SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ?

7. SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ? PREȘTIINȚA VIRTUȚILOR Cei care au fost predestinați pentru viață veșnică nu au fost predestinați datorită unei vrednicii prevăzute în ei, sau a unor fapte care urmau să fie făcute de ei și nici măcar pentru credința lor viitoare, ci doar pe baza harului liber și suveran, conform cu plăcerea lui Dumnezeu. În primul rând, credința, pocăința și sfințenia nu sunt decât darurile gratuite ale lui Dumnezeu, ca și viața veșnică însăși. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2.8); vi s-a dat harul nu numai să credeți în El (Filipeni 1.29); L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința (Faptele Apostolilor 5.31); Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața (Fapte 11.18). De asemenea, sfințenia este numită sfințirea Duhului (2 Tesaloniceni 2:13), pentru că Duhul este eficient în suflet și din nesfinți face sfinți. În al doilea rând, dacă pocăința și credința sunt daruri, iar sfințirea este lucrarea lui Dumnezeu, atunci acestea nu sunt nici efectele voinței libere a omului și nici ceea ce el dobândește pentru sine, de aceea nici nu pot fi motivele sau condițiile alegerii lor, care este un act al minții divine, 194

SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ? antecedent și independent de toate calitățile aflate în persoanele alese. 185 În al treilea rând, noi am fost aleși să fim sfinți nu pentru că Dumnezeu a preștiut că vom fi așa (Efeseni 1:4), și de aceea a spune că sfințenia este un motiv pentru care unii oameni au fost aleși înseamnă a face efectul antecedent cauzei. Credința este efectul alegerii (Fapte 13:48), ca și faptele bune (Ef. 2:10), conformarea după chipul lui Hristos (Rom. 8:29), iar toate faptele sunt excluse (2 Tim. 1:9). 186 În al patrulea rând, apostolul adaugă ne-a rânduit mai dinainte după buna plăcere a voii Sale, implicația fiind că Dumnezeu nu a văzut niciun motiv exterior pentru care să fi ales pe un om și nu pe altul. În concluzie, aleșii au fost iubiți în mod liber (Osea 14:4), aleși în mod liber (Romani 11:5,6) și răscumpărați în mod liber (Isaia 52:3), chemați în mod liber (2 Timotei 1:9), justificați în mod liber (Romani 3:24) și vor fi glorificați în mod liber (Romani 6:23). 187 În al cincilea rând, de altfel, o cauză primă și veșnică nu poate depinde de aceleași efecte temporare care sunt cauzate de aceasta. 188 Simpla recunoaștere că unii indivizi vor avea în viitor calitățile necesare pentru mântuire este, bineînțeles, pe nedrept numită alegere. 189 În al șaselea rând, niciun lucru temporal nu poate fi cauza eficientă a alegerii eterne; credința, supunerea sunt 185 Jerome Zanchius, The Doctrine of Absolute Predestination, 95. 186 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 17. 187 Jerome Zanchius, The Doctrine of Absolute Predestination, 96. 188 Isaac Ambrose, Privind ţintă la Isus, 78. 189 Loraine Boettner, Doctrina Reformată a Predestinării, 79. 195

PREDESTINAREA ABSOLUTĂ ANDREI CROITORU lucruri temporale, credința fiind lucrată în noi, iar supunerea fiind îndeplinită de noi la timpul potrivit. 190 În al șaptelea rând, tot ceea ce stabilește o cauză inferioară înaintea unei cauze superioare, trebuie respins. Dumnezeu este cauza cauzelor, și prima cauză a tuturor lucrurilor (Rom. 11:36; Faptele Apostolilor 17:28; Apoc. 4:11). Dacă vreo altă ființă ar fi antecedentă determinării voii lui Dumnezeu, aceasta ar lua demnitatea cauzei supreme și ar face acțiunea unui om superioară celei divine. 191 Alegerea este necondiționată cu excepția unui singur lucru. Există o singură condiție pe care trebuie să o îndeplinească omul pentru ca să fie ales. Înainte de a fi ales, omul trebuie să fie păcătos. Decretul alegerii lui Dumnezeu în alegerea oamenilor urmează după decretul Lui prin care a permis omului să cadă în păcat. Așadar, Dumnezeu nu alege oameni neprihăniți în vederea mântuirii, deoarece aceștia nu au nevoie de mântuire, ci îi alege pe cei păcătoși. Acesta este singurul lucru pe care L-a prevăzut Dumnezeu în alegerea oamenilor pentru mântuire și anume păcatul lor. 192 PREȘTIINȚA CREDINȚEI Trebuie să recunoaștem că există o diferență, de nuanță, între preștiință și predestinare și, de asemenea, că predestinarea se bazează pe preștiință. Diferența dintre sistemul doctrinelor harului și celelalte învățături stă în definiția pe care o dăm preștiinței. Cei care adoptă conceptul de preștiință bazat pe ceva găsit în om de obicei optează pentru a se referi la alegerea, credința sau unele fapte ale lor. Noi însă credem că cei care au fost predestinaţi pentru viaţă 190 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 17. 191 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 18. 192 R.C. Sproul, Aleşi de Dumnezeu, 149. 196

SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ? veşnică nu au fost predestinaţi datorită unei vrednicii prevăzute în ei sau a unor fapte care urmau să fie făcute de ei şi nici măcar pentru credinţa lor viitoare, ci doar pe baza harului liber şi suveran, conform cu plăcerea lui Dumnezeu. Sunt mai multe moduri în care putem aborda definirea corectă a conceptului preștiinței. I. Compararea pasajelor despre predestinare. Haideți să punem față în față cel puțin două pasaje care vorbesc clar despre subiectul predestinării. Romani 8:29 Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi. Efeseni 1:4 după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. În aceste pasaje găsim două aspecte care sunt paralele: hotărârea (Rom. 8) cu rânduirea (Ef.1) care se referă la același act al alegerii și preștiina cu dragostea. Cineva se va întreba: în ce fel preștiința este paralelă cu dragostea? Ele sunt paralele prin faptul că ambele constituie motivul alegerii și sunt, de fapt, același lucru. Cu alte cuvinte, preștiința lui Dumnezeu este dragostea Lui pentru cei aleși. II. Termenul cunoaștere și precunoaștere Termenul preștiință se diferențiază de cunoaștere prin simplul fapt că identifică momentul cunoașterii prin prefixul pre. Dar ce înseamnă cunoașterea lui Dumnezeu? Dumnezeu nu are nevoie să se uite pe coridorul timpului pentru a vedea ce va face omul. O asemenea idee se potrivește mai degrabă cu o concepție păgână despre Dumnezeu. Expresia a cunoaşte mai dinainte înseamnă a cunoaşte cu un interes particular, cu plăcere, afecţiune şi 197

PREDESTINAREA ABSOLUTĂ ANDREI CROITORU acţiune. 193 Termenul are conotaţie de relaţie pozitivă şi intimă. El înseamnă a privi cu bunăvoinţă la cineva sau a-l iubi şi e folosit chiar şi în legătură cu relaţiile sexuale. 194 Dacă precunoașterea înseamnă aprobare, așa cum este în câteva locuri din Scriptură, atunci mărturisim că, într-adevăr, predestinarea depinde de precunoașterea lui Dumnezeu. Preștiința precede predestinarea, în sensul că Dumnezeu trebuie întâi să-i cunoască pe cei ce urmează să fie aleși de El. Pentru a înțelege acest termen vă sugerez câteva pasaje: Matei 7:23 Atunci, le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege. Oare nu știa Domnul Isus cine sunt acești oameni? Cu siguranță nu putem spune așa ceva. Ceea ce Domnul Isus spune aici este că acești oameni nu se aflau întro relație unică și specială pe care Isus Hristos o are doar cu cei care sunt ai Lui. Ioan 10:14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine. Acest pasaj completează pasajul anterior prin faptul că arată cunoașterea lui Isus pentru oile Sale adică cei credincioși. Cunoașterea reciprocă dintre Hristos și oile Sale nu are de-a face cu simpla cunoaștere pentru că și alți oameni, afară de ucenicii Săi, Îl cunoșteau, ci această cunoaștere are de-a face cu relația specială dintre Hristos și cei ce sunt ai Lui. 1 Petru 1:20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi. Oare în ce sens Dumnezeu Îl cunoștea pe Hristos mai dinainte? Petru folosește același termen folosit de Pavel în Romani 8:29: proginóskó. La fel cum a fost cunoscut Fiul Său, la fel suntem 193 Bruce Demarest, The Cross and Salvation, 128. 194 Millard J. Erickson, Teologie Creştină, 801. 198

SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ? și noi cunoscuți! Suntem cunoscuți în sensul că suntem iubiți și aleși pentru El. III. Argumentul din Romani 8:29. Cei care spun că predestinarea se bazează pe preștiință spun adevărul, dar cei mai mulți nu se pot opri și se întreabă: ce anume a preștiut Dumnezeu din viața celor aleși? Prin această întrebare ei distrug definiția preștiinței care nu se referă la o simplă cunoaștere mai dinainte, ci se referă la o cunoaștere într-o relație de dragoste. De asemenea, adepții predestinării bazate pe preștiința credinței, aduc în text afirmații pe care Pavel nu le-a făcut. Pavel nu a spus că Dumnezeu a preștiut credința, dorința sau faptele celor aleși, ci spune că i-a preștiut pe ei. Cu alte cuvinte, este vorba despre persoanele preștiute și nu despre faptele sau credința acestora. Pavel nu spune în Romani 8.29 că Dumnezeu alege oamenii pe baza precunoașterii Lui, ci că Dumnezeu predestinează pe cei pe care îi cunoaște, întrucât nici măcar Dumnezeu nu poate alege ceva ce nu cunoaște. Textul, așadar, nu vorbește despre baza alegerii, ci despre subiecții alegerii. 195 IV. Argumente teologice 1. Credința este darul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a ales oameni pentru că le-a prevăzut credința și dacă ea este darul lui Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu a ales oameni cărora El le-a dat credință, ceea ce este redundant, deoarece se pare că Dumnezeu se condiționează pe Sine în alegerea noastră. Este ca și cum Dumnezeu ar spune: voi mântui doar pe cei care cred, adică voi mântui doar pe cei cărora eu le dau credință - ceea ce este același lucru cu alegerea bazată pe 195 R.C. Sproul, Aleşi de Dumnezeu, (Oradea: Imago Dei, 2010), 121. 199

PREDESTINAREA ABSOLUTĂ ANDREI CROITORU simpla preferință a lui Dumnezeu pentru că, în cazul de mai sus, Dumnezeu este Cel care a dat credință. Credinţa, pocăinţa şi sfinţenia nu sunt decât darurile gratuite ale lui Dumnezeu, ca şi viaţa veşnică însăşi. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8); vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El (Filipeni 1:29); L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa (Faptele 5:31); Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa (Faptele 11:18). 2. Apostolul afirmă precis că alegerea nu se bazează pe ceea ce face omul, ci doar pe Dumnezeu. De altfel, apostolul afirmă expres că alegerea nu este bazată pe fapte, ci pe Cel ce cheamă, şi că nu ţine cont de binele sau răul persoanelor alese (Romani 9.11). Așadar, doar ce afirmă Biblia că este cauza alegerii este cauza alegerii și nimic altceva (Ef. 1:5, 1:9). 196 Romani 9:11 Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă ; Efeseni 1:5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. Se poate reproșa faptul că aceste texte nu vorbesc despre credință, ci despre fapte. Este adevărat dar la fel de adevărat este că ele nu menționează altceva decât decizia și preferința lui Dumnezeu și nu introduc nimic din ce a făcut omul fapte sau credință. 3. Alegerea bazată pe preștiința credinței nu mai este alegere. Dacă credinţa sau faptele ar fi fost cauza alegerii, nu s-ar putea spune că Dumnezeu a ales, ci că oamenii L-au ales, contrar cu întregul sens general al Scripturii. Nu voi M-aţi 196 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 16 200

SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ? ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi (Ioan 15?16). Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi (1 Ioan 4:10, 19). Alegerea în cazul acesta ar deveni o confirmare a ceea ce Dumnezeu a văzut că va face omul prin propria sa voință și decizie. Oriunde se vorbește despre alegere se spune că este actul lui Dumnezeu, nu al omului (Marcu 13:20; Romani 9:17; Efeseni 1.4; 1 Tesaloniceni 5.9; 2 Tesaloniceni 2.13). 4. Credința este un rezultat al alegerii, nu motivul ei. Credința este efectul alegerii (Faptele 13:48), ca și faptele bune (Efeseni 2:10), conformarea după chipul lui Hristos (Romani 8:29), iar toate faptele sunt excluse (2 Timotei 1:9). Credința, așadar, nu poate fi și efect și cauză a aceluiași decret al alegerii. Faptele apostolilor 13:48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut. 5. Motivul alegerii este buna plăcere a voii Sale, nu credința. Apostolul adaugă ne-a rânduit mai dinainte după buna plăcere a voii Sale, implicaţia fiind că Dumnezeu nu a văzut niciun motiv exterior pentru care să fi ales pe un om şi nu pe altul. În concluzie, aleşii au fost iubiţi în mod liber (Osea 14:4), aleşi în mod liber (Romani 11:5,6) şi răscumpăraţi în mod liber (Isaia 52.3), chemaţi în mod liber (2 Timotei 1:9), justificaţi în mod liber (Romani 3:24) şi vor fi glorificaţi în mod liber (Romani 6:23). 6. Alegerea pe baza precunoașterii credinței neagă depravarea omului. Dacă Dumnezeu ar fi ales pe baza preştiinţei, atunci El ar fi ştiut şi că oamenii nu L-ar fi ales datorită păcătoșeniei lor. Omul se naşte într-o asemenea stare încât el nu Îl va dori şi nu Îl va alege niciodată pe 201

PREDESTINAREA ABSOLUTĂ ANDREI CROITORU Dumnezeu. Aşadar, este imposibil ca Dumnezeu să fi prevăzut alegerea omului. 7. Alegerea pe baza credinței neagă natura harului. Harul ar înceta să fie har dacă Dumnezeu ar alege pentru că a văzut că păcătoşii Îl vor alege. 197 Dacă predestinarea depinde de credință (acceptată de om) înseamnă că alegerea este o datorie a lui Dumnezeu, o datorie nu un har, un act al dreptății și nu al milei. Însă un act al harului și un act al datoriei sunt termeni contradictorii. 198 8. Alegerea pe baza precunoașterii credinței omului ia mântuirea din mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu caută în creaturi motivul alegerii, înseamnă că omul este autorul mântuirii sale și nu Dumnezeu. O asemenea perspectivă este contrară întregii Scripturi. 199 9. Alegerea pe baza precunoașterii credinței este un atac asupra naturii lui Dumnezeu. Predestinarea bazată pe preștiință introduce o succesiune de acte în Dumnezeu, însă în Dumnezeu este un simplu act Eu sunt. Prevederea credinței presupune un decret anterior legat de existența acelei credințe preștiute. 200 10. Alegerea pe baza credinței nu are susținere în niciun pasaj din Scriptură. Nu există nici măcar un singur pasaj în Sfânta Scriptură care să afirme că Dumnezeu a cunoscut faptele omului sau credinţa lui şi că pe această bază El l-a ales, ci că El a cunoscut oamenii. Este o diferenţă 197 Bruce Demarest, The Cross and Salvation (Wheaton: Crossway Books, 1997), 115. 198 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 17. 199 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 17. 200 Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 19. 202

SE BAZEAZĂ PREDESTINAREA PE PREȘTIINȚĂ? majoră între a cunoaşte un om (persoana) şi a cunoaşte faptele lui. 11. Predestinarea bazată pe credința omului batjocorește decretul alegerii lui Dumnezeu. Dacă predestinarea este înţeleasă în sensul că Dumnezeu alege conform cu ceea ce ştie că noi vom alege, Biblia se face vinovată de un limbaj fără sens. A predestina ceva ce ştii că se va întâmpla este un exerciţiu fără sens. Este ca şi cum i-ai spune unui om care a sărit în aer, să coboare. El va coborî fie că îi spune cineva să coboare sau nu. Ai putea foarte bine să nu prezici sau să nu porunceşti fiindcă el oricum va coborî. Simpla recunoaştere a faptului că unii indivizi vor avea în viitor calităţile necesare pentru mântuire, este, bineînţeles, pe nedrept, numită alegere. 201 12. Predestinarea bazată pe credința omului introduce o diferență între oamenii păcătoși. Pericolul acestei poziţii constă în presupoziţia că între indivizi există o diferenţă fundamentală care determină alegerea lui Dumnezeu, îndepărtând astfel caracterul gratuit al harului lui Dumnezeu. Mai mult, această poziţie se opune pasajelor biblice care învaţă că nu există nicio diferenţă între oameni şi că toţi, fără excepţie, se împotrivesc lui Dumnezeu şi chemării Sale, nedorind să vină la Lumină ca să fie mântuiţi. 13. În toate cauzele alegerii omului nu este niciodată precizată decizia sau credința acestuia. În El, Dumnezeu nea ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său (Efeseni 1:4-6). Pasajul acesta spune că Dumnezeu a fost motivat de 201 Loraine Boettner, Doctrina Reformată a Predestinării (Codlea: Kingstone, 2012), 79. 203

PREDESTINAREA ABSOLUTĂ ANDREI CROITORU dragoste, de plăcerea voii Sale și de slava harului Său. Nu avem nicio mențiune a credinței omului nici în acest pasaj și nici în oricare altul din Scriptură. Dacă cineva va spune că tuturor li se dă credinţă, dar nu toţi o exercită, face o mare greşeală deoarece, întâi de toate contrazice atât Scripturile cât şi natura credinţei. Ea nu este asemenea unui lucru fizic pe care îl poţi avea fără să-l foloseşti, la fel cum nu poţi deţine o dorinţă fără să doreşti lucrul din dorinţa respectivă. A avea o dorinţă înseamnă a dori. Atunci când ai credinţa, de fapt, crezi. A spune că Dumnezeu dă tuturor credinţa, dar numai unii o folosesc este o contradicţie nebiblică şi iraţională. 14. Dumnezeu nu poate să ne fi ales pentru că a prevăzut credința noastră fiindcă, odată ce Dumnezeu ne-a ales pentru sfințire și la vremea potrivită ne-a făcut sfinți, în mod sigur și deplin ne-a fost dată și credința tot de către El deoarece nu putem fi sfinți fără credință. 15. Dacă predestinarea se bazează pe preștiință înseamnă că omul face prima alegere. Dacă el face prima alegere înseamnă că există ceva în omul mort spiritual care încă este viu și care poate să răspundă Evangheliei fără ajutorul lui Dumnezeu. În acest caz, Biblia ar fi trebui să folosească un limbaj diferit pentru cei care sunt descriși ca fiind morți spiritual. 202 202 A. Bernhard Kuiper, 18. 204