Doar patru luni. Mai mulți bani trimiși acasă de moldovenii din diasporă

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Doar patru luni. Mai mulți bani trimiși acasă de moldovenii din diasporă"

Transcriere

1 Supliment al Ziarului NAȚIONAL dedicat diasporei Alexandru Cazacu, Parma, Italia Moldova, țara locurilor rustice și a vinului bun PAG. 11 Revenirea celor plecați este unul dintre scopurile noastre PAG. 12 Despre unitate și conștiința națională a moldovenilor Noi, moldovenii de dincoace de Prut, suntem din neam harnic și muncitor și tare ne mai place să ne lăudăm cu asta! În virtutea tulburărilor istorice de care am avut parte, noi, fără să ne dăm seama, ne-am schimbat atât de mult, încât, dacă ne-am privi dintr-o parte, am rămâne uimiți și nu ne-am recunoaște. Suntem critici și autocritici: Ion e leneș; Maria nu-i gospodină; Politicianul X e hoț!; Cântărețul Y e vândut! etc., iar toți împreună, ca neam, suntem un popor măreț, harnic, cuminte, familist și de treabă!. Stranie logică moldovenească! Astăzi vreau să vorbesc despre UNITATE. Despre unitatea băștinașilor moldoveni ca neam. La fel cum omul nu-și găsește locul, dacă sufletul cu trupul său nu se împacă, la fel și noi, cetățenii R. Moldova, nu vom putea să ne integrăm în spațiul internațional până când nu vom fi uniți în cuget și simțiri aici, la noi acasă. Noi între noi! Oamenii dintre Prut și Nistru au fost șfichiuiți de biciul istoriei atât de crunt în ultimele decenii, încât acum, dacă mergi de la Briceni la Comrat și de la Chișinău la Tiraspol, vei întâlni mai mult un conglomerat de oameni, idei și gânduri, decât un neam unit care știe încotro merge. Am colindat multe țări, peste tot există probleme de acest gen Italienii de la nord n-au ochi să-i vadă pe cei de la sud: Ăștia nu fac nimic, plătim doar taxe pentru ei de zeci de ani!. Se fac între ei cu ou și cu oțet, dar dacă vine vorba să-i critice cineva din exterior, ei sar ca arși! Își apără neamul cu cea mai mare ardoare. Și aici încep să înțeleg de ce noi nu suntem italieni! Și de ce noi lucrăm la ei, și nu ei la noi! Pentru că noi nu suntem uniți! Ni se cultivă acest spirit de mici, de-acasă noi creștem, îl dezvoltăm, îl practicăm în țară, iar când plecăm peste hotare, îl luăm cu noi! Zbuciumările istoriei au închistat în noi tot ce avem mai frumos. Dezamăgirea profundă și sărăcia ne-au făcut să negăm tot în ce am crezut noi, părinții noștri și străbunii. Dezamăgiți de biserică, uităm ades ce înseamnă grija față de aproapele nostru și trecem indiferenți pe lângă problema vecinului. Dezamăgiți de țară, am luat drumul pribegiei. Dezamăgiți de politicieni, zicem că nu ne întoarcem, nici chiar de ne-or da italienii afară. Și nu vrem să ieșim la vot, pentru că oricum toți sunt hoți și eu singur nu voi schimba situația. Noi suntem într-adevăr un neam mic și dispersat! Dar noi am ținut piept împreună atâtor furtuni! Ne certăm de la nimicuri, dar știm să ne unim în momente cruciale! Nu a pierit în noi conștiința națională! Nu cred că nu putem fi uniți! Există în sufletul nostru, undeva acolo, ca într-o carapace, stă închisă dragostea noastră față de ce avem mai sfânt, unitatea noastră națională! Stă și hibernează, păstrându-și forțele pentru momentele cruciale! Și acest moment a sosit! Astăzi se decide soarta neamului nostru! Sosesc alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Și aceste alegeri, mă credeți sau nu, vor schimba radical soarta R. Moldova! Aceste alegeri vor decide dacă R. Moldova își va găsi locul de cinste la masa europeană sau va rămâne în mocirlă! Nu mai există o cale de întoarcere în trecut! Noi, cei plecați, am văzut lumea, știm ce înseamnă o viață de calitate și am învățat multe de la italieni, francezi, norvegieni sau englezi. Și vrem să trăim ca ei! Dar ei au reușit pentru că sunt uniți! Tânărul care aduce Elveția în R. Moldova Doar patru luni de practică în Elveția i-au fost suficiente lui Alexei Ialobnițchi, 29 de ani, din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, să înțeleagă că trebuie să-și suflece mânecile și să se apuce de treabă aici, în țara unde s-a născut. Alexei Ialobnițchi a decis să aplice la Programul PARE 1+1 al Organizației pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și a primit 200 de mii de lei. Cu banii adunați și cei acordați în cadrul acestui program, tânărul construiește o fermă de toată frumusețea în satul său de baștină. Vreau să cumpăr până la Anul Nou vitele și să le aduc acasă. M-am interesat deja de unde le pot procura și cât lapte vor da pe zi, ne dezvăluie planurile sale Alexei. Mai mulți bani trimiși acasă de moldovenii din diasporă Moldovenii aflați la muncă peste hotare au transferat, în iulie-septembrie curent, 487,47 de milioane de dolari. PAG. 10 CURAJ A făcut patru luni de practică la o fermă din Elveția, iar odată ajuns acasă, își pune pe roate propriul business, inspirat de oameni de afaceri din Europa de Vest. PAG. 10 Susținere financiară pentru absolvenții moldoveni din străinătate Alocații lunare de de lei pentru o perioadă de până la șase luni. PAG. 20

2 2 AFACERE Elveția adusă în R. Moldova A făcut patru luni de practică la o fermă din Elveția, iar odată ajuns acasă, își pune pe roate propriul business, inspirat de oameni de afaceri din Europa de Vest Galina Munteanu Doar patru luni de practică în Elveția i-au fost suficiente lui Alexei Ialobnițchi, 29 de ani, din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, să înțeleagă că trebuie să-și suflece mânecile și să se apuce de treabă aici, în țara unde s-a născut. Acum nouă ani, pe timpul când era student la Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea Tehnică, tânărul din Bulboaca a avut ocazia să muncească peste 100 de zile la o fermă de vaci din Elveția. Am rămas frapat, spune tânărul întreprinzător. Nu doar de nivelul de trai ridicat și de peisajele superbe, dar și de condițiile europene în care cresc și sunt îngrijite bovinele de la ferma de vaci unde muncea. FOTOGRAFIILE Nu a zăbovit prea mult. S-a echipat cu un aparat de fotografiat și a Alexei Ialobnițchi a obținut 200 de mii de lei de la Programul PARE 1+1 pentru construcția fermei la care visează imortalizat practic fiecare colțișor din acea fermă. S-a interesat despre locul unde este mai bine să fie construită aceasta, cum să fie poziționate bovinele, sistemul de scurgere a deșeurilor, adică toate detaliile care ar prinde bine inițierii unei afaceri. Acum, aceste fotografii sunt schițele constructorilor care ridică pereții fermei de bovine Nu credem că o să stăm cu laptele acasă în butoi. Al nostru garantăm că va fi de calitate și, astfel, o să fim căutați de consumatori. la Bulboaca. Iată aceste fotografii sunt făcute acolo. Noi facem exact așa, doar că, evident, la noi vor fi, inițial, mai puține bovine ca la ei. În rest, totul e exact după proiectul din Elveția, ne spune bărbatul, în timp ce ne face o excursie pe șantierul fermei. A ZĂBOVIT DIN CAUZA BANILOR Deși inițial plănuia să-și deschidă afacerea imediat ce se întoarce în țară, îi lipseau banii. Nu a lăsat mâinile în jos și și-a inițiat o afacere care a necesitat mai puțini bani pentru început o firmă care vinde și instalează panouri și contoare electrice. Nu a renunțat însă la visul cules în Elveția. Părinții acestuia munceau în Federația Rusă, iar banii trimiși acasă erau puși de tânăr la ciorap pentru inițierea afacerii. Și banii câștigați din afacerea lui ajungeau, de asemenea, în aceeași hazna. FINANȚARE DE LA ODIMM Când s-a adunat o sumă bunicică, dar insuficientă ca să inițieze o afacere, Alexei Ialobnițchi a decis să aplice la Programul PARE 1+1 al Organizației pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Programul este desfăşurat în baza regulii 1+1, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul PARE. Suma maximă a finanţării acordate constituie 200 de mii de lei. Astfel, noi am pus 200 de mii de lei și de la program ne-au dat alte 200 de mii. Ca să inițiem afacerea, să construim ferma, să procurăm opt bovine și să ne procurăm tehnica de care avem nevoie pentru procesarea laptelui, ne ajunge. Mai departe, vom vedea. Credem și suntem siguri că totul va fi bine, ne spune entuziasmat tânărul întreprinzător. PREGĂTIT CA LA CARTE Deși pereții fermei încă se ridică, iar bovinele nu au fost cumpărate, tânărul întreprinzător le-a procurat deja nutrețul. Vreau ca până la Anul Nou să le aduc acasă. M-am interesat deja de unde le pot procura și cât lapte vor da pe zi, ne spune bărbatul. Până a ajunge să le mulgă, tânărul întreprinzător își caută deja și piață de desfacere. Nu credem că o să stăm cu laptele acasă în butoi. Este un produs pe care toți îl caută. Al nostru garantăm că va fi de calitate și, astfel, o să fim căutați de consumatori, conchide Alexei Ialobnițchi. Mai mulți bani trimiși acasă de moldovenii din diasporă Moldovenii aflați la muncă peste hotare au transferat, în iulie-septembrie curent, 487,47 de milioane de dolari, reprezentând cea mai mare sumă transmisă trimestrial de până acum. Datele oficiale ale Băncii Naționale a Moldovei arată că suma transferurilor din afară în favoarea persoanelor fizice a constituit, în primele nouă luni ale acestui an, 1,25 de miliarde de dolari, cu 94 de milioane de dolari mai mult decât în perioada similară a anului precedent. În trimestrul III al acestui an, valoarea remitențelor a atins nivelul de 487,47 de milioane de dolari, fiind cu 33,4 milioane de dolari mai mare decât în trimestrul II. Suma transmisă, în iulie-septembrie curent, reprezintă un record față de sumele transmise până acum trimestrial de către muncitorii moldoveni. Transferurile în ruble rusești continuă să dețină cea mai mare pondere în structura valutară a remitențelor, deși valoarea acesteia s-a redus în septembrie cu 0,8% față de august curent. Sumele în euro primite de peste hotare de cei de acasă au deținut, în septembrie, o pondere de 35%, iar dolarul câștigă teren în structura valutară a transferurilor, cota acestei valute fiind de 26,3%, mai mare cu 1,3% decât în august. Transferurile bănești de peste hotare au constituit, în anul trecut, 1,609 miliarde de dolari, cu 115 milioane de dolari mai mult decât în Datele Băncii Mondiale arată că remitențele au deținut anul trecut 24% din PIB. Virginia Nica Transfer de bani din Italia, la un comision de 5 euro Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în Italia au posibilitatea să trimită bani acasă, în Republica Moldova, prin intermediul unui nou serviciu de transfer bănesc internațional, realizat între Poșta Moldovei și Poșta Italiei, la un comision de doar 5 euro pentru orice sumă de până la de euro. Pentru a solicita așa un serviciu, este suficientă deplasarea la oricare dintre cele de oficii ale Poștei Italiene cu prezentarea unui document de identitate valabil și a numărului fiscal al persoanei. Suma transferată va putea fi ridicată de beneficiari în termen de 48 de ore din momentul efectuării transferului din Italia. Destinatarii plății din R. Moldova vor avea posibilitatea să își ridice banii în euro sau în lei moldovenești la orice oficiu poștal din R. Moldova. Lansarea acestui serviciu reprezintă o realizare importantă, având în vedere procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Autoritățile de la Chișinău au anunțat că, în curând, astfel de transferuri bănești vor putea fi făcute din Spania și Portugalia, unde, de asemenea, muncesc mulți moldoveni.

3 3 ACASĂ! M-au impresionat multiplele localuri în stil moldovenesc și cum sunt ele decorate. Este mult de lucru în sfera turistică din R. Moldova. Moldova, țara locurilor rustice și a vinului bun R. Moldova are povești, ele doar trebuie scoase la iveală Natalia Talaoui, Barcelona, Spania turiști, unde să găsim istoria fiecăruia. Sau la intrarea în fiecare parc aș pune câte un student îmbrăcat în hainele noastre naționale, atât de artistice, ca aceștia să informeze turiștii despre ceea ce ar putea vedea în apropiere. Astfel, am putea crea în țară și posturi de muncă, și turism de calitate. A m revenit în R. Moldova după opt ani și am văzut-o cam tristă Poate pentru că vin din Barcelona, cu care am comparat-o. Cu toate acestea, am petrecut foarte interesant cele 19 zile, pentru că eram acasă. Da, anume așa m-am simțit în R. Moldova. Acasă! VOI VENI ÎN FIECARE VARĂ ACASĂ M-AU ÎNTRISTAT EDIFICIILE DELĂSATE În sfera turistică, încă mai avem mult de lucru, mult de îmbunătățit, de la drumuri și transport public, până la deservirea persoanelor. Înainte de a pleca, am locuit în capitală 13 ani și-mi părea că orașul Chișinău e mai frumos decât altele, deși avusesem ocazia să călătoresc în alte țări. Acum, însă, Chișinăul îmi pare a fi un oraș micuț, cu foarte puțină lume. M-a întristat cel mai mult faptul că edificiile din capitală sunt delăsate. M-am îngrozit când am văzut în ce stare este vestitul hotel Național, dar și cum arată acum Muzeul de Artă, precum și multe alte clădiri și fațete ale lor. Dacă dorim să avem un oraș atrăgător pentru turiști, ar trebui să se atragă mai mult atenția asupra acestor lucruri. Natalia Talaoui promite să revină în fiecare vară acasă Un alt aspect important este transportul public, care trebuie să fie accesibil și confortabil, ceea ce face parte, la fel, din strategia de atragere a turiștilor. În călătoria mea prin Chișinău, atunci când am revenit în R. Moldova, transportul public mi-a dat multe bătăi de cap și, deși taxiurile sunt accesibile ca preț la Chișinău, turiștii străini vor prefera întotdeauna transportul public. PARCURILE, PUNCT DE ATRACȚIE TURISTICĂ Să vedem însă și partea pozitivă a turismului moldovenesc. Mă bucură faptul că orașul Chișinău rămâne, cu adevărat, un oraș verde și foarte liniștit, în comparație, bunăoară, cu Barcelona. Aceste parcuri pe care le avem la Chișinău sunt un punct de atracție turistică, doar că eu aș mai adăuga aici și câteva puncte informative pentru M-au impresionat multiplele localuri în stil moldovenesc și cum sunt ele decorate. Aceste detalii sunt foarte binevenite, pentru că oferă culoare turismului și-ți dau senzația clară a locului unde te afli. De asemenea, mi-a plăcut să fac cumpărături anume la Produs în Moldova, am făcut-o din curiozitate. Uite că se vede și la noi calitate, dar acest sector trebuie dezvoltat. Pentru că turiștii sunt orientați anume spre produse locale, la prețuri accesibile, din țara pe care au venit s-o viziteze. Am avut ocazia să văd altceva nou în R. Moldova ca atracție turistică, și anume, Complexul Vatra, o idee de atragere turistică nemaipomenită, care promovează stilul nostru moldovenesc, acele cântece, hore, portul național, mâncarea tradițională. Mi-au plăcut evenimentele din luna august organizate în R. Moldova și mi-am zis că voi veni în fiecare vară acasă. SATELE NOASTRE TREBUIE READUSE LA VIAȚĂ Am avut ocazia, de asemenea, să vizitez mai multe mănăstiri - Hâncu, Ulmu, Căpriana. Am vizitat cu mare curiozitate și unele sate din nordul R. Moldova. E ceva mai trist pe acolo, dar ospitalitatea moldoveanului la țară nu are margini. Și aș spune că merită să investim în turismul rural, pentru că avem multe tradiții, sărbători, obiceiuri, hramuri care pot fi o momeală pentru turiști. Satele noastre trebuie readuse la viață cu implicarea întregii comunități. Numai astfel vom menține oamenii acasă. Este mult de lucru în sfera turistică din R. Moldova. Suntem și în concurență cu celelalte țări. Acest sector depinde mult de investiții, de implicarea societății ca să dăm importanță și să valorificăm fiecare detaliu cultural în R. Moldova. Barcelona este un oraș turistic unde fiecare colțișor are o istorie, iar din această istorie se face o poveste. Și R. Moldova are aceste povești, ele doar trebuie scoase la iveală. Pentru mine, R. Moldova rămâne a fi țara mea de tradiții vechi și a vinului bun, un loc ideal pentru iubitorii de turism cultural, dar și pentru cei care vin în căutarea peisajelor verzi și a locurilor virgine, cu adevărat rustice.

4 4 OFICIAL Revenirea celor plecați este unul dintre scopurile noastre Pentru guvernarea comunistă, cetățenii din afara țării erau un impediment, pentru noi oamenii sunt resursa cea mai importantă Dle Victor Lutenco, vocea diasporei a început să fie mult mai auzită în R. Moldova după înființarea Biroului pe care îl conduceți. Spuneți-ne, vă rugăm, care a fost motivația Guvernului R. Moldova de a se preocupa, într-un târziu, și de cetățenii aflați departe de casă? De la venirea, în 2009, la guvernare, a coaliției proeuropene, era un proces firesc să ne îndreptăm atenția către toți cetățenii noștri, indiferent de locul în care se află. Discuțiile despre deschiderea Biroului pentru Relații cu Diaspora au început încă în 2010, în cadrul Guvernului Filat. Pentru guvernarea comunistă, cetățenii din afara țării erau un impediment, pentru noi oamenii sunt resursa cea mai importantă. Dar nici măcar asta nu e motivația centrală. Acesta este un Guvern care are aspirații europene, deci valori europene. Fiecare cetățean, am spus, este important. Biroul are drept misiune crearea și dezvoltarea unui dialog permanent cu diaspora. Asta am făcut de când existăm. Analizăm problemele cu care se confruntă oamenii plecați peste hotare, pe care noi în numim cu mult drag, diasporă, și contribuim, împreună cu ministerele, la soluționarea lor. Vorbim nu doar despre evenimente culturale, care sunt importante, dar și despre lucruri centrale protecție socială, zboruri mai ieftine și mai apropiate ca destinație, transferuri bănești sigure și ieftine, programe pentru tineri și copii, dar și programe pentru reîntoarcerea cetățenilor noștri acasă. În ultimul timp, ați avut mai multe deplasări peste hotare unde v-ați întâlnit cu membrii asociațiilor de moldoveni din străinătate. Cum i-ați simțit, le pasă lor de ce se întâmplă acasă, sunt motivați să se implice în a schimba lucrurile la baștină? Avem date care confirmă dorința cetățenilor noștri de a se implica în dezvoltarea țării. Dar cel mai mult ne bucură dorința lor de a reveni acasă. Am dezvoltat o serie de programe, împreună cu tinerii din diasporă, care înseamnă implicare și devotament față de Republica Moldova. Apoi avem exemple bine cunoscute de caritate, orientate spre copii, dar și adulți care au nevoie de ajutor. Deci, asta ar fi o dimensiune în plus, care confirmă implicarea diasporei. Totodată, la Forumul Economic al diasporei, desfășurat în octombrie curent, am văzut și auzit despre inițiative de investiții din partea oamenilor de afaceri din diasporă. Diaspora urmărește foarte atent tot ceea ce se întâmplă acasă și vine permanent cu sugestii sau opțiuni de rezolvare. Mulți dintre moldovenii plecați sunt implicați civic și activi. Sperăm ca această experiență a lor să aducă bune practici și acasă. Cu ce probleme se confruntă cetățenii noștri aflați peste hotare și în ce măsură îi poate ajuta BRD? În septembrie, am organizat Congresul al VI-lea al diasporei. Drept rezultat, avem un plan comun de acțiuni Guvern-diaspora, care reflectă foarte adecvat problemele cetățenilor aflați Moldovenii de peste hotare sunt mulțumiți de perspectiva circulației fără vize. peste hotare. Primul capitol al acestui plan ține de protecția drepturilor cetățenilor noștri. Vorbim despre protecție socială, despre asigurarea medicală, dar și despre pensii, în special ale migranților din Italia și Grecia. Cu Grecia au fost deja inițiate discuții cu privire la acordurile de securitate socială, cu Italia procesul este mai dificil. Și va dura. Dar Guvernul se orientează spre semnarea și implementarea acestui acord. Un alt element extrem de important este legat de păstrarea identității naționale. BRD a dezvoltat un amplu program de susținere a diasporei, în cadrul a diferite sărbători mari: Crăciun, Paște, Mărțișor, Sărbătorile Naționale. Ceea ce putem noi oferi diasporei este susținerea evenimentelor culturale, organizate în diasporă, prin furnizarea costumelor naționale, a simbolicii statului, dar și organizare a turneelor artiștilor moldoveni. În acest fel, se creează conexiunea dintre noi, cei rămași acasă, și cei plecați. În anul trecut am trimis în diasporă peste de cărți de limbă și cultură română, dar și un program inovativ de învățare a limbii române pe calculator. Apoi, oferim suport celor care organizează acțiuni de caritate și voluntariat. Acum, înainte de Crăciun, mulți dintre cei plecați adună camioane întregi de mărfuri pentru casele de copii din R. Moldova. Suntem aici pentru a le oferi tot suportul necesar pentru a facilita transportarea. În afară de asta, un segment important este dedicat informării cetățenilor care nu sunt admiși în Rusia. Există acum posibilități pe care oamenii care vor să plece le pot folosi, de exemplu, sunt oportunități de muncă în Israel, în condiții sigure. Primim zilnic telefoane de la cei plecați pentru diferite tipuri de suport. În cazul în care apar probleme legate de permise de conducere, de exemplu, sau acte civile, sau posibilități de deschidere a afacerilor, noi suntem cei care facem legătura cu ministerele de linie, dar și cu proiecte internaționale, care oferă suport migranților. Începând cu luna aprilie a acestui an, cetățenii R. Moldova pot circula fără vize în Uniunea Europeană. Cum au primit această veste moldovenii din diasporă? În prima zi în care a fost posibilă călătoria fără vize în Europa, Guvernul a organizat o vizită în Grecia. Am trăit, alături de rudele diasporei, momente emoționante de întâlnire a cuplurilor tinere care nu s-au văzut de trei ani sau întâlniri ale părinților cu copiii. Pe de altă parte, cei care nu aveau statut regularizat pot să vină în sfârșit acasă să își viziteze rudele. Care ar putea fi reacția oamenilor la o asemenea realizare? Moldovenii de peste hotare sunt mulțumiți de perspectiva circulației fără vize. Este o normalitate să circuli fără opreliști, la care noi am ajuns prin multă muncă. Cei din afară sunt conștienți de acest lucru și ne susțin. Pentru ei acesta, dar și semnarea Acordului cu UE sunt un pas primar și real spre viitorul european al țării. Există păreri potrivit cărora cei care au plecat peste hotare au făcut deja alegerea și nu ar trebui să-i preocupe evenimentele din R. Moldova, chiar dacă, se știe, banii trimiși de aceștia acasă ajută enorm R. Moldova. Dumneavoastră ce aveți a le spune acestor detractori? Cei plecați contribuie la dezvoltarea țării nu doar prin banii pe care îi remit acasă, dar și prin contribuții culturale, intelectuale sau de afaceri. Sunt multe proiecte care sunt implementate din inițiativa diasporei. Mulți dintre cei plecați, în special în anii 2000, nu au făcut această alegere din proprie inițiativă. Noi numim acest val de migrație migrație din disperare. Oamenii au plecat din lipsă de perspectivă și oportunități. Dar ei sunt conectați cu cei de acasă. Urmăresc în permanență știrile și se implică. Uneori, mai mult decât cei care stau în fața televizorului în R. Moldova. Revenirea celor plecați peste hotare este unul dintre scopurile noastre. Înțelegem că experiența de viață europeană le-a creat așteptări și pentru țară. Dezvoltăm R. Moldova împreună. Fiecare dintre noi este cetățean al Moldovei, deci este preocupat de bunăstarea acestei țări, indiferent de locul în care se află acum. Cu ce campanie a instituției pe care o conduceți vă mândriți cel mai mult? Care a avut cel mai mare impact în opinia Dvs.? Toate campaniile și programele BRD sunt gândite cu multă grijă și în baza analizei de nevoi a cetățenilor. Ele sunt diferite și se adresează grupurilor diferite de cetățeni. De aceea, nu știu dacă pot alege între ele. Cu siguranță, BRD a devenit cunoscut prin Programul DOR, destinat copiilor din diasporă. În același timp, Gala Studenților Originari din R. Moldova este un alt program la care ținem foarte mult. Este important ca tinerii noștri să fie apreciați în țara lor. Studenții universităților din R. Moldova au această posibilitate. Cei plecați au fost ignorați până acum. Nu pot ignora nici Primul Forum online al premierului cu diaspora. A fost pentru prima oară în istoria recentă când oamenii plecați au putut adresa întrebări în regim live prim-ministrului R. Moldova. Zilele Diasporei, Forumul Economic al Diasporei au avut răsunet mare. Tot ceea ce facem cu echipa este orientat spre excelență, inovație și răspuns la solicitări. De aceea, este dificil să decid care e programul cu care mă mândresc cel mai mult. Vă mulțumim! Interviu realizat de Raisa Lozinschi

5 TABĂRĂ 5 Diasporă. Origini. Reveniri Biroul pentru Relații cu Diaspora, împreună cu Compania Moldcell și Organizația Internațională a Migrației, misiunea din Moldova, a lansat, în perioada august 2014, a doua ediție a taberei de vară DOR, destinată copiilor din diasporă În acest an, organizatorii au spus Bun venit la DOR! la 101 copii din 13 țări, inclusiv Republica Moldova. Programul DOR - Diasporă. Origini. Reveniri este o inițiativă a Guvernului și s-a desfășurat sub egida prim-ministrului Iurie Leancă. Scopul programului DOR este de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate ale copiilor generația a doua de emigranți, cu țara lor de baștină, Republica Moldova. Vă invităm să aflați cum a fost la tabără zi cu zi, așa cum a descris pe blogul ei Bianca Raețchi, o elevă de clasa a VI-a din Chișinău. NOROC, TABĂRA DOR! În acest an, reședința taberei DOR a fost în sătucul Costești, un loc foarte pitoresc în raionul Ialoveni, nu departe de Chișinău. În după-amiaza zilei de 20 august, am ajuns la Costești, am fost cazați, familiarizați cu agenda taberei DOR, care a fost foarte prietenoasă, fiecare zi a avut un nume, în funcție de activitățile zilei. Pe parcursul săptămânii, noi, participanții DOR, am avut o discuție cu prim-ministrul R. Moldova, Iurie Leancă, și cu scriitorul Spiridon Vangheli. Am avut ateliere de olărit și împreună am descoperit Moldova! ZIUA I - FAMILIA DOR ESTE UNICĂ! Imaginați-vă cum e să cunoști, într-o singură zi, 100 de oameni! Să ții minte cum îi cheamă, din ce țară vin, ce obiecte studiază în școală și ce le place să facă în timpul liber. Ei bine, copiii DOR-ului au făcut asta într-o zi! Tot atunci a fost adoptată Constituția DOR, cu 31 de legi a fost adoptată unanim și semnată de toți participanții DOR. Pe lângă copiii din diasporă, la tabără au participat și câțiva copii din Republica Moldova. ZIUA A II-A ÎNCĂ CEVA DESPRE FAMILIA DOR Chiar de dimineață, formatorii taberei DOR au organizat jocuri în familie ca să-i obișnuiască pe participanții taberei cu lucrul în echipă. Noi am fost acea familie! Una prietenoasă, veselă și zgomotoasă! O familie cu membri foarte diferiți, unii mai mari, alții mai mici, unii cu nume mai neobișnuite dar cu toții foarte curioși să ne cunoaștem și să ne facem noi prieteni. Jocurile ne-au ajutat să învățăm să cooperăm și să ne cunoaștem reciproc. Pe parcursul zilei am mai avut jocuri, ne-am scăldat în bazin, dar, după părerea mea, bomba zilei a fost proiectul Letopisețul cetei. În acest proiect, fiecare ceată, adică echipă, a mers într-un loc secret, unde au elaborat simbolurile cetei. Noi, Dacii, ne-am făcut o stemă, am compus o strigătură, am inventat un salut și am scris pe foaie care sunt mâncărurile preferate, ce fel de muzică ascultăm, la ce filme ne uităm, trei elemente care sunt comune la noi: brânza moldovenească, plăcintele cu brânză și nu ne place școala. Asta chiar dacă în ceata noastră sunt copii din Kazahstan, Portugalia, Italia, Grecia și România. Un producător de struguri din Costești ne-a făcut o surpriză: nu numai că ne-a povestit despre strugurii lui, dar ne-a și adus struguri cât să mâncăm pe săturate după prânz și cină. Pe seară, ansamblul folcloric Moștenitorii ne-a cântat și dansat. ZIUA A III-A DOR - DESPRE IDENTITATE, CREATIV Ziua aceasta a fost în mare parte o lecție interesantă de istorie. Copiii din Moldova știau câte ceva despre istoria noastră, pentru că au învățat la școală, dar pentru copiii din diasporă a fost o lecție cu adevărat importantă. Tabăra Costești a fost împărțită de organizatori în trei zone, numite în cinstea a trei orașe foarte cunoscute din R. Moldova: Bălți, Cahul și Chișinău. O parte din copii au fost cazați la Bălți, alții în sud, la Cahul, clădire în care era și sala de mese, iar în centru Chișinău, acolo unde făceam ședințele și activitățile noastre. Tot la Chișinău era și Piața Marii Adunări Naționale. În tabără avem și străzi: Nicolae Sulac, Leonida Lari, Grigore Vieru La partea practică a lecției de istorie, am mai avut ca sarcină să facem un proiect despre noi și locul în care ne aflăm. Dimineața am îmbrăcat tricourile DOR-ului. Victor Lutenco, șeful BRD, care a organizat tabăra, ne-a spus să fim cuminți, iar jurnaliștii ne-au filmat cum dansam hora în Piața Marii Adunări Naționale. ZIUA A IV-A - MEȘTEȘUGARI ȘI TALENTE LA DOR Am meșteșugărit toată ziua. De dimineață am fost împărțiți în trei grupuri. Un grup a mers la făcutul brățărilor, alt grup - la traiste, iar noi am mers la grupul de ceramică. La atelierul de ceramică trebuia să facem rame pentru fotografii. Ramele noastre au fost arse în cuptor și, după terminarea taberei, le-am luat acasă. Mai târziu am fost la atelierul de traiste. Pe seară, la concursul talentelor, a cântat o mică trupă formată pe loc. George, Vasile și Mihai au cântat la chitară clasică, chitară electrică, iar solistul, cu vocea, imita instrumente muzicale. O mulțime de copiii au cântat piese în italiană, engleză, română. ZIUA A V-A - DORUL LA VATRA LA PLĂCINTE ȘI LA COPT HULUBAȘI Nu degeaba această zi s-a numit La Vatra DOR-ului! De dimineață am urcat cu toții în autocare și am plecat la complexul turistic Vatra. Ploua cu găleata, dar ploaia nu ne-a stricat prea mult din distracție. Când am ajuns, am fost serviți cu plăcinte cu brânză. Apoi, o jumătate din noi s-a dus la muzeu. Acolo am văzut diferite steme și drapele ale foștilor domnitori, vechi radiouri, televizoare, mașini de tapat, aparate de înregistrat, dar cel mai tare m-a uimit harta Moldovei făcută din bănuți!!! Era foarte mare și era făcută din 165 de mii de bănuți! După ce am fost la muzeu, ne-am dus să facem hulubași din aluat. La prânz ne-au dat mămăligă cu brânză și smântână, plus must o băutură minunată din struguri. Când a venit seara, ne-am uitat la filmul Nunta în Basarabia. Ne-am uitat și la câteva scurtmetraje făcute de regizori moldoveni. ZIUA A VI-A - DOR, LA SFAT CU IURIE LEANCĂ ȘI SPIRIDON VANGHELI De dimineață, ne-am început ziua a șasea cea de etnocultură cu literatura lui Spiridon Vangheli. Am avut o întâlnire cu scriitorul, unde acesta ne-a povestit despre copilăria lui, despre peripețiile și aventurile pe care le-a trăit cu mulți ani în urmă. Ne-a povestit și despre cum odată caii i-au salvat viața, despre cum mergea la scăldat și cum dormea în fân. Toate aceste aventuri l-au inspirat să-l creeze pe Guguță, un simplu băiat de la țară care, la fel ca Spiridon Vangheli, are o mulțime de peripeții. La sfârșit, fiecare din copiii de la DOR a primit cartea Tatăl lui Guguță. Una din cele mai interesante întâlniri a fost cea cu premierul Iurie Leancă. Premierul Iurie Leancă a venit la întâlnirea cu noi îmbrăcat la sacou, dar când ne-a văzut pe toți relaxați și îmbrăcați în tricouri DOR, a ieșit și a revenit în câteva minute îmbrăcat și el într-un tricou galben, pe care scria DOR, la fel ca și pe ale noastre. Fiecare copil putea să-i adreseze domnului prim-ministru întrebări. Eu l-am întrebat pe Iurie Leancă când R. Moldova va putea să intre în componența UE. Iurie Leancă a zis că el speră că, cel mult, în 7-8 ani. A mai spus că, dacă vom trece bine de alegeri, am putea deveni țară-candidată în aproximativ doi ani. ZIUA A VII-A - DOR-UL NĂSCUT ÎN MOLDOVA Ziua a șaptea și-a meritat numele: Născut în Moldova!. Am făcut tot felul de exerciții care să ne ajute să ne dăm seama cât e de frumoasă Moldova și cât e de bine să știi că faci parte din populația ei. Trebuia să ne adunăm în grupuri a câte zece persoane și să facem un fel de proiect care se va începe cu Sunt născut în Moldova, acolo unde - trebuia să continuăm gândul. Noi, echipa mea, am scris Suntem născuți în Moldova, acolo unde inima bate în ritmul horei!, alții au scris Suntem născuți în Moldova, acolo unde poama e mai bună! etc. Într-un alt joc, noi trebuia să scriem cuvintele Născut în Moldova! Dar nu trebuia să le scriem pe foaie, ci trebuia să facem literele din noi! După atelierul Născut în Moldova, a urmat atelierul de limbă română. Ni s-a arătat un site unde poți să înveți româna de la distanță (site-ul se numește antem.org). Apoi am cântat niște cântece numite Moldova, Hora etc. Pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova, cei 101 copii de la tabăra DOR au organizat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău un flashmob pentru a spune La mulți ani, Moldova!. Pe 28 august, copiii au plecat fiecare pe la casele lor. Însă ei continuă să comunice activ pe rețelele de socializare. Selecția participanților la DOR s-a efectuat inclusiv în baza unor proiecte de promovare a Republicii Moldova, pe care copiii le-au pregătit și implementat în țările în care locuiesc. Participanții la DOR 2014 au venit din Italia, Portugalia, Grecia, România, Irlanda, Kazahstan, Canada, Spania, Ucraina, Marea Britanie, Irlanda, Franța și Republica Moldova. Cei care sunt interesați de program, pot urmări site-ul www. dor.md, unde vor fi publicate detalii despre condițiile de aplicare pentru a treia ediție a taberei DOR, cea din vara anului 2015.

6 6 EDUCAȚIE COLABORARE ÎNTRE ȘCOLI PROFESIONALE Moldovenii stabiliți în străinătate inițiază și altfel de proiecte în domeniul educației. Un adevărat succes a avut programul de colaborare între două școli profesionale din Italia și R. Moldova. La inițiativa moldovencei Ana Păun, stabilită de zece ani în regiunea Emilia Romagna, orașul Bologna, șapte elevi ai Școlii profesionale nr. 1 din Cahul au avut un stagiu de practică de o lună în Italia. Eu muncesc în calitate de bucătar-șef adjunct la restaurantul Le Torri al școlii CEFAL. Anul trecut, împreună cu directorul instituției, Flavio Venturi, am efectuat o vizită în R. Moldova pentru a stabili relații de colaborare cu o școală profesională de acasă. Astfel, elevii școlii din Cahul au fost invitați la practică în restaurantul nostru. Timp de o lună au avut lecții de teorie și practică, învățând secretele bucătăriei italiene, explică Ana Păun. Tinerii au lucrat în sală și în bucătărie, au fost buni chelneri, au studiat tehnica pregătirii și păstrării alimentelor și legile de securitate și igienă a produselor. Pentru o zi, fiecare dintre elevi a fost în rol de manager al restaurantului. A fost o experiență care la sigur va fi repetată, punctează Ana Păun. Recent, CEFAL a realizat un alt proiect în R. Moldova, care s-a încheiat în luna octombrie cu un master-class pentru 125 de cadre didactice din școlile profesionale moldovenești. Școli naționale pentru copiii migranților Moldovenii stabiliți în străinătate insistă ca urmașii lor să cunoască istoria, limba și tradițiile neamului românesc Au plecat de ani de zile departe de Patrie. Acolo și-au mărit familiile și tot acolo văd un viitor fericit pentru copiii lor, dar nu-i lasă să uite de unde își trag rădăcinile. Tot mai mulți moldoveni din diasporă își duc copiii la ore de limba română, la cursuri de istorie și geografie a spațiului românesc și încearcă să-i apropie de tradițiile neamului. În majoritatea statelor din Uniunea Europeană, dar și peste Ocean au răsărit în ultimii ani școli destinate copiilor moldoveni. Instituțiile au fost deschise la insistența conaționalilor noștri. TREI PROFESORI PENTRU 20 DE COPII Acum cinci ani, ctitorul bisericii ortodoxe din orașul Faro, Portugalia, și-a văzut visul împlinit a fondat o școală parohială pentru generația a doua de migranți Cel mai mare succes al nostru este să vedem părinții copiilor mulțumiți auzindu-și odorașele vorbind în limba maternă. unde să fie studiată limba română, tradiția, credința și valoarea neamului moldovenesc. În fiecare zi de sâmbătă, la școala parohială Sfânta Xenia din Faro se adună 20 de copii moldoveni cu vârste cuprinse între patru și 12 ani. Aceștia încep cursurile de limba română, continuă cu o oră de educație religioasă, trec la istoria românilor, după care se mai delectează cu activități cultural-artistice. Nu lipsesc nici atelierele de meșteșugărit sau orele de artă plastică. Copiii sunt împărțiți, după vârste, în trei grupe, fiecare având câte o profesoară. Cel mai mare succes al nostru este să vedem părinții copiilor mulțumiți auzindu-și odorașele vorbind în limba maternă, spune Larisa Grosu, una dintre profesoarele care muncește la școala din Faro chiar de la fondarea ei. Părinții achită o taxă simbolică pentru studii, iar banii sunt direcționați pentru arenda localului și procurarea materialului didactic. ÎN MEMORIA PĂRINȚILOR Tot 20 de copilași originari din R. Moldova și România vin la orele organizate la școala duminicală Ion Creangă din Atena, Grecia. Instituția a fost deschisă anul trecut în cadrul Asociatiei moldo-elene Orfeu. Părinții contribuie lunar doar cu zece euro pentru a menține activitatea școlii. Ideea o aveam de mult. Mă durea inima când auzeam copilașii conaționalilor mei vorbind numai în limba greacă. În 2013 au decedat părinții mei, ambii profesori, și atunci am luat hotărârea să contribui la deschiderea școlii în amintirea lor, povestește Larisa Bâlhac. Copiii, împărțiți în trei grupe, după nivelul de cunoaștere a limbii române, au aceleași activități de studiere a limbii materne, istorie, geografie și arte plastice ale neamului românesc. DONAȚII DE CARTE DIN PATRIE La început, profesorii din Atena utilizau la ore doar materiale didactice colectate de pe internet. Ulterior, Ambasada R. Moldova în Grecia, Biroul pentru Relații cu Diaspora, dar și câțiva politicieni de la Chișinău au făcut donații de manuale pentru școala duminicală. Cărțile de geografie și istorie au fost oferite de Asociația Femeilor Românce din Atena. Pentru viitor, fondatoarea școlii așteaptă implicarea Ministerului Educației de la Chișinău. Sute de copii ai moldovenilor de peste hotare învață limba română în școli ale diasporei Ar putea să pregătească o programă specială pentru copiii din diasporă și un singur manual care să cuprindă câteva capitole: Limbă și Literatură română, Istorie, Geografie și Cultură. La finalul cursurilor am vrea să putem oferi elevilor și un certificat de cunoaștere a limbii române, spune Larisa Bâlhac. Femeia afirmă că școala și copilașii de aici fac parte dintr-o familie mare. Acești copii îmi dau sănătate și energie pozitivă. Mi se pare că am întinerit cu zece ani. Ei mă înconjoară cu zâmbete. Ce fericire poate să mai fie pentru un învățător, c o n c h i - de doamna Bâlhac. LIMBA ROMÂNĂ PENTRU 100 DE COPII DIN CANADA Aceeași atmosferă de bună înțelegere între moldoveni predomină și peste Ocean. Școala de limba română, deschisă în localitatea Oakville, provincia Ontario din Canada, este mult mai mare în comparație cu cele din Atena sau Faro. La ore participă circa o sută de copii cu vârste cuprinse între patru și 14 ani. Pe lângă studierea limbii române, mai sunt organizate cursuri de religie, matematică, pictură și muzică, iar pe parcursul verii sunt organizate tabere de zi de câte o săptămână. Foarte mulți dintre copiii care vin la școală sunt născuți în Canada și studiază, la școala publică, engleza și franceza. E greu să-și dezvolte un vocabular în limba română, dar încearcă și ni se umple inima de bucurie când vedem câte reușesc să învețe pas cu pas, spune fondatorul școlii, Andrei Dragalin.

7 ALEGERI ELENA DRAGALIN este fondatorul și președintele organizației non-guvernamentale Moldova AID. Cu o experiență de viață și muncă în Rusia, Italia, Germania și SUA pe parcursul a mai mult de două decenii, Elena este preocupată în mod deosebit de tematica diasporei. Activitățile în cadrul organizației Moldova AID țin de motivarea diasporei pentru a transmite bunele practici însușite din experiența transnațională și încurajarea înfluenței pe care aceasta să o exercite asupra politicilor publice în R. Moldova. ALLA ROȘCA este doctor habilitat în științe politice, profesor universitar. A fost șef al Catedrei relații internaționale și șef al Secției relații internaționale la Universitatea de Stat din Moldova. În 2007 a fost deținătoarea unui proiect de cercetare a programului Fulbrigt în New Orleans, SUA, unde lucrează și în prezent, la Universitatea Tulane. Ține cursuri de Relații Internaționale, Politică Externă Comparată și Globalizare. A publicat două cărți și mai mult de 50 de articole științifice. Ar trebui o campanie de promovare a participării la vot Să sperăm că membrii diasporei, ca și restul populației, vor conștientiza importanța istorică a acestor alegeri parlamentare și vor participa activ la vot ELENA DRAGALIN: Este un privilegiu pentru noi, cei din diasporă, să avem un observator în țară pentru toată perioada campaniei electorale. Campania electorală în 2014 pare să fie influențată mai mult de direcția vectorilor: spre Est sau spre Vest. Cât de distincte sunt platformele electorale ale partidelor, formațiunilor și candidaților independenți care promovează aceeași direcție? ALLA ROȘCA: Într-adevăr, campania electorală a partidelor pare să fie marcată de vectorii geopolitici: spre Est sau spre Vest, aceste lozinci apărând și pe placardele propagandistice. Situația geopolitică a R. Moldova este una semnificativă, aflându-se la hotarul dintre diferite civilizații, și din acest motiv fiind și un teritoriu de o importanță strategică. Pe de o parte, este Uniunea Europeană, cu valorile democratice și piața liberă, iar pe de altă parte, este Federația Rusă, care mai râvnește să reînvie fosta Uniune Sovietică, dar care este un centru regional în acest spațiu. Din acest motiv, alegerile 2014 sunt în mare parte hotărâtoare pentru R. Moldova: vrea această țară să adere la valorile democratice, să fie respectate drepturile omului și ale cetățenilor, să fie ridicat nivelul de trai și să se elimine corupția? Aceste alegeri vor decide soarta nu numai a actualilor locuitori ai R. Moldova, dar și a viitoarelor generații. Și cu atât mai mult acest lucru este important în contextul conflictului din Ucraina, care este implicată într-un război nedeclarat. Reieșind din aceste realități, în alegerile curente partidele politice încearcă să obțină suportul cât mai multor alegători. Dar, spre regret, aceasta duce la dezbinarea și radicalizarea societății și, în mare măsură, dezbinarea se produce după principiul național, teritorial și social. Sunt foarte puține programe de guvernare în care partidele ar prezenta propuneri concrete de depășire a sărăciei, a reducerii șomajului și a eliminării practicilor vicioase din sistemul de justiție. Țin să menționez că sunt și proiecte populiste, în care se fac numai promisiuni, fără a specifica prin ce metode și cu ce mijloace se vor realiza în practică. Și dacă e să ne uităm la rezultatele sondajelor pentru acești populiști, ei deja au cucerit un anumit segment al alegătorilor. Platformele electorale ale partidelor sunt elaborate cu mai multe sau mai puține detalii despre cum viitoarea guvernare le va înfăptui, dar este important să menționăm și respectarea promisiunilor electorale. Deoarece promisiuni se fac multe în alegeri, și nu numai în R. Moldova, este important să ținem politicienii responsabili pentru promisiunile lor. Să sperăm că membrii diasporei, ca și restul populației, vor conștientiza importanța istorică a acestor alegeri parlamentare și vor participa activ la vot. Care este, pe moment, poziționarea partidelor politice? Credeți că alianțele dintre partide sunt deja formate? Ne putem aștepta la unele surprize de aliere sau scenariul este destul de previzibil? Dacă e să vorbim despre poziționarea partidelor politice pe eșichierul politic în perioada alegerilor 2014, segmentul de dreapta este destul de bine conturat. Partidele proeuropene au susținere din partea alegătorilor și, conform sondajelor (IMAS-INC, 5-22 septembrie 2014, eroarea +- 3%), PLDM ar acumula 25,4%, PDM 14,6%, PL - 8,6%, care constituie aproape jumătate din voturile alegătorilor. Dacă PLDM, PD și PL vor acumula împreună peste 50 de procente, atunci au șansa reală pentru a reface Alianța pentru Integrare Europeană, care este scenariul cel mai așteptat de la ei. Însă, acesta este numai unul dintre scenariile posibile după alegeri. Partea stângă a eșichierului politic a fost ocupată de comuniștii lui Voronin multă vreme, acoperind și spațiul de centru-stânga. Partidele de extremă stângă nu prea aveau șanse în trecut, fiind nesemnificative. Conform sondajelor, pentru Partidul Comuniștilor și astăzi ar mai vota 31,9 procente din alegători. Însă, în această campanie au apărut mișcări și partide proruse, de extremă stângă, care propagă activ includerea R. Moldova în Uniunea Vamală. În acest context, se face văzut interesul vădit al Rusiei pentru a căpăta influență pe arena politică din R. Moldova. Aceste forțe sunt influențate de oameni noi, de cele mai multe ori lipsiți de experiență politică și diplomație. Populiști și aventurieri, ei propun arestarea foștilor lideri politici, dar nici nu știu despre divizarea puterilor în stat. Însă, până la alegeri mai este aproximativ o lună și, luând în considerare procentul celor indeciși o pătrime din alegători, suportul pentru diferiți concurenți, probabil, se va modifica. Cu un potențial de aproape 300 de mii de voturi, cât de semnificativ credeți că este votul diasporei? Pot să încep cu analiza voturilor diasporei din alegerile parlamentare precedente. În cadrul celor 75 de secții de votare deschise în 2010 peste hotarele țării, la alegeri au participat mai mult de 64 de mii de membri ai diasporei, aceasta constituind aproximativ 3,7 procente din cei care au participat la vot. În campania electorală curentă vor fi deschise 95 de secții de votare. Pentru membrii diasporei a fost nevoie ca fiecare cetățean care intenționa să participe la vot să se înregistreze online. După cum vedem, această cerință este diferită decât pentru cetățenii care locuiesc în țară și, probabil, acesta este unul din motivele că diaspora a întârziat să se înregistreze la timp. Aceasta cerință nu a fost obligatorie, ci una recomandabilă, dar felul în care a fost promovată a creat iluzia unei condiții necesare. Nu s-au înregistrat decât în jur de de persoane din diasporă, ceea ce poate fi considerat un eșec total al programului. Care credeți că va fi impactul asupra participării diasporei la vot, dacă nu se va explica la timp că procesul de înregistrare a fost necesar doar pentru a determina unde să fie deschise secțiile de vot, și nu pentru a putea vota? Într-adevăr, cerința de a se înregistra a fost organizată pentru a determina numărul alegătorilor care planifică să participe la vot și foarte puține persoane s-au înregistrat. Acum ar trebui să urmeze o campanie activă de promovare a participării la vot. Vreau să vă povestesc pe scurt un caz la care am participat. La Chișinău, zilele trecute, am stat la coadă să depun actele pentru pașaportul biometric și am discutat cu o femeie care era alături de mine. Ea venise pe scurt timp din Italia și urma să plece în curând înapoi. Eu am adus intenționat vorba și despre alegeri. Ea mi-a spus că habar nu are unde ar putea vota în Italia și că ea are familie, nu are timp și mijloace să parcurgă o cale lungă până la secția de votare. În acest context, vreau să menționez că la Congresul Diasporei, care a avut loc în luna august curent, eu am făcut anumite propuneri referitor la diversificarea procedurii de vot în străinătate, inclusiv a introducerii votului electronic și proxy, când votul poate fi delegat unei alte persoane prin procură vizată notarial. Tot la congres s-au discutat și alte probleme ce țin de organizarea alegerilor în străinătate și posibilități de înlăturare a lor. Să sperăm că membrii diasporei, ca și restul populației, vor conștientiza importanța istorică a acestor alegeri parlamentare și vor participa activ la vot. Mă alătur și eu la încurajarea Dvs. către toți alegătorii din țară și de peste hotare ca să iasă la vot și vă mulțumesc pentru interviul acordat!

8 8 UTIL NOI CONDIȚII PENTRU IMIGRANȚI, ÎN FEDERAȚIA RUSĂ Cetăţenii altor state, inclusiv ai Republicii Moldova, care doresc fie să lucreze legal în Federația Rusă (cu permis de muncă sau patentă), fie cer dreptul de şedere provizorie în Federația Rusă, vor fi obligaţi, începând cu 1 ianuarie 2015, să prezinte documente care atestă cunoaşterea limbii ruse, a istoriei Rusiei şi a legislaţiei Federaţiei Ruse. Astfel de documente pot servi certificatul ce atestă cunoaşterea limbii ruse, istoriei Rusiei şi bazele legislaţiei Federaţiei Ruse, dar și documentul eliberat de organele statului, de către instituţia educaţională de pe teritoriul statului ce intra în componenţa URSS până în anul Federația Rusă nu va solicita aceste certificate de la cetăţenii străini cu dizabilităţi, cei care nu au atins vârsta majoratului, bărbaţii care au atins vârsta de 65 de ani, femeile care au atins vârsta de 60 de ani, beneficiarii programului de stat pentru acordarea asistenţei în procesul strămutării benevole în Rusia, a conaţionalilor care locuiesc peste hotarele ţării şi membrii familiilor acestora, specialiştii de calificare înaltă şi membrii familiilor acestora. Cetăţenii străini ce au obţinut permisul de şedere permanentă sau de lucru până la 1 ianuarie 2015 vor prezenta certificatul la momentul solicitării de prelungire a termenului de şedere legală. În cadrul unei mese rotunde, organizată la sfârșitul lunii septembrie curent, de Camera Civilă din Federația Rusă, organizația neguvernamentală Rossia naș dom și Biroul Organizației Internaționale pentru Migrație din Moscova, s-a propus ca testarea nivelului de cunoaștere a limbii ruse să se realizeze în centre speciale, în baza unor teste complexe, formate din aproximativ 100 de întrebări. În prezent, aceste teste sunt finalizate de către instituțiile de învățământ superior care au câștigat licitația, organizată de Ministerul rus al Educației și Științei. După același exemplu s-a propus elaborarea testelor de cunoaștere a istoriei Rusiei și a bazelor legislației Federației Ruse. Participanții la masa rotundă au propus crearea unor grupuri mobile, care s-ar putea deplasa la locul de muncă al migranților, pentru a facilita testarea lor. Procedura de testare a nivelului de cunoaștere a limbii ruse a migranților a fost aprobată de Ministerul rus al Educației și Științei pe 21 septembrie Informații suplimentare puteți găsi pe pagina de Internet a Serviciului Federal pentru Migraţiune al Federației Ruse: dar și pe pagina Camerei Civile din Federația Rusă: Încă 24 de tineri vor beneficia de susținere financiară Susținere financiară pentru absolvenții moldoveni din străinătate Alocații lunare de de lei pentru o perioadă de până la șase luni O rganizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Republica Moldova (OIM), în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, a extins programul de granturi dedicat absolvenților moldoveni din străinătate, în cadrul căruia va fi oferit suport financiar unui număr suplimentar de 24 de beneficiari. Concursul este deschis pentru tinerii moldoveni, cu vârsta între Ziarul NAȚIONAL, ziarul care te DEȘTEAPTĂ! Abonați-i pe cei de acasă, pentru ca să fie informați despre ceea ce se întâmplă cu moldovenii din diasporă! de ani, cu studii superioare în străinătate care doresc să revină temporar sau permanent în R. Moldova pentru a se angaja în instituțiile publice sau private. Tinerii care se află în prezent peste hotare vor avea prioritate în procesul de selectare, dar vor putea aplica și cei care au revenit recent în țară, dar nu mai devreme de 1 martie Tinerii care nu vor beneficia de suport financiar vor primi asistența logistică prin accesul la ofertele de angajare. Programul va funcționa în baza principiului primul venit, pri- mul servit. Suportul financiar va fi acordat aplicanților pe măsura identificării locurilor de muncă/ stagiere și a plasării acestora în câmpul muncii atât în sectorul public, cât și în cel privat. OIM va oferi asistență logistică și va acorda beneficiarilor suport financiar sub forma unor alocații lunare de de lei pentru o perioadă de până la șase luni. Detaliile despre condițiile de eligibilitate și procesul de aplicare sunt disponibile pe Termenul-limită pentru aplicare este 14 noiembrie Portal pentru diasporă! P e portalul diasporei, www. din.md, la rubrica Scenarii de viață, cetățenii moldoveni plecați peste hotare fie la muncă, fie la studii sau definitiv cu traiul pot afla răspunsuri la peste 100 de întrebări din 20 de teme de interes pentru diasporă. La rubrica Evenimente, utilizatorii portalului pot posta evenimente pe care le organizează în străinătate, dar și pot afla despre cele organizate în Republica Moldova pentru ei. De asemenea, utilizatorii portalului pot adera la cele 16 grupuri create după domenii (Agricultori, Antreprenori, Cercetare/Inovație, Caritate/Voluntariat, Studenți, Medici, Mediatori culturali, Ingineri/Constructori etc.), în cadrul cărora vor putea discuta cu moldoveni din alte țări orice temă de interes pentru ei, cu o singură condiție să fie activi și curioși. Portalul diasporei a fost creat cu scopul de a uni cetățenii moldoveni într-o comunitate virtuală, astfel încât aceștia să aibă ocazia să mențină legătura între ei și cu Republica Moldova, prin intermediul unui singur instrument de comunicare. Pe această platformă, ei au ocazia să-și împărtăşească experienţa lor în străinătate, ideile şi expertiza în domeniile în care activează. Membrii diasporei vor utiliza platforma pentru a se găsi unii pe alții, a vorbi despre cultura comună, folosind-o inclusiv ca pe un forum pentru a identifica probleme, nevoi comune și soluții. Pe de altă parte, prin intermediul din. md, cetățenii moldoveni de peste hotare se pot informa despre serviciile publice, inițiativele, proiectele și programele care există pentru ei în Republica Moldova.

Asociația de Băștinași în 12 pași 17

Asociația de Băștinași în 12 pași 17 Asociația de Băștinași în 12 pași 17 Băștinașii plecați sunt o resursă importantă pentru dezvoltarea localităților de origine. Asociația de Băștinași (AdB) este o modalitate de a contribui la dezvoltarea

Mai mult

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori Raport Anual 2017 Lucrarea are culori Adaptat timpului, dar ancorat pe stâncă CINE SUNTEM NOI?...cei care credem că fiecare copil și tânar este important și valoros în ochii Lui Dumnezeu... "Încredințează-ți

Mai mult

3 POSTURI DIRECTIA DEZVOLTAREA AFACERILOR INITIATIVA CONNECT NORD EST DESPRE NOI Suntem o echipă mică dar cu visuri mărețe și o misiune curajoasă! O r

3 POSTURI DIRECTIA DEZVOLTAREA AFACERILOR INITIATIVA CONNECT NORD EST DESPRE NOI Suntem o echipă mică dar cu visuri mărețe și o misiune curajoasă! O r 3 POSTURI DIRECTIA DEZVOLTAREA AFACERILOR INITIATIVA CONNECT NORD EST DESPRE NOI Suntem o echipă mică dar cu visuri mărețe și o misiune curajoasă! O regiune în care oamenii cred și participă colectiv,

Mai mult

Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultat

Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultat Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultatelor comportamentului electoral al cetățenilor la alegerile

Mai mult

OBICEIURI DIGITALE SĂNĂTOASE CEVA CE CREĂM ÎMPREUNĂ Sfaturi utile pentru părinții copiilor cu vârsta între 0-18 ani

OBICEIURI DIGITALE SĂNĂTOASE CEVA CE CREĂM ÎMPREUNĂ Sfaturi utile pentru părinții copiilor cu vârsta între 0-18 ani OBICEIURI DIGITALE SĂNĂTOASE CEVA CE CREĂM ÎMPREUNĂ Sfaturi utile pentru părinții copiilor cu vârsta între 0-18 ani I BUNI STABILESC LIMITE, ASTFEL ÎNCÂT SĂ ȘTIM CUM SĂ NE COMPORTĂM ATUNCI CÂND CREȘTEM

Mai mult

NEWSLETTER NR. 4 ECHIPA DE REDACTIE ELEVI: Angelescu Andrei, XI E Bercu Irina, X A Constantinescu Antonia, X A Hera Veronica, IX B Ilie Mara, X A Nicu

NEWSLETTER NR. 4 ECHIPA DE REDACTIE ELEVI: Angelescu Andrei, XI E Bercu Irina, X A Constantinescu Antonia, X A Hera Veronica, IX B Ilie Mara, X A Nicu NEWSLETTER NR. 4 ECHIPA DE REDACTIE ELEVI: Angelescu Andrei, XI E Bercu Irina, X A Constantinescu Antonia, X A Hera Veronica, IX B Ilie Mara, X A Nicu Alina, X A Stirbu Delia, IX B PROFESORI: Corina Vint

Mai mult

Microsoft Word - RO_Guidelines GC_2017.docx

Microsoft Word - RO_Guidelines GC_2017.docx GHIDUL DE APLICARE Granturi pentru Acțiuni mici și Proiecte culturale (2017-2019) 03.04.2017 1. Introducere Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) este o agenție de cooperare internațională

Mai mult

Apel de participare în Grupul de Coordonare Județeană CIVIT Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, te rugăm să te înscrii folosind acest form

Apel de participare în Grupul de Coordonare Județeană CIVIT Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, te rugăm să te înscrii folosind acest form Apel de participare în Grupul de Coordonare Județeană CIVIT Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, te rugăm să te înscrii folosind acest formular online (http://bit.ly/civit-a1) până la data de

Mai mult

Prezentare PowerPoint

Prezentare PowerPoint CREA Români din Diaspora Studiu Sociologic, Partea a 3-a București, 20 august 2019 47% dintre românii emigrați își doresc să se reîntoarcă în România, cu 10 procente mai puțin decât în 2017 47% dintre

Mai mult

Cum sa te imprietenesti cu Google Introducere Povestea acestei carti a inceput in urma cu putin timp cand am participat la conferinta Treptele schimba

Cum sa te imprietenesti cu Google Introducere Povestea acestei carti a inceput in urma cu putin timp cand am participat la conferinta Treptele schimba Cum sa te imprietenesti cu Google Introducere Povestea acestei carti a inceput in urma cu putin timp cand am participat la conferinta Treptele schimbarii, organizata de doua persoane de la care am avut

Mai mult

Umeno

Umeno 1 Acesta este un translator manual. Kon'ichwa. Hello Oops, versiunea în limba engleză. Kon'ichwa. Bună Dimineata. Gogo, Gogo ( după-amiaza ). Bună ziua. În câțiva ani sau cam asa ceva, avem un telefon

Mai mult

7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani,

7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani, 7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani, sau din contra sunteti deja propietar al unei afaceri

Mai mult

CONSTIENT Marius Chirila

CONSTIENT Marius Chirila CONSTIENT Marius Chirila Stau cu mine si ma intreb ce as putea sa iti mai ofer in plus. Ai deja totul, esti deja totul. Nu exista limita la ce ai putea sa faci pentru ca nu exista limita la ceea ce esti.

Mai mult

CARS&CARGO Shaping Transport Collaboration Case study

CARS&CARGO Shaping Transport Collaboration Case study CARS&CARGO Bursa de transporturi Teleroute susține dezvoltarea rapidă a companiei Cars&Cargo prin construirea unei rețele și reducerea numărului de curse goale BOB SNIJDER DIRECTORUL COMPANIEI CARS&CARGO

Mai mult

Chestionar_1

Chestionar_1 Chestionar 1 Partea I: Informatii cu caracter general: Va rugam bifati raspunsul corespunzator: 1.1 Sunteti: Barbat Femeie Cu domiciliul in mediul urban Cu domiciliul in mediul rural Completati: 1.2. Denumirea

Mai mult

Detectivii Apei Pierdute

Detectivii Apei Pierdute by ALIN ANCHIDIN O poveste adaptată De ce ai pierderile aşa de mari, bunicuţo?, o poveste adaptată A fost odată ca niciodată, sau, mai corect spus, a fost, există şi va exista o bunicuţă care avea o nepoţică

Mai mult

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd Neale Donald Walsch Conversatii, cu Dumnezeu Un dialog nou si, neasteptat, Volumul IV Trezirea speciei Traducere din limba engleză de Mihaela Ivănuș Editura For You București 1 Nu credeam că voi face asta

Mai mult

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO 1. Principii de bază Ce trebuie să luăm în considerare atunci când comunicăm la birou? Comunicarea la birou nu este nici complicată, nici foarte simplă. Fiecare dintre noi are competențe de bază în interacțiunea

Mai mult

Microsoft Word - Google translate-Umeno Satoshi-

Microsoft Word - Google translate-Umeno Satoshi- Satoshi UMENO s manuscript for the Romanian Speech Contest (Acesta este un translator manual.) Kon'ichiwa. Bună ziua. (Oops, versiunea în limba engleză). Kon'ichiwa. (Bună Dimineața.) Gogo, Gogo ( după-amiaza

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Barometrul opiniei publice Martie 2009 Credeţi că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie bună sau greşită? Nu ştiu (NŞ), 11% Nu răspunde (NR), 1% Direcţia este bună, 29.20% Direcţia este greşită,

Mai mult

Microsoft PowerPoint - Inovarea socialÄ… final.pptx

Microsoft PowerPoint - Inovarea socialÄ… final.pptx INOVAREA SOCIALA Proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 VESTART Arta antreprenoriatului POCU/82/3/7/105729 CAPITOL 1 IN CONTEXTUL EUROPEAN 1 Inovarea socială devine tot mai

Mai mult

PROIECT EDUCAŢIONAL COPILUL ARTIST-ATELIERUL DE CREAŢIE Retrospectivă Coordonator proiect, profesor STELA VÂRGOLIU ECHIPA DE PROIECT: Direct

PROIECT EDUCAŢIONAL COPILUL ARTIST-ATELIERUL DE CREAŢIE Retrospectivă Coordonator proiect, profesor STELA VÂRGOLIU ECHIPA DE PROIECT: Direct PROIECT EDUCAŢIONAL COPILUL ARTIST-ATELIERUL DE CREAŢIE Retrospectivă 2012-2017 Coordonator proiect, profesor STELA VÂRGOLIU ECHIPA DE PROIECT: Director, prof. IULIANA NEACŞU Secretara MIRELA TUDOR Prof.înv.primar

Mai mult

Microsoft Word - L. Orban_előadas - ROMANUL nov. 3.DOC aq.doc

Microsoft Word - L. Orban_előadas - ROMANUL nov. 3.DOC aq.doc DISCURS/ Embargo : 3.11.2007 - Leonard Orban Comisar european pentru multilingvism Asigurarea încrederii în învăţarea limbilor străine Conferinţă, Universitatea din Bucureşti Bucureşti, 3 noiembrie 2007

Mai mult

ROMANIA

ROMANIA ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL PROCES VERBAL încheiat astăzi, 07 decembrie 2016, orele 14,00, cu ocazia şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău Astăzi, data de mai sus,

Mai mult

Slide 1

Slide 1 RAPORT DE ANALIZĂ COMPARATIVĂ Sondaj de opinie în vederea măsurării gradului de informare a publicului general privind Regio - Programul Operaţional Regional Iulie Iunie A s p e c t e m e t o d o l o g

Mai mult

EN_IV_2019_Limba_romana_Test_2

EN_IV_2019_Limba_romana_Test_2 EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a 2019 LIMBA ROMÂNĂ Test 2 Judeţul/sectorul... Localitatea... Şcoala... Numele şi prenumele elevului...... Clasa a IV-a... Băiat Fată EN IV 2019 Pagina 1 din 9

Mai mult

RE_QO

RE_QO Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1126/2016 19.10.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016 în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

Slide 1

Slide 1 METODOLOGIE Volumul eșantionului 1160 subiecți 18+ Reprezentativitate Eroare maximă tolerată ±2,9% Perioada de desfășurare 13-15.07.2016 Tipul eșantionului Multi-stratificat, probabilist Metoda CATI (Computer

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Studiu politic SINTEZA Raport de cercetare METODOLOGIE Volumul eșantionului: 1.199 subiecți 18+, reprezentativ la nivel național pentru populația adultă a României Tipul eșantionului: Multi-stratificat,

Mai mult

Layout 1

Layout 1 Ghid esențial pentru viitoarele mirese RENTROP & STRATON Cuprins Capitolul 1 Să începem: De la vis la realitate 3 Capitolul 2 Primii pași către o nuntă de vis 18 Cum răspândim vestea evenimentului Pe cine

Mai mult

ANEXA la ordinul MECTS nr. 5635/ privind structura anului școlar Programul Să știi mai multe, să fii mai bun! Prevederi generale 1

ANEXA la ordinul MECTS nr. 5635/ privind structura anului școlar Programul Să știi mai multe, să fii mai bun! Prevederi generale 1 Programul Să știi mai multe, să fii mai bun! Prevederi generale 1. Săptămâna 1 5 aprilie 2013 va fi dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit Să știi

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Prezentarea sumară a studiului național PERCEPȚIA POPULAȚIEI DESPRE MASS-MEDIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA ANGELA VACARU M&E / Program Officer Internews în Moldova avacaru@internews.org Acest studiu este parte

Mai mult

Grafice romana martie 2004.xls

Grafice romana martie 2004.xls Partea I. Atitudini civice Au fost utilizate patru tipuri de întrebari pentru a evalua influenta media asupra atitudinilor civice. Aprilie 2004 pag. 1 CURS-SA pentru CNA 1. Perceptia populatiei cu privire

Mai mult

brosura PF_iunie 2016_web

brosura PF_iunie 2016_web Fericirea înseamnă să te poţi bucura de lucrurile simple. La orice vârstă. Fără griji. BROȘURĂ PERSOANĂ FIZICĂ Economisiţi pentru viitorul dumneavoastră! economii Economisirea pentru perioada retragerii

Mai mult

RE_QO

RE_QO Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1133/2016 19.10.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016 în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

Microsoft Word - Application_Guidelines_2019_RO.docx

Microsoft Word - Application_Guidelines_2019_RO.docx GHIDUL DE APLICARE Program de granturi mici al SDC (2019-2022) 12.04.2019 1. Introducere Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) este o agenție de cooperare internațională din cadrul Departamentului

Mai mult

Microsoft Word - Proces verbal sedinta 12 ianuarie 2007.doc

Microsoft Word - Proces verbal sedinta 12 ianuarie 2007.doc R O M Â N I A JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL JUDEŢEAN PROCES-VERBAL încheiat astăzi, 12 ianuarie 2007, în şedinţa extraordinară a Consiliului judeţean Vaslui, care are loc la ora 16,00 ORA 16,00, preşedinte

Mai mult

Istoria românilor și universală, profil umanist 25 aprilie 2018 BAREM DE CORECTARE SUBIECTUL I Nr. item Răspuns corect/ posibil Modul de acordare a pu

Istoria românilor și universală, profil umanist 25 aprilie 2018 BAREM DE CORECTARE SUBIECTUL I Nr. item Răspuns corect/ posibil Modul de acordare a pu BAREM DE CORECTARE SUBIECTUL I 1. Definește termenul etnogeneză. 1 p. definiție parțială; 2 p. definiție deplină. 2. Explică rolul coloniștilor în procesul de romanizare (sursa A). Răspuns posibil: Practicând

Mai mult

Cum a cheltuit Bucurestiul bugetul în 2017? PMB si cele sase sectoare.

Cum a cheltuit Bucurestiul bugetul în 2017? PMB si cele sase sectoare. Cum a cheltuit Bucureștiul bugetul în 2017? PMB și cele șase sectoare. Partidul Oamenilor Liberi / Szabad Emberek Pártja 2017 Rezumat Eliminând cheltuielile curente (salarii, utilități, etc.) am putut

Mai mult

Print

Print CEL MAI MARE LOC DE JOACĂ DIN ROMÂNIA E o joacă de copii să ai angajați fericiți! E O JOACĂ DE COPII SĂ AI ANGAJAȚI FERICIȚI! Noi venim cu activitățile fun și relaxante pentru oamenii tăi, tu le oferi

Mai mult

Vorbeşte lumea Situaţia de comunicare: Fragment dintr-un interviu realizat în cadrul emisiunii televizate Vorbește lumea (ProTV), difuzate la data de

Vorbeşte lumea Situaţia de comunicare: Fragment dintr-un interviu realizat în cadrul emisiunii televizate Vorbește lumea (ProTV), difuzate la data de Vorbeşte lumea Situaţia de comunicare: Fragment dintr-un interviu realizat în cadrul emisiunii televizate Vorbește lumea (ProTV), difuzate la data de 12.01.2017 data înregistrării: 27.05.2017 participanţi:

Mai mult

Frederic Bellon, Auchan: „Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client”

Frederic Bellon, Auchan: „Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client” Frederic Bellon, Auchan: Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client 27 Dec 2014 de Mihail Tănase [1] A finalizat cel mai important proiect de integrare din retailul românesc, 20 de hypermaketuri

Mai mult

Personal profile – Michael

Personal profile – Michael Schiţă personală Michael Suntem într-o vacanţă-aventură în Asia pe cont propriu, fără ghid. Conducem o maşină închiriată.este un Landrover vechi care merge în medie cu 80 de km/h şi consumă un litru de

Mai mult

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd 30 de lucruri pe care nu le po}i afla de la prieteni {i p rin}i CORINT JUNIOR Salutare, Fetele au făcut întotdeauna parte din viaţa ta. Dar până acum, tu şi prietenii tăi v - aţi văzut de treburile voastre,

Mai mult

OBSERVAȚIA LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR 2011 Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ (2002), populația de etnie romă din România era

OBSERVAȚIA LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR 2011 Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ (2002), populația de etnie romă din România era OBSERVAȚIA LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR 2011 Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ (2002), populația de etnie romă din România era de 535.140 de persoane. Cercetătorii și activiștii

Mai mult

Microsoft Word - cod-conduita.docx

Microsoft Word - cod-conduita.docx Cod de bune practici de reflectare a campaniei electorale Pentru alegerile parlamentare din 2019 al postului TV8 și portalului de știri TV8.MD Postul de televiziune TV8 și portalul TV8.MD adoptă prezentul

Mai mult

Raport public 2011

Raport public 2011 Raport public 2011 1. Introducere Aurelia Bondari, Director Executiv al Federaţiei Naţionale a Agricultorilor din Moldova AGROinform Pentru Moldova, anul 2011 poate fi caracterizat ca unul expresiv prin

Mai mult

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc AFTER SCHOOL SCOALA 71 IOVAN DUCICI Incepand cu anul scolar 2009-2010 Scoala cu clasele I-VIII nr. 71 Iovan Ducici, trece la functionarea intr-un singur schimb cu program intre orele 08 00 14 00. Acest

Mai mult

ȘCOALA GIMNAZIALĂ BROȘTENI Comuna Broșteni; Județul Mehedinți O activitate de succes însăptămâna Școala Altfel Să știi mai multe, să fii mai bun! Conc

ȘCOALA GIMNAZIALĂ BROȘTENI Comuna Broșteni; Județul Mehedinți O activitate de succes însăptămâna Școala Altfel Să știi mai multe, să fii mai bun! Conc O activitate de succes însăptămâna Școala Altfel Să știi mai multe, să fii mai bun! Concurs culinar MasterChef Junior ediția a IV-a 16 aprilie 2019 Domeniul educativ: Abilități de viață Coordonator activitate,

Mai mult

Holocaust

Holocaust IP Gimnaziul Vasile Lupu s.susleni O EXCURSIE PE LOCURILE EVREEŞTI DIN ORHEI Elaborat de profesoara de istorie BALAN NATALIA, grad didactic superior Orhei, 2019 Pe data de 28.01.2019 împreună cu elevii

Mai mult

Microsoft Word - XXITRAINER_PROFILE_for translation RO last

Microsoft Word - XXITRAINER_PROFILE_for translation RO last Profilul formatorului secolului XXI Prezentul document este un rezumat al studiului de cercetare O1 - Profilul formatorului secolului XXI Pentru a defini profilul formatorilor VET, cercetarea a analizat

Mai mult

Fighting discrimination through art activities

Fighting discrimination through art activities Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Teatru Forum și Media advocacy factori ai schimbării atitudinii comunității față de persoanele cu dizabilități Lina Malcoci Manager comunicare Keystone

Mai mult

IN NUMELE TATALUI – Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre sp

IN NUMELE TATALUI – Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre sp IN NUMELE TATALUI Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre spectacolul procurorilor DNA: Orice om politic sau om de

Mai mult

Parteneriatul strategic în domeniul școlar Get in shape for Europe (GISE) Buletin informativ nr. 5 Decembrie 2018 Get in shape for Europe (GISE) În pe

Parteneriatul strategic în domeniul școlar Get in shape for Europe (GISE) Buletin informativ nr. 5 Decembrie 2018 Get in shape for Europe (GISE) În pe Parteneriatul strategic în domeniul școlar Get in shape for Europe (GISE) Buletin informativ nr. 5 Decembrie 2018 Get in shape for Europe (GISE) În perioada 1 septembrie 2018-31 august 2020, Liceul Ștefan

Mai mult

De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market

De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market 30 Oct 2017 de Alina Stan [1] Oliver Eifler și-a petrecut jumătate din viață lucrând în retail și de patru ani conduce operațiunile Penny Market în România,

Mai mult

III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzil

III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzil III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzile adunate. Uită-te la aceste exemple simple despre

Mai mult

Oamenii de pe Pirita Cine sunt și ce își doresc locuitorii celei mai sărace comunități din Baia Mare. Fotografii și text de Mircea Reștea

Oamenii de pe Pirita Cine sunt și ce își doresc locuitorii celei mai sărace comunități din Baia Mare. Fotografii și text de Mircea Reștea Oamenii de pe Pirita Cine sunt și ce își doresc locuitorii celei mai sărace comunități din Baia Mare. Fotografii și text de Mircea Reștea În octombrie 2016 am început să fotografiez o comunitate de romi

Mai mult

Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei

Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei Până să dea gerul, au locuit, tot într-o odaie, la marginea mahalalei Obor, din Călărași. Ea are 36 de ani, el are 38. Și 11 copii. Asta ne amuză: Mă, voi sunteți

Mai mult

Adrian Ursulescu, Scandia: Credem în dezvoltarea producătorilor români prin exporturi

Adrian Ursulescu, Scandia: Credem în dezvoltarea producătorilor români prin exporturi Adrian Ursulescu, Scandia: Credem în dezvoltarea producătorilor români prin exporturi 24 Sep 2014 de Mihail Tănase [1] Pe fondul asaltului mărcilor private ale retailerilor asupra pieței bunurilor de larg

Mai mult

CARAVANA UNIRII 1. Denumirea proiectului: CARAVANA UNIRII 2. Denumirea organizatorului: Asociația Obștească Onoare, Demnitate și Patrie (ODIP) 3. Desc

CARAVANA UNIRII 1. Denumirea proiectului: CARAVANA UNIRII 2. Denumirea organizatorului: Asociația Obștească Onoare, Demnitate și Patrie (ODIP) 3. Desc CARAVANA UNIRII 1. Denumirea proiectului: CARAVANA UNIRII 2. Denumirea organizatorului: Asociația Obștească Onoare, Demnitate și Patrie (ODIP) 3. Descrierea succintă a scopurilor și misiunii asociației

Mai mult

NICI DE ZIUA UNIRII NU LASA GUVERNUL IN PACE – Klaus Iohannis ataca Parlamentul, Guvernul si Curtea Constitutionala si vrea referendum pe gratiere col

NICI DE ZIUA UNIRII NU LASA GUVERNUL IN PACE – Klaus Iohannis ataca Parlamentul, Guvernul si Curtea Constitutionala si vrea referendum pe gratiere col NICI DE ZIUA UNIRII NU LASA GUVERNUL IN PACE Klaus Iohannis ataca Parlamentul, Guvernul si Curtea Constitutionala si vrea referendum pe gratiere colectiva si modificari la Codurile penale. Iohannis nu

Mai mult

Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Tim

Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Tim Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Timp de o săptămână, au transformat pasiunea și talentul

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation LIBERA CIRCULAȚIE ȘI PIAȚA MUNCII DIN ROMÂNIA Valentina Vasile Institutul de Economie Națională Academia Română Provocări privind libera circulație pe piața muncii în UE, IER, 10 aprilie 2017 Libera circulatie

Mai mult

Nawaf Salameh, Alexandrion: „Businessul înseamnă în primul rând implicare”

Nawaf Salameh, Alexandrion: „Businessul înseamnă în primul rând implicare” Nawaf Salameh, Alexandrion: Businessul înseamnă în primul rând implicare 25 Sep 2015 de Alina Dragomir [1] Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Grup România, este unul dintre puținii antreprenori

Mai mult

Academician Nicolae Dabija: Un nou pact Ribbentrop-Molotov?

Academician Nicolae Dabija: Un nou pact Ribbentrop-Molotov? În toamna anului 1989 un grup de deputaţi ai Sovietului Suprem al URSS am fost invitaţi de un grup de senatori americani în SUA, scrie în literaturasiarta.md, Nicolae Dabija preluat de Romanian Global

Mai mult

Microsoft Word - comunicat_ nr 126 turism_aprilie_2014.doc

Microsoft Word - comunicat_ nr 126 turism_aprilie_2014.doc ROMÂNIA Biroul de presă B-dul Libertăţii nr.16, sector 5, Bucureşti Tel/Fax: 318 18 69; Fax 312 48 75 e-mail: romstat@insse.ro; biroupresa@insse.ro COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 126 din 2 iunie Embargo ora 10.00

Mai mult

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino Târgovişte Adresa: Târgovişte, strada George Cair, nr.3, judeţul Damboviţa Telefon/Fax: (0372)

Mai mult

[imas] barometrul socio-politic aprilie 2019

[imas] barometrul socio-politic aprilie 2019 barometrul socio-politic Republica Moldova aprilie 2019 raport elaborat de: Doru Petruţi doru.petruti@imas.md metodologie eşan%onare: stra*ficat, probabilist, tri-stadial; volum eşan%on: 1110 respondenţi,

Mai mult

EDC_HRE_VOL_2_ROM.pdf

EDC_HRE_VOL_2_ROM.pdf UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4 CONFLICT Învățământ primar Regulile ajută la rezolvarea conflictelor 4.1. Totul este în regulă! Chiar așa? Ce probleme sau conflicte putem observa în clasa noastră? 4.2. Așa procedăm

Mai mult

DE LA VOLUNTARIAT LA ANTREPRENORIAT SOCIAL - PROIECT IMPACT O MELODIE PENTRU UN SUFLET Profesor Solomean Alice Ana Profesor Solomean Ovidiu Liceul Teh

DE LA VOLUNTARIAT LA ANTREPRENORIAT SOCIAL - PROIECT IMPACT O MELODIE PENTRU UN SUFLET Profesor Solomean Alice Ana Profesor Solomean Ovidiu Liceul Teh DE LA VOLUNTARIAT LA ANTREPRENORIAT SOCIAL - PROIECT IMPACT O MELODIE PENTRU UN SUFLET Profesor Solomean Alice Ana Profesor Solomean Ovidiu Liceul Tehnologic Someş Dej Schimbarea pornește de la TINE, întâi

Mai mult

Percepții și atitudini ale populației privind incluziunea socială

Percepții și atitudini ale populației privind incluziunea socială BOGAŢI ŞI SĂRACI Percepții și atitudini ale populației României privind sărăcia și incluziunea socială LOGO martie 2012 Metodologia cercețării: Volumul eșantionului: 1.073 subiecți 18+ Tipul eșantionului:

Mai mult

1. Învaţă-ţi copilul regula lui Aici nu se pune mâna. În medie, un copil din cinci devine victimă a violenţei sexuale, inclusiv victimă a abuzului sex

1. Învaţă-ţi copilul regula lui Aici nu se pune mâna. În medie, un copil din cinci devine victimă a violenţei sexuale, inclusiv victimă a abuzului sex 1. Învaţă-ţi copilul regula lui Aici nu se pune mâna. În medie, un copil din cinci devine victimă a violenţei sexuale, inclusiv victimă a abuzului sexual. Poţi contribui şi tu ca acest lucru să nu i se

Mai mult

Salut, prietene! Banii reprezintă o parte importantă a vieții de zi cu zi. Gestionarea lor însă poate deveni foarte dificilă. Uneori auzi părinții, pr

Salut, prietene! Banii reprezintă o parte importantă a vieții de zi cu zi. Gestionarea lor însă poate deveni foarte dificilă. Uneori auzi părinții, pr Salut, prietene! Banii reprezintă o parte importantă a vieții de zi cu zi. Gestionarea lor însă poate deveni foarte dificilă. Uneori auzi părinții, prietenii, colegii cum se plâng de lipsă sau insuficiență

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Sărbătoarea Mărţişorului 1 Martie MĂRŢIŞORUL Mărțișorul este un mic obiect-talisman legat cu un șnur format din două fire împletite, unul roșu și altul alb. Purtătorul lui este protejat împotriva răului.

Mai mult

FISA MASURII M 2.4 Anexa 1 Masura 2.4 Denumirea masurii: Reinnoirea generatiei de fermieri prin incurajarea micilor intreprinzatori tineri rurali CODU

FISA MASURII M 2.4 Anexa 1 Masura 2.4 Denumirea masurii: Reinnoirea generatiei de fermieri prin incurajarea micilor intreprinzatori tineri rurali CODU FISA MASURII M 2.4 Anexa 1 Masura 2.4 Denumirea masurii: Reinnoirea generatiei de fermieri prin incurajarea micilor intreprinzatori tineri rurali CODUL Masurii: M 2.4 Masura / DI: M 2.4 / 2B Tipul masurii:

Mai mult

PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Te așteptăm la:

PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Te așteptăm la: PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Sezonul cald a sosit, iar noi am pregătit o listă de jocuri perfecte pentru a petrece timpul alături de cei dragi! Echipa

Mai mult

ORDIN Nr din 19 iunie 2014 privind structura anului şcolar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR.

ORDIN Nr din 19 iunie 2014 privind structura anului şcolar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. ORDIN Nr. 3637 din 19 iunie 2014 privind structura anului şcolar 2014-2015 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 484 din 30 iunie 2014 În conformitate cu Hotărârea

Mai mult

CABINET MINISTRU ORDIN privind structura anului şcolar În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu mod

CABINET MINISTRU ORDIN privind structura anului şcolar În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu mod CABINET MINISTRU ORDIN privind structura anului şcolar 2015 2016 În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor

Mai mult

Sprijinul oferit de Comisia Europeană pentru această publicație nu constituie o interferență în conținutul acesteia, care reflectă exclusiv punctul de

Sprijinul oferit de Comisia Europeană pentru această publicație nu constituie o interferență în conținutul acesteia, care reflectă exclusiv punctul de Sprijinul oferit de Comisia Europeană pentru această publicație nu constituie o interferență în conținutul acesteia, care reflectă exclusiv punctul de vedere al autorilor, iar Comisia nu poate fi considerată

Mai mult

Cum abordează retailul noua generație de antreprenori?

Cum abordează retailul noua generație de antreprenori? Cum abordează retailul noua generație de antreprenori? 27 Jul 2016 de Alina Dragomir [1] [2] [3] Pagina 1 din 7 [4] [5] [6] [7] [8] Pagina 2 din 7 [9] Modern, diferit și relaxat ar fi răspunsul, dacă ne

Mai mult

Wise King Solomon Romanian CB

Wise King Solomon Romanian CB Biblia pentru copii prezintă Înțeleptul Împărat Solomon Scrisă de: Edward Hughes Ilustraţii: Lazarus Adaptată după: Ruth Klassen Tradusă de: Ana Ionesi Produsă de: Bible for Children www.m1914.org BFC

Mai mult

SĂ CONSTRUIM O EUROPĂ PENTRU S I CU COPIII RON

SĂ CONSTRUIM O EUROPĂ PENTRU S I CU COPIII RON SĂ CONSTRUIM O EUROPĂ PENTRU S I CU COPIII RON Concepţie grafică: Atelierul de creaţie grafică al Consiliului Europei Realizare: Serviciul de producere a documentelor și publicaţiilor Consiliul Europei,

Mai mult

O EUROPĂ MAI JUSTĂ PENTRU LUCRĂTORI PROGRAMUL CES PENTRU ALEGERILE EUROPENE DIN 2019 EUROPEAN TRADE UNION CONFEDERATION

O EUROPĂ MAI JUSTĂ PENTRU LUCRĂTORI PROGRAMUL CES PENTRU ALEGERILE EUROPENE DIN 2019 EUROPEAN TRADE UNION CONFEDERATION O EUROPĂ MAI JUSTĂ PENTRU LUCRĂTORI PROGRAMUL CES PENTRU ALEGERILE EUROPENE DIN 2019 EUROPEAN TRADE UNION CONFEDERATION 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Alegerile europene 23-26 mai 2019 - vor fi hotărâtoare pentru

Mai mult

Universitățile românești participă la NAFSA 2019, evenimentul educațional internațional al anului Numărul 4 Aprilie 2019 La inițiativa Consiliului Naț

Universitățile românești participă la NAFSA 2019, evenimentul educațional internațional al anului Numărul 4 Aprilie 2019 La inițiativa Consiliului Naț Universitățile românești participă la NAFSA 2019, evenimentul educațional internațional al anului Numărul 4 Aprilie 2019 La inițiativa Consiliului Național al Rectorilor din România, universitățile din

Mai mult

Raportul de activitate al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Raportul de activitate al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Raportul de activitate al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sporirea rolului membrilor CCI în dezvoltarea mediului de afaceri din RM - De la începutul anului, companii au devenit membre

Mai mult

FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR

FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR Carte de colorat Dalia Teodora Ana 27/02/2016 este locul unde venim pe lume şi în care ne dezvoltăm (creştem). Este locul unde găsim dragoste, respect, linişte, înţelegere,

Mai mult

Microsoft Word - Leader.docx

Microsoft Word - Leader.docx Informații generale privind implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală prin intermediul LEADER LEADER este un instrument important pentru România în sporirea dezvoltării economice și sociale a zonelor

Mai mult

Pacton, Profi: „Ne dorim să ajungem la 500 de magazine anul viitor”

Pacton, Profi: „Ne dorim să ajungem la 500 de magazine anul viitor” Pacton, Profi: Ne dorim să ajungem la 500 de magazine anul viitor 17 Dec 2015 de Mihail Tănase [1] Cu planul de a deschide 100 de magazine în acest an aproape îndeplinit, în condițiile în care an de an

Mai mult

Programul de Vecinatate Romania Republica Moldova Phare CBC 2006 Centrul transfrontalier de resurse pentru educaţia incluzivă PENTRU COPII!

Programul de Vecinatate Romania Republica Moldova Phare CBC 2006 Centrul transfrontalier de resurse pentru educaţia incluzivă PENTRU COPII! Centrul transfrontalier de resurse pentru educaţia incluzivă PENTRU COPII! Proiectul Centrul transfrontalier de resurse pentru educaţia incluzivă PENTRU COPII! Solicitant : Consiliul judeţean Vaslui Parteneri:

Mai mult

Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să

Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să faci cu uşurinţă lucrurile pe care alţii le fac greu

Mai mult

O activitate de succes în Săptămâna Școala altfel Să știi mai multe, să fii mai bun!

O activitate de succes în Săptămâna Școala altfel Să știi mai multe, să fii mai bun! O activitate de succes în Săptămâna Școala altfel Să știi mai multe, să fii mai bun! A. FIȘA ACTIVITĂȚII Școala Gimnazială Petőfi Sándor, Târgu Secuiesc Nivelurile de învățământ: ciclul primar: clasa a

Mai mult

Comunicat de presa Studiu Roland Berger Strategy Consultants: Romania in urmatorii 20 de ani Dubla perspectiva a liderilor de azi si de maine 13 decem

Comunicat de presa Studiu Roland Berger Strategy Consultants: Romania in urmatorii 20 de ani Dubla perspectiva a liderilor de azi si de maine 13 decem 13 decembrie 2012 Cu ocazia aniversarii a 20 de ani de prezenta in, Roland Berger a lansat un studiu cu privire la dezvoltarea tarii in urmatorii 20 de ani Atat managerii (liderii de azi) cat si studentii

Mai mult

Susținem incluziunea socială a tuturor persoanelor

Susținem incluziunea socială a tuturor persoanelor Susținem incluziunea socială a tuturor persoanelor Keystone Moldova este o Asociaţie Obştească care sprijină persoanele cu dizabilităţi şi familiile acestora, precum şi alte persoane aflate în dificultate,

Mai mult

REGULAMENTUL Concursului SMS Primăvara Ta 1. DEFINIȚII Prezentul Regulament stabileşte principiul de desfăşurare a Campaniei Primăvara Ta, precum şi p

REGULAMENTUL Concursului SMS Primăvara Ta 1. DEFINIȚII Prezentul Regulament stabileşte principiul de desfăşurare a Campaniei Primăvara Ta, precum şi p REGULAMENTUL Concursului SMS Primăvara Ta 1. DEFINIȚII Prezentul Regulament stabileşte principiul de desfăşurare a Campaniei Primăvara Ta, precum şi procedura de desfăşurare şi regulile de participare

Mai mult

EN_IV_2018_Limba_romana_Test_2

EN_IV_2018_Limba_romana_Test_2 EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a 2018 LIMBA ROMÂNĂ Test 2 Judeţul/sectorul... Localitatea... Şcoala... Numele şi prenumele elevului...... Clasa a IV-a... Băiat Fată EN IV 2018 Pagina 1 din 10

Mai mult

Minunea in 365 de zile - Perceptele dlui Browne -

Minunea in 365 de zile - Perceptele dlui Browne - Pentru Papi, primul meu profesor Un profesor are un impact asupra eternității; nu știe niciodată unde se termină influența lui. Henry Adams Preceptele sau maximele au mare însemnătate; dacă ai la îndemână

Mai mult

Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 3 iunie 2008, cu modificările ulterioare de extindere a finanţării până în anul 2016 Raport privind real

Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 3 iunie 2008, cu modificările ulterioare de extindere a finanţării până în anul 2016 Raport privind real Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 3 iunie 2008, cu modificările ulterioare de extindere a finanţării până în anul 2016 Raport privind realizarea Programului Naţional de Abilitare Economică

Mai mult

Chestionar parinti

Chestionar parinti Chestionarul pentru părinţi (nivelurile antepreşcolar, preşcolar, primar, gimnazial, liceal) Răspunsurile marcate cu un cerculeţ permit selectarea unei singure variante, răspunsurile marcate cu un pătrăţel

Mai mult

CARTEA BEBELU{ULUI FERICIT CORINT UTILIS CUM S -}I CRE{TI COPILUL CU ÎNCREDERE {I CALM GINA FORD Cea mai bine vândută autoare britanică de cărţi desti

CARTEA BEBELU{ULUI FERICIT CORINT UTILIS CUM S -}I CRE{TI COPILUL CU ÎNCREDERE {I CALM GINA FORD Cea mai bine vândută autoare britanică de cărţi desti CARTEA BEBELU{ULUI FERICIT CORINT UTILIS CUM S -}I CRE{TI COPILUL CU ÎNCREDERE {I CALM GINA FORD Cea mai bine vândută autoare britanică de cărţi destinate îngrijirii copiilor 4 Cum să înţelegeţi somnul

Mai mult

Strângerea de mână

Strângerea de mână semnificaţii de Andy Szekely Felul în care interlocutorul dă noroc cu tine îţi poate furniza o mulţime de informaţii preţioase. În plus, gestul în sine este şi un puternic furnizor de încredere. Dr. Allan

Mai mult