AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5518/2005/01-02 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Jodthyrox 100/130,8 micrograme comprimate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Fiecare comprimat conţine 100 micrograme levotiroxină sodică şi 100 micrograme iod sub formă de iodură de potasiu 130,8 micrograme. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu EM 45 pe una din feţe. Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Tratamentul guşii tiroidiene determinată de deficitul de iod şi pentru asigurarea necesarului de iod, mai ales în următoarele cazuri: guşa eutiroidiană la adolescenţi, guşa eutiroidiană difuză la adulţi şi gravide, precum şi pentru prevenirea recăderilor determinate de deficitul de iod după intervenţiile chirurgicale pe tiroidă. 4.2 Doze şi mod de administrare Doza iniţială Doza iniţială recomandată este de o jumătate de comprimat Jodthyrox zilnic. În funcţie de vârstă, greutate corporală şi necesarul individual, doza va fi crescută după 2-4 săptămâni la doza de întreţinere. Doza de întreţinere Pentru adulţi şi adolescenţi doza de întreţinere este de 1comprimat pe zi. Pe parcursul sarcinii doza de întreţinere este de 1 1½ comprimate zilnic. Mod de administrare Jodthyrox se va administra într-o singură doză dimineaţa, pe stomacul gol, înainte de masă cu jumătate de oră; comprimatul se va înghiţi cu o cantitate mică de lichid (de exemplu, cu jumătate de pahar de apă). Durata tratamentului Jodthyrox se va administra pe o perioadă de timp cuprinsă între câteva luni şi toată durata vieţii pacientului. Utilizarea la vârstnici 1
La pacienţii vârstnici este nevoie de o urmărire atentă a dozelor administrate şi de controale medicale frecvente. 4.3 Contraindicaţii Hipersensibilitate la oricare dintre substanţele active sau excipienţii medicamentului Hipertiroidism manifest Adenoame tiroidiene autonome sau autonomie focală sau difuză a tiroidei Dermatită herpetiformă (boala Duhring). Tratamentul cu Jodthyrox nu trebuie iniţiat la pacienţi cu infarct acut de miocard, miocardită acută sau pancardită acută. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Înaintea începerii tratamentului cu hormoni tiroidieni, trebuie tratate următoarele afecţiuni: boală coronariană, angină pectorală, ateroscleroză, hipertensiune arterială, insuficienţă hipofizară, insuficienţă corticosuprarenală. La bolnavii cu boală coronariană, insuficienţă cardiacă sau tahiaritmii trebuie evitate chiar şi formele uşoare de hipertiroidism indus medicamentos. În aceste cazuri, la unii pacienţi se impune o monitorizare frecventă a concentraţiei plasmatice a hormonilor tiroidieni. Tratamentul cu Jodthyrox trebuie început cu doze mici ce vor fi crescute treptat la intervale mari de timp. Saturarea glandei tiroide cu iod poate împiedica fixarea suficientă a iodului radioactiv utilizat în scop diagnostic sau terapeutic. Este recomandată evitarea administrării de iodură înaintea unei astfel de intervenţii. Diabetul zaharat Deoarece hormonii tiroidieni afectează absorbţia glucozei, secreţia de insulină şi toleranţa la insulină, nivelul glicemiei trebuie monitorizat frecvent la începerea tratamentului cu Jodthyrox, iar dacă apar variaţii ale glicemiei, se va ajusta corespunzător doza de medicamente antidiabetice. Autonomia tiroidiană Autonomia tiroidiană trebuie exclusă prin metode specifice de diagnosticare înaintea iniţierii tratamentului cu Jodthyrox. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Interacţiuni referitoare la levotiroxină Inhibitori de protează: Inhibitorii de protează (cum sunt ritonavir, indinavir, lopinavir) pot influenţa efectul levotiroxinei. Se recomandă monitorizarea atentă a valorilor hormonilor tiroidieni. Dacă este necesar, se ajustează doza de levotiroxină. Fenitoină: Fenitoina poate influenţa efectul levotiroxinei prin deplasarea acesteia de pe proteinele plasmatice ceea ce determină o creştere a fracţiunilor libere de T 4 şi T 3. Pe de altă parte, fenitoina creşte metabolizarea hepatică a levotiroxinei. Se recomandă monitorizarea atentă a parametrilor hormonilor tiroidieni. Influenţa levotiroxinei asupra altor medicamente Medicamente antidiabetice: 2
Levotiroxina poate reduce efectul antidiabeticelor. Nivelul glicemiei trebuie monitorizat la începutul tratamentului cu Jodthyrox. Poate fi necesară ajustarea dozei de antidiabetic. Derivaţii cumarinici: Levotiroxina poate intensifica efectul anticoagulantelor prin deplasarea de pe proteinele plasmatice ceea ce poate creşte riscul unei hemoragii, de exemplu hemoragie gastro-intestinală sau cerebrală, mai ales la pacienţii vârstnici. Prin urmare, este necesară verificarea regulată a parametrilor de coagulare la începutul şi în timpul tratamentului cu Jodthyrox, în unele cazuri fiind necesară reducerea dozei de anticoagulant. Următoarele medicamente pot intensifica efectul levotiroxinei: Salicilaţi, furosemid, clofibrat, dicumarol Salicilaţii, dicumarolul, furosemidul în doze mari (250 mg), clofibratul şi alte substanţe pot elibera levotiroxina sodică de pe proteinele plasmatice, ceea ce duce la creşterea fracţiei ft 4. Următoarele medicamente pot reduce efectul levotiroxinei: Sevelamer: Sevelamer poate reduce absorbţia levotiroxinei. De aceea, se recomandă monitorizarea pacienţilor pentru eventuale modificări ale statusului tiroidian, la începutul sau la încheierea terapiei. La nevoie, se ajustează doza de levotiroxină. Inhibitori de tirozin kinază: Inhibitorii de tirozin kinază (cum sunt imatinib, sunitinib) pot reduce eficacitatea levotiroxinei. De aceea, se recomandă monitorizarea pacienţilor pentru eventuale modificări ale statusului tiroidian, la începutul sau la încheierea terapiei. La nevoie, se ajustează doza de levotiroxină. Răşini schimbătoare de ioni: Răşinile schimbătoare de ioni (precum colestiramina sau colestipolul) inhibă absorbţia levotiroxinei sodice. De aceea, se recomandă administrarea Jodthyrox cu 4 5 ore înainte de a se administra astfel de medicamente. Medicamente ce conţin aluminiu şi fier, carbonatul de calciu: În studiile de specialitate s-a raportat faptul că medicamentele ce conţin aluminiu (antacide, sucralfat) au un potenţial de scădere a efectului levotiroxinei. De aceea, Jodthyrox trebuie administrat cu cel puţin 2 ore înaintea medicamentelor ce conţin aluminiu. Acest lucru este valabil şi în cazul medicamentelor ce conţin fier şi al carbonatului de calciu. Propiltiouracil, glucocorticoizi, beta-simpatolitice şi substanţe de contrast pe bază de iod: Aceste substanţe inhibă conversia periferică a T 4 la T 3 (triiodotironină). Amiodaronă: Această substanţă inhibă conversia periferică a T 4 în T 3. Datorită conţinutului înalt în iod, amiodarona poate determina apariţia hipertiroidismului ca şi a hipotiroidismului. Se recomandă atenţie suplimentară în cazul guşii nodulare cu posibilă autonomie. Sertralină, clorochină/proguanil: Aceste substanţe reduc eficacitatea levotiroxinei şi determină creşterea nivelului seric de TSH. Medicamente inductori enzimatici (de exemplu, barbiturice, carbamazepină): Aceste substanţe pot creşte clearence-ul hepatic al levotiroxinei. 3
Estrogeni: Femeile care folosesc contraceptive pe bază de estrogen sau femeile aflate la menopauză, sub terapie de substituţie hormonală, pot avea nevoie crescută de levotiroxină. Androgenii şi corticosteroizii, prin scăderea concentraţiei plasmatice a TBP (thyroxine binding protein), pot necesita scăderea dozelor. Interacţiuni referitoare la iodura de potasiu Medicamentele antitiroidiene blochează legarea organică a iodurii în glanda tiroidă şi pot acţiona ca agenţi guşogeni. Captarea iodului în tiroidă este inhibată competitiv de substanţe cu acelaşi mecanism de captare (ca perclorat care inhibă şi recircularea iodului) şi de substanţe netransportate, ca tiocianat (la concentraţii plasmatice de peste 5 mg/dl). Captarea şi turn-overul iodurii la nivelul tiroidei sunt stimulate de TSH (tireotropină, TSH). Interacţiuni cu alimente Alimente ce conţin soia: acestea pot reduce absorbţia intestinală a levotiroxinei. De aceea, o ajustare a dozei de Jodthyrox poate fi necesară, în special la începutul sau după încheierea unei diete pe bază de suplimente de soia. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Tratamentul cu Jodthyrox trebuie administrat cu consecvenţă pe parcursul sarcinii şi alăptării. Poate fi necesară creşterea dozei. Nu există dovezi ale teratogenităţii sau/şi a feto-toxicităţii la oameni la dozele de Jodthyrox recomandate. Iodura traversează placenta şi este secretată în laptele matern. Trebuie luat în considerare şi conţinutul eventualelor suplimente alimentare utilizate concomitent. Suplimentarea adiţională a nou-născuţilor alăptaţi nu este necesară. Levotiroxina este secretată în laptele matern în timpul alăptării dar concentraţiile obţinute la doze terapeutice nu sunt suficiente pentru a produce hipertiroidism sau supresie a secreţiei de TSH la nounăscut. În timpul sarcinii şi alăptării, doza de iod sau preparate ce conţin iod nu trebuie să depăşească 200 micrograme/zi. Doze mai mari se pot administra doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu matern/risc potenţial la făt. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, cum iodul este un supliment nutriţional iar levotiroxina este identică cu hormonii tiroidieni naturali, nu se aşteaptă ca Jodthyrox să aibă efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dacă se utilizează conform recomandărilor. 4.8 Reacţii adverse Pot apărea reacţii de hipersensibilitate la oricare dintre componentele Jodthyrox. La bolnavii cu hipersensibilitate la iod, ingestia de Jodthyrox poate determina febră, rash, prurit şi senzaţie de arsură la nivel ocular, tuse seacă, diaree, cefalee; în aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt. Dacă limita individuală de toleranţă este depăşită sau dacă doza este crescută prea repede la începutul tratamentului, pot apărea semnele clinice ale hipertiroidismului. Următoarele simptome sunt tipice: aritmii cardiace (fibrilaţie atrială şi extrasistole), tahicardie, palpitaţii, dureri anginoase, slăbiciune şi 4
crampe musculare, tremor, agitaţie, insomnie, cefalee, înroşirea feţei, febră, hipersudoraţie, intoleranţă la caldură, scădere în greutate, vărsături şi diaree, tulburări de menstruaţie, hipertensiune intracraniană pot apărea ocazional, în special la începerea tratamentului. În aceste situaţii se recomandă o scădere a dozei zilnice sau întreruperea tratamentului timp de câteva zile. După ce reacţia adversă a dispărut, se poate relua administrarea medicamentului cu o doză mică ce va fi crescută cu atenţie. Este posibilă apariţia anticorpilor împotriva peroxidazei tiroidiene după administrarea de iodură la indivizi predispuşi la boli autoimune tiroidiene. 4.9 Supradozaj Simptome În cazurile de supradozaj apar simptomele tipice creşterii marcate a ratei metabolismului (pentru simptomele tipice, vezi pct. 4.8 Reacţii adverse). S-au descris mai multe cazuri de moarte subită de natură cardiacă la bolnavii care au abuzat mulţi ani de levotiroxină. La pacienţii predispuşi au fost raportate cazuri izolate de convulsii când limita de toleranţă individuală a fost depăşită. Abordare terapeutică O creştere a nivelului T3 este mai sensibilă pentru supradozaj comparativ cu creşterea T4 sau ft4 (fracţiunea palsmatică liberă a T4). În funcţie de gravitatea supradozării se recomandă întreruperea tratamentului şi efectuarea testelor specifice. Simptomele caracteristice unei activităţi beta-simpatomimetice în exces (tahicardie, anxietate, agitaţie, hiperkinezie) pot fi atenuate prin administrarea de beta-blocante. În cazurile grave, poate fi utilă plasmafereza. În hipotiroidism indus prin administrarea de iod, întreruperea tratamentului cu iodură şi tratamentul cu hormoni tiroidieni este indicat. Hipertiroidismul indus prin administrarea de iod se tratează cu medicamente antitiroidiene, iar în cazuri grave cu terapie intensivă, plasmafereză sau tiroidectomie. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: terapie tiroidiană, hormoni tiroidieni în combinaţie cu iod. codul ATC: H03A AN1 Levotiroxina sintetică conţinută în Jodthyrox este identică sub aspectul efectelor cu principalul hormon tiroidian natural secretat de tiroidă. După absorbţia intestinală, este legat în mare măsură de proteinele plasmatice, în special de thyroxine-binding globuline (TGB). Ajunge treptat în celulele organismului unde, după o conversie parţială în T 3 - liotironină (= L-triiodotironină), îşi exercită efectele specifice hormonului tiroidian la nivelul receptorilor T 3 asupra creşterii, dezvoltării şi metabolismului. Organismul nu este capabil să diferenţieze levotiroxina exogenă de levotiroxina endogenă. Aportul adecvat de iod este esenţial pentru sinteza endogenă a hormonilor tiroidieni triiodotironină şi levotiroxină, fiind astfel corelat cu morfologia şi funcţionalitatea glandei tiroide. De aceea, deficitul de iod un factor major în apariţia guşii tiroidiene şi în cazuri extreme în apariţia cretinismului congenital este compensat prin administrarea de iodură de potasiu. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice 5
Levotiroxină Levotiroxina administrată oral se absoarbe aproape în întregime la nivelul superior al intestinului subţire. În funcţie de formulare, absorbţia poate ajunge la până la 80%. Timpul de apariţie a concentaţiei plasmatice maxime (T max ) este de aproximativ 5-6 ore. După administrarea orală, debutul efectelor se înregistrează după 3 5 zile. Aproximativ 99,97% din levotiroxină şi 99,70% din liotironină (= L-triiodotironină) circulă în plasmă sub formă legată de proteinele plasmatice. Legătura nu este covalentă şi de aceea fracţiunea legată este într-un schimb rapid şi continuu cu cea liberă. Acelaşi fenomen se întâmplă şi în cazul administrării sistemice de levotiroxină. Timpul de înjumătăţire al levotiroxinei este de circa 7 zile. În hipertiroidism este mai scurt (circa 6 zile), iar în hipotiroidism este mai lung (circa 8 zile). Volumul de distribuţie este de 10 12 litri. Ficatul conţine aproximativ 1/3 din toată cantitatea de levotiroxină extratiroidiană, putând să facă schimburi rapide cu levotiroxina serică. Hormonii tiroidieni sunt metabolizaţi mai ales în ficat, rinichi, creier şi muşchi. Metaboliţii sunt excretaţi prin urină şi fecale. Clearance-ul metabolic total al levotiroxinei este de circa 1,2 l plasmă/zi. Datorită legării masive de proteinele plasmatice, hormonii tiroidieni se elimină doar în mici cantităţi prin hemodializă. Iodură de potasiu După administrare orală, iodura anorganică este absorbită aproape în întregime la nivelul intestinului subţire. Volumul de distribuţie mediu la persoane sănătoase este de aproximativ 23 litri (38% din greutate). Nivelul normal de iodură anorganică variază în mod normal între 0,1 şi 0,5 micrograme/dl. Iodura se acumulează în glanda tiroidă şi în alte ţesuturi precum: glande salivare, glande mamare şi stomac. Concentraţia de iodură din salivă, acid gastric şi lapte matern este de 30 de ori mai mare decât cea din plasmă. Cantitatea de iodură eliminată în urină, de obicei exprimată în micrograme/g creatinină, reprezintă un indicator al rezervei de iod, fiind în mod normal corelat cu ingestia zilnică de iodură. 5.3 Date preclinice de siguranţă Toxicitate după doză unică Levotiroxina are o toxicitate acută foarte mică. În general, complicaţiile serioase ce pot ameninţa funcţiile vitale (respiratorie şi circulatorie) nu trebuie anticipate dacă nu există afecţiuni preexistente ale vaselor coronare. Toxicitatea acută a iodurii de potasiu a fost cercetată după administrări orale şi intraperitoneale la şoareci şi după administrare orală la şobolani. La şoareci, DL 50 după injectare intraperitoneală a fost de 1117 30 mg/kg greutate corporală, iar după administrare orală de 2068 140 mg/kg greutate corporală. La şobolani, DL 50 după administrare orală a fost de 2779 mg/kg greutate corporală. Simptomele de toxicitate nu au fost specifice la nici una dintre aceste specii. În concluzie, se poate aprecia că iodura de potasiu este o substanţă relativ non-toxică în cazul utilizării pe termen scurt. Toxicitate după doze repetate Toxicitatea cronică a levotiroxinei a fost studiată pe mai multe specii de animale (şobolani, câini). La doze mari, la şobolani s-au raportat semne de hepatopatie, creşterea frecvenţei de apariţie a nefrozei spontane, precum şi modificări ale greutăţii organelor interne. La câini nu s-au descris reacţii adverse semnificative. Au fost raportate mai multe cazuri de moarte cardiacă bruscă la bolnavii care au abuzat de levotiroxină timp de mai mulţi ani. Nu sunt disponibile informaţii referitoare la studii asupra toxicităţii subacute şi cronice a iodurii de potasiu. 6
Toxicitate asupra reproducerii Hormonii tiroidieni traversează placenta în cantităţi neglijabile. După injectarea de doze mici (până la 24 micrograme) de levotiroxină la embrionii de găină, s-a constatat o creştere a incidenţei strofosomiei. Există o experienţă vastă asupra tratamentului cu levotiroxină în toate etapele sarcinii la specia umană; nu s-au raportat cazuri de efecte toxice asupra fătului sau de malformaţii produse de medicament. Nu există informaţii legate de efecte nocive asupra fertilităţii masculine sau feminine şi de aceea nu există indicaţii specifice acestui aspect. S-au efectuat studii asupra creşterii aportului de iod în timpul sarcinii la iepuri, hamsteri, nurci şi porci. S-a constatat o influenţă asupra greutăţii puilor şi o creştere a mortalităţii neonatale la unele specii, dar doar după ce concentraţia de iod în alimentaţie a fost de 100 1000 ori mai mare faţă de concentraţia normală din alimente (la iepuri) sau când suplimentul de iod a fost de 4 8 ori mai mare faţă de suplimentarea normală (la nurci). Efecte mutagene Nu există informaţii referitoare la acest subiect. Până acum nu se cunosc date ce sugerează alterarea embrionului prin modificări ale genomului produse de hormonii tiroidieni. Pe baza a numeroase studii ce au utilizat iodură de potasiu în concentraţii cuprinse între 100 micrograme şi 100 mg/l s-a putut trage concluzia că iodura de potasiu nu are efecte mutagene sau carcinogene relevante. Efecte carcinogene Nu există studii pe termen lung asupra animalelor la care s-a administrat levotiroxină. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Celuloză microcristalină Gelatină Croscarmeloză sodică Stearat de magneziu 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 25 C. A se ţine blisterul în cutie pentru a fi protejat de lumină. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu 2 blistere din PP/Al a câte 25 comprimate Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Fără cerinţe speciale 7
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢA MERCK KGaA, Frankfurter Straße 250, D-64293 Darmstadt, Germania 8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢA 5518/2005/01-02 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data ultimei reînnoiri: iulie 2005 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Iunie, 2012 8