Dissertation Body Final

Documente similare
FAMILIA CREŞTINĂ PE ÎNŢELESUL COPIILOR

Wise King Solomon Romanian CB

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETRE SERGESCU DROBETA TURNU SEVERIN Revistă de creații literare ale elevilor clasei I A Prof. înv. primar: Ionica Dăgădiță Martie 2

Studiul 6 - Poporul lui Dumnezeu, sigilat

Table of Contents 1 Slujesc pe Salvatorul, pe Cel ce-a înviat. 2 Doamne, a crede vreau, Tu să mă-nveţi! 3 Voi cânta îndurarea Domnului meu, veşnic 4 O

3. Ferice de cel ce rabda ispita

Daniel and the Lions Den Romanian CB

2016 Caiet Cintari A5.pages

(Scenetă în versuri bazată pe povestirea,, În grădina lui Dumnezeu ) Personaje: Autor versuri: Adriana Ardeu Povestitor A Povestitor B Povestitor C Po

Stăruința

EN_IV_2019_Limba_romana_Test_2

Primara_0_BW_23912_PBSG_C2_00.qxd

Drumul crucii

EN_IV_2018_Limba_romana_Test_2

Studiul 1 - Duhul Sfant si Cuvantul

Interior manual religie III_2.indd

Viaäç Bucu,ie Dumne9eu Întâlnirea 1 Iubi,e Dumnezeule, spune-mi cine ești DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU, CREATOR ȘI TATĂ

Studiul 6 - Lucrarea lui Petru

Prin Harul lui Dumnezeu Andrei Episcopul Covasnei si Harghitei Preacuviosului cin monahal Preacucernicilor Parinţi, slujitori ai Sfintelor Altare Stim

Lupoiaca Anda şi taina Muntelui Omul - extrait

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori

KGN BSG-T.qxd

Adunare - SIBIU 19

Microsoft Word - New Document Microsoft Word

CDC

Prophetie 2016 [Lugau]_Romana

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd

Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare

Calea Către Hristos Studii Biblice Bucuria în Domnul 15-16

Krefeld

Anexa A TEXTE PENTRU COMPOZIȚII ORIGINALE Compozitorii pot selecta PARȚIAL sau INTEGRAL unul din următoarele texte biblice pentru fiecare creație: * 1

Rapirea_Adunarii

CONSTIENT Marius Chirila

Presentación de PowerPoint

PowerPoint Presentation

EN_IV_2018_Limba_romana_Test_1

Microsoft Word - 18 Luca Ascultati-L pe Tapul Ispasitor.doc

Studiul 8 - Smerenia intelepciunii ceresti

Studiul 11 - Crestinul si datoriile financiare

Detectivii Apei Pierdute

Biserica Ortodoxa Romana Sfantul Stefan cel Mare Buletin Parohial August 2019 Preot: Presedinte: Marinela White Telefon: Telefon: (727) Relig

Epistole_ale_lui_Hristos

ConstanŃa Cristescu LITURGHIER DE STRANĂ EdiŃia a II-a revizuită şi adăugită Editura UniversităŃii Aurel Vlaicu Arad, 2005

Mihaela Achim Dragoş Ioniță Florentina Nicula RELIGIE CULTUL ORTODOX Caietul elevului CLASA A IV-A SEMESTRUL AL II-LEA

ghid_Gradinita_1_2019.pmd

a

MĂREȚIA NU ESTE SCOPUL Pastor Paul Hamilton 1

Microsoft Word - Legamantul cel vesnic - lucrez in el

I_juniori_1_2010.pmd

Studiul 7 - Drumul credintei

Calea Către Hristos Studii Biblice Creşterea în Hristos 9-16

Microsoft Word - Buletin Parohial 27 Noiembrie Duminica a XXX-a dupa Rusalii.docx

Hristos_si_Adunarea_Sa_Hristos_si_dragostea_Lui_purtarea_Lui_de_grija

DEZBINARE Pastor Paul Hamilton 1

Microsoft Word - Buletin Parohial 12 Mai Duminica a III-a dupa Pasti.docx

Christian teacher - Vogel RO

Copilul_Isus_sta_inaintea_usii

Instr_prim_2_2017.pmd

Ghid_Gradinita_3_2018.pmd

Indicații răspunde fiecărei afirmaţii potrinit următoarei scale: 3 = De fiecare dată, puternic adevărat. 2 = Majoritatea timpului. De cele mai mlte or

Concursul interjudețean de Limba și literatura română SPLENDORILE COPILĂRIEI ETAPA JUDEȚEANĂ Ediția a X-a 23 februarie 2019 CLASA a III-a 1. Toate sub

ghid_Gradinita_1_2019.pmd

Instr_prim_2_2017.pmd

STUDIUL februarie Duhul Sfânt și trăirea unei vieți sfinte Sabat după-amiază, 4 februarie Completează și memorează: Dumnezeul păcii să vă El În

ro_70_The Tree_the Wood_the Truth

De_ce_eu_cred_ca_rapirea_va_avea_loc_inaintea_necazului_cel_mare

LAMPADARUL DE AUR Mielul lui Dumnezeu Christian Chen ISSN Volumul 32 1

EN_IV_2014_Lb_romana_Test_2_pt_minoritate_ucraineana

PDF: Tinerețea – vârstă a provocărilor. Educația prin iubire a tinerilor (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul)

PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Te așteptăm la:

Krefeld

A deveni om

Revelaţiile Div PaginaIniţială Viziunile Răpirii, Necazului cel Mare,Orașul Sfânt, și Tronurile lui DUMNEZEU şi a lui satan. Mărturia unei fetițe în v

I_juniori_2_2017.pmd

EN_IV_2014_Lb_romana_Test_2

Microsoft Word - Dragostea lui Dumnezeu judecata.doc

actual.consistent.practic CONEXIUNI SALVATOARE 30 MARTIE 2019 Referința biblică: Apoc. 15:1-4; 20:7-15; 21; 22. Comentariu: Tragedia veacurilor, capit

Cat_timp_Doamne

NLP Mania CĂLĂTORIA EROULUI DESCOPERĂ CINE EȘTI CU ADEVĂRAT ȘI CUM SĂ ÎȚI ÎMPLINEȘTI DESTINUL

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd

PoloStart2 Istituto Comprensivo Marcello Candia Milano ESEMPI DI PROVE DI INGRESSO IN LINGUA MADRE a cura di Emanuela Crisà

15 Botezul descoperă.conectează-te.experimentează

Inima mea, sufletul meu: 11 negri mititei

Vorbeşte lumea Situaţia de comunicare: Fragment dintr-un interviu realizat în cadrul emisiunii televizate Vorbește lumea (ProTV), difuzate la data de

Concursul interjudețean de Limba și literatura română SPLENDORILE COPILĂRIEI ETAPA INTERJUDEȚEANĂ Ediția a IX-a 5 mai 2018 CLASA a III-a 1. Toate subi

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui Iisus 163 Cuviosul Paisie de la Neamţ despre Rugăciunea lui Iisus Învăţătura Sfântului Paisie despre

Ghid_Gradinita_3_2018.pmd

Vol

Este Depresia post-partum o problemă de sănătate?...statisticile spun că da pentru 1 din 9 femei

Microsoft Word - Duminica Floriilor - Patimirea dupa sfantul Luca _C_

ghid_Primara_4_2016_14 LECTII.pmd

Cuprins Volumul 2 Călătoria către adevărata forţă a prezentului tău - 11 Capitolul 1 - Motivaţie sau motorul care te împinge către acţiune - 13 Cum să

Microsoft Word - C.H. Spurgeon - O aparare a calvinismului.doc

Ziua biruinţei

CUPRINS: Mulţumiri... IX Prefaţă... XIII Introducere... XVII Capitolul 1 Tu eşti deja perfect... 3 Capitolul 2 Amintirile... 9 Capitolul 3 Ştergerea a

ro_68_call_on_the_name_of_jesus

Altarul 7-9 (2016).indd

CONCURSUL JUDEȚEAN Izvor de gânduri și cuvinte PROBĂ SCRISĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Ediția I, 25 mai 2019 Clasa a IV-a Numele... Inițiala prenum

ACATISTUL SFÂNTULUI SI DE VIATA PRIMITORULUI MORMÂNT AL MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Transcriere:

462 6. Complete Alphabetical Index of First Lines This index presents the first lines of all stanzas and refrains included in Imnuri Creştine 2006, along with the hymn/stanza number or R (indicating the refrain). The first line of each hymn (either the first stanza or the refrain) is set in bold characters. A lui Abraam credinţă 147/2 Al slavei tron a părăsit 165/3 A Lui făgăduinţă 679/5 Al Tău har dă-ni-l Tu 325/3 A-nviat Isus Hristos 130/1 Al Tău sfânt Nume să-mi rămână 162/5 A-nviat spre-a da putere 132/3 Al Tău Sfânt Spirit, o, Tată, Tu mi-l lasă 605/2 Această apă e-un mormânt 196/2 Al Tău sunt, Doamne 699/1 Această floare dulce mireasmă răspândi 98/2 Al Tău vreau să rămân 269/3 Această lume-i plină 410/2 Al vieţii dar e-n Tine 83/2 Această viaţă-i dată ca pâinea ce-o frămânţi 444/2 Albul meu veşmânt, ce Tu mi l-ai dat 175/3 Acelaşi nume toţi purtăm 573/1 Ale tale visuri piară! 474/2 Acesta e Isus Hristos 101/2 Aleluia, Aleluia 392/R Acesta-i Salvatorul meu 499/1 Aleluia, Aleluia! Amin, Amin! 3/1 Aclamaţi Biruitorul 285/3 Aleluia către Domnul! El din ceruri S-a plecat 66/1 Acolo afli vindecare 123/2 Aleluia către Domnul, iată-l, vine cum a zis! 66/3 Acum ca şi-altădată 225/4 Aleluia către Domnul, sus, în sfântul Sanctuar 66/2 Acum din nou viaţă-mi dai 694/3 Aleluia din nou! Aleluia, amin! 484/4 Acum e momentul, e timp de slujit 448/5 Aleluia, Domnul vine! 508/1 Acum e timpul harului 537/3 Aleluia, îngeri, tresăltaţi! 204/R Acum se spune orişicui 537/1 Aleluia lui Hristos Îi aducem bucuros 566/4 Adâncimi de har nu le-aş fi ştiut 338/3 Aleluia lui Hristos, Mielul sfânt 129/3 Adesea în dureri 254/3 Aleluia, vine-mpărăţia Sa 533/R Adesea în luptă, vânat de cel rău 246/3 Aleluia, zi frumoasă 577/1 Adesea sub bolta-nnorată 93/1 Aleluia-I dăm mărire! 45/R Adesea, când mi-e greu şi iar suspin 342/2 Alt mijloc de mântuire 214/2 Adie lin al serii vânt 608/2 Alungă chemarea mulţimii 529/4 Adio, vis lumesc 341/3 Alungă tot ce încă ne mai doare 669/3 Ador puterea salvatoare 162/1 Am aflat al vieţii drum 258/3 Adu-mi, Doamne, bucuria 141/4 Am fost iertat de Dumnezeu 201/1 Aduc în faţa Ta dureri făr de hotar 181/2 Am fost plin de nerăbdare 658/2 Aduc în faţa Ta povara de păcat 181/1 Am înţeles că harul Său 127/3 Aduc în faţa Ta tot vasul meu de lut 181/3 Am învăţat privind la tine, Marie 431/1 Aer, mări, uscaturi, oglindesc cu toate 5/2 Am lăsat tot ce e trecător 262/3 Ah, dă-mi, Părinte-acum putere 7/3 Am o singură dorinţă 92/3 Ah, de multe ori greşit-am 479/2 Am plecat voios spre cer 714/3 Ah, din pustiul arzător 426/5 Am să-l văd, da, faţă-n faţă 479/R Ah, Doamne, toată viaţa mea 118/R Am suferit nespus 126/3 Ah, dulce e în flori bogat 726/1 Am venit la Tine, Doamne 200/1 Ah, privirea nu-mi ajunge 170/1 Amândouă mâini le-adun 686/4 Ah, urletul mării, la vorba Ta, stă smerit 278/R Anii se scurg şi se duc cu grăbire 461/3 Ah, vin şi-ascultă de-al Lui Cuvânt 457/2 Apă cristalină din izvor curat 414/1 Ah, vorbiţi-le degrabă 671/4 Apa mişcă-n lume toate 413/4 Ai cugetul mereu spre ceruri 220/2 Apărat de Isus sigur eu mă simt 253/R Ai curaj, tresaltă şi nu te-ngrijora 496/1 Aparţin lui Isus 255/1 Ai curaj, tu, turmă mică 517/1 Apocalipsa, ceasul profetic 519/1 Ai milă, Doamne, şi binecuvântează 605/3 Apoi, din pagini de Scripturi 636/2 Ai răbdare, ai răbdare 303/R Apostolii porniţi în lume 194/3 Aici cu toţi ne-am adunat 734/2 Aproape este Domnul 503/2 Aici pe Domnul L-am găsit 610/3 Aproape-i de-acum veşnicia 93/4 Aici pe pământ eu sunt peregrin 257/4 Apune soarele în văi 607/1 Aici să afle pacea Ta 663/3 Aripi dă-mi, Isus iubit 326/1 Ajută-mă să port şi eu 118/4 Aripi de vultur ţi-a dat să zbori 14/3 Ajută-mi, Doamne, să păstrez 203/5 Ascultă de Domnul acuma 529/2 Ajută-mi, prin credinţă, născut din nou să fiu 182/3 Ascultă-mi, Doamne, inima 330/2 Al Bibliei Cuvânt divin 156/1 Ascultă-ne când Te chemăm 598/3 Al Evangheliei Cuvânt 632/4 Ascultă-ne, Doamne, nevrednicul glas 359/2 Al Lui e cerul şi dimineaţa 696/3 Ascultaţi veste bună, popoare, Dumnezeu 505/3 Al lumii noastre firmament 725/1 Ascultaţi veste bună, popoare, Tresăltaţi 505/1 Al meu bun Isus 321/3 Ascultaţi, străjerul cheamă! 513/1 Al meu eşti, Isuse, şi cât Te iubesc! 91/1 Asta mi-e frăţia 569/5 Al meu Părinte iubitor 723/1 Astăzi de vina mea sunt liberat 199/3 Al miazănoaptei cer se însenină 509/3 Astăzi în ziua de Sabat 596/1 Al rugăciunii glas şoptit 698/2 Astăzi, alege pe Domnul 507/R Al rugăciunii timp frumos 189/1 Aş vrea ca şi Maria 619/2 Al slavei fulger va lumina 507/3 Aş vrea pe-o stâncă de granit 127/4

463 Aş vrea să duc în lume pacea Ta, Cuvântul 439/2 Bine-ai venit, Sabat binecuvântat 604/1 Aş vrea să duc în lume pacea Ta, Iubire 439/1 Bine-ai venit, Sabat divin 602/1 Aş vrea să duc în lume pacea Ta, Putere 439/3 Bine-i să te lupţi în Domnul 245/3 Aş vrea să prind cu mintea mea 163/3 Bine-i să te-ascunzi în Domnul 245/2 Aş vrea să-ţi spun şi ţie 87/4 Binecuvântă pe Domnul 14/R Aşa a fost la început 376/2 Binecuvântând poporul 456/2 Aşa cum Eu am fost privit cu ură 447/3 Binecuvântarea Ta 645/1 Aşa cum Eu am fost trimis în lume 447/1 Binele să-l săvârşesc 692/3 Aşa cum Eu am părăsit mărirea 447/4 Biruinţă să le-aduci 385/4 Aşa cum sunt, aşa cum sunt la Tine vin 180/R Biruitorul luptă prin credinţă 274/2 Aşa cum sunt, căzut, lumesc 178/3 Biruitorul merge prin credinţă 274/1 Aşa cum sunt eu vin la Tine 180/1 Blând Păstor al vieţii mele 690/1 Aşa cum sunt, n-aduc nimic 178/1 Blând, ca o voce de înger 243/1 Aşa cum sunt, orb şi lipsit 178/4 Boabe semănate 288/5 Aşa cum sunt, plin de păcate 180/3 Bucuraţi-vă cu magii 103/3 Aşa cum sunt, rău şi pătat 178/2 Bucuraţi-vă, popoare, Lăudaţi pe Domnul iar! 103/2 Aşa cum sunt, ştiu totuşi bine 180/2 Bucuraţi-vă, popoare, Şi cântaţi cu toţi în cor 103/1 Aşa un loc în lume nu-i 610/2 Bucuria lumii trece 474/4 Aşa va fi şi mai frumos 585/2 Bucuria mea cea mare 407/R Aşteaptă lumea în zadar 481/3 Bucuria-i mare-n cer, la Tatăl sfânt 204/3 Aşteaptă-mă, Doamne, c-un cer senin 728/R Bucurii nespuse 307/3 Aştept frumoasa zi 565/4 Bucuros mă gândesc la căminul ceresc 424/1 Aştept ivirea noii vieţi 542/4 Bucuroşi lăsa-vom cele pieritoare 4/3 Aştept să fiu luat la cer 305/2 Bun Isus, Scumpe Isus 635/1 Aştept venirea Ta cu dor 327/5 Bun sosit, o, zori frumoase! După-un timp întunecat 695/2 Aşteptăm cu dor momentul 630/1 Bun sosit, o, zori frumoase! Soarele nălţat pe cer 695/1 Atât de aproape e Domnul, aud râul vieţii curgând... 489/1 Bunul Isus ne-a învăţat 376/1 Atât de aproape e Domnul, văd îngerii gata de zbor... 489/2 Ca apa în pustie 95/1 Atât de aproape e Domnul, văd Legea deschisă în cer... 489/3 Ca bun Medic, vindecare 392/2 Atât de aproape e Domnul, zăresc ai Edenului zori... 489/4 Ca Domnu-n lume 33/1 Atâta dor s-a strâns în pieptul nostru slab 486/1 Ca Iacob în pustiu 309/2 Atâta frumos vom trăi pe vecie! 501/3 Ca o clipă a trecut 408/2 Atâta har, ce minunat! 161/1 Ca o mamă te mângâie 466/2 Atâtea stele, mari şi mici 558/3 Ca o rază de speranţă 168/2 Atâţia ani Te-am părăsit 176/2 Ca pasărea, puii, sub aripa ei 237/R Au fost eroi ce au durat 282/1 Ca prin vis doar zăresc 555/2 Aur mult, amici, mărire 374/2 Ca roua ce se varsă 567/2 Auzi cum stă şi bate 469/1 Ca roua din zori ce coboară pe flori 69/1 Auzi, Doamne, urletul mării? 278/1 Ca să ajungă la Tatăl de sus 703/3 Auzi, goarna-ncepe să sune 529/1 Ca să fii bun creştin 299/1 Auzi îngerii, în cor 100/1 Ca să fim ai Tăi copii 353/3 Auzi paznicii cum sună 513/2 Ca soarele-nfocat 139/3 Auzi, răsună vocea Lui 426/3 Ca stânca în furtună 95/2 Auzim un freamăt mare 535/1 Ca şi Maria, vreau şi eu 118/3 Avem un Tată bun şi drept 568/2 Ca ucenicii-n odaia de sus 656/1 Avem un zel mai aprig ca oricând 429/4 Ca un cerb setos de ape 356/1 Azi a venit un Copilaş 101/1 Ca un râu de viaţă 264/1 Azi avem Mântuitor 99/R Ca un rob S-a umilit 111/3 Azi, când inima-mi suspină 551/3 Ca zorii după noapte 95/3 Azi, când ştiu că sunt primul păcătos 171/5 Cade Babilonul, demoni ies din fire 532/3 Azi, cântarea bucuriei 733/1,,Caută-n Scriptură, Domnul zice 153/R Azi de-aud chemarea sfântă 343/2 Caută-n Scriptură, sfânta Scriptură, Dar fă şi altor 153/3 Azi Dumnezeu mai împarte iertare 472/3 Caută-n Scriptură, sfânta Scriptură, Să afli viaţa 153/1 Azi e un timp înfloritor 726/3 Caută-n Scriptură, sfânta Scriptură Şi drumul mântuirii 153/2 Azi El este-n ceruri sus 65/2 Că la Betleem, Maria 110/2 Azi, Îl rog pe Isus să-mi dea har şi puteri 424/2 Că ştim că oriunde-s adunaţi doi-trei 584/2 Azi în cor tresaltă obştea lui Hristos 204/2 Căci astfel vrea şi Domnul 582/R Azi las în urmă tot ce-i rău 402/4 Căci ce zice Legea Ta 173/2 Azi mă găsesc lângă Iordan 202/1 Căci Domnul vine în curând 305/5 Azi moartea este-al meu câştig 541/3 Căci pe îngusta cale 702/2 Azi multe semne prevestesc 481/2 Către cer un dor m-atrage 343/1 Azi puteri divine date de Hristos 584/3 Către ceruri am pornit 556/4 Azi, spălat de orice vină 392/3 Câmpiile, prin ploaia Lui 31/2 Azi vine Isus 321/5 Câmpul iarăşi a-nviat 727/1 Azi voioşi tresaltă îngerii, în cor 204/1 Când aud cântarea dulce 618/2 Bani, mărire nu mă fericesc 262/2 Când cauţi alinare 240/4 Bate ceasul vremii, bate ceasul lumii 521/1 Când cerul nu era făcut 15/1 Bate ceasul vremii: Bing, bang, bing, bang! 666/1 Când cinstea altuia pătezi 377/3 Bine e să crezi în Domnul 245/1 Când David şi cu Goliat 275/1

464 Când Domnul fi-va pururi lângă tine 247/4 Când vin încercări şi pier bucurii 333/2 Când Domnul Hristos Se pleacă spre noi 333/1 Când vine vremea grea 97/3 Când Domnul în mărire 410/3 Când vom fi-n Ierusalimul 227/4 Când Domnul Isus azi ne cheamă 454/1 Când zorii se arată, când soarele-a apus 192/2 Când Domnul Isus în mărire 454/4 Cântarea mea spre Tine se înalţă 306/3 Când Dumnezeu e pentru mine 210/2 Cântaţi domnia Lui, e fără de sfârşit! 16/3 Când Dumnezeu te cheamă în lucrare 434/1 Cântaţi iarăşi cu bucurie 24/4 Când e gata, în furtună 236/3 Cântaţi mărire-n cor, Hristos e Împărat 16/1 Când El va veni, poate fi dimineaţă 501/1 Cântaţi, nălţaţi, Cântaţi acest Nume frumos! 24/R Când eşti apăsat de durere 125/1 Cântaţi, că moartea-aţi biruit 391/4 Când eşti cu noi, să vină-orice atunci 332/4 Cântaţi! Strigaţi! 480/R Când eşti Tu tăria noastră 629/2 Cântec plin de bucurie 732/1 Când Faţa nu I-o mai zăresc 250/2 Cât de mult îmi place, Doamne 152/5 Când fiorul morţii te-mpresoară 320/4 Cât de nevrednici ne simţim 211/2 Când îmi plec faţa mea 219/3 Cât lumea e cuprinsul Său 2/4 Când în ziua Ta cea mare 618/3 Cât mai trăiesc 13/3 Când îngeri par că slava şi-o retrag 148/2 Cât ne-a iubit, cât ne-a iubit 391/R Când inima nu-ţi tace 240/2 Cât va trăi Hristos 97/1 Când Isus, Domnul vieţii, revine 536/1 Cât viaţă-mi vei lăsa, Te voi urma 342/4 Când izvor de lacrimi se porneşte 320/2 Câtă iubire, câtă jertfire 654/1 Când lumea-n noi îşi face iarăşi loc 148/3 Câtă pace de-a pururi vom avea! 202/R Când mă hrănesc cu rătăciri 297/3 Ce auzi este-aşa, este adevărat 389/R Când mă plec în rugăciune, Domnu-aude glasul meu 188/1 Ce bine e când fraţii 567/1 Când mă plec în rugăciune, Stau pe sfinte înălţimi 188/3 Ce bine e în viaţă 244/1 Când mă plec în rugăciune, Vine cerul pe pământ 188/2 Ce bucurie simt în piept 610/4 Când mă zbăteam şi nu găseam salvare 34/2 Ce bucurii aşteaptă sus 202/4 Când mă-ncearcă ceasul greu 701/2 Ce bun e Dumnezeu! Prin Fiul adorat 166/1 Când mântuiţii vor primi 553/4 Ce dulce chiar aicea 581/4 Când necazuri întâlneşti 318/1 Ce dulce e chemarea 679/2 Când neguri se-adună 242/1 Ce dulce e şi ce frumos 613/3 Când neputinţa m-a cuprins 297/4 Ce dulce-i, Doamne, pacea Ta 218/1 Când nimeni nu m-ajută 322/1 Ce face Domnul, totu-i bun, Căci totu-i din iubire 223/3 Când noaptea-ntinde umbra ei 725/2 Ce face Domnul, totu-i bun, Chiar dacă-n ochi sunt lacrimi 223/2 Când nu ştii, cu drag te-nvaţă 380/4 Ce face Domnul, totu-i bun, În inima smerită 223/1 Când nu Te am pe Tine 322/2 Ce fericire eu am simţit 387/3 Când oamenii umblă pe calea cea largă 159/2 Ce fericire, am pe Isus! 387/1 Când omul vechi din noi se vrea stăpân 148/1 Ce fericit e-acel cămin În care toţi doresc 668/3 Când pacea îţi lipseşte 240/1 Ce fericit e-acel cămin Unde e domn Hristos! 668/1 Când pătruns de-a Ta iubire 141/3 Ce fericit e-acel cămin Unde sunt rugăciuni! 668/2 Când primăvara vine iar 394/1 Ce folos să am un întins regat? 372/R Când prin credinţă L-am atins 402/3 Ce frumos şi măreţ 555/3 Când prin credinţă Te zăresc 295/4 Ce frumos va fi atunci 482/R Când prin grădini, câmpii, cărări 726/2 Ce frumos, ce frumos E în ţara lui Hristos! 546/2 Când s-or revărsa pe ţărmuri 227/3 Ce frumos, ce frumos E locul în care cântăm! 660/R Când se lasă umbra serii 680/1 Ce frumos, cu glas divin 189/R Când se-adună nori de tulburare 320/3 Ce iubire, ce iubire 540/R Când seara blând coboară 679/1 Ce iubire! El poartă grija orişicui 234/R Când seara s-a lăsat 603/1 Ce linişte solemnă 581/2 Când şi cum? 651/1 Ce mare este Dumnezeu 12/1 Când simţi că viaţa-i goală 240/3 Ce mare seceriş! 423/1 Când soarele se-arată iar 705/1 Ce merit poţi să ai în faţa lui Hristos? 166/3 Când strigi tu plin de durere 323/3 Ce mi-ar da o lume toată 336/2 Când sunt răpus de vreun păcat 297/1 Ce ochi de om n-a mai văzut 550/3 Când te cheamă pofta lumii 294/2 Ce pace şi ce bucurie 571/1 Când te-apasă greutăţi 311/1 Ce plăcut e dimineaţa 693/3 Când te-apasă griji, durere 296/4 Ce plăcut e şi frumos 566/1 Când te-atrage o ispită 294/1 Ce preţ de jertfă-a fost plătit 400/3 Când te-nşală lumea rea 318/2 Ce risipă de iubire 74/2 Când ţi-e lupta în zadar 318/3 Ce să vezi? Acel miel rătăcit 713/R Când tot prin credinţă vei fi biruitor 291/4 Ce Sabat bun şi sfânt 587/4 Când Tu ne vei lua 603/5 Ce Sabat fericit 587/2 Când umbra serii cade iar 599/1 Ce Sabat luminos! 587/3 Când va fi marea zi şi Isus va veni 424/R Ce Sabat minunat 587/1 Când va fi revederea cea fără sfârşit 484/3 Ce scump Îi sunt, ce scump Îi sunt 710/R Când va veni în ziua Lui cea mare 34/4 Ce scurtă-mi pare a Domnului zi sfântă 605/1 Când va veni pe albul nor 250/4 Ce slab e-al nostru cânt 678/3 Când val de durere mă poartă spre cer 316/1 Ce te frămânţi, inima mea 239/1 Când valul morţii m-a răpit 297/2 Ce zi măreaţă, ce splendori 523/3 Când valuri de-ncercări 308/2 Ceas de rugăciune 190/1

465 Cei ce merg azi, în lucrare 449/3 Comoară ni-e al Tău Cuvânt 284/4 Cei drepţi întâi vor învia 482/2 Comoară sfântă mi-eşti 70/2 Cei salvaţi pornesc spre sus 488/2 Condu-mă la mormântul Tău 118/2 Cei săraci cu duhul 569/2 Condu, Isuse, paşii mei 263/2 Cei slabi lucrând s-au călit 453/2 Conducând pe orbi şi şchiopi 385/3 Cel ce biruieşte va fi încoronat 291/3 Copiilor Tăi vorbeşte 637/2 Cel ce în Tatăl se încrede 220/1 Cor de îngeri cântă 102/R Cel ce vine, vine, şi nu va zăbovi 496/3 Coroane-aşteaptă în cer 453/3,,Cel ce-şi iubeşte viaţa sa 350/4 Creatorul lumii apa a creat 414/3 Cel din veci cu Dumnezeu 100/2 Cred că ziua de Sabat 57/4 Cel păcătos încă are iertare 461/4 Cred în Domnul Isus 219/1 Celor ce-l ascultă 718/4 Cred în Duhul Sfânt, chemat 57/3 Celor sfinţi împărţind haine albe 536/3 Cred în Fiul Său, Hristos 57/2 Celui ce ne-a iubit 25/3 Cred în pilda ce mi-a dat 57/5 Celui ce pe cruce 708/3 Cred într-unul Dumnezeu 57/1 Celui sfânt, mărire 704/1 Cred şi-l ascult 219/R Cer, pământ azi se unesc 622/2 Crede, frate-n orice zi 229/1 Cer, pământ se înspăimântă 533/3 Credincios întotdeauna 280/4 Ceru-ntreg a părăsit 99/2 Credinţa-ajută-mi să păstrez 366/4 Ceru-ntreg răspunde 704/3 Creştini, vă ridicaţi! 25/2 Cerul e pe pământ 603/3 Crucea Ta, crucea Ta 119/R Cerul e plin de binecuvântări 487/2 Cu binecuvântarea Sa 644/3 Cerul ne tot cheamă 300/1 Cu binecuvântarea Ta 664A/5 Cerul, pământul se vor topi! 150/1 Cu binecuvântarea Ta 664B/5 Cerul şi pământul 708/1 Cu binecuvântarea-ţi 642/5 Cetate tare-i Dumnezeu 268/1 Cu cântări în coruri Numele-I măriţi 584/5 Cetatea mea, Isus 297/R Cu cât mai mult iubeşti pe drepţi 218/3 Chemaţi prin Duhul Tău cel Sfânt 657/2 Cu cerul ne unim şi noi 725/3 Chiar aşa de mic cum sunt 720/2 Cu credinţă-n faţa Ta 634/1 Chiar când e ceru-nnorat 10/2 Cu Domnul să nu-ţi fie frică defel 543/3 Chiar când nu văd cărarea 252/3 Cu drag port crucea, să mă crezi 373/2 Chiar când vin tari ispite 702/4 Cu glasul Lui mă va chema 541/2 Chiar când vuieşte furtuna 323/2 Cu glasul Tău cel preaiubit 599/3 Chiar dacă ei nu-l vor, Domnu-i iubeşte 430/3 Cu întreaga mea povară 183/3 Chiar dacă lupta-i partea mea 263/3 Cu Isus nu mi-e greu 316/R Chiar dacă mult ai fi greşit 460/2 Cu Isus, ah, faţă-n faţă, Ce-am să-i spun 479/5 Chiar dacă-apoi de El m-am depărtat 399/2 Cu Isus, ah, faţă-n faţă, Fericit mă voi simţi 479/1 Chiar printre stânci, pe drum necunoscut 331/3 Cu Isus, cu Isus 92/R Chiar slabi şi nevrednici în toate 571/R Cu lămpile arzând 490/2 Chiar sute şi mii de-ar cădea 270/3 Cu mâna Ta mă ţine Tu 694/4 Chiar şi când doare sau mi-e greu 373/3 Cu mireasma rugii sfinte 689/1 Chiar zdrobit cu totul 293/R Cu mult înainte de-a şti, m-ai iubit 91/2 Cine a crezut cele scrise? 113/1 Cu mult mai presus decât falnicii munţi 69/2 Cine aprinde lumina-n zori 711/3 Cu noi, cu toţi, să fie 702/1 Cine oare ne-a creat? 709/1 Cu paşi de rugă, mă îndrept 636/1 Cine pe Isus primeşte 197/1 Cu povara-mi de păcate 172/3 Cine vrea să se consacre 459/R Cu psalmi închide ochii mei 685/4 Cine vrea smerit să fie 286/1 Cu slava Ta, Părinte sfânt 42/1 Cine-a făcut după chipul Său 711/4 Cu şoapte de-amurg împletesc ruga mea 687/1 Cine-a făcut mierea florilor 711/2 Cu sufletul prea plin de dor 185/1 Cine-ar duce cu răbdare 374/3 Cu Tine m-ajută să trec valea grea 91/3 Cine-ar putea din drum a ne opri? 487/3 Cu Tine, Domnul meu iubit 407/1 Cine-ar vrea să mai golească 413/2 Cu Tine, Isuse, spre cer 283/2 Cine-i gata să-şi deschidă 381/1 Cu toată puterea-ntreitei solii 448/4 Cine-mi este frate? 569/1 Cu tot cerul Te slăvim 697/5 Cine-n apă se botează 197/2 Cu toţi să-i cântăm iar şi iar 24/3 Cine-n lumea asta oare 236/4 Cu toţii să ne bucurăm 101/4 Cine-nvaţă profeţia 157/1 Cu trâmbiţi şi făclii 452/3 Cine, ca Isus, mai poate 74/1 Cu-a Ta nespusă gingăşie 162/2 Cinste azi şi-n veşnicie 39/2 Cum doreşte cerbul apa 312/1 Citesc Cuvântul Lui şi spun 165/2 Cum ne va fi când după luptă-amară 557/1 Citesc în ochii Tăi senini 407/3 Cum ne va fi când vom vedea pe Domnul 557/3 Citeşte Scriptura Golgotei 125/2 Cum ne va fi când, peste zări albastre 557/2 Clădim pe o Stâncă de mult preţ 68/1 Cum poţi, atunci, o, inimă plăpândă 616/3 Clipă de clipă aştept 10/3 Cum să găsim cărarea spre lumină 158/1 Clipa e solemnă, datoria demnă 521/2 Cum strigă-un cerb setos de apă rece 616/1 Clipe solemne astăzi ne vorbesc 653/2 Cum un vultur sub aripă 96/2 Clipe solemne astăzi ne-amintesc 653/1 Cum va fi în veşnicie 595/1 Coboară Tu, Doamne-ntre noi 376/4 Cum va fi o viaţă nouă 595/2

466 Cum va fi, cum va fi 546/3 Daţi-ne-n mână Biblia cea sfântă, Ea ne mângâie 151/1 Cunosc un loc frumos, iubit 610/1 Daţi-ne-n mână Biblia cea sfântă, Prin care Domnul 151/2 Cunună de glorii, lumini voi purta 91/4 Dârză-i marea şi-agitată 420/R Cuprins în braţele Sale 397/4 De când merg pe calea dreaptă 680/3 Curând va reveni 659/4 De ce lacrimi arzătoare 315/1 Cuvânt dumnezeiesc 70/1 De ce nu vii ca să ne iei la Tine 455/1 Cuvânt Tu de ne dai 617/3 De ce privirea mi-aş opri 67/2 Cuvântul e comoara mea 156/4 De ce să nu cânt întruna 96/1 Cuvântul Legii lui Hristos 259/3 De ce să-mi fac griji multe? 225/2 Cuvântul Legii lui Isus 259/1 De cine ne-om teme? 242/2 Cuvântul spune lămurit 128/2 De frică plin, pe goană pus 207/3 Cuvântul Tău mi-ai dat 184/3 De iubeşti pe Domnul tot mereu 238/1 Cuvântul viu şi lucrător 156/3 De jertfă nu fugim 277/3 Dă-mi mâna, frate, şi ia-o pe-a mea 656/2 De L-ai iubi cu-adevărat 377/4 Dă-mi şi astăzi Duhul Sfânt 700/3 De la El din ceruri 718/1 Dă-ne azi din apa vieţii 627/2 De la iesle nu plecăm 102/4 Dă-ne azi înviorare 591/4 De la lucrul nostru, Doamne 591/1 Dă-ne izbânzi în tot ce-nfăptuim 735/4 De Legea Ta ascult cu voioşie 306/4 Dă-ne zelul lui Ilie 147/3 De mână du-mă, Tată 252/1 Dă-ne-un spirit de jertfire 628/3 De mâna Ta făcut 11/2 Da, am meritat pedeapsa 172/2 De mult mă lupt s-ajung mai sus 295/1 Da, da, da, acel miel blând supus 713/R final De n-ai venit, doar noi suntem de vină, noi 486/2 Da, Domnul a-ngrijit de flori 710/3 De n-aş avea în Domnul mângâiere 306/1 Da, El veghează să nu-ţi clatini pasul 247/2 De ne-o urma cel rău 301/2 Da, Hristos a-nviat ca un veşnic Soare! 131/1 De nu aflam de blândul Miel 203/2 Da, Hristos a-nviat, ne-a adus lumină 131/2 De nu poţi străbate marea 446/2 Da, Hristos a-nviat, ne-a adus speranţă 131/3 De păcate-o povară m-apăsa foarte greu 393/2 Da, înalţă-acum cântare 693/2 De pe Stânca mântuirii 420/1 Da, Isus m-a iubit 343/R De scapă-al meu picior 97/4 Da, sigur, pentru vina mea 389/2 De spaimele nopţii nu ştiu 270/2 Da, ştiu că mă vor însoţi 86/5 De sunt încercat 321/4 Da, Tu voieşti a lumii mântuire 455/2 De suntem singuri, fără harul Tău 332/3 Da, un miel cunosc şi eu 713/4 De sus, din slava senină 323/1 Da, vine Domnul slavei 525/R De te temi de Domnu-oricând, oriunde 43/4 Da, vreau să lupt, să biruiesc 305/3 De ţi-am greşit, este ceas de iertat 656/3 Dacă cei drepţi abia se ţin 537/4 De ţi-este greu pe cale, sărmane peregrin 444/1 Dacă crezi în Dumnezeu 290/1 De Tine când mă las condus 366/2 Dacă crucea grea îţi pare 296/1 De vei privi nepăsător 377/2 Dacă Domnul e-a ta desfătare 265/1 De vraja lumii istovit 176/3 Dacă Domnul, pe lemn 299/3 De vrei să fii biruitor 304/1 Dacă eşti îmbrăcat cu iubire 265/4 De vrei să ierţi păcatul meu 176/4 Dacă faci totdeauna dreptate 265/3 De zici:,,iubesc pe Dumnezeu 377/1 Dacă îngerii coboară 682/3 De-a lungul marilor vecii 73/1 Dacă lumea e-mpotriva ta 238/3 De-accea-ndrăzniţi, luptaţi, nu cedaţi 333/4 Dacă lupţi pentru cunună 517/3 De-aceea noi te preţuim 609/4 Dacă mă trimiţi în lume 369/3 De-aceea nu mai zăbovi 460/3 Dacă neguri vin ades 241/1 De-aceea spre Hristos 97/5 Dacă pacea lin se lasă 682/1 De-aceea totul să jertfim 202/5 Dacă stele scânteiază 682/2 De-aceea vreau să ştiu oricând 327/4 Dacă suferi pe nedrept 311/2 De-aceea-Ţi cânt, divin Mântuitor 34/R Dacă suntem goniţi 301/3 De-aceea, Doamne, Ţie 702/5 Dacă totuşi câte-o mamă 236/2 De-acum Îi e-nchinată 225/5 Dacă trec prin încercări 241/3 De-acum Isus e cântecul meu nou! 399/3 Dacă viaţa-i pe sfârşit 318/4 De-acum sunt gata ca jertfă sfântă 266/3 Dacă vrăbii pot să cadă 236/1 De-acum sunt gata s-ascult de Lege 266/2 Dacă vrei să strângi avere 160/2 De-acum sunt gata să merg în viaţă 266/1 Dacă vrei să trăieşti prin credinţă 265/5 De-acum sunt gata să-mi spun credinţa 266/4 Dacă-L cauţi pe Domnul oriunde 265/2 De-ai găsit a vieţii Carte 160/1 Dacă-n noapte drumu-i greu 241/2 De-ai găsit tot adevărul 160/3 Dar cine-aude pe Păstor 426/4 De-ai slujit pe Isus, El va spune 536/2 Dar ei s-or îngrozi cu toţi, căci Dumnezeu e Domn 328/3 De-al Tău Cuvânt sublim, Doamne, mi-e dor 155/1 Dar mai scumpă decât tot 17/3 De-ar fi cu draci pământul plin 268/3 Dar mulţumesc lui Dumnezeu 203/3 De-ar fi în apus când Isus va să vină 501/2 Dar până-atunci eu cânt pe calea vieţii 493/R De-ar fi să trec prin moarte, prin neguri şi cercări 226/3 Dar, sfârşindu-şi marea lucrare 113/5 De-ar fi, Isuse, darul meu 647/3 Daţi slavă, mărire doar Domnului! 29/1 De-ar părea că-nvinge Satan 296/3 Daţi-mi lumina din Scriptura Sfântă 151/R De-aşa de mult cât m-a iubit 73/4 Daţi-mi Scriptura, călăuza vieţii 151/4 De-i nor sau zi senină 640/2 Daţi-mi Scriptura, ea ne protejează 151/3 De-i viaţa grea aici, la noi 491/2

467 De-o fi calea grea, spinoasă 368/2 Doamne, alungă tot ce e trecător 604/2 Dealuri şi câmpii, flori şi păsări mii 730/R Doamne, astăzi vin la tronul Tău 174/1 Decât lumea de-ntuneric 508/2 Doamne, auzi strigătul meu 239/3 Deci cântaţi lui-isus întruna 80/4 Doamne, binecuvântează Şi păzeşte-ne pe noi! 623/R Deci nu vă temeţi nicidecum 207/4 Doamne, binecuvântează Ziua-ntreagă de Sabat 577/4 Deci porniţi cu-isus nainte 80/2 Doamne, cât de mult îmi place 152/1 Deci rămâi ca Daniel 415/R Doamne, câtă suferinţă 314/1 Deci să cântăm cu bucurie 398/R Doamne, ce mult Te dorim! 248/3 Deci şi noi să ne unim 727/R Doamne, cine poartă vina 314/2 Deci veniţi cu mic, cu mare 721/3 Doamne, dă-mi Cuvântul Tău 358/1 Deci vină orice strâmtorări 270/6 Doamne, de mă vei căuta 602/3 Deci voi cânta iarăşi 72/R Doamne, de Tine-ascultăm 248/2 Demult Tu m-ai chemat la mântuire 169/3 Doamne, din seninul cer 691/3 Depărtat de ale lumii 680/2 Doamne, Doamne, mult Te iubim 359/R Depărtaţi de pofta lumii 618/R Doamne, Doamne, Pleacă-Ţi faţa Ta 183/R Departe de Tatăl 109/2 Doamne, Faţa Ta o caut 590/2 Departe-ntr-un staul 109/1 Doamne, fii cu noi în veci de veci, Dragostea 648/4 Departe, ca ieslea 109/3 Doamne, fii cu noi în veci de veci! Norii grei 648/3 Deschide cerul şi ia-mă la Tine 639/4 Doamne, fii cu noi în veci de veci, Sfatul Tău 648/1 Deschide-mi gura să cânt mântuirea 639/2 Doamne, fii cu noi în veci de veci, Sub aripa Ta 648/2 Deschide-mi mâna să fie mai largă 639/3 Doamne, fii cu-al Tău popor 385/1 Deschide-mi ochii să-ţi văd Faţa sfântă 639/1 Doamne, ia Tu mâna mea 360/4 Deşi e lumea plină de minuni în jurul său 328/1 Doamne, ia Tu viaţa mea 360/1 Deşi eram un răzvrătit 85/3 Doamne, ia voinţa mea 360/3 Deşi în beznă locuiesc 313/2 Doamne, ia-mi Tu inima 360/2 Deşi încercări încă multe-or veni 316/2 Doamne, Îţi mulţumim 362/2 Deşi noaptea-i neagră şi valul turbat 279/2 Doamne, lângă crucea Ta 119/1 Deşi nu ştim când, În ce ceas, Hristos vine 518/1 Doamne, Lumina lumii eşti Şi Adevărul 384/1 Deşi sunt născut ca om păcătos 257/3 Doamne, Lumina lumii eşti, Marea-Ţi oştire 384/4 Dimineaţa a sosit 697/1 Doamne, m-ajută, liber de păcat 363/2 Din a noastră viaţă trecătoare 544/3 Doamne, marea Ta lucrare 445/1 Din adânc de rătăciri 408/3 Doamne, ne-ajută-n credinţă 596/R Din adânc de vreme 675/3 Doamne, noaptea s-a lăsat 686/1 Din amurg de zare 675/1 Doamne, pe cărarea Ta 701/1 Din capu-mi, nici un firicel 723/3 Doamne, pe Tine Te-aştept 324/1 Din cer, din sfântul Sanctuar 538/1 Doamne, pentru-a Ta iubire 200/3 Din cerul slăvit 321/1 Doamne, rămâi cu pacea Ta 668/4 Din ceruri pentru mine 619/1 Doamne, să vii Te-aşteptăm 248/4 Din Dumnezeu cel sfânt Iubirea izvorăşte 215/1 Doamne, simt în piept o floare 369/1 Din fecioară S-a născut 111/2 Doamne, slava Ta s-o ştim 353/1 Din Golgota revărsat 122/1 Doamne, spală-mă curat 172/R Din groapa morţii reci când am strigat 199/2 Doamne, spre Tine privim 248/1 Din groapa pieirii Isus m-a salvat 403/1 Doamne, Te rugăm, trimite 442/R Din inimă vreau să urmez 260/3 Doamne, Ţie ne-nchinăm 100/4 Din inimi cântăm mulţumind 614/2 Doamne, Tu eşti Creatorul 592/1 Din iubirea Sa divină 717/2 Doamne, Tu în noi lucrează 592/3 Din lacrimi adun osanale 93/3 Doamne, Tu mereu mă-nvaţă 357/1 Din mii de inimi să nălţăm 8/2 Doamne, Tu mereu mi-arată 357/2 Din nou se-arată o dimineaţă 696/1 Doamne, Tu mi-eşti bucuria 84/1 Din pâinea ce se frânge iar 615/2 Doamne, Tu mi-eşti fericirea 84/2 Din Paradis, Dumnezeul iubirii 593/1 Doamne, Tu ne eşti Părinte 628/2 Din rădăcina vie Mlădiţa răsări 98/1 Doamne, Tu ştii cel mai bine 383/4 Din Sinai a răsunat 258/1 Doar Dumnezeu va fi mărit 51/1 Din suflet vreau să-i mulţumesc 402/R Doar în Dumnezeu mă încred şi eu 302/3 Din talazuri de păcat 71/2 Doar o singură speranţă 81/3 Din valea marilor dureri 79/4 Doar prin Cuvântul Tău astăzi trăiesc 155/4 Din viaţa de păcat, Din traiul vostru rău 471/2 Doar sângele-ţi, Isus 212/2 Dinspre lumile măririi osanale vin şi vin 500/4 Doar sub crucea lui Isus 311/3 Dispară griji lumeşti 598/1 Doar Tatăl e iubirea ce iartă-orice păcat 209/4 Doamne Isuse, rămâi între noi! 46/2 Doar Ţie-Ţi dau tot dorul meu 636/4 Doamne sfinte plin de milă 628/1 Doar Ţie, Doamne, mult păcătuit-am 169/1 Doamne sfinte, Prea-ndurate 627/1 Doar Tu ne eşti calea-adevăr şi viaţă 75/1 Doamne sfinte, Te mărim! 17/1 Domnu-i iubirea ce mântuieşte 72/1 Doamne-acum port al Tău Nume 200/2 Domnu-i Păstorul meu 256/1 Doamne-ajută-ne întruna 628/4 Domnul are cu El, turma scumpă de oi 432/2 Doamne-aş vrea să stau în locaşul Tău 344/1 Domnul atunci va privi cu drag 507/4 Doamne-ntinde braţul Tău 329/2 Domnul cel minunat, vrednic şi-adevărat 509/R Doamne-ntinde palma Ta 329/1 Domnul din cer coboară 477/1 Doamne, ajută a mea pregătire 472/4 Domnul e bun 13/1

468 Domnul e lumina vieţii mele 365/3 Dumnezeu din Paradis 488/3 Domnul este Cel ce-aşază masa-n cer la toţi cei buni 500/3 Dumnezeu e mare, Cel ce zi şi noapte 4/2 Domnul îmi e scăparea, Isus cel răstignit 206/3 Dumnezeu e mare, vrednic de-adorare 4/1 Domnul iubitor te cheamă 474/3 Dumnezeu e numai dragoste 576/1 Domnul mi-este călăuza, El mă face fericit 235/2 Dumnezeu făgăduieşte 381/3 Domnul mi-este călăuza, mi-e destul că-l pot urma 235/1 Dumnezeu ne e salvare 227/1 Domnul mi-este călăuza, sfatul Său de har e plin 235/3 Dumnezeu plin e de iubire 410/R Domnul ne cheamă la cruce 267/2 Dumnezeu, ca o mamă, viaţa Lui ne-a dat 673/3 Domnul ne cheamă la Sine 267/3 Dumnezeu, câte-o mamă din dragoste ne-a dat 673/2 Domnul ne cheamă pe munte 267/1 Dumnezeu, cu braţu-i tare 381/2 Domnul ne iubeşte 300/3 Dumnezeu, printr-o mamă, la viaţă ne-a chemat 673/1 Domnul ne iubi 127/R După Domnul vieţii Până la sfârşit 345/3 Domnul ne-a dat Duhul Său cel Preasfânt 425/3 După Domnul vieţii Vreau să merg cântând 345/1 Domnul ne-a dat prin apostoli un steag 425/2 După Domnul vieţii, Vreau să merg mereu! 345/2 Domnul ne-a dat prin apostoli, în dar 425/1 Durere şi iubire 116/2 Domnul nostru S-a nălţat 130/2 E balsam în grea durere 380/3 Domnul păcii Se-arată 512/1 E cerul şi pământul plin 523/2 Domnul pune pe toţi să secere 442/3 E chemat la judecată 535/3 Domnul revine! Azi vestim în lume 511/4 E Isus cel aşteptat 99/3 Domnul revine! Ce solemnă veste! 511/1 E Isus, e Salvatorul 81/R Domnul revine! Prin a Lui iubire 511/3 E oare drept să stea Isus 127/2 Domnul revine! Trâmbiţi de trezire 511/2 E plăcut să stau sub privirea Ta 344/2 Domnul să-ţi fie-aproape oricând 650/2 E poate prea puţin ce Îţi dăruiesc 646/2 Domnul sfânt, Domnul sfânt 709/R E timpul măreţ, de profeţi aşteptat 528/R Domnul slavei Se-arată 512/2 E timpul marii treziri! 453/1 Domnul ştie toate 264/3 E vremea mântuirii 469/4 Domnul ţi-ntinde aproape 319/3 E zi de rugă iar 586/3 Domnul toate le-a creat 711/R E ziua păcii Lui! 586/2 Domnul vine pe alb nor 485/1 E-al meu căci S-a crucificat 88/2 Domnul vine, Domnul vine 721/1 E-al rugii mele ceas ceresc 191/3 Domnul, Cel ce ne-a iubit 566/3 E-al rugii mele ceas divin 191/1 Domnul, curând, Se coboară pe nor 476/1 E-al rugii mele ceas plăcut 191/2 Domnul, în slavă, în curând revine 421/4 E-al tinereţii timp dorit 726/4 Domnul, toate-n astă lume 706/R E-atâta cânt sub cerul necuprins 597/1 Dor nestins de apă vie 552/1 E-n inimă şi-n gând 277/2 Doresc a Ta prezenţă 192/1 E-un zâmbet cald şi părintesc 79/2 Dorul meu ne-ncetat se avântă spre cer 440/1 Ea întruna face bine 380/2 Drag îmi e Isus pe lume 74/R Ecoul unui cânt 724/1 Dragoste divină, voie dă-mi şi mie 5/1 El a dat făgăduinţa 596/3 Dragostea e răbdătoare 378/4 El a iubit copiii 715/2 Dragostea mântuitoare 168/3 El a murit şi a-nviat 128/3 Dragostea ne reclădeşte 168/4 El a plătit pentru-al tău păcat 14/1 Dreapta Ta mă va nălţa 326/3 El a suferit pân la capăt 113/4 Dreptate plină de iubiri 437/4 El crinii-n câmp i-a zugrăvit 710/2 Drepţii nu se tem de nimeni 409/5 El dă şi sănătate 707/5 Drumul sfintelor victorii 285/1 El dă zăpadă şi îngheţ 31/3 Drumul slavei trece şi pe la cruce 319/R El e al meu Păstor 97/2 Drumul Tău, Isus, spre mine 198/5 El e Cel ce izbăveşte 409/4 Ducem veste-n valea morţii 428/3 El este uns din veşnicii Stăpân pe-al slavei tron! 63/2 Duceţi marea veste, holdele sunt gata 532/2 El face să răsară 707/4 Duh de iubire, pace şi lumină 575/1 El fericire ne-a adus 101/3 Duh de unire, Duh de biruinţă 575/2 El i-ascultă ruga 718/2 Duh de viaţă dătător 143/3 El îmi satură trăirea 74/3 Duh de viaţă şi iubire 145/2 El în suflet are pace 197/5 Duh Preasfânt, Spirit Preasfânt 635/2 El Îşi pleacă a Sa faţă 96/4 Duhul Sfânt dă putere 445/R El m-a spălat să fiu curat 400/R Duhul Tău cel Sfânt revarsă 629/3 El murit-a pentru mine 479/3 Duhul Tău să Se-odihnească 661/4 El ne alină în dureri 156/2 Dulce e, mângâios 80/R El nu-i învins de nimic pe pământ! 249/R Dulce Nume, Nume sfânt! 464/R El poartă pe al Său popor 32/3 Dulce-i amurgul spre Sabat! 600/1 El poate din nori să-şi facă buni soli 18/2 Dulcea chemare azi încă răsună 461/1 El pune mugurii pe ram 31/4 Dumnezeu Cel bun şi sfânt 709/4 El Se află-acum la poartă 349/3 Dumnezeu cu braţu-i tare 409/2 El Se coboară pe alb nor 537/2 Dumnezeu cu voi pân ne vedem, Cu-al Său har 649/1 El soare ne dă ziua 707/2 Dumnezeu cu voi pân ne vedem, Îngerii 649/2 El te iubeşte ca pe o comoară 247/3 Dumnezeu cu voi pân ne vedem! Când primejdii 649/3 El vede că s-au abătut cu toţi din drumul drept 328/2 Dumnezeu cu voi pân ne vedem! Orişiunde-am fi 649/4 El vina ţi-a plătit murind pe Golgota 166/2 Dumnezeu din cer să-ţi dea 736/2 El vine iar, El vine iar! 523/R

469 El vine spre a-mpărăţi 520/2 Fapte mici de milă 288/4 El vine, vine, iată-l, vine iar! 484/R Faptele iubirii Tale 38/2 El vrăbii ne trimite-n crâng 723/2 Fără de margini e dorinţa mea 342/1 El vrea ca în coroana Sa 165/5 Fără Tine, scump Isuse 355/2 Era o noapte de minuni 112/2 Ferice casa unde bucuria 667/4 Eram pierdut de Tatăl meu 176/1 Ferice casa unde copilaşul 667/3 Eram un fiu rătăcitor 114/3 Ferice casa unde soţ, soţie 667/2 Este soare azi în viaţa mea 405/1 Ferice casa unde Tu, Isuse 667/1 Este soare, numai soare 405/R Ferice de cel ce nădejdea şi-a pus 403/2 Eşti aproape de Hristos? 290/2 Ferice foarte-acum eu sunt 196/4 Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit 310/3 Ferice sunt că am aflat 94/R Eşti pacea mea, Isuse-n orice ceas 310/1 Ferice-acela, ferice foarte 23/2 Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut 310/2 Fericire, pace multă 474/5 Eşti pe calea mântuirii 671/1 Fericirea din astă lume 228/R Eşti tu creştin adevărat 534/1 Fericirea mea e-ntr-un tainic ceas 338/4 Eşti tu creştin curat mereu 534/2 Fericirea ta, creştine 380/5 Eu alerg tot înainte 348/3 Fericit cel ce ascultă 228/2 Eu altceva nimic n-aduc 179/2 Fericit cel ce în viaţă 228/3 Eu am nevoie-n orice zi S-adun 382/2 Fericit e tot acela 228/1 Eu am nevoie-n orice zi Să fiu 382/3 Fericit eşti de-aştepţi Paradisul promis 393/R Eu am nevoie-n orice zi Să ştiu 382/1 Fericit voi fi atunci curat 457/R Eu am un loc ce-mi place mult: Chiar lângă crucea Lui! 61/2 Fericit voi păşi lângă cei mântuiţi 424/3 Eu am un loc ce-mi place mult: Chiar lângă Legea Sa! 61/1 Fericită azi e viaţa mea 405/4 Eu am un loc ce-mi place mult: Chiar lângă tronul Său! 61/3 Fericiţi acei care merg prin har 344/3 Eu am un Părinte ce-mi dă o nădejde 134/2 Fi-ne, Doamne, scut, povaţă 623/3 Eu am un scump Prieten 87/1 Fie dragostea Ta legământ 362/R Eu aştept marea zi 255/3 Fie lupta cât de-amară 296/2,,Eu ca lumină strălucesc 350/2 Fie slăvit 13/4 Eu cânt, eu cânt neîncetat 401/3 Fie-ţi Daniel mereu 415/4 Eu cred că Domnul vine iar 56/5 Fii azi cu mine, Domnul meu 366/1 Eu cred că El a înviat 56/3 Fii azi cu noi, Părinte bun 632/1 Eu cred în Duhul cel Preasfânt 56/4 Fii credincios pân la moarte 243/3 Eu cred într-unul Domn Hristos 56/2 Fii cu mine zi de zi 700/2 Eu cred într-unul Dumnezeu 56/1 Fii cu mine, Doamne sfânt 371/4 Eu cunosc un miel zglobiu 713/3 Fii cu mintea trează 288/6 Eu cunosc un mieluşel Rătăcit ca vai de el 713/2 Fii cu noi, fii cu noi 648/R Eu cunosc un mieluşel: Nu-i ascultător defel! 713/1 Fii cu noi, o, scump Isuse 625/2 Eu fără plată am primit 201/2 Fii cu noi, Stai lângă noi 635/3 Eu mă încred în Tine 451/2 Fii deci lumină pe pământ 534/4 Eu mă-ncred, de-acum, în Tine, Doamne 230/3 Fii lăudat de noi, Isuse 162/6 Eu merg zi de zi unde El mă trimite 231/2 Fii lăudat, Isus Hristos 50/1 Eu nu cunosc cărarea pe care voi umbla 226/2 Fii lumină, ajutor 381/R Eu pentru voi murii 126/1 Fii luptător întru Hristos 299/R Eu renunţ la lumea-ntreagă 336/3 Fii pentru veci al nostru Dumnezeu 735/3 Eu ştiu că Domnul este viu 541/1 Fii veste bună, al păcii far 421/R Eu ştiu că mă conduci mai bine 261/3 Fiţi tari în credinţă, curând veţi vedea 287/3 Eu ştiu că nu sunt bun 212/3 Fiţi tari în credinţă, Isus a promis 287/4 Eu ştiu că nu-mi vei face după fapte 169/2 Fiţi tari în credinţă, Isus va veni! 287/1 Eu sunt aşa sărac 184/2 Fiţi tari în credinţă, spre ceruri priviţi 287/2 Eu sunt înscris în Cartea vieţii 210/1 Fiţi tot veseli, fiţi tot veseli 409/R Eu sunt mielul, cum v-am spus 713/5 Fiu al luminii, de ce să mai pregeţi? 515/2 Eu sunt un sol trimis De-un mare Împărat 471/1 Fiul meu (Fiica mea), ia povaţă, scrie-o-n inima ta! 672/2 Eu vă trimit în valea suferinţei 447/2 Fiul meu (Fiica mea), în credinţă fii cu gândul curat! 672/3 Eu vesel cânt lui Dumnezeu 401/1 Fiul meu (Fiica mea), în slujire pune-ţi dragostea ta! 672/4 Eu vesel cânt pentru Hristos 401/2 Fiul meu (Fiica mea), niciodată nu uita sfatul meu! 672/1 Eu vin la Tine, Doamne 322/R Fiul meu (Fiica mea), pân la moarte Domnul fie-ţi model! 672/5 Eu vin zi de zi unde Domnul mă cheamă 231/1 Foarte mulţi înfumuraţi 415/3 Eu vreau pe Isus şi iubirea Sa 372/1 Frate drag, întinde mâna 658/1 Eu, pentru el, am strâns 565/3 Frate drag, tu auzi cum te cheamă Isus? 463/3 Evită păcatul, ai cugetul curat 291/2 Fraţi iubiţi, lumini aprindeţi 420/3 Există ţara stelelor 558/1 Fraţilor, sosit e ceasul 516/1 Există-o ţară-a lui Hristos 553/1 Fraţilor, vedeţi semnalul 530/1 Fă ca şi acest sfânt act 652/2 Fructe şi legume apa o iubesc 414/2 Fă să cadă-n abundenţă 623/2 Fructe, legume, verdeţuri şi apă de izvor! 416/1 Fă-ne blânzi, curaţi ca mieii 611/3 Frumoasă e cântarea 679/3 Fă-ne, Doamne, mâini spre lume 427/R Frumoasă ţară port în gând 559/4 Fă, Doamne, să urmez în toate 208/4 Frumoasă ţară, scump regat 559/1 Facla vieţii arde falnic 474/R Frumoasă ţară, tainic dor 559/3 Fapta bună e-o comoară 380/1 Frumoasă ţară, veşnic plai 559/2

470 Frumoasă-i credinţa trăită în viaţă 388/1 Iată steagul! Sună goarna! 530/3 Frumos e s-ascult glasul Său minunat 237/1 Iată-mă, Doamne, jertfă pe altar 363/4 Frumos e să-mi plec fruntea mea-n aşteptat 237/3 Iată-mă, iată-mă 451/R Frumos e să-ntind braţul meu către El 237/2 Iată-mă, trimite-mă 429/R Frumos e-aici când ne-ntâlnim 568/1 Iată, El poartă stele-n cunună 475/3 Frumos e-al păcii sfânt sălaş 585/1 Iată, El vine, Domn în mărire 475/1 Frumos şi măreţ este-aici Când lui Dumnezeu 614/3 Iată, El vine, zorii se-arată 475/2 Frumos şi măreţ este-aici Când toţi în Sabat 614/1 Iată, grânele-şi pleacă spicele 442/1 Fugi de dorinţele lumii deşarte 515/4 Iată, noaptea se destramă 505/R Fugi de răi tovarăşi 293/2 Iată, spicele sunt coapte 449/2 Furtuna de-ar lovi 277/1 Iată, stele-acum zăresc 686/3 Gândul lui Hristos să fie 348/1 Iată, vin! Iată, vin 176/R Gândul meu zboară ne-ncetat 561/R Iată, vine Domnul nostru 441/1 Gândul ştie să aleagă 411/3 Iehova-i din veac pe-al gloriei tron! 18/1 Glas de Calvar şi de Sinai 202/3 Ieri, Isus pe lemn muri 65/1 Glas de cer însângerat 117/1 Iertând a mea răzvrătire 397/1 Glas de slavă, glas de preamărire 544/1 Iertat?!? Nu îndrăznesc să cred 389/3 Glasul Domnului a fost Duhului meu adăpost 527/1 Ierusalim, oraş slăvit 550/1 Glasul Domnului ne cheamă 449/R Intraţi în rânduri chiar acum 558/4 Glasul lor să fie-aprins 385/2 Ispite mă pândesc 341/2 Glasul Lui răsună-n cer 36/2 Ispite-n cale de-ar veni 161/4 Glasul Tău cel blând nu l-am ascultat 338/1 Israel, aleasă moştenire 43/2 Glasul Tău din Cartea sfântă 152/3 Isus, al meu Prieten sfânt 201/3 Glorie Ţie, cerescule Părinte 77/4 Isus, al vieţii Domnitor 481/1 Glorie, slavă, mărire 596/2 Isus, al vieţii mele Domn 118/1 Gol, nimeni n-a venit napoi 179/3 Isus, ca Fiu de Dumnezeu 85/1 Grăbeşte, vin, nu-ntârzia 458/R Isus cât m-a iubit de mult 400/1 Greu şi lung mai e războiul 530/4 Isus, ce mult Tu m-ai iubit 94/1 Griji, dureri în Sabat zboară 590/R Isus cu mine va intra 553/2 Hai la luptă sfântă, către cer te-avântă 526/5 Isus, Domnul nostru, în Sabat 583/3 Haina dreptăţii dată de Isus 653/3 Isus e cel mai bun Prieten 89/1 Haine albe, haine albe 205/1 Isus e-a mea cântare 406/1 Har e din belşug să fiu salvat 174/R Isus, Edenul meu dorit 79/3 Harnic sunt la lucrul meu 701/4 Isus îmi dă putere 351/3 Harul lui Isus cel tare 641/1 Isus îmi e Păstorul bun 86/1 Harul Tău eu azi întreg îl cer 174/4 Isus îmi zice blând 212/1 Harul Tău mă-ndeamnă azi să viu 174/2 Isus în lume a venit 375/1 Hrăneşte-ţi sufletul în zori 304/3 Isus în slavă va veni 547/3 Hrist revine peste fire 498/1 Isus, măritul Împărat, Aşteaptă cu mult dor 561/2 Hristos cheamă-ajutoare 451/1 Isus, măritul Împărat, Veni din veşnicii 76/2 Hristos cu Sine ne-a legat 573/3 Isus ne atrage spre crucea Sa 124/1 Hristos domneşte-n Sion, Cu toţi vă bucuraţi! 470/1 Isus ne-a adunat 659/1 Hristos domneşte-n Sion, Veniţi în mii de mii! 470/3 Isus pe oameni i-a slujit 375/2 Hristos e Cel ce va domni, S-o ştie orice om! 63/4 Isus pe toţi i-a preţuit 375/3 Hristos e Cel ce va domni! Voi, îngeri, vă-nchinaţi! 63/1 Isus, Prieten minunat Şi bun cât nu se poate 90/2 Hristos e Domnul, E Rege şi Păstor 285/R Isus, Prieten minunat, Din cerurile nalte 90/1 Hristos e Stâncă de granit 250/R Isus, Prieten minunat, Prin orice-ar fi să vină 90/3 Hristos, Cuvântul a vorbit 482/1 Isus S-a oferit, Cu dragoste deplină 215/2 Hristos, întâiul a păşit 202/2 Isus şi El a învăţat 613/2 Hristos, Mare Preot, în ceruri se roagă 134/1 Isus şi eu ne-am întâlnit la cruce 232/1 I-auzi, bate iar şi iar! 467/3 Isus şi eu, în casa de lumină 232/3 I-auzi, bate ne-ncetat! 467/2 Isus şi eu, spre ţara minunată! 232/2 I-auzi, bate tot mereu... 467/1 Isus te-a salvat de la moarte 529/3 I-auzi, i-auzi tot mai bate 459/3 Isuse, azi înflăcărează 431/R Ia şi citeşte cuvintele sfinte 154/3 Isuse blând, lumina mea 694/1 Ia şi citeşte Scriptura cea sfântă 154/1 Isuse, dă-mi Cuvântul Tău 443/1 Ia şi citeşte scrisoarea divină 154/2 Isuse, dă-mi Tu harul Tău 460/4 Ia-mă, Doamne, sub aripa Ta 338/R Isuse, e linişte iară 278/3 Iar când în ceasuri supreme 323/4 Isuse, eu cu Tine-aş vrea 94/4 Iar când în pace vom intra 610/5 Isuse, fii mărit 184/4 Iar când va trece noaptea grea 685/5 Isuse scump, din ruga mamei mele 674/4 Iar când voi fi în slava Lui 161/5 Isuse scump, Isuse scump 105/3 Iar dacă-un rău am fi adus 582/3 Isuse scump, la Betleem 105/2 Iar de la tine, Lazăr, frate 431/2 Isuse scump, Tu Te-ai născut 105/1 Iar Isus mi-a şoptit 121/2 Isuse, Tu eşti viaţa 83/1 Iar o noapte-am odihnit 692/1 Isuse, Tu, Întâi născut 51/2 Iar ochiu-mi priveghează 716/3 Isuse, Tu mi-ai pregătit 167/4 Iar, Isuse, ne-adunaşi 624/1 Isuse-alor Tăi le promiţi 270/4 Iată se zăreşte al măririi prag 273/R Îi jurăm pe veci credinţă 26/3

471 Imn de laudă nălţăm 622/1 În imnuri, pentru slava Lui 107/3 Imnuri, osanale 708/2 În inima ce mi-o cunoşti 346/3 Inima e plină, plină de avânt 730/1 În inimă domneşte El 88/3 Inima e-a Ta de-acuma 141/2 În inimă, pentru vecie 123/4 Inima lor, plângând, zace înfrântă 430/2 În Isus e-a mea speranţă 336/4 Inima mea azi vine la Hristos 334/4 În Isus m-odihnesc, jertfa Sa când privesc 396/4 Inima mea era ca de granit 334/3 În iubirea-i minunată 540/3 Inima mea să fie-ntreagă-a Ta 363/3 În jur e-atâta calm 678/4 Inima mea, ah, spal-o de-orice rău 334/5 În loc de spini, aur împletit 507/2 Inima mea, o, Doamne, s-o primeşti 334/2 În lumi de nepătruns se-aude ne-ncetat 16/2 Inima mea de-acum Ţi-o dăruiesc 334/1 În mila Sa, El ne-a cuprins 8/3 Inima mi-e plină 190/3 În nări mi-ai pus suflarea Ta 647/2 Inima ta să fie mărturie 421/3 În nimeni nu mă pot încrede 89/2 Inima Tu să-mi curăţeşti 366/3 În noaptea lumii, fără de lumină 306/2 Inima-mi simte un dor prea viu 387/2 În pace stă cel credincios 542/1 Iubesc Locaşul Tău 565/2 În Paradis, în slava sa 482/4 Iubesc poporul Tău 565/1 În piept inima îmi tresaltă 583/2 Iubire sfântă, dar ceresc 76/1 În pieptul meu coboară 354/2 Iubirea ce ne face 410/1 În potop sau în război 71/3 Iubirea Lui e-aşa de mare 89/3 În rugă tânăru-şi îndreaptă 194/2 Iubirea lui Hristos Dă sens vieţii noastre 215/3 În rugă vegheaţi, Ţineţi candela plină 518/3 Iubirea lui Hristos ne-a adunat 429/1 În suferinţi, în lanţuri de dureri 331/4 Iubirea ne învaţă pe semeni s-ajutăm 209/2 În suflet port un tainic dor 346/4 Iubirea răstignită în suflet mi-am ascuns 655/3 În Tine aflu fericirea 220/3 Iubirea Ta o contemplăm 657/4 În Tine, Doamne-mi mai adăp speranţa mea 486/3 Iubirea, mai tare ca moartea 571/3 În Tine m-oglindesc 70/4 Iubit Isuse-al meu 269/1 În Tine-i plinătatea 60/3 Iubit-ai, Doamne, întreaga omenire 77/1 În tine-ntâi am cunoscut 609/2 Iubit-am viaţa pe pământ 94/2 În toate-n a mea viaţă 225/1 Iubitul meu Mântuitor 346/1 În ţara lui Isus Acolo nu-s dureri 471/3 Izbucni-vor atunci cântări de veselie 492/3 În ţara păcii nu-s dureri 561/4 Izvor de har, însângerat 167/1 În ţări îndepărtate 433/1 Izvor de sfinte frumuseţi 437/3 În umilinţă ne-am plecat 657/1 Îl văd adesea şi-l admir 276/1 În vâltoarea blestemată 198/2 Îl văd în luptă deseori 276/2 În veci cânta-voi că-s fericit 387/R Îmbrăcaţi în sfântă nemurire 544/2 În veci e-a mea dorinţă 337/3 Îmi amintesc de-o scumpă zi 402/1 În veşnicia fericită 427/3 Îmi amintesc, un sol veni 402/2 În zilele senine şi-n ceasul nopţii greu 367/2 Îmi cântă inima 724/3 În ziua scumpă de Sabat 585/3 Împovărat, mergând pe drumul vieţii 674/2 În ziua sfântă de Sabat, Atrage-mă la Tine 615/1 În a Domnului lucrare 435/1 În ziua sfântă de Sabat Îmbracă-mă-n putere 615/3 În amurgul ce se lasă 449/1 În ziua-a şaptea ne-adunăm 582/1 În căminul măreţ, uimitor 549/4 În zori edenici, Tată 670/1 În cântec noi am strâns 452/2 Înainte fără teamă 516/3 În Cartea Lui e scrisă sfânta Lege 158/2 Înălţaţi imn de veste mare 419/2 În casa Ta, Isuse 580/3 Încă-auzim azi chemarea duioasă 461/2 În cea mai sfântă zi 586/4 Încă-o zi de har trecu 677/1 În ceasul consacrării 670/2 Îndemnaţi-i să rămână 420/6 În ceasul tristeţii când singur vorbesc 246/2 Îndrăzneşte cu credinţă 280/1 În ceata celor mântuiţi 538/3 Îndurător mă ţii pe-a Tale braţe 616/2 În cerul nalt, de slavă plin 8/1 Îngeraşi din cer coboară 717/3 În ceva azi de-am greşit 677/2 Îngerii pot să mărească 590/3 În curând Isus, în curând Isus 496/R Însă inima ne doare 545/4 În curând, lângă tron, sosi-vom printre astre 492/2 Însă moartea să-l ţină rob nu putea 129/R În curând Se-arată Domnul, care poartă 526/3 Înspre cer a sa privire 197/3 În Cuvânt Te-am aflat, Salvator minunat 396/1 Întinde, Doamne, mâna Ta 599/2 În deznădejdea grea 308/3 Întoarce-te aşa cum eşti 462/2 În Domnul găsesc adăpost 270/1 Întoarce-te, copila mea 462/3 În dorul meu de-a creşte-n har 295/R Întoarce-te, o, fiu pierdut 462/1 În faţa Lui duşmanii tac 32/4 Întoarceţi-vă, fii pierduţi 462/4 În faţa Tatălui ceresc 12/2 Într-o clipă, ca o taină 689/2 În fiecare inimă să bată 669/2 Într-o iesle S-a născut 99/1 În fiecare oră, în fiecare zi 192/R Într-un nou Ierusalim 556/2 În fiecare zori de zi 698/1 Întraripat în mine 354/1 În fiecare-a şaptea zi 554/3 Întuneric şi-ndoială Pot să fie-n jurul tău 303/4 În genunchi, plecaţi în rugă, Cerem, Doamne, mâini curate! 195/2 Întunericul greu, noaptea rece-a venit 684/2 În genunchi, plecaţi în rugă, Stăm în sfântă adorare 195/1 Înţelepciunea cea de sus 480/2 În genunchi, plecaţi în rugă, Stăm prin meritele Tale 195/3 Învaţă-ne să preţuim 15/4 În haru-ţi ocroteşte 252/2 Îţi aducem mulţumire 592/2

472 Îţi consacrăm locaşul şi tot ce noi avem 662/4 Lângă râul veşniciei 560/R Îţi închinăm locaşul pe care l-am zidit 662/1 Lângă Tatăl, în ţara păcii 564/2 Îţi mulţumesc că m-ai chemat 647/4 Lângă Tine, scump Isuse 355/1 Îţi mulţumesc, Isuse-al meu 207/R Lângă tronul Celui sfânt 36/3 Îţi mulţumim c-ai dăruit 35/3 Lângă tronul Său vom fi 556/5 Îţi mulţumim, Părinte sfânt 608/3 Le alină suferinţa 383/2 Îţi predăm această casă 661/2 Le-ndreaptă ochii către cer 664B/3 Îţi predau întreaga viaţă 335/1 Leagă-ne strâns de-al crucii steag de sânge 575/3 Jertfă deplină, drum de lumină 654/2 Legaţi pe veci în slujba Sa 573/4 Jertfa iubirii, jertfa Fiului 654/R Lepădaţi plăceri şi răutate 524/2 L-ale Domnului picioare 630/2 Liniştit, poţi vedea câtă pace-i sub zări 684/3 L-am văzut pe Isus pe Golgota urcând 121/1 Loc ai pentru orice lucru 459/2 La apa vieţii ne conduce 631/5 Lovit de viscol şi furtuni 313/3 La ceas de asfinţit 678/1 Lucrarea, Doamne, este-a Ta 418/1 La Cel puternic totu-i cu putinţă! 37/5 Lucrează-n mine, Doamne 322/3 La cruce voi rămâne 116/1 Lucru-i mult şi Isus vrea să dau ajutor 440/3 La cuvintele-ţi divine 152/2 Lucrul meu de făcut nu pot zice că-i greu 440/2 La Domnul e pace, e har din belşug 164/1 Lui cântă oştile cereşti 58/2 La dreapta ta să-l ai mereu 644/2 Lui Dumnezeu slujeşte cu răbdare 434/3 La fel Se-ngrijeşte de flori şi furnici 665/2 Lui Isus mă-nchin cu drag 229/R La Fiul Tău condu-mă, Tată 7/2 Lumea cu-ale ei ispite 551/2 La Golgota am primit 122/3 Lumina lumii să ne însoţească 37/4 La mari biruinţe ne cheamă Scriptura 159/1 Lumina mea-i El! De ce m-aş feri 289/R La masa lor, de buni creştini 376/3 Lumina Sa din slăvile senine 34/3 La porţile cerului trâmbiţi răsună! 159/4 Lumina slavei curge blând 561/3 La sânul Tău e pace, noian de bucurii 192/3 Lumina-a ieşit Şi-nţeleptu-o găseşte 518/2 La Tatăl din cer să ajung, pe-astă cale 75/2 Lumina-i Hristos; când nori grei se strâng 289/2 La Tatăl sus, în Paradis 703/R Lumina-i Hristos. De ce să mă tem? 289/1 La Tine când privesc 370/2 Lumina-i Hristos; puteri El îmi dă 289/3 La Tine e viaţa, când pasu-i trudit 164/3 Luminaţi în întuneric 516/2 La Tine vin cu drag 184/R Lumină din lumină 670/3 La Tine-i scăpare când sunt apăsat 164/2 Luminezi tu oare lumea care moare 526/1 La tronul milei e speranţa toată 37/3 Lumini de azur mă deşteaptă-n zori 728/2 La tronul milei Tale 715/4 Luptăm de mult, luptăm şi azi 298/3 La tronul Tău de sus 678/2 Luptător al crucii 293/3 La uşă stă şi bate 469/2 M-a aflat Păstorul nostru 392/1 La-a Ta chemare vin 184/1 M-a cuprins un dor de casă 551/1 Lacrimi multe şi suspine 312/2 M-a dat în grijă Tatăl, Ţie 208/2 Laolaltă ne-am strâns să ascultăm 626/2 M-a iubit Isus, ştiu bine 349/R Laolaltă ne-am strâns să înălţăm 626/3 M-ajută drumul drept să-l ţin 169/4 Laolaltă ne-am strâns să ne rugăm 626/1 M-am deprins să cred în Domnul 245/4 Las să merg, las să merg 546/1 M-am odihnit sub ochiul Tău 694/2 Lasă harpa ta să sune 693/1 Mai avem o clipă doară 535/2 Lasă tot ce te-nconjoară 315/2 Mai de preţ decât argintul 356/2 Lasă, Doamne, binecuvântări 633/1 Mai e har şi pentru mine 172/1 Laudă astăzi pe Domnul 319/1 Mai lângă tronul Tău 309/1 Laudă, mărire Ţie 513/3 Mai mult să Te iubesc 370/1 Laudă, suflete, pe Domnul Când porneşte-al mării vânt! 19/2 Mai sunt eroi ce au aprins 282/2 Laudă, suflete, pe Domnul Întuneric cât ar fi!... 19/3 Mai sus de cerul înstelat 88/1 Laudă, suflete, pe Domnul Pentru bunătatea Sa! 19/1 Mai sus de-albastre zări, lăsăm 478/1 Lăsaţi lămpile acum să ardă 524/1 Mai sus decât înalţii munţi 64/1 Lăudaţi pe Domnul slavei, Cel ce ne-a răscumpărat! 40/2 Maranata să cântăm 502/2 Lăudaţi pe Domnul slavei, Domn al harului divin 40/1 Maranata, suntem gata 502/R Lăudaţi, lăudaţi, măriţi pe Domnul! 417/1 Mare eşti Tu, Doamne, mai sus de zare 9/3 Lângă cruce, am aflat 119/2 Mare eşti Tu, Doamne, plin de lumină 9/2 Lângă cruce astăzi stau 122/4 Mare eşti Tu, Doamne, sfânt, preaputernic 9/1 Lângă cruce, chipul Tău 119/3 Mare să-ţi fie credinţa 319/2 Lângă cruce-s fericit 122/2 Mari cercări de te-au pătruns 318/R Lângă crucea Ta, Isuse, Cad zdrobit, împovărat 303/1 Mari ispite ne atrag 530/2 Lângă crucea Ta, Isuse, Nu mai sunt îngrijorat 303/2 Mari minuni în jurul meu! 727/3 Lângă crucea Ta, privesc 119/4 Mă încred mereu în Domnul 245/R Lângă crucea Ta remuşcări mă frâng 175/1 Mă predau cu totul Ţie 335/2 Lângă Isus am găsit pacea sfântă 233/1 Mă rog pentru tine 134/R Lângă Isus astăzi n-am nici o teamă 233/2 Mă sfinţeşte-acum prin al Tău Duh Sfânt 338/2 Lângă Isus simt nespusă plăcere 233/3 Mă simt aşa înviorat 86/2 Lângă Isus sunt fericit 233/R Mă voi duce unde-mi spune 349/2 Lângă jertfa-ţi mă cutremur sub al meu păcat! 186/2 Mă-ncred în Tine, Domnul meu Şi Te urmez în toate 213/2 Lângă poarta de lumină 552/3 Mă-ncred în Tine, Domnul meu Şi-n faptele-ţi divine 213/3 Lângă porţi de veşnicii 408/1 Mă-ncred în Tine, Domnul meu, Tu eşti a mea salvare 213/1