TRIBUNALUL BUCURESTI DOMNULE PRESEDINTE, Subsemnatele: 1.CONSTANTIN CATALINA ELENA, A paratilor 2.LITA CRISTINA, 3.ROSIOARA MIHAELA, 4.MODORAN ROXANA

Transcriere

1 TRIBUNALUL BUCURESTI DOMNULE PRESEDINTE, Subsemnatele: 1.CONSTANTIN CATALINA ELENA, A paratilor 2.LITA CRISTINA, 3.ROSIOARA MIHAELA, 4.MODORAN ROXANA DANIELA, formulam CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA, 1. MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE, prin: - AGENTIA NATIONALA PENTRU PRESTATII SOCIALE SECTOR 6, cu sediul in Str. Ion Câmpineanu, nr.20, sector 1, Bucureşti, in ceea ce priveste pe reclamantele Lita Cristina si Rosioara Mihaela - AGENTIA NATIONALA PENTRU PRESTATII SOCIALE SECTOR 5, cu sediul in Str. Ion Câmpineanu, nr.20, sector 1, Bucureşti, in ceea ce priveste pe reclamanta Constatin Catalina Elena - AGENTIA NATIONALA PENTRU PRESTATII SOCIALE SECTOR 2, cu sediul in Str. Ion Câmpineanu, nr.20, sector 1, Bucureşti in ceea ce priveste pe reclamanta Modoron Roxana Daniela 2. GUVERNUL ROMANIEI, cu sediul in Bucuresti, Str. Piaţa Victoriei nr.1, Sector 1, Pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa dispuneti: - obligarea paratelor ca incepand cu data de , sa efectueze plata integrala a indemnizatiilor pentru cresterea copilului, conform deciziilor nr / Lita Cristina, decizia / Rosioara Mihaela, decizia nr / Constantin Catalina, decizia nr / Modoran Roxana, emise in temeiul OUG nr. 148/2005, cu respectarea acesteia, fara aplicarea Legii 118/2010 si a OUG 111/ obligarea la plata diferentelor banesti dintre sumele de bani incasate efectiv cu titlu de indemnizatie crestere copil si sumele stabilite prin deciziile mai sus

2 mentionate, aferente lunilor iulie-decembrie, sume actualizate cu indicele de inflatie, pana la data platii efective; - solicitam sa se constate nulitatea deciziei nr / , emisa reclamantei Lita Cristina si emiterea unei noi decizii, care sa cuprinda suma ce se cuvine acesteia, cu titlul de indemnizatie crestere copil, rezultata in urma calcularii indemnizatiei, potrivit OUG nr.148/2005 deoarece i-a fost calculata si adusa la cunostinta, doar suma de bani rezultata dupa operarea retinerii de 15% (conform Legii 118/2010) desi nasterea si intrarea in concediul de crestere copil s-a produs la data de respectiv date la care incidenta era OUG nr.148/2005 care a guvernat pana la data de In fapt, MOTIVE: Prin deciziile nr / emisa reclamantei Lita Cristina, nr / emisa reclamantei Rosioara Mihaela, nr / emisa reclamantei Constantin Catalina, nr / emisa reclamantei Modoran Roxana, s-a stabilit cuantumul indemnizatiei de crestere a copilului. Conform art. 9/OUG nr. 148/2005, reclamantele beneficiaza de o indemnizatie in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 ron. In baza prevederilor art. 12/Legea 118/2010, s-a dispus diminuarea indemnizatiilor de crestere copil cu 15%, motivat de catre Guvern, de dificultatile de sustinere a masurilor de protectie sociala platite din bugetul de stat in anul Din acest motiv, reclamantele au incasat efectiv, sumele mentionate in deciziile de mai sus, reduse cu 15 %. Reclamantele au realizat venituri pentru care au platit impozitele aferente, impuse de catre Stat, fara posibilitatea de a negocia cuantumul acestor impozite, si au avut certitudinea ca in situatia nasterii unui copil, vor primi o indemnizatie in cuantum de 85% din veniturile realizate in ultimele 12 luni, cuantum stabilit prin legea in vigoare la momentul nasterii, respectiv OUG 148/2005. Retinerea de catre Stat, a unui procent din cuantumul indemnizatiei pentru crestere copil, reprezinta o incalcare flagranta a dreptului de proprietate si trebuie avut in vedere faptul ca indemnizatia pentru crestere copil este un drept castigat pentru ca indemnizatia este direct corelata salariului, ea decurgand din acesta. Mai mult, potrivit dispozitiilor legale nu pot primi indemnizatia pentru crestere copil decat persoanele care au realizat venituri si au platit impozit si cota obligatorie stabilita de stat la fondul asigurarilor sociale al statului.

3 Deci, Onorata Instanta, pana la acest moment, retinerea opereaza doar pentru beneficiarii indemnizatiei pentru crestere copil, pentru ca dupa cum bine stiti, pentru pensionari dispozitia privind retinerea din pensie a fost atacata la Curte Constitutionala, Curte care s-a pronuntat in sensul neconstitutionalitatii acestei prevederi. Totodata s-a operat o retinere din salariile bugetarilor, retinere ce s-a dovedit a fi nelegala, sens in care s-au pronuntat mai multe instante de judecata din tara si insusi Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in acest sens si nu doar o data, vom arata in cele ce urmeaza spetele relevante pentru cazul de fata. Chiar zilele acestea s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie referitor la pensiile celor din cadrul Ministerului Apararii Nationale, ca fiind nelegala retinerea, recalcularea, adica atingerea acestui drept. Prin urmare, singura retinere care s-a operat si a ramas prevazuta de lege, este cea aplicata indemnizatiei pentru cresterea copilului si aceasta, in opinia noastra, doar din pricina neatacarii acesteia pana in prezent. Inainte de orice, trebuie aratat ca nu exista in opinia noastra o diferenta intre pensie si indemnizatia pentru cresterea copilului. De ce? Din urmatoarele considerente: ambele decurg din drepturile salariale care s-a hotarat deja ca reprezinta un drept castigat, pentru ambele se vireaza retinerea din salariu in fondul asidurarilor sociale a bugetului de stat, pentru amandoua trebuie sa cotizezi lunar o perioada de timp-stabilita prin lege, si nu in ultimul rand este de punctat faptul ca nici una dintre cele doua nu reprezinta un ajutor acordat de stat ci un drept castigat ce decurge din salariul realizat in ani. In cele ce urmeaza reamintim cateva considerente si modul in care a Statuat Curtea Europeana asupra spetelor relevante in cauza de fata: Apreciem ca reducerea indemnizatiei cu 15%, in temeiul dispozitiilor art. 12 din Legea nr.118/2010, este nejustificata si incalca dreptul nostru de proprietate si prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Referitor la aplicabilitatea acestui articol învederăm că, aşa cum a stabilit în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, drepturile salariale sunt protejate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România prin Legea 79 din 6 iulie Curtea a enunţat principiul potrivit căruia şi drepturile de creanţă care decurg din drepturile salariale sunt asimilate proprietăţii, astfel că drepturile salariale, care au la bază munca prestată de angajaţi, fiind drepturi de creanţă, corelative muncii depuse, sunt asimilate proprietăţii (cauza Driha versus România). Noţiunea de bunuri, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 are un înţeles autonom, care nu se limitează la proprietatea asupra bunurilor corporale; o serie de alte drepturi şi

4 interese patrimoniale pot fi, de asemenea, privite ca drepturi de proprietate şi, respectiv, ca bunuri din punctul de vedere al Convenţiei, în următoarele circumstanţe: - aceste drepturi şi interese să aibă ca punct de plecare valoarea lor economică; - obiectul lor să fie determinabil în raport de cererea care se întemeiază pe existenţa lor; - drepturile sau interesele să fie în mod suficient dovedite Apreciem ca indemnizatia de crestere a copilului reprezinta un bun in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol aditional la Conventie. Reducerea indemnizatiei de crestere a copiilor a reclamantilor cu 15%, constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate, ingerinţă ce trebuie să respecte anumite condiţii pentru a fi conformă dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO, deoarece Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. În această situaţie trebuie analizată existenţa unui interes general, proporţionalitatea dintre interesul general şi imperativul ocrotirii drepturilor individuale ale persoanelor şi împrejurarea dacă măsura luată este prevăzută de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Considerăm că nu este utilă analizarea ocrotirii unui interes general, în condiţiile invocării de către puterea legislativă a unei situaţii excepţionale, respectiv criza economică, situaţie acceptată implicit de către Curtea Constituţională, prin pronunţarea deciziei nr. 872/ Pentru modul în care priveşte Curtea îndeplinirea condiţiei proporţionalităţii măsurii sub care este posibilă privarea de proprietate, apreciem extrem de relevante considerentele hotărârii pronunţate în cazul Lithgow si altii versus Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, considerente care au căpătat semnificaţia unor principii generale. În speţă, este vorba despre aplicarea unei legi din anul 1977 privind naţionalizarea industriilor aeronautice şi navale. În temeiul acestei legi, respectivele întreprinderi treceau sub controlul statului în ziua transferului ; valoarea acţiunilor petiţionarilor, necotate la bursă, era calculată pe baza evaluării ipotetice la bursă în timpul unei perioade de referinţă de 6 luni, iar suma indemnizaţiei, sub forma de bonuri de tezaur, era reglementată la capătul unor negocieri între Ministerul Industriei şi reprezentanţii foştilor proprietari. O parte din aceştia s-au adresat Curţii, reclamând faptul că nu au primit decât o indemnizaţie insuficientă şi vădit discriminatorie şi invocând violarea art.1 din Protocolul nr. 1. Curtea a stabilit că reclamanţii au fost în mod vădit privaţi de proprietatea lor, în sensul celei de-a doua fraze din art.1, dacă se interpretează în lumina principiului respectului bunurilor consacrat de prima frază, dar că în cauză nu a avut loc nici o violare

5 a art.1. În argumentarea acestei soluţii, Curtea a formulat următoarele trei principii generale: - Cu toate că nu spune nimic în ce priveşte existenţa şi suma unei despăgubiri, art. 1 nu ar putea realiza decât o protecţie în mare măsură iluzorie şi ineficientă a dreptului de proprietate în absenţa principiului conform căruia o privare de proprietate, fără indemnizaţie, nu se justifică decât în circumstanţe excepţionale. O măsură privativă de proprietate trebuie să menţină un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, iar pentru a se asigura de aceasta, trebuie avute în vedere condiţii de despăgubire." - Fără vărsarea unei sume rezonabile, în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate ar constitui, în mod normal, o atingere excesivă care nu s-ar putea justifica in temeiul art.1. Nivelul indemnizaţiei poate fi diferit, depinzând după cum este vorba de o naţionalizare sau de alte forme de privare de proprietate. - Statul dispune de o largă putere de apreciere nu numai pentru a hotărî să naţionalizeze, dar şi pentru a stabili modalităţile de indemnizare. Curtea respectă judecata legiuitorului în acest din urmă domeniu, afară de cazul când aceasta se dovedeşte clar lipsită de o baza raţională. Pornind de la aceste principii şi analizând datele concrete ale speţei, Curtea a ajuns la concluzia că disproporţia invocată între indemnizaţiile încasate şi valoarea reală, la data transferului, decurgea în principal din efectele generale ale sistemului stabilit prin legea din 1977, dar că aceste efecte nu sunt incompatibile cu art. 1, întrucât Regatul Unit nu a încălcat marja sa de apreciere şi nu a acţionat într-un mod neraţional. Pe aceeaşi linie de gândire, în cazul James si altii versus Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord Curtea a arătat că art. 1 nu garantează totuşi, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală şi că obiective legitime de utilitate publică, cum sunt cele pe care le urmăresc măsurile de reformă economică sau de justiţie socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii comerciale. Consecventă în aplicarea principiilor menţionate, recent (în anul 2010), în cauza Sarica şi Dilaver versus Turcia, Curtea a statuat că în temeiul articolului 46 CEDO, Turcia ar trebui să ia măsuri generale în scopul de a face procesul de expropriere mai puţin imprevizibil şi arbitrar şi să asigure despăgubiri. În prezenta speţă, învederăm că privarea de suma de bani, egala cu 15% din indemnizatia de crestere copil ale reclamanelor, nu a presupus nici o despăgubire sau compensare integrală sau parţială. Astfel, este evident că privarea de proprietate, în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se justifică fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar, faţă de prevederile art. 11 şi 20 din Constituţia României, potrivit cărora dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului fac parte din dreptul intern, vă rog să constataţi că reducerea indemnizatie cu 15% reprezintă o flagrantă încălcare a Protocolului nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

6 Legea nr.118/2010 nu ofera reclamantilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate in cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avandu-se in vedere circumstantele spetei, cu atat mai mult cu cat nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica. In cuprinsul Legii nr.118/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu si lipsa totala a despagubirilor. Lipsa totala a despagubirilor le-a impus reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Reducerea indemnizatie cu 15% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea beneficiarilor, a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general. Invocându-se o situaţie excepţională criza economică - Statul a redus cu 15% indemnizatiile pentru crestere copil (fiind exceptate anumite categorii beneficiare ale ajutoarelor sociale), fără a se ţine seama de impactul economic avut de această măsură asupra situaţiei financiare personale, in conditiile in care este nevoie de finantare pentru sustinerea unui copil si asigurarea pentru acesta macar a cadrului minim de decenta financiara pentru a putea accede de la banala asistenta medicala pana la asigurarea unei alimentatii si educatii corespunzatoare, în condiţiile existenţei unor credite bancare în derulare, a altor copii aflati în întreţinere, a necesităţii asigurării nivelului minim de trai pentru mai mulţi membri ai familiei, etc. Dispoziţiile Legii nr. 118/2010 menţionează reducerea indemnizatiei de crestere copil cu 15 %, însă acest act normativ nu respectă exigenţele impuse de legislaţia europeană, respectiv principiul legalităţii. Astfel, nu este suficient ca ingerinţa să fie prevăzută de lege, ci este necesar ca norma de drept să fie clară, accesibilă şi previzibilă. De altfel, previzibilitatea legii este un principiu de bază al dreptului, care impune inclusiv obligativitatea stabilirii eventualelor taxe şi publicarea lor cu un an înaintea intrării lor în vigoare. Amintim că, în cauzele Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, 1982, Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, şi James şi alţii împotriva Regatului Unit, 1986, s-a ajuns la concluzia că o asemenea ingerinţă în dreptul de proprietate ar trebui să respecte un just echilibru între exigenţele interesului general şi imperativul salvării drepturilor fundamentale, cu referire directă la dreptul de proprietate. Însă, Legea nr. 118/2010 a fost adoptată prin invocarea unor împrejurări speciale, fiind ignorate toate principiile anterior enunţate si care sunt vitale pentru functionarea unui stat de dreptcare se pretinde a avea norme europene si doreste sa atinga standardele uniunii din care face parte. Nu putem să admitem că reducerea se încadrează în dispoziţiile alin.3 conform cărora : Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe

7 care le considera necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a amenzilor, din mai multe considerente. Pe de o parte, privarea de suma de 15% din indemnizatie nu reprezintă o folosinţă a bunului conform interesului general, ci chiar deposedarea de bun, iar, pe de altă parte, instituirea unui impozit doar pentru parinti constituie o măsură discriminatorie şi nejustificată, chiar într-o situaţie specială, precum criza economică, fapt relevat chiar de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii in mai multe randuri. (Dorim sa atragem atentia onorata instanta, asupra faptului ca indemnizatia a fost stabilita prin dispozitie legala la procentul de 85% din veniturile realizate, datorita condamnarii Statului Roman la plata daunelor catre beneficiari si a fost transpusa in legislatia nationala dupa ce vechea dispozitie legala care statua la 600 RON indemnizatia pentru toata lumea, indiferent de veniturile realizate, fost desfiintata atat de catre instantele de judecata romane ale caror hotarari au ramas definitive si irevocabile cat si de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii vezi Hot. nr. 302/ ) Oricum, chiar în cazul alin. (3), trebuie să se ţină seama de principiul dedus din primul paragraf, referitor la proporţionalitatea care trebuie să existe între mijloacele folosite şi scopul urmărit, scop care, de asemenea, trebuie să fie unul de interes public. Avand in vedere ca indemnizatia de 85% din venituri, poate fi primita doar in anumite conditii expres si limitativ prevazute de lege, in principal sa se realizeze venituri cu precadere din salariu, putem deduce urmatoarele: - Întrucât indemnizatia curge din dreptul la salariu, (fapt deja statuat in dreptul roman) iar acesta este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la munca, se constată că diminuarea sa, se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art.53 din Constituţie. Amintim că drepturile salariale, cele de natură salarială, precum şi drepturile decurgând din asigurările sociale aflate în plată, SUNT DREPTURI LEGAL CÂŞTIGATE, CEEA CE EXCLUDE POSIBILITATEA ELIMINĂRII SAU DIMINUĂRII LOR. Apreciem, de asemenea că sunt încălcate prevederile art.1 alin. (5) din Constituţie si iata de ce: cata vreme s-a stabilit ca indemnizatia curge din dreptul salarial iar reducerea dreptului salarial a fost declarata nelegala, este indubitabil ca si diminuarea indemnizatiei este nelegala, astfel ca, diminuarea indemnizatiei echivalează, practic, cu instituirea unui nou impozit ce excede sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal. Se arată că enumerarea impozitelor reglementate de art.2 din Codul fiscal este limitativă, orice alt impozit sau taxă datorată bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale neputând fi stabilită decât prin lege. Angajamentele internaţionale asumate de Guvern faţă de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele însele, temeiuri pentru

8 limitarea unor drepturi fundamentale. Faptul că documentele adresate creditorilor internaţionali conţin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuţie nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiţii, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreţia Statului. Si retinerea este total nejustificata daca o privim in lumina statisticilor si declaratiilor facute public chiar de catre cei care au dispus aceasta retinere, astfel o economie la bugetul de stat in cuantum de 0,01% este deja de domeniul hilarului deoarece pentru acest procent punem in pericol nu doar sanatatea dar si educatia unei generatii intregi. In cele ce urmeza va prezentam faptic modul in care institutiile statului inteleg sa respecte normele fundamentale ale dreptului care stau la baza oricarui stat de drept: Deşi diminuarea are aparent un caracter temporar, prin indicarea unui anumit interval de timp (ex: ), în realitate, adoptarea OUG nr.111/2010 cu referire directa la beneficiarii aflati in derularea concediului de crestere copil la data de data intrarii in vogoare a acesteia- face ca dispoziţiile Legii nr. 118/2010 sa transforme restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent, întrucât stabileste cuantumul indemnizatiei la procentul de 75% din veniturile realizate pe ultimele 12 luni. Mai mult onorata instanta, prin modul in care au operat retinerea din indemnizatie, paratele au aratat o totala lipsa de etica profesionala si o incalcarea a minimelor drepturi legale consacrate prin constitutie ale reclamantelor, acestea afland din mass media despre acest fapt si constatand ca le sunt virati mai putini bani in cont. Cu exceptia reclamantei Lita Cristina, careia Decizia i-a fost emisa cu cuantumul deja diminuat, nici uneia dintre reclamante nu i-a fost adusa la cunostinta aceasta retinere in mod oficial (reclamanta Lita Cristina avand emisa decizia dupa intrarea in vigoare a Legii nr.118/2010). Reclamantei Lita Cristina i-a fost emisa decizia cu o indemnizatie diminuata, fiind instiintata ca aceasta retinere opereaza numai pana la data de , data de la care va beneficia de intreaga suma a indemnizatie adica 85% din veniturile realizate, insa nici aceasta instiintare nu mai este viabila, Statul Roman dand dovada de o totala lipsa de predictibilitatea si coerenta in ceea ce priveste legislatia in domeniu si prin care se doreste incurajarea natalitatii. Restrângerea exerciţiului unui drept ce decurge dintr-un drept salarial este similara cu restrangerea dreptului la un salariu decent, corespunzător cu munca prestată de fiecare, şi-a pierdut - în acest context - caracterul de măsură proporţională şi rezonabilă raportat la situaţia invocată anterior de iniţiatorul proiectului de lege - Guvernul României - promovată mai întâi sub forma unei ordonanţe de urgenţă. Masura diminuarii definitive s-a confirmat prin aparitia OUG 111/2010, cand datorita acelorasi condiţiile financiare dificile prin care trece Romania, se micsoreaza din nou cuantumul indemnizatiilor de crestere copil, dar atentie, nu doar pentru beneficiarii care se vor afla in aceasta situatie de la data intrarii in vigoare a actului normativ aratat.

9 Aceasta prevede in art. 30, ca celor aflati in concediul de crestere copil li se va aplica in continuare dispozitiile OUG nr. 148/2005 iar in ultimul alineat al articolului 30/OUG nr. 111/2010 se prevede ca si pentru acestia se aplica cuantumul indemnizatiei de 75% si NU de 85% asa cum prevedea legea sub imperiul careia raman in contiunare, adica OUG nr. 148/2005. Ori, onorata instanta, daca intelegem bine, acest fapt ne duce cu gandul ca se aplica o lege noua celor care deja se aflau in situatia indicata. Sa intelegem ca legea a devenit retroactiva??? Poate ar fi necesar sa schimbam manualele de drept in acest caz... Prin urmare atragem atentia ca s-a incalca flagrant un principiu consacrat, nu doar in dreptul roman ci al tuturor statelor europene si anume principiul NERETROACTIVITATII LEGII. Apreciem ca retinerea operata in baza Legii 118/2010 pana la data de este NELEGALA iar prevederea OUG nr. 111/2010 referitoare la mamele aflate in derularea concediului pentru cresterea copilului si beneficiare ale indemnizatiei este deja NECONSTITUTIONALA. Dreptul reclamantelor si cuantumul indemnizatiilor de crestere a copilului, au fost stabilite prin OUG 148/2005- in vigoare la momentul nasterii si in consecinta, NU li se aplica prevederile OUG 111/2010, aceasta din urma gasindu-si aplicarea persoanelor care nasc dupa data de In opinia noastra, reclamantele avand un drept stabilit prin OUG 148/2005, in baza careia s-au emis decizii ce cuprind cuantumul indemnizatiei de crestere copil, calculat conform acestei ordonante, urmeaza a beneficia in continuare, de sumele de bani mentionate in decizii, integral, fara aplicarea vreunei diminuari (in baza Legii 118/2010 sau a OUG 111/2010). In drept, dispozitiile mentionate in cuprinsul cererii. Probe: inscrisuri, interogatoriu si orice alte probe necesare solutionarii cauzei. LITA CRISTINA ROSIOARA MIHAELA MODORAN ROXANA DANIELA CONSTANTIN CATALINA ELENA DOMNULUI PRESEDINTE AL TRIBUNALULUI BUCURESTI