adumbri festivitatea din 20 ianuarie a.c., dar ºi câºtigarea alegerilor de cãtre miliardarul american. Kremlinul a refuzat orice acuzaþie privind interferenþa în alegerile prezidenþiale. Iar marþi, directorul FBI, James Comey, intervievat în Congres, nici nu a confirmat, nici nu a dezminþit existenþa unei anchete, aºa cum ceruse senatorul democrat Harry Reid. Mai clar, scrisoarea pe care urma sã o gãseascã în Biroul Oval, conform tradiþiei, i-a parvenit mai devreme. Are, cum spuneam, 35 de pagini ºi la prima sa conferinþã de presã dupã alegeri, de ieri dimineaþã, la New York, a trebuit sã punã corespunzãtor multe accente. Anterior, pe twitter, scrisese Rusia nu a fãcut niciodatã presiuni asupra mea. Trotuarele din centrul Craiovei, curãþate la lopatã Salubritatea a scos, ieri, la lopatã, echipele de muncitori pentru a curãþa trotuarele care au rãmas prinse sub zãpadã. În operaþiunea trotuarul au fost implicaþi 400 de angajaþi ai Salubritãþii, dar ºi ai celorlalte regii ºi servicii din subordinea municipalitãþii. Salubritatea a continuat, ieri, sã deszãpezeascã trotuarele care au fost prinse, din nou, sub un strat de zãpadã, dupã ninsoarea din timpul nopþii. Înarmaþi cu lopeþi, începând cu ora 7.00, peste 400 de lucrãtori din cadrul SC Salubritate Craiova SRL, Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public ºi Fondului Locativ Craiova, Companiei de Apã Oltenia, RAT SRL ºi Termo Craiova SRL au fost mobilizaþi sã îndepãrteze zãpada depusã pe cãile destinate pietonilor. Potrivit reprezentanþilor SC Salubritate, prioritare au fost trotuarele cãtre staþiile mijloacelor de transport în comun, precum ºi cãile de acces cãtre instituþii publice, spitale ºi unitãþi de învãþãmânt. Acþiunea de îndepãrtare a zãpezii de pe carosabil beneficiazã, începând din aceastã dimineaþã, ºi de sprijinul Poliþiei Locale a Municipiului Craiova, în scopul facilitãrii accesului utilajelor pe strãzile unde au fost identificate maºini parcate neregulamentar ºi atenþionãrii ºoferilor care îºi deszãpezesc maºinile sã depoziteze zãpada doar pe spaþiile verzi ºi, acolo unde acest lucru nu este posibil, la marginea trotuarelor, fãrã a împiedica circulaþia pietonalã, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL. 38 de utilaje au fost scoase la deszãpezire Potrivit reprezentanþilor Salubritãþii, care coordoneazã activitatea de deszãpezire a oraºului, acþiunea de îndepãrtare a zãpezii a fost demaratã din noaptea de marþi spre miercuri, de la ora În primele ore ale operaþiunii, 35 de utilaje au intervenit pentru menþinerea în stare de funcþiune a arterelor ºi strãzilor secundare din cartierele Craiovei. 7 ATV-uri cu lamã aflate în dotarea SC Salubritate Craiova SRL au acþionat pentru îndepãrtarea zãpezii depuse pe trotuare, esplanade, cãi de acces înguste ºi în Centrul istoric al Craiovei, a precizat directorul Salubritãþii. Ulterior, pe fondul ninsorii abundente, numãrul utilajelor care au interveni a fost mãrit la 38. Aproape 250 tone de material antiderapant (sare industrialã ºi nisip în amestec, clorurã de calciu) au fost împrãºtiate pe carosabil pentru a preveni incidentele cauzate de apariþia îngheþului. Vântul va spulbera zãpada Potrivit AMN, Administraþia Naþionalã de Meteorologie a transmis o informare meteo de intensificãri ale vântului, zãpadã spulberatã ºi polei, valabilã între 12 ianuarie, ora ianuarie, ora 10.00, în toatã þara, vor fi intensificãri ale vântului, zãpadã spulberatã ºi polei. În intervalul menþionat la munte vântul se va intensifica treptat, cu viteze de km/ h, iar pe creste, cu precãdere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) rafalele vor depãºi temporar 80 km/h, viscolind ºi spulberând zãpada. Intensificãri ale vântului vor fi ºi în regiunile sud-estice, sudice ºi centrale, temporar cu viteze de km/h, astfel încât zãpada depusã anterior va fi spulberatã. Din a doua parte a zilei de joi, va ninge în general slab cantitativ în zonele de munte ºi, local, în regiunile intracarpatice. spre sfârºitul nopþii de joi spre vineri, în vestul þãrii, vor fi precipitaþii mixte ºi se va produce polei.

4 eveniment 4 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Paginã realizatã de CARMEN ZUICAN Administratori de firme trimiºi în judecatã de DNA Craiova pentru fraude cu fonduri europene Procurorii din cadrul Direcþiei Naþionale Anticorupþie Serviciul Teritorial Craiova au anunþat, ieri, cã au dispus trimiterea în judecatã, în stare de libertate, a mai multor administratori de societãþi comerciale, acuzaþi de fraude cu fonduri europene. În primul dosar, procurorii Direcþiei Naþionale Anticorupþie (DNA) Serviciul Teritorial Craiova au anunþat cã i-au trimis în judecatã pe Mãndicã Toma, Ivan Florea ºi Ionelaº Toma pentru sãvârºirea infracþiunilor de folosire sau prezentare cu rea credinþã de documente ori declaraþii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obþinerea pe nedrept de fonduri europene în formã continuatã ºi fals în declaraþii, în formã continuatã. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetãrilor, procurorii au reþinut cã: în perioada , inculpaþii Toma Mãndicã, Gheorghe Ionelaº ºi Ivan Florea au solicitat ºi obþinut de la A.P.I.A. - Centrul Judeþean Olt, fonduri nerambursabile din bugetul naþional ºi bugetul Uniunii Europene, declarând nereal cã utilizeazã diferi- te suprafeþe de teren, cu acordul proprietarilor. Prin aceste demersuri, inculpaþii au obþinut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul naþional ºi bugetul Uniunii Europene, în cuantum total de ,95 lei, sumã cu care APIA s-a constituit parte civilã în procesul penal, se aratã în comunicatul DNA Craiova. În cauzã, procurorii au dispus mãsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparþin inculpaþilor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menþine mãsurile asigurãtorii dispuse în cauzã. Într-un alt dosar, procurorii DNA Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecatã, în stare de libertate, a inculpaþilor Mihaela Georgiana Militaru, acuzatã de folosire sau prezentare Doi turci ºi un sirian prinºi la Calafat încercând sã-i fenteze pe vameºi cu rea-credinþã de documente ori declaraþii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obþinerea pe nedrept de fonduri europene în formã continuatã, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinþã de documente ori declaraþii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obþinerea pe nedrept de fonduri europene, fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte) ºi fals în declaraþii, ºi Marian Militaru, acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinþã de documente ori declaraþii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obþinerea pe nedrept de fonduri europene ºi fals în declaraþii. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauzã, în perioada , inculpaþii Militaru Mihaela Georgiana ºi Militaru Marian au depus cu rea-credinþã la Agenþia de Plãþi ºi Intervenþie pentru Agriculturã (A.P.I.A.) mai multe documente false sau care conþineau date necorespunzãtoare adevãrului, în scopul de a obþine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de platã pe suprafaþã, pentru suprafeþele de 25,35 respectiv 43 ha teren agricol, pe care nu-l deþineau în realitate. Ca urmare a acestor demersuri, inculpaþii au obþinut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de ,77 lei, sumã cu care Agenþia de Plãþi ºi Intervenþii pentru Agriculturã s-a constituit parte civilã în cadrul procesului penal, la care se adaugã accesoriile fiscale calculate de la data efectuãrii fiecãrei plãþi pânã la data achitãrii integrale a debitului principal. În cauzã, procurorii au dispus mãsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de lei, depusã la o unitate bancarã pe numele Militaru Mihaela Georgiana, iar dosarul se va judeca pe fond la Tribunalul Gorj. Doi bãrbaþi izolaþi pe insula Papadia salvaþi dupã o operaþiune care a durat douã ore Poliþiºtii de frontierã din cadrul Sectorului Poliþiei de Frontierã (SPF) Calafat au descoperit, în noaptea de marþi spre miercuri, doi cetãþeni turci ºi un sirian, care au încercat sã intre ilegal în þarã, pe jos, pentru a evita controlul din Punctul de Frontierã Calafat. Conform reprezentanþilor Serviciului Teritorial al Poliþiei de Frontierã (STPF) Dolj, în noaptea de marþi spre miercuri, în jurul orei 23.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, poliþiºtii de frontierã din cadrul Sectorului Poliþiei de Frontierã Calafat au observat, în zona adiacentã P.T.F. Calafat, trei persoane care se deplasau pe jos dinspre Bulgaria spre România printre autocamioanele staþionate la controlul de frontierã. Poliþiºtii de frontierã doljeni au declanºat o acþiune specificã ºi au procedat la reþinerea ºi conducerea la sediul P.T.F. Calafat a acestora. La cercetãri, persoanele în cauzã au declarat cã doi dintre ei sunt cetãþeni turci, iar al treilea este cetãþean sirian ºi au vârste cuprinse între 21 ºi 37 ani. Barbaþii au mai povestit cã au trecut podul peste Dunãre ascunºi sub remorcile a douã automarfare, au escaladat gardul de protecþie al Punctului de Frontierã ºi au încercat sã intre ilegal în România, întrucât nu deþineau documente de cãlãtorie asupra lor. Aceºtia au plecat în urmã cu aproximativ douã luni din Turcia pe ruta Turcia - Bulgaria ºi intenþionau sã ajungã în Germania. Poliþiºtii de frontierã au procedat la întreruperea cãlãtoriei persoanelor în cauzã, iar conform protocolului româno-bulgar, migranþii au fost predaþi Poliþiei de Frontierã Bulgare, în vederea continuãrii cercetãrilor ºi dispunerii mãsurilor legale ce se impun, au precizat reprezentanþii STPF Dolj. Doi bãrbaþi care rãmãseserã izolaþi pe insula Papadia, din apropierea localitãþii doljene Dãbuleni, au fost salvaþi, marþi dupã-amiazã, de pompierii ISU Dolj, sprijiniþi de poliþiºti de frontierã. Conform reprezentanþilor Inspectoratului pentru Situaþii de Urgenþã (ISU) Dolj, marþi dupãamiazã, Garda Intervenþie Pompieri Bechet a fost solicitatã sã intervinã cu o autospecialã ºi o barcã pneumaticã pentru evacuarea a douã persoane, Tudorel D., de 47 ani ºi Stan A., de 59 ani, rãmase izolate pe insula Papadia a fluviului Dunãrea, la km fluvial 665. Cele douã persoane, angajate ale Ocolului Silvic Cora- bia, lucrau la pregãtirea terenului pentru împãdurire, erau acolo de mai multe zile, au rãmas fãrã provizii ºi au încercat sã traverseze Dunãrea pe jos, pentru cã apa îngheþatã nu le-a permis sã foloseascã barca. Gheaþa a început sã crape însã, astfel cã cei doi s-au vãzut nevoiþi sã solicite ajutor pompierilor. La operaþiunea de salvare a celor douã persoane, pe lângã pompieri, au participat lucrãtori ai Sectorului Poliþiei de Frontierã Bechet ºi Poliþiei Transporturi Navale Bechet ºi un reprezentant al Ocolului Silvic Corabia. Operaþiunea de salvare a durat aproximativ 2 ore, pânã în jurul orei 18.00, ºi a decurs fãrã probleme.

5 social joi, 12 ianuarie 2017 cuvântul libertãþii / 5 Mii de români, pe listele de aºteptare pentru un transplant Aproape de români se aflau, la sfârºitul anului trecut, pe listele de aºteptare pentru un transplant de organe de pacienþi care sperã ºi aºteaptã sã sune telefonul, gata oricând sã capete dreptul la o nouã viaþã. De la an la an, listele de aºteptare sunt însã tot mai lungi pentru cã numãrul de donatori a scãzut fiind mult mai mic faþã de cel al persoanelor care au nevoie de un transplant. În registrele Agenþiei Naþionale de Transplant figureazã pacienþi care aºteaptã un transplant de rinichi ºi peste de dializaþi. În total, din momentul în care s-au fãcut primele proceduri în România, 954 de persoane au fost transplantate, iar 76 bolnavi au decedat înainte de a fi supuºi unei intervenþii salvatoare. Pentru un transplant hepatic aºteaptã 527 de persoane, iar de-a lungul anilor 489 au fost transplantate. S-au înregistrat ºi 193 de decese din rândul celor care se regãseau pe listele de aºteptare. ªi pentru transplantul de cord aºteaptã 37 de pacienþi. 120 de donatori pe parcursul anului 2016 În ultimii ani, România a înregistrat progrese în ceea ce priveºte transplanturile. Într-un studiu realizat de Comisia Europeanã în perioada ce urmãreºte progresele înregistrate la acest capitol de statele membre, România deþine poziþia a doua ca dezvoltare a procedurilor de transplant, dupã Luxemburg. Numãrul de centre acreditate pentru prelevarea de organe a crescut de la 16, câte erau funcþionale, la 42. Mai mult, au devenit operaþionale Centrul de Urgenþã pentru persoane fãrã adãpost Sântul Vasile funcþioneazã în Craiova de 8 ani, datoritã parteneriatului dintre Asociaþia Vasiliada, aflatã sub patronajul Mitropoliei Olteniei, Consiliul Local al Municipiului Craiova ºi Arhiepiscopia Craiovei. Capacitatea Centrului este de 52 de locuri, iar în prezent în cadrul aºezãmântului sunt cazate 75 de persoane. Chiar dacã numãrul standard de locuri disponibile este limitat, considerãm cã este de datoria noastrã sã facem toate eforturile pentru a-i sprijini pe semenii noºtri care nu au adãpost. Astfel, am decis suplimentarea numãrului de locuri, încercând sã ajutãm cât mai multe persoane aflate în situaþie de risc din cauza temperaturilor foarte scãzute. Colegii mei sunt pregãtiþi sã ofere acestor persoane, pe lângã cazare, ºi trei mese calde pe zi, produse pentru igienã, haine curate, iar dupã caz, consiliere socialã ºi psihologicã, a declarat pr. Adrian Stãnulicã, pre- ºedintele Asociaþiei Vasiliada. Consiliere socialã ºi psihologicã Centrul Social de Urgenþã pentru persoane fãrã adãpost Sfântul Vasile oferã urmãtoarele servicii: cazare pe perioadã determinatã, acordare masã (3 mese/zi), preparare hranã caldã, menaj (spãlãtorie, uscãtorie), curãþenie, pazã, întreþinere; diagnozã socialã, elaborare plan de intervenþie / de asistenþã ºi îngrijire, îndrumare cãtre alte servicii, consiliere socialã, informare, suport emoþional, management de caz, monitorizare cazuri sociale, supervizare activitãþi de asistenþã socialã; asistenþã ºi suport specializat în vederea reabilitãrii/reintegrãrii sociale (orientare profesionalã / vocaþionalã, consiliere psihologicã / spitalele Sf. Maria ºi Colþea pentru transplant hepatic, respectiv transplant medular. România a adoptat împreunã cu celelalte state ale Consiliului Europei Convenþia împotriva traficului de organe. Au fost acreditate mai multe spitale capabile sã identifice ºi sã declare donatori în moarte cerebralã, douã centre pentru transplant hepatic (Fundeni ºi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaºi, Braºov) ºi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureº, Floreasca ºi Institutul C.C. Iliescu ). Spitalul Judeþean din Craiova a primit în 2013 acreditare pentru prelevare ºi transplant osos, prima intervenþie având loc la începutul lunii iulie Aceste activitãþi au permis salvarea vieþii unui numãr important de pacienþi care necesitau transplanturi de organe, mãrind longevitatea dupã transplant ºi îmbunãtãþind calitatea vieþii pacienþilor transplantaþi. Numãrul donatorilor a scãzut însã de la un an la altul, fapt ce face ca listele de aºteptare sã fie, în continuare, foarte aglomerate. Pe întreg parcursul anului 2016 în România au fost 120 de donatori. Francezii, donatori de organe din oficiu ªi în Europa, aproximativ de persoane, cu vârste între 25 ºi 60 de ani, privesc spre o ºansã la viaþã. Printre ei, de pacienþi aºteaptã un transplant de rinichi, aºteaptã un transplant hepatic, iar aºteaptã un transplant de cord. Tocmai din acest motiv, în condiþiile în care pe lista de aºteptare pentru diverse tipuri de transplant se regãsesc de francezi, autoritãþile de la Paris au modificat substanþial politica privind donarea de organe ºi acum fiecare persoanã devine automat donator de organe, dacã nu se înscrie într-un registru special prin care sã refuze acest gest. Noua lege presupune cã organele pot fi prelevate, indiferent de dorinþa familiei. Pânã la 1 ianuarie, când legislaþia a intrat în vigoare, persoana trebuie sã se înregistreze special pentru a deveni donator de organe. Cei care nu vor sã îºi doneze organele trebuie sã îºi punã numele pe o listã de refuz, o listã pe care s-au înregistrat de oameni pânã în prezent. Autoritãþile au promis sã facã procesul mai simplu pentru cei care vor sã se înregistreze pe aceastã listã ºi procesul va fi realizat online. Þara se va alinia, astfel, ºi altor state europene în care acordul pentru donarea de organe este unul prezumat, din oficiu, ºi nu unul informat. RADU ILICEANU Centrul social Sfântul Vasile, pregãtit sã ofere sprijin persoanelor fãrã adãpost Din cauza temperaturilor foarte scãzute, la Centrul Social de Urgenþã pentru persoane fãrã adãpost Sfântul Vasile din Craiova, administrat de Asociaþia Vasiliada, solicitãrile pentru cazarea persoanelor aflate în situaþie de risc a crescut. În ultimele zile, aici au ajuns 35 de persoane fãrã adãpost, cu vârste cuprinse între 30 ºi 60 de ani. psihosocialã, supraveghere, suport emoþional / religios, ergoterapie/terapie ocupaþionalã); educare ºi formare: supraveghere pedagogicã, educare pentru abilitãþi de viaþã independentã, educare pentru inserþie / reinserþie în familie ºi comunitate, educare pentru integrare/reintegrare socialã, facilitare acces la educare generalã, facilitare acces la formare profesionalã; socializare, activitãþi culturale ºi de petrecere a timpului liber: activitãþi de socializare destinate formãrii, consolidãrii conduitei pro-sociale a copiilor ºi familiei, activitãþi de petrecere a timpului liber ºi alte activitãþi, precum consiliere spiritualã, mediere socialã. Cazarea este acordatã pe o perioadã de la 6 la 12 luni, timp în care echipa pluridisciplinarã urmãreºte scoaterea din situaþia de crizã a beneficiarilor ºi reintegrarea socio-profesionalã a acestora prin includerea în alte forme de servicii sociale. Astfel, în cadrul aºezãmântului, beneficiarii primesc, pe lângã serviciile de bazã, ºi suport pentru gãsirea ºi pãstrarea unui loc de muncã, reuºind astfel sã depãºeascã situaþia de crizã iniþialã ºi sã dezvolte un plan pentru viitorul lor. În cursul anului trecut, de serviciile Centrului au beneficiat peste 100 de persoane, dintre care 28 au fost ajutate sa îºi gãseascã un loc de muncã.

6 actualitate Când mediul privat e prins în nori grei, 6 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Salariile bugetarilor au explodat Paginã realizatã de VALENTIN CEAUªESCU În ultimele zile, personalul plãtit din fonduri publice s-a trezit cu majorãri impresionante la salariu. Totul odatã cu intrarea în aplicare a Legii nr. 250/17 decembrie În Sãnãtate, Învãþãmânt, Cercetare, unitãþi de asistenþã socialã, inclusiv pentru funcþiile auxiliare, angajaþii au primit mai mulþi bani. Unora chiar li s-au dublat salariile. O economie care, în realitate, se bazeazã pe productivitatea sectorului privat, atât cât este aceasta de scãzutã sau ridicatã, ºi unde o treime dintre angajaþi merge acasã cu salariul minim pe economie; unde sindicatele sunt Începând cu acum douã zile, cei plãtiþi din fondurile publice au avut bucuria sã constate cã aduc acasã un salariu nesperat de mare. Baza legalã a mãririi a constituito aplicarea Legii nr. 250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea ºi completarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum ºi unele mãsuri fiscal-bugetare ºi pentru puse pe butuci sau sunt controlate politic; unde angajatorul privat dã la stat de lei ca sã poatã plãti, din februarie a.c., cu salariu minim de brut, un angajat toate sunt o formã de schizofrenie socialã. Cum, mai toate partidele politice ºi-au umplut bazinele de vot prin tot felul de angajãri în instituþiile publice centrale ºi locale, fapt dovedit prin prezenþa la mitingurile politice a mii ºi mii de recunoscãtori pe viaþã; recenta creºtere salarialã aruncã în derizoriu ceea ce ar fi trebuit sã fie «talpa þãrii», respectiv lucrãtorii din sectorul privat. modificarea ºi completarea unor acte normative. Medici, profesori, contabili, asistenþi, secretare... la mai mare! Parlamentul României a adoptat, cu Articol unic, Legea nr. 250/2016 ºi a început redactarea promiþãtor: Prin excepþie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna decembrie 2016, cuantumul brut al salariilor de bazã/indemnizaþiilor de încadrare de care beneficiazã personalul din aparatul propriu al Casei Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate se majoreazã cu 25% faþã de nivelul acordat pentru luna august ªi, fluviul binefacerilor continuã prin stabilirea cã, începând cu luna decembrie 2016, sporurile ºi alte drepturi salariale specifice activitãþii se vor calcula prin raportare la salariul de bazã, potrivit prezentei ordonanþe de urgenþã, cu excepþia categoriilor de personal prevãzute la alin. (6^2). Sporuri pentru Învãþãmânt, cã testele Pisa îl dau performant!? Organizaþi în sindicate foarte puternice, ºi vocale ºi obediente politic, dovadã ºi întâlnirile dintre liderii politici locali ºi naþionali cu conducerile ISJ-urilor, unde cadrele didactice erau chemate mai mult obligatoriu, decât din motive de conºtientizare a beneficiilor programelor electorale livrate votanþilor, cei din Învãþãmânt primescu câteva sporuri. Sã le înºiruim: spor de 10-25% din salariul de bazã, proporþional cu timpul efectiv lucrat ºi calculat în funcþie de numãrul elevilor sau al studenþilor practicanþi, pentru personalul didactic desemnat sã conducã ºi sã realizeze practicã pedagogicã pentru pregãtirea educatoarelor ºi a învãþãtorilor, institutorilor ºi profesorilor, potrivit regulamentului de practicã pedagogicã aprobat de Ministerul Educaþiei Naþionale ºi Cercetãrii ªtiinþifice; spor de 7%, 10% ºi 15% din salariul de bazã pentru personalul didactic care asigurã predarea simultanã la 2, 3, respectiv 4 clase de elevi, stabilit dupã cum urmeazã: pentru douã clase de elevi - 7%; pentru 3 clase de elevi - 10%; pentru 4 clase de elevi - 15%. Se mai acordã indemnizaþie de pânã la 20% din salariul de bazã pentru personalul didactic calificat ºi personalul didactic de conducere care îºi desfãºoarã activitatea în localitãþi izolate, stabilitã în conformitate cu H.G. nr /2009 privind aprobarea diferenþierii pe zone geografice ºi localitãþi a indemnizaþiei ce se acordã personalului didactic calificat de predare; spor de 15% din salariul de bazã, pentru personalul didactic care desfãºoarã activitate de predare - învãþare - evaluare în sistemul penitenciar; spor de pânã la 15% din salariul de bazã, în raport cu condiþiile în care se desfãºoarã activitatea, condiþii periculoase sau vãtãmãtoare, corespunzãtor timpului lucrat la locurile de muncã respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Toate acestea se justificã, mai ales cã unii directori de instituþii ºcolare nu au promovat nici mãcar concursul naþional recent încheiat. Sporurile meritã acordate ºi pentru cã elevii sunt apreciaþi la concursuri ºi olimpiade de profil, încât evaluarea fãcutã prin aplicarea testelor Pisa ne claseazã pe ultimul loc în Europa! Nãmolar ºi spãlãtoreasã ajung ºi la de lei În unitãþile sanitare din Craiova s-au scos ºi se vor mai scoate la concurs destule posturi. Concurenþa este acerbã. Pe la colþuri se ºuºotesc grilele mercurialului care îþi garanteazã intrarea în lumea medicalã, o lume bine plãtitã la alb, la gri ºi la negru. Tot pe la colþuri se mai aude cã un medic, cu ceva ani vechime, primeºte pentru o gardã efectuatã în week-end, de lei! Legislaþia încã le mai permite sã lucreze ºi în sector public ºi în cel privat. Structuri interne de autocontrol existã doar pe hârtie. ªi, acum, iatã cã salarizarea personalului din Sãnãtate, indiferent de treapta de responsabilitate, a crescut simþitor. Concret, personalul auxiliar din unitãþi clinice, cum ar fi brancardier, bãieº, nãmolar, spãlãtoreasã ºi îngrijitoare pot ajunge la un salariu de bazã de de lei. Normal, la acesta se mai adaugã ºi sporurile. Cum sã mai înþelegi toatã aceastã nebunie salarialã, de vreme ce un inginer care ºi-a tocit nervii ºi oasele prin facultate ºi de ceva ani lucreazã în sector privat pentru nici mãcar de lei? Cum este performantã economic România, când salariaþii din mediul privat sunt plãtiþi atât de prost, cu ore suplimentare peste firesc, cu un stres ce pune în practicã tactica multinaþionalelor principiul lãmâii stoarse, cu o demotivare salarialã greu de surmontat? Despre sporuri în mediul privat, o lãsãm pe alt deceniu. Pânã atunci, dacã tot cele câteva milioane de salariaþi din sectorul privat sunt lãsaþi la conservare, mai bine ar fi sã se mãreascã ºi schema de personal în Justiþie, cã poate se vor uita mai atent la condiþionãrile cu care pacienþii se confruntã în lumea spitaliceascã ºi-l vor apãra pe cel neîndreptãþit.

7 joi, 12 ianuarie 2017 Comisia Europeanã: actualitate cuvântul libertãþii / 7 Paginã realizatã de MARGA BULUGEAN 500 de milioane de euro pentru continuarea a 11 1 proiecte Comisarul european pentru politicã regionalã, Corina Creþu, a aprobat continuarea a 11 proiecte din mai multe regiuni din România, cu o finanþare din partea UE de peste 500 de milioane de euro. Proiectele se înscriu într-o serie Cele 6 proiecte de management al deºeurilor vor contribui la reducerea dimensiunilor depozitelor de deºeuri prin integrarea activitãþilor de separare, colectare, transport, tratare, reciclare ºi eliminare. De asemenea, se are în vedere închiderea sau reabilitarea depozitelor non-conforme cu standardele europene. Prin deciziile adoptate am facilitat continuarea acestor proiecte, începute în perioada , în actuala perioadã de programare. Sunt proiecte esenþiale pentru dezvoltarea României ºi îmbunãtãþirea calitãþii vieþii cetãþenilor, a precizat Corina Creþu, comisar european pentru Politicã Regionalã. Nivelul maxim al ajutorului de stat acordat unui beneficiar în cadrul acestei scheme nu poate depãºi 5 milioane lei. Astfel, numãrul estimat al întreprinderilor care urmeazã sã beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 200 beneficiari. Finanþarea va fi oferitã sub formã de credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanþare pentru perioada în valoare de 900 milioane lei sau sub formã de credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada în valoare de 900 milioane lei. România, alãturi de Polonia, Italia ºi Bulgaria, se numãrã printre þãrile cu cea mai mare nevoie de de domenii esenþiale, ºi anume: transport, prevenirea dezastrelor naturale, alimentarea cu apã ºi managementul integrat al deºeurilor. În Dolj va continua proiectul: Dezvoltarea sistemului de management integrat al deºeurilor investiþii în rândul firmelor cu potenþial de creºtere, potrivit Scale Up Index, studiu lansat foarte recent de Comisia Europeanã. Acelaºi raport aratã cã principalele lucruri care ar trebui îmbunãtãþite pentru firme se Doljul, pe harta managementului integrat al deºeurilor În noiembrie 2014, Consiliul Judeþean (CJ) Dolj a fost semnat contractul de finanþare nerambursabilã pentru proiectul Sistem de management integrat al deºeurilor, în valoare totalã de aproximativ 54 de milioane de euro, considerat cel mai mare proiect implementat de administraþia judeþeanã. Ion Prioteasa, preºedintele Consiliului Judeþean Dolj, a evidenþiat atunci faptul cã investiþia este extrem de importantã nu doar prin prisma fondurilor alocate, ci ºi a beneficiilor obþinute, implementarea proiectului conducând la rezolvarea problemelor privind gestionarea deºeurilor în toate localitãþile din judeþ. ªeful administraþiei doljene a mai spus cã, odatã cu implementarea proiectului, comunitãþile din Dolj vor vedea rezolvatã problema gropilor neconforme de deºeuri, întrucât sistemul acesta de management integrat vizeazã toate localitãþile din judeþ, respectiv 104 comune, patru oraºe ºi trei municipii. Din suma de aproape 54 de milioane de euro se va realiza nu doar închiderea gropilor neconforme, ci ºi asigurarea tuturor dotãrilor ºi investiþiilor necesare pentru gestionarea deºeurilor. Localitãþile vor fi dotate cu containere tip clopot, pentru colectarea selectivã, vor fi construite patru staþii de transfer, la Calafat, Dobreºti, Bãileºti ºi Filiaºi, douã staþii de compostare, la Craiova ºi Calafat, ºi una de sortare, tot la Craiova, care va deservi întreg judeþul. De asemenea, vor fi achiziþionate containere îngropate pentru municipiul Craiova, precum ºi utilajele necesare pentru golirea lor, dar ºi compostoare individuale destinate gospodãriilor din mediul rural, a mai spus Ion Prioteasa. Acest proiect ne va responsabiliza pe toþi Preºedintele CJ Dolj a mai precizat cu aceeaºi ocazie cã acest proiect major, care se referã la toate cele 111 localitãþi ale judeþului, îi va ajuta mult pe doljeni, beneficiarii direcþi ai acestui masterplan, care vor avea la dispoziþie containere în care îºi vor strânge deºeurile menajere, containere care vor fi preluate de la poarta gospodãriei de autospeciale ºi duse apoi la groapa de gunoi. Masterplanul pentru deºeuri ne va responsabiliza pe toþi, pentru a avea un mediu mai curat, mai sãnãtos. Vorbim, aºadar, despre un proiect cu adevãrat grandios, care aduce ºi o însemnatã provocare, aceea de a pune totul în operã pânã la sfârºitul anului viitor, sens în care ne vom mobiliza cu toatã forþa, a spus Ion Prioteasa. Pe lângã judeþul Dolj, în domeniul managementului deºeurilor se vor mai continua proiectele ºi în judeþele Cluj, Suceava, Alba, Bihor ºi Vrancea. Lugoj-Deva, parte a reþelei TEN-T Proiectele de transport cuprind construcþia autostrãzii Lugoj Deva pe secþiunea Dumbrava Deva, parte a reþelei TEN-T. Astfel, se va scurta durata de cãlãtorie între aceste puncte ºi se va reduce numãrul de accidente rutiere. De asemenea, acestea includ ºi reabilitarea liniei de cale feratã dintre Coºlariu ºi Simeria,- pentru creºterea vitezei de circulaþie a trenurilor la 160 km/h. S-a aprobat schema de ajutor de stat Scale UP Guvernul a aprobat la finele anului trecut o hotãrâre pentru instituirea schemei de ajutor de stat Scale UP având ca obiectiv stimularea investiþiilor întreprinderilor mici ºi mijlocii, în valoare totalã maximã de 900 milioane lei, respective echivalentul a aproximativ 200 milioane euro, pentru perioada referã la accesul la finanþare ºi personal calificat, la crearea de competenþe noi pentru angajaþi ºi manageri. 60 milioane euro pentru cele trei zone pilot Schema de ajutor de stat va conduce la creºterea numãrului locurilor de muncã nou create, a încasãrilor la bugetul de stat ºi bugetul asigurãrilor sociale, precum ºi la majorarea volumului de investi ii strãine în România ºi a volumului de investiþii în cadrul regiunilor defavorizate. Din bugetul maxim de 900 de milioane de lei, suma de 270 milioane lei, respective echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, va fi alocatã în mod egal ºi distinct celor trei zone pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene ºi bugetul naþional în vederea îmbunãtãþirii situaþiei socioeconomice a locuitorilor, prevãzute în memorandumul cu tema Dezvoltarea unor Proiectul ce priveºte reducerea riscului de inundaþii în bazinul hidrografic Prut - Bârlad vizeazã construirea de poldere, dragarea ºi stabilizarea albiilor râurilor, cât ºi cartografierea riscului de inundaþii. 16 mii de locuitori ai judeþului Iaºi vor beneficia în mod direct de o mai bunã protecþie împotriva inundaþiilor. Proiectele de apã ºi apã uzatãinclud realizarea de infrastructurã ºi facilitãþi de tratare a apei uzate. Captarea de apã va fi îmbunãtãþitã. Reþeaua ºi instalaþiile de pompare sunt reabilitate ºi extinse, iar staþiile de tratare a apei uzate sunt nou construite sau îmbunãtãþite. Aceastã infrastructurã contribuie la oferirea de servicii ºi la un grad de acoperire în domeniul de apã curentã ºi apã uzatã în conformitate cu directivele europene, în mod special cele legate de calitatea apei ºi tratarea apei uzate în mediul urban. În judeþele Gorj ºi Bacãu vor continua investiþiile în cadrul programelor de Extindere ºi reabilitare a infrastructurii de apã ºi apã uzatã programe integrate din fonduri europene ºi bugetul naþional pentru îmbunãtãþirea situaþiei sociale ºi economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenþie Valea Jiului, zona Roºia Montanã Munþii Apuseni ºi comunitãþile marginalizate din Moldova, aprobat de Guvernul României în data de 28 septembrie Finanþarea schemei de ajutor de stat se asigurã din bugetul aprobat anual al Ministerului Economiei, Comerþului ºi Relaþiilor cu Mediul de Afaceri.

8 educaþie / culte 8 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Întâlnire pentru dezvoltarea învãþãmântului profesional, la sediul ISJ Dolj Mai ales în ultimul timp, s-a vorbit despre necesitatea dezvoltãrii învãþãmântului tehnic ºi profesional, inclusiv cel dual, în concordanþã cu penuria de meseriaºi care, deja, se vede, în forþa de muncã pregãtitã. Au fost emise mai multe acte normative pentru promovarea formei de învãþãmânt preuniversitar specificã, se merge pe promovarea ºcolarizãrii specializate, iar parteneriatul public-privat merge înainte. Astãzi, Inspectoratul ªcolar Judeþean Dolj va fi gazda unei întâlniri care se poate transforma în începutul derulãrii programului de dezvoltare a viitoarei forþe de muncã specializatã din instituþiile de învãþãmânt preuniversitar. Vor fi prezenþi reprezentanþi ai mediului economic, instituþiilor de învãþãmânt cu profil tehnic, autoritãþilor locale. Dezvoltarea învãþãmântului tehnic ºi profesional, cu drept corolar dualul, este, de mai mult timp în atenþia autoritãþilor ºi, drept dovadã, s-au emis mai multe acte legislative care încurajeazã astfel de formã de învãþãmânt. Astãzi, Inspectoratul ªcolar Judeþean Dolj va fi gazda unei consfãtuiri de acest gen, în urma cãreia pot fi încheuate parteneeriate cu rezultate pal- pabile, într-un viitor foarte scurt. Vom organiza o activitate, împreunã cu Camera de Comerþ ºi Industrie Oltenia, la care sunt invitaþi atât membrii ai acesteia, cât ºi ai operatorilor economici, Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social ºi instituþiilor de învãþãmânt cu prerogative în domeniu. Chiar titlul întâlnirii de astãzi cred cã este sugestiv Pro- A început movarea ofertei ºcolare în mediul economic doljean. Se va discuta despre promovarea unui parteneriat activ între furnizorii de educaþie ºi formare profesionalã ºi mediul economic, prin asigurarea unor condiþii reciproc avantajoase. Sunt, în prezent, peste 150 de solicitãri venite din partea agenþilor economici. Nu se va discuta numai despre ofertele destinate tinerilor, care, oricum, sunt vizibile la diferitele prezentãri de oferte ºcolare, ci ºi de ceea ce ne propunem noi, cadrul didactic specializat pregãtirea ºi formarea unui activ, provenit de pe bãncile ºcolii, care poate asigura necesarul de forþã de muncã profesionalizatã.aºa cum se prevede îm legislaþie, pânã în 2020 trebuie asigurat un procentaj de 60% din totalul cursanþilor din învãþãmântul preuniversitar, aferent formei tehnice ºi profesionale, acum fiind cca. 50%. La sfârºitul acestui an ºcolar, se va face ºi un studiu al inserþiei pe piaþa muncii, dupã ce va absolvi prima generaþie de învãþãmânt profesional, cu durata ºcolarizãrii de trei ani, a precizat prof. Simona Ciulu, inspector ºcolar pentru învãþãmânt profesional ºi tehnic în cadrul Inspectoratului ªcolar Judeþean Dolj. CRISTI PÃTRU echivalarea diplomelor A fost aprobat calendarul echivalãrii studiilor de scurtã duratã pentru cadrele didactice care au absolvit colegiul cu durata de trei ani sau institutul pedagogic cu aceeaºi duratã, cu ciclul I de studii universitare de licenþã, pentru cadrele didactice din învãþãmântul preuniversitar, aprobatã prin Ordinul ministrului educaþiei, cercetãrii, tineretului ºi sportului nr /2011, referitoare la sesiunea 2016/2017. Am transmis tuturor unitãþilor de învãþãmânt din Dolj nota nr.9/ , care se referã la echivalarea studiilor. Vorbim despre ECTS (echivalare pe baza sistemului de credite transferabile), iar dosarele cu documentele justificateive ale cadrelor didactice, pentru care se aplicã acest sistem se depun la Inspectoratul Locuri disponibile, pentru seral Odatã cu începutul celui de-al doilea semestru al anului ºcolar 2016/ 2017, vor demara ºi cursurile, la seral, al celor care ºi-au manifestat dorinþa sã finalizeze ciclul liceal, pe profil tehnic ºi profesional. Planul de ºcolarizare a fost respectat, dar mai sunt locuri neocupate, vorbim de ciclul superior liceal clasele XI-XIII. Oricum, în cea mai mare parte nu sunt probleme, astfel încât procesul va merge fãrã dificultãþi majore, a precizat prof. Simona Ciulu, inspector pentru învãþãmântul profesional ºi tehnic, în cadrul Inspectoratului ªcolar Judeþean Dolj. Astfel, mai sunt locuri disponibile la Colegiul Energetic Craiova (ºase), Liceul din Malu Mare (12), Liceul Tehnologic Dimitrie Filiºanu din Filiaºi (zece), Liceul Tehnologic Petre Baniþã din Cãlãraºi (cinci). CRISTI PÃTRU ªcolar judeþean Dolj, termenul limitã fiind 11 ianuarie, iar pânã pe 12 ianuarie trebuie afiºatã lista cu toate cadrele didactice care îndeplinesc condiþiile de echivalare a învãþãmântului de scurtã duratã, în timp ce ziua de 17 ianuarie este data terminus de completare a dosarelor. Evaluarea va avea loc între 14 februarie ºi 30 mai 2017, iar cel mai târziu 1 septembrie se vor elibera atestatele de echivalare, valabile pentru ocuparea unor funcþii didactice în învãþãmântul preºcolar ºi preuniversitar obligatoriu, a precizat prof. Monica Sunã, inspector pentru dezvoltarea resursei umane în cadrul Inspectoratului ªcolar Judeþean Dolj. CRISTI PÃTRU Sfânta Muceniþã Tatiana, Diaconiþa, este sãrbãtoritã în fiecare an la 12 ianuarie cu multã evlavie ºi bucurie duhovniceascã la Catedrala mitropolitanã Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, care îi adãposteºte cinstitul cap. ªi anul acesta sfântul lãcaº din Cetatea Bãniei îmbracã haine de sãrbãtoare pentru a întâmpina aºa cum se cuvine praznicul unuia dintre sfinþii sãi ocrotitori. Dupã cum a precizat eclesiarhul Catedralei mitropolitane, pãrintele protosinghel Vladimir Dãrângã, momentele liturgice dedicate eve- Praznicul Sfintei Muceniþe Tatiana, Diaconiþa nimentului au debutat asearã, cu slujba Vecerniei unitã cu Litia, dupã care moaºtele Sfintei Tatiana au fost fi purtate în procesiune în jurul Catedralei. Astãzi, în zi de prãznuire, Sfânta Liturghie este sãvârºitã de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei ºi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoþi ºi diaconi, în timp ce rãspunsurile la stranã vor fi date de Grupul psaltic Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, dirijat de prof. Victor ªapcã. Potrivit Biroului de Presã al Mitropoliei Olteniei, Moaºtele Sfintei Tatiana au fost aduse în þara noastrã de boierii Craioveºti de la Constantinopol, dupã anul Ele au fost aºezate iniþial la Mãnãstirea Bistriþa, din judeþul Vâlcea. De aici au fost mutate de Sfântul voievod Neagoe Basarab la Biserica Domneascã din Curtea de Argeº. Dupã reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitanã din Craiova, unde se gãseºte ºi astãzi spre cinstire ºi închinare, alãturi de moaºtele Sfinþilor Mucenici Serghie ºi Vah ºi ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, se precizeazã într-un comunicat de presã. MAGDA BRATU

9 joi, 12 ianuarie 2017 culturã cuvântul libertãþii / 9 Paginã realizatã de MAGDA BRATU Peter Oschanitzky s-a nãscut la Timiºoara, într-o familie de muzicieni: tatãl compozitor ºi dirijor, mama coristã, iar fratele, pianist de jazz ºi compozitor. A urmat cursurile secþiei de dirijat orchestrã a Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucureºti, pe care le-a absolvit în 1975, la clasa maestrului Constantin Bugeanu. În toamna aceluiaºi an, a fost numit dirijor al Operei Naþionale Timiºoara. În a fost dirijor al Filarmonicii Banatul, iar în 1991 a revenit în instituþia Operei, ca director artistic ºi dirijor. În paralel, a devenit profesor la clasa de orchestrã a Facultãþii de Muzicã din Timiºoara. Recunoscut pe plan internaþional, a preluat în 1993 funcþia de dirijor al Operei Naþionale din Osijek, Croaþia, pe care a deþinut-o pânã în anul Pentru activitatea sa, a obþinut Premiul ATM (1981), Premiul Pantheon din Pescara Italia (1983), este Cetãþean de Onoare al oraºului Timiºoara ºi al judeþului Timiº. Cu ocazia Zilei Culturii Naþionale ºi a aniversãrii zilei de naºtere a poetului Mihai Eminescu, duminicã, 15 ianuarie, va avea loc la Loftbuhne der Schauspielschule din capitala Germaniei, în organizarea Institutului Cultural Român, la propunerea ICR Berlin, seara de poezie ºi muzicã Eminescu neu entdechen Redescoperindu-l pe Eminescu. Programul cuprinde recitalul actorului Emil Boroghinã, Societar de onoare al Teatrului Naþional Craiova, Recitindu-l pe Eminescu La steaua care-a rãsãrit, prezentat în limba românã, cu subtitrare în germanã, urmat de un moment poetic din creaþia eminescianã susþinut în limba germanã de actriþa Cristina Schuster, pe acompaniament al unor piese interpretate la violoncel de duo-ul Cãtãlin Ilea Constantin Siepermann. Emil Boroghinã a prezentat pânã acum recitalul sãu eminescian pe câteva scene din România, dar ºi la Bruxelles, Atena, Budapesta, Veneþia, la Accademia di Romania din Roma, la Praga, New Jersey, Montreal, Quebec, Ottawa, Toronto ºi Beijing. «Intitulat Recitindu-l pe Eminescu La Cel mai mediatizat concert de muzicã clasicã din lume, dedicat uverturilor, valsurilor, polcilor ºi mar- ºurilor familiei Strauss susþinut, în prima zi a anului, de Orchestra Filarmonicii din Viena i-a inspirat ºi pe muzicienii craioveni, astfel cã, de ani buni, a devenit o tradiþie ca la Filarmonica Oltenia sã aibã loc, fie la sfârºit de decembrie, fie la început de ianuarie, un concert extraordinar de Anul Nou. Evenimentul se bucurã de succes ºi atrage mereu un mare numãr de melomani, motiv pentru care ºi în acest an se desfãºoarã în douã seri consecutive: vineri, 13, ºi Actorul Emil Boroghinã susþine în Berlin recitalul Recitindu-l pe Eminescu Concert de Anul Nou, cu celebre polci, valsuri ºi marºuri straussiene steaua care-a rãsãrit, admirabilul proiect al cunoscutului actor ºi om de teatru craiovean Emil Boroghinã n-a urmãrit câtuºi de puþin o revizuire a lecturilor clasice în materie. Pentru Emil Boroghinã recitirea a însemnat aprofundare ºi, de ce nu, revelaþie a unor sensuri care nu o datã l-au fãcut sã ne arate concentrare cople- ºitã de-o mare emoþie. Ne-am reamintit împreunã cu actorul al cãrui glas pare fãcut pentru poezie versurile cunoscute din lirica eminescianã, de la poemele de dragoste la cele dedicate naturii, de la cele de atitudine civicã la marea poezie filosoficã. Faimoasa cosmogonie din Luceafãrul redatã cu glas lucid, cerebral sau fragmentele din înneguratul Memento Mori care ne-au amintit de incantaþiile lui Emil Botta, încrâncenata rostire a Glossei au alternat cu versurile jucãuºe din poeziile de dragoste ºi despre naturã, cãrora actorul le-a asociat fragmente din cunoscutele leaduri dedicate poetului de mari compozitori români», scria, în urmã cu trei ani, criticul de teatru Doina Papp despre recitalul actorului Emil Boroghinã. Se bucurã, deopotrivã, de recunoaºterea Ministerului de Externe al României, iar anul 2006 i-a adus o confirmare ºi de peste ocean titlul de doctor în muzica al Universitãþii Belford din S.U.A. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate artisticã, i s-a acordat titlul de Membru de Onoare al Operei Naþionale Timiºoara (2015). Repertoriul sãu, extrem de vast, parcurge un traseu care trece prin toate genurile muzicale, de la operã, operetã, balet, muzical, muzicã simfonicã, fie cã vorbim de creaþia româneascã sau universalã. Programul Concertului extraordinar de Anul Nou cuprinde creaþii de Johann Strauss-fiul Uvertura operetei Die Fledermaus ( Liliacul ), op. 362; Uvertura Der Zigeunerbaron ( Voievodul þiganilor ); Valsul An der schonen blauen Donau ( Dunãrea albastrã ), op. 314; Kaiser-Walzer ( Valsul imperial ), op. 437; Valsul Wiener Blut ( Sânge vienez ), op. 354; Polca Auf der Jagd ( La vânãtoare ), op. 373; Polca Unter Donner und Blitz ( Tunet ºi fulger ), op. 324; Annen Polca, op. 117; Tritsch-Tratsch Polca, op. 214; Ligourianer Seufzer ( Suspin liguric ), scherzpolka, op. 57; Champagner-Polka ( Polca ºampaniei ), scherzo muzical, op. 211; Agyptischer ( Marº egiptean ), op. sâmbãtã, 14 ianuarie, de la ora κi dã concursul Orchestra Simfonicã a instituþiei, condusã de dirijorul Peter Oschanitzky. Programul va fi, desigur, unul de sãrbãtoare: se vor cânta cele mai cunoscute uverturi, valsuri, polci ºi marºuri straussiene. Evenimentul, primul din anul muzical 2017, se desfãºoarã în cadrul Stagiunii Prieteniei / Friedship Season (14 octombrie iunie 2017) ºi este precedat astãzi, ora 18.00, în Trend Studio (lângã cinematograful Modern ), de Întâlnirile AmiTea, la care, alãturi de dirijorul Peter Oschanitzky, va participa ºi muzicologul Constantin Secarã. Prima întâlnire a anului 2017 în cadrul proiectului Poveºtile noastre, povestea Craiovei, derulat de Casa de Culturã Traian Demetrescu, va avea loc luni, 16 ianuarie, de la ora 17.00, în Salonul Medieval al instituþiei. Invitat este scriitorul Tudor Nedelcea, care, cu ocazia Zilei Culturii Naþionale, sub genericul Eminescu în Oltenia, va evoca, în prima parte a manifestãrii, figura lui Mihai Eminescu, precum ºi prezenþa poetului naþional la Craiova. În partea a doua, invitatul va depãna amintiri despre Craiova de altãdatã, aºa cum a cunoscut-o. Moderator: Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea publicului este liberã. Tudor Nedelcea (n. 23 martie 1945, satul Valea Ursului, comuna Tâmna, judeþul Mehedinþi) este critic, prozator, editor ºi istoric literar. A urmat clasele primare în comuna natalã, apoi Liceul Traian din Dr. Tr. Severin. Este licenþiat al Facultãþii de Limba ºi Literatura Românã a Universitãþii Bucureºti, unde, în 1983, ºi-a susþinut teza de doctorat Geneza ideilor social-politice ºi filozofice în literatura românã veche. A lucrat la Biblioteca Judeþeanã Alexandru ºi Aristia Aman ( ), fiind inclusiv director 335; Johann Strauss-fiul/Josef Strauss Pizzicato Polca; Josef Strauss Feuerfest ( Focuri de artificii ), polka française, op Biletele pentru concert au preþul unic de 50 lei. În ianuarie, craiovenii mai sunt invitaþi de Filarmonica Oltenia la un concert simfonic, sub bagheta dirijoralã a lui Mihnea Ignat, avându-l solist pe violonistul spaniol Vicente Huerta (20 ianuarie, ora 19.00), ºi la un concert vocal-simfonic dedicat Zilei Internaþionale a Comemorãrii Victimelor Holocaustului, prezentat de Orchestra Simfonicã ºi Corala Academicã, invitat special fiind Dova Cahan, scriitor ºi regizor (27 ianuarie, ora 19.00). Scriitorul Tudor Nedelcea, despre Eminescu în Oltenia ( ) ºi bibliotecar ( ), ca arhivist la Arhivele Statului din Craiova ( ), lector la Direcþia Generalã a Presei ºi Tipãriturilor ( ), redactor ºi redactor-ºef la Editura Scrisul Românesc ( ), cercetãtor ºtiinþific la Institutul de Cercetãri Socio- Umane C.S. Nicolãescu- Plopºor din Craiova al Academiei Române ( ). A înfiinþat ºi a condus Fundaþia Scrisul Românesc, este vicepreºedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni ºi membru în Consiliul Patriarhal al Episcopiei Severinului ºi Strehaiei. A publicat peste 600 de studii ºi articole, în þarã ºi în strãinãtate, 40 de volume de autor ºi a semnat prefaþa sau studiile introductive a peste 60 de cãrþi. A fost distins cu Premiul Naþional Marin Sorescu al Academiei Române; Premiul de criticã al revistei Literatura ºi arta ; Premiul Mihai Eminescu al Ligii Culturale; Premiul Alexandru Rosetti al Ministerului Culturii; Medalia Mihai Eminescu cu brevet a Preºedintelui Republicii Moldova; Crucea Patriarhalã a Bisericii Ortodoxe Române. Este Cetãþean de Onoare al Craiovei.

10 externe 10 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 ªTIRI Paolo Gentiloni, premierul Italiei, spitalizat în urma unei intervenþii chirurgicale Paolo Gentiloni, premierul italian, a fost spitalizat dupã ce a suferit o intervenþie chirurgicalã pe cord, a declarat Flaminia Lais, purtãtorul de cuvânt al acestuia. Operaþia de angioplastie este o procedurã de deblocare a arterelor coronare. Aceasta a avut loc în urma înrãutãþirii stãrii de sãnãtate a premierului, la întoarcerea unei vizite din Paris. În urma operaþiei, starea de sãnãtate a premierului este stabilã, potrivit purtãtorului de cuvânt Flaminia Lais. Preºedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a desemnat pe ministrul de Externe în exerciþiu, Paolo Gentiloni, sã formeze un nou Guvern, dupã demisia premierului Matteo Renzi. Noul Guvern de centru-stânga al Italiei, condus de premierul Paolo Gentiloni, a obþinut votul de învestiturã din partea Parlamentului de la Roma la mjlocul lunii decembrie. Francois Fillon, favorit în scrutinul prezidenþial din Franþa, vrea fixarea unor cote pentru imigraþie Francois Fillon, candidatul partidului Republicanii (centru-dreapta) ºi favorit în scrutinul prezidenþial din Franþa, vrea stabilirea unor cote pentru imigraþia extracomunitarã. mfillon vrea sã introducã în Constituþia Franþei principiul conform cãruia imigraþia depinde de capacitãþile de primire ºi integrare. Parlamentul Franþei urmeazã sã adopte anual cote privind imigranþii extracomunitari, în funcþie de numãrul de locuri de muncã disponibile ºi de capacitãþile de cazare. Conform unor surse, candidatul partidului Republicanii ar fi favorabil ºi reintroducerii controalelor la frontierele din Spaþiul Schengen. Francois Fillon va anunþa un plan detaliat în cursul unui discurs programat în oraºul Nisa, unde 86 de persoane au fost ucise în iulie 2016 de un imigrant tunisian. Vladimir Putin intenþioneazã sã îl întâlneascã pe Igor Dodon în perioada ianuarie Preºedintele rus, Vladimir Putin, intenþioneazã sã îl întâlneascã pe omologul sãu moldovean, Igor Dodon, care va efectua o vizitã oficialã în Rusia în perioada ianuarie, a declarat pentru agenþia Tass purtãtorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Da, o asemenea întâlnire este planificatã, a spus el. Anterior, o sursã diplomaticã de la Chiºinãu a declarat pentru Tass cã Dodon va vizita Rusia în perioada ianuarie, unde sperã sã îl întâlneascã pe preºedintele Rusiei ºi pe oficiali de rang înalt din cadrul Adunãrii Federale. ªTIRI Theresa May,, premierul Marii Britanii, se aºteaptã sã piardã la Curtea supremã de justiþie. Parlamentul va trebui sã aprobe Brexit Guvernul Marii Britanii se aºteaptã sã piardã procesul la Curtea supremã de justiþie privind declanºarea procedurii Brexit, urmând sã fie nevoit sã cearã aprobarea Parlamentului pentru activarea procesului de ieºire din Uniunea Europeanã, afirmã surse citate de cotidianul The Guardian. Conform unor surse guvernamentale, ºapte dintre cei 11 judecãtori ai instanþei supreme vor susþine decizia instanþei inferioare, privind necesitatea aprobãrii Parlamentului. Înalta Curte de Justiþie de la Londra a stabilit cã procedura de ieºire din UE poate fi decisã doar de Parlament, dat fiind cã referendumul din iunie nu a avut caracter obligatoriu. Guvernul Theresa May a sperat cã va putea evita Parlamentul, astfel cã a contestat decizia la Curtea Supremã de Justiþie, care va anunþa hotãrârea definitivã în ianuarie. În aºteptarea unei eventuale decizii nefavorabile din partea Curþii supreme, Gu- Oficiali din cadrul securitãþii afgane au început sã investigheze atacurile care au avut loc marþi în capitala afganã Kabul ºi în oraºul Kandahar, al cãror bilanþ a ajuns la cel puþin 50 de morþi. Ministerul Sãnãtãþii Publice din Afganistan a anunþat cã numãrul victimelor din urma atacului comis în Kabul a ajuns la 37 de morþi ºi 98 de rãniþi, în timp ce 13 persoane au murit în atentatul de la Kandahar. Un oficial din cadrul securitãþii a declarat cã numãrul victimelor din Kabul ar putea ajunge la de morþi ºi peste 100 de vernul Theresa May a pregãtit un plan de urgenþã. Membrii Executivului de la Londra sperã sã poatã adopta o ordonanþã de urgenþã concentratã pe Articolul 50 al Tratatului UE, pentru a facilita un vot favorabil din partea Camerei Comunelor ºi Camerei Un grup radical kurd intitulat ªoimii Libertãþii Kurdistanului (TAK) a revendicat, ieri, atentatul de la Izmir soldat cu doi morþi sãptãmâna trecutã în vestul Turciei. Gruparea TAK a anunþat cã atacul a fost comis de doi bãrbaþi cu vârsta de 29, respectiv 35 de ani, potrivit agenþiei de presã prokurde Firat. Cei doi atacatori au fost eliminaþi. Un agent de poliþie ºi un funcþionar au fost uciºi în atentatul cu vehicul-cap- Marocul interzice producerea ºi vânzarea vãlurilor islamice integrale în contextul intesificãrii temerilor cu privire la terorism, informeazã presa localã. Ministerul de Interne al statului nord-african ia mãsuri drastice împotriva vãlului islamic integral din cauza informaþiilor cum cã acestea ar fi purtate de teroriºti în timp ce întreprind atacuri. Vãlul islamic integral, numit ºi burka sau niqabs, acoperã întreaga faþã, Lorzilor. Însã Lady Hale, vicepre- ºedintele Curþii supreme de justiþie, sugera în noiembrie 2016 cã instanþa ar putea solicita înlocuirea completã a Acordului M.Britanie/Comunitatea europeanã, din 1972, care a permis aderarea þãrii la Blocul comunitar. Situaþia se poate transforma într-o problemã majorã pentru Theresa May, în contextul în care Parlamentul ar putea pune condiþii de genul menþinerii accesului Marii Britanii la piaþa internã a UE sau organizarea unui nou referendum pe tema acordului de pãrãsire a Blocului comunitar. Premierul Marii Britanii sperã sã obþinã un acord prin care sã menþinã accesul þãrii la piaþa comunitarã dupã Brexit, reducând însã contribuþiile bugetare ºi alte obligaþii, inclusiv în materie de circulaþie liberã a cetãþenilor UE. Liderii europeni au atras atenþia cã, în aceste condiþii, Marea Britanie nu va putea menþine accesul la piaþa comunitarã. Un grup radical kurd a revendicat atentatul comis sãptãmâna trecutã în oraºul turc Izmir Oficiali afgani investigheazã atacurile de marþi comise în Kabul ºi Kandahar, soldate cu 50 de morþi rãniþi. Multe dintre victimele din Kabul lucrau în instituþii guvernamentale ºi se întorceau acasã. Talibanii au revendicat atacul, susþinând cã au vizat un vehicul care transporta personal din cadrul Directoratului Naþional de Securitate, potrivit agenþiei de informaþii afgane. Aceºtia au negat însã cã ar fi responsabili de atacul de la Kandahar, în urma cãruia au murit în principal oficiali guvernamentali sau lucrãtori umanitari din Emiratele Arabe Unite care vizitau oraºul pentru a deschide un orfelinat. canã comis joia trecutã în faþa unei instanþe judiciare din oraºul turc Izmir, alte zece persoane fiind rãnite. Un agent de poliþie ºi un funcþionar judiciar au murit în atentat, a declarat atunci un oficial medical turc, sub protecþia anonimatului. Vineri, ministrul Justiþiei, Bekir Bozdag a anunþat cã Poliþia turcã a arestat 18 persoane despre care se crede cã ar avea legãturã cu atenatul comis joi la Izmir. Vãlul islamic integral, interzis în Maroc, din cauza intensificãrii temerilor cu privire la terorism lãsând doar un spaþiu neacoperit în zona ochilor persoanei care îl poartã. Alte tipuri de vãluri, precum hijabul, care acoperã doar capul, nu ºi întreaga faþã vor fi în continuare permise sã fie purtate. O serie de state europene au interzis, de asemenea, vãlul islamic integral din cauza aceluiaºi motiv, unii oficiali declarând chiar cã vãlul ar împiedica integrarea ºi ar fi un simbol antisocial.

11 joi, 12 ianuarie 2017 TVR 1 07:00 Telejurnal matinal 07:50 Sport 08:00 Telejurnal matinal 08:45 Sport 08:50 Vorbeºte corect! 09:00 ªtirile de mâine (R) 09:35 Vreau sã fiu sãnãtos 09:45 Discover Romania 09:55 Vorbeºte corect! (R) 10:00 Teleshopping 10:40 România 9 (R) 11:20 România 9 (R) 12:00 Teleshopping 12:35 Gustul Moldovei 13:30 Oameni ca noi (R) 14:00 Telejurnal 15:10 Akzente 17:00 Telejurnal 17:30 Pirineii 18:00 Lozul cel mare 18:30 Vorbeºte corect! (R) 18:35 Perfect imperfect 19:40 Perfect imperfect 20:00 Telejurnal 20:50 Sport 21:00 România 9 21:45 România 9 22:20 ªtirile de mâine 23:00 Ora de ºtiri 23:55 Vorbeºte corect! (R) 00:00 România 9 (R) 00:45 România 9 (R) TVR 2 07:00 Teleshopping 08:00 Naturã ºi aventurã (R) 08:30 Jurnal de secol 08:40 Floare în temniþã (R) 2016, Coreea de Sud, Dramã 09:50 5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu 10:10 Femei de 10, bãrbaþi de 10 11:25 Carpaþii, Plãmânul Europei 11:30 Teleshopping 11:45 Documentar 360 -GEO 12:48 E vremea ta! 13:00 Telejurnal TVR 2 13:50 Sport 14:00 Cultura minoritãþilor 14:30 Minoritaþi sub trei dictaturi 15:00 Cap compas (R) 15:40 Tillie ºi Gus 1933, Comedie 16:45 5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu 16:55 Carpaþii, Plãmânul Europei 17:00 Naturã ºi sãnãtate (R) 17:30 Floare în temniþã 2016, Coreea de Sud, Dramã 18:40 5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu 18:48 E vremea ta! 19:00 Telejurnal TVR 2 19:45 Sport 20:10 Cãsuþa din prerie 2005, SUA, Muzical 21:45 Carpaþii, Plãmânul Europei 21:55 5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu 22:10 Serenadã la New York 2007, SUA, Comedie, Dramã 00:10 Femei de 10, bãrbaþi de 10 (R) 01:30 Carpaþii, Plãmânul Europei HBO 07:20 Cãpitanul America: Primul Rãzbunãtor 09:25 Alvin ºi veveriþele: Marea aventurã 11:00 În secret 12:45 Al 5lea val 14:40 Lego Super eroii DC Comics: Liga Dreptatii: Atacul legiunii pieirii 16:00 Pãpuºile Muppets 17:45 Creed 20:00 Dansatorul 21:25 Dupã 28 de sãptãmâni 23:10 Gangsteri de legendã 01:20 Marea sâcâialã JOI - 12 ianuarie PRO TV 10:30 Vorbeºte lumea 13:00 ªtirile Pro Tv 14:00 Lecþii de viaþã 15:00 La Mãruþã 17:00 ªtirile Pro Tv 18:00 Ce spun românii 19:00 ªtirile Pro Tv 20:30 Anotimpul Vrãjitoarei 2011, SUA, Aventuri, Dramã, Fantastic 22:00 N-am uitat ce-ai fãcut astãvarã 1998, SUA, Horror, Mister, Thriller 23:45 ªtirile Pro Tv 00:15 Anotimpul Vrãjitoarei (R) 2011, SUA, Aventuri, Dramã, Fantastic 01:45 N-am uitat ce-ai fãcut astãvarã (R) 1998, SUA, Horror, Mister, Thriller 03:15 Vorbeºte lumea (R) 05:15 Ce spun românii (R) 06:00 ªtirile Pro Tv ACASÃ 07:00 Culorile iubirii (R) 08:00 Pentru cã te iubesc (R) 09:15 Vieþi schimbate (R) 10:15 Intrigi în Paradis (R) 11:30 Dragoste cu împrumut (R) 13:30 Teleshopping 14:00 Clona 15:00 Culorile iubirii 16:00 Pentru cã te iubesc 17:00 Totul pentru tine 18:00 Intrigi în Paradis 19:00 Vieþi schimbate 20:00 Dragoste cu împrumut 22:00 Inimã de frate 23:00 Moºtenirea 00:00 Clona (R) 01:00 Dragoste cu împrumut (R) 02:45 Moºtenirea (R) 03:30 Pentru cã te iubesc (R) 04:30 Culorile iubirii (R) 05:30 Ce se întâmplã doctore? (R) 06:00 Inimã de frate (R) PRO CINEMA 07:15 Bossa Nova (R) 09:00 Ce spun românii (R) 10:15 La bloc (R) 12:30 Concert Loredana Sentimente 14:30 Banditul din Zhobe 16:15 La bloc 18:30 Fraierul 20:30 Alien: Vânãtoarea 22:30 Motelul Groazei 2: Prima tãieturã 00:15 Anaconda 3 02:15 Cine A.M. 06:30 La Mãruþã (R) SPORT.RO 07:00 ªtiri Sport.ro 09:10 Ora exactã în sport 10:00 ªtiri Sport.ro 10:10 Ora exactã în sport 10:45 Ora exactã în sport 12:00 ªtiri Sport.ro 12:10 Ora exactã în sport 13:00 Fotbal UEFA Champions League: Manchester City - Barcelona 15:00 ªtiri Sport.ro 15:30 Fotbal UEFA Europa League: Zurich - Steaua 17:30 Ora exactã în sport 18:00 ªtiri Sport.ro 18:30 Ora exactã în sport 19:00 Dã-i bãtaie! Local Kombat 21:00 ªtiri Sport.ro 22:00 Fight Night: ''Bãtaie ca în Las Vegas!'' 00:00 ªtiri Sport.ro 00:30 Dã-i bãtaie! Local Kombat 02:30 ªtiri Sport.ro ANTENA 1 08:00 Neatza cu Rãzvan ºi Dani 10:55 Teleshopping 11:15 Mireasã pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasã pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Acces direct 19:00 Observator 20:30 Furios ºi iute 23:00 Xtra Night Show 01:00 Furios ºi iute (R) 2001, SUA, Germania, Acþiune, Crimã, Thriller 03:00 Observator (R) 04:00 Acces direct (R) 06:00 Observator PRIMA TV KANAL D programe TV / utile 07:00 Teleshopping 07:15 Trãsniþi din NATO (R) 2003, România, Comedie 08:20 Tilicã, steluþã de cinema 09:00 Pitici ºi tãtici 2003, România, Comedie 09:30 Teleshopping 10:00 Focus 18 (R) 11:00 Teleshopping 11:30 Ajutor! Vreau sã slãbesc! 13:30 Teleshopping 14:00 Focus 14:30 Teleshopping 15:00 Camera de râs 15:30 Cireaºa de pe tort 16:30 Focus 17:00 Apel de urgenþã 18:00 Focus 19:30 Mama mea gãteºte mai bine 20:30 Milionari de weekend 2004, România, Acþiune, Comedie 22:30 La TV 2015, Comedie 23:15 Focus din inima României 23:45 Focus Magazin 00:30 Mama mea gãteºte mai bine (R) 01:30 Milionari de weekend (R) 2004, România, Acþiune, Comedie 03:15 Cireaºa de pe tort (R) 04:00 Nimeni nu-i perfect (R) 2008, România, Comedie 04:30 Mondenii (R) 2006, România, Comedie 05:30 Apel de urgenþã (R) 06:00 Focus din inima României (R) 06:45 Teleshopping 07:00 ªtirile Kanal D 07:45 Teleshopping 08:15 Dragostepunctro (R) 09:15 Teleshopping 09:45 Dila 2012, Turcia, Dramã, Romantic 12:00 ªtirile Kanal D 13:00 Te vreau lângã mine 15:00 Teo Show 16:30 Yaman 2013, Turcia, Comedie, Dramã, Romantic, Dragoste 18:45 ªtirea zilei 19:00 ªtirile Kanal D 20:00 Furtunã pe Bosfor 2014, Turcia, Dramã 23:00 WOWBiz 01:00 ªtirile Kanal D (R) 02:15 Furtunã pe Bosfor (R) 2014, Turcia, Dramã 04:15 Teo Show (R) 06:00 Teleshopping (R) RECOMANDÃRI TV 1 EURO... 4, lirã sterlinã...5, Papuºile Muppets Se difuzeazã la HBO, ora 16:00 Muppets, cea mai amuzantã familie de papuºi din istorie, se reuneºte pe marile ecrane în "Papuºile Muppets". Noua aventurã începe cu Walter ºi Gary, doi fani împatimiþi ai papuºilor Muppets, care pleaca în vacanþã în Los Angeles, iar cãlãtoria lor include ºi o vizitã la studiourile în care s-au fãcut cunoscuþi idolii lor. Anotimpul Vrajitoarei Se difuzeazã la Pro Tv, ora 20:30 În vremuri de mult uitate, într-un þinut devastat de rãzboaie, ultimii Cruciaþi se întorc acasã, pentru a-ºi regãsi pãmânturile pustiite de ciumã. Cardinalul (Christopher Lee Lord of the Rings) e convins cã groaznica molimã este un blestem al iadului, adus asupra oamenilor de cãtre vrãjitoarea cea neagrã. Ea vede slãbiciunile ascunse adânc în inimile tuturor. Alien: Vanatoarea Se difuzeazã la Pro Cinema, ora 20:30 Este doar o zi de rutinã pentru echipa de cercetare staþionatã în cel mai izolat punct din Antarctica, însã doar pânã când satelitul de comunicaþii recepþioneazã un semnal misterios provenind de la un obiect ciudat, aflat la câtiva metri sub gheaþã. Bãnuind cã ar avea provenienþã extraterestrã, liderul cercetatorilor îl cheamã imediat pe Julian Rome... VALUTA Cursul pieþei valutare din 12 ianuarie anunþat de BNR METEO joi, 12 ianuarie - max: -1 C - min: -11 C cuvântul libertãþii / 11 sursa: cinemagia.ro $ 1 dolar SUA...4, g AUR (preþ în lei)...163, În mare ploaie parte senin

12 publicitate 12 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Anunþul tãu! În conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzãtor funcþiilor contractuale ºi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plãtit din fonduri publice, aprobat prin Hotararea nr. 286/2011, astfel cum a fost modificat prin Hotãrârea de Guvern nr.1027/2014, Direcþia Judeþeanã de Pazã ºi Servicii Dolj organizeazã concurs la sediul din str. Constantin Lecca, nr. 32, pentru ocuparea unui post vacant în regim contractual, pe perioadã nedeterminatã de referent tr.ia, din cadrul Serviciului Juridic si Administrativ. Concursul pentru ocuparea postului vacant va consta în 3 etape succesive, dupã cum urmeazã: - selecþia dosarelor de înscriere; - proba scrisã ora 10,oo; - interviul ora 10,oo. Potrivit art.3 din acelaºi Regulament-cadru, în vederea participãrii la concurs, candidatul trebuie sa îndeplineascã urmãtoarele condiþii: Condiþii generale: a) are cetãþenia românã, cetãþenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparþinând Spaþiului Economic European ºi domiciliul în România; b) cunoaºte limba românã, scris ºi vorbit; c) are vârsta minimã reglementatã de prevederile legale; d) are capacitate deplinã de exerciþiu; e) are o stare de sãnãtate corespunzãtoare postului pentru care candideazã, atestatã pe baza adeverinþei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitãþile sanitare Anunþul tãu! abilitate; f) îndeplineºte condiþiile de studii ºi, dupã caz, de vechime sau alte condiþii specifice potrivit cerinþelor postului scos la concurs; g) nu a fost condamnatã definitiv pentru sãvârºirea unei infracþiuni contra umanitãþii, contra statului ori contra autoritãþii, de serviciu sau în legãturã cu serviciul, care împiedicã înfãptuirea justiþiei, de fals ori a unor fapte de corupþie sau a unei infracþiuni sãvârºite cu intenþie, care ar face-o incompatibilã cu exercitarea funcþiei, cu excepþia situaþiei în care a intervenit reabilitarea. Condiþii specifice: - studii medii, cu diplomã de bacalaureat; - vechime în muncã: minimum 6 ani. Dosarele de înscriere la concurs se vor depune pânã pe data de , la sediul Direcþiei Judeþene de Pazã ºi Servicii Dolj, din str. Constantin Lecca, nr. 32. Detalii privind condiþiile specifice ºi bibliografia de concurs sunt disponibile la sediul Direcþiei Judeþene de Pazã si Servicii Dolj, Compartiment Resurse Umane-persoanã de contact, Brãiloiu Lenuþa, la telefon 0251/ SC Constant COM 96 pentru SC Eurogenetic anunþã publicul interesat asupra luãrii deciziei etapei de încadrare de cãtre Agenþia pentru Protecþia Mediului Dolj pentru Plan Urbanistic Zonal- Amplasare instalaþie distribuþie GPL- SKID monobloc, copertinã, cabinã operator, împrejmuire parþialã totem cu caracter provizioriu cu durata de amplasare 10 ani, în mun.craiova, str.caracal, nr.166a, jud.dolj -planul nu se supune evaluãrii de mediu ºi nu se supune procedurii de evalua- Anunþul tãu! re adecvatã, urmând a fi supus procedurii de adoptare fãrã aviz de mediu. Documentaþia, precum ºi motivele care au stat la baza luãrii deciziei etapei de încadrare pot fi consultate în zilele de lunijoi, între orele , ºi vineri, între orele , la sediul Agenþiei pentru Protecþia Mediului Dolj, str.petru Rareº, nr.1, Craiova, jud.dolj. Observaþiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Dolj (tel: , fax: , office@apmdj.anpm.ro), în termen de 10 zile calendaristice de la data publicãrii în mass-media. R.A.A.D.P.F.L. Craiova, prin Centrul Multifuncþional Craiova scoate la licitaþiei publicã deschisã în vederea închirierii urmãtoarele spaþii disponibile: a) spaþii moderne de birouri, cu suprafeþe de 22,80 m.p., având incluse o serie de facilitate precum: instalaþii moderne de funcþionare de ultimã generaþie, spaþii commune de tip oficiu, salã multifuncþionalã dotatã corespunzãtor, locuri de parcare gratuitã. Birourile se gasesc în incinta Centrului de Dezvoltare Tehnologicã ºi Excelenþa în Afaceri. b) spaþii de birouri cu suprafeþe cuprinse între 41,00-52,10 mp, spaþii expoziþionale, de depozitare ºi de alimentaþie publicã în incinta Centrului Multifuncþional Craiova. Documentaþia necesarã se procurã de la Centrul Multifuncþional Craiova, str. Târgului, nr.26, etaj 2, camera E211. Licitaþia va avea loc la aceeaºi adresã în fiecare zi de luni, miercuri ºi vineri, h 12:00. Relaþii suplimentare: ºi

13 joi, 12 ianuarie 2017 Anunþul tãu! ANUNÞ FINAL SC WIN IMPEX SRL ºi SC HODOSANA COM SRL, titular al proiectului Construire corp C7,C8,C9,C10 ºi C11 cu destinaþia de locuinþe înºiruite cu regim de înãlþime P+1 ºi împrejmuire anunþã publicul interesat asupra luãrii deciziei etapei de încadrare de cãtre APM Dolj - Fãrã evaluarea impactului asupra mediului ºi fãrã evaluare adecvatã pentru proiectul menþionat, propus a fi amplasat în comuna Cârcea, satul Cârcea, str.silozului, nr.28, judeþul Dolj. Proiectul deciziei de încadrare ºi motivele care o fundamenteazã pot fi consultate la sediul APM Dolj, strada Petru Rareº, nr.1, în zilele de L-J, între orele 8-16 ºi vineri între orele 8-14, precum ºi la urmãtoarea adresã de internet Publicul interesat poate înainta comentarii/observaþii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile. Anunt final SC AUTOTEILE SRL, titular al proiectului Construire halã P+1 pentru service auto la parter ºi depozitare la etaj anunþã publicul interesat asupra luãrii deciziei etapei de încadrare de cãtre APM Dolj- Fãrã evaluarea impactului asupra mediului si fãrã evaluare adecvatã pentru proiectul menþionat, propus a fi amplasat în municipiul Craiova, str. Elie Georgescu, nr. 9, judeþul Dolj. Proiectul deciziei de încadrare si motivele care o fundamenteazã pot fi consultate la sediul APM Dolj, strada Petru Rareº, nr.1, în zilele de L-J, între orele 8-16 ºi vineri între orele 8-14, precum ºi la urmãtoarea adresã de internet Publicul interesat poate înainta comentarii/observaþii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile. OFERTE DE SERVICIU Caut menajerã pentru curãþenie apartament de douã ori pe lunã în Craiova - Centru. Telefon: 0727/ PRESTÃRI SERVICII DJ - organizez evenimente pentru onomasticã, cununie, botez, nuntã. Relaþii la telefon: 0727/ PRESTÃRI SERVICII Fotografiez, filmez Full HD la diverse evenimente: nunþi, botez, majorat. Relaþii la telefon: 0767/ Croitor, instalator, modific repar haine de damã ºi bãrbat, repar instalaþii sanitare ºi gaze. Telefon: 0766/ Filmãri foto video de calitate superioarã la preþuri avantajoase. Telefon: 0766/ VÂNZÃRI CASE Vând casã în comuna Apele Vii, judeþul Dolj, din cãrãmidã (anul construcþiei: 1967), 3 camere (cu sobe de teracotã, parchet ºi mobilã), douã holuri ºi bucãtãrie; anexe gospodãreºti ºi beci; teren de aprox mp; grãdinã cu viþã-de-vie ºi pomi fructiferi; fântânã în curte ºi posibilitate de racordare la reþeaua publicã de alimentare cu apã. Preþ: lei, negociabil. Telefon: 0744/ Vând (schimb) casã locuibilã comuna Periºor + anexe, apã curentã, canalizare la poartã, teren 4500 mp, livadã cu pruni, vie. Telefon: 0765/ publicitate cuvântul libertãþii / 13 MINISTERUL AGRICULTURII ªI DEZVOLTÃRII RURALE AGENÞIA NAÞIONALà PENTRU ZOOTEHNIE,,Prof. Dr. G.K.CONSTANTIN,, ªoseaua Bucureºti Ploieºti KM.18,2 Balotesti, Ilfov, Tel , Fax Oficiul Judeþean pentru Zootehnie, Loc Drobeta Turnu Severin, strada Crisan, nr. 87B, Tel ANUNÞ LICITAÞIE PUBLICà INCHIRIERE In baza H.G. nr. 802/2014 ºi H.G. 1188/2014, Agenþia Naþionalã pentru Zootehnie prin Oficiul Judeþean de Zootehnie, loc Drobeta Turnu Severin, strada Criºan, nr. 87B, cod fiscal nr , tel/fax , organizeazã în data de ,ora la sediul Oficiului Judetean de zootehnie Mehedinti, licitaþia publicã cu ofertã în plic înscris pentru închirierea urmãtoarelor - spaþiu în suprafaþã de 78,50 MP, avand nr. MF 60403, situat în localitatea Vinju Mare, strada Republicii nr. 101, jud. Mehedinþi. - spaþiu in suprafaþã de 52,65 MP, având nr. MF 60407, situat în localitatea Strehaia, strada Eufrosin Poteca, nr. 2, jud. Mehedinþi. - spaþiu în suprafaþã construitã de 202,13 MP ºi suprafaþã curte de 400 MP, având nr.mf 60406, situat în localitatea Strehaia, strada Eufrosin Poteca, nr. 2, jud. Mehedinþi. Garanþia de participare la licitaþie este de 200 lei pentru fiecare spaþiu. Inscrierea la licitaþie ºi depunerea ofertelor ºi a documentelor de participare la licitaþie, în plic închis, se vor depune Registratura Oficiului Judeþean de Zootehnie Mehedinþi, din localitatea Drobeta Turnu Severin, strada Criºan, nr. 87B, sub sancþiunea respingerii de la licitaþie pînã cel târziu la data de ora 10, Conform caietului de sarcini pus la dispoziþie de cãtre organizatorul licitaþiei. Condiþile de participare la licitaþie, caietul de sarcini al licitaþiei, studiul de oportunitate precum ºi alte informaþii suplimentare se pot obþine de la sediul Oficiului Judeþean de Zootehnie Mehedinþi, la numãrul de telefon , precum ºi de la nr. De telefon consilier Zamfir Dumitru, tel , precum ºi de pe siteul institutiei Vând casã 5 camere 2400 mp teren satul Ghizdãveºti - Celaru, cadastru, carte funciarã, unic vânzãtor. Telefon: 0748/ Casã mare cu toate utilitãþile super-îmbunãtãþitã în comuna Lipovu cu teren 7000 mp. Telefon: 0742/ TERENURI Vând pãdure Borãscu - Gorj. Telefon: 0723/ Vând teren intravilan în Craiova, str. Nicolae Romanescu. Telefon: 0722/ Vând 400 ºi 1500 mp Bãile Govora, toate utilitãþile, împrejmuit, asfalt,lângã pãdure. Telefon: 0351/ ; 0744/ Coordonator Judetean Dr. Zamfir Dumitru Proprietar vând teren Cârcea ºi Gara Pieleºti. Telefon: 0752/ Vând lot 500 mp Craiova, cartier ªimnicu de Jos, utilitãþi- la DJ, cadastru. Telefon: 0744/ AUTO Vând Skoda Octavia Tour 1.6 benzina, unic proprietar - de nouã, super întreþinutã, toate consumabilele schimbate recent, fãrã nici un defect. Telefon: 0766/ Vând Cielo al doilea proprietar din anul Telefon: 0742/ VÂNZÃRI DIVERSE Vând 2 foi grapã, semãnãtoare de cai, prãºitoare de cai, îngropãtoare. Telefon: 0768/ Vând convenabil 1(un) calorifer tablã 1,20/0,60 foarte puþin folosit, sau la schimb cu un calorifer de fontã folosit. Telefon: 0720/ Vând triploc, arbore motor Dacia 106, vând arc spate Dacia 5 locuri, sãpun de casã, bobinatoare electrica. Telefon: 0745/ Vând maºinã de cusut. Telefon: 0740/ Vând lãmâi în primul an de fructificare, flori de apartament trandafir japonez, maica domnului ºi flori de piatrã. Telefon: 0742/ Vând televiozor color IVORY cu telecomandã în bunã stare de funcþionare. Preþ 100 lei. Telefon: 0351/ sau 0740/

14 publicitate 14 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Vând frigider stare bunã de funcþionare. Telefon: 0724/ Vând televizor Panasonic funcþionabil. Telefon: 0351/ Vând aparat gimnasticã AB-ROCKET nou 150 lei. Telefon: 0351/ Vând þuicã de prunã. Telefon: 0765/ Vând coº metalic 5 m - pentru sobe, centrale termice - D15mm, jgheaburi tablã, cârlige, apomentru apã, parazãpezi. Telefon: 0767/ Vând colþar sufragerie pe burete 1300 lei, sufragerie 350 lei. Telefon: 0351/ ; 0742/ Vând þuicã de prunã, vin, casã de marcat marca Samsung pentru piese. Telefon: 0727/ Vând pat mecanic, centralã termicã Bosch, saltea dublã, cãrucior handicap, TV color 102 cm, sobã teracotã, 2 picioare schelã metalicã. Telefon: 0761/ Vând calorifer din fontã cu 5 elemenþi, 50 lei. Telefon: 0351/ Presã hidraulicã mase plastice, aragaz 3 ochiuri funcþionabil, giurgiuvele trei canate cu geamuri vopsite. Cielo cu gaz. Telefon: 0767/ Vând 4 gropi în cimitirul Romaneºti- Craiova. Telefon: 0744/ Vând maºinã de cusut, aspirator, fotolii, scaune tapiþate, pat dublu, comodã, masã, saltea relaxa, scoarþã. Telefon: 0351/ Vând sãpun de casã 5 lei / kg, ºubã îmblãnitã, guler astrahan pe comandã, 4 bare cornier de 70 cm, lungime 2,80m, 3 foi tablã zincatã 2/1-15 lei buc. Telefon: 0770/ Drujbã electricã EIN- ªEL lanþ rezervã- 200lei, cruce albã scrisã 1200/ lei, covor persan 200/1800 bine întreþinut 100 lei, televizor color cu telecomandã. Telefon: 0770/ Vând 2 fotolii VINTAGE, 1 bibliotecã, 1 vitrinã micã unde poþi pune un aparat de radio cu picup ºi o noptierã pentru telefon. Preþuri mici. Telefon: 0729/ Vând menghinã instalaþii butelie aragaz. Telefon: 0767/ Vând TV Color D 102 cm, pat mecanic, centralã Bosch, sobã teracotã, cãrucior handicap, polizor 2500 W, diafilm, schelã metaicã. Telefon: 0768/ Vând 2 TV Color Nei, Royal, telecomandã, defecte RON. Telefon: 0731/ ; 0721/ Vând car bãtrânesc cu jug, original, pretabil terase, grãdini. Telefon: 0729/ Vând bicicletã copii 50 lei, expresor cafea 100 lei, maºinã de spãlat 50 lei. Negociabil. Telefon: 0351/ Calorifere fontã, aspirator, telefon mobil EBODA, cutii pãstrare armament mic ºi cartuºe, piese Dacia noi, piei bovinã ºi oaie argãsite, combinã muzicalã Stereo 205, pantofi, bocanci noi. Telefon: 0735/ Vând 3 uºi solide brad noi 2 m x 0,90 m, 2 cu toc negociabil, 3 arzãtoare gaze sobã- 150 w. Telefon: 0351/ ANUNÞ GRATUIT (maximum 15 cuvinte) TREBUIE PREZENTAT TALONUL DIN ZIUA ÎN CARE SE FACE SOLICITAREA VALABIL NUMAI PENTRU PERSOANE FIZICE ªI ABONAÞI PERSOANE FIZICE TALONUL - CONTRACT DE MICÃ PUBLICITATE NR:... Cãtre S.C. ED PRESS COM S.R.L. Subsemnatul... Domiciliat în... Posesor al B.I. Seria... Numãrul... vã rog sã publicaþi urmãtorul anunþ în ziarul dumneavoastrã, la rubrica... la data de... asumându-mi responsabilitatea conþinutului: joi, 12 ianuarie 2017 Vând avantajos, lãmâi, canistrã, piese Dacia. Telefon: 0251/ Vând cort 4 persoane, 2 compartimente ºi verandã, douã aragaze voiaj, butelie aragaz. Telefon: 0773/ ; 0351/ Aragaz voiaj douã ochiuri cu butelie, polizor unghiular (flex) D 125 / 850W, canistre aluminiu 20 litri noi, loc de veci Sineasca douã gropi suprapuse. Telefon: 0251/ Vând baloþi lucernã ºi bicicletã copii pentru vârsta de 7 ani. Telefon: 0764/ Vând þiglã Jimbolia, cãpriori ºi cãrãmidã din demolãri. Telefon: 0722/ Vând televizor Goldstar 100 lei, 4 gropi suprapuse Romaneºti, maºinã de cusut Ileana. Telefon. 0729/ Vând maºinã cusut, frigider, ºifonier, canapea, fotolii, scaune, bibliotecã, aspirator, masã, saltea copil. Telefon: 0770/ Vând cãrucior din lemn cu roate cu ºinã imitaþie, dimensiunile 1x0,50 m, butelii aragaz voiaj 5 litri. Negociabil. Telefon: 0251/ ; 0748/ DIVERSE Singura argintãrie din Craiova, situatã în Valea- Vlãicii (vis-a-vis de Electrica) unde gãsiþi bijuterii lucrate manual, cu argint la schimb ºi manopera/ obiect. Telefon: 0351/ PIERDERI Pierdut certificate constatatoare ataºate la CUI Societatea Comercialã XL 5 SRL, J16/ 807/ 2005 cu sediul în Craiova, str. Col. Scarlat Demetriade nr. 7, BL. I6, sc. 2, ap. 1. Se declarã nule. Pierdut carnet legitimaþie, bilete de tren pe numele ROªU CLAUDIU OVI- DIU. Se declarã nule. CONDOLEANÞE Marin Dumitru este alãturi de ing. Nicolae Deaconescu la decesul tatãlui. Sincere condolenþe familiei îndoliate! Semnãtura:...

15 joi, 12 ianuarie 2017 sp rt cuvântul libertãþii / 15 rt Paginã realizatã de MARIUS CÎRSTOV Douã super-meciuri, azi, la Mondialul de handbal masculin Dupã debutul de asearã, care a opus gazdei Franþa, campioana en-titre, replica Braziliei, meci din cadrul Grupei A, a 25- a ediþie a Campionatului Mondial de handbal masculin continuã, astãzi, cu nu mai puþin de cinci încleºtãri, iar douã dintre acestea se anunþã extrem de interesante. Uºor în pole-position se aflã ciocnirea dintre Norvegia ºi Polonia, din aceeaºi Grupã A. Vor fi faþã în faþã bronzul mondial, numind aici reprezentativa polonezã, ºi una dintre semifinalistele Campionatului European de România nu va avea niciun reprezentat pe tabloul princiapal de la Australian Open în concursul bãieþilor! Marius Copil (127 ATP), singura speranþã româneascã din calificãri, nu a confirmat forma bunã pe care a arãtat-o pe finalul sezonului trecut, pierzând dezamãgitor, miercuri dimineaþã, chiar din man- acum exact un an, când scandinavii au fost aproape de a juca chiar marea finalã, eºuând doar dupã prelungiri, scor 33-34, în compania celei ce avea sã devinã nouã reginã continentalã, Germania. Revenind o idee la Polonia, aceasta este naþionala contra cãreia tricolorii au obþinut cea mai impozantã victorie a ultimului deceniu, 28-23, la Cluj, în actuala campanie de calificare la CE Cealaltã partidã aºteptatã cu interes vine din Grupa B ºi propune un duel între vicecampiona europeanã, Spania, ºi Islanda, o naþionalã mereu surprinzãtare, capabilã oricând de mari surprize. Ambele jocuri vor debuta la ora 21:45, putând fi urmãrite în direct la Dolce Sport, pe canalele 2 ºi 3. În rest, se mai joacã azi Rusia Japonia (Grupa A, 18:45), Slovenia Angola (Grupa B, 15:00) ºi Macedonia Tunisia (Grupa B, 18:45, Dolce Sport 2). Mâine debuteazã ºi celelalte douã grupe, programul fiind urmãtorul: Belarus Chile (15:00), Germania Ungaria (18:45), AUSTRALIAN OPEN Marius Copil, eliminat surprinzãtor în prima rundã a calificãrilor ºa inauguralã, în faþa numãrului 631 ATP, un reprezentant al gazdelor, Alex Bolt: 7-6(2), 4-6, 4-6, într-un meci care a durat douã ore ºi 16 minute. Arãdeanul, al 15-lea favorit al calificãrilor, pãrea sã fie stãpân pe situaþie, dupã un prim set pe care l-a câºtigat în stilul sãu caracteristic, la tie-break. Problemele au apãrut însã în urmãtoarea man- ºã, atunci când Bolt a reuºit primul break al jocului, la scorul de 4-4. Australianul a împins duelul în decisiv, câºtigând încã o datã pe serviciul lui Copil într-un moment crucial, tot la 4-4. Outsiderul, beneficiar al unui wild-card, nu a avut nicio emoþie sã închidã partida cu serviciul, fructificând prima minge de meci. La Australian Open, Marius Copil a înregistrat cea mai bunã performanþã din cariera lui la un Mare ªlem, calificarea în turul al doilea pe tabloul principal, în Croaþia Arabia Sauditã (21:45) Grupa C, respectiv Qatar Egipt (15:00), Suedia Bahrain (18:45), Danemarca Argentina (21:45) Grupa D. În faza urmãtoare, cea a optimilor de finalã, se calificã primele patru clasate din fiecare 2015, când a fãcut un meci bun împotriva elveþianului Stan Wawrinka. Anul trecut, jucãtorul român s-a oprit în manºa a doua a calificãrilor. Posibil duel Halep Begu în turul 3 Cât priveºte întrecerea femininã, site-ul oficial al WTA a publicat lista celor 32 de jucãtoare, care vor avea statutul de cap de serie la primul turneu de Grand Slam din 2017, Australian Open (16-29 ianuarie, în direct la Eurosport). Simona Halep, care va începe competiþia de pe locul 4 WTA, le va putea întâlni pe Angelique Kerber, Serena Williams sau Agnieszka Radwanska, primele trei clasate, nu mai devreme de faza semifinalelor. Pe lângã Halep, pe lista capilor de serie se aflã ºi Irina Begu, locul 30 WTA. Ea este favoritã numãrul 27, ceea ce înseamnã cã ar putea sã o întâlneascã pe Simona Halep în turul al treilea. În afarã de cele douã, România va mai avea pe tabloul principal încã trei jucãtoare, pe Monica Niculescu (40 WTA), Sorana Cîrstea (78 WTA) ºi pe Patricia Þig (106 WTA). În calificãri, România a pornit cu douã reprezentante, Ana Bogdan SPORT LA TV, ASTÃZI TRANSMISII ÎN DIRECT grupã, încruciºându-se grupele A cu B ºi C cu D (A1 B4, A2 B3, B2 A3, B1 A4; la fel ºi pentru grupele C, D). (125 WTA, favoritã 11) ºi Mihaela Buzãrnescu (541 WTA clasament protejat: 204). Ambele au jucat azi noapte, cu Arantxa Rus (Olanda, 177 WTA), respectiv cu Olga Govortsova (Belarus, 173 WTA). DIGI SPORT 1 7:00, 11:30 TENIS (F) Turneul de la Sydney (Australia), semifinale / 22:15 FOTBAL Spania Cupa Regelui: Sevilla Real Madrid. DIGI SPORT 2 7:00, 11:30 TENIS (F) Turneul de la Hobart (Australia), sferturi de finalã ºi semifinale / 13:00 TENIS (F, dublu), Turneul de la Hobart / 20:00 FOTBAL Spania Cupa Regelui: Celta Vigo Valencia / 22:00 FOTBAL Italia Cupa: Milan To- rino / 4:00 TENIS (F) Turneul de la Hobart: semifinale. DIGI SPORT 3 7:00 TENIS (F) Turneul de la Hobart (Australia), sferturi de finalã / 18:00, 22:00 BASCHET (M) Euroliga: Unics Kazan Brose Bomberg, Barcelona Olympiakos Pireu. DOLCE SPORT 1 18:45 HANDBAL (M) Campionatul Mondial, în Franþa: Macedonia Tunisia / 22:00 BASCHET NBA: Denver Nuggets Indiana Pacers / 5:30 HOCHEI NHL: Los Angeles Kings St. Louis Blues. DOLCE SPORT 2 21:45 HANDBAL (M) Campionatul Mondial, în Franþa: Spania Islanda. DOLCE SPORT 3 21:45 HANDBAL (M) Campionatul Mondial, în Franþa: Polonia Norvegia. EUROSPORT 1 9:30 TENIS (M) Turneul de la Sydney (Australia) / 15:15 BIATLON (F) Cupa Mondialã, la Ruhpolding (Germania).

16 sport 16 / cuvântul libertãþii joi, 12 ianuarie 2017 Fajic ºi Dimitrov, noutãþile ªtiinþei Atacantul bosniac de 30 de ani vine liber de contract din liga a doua chinezã, iar fundaºul dreapta de 28 de ani a fost adus pe de euro de la FC Botoºani Campania de achiziþii a Universitãþii Craiova continuã cu jucãtori experimentaþi, despre care conducerea pretinde cã vor fi titulari. Gruparea din Bãnie a adus un fundaº dreapta cu CV, bulgarul Radoslav Dimitrov, de la FC Botoºani. Profitând cã jucãtorul de 28 de ani intrase în ultimele 6 luni de contract cu moldovenii, Universitatea l-a achiziþionat doar cu de euro, plus 10 procente dintr-un eventual viitor transfer. Cei de la Botoºani l-au cedat, þinând cont cã nu prea mai au ºanse la play-off, iar în varã l-ar fi pierdut gratis ºi între timp i-ar fi plãtit ºi contractul, de de euro pe lunã. Acelaºi salariu îl va primi Dimitrov ºi la Craiova, el semnând un contract pe doi ani ºi jumãtate. Dimitrov este un fundaº pe stilul lui Bogdan Vãtãjelu, nu le fel de tehnic, dar mai rapid ºi cu aceeaºi eficienþã la capitolul centrãri. El va evolua în ban- Aniversãri în serie în lotul Universitãþii Anul a început sub semnul aniversãrilor la Universitatea Craiova. Dacã Andrei Ivan a împlinit 20 de ani chiar în ziua reunirii, primind tortul chiar în vestiar, în cantonamentul din Malta, delegaþia olteanã are aproape în fiecare searã prilej de a sãrbãtori. Astfel, Alin Manea a împlinit ºi el 20 de ani, iar Simon Mãzãrache a ajuns la 24 de ani pe 10 februarie. Pentru acest an îmi doresc sãnãtate, atât mie, cât ºi familiei, fetiþei mele ºi sã ne luptãm pentru primul loc, iar eu sã marchez cât mai mult, sã-mi ajut echipa. Toþi sperãm cã se va rezolva problema eficacitãþii, lucrãm da dreaptã, fapt care-i permite lui Briceag sã treacã fundaº stânga, pe piciorul sãu de bazã. De când a venit la FC Botoºani, acum un an ºi jumãtate, Dimitrov a evoluat în 33 de meciuri ºi a marcat un gol. Tot o reuºitã are bulgarul ºi pentru naþionala þãrii sale, contra Maltei, în urmã cu 3 ani, el strângând 4 selecþii în total. Dimitrov este al treilea bulgar al Universitãþii Craiova, alãturi de Apostol Popov ºi Hristo Zlatinski. Calitatea lui Fajic: lovitura de cap Un alt jucãtor care s-a înþeles cu Universitatea Craiova este atacantul bosniac Nusmir Fajic. În vârstã de 30 de ani, pe care îi va împlini chiar astãzi, vârful a jucat în ultimul sezon în liga secundã din China, la Xianjiang Tianshan Leopard. Fajic este genul de atacant gen foarte mult la acest aspect, pentru cã în prima parte a campionatului s-a ratat enorm de mult. Poate ºi lipsa de experienþã a contat, deoarece suntem mulþi tineri ºi ne dorim prea mult sã înscriem. Am arãtat încã din varã cã avem forþã, când nimeni nu ne dãdea nicio ºansã. Am avut un culoar bun, am legat victoriile. Aºa cã de acum înainte trebuie sã devenim ºi mai puternici, pentru cã suntem de ceva timp împreunã ºi consider cã ne cunoaºtem mult mai bine a spus Mãzãrache pentru site-ul oficial. Aniversãrile continuã în lotul Craiovei. Astãzi, în ziua Pena, masiv, fãrã posibilitãþi tehnice, unica sa calitate fiind lovitura de cap, cu acest procedeu marcând majoritatea golurilor. La chinezi, Fajic a avut 9 reuºite în 21 de meciuri. Fajic vine în Bãnie din postura de jucãtor liber de contract ºi va primi un salariu de de euro pe lunã, el semnând un contract pe un an ºi jumãtate cu Universitatea. Fajic a evoluat mai multe echipe, cifrele sale pe fiecare sezon fiind: în , 14 goluri în 24 de meciuri la Travnik (Bosnia); , 20 de goluri în 34 de meciuri la Mura (Slovenia); , 5 goluri în 15 meciuri la Mura (Slovenia); , 16 goluri în 31 de meciuri la Maribor Primele impresii ale lui Gigi Mulþescu din stagiul din Malta ºi caracterizarea primului meci amical, cel cu Fortuna Dusseldorf au fost expuse într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului: Am început acest stagiu cam abrupt, cu un joc contra unei echipe din Germania, cu nume, chiar dacã e în liga a doua. Am reuºit sã-i fac pe jucãtori sã fie conectaþi la importanþa partidei, sã câºtigãm ceva din acest joc. Ne-am comportat onorabil, ºi prin prisma evoluþiei, ºi a rezultatului, þinând cont cã aveam doar trei antrenamente ºi mulþi jucãtori tineri în echipã. A fost un joc ce s-a vrut mai mult un antrenament. Am vrut sã vãd rezistenþa lor, caracterul lor la stres ºi la situaþii limitã. Bãieþii au arãtat caracter, tãrie, acest meci a fost un examen pentru viitor, mi-a dat speranþa cã în campionat, atunci când vor fi situaþii grele, am pe cine sã mã bazez. în care s-a alãturat lotului ªtiinþei în Malta, bosniacul Fajic a schimbat prefixul, împlinind 30 de ani. Mâine va fi rândul sã i se ureze La mulþi ani lui Vladimir Screciu, cu prilejul împlinirii a 17 ani. Sâmbãtã, preparatorul fizic Cornel Blejan va împlini 33 de ani, iar peste douã zile masorul Marius Minae va sãrbãtori cei 41 de ani. Pe 18 ianuarie este sãrbãtorit portarul Laurenþiu Popescu, la împlinirea a 20 de ani, pe 22 ianuarie va fi ziua lui Zlatinski, ajuns la 32 de ani, pe 23 ianuarie va împlini 28 de ani Andrei Dumitraº. Paginã realizatã de COSMIN STAICU (Slovenia); , niciun gol în 4 meciuri la Maribor ºi 1 gol în 8 meciuri la Dinamo Minsk (Belarus); , în gol în 6 meciuri la Vitez (Bosnia) ºi 9 goluri în 21 de meciuri în China. Pe Fajic, managerul general al Universitãþii, Marcel Popescu, îl comparã cu fostul atacant de la Steaua ºi CFR Cluj, Pantelis Kapetanos: E un nouar, un pivot, un jucãtor capabil sã valorifice toate baloanele. A jucat ultima datã în China. Dacã ar fi sã-l comparãm cu un atacant care a jucat în Liga 1, Fajic ar fi Kapetanos. Noi aducem des mingea în careu, dar ºi ratãrile sunt spectaculoase. Bucuricã e urmãtorul pe listã Urmãtoarea mutare a Craiovei ar putea fi aducerea lui al doilea fundaº stânga, ca rezervã pentru Briceag, numele pronunþat de Marcel Popescu încã de la reunirea lotului fiind cel al lui Bogdan Bucuricã, de la Concordia Chiajna. În vârstã de 32 de ani, Bucuricã este un fundaº asemãnãtor cu Dimitrov, ofensiv, bun la serviciu ºi dispus la efort. Mulþescu: Bãieþii îmi dau încredere cã am pe cine mã baza în situaþii limitã Despre noul secund al sãu, Marin Dunã, Gigi Mulþescu a spus: Va fi sub controlul meu direct, ne va ajuta în aspecte tehnicotactice, atât pe apãrare, cât ºi pe atac. Va lucra ºi cu jucãtori care mai au deficienþe. Vor fi jucãtori care rãmân acasã când avem meciuri în deplasare, deci este mult de muncã. El este un antrenor cu licenþa Pro. Îl cunosc bine, mi-a fost jucãtor, unul foarte bun ºi în plus un om de caracter. Mulþescu ºi-a expus obiectivele pentru stagiul din Malta: În primul rând vreau sã avem o potenþã fizicã foarte bunã, ca sã putem sã dezvoltãm un joc complex. Sã facem faþã adversarilor pe care îi avem în ambele faze, totodatã sã fim pregãtiþi pentru a juca pe niºte terenuri grele. Atunci clar cã trebuie sã fim armaþi fizic. ªi, în plus, sã fim gata sã câºtigãm jocuri. Pentru victorii ne pregãtim.

conferinta bursa.vp

conferinta bursa.vp CONFERINÞA BURSA "ABSORBÞIA FINANÞÃRILOR EUROPENE - ªANSÃ DE MODERNIZARE PENTRU ROMÂNIA" Oficialii: "Cofinanþarea - principala problemã în accesarea fondurilor europene" Cofinanþarea a reprezentat principala

Mai mult

untitled

untitled c m y k ISSN - 1582-4942 S e d i s t r i b u i e g r a t u i t Nr. 10-11 noiembrie - decembrie 2018 Stimaþi cetãþeni ai Oraºului Pucioasa, Aºa cum ºtiþi, sunt primarul dumneavoastrã de aproximativ 2 ani

Mai mult

Monitorul Oficial Partea I

Monitorul Oficial Partea I Anul 171 (XV) Ñ Nr. 922 PARTEA I LEGI, E, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Luni, 22 decembrie 2003 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina LEGI ªI E 550. Ñ Lege privind aprobarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 92/2003

Mai mult

LEGE nr. 199 din 13 noiembrie 2000 (*republicata*) privind utilizarea eficienta a energiei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 8 octombrie 2002 *) Republicatã în temeiul art.

Mai mult

somaj.cdr

somaj.cdr Venitul minim garantat Persoanele apte de muncã, care nu realizeazã venituri din alte activitãþi vor putea beneficia de venit minim garantat numai dacã fac dovada faptului cã sunt în evidenþã agenþiei

Mai mult

ghid final din tipografie.qxp

ghid final din tipografie.qxp Fundaþia TERRA Mileniul III Asociaþia ALMA-RO ABC-ul Fondurilor Structurale ºi de Coeziune Ghid pentru ONG-uri de mediu UNIUNEA EUROPEANÃ Proiect finanþat prin Phare Fundaþia TERRA Mileniul III Asociaþia

Mai mult

PARTEA I Anul IX Ñ Nr. 141 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Luni, 7 iulie 1997 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina LEGI ªI DECRETE 109. Ñ Lege privind org

PARTEA I Anul IX Ñ Nr. 141 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Luni, 7 iulie 1997 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina LEGI ªI DECRETE 109. Ñ Lege privind org PARTEA I Anul IX Ñ Nr. 141 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Luni, 7 iulie 1997 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina LEGI ªI DECRETE 109. Ñ Lege privind organizarea ºi funcþionarea Consiliului Economic ºi Social...

Mai mult

untitled

untitled ANALIZÃ PAG. 14-15 Anul X nr. 63 ianuarie 2011 3 RON EDUCAÞIE º I ATITUDINE Singura revistã care spune lucrurilor pe nume.scoalaromaneasca.ro revistã naþionalã pentru promovarea reformei în învãþãmânt

Mai mult

Revista forumul judecatorilor finala.pmd

Revista forumul judecatorilor finala.pmd Îmbunãtãþirea transparenþei activitãþii CSM. Soluþia societãþii civile ºi a mediului profesional judecãtor Adrian Neacºu, preºedinte Tribunalul Vrancea, preºedinte SoJust, membru al Consiliului Director

Mai mult

Nr pmd

Nr pmd Cronica jurisprudenþei Curþii Europene a Drepturilor Omului CUPRINS 9 I. CURTEA EUROPEANÃ A DREPTURILOR OMULUI... 15 CRONICA JURISPRUDENÞEI CURÞII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI MAI-IUNIE 2009... 15 1.

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI

GUVERNUL  ROMÂNIEI Constatarea tehnico-ºtiinþificã în vederea evidenþierii pirateriei prin Internet. Mecanism PEER-TO-PEER (P2P). Metodã BitTorrent 1. Noþiuni introductive Internetul reprezintã pârghia care asigurã schimbul

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVI, Nr vineri, 7 octombrie pagini 1 l

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVI, Nr vineri, 7 octombrie pagini 1 l WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVI, Nr. 8170 16 pagini 1 leu Accident violent cu trei rãniþi pe Calea Bucureºti Trei persoane au fost

Mai mult

14 Impact economic Program Sibiu

14 Impact economic Program Sibiu 14 Sursa fotografiei de pe marginea paginilor: http://www.sibiu2007.ro OBIECTIVE Obiectivele acestui studiu de impact sunt: Evaluarea impactului generat de Program asupra firmelor, din punct de vedere

Mai mult

Hategan - Instrumente financiar bancare.pmd

Hategan - Instrumente financiar bancare.pmd Andreea Iancu Ioana Haþegan (coordonator) Alina Iozsa 3 Universul Juridic Bucureºti - 2011 - Editat 4 de S.C. Universul Juridic S.R.L. Cuprins Copyright 2011, S.C. Universul Juridic S.R.L. Toate drepturile

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr miercuri, 29 aprilie pa

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr miercuri, 29 aprilie pa C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7731 16 pagini 1 leu Pe gustate, la Universitate! Holul central al Universitãþii din Craiova

Mai mult

08-ppt-2018-capac

08-ppt-2018-capac Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sau muncǎ pe cont propriu sunt: formele de activitate comercialǎ cu licentǎ sau formă companiilor comerciale. Principala diferentǎ între cele douǎ forme este

Mai mult

euro3.qxp

euro3.qxp Cifra ediþiei Euro-mituri 434 Reprezintã numãrul total de Programe Operaþionale prezentate spre aprobare Comisiei Europene de cãtre statele membre aflaþi din pagina 12. Este adevãrat cã fondurile structurale

Mai mult

Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr sâmbãtã, 29 august pagini 1 leu

Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr sâmbãtã, 29 august pagini 1 leu Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7835 sâmbãtã, 29 august 2015 16 pagini 1 leu Neuropsihiatria are un ambulatoriu nou De ieri, Spitalul

Mai mult

22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: -

22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: - 22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: - schimbări în conducerea instituției, - schimbări ale

Mai mult

Ghid final cu coperti si tabel.qxd

Ghid final cu coperti si tabel.qxd UNIUNEA EUROPEANÃ Program finanþat prin PHARE ACCES GHID DE IMPLEMENTARE A ACQUIS-ULUI COMUNITAR DIN SECTORUL ENERGETIC LA NIVEL LOCAL Proiect "Întărirea capacităţii de implementare a acquis-ului comunitar

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXV, Nr joi, 7 ianuarie pagini 1 leu Bo

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXV, Nr joi, 7 ianuarie pagini 1 leu Bo WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXV, Nr. 7938 joi, 7 ianuarie 2016 16 pagini 1 leu Boboteaza a venit cu stropi de bucurie ºi sãnãtate Cu

Mai mult

AGENDA COMISIILOR

AGENDA COMISIILOR PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENAT Direcţia generală legislativă SITUAŢIA proiectelor de lege şi a propunerilor legislative aflate la comisiile permanente pentru dezbatere şi avizare, la data de 11.05.2017 11:24:56

Mai mult

Microsoft Word - NF HG Titluri_calificari_ANC_martie_2013 (3).doc

Microsoft Word - NF HG Titluri_calificari_ANC_martie_2013 (3).doc NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărârea Guvernului privind denumirile calificărilor şi titlurile conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi

Mai mult

ORDIN Nr privind masuri tranzitorii

ORDIN Nr privind masuri tranzitorii ORDIN Nr. 3753 din 9 februarie 2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ Text în vigoare începând cu data de 10 octombrie 2011 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ

Mai mult

pag1

pag1 >> pagina 4 Mihail Penu: Primãria Chiselet va intra într-un program de parteneriat public privat prin programul GAL-Lichireºti Sud pe Axa 4 Leader >> pagina 7 Puiu Dumitrache a fost eliberat din arest

Mai mult

LegisNou

LegisNou PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENAT Direcţia generală legislativă PROIECTE DE LEGE ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE PRIMITE LA SENAT PENTRU DEZBATERE ŞI ADOPTARE, ÎN PERIOADA 15 APRILIE 2019-6 MAI 2019 1 Proiect de lege

Mai mult

OFICIUL DE STAT PENTRU INVENTII SI MARCI str. Ion Ghica 5 sect 3 Bucuresti - Cod ROMÂNIA Telefon: ;

OFICIUL DE STAT PENTRU INVENTII SI MARCI str. Ion Ghica 5 sect 3 Bucuresti - Cod ROMÂNIA Telefon: ; OFICIUL DE STAT PENTRU INVENTII SI MARCI str. Ion Ghica 5 sect 3 Bucuresti - Cod 70018 - ROMÂNIA Telefon: 315.19.66; 314.21.02 E-mail: editura@osim.ro Fax: 312.38.19 Http://www.osim.ro Stimatã Doamnã /

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Pentru cã iarna este mult mai asprã în sudul judeþului, ap

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Pentru cã iarna este mult mai asprã în sudul judeþului, ap WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Pentru cã iarna este mult mai asprã în sudul judeþului, aproape de Dunãre, din cauza viscolului care se resimte

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr sâmbãtã, 8 august pagin

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr sâmbãtã, 8 august pagin C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7816 sâmbãtã, 8 august 2015 16 pagini 1 leu Primãria Craiova reabiliteazã ciºmeaua de la

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXV, Nr joi, 12 noiembrie pagini 1 leu

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXV, Nr joi, 12 noiembrie pagini 1 leu WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXV, Nr. 7899 16 pagini 1 leu Taxa de salubrizare, supusã dezbaterii publice Riscul unui guvern eminamente

Mai mult

pag1

pag1 >> pagina 4 George Avram: Primãria va concesiona 100 ha unei firme, suprafaþã pe care se va construi un parc cu panouri solare >> pagina 6 Rãducu Filipescu: Iliuþã se zbate ca peºtele pe uscat, iar Muºat

Mai mult

Microsoft Word - NF HG doc

Microsoft Word - NF HG doc Hotărâre 740 2012-07-25 Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, regie autonomă de interes

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVI, Nr luni, 11 aprilie 16 pagini 1 leu Când

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVI, Nr luni, 11 aprilie 16 pagini 1 leu Când WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVI, Nr. 8020 luni, 11 aprilie 16 pagini 1 leu Când avocatura se împleteºte cu povestea vieþii Inteligente,

Mai mult

Percheziție domiciliară la Dunărea Călărași / Perioada vizată: 2014 – iulie 2018 / Florin Brișan minte!

Percheziție domiciliară la Dunărea Călărași / Perioada vizată: 2014 – iulie 2018 / Florin Brișan minte! Percheziție domiciliară la Dunărea Călărași / Perioada vizată: 2014 iulie 2018 / Florin Brișan minte! Sub coordonarea procurorului de caz, au avut loc descinderi ale polițiștilor din cadrul Serviciului

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr marþi, 9 iunie pagini 1

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr marþi, 9 iunie pagini 1 C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7764 marþi, 9 iunie 2015 16 pagini 1 leu Preºedintele BNS, Dumitru Costin: Curricula ºcoalarã

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr vineri, 27 martie pagin

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr vineri, 27 martie pagin C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7705 vineri, 27 martie 2015 16 pagini 1 leu Dan Magla, medicamentul pentru insolvenþa SC

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI EXPUNERE DE MOTIVE LEGE privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ 1. Descrierea situaţiei actuale Avându-se în vedere evoluţia crizei economice

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Bucureşti-Craiova- Dro

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Bucureşti-Craiova- Dro NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Bucureşti-Craiova- Drobeta-Turnu Severin (Autostrada Sudului) Secţiunea a

Mai mult

Monitorul Oficial Partea I

Monitorul Oficial Partea I PARTEA I Anul X Ñ Nr. 230 bis LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Miercuri, 24 iunie 1998 SUMAR Nr. ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAÞIEI PUBLICE CENTRALE 784Ñ34/N. Ñ Ordin al ministrului

Mai mult

Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Urmãtorul numãr al cotidianului va apãrea pe 2 decembrie 2

Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Urmãtorul numãr al cotidianului va apãrea pe 2 decembrie 2 Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Urmãtorul numãr al cotidianului va apãrea pe 2 decembrie 2015 Anul XXV, Nr. 7913 sâmbãtã, 28 noiembrie 2015 20

Mai mult

Microsoft Word _2016 Nota de fundamentare-OUG salarizare.doc

Microsoft Word _2016 Nota de fundamentare-OUG salarizare.doc NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ Ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ Descrierea situaţiei

Mai mult

scoala_41.qxp

scoala_41.qxp ACTUALITATE PAG. 6-7 Salariul de merit ar putea dispãrea Guvernul vrea sã taie mai multe sporuri Anul VII nr. 41 martie 2009 3 RON revistã naþionalã pentru promovarea reformei în învãþãmânt Director fondator:

Mai mult

pag1

pag1 >> pagina 4 Petre Pavel: Faptul cã nu putem asigura investitorilor facilitãþi în ceea ce priveºte infrastructura localã este rezultatul lipsei locurilor de muncã >> pagina 7 Deputatul Florea, în vizitã

Mai mult

Cerere de finantare RLRo - client Micro - CA mai mica de 1 mil EURO

Cerere de finantare RLRo - client Micro - CA mai mica de  1 mil EURO 1. Informaþii referitoare la finanþarea solicitatã Cerere de finan]are client persoanã juridicã (Micro) Activ Preþ EUR (fãrã TVA) Avans (%) Perioadã (ani) VR (%) Nou/ SH (an fabricaþie) Furnizor/ dealer

Mai mult

LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 (*actualizata*) privind reutilizarea informatiilor din institutiile publice EMITENT: PARLAMENTUL Data intrarii in vig

LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 (*actualizata*) privind reutilizarea informatiilor din institutiile publice EMITENT: PARLAMENTUL Data intrarii in vig LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 (*actualizata*) privind reutilizarea informatiilor din institutiile publice EMITENT: PARLAMENTUL Data intrarii in vigoare: 08 Mai 2007 Forma actualizata valabila la data

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr joi, 6 august pagini 1

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr joi, 6 august pagini 1 C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7814 joi, 6 august 2015 16 pagini 1 leu Conducerea Consiliului Judeþean Dolj, în vizitã

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Înainte de a apela la autoritãþi, Anul XXVI, Nr marþ

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Înainte de a apela la autoritãþi, Anul XXVI, Nr marþ WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Înainte de a apela la autoritãþi, Anul XXVI, Nr. 8185 marþi, 25 octombrie 2016 16 pagini 1 leu Sã ne dãm singuri

Mai mult

Edilii au ieşit din stadiul crede şi nu cerce ceta a şi iau la puricat solicitările fir irmei care e gestio- nează platfor orma ecolo

Edilii au ieşit din stadiul crede şi nu cerce ceta a şi iau la puricat solicitările fir irmei care e gestio- nează platfor orma ecolo Edilii au ieşit din stadiul crede şi nu cerce ceta a şi iau la puricat solicitările fir irmei care e gestio- nează platfor orma ecologică de la Mofleni contact@indiscret.ro Anul XIII, nr.. 613 27 septembrie

Mai mult

ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare PLENUL ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2015 ORA 09:00 Descriere lucrare /2015 MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota

ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare PLENUL ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2015 ORA 09:00 Descriere lucrare /2015 MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota ROMÂNIA Nr. crt. Număr lucrare PLENUL ORDINEA DE ZI DIN DATA DE 17 DECEMBRIE 2015 ORA 09:00 Descriere lucrare 1. 28049/2015 MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: Nota Direcției resurse umane şi organizare nr. 27437/2015

Mai mult

DELEGATIE

DELEGATIE A N U N Ț În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene

Mai mult

Secţiunea 1

Secţiunea 1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre privind schimbarea titularului dreptului de administrare al unui imobil aflat în proprietatea publică a statului Secţiunea a

Mai mult

pag1

pag1 >> pagina 4 Anghel Olteanu: Determinant pentru comunitate este asfaltarea ºi pietruirea în totalitate a strãzilor >> pagina 6 Iulian Dumitrescu: Victor Ponta pare copilotul FMI la conducerea României >>

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia

Hotărâre Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Hotărâre 179 2018-04-04 Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018,

Mai mult

Contract de Studii Universitare de Doctorat Nr. din I. PĂRŢILE 1.1. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA, Instituție Organizatoare de Studii Universi

Contract de Studii Universitare de Doctorat Nr. din I. PĂRŢILE 1.1. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA, Instituție Organizatoare de Studii Universi Contract de Studii Universitare de Doctorat Nr. din I. PĂRŢILE 1.1. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA, Instituție Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat, denumită în continuare IOSUD-UTCN,

Mai mult

RP_machet.p65

RP_machet.p65 Raportul Naþional al Dezvoltãrii Umane CAPITOLUL 6. PE CALEA DEZVOLTÃRII UMANE DURABILE ªtefan cel Mare: Moldova n-a fost a strãmoºilor mei, n-a fost a mea ºi nu e voastrã, ci a urmaºilor voºtri º-a urmaºilor

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr joi, 14 mai pagini 1 le

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr joi, 14 mai pagini 1 le C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7742 joi, 14 mai 2015 16 pagini 1 leu Cele 23 de blocuri din cartierul chinezesc rãsar

Mai mult

01.cdr

01.cdr Locuinþe accesibile Locuinþele accesibile: o afacere de succes pe timp de crizã În mod tradiþional, expansiunea Bucureºtiului s-a produs disproporþionat, în favoarea zonei de nord. Criza economicã pare

Mai mult

LISTA DOSARELOR LUCRATE DE ECHIPE MIXTE – Socant: Inspectia Judiciara a scos la iveala dosarele in care procurorii au facut echipe comune si planuri d

LISTA DOSARELOR LUCRATE DE ECHIPE MIXTE – Socant: Inspectia Judiciara a scos la iveala dosarele in care procurorii au facut echipe comune si planuri d LISTA DOSARELOR LUCRATE DE ECHIPE MIXTE Socant: Inspectia Judiciara a scos la iveala dosarele in care procurorii au facut echipe comune si planuri de actiune cu ofiterii SRI, in spete care exced sigurantei

Mai mult

AGENDA COMISIILOR

AGENDA COMISIILOR PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENAT Direcţia generală legislativă SITUAŢIA proiectelor de lege şi a propunerilor legislative aflate la comisiile permanente pentru dezbatere şi avizare, la data de 18.05.2017 13:55:38

Mai mult

3check Chapter 17

3check Chapter 17 70 Nu-þi lãsa creierul la intrare! 17 De-a v-aþi ascunselea? Despre prejudecata trupului furat De-a v-aþi ascunselea? 71 Biblia înseºi conþine prima menþionare a acestui mit al trupului furat. Dupã înviere,

Mai mult

Liceul Tehnologic Clisura Dunării organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de administrator financiar-contabil șef, în baza HG

Liceul Tehnologic Clisura Dunării organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de administrator financiar-contabil șef, în baza HG Liceul Tehnologic Clisura Dunării organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de administrator financiar-contabil șef, în baza HG 286/2011 şi a H.G 1027/2014, cu modificările şi completările

Mai mult

pag1

pag1 >> pagina 4 Florin Stoia: De secretar depind, într-o anumitã mãsurã, credibilitatea administraþiei publice locale unde lucreazã, precum ºi imaginea acesteia >> pagina 7 Vasile Nedelcu Scrisoare deschisã

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 700 2015-08-26 Guvernul României privind categoriile de cheltuieli şi condiţiile de finanţare a activităţilor de organizare şi desfăşurare a Cursului superior internaţional în cadrul Şcolii de

Mai mult

Nr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT

Nr. UAIC: 819/ M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACT Nr. UAIC: 819/17.01 2017 M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la PROGRAMELE DE CONVERSIE PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR pentru anul universitar

Mai mult

romcif_2019-carte.qxp

romcif_2019-carte.qxp Expert ROMÂNIA INSTITUTUL NAÞIONAL DE STATISTICÃ ROMÂNIA ÎN CIFRE - breviar statistic - Bucureºti - iunie 2019 - CUPRINS Pagina Prezentare generalã... 5 Populaþie... 10 Piaþa forþei de muncã... 20 Veniturile

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci Bucureşti, Nr. 4c-2/566/2016 Plx 335/2016 BIROULUI PERMANENT

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci Bucureşti, Nr. 4c-2/566/2016 Plx 335/2016 BIROULUI PERMANENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci Bucureşti, 4.01.2017 4c-2/566/2016 Plx 335/2016 BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR Vă înaintăm, alăturat, raportul

Mai mult

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI PARTEA A V-A Anul 186 (XXII) Nr. 4 Miercuri, 1 august 2018 CONTRACTE COLECTIVE DE MUNCÃ S U M A R Pagina Act adiþional l

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI PARTEA A V-A Anul 186 (XXII) Nr. 4 Miercuri, 1 august 2018 CONTRACTE COLECTIVE DE MUNCÃ S U M A R Pagina Act adiþional l MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI PARTEA A V-A Anul 186 (XXII) Nr. 4 Miercuri, 1 august 2018 CONTRACTE COLECTIVE DE MUNCÃ S U M A R Pagina Act adiþional la Contractul Colectiv de Muncã Unic la Nivel de Sector

Mai mult

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVII, Nr vineri, 6 ianuarie pagini 1 l

/ Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVII, Nr vineri, 6 ianuarie pagini 1 l WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXVII, Nr. 8241 16 pagini 1 leu Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei Viceprimarul Mihail Genoiu

Mai mult

C M Y K / Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXIII, Nr joi, 18 aprilie pagin

C M Y K   / Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXIII, Nr joi, 18 aprilie pagin C M Y K WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei Anul XXIII, Nr. 712 joi, 1 aprilie 2013 16 pagini 1,00 lei Ofiţer al IPJ Dolj şi avocat craiovean reţinuţi

Mai mult

V3N1-II-3

V3N1-II-3 for Higher Education Vasile Nãstãsescu, Vol., Nr., Aprilie 0, p. 55 6 Publicat de: Consiliul Agenþiei Române de Asigurare a Calitãþii în Învãþãmântul Superior - ARACIS Locul publicãrii: Bucureºti, România

Mai mult

Anexa nr.3 Scutiri si reduceri la impozitele si taxele locale 1. Se aproba scutirea de la plata impozitului pe cladiri, in conformitate cu prevederile

Anexa nr.3 Scutiri si reduceri la impozitele si taxele locale 1. Se aproba scutirea de la plata impozitului pe cladiri, in conformitate cu prevederile Anexa nr.3 Scutiri si reduceri la impozitele si taxele locale 1. Se aproba scutirea de la plata impozitului pe cladiri, in conformitate cu prevederile art.456 alin.(2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul

Mai mult

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Document1 Concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu Serviciul Economic, Resurse Umane, Administrativ şi Informatică din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă

Mai mult

Anul XII, nr martie pagini - 1,5 LEI Autostrada 16 Izvorul Speranþei - public din Cãlimãneºti-

Anul XII, nr martie pagini - 1,5 LEI Autostrada 16 Izvorul Speranþei - public din Cãlimãneºti- contact@indiscret.ro Anul XII, nr.. 585 1-7 martie 2017 16 pagini - 1,5 LEI Autostrada 16 Izvorul Speranþei - public din Cãlimãneºti- proiectare Cãciulata, infestat sau încã o cu E.coli 7 amânare? Vâlcea:

Mai mult

ORDIN nr din 31 august 2017 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dua

ORDIN nr din 31 august 2017 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dua ORDIN nr. 4795 din 31 august 2017 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2018-2019 * actualizare 11.01.2018

Mai mult

Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr marþi, 18 august pagini 1 leu O

Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr marþi, 18 august pagini 1 leu O Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7824 marþi, 18 august 2015 16 pagini 1 leu O poveste încurcatã: moartea suspectã din Parcul Romanescu

Mai mult

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MON

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MON ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 30 mai 2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 31 mai 2012 Data intrarii

Mai mult

PROCURORII DNA DAU BUNA ZIUA LA SRI – Dezvaluire incredibila facuta de un ofiter SRI: “Procurorul sef al DNA Brasov s-a deplasat la DJI Brasov, din pr

PROCURORII DNA DAU BUNA ZIUA LA SRI – Dezvaluire incredibila facuta de un ofiter SRI: “Procurorul sef al DNA Brasov s-a deplasat la DJI Brasov, din pr PROCURORII DNA DAU BUNA ZIUA LA SRI Dezvaluire incredibila facuta de un ofiter SRI: Procurorul sef al DNA Brasov s-a deplasat la DJI Brasov, din proprie initiativa, si mi-a prezentat, pe rand, doi procurori

Mai mult

Euro Dispecer Pt PDF.qxp

Euro Dispecer Pt PDF.qxp Cuprins C INTRODUCERE... GENERALITÃÞI... 1.1. UNIUNEA EUROPEANÃ... 1.2. ROMÂNIA... AGRICULTURÃ... PROGRAME DE FINANÞARE... LEGISLAÞIE ªI ACQUIS COMUNITAR... LIBERA CIRCULAÞIE A PERSOANELOR... SECTORUL

Mai mult

xx.pdf

xx.pdf Cuprins Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat... 1 Statutul profesiei de avocat (Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011)... 40 Codul deontologic al avocaților din

Mai mult

pag1

pag1 Fondat în 2008 S ã p t ã m â n a l d e a n a l i z ã, i n f o r m a þ i e þ i c o m e n t a r i i Anul II, Nr. 69 preþ: 1 leu 5 9 4 8 4 8 9 9 6 9 9 9 7 4 8 > Cãlãrãºenii i-au preferat pe Geoanã ºi pentru

Mai mult

Marcă

Marcă Acþiune în decãdere din drepturile conferite de marcã. Utilizare efectivã Legea nr. 84/1998, art. 45-46 În condiþiile în care, de la data înregistrãrii mãrcii ºi pânã la introducerea cererii de decãdere,

Mai mult

NR. 7/IULIE 2014 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA CUPRINS Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 IULIE 2014 Raport privind

NR. 7/IULIE 2014 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA CUPRINS Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 IULIE 2014 Raport privind NR. 7/IULIE 2014 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA CUPRINS Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 IULIE 2014 Raport privind stadiul realizării planului naţional de formare profesională

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr marþi, 31 martie pagini

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr marþi, 31 martie pagini Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7708 marþi, 31 martie 2015 16 pagini 1 leu Colegiul Naþional Fraþii Buzeºti ºi-a rãsplãtit performanþa

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii doctorale pentru anul universitar 2014-2015 I. PRINCIPII Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Instituţie

Mai mult

LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 (*actualizată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL O

LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 (*actualizată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL O LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 (*actualizată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 30 iulie 2007 Data intrarii in vigoare

Mai mult

Anexa 1 a Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, aprobat prin OMECTS nr

Anexa 1 a Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, aprobat prin OMECTS nr INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA STR. CALEA DOMNEASCĂ, NR. 127, TÂRGOVIŞTE Telefon: 0245/211891; Fax: 0245/613723; E-mail: isj_db@yahoo.com ; WEB: www.isj-db.ro Elaborat și aprobat în consiliul

Mai mult

Microsoft Word - Newsletter economic nr

Microsoft Word - Newsletter economic nr Bună ziua, Vă transmitem sinteza săptămânală privind proiectele de legi din domeniul economico-financiar şi din domeniul muncă şi protecţie socială aflate pe ordinea de zi a comisiilor parlamentare, precum

Mai mult

Parlamentul României - Codul de Procedură Penală din 01 iulie EXTRAS - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală PARTEA GENERALĂ TIT

Parlamentul României - Codul de Procedură Penală din 01 iulie EXTRAS - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală PARTEA GENERALĂ TIT Parlamentul României - Codul de Procedură Penală din 01 iulie 2010 - EXTRAS - Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală PARTEA GENERALĂ TITLUL V Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale

Mai mult

Revista Forumul judecatorilor nr

Revista Forumul judecatorilor nr Deficienþe ºi dificultãþi în noile reglementãri privind medierea Sanda Elena Lungu*, judecãtor, Curtea de Apel Craiova Mihaela Mãrgineanu**, procuror, Parchetul de pe lângã Tribunalul Mehedinþi Rezumat:

Mai mult

Evenimentul zilei 13 iunie 2011 Iunie 90: "Nu istoricii pot zice ce a fost, ci juriştii!" După 21 de ani în care justiţia n-a găsit vinovaţi, la Senat

Evenimentul zilei 13 iunie 2011 Iunie 90: Nu istoricii pot zice ce a fost, ci juriştii! După 21 de ani în care justiţia n-a găsit vinovaţi, la Senat Evenimentul zilei 13 iunie 2011 Iunie 90: "Nu istoricii pot zice ce a fost, ci juriştii!" După 21 de ani în care justiţia n-a găsit vinovaţi, la Senat se dezbate un proiect de lege care prevede imprescriptibilitatea

Mai mult

INSTITUTUL NAŢIONAL

INSTITUTUL NAŢIONAL INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE AGRICOLÃ FUNDULEA - JUDEŢUL CĂLĂRAŞI REGULAMENT pentru organizarea şi desfãşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor şi acordarea gradelor profesionale

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ Inspectoratul General al Jandarmeriei Române A N U N Ţ În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Ordinului M.A.I.

Mai mult

LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter P

LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter P LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Text în vigoare începând cu data de 7 octombrie

Mai mult

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei / Anul XXV, Nr vineri, 10 iulie pagini

C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei   / Anul XXV, Nr vineri, 10 iulie pagini C M Y K Cuvântul Libert[\ii Primul cotidian al Olteniei WWW.CVLPRESS.RO / MEDIAFAX@MAIL.CVLPRESS.RO Anul XXV, Nr. 7791 vineri, 10 iulie 2015 16 pagini 1 leu Cãlãraºiul, teren minat cu lubeniþe! Pe mãsurã

Mai mult

3check Chapter 04

3check Chapter 04 PREJUDECÃÞI DESPRE ISUS 4 Isus Profetul Iubiþi-vã unii pe alþii Prejudecata despre Bunul învãþãtor 18 Nu-þi lãsa creierul la intrare! D raci ºi subdraci, veniþi cu toþii la ordin! O convocare pãgânã a

Mai mult

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare /2015 Hotarare nr. 281< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 MARTIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE

ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare /2015 Hotarare nr. 281< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 MARTIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE ROMÂNIA Nr. Număr crt. lucrare 1. 7098/2015 nr. 281< PLENUL ORDINEA DE ZI SOLUTIONATA DIN DATA DE 26 MARTIE 2015 Descriere lucrare MENŢINERE ÎN FUNCŢIE: 1) Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr.

Mai mult

Microsoft Word - adresa publicare posturi UPU REFERENT RUNOS INFIRMIERE MEDICINA INTERNA BRANCARDIER 2019 _.docx

Microsoft Word - adresa  publicare posturi  UPU REFERENT RUNOS INFIRMIERE MEDICINA INTERNA BRANCARDIER 2019 _.docx Spitalul Clinic de Urgenta,,Sfantul Ioan scoate la concurs urmatorul post contractual temporar vacant pe perioada determinata : Un post de asistent medical specialitatea medicina generala studii superioare,

Mai mult

MINISTERUL PUBLIC DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE Raport de activitate

MINISTERUL PUBLIC DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE Raport de activitate Raport de activitate 2018 www.pna.ro 1 Context legislativ, evaluări Modificarea Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 207/2018 și OUG nr. 92/2018 Reducerea competenței Direcției Practică neunitară în participarea

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din înv

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din înv MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Craiova,

Mai mult