Acordarea daunelor morale in cazul concedierilor nelegale sau netemeinice Ce înţelegem prin daune morale? În contextul unei concedieri nelegale/netemeinice, daunele morale presupun o atingere adusă integrității persoanei. Într-o astfel de ipoteză, persoana suportă o frustrare greu de evaluat. Simte ca i se pătează imaginea in ochii colectivului, se simte nedreptățită, se străduiește să işi reprime cumva nemulțumirea. La toate acestea se adaugă şi aspectul financiar: de cele mai multe ori, salariul este singura sursa de venit. Or, în ipoteza pierderii locului de munca, apare şi tensiunea cauzata de grijile financiare. Cheltuielile cotidiene şi eventualele datorii contractate dau naștere unor sentimente de angoasa, de temere, de panică. Ce presupune o concediere nelegală/ netemeinică? Codul muncii reglementează, în art. 58-80 cazurile şi condițiile în care se poate dispune concedierea, interdicțiile aplicabile, procedura de urmat, precum şi sancțiunile ce intervin în cazul unei concedieri necorespunzătoare. Astfel, concedierea poate fi individuală sau colectivă. Ea poate interveni atât pentru persoane ce țin de persoana salariatului, cât şi pentru motive independente de conduita acestuia. Vorbim despre concediere nelegală atunci când, de exemplu: se procedează la concedierea unei persoane pe criterii discriminatorii ( inculparea art. 59 lit.a), este concediat un salariat pentru ca şi-a exercitat dreptul la greva, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare ( art. 59 lit.b) ori când acesta se află în concediu de maternitate (art. 60 alin.1, lit.d), de odihnă (art. 60 alin.1, lit. h) sau de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap (art. 60 alin.1 lit. e), este concediată o salariată gravidă, a cărei stare de graviditate era cunoscuta de angajator (art. 60 lit.c) etc. O concediere netemeinică presupune încetarea raporturilor contractuale de muncă în baza unei conduite pretins necorespunzătoare a angajatului, deși în realitate nu există un motiv pentru a se dispune concedierea acestuia. Așadar, netemeinicia rezidă în motivele de fapt care au determinat luarea acestei măsuri. Cu titlu de exemplu, menționăm: un salariat este concediat pe motiv ca a săvârşit o abatere gravă de la regulile de disciplina muncii (art. 61 lit.a), însa ulterior se constată că acesta nu are nicio vină, situația respectivă fiind rezultatul unei forte majore, ea producându-se indiferent de conduita sa (conform art. 254 alin.2: salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute ) ; salariatul este concediat pe motiv ca nu este apt, din punct de vedere fizic, să îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă (art. 61 lit.c), însă acesta este clinic sănătos, apt sa îşi ducă la bun sfârșit sarcinile profesionale etc.
Temeiul legal al acordării daunelor morale în cazul concedierilor nelegale/ netemeinice Art. 6 alin 2) teza finală din Codul muncii consacră, cu titlu de principiu, dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale. Această protecție se traduce prin reglementarea unei întregi proceduri obligatorii de urmat în cazul dispunerii concedierii unei persoane, prin sancțiunile prevăzute în cazul încălcării acesteia. Codul muncii, în Secțiunea a 7-a din capitolul V, intitulată Controlul şi sancționarea concedierilor nelegale, prevede sancțiunea nulității absolute pentru concedierile dispuse cu încălcarea procedurii necesar a fi parcursă. Art. 80 alin.1) C.muncii prevede modalitățile de reparare a prejudiciului material suferit. Referitor la prejudiciul moral, art. 253 C. muncii, în forma sa modificată în 2007, este singurul din legislația noastră care instituie răspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral pe care acesta i l-a produs angajatului. Astfel, se face vorbire despre prejudiciu material sau moral, precizându-se expres posibilitatea introducerii unei plângeri la instanțele judecătorești competente în ipoteza în care despăgubirea efectivă nu se realizează. Anterior introducerii acestui text in forma sa actuală, Instanța Suprema consideră că daunele se pot acorda doar pentru prejudiciile de natura materială cauzate, pentru prejudiciile morale trebuind să existe o prevedere expresă în acest sens, fie în cadrul unei legi, fie în cadrul contractului de muncă, individual sau colectiv aplicabil. Referitor la prejudiciul moral suferit, întâlnim o rezolvare parțială a acestui aspect in art. 80 alin. 2) si 3) C.muncii, unde se precizează posibilitatea repunerii parților in situația inițială, la cererea expresă a persoanei concediate nelegal. Așadar, raporturile de dreptul muncii nu încetează, concedierea nu işi mai produce efectele. Evaluarea prejudiciului moral suferit este foarte dificilă în practica. Conform art. 272 C.muncii, sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului. Așadar, în favoarea angajatului funcționează o prezumție relativa, conform căreia prejudiciul a fost produs. Existenţa sa poate fi contestată de către angajator, dacă răstoarnă prezumția prin intermediul probelor, până la prima zi de infăţişare. Totodată, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale în aceeași măsură precum prejudiciul material. In evaluarea acestuia, judecătorului îi revine rolul esențial de a constata, prin apreciere, care este este intinderea lui.
În acest context, în practică, se remarcă o tendinţă de evitare a acordării daunelor morale de către instanţele naţionale, în litigiile de dreptul muncii. În motivare, instanţele arată că nu s-au prezentat probe îndestulătoare pentru dovedirea prejudiciului moral existent. Considerăm ca nu se pot aplica decât tangenţial regulile cuprinse în Noul Cod civil referitoare la evaluarea prejudiciului: art. 1385 ( întinderea reparaţiei ), art. 252 ( Ocrotirea personalităţii umane ), art. 253 alin.4) ( Mijloace de apărare ). Codul civil aduce completări atunci când un găsim o norma aplicabilă în speţa, însă raporturile dintre angajat şi angajator sunt raporturi ce ţin de dreptul muncii, nu de dreptul civil. Între aceştia exista o relaţie de subordonare, părţile nu sunt puse pe poziţie de egalitate. Tendinţe actuale în jurisprudenţa naţională Apreciem greşita tendinţa majoritară a instanţelor naţionale de a nu acorda daune morale în ipoteza litigiilor de muncă în absenţa unor dovezi temeinice aduse de reclamant referitoare la prejudiciul moral suferit. Aşa cum am arătat deja, considerăm că este atribuţia judecătorului să extragă din contextul cauzei amploarea prejudiciului suferit, existenţa acestuia fiind deja prezumată. Pentru a exemplifica direcţia practicii naţionale, respectiv cerinţa impusa de instanţe ca prejudiciul moral suferit sa fie dovedit, cităm, cu titlu de exemplu, considerentele avute în vedere de Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, în decizia nr. 184 din 17.02.2010 : În cauza de faţă Tribunalul a reţinut faptul că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit; având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare; în această situaţie sarcina probei aparţine salariatului lezat, respectiv a contestatorului din cauza de faţă. Astfel, contestatorul nu a probat existenţa şi întinderea prejudiciului moral, a existenţei şi întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susţinere în sensul lezării onoarei şi demnităţii prin măsura luată de angajator, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală. Mai mult, prin reintegrarea sa şi plata tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat (acesta a fost repus în situaţia anterioară). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. XL din 7 mai 2007, pronunţată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat că daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens, iar potrivit dispozitiilor din Codul de procedură civilă, deciziile pronunţate de Instanţa Suprema în recurs în interesul legii sunt obligatorii.
Decizia menţionată avea în vedere forma iniţiala a art. 269 C.muncii, care nu prevedea posibilitatea acordării daunelor morale. Consideram ca in contextul actual, când art. 253 face vorbire despre acest drept la o reparaţie a prejudiciului moral suferit de angajat, instanţele trebuie sa dea dovada de înţelepciune şi să acorde aceste reparaţii atunci când este cazul. Aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civila şi pentru cauze privind Conflicte de munca şi Asigurări sociale, în Decizia civilă nr.7047/r din 02.12.2009, recursul în interesul legii a analizat dispoziţiile art.269 alin.1 din Codul Muncii in varianta in vigoare anterior modificării Codului prin Legea nr.237/2007. La data respectiva, art.269 Codul Muncii reglementa răspunderea patrimoniala a angajatorului doar pentru prejudiciul material cauzat salariatului sau. Astfel, se arata că angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. In speţa, s-a reţinut in mod corect faptul ca prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii şi demnităţii contestatoarei prin emiterea deciziilor nelegale. Instanţa va reţine din materialul probator administrat în cauză faptul că nu este pentru prima oară când recurenta o concediază în mod nelegal. În aceste condiţii, concedierea abuzivă, act ce face parte dintrun şir de acţiuni prin care s-a urmărit înlăturarea salariatei din cadrul societăţii recurente este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu. În acest fel Curtea a analizat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Practica europeana în materie. Soluţii pronunţate de Tribunalul Funcţiei Publice In ceea ce priveşte practica europeana in materie, este remarcabila activitatea Tribunalului Funcţiei Publice, înfiinţat prin Decizia Consiliului nr. 2004/752/CE/Euratom, a cărui competenta priveşte litigiile dintre instituţiile europene si agenţii lor. Referitor la acordarea daunelor morale lucrătorilor, în relaţiile acestora cu angajatorii, jurisprudenţa Tribunalului Funcţiei Publice a cunoscut o evoluţie interesanta. Intr-o primă etapă, se consideră că desfiinţarea deciziei atacate de către un funcţionar constituie, per se, o reparare echitabilă şi suficientă, în principiu, a prejudiciului suferit. Acum, judecătorul european procedează la acordarea daunelor morale ori de cate ori constatată că în cauza s-a suferit un prejudiciu de aceasta natură. Judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice nu analizează dacă există un prejudiciu, această existenţă este prezumată. Ei analizează doar impactul pe care l-a avut aceasta vătămare
asupra persoanei. In concret, se stabileşte dacă, raportat la circumstanţele cauzei, simpla desfiinţare a deciziei este de natura sa aducă o satisfacţie suficientă celui vătămat în drepturile şi interesele sale legitime. Reclamantul nu trebuie sa dovedească faptul că a suferit un prejudiciu, însă trebuie să arate că prejudiciul suferit nu poate fi acoperit prin simpla anulare a deciziei de concediere. Concluzii Contractul individual de muncă este inclus în categoria contractelor intuitu personae, întrucât este încheiat în considerarea unei persoane anume, a trăsăturilor ei proprii. Doar angajatul este cel care se obligă să presteze munca, în condiţiile negociate cu angajatorul. Obligaţia de a presta munca nu se transmite moştenitorilor, in caz de deces al angajatului. Contractele încheiate intuitu personae trebuie sa fie executat e numai de către persoanele în considerarea cărora au fost încheiate, moartea acestora determinând încetarea de drept a contractului. Un alt contract încheiat intuitu personae este contractul de drepturi de autor, aşa cum este el reglementat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. In cadrul dreptului de autor regăsim, conform art. 10 din Legea nr. 8/1996, un număr de drepturi morale. Atunci când se aduce atingere acestor drepturi, ia naştere dreptul de a fi reparat prejudiciul suferit. Deşi drepturile morale nu pot fi transmise, dreptul la reparaţia prejudiciului suferit, reparaţie ce se realizează pe cale pecuniara, se transmite moştenitorilor, după moartea autorului. Tot astfel, în cazul contractului individual de muncă, dreptul la salarii compensatorii, în cazul concedierii angajatului, se transmite, în ipoteza decesului acestuia, moştenitorilor săi. Intrucât atunci când se dispune o concediere nelegală sau netemeinică, se aduce atingere nu doar persoanei în cauză, ci şi profesiei practicate de aceasta, putem vorbi nu doar despre un contract intuitu personae, ci despre un contract intuitu professionale, încheiat şi executat în considerarea profesiei pe care o are persoana în cauza. În vederea unei justiţii eficiente, consideram că practică naţională ar trebui sa fie una unitară, în acord cu perspectiva judecătorului european, persoanelor concediate în mod nedrept fiindu-le acordate daunele morale cuvenite.