Sanda Tulics. fosnet. Stelar. poezii și meditații

Transcriere

1 Sanda Tulics fosnet, Stelar poezii și meditații

2 Foșnet stelar - poezii și meditații 2016 Sanda Tulics

3 Cuvânt înainte Sanda este un suflet plin de pasiune. Pasiune pentru oile pierdute, adresând o rugăciune-întrebare Domnului: Nu eşti sărac fără de ele, Şi trist, şi abătut pe Cale?! Coboară-Doamne, du-te şi salvează-i, Pe-acei ce-s morţi în vale! Sufletul plin de pasiune pentru Domnul aduce speranţa, o comoară tot mai rară prin noi. Ce frumos răzbate speranţa eternă în situaţii disperate: Nu moare soarele când bate furtuna, Nici porumbeii când corbii se-nalţă; Nu piere grâul sub ger, Nici adevărul, Când minciuna limba-şi răsfaţă! Nu plânge lumina Când negura geme, Nici dulcele-n rod Când amarul în om fierbe. Sufletul plin de pasiune nu-i poate neglija pe cei nefericiţi şi apăsaţi, ci trebuie să facă pentru ei ce poate: Rupe-un colţ, din a ta pâine Pentru cel sărman, Care-a îngheţat afară;

4 Dă-i o haină din dulap, Spune şi o rugăciune Când ajungi în dreptul lui, Cerul să te-audă, Fă-o-n scump, Numele Lui! Bate-n poarta celui ce-i bătrân, orfan, Şi-i plin de tristeţe, Bucură-l cu-n zâmbet cald, Când îi dai bineţe. Fie ca pasiunea din sufletul Sandei să se transmită tuturor cititorilor. Verlan Octavian

5 Cuprins Laudă și închinare... 7 Trezire și veghere Români! Încurajare Zile speciale Slujire Evanghelizare și zidire spirituală Copii Diverse Meditații

6

7 Laudă și Închinare

8

9 Laudă și închinare Mbrăcaţi în îngeri de Lumină Aş vrea să picure smirnă, ca roua, Pe-al sufletului meu ars-dor! Să Te îmbrac în flori, polenul Cântărilor în sărbători! Aş vrea să Îţi trimit toţi crinii, Parfumul lor să Ţi se-nchine, În ele s-ardă ruga-focului, celor iubiţi, Mbrăcaţi de Tine-n in subţire. Aş vrea să Te-nconjur cu macii, Ce plâng în sângele-ţi pe câmp, Când mă închin cu ei mă văd, La Golgota în Legământ. Aş vrea să mă închin cu pruncii Ce nu cunosc păcatul, suferinţa Cu apele ce izvorăsc din munţi, Să-mi întăreşti neprihănirea şi credinţa. Aş vrea să mă închin în cântul, A tot ce-i viu şi Ţi se-nchină, Să ne lipeşti de Tin iertaţi, Mbrăcaţi în îngeri de Lumină. 9

10 Foșnet stelar Colinde dulci, colinde verzi, Sfânt Doamne, ieşi, Să le asculţi şi să ne vezi! 10

11 Laudă și închinare A picurat Stăpânul A picurat Stăpânul peste mine, Miresmi din Duhul Lui cel Sfânt, Înmiresmându-mi fiinţa-ntreagă, Cu literele din Cuvânt. M-a-mpodobit ca pe mireasă, În rime, rugăciuni şi cânt, Să-I fiu pe plac când mă va lua Acasă, Şi strămutată-n cerul sfânt. Brodează-nţelepciune în cuvinte, Flăcări de dor în rugăciune, Ţese în mine haina cea curată, Să mă smeresc în ea cu fapte bune. Îmi iscăleşte fiecare faptă, De este dreaptă şi curată, Mă poartă-n slavă şi iubire, Iubitu-mi Mire! Îmi desăvârşeşte viaţa-n ascultare, Adaugă cununii, nestemate Faptele credincioşiei, ce-n veşnicii, Vor străluci ca razele solare. 11

12 Foșnet stelar A picurat Stăpânul peste mine, Din dulcele-i ştergar Să mă încing din dragoste în fapte bune, În orice zi din calendar. Doresc să fiu adăugată-n ceruri, Prin îndurarea Sa, Să-mi fie viaţa dăruită Lângă Luceafăr veşnic, ascunsă într-o stea. 12

13 Laudă și închinare Aş vrea Aş vrea ca sufletu-mi să Te înalţe, Acolo unde niciodată n-a ajuns, Unde sunt munţi de aur, străzi cu diamante Și lacrimile nu-s! Unde e ziuă şi veşnică lumină, Şi flori, atâtea câte-ntotdeuna mi-am dorit, Unde pustia lumii nu are putere Iar plânsului, nu i se spune: Bine-ai venit! În albul inului ceresc, în straiele de sărbătoare, Unde lucrările-ntunericuluri nu-s, Ci-i o veşnică serbare; Acolo vreau să Te-ntâlnesc, N cântări şi binele ce mi le-ai dăruit, De când în Golgota, m-ai înfiat şi m-ai iubit. 13

14 Foșnet stelar Bucurie Sărută lacul-n lacrimele-i, ploaia, În stropi de boabe-rouă-calzi, Îi mângâie în luciul lacului lumina, Privindu-i printre ramuri verzi de brad. Alunecă în susur blând izvorul, Croind cărări prin arcuite stânci, Opreşte-te s-asculţi cântarea Potecilor de apă, reci, adânci. Se zbenguie-n ramuri înalte, Voioase veveriţe; E toamna-n rod gustos, Şi ele-adună pe îndestulate. Îşi despletesc de frunze pomii, Cu gând la soarele de vară, E o mireasmă în pădure... Răcoare binefacătoare-afară. Se leneveşte ceaţa peste deal, Acoperind pădurea; Un zgomot surd... Răzbate ca icnit, dinspre copaci, I un pom ce l-a-mplântat securea. 14

15 Laudă și închinare E pace, bucurie-n mulţumiri, Spre cer în rugă, gânduri se îndreaptă; Sfânt Creator de om şi de natură, Iubirea-mi, către Tine se îndreaptă. 15

16 Foșnet stelar Ca Tine, nu-i nimeni-mpărate! Din mugurii brazilor, verde mi-e ruga; Din clinchetul crengilor îngheţate pe ram, Din susur-izvoare şi verde din vale, Lumină pe piscuri l-amiaz Din pâinea cea frântă mi-e dulce; Din fagur îmi e dragostea; Din cântul de cuc de pe luncă, Îmi este singurătatea Din nori mi-e tristeţea şi plânsul, Din rouă, mi-e lacrima-n rugi; Din stele mi-e aurul versul-tezaur, Şi dorul de soare-n amurg Din geruri mi-e dor dureros de plecaţii, Ce-n geamăt pe deal i-am petrecut, În noapte-s ascunşi cum sunt brazii La timpul trecut Din slovă mă satură cerul, Mă duce la cruce pe deal, Îşi plâng-roşii-maci durerea, misterul, În naşterea-mi christică, Al jalnicului-dumnezeiesc-caval 16

17 Laudă și închinare În alb-zboruri mi-e dor de ACASĂ! Când lacrimi-ntrebări spre înalt mi se scurg N avântul sufletului spre cerul albastru, M-aplec sfânt în rugă şi strig: Ca Tine, nu-i nimeni- Mpărate! Sub mâna-ţi mărită, toate se scurg Doar viaţa-mi se-nalţă spre sfinte palate, Spre care plec pe-nserate, în rugi să m-ascund 17

18 Foșnet stelar E cerul căzut pe pământ! Zboară-albini s-adune dulce, Pentru stupul iubit, Petale-de roz-măr, alb-cireş, Îşi valsează mireasma În tabloul-ndumnezeit Triluri se-nalţă-n duet spre înalt, Cerul uimit - suspină-n albastru, Coborât pământenilor de -Mpăratul-Măiastru. Cuiburi de păsări răsar printre crengi, Zumzet albini în aripi se întrec 18

19 Laudă și închinare E cerul căzut pe pământ! În viaţa ce văd şi în cânt, M-alătur cu fiinţa, cu ei să petrec. Se simte-adiere cerească Când bulbii-zambile Îşi poartă mireasma de vânt dansată S-aude un cor! Sunt îngeri ce-şi cântă Iubitul, Măritul Mântuitor. În Cortu- Ntâlnirii, În glasuri - cristale m-alătur, În rugi mă cobor, mijlocind Se simte prezenţa Celui ce mângâie Obrajii plângând... E-aici Luminarea! Pe glia-nverzită! În inima sinceră, În răni de Christos primenită. E cerul în vale! Și valea-i în cer! Se-aude din inimi cântarea: Scoate-i la locul cel larg, scump Isuse, Pe cei ce-s departe, în lume, Conduşi de demonul îi pier, îi pier! 19

20 Foșnet stelar E-o toamnă-mbelşugată! Îşi despletesc coama-n aramă Pomi întristaţi si sărăciţi de vară Nostalgic mă gândesc la soarele Ce s-a ascuns-n lumini astrale. E-un frig şi plouă trist pe dealuri şi păduri, N livezi de poame-n roşu-aprins se bucură în ploaie! Iar perele podoabe-aur își arată. Sfidează anotimpul spre răcori Cu feţe-foc sau vâlvătaie E-o toamnă-mbelşugată! Tristeţi-n priviri îşi poartă-n legănat pe ram Păsări cu toamna încă neacomodate, Se zgribulesc sau stau pe gânduri La veri înseninate. Glasuri copii se bucură-n livadă, Pomii-şi dau roada din belşug, Coşuri bogate ies pe poartă cu feţe-mbujorate. Îngenunchez-n gradină-n mulţumiri în rod Sfânt Domnului să-i spun că, Până-aici a fost cu noi! Chiar dacă n-am tras din greu la plug, Ca şi-n alte toamne tot atâta de bogate, În care L-am înconjurat pentru rodire-n Duh Şi roade parfumate! 20

21 Laudă și închinare Îmi prostern iubirea peste cerc de foc Bătut de vânturi ce-ar vrea să m-adape Din turbul zbuciumului nfierbântat, Furia lor ce ar dori să-mi uit-n adâncuri-n ape, Lumina darului ce mi l-ai dat, Înlăcrimată de iubirea ce mi-e pază În nopţile ce-mi ţin în Duhul Tău de cald, Colind cu Tine-Mpărăţia Şi-n ape cristaline mă-nnoieşti, mă scalzi, Mă-mbraci în curcubeele solare, Mă plouă-n Duhul Adorat, Îmi străvezeşti lumina în corole Mă-mbraci în straiul alb, imaculat În raze de speranţă mi-e gândirea, Iar coborâşul nu-l mai simt nu doare, Că sunt purtată de-albe aripi îngeri Cu feţele strălucitoare... Şi înnoită-n sărbători iubire Îmi prostern iubirea peste cerc de foc, Mărite, Mire. 21

22 Foșnet stelar Îmbrăţişează ceru-n poezie Îmbrăţişează ceru-n poezie, Smereşte-te sub raza lui, În cânt şi rugi sfânt-părtăşie Aşa vei fi poet al cerului. Îmbracă-l în cântări-iubire, Ce le-ai primit prin Duhul Sfânt, Și darul ţi se va-nmulţi în bucurie Când pe genunchi Îl lauzi, chemi, pe Tatăl Sfânt. Îmbrăţişează-n inimă jertfirea Celui ce-n Golgota te-a-mbogăţit, Să-I scri-n recunoştinţă măreţia, Salvării ce ţi-a dăruit. Cu sufletul îmbogăţit de rugile în vers, Și încântarea mulţumirii, din sfânta părtăşie, Te vei smeri Aceluia ce te-a ales, Să fii cu El aici în sfântă bucurie. 22

23 Laudă și închinare În dor de cer mă prinde înserarea Ninge cu aur şi flori, Petale în cer colorate, O nouă haină şi-a pus, Toamna în roade bogate. După miezul de nucă pornesc, Veveriţe pe crengi se alină, Mă simt într-un regal-dumnezeiesc În frunze de aur-lumină! Dulce din vie se simte, Pe ramuri-n dulceaţă poame roşesc, Doamne! Atâta iubire şi-n roadă Ce dar minunat! Mulţumesc! Fumuri din coşuri se-nalţă, Din vetre unde pâinea se coace, Cu sufletul, inima-n genunchi, Domnul şi ruga mi-o coace! Stau între cer şi pământ, În mulţumiri cu lăcrimare, Ne-ai iubit atât de mult Din Eden până-n Golgota, Prin jertfa-ți salvatoare. Uit să mă întorc în cort În dor de cer mă prinde înserarea, Simt din belşugul sufletului, 23

24 Foșnet stelar Închinarea îmi e adorarea. Domnul mă-mbracă în dulcele-i rod: Iubirea, mulţumirea şi ascultarea. se alină = se leagănă (regionalism din sudul României) 24

25 Laudă și închinare În sfântă părtăşie Bogate slăvi şi veşnice hotare, Mă cheamă iarăşi la altar; Mă trece Domnul Peste-ale lumii-ntunecat -ponoare; Mă-mpărtăşeşte din sfânt-nard Cupole de lumină se deschid, Din plin îşi curge mierea-aurul din Stâncă, Cobori din slăvile cereşti, Ce sufletu-mi încântă. Nădejdile credincioşiei, Se conturează prin Duh Sfânt, E-o feerie în Lumină, Şi îngeri se aud cântând Privirea-Ţi caldă mă inundă, Mă simt ceresc şi nu mai ştiu de eu, Nu vreau să ştiu nimic mai mult ca Tine, De haru-ţi sfânt, Lumină, Domnul meu. 25

26 Foșnet stelar Închinare Ce fericit îşi scaldă verdele în soare, Și munţii-n aur-raze Te slăvesc. La ape reci, limpezi izvoare, Puii de cerb, suflarea-şi răcoresc! Stoluri de păsări Îţi cântă jucăuşe, Fructe-şi zâmbesc; parfum în dulce rod. Omul cuminte-n evlavie-se-nchină, Că-l binecuvântezi, mărite Savaot! Tot ce e viu, doar Ţie se închină, După porunca cea sfântă ce-ai creat. Dar, cred că, dragostea ce-o port în mine, Te face fericit, mărite Împărat! Ţine-mi viaţa în iubire, Doamne, Unge-mi cântarea inimii-n -nchinare, Să nu-mi doresc nimic mai mult De-aici de pe pământ, Ca sufletu-mi s-ajungă la Tine, dincolo de soare! 26

27 Laudă și închinare Iubirea Ta-i ca ploaia de vară Iubirea Ta-i ca ploaia de vară, Caldă în stropi şi binefăcătoare, Unde-o trimiţi, aduce înnoire Ca-n ziua de primăvară. Aduce-nflorire când plouă-n tristeţe Nfloresc rosmarinii, chiar şi cactuşii-nfloresc, Când îi priveşti florile îţi dau bineţe Încât în faţa lor eşti chemat să te opreşti. Nfloreşte grâul în ploaia de vară, Grădinile-n mai în dulce rodesc, Plouă-ne Doamne, fiinţa ca-n primăvară, Ca-n toamnă, să-ţi recunoşti rodul dumnezeiesc. E-un har pentru inimi şi suflet să plouă, Din Duhul cel sfânt-adorat, Ţine-ne-n ploaia ce-aduce rodire, În viaţa ce-n Golgota ne-ai înfiat. Roadă s-aducem chiar în pustie, Cum florile rodesc de le-atingi, Să plouă-n belşug ploaia de vară, În crini să transformi şi suflete-ciulini. 27

28 Foșnet stelar Să-nviorezi prin stropii de ploaie, Inimi deşerte-n tristeţi, Plouă-ne Doamne, a Ta ploaie sfântă, Să Îţi cântăm ca florile-n rouă În alb-dimineţi! 28

29 Laudă și închinare Mă odihneşti pe undele iubirii Din lăstărişul vremilor întunecate, În anii-n greu care s-au scurs, M-ai scos Isuse la Lumină, Din tot ce-mi aducea în suflet-plâns, Din întrebări fără răspunsuri, Și temerile-n inimă atât de-aproape, Din bolovănişul-gândurilor-drum, M-ai scos din întunericul Ce-i duce şi-azi pe toţi, la moarte! Din duhul lumii atât de rătăcit, Ce-i mână în orbire şi pe alţii, M-ai scos la locul larg prin dreapta TA, Adăugându-mă Luminii-n cortul Tău, Să ne avem ca fraţii În cânt şi părtăşii în închinare, Hrăneşti viaţa noastră-n Legământ, Ne urci pe munte, ne duci-la izvoare, Prin Duhul Sfânt, mărit, slăvit şi scump. Zădărnicite-s planurile rele, Ntunericul cu min nu are parte, Că-n dragostea-ţi mai tare decât moartea, Tu m-ai trecut Isus, de ea, să fiu departe. 29

30 Foșnet stelar Mă odihneşti pe undele iubirii, Mă porţi în bucurii, iertări şi rugăciuni, Mă ţii aproape lângă Tine, Şi nu mă laşi să-mi amintesc de: Viaţa în tăciuni 30

31 Laudă și închinare Mă văd cântând... pe malul celălalt! Sunt dimineţi în care pot s-ating Culori din curcubeu să fac din ele, Mărămi de borangic ceresc Și-n Duhul să îmi ţes corăbii-n vele Sunt lacrimile cerului-izvor Ce-mi dă să beau-mpăratul, În Care sufletul îmi scald, Ca să-i trăiesc Curatul. Parfumuri de corole plâng, Miresme-n drumul dincolo soare, Nu pot în rugă să le-ating Că le-aş opri pornirile nemuritoare. Porii- parfum din tei se-ndrăgostesc De boarea dulce a salcâmului din vale, Cu feţe smerite, margarete se privesc; Îşi amintesc plaiuri solare Vaiet-cocori îşi sfâşâie lin zborul În aripi ostenite de-nalt, Sunt despărţită de pământ În rugă-mi ţes dorul spre locul unde, Mă văd cântând pe malul celălalt 31

32 Foșnet stelar Mărire, slavă, numai Ție! Îmi scriu în maci poveştile de vară, N cicori mă iscălesc pe cerul sfânt, În busuioci mă plimb în cer spre seară, Şi-I mulţumesc Părintelui divin. Îmi mângâi sufletul în rod, Cu sfânta, vie mulţumire, Când dinspre dealuri vine rod-balsam În dragoste şoptesc: Mărire Ţie! Se odihneşte dealu-n dulce poamă, Mioarele se-ntorc acas-sătule, Miros de miere fragi ne îndulcesc A roadă coaptă, răzbeşte din pădure. Mă-mbrac în fiori de mulţumiri, Și ceru-mi e prezent la părtăsie, Îngenunchez cu sufletu-mi strigând: Mărie, slavă numai Ţie! 32

33 Laudă și închinare Nădejdea ologului Ologul, viaţa îşi târăşte Cu greu s-ajungă la lumină, De starea-n care se găseşte, Ar vrea să scape şi suspină. Îi este greu la mers, urcuş Picioarele nu îl ascultă, E întristat şi amărât, îi este greu De tot ce vede-n jurul său; A adunat tristeţe multă, multă Şi-a adunat în pieptu-i plâns, Atâta suferinţă surdă; Se culcă-n of, iar la trezire, Nefericit, suspinul şi-l ascultă. Ar vrea să zboare ca albina, S-adune - dulce-n fiinţa sa; Ar vrea să-noate-n bucurie; Un gând frumos îi dă târcoale: Ce-aş mai zbura!... să simtă dulce-n cerul gurii Să nu mai vadă-n omenire, Dezlănţuită fapta-urii şi Sabia, fapta securii. 33

34 Foșnet stelar Atât de plâns în duhul său Și ologit de tot ce vede, Şi trăieşte-n greu suspin viaţa, N treziri din noapte, până dimineaţa. Ar vrea s-atingă-n Duhul Sfânt, Să prindă stele lunei în cosiţă, Să mângâie raze de soare, S-atingă Locu-n care, fericiri există. Ar vrea s-ajungă-n coru-n care, E înălţat Păstorul cel Iubit, Să cânte-n ceata îngerimii, Cum Duhul Sfânt a profeţit. E amintirea-aniversară, Ce-n Duhul Sfânt sărbătorit-a Mulţimi de lacrimi-i se preling, Pentru ai săi şi omenire-a câta oară? Se-aşează trist adesea la izvor, Şi-aşteaptă izbăvirea, Să fie înverzit, udat, Să-i fie -nviorată şi udată: moştenirea. Doar S-o-ndura Păstorul Sfânt şi Bun, Să Se oprească-n dreptu-i, Ca altă dat în faţa-ologului adus, Cu-atâtea doruri-n pieptu-i. 34

35 Laudă și închinare Poate Se-ndură Sfântul Împărat, S-aducă izbăvirea, Să îl atingă-n Duh curat, Să îşi primească mersul, fericirea. 35

36 Foșnet stelar Părtăşie Picuri-tămâie Ţi se scurg de pe mână, Stau în prezenţa Duhului Sfânt, Flămând de iubirea ce curge din Tine, Mă închin, le sorb, şi-n smerenie-ţi cânt. Raze coboară-n armură divină, Mi-acoperă fiinţa îndrăgostită, La Cina de Taină, Duhul Sfânt Are masa întinsă şi pregătită. Străpuns e văzduhul de cântări, osanale; Din inimă, iubirea şi-o cântă fiecare, E numai cer şi cer! Fiecare Te laudă, se închină-n onoare. Pământu-i uitat în părtăşia Iubirii, Ceru-i în fiecare închinător, Suntem Una cu Tine-n a Ta mântuire, Sorbim cu nesaţ din cupa iertării, Îmbrăcaţi în inul strălucitor. 36

37 Laudă și închinare Pasărea Iubirii Aleargă să-şi caute loc, Iubirea, cu aripi de foc În inimi, c-acolo-i e locul, Ce-L întruchipează pe Domnul, în totul! Atinge cu aripa Sa, o faţă de tânără fată, Se şterge în urmă-i şi dă clipa uitată. Atinge un tânar, ce-n goană aleargă, Să-şi facă un rost pe-astă lume, atât de-agitată Se-ndreaptă apoi, spre omul bogat, Atât de-ncleştat în afaceri, şi ocupat... Ea-Şi zboară în juru-i cântarea, să-l atingă ar vrea, Dar, cine mai are timp, de aşa ceva?! Se duce-ntristată, la toţi cei din lume; Unii-I ating pana dulce, chemând-o pe nume; 37

38 Foșnet stelar Alţii-o gonesc ca pe roiul de muşte Îndreptându-şi spre ea, cuvinte, s-o muşte! Câţiva-I deschid uşa s-o lase-n odihnă, Fiinţa-i de zbor şi refuz să-şi aline, Îi întinde o clipă, de dragoste sfântă, Îi mângâie pana-n cântări, o alintă Se duce acolo unde-i chemată, La înjugaţii-n iubire, ce pe Miel Îl aşteaptă, Îşi deschide în rugi, în cântări Osanale, Aripile-n Duhul, cu-acei ce-au coborât Cerul, în vale. A bătut la uşa ta Cineva, Cineva 38

39 Laudă și închinare Să-mi cânte Să-mi cânte sufletu-n viori, În glasuri de privighetori, Să-mi suie cântul, dincolo de stele, Şi norii să danseze în iubiri cu ele. Să-mi faci din raze de lumină, O Pâine! Pentru cel căzut Şi pentru aceia ce suspină. Să-mi bată dimineaţa În rugă la fereastră, Mbrăcată-n raza-i Culoarea minunată; Să-mi ningă florile cais Zăpada pură a iubirii, Şi-ndrăgostită-n Duh de Paradis, Să îmi aştern în faţa-ţi, Ruga ascultării Să-mi ierţi, îndepărtezi, Haina străină-a umbrelor ţesute, Iar de sunt leneş, obosit pe Cale, Mă cheamă-n glas privighetori Să mă închin, să-ţi cânt Iubirea,-n Osanale! Să-mi fie viaţa Să-mi fie viaţa O rugăciune ne-ntreruptă, 39

40 Foșnet stelar În lumea cea uscată şi abruptă, Să-mi fie ochiul mărgăritar în floare Iar inima, o alinare Pentru acel ce inima îl doare. Să-mi fie mintea-chibzuinţă Și tot ce-mi este-ngăduit şi cu putinţă, Să Te slujească în neprihănire, Aşa cum stă mireasa lângă Mire. Să-mi fie supărarea... aripi de fluturi Când se-adună-n suflet, Să le îndepărtez, Îndată să le scutur! Să-mi fie faţa smeadă, Iar inima-n credinţă, Să o trăiesc în ascultare De Tine, scump Isuse, În sfântă pocăinţă. 40

41 Laudă și închinare Scriu ploaie, albină, amurg Scriu versuri aduse de ploaie, Şi ramuri de vară în verde, De parfumul de maci lângă cicoare Şi nisipul ce-n mare se pierde Scriu versuri cu aripi de-albină, Fuiorul de miere-regal, Mă cheamă norii să trec spre eternul Ce m-aşteaptă Dincolo de deal Scriu versuri cu lacrimi de sânge Când inima-mi geme şi plânge Când vine-ntunericul la furat, Să răpească ce-am legănat Scriu versuri din foc de amurg, Cu ochii spre Țara visată, Unde-s o parte dintre-ai mei şi ai tăi, Acolo Tatăl ne-aşteaptă Scriu versuri cu aur curat, Ce mi le trimite Puternicu-Mpărat, În fiinţa-mi ce I se închină, S-ajungă în Ţara-Lumină. 41

42 Foșnet stelar Sfânta părtăşie Iubit Isus, Ce m-ai cuprins sub mâna-ţi, Paharul izbăvirii mi-ai întins, M-ai îmbrăcat în inul alb, subţire, În preţiosul straiul-nins; Îţi curge miere din cuvinte, Şi untdelemn din grai ceresc, Primeşte-mă şi azi la închinare, Să-ţi spun cât Te iubesc. Tu ştii mai bine, poţi a înţelege, Ce-ndrăgostire-Ţi port în piept, Cum Te aştept-n priviri dincol de stele Şi-n braţu-ţi, vreau ca să mă regăsesc. În zorii zilei-ţi cânt iubirea, Ce inima, în fericire Ţi-o trimite, În miez de zi spre Tin pornesc, Amurgurile de Tine-mi sunt pecetluite, Aştept ca mâine să fim iar pe Drum, Iar nopţile să ni le ţesem în iubire, Şi inima-mi să Îţi trimită sfântul rod, Cântul Miresei pentru Mire. Te-aştept în fiecare clipă, Să mă răsfeţi în Legământ, Îţi cânt şoptirile iubirii, Mă ştiu pe braţu-ţi sfânt. - Ncălzeşte-mă-n iertări, Mărite, Mă ţine-n sfântă pacea Ta, 42

43 Laudă și închinare Ajută-mi să rămân cu Tine, Atât cât rânduit-ai viaţa mea. Îţi mulţumesc Christoase-Mântuitorul meu Că-n anul ce-i aproape ca trecut, Mi-ai fost pază, mi-ai fost scut. 43

44 Foșnet stelar Simfonii colorate Sărbătoresc în splendidă culoare, Iubirea Celui care le-a creat, Culorile din curcubeu-o floare! Ce mâna sfânt-a Tatălui l-a desenat. Petale incredibil de frumoase, În arc şi-arată faţa, Împodobesc-n lumini dumnezeieşti tot cerul E mai frumos ca soarele în dimineaţă! O simfonie colorată, Atât de tainică, frumoasă, Buchet de flori nepământeşti, În care Tatăl, măiestria Îşi arată. Şi toate-acestea ne mărturisesc, Despre splendoarea dincolo de cer, În car se fac atâtea pregătiri Şi-n care, rând pe rând, copiii Lui sosesc. Ajută-ne! S-ajungem sus, în ţara minunată Unde ne-ai pregătit încă de pe pământ Sfânt veşnicia ce nicicând se gată. 44

45 Laudă și închinare Te port Te port, În porii sufletului meu, În inimă şi-n respiraţiile divine, În vedere, gând şi pas, Te port mereu Păstor-iubit, Te port pe Tine. De-i ger şi inima-mi suspină, De-i vânt sau nor în mersu-mi călător, Te port în piept, în bucurii sau lacrimi, Stăpân şi Medic-Salvator. De e arşiţă şi-i dogoare mare, Sau fluturi albi străbat viaţa mea, De plâng sau îmi trimit sub soare, Întreaga bucuria mea, Te port numai pe Tine Domn Cel bun şi mare, Că şi-n arşiţa ce-ar vrea să mă doboare, Tu eşti răcoarea mea! Când ape dulci, Îşi curg alinul răcoros-n a mea fiinţă, Şi-s fericit să fiu-n prezenţa Ta, Mă-nchin, şi-ţi mulţumesc-n recunoştinţă, În partitura cerului-aleluia! 45

46 Foșnet stelar Te-a răsărit Păstorul Te-a răsărit Păstorul dintre ape, Ce-ţi mocirliseră fiinţa, În întuneric te ţineau, Să nu Îi ceri Iubitului credinţa. Te-a apucat din ape-nvolburate, Ce îţi hrăneau viaţa, mâncând pe săturate Şi-ţi înnegriseră conştiinţa, Să nu cunoşti nimic din pocăinţă. Te-a ridicat prin mână-i şi cuvântul sfânt, Din: împodobitul lumii-colorat-mormânt; Te-a înviat în Golgota pe cruce, N suspine, bice şi blesteme, multe, multe Ţi-a altoit în dragostea-i fiinţa, N abecedarul-pocăinţă, Din orb te-a vindecat dându-ţi lumină, Eliberându-te de grelele suspine. Ţi-a pus piciorul sus pe stâncă Din inima făcut-a harpă să Îi cânte, Cântarea bucuriei şi eliberării, Pe drumul veşniciei şi iertării. 46

47 Laudă și închinare Întoarce-te să-i mulţumeşti! Lucrează-ţi caracterul, firea s-o biruieşti, Și stai sub streaşina ce plouă Cuvânt -curat din pocăinţa nouă! 47

48 Foșnet stelar Ţesută-n culori curcubeu Ţesută-n culori-curcubeu, Iubirea ce-ai pus-o în mine, Mă ţine curat-n mulţumiri, Cu gândul la Tine. Alerg în rugi şi Te chem Să-Ţi simt şi astăzi suflarea, Să mă-nsoţeşti pe pământ, Unde îmi eşti alinarea. Mă sfătuiesc cu cerul pe drum, Cum să Te cuprind în mine mai tare Să-Ţi simt respiraţia Duhule Sfânt, Să-Ţi înalţ Osanale! Lumini în buchete adun, Şi raze multicolore, Le leg cu-al iubirii-mi fior, Ţi le aşez la picioare. Răzbat dincolo de nori Cu simţurile-mi înlăcrimate, Te chem Te întreb: Mai e mult, până la scumpa Cetate? 48

49 Laudă și închinare Răspunsul în flori mi-l trimiţi, În cântul de păsări, mângâierea; Simt roua sub tălpi mă-nfior Tu-mi eşti în dor... adierea! Adun cereştile-ţi daruri, În suflet mă simt atât de bogată, Am înţeles că pentru mine, Ai coborât cerul aici, pe pământ, Să mă simt ACASĂ! 49

50 Foșnet stelar Trimite porumbei s-aducă Trimite fluturii să-mi zboare Cuvintele ce mi le dai, Aur-n polenul rugăciunii Să scriu împodobind iubitul rai. Trimite-mi roiuri de albine, Cuvinte pline de dulceaţă Să-mpodobesc a Ta iubire, Să trec dincol-de lume ceaţă. Trimite-mi stele căzătoare Ce-ndrăgostite poposesc Să soarbă litere-izvoare Vers, rai-dumnezeiesc. Trimite porumbei s-aducă Veşti bune despre pace, Să Te urmăm cuminţi aici în vale, Cum Ţie-Ţi place. Trimite razele solare, Pe faţă-mi să se odihnească, În suflet să le-adun-n mănunchi stelar, Să le trimit spre-acasă. 50

51 Trezire și veghere

52

53 Trezire și veghere Acesta-i leacul ce-mi doresc! Îndreaptă-mi ochii către Tine, Mă mângâie când plâng sub soare, Rupe jugul blestemat acelora, Ce-au adormit în vale. Săraci şi goi, descoperiţi, Acei sărmani de Tine-n crez şi fapte, Căzute oi în valea lumii, Agonizează-a moarte! Nşelaţi de rău, batjocoriţi, Și despărţiţi de Tine, O, lasă cele nouăş nouă oi cuminţi, Coboară-n grabă şi salvează-i Pe-acei ce zac-n ruşine! Cum am putea să stăm la masă, Să ne-nfruptăm din Duhu-Ţi-bunătate, Când milioane, mii de milioane-oi, Îţi sunt-blestemul-ntunecat, La moarte condamnate?! Nu eşti sărac fără de ele, Și trist, şi abătut pe Cale?! Coboară-Doamne, du-te şi salvează-i, Pe-acei ce-s morţi în vale! 53

54 Foșnet stelar N-aş vrea să stau în cerul Tău, Doar Tu, câţiva şi mine, Când valea lumii a înghiţit, Creaţia-Ţi, Divine! Nu pot mânca, nu pot dormi, N-am linişte în mine, Pân n-oi vedea salvarea Ta, La toţi ai Tăi şi-ai mei, Stăpâne! Acesta-i leacul ce-mi doresc! Să-mi fie viaţa vie! Să fim cu toţii de aici, N-a Ta Împărăţie! 54

55 Trezire și veghere Iubite Tată, nu le ţine-n seamă, iartă-i că nu ştiu ce fac! În duhul neascultării Te-am răstignit, înfipt piroane În tălpile ce alergau Să mă salveze N refuzul surd Şi plin de-mpotrivire şi de eu, Strigam prin fapte, viaţa de ocară: Nu-L vreau pe Dumnezeu! Ţi-am înfipt în trupu-ţi cuie, Făcând să sângereze, Dumnezeiasca-Ţi Fiinţă, Cu nu-ul meu. Te-am osândit la moarte, Legat pe lemn-n dureri, Fără să-mi pese Macii-nsângeraţi pe cruce, Iertarea Ta, ce mă purta În sângele-ţi varsat, Ce libertate-aduce, N dureroase primăveri, În cor turbat ţipam şi eu: La moarte cu Isus! La moarte! Prin fapte de neascultări, 55

56 Foșnet stelar Făcând din Tine, În loc de Prinţ-Ceresc, Cel lepădat Fiul durerii, În gura celor ce-l nesocotesc Pe Dumnezeu. Da-n chinul cel mai dureros, Acolo sus pe cruce, M-ai căutat şi din priviri, mi-ai spus: Nu te întrebi de ce atâta rabd, Povara lumii, chinul ce Mi-l faci? Şi cum de îl pot duce?! Stă fulgerat de chinul-ne-nţeles, În durerea cuielor neascultării Şi-abia atunci am înţeles M-am prăbuşit! Când Duhul Lui m-a cercetat, Cerând iertări, -ndurări, în hohote de plâns FIULUI IERTĂRII și DURERII. Mă trec fiori când mă gândesc, Cum înnoit, spălat în Jertfa-Ţi de -Mpărat, Timid în rugi la început N mărturisirea cuvântului-nnoit N genunchi Te-am implorat: Mă poţi ierta?! Eu sunt acela pentru care Te-ai rugat, Cu ochii plânşi spre Tatăl Prea Înalt, Şi pentru mine-l implorai: IUBITE TATĂ, NU LE ŢINE-N SEAMĂ IARTĂ-I CĂ NU ŞTIU CE FAC! E primăvară pe Glogota odată-nsângerată, 56

57 Trezire și veghere Mă regăsesc în strai-ceresc, De jertfa Ta albită şi brodată Miroase-a crin şi liliac în închinare, Mi-e sufletul iertat! Trăiesc în Duh de sărbătoare! 57

58 Foșnet stelar Să nu asculţi decât de Dumnezeu! Copilul meu N-ascunde în umbrele vremii Braţul ce te-a legănat, În rugăciuni şi lacrimi În sfântă dragoste ai fost purtat. Nu da uitării lacrimile mamei, Şi şoaptele iubirii spuse-n rugăciune, Spre Cel ce e Mântuitor, Să nu ajungi în viaţă, un lepădat-tăciune. Nu te întoarce cu privirea, Din ochii celei ce ţi-e dulce mamă, Ce-n mijlociri de rugi te-mbracă Să nu îţi fie niciodată teamă. Nu răsplăti cu nepăsare mama Ce te cheamă-n rugi de noapte, Sau dimineaţa pe răcoare Să-I mulţumeşti Aceluia Ce deseori ţi-a fost salvare. Să nu-ţi schimbi hrana, Ce-acasă ai mâncat-o niciodată! Hrana cerească, proaspătă, bogată, Să nu mănânci din mucegaiul lumii Unde se-adună la ospăţ, nebunii lumii! Acei ce Îl dispreţuiesc pe Creator, Pe Duhul Sfânt Mântuitor! 58

59 Trezire și veghere Să nu bei ape ce izvorăsc din iad, Ci, cristalinul apei cu reflexii-jad, Din Duhul Sfânt pornite, Spre cei aleşi să fie slobozite. Să nu asculţi decât de Dumnezeu! De Tatăl Sfânt, de Fiul Său, Prin Duhul slavei scump şi tare, Să ai cu Trinitatea asemănare! * * * Cu lacrimi sfărâmate de focul arzător Îţi scriu iubitul mamei-dor, Să nu te angajezi nicicând La cel ce stăpâneşte lumea, La cel ce uscă sfânta urmă, În cel ales de Dumnezeu, Cum eşti şi tu ales, copilul meu. MAMA 59

60 Foșnet stelar Voi, voinici cu nume de Tată! Nori se-abat din greu, ruşine peste ţară, Flăcări ameninţă mireasma-i primăvară, Vulpi cu ochi de jar ş-i arată aspră faţa, E furată ţara de-aur, grâu-dulceaţă! Vorbe de-ocară, merg-naintea ei, Duse de vulturi ce-n pofte o-nconjoară; Speriate turme behăie ca mieii, Caută un loc unde s-ar ascunde, să nu piară! Litere-nfierate şopotesc în ziare, S-aducă pieirea-n frici să ne doboare. E furată glia, aurul ne piere Plânge România-n aprigă durere Voi, voinici cu nume de Tată! N-aţi citit-n Cuvânt cum era alt -dată? Cum luptau vitejii pentru glia mamă, Făr -să li se spună: Fiţi bărbaţi, Nu vă fie teamă! Se scurge din bine, se scurge din ţară, Plânge rana-n codru, inima-nfioară La palat... e dans, cânt, şi voie bună! Ei mai sunt cu ţara, Mai sunt împreună?! 60

61 Trezire și veghere Fulgere de veşti se aud de-afară: Piară România, ca şi ţară, piară! Plânge turturica-n cuib n-are ce face, România piere duşmanului-i place! Voi, voinici, cu nume de Tată N-aţi citit-n Cuvânt cum era alt -dată? Cum luptau vitejii pentru glia mamă, Făr să li se spună: Fiţi bărbaţi! Nu vă fie teamă! 61

62 Foșnet stelar Mai suntem noi aducători de Veste Bună?! E-atât de dureros în mine, Un gând Ce noaptea, ziua, treaz mă ţine Acela că suntem atât de goi Şi despărţiţi Isus de Tine. Te-nconjurăm numai cu vorbe, Dar faptele ne sunt atâta de uscate, Dacă le-am descoperi, n-am mai găsi în ele, Iubirea ce ne-ai dăruit-o în Golgota, Când ne-ai îndepărtat de moarte. Atâtea vorbe folosim, s-acoperim aceste lipsuri, Am lenevit, nu mai urcăm spre luminate-piscuri Atât de multe am pierdut Din fapte bune, sentimente, Şi parcă devenim tot mai săraci, În cereri de iertare şi regrete Ne-am socializat! Ne dăm păreri ce-atât de mult-ntre noi contează, Făr-să băgăm de seamă, Că suntem tot mai-nstrăinaţi de Tin şi goi, Iar fibra Duhului Prea Sfânt n-o mai simţim, Nu mai vibrează Mai suntem noi, aducători de Veste Bună? Împărtăşim cu bucurii din tot, Ce-n Golgota, din Tine am primit? 62

63 Trezire și veghere Sau inima o-mpachetăm în haine rupte, În drumul pe car ne-ai pornit? Mai arde focul, jarul Duhului Sfânt-har? Se mai aude-n bucurie, cântarea închinării la altar? Ne mai dorim să fim flămânzi de Tine, sau Trăim doar pentru societate, eu şi fire, Iar Biblia-i uitată în sertar?! Mi-atât de greu de cele scrise, Mi-e dor s-ardem cu Tine în cântări, În rugăciuni în părtăşie, în saţ de binecuvântări! 63

64 Foșnet stelar A fi-nţelept A fi-nţelept, Nu-nseamnă a tăcea, Când în răsfăţ, minciuna, La porţi puterea îşi arată, Şi unge-n miere pe naivi, Neobosind din porţi în porţi să bată. A fi-nţelept, Nu-nseamnă a tăcea, Când neadevărul urcă piedestale, Primeşte-aprobiul din priviri, E-aplaudat pân la delir, În zgomotoasele-urale A fi-nţelept, Nu-nseamnă-a fi de-acord, Când mincinosu-n miere povesteşte, Despre orice! Dar nu despre-adevăr, De care stă departe Şi-l urăşte! 64

65 Trezire și veghere A fi-nţelept, Înseamnă să te rogi, Când valurile năvălesc în spume, În adevăr lovesc, Dorind să îl transforme Din Stânca Vie, În ruşinoasele ruine! 65

66 Foșnet stelar Al Meu este omul! Veşteda suflare îşi trage povara, Sub greul şi biciul celui mai rău, Omul ce şi-a ntinat moştenirea, Şi-a zdrenţuit straiul lui Dumnezeu. Scurmă cu mâinile după roşcova lumii, Mănâncă flămând din blidul spurcat; Domnul din ceruri oftează E fiul, ce-n haina iertării l-am îmbrăcat. Surdă-ascultare, distrusă-i credinţa în Omul ce-odată a fost iertat S-a-ntors iar la locul unde porcii îl scurmă, loc necurat! Planuri de luptă se fac cu duiumul, Dar Domnul din cer le răspunde: Al meu este omul, chiar de-i căzut, Zadarnic vi-i planul că Eu, îi sunt Scut! Coboară din ceruri Iubirea, Cu vasul cu Untdelemn; E Pâinea cea Vie Scriptura, Şi plânsul salvării pe lemn. 66

67 Trezire și veghere Se-apleacă, -i vorbeşte sărmanului om, Îl spală, nnoieşte-n al Duhului-Domn, L îmbie, pe Cale-i vorbeşte-ndurat, Iubirea-I la lucru, în omul salvat! * * * În plâns îşi ridică ochii spre cer: A Domnului-I: slava, mărirea, puterea, Că nu m-a lăsat în păcat să mă pierd! Cea mai mare luptă se dă între Dumnezeu şi întuneric, pentru sufletul omenesc! 67

68 Foșnet stelar Aşa e sufletul celui ce nu Te are! Ca luna fără de lumină Şi pasărea fără de tril, Ca felinarul fără de fitil Şi iarba fără verde în culoare E-acel ce nu te recunoaşte, Nu Te are! Ca pasărea cu-aripa ruptă Şi albia fără de apă, Ca spicul fără rod Şi jgheabul ce nu poat-s-adape, Ca pântecul ce nu-odrăsleşte, Şi pasărea ce nu mai ciripeşte, Ca omul fără de vedere, Auz şi limbă să vorbească, E-acel ce nu ştie nimic De Cina Domnului Împărătească. Ca-cela ce nu vede, Nu poate să vorbească De Tine şi patria cerească, Ca munţii fără de pădure, Şi turma făr-de miei fătaţi, Găleata fără apă, pâinea de neghină Şi oamenii necununaţi, Ca amurgul fără soare Şi pomul fără rod, 68

69 Trezire și veghere Pruncii nemângâiaţi, Aşa este acela Fără de biserică şi fraţi! Ca omul fără mâini să are, Ca cerul fără ploaie curcubeu Aşa e sufletul celui ce nu Te are! În inimă e gol de Tine, Dumnezeu. Ca zorii fără luminare, Ca masa fără de bucate Şi ţara ce-i lipsită de graniţă, Umărul fără de greutate-n cobiliţă, Aşa de gol atât de sec E omul fără Tine, Doamne, Şi sfânta biruinţă! 69

70 Foșnet stelar Aşteaptă-ţi Mirele! Ţi-e spicul plin de rod Şi inima, albită de iertare Iar sufletul mai liber Decât pasărea în zbor, de sfânta Lui salvare? Ai mintea înnoită-n Duhul Sfânt Şi mâinile curate, nemânjite? Ţi-e pasul-sigur când îl calci În drumurile de Domnul-pregătite? Ţi-e haina albă, cântul este sfânt, Iar ochiu-şi plânge-adeseori greşeala? Eşti fericit cu Dumnezeu, Care te-a scos Din greaua lumii-nvălmăşeală? Eşti spic cu bob, şi dulce pâine Pentru flămând şi apăsat, Eşti luminare pentru-acela, Ce stă-n-ntuneric-ncătuşat? Eşti bucurie în noaptea de durere, Şi adevăr în faţa celui mincinos Poţi să-l înfrunţi pe-acela care minte, Ce-aruncă adevărul lui Christos? Eşti rugăciune pentru cel ce plânge, Şi braţe moi pentru acei ce-s trişti, Pentru acei ce şi-au pierdut averea vieţii, Ntrebându-se-ntristaţi: De ce să mai exist?! Eşti ramura-nflorită în tristeţe, Parfum de tei în sufletu-n suspin, Când unul plânge, se frământă 70

71 Trezire și veghere Nţepat de suferinţe şi de spini? Eşti steag de pace ridicat în luptă Şi curcubeu-n furtuni-dezlănţuite, Când suflete se-acuză reciproc În fapte ruşinoase de întuneric pregătite? Eşti faţa florii înflorite Peste acel ce e posomorât Că nu-i mai merge ca-nainte Şi a pierdut, tot ce-a avut? Eşti glasu-n zori de dimineaţă, Naintea soarelui care răsfaţă? Eşti cânt, iubire în furtună Când se aşteaptă vestea bună? De eşti din toate-acestea, partea cea curată Aşteaptă-ţi MIRELE, ce în curând, Se-arată! 71

72 Foșnet stelar Biletul de-mbarcare Câte vapoare mortuare, adastă-n porturi fără soare, cu oameni fericiţi la îmbarcare dar cu destinaţii păgubitoare? Câţi iau bilet la Barca nemuririi condusă de Isus Christos Fiul iubirii? Câte batiste flutură în zare în mâna oamenilor fără Soare Şi câţi se-mbarcă-n alb în Barca-I de iertare? Câte suspine le rămân în suflet, celor care văd cum pleacă Şi poate n-o să-i mai revadă niciodată?! Opreşte-te şi intră-n Barcă cum Noe şi ai săi, ca altă dată, au ascultat să intre în corabia, ce i-a asigurat pe viaţă! Căci poate, ai luat bilet spre iad nenorocire, cu steagul cap de mort fără de ştire; Dar astăzi, eşti chemat să-ţi iei bilet ce-ţi va schimba plutirea, intrând cu Domnul Christ în Nemurire! 72

73 Trezire și veghere Cancerul României - hoţia! Au încărunţit Carpaţii Sub durerea cenuşie, De zăpada spulberată, Până-n vale, la câmpie. Goliciuni, brazii-şi arată, Unde au trecut vampirii, Hoţi de lemn şi bogăţie, Prădătorii-României! Întristate păsărele Şi cântă versul-nfrigurat, Şi-ar fi-ascuns în verde-cetini, Glasul-tril de altă dat. E-o tristeţe Fără cetini, Fără urşi, şi fără vulpi Vai de tine, Românie, Cine-ai fost, şi ce-ai ajuns! 73

74 Foșnet stelar Ce aştepţi, nu te-nfioară?! Scrii iertări, pe casa-mi, Doamne, Cu sângele ce-ai jertfit, În Golgota să-ţi fim martori În lumea de necăjiţi, Ca odinioară Doamne, În Egiptul păcătos Când salvat-ai scump poporul Să Îţi fie credincios. Şi-acum, ca altă dată, Îngerul la poartă bate Să te-ntorci prieten drag Să-I vezi scumpa bunătate. Ce aştepţi, nu te-nfioară ce auzi, Ce se-ntâmplă, drag prietene afară?! Nu simţi tu, înfiorarea Crudă, rea, ameninţarea? Nu auzi veşti de războaie Care inima-ţi înmoaie, Nu vezi tu ameninţarea Care ne cuprinde ţara?! Ce aştepţi, să fii răpus, Ca acela ce nu crede Tot ce este scris de sus? Intră azi sub sfântul sânge, Glasul Mielului te-mpinge Să îţi ocroteşti viaţa, Să cunoşti din sfânt-dulceaţa-i! 74

75 Trezire și veghere Nu vezi cum vrea să te-ajute Cel ce a murit la cruce?! Astăzi să-ţi deschizi urechea Să spui DA!, s-ajungi în rai Cu Isus pe sfântu-i plai! 75

76 Foșnet stelar Ce caut, ce fac, şi care mi-e rostul în lume? De ce zboară fluturi spre soare, Şi păsări sărută în cântec, văzduhul? De ce albe mioare Şi îndreaptă spre ceruri, plânsul? De ce-şi aruncă-nspre ceruri, Izvorul, cristalinul subţire, Iar macii în roşu vestesc Suferinţa Domnului-Mire? De ce zăbovesc pe-nserate, Cântări lângă focuri aprinse Cu dor de iubire de Ţară În locurile-minţii neatinse?! De ce plâng în hohote pruncii Când frigul, de mamă-i desparte, Şi doar la piept-şi găsesc pacea Te-ai întrebat vreodată, Tu, care eşti de Domnul departe? De ce pleacă spre cald, cârduri-cocorii Şi vântul se zbate-n zăbrele? Pe unde te afli, Te zbaţi în nelinişti, dureri, Şi simţi acelaşi zbucium ca ele? 76

77 Trezire și veghere Ce-ţi spune cerul când îl priveşti, Și marea în agitatele-i spume? Verde-n copaci, zăpezile reci, Nu te întrebi, ai răspunsuri? Spune! Hai, spune: Ce caut, ce fac, şi care mi-e rostul în lume? Nu te întrebi, de ce zbiară Mielul când cuţitu-l-nfioară, Când este dus la tăiere, Disperarea-i, plânsu-i, nu te doare?! Nu înţelegi, nu simţi, că toate-ţi vorbesc, De tine, de viaţă, de ceruri? De lepădare, de fire şi eu? Ieşi prietene, ieşi degrabă, din ele! Lasă viaţa deşartă, Ieşi afară din geruri! Ascunde-te în Dumnezeu! Pe dealul Golgotei În focul de pară, În plânsul tăcut Salvator, Te-a chemat Domnul pe nume: Ieşi tânără tânăr bătrân oricine-ai fi! Ieşi, vino, la nemurita-i Primăvară! Adieri-n parfum, zambile-mi şoptesc, Şi crinii împrăştie miresmele în vale 77

78 Foșnet stelar Ca tine odată sunt cei căzuţi, În afară de primăvară Insistă, roagă-te, cheamă-i, oriund -s-ar afla, Mi şopteşte Domnul-Iertare Să iasă din oasele morţii, Să vină la Lumina Primăverii din vale. 78

79 Trezire și veghere Copil ce plângi cu lacrimi de stele Copil ce plângi cu lacrimi de stele, Şi norii-ţi sunt greul oftat, Tu, care eşti departe de Domnul, Nu ştii, nu ţi-a spus nimeni, Că nu eşti copil veşnic pe Tera, Tu eşti fiu de Împărat?! Nu ştii c-ai fost creat în ceruri, De-aceea plângi cu luminiţe cereşti? Că eşti mai mult decât tot ce are pământul Şi decât vântul şi astrele dumnezeieşti? De-ai ştii N-ai sta prin lume fără Domnul, să pribegeşti. 79

80 Foșnet stelar Ci ai fii Cu ochii în nădejdea dincolo de soare Ai colinda cu Domnul, potecile doar de El ştiute Și ai mânca din roada cu frunze aurite, Ai bea din plin paharul umplut în veşnicie, Ai striga în Duhul, cântând de bucurie! Trezeşte-te la starea de fiu de Împărat, Caută-ţi obârşia, pe Cel ce te-a creat, Pe-Acel ce schimbă plânsul în sfântă bucurie; Copile, eşti pământului un timp împrumutat, Tu vei petrece cu Dumnezeu aici, şi-n veşnicie! 80

81 Trezire și veghere Dă mulţumiri Celui Viu! Se bizuie unii pe aur, argint, Se simt în putere şi zic: Eu sunt tare! Ne-nţelegând că fără Dumnezeu, Viaţa-i oloagă şi fără valoare. Îşi cresc conturi în aur, în personalitate, Dar fără Isus, viaţa le e muncă în gol, Faptele lor sunt doar frunze uscate. Adună să aibe pentru ziua de mâine, De toate-n belşug, Fără să vadă că sufletul le e în nevoi; Sunt de Domnul săraci, robii lumii; Sunt-goi! Omule, ce astăzi trudeşti Cu sudoare la belşugul de aur şi pâine, Opreşte-te din alergare, chin, şi rutină! Cheamă-L pe Dumnezeu să trăieşti aici cu El Dar şi-n veşnica-i lumină! Adună-ţi comori fără rugină, Şi aur fără de pată, Pune-ţi în omul-înnoit fapte, Ce să-ţi aducă sfântă răsplată. Dă mulţumiri Celui Viu, Și stai în sfântă rugă sub soare! Cheamă-L pe Dumnezeu în tot ce faci, Iar viaţa-ţi va fi: sărbătoare! 81

82 Foșnet stelar De ce nu rupi pecetea-lumii? De ce-ţi împarţi pe zile viaţa, (Duminica sau-n altă zi ) Eşti parte din biserica, Cu acei ce-mpărtăşesc dulceţi Iar peste săptămână-alegi, Să fii cu-acei fără de veşnicii? De ce nu rupi pecetea-lumii, Nu ieşi din caracatiţa ce viaţa-ţi pierde, Nu vezi cum timpul ce-i vestit, se împlineşte? Tu arzi n păcat, de ros-tăciuni Şi eşti tot mai departe de cei buni? Nu vezi atâta lăcrimare Şi stăruinţi în jurul tău, Nu simţi tristeţea şi durerea Celor ce sapă-n jurul tău? Nu ştiu să-ţi spun când timpul se sfârşeşte, Pentru cel bun sau pentru cel ce este rău, dar, Aş vrea să te avertizez: Nu sta în lume! Ieşi, ieşi şi te grăbeşte, Isus este pe drum, Se va întoarce, Acum e timpul tău, te pocăieşte! Că, de te va găsi în drumul rătăcirii, Gândindu-te nehotărât, Va trece doar pe lângă tine, Şi vei rămâne-n drum plângând. 82

83 Trezire și veghere Doar să mă rog, atât mai pot Nu pot zâmbi când lacrima mi-e casă, În inimă-i pustiu e iască Nu pot cânta când vântu-şi bate frigul Şi nici cocoşii nu-şi mai strigă -cucurigu, Nu pot cânta când păsările pleacă, Când frunzele nu se mai văd pe creangă, Nici pitpalacii nu se-aud la baltă Și ţara-mi este-atât de-nlăcrimată Nu pot zâmbi când primăvara floare n-are, N-are-unde-nflori, Pădurea-i dusă, petalele-i sunt arse De nemilosul, crudul soare Când păpădia-i neagră de tristeţe Şi oamenii-s cu ochii-n jos, Nu îşi mai dau de supărare nici bineţe Nu pot cânta, Nu pot zâmbi, Când atât de greu îmi plânge ţara, Când mi-au furat străinii primăvara, Când mierlele jelesc şi nu mai cântă, 83

84 Foșnet stelar Când iarba-i galbenă-n tristeţe-n jos, pe luncă Doar să mă rog, atâta pot! Să-L chem pe Domnul milei-savaot, Să-i întâlnească pe-acei cu poftele pline de sânge, Ce fac copiii mamele a plânge. 84

85 Trezire și veghere Dor de Ţară îmi plâng în palme, boabele de rouă Mă încălzesc, mă răscolesc, mă ard Sunt lacrimile lutului de-acasă; Chiar dacă-aş vrea să uit, Nu pot să mă despart de Tot ce am lăsat în urmă-n vatră, Ca buna mamă, România. Îmi cântă-n palme lacrimi Iar inima-mi tresaltă. Aş vrea să te aud cântând aici pe vatră, c-altă dat. Mi-e dor de tine fiică-ndepărtată! Când te întorci-n iubire, Să îmi doineşti acasă, Iubirea în glasu-ţi să îmi scald? Dac-ai plecat în depărtări, Te cheamă azi străbunii Să ştii de România, Cum ştiu ai mei români; Îmbrac-o-n dragoste şi lacrimi, În haina rugăciunii, Iubita ce-ai lăsat-o-n depărtări Că-i arsă în ruşinea trădărilor-tăciuni. Ia-o în braţe, alină-i suferinţa Şi cântă-ţi dorul, pe grumazul ei, Pe faţa mamei România, Înconjurată de trădători, călăi. 85

86 Foșnet stelar Înconjoar-o-n-mbrăţişări ca niciodată, Că-i amărâtă, tristă, săracă şi uitată. Adu-o-n rugăciuni şi-n plecăciune, În faţa Aceluia Ce-o poate scoate la Limanuri bune. Scrie-i cu lacrimi pe iubita-i glie; N-am să te las din rugi, Din amintiri de dor, Iubită mamă-românie! 86

87 Trezire și veghere Eu n-am plecat, te-aştept să vii S-a aşternut atâta praf Pe-mbrăţişarea noastră, Când Mi-ai promis c-ai să Mă chemi, Să vin din zarea limpede, albastră, Să-ţi fiu Prieten-n părtăşii, Şi reazem cald în suferinţă Să-mparţi cu Mine bucurii, Să te ajut în suferinţă Să Mă slăveşti cum o făceai, În nopţi şi la trezire, Când Îmi şopteai cuvinte dulci, de Rege scump şi Mire E-atâta uscăciune-n zori, Iar ochii-mi cată înspre tine, Aştept iubitu-ţi glas în cânt, Să te lipeşti în rugi de Mine. Să-ţi prind cristalul-boabe-n mâini, Să le transform în rouă, Să le trimit înseninări, Când norii negrii plouă! 87

88 Foșnet stelar Mi-e dor să Mă cuprinzi în zări, Cu sufletul ca altă dată, Să fim perechea dincolo de nori În ţara mult visată. Eu n-am plecat! Te-aştept să vii, În vară-n pas de rouă, Cu ruga liniştită-n mulţumiri, Pe mâinile-amândouă. S-ajungă rouă în cer, sus, Nsoţită-n cântul dulce, Cântarea ce-ai primit-o n deal, Când te-am născut în chin şi suferinţi pe cruce. 88

89 Trezire și veghere Fraţii mei şi verişori?! Am înţeles că, tot ce-are suflare, De Tine Tată, este zămislit, Unii-s din zâmbetul de Prunc, Mamă Fecioară, Alţii-s din râsu-agarei în care ne găsim batjocoriţi! Pe unii îi conduce ura, răzbunarea, Dorind să împlinească a mamei lor credinţă, Alţii, ales-au drumul de iubire şi răbdare, Drumul iertării, ce se cheamă: Pocăinţă! Din setea de putere moştenită, Şi ura adunată-n cei ce-s răi, S-a înmulţit un neam de oameni, Ce îi urăsc Isuse, pe fraţii mei şi-ai Tăi. Setoşi de sânge, ură, răzbunare, Au încălcat a ţărilor hotare, Şi-ameninţă, trimit la moarte pe creştini, Făcând din asta: faptă de onoare! Urăsc Cuvântul şi pe Tine! Ţi-au răstignit copiii, i-au făcut martiri, Înveşmântate-n negru, plâng amar-n suspine, Sărmane mame, lipsite de copii şi de iubiri. 89

90 Foșnet stelar amurg de timp şi de mileniu! Atât se scrie că-n curând, ai să revii Unii petrec-n vărsări de sânge a vieţilor creştine, Alţii îşi plâng martirii în inimi sângerii Nu Te întreb ce fi-va mâine, Doamne, Nici când vei reveni, că nimenea nu ştie, Dar înmărmurită de ce aud şi văd, Te rog prin Duhul Sfânt: Nu ne lăsa! Din Duhul Sfânt, Ne dă o inimă plină-n iubire, Să nu ne pierdem în pustie, De Tine şi de Legământ. 90

91 Trezire și veghere Grăbeşte-te, că-i pe-nserate! Se pierd în aburul stricat al lumii, Atâtea suflete se pierd, Fără dorinţa sinceră de-a şti: Care e drumul către cer? Se-ngrămădesc la gura lumii Minţiţi de vechile-i poveşti, Făr să-nţeleagă că pot trăi în fericire, Sub Legământul Domnului-peceţi. Îşi fac la planuri după cum le cere, lumea. Croite-n atelieru-i-ntunecat, Fără dorinţa de-a-l cunoaşte, Pe Dumnezeu sacrificat şi înviat. Din Cartea sfântă, Pâinea ce hrăneşţe, Tatăl ceresc prin Duhu-I porunceşte: Veniţi să vă spălaţi mulţimea de păcate, În jertfa Mielului Isus Christos! Să vă-nnoiţi viaţa-n ascultare, bunătate! Veniţi la ape de odihnă-n Dumnezeu, Ndumnezeiţi de sfântul curcubeu, Deschisă-i poarta la cetate, Ridică-te! 91

92 Foșnet stelar Aruncă-ţi haina lumii Şi fii lui Isus: soră, frate! Grăbeşte-te că-i pe-nserate! Să intri-n ascultările iubite, Să nu rămâi minţit şi înşelat, De cel întunecat! 92

93 Trezire și veghere Ieşi suflet drag, ieşi azi din închisoare! Când spre lumini îşi-nalţă zborul, Cârduri de păsări fericite, De ce nu vrei să zbori cu ele, Şi stai în hainele de iarnă-ponosite!? De ce nu vrei să vii unde e cald, Şi primăvara din Cuvânt-mpresoară? Ieşi din bârlog, din înnoptări, La înflorita-domnului, splendidă primăvară! Ți-ai adunat provizii ce nu îţi ţin de foame, Eşti neputincios şi palid mereu înfometat E soare-n Cort, e primăvară! Ieşi suflete din viaţa-ţi îngheţată, ieşi din iernat! Învaţă zborul spre Lumină, Cântarea lui spre veşnicii! Nu simţi mireasma de iubire? Te-aşteaptă cerul în cântări, Desprinde-ţi sufletul de tină! Te-aştept să vii, te aştept să vii! Nu te întoarce pe-altă parte, În somnul cel amăgitor, Vrea Dumnezeu să-ţi dea viaţă Te vrea nemuritor! E primăvară-n zbor şi-n cer e sărbătoare! Iar haina primăverii îţi este pregătită! Ieşi suflet drag, ieşi azi din închisoare Îmbracă haina nunţii Mielului ce-ţi este pregătită! 93

94 Foșnet stelar Macii Golgotei Nicicând nu vor mai picura Petale sângerânde în iubire Cum Tu, pe cruce-ai sângerat Din suferinţi, iubite Mire. N-or mai fi macii suferinţei, Cum Tu ai sângerat, Când la Golgota-n chinuri, lupte, Pe mine şi-alţii ne-ai iertat. Nu vor mai plânge în culoare Toţi trandafirii-n roş-petale, Nici geamăt n-o mai fi pe lume, Ca geamătu-ți-nainte de-nserare. Nu va mai fi cutremurat C-atunci pământul, niciodată, Când Lama Sabactani a auzit iubitul Tată Şi-n suferinţi cumplite S-a înfiorat. De-aceea Când înfloresc pe dealuri macii, -I-adună-n fericire copilaşii, Eu mă zăresc la Golgota acoperită, De macii înfocaţi ai jertfei Tale, iertată, înnoită. 94

95 Trezire și veghere Mai plâng Nu plâng că mi s-au împuţinat boii, nici oile nu-mi mai sunt multe; Nici rodul în grădină, că-i puţin, Ci plâng de mine şi de noi, Că ne-am împuţinat În staulele-n care Eşti Şi nu sunt mulţi să Ţi se-nchine, Să Te asculte Nu plâng că soarele nu mă-ncălzeşte, Nici norii nu-şi mai aduc ploaia Ci, gem şi plâng Că oamenii s-au îmbrăcat N a lumii vâlvătaie Nu plâng că nu mai cântă păsărele, Şi apele n-ar mai sări în val de bucurie, Ci plâng că nu Te mai iubim Ca-n dragostea dintâi Şi mergem în pustia lumii Ca oaia ce e dusă la tăiere Nu plâng că nu mai lasă iarna gerul Şi bulgării se lasă-atât de aşteptaţi Ci plâng de vatra dragostei ce-i stinsă, Între ai Tăi copii, răscumpăraţi 95

96 Foșnet stelar Mai plâng Că-n nopţile stelare când adunaţi În jurului Focului ce-l trimeteai Suntem câţiva răciţi-n geroase ţoale; Cântarea este stinsă Cum este la orfani şi părăsiţi. 96

97 Trezire și veghere Mi-e inima Mi-e inima în doliu Pentru iubita ţară! Pentru păduri de brazi, Şi îndurerata primăvară, Că nu mai cântă cucii în păduri Ca altă dată E dusă-n altă ţară, Pădurea e tăiată!! Iubita-mi ţară-i blestemată! Mă frige-n suflet tare, Mă arde şi mă doare De verdele-i pierdut, De brad de ulmul doborât Atât de tar mă doare Ce vaiete se-aud şi câţi o mai jelesc?! IUBIŢI ROMÂNI! Se stinge ROMÂNIA! Priviţi-o şi dă ultima suflare! Dar câţi o mai jelesc?! România a PIERDUT Parcul Naţional Retezat. Austriecii de la Schweighofer au cumpărat lemn exploatat de firme terţe. 97

98 Foșnet stelar Mireasa-I pregătită sau?! Suntem stângaci, Suntem peltici, Ne prăbuşim de multe ori, La cea mai mic-alunecare, Ne dezechilibrăm atât de des, Și ne vedem căzuţi de-atâtea ori, Dincol de barca de salvare. Suntem uituci, Ne este greu să ne alegem Frumoasele cuvinte, Prin care am putea Desface nodul urii, geloziei, Să le schimbam în florile, Te rog, mă ierţi, da, pot, te-ajut, Culori de semafor ceresc; Ce m-ar conduce-n tara fericirii! Arunc mâncare-n loc s-o-mpart, Cu cel ce flămânzeşte, Răspund cu rău la rău în loc, Să tălmăcesc în mine: Christosul te iubeşte! Mi-ntorc privirea-n altă parte, Când semenul îmi cere ajutor Mai bine să vorbesc în şoaptă Şi să dispar din cadru Cât mai pot încetişor E primăvară! florile şoptesc 98