D I R I C Z I T I B O R. Caderea unei Adunării

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "D I R I C Z I T I B O R. Caderea unei Adunării"

Transcriere

1 D I R I C Z I T I B O R Caderea unei Adunării I N F L U E N Ţ A T Ă D E L U M E 1

2 C O P Y R I G H T D I R I C Z I T I B O R I S B N E D I T U R A : D I R I C Z I T I B O R N A G Y É R D A M J A N I C H U. 49 U N G A R I A 2

3 C Â N D F O C U L M A I A R D E A Peisajul de iarnă avea culoarea purpurie din cauza soarelui care se apunea. Din hornurile caselor împrăştiate pe dâmburi şi văi se înălţa fum. Zăpada pârâia sub picioarele Elenei, care se grăbea spre apus pe o cărare strâmtă şi cotită. Se grăbea, pentru că mai avea două kilometri de parcurs până la casa, sălaşul familiei Gorcsuk, şi vroia să meargă pe lumină, înainte să-o prindă întunericul. Cum a lăsat pădurea mică, observase că vin doi oameni spre ea pe drumul, care se leagă de cărarea ei. S-a oprit pentru puţin timp, s-a uitat spre ei, poate le cunoaşte din depărtare. Într-adevăr, erau Ivan şi Maria, la cei care se gândise. Maria s-a ascunse în năframa ei atât de adânc, încât nu prea se putea observa, cine este. Le-a aşteptat pe drum. - Bună, Elena. A venit vremea friguroasă. Nu-ţi este frig? - Nu, Slavă Domnului. M-am îmbrăcat gros. - Cum sunteţi acasă? Petru nu te-a bătut, că ai venit? - Acum nu era beat, dar murmura şi spunea vorbe urâte despre credincioşi, că ei se duc şi înşeală pe fiecare femeie cinstită. I-am spsus, ca să nu spună nimic despre ei, până ce nu vede cu ochii lui, cum sunt credincioşii. Mi se pare că îi pare rău de fiecare dată, când vorbeşte şi se comportă urât cu mine din cauza băuturii. Domnul lucrează. Poate, într-o zi şi el porneşte pe calea cea bună şi vine la biserică. Trebuie să ne rugăm şi pentru el şi să nu ne lăsăm obosiţi. Iubirea lui Dumnezeu poate atinge pe oricine, şi atunci nimeni nu poate sta împotriva acestei iubiri. Da, aşa este. Acum o jumătate de ani, când Valentina a venit la mine şi m-a chemat la biserică, vă spun sinceră, nu am avut nici o voinţă şi dor de a merge. Dar a povestit atât de mult despre adunare, şi a spus să mă duc măcar o dată numai pentru încercare, ca să văd câtă iubire şi înţelegere este între fraţi. A fost adevărat, m-a pătruns curiozitatea, şi i-am spus că duminica viitoare o să mă duc cu ea la adunare. Petru nu a spus nimic împotrivă, m-a lăsat şi mi-a spus că până atunci el merge cu prietenii să se distreze un pic - Îmi aduc aminte, Elena, atunci era întâlnirea la familia Kulmanov. Când ai intrat cu Valentina, erai atât de surprinsă, nu ştiai ce să faci. - M-am obişnuit după puţin timp. M-a înconjurat un simţământ, care n-am mai observat nici o dată. Era ceva forţă spirituală, care venea din tot locul. Acesta era, care nu poate fi observată cu nici unul dintre organele noastre, numai cu spiritul nostru. Din oameni venea ceva iubire nemaipomenită. Când mergeam spre casă, i-am spus Valentinei, că abia aştept să mă duc iarăşi la întâlnire. Acasă am povestit tolul lui Petru, dar nu-l interesa deloc. A spus că şi lui i-a fost foarte bine între prietenii săi. 3

4 Era deja întuneric, când au ajuns la destinaţia lor, la o casă mică a familiei Gorcsuk. Se vedea ceva lumină mică printre perdeaua groasă pusă pe geamul lor. Deschideau încet uşa, şi au intrat pe rând. După ce au pus paltoanele, au intrat în camera cealaltă, unde erau deja cincisprăzece-douăzeci de persoane care discutau încet. În colţul camerei era o sobă, în care focul pocnind, încălzea camera. Le plăcea foarte mult, ca să se încălzească puţin după drumul acela friguros. Tot mai mulţi intrau în cameră, şi în sfârşit cei veniţi mai târziu nu aveau nici locuri pentru a şede în camera respectivă. Cei tineri stăteau pe picioare lângă perete. Pastorul adunării, Alexander vorbea încet cu nişte enoriaşi. Spunea ceva la ei, iar după aceea a pornit şi a stat la masa acoperită cu alb. Pe masă era o Biblie mare, a pus mâna pe acesta. Toată lumea s-a lăsat de vorbă şi toţi se uitau la el. Vorbea liniştit şi cu un glas respectuos. - Dragi fraţi în Isus Cristos. Ne-am adunat aici în casa fraţilor noastre pentru o ocazie specială. Ne-am retras din glasul lumii şi din faţa duşmanilor credinţei noastre. Este atât de minunată iubirea aceasta, care ne înconjoară inimile noastre, care ne încălzeşte sufletul nostru. Afară este frig şi întuneric, iar în camera aceasta, căldura focului încălzeşte trupul nostru. Tot aşa, în lume este frig şi întuneric, dar sufletul nostru este încălzit de iubirea lui Isus, care ne-a adunat şi ne-a unit aici, ca şi o familie mare. Nu numai că vorbim despre frăţie aici, ci şi simţim acest lucru. Domnul Isus a plătit un preţ foarte mare pentru acest lucru. Ne-am adunat astăzi, ca să ne amintim despre chinurile şi moartea Lui, şi privind acesta să primim pâinea cea sfântă, care simbolizează trupul Lui, vinul, care îmseamnă pentru noi sângele Lui, care a fost vărsat pentru păcatele noastre pe Golgotha. Isus a plătit datoria noastră, în locul nostru, şi această jertfă a fost făcută, ca să fim uniţi ca şi un singur trup a credincioşilor. În camera mică, liniştea a fost întreruptă câteodată de plâns, cum oamenii au ascultat cu mirare şi tristeţe vorbele pastorului. El a continuat. - Trebuie să ne examinăm pe noi înşine, ca nu cumva să fie ceva păcat ascuns în noi, care nu este mărturisit şi rezolvat în faţa Domnului care ne desparte şi ne face nevrednici. Pentru că vom face păcat împotriva trupului lui Isus, şi împotriva bisericii sfânte, cum scrie şi apostolul Pavel către Corinteni. Dacă avem ceva simţ rău în noi, avem un pic de duşmănie împotriva celuilalt, mai bine rezolvăm şi mărturisim prima dată aceste nereguli, iar după aceea să pornim în faţa Domnului şi la masa cea sfântă. Cristos, cum am spus, a plătit un preţ mare pentru această biserică. Îi e preţioasă această comunitate, de aceea nu lasă fără pedeapsă pe cel care face păcat împortiva Sa. Dar dacă pornim cu inima curată spre această masă, vom primi binecuvântare, şi vom simţi că inima noastră este foarte mică, pentru a primi totul de la El. Să citim din evanghelie, care este în faţa noastră, ca să pornim 4

5 cu El la Golgotha, ca să luăm parte din chinurile lui, care a fost din iubirea Lui faţă de noi, şi din cauza păcatelor noastre. După ce a citit versete din Biblie, şi după ce comunitatea a cântat un cântec despre moartea lui Isus, au luat parte din binecuvântare, cel care a legat mai strâns pe inimile lor. Săruturile frăţeşti şi lacrimile de bucurie le-au unit într-o familie mare pe cei adunaţi, iar inimile lor au fost umplute de prezenţa Duhului Sfânt. Le-au prins simţuiri, parcă Fiul Domnului era acolo în trup, şi El ar fi împărţit pâinea şi vinul, binecuvântările către comunitate. Amarul dispreţului şi prigoanei a dispărut în iubirea clară dintre credincioşi. Fraţii au rămas acolo până seara târziu, şi cum au ajuns, câte doi, câte trei au pornit spre casele lor. Elena, împreună cu Maria şi soţul ei au mers fără nici o vorbă pe cărarea luminată de Lună. Nu aveau nevoie de lampă, pentru că lumina Lunii a pătruns peisajul acoperit cu zăpadă. - Astăzi m-am gândit, că oare cum o fi în Rai, dacă şi aici, în această comunitate se simte o bucurie cerească printre noi spuse Maria, cum mergeau cu Elena pe zăpada pârâitoare. Când eram numai în lume, n-am închipuit nici o dată că putem fi atât de fericiţi pe lumea această pământească. Am luptat cu problemele materiale, băneşti, n-am avut niciodată linişte. După aceea, am dat vina pe celălalt pentru greşelile noastre. Nici banul, nici petrecerile nu au putut satisface sufletul nostru. - În zilele acestea am citit versetul acela în care Domnul spune că iubirea se răceşte în oameni. Vorbeşte despre vremea aceea, când El va reveni pe pământ. Oare este departe acel timp? Pentru că eu nu simt nimic despre această răcire a iubirii. Este atât de miraculoasă această iubire, că dispreţuieşte lumea pământească în faţa noastră. Când văd un frate în faţa mea, am simţul că văd un înger pe pământ. Sau oare sunt pe lume comunităţi, unde această iubire frăţească s-a răcit? - Poate fi şi acela spunea Ivan gândind dar poate să se întâmple şi cu biserica noastră, că vor fi influenţe, prin care se va răci şi la noi iubirea de acum. - Nu se poate strigă Elena nu vreau să trăiesc acea vreme. Mă gândesc, că dacă nu lăsăm lumea să intre în comunitatea noastră, dacă ne rugăm, atunci Domnul va păstra iubirea între noi. Mă înfiorez şi de la gândul, că va veni o dată timpul acela, când nu vom avea dorinţa aceasta mare, de a merge la întâlniri, şi numai din obişnuinţă vom merge. Ferească-ne Dumnezeu de acest lucru, dragi fraţi. Ivan şi Maria au însoţit-o pe Elena până în sat. Aveau o jumătate de oră pe cărare, bucuroşi de iubirea Mântuitorului, au continuat discursurile. Cu toţii s-au mirat, cât de repede s-a dus timpul, şi au ajuns la casa lui Petru şi Elena. Înăuntru era întuneric. Ivan a dat mână cu Elena. 5

6 - Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă soră. Ne rugăm pentru tine şi pentru Petru. Noapte bună. - Vă mulţumesc, că m-aţi condus până acasă. De fiecare dată faceţi o jertfă pentru mine. - Cu plăcere spuse Maria nu ne este greu, pentru că şi până atunci suntem împreună. Acum auzisem, că ce mare jertfă a făcut Domnul pentru noi. - Domnul să vă răsplătească, dragii mei. Elena a îmbrăţişat-o pe Maria şi s-a uitat fără vorbe după ei, până ce ei au dispărut la colţul străzii. Când a intrat, Petru dormea deja. Nu l-a trezit, s-a culcat și ea liniştită. În liniştea serii, în gândurile ei a venit iarăşi simţul comunităţii şi timpul petrecut acolo. Sufletul ei era pătruns de pace şi iubire, şi rugându-se la Domnul a adormit. Având în vedere că este o pâine, noi, cari suntem mulți, suntem un trup; căci toți luăm o parte din aceeași pâine. (1 Corinteni 10:17) Dimineaţa, când s-a trezit Elena, Petru încă dormea. Afară era întuneric, s-a dus în bucătărie şi a făcut foc. A deschis uşa mobilei şi a scos o Biblie din spatele cănilor. S-a aşezat la masă şi a deschis Biblia cu atenţie, nu cumva să pice o pagină ruptă din ea. Avea la ea cartea de două zile iar aseară trebuie să deie mai departe la familia Korev, de aceea a profitat de ocazia aceasta să citească cât mai mult. Ştia că nu va avea şansa de a citi doisprăzece zile, pentru că împărţeau această Biblie între cinci familii, la fiecare familie stătea Biblia trei zile, după care trebuia predat la următoarea familie. Cum citea, cu un ochi privea casa, dacă Petru aprinde lumina, ca să aibă timp să ascundă cartea. La ultima ocazie, Petru a observat, că ea citeşte, a smuls cartea din mână, şi a aruncat la pământ, iar paginile acesteia s-au împrăştiat pe podeaua bucătăriei. Elena spunea cu lacrimi, că nici nu este proprietatea ei, Petru a urlat la ea ca să ducă înapoi la cel care i-a dat, şi nu vrea să vadă astfel de literatură fără sens. Petru nu a fost prins nici de ideile comuniste, dar avea o ură inexplicabilă faţă de Biblie. Bunica ei mergea des în biserica pravoslavă în zilele de duminică, era o femeie religioasă, dar nu s-a văzut, că citeşte Biblia. Când era flăcău, avea în mână Biblia, a şi citit câteva versuri, dar neînţelegând acestea, a pus la o parte. Atunci era numai indiferent faţă de Biblie. Ura lui s-a mărit, când soţia tânără a cunoscut pe credincioşi şi a început să umble la întâlnirile religioase. Cu toate acestea, se gândea mult: soţia s-a schimbat atât de mult, şi nu a putut să explice acest lucru. Gândise, că această schimbare este din cauza Bibliei şi din cauză că ea 6

7 se duce mereu la biserică, dar nu-l interesa prea mult, ca să se gândească mai profund la acest lucru. Elena a observat, că este lumină în cameră. Într-o clipă închise cartea şi l-a pus înapoi la locul ascuns, a luat două ceşti, a pus pe masă şi a început să pregătească micul dejun. Petru nu a spus nici o vorbă în timpul mesei. Nu a înjurat-o pe ea, nici n-a întrebat-o, unde a fost ieri până târziu ştia foarte bine. După mâncare, a luat sacul în care Elena a pus mâncarea lui, a salutat şi a plecat la lucru. Elena a aranjat masa şi s-a dus afară, să deie mâncare la animale. Când a intrat în staul, ca să deie fân la vacă a observat că vaca stătea culcat, şi era umflată ca şi un balon mare. Se vedea pe vacă chinurile acesteia. Ce bine ar fi, dacă Petru ar fi acasă se gândea ea. Dar acum ea trebuie să facă ceva. A luat basmaua pe umăr şi s-a grăbit la medicul, care stătea pe strada alăturată. Ajunse repede acolo, şi a intrat pe poartă până la intrarea în casă. A bătut la uşă, dar nu a răspuns nimeni. Aşteptase un pic, dar era linişte în casă. A vrut să pornească mai departe, când auzise zgomotul unui găleţi. S-a dus roată la spatele casei şi se întâlnise cu soţia medicului. - Ce problemă ai pe vremea asta friguroasă? întrebase femeia surprinsă. - Caut pe veterinarul. Azi diminieaţă, vaca s-a umflat foarte rău, mi se pare că este ceva grav. Ar trebui să facem ceva urgent. - Draga mea, doctorul s-a dus la Bajnikov, şi nici nu cred că vine până la amiază. Dacă ajunge, eu îl voi trimit la tine. - Mulţumesc. Sper că săraca rezistă până atunci. Elena salutase şi s-a grăbit acasă. Primul lucru ce a făcut a fost să meargă la staul. Aşteptase o privelişte tristă. Vaca se arăta şi mai rău abia respirase deja. Unde să mă duc? gândise. Vecinii s-au dus la lucru, iar femeile nu mă pot ajuta cu nimic. Din senin i-a venit în gând un verset, care citise azi dimineaţă. Aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El Însuşi se îngrijeşte de voi. Acum într-adevăr este îngrijorată. Dar poate să mergă la faţa Domnului cu aceasta? Unde poate să se ducă în altă parte? Ce spune Petru, dacă animalul moare? Va înjura şi mai tare? Ce poate să-i spună, dacă va înjura, unde este Dumnezeu, dacă a lăsat să se întâmple ceva, cu cel care se roagă? Chiar şi acum abia pot să trăiască din salarul lui dar cu o tragedie, cum pot să treacă mai departe? Intrase în cameră şi s-a aplecat. Nu a găsit cuvinte, nu a putut să se roage. Se întorceau gândurile acestea. Dar avea nevoie de linişte. Linişte, în care Dumnezeu aude simţurile inimii, fără să spună o vorbă omul. Avea un singur gând în inima ei, care a umplut-o cu pace. Facă-se voia Ta. 7

8 A ieşit iarăşi în staul. Vaca nici nu mai mişca. Ochii îi erau fără viaţă. Elena stătea la uşă cu mâinile la rugăciune şi se uita la pământ. A ieşit din staul, a rezolvat celelalte animale, a măturat curtea. La ora două, după masă a ajuns veterinarul la ei. Nu s-a putut face nimic. S-a uitat la hoit şi a plecat. După ce a plecat medicul veterinar, a ajuns acasă Petru. Elena l-a luat de mână şi l-a condus în staul. Petru se uitat cu fruntea încreţită la animalul mort. - Ce s-a întâmplat? - Nu ştiu. Dimineaţa când am ieşit, abia respirase deja. Am fugit la medic, dar n-a fost acasă. Am trimis după el, dar a venit târziu şi a murit animalul. - Acum unde îţi este Dumnezeul tău? Te rogi, crezi în El, şi nici nu-l interesează, ce se întâmplă cu tine? Dacă ar exista Dumnezeu, ne va ajuta, şi n-ar fi lăsat să se întâmplă o astfel de nenorocire cu tine. Ar şti că suntem săraci, şi nu ne-ar da o încercare așa grea. Cum vorbea, devenea din ce în ce mai agresiv la cuvinte, glasul era mai puternic. Elena stătea cu spatele la perete şi se uita la pământ. - Să nu-ţi vină în minte, să te duci la biserică. Ce sens are viaţa de acest fel? Nu am devenit mai bogaţi de atunci, chiar şi mai săraci, că pierdem ce mai avem. - Nu putem cerceta drumurile lui Dumnezeu. El ştie foarte bine, de ce a lăsat să se întâmple acest lucru. Sigur că are ceva scop cu aceasta. Petru nu a răspuns nimic. Murmura ceva când a ieşit din staul, dar Elena n-a înţeles. Petru s-a dus la câţiva vecini ca să ceară ajutor să ducă vaca de acasă. Când s- au dus, Elena a luat Biblia, a ascuns cartea sub basmaua ei şi s-a grăbit la casa lui Andrei Iljev. Stăteau cu două străzi mai jos, decât ei. Când a intrat, Natasa a poftit-o cu bucurie. - Bine ai venit, draga mea. Mă bucur că ai venit la noi. Putem să mergem împreună la biserică? - Din păcate, nu putem. M-am gândit, că astăzi nu mă duc. - Ce s-a întâmplat? - Petru este foarte mânios astăzi. La amiază a murit vaca noastră, înjura şi murmura în continuu. A spus să nu mă vadă, că mă duc la biserică. Mi-a fost foarte greu. Te rog, dacă mergeţi, să spui la fraţi să vă rugaţi pentru mine. Nu ştiu, de ce a lăsat Bunul Dumnezeu să se întâmplă lucrul acesta. - Îmi pare foarte rău. Să dea Domnul să se refacă la bine lucrurile voastre. Cred că va rezolva în aşa fel, încât va deveni ceva binecuvântare din acesta. - Ieri am venit acasă cu o bucurie mare de la biserică, mi-e dor să mă duc şi astăzi, dar mă gândesc, ar fi mai bine să rămân acasă acum. Nu vreau să fac plan pentru viitor, dar mă gândesc la Domnul care ne va ajuta. Fiţi dragi, şi daţi Biblia la familia Korev, pentru că ei urmează în rând. 8

9 Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8:28) Ziua următoare, când Petru a venit de la servici, stăteau împreună la masă. Abia au terminat de mâncat, când cineva a bătut la uşă. Ivan a intrat în casă. - Dumnezeu să vă ajute salutase pe gazde. - Bună, Ivan, ia loc. Şi-a luat jos paltonul gros, a luat loc lângă sobă şi își ţinea în braţe paltonul. - Ieri seară, Natasa a povestit la biserică, ce aţi păţit, şi am discutat mult, cum am putea să vă ajutăm pe voi. La toţi ne-a părut rău. Am decis, ca să vă ajutăm, cine cu ce poate dona, ca să adunăm preţul unei vaci. A luat din buzunarul paltonului un sacoş mic, cu bani şi l-a pus pe masă. - M-au împuternicit fraţii, să vă aduc acest ajutor, în Numele Domnului. Să acceptaţi cu bucurie. Ochii Elenei s-au umplut cu lacrimi. Petru nu a spus nici o vorbă, se uita în faţa lui. Nu au spus nici o vorbă. În sfârşit Elena a întrerupt liniştea. - Cum putem mulţumi acest dar la fraţi? - Mă gândesc, acest dar nu trebuie mulţumit la fraţi, numai lui Dumnezeu. Aşa se împlinește, că suntem dintr-o familie, din aceeaşi trup cu toţii. Cine plânge, plâng cu toţi. Cine se bucură, se bucură cu el toţi. A fost o mare înţelegere şi ieri, când toată lumea a vrut să ajute, cu ce a putut. S-a adunat mai mulţi bani, decât preţul unei vaci, binecuvântat să fie Domnul. Până ce Ivan şi Elena au discutat despre întâlnirea de seara trecută, despre biserică, despre Cuvântul, care au primit ieri, Petru stătea fără o vorbă. Dintr-o dată şi-a ridicat capul, s-a uitat prima dată la soţia sa, după aceea la Ivan şi a spus: - Data viitoare mă duc şi eu la biserică....în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca și prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, așa ca să fie o potrivire (2 Corinteni 8:14) A Ş T E P T Â N D Î N G E R I I De o lună, Petru de fiecare dată a fost la biseric, a profitat de fiecare ocazie, ca să fie acolo. La o întâlnire, Alexander a dat de ştire, că vor să vină fraţi din Germania, ca să ne viziteze, să stea câteva zile la noi. - În şase Februarie vin de la Moscova. Vor petrece câteva zile acolo, după care vor să ne viziteze şi pe noi. Şi de la Moscova vor să vină, în special cei care au fost împreună cu prizonierii germani în Siberia, şi au învăţat limba. Trebuie să 9

10 discutăm, la cine să stea la noapte, şi cum ne-am putea întâlni şi să fim cât mai mulţi împreună. Cu fraţii de la Moscova, vor fi în total nouă persoane. Înainte de patru dimineaţa va veni trenul în Bajnikov. - Acolo va porni ultimul autobuz după-masă. spunea Alekszej Vasile dar eu mă duc cu plăcere pe jos, să-i întâmpin. În două ore se poate ajunge acolo. Dacă pornim la unu jumate, liniştit ajungem la patru în gară. Repede s-a rezolvat programul musafirilor. Le-au despărţit şi pentru odihna de noapte la fraţi. S-au oferit douăzeci şi trei de persoane, care vor porni pe jos până la gară, ca să le aştepte pe fraţii din Germania, şi cu autobuzul de dimineaţă să vină înapoi. La data de şase, la unu și jumătate noaptea, fraţii s-a adunau la capătul satului să pornească la drum. S-au înţeles că pornesc la doi fără un sfert, dar s-au adunat mai mulţi de trei zeci de persoane în loc de cei douăzeci şi trei. Au pornit la drum spre gara din Bajnikov. A fost o vreme rece şi mohorâtă cu vânt şi zăpadă care a îngreunat drumul lor, dar echipa a pornit cu bucurie şi nerăbdare la drum. Nu s-a putut întâmpla altfel, pentru că s-au pregătit la aşteptarea lor, parcă ar fi aşteptat pe Dumnezeu, nu pe oameni necunoscuţi, cum erau musafirii. Nici nu au simţit oboseala mersului, pentru că discutau despre Biblie, despre întâlnirea cu fraţii. Au petrecut o parte din drum cu cântece. Cum se apropiau de Bajnokov, s-au despărţit în grupuri mai mici, cum s-au înţeles, ca să nu fie izbitor un grup aşa de mare. Aşa au ajuns la gară, unde au auzit, că din cauza viscolului, trenurile au întârzieri mari. La trenul din Moscova s- a vorbit de trei ore întârziere. Până atunci au intrat în sala de aşteptare, unde era cald, unii chiar au adormit puţin. În sfârşit, s-a anunţat, că va veni trenul. S-au despărţit în grupuri mici, şi aşteptau pe peron. Nu au văzut niciodată pe oamenii care veneau, dar toată lumea era sigură, că îi vor recunoaşte. Aşa a şi fost. Mare a fost bucuria. După puţin timp a pornit şi autobuzul spre casă, toată lumea s-a grăbit ca să ajungă. Discutau şi în autobuz în grupuri mici, cu ajutorul traducătorilor. Au spus la musafiri, că fraţii îi aşteaptă pe ei. Cunoşteau pe şoferul autobuzului, l-au cerut să le lese jos la drumul de legătură la casa familiei Kulmanov, de aici au parcurs aproape un kilometru pe jos până la casă. Musafirii au fost prinşi de înduioşare, când au văzut primirea fraţilor. Ştergeau lacrimile, când toată lumea le-a salutat cu bucurie. După micul dejun s- au adunat cu toţii în camera cea mai mare, unde se ţineau şi întâlnirile bisericeşti. 10

11 Nu a fost nici o mobilă în cameră, numai scaune şi în faţa ferestrei o masă acoperită cu alb. Camera s-a umplut, iar şi pe coridor stăteau oameni. - Dragi fraţi începuse Alexander nu găsim cuvinte, ca să mulţumim lui Dumnezeu că aţi ajuns, v-a ocrotit pe drumul vostru şi aţi ajuns cu bine, în sănătate la noi. V-am aşteptat ca şi pe nişte îngeri. Este nemaipomenit acea iubire care ne leagă cu voi, că nu vă cunoaştem, nu v-am văzut dar ştim că suntem fraţi. Ne-ar plăcea să spuneţi câteva vorbe, pe care Domnul vă dă în inimile voastre. Fraţii germani se uitau unul la altul şi vorbeau, se încurajau, cine să pornească să ţină un discurs. S-a ridicat unul mai înalt, cam de o vârstă medie, şi traducătorul s-a dus lângă el. - Stimaţi fraţi. Cu o mare nerăbdare am pornit de câteva zile din Germania, conduşi de rugăciunile fraţilor noştri. Am cerut să aducem aici la voi binecuvântările lor, că nu vă cunosc dar se roagă şi pentru voi. Cum am spus, am pornit cu nerăbdare, dar suntem aici, ca şi prinţesa Saba în faţa regelui Solomon: nu ne-au spus nici jumătate. Nu ne-am gândit nici la jumătate din iubirea care am primit de la voi. Parcă ar fi un vis, că suntem aici, la fraţii noștri, care se întâlnesc numai în ascuns, cei care sunt priviţi cu dispreţ din cauza religiei, cei care plătesc amenzi din cauza credinţei, câteodată își pierd şi serviciul. Omul s-a oprit puţin, pentru că se simţea înduioşat. Au fost mulţi dintre fraţi, care își ştergeau lacrimile, unii din bucurie, alţii tot din înduioşare. Fratele a continuat. - Noi, cei care venim din libertate, ne confruntăm cu adormirea sufletelor, luăm experienţă emoţionantă de la voi, prin iubirea voastră. Ne speriem când vedem starea noastră prin oglinda vieţii voastre, că noi în libertatea noastră am pierdut zelul pentru credinţă. Noi ne-am rugat pentru fraţii prigoniţi şi din Rusia, de unde venim acum, dar acum văd ce mare nevoie avem noi, în libertatea şi în bunăstarea noastră de rugăciunile voastre. Fiţi atenţi, nu cumva averea sau bunăstarea să vă despartă de iubirea care am observat de la voi. Orele rămase din ziua aceea au fost ţinute cu discuţii frăţeşti. Localnicii au întrebat despre bisericile lor, dacă se îmbogăţesc, şi cum sunt mărturiile la ei. Au fost întristaţi, când au auzit, că în Germania au casă de rugăciune, dar enoriaşii nu se duc la adunare, nu prea sunt credincioşi adevăraţi, care s-au întors de la Dumnezeu. După aceea au povestit, că sunt unii care au fost prinşi prizonieri în Siberia sau în Rusia, ori în penitenciare. Au fost, care nu au suportat greutatea închisorii şi nu s-au întors din arest, ei ne aşteaptă pe partea cealaltă a vieţii pe cei rămaşi în viaţă. S-a mai lăsat din prigoniri în ultimele timpuri, dar sunt tineri, care şi acum se află în închisoare pentru că nu au acceptat portul de armă. O bătrână a povestit, că soţul ei a fost condamnat la douăzeci şi cinci de ani de închisoare, chiar după război, pentru că umbla în sate şi răspândea Cuvântul 11

12 Domnului, şi mulţi oameni s-au făcut credincioşi din cauza lui. A rămas singură, cu cinci copii, dar fraţii au ajutat-o cu ce au putut. Nu a ştiut nimic despre el mai mult de şase ani, după atâta timp a primit prima scrisoare de la el. Nu după mult timp a primit o înştiinţare, că soţul ei a murit, şi a fost înmormântat acolo undeva. Când a povestit întâmplarea, cu toţii au plâns. A mai spus, că ştie că după un timp iară își va vedea soţul, şi se vor termina durerile ei. Era târziu, când fraţii se despărţeau şi musafirii au fost conduşi la sălaşurile lor. La familia lui Ivan a fost condus o familie tânără cu un translator. În timpul micului dejun au putut să mai discute ceva. În jurul orei zece ar fi trebuit să pornească de acasă. A decedat o femeie în vârstă din adunarea lor, şi înmormântarea începea la unsprezece, la casa femeii. - Slujba de înmormântare este o ocazie bună ca să mărturisim credinţa noastră. Acesta este singura ocazie, care este acceptată de organele statului, ca să ţinem întâlnire oficială explicase Ivan la musafiri programul zilei de obicei se adună multă lume nu numai rudele, ci şi din sat sau din alte localităţi. Mortul este pus în catafalc, în curte ţinem o predică, iar după aceea conducem pe ultimul drum până în cimitir. - Asta am vrut să vă întreb, cum se înmulţește adunarea, dacă nu aveţi o ocazie oficială de a vă întâlni spunea Hans. - Da. Unul dintre ocazii este înmormântarea. Lângă acesta, mergem câte două în oraş, iar enoriaşii se roagă pentru secerători, ca Domnul să ne deie în cale oameni, care sunt deschişi pentru Cuvântul Lui. Dar mai mult, cu viaţa noastră încercăm să mărturisim credinţa noastră. - Voi cum aţi ajuns să-l cunoașteţi pe Cristos? - Acesta avea precedente ruşinoase în viaţa noastră începea Ivan cu ochii lăsaţi spre pământ am avut un vecin credincios, adică şi avem, pe care nu-l iubeam deloc. N-am putut explica nici atunic, de ce, poate numai de aceea, că este credincios. Nu ne-a făcut nimic, se comporta prietenos cu noi. Dar eu i-am făcut rău, unde am putut. Într-o seară, după servici, am luat şi salarul pe aceea lună, şi am venit spre casă. - Am intrat în cârciumă şi am băut mult. Aveam în borsetă toţi banii de salar, şi hârtiile mele, poate n-am pus bine în buzunar şi mi-a picat afară pe stradă. L- am căutat ziua următoare. Seara, a venit vecinul şi mi-a adus borseta. M-am simţit foarte ruşinos, nici nu ştiu dacă i-am mulţumit sau nu. Banii îmi erau acolo în întregime, dar am primit de la el şi un bileţel pus acolo, pe care scria, Isus Cristos spune: Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Chiar în seara aceea m-am dus la el şi am cerut, dacă mă lasă să mă duc cu el 12

13 următoarea dată la adunare. De atunci caut fiecare ocazie, să fiu acolo, împreună cu fraţii. - Când Ivan a venit acasă şi mi-a spus, că trebuie să mă duc şi eu, să văd ce este acolo continuase Maria n-am dat nimic, pentru vorbele lui, a spus multe vorbe bune, dar am şi observat că viaţa lui se schimbă spre bine. Simpla curiozitate m-a dus prima dată acolo, dar când am intrat în cameră, unde erau adunaţi, m-a prins un simţ, şi n-am putut să mă mişc. Nu se poate descrie acel simţământ. - Nici nu trebuie spusese Elisabeta eu m-am simţit foarte bine ieri la întâlnirea noastră şi m-am gândit, dacă aşa va fi şi în Rai, atunci merită efortul făcut. Nici nu gândesc dacă mai există o adunare de aşa fel pe Pământ. Noi suntem stricaţi de bunăstarea noastră. Acum văd clar acest lucru. Puteţi fi bucuroşi, că sunteţi mai săraci, decât noi. - Nu suntem noi săraci. Avem pâinea noastră de toate zilele s-a apărat Ivan Domnul de fiecare dată ne apără şi nici nu putem închipui, cum s-a aranjat totul. Dacă cineva dintre noi se confruntă cu probleme financiare, fraţii imediat strâng ajutor pentru acel cineva. Aşa s-a întâmplat nu demult, când o familie a fost amendată cu o sumă echivalentă a unui salar pe o jumătate de an, pentru că au fost prinşi că ţin întâlnire în casa lor. Dacă cineva construieşte o casă, cu toţii de la mic la mare suntem acolo să ajutăm. Adunarea porumbului, sau altă treabă este făcută în colectiv, cu toţi din adunare. - Ne bucurăm că putem fi împreună şi profităm de fiecare ocazie. - Enoriaşii lucrează pe gratis. Între voi? întrebase Hans. - Cum adică? - Aşa, că dacă cineva face ceva pentru altul, atunci nu cere bani? - Ei, aşa ceva nici nu vine în vorbă răspunse Ivan cu ochii deschişi noi suntem fraţi, şi fraţii nu cer bani de la fraţi. - Bine, dar toată lumea trăieşte din bani, şi nu poţi să aştepţi de la nimeni să lucreze cineva pe gratis la tine spunea Elisabeta. - Nu aşteptăm, ci facem cu bucurie şi din inima noastră. Isus a făcut mult pentru noi, şi noi putem face ceva puţin. Aşa spune Biblia, că dacă faci cu unul, dintre copii Săi, atunci ai făcut cu Dumnezeu. Nu am discutat despre acest lucru, dar mă gândesc, că dacă facem din bunăvoie, din inima noastră ceva, atunci Dumnezeu va binecuvânta munca noastră, încât n-o să ne lipsească banul acela. Încercăm să trăim cu credinţă. Hans şi Elisabeta se uitau unul la celălalt, după aceea au lăsat privirea spre pământ. Nu au spus nimic, se vedea pe ei că sunt ocupaţi cu gândurile lor. Au stat la masă în linişte un pic, iar după aceea Elisabeta a întrerupt tăcerea. 13

14 - Ne-am gândit, că venim şi aducem ajutor la săracii fraţi ai noştri din Rusia, dar acum deja noi simţim că suntem săraci, şi primim ajutor de la voi. - Şi noi suntem oameni păcătoşi, care avem nevoie de ajutor. De aceea este foarte bun, că avem o legătură foarte strânsă între noi. Dacă cineva se rătăceşte, imediat putem observa. Ne bucurăm şi de Alexander, de pastorul adunării noastre. Este un om cu umilinţă. Poate să plângă cu cei care sunt trişti. O dată la lună, uneori şi mai des, vizitează enoriaşii din adunare şi se ocupă cu sufletele noastre. Nu se întâmplă, că cineva face păcat? întrebase Hans. - Se întâmplă, că diavolul lucrează şi aici. Nu de mult s-a întâmplat că unul dintre noi avea de vânzare un porc, şi s-a înţeles cu vecinul lui, că vinde cu o sută de rubeli. Cineva a oferit o sută şi zece, iar acesta a spus, că îi pare rău, dar nu lasă cu o sută, ci numai cu o sută şi zece. Omul avea nevoie de porc, şi a plătit preţul cerut. Se înjura şi pe el, şi pe credincioşi, şi au luat la cunoştiinţă şi alţi fraţi. L-au atenţionat, să refacă, dar parcă acel ban a fost mai important lui, sau nu a vrut să cere iertare de la vecin. Chiar şi biserica l-a atenţionat, dar nu a vrut să repare lucrul. Nici nu venea la biserică pentru un timp, că s-a supărat. Atunci biserica a decis, că îl exclude din cina Domnului. - Din cauza aceasta l-au exclus din cina Domnului? se mirase Elisabeta asta-i cruzime. Alexander spune deseori, că dacă acceptăm păcatul între noi, dacă luăm masa cu păcătoşii, atunci ca şi plămădeala dospeşte tot aluatul. Aşa scrie apostolul către Corinteni. Şi acesta va fi exclus definitiv din biserică? întrebase Hans cu mirare atunci la noi nimeni nu poate să fie membru al adunării, că fiecare dintre noi am făcut ceva păcat. Dar cine poate să spună că el este perfect, fără nici o vină? - Nu este vorbă de excludere definitivă. Chiar suntem foarte atenţi la aceşti oameni. Şi în cazul acesta am decis, că ne întâlnim, facem post şi ne rugăm pentru el. Ne doare foarte mult, dacă pierdem un membru dintre noi. După o săptămână a venit fratele şi a povestit plângând, că a visat că diavolul a pus o bancnotă de zece rubeli în buzunarul lui, a băgat furca în el, şi fugise spre iad cu el dar s-a trezit. Repede a mers la vecinul lui, şi i-a dat banii şi a cerut iertare. Noi cu toţii în biserică ne-am plâns şi am binecuvântat pe Domnul. Musafirii ascultau cu mirare întâmplarea povestită. Hans a menţionat liniştit: - Putem să-i mulţumim lui Dumnezeu, că ne trezeşte. Chiar de aceea ne-a dat această ocazie să venim aici între fraţii noştri din Rusia. 14

15 S C R I S O A R E A - De unde ai scrisoarea aceea? întrebase Ivan, când Maria a intrat cu o scrisoare în mână. - Au trimis musafirii noştri din Germania. - Te rog, citeşte-mi, să aud şi eu, ce scrie. Dragi frați, Vă salutăm cu pacea Domnului. Slava Domnului, am ajuns acasă săptămâna trecută. Am avut simțul, că am primit multe daruri, care nu pot fi sistematizate. Putem spune, că a fost cea mai bogată săptămână din viața noastră, în special pentru ce am primit de la voi, experiența, care ne-a schimbat, ne-a reconsiderat viața noastră de aici. Am fost creştini, dar acolo în Rusia ne-am dat seama, cât de slabi suntem şi cât de uşor luăm viața creştină de aici. Focul acela, care se simțea în biserica voastră a avut impresie mare pe noi. De aceea nici nu putem mulțumi lui Dumnezeu, că ne-a dat şansa aceasta, de a cunoaşte frați, care trăiesc în întregime religia, credința lor şi efectul lumii nu se simte pe comunitate. Nu vrem să descriem comunitatea noastră foarte slabă în fața voastră, dar acum putem observa ce mare influență are bunăstarea şi libertatea pe viața sufletească. De aceea vă rugăm, rugați-vă şi voi pentru adunarea noastră, ca să putem sfinți viața noastră pentru lucrurile lui Dumnezeu. Ne-am gândit mult la lucrurile spuse despre curatul comunității. Păcatul intră în viața spirituală atât de insidios, încât nici nu putem observa. Doar atunci observăm aceasta, când vedem o altă comunitate, acum a voastră acolo în Rusia. După ce am ajuns acasă, am pornit în cercetarea Bibliei, şi am citit în profunzime Prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni, capitolul 5 şi din capitolul 10 versetele Trebuie să recunoaştem, că stricarea comunității devine din cauza păcatului lăsat în relațiile omeneşti, şi aşa ținem cina Domnului nostru. Această problemă ne dă mai multe întrebări de rezolvat. Ne gândim, că biserica noastră ar avea nevoie de mărturiile voastre, pentru că povestind cele auzite şi primite de la voi, au fost enoriaşi, care s-ar bucura, dacă s-ar întâlni cu voi. De aceea vrem să vă invităm, ca să recompensăm o parte din acea iubire arătată față de noi, când am fost acolo. Serviciul financiar al bisericii a luat decizia, că vă plătim pentru patru persoane biletul de călătorie. Ar fi bine, să plătiți biletul, şi când ajungeți aici, noi vă dăm prețul biletului în mărci germane. 15

16 Ne rugăm, să primiți paşaportul vostru, şi să ajungeți la noi. Avem câțiva oameni din biserica noastră, care cunosc limba, şi s-au oferit ca şi traducători pentru voi. M-am întâlnit cu un tânăr, pe nume Petru, care încă nu s-a botezat, dar umblă des la adunare. Mi-a prezentat şi soția lui, dar am uitat deja numele ei. Petru cunoştea un pic limba germană. I-am dat Biblia mea, şi s-a bucurat, spunând că poate să învețe mai mult. Ne-am gândit că ar fi bine să vină şi el. Atunci a spus cum am înțeles eu că vrea să se botezeze cât mai repede. Vă rugăm, să ne anunțați, dacă puteți accepta invitația noastră. Vă aşteptăm cu drag, dar nu vrem să vă mirați, pentru că noi nu avem o comunitate atât de însuflețită ca şi a voastră. Dar sperăm că vă va place aici şi veți fi mărturii pentru credincioşii noştri. Vă salutăm cu iubire pe toți, şi să-i spuneți că mulțumim pentru efortul lor Cu drag Hans şi Elisabeta Müller - N-ar fi rău, să mergem în Germania, dar parcă ar fi imposibil menţinase Ivan se dă greu paşaportul acela. Mă interesez de la Kornyikov, care lucrează la poliţie, dacă se poate primi paşaport sau nu. - În faţa Domnului, totul este posibil spunea cu încredere Maria dacă este voia Lui, atunci sigur că îl va împlini. - La sărbătoarea botezului lui Petru, înainte ca oamenii să plece, Alexander a mai rostit câteva vorbe: - Ştiţi cu toţii, că m-am îmbătrânit, şi munca în adunare devine cât mai grea pentru mine. Slavă Domnului, ne înmulţim, dar vorbirea şi comunicarea cu oamenii devine greu pentru mine. Am avea nevoie de un ajutor, ca Dumnezeu sămi dea un om lângă mine, care să mă ajute. De aceea vă rog pe voi, ca să postiţi şi să vă rugaţi, ca Domnul să dea pe cineva, cine poate să fie în ajutorul meu la treburile bisericeşti. Dacă vă convine, fraţii mei, să ne întâlnim şi să dăm decizia la Domnul nostru să ne arate pe cine vrea El să împuternicească pentru această responsabilitate. Este foarte important, ca nu noi să alegem, ci să lăsăm decizia la Domnul Nostru, că El ne cunoaşte cel mai bine, cum au spus şi apostolii, că El cunoaşte inimile oamenilor. - Pastorul are o responsabilitate mare, de aceea este nevoie de un frate, care este ales de Dumnezeu continuase vorbele, sluga Domnului ca şi pază, are o răspundere mare pentru suflete, şi dacă din neglijenţă sau comoditatea sa va pieri un suflet, pastorul va fi tras la răspundere pentru sângele aceleia. Este foarte 16

17 important ca să-l sprijinim şi pe pastorul vostru cu rugăciunile, cum m-aţi sprijinit şi pe mine și mă sprijiniţi în continuare. Î N G E R M A N I A Petru se uita emoţionat la ceasul lui şi se uita prin geam, când trenul se apropia de staţia Stuttgart. - În curând ajungem atenţionase pe pasageri să ne pregătim pentru coborâre. - Sunt foarte curios, ce ne aşteaptă spuse Maria. Hans şi Elisabeta îi aşteptau pe peron cu un translator. Bucuria întâlnirii a fost foarte mare. După salutări şi câteva întrebări, au pornit spre parcare, valizele au pus în microbuzul familiei Müller, şi au pornit la drumul lor de aproape o oră şi jumătate. Ivan se uita ca un copil, cu gura căscată la maşinile performante, care mergeau pe autobandă, şi se mira de calitatea drumurilor. Petru a primit loc lângă Hans, în faţă. S-a bucurat, că poate să folosească limba germană. A învăţat mult, de când a primit Biblia germană, cu greu, dar s-au înţeles. Cum se apropiau de casa familiei Müller, din senin, s-a deschis poarta de garaj. - Copiii se uitau, dacă venim? întrebase Petru. - Eu am apăsat butonul telecomandei zâmbea Hans. - Fantastic, ce bunăstare aveţi voi aici. N-am închipuit niciodată. Are şi preţul lui. Bucuraţi-vă, până ce nu plătiţi. Petru nu prea înţelegea, ce vroia Hans să spună cu acest lucru. Au intrat în casă. Au vrut să deie jos pantofii, dar gazdele nu l-au lăsat. Aici nu-i la modă. De ce ar fi, că aici nu găseşti noroi pe stradă. Le-au condus într-o cameră mare, unde masa era pregătită pentru opt persoane. Înainte să intre, aşteptau întâlnirea cu enoriaşii de aici, dar au observat că un pic s-au înşelat, că nu este nimeni în casă, decât cei doi copii ai familiei. - Fraţii vin mai târziu? întrebase Elena. - Ce fraţi, şi unde? se mirase gazda. - Ei, bine... mă gândeam la fraţii din biserică. Ori astăzi nu avem întâlnire cu ei? - Mai mulţi fraţi știu, că veniţi, şi vă aşteaptă mâine în casa de rugăciune. Au stat la masă. Pe timpul mese, gazdele le-au întrebat despre comunitatea din Rusia, şi povesteau cu bucurie, cele trăite acum trei ani acolo. - Cum aţi reuşit să primiţi paşaportul? întreba Hans de la musafiri Nu v-au dat uşor? Trebuia să plătiţi mult pentru paşaport? 17

18 - Îi adevărat, că în faţa Domnului, totul este posibil începea Ivan povestea ne-am rugat mult şi noi, şi biserica noastră, ca să avem ocazia, să venim în Germania să facem cunoştiinţă cu fraţii de aici. Am o cunoştiinţă, care-i rudă cu comandantul poliţiei, şi el a vorbit, dacă s-ar putea primi paşaportul. L-a asigurat, că suntem oameni cinstiţi. Acest comandant avea porumb pe o mare parte a pământului, care a fost lăsată, iar buruiana devenea mai mare, decât porumbul. Ne-a trimis vorbă, dacă putem curăţa acea parte, ne rezolvă paşaportul. Am pornit cam patruzeci din biserică, şi într-o zi, am şi aranjat totul. Comandantul n-a fost acolo, dar ziua următoare, când a ajuns, n-a crezut, ce vede. V-aţi gândit, că primiţi cu toţii paşaport? întrebase Elisabeta râzând. - Nu, nici vorbă. Ştiam că nu acceptă mai mult de patru paşapoarte. Până atunci, noi am şi predat cererea oficială. - Fraţii au venit numai în ajutorul nostru, să primim paşapoartele menţionase Maria. Incredibil strigase Elisabeta în loc să fie invidoşi, au ajutat, ca să fie bun pentru altcineva. Părerea mea, aceasta nu se poate întâmpla la noi. Dar acesta este iubirea frăţească spusese Elena. Gazdele stăteau fără glas pentru puţin timp. Hans a întrerup liniştea: - Când am venit din Rusia, am povestit la fraţi despre experienţele primite acolo. Sunt mulţi credincioşi sinceri în adunarea noastră, dar simţim cu toţii, în special cei care am fost şi la voi, că aici în occident, bunăstarea a stricat viaţa spirituală. Am discutat mult, ce poate fi cauza, dar am ajuns întotdeauna la concluzia, că bunăstarea, comoditatea, pacea pe dinafară, deci, că nu este prigonire, ceea ce are un efect rău asupra vieţii spirituale. - Sigur că aşa este spuse Ivan nici la noi nu este prigonire, cum a fost mai demult, când oamenii trebuiau să steie în închisoari, departe de familiile lor. - Dar avem între noi o generaţie, care este mărturie pentru noi şi pentru comunitatea noastră. - Mă tem, că bunăstarea ne atinge şi pe noi vorbea Elena nu ştiu dacă prigonirea se lasă din cauză că enoriaşii devin indiferenţi, se lasă seduşi de lume, sau devin dezinteresaţi, că presiunea prigonirii se slăbeşte. - Chiar aceste gânduri avem şi noi spusese Elisabeta nu demult am fost la o masă, unde am discutat despre această chestiune. Lăsaţi-mă să citesc câteva verseturi din Biblie lua Hans Biblia în mână Isus spune: dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume, penrtu că Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea. Sau mai departe aici este versetul 14 din capitolul 17: şi lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Mi se pare cel mai clar aici, dacă enoriaşii încearcă să se asemene cu lumea, atunci ura se stinge. După aceea devine natural, că ei se fac cât mai indiferenţi şi se răceşte uşor iubirea. 18

19 Atunci, într-o stare de acest fel, nu se poate să rămâi drept? întrebase Elena. - Nu e vorba de asta, mă gândesc, că Domnul a prezis aceste lucruri, şi a şi spus că cine rămâne drept până la capăt, va moşteni viaţa veşnică. Este ca şi când porneşti să înoţi contra fluviului, sau când ieşi din camera caldă în vremea rece, trebuie să te mişti să nu te prindă frigul. Atunci noi să ne bucurăm, că nu trăim într-un mediu aşa de bogat menţionase Petru dar mă gândesc, că trebuie să ne rugăm şi noi, să rămânem drepţi. Duminica dimineaţă, după nouă şi jumătate au pornit la adunare. Clădirea se afla lângă un drum foarte aglomerat, numai o parcare despărţea de drumul acela. Erau câţiva maşini în parcare, când au ajuns. Au aşteptat în holul clădirii, şi enoriaşii le-au salutat cu bucurie. Au fost unii, care le-au întrebat de unde au venit, alţii se interesau şi după numele lor. Toată lumea a venit cu îmbrăcăminte frumoasă, de aceea le-au fost un pic ruşine, pentru haniele lor mai slabe. Se apropia timpul slujbe, de aceea au pornit şi au luat loc pe la mijlocul sălii. Nu s-a umplut sala, nici pe jumătate, când un pastor înalt, cu ochelari a pornit la masă, a citit un capitol din Biblie, după aceea a ţinut un sfert de oră o predică. Petru a fost foarte atent la slujbă, a şi înţeles câte ceva din ea. Ivan n-a înţeles nimic, numai atâta a ştiut că vorbeşte pe germană. Avea şansa să se uită prin împrejur şi a tras concluzia, că auditoriul nu prea se arăta interesat de predică. Acesta a fost foarte interesant, pentru că el a fost obişnuit, că în timpul predicii, mulţi au plâns, cu toţii se priveau şi erau atenţi la fiecare propoziţie, ca şi călătorul însetat în deşert. Lângă el a stat un tânăr, care se uita deseori la ceas. Cu două rânduri mai înainte, era un frate care dormea, câteodată şi capul a lăsat la o parte, dar se trezea, îndreptase trupul, dar după un timp totul a început din nou. Au fost unii, car erau atenţi la vorbele pastorului, unii au şi scris câteva idei din predică în carneţelul adus. Când pastorul s-a dus la loc, un grup de tineri au pornit şi s-au aranjat în faţa masei. Dirijorul a spus numerele cântecelor, iar corul a cântat. Mulţi au rămas în bănci şi au cântat cu tinerii. După patru-cinci cântece, s-au dus la loc. Hans luase cuvântul şi a prezentat musafirii din Rusia. Desigur, pentru asta toată lumea a devenit interesată, căci nu a fost la ordinea zilei, că vin musafiri din Rusia în adunarea lor. L-a rugat pe Petru, să spună câteva vorbe pe germană în adunare, dar el a refuzat. Simţea, că nu are suficientă cunoştiinţă pe germană, să spună ceva, de 19

20 aceea l-a lăsat pe Ivan să vorbească. El a acceptat, şi cu translatorul s-au dus la pupitru. - Ne-a fost dor, să ajungem aici, la voi, dragi fraţi începea Domnul ne-a ajutat, că ce a fost imposibil în anii trecuţi, s-a împlinit în zilele noastre: am ajuns la rudele noastre în religie, pe cei care nu le-am văzut niciodată, dar putem să le salutăm ca şi fraţi în Isus Cristos. Acum toată lumea se uita spre pupitru. Ivan se simţea un pic ruşinos, dar acum deja a vrut să spună ceva vorbe de folos pentru comunitate. Continuase: - Ne este ciudat să vedem, că aici putem să ne întâlnim liberi, nu trebuie să vă temeţi, când vine poliţia ca să distrugă comunitatea şi să dea amenzi. Chiar dacă s-a mai lăsat prigonirea şi la noi în ultimele vremuri, dar ne este foarte drag acea ocazie, când ne întâlnim, că facem asta în ascuns. Zelul este mare între credincioşii noştri, dar aici... S-a oprit pentru o clipă. Se vedea, că nu ştie, ce să spună, dar își adunase gândurile, şi a continuat: - Mi se pare, că la voi bunăstarea nu prea ajută pe credincioşi în viaţa spirituală. Nu vreau să judec pe nimeni, dar trebuie să fim foarte atenţi. Ştiu că v- aţi rugat mult, ca să dispară prigonirea în ţara noastră, dar acum, vrem să cerem, să vă rugaţi pentru iubire şi zel, ca să rămână aici, în adunarea voastră. Mă bucur, că pot să aduc salutările tuturor fraţilor şi surorilor, din depărtare, din adunarea noastră de acasă. După aceea, audienţa a mai pus câteva întrebări. Le-au întrebat, câţi sunt în adunare, dacă au casă de rugăciune, cu ce se ocupă, cum este existenţa, şi aşa mai departe. Când s-a terminat ceremonia, unii din adunare au pornit spre ei, ca să le salute, dar majoritatea oamenilor s-au ridicat din bănci şi au ieşit din clădire. Un frate mai bătrân, şi foarte prietenos a spus, că el a primit un pic din iubirea ruşilor, în Siberia, şi a fost printre puţinii oameni, care a ajuns acasă după doi ani şi jumătate, numai oase şi piele, dar a ajuns. A şi rostit câteva vorbe pe rusă. Nu vrea să meargă înapoi, dar ar vrea să vadă măcar bisericile din Rusia. Au fost unii, care au pus bani în buzunarele lor. Două familii foarte prietenoase, au spus, că le aşteaptă pentru un prânz sau pentru cină pe toţii. Dacă le-ar place, să facem şi ceva program special pentru săptămâna viitoare, o excursie măcar. Cele zece zile au trecut foarte repede. Gazdele au făcut un program bogat pentru ei, le-au dus în biserici rurale, şi la familii prietenoase. Au primit multe 20

21 daruri, şi au avut parte de discuţii foarte sufleteşti şi bogate. Într-un cuvânt, au preţuit timpul ca fiind una cu multă binecuvântări ale Domnului. A sosit şi timpul pornirii, şi timpul luării rămasului bun de la fraţii germani. Oare o să mai vadă din nou fraţii de aici? Toţi au avut lacrimi, când s-au urcat pe tren şi au pornit spre casă. În tren, au stat liniştiţi pentru un timp, şi se uitau la peisajul trecător. Toţi au fost preocupaţi cu gândurile lor. În sfârşit, Ivan a început discuţia: - Şi aici, în bunăstarea aceasta sunt credincioşi adevăraţi. Familia Müller a fost foarte drăguţă, ne-a primit cu o iubire mare. Dar nu numai ei, ci şi alţii din comunitate. - E adevărat menţionase Petru dar bunăstarea a pus undeva amprenta pe comunitate şi se simte foarte bine influenţa acesteia. Nu s-a simţit zelul acela, şi poate nici jumătate din adunare nu a venit să ne salute. Dacă cineva are bani, nu se exclude, că nu poate să fie şi credincios bun. - Cei mult, îngreunează tare spunea Maria încet. Au stat fără vorbe iarăşi un timp, după care Petru continuase: - Mă gândesc, că darurile şi banii primiţi, ar trebui să împărţim între fraţii noştri. Îi adevărat, că dăruitorii nu au spus, la cine dau, dar totuşi cu ajutorul lor am putut să venim în Germania. Ivan se uita cu gura căscată la peisaj, şi se prefăcea, că nu aude nimic din vorbele lui Petru. Spre seară au ajuns în Budapesta, unde au schimbat mărcile germane în forinţi, iar forinţii în rubeli, şi au despărţit egal între ei, ca să nu aibă probleme la graniţă. Trenul lor a pornit seara târziu spre Moscova, deci au avut câţiva ore libere în gară. Cum au intrat în vagonul de cuşetă, au început să se simtă din ce în ce mai bine ca şi când ar fi acasă deja. Nu după mult timp trenul a pornit pe drumul acela lung, spre capitala Rusiei. B A N U L Î N C E P E S Ă V O R B E A S C Ă Mare a fost bucuria revederii. Mai mulţi dintre fraţi s-au dus la gară să-i aștepte. În casa lui Ivan s-au adunat mai mulţi ca să audă întâmplările celor sosiţi. - Într-adevăr am avut parte de multe binecuvântări și am simţit iubirea fratească începuse Petru. Câţiva dintre fraţii nostri au făcut multe pentru noi. Este adevărat, că au fost și fraţi care nici măcar n-au venit să ne salute la adunare. Din nefericire, bunăstarea nu are un efect pozitiv în ceea ce privește zelul în credinţă. Și asta ţine de adevăr. Dar a fost plăcut când am văzut pe acei, care și în această bunăstare au putut rămâne credincioși, și au făcut multe pentru noi, întradevăr am putut simţi iubirea lui Dumnezeu. 21

22 - Eu am auzit că în ţările vestice este bunăstare menţionase unul dintre credincioși care era prezent acolo. Dar nu pot să-mi imaginezi, cum este viaţa aceea. - Toţi stau bine material preluase Ivan cuvântul. Acest lucru în sine nu este dăunător, pentru că ei știu cum trebuie să se gospodărească cu aceasta pe plan spiritual. Așa am constatat și noi. Dar nu toţi. De exemplu, toţi au mașină, și pot să-l folosească pentru scopuri bune. Pe noi ne-au dus cu mașina dintr-un loc în altul. - Într-adevăr, am primit multe cadouri. începuse Petru. Așa ne-am gândit, că am vrea să împărţim acum între voi. Petru cu colţul ochiului s-a uitat la Ivan, faţa căruia a dezvăluit, că ceva nu-i place. A făcut semn lui Ivan, să meargă puţin într-o altă cameră. S-au ridicat, și Petru a spus Elenei să despacheteze valizele și să înceapă să împartă egal cadourile primite. A spus, că până atunci, el cu Ivan se retrag într-o cameră pentru că au ceva de discutat. - Petru, și eu așa m-am gândit, că ar fi un lucru bun dacă și din bani împărţim fraţilor. Deși acest lucru nu au spus fraţii din Germania. Eu așa cred, că jumătate din suma ce mi se cuvine mie o s-o împart. Cu Maria vorbisem, că Dumnezeu ne-a dat, ca noi am putut ajunge în străinătate, și poate că acești bani am primit ca o binecuvântare. El a știut, de ce avem nevoie de bani. Putem să ne gospodărim bine cu ei, precum am văzut în Germania. - Tu știi, Ivan. Eu așa simt, că fraţii și surorile noastre mult s-au sacrificat, ca noi să putem plecat din ţară, eu toată suma de bani ce mi se cuvine o să-i dau lor. Aici este, tu ești mai în vârstă, tu să împarţi banii. După ce a spus toate acestea a luat din buzunar banii împachetaţi într-o foaie și i-a dat lui Ivan. El a pus pe masă, și a luat din haina lui banii care a primit el. Teancul de bani l-a împărţit în așa fel încât partea mai puţină a pus-o pe masă și restul banilor a vrut s-o pună la loc în buzunar. Pentru un moment s-a oprit, și-a scos banii, a început să privească, după care a supinat și o mică parte din banii aflaţi în mână a pus pe masă lângă teancul de bani și restul a pus în buzunar. - Putem merge a început în sfârșit să vorbească. Dintre fraţi o să rugăm pe cineva, să împarte egal, și să dea și celor care nu sunt prezenţi aici. După ce a spus acestea, a pornit să meargă în camera cealaltă. Pentru un moment s-a oprit și s-a întors. - Petru, ia și tu pentru tine, măcar puţin, și după aceea spunem că așa s-o împartă ca nouă să nu ne dea, pentru că... Iarăși a ezitat pentru un moment. Faţa lui Petru s-a încruntat, dar hotărât a început să vorbească: - Mie nu-mi trebuie nici un leu. Poţi să spui liniștit să împartă doar printre ei, pentru că noi am avut parte în lucruri frumoase în Germania. 22