ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU -CONSILIUL LOCAL- H O T Ă R Â R E privind aprobarea criteriilor pentru acordarea unor ajutoare de urgență, prec

Documente similare
HOTĂRÂRE Nr. 8 din privind aprobarea metodologiei, cuantumul maxim si situatiile deosebite pentru care se acorda ajutoare de urgenta din bu

CE SUNT BENEFICIILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ? Prezentare Beneficiile de asistenţă socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a venituri

ROMANIA JUDETUL V ASLUI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRIVITA HOTARARE privind stabilirea criteriilor de acordare a prestatiilor financiare exceptionale

Acte necesare in vederea acordarii venitului minim garantat (ajutor social) Familiile şi persoanele singure ale căror venituri se situează sub nivelul

ORAŞUL LIPOVA Lipova, jud. Arad România, str. Nicolae Bălcescu, nr.26, tel , fax: primaria

ROMANIA

ROMANIA

190514_Ghid_Buzau_Instalare_Sistem_Termic_Buget_Local_03-ed

ROMANIA JUDETUL BUZAU MUNICIPIUL BUZAU - CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind recalcularea chiriei pentru unităţile locative din blocurile A.N.L. aflate î

TVhotărâri adoptate în 25 februarie 2016

Informare ajutor incalzire Sezonul noiembrie 2017 martie 2018 Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 70 /2011 privind măsurile de protecţie socială în per

Microsoft Word - Anexa 2 Lucrari reabilitare - modificata dupa Consiliul Local.docx

LEGE Nr. 416/2001 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat Text în vigoare începând cu data de 14 noiembrie 2018 REALIZATOR: COMPANIA DE INFOR

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 120 din privind aprobarea propunerilor de criterii pentru st

Procedura identificare tichete sociale

Proiect Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul forței de muncă În temeiul art. 108 din Constituţia României, repub

ROMĂNIA

CERERE LOCUINTA SOCIALA-TIPIZATUL SE POATE MODIFICA IN FIECARE AN

Legea 416/ forma sintetica pentru data

ROMANIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - H O T Ă R Â RE pentru aprobarea modificării structurii organizatorice şi funcţionale şi a s

CONSILIUL LOCAL TELIU r JUDEŢUL BRAŞOV România - Braşov - Teliu - Str. T. Vladimirescu nr. 449 PROIECT DE HOTARARE NR.1 Din Obiect: privind

LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (**republicată**) privind alocaţia de stat pentru copii*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7

Microsoft Word - ANUNT BURSE SEM II docx

ANEXA nr. 3 la H.C.L. nr. 111/ Procedurile de acordare a unor scutiri de la plata impozitului pe clădiri, teren si impozit pe mijloacele de

Microsoft Word - criterii ANL noi

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - H O T Ă R Â R E pentru aprobarea transmiterii dreptului de concesiune asupra terenului situ

Anexa nr.3 Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al serviciului public de asistență socială la nivelul comunelor Art. 1 Serviciul public de

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 70/2011 din 31 august 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece Text în vigoare începând cu data

Microsoft Word - ORDONANTA DE URGENTA Nr. 86 doc.doc

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din înv

Microsoft Word - HG1539 Norme metodologice OUG105.doc

Regulament Pensii

Facultatea de Studii Europene Str. Em. de Martonne nr. 1, Cluj-Napoca, RO Tel.: , Fax: , Cerere pe

LEGE Nr. 61/1993 din 22 septembrie 1993 *** Republicată privind alocaţia de stat pentru copii Text în vigoare începând cu data de 29 noiembrie 2016 RE

UNIVERSITATEA “Alexandru Ioan Cuza”

Microsoft Word - roumanie-x.doc

R O M Â N I A

DECRET - LEGE Nr. 118 din 30 martie 1990 *** Republicat privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura insta

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea modificării Hotărârii nr. 47 din 30 martie 2016 a Consiliului Local

Anexa nr.3 Scutiri si reduceri la impozitele si taxele locale 1. Se aproba scutirea de la plata impozitului pe cladiri, in conformitate cu prevederile

Nesecret PROTECȚIA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI 1. Ce indemnizatie lunara primeste adultul cu handicap accentuat? Indiferent de venituri, adultul cu ha

R O M Â N I A

LEGE Nr. 156/2000 din 26 iulie 2000 *** Republicată privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PU

ROMÂNIA

ROMANIA

Microsoft Word - ANEXA1_448.doc

Microsoft Word - Regulament AJUTOR UMANITAR

ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - H O T Ă R Â R E privind conferirea titlului de CETĂŢEAN DE ONOARE unor personalităţi cu mer

CONSILIUL LOCAL OR

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.86/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajut

I n t r a l e g i s 6. 2 C T C E P i a t r a N e a m ț, w w w. c t c e. r o ORDIN nr. 491 din 23 mai 2003 pentru aprobarea Grilei de evaluare

3.Venituri Lg 416 in 2015

PROCES VERBAL

ROMANIA JUDETUL BUZAU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU DIRECŢIA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICA LOCALĂ Serviciul Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri Nr. 56 /2

REGULAMENT

LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (**republicată**) privind reforma în domeniul sănătăţii EXTRAS Asiguraţii SECŢIUNEA 1 Persoanele asigurate ART. 222 (1

ORDIN Nr. 432 din 14 mai 2007 pentru aprobarea Procedurii de acordare a drepturilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b), e) - g) şi la alin. (2) di

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind majorarea capitalului social al Societății Comerciale TRANS BUS S.A. Buzău, pr

Legea nr 21/1991 legea cetateniei romane

HOTĂRÂRE Nr. 52 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Regulament privind acordarea facilitatilor la transportul public local de persoane 2019

Strategia serviciilor sociale _ varianta_de_scris-

ORDIN Nr. 1099/2016 din 23 iunie 2016 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 66/2016 pentru mod

HOTĂRÂRE nr

`

Document4

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiov

ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL Nr din 2015 EXPUNERE DE MOTIVE privind stabilirea costului mediu anual

COLEGIUL NAŢIONAL A.T.LAURIAN BOTOȘANI CRITERII SPECIFICE ACORDARE BURSE Art.6. (1) BURSELE DE PERFORMANȚĂ se acordă elevilor care se încadr

Cerere pentru acordarea alocației familiale complementare/alocației de susținere pentru familia monoparentală

R O M Â N I A JUDEŢUL MUREŞ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL TÂRGU MUREŞ H O T Ă R Â R E A nr. 96 din 23 aprilie 2019 privind reglementarea activităţii econo

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind cuantumul chiriei recalculate (lei/mp) pentru locuinţele pentru tineri

ROMANIA

HOTĂRÂRE cu privire la: aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci pe perioada Avân

JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VETIŞ HOTĂRÂREA nr. 17/2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Vetiș pe anu

COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA

Microsoft Word - NF HG doc

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr

Microsoft Word - 07 Anexa 4.doc

Microsoft Word - Proiect_taxe_2018_modif_ultim_anexa turism_modificat-ultim.doc

Anexa PHCL Regulament privind acordarea facilitatilor la transportul public local de persoane

Cerere-declarație pe propria răspundere pentru modificarea cererii de acordare a unor drepturi de asistență socială sau pentru acordarea unor noi drep

HOTĂRÂRE Nr. 585/2016 din 10 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială

ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRIVIŢA HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului local al comunei Griviţa pe anul 2016 Consiliul local a

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci Bucureşti, Nr. 4c-2/566/2016 Plx 335/2016 BIROULUI PERMANENT

GUVERNUL ROMÂNIEI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei

UNITATEA ADMINISTRATIV AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU TERITORIALĂ... PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ CERERE - DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru modificarea

Microsoft Word - regulament vouchere vacanta DAS afisare .doc

Cerere de eliberare AVIZ pentru DECONECTAREA unui APARTAMENT sau SPAŢIU CU ALTĂ DESTINAŢIE DECÂT CEA DE LOCUIT de la sistemul de încălzire centralizat

Microsoft Word - LEGE nr. 116_2002, MO 193_2002

ROMANIA

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Valorifică pentru viitor ORICE perioadă lucrată ORIUNDE în SEE! INVESTEŞTE ÎN OAMENI!

HOTARARE nr. 250 din 8 mai 1992 (*republicata*)(**actualizata**) privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publi

Microsoft Word - 19

ROMÂNIA

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

R O M Â N I A

SUBIECTUL GENERAL

Transcriere:

ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU -CONSILIUL LOCAL- H O T Ă R Â R E privind aprobarea criteriilor pentru acordarea unor ajutoare de urgență, precum și a prestațiilor financiare excepționale Consiliul Local al Municipiului Buzău, județul Buzău, întrunit în ședință ordinară; Având în vedere: - expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub numărul 206/CLM/29.06.2018, prin care se propune aprobarea criteriilor pentru acordarea unor ajutoare de urgență, precum și a prestațiilor financiare excepționale; - raportul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău nr. 6.792/29.06.2018; - avizul Comisiei pentru patrimoniu și activități economico financiare a Consiliului Local al Municipiului Buzău; - avizul Comisiei pentru administrație publică, juridică și de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor a Consiliului Local al Municipiului Buzău; - adresa nr. 6762/2018 a Regiei Autonome Municipale RAM Buzău; - adresa nr. 6986/2018 a Regiei Autonome Municipale RAM Buzău; - prevederile art. 15-17 și ale art. 20 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale; - prevederile art. 8, art. 28, alin. (2), (4) și (5) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 18, art. 41 și art. 44 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011; - prevederile art. 130-132 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată; - prevederile art. 13, alin. (1), lit. h) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată; În temeiul art. 36, alin. (1) și (2), lit. d) și alin. (6), lit. a), pct. 2 precum și în temeiul art. 45, alin. (1) și art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: Art.1.- Se aprobă criteriile proprii de acordare a ajutoarelor de urgență familiilor defavorizate precum și a prestațiilor financiare excepționale pentru copiii din familiile care se află în situații de necesitate deosebite, prevăzute în anexa nr. 1.

Art.2.- Ajutoarele de urgență și prestațiile financiare excepționale se acordă în limita fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul local, prin dispoziția primarului emisă în urma efectuării anchetelor sociale de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Buzău. Art.3.- Se aprobă Metodologia de acordare a ajutoarelor de urgență familiilor defavorizate, precum și a prestațiilor financiare excepționale pentru copiii din familiile care se află în situații de necesitate, metodologie prevăzută în anexa nr. 2. Art.4.- Se aprobă formularul cererii privind solicitarea ajutorului de urgență, precum și a prestațiilor financiare excepționale, prevăzut în anexa nr. 3. Art.5.- Cu data adoptării prezentei hotărâri, Hotărârea nr. 63/28 martie 2017 a Consiliului Local al Municipiului Buzău se abrogă. Art.6.- Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.7.- Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI, consilier Ionuţ Sorin Apostu CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU, Eduard Pistol Buzău, 28 septembrie 2018 Nr. 231 Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în ședința din data de 28 septembrie 2018 cu respectarea prevederilor art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată și actualizată, cu un număr de 16 voturi pentru, 0 abțineri, și 6 voturi împotrivă, din numarul total de 23 consilieri locali în funcție și 22 consilieri prezenți la ședință.

A N E X A N r. 1 la Hotărârea nr. 231 din 28 septembrie 2018 a Consiliului Local al Municipiului Buzău CRITERII PROPRII pentru acordarea ajutoarelor de urgență și a prestațiilor financiare excepționale Ajutorul de urgență și prestațiile financiare excepționale se acordă familiilor și persoanelor singure defavorizate, cu domiciliul sau reședința în municipiul Buzău, care se află într-una din următoarele situații: 1. Persoanele care suferă de boli grave dovedite cu acte medicale de specialitate, ce necesită investigații medicale la clinici de specialitate, intervenții chirurgicale în țară sau străinătate, asigurarea medicamentelor, procurarea unor dispozitive medicale, la prescripția medicului din care rezultă starea de urgență și al căror cost nu este suportat din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în cuantum de până la 4.000 lei/an; 2. Tinerilor și copiilor proveniți din centre rezidențiale sau ai căror părinți au decedat, ori tinerilor și copiilor din familii defavorizate al căror venit nu depășeste jumătate din valoarea salariului minim net pe economie/lună/membru de familie și care au obținut media generală a anului școlar/universitar anterior de cel puțin 8, sau care au obținut premiile I III la faza județeană/națională a olimpiadelor școlare, pentru continuarea studiilor în cuantum maxim de 10.000 lei/an; 3. Persoanelor singure sau familiilor defavorizate, ale căror venituri sunt de până la valoarea salariului minim net pe țară/lună/membru de familie, în vederea achitării datoriilor la utilitățile de strictă necesitate - apă, energie electrică, gaze naturale, energie termică, datorii acumulate la întreținere și chirie în cuantum de până la 1.500 lei/an, ajutor acordat pentru eliminarea riscului de a-și pierde locuința; 4. Părinților sau persoanelor care au obligație de întreținere către unul sau mai mulți copii minori și care din motive independente de voința lor nu se pot achita de aceste obligații, al căror venit este de până la 500 lei/lună/membru de familie, în cuantum de până la 1.000 lei/an; 5. În cazul decesului persoanei singure sau al persoanei provenite dintr-o familie ale cărei venituri nete pe membru de familie sunt de până la 500 lei/lună/membru de familie, când persoana decedată nu a avut asigurate contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de stat, urmașii acestora neputând beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituții prin acordarea unui sicriu, a unui loc de veci și/sau a unei sume de până la 1.500 lei;

6. Pentru decesul unei persoane neidentificate sau identificate, lipsită de susținători legali care să asigure cheltuielile de înmormântare, în cuantum de până la 3.000 lei; 7. Suportarea unei părți din cheltuielile ocazionate de decesul unei persoane în străinătate, pentru repatrierea trupului neînsuflețit al acesteia, în situația în care familia nu dispune de posibilități financiare pentru a achita costurile repatrierii, în cuantum de până la 5.000 lei; 8. Suportarea, pentru cazurile sociale grave, a cheltuielilor pentru obținerea certificatelor medico-legale pentru victimele violenței în familie; 9. Pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuințe au fost distruse parțial sau total în urma calamităților naturale, a fenomenelor meteorologice periculoase (cutremure, inundații, alunecări de teren, căderi de arbori, grindină, incendii, sau alte situații deosebite) care fac dovada avariilor cu acte eliberate de instituțiile competente, în cuantum maxim de până la 10.000 lei; 10. Pentru persoanele singure și familiile defavorizate, al căror venit nu depășește salariul minim net pe economie/membru de familie/lună, care cu ocazia sărbătorilor religioase (Nașterea și Învierea Domnului Iisus Hristos) nu își pot asigura un minim de alimente, în cuantum de până la 500 lei (în bani, alimente sau tichete sociale); 11. Pentru persoanele fără venit și cu probleme deosebite de sănătate, care urmează să se adreseze Comisiei de Expertiză a Persoanelor cu Handicap, în vederea obținerii avizelor de specialitate, în cuantum de până la 250 lei; 12. Pentru acoperirea parțială a unor cheltuieli necesare achiziționării unui sistem de încălzire al locuinței astfel încât sănătatea persoanelor singure și familiilor defavorizate care fac parte din asociații de locatari sau proprietari să nu fie pusă în pericol de lipsa acestuia și care au un venit net/lună/membru de familie de până la nivelul salariului minim net pe țară, se acordă un ajutor de până la 7.000 lei, o singură dată, la instalarea sistemului de încălzire. Acest ajutor se acordă proprietarilor care locuiesc în blocuri în care nu mai există decât maxim trei apartamente branșate la sistemul centralizat de încălzire cu energie termică; 13. Pentru persoanele singure și familiile defavorizate care, din lipsa resurselor materiale, nu beneficiază de accesul la utilități (apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale) și al căror venit/lună/membru de familie este de până la nivelul salariului minim net pe țară se acordă un ajutor de până la jumătate din valoarea taxei de racordare pentru o singură utilitate/an;

14. Cu ocazia zilei de naștere, persoanelor cu vârstă mai mare de 100 ani inclusiv li se acordă un ajutor de 500 lei.

A N E X A N r. 2 la Hotărârea nr. 231 din 28 septembrie 2018 a Consiliului Local al Municipiului Buzău METODOLOGIA DE ACORDARE A AJUTOARELOR DE URGENȚĂ ȘI A PRESTAȚIILOR FINANCIARE EXCEPȚIONALE FAMILIILOR ȘI PERSOANELOR SINGURE CARE SE AFLĂ ÎN SITUAȚII DE NECESITATE În conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată și a Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale se aprobă următoarea metodologie de acordare a ajutoarelor sociale de urgență și a prestațiilor financiare excepționale: 1. Ajutoarele sociale de urgență și prestațiile financiare excepționale se acordă, potrivit prevederilor legale în vigoare în domeniu, de către Primarul Municipiului Buzău prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Buzău; 2. Ajutoarele sociale de urgență și prestațiile financiare excepționale se acordă ținându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 50/2011pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare; 3. Ajutoarele de urgență și prestațiile financiare excepționale se stabilesc în bani, în natură sau prin acordarea unor tichete sociale a căror valoare se va stabili prin dispoziția Primarului Municipiului Buzău, și reprezintă măsuri financiare destinate asigurării unui standard minim de viață, susținerii familiei și copilului, promovării și garantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor și libertăților fundamentale; 4. Primarul Municipiului Buzău poate acorda ajutoare sociale de urgență familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate din cauza calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, deceselor precum și altor situații deosebite stabilite prin hotărâre de consiliu local, în limita prevederilor bugetare anuale, pentru aceeași familie/persoană o singură data pe an sau de doua ori pe an în cazul ajutorului acordat pentru sărbătorile religioase, cu condiția ca aceste persoane să-și fi achitat taxele și impozitele locale la zi; 5. Ajutorul de urgență acordat în cazul victimelor violenței în familie, constă în acoperirea cheltuielilor generate de eliberarea certificatului medico-legal, care ulterior va fi prezentat, în copie, personalului Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău;

6. Dispoziția primarului de acordare a ajutoarelor de urgență și a prestațiilor financiare excepționale are la bază cererea scrisă a persoanei îndreptățite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptațite/copilului, conform formularului de cerere aprobat prin hotărârea consiliului local, precum și ancheta socială efectuată de personalul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău prin care se certifică situațiile de necesitate/urgență sau după caz situațiile deosebite în care se află familiile ori persoanele sigure; 7. Cererea este formularul tipizat care conține date privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia, bunurile deținute, date referitoare la situația educațională și profesională a acestora, precum și informații referitoare la nevoile speciale și situațiile particulare în care aceștia se află; 8. Cererea este însoțită obligatoriu de documentele doveditoare privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia sau de persoana singură, precum și de orice alte documente privind situația membrilor familiei, prevăzute de lege, în funcție de fiecare caz în parte, după cum urmează: a) acte de identitate ale tuturor membrilor familiei (buletin de identitate, carte de identitate, certificat de naștere, carte de identitate provizorie- copie); b) certificat de căsătorie copie; c) certificat de deces copie; d) dovezi de venit (adeverințe de salariat, cupon de pensie, talon alocație); e) adeverință eliberată de Administrația Finanțelor Publice Buzău din care să rezulte veniturile lunare realizate; f) certificat fiscal eliberat de Primăria Municipiului Buzău privind bunurile aflate în proprietate; g) hotărâre judecătorească definitivă privind încuviințarea adopției sau plasamentul familial al minorului, potrivit legii; h) actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau de curator; i) certificatul de încadrare într-un grad de handicap; j) proces verbal de constatare a incendiului/efectelor calamităților naturale eliberat de instituțiile competente; k) adeverințe de elev sau de student eliberate în luna curentă sau în luna anterioară depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de urgență cu specificarea dacă beneficiază sau nu de bursă, tipul și cuantumul acesteia, anul de studiu, media generală a anului anterior; l) facturi fiscale însoțite de chitanțe în original pe numele celui care solicită ajutorul de înhumare care să reflecte cheltuielile de înmormântare. m) acte medicale doveditoare ale stării de sănătate (bilete de externare din spital, certificate de încadrare în grad de handicap, decizii asupra capacității de muncă, rețete sau tratamente prescrise de medicul specialist, buletine de analize), adeverință eliberată de Casa Județeană de Sănătate Buzău din care să rezulte că prețul investigației/dispozitivului medical sau tratamentului prescris de medicul specialist nu poate fi suportat din bugetul asigurarilor sociale de sănătate;

n) orice alte acte care vin în susținerea cererii privind acordarea ajutorului de urgență sau prestației financiare excepționale; 9. Dosarul întocmit de persoana îndreptățită sau reprezentantul legal al acesteia, conținând cererea însoțită de actele doveditoare prevăzute la punctul 7, în funcție de fiecare caz în parte se va depune la registratura Primăriei Municipiului Buzău sau la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău; 10. Personalul de specialitate din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău verifică și confruntă datele înscrise în cerere cu actele doveditoare și va efectua ancheta socială la domiciliul sau reședința solicitanților de ajutor de urgență sau prestație financiară excepțională. Prin ancheta socială se va constata situația de necesitate sau după caz situația de urgență în care se află familia sau persoana singură; În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze actele necesare întocmirii dosarului sau informațiile necesare pentru realizarea anchetei sociale se consideră că persoana/familia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului de urgență sau prestației financiare excepționale; 11. După efectuarea anchetei sociale, personalul de specialitate din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău va analiza fiecare dosar și va face propuneri de aprobare sau de respingere a solicitărilor de acordare a ajutoarelor de urgență sau a prestațiilor financiare excepționale, de stabilire a cuantumului ajutorului în limita prevederilor bugetare aprobate, propuneri care vor fi verificate și avizate de către directorul executiv al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău. 12. Ajutorul social de urgență și prestațiile financiare excepționale acordate în bani se achită la casieria Direcției de Asistență Socială a Municipiului Buzău beneficiarilor, urmând ca aceştia să facă dovada utilizării lor, în conformitate cu propunerile anchetei sociale.

A N E X A nr. 3 la Hotărârea nr. 231 din 28 septembrie 2018 a Consliului Local al Municipiului Buzău Formular cerere DOMNULE PRIMAR, Subsemnatul(a) cu domiciliul/ reședințaîn municipiul Buzău, strada, nr., bloc, scara, apartament, fără forme legale la adresa, vă rog să îmi aprobați un ajutor de urgență/prestație financiară excepțională, pentru a depăși următoarea situație:. Anexez la prezenta cerere următoarele documente care dovedesc situația gravă în care ne aflăm; 1. copie după actele de identitate 2. copie după actele de venit 3. adeverințe de venit eliberate de Administrația Finanțelor Publice pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani, eliberate în luna depunerii cererii, precum și certificat fiscal care atestă plata taxelor și impozitelor locale la zi. 4. cerificate fiscale eliberate de Direcția Finanțe Publice Locale a Municipiului Buzău pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani din care să rezulte bunurile aflate în proprietatea persoanei în cauzâ. 5. documente medicale din care să reiasă starea de sănătate a solicitantului, precum și rețete, trimiteri pentru investigații medicale și tratament 6. dovadă privind datoriile acumulate (apa, întreținere, energie electrică, chirie) 7. adeverință de la C.J.A.S. Buzău din care rezultă că tratamentul / dispozitivul medical sau investigația medicală nu se suportă din bugetul asigurărilor de stat 8. proces verbal I.J.S.U. 9. alte documente:

Declar că eu și membrii familiei mele nu deținem mai mult de 2 ha pământ, nu avem în proprietate alte clădiri sau alte spații de locuit în afara locuinței de domiciliu, nu deținem autoturism cu vechime mai mică de 10 ani sau alte vehicule și avem un venit lunar /membru de familie de lei. Data Am citit prezenta cerere, drept pentru care semnez

ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU -PRIMAR- Nr. 206/CLM/29.06.2018 EXPUNERE DE MOTIVE la proiectul de hotărâre pentru aprobarea criteriilor de acordare a unor ajutoare de urgență precum și a unor prestații financiare excepționale 1. Potrivit art. 15 din Legea nr. 292/2011 Legea asistenței sociale, statul acordă beneficiile de asistență socială prin autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Beneficiile de asistență socială acordate de autoritațile administrației publice se stabilesc în bani sau în natură și reprezintă măsuri financiare destinate asigurării unui standard minim de viață, susținerii familiei și copilului, promovării și garantării exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor și libertăților fundamentale. Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 41 și 42 din Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea prevederilor Legii nr. 416/2001, primarii pot acorda ajutoare de urgență în limita fondurilor existente în buget, familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, precum și alte situații deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local. De asemenea, potrivit prevederilor art. 130, 131 și 132 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, precum și a prevederilor art. 13, alin. (1), lit. h), din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, primarii pot să acorde prestații financiare excepționale în situația în care familia care îngrijește copilul se confruntă temporar cu probleme financiare care pun în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului, precum și în cazurile sociale grave, suportarea cheltuielilor cu întocmirea actelor juridice și obținerea certificatelor medico legale pentru victimele violenței în familie. 2. Regia Autonomă Municipală Buzău conform adreselor nr. 6762/2018 şi 6986/2018, a inventariat blocurile care au în componență unul, două şi trei apartamente cu instalații interioare racordate la rețeaua de distribuție agent termic secundar și a evidențiat faptul că se vor înregistra pierderi mari în comparație cu cantitatea de energie termică

livrată, valori ridicate ale lucrărilor de întreținere, reparații ale rețelelor, dezechilibrări ale regimului hidraulic și termic ce afectează furnizarea serviciilor către alți consumatori și restanțe înregistrate la plata facturilor de către acești consumatori și vecinii lor nemulțumiți de obligarea la plata părților comune. Pentru aceste persoane singure și familiile defavorizate care fac parte din asociații de locatari sau proprietari care au în componență blocuri în care au rămas unul, două şi trei apartamente racordate la rețeaua de distribuție agent termic și care din lipsa resurselor materiale nu își pot asigura încălzirea locuinței în sezonul rece, punându-și în pericol sănătatea, această împrejurare constituie o situaţie de urgenţă şi se pot acorda în consecinţă ajutoarele de urgență stabilite prin hotărâre de consiliu local pentru procurarea și montarea unei surse alternative pentru încălzirea locuinței. Cuantumul maxim precum și condițiile de acordare a ajutoarelor se stabilesc prin hotărârea consiliului local, iar pe baza acestora și a anchetelor sociale, primarul decide, prin dispoziție, cuantumul ajutoarelor și a prestațiilor financiare excepționale în funcție de situația concretă. În acest scop, propun aprobarea proiectului de hotarâre anexat în forma și conținutul prezentat. P R I M A R, Constantin Toma

ROMÂNIA JUDEȚUL BUZĂU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ Nr. 6.792/29.06.2018 R A P O R T la proiectul de hotărâre pentru aprobarea criteriilor de acordare a unor ajutoare de urgență precum și a prestațiilor financiare excepționale Având în vedere faptul că solicitările privind acordarea unor ajutoare de urgență sunt numeroase și diverse ca situații pentru care sunt solicitate, iar potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 41 și 42 din Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001, nu sunt definite toate situațiile, se impune stabilirea unor criterii proprii de acordare a ajutoarelor de urgență. Potrivit prevederilor art. 130, 131 și 132 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, precum și a prevederilor art. 13, alin. (1), lit. h) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, primarii pot să acorde prestații financiare excepționale în situația în care familia care îngrijește copilul se confruntă temporar cu probleme financiare care pun în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului, precum și în cazurile sociale grave, suportarea cheltuielilor cu întocmirea actelor juridice și obținerea certificatelor medico legale pentru victimele violenței în familie, motiv pentru care se impune și în această situație aprobarea unor criterii proprii de acordare a acestor prestații. Debranșarea unui număr mare de apartamente de la rețeaua de încălzire în sistem centralizat dintr-un bloc conduce la majorarea cheltuielilor privind încălzirea locuinței pentru familiile rămase branșate. Mai mult, familiile care folosesc pentru încălzirea locuinței centrale termice proprii sunt obligate la cheltuieli suplimentare pentru căldura furnizată prin instalația de încălzire a sistemului centralizat care le tranzitează locuința. Regia Autonomă Municipală Buzău conform adreselor nr. 6762/2018 şi 6986/2018, a inventariat blocurile care au în componență unul, două şi trei apartamente cu instalații interioare racordate la rețeaua de distribuție agent termic secundar și a evidențiat faptul că se vor înregistra pierderi mari în comparație cu cantitatea de energie termică livrată, valori ridicate ale lucrărilor de întreținere, reparații ale rețelelor, dezechilibrări ale regimului hidraulic și termic ce afectează furnizarea serviciilor către alți consumatori și restanțe înregistrate la plata facturilor

de către acești consumatori și vecinii lor nemulțumiți de obligarea la plata părților comune. Pentru aceste persoane singure și familiile defavorizate care fac parte din asociații de locatari sau proprietari care au în componență blocuri în care au rămas unul, două şi trei apartamente racordate la rețeaua de distribuție agent termic și care din lipsa resurselor materiale nu își pot asigura încălzirea locuinței în sezonul rece, punându-și în pericol sănătatea, se pot acorda ajutoare de urgență stabilite prin hotărâre de consiliu local pentru procurarea și montarea unei surse alternative pentru încălzirea locuinței. Pentru a păstra specificul de măsură de protecție socială pentru categoriile de persoane defavorizate în situații de urgență, s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre pentru a fi promovat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Municipiului Buzău, în vederea adoptării ei. Hotărârea nr. 63/2017 a Consiliului Local al Municipiului Buzău, urmează a fi abrogată. DIRECTOR EXECUTIV, Antonescu Gabriela