Apa Vie - Buletinul Asociaţiei Ortodoxe - Izvorul Tămăduirii Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. (Ioan 4, 14) Sfanta Impartasanie de seara Cea dintai si cea mai importanta caracteristica a Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite o reprezinta faptul ca este o slujba de seara. Dintrun punct de vedere formal, aceasta este o slujba a Sfintei Impartasanii ce urmeaza Vecerniei. La inceputul dezvoltarii sale era lipsita de solemnitatea pe care o are astazi, asa incat legatura sa cu slujba zilnica de seara (Vecernia) era mai mult decat evidenta. Prima problema se refera, deci, la caracterul vesperal al Liturghiei. Stim deja ca in traditia ortodoxa Sfanta Euharistie este intotdeauna precedata de o perioada de postire deplina. Acest principiu general explica faptul ca pentru Sfanta Euharistie, diferita ca forma de toate celelalte slujbe, nu s-a fixat o ora anume, pentru ca timpul savarsirii sale depinde, in primul rand, de caracterul zilei in care ea urmeaza a fi savarsita. Astfel, la un praznic mare, Tipicul randuieste o impartasanie foarte matinala, deoarece privegherea indeplineste rolul postului sau pregatirii. Pentru un praznic mic, fara priveghere, Sfanta Euharistie este mutata la o ora tarzie, astfel incat - cel putin teoretic - in oricare din zilele saptamanii ea trebuie sa aiba loc la pranz. In cele din urma, in zilele in care se randuieste un post aspru sau deplin dea lungul zilei, Sfanta Euharistie - intreruperea postului - se primeste seara. Intelesul acestor randuieli, care din nefericire sunt complet uitate si neglijate astazi, este foarte simplu. Sfanta Euharistie fiind intotdeauna sfarsitul pregatirii, plinirea nadejdii, isi are timpul sau de savarsire sau kairos, corelat cu durata postului deplin. Acesta din urma fie ia forma unui Priveghi de toata noaptea, fie se tine individual. In timp ce zilele de Miercuri si Vineri ale Postului Mare sunt zile de abstinenta totala, slujba Sfintei Impartasanii, care este plinirea postului, devine o praznuire de seara. Aceeasi logica se aplica si pentru ajunul Craciunului si cel al Bobotezei, care sunt de asemenea zile de postire deplina, si in care, deci Sfanta Euharistie se savarseste dupa slujba vecerniei. Daca, totusi, ajunul acestor praznice cade Sambata sau Duminica, care in traditia ortodoxa sunt zile euharistice, abstinenta totala se randuieste Vinerea. Alt exemplu: daca Buna Vestire cade intr-una din zilele Postului Mare (zilele de rand ale saptamanii), savarsirea Sfintei Euharistii este randuita dupa slujba vecerniei. Aceste randuieli, care pentru multi par a fi arhaice si nesemnificative astazi, descopera, de fapt, principiul fundamental al spiritualitatii liturgice ortodoxe: Sfanta Euharistie este intotdeauna sfarsitul pregatirii si plinirea nadejdii; iar zilele de abstinenta si post, fiind cele mai puternice expresii ale Bisericii ca pregatire, sunt incununate cu Impartasania de seara. Miercurea si Vinerea in timpul Postului, Biserica randuieste o abstinenta totala de la mancare pana la apusul soarelui. Aceste zile sunt alese, deci, fiind potrivite pentru Impartasirea din timpul Postului care, dupa cum am spus mai devreme, reprezinta unul din cele mai importante mijloace sau arme in lupta duhovniceasca de-a lungul postului. Zile pline de osteneli duhovnicesti si fizice, ele sunt luminate de asteptarea primirii viitoarei impartasiri cu Trupul si Sangele lui Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 1
Hristos, iar aceasta asteptare ne intareste in efortul nostru atat duhovnicesc cat si fizic; il transforma in osteneli ce cauta spre bucuria Impartasaniei de seara. Ridica-voi ochii mei la munti, de unde vine ajutorul meu. Iar apoi, in lumina apropiatei intalniri cu Hristos, cat de serioasa si cat de importanta devine ziua pe care trebuie sa o petrec in ocupatii obisnuite; cat de multe lucruri triviale si insignifiante, care umplu existenta mea zilnica si cu care sunt atat de obisnuit incat nu le mai acord atentie, capata o noua semnificatie. Fiecare cuvant pe care-l rostesc, fiecare fapt pe care-l savarsesc, fiecare gand care-mi trece prin minte devin importante, unice, ireversibile si fie se afla in acord cu nadejdea mea in Hristos, fie in opozitie cu aceasta. Insusi timpul, pe care de obicei il risipim atat de usor, se descopera in adevaratul sau sens, fie ca timp al mantuirii, fie al osandei. Intreaga noastra viata devine ceva ce a fost cladit prin venirea lui Hristos in aceasta lume - inaltarea la El sau departarea de El, in intuneric si nimicire. Nicaieri nu gasim mai bine si mai deplin descoperit adevaratul sens al postirii si al Postului Mare decat in zilele Impartasaniei de seara - nu numai sensul Postului ci si al Bisericii si al vietii crestine in totalitatea ei. In Hristos, toata viata, tot timpul, toata istoria, Cosmosul insusi s-au transformat in asteptare, pregatire, nadejde, inaltare. Hristos a venit; Imparatia va veni! In lumea aceasta putem numai sa anticipam slava si bucuria Imparatiei. Ca si Biserica, noi parasim lumea aceasta in duh si ne intalnim la masa Domnului, unde in taina inimii noastre contemplam lumina si stralucirea Sa necreata. Aceasta pregustare ne este daruita totusi pentru ca sa dorim si sa iubim Imparatia si, mai mult, pentru o comuniune harica desavarsita cu Dumnezeu in ziua cea fara de seara ce va sa vina. Iar de fiecare data cand, anticipat, am gustat pacea si bucuria Imparatiei ne intoarcem in aceasta lume si ne regasim din nou pe un drum lung, ingust si dificil. De la praznic ne intoarcem la viata postului - la pregatire si asteptare. Asteptam seara acestei lumi care ne va face partasi la bucuria stralucirii sfintei slave a lui Dumnezeu, la inceputul care nu va avea sfarsit. Tipicul In Biserica primara, cand crestinii erau foate putini si foarte bine testati, exista practica administrarii Sfintelor Daruri credinciosilor la sfarsitul Sfintei Impartasanii de Duminica pentru Impartasirea lor zilnica particulara acasa. Euharistia obsteasca si plina de bucurie a zilei Domnului a fost extinsa in totalitatea timpului si vietii omului. Totusi, aceasta practica a fost intrerupta cand cresterea membrilor Bisericii, transformarea crestinismului intr-o religie de masa, au scazut inevitabil intensitatea duhovniceasca caracteristica primelor generatii crestine si a fortat autoritatile sa ia masuri impotriva intrebuintarii gresite a Sfintelor Daruri. In Apus, acest lucru a condus la aparitia Euharistiei zilnice - una din trasaturile caracteristice traditiei liturgice si pietatii apusene dar care, de asemenea, este izvorul unei transformari importante a intelegerii intime asupra Euharistiei. O data ce Sfanta Euharistie a fost lipsita de caracterul sau festiv si a incetat sa mai fie praznic al Bisericii, devenind parte integranta a ciclului zilnic, usa a fost deschisa catre asa-numitele mise (liturghii) particulare care, la randul lor, au alterat din ce in ce mai mult toate celelalte elemente ale cultului. In Rasarit, totusi, intelegerea, initial eshatologica, centrata pe Imparatia lui Dumnezeu si plina de bucurie a Sfintei Euharistii, nu a fost niciodata inlaturata si, cel putin teoretic, Sfanta Liturghie, chiar si astazi nu este o simpla parte a ciclului zilnic. Savarsirea ei este intotdeauna o sarbatoare, iar ziua savarsirii ei intotdeauna a dobandit o conotatie duhovniceasca a Zilei Domnului. Dupa cum am subliniat, Sfanta Euharistie este incompatibila cu postul si nu se savarseste in zilele de rand ale Postului Mare. Astfel, o data ce Impartasania zilnica de acasa a incetat, aceasta nu a fost inlocuita in Rasarit cu savarsirea zilnica a Sfintei Euharistii, ci a dat nastere la o noua forma de Impartasanie cu Darurile pastrate de Duminica sau de la praznuirea festiva. Este foarte posibil Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 2
ca, la inceput, aceasta slujba mai inainte sfintita sa nu fi fost limitata doar la Postul Mare, ci sa fi fost comuna tuturor perioadelor de post din Biserica. Iar apoi, deoarece numarul praznicelor - mari sau mici - crescuse si determinase savarsirea Sfintei Euharistii mai des, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a devenit o trasatura liturgica caracteristica Postului Mare si, incetul cu incetul, sub influenta duhului liturgic al Postului, a acelei tristeti stralucitoare de care am vorbit a capatat acea frumusete si solemnitate unica ce o fac sa fie culmea duhovniceasca a slujbelor Postului. Este necesar sa notam aici faptul ca in traditia liturgica ortodoxa, diferita in aceasta privinta de practica latina, nu se intalneste venerarea Darurilor euharistice in afara Sfintei Impartasanii. Caci pastrarea Darurilor ca taina pastrata, folosite pentru Impartasirea bolnavilor sau in alte situatii de urgenta, este o traditie relevanta, care nu a fost pusa niciodata la indoiala in Biserica Ortodoxa. Am mentionat deja ca in Biserica primara exista chiar o practica a autoimpartasirii particulare acasa. Avem astfel prezenta permanenta a Sfintelor Daruri si absenta venerarii lor. Mentinand simultan aceste doua atitudini, Biserica Ortodoxa a evitat periculosul rationalism sacramental al Apusului. Impinsi de dorinta de a afirma - impotriva protestantilor - obiectivitatea prezentei reale a lui Hristos in darurile euharistice, latinii, de fapt, au separat venerarea de Sfanta Impartasanie. Facand aceasta, ei au deschis usa unei periculoase deviatii duhovnicesti de la adevaratul scop al Sfintei Euharistii si chiar al Bisericii insasi. Scopul Bisericii si al Tainelor sale nu este acela de a sfinti bucati sau elemente de materie si, facandu-le astfel sacre sau sfinte, sa le opuna celor profane. In schimb, scopul ei este de a realiza comuniunea vietii omului cu Dumnezeu, cu cunoasterea lui Dumnezeu, inaltarea la Imparatia lui Dumnezeu. Sfintele Daruri sunt mijloace ale acestei comuniuni, hrana acestei noi vieti, dar ele nu sunt scop in sine. Pentru ca Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci pace si bucurie in Duhul Sfant. Intocmai cum in aceasta lume mancarea isi indeplineste functiile sale numai atunci cand este consumata si astfel transformata in viata, asa si noua viata a lumii ce va sa vina ne este daruita prin impartasirea cu hrana nemuririi. Biserica Ortodoxa evita in mod consecvent venerarea Sfintelor Taine in afara Sfintei Impartasanii, pentru ca singura venerare reala este aceea cand ne facem partasi Trupului si Sangelui lui Hristos, cand lucram in aceasta lume asa cum El a facut-o. Cat despre protestanti, acestia, in frica lor de orice conotatie magica, tind sa spiritualizeze Taina atat de mult incat ajung sa nege prezenta Trupului si a Sangelui lui Hristos in afara Sfintei Impartasanii. Din nou, aici, Biserica Ortodoxa, prin practica pastrarii Sfintelor Daruri, reface adevaratul echilibru. Darurile sunt date pentru Sfanta Impartasanie, dar realitatea Sfintei Impartasanii se bazeaza pe realitatea Sfintelor Daruri. Biserica nu speculeaza asupra modului in care avem prezenta lui Hristos in Sfintele Daruri. Ea interzice folosirea lor pentru orice alt act decat acela al Sfintei Impartasanii. Ea nu dezvaluie, ca sa spunem asa, prezenta lor in afara Sfintei Impartasanii, ci crede cu tarie ca asa cum Impatasania ce va sa vina este deja in mijlocul nostru, asa cum Hristos S-a inaltat la cer si sta de-a dreapta Tatalui si va fi de asemenea cu noi pana la sfarsitul lumii, asa si calea de impartasire cu Hristos si Imparatia Sa, hrana nemuririi este intotdeauna prezenta in Biserica. Aceasta conotatie teologica ne duce inapoi la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si la epifania Darurilor sfintite, apogeul solemn al acesteia. Aceasta mare iesire s-a dezvoltat din necesitatea de a aduce (la altar) Darurile sfintite, intrucat la inceput acestea erau tinute nu pe altar ci intr-un loc special, uneori chiar in afara Bisericii. Acest transfer va capata, firesc, o mare solemnitate, deoarece el exprima liturgic venirea lui Hristos si sfarsitul unei zile lungi de postire, rugaciune si asteptare, venirea acelui ajutor, a acelei mangaieri si bucurii pe care am asteptat-o: Acum Puterile ceresti impreuna cu noi nevazut slujesc, ca iata intra Imparatul slavei, Iata Jertfa tainica savarsita de dansele este inconjurata. Cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem, ca partasi ai vietii vesnice sa ne facem. Aliluia, aliluia, aliluia. Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 3
Sfintele Daruri sunt asezate pe altar, apoi, pregatindu-ne pentru Sfanta Impartasanie, cerem: sfinteste sufletele si trupurile noastre ale tuturor, cu sfintire nestearsa; ca in cuget curat, cu fata neinfruntata, si cu inima luminata, impartasindu-ne cu aceste Dumnezeiesti si Sfinte Taine si printr-insele vii facandu-ne sa ne unim cu Insusi Hristosul Tau Care a zis: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu intru Mine ramane si Eu intru el; sa ne facem Biserica a Preasfantului si inchinatului Tau Duh, izbavindu-ne de toata uneltirea diavoleasca si sa dobandim bunatatile cele fagaduite noua, impreuna cu toti sfintii Tai Urmeaza apoi Rugaciunea Domneasca, care este intotdeauna actul nostru ultim de pregatire pentru Sfanta Impartasanie, pentru ca, fiind rugaciunea lui Hristos Insusi, inseamna ca primim intelepciunea lui Hristos ca intelepciune a mintii noastre, rugaciunea Sa catre Tatal Sau ca rugaciune a noastra, voia Sa, dorinta Sa, viata Sa - ca a noastra. Iar apoi, Sfanta Impartasanie incepe in timp ce credinciosii canta imnul Sfintei Euharistii: Gustati si vedeti ca bun este Domnul! In cele din urma, dupa ce am savarsit slujba, suntem invitati sa mergem in pace. Ultima rugaciune rezuma sensul acestei slujbe, a acestei Sfinte Impartasanii de seara, a legaturii acesteia cu nevointa noastra din timpul Postului. Stapane, Atottiitorule, Cel ce cu intelepciune ai zidit toata faptura si pentru nespusa Ta purtare de grija si multa bunatate a Ta, ne-ai adus pe noi intru aceste preacinstite zile, spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre infranarea poftelor si spre nadejdea invierii; care in patruzeci de zile ai dat in mana slujitorului Tau Moise tablele cele cu dumnezeiesti slove, da-ne si noua, Bunule, lupta cea buna sa luptam, calea postului sa o savarsim, credinta nedespartita sa o pazim, capetele nevazutilor balauri sa le sfaramam, biruitori asupra pacatului sa ne aratam si fara de osanda sa ajungem a ne inchina si sfintei Invieri. (Cules din Pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, Bucuresti, 1998) Vizionare de film (Sâmbătă, 8.3.2008, Mollerstr. 40, Darmstadt) The Blue umbrella (Umbrela albastra) Regia: Vishal Bharadwaj, India, 2007. Scurtă prezentare: Povestea simpla a unei umbrele ce "cade din cer" intr-un sat Indian din Himalaya. Biniya, fetita ce intra in posesia ei, si Nand Kishore, proprietarul magazinului satesc, care devine obsedat de aceasta umbrela, sunt caracterele principale. Umbrela va fi ocazia de a analiza la aceste doua caractere sentimente umane, rele si bune, de la egoism la iertare. Frumusetea peisajului natural si combinatia dintre caracterul realist si simbolic al filmului sporesc farmecul aventurii umbrelei, care poate fi interpretat la diverse nivele. T.A. Sfantul Calinic de la Cernica (11 aprilie) Pâine caldă în miez de noapte Sfântul Calinic s-a născut la 7 octombrie în anul 1787, în Bucureşti, fiind fiul unor părinţi cinstitori de Dumnezeu, pe numele lor Antonie şi Floarea. După ce a ajuns la plinătatea vârstei, a ales calea călugăriei, din pricina dragostei sale pentru Mirele Hristos. Multe sunt minunile ce s-au săvârşit de Dumnezeu prin Sfântul Calinic, însă aici vom înşira doar câteva, spre veselirea şi mîngâierea duhovnicească a inimilor noastre. Pe când Cuviosul Calinic era stareţ la Mănăstirea Cernica, a venit la dânsul pitarul mănăstirii şi l-a înştiinţat că s-a terminat făina. Iar el a răspuns: Să avem nădejde la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae şi nimic nu ne va lipsi. Apoi, intrând în chilie, a căzut la rugăciune înaintea icoanei ocrotitorului său, zicând: Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mângâietorule al săracilor şi cald folositorule al celor ce te roagă cu credinţă, vino şi acum şi ajută smeritei turmei tale şi ne scapă de foamete, precum ai mântuit pe cei ce erau să se înece în mare, că nu avem alt ajutor, după Maica Domnului, afară de tine Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 4
Apoi, după Vecernie, a rânduit să se citească în biserică acatistul Sfântului Nicolae care, ascultând rugăciunea plăcutului său, a venit de îndată în ajutorul Mănăstirii Cernica. În ceasul acela a sosit la arhondarnicul mănăstirii un car cu boi, încărcat cu făină. Erau doi oameni necunoscuţi, trimişi cu această milostenie de stăpânul lor şi care, după ce au descărcat povara, îndată au şi plecat. Drept recunoştinţă, marele stareţ a adunat soborul în biserică şi, după Pavecerniţă, a pus să se facă pâine in chiar noaptea aceea, pentru mângâierea părinţilor şi fraţilor şi spre slava Sfântului Nicolae. Otrava biruită Pentru viaţa sa îmbunătăţită, Cuviosul Calinic a fost chemat şi propus de câteva ori să fie mitropolit al Ţării Româneşti. Dar Sfântul Calinic, pentru marea lui smerenie, nu a voit să primească această vrednicie. Însă un om vrăjmaş din preajma sa, îndemnat de zavistici, i-a dat pe ascuns otravă. Pe când marele stareţ zăcea pe patul de moarte, s- a rugat lui Dumnezeu zicând: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, nu credeam şi nu doream să mor otrăvit. Atunci, în umbra nopţii, un glas de taină i-a răspuns: Nu vei muri de otravă! Scoală-te şi fii sănătos, că nu după multă vremevei fi episcope de Râmnic, unde vei îndrepta Biserica şi clerul care este în decădere. În ceasul acela, Cuviosul s-a sculat sănătos din pat şi s-a dus la Utrenie, din pricină că era miezul nopţii. Şi a mulţumit cu multe lacrimi lui Dumnezeu pentru minunata sa izbăvire şi I-a cerut prisos de ajutor întru cele ce le-a rânduit. Prăznuirea Sfântului Calinic se săvârşeşte în ziua a unsprezecea a lunii aprilie, când obştea Bisericii româneşti îi cântă: Zid nebiruit te-ai arătat Bisericii lui Hristos, preablândule Părinte, ridicat la darul proorociei, prin înălţimea înţelepciunii şi a sfinţeniei tale. Pentru aceasta şi noi te rugăm să risipeşti de la noi întunericul înşelăciunii şi la primăvara liniştitei odihne cereşti să ne aduci, cu căldura Duhului Sfânt Sf. Calinic este un sfant drag tinerilor, fiind ales patronul spiritual al Asociatiei Studentilor Crestin-Ortodocsi Romani (ASCOR). (Culese din Cele mai frumoase 153 de istorisiri adunate de la Sfinţii Părinţi, pentru copii, Editura Sofia, 2002) Duminicile Postului Mare Aflandu-ne in Postul Pastelui (sau Postul Mare), sa ne reamintim ca in timpul acestui post fiecare Duminica are o semnificatie speciala. Un comentariu amplu cuprinzand fragmente din cartea Postul cel Mare a parintelui Alexander Schmeman a fost publicat in numarul 4 (martie 2006) al ziarului nostru, incercam aici doar o scurta recapitulare, cu citate din cei doi teologi "sarbatoriti" in Postul Mare. Duminica I - a Ortodoxiei Aceasta Duminica simbolizeaza triumful invataturii ortodoxe asupra tuturor ereziilor care au zdruncinat biserica de-a lungul secolelor, si in particular asupra ereziei iconoclastice. Iconoclasmul, adica opozitia fata de cultul icoanelor, a dominat biserica ortodoxa in perioadele 726-770 si 815-843 si a avut o puternica tenta politica, legata de dorinta imparatilor de a "moderniza" imperiul bizantin. Presiunea islamului (care nu recunoaste nici o forma de iconografie), in expansiune puternica si aflat deja la marginile imperiului, a constituit unul din motivele "teologice" ale acestei crize. Rezistenta monahilor, al caroru ilustru "purtator de cuvant" a fost Teodor Studitul, a fost factorul esential care a contribuit la depasirea crizei iconoclastice. Duminica II - a Sf. Grigorie Palama Sf. Grigorie Palama (1296-1359), arhiepiscopul Salonicului, este unul din cei mai mari teologi ortodocsi. El a cristalizat doctrina energiilor necreate ca manifestare a harului dumnezeiesc. prin care a aparat miscarea isihasta de atacurile lui Varlaam si Achindin. Dupa indelungi dispute teologice, in care interferenta politica a fost majora (pentru convingerile sale religioase Palama a petrecut patru ani in inchisoare), Sinodul din 1351 a validat teologia palamita, care este astazi un pilon al teologiei ortodoxe. "Asadar, a dat si firii omenesti slava dumnezeirii, dar nu firea. Altceva este, asadar, natura lui Dumnezeu si altceva slava Lui, desi sunt nedespartite intre ele. Dar, cu toate ca slava e altceva decat natura dumnezeiasca, totusi nu poate fi numarata intre cele de sub timp. Caci ea nu este Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 5
ceva, dar in sens de depasire a tot ce este. Pe de alta parte, insasi natura dumnezeiasca exista, dar in chip negrait. Si n-a dat numai tarinii unita cu El dupa ipostas aceasta slava care e mai presus de toate cele ce sunt (de creaturi) ci si invataceilor: 'Slava pe care Mi-ai dat-o Mie, Parinte, am dat-o lor; ca sa fie una precum si Noi una suntem; Eu intre ei si Tu intru tine, ca sa fie in chip desavarsit una' (Ioan XVII,22-23). Ba a voit s-o si vada aceia. Aceasta este slava prin care primim noi si vedem propriu-zis pe Dumnezeu. Cum primim si vedem, asadar, aceasta slava a naturii dumnezeiesti? Oare cercetand ratiunile lucrurilor si obtanand prin ele cunostinta puterii, a intelepciunii si a providentei lui Dumnezeu? Dar alt ochi al sufletului vede acestea, caruia nu i se arata lumina dumnezeiasca sau 'slava firii Lui', dupa spusa de mai sus a Sf. Isaac si a tuturor celorlalti Parinti. Deci alta lumina este aceasta decat cea al carei nume este cunostinta. Dar atunci nu tot cel ce are cunostinta lucrurilor sau vede prin ea are pe Dumnezeu salasluind in sine. Acela are doar cunostinta fapturilor, iar din ea deduce prin asemanare, pe Dumnezeu. Cel ce are insa si vede negrait acea lumina, nu-l mai deduce, prin asemanare, ci cunoaste si are in sine pe Dumnezeu printr-o vedere adevarata si mai presus de toate fapturile. Caci acela nu se desparte niciodata de slava Lui vesnica. Dar sa nu ne pierdem franele, facandu-ne neascultatori pentru prisosinta covarsitoare a binefacerii. Ci, crezand Celui care a luat natura noastra si ne-a daruit slava naturii Lui, sa cercetam cum se dobandeste aceasta si cum o poate vedea cineva. Deci cum? Prin pazirea poruncilor. Caci celui ce le pazeste pe acestea Domnul i-a fagaduit aratarea Sa, pe care in continuare o numeste si salasluirea Sa si a Tatalui. Caci zice: 'De Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul meu si tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si lacas la el Ne vom face, si Eu Ma voi arata lui' (Ioan, XIV, 21)." (Filocalia, vol. 7, p. 284-286, Humanitas, 1997) Duminica III - a Cinstitei Cruci Aceasta duminca ne aduce aminte ca prin Cruce ne mantuim si ne indeamna sa punem putina noastra "suferinta" din timpul postului in perspectiva suferintei pe cruce a Mantuitorului. Duminica IV - a Sf. Ioan Scararul Sf. Ioan Scararul a trait aprox. intre anii 579 si 649. Ca dovada a pregatirii sale intelectuale alese, a mai fost numit Ioan Scolasticul, iar dupa timpul petrecut in manastirea Sinai, unde a fost si egumen in ultima parte a vietii, a fost numit si Ioan Sinaitul. Numele de Scararul provine de la celebra sa lucrare "Scara", un extraordinar manual practic al mantuirii, structurat in 30 de trepte dupa anii petrecuti de Mantuitorul pe pamant inainte de a se face cunoscut lumii. "Pocainta este aducerea inapoi a botezului. Pocainta este invoiala cu Dumnezeu pentru o a doua viata. Pocainta este cumparatoare a smereniei. Pocainta este necontenita renuntare la nadejdea vreunei mangaieri trupesti. Pocainta este gandul ostenirii de sine si ingrijirea neingrijata de sine. Pocainta este fiica nadejdii si tagaduirea deznadejdii. Cel ce se pocaieste se osandeste pe sine, dar scapa neinfruntat. Pocainta este impacarea cu Domnul prin lacrimi si prin lucrarea cea buna a celor potrivnice pacatelor. Pocainta este rabdarea de bunavoie a tuturor necazurilor. Cel ce se pocaieste este pricinuitorul pedepselor sale. Pocainta este asuprirea tare a pantecelui si lovirea sufletului printr-o simtire adanca." (Cuvantul V, Filocalia, vol. 9, p. 128, Humanitas, 2005) Duminica V - a Cuvioasei Maria Egipteanca Maria Egipteanca este un exemplu de hotarare si perseverenta, un model pentru toti cei ce vor sa se ridice spre o viata curata. Dupa ce si-a petrecut primii ani ai tineretii in pacat, Maria Egipteanca a primit (si inteles), la Ierusalim, "semnalul" intoarcerii la Dumnezeu, dupa care a trait singura in pustiu timp de cincizeci de ani, luptandu-se cu ispitele trupului. Biruinta ei este pentru noi dovada ca toti avem puterea de a ne invinge slabiciunile, cu conditia sa fim perseverenti si sa nu ne pierdem nadejdea. Postul este un "instrument" esential in aceasta lupta. Duminica VI - a Floriilor Ultima Duminica a Postului este una a bucuriei, de anticipare a Invierii, dar si de serioasa meditatie asupra drumului Mantuitorului spre locul Patimilor premergatoare Invierii. Floriile ne aduc aminte sa fim bucurosi in putinele noastre suferinte din Post, spre Invierea care ne va umple de lumina mantuirii. T.A. Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 6
Despre somnul din Grădina Ghetsimani şi trezvia noastră cea de toate zilele De nimic nu avem mai multă nevoie decat de o minte trează (Avva Pimen) "Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios. Iarăşi ducându-se, a doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi." (Matei 26, 36-43) Somnul din Grădina Ghetsimani este o metaforă care caracterizează viaţa duhovnicească a multora dintre noi. Lucrarea care se opune acestei moleşeli poartă numele de trezvie. În continuare, după o scurtă înţelegere a trezviei, vom cerceta foloasele şi felurimile ei: trezvia trupului, trezvia minţii şi trezvia inimii. Introducere la trezvie: Trezvia este acea stare a omului mereu prezent, lucid, la cârma clipei care tocmai trece. Este varianta duhovnicească a dictonului "trăieşte clipa", însă aşa încât orice clipă să devină o trăire şi orice suspin o rugăciune după cum spunea Pr. Arsenie Papacioc. Cuvântul trezvie (de negăsit in DEX) vine de la slavonescul trĕzvŭ şi defineşte starea celui treaz, celui care veghează. Sinonimul latinesc este priveghere, de la originalul pervigilare. Pr. Cleopa oferă mai multe nuanţări ale trezviei din scrierile duhovniceşti: paza minţii, trezvia atenţiei, liniştea minţii, ferirea minţii, privegherea minţii. Ca şi rugăciunea neîncetată, trezvia neîncetată este un dar al lui Dumnezeu, insă Pr. Teofil Pârâianu ne încurajează să pornim lucrarea ei: Trezvia poate fi dobândită prin silinţă. Ştiind că ea îţi este de folos, te sileşti să fii cu luare aminte, căci toată această stare de trezvie se reduce la luare aminte, la concentrare, la paza minţii. Toate lucrurile bune care se pot realiza în viaţa omului îşi au temeiul în luarea aminte. Trezvia o regăsim sub alte nume nu numai în creştinism, ci şi în alte locuri. De exemplu, este unul din cele opt elemente principale în budism, însuşi numele de Buddha se traduce prin cel care veghează. În psihologie şi psihoterapie, sub numele englezeşti de mindfulness sau awareness este folosită împotriva stresului cronic, anxietăţii şi depresiilor. Chiar şi în folclorul popular cules de Petre Ispirescu o regăsim de exemplu în Prâslea cel voinic şi merele de aur, atunci când Prâslea se luptă cu somnul ajutându-se de două ţepuşe pentru a păzi merele de aur, o posibilă metaforă a omului veghind să-şi păzească cele de preţ ale vieţii lui interioare. Trezvia trupului: Prima treaptă a trezviei începe la nivel trupesc. Practica ortodoxă şi în special cea monahală, include şi privegherile de noapte, adica rugăciuni citite în chilie sau în biserică dupa miezul nopţii. Asemenea slujbe sunt foarte întâlnite la Sf. Munte Athos. Astfel, creştinul rămane treaz şi în rugăciune în timpul nopţii, multe astfel de exemple găsindu-se în Vieţile Sfinţilor sub sintagma iar sfântul petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere de toată noaptea. În Vechiul Testament îl găsim chiar pe Dumnezeu Însuşi priveghind pentru poporul lui Israel: Noapte de priveghere i-a fost aceasta Domnului, ca să-i scoată pe ei din ţara Egiptului (Ieşirea 12, 42). Tot strâns legat de trezvia trupească este şi postul trupesc. Întrebându-l despre trezvie, un preot mi-a menţionat postul ca un ajutor indispensabil, pentru că mintea şi trupul sunt mai treze atunci când nu sunt toropite de prea-multa mâncare. Trezvia minţii: Următoarea treaptă a trezviei este cea a minţii. Aici mintea este mereu într-o stare de Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 7
luciditate şi atenţie la ce se intâmplă împrejur şi mai ales în interior, la gândurile care vin şi pleacă. Dacă ne cercetăm fiecare, vom observa că ne petrecem aproape tot timpul purtaţi de un gând sau altul, nefiind atenţi la noi timp de ore întregi. Neaducându-ne aminte de noi şi implicit nici de Dumnezeu, putem cădea uşor pradă ispitelor. O minte trează este comparată de mitropolitul Antonie al Surojului cu un ostaş în santinelă nocturnă, care stă tăcut dar mereu atent la zgomotele nopţii, nemişcat dar gata oricând de a interveni. Luciditatea şi atenţia minţii a constituit şi firul roşu al unei emisiuni unde H.-R. Patapievici a avut-o ca invitată pe Oana Pellea (fiica actorului Amza Pellea). Metafore instrumentale (citat Patapievici) spicuite de acolo au fost: întâlnirea miraculoasă a clipei de acum, când te uiţi în oglindă să te şi vezi, să te smereşti ca să te vezi mai bine, atunci când mergi pe drumul obişnuinţei să te opreşti brusc. Şi eu personal am încercat să-mi aduc aminte de mine şi să zic măcar un Doamne ajută-mă! din când în când, dar până acum fără mare succes. Ca ajutoare exterioare îmi instalasem un program pe calculator care să-mi bată un clopot la ore fixe sau încercam şi eu să zic nişte rugăciuni în minte atunci când colegul de birou musulman îşi punea covoraşul să-şi facă metaniile. Pr. Nicolae Tănase recomanda cândva citirea unui capitol din Biblie pe zi, dar nu întreg seara ci câte un verset-două pe oră, spre continua aducere aminte şi hrănire duhovnicească. Trezvia inimii: Prima rugăciune după Epicleză, momentul culminant al Sf. Liturghii, este o cerere chiar pentru dobândirea trezviei duhovniceşti: Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă. Trezvia minţii trebuie împletită cu rugăciunea pentru a trece la următoarea treaptă de împlinire, trezvia inimii. În acest stadiu mintea nu numai că este trează, dar poate şi apăra centrul sufletului nostru care este inima de gândurile deşarte sau păcătoase ce doresc să o subjuge. Astfel, mintea mereu trează poate coborâ în inimă aşa cum descriu părinţii înduhovniciţi calea spre rugăciunea neîncetată sau rugăciunea inimii. În acel moment, spune Sf. Isihie, după ce ne-am curăţat şi unit minţile prin rugăciunea lui Iisus, gândurile noastre înoată ca nişte delfini într-o mare liniştită. Sf. Ignatie Brancianinov adaugă că atenţia este esenţială în practicarea rugăciunii inimii. Întrebându-l tot despre trezvie, Pr. Ştefan Anghel mi-a spus că ea constă în vederea păcatelor care le săvarşim în toată ziua şi aducerea aminte de Dumnezeu. Anul trecut am întâlnit la mitropolia noastră din Nürnberg pe maica Marianne, o călugăriţă ortodoxă franţuzoaică în vârstă de 90 de ani a cărei luciditate m-a uimit. Ea mi-a spus să mă rog mai cu atenţie (vous devez prier plus attentivement) pentru a întări şi trezvia minţii. Rugăciunea indreaptă atenţia spre interior, contrabalansând majoritatea timpului în care atenţia este orientată spre exterior. Aceste sfaturi sunt confirmate şi în Filocalie de Sf. Isihie Sinaitul: "Paza minţii este calea a toată virtutea şi porunca lui Dumnezeu şi încă "Paza minţii şi rugăciunea se susţin una pe alta. Căci paza minţii vine din rugăciunea neîncetată, iar rugăciunea, din paza minţii şi din atenţia cea mare". In loc de concluzie nu putem decât să repetăm spre ascultare cuvintele Sf. Ap. Petru şi ale Mântuitorului: Fiţi treji, privegheaţi (I Petru 5, 8) şi Privegheaţi în toată vremea, rugându-vă (Luca 21, 36). A.Ş. Scurte anunturi Pe siteul web a Mitropoliei Ortodoxe Romane din Germania la adresa: http://www.mitropolia-ro.de/html/sfintide.html se afla acum o cateva pagini dedicate Sfintilor ortodocsi ai Apusului, multi dintre ei propovaduind pamantul Germaniei De Florii, pe data de 20 aprilie 2008 incepand cu ora 10, se va savarsi Sf. Liturghie in Darmstadt. P.S. Sofian Brasoveanul va fi in mijlocul nostru in Darmstadt pe data de 12 aprilie 2008. Dupa slujba vecerniei, prea-sfintia sa va purta cu noi un dialog pe teme duhovnicesti. Ediţia I Nr. 16 Aprilie 2008 Darmstadt 8 Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde Muttergottes die Quelle des Lebens Mollerstrasse 40, 64289 Darmstadt, Konto: 0136259 BLZ 50870024 Bank: Deutsche Bank, www.biserica-darmstadt.de