CUVÂNTUL Buletin Parohial nr.21, Mai 2011 Din acest număr: *Catehismul creştinului ortodox; *Sărbătorile lunii Mai; *Pagina copiilor; Proclamarea Canonizarii Sfântului Irodion Fostul stareţ al Mănăstirii Lainici, Cuviosul Irodion, a fost proclamat cu puţin timp în urmă sfânt. Momentul a fost marcat prin citirea Tomosului Sinodal de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului: Dintotdeauna Sfânta Biserica Ortodoxă cinsteşte după cuviinţă oamenii plăcuţi lui Dumnezeu care au trăit viaţa pământească în sfinţenie şi evlavie şi care prin faptă şi prin cuvânt au adus folos duhovnicesc în sufletele celor credincioşi. Urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi hotărâm ca de acum înainte şi în veci stareţul Irodion de la Mănăstirea Lainici să fie numărat printre Sfinţii Bisericii în ceata cuvioşilor părinţi purtători de Dumnezeu şi să fie cinstit cu cântări de laudă, cu numele Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Pentru pomenirea sa statornicim în Duhul Sfânt ziua de 3 DE WELLINGTON Programul liturgic din luna Mai *Sâmbătă 30.04.2011-Vecernie ora 6pm; *Duminică 01.05.2011- Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos- ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 -Duminica a 2-a după Paşti a Sfântului Apostol Toma; *Vineri 06.05.2011 Acatistul Născătoarei de Dumnezeu-ora 19:00; *Sâmbătă 07.05.2011-Vecernie ora 6pm; *Duminică 08.05.2011- Acatistul Maicii Domnului -ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 (Duminica a 3-a după Paşti-a Mironositelor); *Vineri 13.05.2011- Acatistul Născătoarei de Dumnezeu-ora 19:00; *Sâmbătă 14.05.2011-Vecernie ora 6pm; * Duminică 15.05.2011 Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos- ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 (Duminica a 4-a după Paşti-aSlăbănpgului); *Vineri -20.05.2011-Vecernie pentru sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin si mama sa Elena-ora 19:00; *Sâmbătă 21.05.2011 Acatistul Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin si mama sa Elena-ora 9:00;Sfânta Liturghie-ora10:00; *Duminică 22.05.2011 - Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos- ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 -Duminica a 5-a după Paşti a Samarinencei; * Vineri 27.05.2011- Acatistul Născătoarei de Dumnezeu-ora 19:00 *Sâmbătă 28.05.2011-Vecernie ora 6pm; *Duminică 29.05.2011 - Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos- ora 9:30; Sf.Liturghie ora 10:30 -Duminica a 6-a după Paşti a Orbului din naştere; mai a fiecărui an, numele lui să fie înscris în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, informează Radio TRINITAS. Patriarhul României a acordat Crucea Patriarhală, părintelui arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, iar pentru noua biserică Preafericirea Sa a dăruit o cruce de binecuvântare şi un set de Sfinte Vase. La final, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor prezenţi la eveniment, precum şi tuturor credincioşilor care s-au implicat în construcţia bisericii şi în organizarea evenimentului. Prezenţa a numeroşi credincioşi, prezenţa a atâta lume, a călugărilor şi a călugăriţelor din Arhiepiscopia noastră şi de pretutindeni din ţară, aduc într-adevăr mulţumire lui Dumnezeu şi sentimentele cele mai alese faţă de Preafericirea Voastră şi de toţi membri Sfântului Sinod care în această zi sfântă de proclamare a canonizării Sfântului Irodion de la Lainici, Luceafărul Olteniei, noi cei de aici din Arhiepiscopia Craiovei şi din Mitropolia Olteniei, preoţii şi credincioşii, călugării şi călugăriţele din mănăstirile noastre aducem mulţumire Preamilostivului Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi să fim astăzi părtaşi la această sfântă sărbătoare, a spus Înaltpreasfinţia Sa, după cum informează TRINITAS TV. Sărbătoarea s-a încheiat cu o procesiune, în cadrul căreia racla cu moaştele Sfântului Irodion şi icoana canonizării au fost purtate şi aşezate în noua biserică.
pag.2 Catehismul creştinului ortodox Parintele Sofian - despre botez Botezul, ca practica, este cea mai veche Taina. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii in aceea vreme, ca si in zilele noastre, erau incarcati de pacate si numai o inundatie universala, un potop, a putut sa spele toate pacatele lumii. A ramas numai Noe cu copiii sai si cu cei pe care i-a luat impreuna in corabia si animalele de toate felurile. Deci, primul potop a spalat pacatele pamantului, pentru ca pacatele oamenilor - unele mai mari, altele mai mici, altele foarte mari -, se revarsa si asupra pamantului, au influenta universala asupra vietii de pe glob. In rugaciunile de ploaie se spune ca nu ploua, din cauza pacatelor oamenilor. Si de aceea, cand se va implini ceea ce a spus Mantuitorul Hristos, va veni intr-o buna zi sfarsitul acestui pamant, care nu va fi prin apa, cum a fost pe vremea lui Noe, ci prin foc. Deci, primul botez universal a fost potopul. Al doilea botez, mai restrans, a fost botezul poporului evreiesc cand a trecut prin Marea Rosie. Si acest botez a fost curatitor de pacate, caci a curatit pe fiii lui Israil cat au stat in Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, insa aveau si ei pacate si, trecand prin Marea Rosie, au fost curatiti de pacatele lor. Au trecut pe o adevarata carare prin mijlocul marii; iar valurile stateau de parte si de alta, ca si cum erau inchegate. Numai cand au trecut armatele lui Faraon pe aceasta cale a marii atunci s-au revarsat valurile si au inecat pe egipteni, care voiau sa ucida pe cei fugiti din Egipt, adica pe acest popor al lui Dumnezeu. Un botez mai apropiat de crestinism este botezut Sfantului Ioan Botezatorul de la raul Iordanului, care, dupa cum stiti, a fost un botez de pocainta : Si se botezau de catre el - de catre Sfantul Ioan Botezatorul - in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Acest botez era curatator de pacate. Iar Botezul Sfantului Ioan a fost asa : Sfantul Ioan a iesit din pustie si a inceput sa invete lumea care venea la el. A avut de la inceput o mare popularitate. Firea lui uscativa, prin post si rugaciune, trupul lui sfintit prin nevointa pustiei, pentru ca nu a mancat niciodata paine, cum spune in Evanghelie, ci lacuste si miere salbatica, acest inger in trup, cum este infatisat in iconografie, a practicat botezul pocaintei, invatand pe oamem sa se caiasca de pacate, si ii boteza in Iordan. Botezul lui Ioan pregatea pe evrei sa creada in Hristos. In sfarsit este si botezul Mantuitorului, pe care l-a primit de la Ioan in Iordan. Acesta nu era izbavitor de pacate, ci era un botez pentru sfintirea naturii si mai ales pentru sfintirea apelor. Iisus nu avea pacate, asa cum El Insusi spune : Cine Ma poate vadi pe Mine de pacat? Intre botezut Sfantului Ioan Botezatorul si botezul Mantuitorului Hristos este o mare deosebire. Botezul Sfantul Ioan este un botez al pocaintei, un botez numai cu apa. Botezul Mantuitorului este botez cu apa, cu Duh Sfant si cu foc. Botezul Mantuitorului este cu totul superior acestui botez al pocaintei. Botezul nostru, al crestinilor, isi are temeiul tot in aceasta mare zi a Botezului Domnului. Dar este o porunca speciala data de Mantuitorul Hristos dupa invierea Sa, o porunca lasata catre Sfintii Apostoli, ca, mergand in toata lumea, sa invete pe oameni si sa-i boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Abia in viata crestina botezul are un caracter special, de Taina, fiind una din cele sapte Taine ale Biserica crestine. Stiti care sunt cele sapte taine ale Biserica? In primul rand Botezul, apoi Mirungerea, sau Ungerea cu Sfantul Mir, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Casatoria, Preotia si Sfantul Maslu. Sapte Taine legate cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant. Aceste Sfinte Taine se pot compara cu cele sapte Laude ale Bisericii, pe care le stim : Rugaciunea de la miezul noptii sau Miezonoptica, Utrenia, Ceasul intai, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita. Deosebirea intre cele sapte Laude si cele sapte Sfinte Taine este si aceasta : cele sapte Laude au timpul lor bine precizat prin slujbele Bisericii si sunt publice, adica rugaciunile se citesc la strana. Sfintele Taine, unele din ele sunt savarsite in biserica, mai ales Sfanta Impartasanie, si se savarsesc pentru diferiti credinciosi. Celelalte Sfinte Taine, Spovedania de pilda - este o taina foarte intima. Adica, ceea ce se marturiseste la spovedanie, preotul nu are voie sa spuna altora. Era un canon si o randuiala in vechime : preotului care divulga Taina Sfintei Spovedanii, i se taia limba! Inchipuiti-va ce pedeapsa cumplita! Taina Sfintei Impartasanii se savarseste tot in taina, insa in biserica. Nu stie nimeni sufletul celui care se impartaseste; numai Dumnezeu stie si el singur. De asemenea si celelalte Sfinte Taine, tot asa se savarsesc, in intimitate fiecare. Numai Taina Sfantului Maslu, de obicei, se savarseste in public si pentru toti bolnavii din comunitatea imediata sau din toata lumea ortodoxa. Asa incat acestea sunt deosebirile. Cele sapte Laude se savarsesc public, in anumite momente fixate, in timpul slujbelor bisericesti, iar cele sapte Taine sunt rezervate fiecarui individ la timpul cuvenit, pentru ca fiecare are nevoie de o anumita taina.
pag.3 Catehismul creştinului ortodox Taina Mirungerii este taina separata, insa este savarsita impreuna cu botezul, pentru ca se savarseste indata dupa Sfatul Botez. Botezul inseamna scufundare, dupa un cuvant grecesc. De aceea botezurile se savarseau in rauri, in catacombe, cand erau in prigoana crestinii din primele veacuri, si in locasurile sfinte, adica in biserici. Prin secolele IV si V, credinciosii care veneau la crestinism din paganism, erau botezati in baptisterii, niste biserici speciale pentru botez. Am fost intr-un asemenea baptisteriu, in Siria, la manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul, din secolul V. 0 biserica rotunda, ce se numeste rotonda. Acolo era locul unde se botezau catehumenii, adica cei care erau in varsta si veneau la botez. Mai pe urma, insa, cand crestinismul s-a mai dezvoltat, se botezau in aceste baptisterii atat oameni mari, cat si pruncii. Dupa botez erau imbracati in haine albe si veneau de la baptisteriu - cum v-am spus ca era in Siria, la Manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul - pana la biserica in procesiune, - preoti, diaconi si cantareti. Cantau din cantarile botezului si mergeau catre biserica. Apoi inconjurau de trei ori biserica cantand si, dupa aceea, intrau in biserica si asistau la Liturghia credinciosilor, dupa care se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului. Asa era botezul in vechime. Cu vremea, botezul a inceput sa se savarseasca in biserici, la nevoie in case sau in spitale. Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul? La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului. Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest Trup tainic al Mantuitorului Hristos. Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu. Usa de intrare, in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina, venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus. Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au lost gasiti pe la marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca. In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor, aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez. Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu. Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca formula aceasta : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe care o are cineva.
pag.4 Cand se boteaza copiii? Catehismul creştinului ortodox Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au ramas multi oament majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de facut. Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie sa fie botezati din nou. Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir. Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei Botezului : " Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin ". Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in apa botezului. Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest timp. Slujba botezului. Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele, formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest catehumen, si doua rugaciuni impotriva duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti, si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta. A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului. Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei, cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta Impartasanie. Asa intra el in viata. Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie; mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor. Stiti si dumneavoastra ca la Botez sunt nasi. Dar trebuie si fie si ei botezati ortodocsi si sa fie crestini. Ei tin in brate pruncul si, din clipa botezului, ei devin parinti spirituali ai celui botezat. Nasii sunt, datori toata viata pruncului, cat va creste, pana la batranetile lui, sa-l supravegheze ca niste adevarati parinti sufletesti, sa aiba grija de el si sa-l calauzeasca pe calea cea buna si sfanta a vietii crestine pana la sfarsitul vietii lor. Daca se intampla de-a lungul vietii anturaje pacatoase, ori caderi din nebagare de seama, alteori din influentele cele din afara, Hristos a randuit Taina Sfintei Marturisiri, Taina Pocaintei, Taina Lacrimilor, prin care cei pacatosi au nevoie sa-si spele multele lor pacate. De aceea, datoria, noastra este sa pastram sfintenia vietii noastre, a Sfantului Botez si atunci, fara imdoiala ca ramanem in legatura harica si intima cu Dumnezeu, daca ne pastram curati si pazim poruncile lui Dumnezeu. Daca pazim toate acestea, harul Duhului Sfant ramane neintrerupt in noi, din momentul Botezului si pana la sfarsitul vietii noastre. Ne oprim aici cu Taina Botezului, usa de intrare in crestinism, momentul infierii si al initierii in viata crestina prin Botez. Aceasta viata crestina trebuie sa dureze de la nasterea noastra in Hristos si pana cand ne intoarcem la Dumnezeu.
pag.5 Sărbătorile lunii Mai 8 Mai- Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Acest Sfant Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odata, pesti la marea Tiberiadei cu fiii sai, a venit Iisus si, stand pe tarm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicand: "Iacob si Ioan, veniti dupa mine si va voi face pe voi pescar de oameni". Deci, lasand ei pe tatal lor in corabie, au mers dupa Iisus si mult i-a iubit pe dansii. Acest Ioan a fost, mai intai, ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul si invatase de la acesta sa creada in Iisus, ca el este Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii, si asa, cunoscandu-l pe Iisus, impreuna cu Andrei, au vorbit amandoi, pentru prima data cu Domnul. Sfantul Ioan Evanghelistul a fost insa unul din cei doisprezece Apostoli, alesi de Iisus, si era cel mai tanar din ceata Sfintilor Apostoli, drept aceea, si traditia Bisericii arata ca el a trait pana aproape de sfarsitul veacului apostolic (adica pana aproape de anul o suta). Sfantul Ioan era, apoi, unul din Apostoli cei mai apropiati ai Domnului Iisus, incat, in Evanghelia sa, el se numeste "ucenicul pe care il iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negresit pentru fecioria si darurile lui. Este ucenicul care la Cina s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a adapat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica, iar, dupa Inaltarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stalpii Bisericii lui Hristos, impreuna cu Sfantul Petru si Iacov, ruda Domnului. La randul ei, Traditia Bisericii ne da stirea ca, dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Aceeasi Traditie mai spune ca, din porunca lui Domitian imparatul (81-96), "Apostolul dragostei" a fost surghiunit in insula Patmos si ca acolo a vietuit el multa vreme. Tot acolo a scris el si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei. Deci, murind Domitian si venind imparat Nerva (96-98) Sfantul Ioan s-a intors la Efes si, asezand episcopi si preoti, i-a invatat sa pazeasca toate cate le-au auzit de la dansul si sa aduca pe oameni la Hristos. Sfantul Ieronim istoriseste ca sfantul Ioan, ajuns la adanci batraneti, la varsta neputintelor, cerea sa fie dus la adunarile crestinilor si, in loc de lungi cuvantari, se multumea sa repete mereu: "Fiilor, iubiti-va unii pe altii". Ascultatorii il intrebau de ce repeta el mereu aceleasi indemnuri. Iar el raspundea, zicand: "Aceasta este porunca Domnului. Impliniti-o si este de-ajuns". Sfantul Ioan a murit in pace, la Efes, in alt treilea an al imparatiei lui Traian (98-117), dupa ce a iesit nevatamat dintr-un cazan cu undelemn in ferbere, la Roma (Tertullian). El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus pana la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a patra si al Apocalipsei. Pestera in care Sfantul Ioan Teologul a scris Apocalipsa se afla in Insula Patmos, in aceasta aflandu-se Manastirea Sfantul Ioan Teologul. Cinstita mutare din viata a Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, se praznuieste la 26 septembrie. In ziua de astazi se cinsteste numai pomenirea semnului minunat, care avea loc, in fiecare an, in ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormantul Sfantului. Ca precum pe toti, care i-au placut Sfintiei Sale, Hristos i-a invrednicit Imparatiei Cerurilor si vesnicilor bunatati, asa si locurile unde s-au nevoit acesti placuti ai Lui si s-au ingropat, Hristos le-a luminat cu minuni, aratandu-le pline de daruri. Si in adevar, in fiecare an, la 8 mai, izvora, cu darul lui Hristos, din mormantul Sfantului Ioan, o pulbere alba, ca un praf tamaduitor, pe care crestinii din acele locuri il numeau mana. Si, ungandu-se cu el, credinciosii se tamaduiau de toate neputinlele si patimile sufletelor si trupurilor, slavind pe Dumnezeu si pe sluga Ioan, Apostolul Lui Hristos. Si se petrecea semnul acesta, in toti anii, pana la cotropirea Efesului de catre necredinciosi si pana la nimicirea crestinilor din acele locuri. Iar Biserica, in loc de alta multumire, a randuit ca, in aceasta zi, precum si in ziua din septembrie, sa proslavim, cu laude si cu cantari, si sa fericim pe acest placut al lui Dumnezeu, Ioan Evanghelistul, care, mai mult decat altii, a fost iubit de Dumnezeu; ca prin rugaciunile lui, sa castigam si noi tamaduire de bolile noastre cele sufletesti si trupesti si sa ne invrednicim a fi placuti si iubiti lui Hristos, Dumnezeul nostru, acum si in vecii vecilor. Amin
pag.6 Sărbătorile lunii Mai 12 Mai- Sfântul Mucenic Ioan Valahul Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s- a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre. Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi. Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s- ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină. Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omo-rându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662. Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui. 21 Mai- Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei. Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu.
pag.7 Sărbătorile lunii Mai Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest semn vei invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu. Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan". Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatu; Constantin, lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330). Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie. Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri. Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi "Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati". Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena. 25 Mai- A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul A treia aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este sarbatorita pe 25 mai. Din Sfanta Scriptura aflam ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. Amintim ca Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata. Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime. Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit. Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului. In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
pag.8 Pagina copiilor Povestiri cu tâlc: Comori adunate Într-un oraş trăia odată un om tare zgârcit şi egoist. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a păsat de nimeni şi de nimic, niciodată nu a vrut să ajute nici un sărman. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi. Nu vroia să ajute pe nimeni, pentru că se gândea în sinea lui: dacă în lumea asta totul poate fi cumpărat, cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Într-o zi a murit şi a fost dus la porţile Raiului unde îl aştepta Sf.Petru care l-a întrebat: -Ce-i cu tine aici? -Sfinte Petre aş vrea şi eu să intru în rai. Spuse omul. -Dar crezi că poţi? -Dacă trebuie pot să plătesc. Am comori nenumărate -Păi de ce n-ai spus aşa, omule, dacă ai comori strânse nu-i nici o problemă. Ia să vedem câtă avere ai la tine. N-a mai putut omul de bucurie când a auzit că poate plăti intrarea în rai, doar toată viaţa nu făcuse decât să strângă şi să strângă. A început să se scotocească prin toate buzunarele, dar să vezi, nu mai găsea nici un ban. Într-un târziu a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi. -Ei omule, i-a spus Sf. Petru, când ajungi aici, ai doar ceea ce ai dăruit când ai trăit pe pământ. Acestea sunt comorile pe care le strânge fiecare în cer. Cu ele, într-adevăr, poţi intra în rai, dar cei doi bănuţi ai tăi nu sunt de ajuns. Dacă în timpul vieţii ai fi făcut mai multe fapte bune poate ai fi intrat, dar aş`a Povestea supei din piatră Cu mulţi ani în urmă, 3 soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame. Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre. Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele. Aceasta va fi o supă foarte bună, zise al doilea soldat, dar un pic de sare ar face-o minunată. În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva. S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut şi o sticlă de vin. Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult. Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a spus: Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.