NORMALIŞTII NR. 3 IUNIE 2004 NORMALIŞTII REVISTĂ EDITATĂ DE ŞCOALA NORMALĂ VASILE LUPU IAŞI

NORMALIŞTII REVISTĂ EDITATĂ DE ŞCOALA NORMALĂ VASILE LUPU IAŞI IUNIE 2004

DIN CUPRINS: EDITORIAL MÂNDRIE DE NORMALIST, Viorel Paraschiv VIAŢA ŞCOLII PROFIL CONDORUL - ANUL ŞTEFAN CEL MARE - OLIMPIADA 2004 - PROIECTUL ARTIS - ASOCIAŢIA SPORTIVĂ CONDOR - FESTIVALUL DE TEATRU ORPHEUS ACCENTE LAURENŢIU FAIFER REVOLTA UNUI SCLAV DAN PLĂEŞU - EVALUAREA FRAUDEI ŞCOLARE - LECTURĂ ŞI CREATIVITATE - TUTUNUL UN FLEAC FĂRĂ LEAC CAMPANIA ANTITUTUN FASCINAŢIA IDEILOR ODISEEA UNEI ZILE NORMALE A UNUI NORMALIST - CITINDU-L PE CIORAN - OBIECTUL FASCINAŢIEI MELE - NORMALIŞTI PRINTRE ARTIŞTI - ELEMENTE DE METODICĂ - PAGINI DE JURNAL -

EDITORIAL MÂNDRIE DE NORMALIST Orice întâlnire a generaţiilor de normalişti mă face din ce în ce mai mândru de faptul că sunt profesor la Şcoala Normală. Anul trecut am participat la o întâlnire de jumătate de secol de la absolvire. A fost un eveniment deosebit, m-a încântat faptul că aceşti truditori ai catedrei, nu au uitat nici un moment de copilăriile pe care le făceau cu 50 de ani în urmă. Rămâi uimit de naturaleţea relaţiilor dintre aceşti bătrânei simpatici, care vin cu pioşenie la catedrala lor de suflet care este şcoala unde s-au format. Anul acesta am avut marele privilegiu să particip la întâlnirea generaţiei care a împlinit 54 de ani de la absolvire Oameni albiţi de vremuri, dar totuşi drepţi că au răzbit viaţa. Le-am ţinut loc de diriginte şi m-au făcut să mă simt la fel de mândru ca ei. Am fost moderatorul cursului festiv şi am apreciat faptul că s-au comportat ca nişte elevi model. Din cele două generaţii separate ( băieţi şi fete) au mai rămas doar 17 M-am cutremurat la aflarea veştii că vor participa doi colegi de care nu mai ştiau nimic de mulţi ani, iar despre unul de foarte mulţi ani, vreo 57 Fusese ridicat în timpul orelor, din sala de clasă, de către noua ordine, aşa zis populară ( ciuma roşie n.a.) pentru simplul fapt că a fost simpatizant al mişcării legionare. Ce a urmat este simplu de intuit: canal, Bărăgan, Aiud şi Piteşti, toate închisori ale terorii. Acest fost elev normalist, a revenit între colegii lui după o perioadă care poate fi o viaţă de om. Este unul dintre aceia mulţi care au reuşit să o ia de la ÎNTÂLNIRE PESTE ANI Iunie 1974 iunie 2004 1 capăt. Chiar dacă a trebuit să fugă mare parte din viaţă pentru a-i se pierde urma, dl. ing. agronom (pensionar, clujean prin adopţie), ne-a arătat tuturor cum speranţa nu trebuie să ne părăsească niciodată. Nu era un individ blazat, ci din contra, un mare învingător, care cu o modestie surprinzătoare şi, cu un glas calm şi cald, ne-a spus: sunt câţiva ani din viaţa mea, despre care nu doresc să vorbesc Vă mulţumesc tuturor care dintr-o solidaritate teribilă aţi adunat banii (din puţinul pe care îl aveaţi) şi care într-o clipă de neatenţie a anchetatorilor mi-au fost strecuraţi sub cămaşă. Fie-i ţărâna uşoară fostului meu coleg. care şi-a riscat viaţa, dovedind că nici un sistem represiv şi obedient unui regim retrograd, nu ne poate dezumaniza, iar solidaritatea noastră nu poate fi învinsă niciodată. S-a aşternut liniştea Deodată mi-au revenit în minte cuvintele unui alt absolvent normalist, prof. Manta din Timişoara care întruna din scrisorile sale de suflet către mine mi-a relatat momentul demiterii directorului Vasile Petrovanu din 1941, după rebeliunea legionară. Unii elevi ai şcolii erau simpatizanţi ai mişcării, iar prefectul l-a acuzat pe director de acest lucru. După citirea documentului de demitere, directorul Petrovanu a fost invitat să ia cuvântul şi, cu vocea sa calmă, s-a îndreptat către elevii care i-au atras demiterea şi a rostit sec vă sărut şi vă iert. Fără cuvinte Am devenit dintr-o dată mai bogat spiritual şi mai mândru că spiritul normalist din noi, va dăinui peste veacuri,indiferent de vitregiile sorţii. Mulţumesc pentru încurajare Viorel A. Paraschiv S-au scurs 30 de ani de căutări, de trufdă, de încercări de a ne atinge fiecare propriul ideal. Pe măsură ce anii au trecut atât de repede peste noi cuvintele au devenit mai seci şi poate de prisos. Privind retrospectiv, am înţeles mai bine rostul nostru: Dragi colegi, Nu suntem aripi ca să înfăptuim zborul, dar suntem cu certitudine o boare care-l propulsează. Domnilor profesori, Pomii sădiţi cu ani în urmă au roade şi umbră deasă, ţin mai bine în loc pământul, iar noi ne aflăm acum aici la izvor. Suntem aici, dar nu cu toţii şi nici aceiaşi. Poate mai împliniţi, poate mai trişti, poate mai înţelepţi, dar cu siguranţă mai tineri. Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire! Revedere plăcută! Înv. Câşlariu Eugenia Şcoala Elena Cuza Iaşi

VIAŢA ŞCOLII De ce Condorul? La începutul anilor 90 a fost corul fetelor, care cu timpul, la finalurile serbărilor îşi mai adăuga şi câţiva băieţi, pentru a întregi sonoritatea şi rigurozitatea lucrării Voinţa neamului. Atunci mi-a venit o idee: ce-ar fi dacă aş alcătui o formaţie corală mixtă (ştiind că Şcoala Norrmală avusese pe vermuri aşa ceva)? Mă gândisem la o formaţie de mici dimensiuni care să poată participa la diferite manifestări din şcoală şi din exteriorul ei. Ideea a fost privită la început cu o oarecare îndoială, părând chiar romantică, deoarece un cor mixt de-sine-stătător, nu că nu şi-ar avea rostul, dar ţinând cont de numărul mic al băieţilor cu vocile formate ( clasele a XII-a şi a XIII-a ) era dificil de organizat. Şi totuşi, în 1995, spre sfârşitul iernii, am alcătuit această formaţie într-o structură camerală, având prima ieşire în public în luna mai, într-un spectacol la Casa Corpului Didactic Iaşi-, întregindu-ne apoi stagiunea în luna iunie, la serbarea absolvenţilor. Aflând de existenţa lui, conducerea muzicală din Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi, din vremea aceea, nea sugerat să amplificăm corul, transformându-l în cor mare, cu care să participăm la concursurile şcolare, mizându-se pe faptul că cele mai multe formaţii sunt alcătuite din fete, considerându-se că am fi singurul cor mixt din ţară. Zis şi făcut. S-a ajuns la un cor de 60 70 de persoane cu care s-a participat la patru ediţii ale concursurilor şcolare: 1997- Piatra-Neamţ Premiul I (faza zonală) Deva Premiul II(faza naţională ) 1999 Piatra Neamţ Premiul II (faza zonală) 2001 Piatra Neamţ- Premiul I (faza zonală) - Bucureşti-Premiul I (faza Naţională) 2003 - Focşani Premiul I (faza zonală) Piatra-Neamţ- Diplomă de participare la faza naţională De asemenea, am participat la două ediţii ale Festivalului Muzical- Artistic Sabin Drăgoi al Şcolilor Normale (Colegii Pedagogice) de la Deva, în anii 1996 şi 1997. Avem participări la deschiderea anului jubiliar Mihai Eminescu (13-15 ianuarie 2000 ), la Botoşani şi Ipoteşti, iar pe plan local am concertat în cinstea olimpicilor de la Olimpiada de Literatură română, la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri. De ce Condorul? Fiindcă, păstrând şi varianta camerală, se aflau mulţi elevi membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, avându-l ca lider pe profesorul Viorel Paraschiv, care a propus ca numele acestei formaţii să fie Condorul, dumnealui devenind astfel naşul corului, în anul 1997. Cu această formaţie am colindat prin diferite colţuri ale Iaşului, am vizitat şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni, organizaţii de tineret, primărie, sedii ale partidelor politice etc. Astăzi există doar Condorul, formaţie corală mixtă, catalogat drept cor mare. De la început şi până astăzi am abordat un repertoriu pe cât de vast, pe atât de diferit din punct de vedere stilistic. Am apelat la lucrări corale scrise de compozitori din muzica universală: Jacob Arcadelt, Baltasare Donato, Passereau, Fr. Gruber, Charle Bordese, Fr.Volery, Adolf Adam, Guillaume Casteley, Felix Mendelssonh-Bartholdy, K.M.von Weber şi din cea românească: Constantin Arvinte, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza, George Grigoriu, George Dima, Nicolae Lungu, Mihai Berezovschi, Achim Stoia, Vasile Popovici, precum şi unele adaptări corale de Gheorghe Honciuc. De-a lungul anilor s-au perindat şi diferiţi solişti: Daniel Tăgâţă, Laura Tutu, Mircea Teodor, Dana Spânu, Corina Tănase, Diana Honciuc, Victor Reşetnic, Iulian Cucoş, iar corepetitori au fost: Ciprian Huşanu-orgă, Alexandru Băietu-flaut, prezentatoare fiind Anca Pustianu şi Iulia Filimon. Astăzi, când fac această trecere în revistă a ceea ce a fost, mă întreb: oare ce avem? Oare ce vom avea? de ce Condorul nu mai poate aborda un repertoriu atât de bogat şi de variat? de ce Condorul nu mai are decât băieţi din clasele mici şi mai puţin din cele mari? de ce Condorul a început să-şi piardă din strălucire? oare condorul va mai avea vreodată voci pline de personalitate ca cele ale elevilor de clasa a XIII-a? oare Condorul îşi exersează în subconştient cântecul lebedei? Prof. Gheorghe Honciuc 2

VIAŢA ŞCOLII PROIECT COMENIUS Dans une Europe reunie, parlons tous l ecologie Ideea aplicării unui astfel de proiect în Şcoala Normală a fost o adevărată provocare. Astfel, în cadrul acestuia a participat un grup de tineri, elevi ai acestei instituţii cu vârste cuprinse între 15-19 ani; proiectul a fost coordonat de profesori ai şcolii de diferite discipline, şi anume, de matematică, chimie, limba franceză şi artă plastică: Constantin Petrovici, Corina Gheorghiţă, Luminiţa Ioanid şi Eugen Mircea. Scopurile realizării acestui proiect au fost studierea măsurilor de protecţie a mediului împotriva poluării, menţinerea şi punerea în valoare a cadrelor natuarale şi de patrimoniu, aprofundarea cunoştinţelor de limbă franceză, sensibilizarea comunităţii educative la necesitatea abordării temelor cu privire la protecţia mediului înconjurător şi găsirea de soluţii pentru a rezolva aceste grave probleme ce afectează indirect şi omenirea. Activităţile întreprinse în cadrul acestui proiect au fost elaborarea de chestionare având scopul cunoaşterii reciproce a partenerilor(elevii români şi corespondenţii acestora din Franţa), vizite şi excursii pentru descoperirea de monumente şi rezerve naturale în spaţiile în care sunt amplasate şcolile partenere, reuniuni cu reprezentanţi ai asociaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale care se ocupă de protecţia mediului, dezbateri axate pe probleme ce ţin de conservarea mediului, organizarea de expoziţii de afişe, fotografii şi desene. Toate aceste activităţi au condus la realizarea unui dicţionar bilingv cu ilustraţii(desene, fotografii) încă nefinalizat, conţinând termeni din sfera ecologiei. Cum au colaborat elevii în cadrul acestor schimburi de experienţe? Totul a decurs conform aşteptărilor, poate chiar mai bine. Copiii au dat dovadă de multă înţelegere, comunicativitate şi seriozitate. Ambele tabere au luat parte la activităţile comune de elaborare şi evaluare a produsului final; au participat la dezbateri pe teme stabilite, s- a lucrat în echipe constituite din elevi români şi francezi, s-au organizat vizite, spectacole şi serate. În urma acestora, între elevii români şi francezi s- au legat prietenii ce încă se mai păstrează prin curierul electronic. Prin intermediul acestui proiect, elevii au vizitat şi alte oraşe decât cele din Franţa, spre exemplu, oraşe importante din Italia, Germania, Austria şi Ungaria. Profitând de această ocazie, s-au organizat vizite cuprinzând diferite obiective turistice, în urma cărora tinerii au acumulat o serie de cunoştinţe şi au rămas cu multe amintiri ce nu vor putea fi uitate vreodată. OANA SLABU, clasa a XI-a A 3

VIAŢA ŞCOLII ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT - APĂRĂTORUL CREDINŢEI ŞI NEAMULUI ROMÂNESC Anul European Ştefan cel Mare - 2004, a prilejuit la Şcoala Normală Vasile Lupu, desfăşurarea unui proiect cultural denumit de profesorii şcolii implicaţii - coordonator fiind doamna Prof. Eugenia Drişcu - Ştefan cel Mare în literatură, istorie şi teologie - Omul Domnul, Sfântul. Activităţile care s-au desfăşurat dar şi cele care urmează a se desfăşura (până la sfârşitului anului calendaristic 2004) în cadrul său au urmărit / urmăresc conştientizarea elevilor în sensul valorizării istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti - toate acestea cuprinse fiind în personalitatea extraordinar de complexă a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. În această direcţie pe 30 aprilie a avut loc deschiderea festivă a proiectului într-un cadru deosebit, în holul şcolii participând, după cum urmează: domnul Lucian Moraru, profesor de istorie la această şcoală, care a evidenţiat portretul istoric al domnitorului moldovean dar şi epoca în care acesta ş-a desfăşurat activitatea; corul Strop de ler, condus de domnul Prof. Viorel Bârleanu, a răsunat în cântări de laudă închinate domnitorului Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare, / Seamăn pe lume nu are ; câţiva elevi din clasa a IX-a A au învăluit atmosfera deosebită care s-a creat în versuri patriotice, recitând poemul Doină, de Mihai Eminescu; profesori ai şcolii dar şi o mulţime impresionantă de elevi dornici să cunoască mai ales motivele pentru care acest mare apărător al neamului şi credinţei străbune a fost trecut in rândul sfinţilor, au avut prilejul sa cunoască aceste lucruri şi poate să privească dincolo de latura umană a fiecăruia. Si poate pe o linie a firescului, privirile tuturor au fost încântate de expoziţia de desen intitulata sugestiv, de doamna Prof. Maria Agapi, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt - apărătorul creştinătăţii, fiind implicaţi în realizarea ei artişti mici şi mari elevi din clasele V-XII. Trebuie menţionat si faptul că serbarea de deschidere a manifestărilor a fost intens mediatizată. Popularizarea evenimentului în rândul elevilor prin realizarea de afişe a fost asigurată de Prof. Carmen Tomoioagă. Seria manifestărilor prilejuite de Anul European Ştefan cel Mare nu se rezumă însă doar la acest eveniment, continuând pe parcursul întregului an. În această direcţie, profesorii organizatori propun: - Conferinţe susţinute de profesori de Istorie, Religie şi Literatură de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi; - Concursuri interdisciplinare cu premii; - Concurs de creaţie literară (poezie, proză scurtă, dramatizări, eseuri); - Pelerinaje la bisericile şi mănăstirile ctitorite de domnitor. Prof. Anamaria Gînsac NECHIFOR ALEXANDRU IX E 4

VIAŢA ŞCOLII Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni Orpheus Ediţia I Deşi aflat la prima ediţie, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni Orpheus organizat de Şcoala Normală Vasile Lupu, Liceul cu Program Sportiv şi Liceul de Artă Octav Băncilă sub patronajul I.S.J Iaşi, s-a bucurat de o largă participare. Astfel, 70 de trupe din ţară au răspuns iniţiativei şi invitaţiei noastre, expediind, în perioada 25 martie 7 aprilie, pe adresa Şcolii Normale Vasile Lupu, numeroase casete cu înregistrarea spectacolelor montate de către liceeni din judeţele Arad, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Cluj, Argeş, Galaţi, Iaşi, Suceava, Timişoara, Vaslui. Regulamentul concursului a impus două etape. Prima etapă, preselecţia, a constat în vizionarea casetelor trimise de către participanţi şi în selectarea celor mai reuşite spectacole. În urma preselecţiei au rămas în concurs un număr de 22 de trupe cu reprezentaţii în limba română şi 4 trupe cu reprezentaţii în limbile engleză, franceză şi germană. În a doua etapă, finala concursului, în perioada 4-6 iunie trupele selecţionate şiau prezentat spectacolele la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Sala Studio în reprezentaţii cu public. Deschiderea oficială a Festivalului Orpheus a avut loc pe 3 iunie şi a constat într-o paradă a trupelor din Iaşi şi din ţară, trupe care şi-au prezentat personajele defilând de la Liceul cu Program Sportiv, pe bulevardul Carol până la Teatrul Naţional V. Alecsandri, fiind însoţite de fanfara de la Zece Prăjini venită special în Iaşi pentru acest moment. Aprecierea tuturor participanţilor a fost făcută de către un juriu de specialitate, compus din cinci membri: teatrologul Florin Faifer, profesor la Academia de Arte George Enescu din Iaşi, scenograful Nicolae Mihăilă (Opera Naţională Română Iaşi), Catinca Agache, director adjunct al Bibliotecii Judeţene Gh. Asachi, Mihaela Apetroae, inspector de specialitate în cadrul I. S. J. Iaşi, Benoît Vitse, directorul Ateneului Artelor Tătăraşi. Preşedintele juriului, domnul Ovidiu Lazăr, regizor la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri şi-a exprimat entuziasmul în legătură participarea peste aşteptări la acest eveniment, precum şi mulţumirea pentru buna calitate a multora dintre spectacolele prezentate. Concursul să se desfăşoare pe patru secţiuni: teatru clasic (reprezentaţiile constituite dramaturgic din dramaturgia românească sau universală, clasică sau contemporană); forme neconvenţionale de teatru (adaptări, colaje, teatru-dans, scenarii originale); teatru în limbi străine şi secţiunea I.L. Caragiale. Participanţii la concurs au apreciat profesionalismul juriului şi buna organizare a Festivalului care au făcut ca această primă ediţie să devină un reper la care să ne putem raporta. Juriul a acordat următoarele premii: Marele premiu şi trofeul Orpheus au fost acordate trupei Drama Club de la Liceul A. T. Laurian din Botoşani pentru spectacolul Visul unei nopţi de vară de W. Shakespeare; la secţiunea A - Dramaturgie Teatru premiul a fost acordat Liceului de Artă Octav Băncilă, Iaşi pentru spectacolul Un vis, o vrajă, Puck - colaj W. Shakespeare; la secţiune B Dramaturgie Originală juriul a acordat premiul Trupei Zhanele de la Liceul de Informatică Gr. C. Moisil pentru spectacolul Medeea Redux şi un premiu special pentru valoarea teatrală şi educaţională a scenariului Povestea unui om de prof. Făniţa Cepoi; la secţiunea C I. L. Caragiale nu a fost acordat premiu, fiind nominalizată însă Trupa Arvago de la Liceul V. Goldiş din Arad pentru spectacolul Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I. L. Caragiale. La secţiune D Dramaturgie în limbi străine Trupa Les Guignols a Liceului Tehnoton a primit premiul pentru spectacolul Preţioasele ridicole de Molière. Juriul a acordat următoarele menţiuni: Menţiune a Juriului pentru creaţie dramatică originală spectacolul Fluturi pe apă pus în scenă de trupa Liceului P. Rareş Suceava; Menţiune a Juriului pentru valorificarea dramaturgiei clasice româneşti spectacolul Titanic Vals de T. Muşatescu pus în scenă de trupa A. Giugaru Huşi; Menţiune a Juriului pentru cel mai bun cuplu Sabrina Iaschebici şi Silviu Popa (Liceul Moise Nicoară Arad) în spectacolul Anonimul veneţian de G. Berto; Menţiune a Juriului pentru concepţie scenică spectacolul Fetiţa cu chibriturile pus în scenă de Asociaţia Cloşca cu puii de aur Curtea de-argeş. Trupa Act a Şcolii Normale V. Lupu prezentă în concurs cu spectacolul Steaua fără nume de Mihai Sebastian a primit nominalizare pentru interpretare feminină Alina Augustin (clasa a XII-a D) în rolul Monei. Premiul pentru interpretare feminină a fost acordat Andreei Uţă (Curtea-de-Argeş) şi Anei Covalciuc (Iaşi), iar premiul pentru interpretare masculină l-a primit Ionuţ Vişan (Iaşi). prof. Elena Mănucă prof. Gabriela Petrache 5

VIAŢA ŞCOLII OLIMPIADĂ 2004 Nicoleta Grigoraş şi Andreea Ţuţu din clasa a XI-a B, sunt eleve de excepţie. Anul acesta au participat la olimpiadele de Pedagogie şi Psihologie, câştigând premii importante.iată ce ne-au împărtăşit din această experienţă: M-am hotărât să particip din nou la olimpiadă, deoarece voiam să depăşesc rezultatele obţinute anul trecut la aceeaşi competiţie, să dovedesc că pot mai mult şi să îmi şlefuiesc capacităţile (Nicoleta). Am dorit foarte mult să particip la o competiţie de nivel naţional şi am ales Pedagogia pentru că mă pasionează acest domeniu care m-a iniţiat în tainele educaţiei. (Andreea) Am ales Psihologia pentru a cunoaşte mai bine psihicul uman, felul în care gândesc oamenii, cauzele unor comportamente,să descopăr calea de a comunica mai uşor şi de a mă adapta mai bine la situaţii diferite. (Nicoleta) Prinse în labirintul cunoaşterii, ne-am agăţat de orizontul Pedagogiei şi Psihologiei, descoperind nebănuite cristale gnostice. Inserţia în profunzimea acestor două domenii ne-a oferit satisfacţii materiale şi spirituale, dar şi suspans, temeri, sentimentul unei confruntări dure, mai ales la nivel naţional. Stimulate de dorinţa de a trăi noi experienţe, de a pătrunde mai adânc sensurile celor două ştiinţe, de a face faţă unor situaţii inedite şi dificile, ne-am aventurat într-o competiţie olimpică destul de strânsă, simţind acest lucru încă de la faza judeţeană. Confruntarea judeţeană a solicitat destul de mult efort din partea noastră şi a antrenat numeroşi elevi doritori să-şi încerce forţele.comparativ cu aceasta, competiţia naţională a reunit spuma tuturor liceelor pedagogice din ţară, dezvoltând o întrecere foarte strânsă ce ne-a provocat multe emoţii, ne-a determinat să depăşim temerile şi să ne întărim încrederea în propriile forţe. Cu ocazia acestui eveniment, ne-am perfecţionat capacităţile intelectuale, dar ne-am hrănit şi sufletul. Privirea ne-a fost încântată de atracţiile turistice ale Crişanei, printre care se numără Peştera Urşilor, Biserica cu Lună, Cetatea Oradei, Teatrul Naţional. Am fost primite cu multă căldură şi ospitalitate, ne-am făcut mulţi prieteni din alte judeţe ale ţării, ne-am revăzut prietenii pe care ni i-am făcut anul trecut la aceeaşi olimpiadă. Următoarea competiţie va fi o nouă provocare pentru noi, căci am dori să ne reprezentăm şcoala, profesorul şi pe noi înşine într-o lumină cât mai favorabilă. Ardere în alb Adolescenţii trăiesc beţia zilei, Hălăduiesc pe mări vijelioase, Zâmbesc întâiei raze de soare Şi iubesc. Andreea Ţuţu, Nicoleta Grigoraş, clasa a XI-a B Sărută în mai florile albe de cireş, Îşi despletesc dimineaţa pletele în vânt, Râd hohotind până la soare Şi iubesc. Ard în alb cântec marile idealuri, Navighează spre ţărmul speranţei Şi iubesc. Raluca Chelaru, clasa a XI-a C 6

VIAŢA ŞCOLII Proiectul cultural ARTIS... Emoţii, cunoaşterea unor oameni deosebiţi, descoperirea de noi talente, uşoare urme de îndoială, orgolii, multă muncă şi oboseală, dar dincolo de toate acestea o satisfacţie sufletească extraordinară. Iată în câteva cuvinte modul în care a debutat acest proiect cultural, vineri, 4 iunie la Ateneul din Tătăraşi, cu spectacolul Cu cei mari pentru cei mici şi expoziţia Fantezie Cum aş putea prezenta in cateva cuvinte despre ce a fost vorba? Totul a pornit de la ideea câtorva cadre didactice din şcoala noastră de a promova tinerele talente din oraşul Iaşi, într-un mod plăcut, într-un cadru festiv. Zis şi făcut. Rod al mai multor zile de discuţii constructive, proiectul cultural ARTIS, are drept scop descoperirea şi promovarea de noi talente în rândul elevilor între 8 şi 18 ani. Un semn bun, după părerea mea, pentru că în şcolile din Iaşi există elevi talentaţi, care nu sunt cunoscuţi tocmai din cauza lipsei unui mecanism eficient de mediatizare, de comunicare.parteneri în desfăşurarea acestui proiect sunt Şcoala Normală V. Lupu, Inspectoratul Şcolar, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Centrul Diecezan Caritas Iaşi, iar coordonatori la nivelul şcolii sunt doamnele profesoare Maria Agapi, Eugenia Drişcu, Maria Borş si subsemnata. În cadrul acestui proiect vor avea loc o serie de manifestări, ca de exemplu: organizarea unor expoziţii şi concursuri de desene, realizarea de spectacole cu prilejul unor momente marcante ale vieţii culturale româneşti, organizarea unor concursuri de recitare, interpretare dramatică, susţinerea competiţională de discursuri cu caracter cultural, editarea unei publicaţii.provoccarea se adresează tuturor şcolilor din oraş. Revenind la spectacolul Cu cei mari pentru cei mici, acesta a avut un impact puternic în rândul copiilor, părinţilor şi nu numai. Cred acest lucru datorită numărului mare de spectatori (în jur de 200) şi mulţumirii care se citea pe chipurile tuturor. Invitaţi la această manifestare au fost campionii naţionali la dans sportiv Alexandra Melinte şi Ciprian Diaconu, din clasa a X-a B a şcolii noastre, precum şi mai vechii noştri colaboratori, Orchestra de Tineret Zece Prăjini. Iată câteva impresii pe care le-am cules după spectacol: Toată sala a fost, de fapt, o scenă. S-a reuşit o comunicare perfectă între scenă şi public. Un spectacol de mare ţinută! Ana Iulia Boiţă, spectator. Un spectacol sincer, cu savoare, în care s-a observat cu uşurinţă coeziuna dintre scenă şi public.felicitări! - profesor Ştefania Pânzaru,Şcolala Normală. S-a observat organizarea desăvârşită, bucuria sinceră a manifestării în cadrul actului artistic, dăruiurea profesorilor şi instructorilor. Am remarcat faptul că normaliştii, profesori şi elevi, alcătuiesc o familie unită şi că pun mare preţ pe calitatea prestaţiei. De asemenea expoziţia de desene şi grafică pe calculator este deosebită şi am dori să o mai păstrăm în holul Ateneului - Petrică Andrieş, director executiv - Ateneul Artelor. Instit. Anca Daniela Ciobanu 7

VIAŢA ŞCOLII PROIECT DE DEZVOLTARE ŞCOLA- RĂ ÎNTÂLNIRE DE PROIECT TARRAGONA, CATALOGNA SPANIA, 11-16 NOIEMBRIE 2003 Orientation scolaire des jeunes européenes OSJE (pré- et post baccaluréat) Colaborarea Şcolii Normale Vasile Lupu din Iaşi cu şcoli din ţările europene s-a materializat într-o întâlnire de proiect de dezvoltare şcolară ce a avut loc la Tarragona, Catalogna Spania, în perioada 11-16 noiembrie 2003. Partenerii din Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Spania (Catalonia şi Galiţia) şi România au propus o temă generală şi concretă, comună pentru toate şcolile europene, orientarea tinerilor pre- şi post-bacalaureat având drept subiecţi tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani. Orientarea (pasivă sau activă) a elevilor poate fi desfăşurată atât în interiorul instituţiilor şcolare, cât şi la ieşirea spre învăţământul superior sau spre locurile de angajare/muncă. Iniţiatorii acestui demers sunt instituţiile de învăţământ (şcolile, liceele, universităţile), dar vor fi antrenaţi şi alţi actori ai orientării ca parteneri locali comunităţile locale, firme angajatoare în funcţie de organizarea locală şi de legislaţia în vigoare a fiecărui stat partener, precum şi de regulamentul de ordine interioară şi planul managerial propriu. Demersul proiectului presupune trei etape, pe durata celor 3 ani de desfăşurare prevăzuţi în program (2004-2007): 1. Prezentarea orientării elevilor în cadrul cadrul fiecărui sistem şcolar la nivel naţional şi, eventual, regional: filosofia sistemului (scurtă introducere), organizarea pe paliere/filiere (tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani), diferiţii actori implicaţi în orientarea tinerilor (schematic) şi câţiva indicatori ai fluxurilor şcolare (10 cifre maximum). Aceasta va atrage o prezentare detaliată a orientării elevilor fiecărei instituţii şcolare partenere (tinerii de 15-19 ani): motivaţia/motivarea elevilor, anchete (prin aplicarea unui chestionar comun tuturor elevilor din şcolile partenere cu vârstele menţionate), statistici (pe serii) etc. Etapa aceasta va aduce în atenţie care sunt majoritatea actorilor orientării şcolare elevii, părinţii, conducerea şcolii, profesorii, consilierii şcolari şi profesionali, centrele de documentare, centrele de orientare, consiliul clasei ş.a. Se vor urmări rezultatele şcolare (evaluare). Apoi, se vor analiza realist cine are puterea de decizie în cadrul orientării şcolare, trecându-se de la orientarea şcolară la educaţia orientării ţinând seama de situaţia locală (mediu, instituţie şcolară, piaţa muncii), dar şi de inegalităţile sociale. 2. Se vor prezenta modalităţile de orientare din fiecare şcoală în parte, cât mai concret posibil, dar şi orientarea elevilor după ieşirea din şcoală (după absolvire): ce tip de învăţământ superior vor alege, ce locuri de muncă vor găsi şi cum se vor integra. Se vor face comparaţii între sisteme şi se va căuta ceea ce este comun pentru toţi partenerii armonizare europeană. Clasificarea practicilor, experienţelor ce vor permite degajarea unor puncte comune, a unor diferenţe specifice şi a chestiunilor ce lasă loc spre reflecţie, în funcţie de rezultatele parţiale de pe parcursul primelor două etape. Ceea ce va fi esenţial va constitui sursa unei noi etape de strategie şi punere în practică: locul şi rolul Europei în orientarea tinerilor, adaptarea politicilor naţionale şi regionale sau construirea unui spaţiu european educativ, proiectele (proiectările) personale ale elevilor, orientarea şcolară în contextul inegalităţilor sociale existente, ieşirea din şcoală fără diplome, relaţia şcoală firme angajatoare (legăturile dintre orientare şi debuşeele de pe piaţa muncii). Ca un corolar, se va organiza o manifestare internaţională colocviu pe tema orientării, constituindu-se, totodată, o comisie de orientare formată din membrii comisiilor de orientare din cadrul fiecărei şcoli partenere. Experienţa Tarragona a permis întâlnirea nu numai a 8 echipe din ţări diferite, ci şi a 8 sisteme educative şi, evident, a 8 modalităţi de prezentare, interpretare, abordare, evaluare şi auto-evaluare a metodelor şi tehnicilor de învăţământ şi învăţare. Experienţa continuă! Prof. dr. Doina BALAN Vers une orientation des jeunes... Un beau destin existe Dans la vie de chacun Et, même s il pleut, Le soleil soit dans son âme. Saches croire quand d autres te trahissent, Met-toi debout quand d autres te terrassent, Saches toujours garder Ce qu autres veulent écarter Ris même si ton âme plaint, Aie chaud même s il neige en dehors, Que ça est l art de surmonter LA VIE Victoria ARSENI, clasa. a X-aC Traducere, prof. Doina BALAN 8

VIAŢA ŞCOLII ASOCIAŢIA SPORTIVĂ CONDOR A ŞCOLII NORMALE V. LUPU IAŞI Activitatea sportivă este şi pentru elevii şcolii noastre o prioritate, dezvoltată atât în forme organizate sub directa coordonare a profesorilor cât şi individual în cadrul secţiilor de performanţă ale cluburilor din Iaşi. O altă modalitate pentru desfăşurarea activităţii sportive o reprezintă concursurile de masă iniţiate de către elevi prin Comitetul de cămin sau Consiliul elevilor. Constatăm cu satisfacţie că elevii noştri îndrăgesc sportul practicând o plajă foarte largă de activităţi, de cele mai multe ori cu rezultate dintre cele mai bune la nivelul întrecerilor la care participă. Asociaţia sportivă şcolară CONDOR înfiinţată după anul 1990, are mai multe secţii sportive, urmând a fi înscrisă în registrul special al asociaţiilor sportive şcolare care se află la Direcţia pentru sport a judeţului Iaşi. Dintre aceste secţii sportive, cu rezultate deosebite la nivel competiţional amintim: baschet, atletism, fitness, orientare turisticăsportivă, gimnastică, turism sportiv, fotbal, tenis, şah, schi şi săniuş. La baschet, activitatea este coordonată de prof. Marinescu Ion-Teofil, care între anii 1993-1998 a participat cu echipa de băieţi la Campionatul liceelor. Din anul 1995 s-a înfiinţat echipa de fete de liceu, iar din anul 1996, echipa de fete de gimnaziu. Rezultatele au început să apară, cu echipa de fete de gimnaziu s-a obţinut locul III încă din primul an de la înfiinţare, iar cu echipa de fete de liceu s-au obţinut următoarele rezultate: ANUL CLASAMENT 1998 II 2000 II 2001 III 2002 II 2003 IV Dintre evidenţiaţii echipelor de baschet ale şcolii îi amintim pe: Cezar Vintilă, Marcela Gugiuman, Aurelia Popescu, Ancuţa Budeanu. 2004 V Dintre participările de tradiţie ale elevilor noştri menţionăm concursurile de cros, cu rezultate importante de-a lungul timpului (Crosul Unirii, Olimpiada sportului şcolar, Crosul Ziua Europei, Crosul Olimpic) participările la divizia şcolară de atletism, echipele coordonate de prof. Pânzaru Cornelia-Ştefania şi Costin Reta. La gimnastică sportivă, fitness şi şah, trebuiesc amintite competiţiile organizate cu prilejul Zilelor şcolilor reunite şi Cupa Mărţişorului, organizate în cadrul colectivului de catedră. Secţia de orientare turistică-sportivă a fost singura afiliată federaţiei de specialitate, din anul 1999 fiind susţinută financiar prin unitatea de cercetaşi a şcolii. Elevii au participat la diverse competiţii locale şi de performanţă obţinând locuri fruntaşe la Campionatele judeţene şi Cupa Iaşului. În anul 2000 au fost obţinute şi titluri de campion judeţean la Campionatul de orientare pe schiuri desfăşurat la Bârnova-cabană. Trebuie amintite aici şi rezultatele sportive ale profesorilor şcolii, obţinute în competiţiile pentru veterani: titlurile balcanice la aruncarea greutăţii şi a discului obţinute la Katerini în Grecia şi numeroasele titluri naţionale ale d-rei Pânzaru Cornelia-Ştefania (inclusiv la proba de disc), medaliile de bronz câştigate la Campionatul naţional de orientare pe timp de noapte de la Miercurea Ciuc (2000) şi cu ştafeta reprezentativă a ţării la concursul internaţional Cupele Moldovei de la Iaşi, câştigarea Cupei oraşului Bălţi (2001) toate obţinute de Viorel Paraschiv. Catedra de educaţie fizică- coordonată de prof. Pânzaru Cornelia-Ştefania 9

ACCENTE Laurenţiu FAIFER (1916-1974) - profesor de Limba şi Literatura română la Şcoala Normală Vasile Lupu Iaşi între anii 1947-1953 REVOLTA UNUI SCLAV Nu-i vorba de Spartacus, cum vă-ndemnaţi a crede, Nici de alt sclav celebru din vechea Siracuză. Nu. Voi vorbi de mine, iar Jupiter mă vede Şi ajuta-mi-va poate să spulber o acuză Ce, din Pergam cuib negru de vicii şi păcate- Antohios (pe vremuri stăpînu-mi legiuit), Cu greacă viclenie mi-a aruncat-o-n spate, Ba a şi imprimat-o pe-un sul afurisit. Eu sînt convins că, fostul meu stăpîn, din răzbunare A aruncat asupra-mi oprobiul ruşinos: Că-s fost bărbat; că astăzi mai am putere mare În mână, nu în şale şi nici ceva mai jos; Că am ajuns la starea de... autodeservire. Şi că divinul Eros m-a părăsit de tot. Da, da, din răzbunare, ori duşmană pornire Asemenea acuze în orice loc se scot Şi-aşa s-au scos şi-n Pergam de fostul meu stăpîn, Stăpîn care căzuse în patime cumplite Şi în a cărui domus n-am vrut să mai rămîn, Ci am fugit departe pe ţărmurile scite...... Aţi vrea să ştiţi, desigur, de ce m-am răzvrătit Şi cum aprins-am ura şi verva juvenală Stăpînul meu, care nici cînd nu s-a gîndit La ce slujeşte pana muiată în cerneală. Şi cum să se gîndească, cînd dînsul din pruncie Trezitu-s-a în ceata cea rea şi fără hăţ Ce ziua se închină butucilor din vie, Iar noaptea şi-o petrece în capişti de dezmăţ. Căci îmi era stăpînul fervent admirator Al şcolii din Sinope şi al lui Epicur, Ce învăţau ca omul să fie juisor, Să preţuiască tina şi nu azurul pur. Mai poate să distingă ce-i bine şi ce-i rău, Minciuna de dreptate, urîtul de frumos Aşa un om ce cată să afle-n drumul său Instinctelor deşarte de efemer folos? Nu! Nu! Şi de aceea, stăpînu-mi depravat Epicureu şi cinic nu a putut admite Să aibă lîngă sine un sclav fără păcat, Un stoic duşman crîncen al vieţii sibarite. Nu a putut admite şi cu mînie mare M-a lepădat în hrubă cu straşnică poruncă Să mi se dea perpetuu vinaţuri şi mîncare Şi Zeilor puternici! răgaz din astă muncă Să am numai atuncea cînd, în genunchi, voi cere Să nu mă mai îmbuibe şi-n schimb să mi se dea O tînără hetairă cu aprigă putere Şi specialistă foarte în trasul la rindea. Aşa un chin tartaric nici marii osîndiţi Tantalus însetatul şi chiar nici Prometeu Nu au avut, căci Zeii la inimă-mpietriţi Au fost mai oameni, totuşi, decît stăpînul meu, Ce-a condamnat un stoic virtuos şi lilial Să facă, fără voie, abuz de ce i-i silă Îndestulîndu-şi burta ca un Sardanapal Şi risipind ca Cresus din forţa sa virilă. Scîrbit moral şi fizic de-aşa regim grotesc Am evadat din hruba aceea demoniacă Şi părăsind Pergamul şi ostrovul grecesc Întorsu-m-am, pe mare, în patria mea dacă. În urma mea, stăpînul furios de-aşa afront Pe Ringhileus tracul cel meşter la condei L-a pus, ştiind că are talent şi orizont, Să scrie-o diatribă lipsită de temei, Cu mincinosul titlu de Ruga unui sclav. Nu rugă, ci revoltă, aşa cum scris-am eu Revolta unui stoic, cinstit, şi drept, şi brav, În contra depravării unui epicureu. 10

ACCENTE EVALUAREA FRAUDEI ŞCOLARE Fraudă în lumea şcolii? Ei bine, da! Şi nu aşa ca excepţie, ci zilnic! Şi nu aşa, de azi, de ieri. Obârşia fenomenului se pierde în negura vremurilor, actualitatea sa ne umple cotidianul, viitorul se anunţă mai sofisticat, beneficiind de evoluţia mentalităţilor şi de progresul ştiinţific. Cronicitatea maladiei este pigmentată, la intervale ce sfidează periodicitatea, şi cu o motivaţie ce îmi scapă, de episoade acute. Gândesc că, în prezent, parcurgem un astfel de episod. Problema, până la un punct, nu este aşa de gravă şi aparţine lumescului. Aş putea spune chiar că înşelăciunea şcolărească are parfum şi savoare, întocmai ca un preparat culinar. Pentru a fi apreciată trebuie să fie fragedă sau crocantă, caldă sau rece, cu garnitură sau fără, în funcţie de gusturi. Bucătar este elevul, degustător (evaluator), profesorul. De fapt, despre ce este vorba? Pur şi simplu avem în vedere acele activităţi desfăşurate de elevi pentru a obţine note şi calificative mai bune: suflatul, copiatul din carte, din caiet, de la colegii din jur, scrisul pe bancă a unor repere ajutătoare, şi, evident, clasica şi controversata fiţuică.astfel de preocupări presupun, nu încape îndoială, înşelătorie, furt chiar, dar toate au un grad înalt de ingenuitate şi o motivaţie reală, mai mult sau mai puţin surprinzătoare, care determină elevul să eludeze moralul şi să îmbrăţişeze pragmaticul. Mă voi explica peste câteva rânduri. Unii profesori pedepsesc, în diferite forme, aceste tentative de fraudă, alţii le trec cu vederea. Trăiesc cu impresia că, şi într-un caz şi în celălalt, acuzarea nu îşi găseşte locul. Este problema fiecăruia, deoarece atitudinea adoptată reflectă inteligenţa, tactul pedagogic, experienţa didactică, ideea de corectitudine, într-un cuvânt, înţelepciunea. Nu mă pot stăpâni să nu scriu ce gândesc despre elevul care foloseşte o fiţuică pentru a obţine fraudulos, un rezultat pe care nu îl merită. Conform legii este notat cu nota 1(unu), blamat de profesor şi, eventual, de colegi. Să gândim, totuşi, mai profund. Redactarea unei fiţuici presupune:parcurgerea, chiar fugară, a materiei, sesizarea ideilor esenţiale, precum şi aranjarea acestora într-o ordine logică. Astfel, elevul arată că a şi înţeles cât de cât ceea ce a scris pe fiţuică. Lipsesc aprofundarea şi memorizarea. Parcurgerea acestor etape elimină din calcul nota 1(unu). Elevului i se poate anula lucrarea, urmând să fie reexaminat, în ideea că va parcurge şi etapa înţelegerii profunde, deseori anevoioasă, precum şi etapa memorizării, plictisitoare şi, pentru mulţi, fără noimă. Este exact ceea ce se întâmplă la un examen sau la un concurs. Rămâne latura morală a gestului. Dar notele, la orice obiect, se pun doar pentru gradul de înţelegere şi stăpânire a problematicii obiectului respectiv. Am rămas dator cu o explicaţie a afirmaţiei mele că frauda în şcoală are o motivaţie reală. Sunt sigur că toţi profesorii ştiu la ce mă refer, dar puţini sunt dispuşi să recunoască, măcar în parte, realitatea. Este vorba despre încărcătura informaţională a programelor şcolare, de nocivitatea procesului de examinare-evaluare, de disfuncţionalitatea triadei elev-profesor-părinte, de finanţarea impresionantă prin minimalitate a şcolii şi, foarte grav, de atmosfera de nesiguranţă (frică), superficialitate, blazare, ce domină învăţământul românesc. Dar toate acestea vor fi analizate, din punctul meu de vedere, în numerele viitoare ale revistei. Prof. Dan Plăeşu 11

ACCENTE Omul non-valorii (schiţă de portret) Înzestrat cu mult tupeu, limitat în gândire doar la orizontul propriului interes, omul promovat de societatea noastră de azi evoluează perfect adaptat la mediu (vorba unei reclame). Este doar el şi restul lumii, care oricum nu contează. Ceea ce contează este valoarea lui, pe care el însuşi şi-o arogă, o afirmă şi o impune. E convins că are întotdeauna dreptate, se adresează celorlalţi cu un ton superior şi face atâta vâlvă în jurul său, încât îţi dă impresia că e singurul care munceşte. Cum să nu respecţi un astfel de om? Cine să mai îndrăznească să-i conteste meritele şi să-i pună la îndoială valoarea? Cum care merite? Credeţi că e puţin lucru să fii rudă cu şi cu, să duci saci de produse şi plicuri cu bani lui şi lui ori să porţi după tine o sacoşă cu titluri fără acoperire? Iar după atâta muncă, este firesc să se bucure de rezultate: promovat urgent în posturi sus - puse, fără concurs şi fără drept de apel, omul contemporan se impune prin lipsa de bun simţ şi dispreţuirea celuilalt. Văzându-se atât de repede promovat, îşi închipuie că e chiar potrivit pentru postul pe care-l ocupă, numai că, o dată confruntat cu adevăratele valori nu întârzie să şi arate superficialitatea, lipsa de caracter şi incompetenţa. Sfatul nostru: priviţi cu atenţie în jur şi cântăriţi bine valoarea oamenilor pe care-i întâlniţi, iar dacă, din întâmplare observaţi vreo asemănare cu portretul robot de mai sus, ocoliţi persoana. E omul non-valorii, trăind nestingherit într-o vreme pe măsură sa. Viorel A. Paraschiv S(tr)esiune de (p)referate şi (ex)comunicări stiinţifico-fantastice Avertisment:articol nesemnat. Dacă citiţi cu atenţie, veţi înţelege de ce. Ecourile zilelor şcolii s-au cam stins, deşi, pe ici pe colo, mai auzi pe la vreun colţ de coridor nemulţumiri, comentarii, analize de comportament. A fost bine sau nu, ne-am implicat sau am aşteptat să vedem de ce sunt alţii în stare (asta, ca să avem ce comenta după ), zilele şcolii au trecut, ca atâtea alte lucruri din viaţa noastră. Poate suntem mai bogaţi cu o experienţă, poate am învăţat cum să facem lucruri perfecte pe viitor, poate suntem mai înţelepţi. Sau nu. Am vrea să se repete experienţa, desigur, la un alt nivel de pregătire, iar atitudinea unora dintre noi, sperăm să se modifice. La ce ne referim? La un singur aspect deocamdată: sesiunea de comunicări a elevilor. Mărturisim faptul că am participat la o astfel de activitate, dar pentru că nu vrem să lezăm (încă ) pe nimeni, nu vom dezvălui la care. Vom spune însă ce-am observat. In mod obişnuit, la o astfel de activitate se înscriu cei care au ceva de spus într-un anume domeniu. Ei, bine, dacă ai ceva de spus, atunci, musai, trebuie să fii original! Nu avem nimic cu nimeni, însă credem că nu facem rău dacă semnalăm faptul că, la fel ca Ecleziastul zicem: Nimic nou sub soare!. Pe de altă parte, acolo unde se mai găseşte câte un dram de noutate (adică o interpretare mai deosebită, un punct de vedere mai bine susţinut), ar trebui apreciat şi, mai ales, încurajat. Faptul că tu, ca elev, ai rupt din timpul liber, ai răsfoit cu răbdare o bibliografie mai puţin accesibilă celorlalţi, iar apoi te străduieşti să ţi prezinţi materialul în faţa tuturor, ar trebui să fie un punct de vedere de la care să se pornească pentru apreciere. Cine va mai avea curajul şi entuziasmul ca, în viitor, să prezinte ceva dacă ştie că munca sa va fi criticată aspru de grupul de inchizitori care, din capul locului nu acceptă dialogul constructiv şi nu vor decât să arate cât sunt ei de măreţi şi nemaipomeniţi? Noi, cei care tindem către o atitudine normală, credem că, dacă situaţia descrisă mai sus se va mai repeta, nimeni nu va mai veni de bunăvoie pentru a fi ars pe rug, ca în Evul Mediu. Iar atunci, în lipsă de victime, inchizitorii se vor chinui pe ei înşişi. Le dorim de pe acum distracţie plăcută! 12

ACCENTE VALOAREA LECTURII CREATIVE Ce este lectura? Cine mai are răgazul parcurgerii temeinice a unui text, fie el chiar liric? Epoca noastră, intrată din plin în schimbări radicale, a răsturnat nu numai valorile, ci şi preocupările ziditoare de spirit. Privim ore în şir monitorul computerului sau ecranul televizorului, mulţumindu-ne cu lecturarea traducerii de la filme sau cu citirea indicaţiilor de folosire a jocurilor pe calculator. Întrebarea este: cum de s-a ajuns aici şi ce-ar putea face şcoala pentru a stopa tendinţa îndepărtării de lectură? Un rol major, credem noi, l-ar putea avea schimbarea opticii privitoare la modul de receptare a textului, trecerea de la lectura analiti, la cea creativă. Dacă pe plan teoretic, în cadrul discuţiilor despre lectura creativă, achiziţiile sunt importante, se poate semnala, din păcate, că elevii nu posedă încă deprinderi de lectură suficient de rafinate, în sensul că prea puţini dintre ei reacţionează în faţa unui text, prin reacţie înţelegându-se capacitatea de a percepe şi înţelege mecanismele de funcţionare a limbajului artistic, precum şi de a dezvolta o hermeneutică proprie. Mulţi rămân la stadiul unei lecturi pasive,urmată, cel mult, de un comentariu reproductiv, «garnisit» cu generalităţi golite de sens. Să fie această stare de lucruri cauza îndepărtării generale a elevilor faţă de actul cititului? Asimilată gândirii divergente şi transformărilor, creativitatea presupune o sensibilitate aparte faţă de probleme variate, flexibilitate, capacitatea de redefinire şi elaborare semantică, deschidere către nou,o gândire neconvenţională, originalitate, stabilirea a numeroase conexiuni, care duc la o restructurare promptă şi adecvată a informaţiei. Elevii creativi au o ierarhie proprie de valori, originală, încadrându-se adesea în categoria nonconformiştilor, iar din acest motiv, deşi performanţele lor depăşesc adesea media, nu se bucură de o apreciere a profesorilor egală cu aceea acordată elevilor cu un înalt grad de inteligenţă. Insuficient stimulată, neavând cadru propice pentru a se dezvolta, creativitatea dispare, diminuându-se şi interesul pentru lectură. Din sesizarea acestor anomalii, o nouă orientare îşi propune să promoveze demersuri didactice mai variate şi mai nuanţate: centrarea pe elev, tendinţa spre non-directivitate, formarea competenţei generale, opţiunea pentru metodele active, autenticitate, preocuparea pentru punerea în valoare a potenţialului creativ al elevilor.se vorbeşte despre pedagogii ale trezirii, ale mirării, ale imaginarului, ale încrederii, creativităţii, ale negocierii şi interacţiunii, care fac apel la zone mai puţin explorate până acum. Toate acestea, însă rămân la stadiul de experimente la nivelul cercetării pedagogice. Poate că anomalia porneşte convergent,atât de la sistemul rigid de evaluare a cunoştinţelor, cât şi de la pierderea ritmului în care se produc schimbările. Nu ţine neapărat de instituţiile de învăţământ eradicarea fenomenului, însă credem de datoria noastră să observăm cu detaşare ceea ce se întâmplă şi să tragem semnalele de alarmă cuvenite, deoarece lipsa lecturii afectează spiritul, deformează limbajul şi răspândeşte nonvaloarea. Prof. Eugenia Drişcu 13

ACCENTE * 31 MAI ZIUA INTERNAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN * TUTUNUL - UN FLEAC FĂRĂ DE LEAC - Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi, astfel încât să lumineze cu o lumină proprie, afirma marele Plutarh, unul dintre înţelepţii Antichităţii. Iată că astăzi, în şcoală, elevul îşi aprinde singur făclia, de la bricheta subtilizată de acasă, pentru a se cufunda pentru câteva minute în fumul gros al unei ţigări, savurată în toaletă sau la adăpostul vreunui tufiş. De ce fumează elevii? Pentru că pot! Ar suna un posibil răspuns la această întrebare. Pentru că îşi închipuie că scoţând fum pe nas şi pe gură sunt mai interesanţi, cresc în proprii ochi, sunt mai siguri pe ei, mai maturi, deci demni de respect Nu cunosc, însă faptul că siguranţa de sine, succesul, maturizarea nu ţin de rotocoalele de fum, ci de capacitatea de a discerne binele de rău şi de tăria de a alege calea binelui, cu orice risc! Iar dacă li s-a transmis totuşi acest mesaj, l-au ignorat, din motive numai de ei ştiute. Crezând în schimbarea acestei atitudini, Consiliul elevilor, împreună cu organizaţia Tineri Împotriva Delincvenţei au deschis o campanie antitutun, sub deviza: Ai voinţă, dai putere!, campanie ce s-a concretizat prin mai multe acţiuni. Astfel, s-au afişat la loc vizibil cele 7 motive pentru renunţarea la fumat, texte însoţite şi de extrase din legea care interzice fumatul în locurile publice (pedeapsa pentru încălcarea prevederilor legale constă în amendă de până la cinci milioane de lei!). O altă acţiune antitutun a constat în ilustrarea prin desene sugestive a efectelor ţigării. Desenele, însoţite de texte satirice sunt expuse în holul şcolii spre a atrage atenţia elevilor fumători asupra imaginii lor în oglindă: fumătorul este vizibil expus degradării fizice şi psihice. Pentru a fi mai convingători, amintim aici doar câteva dintre consecinţele fumatului: fiecare ţigară poate scurta viaţa cu 8 minute, iar în fumul de ţigară se găsesc circa 4ooo de substanţe chimice nocive, printre care nicotina, gudronul, acetona, amoniacul, cianidul hidrogenat (folosit ca substanţă letală în închisorile din S.U.A.). Ar merita amintită în acest context şi învăţătura creştină ce se referă la păcatul fumatului, însă văzând câţi fumători există astăzi, nu numai la noi, ci în întreaga lume, ne întrebăm cu tristeţe cine mai crede, cu adevărat, în Dumnezeu? Cine mai crede că, atunci când se ascunde de ochiul lumii, mai există totuşi un ochi care veghează? În această mulţime de întrebări aparent fără răspuns, singura atitudine firească pare a fi o gândire mai profundă asupra problemei, iar în momentul când suntem ispitiţi de ţigară, să medităm: îmi este de folos sau nu? Cristian Roxana Clasa a X-a B ARZI BANII DEGEABA AZAMFIREI VASILE CLASA a VI-a A PREMIUL I * OBŢINUT LA CONCURSUL JUDEŢEAN ANTITUTUN * ŢIGĂRI DESENATE Pline de sevă, realizate cu multă fantezie şi cu texte adecvate incluse, desenele din campania antitutun tind să convingă de răul produs de ţigară asupra sănătăţii Rezolvarea compoziţională este cu atât mai expresivă, cu cât s-au folosit tehnici mixte care au mărit gradul de sugestie. Studenţii de la Facultatea de Arte Plastice care au făcut practica pedagogică la clasele participante la campanie au fost foarte încântaţi de imaginaţia debordantă a elevilor. Ei l-au dat ca exemplu pe pictorul Paul Klee care toată viaţa a încercat în arta sa să imite spontaneitatea, puritatea, ingeniozitatea copiilor, dar a recunoscut că niciodată nu a reuşit, lumea copilăriei fiind unică şi imposibil de imitat. Pe lângă elementele de limbaj plastic, s- a folosit ca putere de convingere şi umorul negru în lupta antitabac. Prof. Maria Agapi 14

FASCINAŢIA IDEILOR ODISEEA UNEI ZILE NORMALE A UNUI NORMALIST Deschid ochii, dar îi închid brusc înapoi. Razele soarelui sunt prea puternice şi eu nu rezist senzaţiei dureroase ce mă cuprinde. Şi totuşi ceasul continuă să sune: ţâr, ţâr. Prima reacţie este să îl găsesc şi să îl arunc, dar mă răzgândesc căci trebuie neapărat să mă trezesc. Mă hotărăsc să mă ridic din pat şi după ce-mi fac toaleta mă grăbesc să mă îmbrac căci deja ceasul indică ora 7.00 şi eu nu mi-am făcut nici ghiozdanul. Of, oare de ce nu l-am pregătit aseară? Încerc să recuperez timpul pierdut în pat şi fac totul la repezeală, scap unele lucruri din mână, mă lovesc de colegele de cameră (şi ele se grăbesc), ne stresează şi doamna pedagogă cu îndemnurile ei ( Hai, hai, sunteţi gata? ). Reuşim să ieşim din cămin înainte să se închidă (7.30) şi mergem la cantină. Din nou aceeaşi mâncare cu care ne-am obişnuit deja, dar, vai! E o aglomeraţie şi aici! Prevăd ziua mea ratată. Am început rău de dimineaţă! Mănânc în sec, apoi pornesc spre şcoală. Prima oră avem română. Doamne, ce mă fac, dacă mă ascultă astăzi? În plus, tema pe care am copiat-o de la cineva este incompletă şi prost făcută. Mai bine nu o mai copiam şi mă străduiam eu să încheg câteva fraze, dar lenea Ne-am adunat aproape toţi. Fiecare întreabă de temă: eu nu ştiu, nu cunosc, astăzi sunt chinez. Sună. Ne aşezăm toţi în banci şi o aşteptăm pe doamna profesoară care intră val-vârtej în clasă. Răsuflăm uşuraţi. E veselă, ne zâmbeşte, dar tot nu am scăpat. Poate să deschidă catalogul şi am încurcat-o. N-o face. Astăzi ne vorbeşte despre revistele culturale. Interesant. Îmi place subiectul. Îmi spun în gând: am scăpat! Da, dar nu de tot! Următoarele două ore sunt neesenţiale pentru mine, sar peste ele şi ajung la sport. Cine a inventat sportul? Cu siguranţă doamna profesoară a noastră l-a reinventat, căci nu ne slăbeşte o clipă din ochi. Vrea să ajungem toţi sportivi, dar rămâne cu dorinţa. Oasele noastre pocnesc, parcă am fi fost imobilizaţi până atunci. Până ne dezmorţim am şi făcut febră musculară. Istoviţi de atâta sport, la următoarea oră suntem total absenţi. Unii aproape adorm cu capul pe bancă, iar eu mă uit la profă şi mă întreb ce o fi vrând de mă priveşte atât de insistent şi curios? Dar oare spune ceva? Parcă îşi mişcă buzele şi parcă îmi arată şi ceva cu mâna. Probabil vre-un exerciţiu la tablă. Din nou salvaţi de clopoţel. Ne grăbim să ieşim din clasă şi alergăm spre cantină. Mâncarea ne mai pune pe picioare, dar tot adormiţi suntem. Urc anevoie scările şi minune: ajung în cameră! Văd doar patul şi din acel moment nu mai există nimic în jurul meu. Dar adorm greu. Colegele mele de cameră vin pe rând de la şcoală şi fiecare îşi găseşte ceva de povestit. Oare nu mai tac odată? Oftez din gru, dar nimeni nu mă bagă în seamă. Îmi aduc aminte deodată că trebuie neapărat să predau portofoliul la istorie. De ce l-am lăsat iar pe ultima zi? Aşa îmi trebuie! O rog pe o colegă să mă trezească la ora 16.00. După somnul bine meritat, dar rău dormit mă apuc cu chef de portofoliu. Alerg pe la colege să văd ce au făcut ele şi constat că şi ele au fost la fel de harnice ca şi mine, cu excepţia unora care nu pierd nici un moment şi sunt la zi cu temele. Oricum, sper să reuşesc până la masa de seară să scriu ceva, dacă nu jumătate din noapte o să fie albă. Am depus un efort groaznic şi am scris aproape trei sferturi de temă, dar ceea ce am scris a trecut pe lângă mine. Cine ştie unde mă gândeam eu în timp ce scriam? (Oare o fi bună mâncarea la cantină? Câţi bani îmi va trimite mama de acasă? A! I-am promis Ancăi ieri că-i voi face codiţe). În sfârşit este ora şapte. Haideţi la masă, fetelor, căci ama studiat prea mult şi ni s-au epuizat resursele. Nimic interesant la cantină doar un mic incident la masa de alături care nu merită băgat în seamă. Vreau să merg direct în cameră, dar afară e aşa de bine! Le conving şi pe fete să ne mai aerisim puţin pe aici şi cu glume mai bune sau mai proaste, în compania altora, trec aproape două ore. Dar nu ne trage inima să mergem în cameră, mai avem atâta de scris Ne hotărâm până la urmă să ne ridicăm căci se apropie şi sfârşitul de an şcolar şi avem nevoie de note. În cameră ne apucă o plictiseală Ne îndemnăm una pe alta la scris şi cu mici întreruperi reuşesc pe la ora 12.00 să închei mult aşteptatul portofoliu. Nu-mi mai fac ghiozdanul, mi-e prea lene şi mâine mai am şi engleza şi aveam ceva de învăţat, dar, lasă, poate reuşesc mâine într-o pauză! Mă retrag în pat şi mă scufund în somnul odihnitor ce are menirea să mă regenereze pentru o zi. Vrabie Carmen, Clasa a X-a B 15

FASCINAŢIA IDEILOR Acelaşi lanţ de semne de-ntrebare Cine sunt eu? Sau ce sunt? Sunt o fiinţă; Sunt un suflet rătăcit ce caută drumul spre fericire şi spre iubire. Nu am lanternă, chibrituri, lumânări sau felinare şi poteca pe care o caut poate să fie lângă mine şi să mă rătăcesc căutând-o. Sunt asemenea unui greier; mă tem de ce mă înconjoară, trăiesc în noapte. Clipele fericite din viaţa mea sunt frumoasele zile de vară din viaţa greierului. El este inocent: Cri, Cri, Cri, toamnă gri! Nu credeam ca-i să mai vii dar eu, cum aş putea să mă plâng de necazurile ce-şi fac loc în viaţa mea pentru că sunt conştientă că viaţa este formată şi din bucurii şi din necazuri. Îmi iubesc familia, îmi iubesc prietenul şi preietenii. Fără ei aş fi ca o primăvară fără soare, ca un greier fără vară, ca un ghiocel fără petale sau ca o privighetoare fără glas. Prietenii mei mă sprijină, îmi sunt aproape zi şi noapte. Sunt o persoană sensibilă, responsabilă, gata să sar oricând în ajutor şi iubesc; sunt o adolescentă visătoare şi uneori sunt o enigmă şi pentru mine: sunt fericită şi tristă totodată. Totul are un rost, dar nimic nu are înţeles. Există unele momente în care nu ştiu ce este cu mine şi mi se pare că necazurile vor să mă doboare. Îmi scot armele, dar uneori sunt învinsă. Mă simt ca o frunză ce a fost desprinsă de la locul ei şi luată de vânt. Cum o astfel de frunză se întreabă ce se întâmplă cu ea, pe ce meleaguri o va purta vântul, dacă o va culege vreun copil sau dacă va ajunge să fie călcată în picioare şi stratul de zăpadă se va aşterne pe ea. Aşa sunt şi eu; mă întreb ce poate să-mi rezerve viitorul, ce cale voi alege până la final. Sunt înconjurată de oameni minunaţi, am o familie extraordinară şi nişte prieteni uimitori. În acest moment mă simt apărată pentru că iubirea ce mă înconjoară străjuie ca un scut. Tănăsoae Anca, Clasa a X-a B Citindu-l pe Cioran De multe ori m-am gândit ce înseamnă pentru mine faptul că exist, că m-am născut. Au trecut poate ore întregi meditând asupra existenţei mele ca persoană, ca OM. Dar încă nu am reuşit să realizez ce rost am eu în această lume, în acest univers în care domină haosul. Omul, deci implicit şi eu, se naşte cu întrebarea aceasta ( De ce m-am născut? ), întipărită în minte şi în suflet. Raţiunea caută un răspuns logic, ştiinţific; inima unul subiectiv, care să-i confere siguranţă. Răsfoind un volum de eseuri al lui Emil Cioran, privirea-mi s-a oprit asupra unui citat semnificativ pentru mine: Ştiu că naşterea mea este o întâmplare, un accident ridicol şi totuşi, de îndată ce uit asta, mă comport ca şi cum ar fi fost un eveniment capabil, hotărâtor pentru bunul mers şi echilibrul lumii. ( Despre neajunsul de a te naşte) Nu vreau să scriu despre ceea ce gândesc oamenii din jurul meu, ci să-mi exprim punctul de vedere, să aflu eu însămi răspunsul la aceste întrebări nescrise, dar dăinuitoare de atâtea generaţii. De ce m-am născut? De ce în această lume? De ce acum şi u în trecut sau poate în viitor? Şi acest lanţ al De ce-urilor ar putea continua. Poate că Emil Cioran are dreptate. Poate naşterea mea a fost o întâmplare, o pură coincidenţă. Dar dacă a fost un joc al destinului? Cât timp conştientizez faptul că naşterea mea a fost un accident ridicol, nu pot să duc la bun sfârşit misiunea mea şi nu pot depăşi propriile limite. De îndată însă ce sentimentul de neputinţă dispare, singurul scop rămâne menirea de a fi OM. Iar aceasta presupune depăşirea ta, ştergerea tuturor graniţelor ce te despart de idealuri. Dar am eu această şansă într-o lume lipsită de idealuri? Privesc în jurul meu. Sunt curioasă dacă toţi oamenii îşi adresează aceleaşi întrebări ca şi mine. Am avut şi eu neşansa de a mă naşte în lumea mea, dar am şi şansa de a-mi crea propria lume. În acest fel toate neajunsurile vieţii materiale şi spirituale vor dispărea şi, odată cu ele, sper că şi întrebările ce mă macină. Când m-am născut în această lume am pierdut, cum spunea Emil Cioran, ceea ce vom pierde murind: totul. Atunci ce rost mai are naşterea mea? Tind să cred că naşterea mea nu e decât o moarte, iar moartea e o naştere. Poate sunt lucruri absurde, dar născându-mă fără şansa de a mă putea afirma într-o lume abisală, nu am făcut decât să mor. Nu sunt eu vinovată de neşansa mea, ci lumea. Dar ce reprezintă lumea? Societatea în care trăiesc îşi asumă o mare parte din vină. Ea îmi ia şansa şi mă ucide înainte de a mă fi naşte. Şi atunci de ce ne mai naştem dacă nu avem nici măcar o şansă? Poate doar o speranţă Alina Păduraru, clasa a XI-a A 16

FASCINAŢIA IDEILOR Obiectul fascinaţiei mele Este noapte şi încerc să adorm. Nu reuşesc. Deschid ochii şi, în întunericul din odaia mea îmi rotesc privirea pentru a găsi acel ceva care-mi face sufletul să tresară, să simtă o stranie bucurie:sunt două fotografii ce înfăţişează Sfinxul şi piramidele.le privesc şi încerc să-mi imaginez cum ar fi atunci când voi fi Acolo. Adorm cu imaginea uriaşei statui care se uită la mine ca şi cum m-ar cunoaşte, ca şi cum m-ar chema. Egiptul! Ce cuvânt magic pentru mine! Este singurul care mă face să întorc automat capul şi să mă opresc din orice aş face.egiptul Este obiectul fascinaţiei mele! De fiecare dată când privesc un film sau citesc o carte cu acest subiect, cu greu îmi mai amintesc că mai am şi altceva de făcut, că e târziu şi că a doua zi trebuie să merg la şcoală. E un sentiment copleşitor,pe care mulţi l-ar cataloga drept o copilărie. Dar nu e aşa. Motivul pentru care simt această ciudată fascinaţie nu-l cunosc nici eu. Ştiu numai că atunci când am văzut prima oară piramidele la televizor, mi-am pus întrebări esenţiale simţind că acele imagini au o anumită forţă asupra mea. Egiptul reprezintă pentru mine misterul unei civilizaţii care vedea altfel viaţa şi moartea. Poate că acum mii de ani, ei ştiau lucruri pe care noi le căutăm şi astăzi. Oricare ar fi motivul pentru care Egiptul mă fascinează atât, ştiu un singur lucru: nu voi avea linişte până când nu voi ajunge acolo, oricât de mult ar dura.timpul nu e important, aşa spuneau şi ei. Andreea Teodorescu clasa a XI-a C Delir După solstiţiu de vară, Pe-alei, Cu paşi împovăraţi de polen Sacâmii Cotropesc într-un frenetic delir lumea. Halucinant, Atunci mă rup din mine Ca să-mă-nalţ între crengile lor Pentru a nu rata Banchetul de miresme. Aerul de care sufletul nostru are nevoie în fiecare zi Dragostea? Oare câţi dintre cei care s-au întrebat ştiu ce e dragostea? Definirea noţiunii presupune o cuprindere evolutivă a înfiripării acestui sentiment, de la datele instinctive primordiale, de ordin sexual, până la formele diferenţiate, infinit nuanţate, ale subtilităţii sentimentelor şi ale integrării lor în sfera de valori morale. Privită din această perspectivă, dragostea apare ca un mănunchi de instincte, tendinţe, nevoi biologice primordiale, socializate şi umanizate în decursuul evoluţiei istorice. În societatea meschină în care trăim, în acest gigantic pat al lui Procust, în care fiecare încearcă să supravieţuiască după idei şi principii proprii, mai putem iubi cu adevărat, fără nici o umbră de egoism, mai putem fi cu adevărat fericiţi? Da, răspunsul este un clar şi hotărât da, atât timp cât nu suntem singuri în acest univers, IUBIM! Iubim oamenii pe care îi cunoaştem, natura care ne înconjoară, iubim florile care îşi deschid petalele către soare cu gingăşie, iubim soarele, luna, stelele, căci suntem ca şi ele, o parte din Univers. Leibniz spunea: A iubi înseamnă a te bucura de fericirea altuia, a face din fericirea altuia fericirea ta proprie. Avea întru totul dreptate. Părintele Constantin Galeriu era de aceeaşi părere: A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Iubirea adevărată nu se poate învăţa din nici o carte, ea pur şi simplu există în noi şi depinde tot de noi cum o arătăm celorlalţi, cum dovedim că avem cu adevărat valoare. Valeriu Cristea spunea: Vocaţia prin excelenţă omenească:iubirea. Dumnezeu însuşi a creat omul ca o dovadă supremă de iubire, deci noi, de ce nu am uita de egoism, de invidie, să fim mai buni, să ne bucurăm de bucuria colegului, să ne oferim dragostea şi sprijinul celor din jurul nostru, indiferent dacă sunt buni sau răi, deoarece ura nu poate fi învinsă prin simpla iubire, ci printr-o iubire mai puternică decât ura. (M.Preda) Iubirea este aerul de care sufletul nostru are nevoie în fiecare zi. Raisa Andrei clasa a XI a C Ana Maria Tăbăcaru clasa a VIII-a A 17

ELEMENTE DE METODICĂ PAGINI METODICE Tema nr. 12. Abordarea interdisciplinară a matematicii. 1). Argumente pentru o abordare interdisciplinară a matematicii. Abordarea interdisciplinară a matematicii se explică prin mai multe categorii de argumente interdependente: De ordin existenţial. Mediul real i se dezvăluie elevului din clasele primare ca o stabilitate naturală şi socială. În predarea noţiunilor cu conţinut geometric, de exemplu, învăţătorul dirijează elevii să observe obiecte reale care evidenţiază materializat aceste noţiuni. Din perspectiva cunoaşterii. Interdisciplinaritatea în matematică este implicată de existenţa unor situaţii reale care pot fi modelate matematic. De exemplu, forma naturală a unui corp a impus noţiunea matematică de sferă. Iniţial noţiunile matematice au fost descoperite din necesităţi practice, iar, mai târziu, unele noţiuni au apărut ca necesităţi interne ale obiectului (de exemplu, conceptul de operaţie). De ordin social. Procesele de socializare a naturii, precum şi noile probleme ale lumii contemporane oferă matematicii modele noi. Studiul acestor modele poate oferi soluţii pentru controlul (stăpânirea) unor procese din natură (societate). De ordin psihopedagogic. Conţinutul învăţământului matematic trebuie structurat ţinându-se cont de logica internă a obiectului. Concretizarea conţinuturilor învăţării la clasele I-IV trebuie să ţină seama şi de o logică didactică. Iată câteva elemente de sprijin ale afirmaţiei anterioare: - trecerea de la o aritmetică teoretică la o varietate de contexte problematice care generează aritmetică; - trecerea de la memorizare şi repetare la explorare şi investigare; - trecerea de la aplicarea unor algoritmi la folosirea de strategii în rezolvarea de probleme; - trecerea de la ipoteza de transmiţător de informaţii a învăţătorului la cea de organizator al unor activităţi variate de învăţare pentru toţi copiii, în funcţie de nivelul şi ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia. Abordarea interdisciplinară a matematicii la clasele I-IV contribuie la valorizarea din punct de vedere educativ a întregii realităţi înconjurătoare a elevului, oferindu-i acestuia o varietate de situaţii educative favorizante. Lecţiile de matematică trebuie să ofere elevilor cât mai multe ocazii pentru ca aceştia să ajungă la o riguroasă sistematizare a cunoştinţelor de matematică. În acelaşi timp programa de matematică trebuie să coreleze şi să concentreze logic cunoştinţele în jurul unui sistem redus de noţiuni, dar esenţial. Perspectiva interdisciplinară constă în organizarea învăţământului matematic la clasele I-IV în aşa fel, încât să furnizeze elevilor ocazia de a se familiariza cu generalizări în contexte cât mai variate posibil. Abordarea interdisciplinară a matematicii permite transferul şi rezolvarea de noi probleme, realizându-se o economie în ceea ce priveşte volumul de învăţare. Prof. Petru Asaftei 18

NORMALIŞTI PRINTRE ARTIŞTI Eu am avut modele care m-au acompaniat în taină toată viaţa LIVIU SUHAR - un OM între oameni - Există oameni pe care ai ocazia să îi cunoşti, dar care nu te impresionează cu nimic, căci nu pot ieşi din limitele banalului. Există însă persoane pe care, deşi le întâlneşti doar pentru câteva minute, îţi rămân în suflet pentru mult timp, intrând în rândul modelelor de viaţă. Printre aceştia, pictorul Liviu Suhar. Am avut onoarea de a-l cunoaşte în martie 2003, cu ocazia expoziţiei retrospective intitulate Metafore şi Meditaţii, ce a cuprins 120 de tablouri pictate de-a lungul anilor şi care a avut loc la Muzeul de Artă din cadrul Complexului Naţional Muzeal Moldova, Iaşi. Pe atunci, nu ştiam nimic despre dânsul sau despre creaţiile sale. Am rămas impresionată atât de calitatea lucrărilor, cât şi de Omul care le dăduse viaţă. Vorbea cu multă pasiune despre fiecare şi avea să declare ulterior: Relaţia dintre autor şi pictură este asemănătoare cu cea dintre părinte şi copil. Fiecare tablou este unul dintre copii. Eu am foarte mulţi. Deşi a avut sute de expoziţii în ţară, dar mai ales, în străinătate, şi a obţinut nenumărate premii de-a lungul timpului, a ştiut să rămână un om modest, un om deschis comunicării, ce nu a uitat (precum mulţi alţii) că acest dar pe care îl are nu trebuie să îl facă să se simtă superior şi să se îndepărteze de ceilalţi, ci, dimpotrivă, să se apropie de ei. La un an după ce l-am cunoscut, mi s-a oferit şansa, prin intermediul ultimei sale expoziţii, de la Galerile de Artă Cupola, Iaşi, de a-l reîntâlni şi de a-i vorbi. Mi-a răspuns cu aceeaşi amabilitate şi nu a refuzat propunerea de a purta un dialog mai amplu. Am aflat astfel, că Liviu Suhar s-a născut la data de 17 februarie 1943, în localitatea Iacobeni, judeţul Suceava.Întrebat la ce vârstă a început să picteze şi cine au fost cei care l-au îndrumat pe calea pe care acum o străbate cu atât de mult succes,a răspuns: Am avut şansa ca în şcoala generală, mai ales în gimnaziu, să am nişte profesori care au înţeles că apetitul meu pentru desen însemna ceva mai mult decât cel al colegilor. La sfârşitul şcolii generale (1957) am spus limpede că eu vreau să devin pictor. Printr-o întâmplare, a ajuns la Iaşi chiar în ajunul examenului de admitere de la Liceul de Artă Octav Băncilă şi a reuşit datorită talentului său incontestabil, să se numere pe lista celor admişi. A urmat deci, între anii 1957-1962, Liceul de Artă, după care, a frecventat cursurile Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, promoţia 1968. Gândindu-mă la faptul că în străinătate i s-ar fi oferit condiţii mult mai bune şi ar fi avut mai multe beneficii decât aici, am rămas uimită că, deşi a călătorit prin întreaga lume şi i s-a dat, poate, de multe ori şansa de a se stabili acolo, a refuzat acest lucru: Niciodată nu mi-am dorit să plec definitiv din ţară. Am călătorit mult, asta a fost pasiunea mea: să mă şlefuiesc în continuare văzând muzee, creaţii ale artiştilor consacraţi din toate timpurile dar n-am putut să mă mut în altă ţară. E o opţiune. Eram cu rădăcinile adânci aici. Întrebat ce înseamnă pictura în viaţa sa, Liviu Suhar afirmă: E sensul existenţei mele.m-am format şi m- am dezvoltat în toate privinţele prin pictură, dăriundu-mi toate energiile acestei profesii. E modul meu de a trăi. Faptul că un privitor se opreşte câteva clipe în faţa unui tablou şi poate să se bucure de ceea ce descoperă e un gest de recunoaştere, adaugă artistul. Ca în orice alt domeniu, există şi momente bune, dar şi momente mai puţin bune. La întrebarea: Aţi fost vreodată tentat să renunţaţi?, răspunsul a fost unul prompt: Nu niciodată.pentru mine, pictura înseamnă totul. Nu mi-am pus niciodată problema asta, deşi drumul creării unui tablou este unul plin de suişuri şi coborâşuri, e o permanentă căutare, este o perpetuă autodescoperire. Mi-am exprimat o curiozitate, ce nu apare doar în cazul acestui artist, ci în cazul tuturor celorlalţi: cum reacţionează în momentul în care cineva nu îi apreciază creaţia. E dreptul fiecărui privitor să accepte sau nu ceea ce îi propune un artist prin lucrările sale. E vorba de o comunicare ce se produce între lucrarea respectivă, deci, implicit, între autor, şi privitor; se creează nişte punţi nevăzute care ţin de sensibilitatea interlocutorului, de cultura lui, de disponibilitatea lui de a aprofunda lucrurile. Nu este obligatoriu şi chiar mi s-ar părea fals şi artificial-să spună cineva că pictura mea e acceptată de absolut toată lumea. În legătură cu modelele pe care le-a avut în viaţă,artistul spune: Am avut şi eu modelele mele şi le am în continuare, deşi am traversat nişte ani şi s-ar presupune că nu mă mai uit în urmă sau că nu mă mai uit la alţii. Dimpotrivă, voi rămâne toată viaţa un fidel admirator al marilor artişti din arta universală. Am modelele care m-au acompaniat în taină de-a lungul vieţii. În atenţia mea am şi exemple ale unor profesori ale căror îndrumări mi-au fost date pe vremea când eram copil, adolescent sau student;apoi au rodit cu timpul şi am fost mereu conştient de acest fapt. De curând,liviu Suhar a lansat cartea Pledoarie pentru gustul metaforei, lucrare ce s-a născut dintr-o nevoie de comunicare şi care reprezintă o colecţie de eseuri:unele s-au născut sub privirea unor capodopere ale marilor personalităţi din istoria artei, altele rememorând momente în preajma unor confraţi trecuţi în nefiinţă. Pledoarie pentru gustul metaforei este şi titlul unuia dintre eseurile cuprinse aici, ce face interlocutorul să descifreze un segment din propria mea creaţie. În încheiere, pictorul ieşean afirmă: Îmi doresc, în primul rând, să fiu sănătos, căci dacă voi fi, înseamnă că apetitul meu pentru pictură nu se va diminua. Pe viitor, doresc să continui ce-am început. Valentina Munteanu clasa a XI-a C 19

PAGINI DE JURNAL PAGINI DE JURNAL THURINGIAN (1999-2001) (continuare din nr. 2/2004) septembrie 1999 Au trecut deja două săptămâni de viaţă nemţească. Deşi nu se omoară cu studiul, Dinu s-a adaptat binişor la şcoală. La chimie au dat un test la care Dinu s-a descurcat... a luat nota 4, adică 6.50 în sistemul nostru de notare. Ei notează de la 1 la 6-1 este cea mai mare notă. La mate şi engleză e cel mai bun din clasă! Profii sunt destul de liberali, folosesc multe scheme la retroproiector, filme didactice şi chiar secvenţe din filme artistice. Mult accent pe comunicare vie, practică, pe problematizare. Orarul nu este prea lejer, ca şi la noi, în medie, 6 ore pe zi. Dar structura orarului este mai flexibilă. Sâmbăta este liber. Eugen are o săptămână de spitalizare, este foarte bine îngrijit, operaţia de transept nu a fost uşoară, pentru că, pe lângă eliminarea polipilor (ajunsese sa nu mai poată respira în somn!), a mai fost şi o corijare a transseptului. Azi i-a revenit mirosul. Tehnica medicală, ca şi organizarea spitalicească, este fantastică. Îl vizităm zilnic, după masă, cu lecţiile de făcut după noi. Azi i-au spus că va fi externat tocmai sîmbătă, adică vor fi în total zece zile. Este tratat cu mare deferenţă de personal, Herr Professor se bucură de micile privilegii şi onoruri tradiţionale: rezervă separată, primul la tratamente etc. Nu am făcut încă mâncăruri mai nemţeşti; am adunat reţete de prin ziare şi reviste (în rezidenţă vin ziarele locale, săptămânalul Der Spiegel şi Frankfurter Allgemeine Zeitung ) Am mâncat vestiţii cârnaţi turingieni, iar azi - orez şi cârnaţi nurnberghezi, mici, subţiri, picanţi moderat şi buni. Făina este grozavă, cuptorul electric nemaipomenit. Mai buchisesc ziua la lecţii de germană, la televizor urmăresc France 5, discursul mediatic german mă stresează, căci încă mi se pare că se vorbeşte prea repede... Fac treburile gospodăreşti cu mare plăcere în acest apartament care are toate utilităţile; nu sunt praguri, colţuri, cotloane care să adune praful. O să încep şi lucrul intelectual în curând, munca de documentare la teza de doctorat. Ieri am adus bagajele din subsolul celeilalte case de oaspeţi a Universităţii, în care a locuit Eugen singur, semestrul trecut (o clădire renovată, dar veche, cu miros de beci la subsol, aşa că am avut surpriza să găsim unele cărţi mucegăite; unui dicţionar de latină i-am rupt coperţile, am pus haine pe umeraşe şi le-am lăsat afară. După masă neam cumpărat o imprimantă (210 DM), de la magazinul Wall Mart, un super-center aproape de noi, la vreo 12 minute de mers pe jos, peste Saale.. Eugen este destul de slăbit după operaţie, încă nu este vindecat; chiar astăzi mergem la medic, la control. Trebuie să ne alegem un medic de familie. Abia aştept să testez sistemul. octombrie 1999 N-am făcut nici o vizită, nici o mică drumeţie... Si convalescenţa lui Eugen, şi programul lui Dinu. Ieri ne-am ales medicul de familie, la centrul medical cel mai apropiat de noi; îi spunem Păpădie acestui medic pe care îl cheamă W. Rudat, un tip înalt, drept, alb-blond, zâmbăreţ. Asistentele sunt excepţional de amabile şi îndatoritoare. Pentru început am fost numai eu cu Eugen; ni s-au pus întrebările introductive, apoi, în nişte camere alăturate am fost supuşi la câte trei tipuri de analize: extragerea unei eprubete de sânge, analiza activităţii respiratorii, electrocardiograma. Ce rău să nu poţi comunica verbal, normal cu doctorul! Cu interpret n-am putut să pun eu întrebările de rigoare, direct... am rămas frustrată... Trebuie să mă apuc urgent de germană! Încântat de noul lui birou, din noul sediu al Institutului, în Ernst-Abbe-Platz, Eugen are mare chef de lucru; totul e nou, spaţios, funcţional, comod, parcă îmbietor la lucru. Geamuri mari, un computer de ultimă oră, numai al lui, conexiune Internet permanentă şi rapidă, masă specială pentru computer, birou cu sertare, dulapuri, rafturi, hârtie şi celelalte pentru lucru la discreţie. Pe hol toaleta, sala cu fotocopiatoare, mica bucătărie bine utilată, unde îţi poţi pregăti singur gustări. Biroul prof. Wolfgang Dahmen este alături, cu uşă de trecere. Cursurile încă nu s-au început, pe Dahmen nu l-am cunoscut încă, mai ales că el nu este localnic, ci navetist, vine în Jena de vreo două ori pe săptămână. Mâine, miercuri, 6 oct., am să încep şi eu programul de bibliotecă, aflată lîngă Institut, de partea cealaltă a pieţei. Mă obişnuiesc repede cu accesul direct la raft, românistica este foarte bine reprezentată, în ultimii ani aici au venit micile biblioteci de românistică din cele mei multe universităţi germane, atunci când s-a decis că centul românisticii va fi la Jena. Voi merge zilnic, imediat după ce pleacă Dinu la şcoală şi voi lucra până la 12, apoi vin acasă să pregătesc masa; eventual mă întorc dacă nu sunt prea obosită. Eugen spune că vrea să rămână la Institut, în principiu, până după ora 4 d.a., aşa că în privinţa lui nu-mi fac probleme. Când sunt acasă, mă tot sună de la birou să-mi spună ce-a mai făcut şi să mă întrebe şi pe mine ce mai trebăluiesc. Eu scriu la scrisori în ţară, dar de primit n-am primit nici una! Afară e frig dar nu mă afectează deloc, toate încăperile, acasă şi în oraş, în spaţiile publice, sunt bine încălzite. (continuarea în numărul viitor) Prof. dr. Lucia-Gabriela Munteanu 20

COLECTIVUL RE- DACŢ IONAL Redactori: Elevi: Alina Păduraru, Anca Tănăsoae, Valentina Munteanu, Raisa Andrei, Raluca Chelaru, Nicoleta Grigoraş, Andreea Ţuţu, Roxana Cristian, Carmen Vrabie, Andreea Teodorescu, Ana Maria Tăbăcaru Profesori: Doina Balan, Eugenia Drişcu, Dan Plăeşu, Gabriela-Lucia Munteanu, Elena Mănucă, Gabriela Petrache, Cornelia-Ştefania Pânzaru, Petru Asaftei, Maria Agapi Coordonatori: Eugenia Drişcu, Viorel Paraschiv Tehnoredactare: Cătălin Gheorghiu