Sfânta Cuvioasă Parascheva Este prăznuită de către creştinii ortodocşi în fiecare an pe 14 Octombrie

Sfânta Cuvioasă Parascheva Este prăznuită de către creştinii ortodocşi în fiecare an pe 14 Octombrie Hoinari prin Maramureş ( II ) Material dedicat excursiei din Maramureş în perioada 19 21 Iunie 2009 Ziua Armatei Armata Română este sărbătorită în fiecare an pe 25 Octombrie Povestea unei buburuze Un îndemn de a ne asculta părinţii Pionieri ai şcolii româneşti de chimie Material dedicat românilor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea chimiei ca ştiinţă O lectură sau un joc pe calculator? Cum ne putem petrece timpul liber în mod mai atractiv. În lumea simţurilor Unele animale, pot vedea, auzi sau mirosi mai bine decât oamenii

-2- An II, Numărul 2, Octombrie 2009 An II, Număr 2(8), Octombrie 2009 EDITATĂ DE CENTRUL DE DOCUMENTARE ŞI INFORMARE AL ŞCOLII CU CLASELE I VIII VALEA GLODULUI COLECTIVUL DE REDACŢIE: Redactor - şef: Prof. Nusia Lazăr Redactori coordonatori: Prof. Lăcrămioara Pali, Înv. Cecilia Olariu. Colaboratori: Pr. Nicolae Vrăjitoru, Prof. Mihai Crăciun, Prof Ioan Crăciun, Prof. Florin Viu, Rodica Roibu. Redactori: Loredana Spătariu, Denisa Rusu, Ana Maria Blidariu, Bianca Loghin, Diana Crăciun, Andreea Sumanariu. Tehnoredactarea şi aranjamentul în pagină: Prof: Florin Viu Editorial este un anotimp de belşug. În ciuda faptului că este frig şi plouă, nu sunt numai părţi rele. Acum se coc unele fructe şi legume, iar noi copiii începem şcoala. Păsările călătoare ne părăsesc dar nu trebuie să fim trişti, deoarece le vom revedea la primăvară. Cuiburile de rândunele de sub streaşina casei vor rămâne pustii până la primăvară. Atunci le vom vedea zburând şi vom reauzi cântecul lor dulce prin apropiere de casele noastre. În această perioadă au loc multe schimbări în natură. Iarba cea verde se usucă, florile cele frumos mirositoare mor, copacii mai îmbătrânesc, frunzele se îngălbenesc şi cad, ramurile pomilor rămânând pustii. Cărăbuşii, fluturii, albinuţele, tot ceea ce dădea viaţă naturii dispare ca prin farmec. Oamenii adună recoltele, fructele, legumele în cămări sau în beci pregătinduşi astfel proviziile pentru iarnă. După o primăvară în care natura a reînviat, iar vara a trecut cu multă căldură şi vreme frumoasă, toamna ne învăluie cu vreme rece şi ploaie. Încet, încet, toamna va face loc babei iarnă cu multe cojoace, ger, vânt rece şi zăpadă. Loredana Spătariu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi La 14 octombrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieste pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. In chip deosebit ea este cinstita în Moldova, întrucât de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi. Este cunoscută în popor şi sub numele de "Sfânta Vineri" sau "Vinerea Mare". Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumatate a veacului al XI- lea. S-a născut in Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei erau oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; apreciat de cârmuitorii de atunci ai Bisericii, dar şi de credincioşi, a fost ales la vremea cuvenită episcop in localitatea Madite. Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa parinţilor sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani a auzit citindu-se intr-o biserică cuvintele Mântuitorului: "Oricine voieşte sa vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa si să-mi urmeze Mie (Marcu 8, 34) ". Aceste cuvinte au impresionat -o atât de mult, încât Icoana Sf. Cuv. Parascheva de la Biserica Hreaţca şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a făcut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor ei. După trecerea câtorva ani, şi-a părăsit părinţii şi "frumuseţea acestei lumi", retrăgându-se "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări si călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile pe care le-a străbătut şi Mântuitorul Iisus Hristos si Sfinţii Apostoli. Dupa ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi rugăciunea, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Maria Egipteanca sau ca atâţia alţi ostenitori spre cele duhovnicesti. Mitropolitul Varlaam în Cazania sa, tipărită la Iasi în anul1643, spune că acum nu mai avea grijă "nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăţenia sufletului şi de răspuns judecăţii ce va să fie. Ea pururea suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui sau, de slava şi de lumina şi de bucuria cea fericită. De aceasta... ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururea". Într-o noapte, însă, pe când avea cam la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: "Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din aceasta lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". Şi continuă mitropolitul în Cazania sa că ea "fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad veni. Şi mereu în biserica Precistei ce este in Vlaherna şi către icoana Sfintiei Sale căzu şi cu lacrimi se ruga aşa şi zicea: N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m- am întors în lume, îndrepteazămă până la sfârşitul vieţii mele, că altă nădejde nu am". Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, localitatea în care vazuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. "Acolo continuă mitropolitul - trudă către trudă şi durere către durere adaugă, cu post şi cu nedormire pe sine se infrumuseţa..., cu lacrimi pământul uda şi aşa se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din locaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum, îndură-te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu". Împăcată cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul. A fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niste creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasmă". Cu toate acestea, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustră pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva - i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste. În aceeaşi noapte, o credincioasă pe numele Eftimia a avut aceeaşi vedenie. Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se faceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că dreptcredinciosii creştini din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde văzuse ea insăşi lumina zilei. Vestea despre acestea s-a răspândit în toata Peninsula Balcanica şi in Asia Mică,mulţi credincioşi îndreptându-se spre Epivat ca să se închine la cinstitele ei moaşte şi să-i ceară să mijlocească in faţa tronului ceresc. Pr. Nicolae Vrăjitoru

An II, Numărul 2, Octombrie 2009-3- Hoinari prin Maramureş (II) 20 Iunie 2009 Ziua a II-a După o noapte lungă şi mai mult nedormită, căci eram tare puşi pe şotii, a doua zi încă de la primele ore ale dimineţii, ardeam de nerăbdare să reluăm drumul prin Depresiunea Maramureşului pentru a vedea obiectivele turistice de astăzi. După ora 8.00 am pornit către primul nostru obiectiv de astăzi: mausoleul eroilor de la Moisei. Monumentul a fost ridicat în memoria a 29 de eroi localnici ucişi de către hortişti la 14 octombrie 1944. Din păcate, aşa cum românii obişnuiesc să cinstească memoria înaintaşilor lor, monumentul se află într-o avansată stare de degradare, iar parcul ce îl înconjoară era foarte murdar.chiar aşa trebuie să ne aducem aminte de aceşti eroi? De aici am pornit către Sighetul Marmaţiei, loc în care urma să vizităm una dintre cele mai cumplite închisori ale regimului comunist din România. Închisoarea a fost amenajată ca muzeu în anul 1995. Fiecare celulă sau încăpere este amenajată pe anumite teme ce au legătură cu regimul îndurat de români în perioada 1945 1989: Portrete ale deţinuţilor politici, înbrăcămine, încălţăminte şi obiecte folosite de aceştia, camere de tortură, mobilier, încăperi în care erau panouri pe care erau prezenţaţi scriitorii interzişi în acele vremuri, postul de radio Europa Liberă, reconstrucţia oraşelor, evenimente istorice majore din lumea de dincolo de cortina de fier, viaţa în comunism şi multe altele. Elevii pricepeau cu greu cum se putea oare ca scriitori care astăzi se învaţă la şcoală, dreptul la liberă exprimare, dreptul la o viaţă decentă şi multe altele să fie interzise? Elevii mi-au pus multe întrebări despre acele vremuri, însă, nu le-am putut răspunde mare lucru, întrucât în acel decembrie al anului 1989, când mii de oameni au luptat pentru ceea ce suntem noi astăzi eram doar un copil. Am făcut şi câteva fotografii la grupul statuar aflat în curtea interioară a fostei închisori. După aceste două lecţii de istorie a neamului, am plecat către Săpânţa, loc în care se află unul dintre cele mai renumite obiective turistice din ţară şi din lume: Cimitirul Vesel. Adevărat muzeu în aer liber, acest cimitir reuneşte laolaltă peste 800 de morminte ale căror cruci sculptate în lemn de stejar şi vopsite în albastru de Săpânţa, culoare asemănătoare cu albastrul de Voroneţ, sunt adevărate monumente de artă populară. Cimitirul Vesel şi-a luat denumirea de la unele epitafuri înscrise pe cruci şi de la culorile vii folosite la pictarea imaginilor de de pe acestea. Tradiţia, începută de meşterul Stan Ioan Pătraş, este continuată azi de mai mulţi ucenici ai acestuia. De la Săpânţa am pornit către Muzeul Satului Maramureşean, aflat la câţiva kilometri de Sighet. Muzeul reuneşte mai multe case specifice zonei, celebrele porţi sculptate în lemn, o biserică în stil maramureşean, şi multe altele. Cea mai veche dintre case este cea din anul 1685. Alături de ea află o altă casă, despre care doamna ghid ne-a spus că este construită din lemnul unui singur stejar. Aceasta nea dus cu gândul la bisericuţa din apropiere de Mereşti, construită dintun stejar multisecular în care se spune că s-ar fi ascuns Ştefan cel Mare când era urmărit de potera lui Petru Aron, cel ce l-a ucis pe Bogdan al IIlea, tatăl voievodului. Tot în acest muzeu am mai putut vedea şi diverse obiecte expuse în unele case, fântâni construite din lemn, prese de ulei, mori şi multe altele. Am plecat apoi către mănăstirea Bârsana, aflată aproape de localitatea cu acelaşi nume de pe valea Izei. Aşa cum ne-am aşteptat, am găsit aici un adevărat colţ de rai, ca şi multe altele în care bunul Dumnezeu a binevoit ca oamenii să ridice lăcaşuri închinate Lui. Biserica mănăstirii este una dintre cele mai înalte biserici maramureşene, turla ei având impresionanta înălţime de 76 de metri! Ultima oprire a fost la Bogdan Vodă, unde urma să vizităm şi mănăstirea de aici. Din păcate era un pic cam târziu, iar biserica era închisă. De aici ne-au rămas ca amintire cele câteva fotografii realizate la grupul statuar din centrul localităţii. Seara târziu am ajuns la gazdele noastre din Borşa. Micii excursionişti s- au pus din nou pe năzbâtii, cu toate că au străbătut în acea zi întreaga depresiune a Maramureşului, valea Vişeului şi valea Izei. Urma o nouă zi, în care urma să ne întoarcem acasă ( va urma ) Prof. Florin Viu, Rodica Roibu în creaţiile elevilor Vine pe neaşteptate lângă un hotar. Când se numără bobocii, Vântu-aleargă iute iar. Şi foşneşte trist covorul, Cel din frunze ruginii, Vine toamna cea cu ploaie Şi nori mari şi cenuşii. Din nou la şcoală Că vrei sau de nu vrei, Vara iute zboară, Copiii şi ei, Se întorc la şcoală. Şi-amintesc cu dor, De zile cu soare, Şi pe ude-au fost, În vacanţa mare. De mare vorbesc, De bunici, de munte, Veseli povestesc, Multe şi mărunte. Apoi planuri fac, Pentru altă vară, Le pun în rucsac, Şi intră în şcoală. Crăciun Diana, clasa a VII-a în livadă în livadă vine, După ce-a umblat hai-hui Stau în pomi şi râd la soare Mere, pere şi gutui. Mângâiaţi de vânt în vie, Zâmbesc struguraşii dulci. Hai copii ca să culegem, Mere, prune, struguri, nuci. vine, toamna pleacă Ca o ploaie fermecată, Prin livadă şi prin vii, Hoinăreşte, dragi copii! ATENŢIE!!! Vă rugăm să ne trimiteţi numai poezii originale şi nu copiate din manuale sau volumele unor autori! (acestea nu se vor publica) Poeziile originale care nu au fost publicate în acest număr vor apărea în numărul 3. Mai puteţi trimite poezii care au ca subiect toamna până la data de 15.XI.2009.

-4- An II, Numărul 2, Octombrie 2009 Ziua Armatei Române în creaţia elevilor. Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua armatei romane, o zi de glorie si de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român. La 25 octombrie 1944, glorioasa armată română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Prin lupte grele si sângeroase si fapte de eroism, armata română a reîntregit Transilvania străbună, leagănul naţiunii şi civilizaţiei româneşti, din al cărui trup fusese răpită partea de nord-vest prin odiosul dictat de la Viena. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul general Dăscălescu, şi trupele armatei I ale neînfricatului general Atanasiu au căzut vitejeşte în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi si răniţi). Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei, după 25 octombrie 1944 armata română a participat, alături de armata sovietică, în lupta pentru eliberarea Ungariei. Ea a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea operaţiune pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la nimicirea marilor centre de rezistenţă. A avut, de asemenea, un mare rol in eliberarea oraşului Miskolc şi în cucerirea munţilor Hegyalya, Bukk şi Tatra. Pe frontul din Ungaria, brava armată română a angajat peste 210.000 militari, eliberând 14 oraşe mari şi 1.224 de comune. În cursul acestor lupte, din rândul ostaşilor noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniţi, dispăruţi şi prizonieri). În Cehoslovacia, armata română, acţionând în continuare alături de armata sovietică, a desfăşurat acţiuni în perioada 18 decembrie 1944-12 mai 1945. La operaţiune, pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari români, din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ 2.000 de militari români din Regimentul 2 Care de luptă si-au adus contribuţia la eliberarea părţii de nord-est a Austriei. Ei au înfruntat inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf si Poysdorf. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagră până in Cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străina (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3821 localităţi, dintre care 53 de mari oraşe. Ostaşii romani au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României in războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite - armata română se găsea in apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu steagurile de luptă acoperite de glorie nemuritoare, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţa de patrie şi poporul său, precum şi faţă alte popoare. La această măreaţă sărbătoare, cu ocazia Zilei armatei române, se cuvine ca tuturor eroilor neamului şi veteranilor de război, care au înfruntat gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea si integritatea României, să le aducem un călduros şi pios omagiu şi să le transmitem de peste timp gânduri de recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a tuturor. Prof. Ioan Crăciun mândră şi frumoasă A fost lungă şi mănoasă Şi-a împărţit a ei comori La oamenii muncitori Iarba-i verde şi frumoasă Florile sunt de mătase, Cu ai tăi struguri din vii, Toamnă harnică, mai vii? Sumanariu Gabriela, clasa a VII-a A venit de-acum o lună, Anotimp ploios şi rece, Dar a fost şi vreme bună, Roade să putem culege. Mere, pere, nuci şi struguri Şi legume-am adunat, Şi-am umplut cămara toată, Cu compot şi zarzavat. Dar acum s-a terminat, Anotimpul cel bogat, Vrea să-şi ia şi rămas bum Ca să plece pe alt drum. Gontariu Mădălina, clasa a VII-a Copacul Copacul cel înfrunzit, l-a îngălbenit Frunzele-i cad şi fac covor, În care suflă-un vânt uşor. Rămas singur şi întristat, Cu crengile golaşe-n vânt Şi-aşteaptă iarna ca s-aştearnă, Prima zăpadă pe pământ. Popescu Mădălina, clasa a VI-a Ceru-i negru şi-nnorat, Păsările au plecat Peste deal, peste câmpie, Şede bruma cenuşie. Copacii s-au veştejit, Frunzele au rugit Soarele ne-a părăsit, Livezile-s înmiresmate, Fructele sunt coapte, coapte, Strângem tot ce vom putea, Căci la iarnă-i vreme grea! Spătariu Loredana, clasa a VII-a Rândunica Sunt rândunica O pasăre călătoare Şi mă pregătesc să plec În ţările cu mult soare. Sunt micuţă Şi zbor neîncetat Cu-al meu cântec vă încânt, Iar cuibul sub streaşină mi-l fac. Loghin Casiana, clasa a III-a Gutuia În copacul din fereastră, Stă gutuia cea frumoasă, Rotunjoară şi gălbuie Cu al ei miros te-mbie. la soare se coace, Şi din ea mama ne face, Bunătăţi, compot şi gem, Noi copiii asta vrem.

An II, Numărul 2, Octombrie 2009-5- Fructele Mere bune şi zemoase Gutui galbene, pufoase. Pere dulci şi numeroase Piersicile mari, gustoase. În grădini noi le găsim Toamnă bună, mulţumim! De toate acum adunăm În cămară le-aşezăm Fructe dulci şi parfumate Toate sunt înmiresmate Sunt izvor de sănătate, La iarnă mâncăm de toate. Spătariu Loredana, clasa a VII-a De pe la Sfânta Mărie Vine toamna brumărie Cu fructe şi cu bucate Cu de toate-ndestulate Prune bune albăstrui, Struguri dulci şi cu gutui, Merele şi perele, Ne-ntăresc puterile! Că au multe vitamine Şi ne simţim foarte bine Şi din struguri negrişori, Facem vinul acrişor. Cartoful Sumanariu Sânziana, clasa a II-a Sub pământ în vară cresc, Şi cartof eu mă numesc. Am familie numeroasă, Sub pământul ce mi-e casă, Sunt rotund, am coaja tare, Şi mă pun toţi în mâncare, Musaca, piure, prăjit, Iată-mă-s pus la gătit! Nucile Ionel cel năzdrăvan, Are-n mână un ciocan. Zece nuci a spart acum Şase, ieri le-a dus în drum Mâine sparge alte şapte, Câte nuci avea de toate? Crăciun Diana, clasa a VII-a Din lumea animalelor Broasca ţestoasă Vine broasca de la mare Fără ochelari de soare, Fără carapacea ei, Căci a dat-o pe cercei Şi găseşte-n drum un râu Şi se-ascunde pân la brâu, Dar nu vrea Doamne fereşte! S-o privească vreun peşte, C-o să dea sfadă în ţară, C-a văzut-o-n pielea goală! Ursul Dimineaţa pe răcoare, Se trezeşte-n pijamale. Şi-apoi vine în pădure, Să culeagă fragi şi mure. Moş Martin, de el e vorba, A plecat să-şi umple tolba. Ghicitori Castelul din pădure Chiar acolo în castel L-am văzut pe bursucel. Vine ploaia peste luncă Animalele-mi alungă Intră: vulpea, trei căţei, Ursul, lupul printre ei, Vine-acum şi Moş Arici Câţi sunt în total? Ia ghici? Vrăbiuţele Pe o creangă cam uscată Doişpe vrăbii stau la ceartă, Încă zece au venit, Câte sunt pân la sfârşit? Cântăreţ cu faimă mare, Dar câştigă mai nimica. De aceea se bazează, Pe vecina lui, furnica. Diana Crăciun Serioasă, muncitoare Sprintenă, dar şi isteaţă O găseşti din floare-n floare, Are ac, dar n-are aţă! Propuse de Diana Crăciun, clasa a VII-a Povestea unei buburuze Era o dimineaţă frumoasă cu aer îmbătător, plin de parfumul florilor de primăvară şi răcorit cu rouă pură. Din parfumul unei păpădii apăru somnoroasă o buburuză. - Ce dimineaţă frumoasă! spuse buburuza. - Bibi!... o strigă mama ei, ce bine că te-ai trezit! Ieşi afară să te mângâie razele soarelui şi să te speli în roua dimineţii. Poţi să te duci să te joci dar să nu te îndepărtezi. Poate trece vreo pasăre şi te ia în cuibul ei ca mâncare pentru puii ei. După tulpina unei lalele era Buzu, un gândăcel tare năzdrăvan. - Bună Buzu! spuse Bibi veselă. - Bună Bibi! Vrei să mergem la malul râului? Vrei? Vrei? Spune, vrei? - Nnnn nu cred că pot pentru că nu am voie să mă îndepărtez. - Dar nu va vedea nimeni. Tocmai când vorbeau ei, pe acolo trecu şi bondărelul Dodo. - Bună!spuse el. - Bună! Noi mergem la râu, mergi şi tu cu noi? - Eu nu merg pentru că mama a spus să stau prin apropierea casei. Gândăcelul o convinsese pe Bibi să meargă cu el la râu. Nu mult începu un vânt. Apa râului începu să se agite iar cei doi se adăpostiră. - Trebuia să ascult de mămica. Cum o să ajungem acasă? - Ajutooor! strigară amândoi speriaţi, stând agăţaţi de o frunză. În timpul acesta mama buburuză o căuta şi află de la bondărel că se dusese la râu. Printre şuvoaiele de apă, gândăcelul şi buburuza cereau ajutor. În cele din urmă fuseseră traşi de mama buburuză. Ajunsă acasă, Bibi se aruncă în braţele mamei şi-i spuse: - N-am să-ţi mai ies din cuvânt niciodată. - Fata mamei, toate mamele îşi învaţă copiii numai de bine şi îi ajută la nevoie. Ai greşit şi ţi se putea întâmpla ceva rău, dar cred că ţi-a prins bine, ca să înveţi s- asculţi povaţa mea, pentru că te învăţ numai de bine, pentru că te iubesc. Şi aşa i-am lăsat pe prietenii noştri buburuza, bondărelul şi gândăcelul, jucându-se pe lângă casă. Diana Crăciun

-6- An II, Numărul 2, Octombrie 2009 5 Octombrie Ziua Educatorilor sau ziua Educaţiei? În 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări. De ce o zi consacrată cadrelor didactice - educatori, învăţători sau profesori? Pentru că ei contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe. Ei joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale. UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora. În această zi să le urăm învăţătorilor şi profesorilor noştri un sincer LA MULŢI ANI!, să le mulţumim pentru grija ce ne-o poartă, promiţându-le că vom fi mai ascultători şi vom învăţa mai bine. Pionieri ai şcolii româneşti de chimie Dimitrie Cantemir (1673-1723) fost domn al Moldovei, savant de cultură enciclopedică, pionier al chimiei şi un precursor al filozofiei materialiste româneşti. Lui i se datorează primele încercări din ţara noastră în direcţia conturării unor noţiuni teoretice şi practice de chimie. Cele mai vechi lucrări în domeniul chimiei sunt printre altele şi Physices universalis doctrina et christiannae, Encomium in autore met virtutem doctrinae ejus El nu este cercetător iar lucrările sale nu sunt originale; se inspiră din filozofii naturalişti greci şi romani, şi din doctrina alchimistului olandez Ioannis Baptistae Van Helmont. Stefan Micle(1820-1879),născut în comuna Feleacului,lângă Cluj,din părinţi săraci şi neştiutori de carte,elev al marelui Bărnuţiu, îşi începe studiile superioare la Viena (1850)unde obţine o bursa la politehnică şi unde este remarcat de profesorul de fizică pentru aptitudinile sale şi mai ales pentru îndemânarea de a repara aparatura de fizică. În 1856 este numit profesor de fizică şi chimie la liceul de stat din Iaşi, iar în 1858 este numit profesor şi la şcoala militară, unde lecţiile sale publice se bucura de un real succes( renunţă la onorariu pentru a cumpăra instrumentar de fizică ). Di n 1860 devine profesor la Universitatea din Iaşi, apoi rector al Universităţii ieşene. Lui îi datoram organizarea primului laborator universitar de chimie si fizică cu obiective didactice si cu numeroase manuscrise de chimie si fizică Alexe Marin(1814-1895)născut la Craiova, remarcabil autodidact, îşi formează o cultura enciclopedică la Paris ştiinţă (1845-1850) unde audiază lecţiile a renumiţi oameni de ştiinţă ca: Gay Lussac, Pouillet, Fremy, Brognard, Flourens,s.a. Încearcă organizarea unui laborator de chimie în 1850, la liceul Sf. Sava, unde fusese numit conservator al cabinetului de fizică. Ulterior devine supleant la catedra de de fizica a aceluiaşi colegiu ( 1851 ) şi apoi titular ( 1855 ). Pe urmă este numit profesor la nenumărate şcoli înfiinţate in Bucureşti: Şcoala de conductori, Şcoala de chirurgie a dr. Davila, Şcoala militară, Şcoala de medicină veterinară, de farmacie, de agricultură,iar în 1868 profesor al facultăţii de ştiinţe Universitatea Bucuresti A tradus si publicat primele cărţi de fizică şi chimie, scrise încă cu litere chirilice: în 1852 traduce şi publică fizica lui Pouillet, iar peste un an chimia lui Pelouze si Fremy, acestora adăugându-se numeroase alte scrieri,în special manuale pentru clase primare. ( va urma) Prof. Florin Viu O lectură sau un joc pe calculator? În întreaga lume, această zi, sărbătorită în peste 200 de ţări, este consacrată personalului didactic, celor care fac educaţia - educatori, învăţători, profesori, denumirea ei fiind World Teachers Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants, în franceză. De ce în România această zi se numeşte Ziua mondială a educaţiei, ignorând şi deformând scopul pentru care a fost creată? Probabil că pentru cei care au decis aşa doar... educaţia contează, nu şi educatorii. Ca şi cum educaţia poate fi făcută fără educatori. Ca şi cum calitatea actului educativ nu ar depinde de condiţiile de viaţă şi de muncă ale celor care fac educaţia. Schimbarea accentului de pe om pe acţiunea înfăptuită de acesta dovedeşte că în România mentalităţile nu s-au schimbat. Sau poate, e o simplă problemă de... traducere. Poate mai marii noştri nu ştiu să traducă World Teachers Day. Indiferent de motivele unei astfel de decizii în discordanţă cu hotărârea UNESCO, întrebarea esenţială rămâne: cum poate România să sărbătorească o Zi Mondială a Educaţiei în vreme ce în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educatorilor? Urmată de o altă întrebare, la fel de importantă: merită personalul didactic, educatorii să fie sărbătoriţi nu numai în întreaga lume ci şi în România? Denisa Rusu Lectura este cel mai captivant lucru pe care îl poţi face când ai timp şi simţi nevoia săţi delectezi puţin imaginaţia cu ceva plăcut. Dacă citeşti o carte cu un subiect care îţi place sau îţi stârneşte curiozitate înseamnă că eşti o persoană cu care poate purta o discuţie puţin mai avansată intelectual, o persoană care poate aduce argumente la o anumită carte, poate critica un scriitor, autor, modul de a scrie al acestuia, îşi poate crea un model în viaţă, pe când, dacă ai juca un joc pe calculator nu rămâi cu nici o informaţie utilă, poţi risca să rămâi fără prieteni, vei deveni o persoană necomunicativă şi timidă. Jocul pe calculator îţi dă senzaţia că eşti la fel ca eroul din jocul respectiv, devii violent, insolent şi fără respect. Acestea sunt câteva dintre defectele morale, ca să nu mai amintesc de defectele pe care organismul nostru le poate dobândi. Unul dintre acestea este stresul cauzat de dorinţa de a câştiga. Este adevărat că un joc poate fi captivant, chiar plăcut, şi pătruns în atmosfera lui, uiţi cât este ceasul. Acesta este un lucru rău, întrucât ştim de la biologie că lumina pere puternică poate dăuna sănătăţii ochilor, de aceea este recomandat să nu petrecem mai mult de o oră şi jumătate în faţa calculatorului. Am o întrebare: de ce să nu ne îmbogăţim cultura generală citind o carte sau utilizând calculatorul căutând informaţii pe internet? De ce să irosim timpul care este atât de preţios pe jocuri? Rodica Roibu CITEŞTE-NE ŞI PE INTERNET, la adresa: http://scoli.didactic.ro/scoala_cu_clasele_i_viii_valea_glodului_vulturesti

An II, Numărul 2, Octombrie 2009-7- Să râdem puţin * - Ştii, îi spuse Ionel mamei, aş vrea să mă duc să fac şcoala pe Lună! - De ce? întrebă mirată mama. - Acolo, toate materiile sunt de şase ori mai uşoare! * - Ionel, spuse tatăl, vreau să văd carnetul tău de note! - Chiar vrei să vezi ce note am? - Da - Bine, atunci sper să nu te sperii când ai să le vezi * - Ionele, de ce ai luat nota 3 la limba română? întrebă mama. - Mi-am scris tema, răspunse băiatul. - Bine, dar pentru tema făcută nu poţi să iei notă mică! - Ba da, dacă scrii tema în chineză! * Într-o lucrare la chimie, Ionel scrise despre acidul clorhidric: Acidul clorhidric este o substanţă pe care dac-o bei, nu mai apuci să spui doamnei profesoare ce gust are. În lumea simţurilor * Anumite animale, cum sunt pisicile, reuşesc să vadă pe întuneric mai bine chiar decât ziua. Ochii lor au un mare număr de celule capabile să capteze impulsurile luminoase. Noaptea, ochii lor apar ca nişte mici oglinzi, deoarece sunt dotaţi cu o perdea strălucitoare, un strat de celule care reflectă orice rază de lumină., indiferent cât de slabă este şi o trimit la retină, îmbunătăţind astfel vederea nocturnă. Rebusul Ediţiei În lumea Ştiinţelor 8 6 Completează rebusul de mai sus şi veţi descoperi pe coloana colorată numele Reginei Ştiinţelor. Dacă sunt unele definiţii pe care nu le ştiţi, puteţi cere ajutorul colegilor mai mari sau al părinţilor. 1. Înveliş gazos ce înconjoară globul terestru; 2. Două drepte care nu se întâlnesc niciodată se numesc drepte ; 3. Proces de trecere al unui corp sau substanţe din stare de agregare solidă în stare lichidă; 4. Procese ce descriu fenomenele chimice se numesc ; 5. Porţiune întunecată creată de un 2 10 1 9 4 5 3 obstacol în spatele căruia lumina nu poate ajunge; 6. Schimbare de poziţie şi de orientare a unui corp faţă de un sistem de referinţă; 7. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor; 8. Însuşiri pe baza cărora se poate identifica un corp, o substanţă sau un material; 9. Cunoscut şi sub denumirea de creier, acest organ este adăpostit de cutia craniană; 10. Corp geometric care prezintă o bază şi mai multe feţe triunghiulare, în funcţie de numărul de laturi al bazei. Deci, cine este Regina Ştiinţelor? Prof. Nusia Lazăr Vrei sa faci parte din colectivul de redactie al revistei? Aşteptăm până la 15 noiembrie 2009 materialele voastre pe următoarele teme: - Pledoarie pentru sport şi mişcare; - 16 Noiembrie, ziua naţională fără tutun; - Sfântul Andrei, Ocrotitorul României - 1 Decembrie, Ziua Naţională. - Primii fulgi de nea. Cele mai bune materiale vor fi publicate în numărul urmator ce va apărea începând cu data de 25 Noiembrie 2009. * La om, imaginile transmise de cei doi ochi se suprapun dând naştere unei singure imagini. Acest tip de vedere este răspândită printre prădători, pentru care este foarte importantă determinarea distanţei, pe când la erbivore, pentru care este mai importantă o vedere panoramică în caz de apărare, fiecare ochi, dispus lateral, are un câmp propriu, mai puţin clar, dar mai amplu. * Pentru a vedea noaptea, cobrele au dispuse între ochi şi nări nişte discuri capabile să capteze razele infraroşii, adică razele produse de căldură. Acestea reuşesc să localizeze prada chiar şi pe întuneric, prin căldura emisă de acestea. * Urechea umană percepe doar sunetele care au frecvenţa între 20 şi 20000 de vibraţii pe secundă; noi nu reuşim să simţim sunetele foarte joase ( infrasunete ) dar nici pe cele foarte înalte ( ultrasunete ). *Câinii aud sunete până la o frecvenţă de 40000 vibraţii pe secundă; pentru a fi dresaţi se folosesc fluiere cu ultrasunete pe care noi oamenii nu le auzim! * La multe animale, pavilionul urechii este dezvoltat şi mobil. Mai ales la erbivore ( gazele, iepuri ) urechile se mişcă şi pot capta chiar şi cel mai mic zgomot, constituind astfel un preţios sistem de apărare. * Simţul olfactiv al câinelui este de 10000 de ori mai dezvoltat decât cel al omului, dar nu pentru toate tipurile de mirosuri. Câinii nu sunt la fel de sensibili ca şi oamenii la parfumul florilor, dar este foarte sensibil la mirosurile de grăsime şi transpiraţie ale animalelor. * Porumbeii călători folosesc simţul olfactiv pentru orientare. Ei sunt capabili să memoreze mirosurile mediului din care pleacă şi pe cele pe care le întâlnesc în timpul călătoriei, adică posedă o hartă a mirosului a drumului pe care îl au de făcut. Folosindu-se de aceasta, porumbeii găsesc foarte uşor drumul de întoarcere. Ana Maria Blidariu, Andreea Sumanariu