PROVOCĂRI LA ADRESA INTERPRETĂRII ADVENTISTE A LITERATURII APOCALIPTICE Dr. Ekkehardt Mueller Biblical Research Institute, Silver Springs, USA Abstract The article looks into the question of whether one could identify specific aspects that have gone wrong in Seventh-day Adventist (SDA) hermeneutic of biblical apocalyptic texts. The author has raised awareness as to the serious problems that exist in current SDA with regard to the ways of interpreting the apocalyptic corpus of the Scripture. He has made the point that, while the Church is not directly responsible for decisions made by her members, one must ask: Have we taught our church members how to interpret biblical texts responsibly? Have we sometimes laid a wrong emphasis in our pastoral and evangelistic proclamation? Was it at times too sensationalistic? Have we in our public campaigns too strongly focused, for instance, on the mark of the beast and on the coming Sunday law, and too little on the Lord of the books of Daniel and Revelation? On the other hand, are we falling today in the other trap of abandoning historical sequences and focus on the theology of Revelation only? Why can we not be well-balanced by keeping the one and not forsaking the other? Introducere Ne putem aştepta la provocări la adresa unor doctrine şi profeţii adventiste cu tradiţie. Probabil că toate confesiunile creştine şi chiar şi cele necreştine trebuie să se confrunte cu fenomenul punerii la îndoială a doctrinelor lor de către unii din propria comunitate. Într-o anumită măsură acest fenomen poate fi benefic. Este bine că oamenii sunt frământaţi de probleme teologice şi nu sunt indiferenţi sau nu acceptă doctrine intrate în uz prin credinţă oarbă. Adevărul trebuie să reziste cu succes încercării. Uneori punerea sub semnul întrebării a unor interpretări biblice poate fi justificată şi este nevoie să se formuleze răspunsuri mai bune. De asemenea, adesea provocările la adresa unor interpretări adventiste au dus la cercetări mai aprofundate, care au confirmat şi au întărit poziţia bisericii. Astfel, putem vorbi şi de aspecte pozitive ale verificării temeiniciei biblice a doctrinelor noastre. Cu toate acestea, putem identifica şi aspecte negative. Este o mare diferenţă dacă cineva se frământă din cauza unei întrebări şi, în mod umil, sugerează o altă interpretare a unui pasaj biblic, fără a fi categoric asupra propriei înţelegeri, sau dacă cineva critică biserica în mod vehement. Este îngrijorător când sunt atacate doctrinele de bază ale bisericii. Aceasta derutează membrii, ocupă timpul pastorilor, 1
administratorilor şi teologilor în mod nejustificat, distrage atenţia bisericii de la misiune, inclusiv de la proclamarea mesajului ei. În acest articol ne vom limita la provocările interpretării profeţiilor apocaliptice din cadrul Bisericii Adventiste, deşi vom arunca o privire scurtă şi asupra influenţelor externe. Provocările examinate mai jos sunt prezentate în mare parte de membrii bisericii. Cu toate acestea, există specialişti în domeniu şi teologi care împărtăşesc unele din aceste idei. S-ar mai putea vorbi şi despre provocări la adresa interpretărilor profetice în ansamblu, dar această dispută va fi discutată într-un alt articol. Adventiştii sunt profund interesaţi de profeţii apocaliptice. De aceea este justificat să ne limităm la acest aspect al profeţiilor. I. Influenţe teologice şi cvasi-religioase din afara Bisericii Adventiste Biserica Adventistă şi teologia adventistă nu trăiesc în vacuum. Societatea şi filozofiile ei, la fel ca şi teologia protestantă şi, într-o anumită măsură, teologia catolică şi chiar şi religiile necreştine exercită o anumită influenţă asupra Bisericii Adventiste. Unii adventişti consideră că aceste influenţe trebuie întâmpinate cu bucurie şi trebuie adoptate. Alţii li se opun. Alţii, la rândul lor, consideră că ele pot conţine un bob de adevăr, dar care au ajuns să fie exagerate. În loc de exagerare, spun aceştia, ar trebui să se păstreze ceea ce e bun, iar ceea ce nu este de folos să se înlăture. 1. Influenţe generale Înainte de a trece la influenţe teologice, să aruncăm o privire scurtă asupra tendinţelor şi filozofiilor întâlnite cu precădere în societăţile din Occident. Aceste orientări au o influenţă enormă asupra creştinilor. Problema este că aceste filozofii se promovează sau se discută în mod direct doar rareori. Totuşi, ne confruntăm cu ele şi le acceptăm în subconştient. Ele sunt adoptate de marea majoritate a oamenilor chiar şi în biserici creştine, inclusiv în Biserica Adventistă devenind astfel parte integrantă a moştenirii culturale. De aceea, nu 2
este uşor să ne împotrivim curentului. Unele dintre aceste filozofii şi tendinţe pot influenţa în mod direct interpretarea literaturii profetice, după cum urmează: 1 (1) Individualism. Oamenii sunt interesaţi în mare măsură doar de lumea lor proprie şi sunt indiferenţi faţă de aspectul corporativ al trupului lui Hristos. Sunt motivaţi de dorinţa de a fi autonomi. În general aceştia resping normele şi reglementările impuse asupra lor. 2 De aceea tind să nu asculte nici chiar dacă se încearcă să li se explice Scriptura. Pretind aprobarea bisericii sau a instituţiilor bisericeşti asupra tezelor lor, dar nu sunt dispuşi să ia în considerare rectificările propuse în dreptul acestor teze. (2) Pragmatism. Această filozofie este interesată de ceea ce este fezabil şi de ceea ce este spre beneficiul unui individ sau al unui anumit grup de oameni. 3 Cunoştinţa desfăşurării istoriei pare mai puţin importantă decât ceea ce se întâmplă în prezent. De aceea, interpretările textelor profetice se fac în funcţie de situaţia politică, economică sau bisericească actuală, chiar dacă textul denotă altceva. (3) Pluralism. Conform pluralismului toate punctele de vedere sunt valide. Ele pot fi puncte de vedere religioase, diferite interpretări ale textelor biblice şi mai ales profetice. De aceea, la interpretarea unei cărţi biblice se aplică simultan diferite modalităţi de abordăre a profeţiilor apocaliptice. De exemplu, unii supun cartea Apocalipsa unei interpretări cu două straturi, adică o abordare istoricistă şi o abordare futuristă, deşi această procedură încalcă însăşi natura literaturii apocaliptice. (4) Ecumenism. Cei care au o agendă ecumenică se feresc de asocierea unor imagini profetice cu entităţi religioase ale zilelor noastre şi încearcă să menţină etica corectitudinii politice [n. t., se feresc să identifice papalitatea cu fiara din Ap. 13]. 1 Vezi Peter Schmiechen, Christ the Reconciler: A Theology for Opposites, Differences, and Enemies (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1996), 14-15, 54-55. 2 Aceasta poate contribui la lipsa de interes faţă de doctrine biblice şi subiecte teologice. 3 În teologia aplicată există pericolul de a boteza şi de a accepta modele şi metode necreştine fără a studia dacă sunt în concordanţă cu Scriptura şi teologia, pentru că se pare că funcţionează. 3
(5) Emoţionalism. Emoţionalismul este la modă. Deciziile se iau pe baza a ceea ce generează simţăminte plăcute, nu pe baza a ceea ce este corect sau bun. 4 Ceea ce contează sunt experienţele personale. Aceasta poate afecta în mod direct sau indirect interpretările profetice. Desigur, experienţa personală poate fi utilă. Dar ea să nu se folosească împotriva Scripturii prin faptul de a o forţa ca un instrument de interpretare a Bibliei doar de dragul de a obţine idei relevante pentru cititorul de azi. Aceste filozofii şi tendinţe curente pot influenţa în mod direct interpretarea literaturii profetice. 2. Influenţe teologice La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea teologia a fost dominată de protestantismul liberal. Revelaţia şi inspiraţia au fost respinse. Scriptura a devenit pur şi simplu un produs uman. Miracolele şi învierea fizică din morţi au devenit inacceptabile. O astfel de cosmoviziune are o influenţă puternică asupra interpretării profetice. Liberalismul a fost urmat de neo-ortodoxism. La vremea aceea, metoda istorico-critică, începută în secolul al XVIII-lea, înflorea în continuare şi a fost întărită şi de Biserica Catolică, în timp ce principiul sola scriptura a fost abandonat. 5 Unii evanghelici au reacţionat împotriva metodei istorico-critice respingând-o cu totul. 6 Cu toate acestea, alţii au decis să o folosească într-o formă modificată. În cartea Methods of Bible Study Biserica Adventistă respinge chiar şi utilizarea moderată a acestei metode. 7 Astăzi există o pluralitate a teologiilor contradictorii şi o mulţime de metode hermeneutice în studierea Bibliei. Deşi multe dintre ele diferă de metoda istoricocritică, presupunerile de bază ale acestor metode rămân în mare măsură aceleaşi. 4 Aceasta manieră decizională afectează şi închinarea creştină şi mai ales stilul de viaţă creştin. Punctele de vedere biblice sunt mai puţin importante decât sentimentele personale. 5 Vezi Jörg Haustein, Die Interpretation der Bibel in der Kirche: Zum neuen Dokument der Päpstlichen Bibelkommission vom April 1993", Materialdienst des Konfessionskundlichen Instituts Bensheim, 4/1994, 73-77. 6 Eta Linnemann, Historical Criticism of the Bible: Methodology or Ideology (Grand Rapids: Baker Book House, 1990); Gerhard Maier, The End of the Historical-Critical Method (St. Louis: Concordia Publishing House, 1977); Gerhard Maier, Biblical Hermeneutics (Wheaton: Crossway Books, 1994). 7 Methods of Bible Study, October 12,1986, General Conference Committee, Annual Council. Vezi http://www.adventist.org/beliefs/other_documents/other_doc4.html. 4
Acestea includ insistenţa asupra naturalismului, care exclude orice influenţă supranaturală, o abordare evoluţionistă a constituirii Scripturii, condiţionarea culturală sau istorică a Scripturii 8 şi principiile de îndoială, analogie şi corelaţie. 9 Abordarea critică a interpretării profetice a adoptat preterismul care afirmă că profeţia apocaliptică se împlineşte în timpul în care este scrisă. Pe de altă parte, creştinii conservatori adesea preferă futurismul ca o cale de acces spre interpretarea profeţiei apocaliptice. În zilele noastre abordarea istoricistă este discreditată, unul din motive putând fi că expozitorii istoricişti au ajuns la idei ciudate, fanteziste, care abia mai pot fi justificate cu texte biblice. Istoricismul trebuie sa menţină, de asemenea, o percepţie reverentă şi adecvată cu privire la autoritatea Scripturii. II. Provocări din interiorul Bisericii Adventiste În această secţiune vom folosi câteva exemple pentru a ilustra provocările interpretării profeţiilor apocaliptice care vin din interiorul Bisericii Adventiste. S-ar putea cita mai multe, dar cele folosite aici sunt reprezentative pentru multe alte exemple similare. Provocările interpretării profetice adventiste din interiorul bisericii cuprind următoarele: (1) abandonarea interpretării istoriciste, (2) stabilirea de date ale celei de a doua veniri a lui Isus Hristos, (3) opunere faţă de conceptul recapitulării, (4) trecerea arbitrară de la interpretările simbolice la cele literale, (5) abandonarea principiului zi-an, (6) împliniri multiple ale profeţiilor apocaliptice, (7) un scenariu geografic local şi (8) interpretări care nu sunt derivate din Scriptură. Mai sunt şi altele, dar ne vom concentra doar asupra acestora. 1. Abandonarea interpretării istoriciste Toby Joreteg, M.D., Ph.D. şi membru al bisericii a publicat o carte intitulată Revelation. 10 Este un fel de comentariu al Apocalipsei. În această carte el foloseşte 8 Acest fapt e pus sub semnul întrebării de William J. Larkin, Jr. Culture and Biblical Hermeneutics: Interpreting and Applying the Authoritative Word in a Relativistic Age (Grand Rapids: Baker Book House, 1988), 199; Frank M. Hasel, "Reflections on the Authority and Trustworthiness of Scripture," în Issues in Revelation and Inspiration (Berrien Springs: Adventist Theological Society Publications, 1992), 208-209; şi Kwabena Donkor, Is Scripture Historically Conditioned?, în Reflections: A BRI Newsletter April (2006): 3-5. 9 O lucrare clasică pentru a descrie metoda istorico-critică este Edgar Krentz, The Historical-Critical Method (Philadelphia: Fortress Press, 1989). Vezi şi Peter Stuhlmacher, Vom Verstehen des Neuen Testaments: Eine Hermeneutik, Das Neue Testament Deutsch, Ergänzungsreihe, Band 6 (Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 1979). 5
un amestec de preterism şi futurism. În timp ce conform înţelegerii sale cele şapte trâmbiţe sunt încă în viitor şi nu trebuie înţelese în mod istoric, perioada celor 1260 de zile sau 42 luni, menţionată în Apoc. 11-13, trebuie înţeleasă în mod literal, şi este plasată în secolul I. d. Hr. Femeia care se află în pustie deoarece este persecutată de balaur timp de trei vremi şi o jumătate de vreme sau 1260 zile (Apoc. 12:6,13,14) se înţelege ca referindu-se la casa lui Israel. El crede că perioada a durat din anul 31 d. Hr. până în 34 d. Hr. Când în anul 34 d. Hr. a expirat timpul de har pentru evrei, ca naţiune aleasă, diavolul şi-a aţintit atacurile împtriva Israelului spiritual, creştinii credincioşi, numiţi «seminţia» ei. 11 Balaurul care iese din mare, în Apocalipsa 13, este considerat a fi Imperiul Roman. 12 Adam Cirkic, un membru al bisericii din Croaţia, scrie: Conferinţa generală a afirmat că profeţiile trâmbiţelor trebuie aplicate la zilele din urmă, adică la vremea de după sigilarea celor 144.000. Astfel profeţia trâmbiţelor se consideră a fi o profeţie cu dublu înţeles. 13 Adevărul este următorul: Conferinţa Generală a Adventiştilor de Ziua a Şaptea nu a emis niciodată o asemenea declaraţie referitoare la interpretarea futuristă a celor şapte trâmbiţe. De asemenea, şi Margaret Sturgill Jeys interpretează, la rândul ei, trâmbiţele în mod futurist. Ea conchide că focul asociat cu prima trâmbiţă arată spre o explozie nucleară, care plasează această trâmbiţă cel puţin în secolul al XX-lea. 14 A doua trâmbiţă ar fi erupţia teribilă a unei insule vulcanice sau a unui lanţ de insule 15. Steaua creată de om cum numeşte steaua celei de a treia trâmbiţe, care a căzut din cer arată spre proiectile lansate de pe platforme spaţiale. 16 A patra trâmbiţă se poate referi la epuizarea stratului de ozon. 17 Interpretând a cincea trâmbiţă, ea trece de la literalism la o interpretare simbolică:... de această dată, multe mii de demoni vor coborî pe pământ asemenea unui roi de lăcuste. 18 Satana va primi permisiunea să dea cale liberă demonilor asupra lumii într-o formă vizibilă... Ei îşi vor tortura supuşii timp de cinci luni ea interpretează această perioadă profetică în mod literal. Scopul lui Satana este acela de a pregăti psihologic pe cei răi ca aceştia să promulge 10 Toby Joreteg, Revelation (Brushton, NY: Aspect Books, 2001). 11 Ibid., 210. Vezi şi, 193-194, 209. 12 Ibid., 229. 13 Adam Cirkic, Great Light Has Lighten up the Prophecy about Seven Seals (fără loc şi fără dată), 2. 14 Margaret Sturgill Jeys, The Revelation: A Gift to the Bereans, Volume 1 (fără loc, 2005), 94-95. 15 Ibid., 99. 16 Ibid., 99 17 Ibid., 104, de asemenea şi 106. 18 Ibid., 109. 6
şi să execute o sentinţă de moarte asupra celor o sută patruzeci şi patru de mii. 19 A şasea trâmbiţă se ocupă cu sentinţa de moarte împotriva sfinţilor. Din gura cailor care sunt fiinţe umane malefice iese «foc, fum şi pucioasă», care simbolizează decretul de moarte împotriva sfinţilor lui Dumnezeu. 20 Franklin S. Fowler Jr. este un medic care a publicat revista End Time Issues... şi este conducătorul propriei sale organizaţii de slujire. El, de asemnenea, propagă futurismul. De exemplu, în interpretarea sa cu privire la cele şapte capete ale fiarei de culoare stacojie din Apoc. 17, el refuză părerea că acestea sunt puteri politice sau religio-politice majore ale trecutului şi ale prezentului şi le identifică cu papii care au condus biserica după 1929. Conform perspectivei sale cele cinci capete care au căzut sunt Pius XI, Pius XII, Ioan XXIII, Paul VI şi Ioan Paul I. 21 Astfel el nu ia în seamă mărturia Bibliei conform căreia capetele reprezintă puteri şi nu domnitori individuali. Când vorbesc despre cele şapte capete, istoricii sunt de acord că ele reprezintă mai degrabă imperii decât împăraţi individuali. 22 Pentru Fowler, cel care este îl reprezintă pe Ioan Paul II. Fowler a scris acest lucru în 1999. Domnia celui de al şaptelea papă va fi scurtă. Al optulea este papalitatea. 23 Dar acesta este şi fiara. Femeia (Biserica Catolică), fiara (papalitatea, Sfântul Scaun, statul Vatican) şi capetele (papii, conducătorii Sfântului Scaun) sunt juxtapuse. 24 Fowler mai susţine că Satana este al optulea. Aparent, protestantismul reprezintă cele zece coarne care sunt: Biserica Ortodoxă, Evanghelică (inclusiv Assemblies, Penticostali, Four- Square), Episcopală/Anglicană, Lutherană, Metodistă, Presbiteriană, Baptistă, 19 Ibid., 111-112. 20 Ibid., 122. 21 Franklin S. Fowler Jr., The Final Years of the Papacy: Revelation 17 (Granite Falls, WA: Christian Heritage Foundation, 1999), 9. 22 Kenneth A. Strand, The Seven Heads: Do They Represent Roman Emperors?, în Symposium on Revelation Book II, Daniel & Revelation Committee Series Vol. 7, edited by Frank B. Holbrook (Silver Spring: Biblical Research Institute, 1992), 177-206. G. K. Beale, The Book of Revelation, The New International Greek Testament Commentary (Grand Rapids: Wm B. Eerdmans Publishing Company, 1999), 875: Tentativa de a identifica şapte împăraţi cu imperii mondiale anume poate fi mai reuşită [decât tentativa de identificare a capetelor cu împăraţi romani], deoarece se potriveşte mai bine cu «cele şapte capete» din Daniel 7:3-7, care reprezintă patru imperii anume. Primii cinci împăraţi, care «au căzut» sunt identificaţi cu Egipt, Asiria, Babilon, Persia şi Grecia; Roma este cel care «este», fiind urmată de o împărăţie necunoscută. Pe pagina 560 el afirmă: La fel ca şi împărăţia cu şapte capete din Daniel 7:4-7 care cuprinde istoria de la Babilon până la sfârşit, de asemenea şi fiara cu şapte capete din Apoc. 17 îmbrăţişează multe secole şi probabil toată istoria Simon J. Kistemaker, New Testament Commentary: Exposition of the Book of Revelation (Grand Rapids, Mich.: Baker Book House, 2001), 471, susţine că cei şapte munţi reprezintă puteri mondiale care îşi au locul în istorie. 23 Fowler, 12. 24 Ibid., 10 7
Reforma Creştină, Martorii lui Iehova, Biserica Nazarină 25. În orice caz, Bisericile Ortodoxe nu sunt Protestante, precum nici Martorii lui Iehova. Ralph Myers sugerează o interpretare specifică a numărului 666. Ipotezele sale sunt: fiara din Apoc. 17 este papalitatea şi este aceeaşi cu fiara din mare descrisă în Apoc. 13. Capetele acestei fiare nu sunt papi individuali, ci nume de papi. Numărul 666 şi cele şapte capete din Apoc. 17 sunt combinate, prezentând astfel o interpretare nouă acestui număr criptic. Cele şapte capete descrise în Apoc 17:10-11 sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n a venit încă şi când va veni, el va rămâne puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi merge la perzare. Se pare că din 1798 au fost folosite doar şapte nume papale, şi anume: Pius de 12 ori, Leo de 13 ori, Gregory de 16 ori, Benedict - de 14 ori, Ioan - de 21 de ori, Paul de 6 ori şi Ioan Paul de 2 ori. Myers a făcut câteva rectificări în timp ce număra numele papale, deoarece unii papi au fost concediaţi. Adăugând 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12 pentru cele douăsprezece ocazii când în istoria bisericii s-a folosit numele papal Pius, ajungem la numărul 78 pentru numele Pius. Pentru Leo trebuie să adăugăm 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13, care totalizează 91, pentru că numele Leo s-a folosit de treisprezece ori. Făcând acelaşi lucru cu toate cele şapte nume papale şi adăugând sumele rezultate pentru fiecare nume ajungem la cifra 665. În consecinţă, Myers îl consideră pe Ioan Paul II ca fiind al şaptelea cap, cel care a primit o rană de moarte (atentatul de asasinare a lui Ioan Paul II), de pe urma căreia şi-a revenit. El susţine că mai lipseşte un papă. Când acesta va veni, va folosi un nume care nu a mai fost folosit de papii dinaintea lui, un nume a cărui valoarea numerică fiind unu va completa numărul 666. El va fi antihristul adevărat şi al optulea cap. Însă dacă noul papă va lua un nume folosit în prealabil, ceea ce Benedict XVI a şi făcut, atunci el va fi un antipapă care va fi destituit şi va fi urmat de un antihrist real. Apoi va veni sfârşitul. Se înţelege de la sine că acest scenariu se bazează pe speculaţie şi este o tentativă blândă de a fixa data sfârşitului. Susţinând că papa prezent este un antipapă, Myers învaţă că Joseph Ratzinger, AKA Benedikt XVI (XV), va fi dat la o parte, atacat de o gloată furioasă în 25 Ibid., 13-15. 8
curtea Vaticanului şi va muri călcat sub picioare. Nu am idee, spune el, când se va întâmpla acest lucru. Dar, i s-a arătat în viziune 26. Folosind o abordare complet diferită, Reinder Bruinsma, un teolog adventist şi administrator pensionar, crede că înţelegerea profetică a adventiştilor cu privire la Biserica Catolică este incorectă şi trebuie schimbată. Biserica în creştere rapidă este încă remarcabil de unită atât organizaţional, cât şi teologic, dar manifestă un pluralism crescând. Din păcate, aceasta pare să conducă la o polarizare semnificativă. Acolo unde un curent încearcă să facă adventismul mai relevant pentru generaţia sa, alţii insistă că pietrele vechi de hotar ale credinţei adventiste trebuie apărate zelos şi nu sunt doritori să reconsidere sau să modifice punctele de vedere tradiţionale. Aceşti adventişti mai conservatori insistă că adventismul trebuie să păstreze interpretarea tradiţională a profeţiilor, cu condamnarea corespunzătoare a romano-catolicismului şi a altor biserici creştine. Cei cu înclinaţii mai progresive sunt tot mai deschişi spre a accentua legătura comună cu alţi creştini şi tind să se simtă neconfortabil cu poziţia tradiţională. 27 Cândva în viitorul apropiat Biserica va trebui să decidă fără echivoc dacă ea este o biserică creştină cu propria sa mărturie, unică între alte biserici creştine, sau dacă stă singură împotriva tuturor celorlalte organizaţii bisericeşti. 28 Steve Daily adaugă: Este un gând înfiorător că escatologia noastră a fost construită pe o temelie nesănătoasă şi că, în cele din urmă, ne-a făcut mai mult rău decât bine. 29 2. Stabilirea timpului pentru a doua venire a lui Isus Connie Ordelheide-Anderson a scris o broşură despre cele 7 tunete din Apoc. 10, în care ea concluzionează: Am primit promisiunea că Isus va veni înainte de iarna anului 2008 şi nu în Sabat. Aşteptăm ca promisiunile lui Dumnezeu-Tatăl să se adeverească la amiază sau înainte de 24 septembrie 2008. 30 În afară de acest exemplu de stabilire dură a timpului (hard time setting), care se întâmplă destul de rar în zilele noastre, sunt mulţi autori care preferă o stabilire mai blândă a timpului (soft time setting). Aceasta înseamnă că nu este determinat un anumit termen pentru a 26 Http://english.sdaglobal.org/research/666beast.htm accesat în 25 Octombrie, 2009. 27 Reinder Bruinsma, Seventh-day Adventist Attitudes Toward Roman Catholicism 1844-1965 (Berrien Springs: Andrews University Press, 1994), 301. 28 Reinder Bruinsma, Adventists and Catholics: Prophetic Preview or Prejudice?, în Spectrum, 27.3 (Summer 1999), 52. 29 Steve Daily, Adventism for a New Generation (Portland: Better Living Publishers, 1993), 314. 30 Connie Ordelheide-Anderson, Decoding the Bible Prophecy of the 7 Thunders (fără dată, fără loc), 150. 9
doua venire, dar este definit un cadru temporal de exemplu, generaţia noastră, care se presupune a fi ultima generaţie. Într-un document scurt care poartă titlul Iată ce mi-a descoperit Domnul mai recent, A. Berean justifică stabilirea timpului şi bazat pe sărbătorile israeliţilor ajunge la următoarea concluzie: 15 mai 2013 Ploaia târzie 14 sept. 2013 Încheierea timpului de har 15-21 sept. 2013 Cele şase plăgi 22 sept. 2013 A şaptea plagă, vocea lui Dumnezeu, învierea specială 23 sept. 2013 Al doilea advent al lui Isus 31 3. Opoziţie faţă de conceptul recapitulării Al şaptelea pecete din Apoc. 8:1 menţionează o linişte de o jumătate de oră în cer. Joreteg înţelege această referinţă temporală conform principiului zi-an şi o calculează în conjunctura trâmbiţelor. 32 Deoarece în opinia sa cele şapte trâmbiţe sunt cuprinse în al şaptelea pecete, trâmbiţele durează circa şapte ani. Ele descriu mânia lui Dumnezeu în această perioadă scurtă. 33 În timpul acelei perioade sfinţii se află în drum spre răsplata lor în cer. 34 Această abordare nu permite un paralelism între sigilii şi trâmbiţe, nici ca trâmbiţele să repete (recapituleze) sigiliile dintr-o perspectivă diferită. Cu alte cuvinte, trâmbiţele nu se referă la perioada din primul secol d. Hr. până la sfârşit. Ele descriu ultimele evenimente care vor avea loc într-o săptămână. Pe de altă parte, Joreteg presupune că cele şapte trâmbiţe şi cele şapte plăgi sunt identice. 35 În ciuda unor similarităţi, trâmbiţele trebuie să fie diferenţiate de potire. În timpul trâmbiţelor se mai poate mijloci, cum citim în introducere (Apoc. 8:3-5), în vreme ce în timpul potirelor nu mai există acces în sanctuar (Apoc. 15:8). Trâmbiţele au efect asupra unei treimi a întregului, în timp ce la potire nu găsim o asemenea restricţie. Odată cu revărsarea potirelor mânia lui Dumnezeu ia sfârşit 31 A. Berean, Look at What the Lord Has Recently Revealed to Me, (fără dată, fără loc). 32 Cf. Francis D. Nichol (ed.), The Seventh-day Adventist Bible Commentary (Hagerstown: Review and Herald Publishing Association, 2002), 7:787. 33 Joreteg, Revelation, 129-130. 34 Ibid., 194. 35 Ibid., 307-308. 10
(Apoc. 15:1). Apoi, trâmbiţele se află în partea istorică a Apocalipsei (Apoc. 1-14), în timp ce plăgile aparţin de porţiunea escatologică (Apoc. 15-22). Când e vorba de cele şapte trâmbiţe, Sturgill Jeys are o abordare futuristă, care nu permite trâmbiţelor să recapituleze peceţile. Avem impresia că trâmbiţele şi plăgile au loc simultan, plăgile fiind contraatacul lui Dumnezeu faţă de răul cauzat de omenire. Dumnezeu trebuie să îi apere pe cei 144.000. Totuşi, dacă peceţile nu sunt urmate cronologic de trâmbiţe, înţelegerea istoriei vremurilor din urmă este destul de diferită. 36 4. Schimbarea arbitrară de la o interpretare simbolică la una literală Sturgill Jeys înţelege, de exemplu, prima trâmbiţă în sens literal şi pentru a-şi susţine afirmaţia, ea argumentează în felul următor: Pietre, foc, sânge, pământ, copaci, iarbă verde toate acestea sunt entităţi literale şi pot fi înţelese literal. Când Dumnezeu le arată profeţilor imagini ca de exemplu un leu cu aripi de vultur [...] cititorul Bibliei ştie că ele sunt simbolice şi trebuie interpretate simbolic. Pe de altă parte, imagini literale trebuie înţelese literal. Dezastrul prevestit după sunetul primei trâmbiţe este prezentat în termeni literali, de aceea trebuie înţeles literal. 37 Din păcate ea nu ţine seama de faptul că pasajele simbolice conţin un amestec de elemente simbolice şi non-simbolice. În timp ce în Daniel 7 diferitele fiare şi coarne mici sunt descrieri simbolice ale unor puteri pământeşti, nenumăratele curţi cereşti nu sunt simbolice. De asemenea, copacii, iarba verde şi chiar pământul sunt folosite în mod simbolic, chiar şi în Vechiul Testament. 36 Sturgill Jeys, 90-130. Unii îşi susţin modul de interpretare futurist referindu-se la Ellen G. White, Selected Messages, Vol. 3, (Washington, D. C.: Review and Herald Publishing Association, 1958), 426, când ea spune: Se va da bătălia Armaghedon. Ziua aceea nu trebuie să ne găsească dormind. Trebuie să fim treji, ca fecioarele înţelepte, având ulei în vasele şi lămpile noastre. Puterea Duhului Sfânt trebuie să fie asupra noastră şi Căpitanul oastei Domnului va sta în fruntea îngerilor cerului pentru a supraveghea bătălia. Urmează timpuri solemne. Să sune trâmbiţă după trâmbiţă; urâciunile vor fi turnate una după alta asupra locuitorilor pământului. Acest citat arată că Ellen White a folosit aluzii multe şi variate la pasaje biblice. Scrierile şi cuvântările ei sunt pline de referinţe biblice. Cu toate acestea, nu înseamnă că ea interpretează şi explică, de exemplu, trâmbiţele. În acest caz, ea nu tratează trâmbiţele exegetic. Pe de altă parte, în The Great Controversy Between Christ and Satan (Mountain View, CA: Pacific Press Publishing Association, 1950), 334-335, se pare că ea susţine interpretarea istoricistă a lui J. Litch cu privire la trâmbiţe. 37 Ibid., 90. 11
5. Abandonarea principiului zi-an Cirkic susţine: 150 de zile sau [5] luni din Apocalipsa 9:5 trebuie înţelese ca perioadă de timp în viitor, pentru că trâmbiţa a cincea, ca şi celelalte, este un eveniment viitor. Conform acestuia cele 150 de zile sau [5] luni trebuie înţelese ca fiind cinci luni literale. 38 Apocalipsa 9:15 nu sugerează folosirea principiului zi-an. Acest text are menirea de a distinge momentul exact în istorie. Se pare că din acest moment (adică începutul celei de a şasea trâmbiţe) trebuie să calculăm perioada de 1260 (mărturia celor doi martori), la care se adaugă perioada de 1290 (autoritatea umană pusă deasupra autorităţii lui Dumnezeu, cornul cel mic, legea duminicală în forma moderată sau severă) şi perioada 1335 după ce se aude vocea Dumnezeului liberator şi Hristos este pe punctul de a veni (nimeni nu cunoaşte ziua şi ora). La sfârşitul celor 1335 de zile Daniel este înviat şi îşi primeşte moştenirea cu cei salvaţi. 39 Joreteg interpretează cele 42 de luni în felul următor: În timpul celor 42 de luni, cei trei ani şi jumătate ai lucrării lui Isus pe pământ, cei doi martori au fost lepădaţi într-un mod special. Această perioadă a avut loc între 27 d. Hr. 31 d. Hr. Cele 1260 de zile reprezintă perioada între anul 31 d. Hr. şi anul 34 d. Hr., care este timpul când cei doi martori au plâns. Cuvântul lui Dumnezeu şi Spiritul lui Dumnezeu au fost respinse de naţiunea iudaică. 40 Acest fenomen nu este surprinzător deoarece Joreteg a pus bazele propriei interpretări în cartea sa despre Daniel. Acolo el menţionează cele trei vremuri şi jumătate din Dan. 7:25 doar succint şi trece la Apocalipsa, precizând că aceste vremuri sunt trei ani şi jumătate. Cu toate acestea, insistă mai mult asupra celor 1290 de zile din Daniel 12:11 şi celor 1335 de zile din Daniel 12:12. El le înţelege ca fiind zile literale, abandonând principiul zi-an. Daniel 12:11 afirmă: Începând de la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi 1290 de zile. Comentariul său este următorul: Conform textului de mai sus, 1290 de zile vor trece şi apoi se va aşeza urâciunea pustiitorului. Aceasta înseamnă că păgânii vor fi acceptaţi la 1290 de zile după moartea pe cruce. Când Ştefan a fost omorât cu pietre, s-a împlinit al doilea pas din acest proces. Dumnezeu nu numai că a divorţat de mireasa Sa [Israel], dar a şi acceptat păgânii nesfinţi şi nealeşi. Cu alte cuvinte, urâciunea este constituită. Aceasta înseamnă acceptarea deplină a femeii nesfinte, a femeii necăsătorite. Femeia necăsătorită sau păgânii sunt acum adoptaţi în locul Israeliţilor... Dacă reformulăm versetul 11 din Daniel 12, vom găsi următoarele: De la vremea când va înceta jertfa 38 Cirkic, 11. 39 Ibid., 11-12. Textul nu a fost modificat de editor. 40 Joreteg, Revelation, 193. 12
zilnică (moartea lui Hristos pe cruce) şi urâciunea (nesfânta) care provoacă pustiire (femeia necăsătorită/păgânii) vor fi aşezate, vor trece 1290 de zile. Aceste zile reprezintă exact trei ani şi jumătate, plus o lună. 41 De la moartea lui Isus în anul 31 d. Hr. el calculează 1290 de zile, care durează până în anul 34 d. Hr. Jorateg interpretează aceasta ca fiind a doua parte a săptămânii 70 din Daniel 9. Diferenţa între cele 1290 de zile şi 1335 de zile, adică 45 de zile este adăugată la această perioadă. Joreteg afirmă că în această perioadă este posibil că samaritenii L-au primit pe Isus, s-au convertit famenul etiopian şi Pavel, iar păgânii au devenit creştini. Aceasta s-a întâmplat pentru a deschide calea spre mântuirea păgânilor. 42 Cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi, el consideră elementul temporal ca fiind 1150 de zile literale, adică o perioadă literală de trei ani, două luni şi zece zile, şi le înţelege ca durata lucrării publice a lui Isus începută după cele 40 de zile de post în pustie, după botezul Său şi vizitele Sale la Nazaret şi Capernaum. 43 Mai sunt şi alte persoane care abandonează principiul zi-an, care aplică profeţiile temporale din Daniel 12:5-13 la viitor (futurism). Acestea sunt Marian Berry, Ronald Stickney şi Robert Smith Jr. 44 O altă formă de renunţare la principiul zi-an se găseşte la regretatul Samuele Bacchiocchi, fost profesor la Universitatea Andrews. El a spiritualizat intervalele de timp, astfel încât ele nu se referă la zile, nici la ani, ci la o perioadă de guvernare a antihristului şi, în mod simultan, la o perioadă de protecţie a poporului lui Dumnezeu în timpul persecuţiei. 45 6. Acceptarea împlinirilor multiple ale profeţiilor apocaliptice Cu privire la cele 1260 de zile menţionate în Apocalipsa 11:3, Cirkic scrie: Expresiile multiple referitoare la aceeaşi perioadă de timp arată că poate avea semnificaţii multiple (n. t., referenţă lipsa în original). Deci sunt 1260 de ani literali, dar şi 1260 de zile, care corespund literal cu trei ani şi jumătate. 41 Tobi Joreteg, Daniel and the Visions about the End Time (Brushton, NY: Aspect Books, 1998), 32-33. 42 Ibid., 35. 43 Ibid., 82-88. 44 Marian G. Berry, Warning! (Brushton, NY: Teach Services, 1990), 154; Ronald Gary Stickney, The Prophecy of Daniel 11 and Revelation (Grand Junction, MI: Proclaim the Prophecy Now Seminar, n. d.), şi Robert N. Smith, Jr., Sunday vs Rapture (Ft. Worth, TX: Roheka Books, 2002). 45 Samuele Bacchiocchi, Endtime Issues No. 86:»Islam and the Papacy in Prophecy«(newsletter în formă electronică). Pentru detalii vezi mai jos. 13
Joreteg interpretează fiara ieşită din mare din Apocalipsa 13 ca fiind Imperiul Roman şi continuă prin a sugera: Concluzia din această parte a capitolului 13 este că orice putere seculară care persecută sămânţa femeii, pe creştinii Noului Testament, corespunde fiarei din mare. 46 În cartea sa despre Daniel el afirmă: Interpretările din această carte se concentrează asupra împlinirii spirituale a templului, dar nicidecum nu exclud o aplicaţie duală sau multiplă, ca şi împlinirea cu privire la un templu literal. 47 Evident, urâciunea se referă (1) la păgânii care pot fi salvaţi după anul 34 d. Hr. şi (2) la distrugerea templului în anul 70 d. Hr. 48 Bacchiocchi sugerează o împlinire dramatică a profeţiei apocaliptice. După 11 septembrie, Bacchiocchi a început să studieze islamul. Problema islamului militant a declanşat studiul islamului în Scriptură. Redăm răspunsul său: Analiza precedentă a semnelor de identificare a antihristului profetic reprezentat, în Daniel 7, de imaginea cornului mic şi, în Apocalipsa 13, de simbolul fiarei, arată că atât Papalitatea, cât şi islamul împlinesc semnele acestei puteri profetice... Considerăm că ambele puteri îndeplinesc semnele de identificare ale antihristului. Ambele puteri au apărut din teritoriile divizate ale Imperiului Roman, ambele promovează închinarea falsă/incorectă, ambele persecută pe copiii lui Dumnezeu, ambele au încercat să schimbe timpul sacru de închinare al sabatului şi ambele durează până la împlinirea celor trei ani şi jumătate profetici. Este regretabil că pionierii noştri adventişti nu au considerat rolul islamului ca fiind echivalentul antihristului papal. 49 O asemenea interpretare este o provocare la adresa înţelegerii diferitelor intervale de timp profetici în Daniel şi Apocalipsa, interpretate în mod tradiţional conform principiului zi-an. Continuăm cu expoziţia sa: În mod istoric, această perioadă profetică a fost interpretată de biserica adventistă ca reprezentând 1260 de zile de dominaţie papală de la anul 538, la anul 1798... Această interpretare ridică două probleme majore, pe care adventiştii circumspecţi leau recunoscut... Prima problemă este semnificaţia discutabilă a anului 538... A doua problemă legată de interpretarea tradiţională este neputinţa de a demonstra înţelesul de bază al acestei perioade profetice, şi anume, o vreme în care copiii lui Dumnezeu sunt persecutaţi, pe de o parte, şi protejaţi, pe de altă parte... O interpretare mai satisfăcătoare a perioadei profetice de trei ani şi jumătate este sugerată de utilizarea ei simbolică... pentru a reprezenta, pe de o parte, timpul stăpânirii antihristului şi pe de altă parte, protejarea copiilor lui Dumnezeu în timpul persecuţiei. De ce foloseşte Daniel şi profetul Ioan perioada de trei ani şi jumătate pentru a reprezenta persecuţia şi protecţia poporului lui Dumnezeu în timpul antihristului? Probabil pentru că trei ani şi jumătate reprezintă jumătate din şapte, 46 Joreteg, Revelation, 229-230. 47 Joreteg, Daniel, 91. 48 Ibid., 91-92. 49 Bacchiochi, Endtime Issues No. 86: «Islam and the Papacy in Prophecy». 14
care este numărul desăvârşirii şi al perfecţiunii divine. Jumătate din şapte este incomplet şi limitat. În alte cuvinte, forţele antihristului sunt limitate şi nu îşi vor ajunge scopul distrugerii complete a poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu va avea ultimul cuvânt şi va triumfa peste forţele răului. Acesta este mesajul final din Daniel şi Apocalipsa... În lumina acestei interpretări simbolice a celor trei ani şi jumătate de dominare şi persecuţie a antihristului, timp în care poporul lui Dumnezeu va fi protejat, acest semn de identificare a cornului celui mic se referă în mod egal la papalitate şi la islam. 50 7. Un scenariu geografic local Un cadru literal şi local al evenimentelor finale în locul unui scenariu simbolic şi universal se găseşte şi în cercuri evanghelice. 51 În medii adventiste pare să fie folosit mai puţin frecvent, totuşi există. Joreteg susţine: Fiindcă cei patru îngeri (a şasea trâmbiţă) se îndreaptă spre Eufrat înainte de a fi dezlegaţi, este foarte probabil că bătălia va începe în zona Orientului Mijlociu. 52 8. Interpretări care nu sunt derivate din Scriptură Cu privire la a şasea trâmbiţă Joreteg susţine: Aceste versete probabil că descriu aparate militare şi se pare că cei răi se distrug pe ei înşişi. 53 Din fericire, autorul nu se pronunţă ferm cu privire la interpretarea din propoziţia precedentă. Totuşi, o asemenea abordare nu este biblică. În loc de a introduce echipament militar modern în textul din Apocalipsa, ar trebui mai degrabă să explicăm Scriptura cu Scriptura. Întrebarea ar fi: care este fundalul Vechiului şi Noului Testament din care au fost luate conceptele şi imaginile folosite în Apocalipsa? Abordările care folosesc fenomene moderne pentru a interpreta texte biblice sunt cu totul subiective şi se schimbă cu trecerea timpului. Limbajul tentativ al lui Joreteg dispare atunci când este vorba despre fiara care iese din pământ. El susţine că această fiară nu poate reprezenta naţiuni sau puteri deoarece iese din pământ şi nu din mare. Ea reprezintă conducători ai bisericilor creştine false. Întrebarea este dacă o asemenea concluzie este justificată şi dacă se potriveşte cu informaţiile biblice? El continuă prin identificarea cu puterea papală a primului corn al fiarei 50 Ibid. Acest mod de abordare l-a obligat să limiteze autoritatea lui Ellen White. Vezi Samuele Bacchiocchi, Endtime Issues No. 87: «The Use of Ellen White to Interpret Scripture» şi Endtime Issues No. 88: «Reply to Criticism, Part 2: A Plea for a Balanced Understanding of EGW's Writing» 51 E.g., Hal Lindsay and Carole C. Carlson. The Late Great Planet Earth (Grand Rapids, Mich.: Zondervan Publishing House, 1970). 52 Joreteg, Revelation, 151. 53 Ibid., 152. 15
asemănătoare unui miel, apoi prin identificarea celui de al doilea corn cu conducători ai bisericilor creştine false 54. III. Interpretarea profetică adventistă 1. Interpretarea istoricistă Ne propunem să folosim abordarea istorico-biblică a interpretării cărţilor Daniel şi Apocalipsa, abordare care este interesată atât de text, cât şi de istorie, care ia în serios mărturia şi afirmaţiile Scripturii şi face exegeza textului cu grijă şi meticulozitate. Această abordare acceptă Scriptura drept Cuvântul lui Dumnezeu care are autoritate. După alegerea metodei de interpretare de bază, avem şi alte alegeri de făcut. Putem alege o abordare preteristă, o abordare futuristă, o abordare idealistă sau o abordare istoricistă. Interpretarea preteristă a cărţii lui Daniel ar data evenimentele descrise în carte în secolul al II-lea î. Hr., în timpul domniei lui Antioch IV Epiphanes. Abordarea preteristă a cărţii Apocalipsa afirmă că aşa-numita profeţie a cărţii a fost împlinită mai mult sau mai puţin în primul secol d. Hr., adică în perioada timpurii a Imperiului Roman. Abordarea idealistă percepe în mod corect mesaje importante din carte, adresate fiecărei generaţii noi, dar neagă existenţa unor evoluţii istorice ulterioare care au condus la întemeierea împărăţiei glorioase a lui Dumnezeu. Spre deosebire de abordarea preteristă, interpretarea futuristă vede împlinirea profeţiilor Apocalipsei cu precădere în viitor şi proiectează un scenariu al sfârşitului fără a permite o evoluţie a evenimentelor în intervalul dintre primul secol d. Hr. şi a doua venire a lui Hristos. În încheiere, abordarea istoricistă susţine că Daniel şi Apocalipsa descriu istoria lumii şi istoria credincioşilor începând cu timpul autorului până în zilele sfârşitului. 55 Cu toate acestea, istoricismul confirmă că Daniel şi Apocalipsa sunt genuri mixte (Daniel conţine părţi narative şi profeţii apocaliptice, iar Apocalipsa se compune din parţi epistolare şi profeţii apocaliptice). În afară de aceasta, istoricismul, cum este el înţeles de adventişti, nu este interesat doar de progresia istorică, ci şi de însemnătatea teologică a literaturii apocaliptice. Cu alte cuvinte, nu este doar dispus să ia în considerare diferite dimensiuni textuale ale lui Daniel şi ale Apocalipsei, ci chiar le ia în considerare şi aplică textul la cititorul contemporan. 54 Ibid., 251-252. 55 Cf. Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ: Commentary on the Book of Revelation (Berrien Springs, Mich.: Andrews University Press, 2002), 9-12. Din păcate, el a optat pentru o abordare eclectică, considerând că o parte a cărţii trebuie interpretată preteristic, alta istoricist şi alta futuristic. Noi considerăm că aceste perspective diferite sunt incluse în abordarea istoricistă. 16
De aceea aceste cărţi biblice se adresează tuturor generaţiilor de credincioşi. Deşi poate unii nu înţeleg exact evenimentele viitoare 56, pot avea o idee despre planul de mântuire al lui Dumnezeu şi implicarea Sa în istorie până când răul va lua sfârşit, iar în cerul nou şi pe pământul nou ei vor putea înţelege ideile teologice explicate în aceste cărţi şi pot aplica aceste mesaje la timpul şi situaţia lor proprie. 57 Abordarea istoricistă pare să fie o cerinţă a cărţilor Daniel şi Apocalipsa, deşi nu se mai foloseşte prea des de exegeţi. Daniel 2 furnizează o paradigmă cu privire la modul de interpretare a capitolelor apocaliptice ale cărţii. Profeţia apocaliptică începe în timpul profetului, în cazul acesta cu Daniel şi imperiul Neo-Babilonian, şi durează până la înlocuirea tuturor imperiilor umane cu împărăţia lui Dumnezeu. Apocalipsa 1:3,11 indică faptul că această carte a fost scrisă pentru cei din secolul întâi, dar Apocalipsa menţionează şi evenimentele care trebuie să se întâmple după aceste lucruri (Apoc. 1:19). În Apocalipsa paradigma pentru interpretarea pasajului apocaliptic este capitolul 12. În Apoc. 12 o femeie biserica dă naştere lui Mesia, Mesia este luat la cer, femeia este persecutată de Satana şi, în sfârşit, Satana se luptă împotriva rămăşiţei seminţei ei. Capitolul 13 continuă cu descrierea acestei lupte finale. Activitatea lui Satana constă în impunerea adorării viitoare şi universale a balaurului şi a fiarei ieşită din mare şi în persecutarea rămăşiţei poporului lui Dumnezeu. Viziunea ia sfârşit cu descrierea revenirii lui Hristos. Acest pasaj precizează că Apocalipsa se referă la evenimente de la începutul secolului întâi d. Hr., parcurge vremuri istorice şi se termină cu vremurile sfârşitului. O interpretare preteristă sau futuristă nu acordă atenţia cuvenită caracterului literar al Apocalipsei. Însăşi cartea sugerează o interpretare istoricistă. Cu toate acestea, va trebui să evităm genul de istoricizare care accentuează detaliile mici ale unei exegeze «potrivit ştirilor din ziare», ignorând înţelesul simplu al simbolurilor în contextul original 58 Din păcate, asemenea interpretări ziaristice au discreditat interpretarea istoricistă a profeţiei apocaliptice. 56 Daniel nu a înţeles toate aspectele profeţiilor sale, în special elementele temporale (Dan 12: 8 11). Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la cititorii Apocalipsei, care au fost confruntaţi cu elemente danieliene în Apocalipsa. Pe deasupra, probabil s-ar putea spune că credincioşii nu înţeleg pe deplin profeţiile biblice până când acestea se împlinesc. Vezi, de exemplu, ucenicii cu privire la lucrarea lui Isus. 57 În timp ce Ekkehardt Mueller, în cartea sa Der Erste und der Letzte: Studien zum Buch der Offenbarung, Series: Adventistica Forschungen zur Geschichte und Theologie der Siebenten-Tags- Adventisten - Volume 11 (Frankfurt: Peter Lang, 2011), se ocupă cu probleme hermeneutice, face exegeza câtorva capitole ale Apocalipsei, folosind metoda istoricistă, are şi câteva capitole despre teologia cărţii, de exemplu Dumnezeu Tatăl în Apocalipsa, Hristologia Apocalipsei, A doua venire în Apocalipsa, Eclesiologia Apocalipsei, Sanctuarul în Apocalipsa. 58 Jon Paulien, Eschatology and Adventist Self-understanding, in Lutherans & Adventists in Conversation: Report and Papers Presented 1994-1998 (Silver Spring; General Conference of Seventh-day Adventists, 2000), 240. Şi acest articol se ocupă cu abordarea istoricistă a literaturii apocaliptice. 17
Unii au încercat să combine abordarea istoricistă cu cea futuristă. Ei interpretează, de exemplu, Daniel 7 într-un mod istoricist, iar Daniel 12 futurist. Acesta este un mod de abordare neconsecvent deoarece aceiaşi termeni şi aceeaşi perioadă ar trebui înţelese diferit în cadrul aceleiaşi cărţi fără a avea o indicaţie clară în text, că autorul a schimbat înţelesul unor termeni şi fraze. 59 2. Problema fixării de date Mişcarea milerită se ocupa cu precizarea exactă a timpului, ceea ce a condus la marea dezamăgire. Deşi membri individuali ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au stabilit date, biserica în întregime nu a acceptat date precise sau aproximative pentru a doua venire a lui Isus. În timp ce adventiştii aşteaptă a doua venire a lui Isus şi speră că această generaţie va fi generaţia din urmă, se abţin de la stabilirea datelor. Încercările de precizare a timpului pot fi bine intenţionate, însă sunt contraproductive, discreditând mesajul bisericii, şi sunt nebiblice. Isus ne-a avertizat cu privire la stabilirea de date (Mat. 24:42,44). Creştinii trebuie să ştie că timpul celei de a doua veniri este aproape, trebuie să vegheze, dar să se abţină de la precizarea exactă a datei revenirii. 3. Conceptul recapitulării Cartea Apocalipsa seamănă cu cartea lui Daniel în folosirea principiului recapitulării sau al repetiţiei. Dan. 2, 7, 8, 10-12 sunt capitole paralele, deşi nu în toate detaliile. Dar capitolele dezbat istoria lumii de la timpul profetului până la sfârşit. Cu toate acestea, recapitularea nu este doar o duplicare, ci de fiecare dată cursul istoriei se repetă într-o altă perspectivă şi i se adaugă detalii noi. De exemplu, Daniel 2 se concentrează asupra aspectului politic al istoriei lumii. Acest aspect se află şi în capitolele 7 şi 8, dar capitolul 7 adaugă perspectiva sfinţilor şi a judecăţii cereşti, iar capitolul 8 se concentrează asupra sanctuarului. În centrul cărţii Apocalipsa, capitolele 12-14 indică în mod clar evenimentele de la începutul secolului întâi d. Hr. şi durează până la sfârşitul vremii. Viziunea celor şapte sigilii (Apoc. 4-8:1) se concentrează asupra aceleiaşi perioade. Începe cu Mielul înjunghiat, Hristosul crucificat, care apare în faţa Dumnezeului Tată. Deschiderea sigiliilor este legată de aceste evenimente pe pământ în primul secol d. Hr. La al şaselea sigiliu omenirea se confruntă cu semnele cosmice ale timpului, a doua venire, iar cei sfinţi sunt în cer (Apoc. 6:12 7:17). Al şaptelea sigiliu trece la perioada de dincolo de parousia (Apoc. 8:1), probabil referindu-se la judecata finală şi/sau re-creaţie. Cele şapte trâmbiţe (Apoc. 8:2 11:18) conţin perioada de timp de 1260 de zile (Apoc 11:2-3), acestea fiind egale cu 1260 de ani, 59 Vezi, Gerhard Pfandl, The Time Prophecies in Daniel 12, Reflections A BRI Newsletter, Number 4, October 2003, 5-7. 18
conform principiului zi-an, ceea ce localizează viziunea în desfăşurarea istoriei bisericii, deşi se pune un accent deosebit pe ultimele evenimente. În cele din urmă, ultima trâmbiţă îl conduce pe cel ce citeşte şi ascultă la a doua venire a lui Hristos. De aceea putem vorbi de un caz concret de recapitulare la cele şapte peceţi, şapte trâmbiţe şi viziunea trinităţii satanice în Apocalipsa 12-14. 60 Chiar dacă detaliile diferă, în toate aceste viziuni se menţine cursul principal al istoriei. Peceţile sunt în relaţie mai apropiată cu poporul lui Dumnezeu, în timp ce trâmbiţele se referă cu precădere la cei care locuiesc pe pământ, un termen negativ, care se referă la duşmanii poporului lui Dumnezeu. Capitolele 12-14 deschid viziunea spre o perspectivă universală, prezentând un conflict pământesc, pe care noi îl numim tema marii lupte. 4. Interpretări literale sau simbolice Astfel am ajuns la întrebarea dacă Apocalipsa trebuie înţeleasă literal sau simbolic. În general, Biblia trebuie interpretată literal. Abordarea Scripturilor de către Isus şi, de asemenea, de către apostoli arată spre o interpretare literală. Cu toate acestea, în Apocalipsa predomină înţelegerea simbolică. Apocalipsa 1:1 face aluzie la aceasta prin cuvântul sēmainō, care arată spre Isus care îi descoperă lui Ioan conţinutul cărţii Apocalipsei prin metoda simbolizării. Trebuie să studiem cu atenţie indicatorii din text pentru a observa trecerea de la înţelegerea simbolică la cea literală. De exemplu, comparaţia dintre soarele îmbrăcat în sac de păr şi căderea stelelor cu căderea smochinelor verzi din pom în timpul celor şase sigilii (Apoc. 6:12-13) arată faptul că autorul trece de la reprezentarea simbolică la cea literală. În orice caz, cel care explică textul Apocalipsei trebuie să justifice alegerea interpretării literale sau simbolice. Alegerea nu trebuie să depindă de preferinţe personale sau de circumstanţe sociale, religioase sau politice, care se pare că există în textul din Apocalipsa. Nu trebuie să uităm că, în mod normal, predomină un amestec între limbajul simbolic şi limbajul literal. Dacă textele biblice ar fi total simbolice, probabil că ar fi foarte greu de înţeles. Adesea Dumnezeu este descris în limbaj nonsimbolic. De asemenea, capitolele 1-3 şi 22b nu sunt atât de bogate în simboluri şi se află mai aproape de o profeţie clasică decât de o profeţie apocaliptică. 60 Una din întrebările majore este dacă Apoc. 8:2-6 este introducerea la viziunea cu trâmbiţele şi dacă este oarecum dependentă de cele şapte sigilii sau dacă cele şapte trâmbiţe răsar din cele şapte sigilii şi cronologic urmează după sigilii. Dacă se adevereşte al doilea caz, nu ar fi recapitulare. Pentru o dezbatere a acestei probleme vezi Ekkehardt Mueller, Recapitulation in Revelation 4-11, Journal of the Adventist Theological Society, 9/1-2 (1998): 260-277. 19