Microsoft Word - ghid de interventie profesionala bun.doc

Transcriere

1 MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE GHID DE INTERVENŢIE PROFESIONALĂ Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti 2008

2 Coordonator: General locotenent dr. Costică SILION Colectiv de autori: Col. Ovidiu VASILICĂ Col. Marin ANDREIANA Lt. col. Philippe THIRIOT Col. Marian PETRE Lt. col. Eugen TODORUŢ DESTINAT EXCLUSIV PERSONALULUI JANDARMERIEI ROMÂNE Copierea, modificarea parţială sau în totalitate a conţinutului, precum şi multiplicarea sau comercializarea publicaţiei ca atare sunt interzise. CENTRUL DE DOCUMENTARE ŞI PEDAGOGIE Strada Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, Bucureşti Telefon/Fax: Metropolitan: , E-cdp_jr@mai.gov.ro ds_cdp@gama-b-1.mai.intranet Redactare: comisar-şef Marian Nencescu Tehnoredactare şi copertă: subinspector Carmen Tudorache Tipărit la Tipografia M.I.R.A.

3 CUPRINS CUVÂNT INTRODUCTIV... 7 CAPITOLUL 1 NOŢIUNI ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA PROFESIONALĂ CAPITOLUL 2 FORMAREA DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA PROFESIONALĂ Despre adversar şi acţiunile acestuia Tehnici de comunicare Zone de protecţie Zone de acţiune şi elemente de traumatologie Poziţia universală de ripostă (PUR) Funcţiile mâinilor CAPITOLUL 3 DOMINAREA FĂRĂ ARMĂ A ADVERSARULUI Interceptarea persoanelor care se deplasează pe jos Dispozitive de acţiune pentru interceptarea persoanelor pe jos Triunghiul simplu Triunghiul dublu Legitimarea persoanelor Controlul corporal preventiv asupra persoanei Controlul bagajelor Imobilizarea persoanelor prin folosirea forţei Folosirea forţei fizice de către jandarmi Folosirea mijloacelor din dotare Protecţia jandarmului şi imobilizarea adversarului prin folosirea bastonului de cauciuc Folosirea tompfei Generalităţi şi caracteristici

4 Atitudini de protecţie Parările cu tompfa Tehnici de imobilizare cu tompfa Apărarea contra armelor albe Folosirea cătuşelor Folosirea pulverizatorului de mână cu substanţe iritantlacrimogene Imobilizarea adversarului prin folosirea armelor albe bastonul telescopic Atitudini de protecţie Deschiderile şi închiderile B.T Lovituri de oprire cu B.T. închis Lovituri de oprire cu B.T. deschis Tehnici de imobilizare şi control cu BT închis Tehnici de imobilizare şi control cu BT deschis Apărarea contra armelor albe cu BT Conducerea persoanelor la sediul unităţii de jandarmi Tehnici de conducere prin folosirea forţei fizice şi a mijloacelor din dotare CAPITOLUL 4 DOMINAREA CU ARMĂ A ADVERSARULUI Reguli de securitate individuală permanente (în serviciu şi la instrucţie Cele 5 reguli fundamentale de securitate Manipulările fundamentale Darea şi primirea unei arme Portul armei în serviciu Bazele tragerii Reprezentarea universală Atitudinea universală de ripostă cu arma în poziţia de contact Principiile tragerii: poziţia corpului şi prinderea în mână a armei, achiziţionarea unui obiectiv, respiraţia şi acţiunea asupra trăgaciului (PARA) Moduri de tragere Secvenţa de foc

5 4.3. Manipulările elementare Trecerea rapidă la cod galben/cod roşu (dezasigurat/asigurat) Reîncărcarea şi reaprovizionarea armei prin schimbarea încărcătorului Curăţarea tactică şi turul tactic de orizont Tehnicile de tranziţie Deplasările cu arma Poziţii de tragere derivate (în genunchi, culcat, în spatele unei protecţii) Realismul antrenamentului CAPITOLUL 5 TACTICA INTERVENŢIEI Bazele tacticii de intervenţie Tehnici de înaintare Câştigarea terenului Sprijinul fix decalat - poziţionarea unui sprijin Trecerea spaţiilor deschise (uşi, ferestre) Tehnici de pătrundere Pătrunderea în situaţia în care ne confruntăm cu un adversar localizat Când ne confruntăm cu un individ nelocalizat Urcarea unei scări Mod de acţiune în forţă sau în supleţe Controlul vehiculelor Situaţii tactice Bibliografie..133 Anexe

6 CUVÂNT INTRODUCTIV Pascal afirma că justiţia fără forţă este neputincioasă, iar forţa fără justiţie este tiranie. Justiţia fără forţă este contrazisă, pentru că există întotdeauna oameni răi, iar forţa fără justiţie este acuzată. Trebuie deci puse împreună justiţia şi forţa şi prin aceasta, să facem ca ceea ce este just să fie puternic şi ceea ce este puternic să fie just. Implicată în realizarea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea criminalităţii, Jandarmeria Română în calitate de forţă principală de ordine şi siguranţă publică exercită, împreună cu Poliţia, dreptul de poliţie al statului. Exercitarea acestui drept permite asigurarea forţei despre care vorbea Pascal. În fapt, obiectivul principal al Jandarmeriei este realizarea ordinii şi siguranţei publice, iar realizarea acestuia poate fi asigurată uneori, numai prin folosirea forţei. Folosirea forţei depinde de adversar şi de violenţa acestuia şi trebuie să constituie o formă de apărare (a sa, a altuia, sau a societăţii) sau să permită aplicarea unor măsuri preventive, coercitive sau excepţionale. Ea răspunde unei acţiuni ilegale a adversarului, pe timpul îndeplinirii serviciului, iar nivelul de forţă utilizat trebuie să fie cel strict necesar pentru dominarea adversarului şi a situaţiei. Sensibilitatea situaţiilor create de folosirea forţei, a mijloacelor din dotare şi a armamentului de către jandarmi, de o manieră individuală sau colectivă, le impune acestora să stăpânească foarte bine două aspecte legate de folosirea forţei: aspectul legal şi regulamentar şi aspectul practic. 7

7 Dacă aspectul teoretic poate fi memorat relativ uşor, aspectul practic este cel mai dificil pentru că cere, alături de calităţi personale, cunoaşterea şi aplicarea unor tehnici şi tactici specifice de acţiune care reprezintă însăşi inteligenţa unei instituţii. Cum jandarmul este responsabil de actele sale pe timpul intervenţiei, la baza acestui demers nu trebuie să stea aspecte rudimentare sau speranţa că jandarmii pe care îi pregătim nu vor trebui să riposteze niciodată unui atac. De aceea, jandarmii trebuie pregătiţi pentru intervenţia reală, întăriţi în acţiune şi susţinuţi în suportarea consecinţelor eventuale a gestului lor legal prin promovarea şi aplicarea unor modalităţi de lucru simple, eficiente şi realiste pe plan psihic, legal şi tactic şi prin responsabilizare în faza de antrenament. Pentru a atinge acest obiectiv, aptitudinea jandarmului operativ de a rezolva probleme a căror gravitate şi complexitate pot fi excepţionale, în interiorul unui sistem legal complex, trebuie să fie dezvoltată. Cadrul legal, coerent şi eficace de pregătire şi executare a misiunilor în corelaţie cu ideile enunţate mai sus este oferit de intervenţia profesională. Ea asigură difuzarea şi uniformizarea unor practici, proceduri şi tehnici corecte şi are ca ax de susţinere gradualitatea intervenţiei. Aceste caracteristici permit asigurarea unui serviciu public corect în beneficiul tuturor cetăţenilor, eliminarea exceselor de orice natură şi a practicilor care nu sunt conforme cu etica şi deontologia profesiei de jandarm. Intervenţia profesională este, de asemenea, o abordare concretă şi coerentă a acţiunii Jandarmeriei pe teren care vizează îndeplinirea misiunilor cotidiene astfel încât funcţia de protecţie să fie rezultatul conjugării şi respectării simultane a trei imperative: legalitate, protecţie şi eficacitate. Dacă legalitatea trimite la respectul pentru cetăţean şi la principiul proporţionalităţii răspunsurilor, protecţia în îndeplinirea misiunilor constituie un imperativ pentru jandarm, iar eficacitatea se reflectă în capacitatea de a preveni şi de a gestiona la un nivel cât mai redus de violenţă o situaţie dificilă. În aceste condiţii, un posibil răspuns la întrebarea De ce Intervenţia Profesională? ar putea fi formulat astfel: 8

8 pentru prima dată, prin disciplina Intervenţie Profesională, sunt reunite cunoştinţe şi deprinderi din patru categorii de pregătire diferite: Tactica Jandarmeriei, Educaţie fizică militară, Instrucţia tragerii şi Pregătire juridică. Această abordare interdisciplinară joacă un rol unificator, asigurând jandarmului operativ elementele de bază pentru activitatea sa de teren; formarea în intervenţia profesională vizează adaptarea comportamentului şi experienţei jandarmilor la exigenţele de securitate, respectând valorile şi normele unei forţe moderne de ordine publică într-o societate democratică. Asigurarea protecţiei şi securităţii personalului în timpul intervenţiilor sunt înscrise într-un cadru legal şi deontologic strict şi se sprijină pe un demers acceptat fiziologic şi traumatologic, ţinând cont de efectul stresului în acţiune. Urmărind să domine adversarul, jandarmul trebuie să fie în măsură să folosească nivelul de forţă strict necesar pentru a pune capăt ameninţării şi pentru ca folosirea forţei să rămână în litera legii; aspectul interoperabilităţii activităţii nu trebuie neglijat. Acţionând în cooperare cu poliţia şi cu celelalte structuri de ordine şi siguranţă publică din Uniunea Europeană, Jandarmeria Română trebuie să se adapteze standardelor acestora şi să-şi asigure interoperabilitatea. Intervenţia profesională constituie un răspuns adecvat acestei cerinţe; profesionalizarea jandarmilor este un alt element care vine să impună introducerea Intervenţiei Profesionale. Profesionalizarea înseamnă în primul rând calificare. Or, această calificare nu se poate face fără a avea standarde interne corecte şi eficiente care să fie expresia cerinţelor legale şi care să-şi tragă substanţa din practica cotidiană; orientată spre primul nivel de intervenţie (cel imediat comun) aria de aplicare a Intervenţiei Profesionale nu se 9

9 limitează la menţinerea ordinii, ci ea se aplică cu aceeaşi eficacitate şi misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice. Acesta constituie liantul care permite acţiunea şi dezvoltarea tacticii intervenţiei jandarmeriei la cele patru niveluri: nivelul 1 echipă şi grupă; nivelul 2 Detaşament Mobil; nivelul 3 Grupări Mobile; nivelul 4 Grupări Operaţionale. Această carte despre Intervenţia Profesională a Jandarmului Operativ nu şi-a propus să dea soluţii pentru toate situaţiile previzibile. Ea constituie doar premiza unui mod de acţiune care permite rezolvarea eficace a situaţiilor din teren respectând ideea de tehnică în locul celei de forţă. Se asigură astfel aplicarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul ordinii publice, concomitent cu respectarea unor principii, reguli şi metode europene în materie de ordine publică. 10

10 CAPITOLUL 1 NOŢIUNI ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA PROFESIONALĂ Pentru asigurarea unei acţiuni logice şi coerente, Intervenţia Profesională este structurată pe patru domenii: Formarea de bază în Intervenţia Profesională (I.P.) Dominarea fără armă a adversarului (D.F.A.A.) Dominarea cu armă a adversarului (D.C.A.A.) Tactica Intervenţiei (T.I.) a) Formarea de bază în I.P. asigură fundamentul pe care se construiesc celelalte domenii şi include cunoaşterea adversarului şi acţiunile acestuia, tehnici de comunicare, zone de protecţie şi de acţiune, elemente de traumatologie. b) Dominarea fără armă a adversarului include poziţia universală de ripostă, tehnicile corporale, tehnicile articulare, tehnica folosirii mijloacelor din dotare şi a procedeelor de imobilizare, folosirea mijloacelor improvizate atunci când jandarmul nu este obligat să folosească armamentul din dotare. c) Dominarea cu armă a adversarului are ca obiect tehnica folosirii armelor pe timpul serviciului, cunoaşterea şi manipularea acestora în condiţii de siguranţă, poziţiile de tragere, protejarea cu ajutorul armei, deplasările, reguli tactice fundamentale, ochirea, trecerea de la folosirea mijloacele din dotare la folosirea armamentului. d) Tactica intervenţiei are ca obiect stăpânirea tehnicilor necesare pentru executarea controlului vehiculelor, cât şi tehnicile de înaintare şi pătrundere în echipă de doi şi trei jandarmi până la o grupă. 11

11 Intervenţia profesională este guvernată de următoarele principii care îi asigură coerenţă şi fiabilitate: a) Legalitatea acţiunea jandarmilor se desfăşoară în spiritul şi cu respectarea legilor, iar cetăţenii în exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu sunt supuşi decât îngrădirilor stabilite prin lege şi cerinţelor fireşti ale moralei sociale. b) Prevenirea acţiunilor de tulburare a ordinii publice reflectă capacitatea jandarmilor de a lua la timp măsurile necesare pentru evitarea producerii oricăror acte sau fapte prin care se aduce atingere ordinii publice, pentru evitarea amplificării acestora şi degenerării lor în acţiuni violente sau care afectează grav ordinea publică. c) Suficienţa, gradualitatea şi proporţionalitatea presupune folosirea forţei de către jandarmi proporţional cu tipul şi gradul de tulburare a ordinii publice, numai atât cât este strict necesar şi pe o perioadă limitată, suficientă pentru atingerea obiectivului propus. Procedeele şi mijloacele de acţiune care implică măsuri de constrângere vor fi utilizate în mod progresiv şi numai dacă este absolut necesar. d) Nediscriminarea impune jandarmilor adoptarea unui comportament corect, imparţial şi nediscriminatoriu, fără deosebire de rasă, sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică, avere sau origine socială, faţă de toţi cetăţenii. e) Evitarea surprinderii presupune obligaţia jandarmilor de a atenţiona şi de a soma cu privire la folosirea mijloacelor din dotare, îndeosebi a armelor de foc şi, după caz, acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi/sau părăsirea zonei de către cei implicaţi. f) Inviolabilitatea persoanei stabileşte că orice persoană are dreptul de a i se respecta viaţa, integritatea fizică şi morală, precum şi atributele inseparabile personalităţii sale. Acest principiu include interzicerea torturii sau a relelor tratamente precum şi dreptul persoanei la un proces echitabil, public şi corect, în faţa unei instanţe competente, independente şi imparţiale, conform legii. 12

12 g) Intervenţia specializată şi cooperarea jandarmii trebuie să acţioneze în raport de atribuţiile legale, pregătirea şi dotarea specifică. Expresia practică a aplicării acestor principii o reprezintă conceptul de gradualitate a intervenţiei care constituie coloana vertebrală a acestei construcţii teoretice şi practice care este Intervenţia profesională. Pentru evitarea confuziilor trebuie precizat că Intervenţia Profesională reprezintă întregul, în timp ce gradualitatea intervenţiei reprezintă o parte, un concept ordonator. Reunind principii ca: riscul minim, gradualitatea folosirii metodelor şi mijloacelor de acţiune, limitarea şi proporţionalitatea folosirii forţei, conceptul de intervenţie graduală reprezintă o continuare a măsurilor coercitive, ce se materializează printr-o evoluţie care începe cu simpla prezenţă a jandarmului, se continuă cu folosirea mijloacelor tehnice de intervenţie şi se finalizează cu uzul de armă. Intervenţia graduală include patru faze care reflectă proporţionalitatea dintre atitudinea adversarului (calmă şi cooperantă sau agresivă, chiar violentă) şi gradul măsurilor de coerciţie aplicate de jandarm. Obiectivul principal este dominarea adversarului prin comunicare verbală şi non verbală, prin acţiuni de descurajare, iar dacă acestea nu au efectul scontat se trece la folosirea tehnicilor corporale, urmate, după caz, de folosirea mijloacelor tehnice din dotare, direct proporţional cu gradul de ameninţare. Prin această abordare graduală (evolutivă) a intervenţiei se încearcă achiziţionarea unui avantaj mental şi tactic, astfel încât jandarmul să aibă posibilitatea să-şi întărească riposta, punându-se astfel în situaţia de a rezolva cu tact şi eficacitate situaţia cu care se confruntă. Intervenţia jandarmului contra unui adversar sau pentru îndeplinirea unei misiuni se realizează gradual. Gradualitatea 1 1 Folosirea mijloacelor de intervenţie se face în mod gradual şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat, potrivit art. 33 din Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, M. Of. nr din 13 decembrie

13 intervenţiei reprezintă aplicarea succesivă a coerciţiei de tipul prezenţă, avertizare, somare folosirea forţei mijloace din dotare-armament, în cazul acţiunii contra unui adversar şi permite tratarea diferenţiată, progresivă şi eficace a unei situaţii în care folosirea armamentului este ultima soluţie. Coerciţia poate fi aplicată de jandarmi pe timpul executării misiunilor specifice, de la caz la caz, în funcţie de acţiuni, ameninţări sau de agresiuni şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale. Acţiunea propriu-zisă va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat. Gradualitatea folosirii metodelor şi mijloacelor de acţiune, implică obligarea jandarmului la utilizarea în mod progresiv a procedeelor, metodelor şi mijloacelor tehnice din dotare, de la cele mai simple interceptarea, avertizarea şi până la folosirea celor care implică un grad mai mare de forţă lovituri de oprire cu braţele, cu părţi ale corpului sau folosirea mijloacelor tehnice din dotare (bastonul de cauciuc, tompfa, pulverizatorul de mână cu substanţe iritant-lacrimogene sau cătuşele). Gradualitatea intervenţiei poate fi structurată în patru faze: a) acţiunile coercitive fără folosirea forţei fizice interceptarea, avertizarea, conducerea, legitimarea şi stabilirea identităţii, controlul corporal preventiv, controlul bagajelor, folosirea lanternei; b) acţiunile coercitive care presupun folosirea forţei lovituri de oprire cu membrele inferioare şi superioare ale corpului, tehnici articulare şi de control; c) acţiunile coercitive cu folosirea mijloacelor tehnice din dotare bastonul de cauciuc, tompfa, cătuşele, pulverizatorul de mână cu substanţe iritant-lacrimogene; d) acţiunile coercitive prin folosirea armelor de foc uzul de armă în condiţiile legii. Folosirea forţei în mod gradual (riposta graduală) nu implică o respectare strictă a celor patru faze progresive. În aplicarea ei se ţine cont de timpul material în care se desfăşoară acţiunea, starea de pericol în care se află jandarmul sau victima şi 14

14 mijloacele folosite de adversar. În funcţie de aceşti parametri se poate trece peste unele faze de folosire graduală a forţei. Cele patru faze evolutive ale conceptului de intervenţie graduală pot fi reprezentate schematic astfel: EXPRIMAREA GRAFICĂ A CONCEPTULUI DE INTERVENŢIE GRADUALĂ Câinele de serviciu poate să intervină ca element de descurajare. 15

15 CAPITOLUL 2 16 FORMAREA DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA PROFESIONALĂ Această categorie de pregătire permite jandarmilor să-şi asigure însuşirea elementelor de bază pe care se vor construi cunoştinţele şi deprinderile din celelalte domenii ale intervenţiei profesionale. Cuprinde cunoştinţe despre adversar, tehnici de comunicare, zone şi distanţe de protecţie, elemente de traumatologie şi poziţia universală de ripostă Despre adversar şi acţiunile acestuia Pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice, reacţia jandarmului bazată pe folosirea forţei, a mijloacelor din dotare şi a armamentului este determinată de identificarea unui adversar şi implicit a unei ameninţări. În cazul în care jandarmul a identificat ameninţări, el trebuie fie să se retragă faţă de adversar pentru a mări distanţa şi timpul de reacţie, fie să se apropie de adversar pentru a prelua controlul. Din punct de vedere tactic după identificarea ameninţărilor, opţiunile jandarmului în astfel de situaţii sunt: mărirea spaţiului de contact crearea distanţei optime pentru reacţie, crearea de bariere între jandarm şi adversar; folosirea de comenzi clare, concise, exprimate cu voce tare şi hotărâtă; deplasarea rapidă înapoi sau lateral pentru a se poziţiona în afara arcului de luptă al adversarului; adoptarea unei poziţii defensive (poziţie de protecţie); scoaterea bastonului (tompfei) sau a pulverizatorului de mână cu efect iritant-lacrimogen.

16 Identificarea de către jandarm a dualităţii adversar ameninţare, se realizează prin: observare, avertizări, gărzile (poziţiile) pentru ascunderea unui obiect de atac şi deturnarea atenţiei. Observarea constă într-o vizualizare atentă a potenţialului adversar, din zona de observare, pentru descoperirea ameninţărilor, evitarea riscurilor şi realizarea unei abordări tehnice, ce va permite alegerea celei mai bune soluţii de tratare şi rezolvare a situaţiei. Avertizările se bazează pe identificarea semnalelor de avertizare (tehnici de diversiune ale adversarului) emise de adversar (suspect), cu privire la intenţia imediată. Aceste semnale de avertizare pot indica o ameninţare fizică reală sau un atac iminent împotriva jandarmilor aflaţi în misiune. Semnalele de avertizare cele mai frecvent întâlnite în activitatea curentă a jandarmilor sunt: contactul vizual prelungit, schimbarea culorii feţei; strângerea buzelor şi lipirea acestora de dinţi; coborârea capului pentru a proteja gâtul; coborârea sprâncenelor pentru protejarea ochilor (mijirea ochilor), lăsarea capului spre înapoi; lovirea pământului cu picioarele; gestica exagerată (mai ales cu mâinile); accelerarea ritmului respiraţiei; declanşarea şi încetarea bruscă a unor mişcări ce trădează un comportament nervos; schimbarea poziţiei - aşezarea în lateral sau în poziţie de luptă, lăsarea întregului trunchi mai jos, chiar înaintea lansării unui atac; privirea pe furiş la zonele ţintă alese. Gărzile sunt poziţiile folosite pentru ascunderea unui obiect de atac: braţele încrucişate sau cu o mână sub axilă; mâinile încrucişate la nivelul centurii, mâinile la nivelul buzunarelor pantalonilor, mâinile întinse de-a lungul pulpei (persoana are îmbrăcăminte cu mâneci lungi); pumn închis (poate ascunde un cuţit cu lamă escamotabilă sau rabatabilă), vestă ţinută pe umeri sau în mână. Gărzi (poziţii) pentru ascunderea unui obiect de atac 17

17 Deturnarea atenţiei reprezintă acele gesturi sau acţiuni ale adversarului care vizează derutarea jandarmului, urmate de agresiune sau de fugă. Cele mai frecvente sunt următoarele: scuiparea jandarmului; cartele telefonice, brelocuri, monede sau chei agitate şi lăsate să cadă; pantofi desfăcuţi, papuci aruncaţi cu piciorul. În funcţie de factorii de risc, implicaţiile şi urmările acţiunilor adversarului, ameninţările la care sunt supuşi jandarmii pe timpul executării misiunilor specifice, pot fi clasificate în trei categorii: ameninţări principale, secundare şi potenţiale. Ameninţările principale, în funcţie de intensitatea lor, pot fi structurate astfel: de intensitate joasă injurii, atitudini provocatoare; de intensitate medie lovituri corporale sau cu proiectile contondente/incendiare; de intensitate ridicată - obiecte contondente, arme albe, câini cu comportament agresiv, autovehicule, seringi infestate cu virusul HIV sau cu cel al hepatitei C. Ameninţările secundare armele de foc (arme de calibru şi dimensiuni mici) şi explozivii. Ameninţările potenţiale, în funcţie de factorul care le generează, cuprind: armele de foc de calibru şi dimensiuni mari (carabine de vânătoare, arme militare); arme neconvenţionale silenţioase (arbalete şi arcuri) Tehnici de comunicare La semnele de avertizare şi la primele elemente de ameninţare jandarmul trebuie să încerce să controleze situaţia prin comunicare. Comunicarea între jandarm şi adversar trebuie să fie permanentă şi să aibă ca scop descurajarea şi stoparea acţiunilor adversarului, simultan cu asigurarea protecţiei fizice a jandarmului. Prin comunicare, jandarmul încearcă să-şi impună voinţa înainte de a folosi forţa, mijloacele tehnice din dotare sau armamentul. Comunicarea eficientă joacă un rol important în rezolvarea cu succes a situaţiilor conflictuale şi de aceea este

18 considerată ca fiind o parte integrantă a pregătirii jandarmului operativ. Formele comunicării sunt: comunicarea verbală şi comunicarea non verbală. La rezolvarea unei situaţii tensionate contribuie cu 7% limbajul folosit de jandarm; 38% tonul vocii, volumul, intonaţia, frecvenţa şi viteza limbajului şi cu 55% comunicarea non verbală. O schemă generală de gestionare a unei situaţii conflictuale (sau care tinde să devină conflictuală) prin comunicare poate fi structurată astfel: L.E.A.P.S Lasă-l să vorbească ascultă activ, ajută-l cu cuvinte sau gesturi; Empatie arată înţelegere; Ai întrebări? întreabă pentru a obţine cât mai multe informaţii; Parafrazează spune cum ai înţeles tu faptele, folosind cuvintele tale; Sumarul condensează faptele, fii scurt şi concis înainte de a lua orice decizie. Pentru o bună comunicare jandarmul trebuie să respecte următoarele reguli: vorbeşte calm şi nu planifica dinainte ceea ce vei spune; nu ignora şi nu desconsidera sentimentele adversarului; dacă nu înţelegi ceva, pune întrebări, află cât mai multe informaţii; nu discuta părerile tale personale, poţi crea alte probleme; ţine cont de punctul de vedere al adversarului, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu el, arată doar că ai înţeles problemele lui. Dacă prin comunicare verbală (avertizări, somaţii) nu se obţine rezultatul scontat, folosirea forţei, a mijloacelor din dotare şi a armamentului este singura opţiune rămasă pentru jandarm, care în orice moment, trebuie să fie preocupat de propria siguranţă şi de eficacitatea îndeplinirii misiunii Zone de protecţie Pentru a asigura o gestionare eficace a spaţiului şi a acţiunii au fost stabilite mai multe zone de protecţie pe care jandarmul trebuie să le păstreze şi să le impună pentru a-şi asigura propria securitate. Pornindu-se de la constatarea că o distanţă de aproximativ 2m până la adversar oferă suficient timp pentru reacţie, iar adversarul are o armă, jandarmul trebuie să extindă zona proprie 19

19 de protecţie proporţional cu raza sa de acţiune. Zonele de protecţie sunt definite de distanţa de protecţie. Distanţa de protecţie este raza cercului zonei de protecţie care îl are în centru pe jandarm. Păstrarea unei distanţe de protecţie optime în raport cu adversarul contribuie la securitatea personală a jandarmului şi la posibilitatea sa. În raport de această distanţă au fost stabilite trei zone de protecţie: zona de observare, zona de contact fizic şi zona intimă. Zona de observare este distanţa care permite jandarmului să aibă contactul vizual, auditiv, verbal şi olfactiv cu adversarul, să înţeleagă acţiunile adversarului şi să studieze mediului înconjurător. Este considerată o zonă sigură. Zona de contact fizic este distanţa care permite contactul cu adversarul, folosind membrele inferioare sau mijloacele din dotare, fără a necesita deplasarea către adversar. Zona intimă este distanţa care permite contactul cu adversarul folosind braţele, coatele şi genunchii. Pentru a deţine controlul situaţiei, jandarmul trebuie să permită apropierea adversarului de zona sa intimă doar în mod excepţional şi în condiţiile impuse de el Zone de acţiune şi elemente de traumatologie Zonele de acţiune (zonele de percuţie) reprezintă suprafeţele de pe corpul uman asupra cărora se pot folosi forţa, mijlocele din dotare sau armamentul. Deoarece acţiunile asupra acestor zone au efecte diferite asupra adversarului sau a jandarmului, în raport de mijlocul utilizat şi de intensitatea folosirii

20 lui, este important să se cunoască aceste zone pentru a reduce la minim riscurile. În funcţie de dispunere şi de efectele care pot apărea în urma acţiunii, se disting trei zone: Zona roşie dispusă la nivelul capului este o zonă interzisă deoarece acţiunea în forţă asupra acesteia poate produce decesul adversarului. Evitând acţiunea asupra acestei zone se previn: riscurile traumatice mortale; contactul cu sângele adversarului (risc de îmbolnăvire hepatita C sau SIDA); producerea de echimoze, contuzii, hematoame, plăgi. În situaţii limită se poate acţiona şi asupra zonei roşii, luându-se în calcul urmările ce se pot produce în urma acestei acţiuni. Zona oranj dispusă la nivelul trunchiului zonă de acţiune moderată ca nivel al riscurilor, totuşi acţiunea asupra acestei zone poate avea urmări relativ grave: traume mortale; echimoze şi contuzii. Zona verde dispusă la nivelul membrelor superioare şi inferioare zonă de acţiune permisivă, dar care impune luarea în calcul a urmărilor loviturilor: suprimarea sau reducerea mobilităţii agresorului; fracturi, contuzii, hematoame. În ceea ce priveşte acţiunea asupra acestor zone trebuie reţinute următoarele două sfaturi: Sunt interzise acţiunile în forţă asupra capului sau a coloanei vertebrale! După ce ai imobilizat adversarul încetează acţiunea, traumele produse pot fi în defavoarea ta! 2.5. Poziţia universală de ripostă (PUR) La mai puţin de 3 metri faţă de adversar, cel mai bun răspuns nu este acela de a scoate şi a folosi armamentul din dotare şi nici de a căuta un adăpost. Cel mai bine este să-ţi controlezi reacţiile reflexe şi să opreşti agresiunea printr-o eschivă la atacul adversarului sau o lovitură cu una din părţile corpului ori cu un obiect aflat în mână, concomitent cu realizarea unei protecţii imediate (maşină etc.). 21

21 Această primă reacţie permite câştigarea unei distanţe optime faţă de adversar sau adăpostirea înainte de a folosi arma. Aceasta poate fi asigurată prin adoptarea unei poziţii corecte de către jandarm. Pentru a evita confuziile a fost promovată o poziţie universală de ripostă. PUR este o poziţie identică de deplasare sau de aşteptare a jandarmului, cu sau fără mijloc din dotare sau cu armă, în faţa unei direcţii periculoase. Ea oferă un mare grad de flexibilitate ce permite un răspuns adecvat, prin folosirea minimului de forţă necesar, pentru a riposta la acţiunea adversarului. PUR permite tranziţia foarte rapidă de la mâna liberă la arma de foc pentru că baza reacţiei şi mişcările sunt identice. Ea permite, de asemenea, poziţionarea armei, eliberarea câmpului de observare şi lărgirea percepţiei, combinând protecţia torsului cu braţul de reacţie flexat pe jumătate. Cu pistolul, această poziţie permite tragerea cu mâna din partea armei contra corpului, fără riscul ca mâna să fie prinsă de către adversar, în timp ce mâna reactivă menţine adversarul la distanţă sau îl împinge, asigurându-se să nu tragă prea jos. Extensia maximă a braţului nu este atinsă decât dacă distanţa în raport cu adversarul este suficientă (cel puţin 3 metri), în caz contrar arma putând fi oprită sau agăţată în cursul acţiunii. 22

22 PUR se bazează pe împărţirea corpului în două părţi principale: Partea inferioară a corpului Disponibilă pentru deplasări Poziţia şi orientarea sprijinului la sol Strângerea bazinului Partea superioară a corpului Strânsă doar în faza de tir Poziţia umerilor şi a braţelor Prinderea armei în mână Ochirea Acţiunea degetului pe trăgaci Respiraţia PUR - poziţia şi orientarea sprijinului la sol Piciorul de pe partea cu arma pe direcţia obiectivului Genunchii uşor flexaţi (supleţe pentru deplasare) Vârful piciorului către interior 30 (protecţia zonei femurale şi a triunghiului genital) 23

23 PUR - poziţia umerilor şi a braţelor (va fi mai mult sau mai puţin diferită în funcţie de morfologia fiecăruia) Braţul de pe partea cu arma este întins fără blocarea încheieturilor Umerii sunt decalaţi şi blocaţi Mâna reactivă este flexată şi permite protecţia zonei cardiace În poziţia de contact sau PUR, este important să se aplice punctele următoare: Respectarea alinierii ANTEBRAŢ ÎNCHEIETURA PUMNULUI ARMĂ 24

24 2.6. Funcţiile mâinilor Mâinile jandarmului nu pot fi calificate ca de bază sau secundară, ele având funcţii diferite, dar în egală măsură importante şi dinamice. În intervenţia profesională fiecare mână defineşte o parte a corpului şi are un rol precis: mâna din partea armei mâna din partea reactivă Astfel, pentru un dreptaci, noţiunea de partea armei reprezintă partea dreaptă, iar cea de partea reactivă reprezintă partea stângă; pentru un stângaci este exact invers. Alegerea părţii armei şi a părţii reactive este dictată de ochiul director. Mâna din partea armei - prinde arma, o extrage din toc, o direcţionează şi comandă focul Mâna din «partea reactivă» - prinde şi sprijină arma, execută toate manipulările Partea cu arma a corpului - mâna de pe partea cu arma - piciorul de pe partea cu arma Partea reactivă a corpului - mâna de pe partea reactivă - piciorul de pe partea reactivă 25

25 CAPITOLUL 3 DOMINAREA FĂRĂ ARMĂ A ADVERSARULUI Interceptarea persoanelor care se deplasează pe jos Interceptarea este o măsură preventivă prin care se solicită unei persoane să se oprească şi să înceteze orice activitate, în scopul clarificării situaţiei ce a impus luarea acestei măsuri. Ea este o măsură de scurtă durată care precede, de regulă, alte măsuri tactice şi se execută în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice de serviciu. Dacă persoana căreia i se cere să se oprească nu se supune măsurii opririi şi va riposta ori va încerca să fugă, se va trece la aplicarea altor măsuri tactice. În timpul interceptării trebuie respectate următoarele reguli tactice: prevenirea persoanei căreia urmează să i se aplice măsura interceptării (se realizează de la o distanţă convenabilă pe un ton ferm, cerându-i să se oprească din acţiunea pe care o desfăşoară sau să rămână pe loc); jandarmul se apropie la 2-3 paşi de persoana respectivă şi se dispune în faţa acesteia, salută, se prezintă şi îşi declină identitatea. Spre exemplu: Vă rog să vă opriţi! salută, se prezintă. În caz de nevoie (suspiciune din partea persoanei respective) jandarmul se legitimează cu legitimaţia de serviciu; persoanei oprite i se explică cu tact, dar ferm, folosind un ton politicos şi convingător, motivul pentru care fost oprită şi activitatea pe care trebuie să o desfăşoare în continuare (prezentarea actului de identitate);

26 când interceptarea unei persoane care se deplasează pe jos este executată de o patrulă de ordine publică, formată din doi jandarmi, ei îşi vor repartiza sarcinile, astfel: primul jandarm va acţiona pentru oprirea persoanei, iar al doilea va asigura sprijinul şi protecţia primului, postându-se lateral spate (stânga sau dreapta) faţă de persoana oprită; jandarmul din protecţie trebuie să fie în măsură să intervină cu promptitudine în situaţia în care persoana oprită se manifestă violent sau încearcă să fugă. El va fi atent şi la ceea ce se întâmplă în zona adiacentă, pentru a preveni şi riposta contra unui eventual atac prin surprindere; cei doi jandarmi vor supraveghea atent persoana oprită, vor păstra tot timpul distanţa de siguranţă (2-3 paşi) şi vor avea mijloacele din dotare pregătite pentru a fi folosite, dacă situaţia o impune Dispozitive de acţiune pentru interceptarea persoanelor pe jos Dispozitivele de acţiune ce conferă o protecţie mai bună jandarmilor pe timpul executării interceptării persoanelor sunt: - triunghiul simplu - format din doi jandarmi şi persoana controlată; - triunghiul dublu - format din trei jandarmi şi persoana controlată. 27

27 Triunghiul simplu Jandarmul care sprijină (S) acţiunea celui care execută controlul (C) trebuie să vadă spatele persoanei oprite (A), fără să fie văzut de către aceasta. Reprezentare schematică a dispozitivului: C A S Triunghiul dublu Jandarmul care sprijină (S) acţiunea celui care execută controlul (C) trebuie să vadă spatele persoanei oprite (A), fără să fie văzut de către aceasta (acelaşi principiu de lucru ca şi pentru un triunghi simplu). La acest dispozitiv se adaugă un jandarm care rămâne în zona de observare. Acesta din urmă are misiunea de sprijin sau acoperire (SA). C SA 28 A S

28 3.3. Legitimarea persoanelor Legitimarea este o măsură preventivă ce constă în solicitarea şi verificarea actului de identitate a unei persoane şi stabilirea veridicităţii datelor de identificare ale acesteia. Pentru realizarea legitimării persoanelor, se vor aplica regulile prevăzute de reglementările în vigoare şi dispozitivele prezentate anterior la măsura interceptării: 29

29 Controlul corporal preventiv asupra persoanei Controlul corporal preventiv asupra persoanei este o măsură preventivă ce constă în verificarea prin pipăire şi observare a corpului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei unei persoane, fără a scăpa din vedere controlul oricărui alt articol de îmbrăcăminte sau accesoriu ce aparţine persoanei în cauză. Controlul corporal preventiv al persoanei se efectuează, de regulă, din spatele persoanei, cu mâna corespondentă părţii controlate. În situaţia executării unor măsuri de ordine, în cazul unor adunări publice sau manifestaţii sportive, controlul se poate realiza prin vizualizare şi eventual, palpare. Obiectele găsite asupra persoanei vor fi arătate partenerului, martorilor şi altor persoane interesate (persoanei vătămate). Acestea vor fi plasate la distanţă, date spre păstrare partenerului sau reţinute de către cel care efectuează controlul, pentru a nu fi distruse sau aruncate de cel controlat. În cazul descoperirii unor arme deţinute ilegal, persoana va fi imediat încătuşată şi se va continua controlul, în scopul descoperirii altor eventuale obiecte confecţionate pentru lovire, tăiere sau împungere. Jandarmul verifică dacă arma descoperită are muniţie în încărcător, este încărcată sau este armată, o asigură şi o predă partenerului, pentru a fi păstrată în condiţii de siguranţă deplină. Toate aceste activităţi se desfăşoară în prezenţa persoanei la care a fost găsită şi a martorilor, când este cazul. În cazul controlului corporal preventiv al unui grup de persoane de către doi jandarmi, acestea vor fi aşezate în linie, într-o poziţie cât mai incomodă, cu distanţa de circa 2-3 paşi unele faţă de celelalte; partenerul va supraveghea una dintre extremităţile grupului, iar şeful patrulei va începe controlul din cealaltă parte. Pe măsură ce este controlată o persoană din grup, aceasta este trimisă în cealaltă extremitate, procedându-se astfel până la terminarea operaţiunii.

30 Tehnica executării controlului corporal preventiv al persoanei aflată în poziţia genunchi Tehnica executării controlului corporal preventiv al persoanei aflată în poziţia culcat la sol Tehnica executării controlului corporal preventiv a persoanei 1 - din poziţia în picioare 2 - din poziţia în picioare cu blocarea braţelor 3 - cu sprijin vertical 31

31 Controlul bagajelor Controlul preventiv asupra bagajului este o măsură preventivă ce se execută în scopul verificării amănunţite a interiorului şi conţinutului bagajelor unei persoane. Prin bagaj se înţelege orice obiect în care o persoană deţine şi cu care transportă bunuri (geamantan, valiză, geantă, servietă, sacoşă, pachet, poşetă). Controlul preventiv asupra bagajului are ca scop descoperirea obiectelor cu ajutorul cărora ar putea fi atacat jandarmul, a bunurilor provenite din săvârşirea unor infracţiuni sau contravenţii, precum şi a bunurilor a căror deţinere şi circulaţie sunt interzise. Controlul preventiv asupra bagajului se poate executa în continuarea controlului corporal preventiv asupra persoanelor sau ca o măsură distinctă Imobilizarea persoanelor prin folosirea forţei Mijloacele şi procedeele folosite pentru imobilizare sunt alese în funcţie de: numărul persoanelor implicate şi care urmează a fi imobilizate; starea de agresivitate şi forţa fizică a acestora; modul de manifestare a agresivităţii; obiectele pe care le au asupra lor şi care ar putea fi folosite pentru atac asupra jandarmului sau a altor persoane. Înainte de luarea acestei măsuri, persoana va fi somată să înceteze acţiunea agresivă şi să se supună solicitării jandarmului, recurgându-se la imobilizare numai dacă individul nu s-a conformat. Dacă pericolul la care este supus jandarmul creşte, acesta poate adopta măsuri corespunzătoare pentru reducerea sau ţinerea sub control a situaţiei, astfel: utilizează forţa în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa atacatorului (lovituri cu corpul);

32 foloseşte forţa extremă (a armamentului de foc şi a altor mijloace care pot afecta sau pune în pericol viaţa agresorului), când există indicii că pericolul a devenit sau este pe punctul de a deveni iminent, imediat, direct şi material pentru viaţa sau integritatea corporală a jandarmului sau a altor persoane Folosirea forţei fizice de către jandarmi Forţa fizică constă în folosirea de procedee şi tehnici specifice cu braţele, picioarele, genunchii şi alte părţi ale corpului pentru autoapărare, înfrângerea atacurilor violente de mică anvergură şi imobilizarea adversarului atunci când acest lucru este necesar şi posibil. Autoapărarea poate fi definită ca o modalitate eficientă prin care victima unui atac declanşat prin surprindere îşi poate apăra integritatea, opunând forţei primatul inteligenţei şi al stăpânirii de sine. Dotat cu armament sau doar cu mijloacele tehnice din dotare, jandarmul trebuie să fie capabil să-şi domine adversarul şi să-şi impună voinţa sa. Obligat să răspundă unei agresiuni, jandarmul va riposta şi va imobiliza adversarul folosind procedeele de autoapărare combinate cu mijloacele tehnice din dotare. Ideal este ca această acţiune să reuşească şi să se evite o escaladare a violenţei care să ducă la folosirea armamentului. Forţa fizică se va folosi după avertizarea celor care se manifestă violent, să înceteze acţiunea agresivă şi să se supună avertizării îndreptăţite a jandarmilor, exprimată prin formula: Încetaţi, Jandarmeria! Nu este necesară folosirea avertizării în cazul în care jandarmii sunt atacaţi sau integritatea corporală a unei persoane este pusă în pericol iminent. Folosirea forţei fizice, în intervenţia profesională, se face de o manieră graduală şi cuprinde următoarele faze: atitudinile de protecţie, loviturile de protecţie de nivel 1, loviturile de protecţie de nivel 2, tehnicile articulare şi de control şi apărarea contra armelor albe. 33

33 Atitudini de protecţie Atitudinile de protecţie cuprind o serie de poziţii (de abordare, de gardă, de gardă inversă) precum şi unghiurile de abordare şi de ripostă şi eschivele. Poziţia de abordare, este o poziţie de protecţie generală care permite jandarmului contactul cu adversarul interceptat şi păstrarea permanentă a unei capacităţii de reacţie adaptată comportamentului acestuia. Elementele de bază ale acesteia sunt: bază largă: picioarele sunt depărtate la o distanţă egală cu lăţimea umerilor. Această poziţie asigură un bun echilibru lateral; centrul de greutate: greutatea corpului este repartizată în mod egal pe ambele picioare, fără tensiune în genunchi şi glezne; poziţia picioarelor: picioarele sunt depărtate şi orientate către adversar. Piciorul din partea armei este în spate, iar cel din partea reactivă este în faţă. Această poziţie permite păstrarea echilibrului înainte şi înapoi; capul drept: Capul este menţinut pe axa cap, gât, trunchi. Această poziţie permite echilibrarea greutăţii corpului pe picioare; poziţia mâinilor: mâinile pot fi deschise sau apropiate de corp, plasate în faţă, într-o poziţie activă. Coatele sunt apropiate de corp. Braţele nu sunt niciodată întinse pentru a evita prinderea de către adversar. 34

34 Poziţia de gardă este o poziţie de protecţie care asigură jandarmului o securitate eficace şi adaptată, concomitent cu păstrarea unei capacităţi de reacţie rapidă, în vederea opririi unei agresiuni fizice. Elementele de bază ale acesteia sunt: baza largă: Distanţa dintre picioare să fie egală cu cea dintre umeri, greutatea corpului este repartizată egal pe cele două picioare. Această poziţie conferă un bun echilibru lateral; baza profundă: Piciorul de pe partea armei este în urmă, piciorul reactiv înainte, centrul de greutate coborât (asigurând astfel creşterea stabilităţii), genunchii sunt flexaţi fără a fi blocaţi permiţând mobilitatea. Această poziţie permite conservarea unui echilibru înainte/înapoi; poziţia picioarelor: Piciorul reactiv este orientat cca. 30 către interior, pentru a absorbi şocurile frontale şi laterale pe genunchi şi pentru a feri triunghiul genital. Piciorul de lângă armă este orientat către adversar; capul drept: Capul este menţinut pe axa cap, gât, trunchi, deasupra centrului de greutate, pentru a evita eventualele dezechilibrări înainte-înapoi; poziţia mâinilor: Mâinile sunt deschise şi plasate la înălţimea coatelor. Coatele sunt apropiate de corp. Braţele nu sunt niciodată întinse pentru a nu fi prinse. 35

35 Poziţia de gardă inversă este obţinută din poziţia de gardă concomitent cu retragerea piciorului reactiv, ceea ce permite jandarmului să se sustragă imediat, dar temporar, din faţa unei ameninţări fizice. Garda inversă trebuie considerată ca o deplasare înainte de regăsirea gărzii naturale. Principiile generale rămân aceleaşi ca şi la poziţia de gardă. Unghiurile de abordare şi de ripostă sunt foarte importante în asigurarea protecţiei jandarmului şi în creşterea capacităţii lui de a folosi forţa fizică pentru a riposta. De aceea, jandarmul se va plasa şi se va deplasa, întotdeauna, într-un unghi de abordare situat în jurul triunghiului de agresiune al adversarului. Nu aborda niciodată adversarul prin faţă! X ATENŢIE PERICOL

36 Eschiva totală este o deplasare completă a două puncte de sprijin, fie din partea armei, fie din partea reactivă în scopul ieşirii din triunghiul agresiunii, pentru a rupe contactul cu adversarul sau pentru a întări riposta. 37

37 Lovituri de oprire de nivel 1 Loviturile de oprire sunt tehnici dinamice de percuţie lovitura de oprire directă cu palma mâinii deschise, lovitura directă cu cotul, lovitura de oprire joasă cu palma mâinii deschisă, lovitură de genunchi directă şi lovitura de picior directă care permit crearea unei unde de şoc suficient de puternice pentru a stopa o agresiune fizică. Ele au ca scop neutralizarea funcţiilor agresorului: respiraţia; mobilitatea (bazin, picioare); vectorul de agresiune (mână, picior). Lovitura de oprire directă cu palma mâinii deschise se execută astfel: destinderea braţului către înainte fără a-l arma (traiectorie rectilinie); lovitură cu palma mâinii; mâna liberă este în protecţie; linia umerilor este pe aceeaşi axă cu braţul în momentul loviturii; strângerea bazinului la impact; respiraţia nu se blochează, expiraţie pe faza de percuţie; se rămâne fluid în mişcare; conservarea principiului suficienţei. Lovitura directă cu cotul se execută astfel: flexarea antebraţului către braţ; angajarea umărului aceluiaşi braţ către înainte; orientarea cotului către adversar (braţ paralel cu solul); lovirea cu vârful cotului; mâna liberă rămâne în poziţie pentru protecţie; închiderea bazinului la impact; respiraţia nu se blochează, se expiră în faza de percutare; revenire în gardă sau lovitură de oprire şi/sau mijloc de control. 38

38 Lovitura de oprire joasă cu palma mâinii deschisă se execută astfel: executarea unei eschive; lovirea cu podul palmei în zona joasă a adversarului; mâna liberă rămâne în poziţie pentru protecţie; închiderea bazinului la impact; respiraţia nu se blochează, se expiră în faza de percutare; revenire în gardă sau lovitură de oprire şi/sau mijloc de control. Lovitura de genunchi directă se execută în mod normal, fluid astfel: realizarea unei eschive totale; controlul cotului şi al capului; ridicarea genunchiului fără armare şi lovirea pe aceeaşi axă; păstrarea traiectoriei rectilinie; închiderea bazinului la impact. 39

39 Lovitura de picior directă se execută normal şi fluid astfel: trimiterea vârfului piciorului către corpul adversarului fără armă; păstrarea unei traiectorii rectilinie, piciorul de sprijin rămânând pe axă; ţinerea mâinilor pentru protecţie în faţa corpului; închiderea bazinului la impact; respiraţia nu se blochează, se expiră în faza de percutare; revenire în gardă sau lovitură de oprire şi/sau mijloc de control. Se poate executa atât cu piciorul de pe partea,,cu arma, cât şi cu cel de pe,,partea reactivă Lovituri de oprire de nivel 2 Loviturile de oprire de nivel 2 sunt tehnici dinamice de percuţie lovitura de oprire circulară cu palma mâinii, lovitura de cot în urcare, lovitura de genunchi circulară şi lovitura de picior circulară care permit crearea unei unde de şoc suficient de puternice pentru a stopa o agresiune fizică. Ele au ca scop neutralizarea funcţiilor agresorului: respiraţia; mobilitatea (bazin, picioare); vectorul de agresiune (mână, picior).

40 Lovitura de oprire circulară cu palma mâinii se execută astfel: realizarea unei mişcări de rotaţie din şold la plecarea loviturii; păstrarea braţelor uşor flexate cu coatele spre exterior; menţinerea unei traiectorii circulare; aplicarea loviturii cu palma mâinii, mâna liberă rămâne în poziţie de protecţie; închiderea bazinului la impact; revenire în gardă sau lovitură de oprire şi/sau mijloc de control. Lovitura de cot în urcare se execută astfel: flexarea antebraţului către braţ, angajarea umărului aceluiaşi braţ către înainte; orientarea cotului către adversar (braţul este perpendicular cu solul); aplicarea loviturii cu vârful cotului fără a arma; păstrarea mâinii libere în poziţie de protecţie; păstrarea liniei umerilor pe axul cotului în momentul aplicării loviturii; închiderea bazinului la impact. 41

41 Lovitura de genunchi circulară se execută astfel: realizarea unei eschive totale; controlul cotului şi al capului; urcarea genunchiului pe axă; realizarea unei mişcări circulare din sus în jos. Se execută atât cu genunchiul,,parte cu arma, cât şi cu cel de pe,,partea reactivă Lovitura de picior circulară se execută astfel: proiectarea cu o parte a piciorului spre corpul adversarului fără nici o armă; realizarea unei mişcări circulare; pivotarea de pe piciorul de sprijin spre exterior; trecerea şoldului; păstrarea mâinilor în poziţie de protecţie în faţa corpului; închiderea bazinului la impact. 42

42 Tehnici articulare Tehnicile articulare sunt modalităţi de acţiune extensia braţului, flexarea încheieturii antebraţului prin supinaţia către înainte/înapoi care au ca scop să constrângă fizic un individ să se supună unui control corporal preventiv sau să permită aplicarea mijloacelor de siguranţă, prin imobilizarea unei articulaţii. Extensia braţului se execută astfel: controlarea permanentă a cotului adversarului; prinderea pumnului; realizarea unei lovituri de oprire asupra inserţiei întinse a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţ trunchi; întinderea braţului cu cotul spre în sus. Flexarea încheieturii antebraţului prin supinaţia către înainte se execută astfel: controlul cotului, braţul în extensie; orientarea palmei mâinii adversarului către cer; prinderea degetului mare sau a mâinii în priză efectivă; flexarea încheieturii pumnului, crearea şi menţinerea unei dureri; realizarea unei rotiri a braţului către interior, împingerea braţului înainte fără a se lucra contra sensului de articulare a cotului; controlul cotului în permanenţă, blocarea contra propriului corp (punct fix). 43

43 Flexarea încheieturii antebraţului prin supinaţia către înapoi se execută de aceeaşi la fel ca şi tehnica precedentă cu excepţia faptului că braţul se împinge înapoi fără a se lucra contra sensului de articulare a cotului. 44

44 Tehnici de control Tehnicile de control sunt modalităţi de acţiune rotirea către exterior a umărului, extensia braţului, flexarea încheieturii antebraţului în pronaţie către înainte/înapoi, controlul adversarului la sol (prin extensia braţului, prin rularea braţului şi prin imobilizarea piciorului) care au ca scop să constrângă fizic un individ să se supună unui control corporal preventiv sau să permită aplicarea mijloacelor de siguranţă prin imobilizarea unei articulaţii. Rotirea către exterior a umărului se execută astfel: controlul braţului în extensie; prinderea încheieturii pumnului adversarului; rularea prin exterior cu propriul braţ liber a braţului controlat; prinderea propriei încheieturi a pumnului; flexarea antebraţului adversarului pe propriul braţ; pivotarea către interior; imobilizarea la sol. 45

45 Flexarea încheieturii antebraţului în pronaţie către înainte se execută astfel: controlul cotului, braţul în extensie; orientarea palmei mâinii adversarului către cer; prinderea mâinii în priză efectivă (deget mare contra deget mare); flexarea încheieturii pumnului, crearea şi menţinerea unei dureri; realizarea unei rotiri a braţului către interior, plasarea braţului înainte sau înapoi, fără a se lucra contra sensului de articulare a cotului; controlul cotului în permanenţă, blocarea contra propriului corp (punct fix). 46

46 Flexarea încheieturii antebraţului prin pronaţie către înapoi se execută astfel: controlul cotului, braţul în extensie; orientarea palmei mâinii adversarului către cer; prinderea mâinii în priză efectivă (deget mare contra deget mare); realizarea unei rotaţii a braţului către interior, plasarea braţului către înainte sau înapoi fără a se lucra contra sensului de articulare a cotului; controlul cotului în permanenţă, blocarea contra propriului corp (punct fix). Controlul prin extensia braţului 47

47 Controlul prin rularea braţului Controlul prin imobilizarea piciorului rularea piciorului prin exterior. 48

48 Apărarea contra armelor albe În faţa pericolului unei arme albe 2, cea mai bună protecţie este cea care îţi permite să rămâi în viaţă. Această protecţie trebuie să cuprindă cel puţin: gestiunea zonelor de securitate; protecţia corporală (atitudini de securitate); mobilitate permanentă (pentru a se evita încadrarea de către adversar); luciditate în atac sau în apărare; o utilizare justă şi precisă a mijloacelor pentru a constrânge sau a respinge adversarul Folosirea mijloacelor din dotare Mijloacele din dotare 3 trebuie să garanteze producerea unui efect limitat, niciodată mortal şi să nu producă un handicap grav. Folosirea mijloacelor din dotare trebuie să aibă ca scop protecţia jandarmului şi imobilizarea adversarului prin descurajare, distanţare, dispersare şi distorsionarea sensului acestuia. 2 Armă albă acel obiect sau dispozitiv ce poate pune în pericol sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi: baionete, săbii, spade, florete, pumnale, cuţite, şişuri, boxuri, castete, arbalete, arcuri, bâte, măciuci şi bastoane telescopice; Arme albe cu lamă arma care îndeplineşte următoarele criterii: a) lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său; b) are tăiş dublu pe toată lungimea sa; c) lungimea este mai mare de 15 cm; d) lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm; e) are un mâner prevăzut cu gardă, Legea nr. 235 din 6 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, M. Of. nr. 490 din 23 iulie veste antiglonţ, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane de cauciuc sau tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi, arme cu glonţ de cauciuc sau coloranţi, cătuşe, cai şi câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase, mijloace blindate, lucrări şi mijloace genistice, precum şi orice mijloace de protecţie şi de imobilizare aflate în dotare, art. 29 din Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, M. Of. nr din 13 decembrie

49 Protecţia jandarmului şi imobilizarea adversarului prin folosirea bastonului de cauciuc Bastonul de cauciuc este principalul mijloc din dotarea jandarmului, fiind realizat în trei variante consecutive (B.1, B.2 şi B.3), diferenţiate prin dimensiunile lor şi este destinat neutralizării acţiunilor agresive a unor persoane, fără a le produce vătămări corporale grave sau a le pune viaţa în pericol. Bastonul de cauciuc poate fi întrebuinţat atunci când celelalte mijloace şi procedee de imobilizare nu au dat rezultate, şi în situaţiile când se impune uzul armei de foc, însă din cauza împrejurărilor concrete aceasta nu este posibilă. Bastonul de cauciuc trebuie folosit în limita necesităţii. Aplicarea de lovituri va înceta imediat ce agresorul a renunţat la acţiunea sa şi s-a conformat dispoziţiilor date de jandarm. Este interzisă folosirea bastonului în sediul unităţii de jandarmi Atitudinile de protecţie cu bastonul Folosirea bastonului de cauciuc ca mijloc de apărare Bastonul se foloseşte ca mijloc de apărare pentru pararea loviturilor agresorului. Pentru aceasta, bastonul se prinde de extremităţi cu ambele mâini şi se ţine în direcţia din care vin loviturile. 50

50 Folosirea bastonului de cauciuc Bastonul de cauciuc se foloseşte pentru aplicarea de lovituri împotriva adversarului, în scopul de a-l obliga să dea drumul victimei (în cazul când aceasta este ţinută) ori să înceteze acţiunea. În cazul în care sunt mai mulţi agresori, primele lovituri se vor aplica celui mai periculos. Ca mijloc de intimidare a elementelor turbulente sau recalcitrante, bastonul se poate folosi aplicând primele lovituri persoanelor mai recalcitrante, urmărind determinarea încetării acţiunilor, stăpânirea şi intimidarea celorlalte elemente turbulente, retragerea şi împrăştierea lor. Pe timpul patrulărilor, bastonul va fi purtat pe centură, folosind sistemul de prindere confecţionat în acest sens, astfel încât smulgerea acestuia din locaş să constituie şi prima lovitură aplicată. În nici un caz nu va fi purtat în mână, în genţi sau pe sub haine. 51

51 Tehnici de imobilizare cu bastonul de cauciuc Extensia braţului cu bastonul Forfecarea braţului cu bastonul de cauciuc Ridicarea forţată de la sol cu bastonul de cauciuc 52

52 Tehnici de folosire a bastonului de cauciuc Împotriva atacului cu arme albe Loviturile vor fi aplicate, în special, peste mâini, pentru a nu permite adversarului să atace şi pentru a-l face să scape eventualele obiecte cu care ar putea lovi. Lungimea bastonului de cauciuc permite câştigarea distanţei faţă de un adversar. Adoptarea temporară a gărzii inverse măreşte considerabil această distanţă, permiţând jandarmului să se organizeze mai bine şi să răspundă de o manieră adaptată ameninţării sau agresiunii Folosirea tompfei Generalităţi şi caracteristici Tompfa se deosebeşte de bastonul de cauciuc prin faptul că este prevăzută la unul din capete cu două mânere egale ca mărime, dispuse în unghi drept. Părţile principale CĂLCÂIUL CAPUL MÎNERULUI MÎNERUL VÎRFUL CORPUL Caracteristici: greutate 650gr, lungime 60cm, compoziţie Polycarbonat / Polyuretan. 53

53 Atitudini de protecţie Poziţia de abordare este o atitudine de securitate generală care permite contactul cu un individ păstrând capacitatea de reacţie în funcţie de evoluţia comportamentului acelei persoane. În poziţia de abordare, tompfa este disimulată în spatele coapsei pe partea cu arma. Călcâiul către în jos Vârful către în jos Mâna reactivă este disponibilă în permanenţă Poziţia în gardă este o atitudine de securitate care permite o protecţie eficace şi adaptată, păstrând o capacitate de reacţie rapidă, în vederea opririi unei agresiuni fizice. Poziţia în gardă cu vârful către înainte-înapoi 54

54 Poziţia în gardă inversă. Această atitudine se obţine retrăgând piciorul reactiv, tompfa este ţinută în priză integrală de mâner, braţul şi antebraţul de pe partea cu tompfa formează un unghi care permite executarea unei lovituri de stopare fără a arma. Această atitudine trebuie considerată ca o deplasare înainte de revenirea în garda naturală şi permite sustragerea imediată, dar temporară, din faţa unei ameninţări sau a unei agresiuni fizice. Loviturile de oprire reprezintă tehnici dinamice de percuţie care permit crearea unei unde de şoc pentru neutralizarea funcţiilor agresorului respiraţia, mobilitatea (bazin, picioare), vectorul de agresiune (braţ, picioare) în vederea stopării unei agresiuni fizice. Loviturile de oprire directe cu călcâiul tompfei se execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; corpul tompfei este în contact permanent cu antebraţul; destinderea braţului către înainte la 45 raportat la axa umerilor; căutarea traiectoriei celei mai directe şi mai rectilinie fără a arma; executarea loviturii cu călcâiul tompfei; mâna reactivă este în protecţie. Loviturile de oprire directe cu vârful se execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea braţului către înainte la 45 raportat la axa umerilor; căutarea traiectoriei celei mai directe şi mai rectilinie fără a arma; executarea loviturii cu vârful tompfei; mâna reactivă ţine corpul tompfei în axă. 55

55 Loviturile de oprire cu corpul pe partea cu tompfa se execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea braţului către înainte la 45 raportat la axa verticală a corpului adversarului; executarea loviturii de stopare cu ultimii zece cm ai corpului tompfei; mâna reactivă este în protecţie. Lovituri de oprire cu corpul pe partea reactivă se execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; armarea braţului pe partea reactivă; destinderea braţului către înainte la 45 raportat la axa verticală a corpului adversarului; realizarea unei rotaţii a încheieturii pumnului în momentul loviturii; executarea loviturii de stopare cu ultimii zece cm ai corpului tompfei; mâna 56

56 reactivă este în protecţie. Lovituri de oprire orizontale cu corpul se execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea braţului către înainte la 45 raportat la axa verticală a corpului adversarului; executarea loviturii de stopare cu corpul tompfei; mâna reactivă este în protecţie. Lovituri de oprire cu capul mânerului se execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea braţului către înainte; executarea loviturii de stopare cu capul mânerului; mâna reactivă este în protecţie. 57

57 Parările cu tompfa Lovitură de sus Lovitură de jos 58

58 Tehnici de imobilizare cu tompfa Tehnicile de imobilizare cu tompfa sunt tehnici de control care au ca scop să constrângă fizic un individ să se supună unui control corporal preventiv şi să asigure plasarea obiectelor de securitate, prin forţarea unei articulaţii. Extensia braţului cu călcâiul sau vârful înainte se execută astfel: controlul cotului în permanenţă; prinderea încheieturii pumnului; intrarea şi realizarea unei lovituri de stopare sub inserţia tendonară a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţtrunchi; braţul trebuie întins, cotul către în sus. Flexarea antebraţului pe braţ cu vârful înainte se execută astfel: plasarea corpului tompfei în încheietura cotului; controlul braţului cu mâna reactivă, plasarea lângă adversar; rularea vârfului tompfei cu mâna reactivă; controlul vârfului tompfei cu axila de pe partea reactivă; menţinerea mânerului tompfei ducând antebraţul către în sus; terminarea controlului coborând şi trăgând către sine mânerul tompfei; protejarea şi controlul mâinii libere. 59

59 Rotirea omoplatului către în jos cu vârful tompfei înainte se execută astfel: intrare directă sub partea reactivă, cu vârful tompfei la nivelul încheieturii pumnului între corpul şi braţul adversarului; efectuarea unei rotiri a vârfului tompfei către în sus (se prinde vârful tompfei); flexarea antebraţului pe braţ, corpul tompfei în sprijin pe triceps; terminarea controlului prin plasarea perpendiculară faţă de adversar Apărarea contra armelor albe Lungimea tompfei permite jandarmului să-şi asigure distanţa de securitate faţă de un adversar iar adoptarea, temporară, a unei gărzi inverse o măreşte considerabil. În aceste condiţii, jandarmul agresat poate să se organizeze mai bine şi să răspundă de maniera cea mai adaptată ameninţării sau agresiunii Folosirea cătuşelor Încătuşarea este o măsură de prevedere şi siguranţă care constă în aplicarea de către jandarm a cătuşelor pe încheietura mâinilor unei persoane, în scopul limitării mobilităţii fizice a acesteia. Dacă ne confruntăm cu un suspect recalcitrant sau periculos, acesta va fi încătuşat înainte de a se trece la controlul corporal preventiv asupra persoanei şi a bagajelor.

60 În funcţie de situaţia existentă, de gradul de periculozitate al persoanelor prezente, de numărul acestora şi de reacţia publicului, încătuşarea unui adversar poate fi executată: din poziţia înclinat, sprijinit cu faţa la perete şi braţele ridicate; din poziţia în picioare şi în genunchi; din poziţia culcat la sol. Încătuşarea şi controlul corporal ale persoanei din poziţia,,în picioare şi în genunchi Încătuşarea şi controlul corporal ale persoanei din poziţia,,culcat ridicarea de la sol şi conducerea. 61

61 3.10. Folosirea pulverizatorului de mână cu substanţe iritant-lacrimogene Folosirea eficientă şi oportună a gazelor este o metodă acceptată numai pentru imobilizarea persoanelor şi se realizează cu ajutorul pulverizatorului. Pulverizatorul de mână cu substanţe iritant - lacrimogene este destinat imobilizării unor persoane recalcitrante, dispersării unor grupuri de agresori sau evacuării acestora din încăperi şi ascunzători, fără a se produce vătămări corporale. PULVERIZATORUL DE MÂNĂ CU SUBSTANŢE IRITANT-LACRIMOGENE SE FOLOSEŞTE LA O DISTANŢĂ DE MAXIMUM 3 M. ATENŢIE! SE PULVERIZEAZĂ ÎN ACEEAŞI DIRECŢIE CU VÂNTUL ATENŢIE! NU SE PULVERIZEAZĂ SUBSTANŢA DIRECT ÎN FAŢĂ ADVERSARULUI. Folosirea pulverizatorului lacrimogen este condiţionată de loc şi de viteza vântului. Distanţa eficientă de folosire este de maximum 3 metri, dar nu mai puţin de 1,5-2 metri. Înainte de utilizare, pulverizatorul se agită, apoi se îndreaptă cu orificiul de evacuare către înainte şi se apasă pe butonul de acţionare. Faţa şi ochii se protejează când se întrebuinţează împotriva vântului. Zonele eventual afectate (ochii, mucoasele nazale, piele) se spală cu multă apă, fără să se aplice creme sau emulsii. Nu se recomandă folosirea acestuia când jandarmul se află în spaţii închise. 62

62 3.11. Imobilizarea adversarului prin folosirea armelor albe bastonul telescopic Armele albe se folosesc în misiunile specifice, în situaţii de legitimă apărare sau stare de necesitate, pentru realizarea protecţiei personale şi a imobilizării persoanelor agresive, când folosirea altor mijloace de intervenţie nu a dat rezultat, iar uzul de armă nu este necesar sau posibil. Arma albă folosită 4 de jandarmi care se încadrează în această categorie este bastonul telescopic (BT). Acesta se poartă pe partea cu arma înaintea sau în spatele armei de mână şi se prinde cu mâna de pe partea armei, mâna reactivă este în permanenţă disponibilă pentru a respinge adversarul şi a se proteja. 1 2 BT ÎNCHIS/ DESCHIS Chiar dacă la acest moment bastonul telescopic nu a intrat în dotarea curentă a jandarmilor, apreciem că acesta va fi introdus mai devreme sau mai târziu, odată cu finalizarea procesului de omologare şi cu alocarea resurselor financiare. n.a. 63

63 Atitudini de protecţie Poziţia de abordare cu BT este o atitudine de securitate generală care permite menţinerea contactului cu un individ, păstrând capacitatea de reacţie în funcţie de evoluţia comportamentului acelei persoane. Poziţia de abordare cu BT închis bastonul trebuie să fie disimulat în faţă între mâini sau în spatele coapsei pe partea cu arma. Poziţia de abordare BT deschis bastonul telescopic trebuie disimulat în spatele coapsei pe partea cu arma. Poziţia în gardă reprezintă atitudinea de securitate care permite o protecţie eficace şi adaptată, păstrând o capacitate de reacţie rapidă, în vederea opririi unei agresiuni fizice. 64

64 Poziţia de gardă BT închis Poziţia de gardă BT deschis Poziţia de gardă inversă este atitudinea de securitate obţinută prin retragerea piciorului reactiv. Această atitudine trebuie să fie considerată ca un timp de deplasare înaintea reintrării în garda naturală şi permite sustragerea imediată, dar temporară, din faţa unei agresiuni fizice Deschiderile şi închiderile B.T. Deschiderea BT se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; se face extensia completă a braţului la 45 raportat la planul orizontal şi orientat la 45 către înapoi raportat la axa corpului, BT este ţinut vertical către în sus. Deschiderea se face rapid. 65

65 Deschiderea către în sus Deschiderea către în jos Deschiderea către înainte se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; bastonul este proiectat energic către înainte, sub un unghi de 45 raportat la axa verticală a corpului adversarului. Închiderea cu degetele se execută astfel: se prinde BT cu degetul mare, arătătorul şi degetul mijlociu; mâna de pe partea reactivă este în protecţie; loviţi cu vârful bastonului vertical sau orizontal de o suprafaţă rigidă; împingeţi cu mâna secţiunile în mâner; mâna de pe partea reactivă este în protecţie; loviţi cu vârful 66

66 bastonului vertical sau orizontal de o suprafaţă rigidă; împingeţi cu mâna secţiunile în mâner. Nu vă aplecaţi şi nu priviţi după BT. Închiderea tactică se execută astfel: priza integrală a BT; vârful BT la verticală sau la orizontală; se închide BT dintr-o singură lovitură de o suprafaţă rigidă; continuarea mişcării până când secţiunile dispar în mâner; mâna reactivă în protecţie. Nu vă aplecaţi şi nu priviţi după BT. 67

67 Lovituri de oprire cu BT închis Loviturile de oprire cu BT închis reprezintă tehnici dinamice de percuţie care permite crearea unei unde de şoc suficiente, în vederea stopării unei agresiuni fizice. Ele au ca scop neutralizarea funcţiilor agresorului respiraţia, mobilitatea (bazin, picioare), vectorul de agresiune (braţ, picioare). Lovitură de stopare cu BT închis pe partea cu arma se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână, cu priză integrală la centrul mânerului; lovitura este dată cu capişonul; lovitura de stopare este aplicată fără a arma braţul; braţul se destinde la 45 raportat la axa verticală a corpului adversarului; mâna reactivă este în protecţie. Lovitură de oprire cu BT închis pe partea reactivă se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; lovitura este dată cu capişonul; braţul se destinde la 45 raportat la axa verticală a corpului adversarului; mâna reactivă este în protecţie. 68

68 Lovitură de oprire directă cu BT închis se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; lovitura de stopare este aplicată fără a arma braţul; pumnul rămâne pe axul braţului fără a-l roti; braţul se destinde la 45 către în jos raportat la linia umerilor Lovituri de oprire cu BT deschis Lovitură de oprire cu BT deschis pe partea cu arma se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; lovitura de stopare este dată cu ultimii 10 cm ai bastonului; braţul se destinde la 45 raportat la axa verticală a 69

69 corpului adversarului; lovitura de stopare este aplicată fără a arma braţul; mâna reactivă este în protecţie. Lovituri de oprire cu BT deschis pe partea reactivă se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; lovitura de stopare este dată cu ultimii 10 cm bastonului; lovitura de stopare este aplicată fără a arma braţul; mâna reactivă este în protecţie. Lovitură de stopare cu BT deschis orizontal se execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la mijlocul mânerului; BT este ţinut paralel cu solul la nivelul pieptului; Mâna reactivă susţine vârful; braţele se destind la 45 către în jos, raportat la linia umerilor. 70

70 Tehnici de imobilizare şi control cu BT închis Tehnicile de imobilizare şi control cu BT închis sunt modalităţi de acţiune care au ca scop constrângerea fizică a unui individ de a se supune unui control corporal preventiv şi plasarea de mijloace de siguranţă prin forţarea unei articulaţii. Extensia braţului prin interior cu BT închis se execută astfel: controlul permanent al cotului; prinderea încheieturii pumnului; intrarea şi realizarea unei lovituri de stopare sub inserţia tendonală a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţtrunchi; braţul trebuie întins, cotul către în sus. 71

71 Tehnici de imobilizare şi control cu BT deschis Tehnicile de imobilizare şi control cu BT deschis sunt modalităţi de constrângere fizică a unui adversar să se supună unui control corporal preventiv, să asigure plasarea unor mijloace prin forţarea unei articulaţii. Extensia braţului prin interior cu BT deschis se execută astfel: controlul permanent al cotului; prinderea încheieturii pumnului; intrarea şi aplicarea unei lovituri de stopare sub inserţia tendonală a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţ-trunchi; braţul întins, cotul către în sus. Extensia braţului prin exterior cu BT deschis se execută astfel: controlul permanent al cotului; prinderea încheieturii pumnului; intrarea şi aplicarea unei lovituri de stopare sub inserţia tendonală a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţtrunchi; întins, cotul către în sus. Flexiunea antebraţului pe braţ se execută astfel: plasarea BT în

72 încheietura cotului şi controlul cu braţul reactiv; plasarea jandarmului lângă adversar şi controlarea vârfului cu axila mâinii reactive; se ţine în continuare de mâner, BT aducând antebraţul către în sus; terminarea controlului coborând şi trăgând spre sine mânerul BPT; protejarea şi controlul cu mâna liberă. Forfecarea braţului este o tehnică de control care are ca scop constrângerea fizică a unui individ, pentru a-l determina să dea drumul unui obiect. Ea se execută astfel: plasarea în lateral faţă de adversar, controlul cotului; plasarea BT prin interior lângă braţul adversarului; realizarea unui punct fix cu mâna reactivă şi vârful BT; tracţiunea mâinii de pe partea cu arma şi împingerea cu cotul reactiv; punct fix, tracţiunea şi împingerea se realizează simultan. 73

73 Rotirea omoplatului către în jos se execută astfel: prinderea încheieturii pumnului şi controlarea cu degetul mare, BT este sub braţ; efectuarea unei rotaţii cu vârful bastonului către în sus; menţinerea controlului asupra încheieturii pumnului; terminarea controlului prin plasarea perpendiculară faţă de adversar. Ridicarea unei persoane de la sol cu BT 74

74 Apărarea contra armelor albe cu BT Somaţia: Încetează (încetaţi) voi (vom) folosi forţa! se face atunci când este necesară folosirea bastonului înainte de a trece la acţiunea propriu-zisă. ATENŢIE! CÂND EFECTUL SCONTAT SE PRODUCE PRIN FOLOSIREA BASTONULUI SE ÎNCETEAZĂ IMEDIAT APLICAREA LOVITURILOR! REGULĂ: ÎN CAZUL PRODUCERII UNOR VĂTĂMĂRI CORPORALE ADVERSARULUI I SE ACORDĂ IMEDIAT PRIMUL-AJUTOR ŞI SE RAPORTEAZĂ IERARHIC, DE URGENŢĂ, EVENIMENTUL! Conducerea persoanelor la sediul unităţii de jandarmi Conducerea persoanelor la sediul unităţii este o măsură coercitivă care constă în oprirea persoanei suspecte şi în solicitarea adresată de jandarm de a-l însoţi la sediul jandarmeriei pentru a clarifica situaţia. Dacă persoana nu se supune avertizării jandarmului de a înceta acţiunile agresive sau dacă refuză să-l 75

75 însoţească şi există suspiciuni întemeiate că a comis o faptă ilegală, acţiunea se poate face forţat, după ce s-a efectuat imobilizarea şi s-a executat controlul corporal preventiv asupra persoanei Tehnici de conducere prin folosirea forţei fizice şi a mijloacelor din dotare Conducerea forţată a persoanelor violente la sediul unităţii sau poliţiei se face după încătuşarea acestora cu mâinile la spate. În raport de gradul de vinovăţie al persoanelor reţinute la sediul jandarmeriei va fi luată o măsură legală, penală sau contravenţională, ori de punere în executare a mandatelor emise de autorităţile judiciare. 76

76 CAPITOLUL 4 DOMINAREA CU ARMĂ A ADVERSARULUI În timpul serviciului, jandarmii pot deţine, purta şi folosi armamentul, muniţia şi mijloacele tehnice din dotare, în condiţiile legii. Jandarmul care poartă o armă face parte integrantă dintr-un sistem pe care el îl controlează. El poate face ca acest sistem să fie sau periculos, sau sigur, pentru că armele sunt simple obiecte care nu funcţionează fără o intervenţie umană. O armă întreţinută, verificată şi asigurată nu trage niciodată singură pentru că, în mod obligatoriu, este necesar ca ceva sau cineva să apese pe trăgaci. Tocmai de aceea, erorile de manipulare sau neglijenţele pot provoca accidente. Cu o armă în stare de funcţionare, nu se produce un foc de armă involuntar, decât în urma unei erori umane, aşa cum rezultă din statistici. Acestea arată că, anual, au loc incidente cu armă, accidental sau involuntar, mai mult pe timpul manipulării armamentului, decât pe timpul executării unor acţiuni. Securitatea unei arme este dată de experienţa trăgătorului, respectarea şi aplicarea unor reguli elementare de manipulare Reguli de securitate individuală permanente (în serviciu şi la instrucţie) Cele 5 reguli fundamentale de securitate Dacă trăgătorul este instruit cum să folosească arma sa şi să aplice în mod sistematic cele cinci reguli fundamentale de 77

77 securitate, el nu va provoca accidente. În această situaţie incidentele sunt posibile, dar în nici un caz accidentele. 78 Reguli fundamentale de securitate: Întotdeauna, manipularea unei arme să se facă în aşa fel ca şi cum aceasta ar fi încărcată. Ţeava armei se îndreaptă numai asupra obiectivelor care prezintă un grad de pericol pentru jandarm. Înainte de aceasta, arma este ţinută în «poziţia de contact» pe orizontală, în direcţia ameninţării. Înainte de a îndrepta arma spre obiectiv, jandarmul trebuie să fie sigur că a identificat corect adversarul şi că acesta este izolat în raport cu alte persoane. Indexul degetului arătător este păstrat de-a lungul gărzii trăgaciului, fără contact cu trăgaciul, atâta timp cât decizia de a îndrepta arma asupra adversarului identificat nu este luată. Operaţiile de control, descărcare, încărcare şi de verificarea a armei şi rezolvarea incidentelor de tragere se efectuează, întotdeauna, într-o direcţie nepericuloasă Manipulările fundamentale Controlul personal de securitate (CPS) Unul din elementele care asigură prevenirea accidentelor este controlul personal de securitate care trebuie să devină un act reflex pentru fiecare jandarm dotat cu armament. El 5 O direcţie este definită ca «nepericuloasă» dacă tragerea involuntară a unui proiectil în această direcţie, consecutivă unei erori de manipulare sau unei defecţiuni a armei, nu va produce rănirea celui care manipulează arma sau a altei persoane, la orice distanţă s-ar afla aceasta. Poate fi vorba şi de un obstacol material care va opri rapid proiectilul (suprafaţă de nisip, sol acoperit cu lemn, vestă anti-glonţ, receptacul sau biută de tir etc.).

78 se execută de fiecare dată când jandarmul ridică sau depune arma: antebraţul rămâne la orizontală, cu arma culcată în mâna «partea armei», cu indexul degetului arătător de-a lungul ţevii; se extrage şi se recuperează încărcătorul în mâna «partea reactivă»; se prinde manşonul între degetul mare şi cel arătător de la mâna «partea reactivă», cu mâna aşezată în formă de cupă deasupra; se verifică, printr-un control vizual, dacă nu cumva un cartuş a rămas în camera cartuşului. ATENŢIE! În nici un moment mâna «partea reactivă» nu trebuie să treacă prin faţa ţevii pe timpul manipulărilor Controlul personal de securitate + alimentarea (CPS +A) Înaintea intrării în serviciu, jandarmul controlează şi alimentează arma (C.P.S. + A), în tubul cu nisip, de la locul de încărcare şi descărcare a armamentului (L.I.D.A.): introduce partea din faţă a armei şi a ţevii în tubul cu nisip; efectuează controlul personal de siguranţă (dacă arma este neîncărcată), în tubul cu nisip; trage spre înapoi manşonul; verifică printr-un control vizual şi tactil cu degetul, că nici un cartuş nu se mai găseşte pe ţeavă; efectuează manevra fundamentală de alimentare; scoate pistolul din tubul cu nisip; introduce arma în toc şi închide capsa acestuia. 79

79 Controlul personal de securitate + descărcarea (CPS +D) Pentru a descărca sau pentru a controla dacă arma este sau nu este încărcată se execută următoarele operaţii: duce antebraţul la orizontală, arma culcată în mâna «partea armei» cu indexul degetului arătător de-a lungul ţevii; extrage şi recuperează încărcătorul în mâna «partea reactivă»; prinde manşonul între degetul mare şi cel arătător de la mâna «partea reactivă», cu mâna aşezată în formă de cupă deasupra; recuperează, în mâna «partea reactivă», cartuşul extras; verifică printr-un control vizual că nici un cartuş nu se găseşte rămas în camera cartuşului. La ieşirea din serviciu, măsurile de securitate, controlul personal de securitate şi descărcarea în tubul cu nisip, sunt efectuate astfel: introduce ţeava în tubul cu nisip; efectuează controlul personal de securitate şi a descărcării în tubul cu nisip; arată că arma este goală; apucă manşonul între degetul mare şi celelalte degete ale mâinii reactive; trage spre înapoi manşonul; strânge, dacă este cazul, cu mâna reactivă cartuşele aruncate şi le aşează pe planşetă; verifică, printr-un control vizual şi tactil, cu 80

80 degetul, că nici un cartuş nu se mai găseşte pe ţeavă; conduce spre înainte manşonul; reaşează încărcătorul în port încărcător; depozitează arma şi port încărcătorul Încărcarea unei arme Încărcarea armei, pe timpul serviciului, se execută numai dacă este absolut necesar, pentru: executarea somaţiilor legale şi a focului de avertisment în plan vertical; executarea focului de armă în strictă conformitate cu legea; După utilizare se execută descărcarea şi controlul personal de securitate a armei, urmate, după caz, de alimentare (dacă se continuă serviciul). După executarea focului, jandarmul execută: asigură şi orientează arma cu ţeava pe o direcţie nepericuloasă; scoate încărcătorul şi extrage cartuşul din armă; introduce cartuşul extras în încărcător; verifică şi alimentează arma, dacă se continuă serviciul Darea şi primirea unei arme Trecerea armei de la un jandarm la altul trebuie să fie efectuată în condiţii de securitate, atât la locul de păstrare, cât şi în serviciu. Arma se predă descărcată, cu manşonul blocat în spate, iar încărcătorul se predă separat. Jandarmul care predă arma efectuează un control personal de securitate şi o descarcă în prezenţa celui care primeşte. După aceasta înmânează arma celui care o primeşte fără încărcător, cu mânerul înainte şi cu manşonul blocat în spate de opritor. El 81

81 păstrează, la vedere, în mâna sa, încărcătorul pe care l-a scos şi anunţă «armă descărcată». Jandarmul care primeşte arma, o prinde de mâner păstrând indexul degetului arătător de-a lungul gărzii trăgaciului, verifică vizual şi tactil dacă camera cartuşului este goală, duce manşonul către înainte şi asigură arma. Apoi răspunde celui care a predat «armă descărcată» pentru a confirma rezultatul controlului executat, după care ia încărcătorul, dacă este necesar. În mod excepţional, la poligonul de tragere sau în serviciu, arma poate să fie predată încărcată (condiţie «roşie»), în funcţie de circumstanţe. Cel care predă anunţă «armă încărcată», oricare ar fi condiţiile şi întinde arma la capătul braţului cu ţeava orientată întro direcţie nepericuloasă, cu mânerul orientat către cel care o primeşte. Acesta apucă arma, răspunde «armă încărcată» şi păstrează ţeava într-o direcţie nepericuloasă Portul armei în serviciu Portul armamentului şi muniţiilor din dotarea individuală a jandarmilor este permis numai pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. În serviciu, pistolul se va purta, în mod obligatoriu, numai în toc, pe centură, cu un încărcător plin introdus în manşon, fără cartuş pe ţeavă (cod galben), iar celălalt încărcător în locaşul prevăzut în tocul de purtare. Arma poate fi purtată în următoarele condiţii: Cod Folosire Descrierea lucrului cu arma ALB În rastel Încărcător gol, camera cartuşului goală. GALBEN În serviciu Arma în toc aprovizionată, încărcătorul plin, fără cartuş pe ţeavă, asigurată. ORANJ În serviciu Nu există la pistol, există la pistol mitralieră (prin aşezarea patului în umăr). ROŞU În serviciu Arma scoasă din toc, cartuş pe ţeavă, încărcătorul plin, arma asigurată ROŞU FOC Tir în serviciu Aprovizionat, încărcătorul plin, cartuş pe ţeavă, arma neasigurată. 82

82 Orice armă trebuie să fie considerată încărcată atât timp, cât utilizatorul nu s-a convins de contrar, printr-un control personal de securitate şi prin descărcare. În orice moment şi în special pe timpul manipulării, jandarmul trebuie să fie conştient de direcţia ţevii armei şi să aplice cele cinci reguli de siguranţă. De asemenea, fiecare jandarm este responsabil de modul de folosire a armei sale, având obligaţia să oprească imediat tragerea dacă constată că se creează un pericol pentru ceilalţi Bazele tragerii Reprezentarea universală Toate operaţiunile descrise anterior sunt aplicabile la fel de bine celor care utilizează dreapta sau stânga, ca mână «forte» (dreptaci sau stângaci), după o reprezentare universală, pentru că mâinile jandarmului nu pot fi calificate ca «forte» sau «slabe», fiecare din ele având o funcţie diferită, dar la fel de importantă şi de dinamică. În intervenţia profesională fiecare mână defineşte o parte a corpului şi are un rol precis: - mâna din «partea armei», prinde arma de foc şi comandă focul. - mâna din «partea reactivă», susţine arma de foc şi efectuează operaţiunile precum şi loviturile de oprire. Astfel, pentru un dreptaci noţiunea de «partea armei» reprezintă partea dreaptă iar cea de «parte reactivă» este partea stângă; pentru un stângaci este invers. Selecţia «partea armei» şi «partea reactivă» este, în general, dictată de ochiul director. 83

83 Atitudinea universală de ripostă cu arma în poziţia de contact Jandarmul poate utiliza arma în serviciu, fie din proprie iniţiativă pentru asigurarea apărării personale sau pentru a-şi sprijini colegii, fie la ordinului şefului elementului de dispozitiv. Alegerea momentului scoaterii armei din toc, trecerea la poziţia de tragere şi modalitatea de executare a focului sunt impuse de misiune, teren şi urgenţă Poziţiile de abordare, poziţia de contact, poziţia de contact foc Jandarmul care foloseşte arma adoptă poziţiile de abordare, poziţia de contact sau poziţia de contact foc în raport de situaţie. Poziţiile de abordare cu arma cuprind: poziţia de aşteptare în serviciu, poziţia cu arma în toc, poziţia cu arma scoasă din toc, poziţionată în spatele pulpei piciorului cu ţeava spre sol. Aceste poziţii reprezintă pentru jandarm o modalitate firească şi confortabilă de a rămâne într-o poziţie verticală, stabilă, orientat cu faţa spre direcţia supravegheată, protejând arma cu cotul sau cu mâna. Ele permit, de asemenea, o ripostă echilibrată şi rapidă şi accesul uşor la armă, din poziţii non agresive. În poziţia de contact, arma este la orizontală, poziţia jandarmului formând un triunghi trăgător - ţintă - armă, care se transformă în linie trăgător - armă ţintă, în poziţia de contact - foc, prin închiderea părţii superioare a corpului şi atingerea obiectivului. Timpul necesar trecerii de la triunghi la linie trebuie redus la 84

84 minim. Primul glonţ, tras repede prin întinderea braţelor şi focalizarea simultană a cătării, reduce cu 75% timpul de reacţie, prin plecarea loviturii la sfârşitul mişcării ca urmare a presiunii progresive exercitate asupra trăgaciului, urmată de realizarea controlului, ochirea obiectivului şi tragerea celorlalte lovituri mai lent dacă este necesar. Bazându-se pe aceste poziţii, jandarmul trebuie să acţioneze de o manieră stabilă şi relaxată. Stabilitatea este o cerinţă permanentă ce-i permite jandarmului să-şi păstreze echilibrul, să stăpânească reculul armei şi să se deplaseze cu uşurinţă (dacă este necesar). Atunci când muşchii sunt încordaţi nu pot fi făcute mişcările dinamice esenţiale care asigură precizia şi viteza folosirii unei arme. Tensiunea antrenează cheltuieli de energie mult mai mari, dar şi o oboseală accelerată. Abordare şi de serviciu cod galben-oranj 85

85 . 4 Poziţii de contact şi contact foc (roşu şi roşu foc) Poziţia de contact apropiat Poziţia de contact apropiat este derivată din poziţia de contact în picioare, prin apropierea armei de corp, în interiorul zonei intime. În poziţia de contact apropiat, arma se află în poziţie orizontală, indexul degetului arătător este în prelungirea gărzii trăgaciului, mâna de pe partea armei este adusă la stern, coatele şi antebraţele sunt în contact cu toracele. Arma este aliniată cu ochiul director, ţeava este orizontală, câmpul vizual este foarte bun şi de aceea este inutilă înclinarea armei spre sol, ca la poziţia de contact. Această poziţie este folosită pentru a aborda o zonă în care jandarmul trebuie să se deplaseze. El va fi perceput ca o siluetă compactă şi va evita să fie capturat sau să îi fie luată arma de adversarul ascuns şi care apare în zona intimă fără avertisment. 86

86 Ea nu este destinată să fie o variantă permanentă a poziţiei de contact, deoarece contrar acesteia nu permite atingerea cu eficienţă a unui obiectiv decât la cinci metri. De îndată ce terenul sau ameninţarea o permite, jandarmul reia poziţia de contact pentru a avansa sau a sprijini ceilalţi membrii ai echipei. REŢINEŢI! Această poziţie permite o tragere eficientă până la cinci metri împotriva unui adversar care se găseşte la acelaşi nivel. Ea permite reacţia instantanee în faţa unui agresor aflat la mică distanţă, în timp ce jandarmul se găseşte în poziţie de contact apropiat Poziţia de apărare apropiată Această poziţie reprezintă prima reacţie de scăpare din faţa unui agresor care pătrunde în zona intimă pentru că permite îndepărtarea acestuia prin rotirea corpului şi lovituri de cot, protejând arma. Ea permite reducerea timpul necesar introducerii şi scoaterii armei în/din toc când arma este în contact cu corpul. 87

87 Mâna din partea care acţionează este adesea primul mijloc de apărare contra unui atac neaşteptat în zona intimă. Riposta instinctivă cu această mână poate împiedica agresorul să-l scoată din luptă pe jandarm, blocându-l sau reorientându-l. Reacţia de apărare cu mâna îi dă jandarmului timpul necesar pentru a da înapoi şi a-şi îndrepta arma către adversar. În cazul în care va fi pus în situaţia să tragă în timp ce îşi menţine adversarul la distanţă, el va îndrepta mâna în care ţine arma sau se va proteja prin lovirea acestuia cu braţul ridicat. Poziţia astfel adoptată este derivată din poziţia anterioară, mâna cu care reacţionează abandonând blocul mâini-armă, iar braţul din partea cu arma trăgând de-a lungul laturilor prin înclinare uşoară spre exterior. Această mână ridicată şi interpusă între agresor şi jandarm, îl poate jena dacă doreşte să-şi ajusteze tirul şi chiar să frâneze un proiectil. Poziţia de tragere apărare apropiată la distanţa de o mână este folosită de jandarmul surprins la o distanţă mai mică de doi metri, care trebuie să se apere de o agresiune. Această poziţie determină o aşezare şi o stabilitate laterală a armei, de o calitate mediocră. După prima tragere de urgenţă jandarmul trebuie să eschiveze şi să ia imediat poziţia de contact. Această poziţie este neadecvată pentru a lupta contra mai multor adversari care au o înălţime diferită de a trăgătorului. În plus ea nu permite o protecţie eficace contra unui adversar aflat la distanţă. De aceea, poziţia de tragere apărare apropiată la distanţa de o mână este adoptată atunci când jandarmul ţine în mână un obiect cu care poate acţiona (baston, staţie de emisie-recepţie etc.), când trebuie să deschidă, o 88

88 uşă sau când procedează la punerea cătuşelor. Dacă este necesar, această poziţie poate fi luată cu arma ţinută în mâna cu care acţionează Principiile tragerii: poziţia corpului şi prinderea în mână a armei, achiziţionarea unui obiectiv, respiraţia şi acţiunea asupra trăgaciului (PARA) Poziţia corpului şi prinderea în mână a armei 89

89 Achiziţionarea obiectivului OCHIREA Două tehnici de ochire sunt utilizabile în funcţie de distanţa la care se află obiectivul: TRAGERE DE INTERVENŢIE TRAGERE OCHITĂ Ochirea reprezintă ansamblul operaţiunilor pentru îndreptarea axului ţevii în plan orizontal şi vertical astfel încât traiectoria medie să treacă prin centrul ţintei. Linia de ochire este linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului, cătare şi ţel cu punctul de ochire (punctul de pe obiectiv asupra căruia se ocheşte). Tragerea de intervenţie este folosită la distanţe de până la zece metri aplicându-se ochirea sumară (ambii ochi deschişi) astfel: până la trei m trăgătorul îşi interpune arma între obiectiv şi cei doi ochi deschişi; de la trei la zece m caută direcţia imaginară între armă şi cei doi ochi deschişi. 90

90 Tragerea ochită este folosită la mai mult de 10 metri, aplicându-se ochirea conformă. Ochirea constă în alinierea ochiului director cu aparatele de ochire ale armei şi cu zona aleasă de pe obiectiv Respiraţia Respiraţia este un act important în faza de tragere şi permite asigurarea stabilităţii armei pentru că pe timpul respiraţiei, pieptul se extinde şi se contractă. Această mişcare se transmite armei, făcând-o să se ridice uşor pe timpul inspiraţiei, apoi să revină pe timpul expiraţiei şi de aceea respiraţia trebuie blocată pentru stabilizarea armei pe timpul tragerii. În raport cu tipurile de respiraţie, trebuie ţinut cont de faptul că respiraţia abdominală în raport cu cea toracică permite o mai bună stabilitate a tragerii. În tragerea de intervenţie se efectuează o blocare a respiraţiei în faza de tragere, iar în tragerea ochită este de preferat ca această blocare să se facă în faza finală a expiraţiei. 91

91 Acţiunea degetului asupra trăgaciului Acţiunea degetului este actul esenţial care permite plecarea loviturii şi de aceea la ambele categorii de tragere, acţiunea degetului pe trăgaci trebuie să fie, continuă, progresivă, rectilinie şi să fie comandată de trăgător. CONTINUĂ PROGRESIVĂ COMANDATĂ DE CĂTRE TRĂGĂTOR RECTILINIE Moduri de tragere Principii tactice Nimic nu este mai important decât voinţa de a supravieţui şi de a învinge atunci când trebuie să faci faţă mai multor adversari care atacă prin surprindere dintr-o situaţie care le este favorabilă (distanţă mică şi condiţii de vizibilitate redusă). În acest caz, când se face uz de armă obiectivul urmărit, nu este acela de a trage, ci de a lovi adversarul pentru a-l imobiliza sau pentru a neutraliza o ameninţare. De aceea viteza de acţiune şi zona de impact sunt primordiale. În ceea ce priveşte viteza de acţiune, primul glonţ trebuind tras în mai puţin de o secundă. Viteza de acţiune este determinată de distanţă şi de focul adversarului şi se stabileşte conform următoarelor principii: supravieţuieşte cel care loveşte primul obiectivul în mod eficace şi nu cel care trage primul;

92 calitatea tragerilor este mai importantă decât cantitatea; când distanţa creşte, scade cadenţa de tragere, iar ochirea trebuie să fie mai precisă; la distanţe mici trebuie să ripostezi (cu eschivă) şi să te poziţionezi favorabil; la distanţe medii sau lungi mai întâi te poziţionezi favorabil şi apoi ripostezi. Imobilizarea adversarului este principalul obiectiv urmărit de trăgător şi de aceea arma trebuie să fie utilizată contra zonelor unde sunt centrii de mobilitate, printr-o secvenţă de foc continuă de trei cartuşe (în medie), până când ameninţarea încetează. Încetarea focului are loc odată cu încetarea agresiunii. Când ameninţarea este eliminată, tragerea este oprită şi jandarmul reia poziţia de contact (armă îndreptată sub orizontală), în gardă faţă de adversar, efectuând în acelaşi timp un control vizual rapid al zonei înconjurătoare pentru a stabili necesitatea unor noi secvenţe de foc, în raport de ameninţări noi sau de alţi adversari. Pentru tragere se preferă ca ţintă zona picioarelor, deoarece ea corespunde cerinţei legale şi deontologice de a neutraliza sau de a imobiliza adversarul folosind nivelul de forţă strict necesar. În plus, tragerea în zona picioarelor permite atingerea unui adversar protejat de o vestă antiglonţ. La distanţe scurte, ochirea, prin vizare directă deasupra liniei de ochire, permite să nu se tragă prea sus. În felul acesta se trage în partea de jos, ceea ce permite executarea unor secvenţe de tragere înlănţuite şi eficace şi se facilitează tragerea reflexă asupra câinilor care atacă şi pentru care tragerea este mult prea înaltă (dacă jandarmul este antrenat să tragă la înălţimea unui om) Alegerea modului de executare a tragerii Alegerea modului de executare a tragerii (acţiune simplă sau dublă) este determinată de situaţia tactică. În general, tragerea în acţiune dublă este utilizată doar când distanţa până la adversar 93

93 este până în 10 metri şi trebuie să se riposteze de urgenţă pentru că adversarul ocheşte, trage sau atacă. Totuşi tragerea în acţiune simplă va fi întotdeauna mai precisă decât cea dublă. A lovi repede ţinta este mai bine decât să o loveşti lent, dar să o loveşti lent este mult mai bine decât să o ratezi rapid. Tragerea în acţiune dublă provoacă întotdeauna o mai mare dispersare a punctelor de impact şi necesită o prindere mai fermă a armei, pentru a controla devierile datorate efortului care trebuie exercitat asupra trăgaciului. Acest mod de tragere este uneori dificil, pentru jandarmii cu degete scurte sau cu o forţă fizică limitată. Dacă ne confruntăm cu un singur adversar, se trage cel puţin de două ori pentru a mări probabilitatea de atingere şi efectul de şoc. Aceste două atingeri rapide, numite dubleu sunt uşurate de folosirea poziţiei de contact care favorizează la maximum controlul asupra reculului armei. La distanţă mică (până la şapte metri), se ocheşte fulgerător şi se trag două focuri cât mai repede posibil fără a se relua ochirea. Apoi se caută un element de protecţie pentru adăpostire, dacă acesta nu este disponibil imediat. La distanţă medie (7-15 metri), se caută un element de protecţie pentru adăpostire, se face o ochire sumară trăgând două focuri foc cu foc, după care se reaşează cătarea pe obiectiv înainte de cel de-al doilea foc ( dubleu ). La distanţă mare (peste 15 metri) se trag două focuri foc cu foc ochind obiectivul înaintea fiecărui foc ( dubleu controlat ). După tragerea celor două focuri se reia poziţia de contact şi se examinează rezultatul tragerii. În situaţia în care se confruntă cu un adversar care se îndepărtează sau care este în mişcare, jandarmul execută două lovituri foarte rapide, urmate de luarea poziţiei de control şi reluarea ochirii (dacă loviturile nu au avut efect). Se continuă cu o curăţare tactică, apoi cu încă două lovituri rapide şi se opreşte tragerea. Dacă jandarmul goleşte încărcătorul i se va putea reproşa că nu a tras cum trebuie sau că a folosit arma abuziv. 94

94 Dacă jandarmul se confruntă simultan cu mai mulţi adversari, se trage un foc asupra fiecărui adversar (două focuri pentru fiecare adversar ar fi prea lent), şi se reia poziţia de contact. Dacă nici unul dintre adversari nu este neutralizat se reia focul. Folosirea pistolului când jandarmul este îmbrăcat cu vesta antiglonţ (conţinând eventual o placă suplimentară) şi cu casca de protecţie cu vizor, impun adaptarea poziţiei de contact ca să se evite blocarea braţelor care sunt jenate de lărgimea vestei. Această poziţie permite o ochire la fel de precisă ca şi cea fără vestă Secvenţa de foc Executarea focului cu arma pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, se face sub forma unei secvenţe de foc continue cu un număr de cartuşe corespunzător pentru încetarea ameninţării sau agresiunii care a justificat uzul de armă. O secvenţă de foc se compune din faza în care se constată ameninţarea, faza de eschivă sau de protecţie (cu eventuale procedee similare), faza de foc până la încetarea ameninţării, faza de curăţire tactică sau de tur tactic de orizont dacă jandarmul este izolat, faza de schimbare rapidă a poziţiei şi faza (eventuală) de reîncărcare a armei la adăpost. Reţineţi următoarele acronime: I.V.I. şi V.E.R. Înainte de a face uz de armă: (I.V.I.) Identifică adversarul. Verifică dacă adversarul are: armă sau antecedente privind folosirea armelor, alte obiecte de atac; un sistem de atac (sau defensiv) ce poate pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a jandarmului; intenţia de a agresa sau de a se retrage. Izolează adversarul în raport cu mediul înconjurător sau cu alte persoane. După folosirea armamentului: V.E.R. Verifică neutralizarea adversarului. Efectuează o «măturare tactică» de 90 către înainte sau un «tur de orizont tactic». Reîncarcă arma (dacă este cazul) la adăpost sau sub sprijin. 95

95 4.3. Manipulările elementare Trecerea rapidă la cod galben/cod roşu (dezasigurat/asigurat) Jandarmul trece de la poziţia de aşteptare în serviciu la poziţia de tragere scoţând arma din toc şi luând poziţia de tragere în picioare. Acţiunile de scoatere a armei din toc şi de introducere sunt acţiuni conexe executării tragerii, pentru care jandarmul trebuie să fie antrenat foarte bine, înainte de a fi executate cu cartuşe de manevră sau cartuşe reale. Pentru a trage, jandarmul ridică arma la înălţimea ochilor, o îndreaptă în direcţia din care vine ameninţarea şi blochează partea superioară a corpului (trunchi, umeri şi braţe). Ochii fixează adversarul. Arma şi mâinile formează un bloc comun care se interpune între ochi şi obiectiv. În funcţie de distanţă, cătarea este interpusă între ochi şi obiectiv. Degetul arătător al mâinii din partea armei începe să apese progresiv trăgaciul. Executarea tragerii pornind de la poziţia arma în toc fără ca înainte să se fi efectuat, exerciţii pregătitoare, poate conduce la o proastă stăpânire sau orientare a armei precum şi la accidente, jandarmul apăsând pe trăgaci când arma este încă în toc sau nu este orientată spre ţintă Scoaterea pistolului din toc Există însă situaţii în care jandarmul nu va putea să scoată din timp arma din toc. Scoaterea rapidă din toc a armei poate avea o importanţă crucială pentru succesul unei confruntări, dar este de

96 preferat scoaterea armei din toc înainte de a avea în mod real nevoie de aceasta (se spune chiar, mai în glumă, mai în serios că scoaterea din toc cea mai rapidă este cea în care avem deja arma în mână). Scoaterea armei din toc începe prin vizualizarea ameninţării concomitent cu adoptarea poziţiei de contact de către jandarm. Pistolul se scoate din toc cu mâna din «partea armei», mâna reactivă execută manipulările, indexul degetului arătător rămâne în prelungirea gărzii trăgaciului în contact permanent cu arma. Pentru scoaterea armei din toc trebuie respectate două reguli care ar putea fi rezumate astfel: nu contează viteza cu care se scoate arma din toc ci precizia şi fluiditatea cu care este folosită arma de la scoaterea din toc şi până în momentul tragerii şi fii rapid la scoaterea armei din toc şi apoi mai lent la ochire. Pentru a respecta aceste două reguli se aplică metoda de învăţare a scoaterii armei din toc în trei timpi care elimină gesturile inutile şi asigură eficacitatea tragerii. a) Adoptarea poziţiei de contact şi prinderea rapidă a armei în mână: pornind de la poziţia de abordare, piciorul de lângă armă se retrage, lărgind baza; genunchii se îndoaie în timp ce partea superioară a corpului se regrupează; mâna de pe partea armei se deplasează spre tocul pistolului; degetul mare al mâinii 97

97 înarmate agaţă clapa tocului, o deschide şi mâna înarmată apucă mânerul pistolului cu ultimele trei degete; arătătorul degetului este ţinut de-a lungul tocului, iar degetul mare drept pe lângă corpul pistolului; încheietura mâinii înarmate este deja în linie cu ţeava armei (poziţia tocului este importantă); mâna reactivă se plasează la nivelul coastelor dinspre partea armei, sub pectorali, palma este deschisă spre înapoi la 45 0, degetele împreunate sunt îndreptate spre partea armei; ochii fixează obiectivul. b) Scoatere şi orientare rapidă : cotul braţului înarmat se retrage la cea mai mare înălţime posibilă; mâna înarmată scoate arma din toc şi o orientează în mod natural spre obiectiv; încheietura mâinii înarmate menţine aliniamentul cu ţeava; degetul arătător este ţinut de-a lungul corpului pistolului; degetul mare este ţinut de-a lungul manşonului; mâna reactivă şi ochii nu se mişcă. c) Prinderea cu ambele mâini a armei şi executarea focului: mâna înarmată întâlneşte mâna reactivă chiar înaintea corpului şi blocul format cu arma începe să ridice ţeava armei îndreptată spre obiectiv, urmărind axa cea mai directă posibil; partea superioară a corpului este blocată în poziţie de tragere; blocul format din armă şi mâini se interpune între ochi şi obiectiv; în funcţie de distanţă, vederea este focalizată asupra cătării; partea superioară a corpului este blocată în poziţie de tragere; blocul format din armă şi mâini se interpune între ochi şi obiectiv; în funcţie de distanţă, vederea este focalizată asupra cătării; ochii privesc obiectivul; începe apăsarea progresivă a trăgaciului; articulaţiile uşor îndoite absorb mai bine reculul şi evită să se greşească ţinta pe timpul tragerii. Deşi scoaterea din toc pare mecanică, în primele faze ale învăţării trebuie exersată până când aceasta va reprezenta o mişcare fluidă şi continuă Introducerea pistolului în toc Introducerea pistolului în toc nu este un automatism şi în anumite situaţii poate fi o sursă de accidente sau distragerea gravă a atenţiei. Tocmai de aceea această mişcare trebuie exersată şi efectuată corect.

98 Pornind de la poziţia de tragere, mişcarea se efectuează invers decât în cazul scoaterii din toc, astfel: deblocarea poziţiei şi aducerea armei la nivelul sternului (regrupare); efectuarea, eventual, a unui control personal de securitate al armei; acţionarea siguranţei cu degetul mare şi degetul arătător al mâinii reactive, îndreptând ţeava la 45 0 spre sol, în faţa picioarelor; introducerea armei în toc fără a privi, păstrând mâna reactivă la nivelul coastelor pe partea armei ; luarea poziţiei de abordare Tehnici de protejare a pistolului în toc 99

99 Protejarea pistolului în mână Protecţia armelor lungi mână în mână Reîncărcarea şi reaprovizionarea armei prin schimbarea încărcătorului Reîncărcarea se efectuează sub sprijinul unui coleg, ceea ce permite adăpostirea şi protecţia jandarmului sau din poziţia în genunchi, pentru a reduce din vulnerabilitate. După reîncărcare jandarmul redeschide focul sau efectuează o curăţare tactică în poziţie de contact, funcţie de condiţii şi de actualitatea ameninţării. Jandarmul care trebuie să reîncarce, anunţă încărcare, se protejează de focul adversarului şi reîncarcă arma. Un coleg îl protejează de ameninţarea principală, dacă este posibil, venind în contact cu el şi anunţând te sprijin. După ce a executat reîncărcarea jandarmul anunţă gata, pentru a-şi înştiinţa colegul care l-a sprijinit că este gata să reia focul. 100

100 În serviciu, încărcătorul poate fi schimbat, în funcţie de situaţie, prin două modalităţi: reaprovizionare tactică sau reaprovizionare rapidă. Reaprovizionarea tactică a încărcătorului se efectuează în timpul unei pauze, când presiunea timpului este mai puţin accentuată. Încărcătorul armei nu este complet gol. Arma este în condiţie roşu sau condiţie roşu foc, în timpul unei confruntări sau în timpul tragerii. Fără să piardă din ochi direcţia periculoasă şi păstrând arma îndreptată spre ţintă, jandarmul execută următoarele operaţiuni: duce mâna reactivă la centură pe partea cu port încărcătorul reactivă; deschide port încărcătorul şi apucă încărcătorul între degetul mare şi degetul mijlociu al mâinii reactive; aşează degetului arătător pe partea dinainte a încărcătorului, de-a lungul acestuia; introduce încărcătura plină în palma mâinii reactive; introduce încărcătorul gol în încărcător; reia poziţia de contact. Reaprovizionarea rapidă se execută atunci când, acţionând trăgaciul, jandarmul constată că arma a percutat în gol sau observă că manşonul a rămas în poziţia înapoi, ceea ce înseamnă că încărcătorul este gol. În aceeaşi poziţie ca şi la reîncărcarea tactică, jandarmul execută următoarele operaţiuni: scoate încărcătorul gol şi îl strecoară în buzunar, la centură sau îl lasă să cadă pe sol în caz de urgenţă; introduce noul încărcător şi îl împinge cu mâna reactivă; încarcă arma ( condiţia roşu sau condiţia roşu foc în funcţie de situaţie); reia poziţia de contact şi/sau recuperează încărcătorul dacă nu mai este în pericol. Reaprovizionarea rapidă trebuie să fie excepţia de la regulă reaprovizionării tactice, deoarece implică o urgenţă. Trăgătorul a 101

101 golit încărcătorul şi pentru moment nu mai este capabil să-şi utilizeze arma. Reaprovizionarea rapidă trebuie să fie totuşi învăţată ca parte distinctă deoarece situaţiile de confruntare în care se face uz de armă sunt imprevizibile. Chiar dacă nu este întotdeauna posibil, în raport de situaţia tactică trebuie să se controleze de fiecare dată numărul de cartuşe rămase în încărcător şi dacă rămân mai puţin de trei cartuşe în acesta, să fie schimbat Curăţarea tactică şi turul tactic de orizont Curăţarea tactică După ce arma a fost folosită, se execută curăţarea tactică care constă în reluarea rapidă a contactului cu mediul înconjurător, după focalizarea ameninţării sau agresiunii care a antrenat folosirea armei, pentru a nu fi surprins de o agresiune care vine dintr-o altă direcţie. Curăţarea tactică se efectuează din poziţie de contact printro măturare vizuală a mediului dinspre partea armei spre partea reactivă la 90 0,înainte şi la 45 0 de o parte şi de alta a axei ţevii, arma urmărind privirea. Poziţia de contact apropiat permite o reacţie mult mai rapidă, prin pivotare, în cazul producerii unei agresiuni laterale la distanţă redusă Turul tactic de orizont După ce jandarmul a folosit arma, atunci când acesta este izolat şi fără sprijin, această mişcare constă într-o luare rapidă de contact cu mediul înconjurător, după focalizarea unei ameninţări sau agresiuni care a antrenat folosirea armei, pentru a nu fi surprins de o altă agresiune care vine dintr-o direcţie diferită.

102 Turul tactic de orizont se efectuează din poziţia de contact apropiat la 360 0, prin întoarcerea capului spre partea reactivă apoi spre partea armei şi în sfârşit spre înapoi, peste umărul din partea armei. Arma rămâne pe axa iniţială a ţevii, fără a urmări privirea. Privirea către înapoi pe partea armei permite luarea corectă a punctului de ochire, spre deosebire de privirea în cealaltă parte care nu permite aceasta Tehnicile de tranziţie armă Trecerea de la folosirea bastonului de cauciuc la Această tehnică poate fi adoptată în cazul intervenţiilor în care este mai eficient să scoţi arma din toc şi să o foloseşti, păstrând în acelaşi timp şi bastonul de cauciuc în mână. Pornind de la poziţia în gardă cu bastonul în mâna din partea armei, jandarmul execută următoarele mişcări: avansează cu 103

103 mâna de pe partea armei până la mâna din partea care reacţionează; trece bastonul sub axila mâinii care reacţionează; coboară mâna din partea armei până la toc; scoate din toc arma având dosul încheieturii mâinii din partea armei sprijinit pe dosul mâinii care reacţionează şi care ghidează arma fără contractare. Capul bastonului este aliniat de-a lungul braţului din partea armei. pistol Trecerea de la folosirea pistolului mitralieră la Această tehnică poate fi adoptată la acţiunile de intervenţie, în care este mai rapid să scoţi pistolul din toc şi să utilizezi acest tip de armă, decât să rezolvi un incident sau să reîncarci pistolul mitralieră (incident sau armă fără muniţie). Pornind de la poziţia de tragere din poziţia pentru luptă în picioare cu pistolul mitralieră se lasă arma de umăr să atârne de cureaua ei şi se trage de partea dinspre latura care reacţionează a corpului, cu mâna care reacţionează, se scoate din toc pistolul şi imediat ce acesta este în faţa pistolului mitralieră, este prins cu ambele mâini în poziţia de contact. 104

104 Executarea tragerii în condiţii de întuneric folosind lanterna Modul de prindere al lanternei Deplasările cu arma Principii generale de deplasare cu arma Pe timpul executării misiunilor, deplasările cu arma se execută fără a se folosi focul armamentului. În funcţie de teren şi de situaţie, deplasările se efectuează mai ales în pas normal, alunecat sau derulat, din poziţia de contact sau din poziţia de contact apropiat, arma fiind neîncărcată. Alergarea sau mersul târâş nu sunt utilizate decât pentru schimbarea poziţiei sau când jandarmul se află sub focul adversarului. Pasul alunecat este folosit de jandarm când se apropie de un pericol real sau când terenul pe care se deplasează este denivelat sau cu obstacole. Pasul alternativ derulat este utilizat de jandarmi când trebuie să avanseze rapid păstrând arma în poziţie de contact sau când poartă vestă antiglonţ. Pivotările se execută prin mişcări ale genunchiului şi şoldurilor, eventual ale picioarelor. 105

105 Răspunsul părţii reactive se execută un pas înainte cu piciorul partea dinspre armă întorcând simultan şoldurile şi îndreptând arma spre adversar sau se poate executa doar pivotarea trunchiului dacă ameninţarea adversarului este trecătoare. Răspunsul părţii dinspre armă se execută un pas în direcţia părţii armei cu piciorul parte reactivă, întorcând simultan şoldurile şi îndreptând arma spre adversar sau se poate pivota doar trunchiul dacă ameninţarea adversarului este trecătoare. Răspunsul în spate se execută un pas înainte cu piciorul partea dinspre armă în diagonala piciorului parte reactivă din poziţia contact apropiat, se execută o rotaţie, în timpul acesteia şoldurile se întorc simultan iar arma se îndreaptă spre înapoi. Deplasarea în coloană cere o mare rigoare în ţinerea armelor care pot fi, cu uşurinţă direcţionate, din neatenţie, în spatele unui coleg. Jandarmul va adopta poziţia de contact apropiat, orientând arma fie spre partea armei fie spre partea reactivă, opus zidului pe lângă care avansează coloana. Această orientare permite angajarea imediată în faţa unei ameninţări care ar apare de cealaltă parte, precum şi evitarea ricoşeurilor periculoase în caz de tragere accidentală. Dacă coloana avansează în teren descoperit, orientarea se face de ambele părţi. Înaintarea cu pistolul ţinut în mână se execută în anumite situaţii care impun păstrarea unei mâini libere pentru deschiderea uşilor, urcarea pe o scară, transportul unui obiect voluminos sau retragerea unui coleg rănit. În acelaşi timp este necesar să se utilizeze arma din dotare. Arma este ţinută cu mâna partea armei, în poziţie de apărare apropiată la distanţă de o mână. În timpul deplasării arma este îndreptată eventual înainte în poziţie de tragere cu mâna dinspre partea armei, evitându-se îndreptarea ei spre spatele colegilor. În caz de cădere, arma trebuie să rămână îndreptată spre înainte sau spre sol. Mâna reactivă este liberă pentru a ţine un obiect şi pentru a fi folosită în vederea facilitării avansării. Această poziţie permite să se privească în spate fără a ochi greşit faţă de axul principal al direcţiei în care se avansează (turul tactic de orizont), precum şi o trecere uşoară la orice poziţie, în picioare, în genunchi, culcat. 106

106 Combinarea focului cu mişcarea Combinarea dintre punctele de sprijin şi mişcare stă la baza oricărei tactici. Stăpânirea acestui procedeu trebuie să înceapă prin instruirea făcută la nivelul binomului şi care trebuie să aibă ca obiectiv realizarea reflexului în combinarea focului cu mişcarea. Reguli ce trebuie respectate de jandarmi pentru realizarea acestui principiu: evitarea grupărilor/adunărilor pe timpul deplasărilor şi opririlor; deplasările să se facă pe cât posibil la adăpost, iar dacă nu, prin salturi scurte, utilizând la maxim terenul; dacă luarea poziţiei de tragere se face sub focul adversarului, se execută o deplasare în lateral, rămânând la adăpost; deplasarea către înainte să se facă numai după ce sprijinul fix este pe poziţie; împiedicarea adversarului să tragă asupra colegilor cărora li se asigură sprijin; efectuarea de salturi rapide (niciodată mai mult de 5 secunde între adăposturi) pe timpul deplasării către înainte, odată ajuns în poziţie jandarmul execută observarea, punerea în sprijin sau pregătirea pentru avansare; luarea poziţiei de sprijin se face după revenirea la respiraţia normală şi executarea controlului pentru a vedea dacă arma este în stare de tragere; deschiderea focului (trebuie să se poată face la 3 secunde după luarea poziţiei rapide). Tragerea din mişcare completează pregătirea în acest domeniu şi de aceea jandarmul trebuie să înveţe succesiv: să se deplaseze (lent, apoi repede); să tragă (lent şi precis, apoi repede şi precis); să tragă pe timpul deplasării. Tragerile din mişcare sunt tehnici relativ dificile şi sunt destinate, mai ales tragerilor ofensive practicate de un pluton de intervenţie sau în cazul retragerii rapide a unei persoane căreia îi 107

107 asigurăm protecţia. Cheia reuşitei constă în coordonarea ritmului de mers şi de tragere, mergând cu paşi mici şi cu genunchii îndoiţi. Pentru a exersa aceste tehnici, jandarmul trebuie să lucreze mai întâi la rece. În practică, trăgătorii care se sprijină mergând, efectuează tragerile unul după altul, în sprijin fix intermitent. Permanenţa unui sprijin fix trebuie să fie sistematic asociată tragerii din mişcare. Tragerea cu înaintare se execută pornind de la poziţia de contact prin aducerea armei la înălţimea ochilor, concomitent cu începerea înaintării (avansării). Genunchii se păstrează flexaţi pentru a absorbi şocurile, iar şoldurile rămân la acelaşi nivel. Trăgătorul înaintează cu şoldurile şi umărul parte reactivă către înainte, trage un foc la fiecare pas când ambele picioare sunt în contact cu solul, fără a pierde din vedere cătarea. Cu experienţă şi antrenament este posibil să se mărească puţin câte puţin ritmul de deplasare. Pentru executarea tragerii cu retragere se procedează, prin analogie, ca la tragerea cu înaintare, doar că trăgătorul trebuie mai întâi să pipăie cu piciorul terenul în momentul retragerii, înainte de a păşi cu toată greutatea. Pentru executarea tragerii se deplasează partea reactivă spre partea armei. Faptul că jandarmul se deplasează mergând către înapoi, permite utilizarea unei poziţii de tragere naturale. Urmând deplasările adversarului jandarmul trebuie să poată trece de la tragerea cu înaintare la tragerea cu retragere Poziţii de tragere derivate (în genunchi, culcat, în spatele unei protecţii) Poziţia în genunchi Se adoptă plecând de la poziţia liberă în picioare. Se înaintează un pas cu piciorul din spre partea reactivă şi se aşează pe o linie imaginară ce uneşte tocul dinspre partea armei cu obiectivul. Se aşează şoldurile la 30 faţă de obiectiv cu umărul

108 dinspre partea reactivă înainte şi se îndoaie ambii genunchi în acelaşi timp. Jandarmul se aşează pe tocurile dinspre partea armei cu genunchiul din acea parte îndreptat la 45 faţă de direcţia de tragere. Piciorul parte reactivă trebuie să aibă tibia în poziţie verticală pentru ca osul şi nu muşchii să fie cel care suportă greutatea armei. Piciorul parte reactivă este orientat la 30 0 faţă de direcţia de tragere pentru a proteja şi bazinul faţă de direcţia periculoasă. Acelaşi principiu se aplică şi pentru antebraţul reactiv, în acest mod tensiunea musculară şi tremurăturile sunt reduse la minim. Cotul parte reactivă se sprijină uşor înainte sau înapoia genunchiului, niciodată exact deasupra acestuia deoarece articulaţiile cotului şi genunchiului sunt rotunde şi diminuează stabilitatea. Arma este ţinută ca la poziţia în picioare. Poziţia de tragere în genunchi fără sprijinirea cotului pe genunchi este propice în special pentru a trage în sus. Aceasta este relativ înaltă, ceea ce reprezintă un avantaj pentru tragerea pe deasupra unui obiect de înălţime medie (capotă de maşină, zid mai mic etc.). Dacă trebuie să se tragă rapid, plecând de la poziţia în genunchi, jandarmul va deplasa greutatea corpului înainte pentru a creşte stabilitatea armei. Este posibilă şi o altă variantă prin lăsarea genunchilor pe pământ, trunchiul adoptă aceeaşi poziţie ca la tragerea din picioare. 109

109 Poziţia culcat Se adoptă plecând de la poziţia liberă în picioare. Se aşează şoldurile la 30 0 faţă de obiectiv cu umărul parte reactivă înainte. Se îndoaie ambii genunchi în acelaşi timp. Îngenuncherea se face în rând cu şoldurile. Se amortizează cu mâna reactivă, iar culcarea se va face astfel încât să se evite orice contact dintre armă şi sol. Corpul este întors la 30 0 având partea reactivă faţă de direcţia de tragere. Sprijinirea cu antebraţele se face pe sol şi este urmată de o rostogolire uşoară cu partea armei, sprijinind capul pe bicepşii braţului dinspre partea armei pentru a respira mai bine şi pentru a ochi cu mai multă precizie, fără tremurături. Blocarea mâinilor este identică ca cea de la poziţia în picioare. Poziţia culcat este poziţia cea mai lentă din punct de vedere a adoptării dar este cea mai stabilă din punct de vedere a eficienţei. Poate fi utilizată în funcţie de teren şi misiune, sistematic pornind de la 30 de metri. 110

110 Poziţii deschise - INTERZISE Tragerea din spatele unui adăpost Imediat ce terenul şi situaţia îi permit, jandarmul trebuie să caute un adăpost pentru a se proteja şi a-şi sprijini colegii într-un mod cât mai eficace posibil. Alegerea unui adăpost se efectuează în funcţie de suprafaţa şi de calitatea protecţiei pe care acesta le oferă. Dacă jandarmul este prea aproape de suprafaţa de protecţie, el riscă să fie atins fie de ricoşeul unui proiectil advers ajuns la marginea adăpostului, fie de schije desprinse din acest proiectil. De aceea dispunerea se face la distanţa de 1 metru în spatele adăpostului pentru a se evita ricoşeurile, expunând doar ochiul şi arma, fără a expune umărul şi restul mâinii. 111

111 Dacă tragerea executată asupra sa se face de sus în jos, jandarmul trebuie să se lipească de suprafaţa de protecţie. Distanţa este stabilită de mâna cu care se reacţionează. La o distanţă mare, pentru a-şi stabiliza tragerea, jandarmul se poate sprijini de suprafaţa de protecţie cu o parte a corpului. Pentru ca să nu se dezechilibreze în timpul tragerii, arma nu trebuie să fie direct sprijinită pe suprafaţa de protecţie. Dacă jandarmul se adăposteşte în spatele unui obstacol vertical, pe partea pe care va acţiona nu trebuie să-şi expună prea mult corpul, tot conform principiului ochiul şi arma. Când se trage asupra lui, jandarmul rămâne înapoia adăpostului pentru a observa orice mişcare a adversarului şi pentru a se proteja în întregime, întrerupând temporar observarea. Se poate distanţa de suprafaţa adăpostului sprijinindu-se pe mâna cu care acţionează Realismul antrenamentului Armele nu sunt folosite pentru a face găuri în hârtie ci, sunt ultima soluţie pentru a rezolva o situaţie critică când nu există o

112 altă variantă (salvarea vieţii cuiva, stoparea unui infractor care fuge). De aceea, în cadrul antrenamentului, jandarmul trebuie să fie convins că nu trage asupra unei ţinte ci asupra unui adversar. O siluetă umană, colorată realist pentru a permite o ochire rapidă, facilitează simularea. Acestei siluete îi pot fi adăugate unele obiecte, care să o transforme din ceva neagresiv, în agresor dotat cu cuţit sau cu alt tip de obiect contondent. Ţinta de tip siluetă umană, stimulează executarea unei trageri mai precise în zona de neutralizare formată din bazin şi coapse (clepsidra) şi care este cel mai uşor de atins pornind de la poziţia de contact. Ea favorizează focalizarea pe cătare prin dispariţia marcajelor concentrice care incitau trăgătorul să caute punctul de ochire pornind de la poziţia sa de tragere şi deci să focalizeze pe ţintă între seriile de tragere. Punctele nu sunt indicate pe ţintă, ceea ce permite alegerea unor modalităţi multiple de apreciere a rezultatelor. Jandarmul trebuie să se antreneze succesiv pentru: a realiza o grupare a tragerilor la scurtă distanţă din poziţia de contact; să adauge apoi o variabilă (distanţă, posibilitate, incident) şi să redobândească gruparea; să facă ceea ce nu-i place, în vederea dezvoltării punctelor sale forte eliminând punctele slabe. Calitatea tragerilor pe timpul îndeplinirii atribuţiilor se obţine din regularitatea cu care jandarmul se antrenează (mai ales la rece ). 113

113 CAPITOLUL 5 TACTICA INTERVENŢIEI Domeniul «Tactica intervenţiei» (TI) face parte din Intervenţia Profesionale (IP), alături de «Formare Generală în IP», «Dominarea cu armă a adversarului» şi «Dominarea fără armă a adversarului». El include cunoştinţele referitoare la realizarea dispozitivelor de acţiune de către echipe (grupe), tehnici şi tactici de lucru elementare şi specifice folosite de elementele de dispozitiv, precum şi modul de folosire al mijloacelor specifice. TI se bazează pe integrarea principiilor tehnice de acţiune şi deplasare asimilate în cadrul instrucţiei, într-un cadru global, bazat pe analiza situaţiei şi pe aplicarea unei soluţii tactice eficace. Ea are rolul de a forma jandarmii să aibă o imagine tactică asupra situaţiei bazată pe identificarea adăposturilor potenţiale, a elementele care indică un pericol şi a persoanele care sunt la locul acţiunii. De aceea, antrenamentul în utilizarea mijloacelor se realizează după stăpânirea noţiunilor de deplasare, dispunere tactică, protecţie personală şi colectivă. În tactica intervenţiei, pentru a respecta principiul nici o mişcare fără sprijin în cadrul dispozitivului se lucrează în echipe de tip binom sau trinom 6. Binomul este constituit dintr-un şef de echipă şi un coechipier şi are următoarele caracteristici: efectiv redus; mobilitate accentuată; coordonare uşoară cu şefului echipei. 6 Binomul, trinomul sunt echipe tactice adaptate spaţiului, terenului şi adversarului, constituite în vederea îndeplinirii unei misiuni n.a. 114

114 Trinomul este constituit dintr-un şef de echipă şi doi coechipieri şi are următoarele caracteristici: efectiv suficient; poate executa pătrunderea în spaţii mai mari; se deplasează mai greu; necesită mai multă iniţiativă din partea şefului de echipă; asigură securitate şi protecţie sporită Bazele tacticii de intervenţie Elementele care fundamentează tactica intervenţiei sunt următoarele: Atitudine, Sprijin, Protecţie, Comunicare. Reţineţi!: A.S.P.C. ATITUDINE Stabilirea atitudinii care va fi adoptată de jandarmii din echipă se realizează prin codificarea de alertă, care permite şefului de element, ca după analiza şi evaluarea corectă a unei situaţii, să definească şi să ierarhizeze nivelul de ameninţare. Acestei clasificări i se adaugă situaţia diferiţilor actori participanţi la acţiune: starea fizică şi starea psihică (nivelul de oboseală şi de stres, poziţia, prinderea armei, starea armei). După stabilirea de către şeful de element a nivelului de alertă, de o manieră reflexă, fiecare jandarm participant la acţiune trebuie să se raporteze la parametrii culorii anunţate şi să acţioneze unitar, respectând aceleaşi reguli. Codificările internaţionale de alertă folosite de jandarmi sunt următoarele: cod de alertă galben, cod de alertă oranj, cod de alertă roşu, cod de alertă roşu foc. Cod de alertă galben nici o ameninţare aparentă stare psihică (conştient, atent, destins, stres imperceptibil), poziţie de 115

115 abordare, arma în poziţie de serviciu. Cod de alertă oranj ameninţare prezumtivă neidentificată stare psihică (tensionat, conştient, stres crescut), poziţie de abordare, arma încărcată şi asigurată. Cod de alertă roşu ameninţare iminentă identificată focalizat pe ameninţare, stres intern, poziţie de contact, arma încărcată, indexul în prelungirea gărzii trăgaciului. 116

116 Cod de alertă roşu foc agresiune actuală focalizat pe ameninţare, stres intern instalat, poziţie de contact foc, arma încărcată cu indexul degetului arătător pe trăgaci. ATENŢIE! În orice situaţie este obligatoriu să se respecte cadrul legal. Sprijin întotdeauna fix, permanent şi eficace 117

117 Protecţie - individuală balistică (cască, vestă anti-glonţ), folosirea avantajelor terenului Comunicare - verbală, gestuală, tactică Tehnici de înaintare Înaintarea reprezintă deplasarea tactică a unui element întrun perimetru limitat, sprijinit sau acoperit de un element exterior şi are ca scop câştigarea unui spaţiu bine definit pentru a domina unul sau mai mulţi adversari şi pentru a securiza locurile suspecte. Aplicarea tehnicilor de înaintare se face numai la ordinul şefului

118 elementului de serviciu (echipă, patrulă etc.) pentru ca echipa să fie în măsură, în orice moment, să-şi asigure propria securitate, să facă faţă zonelor periculoase şi a obstacolelor întâlnite pe direcţia de deplasare. Procedeele tactice elementare de înaintare sunt individuale sau colective (la nivel de echipă) şi constau în: sprijin direct sau sprijin decalat; acoperire; trecerea în siguranţă prin faţa unei deschideri; achiziţionarea unui nou compartiment de teren; trecerea unui unghi în siguranţă; trecerea unui obstacol în siguranţă. Orice compartiment nou de teren, care nu a fost recunoscut poate ascunde un pericol. Achiziţionarea terenului, trecerea unei deschideri şi sprijinul decalat sunt tehnicile care trebuie luate prima dată în calcul pentru asigurarea securităţii personale şi colective. Aceste procedee elementare se repetă pe timpul deplasării şi cercetării şi nu trebuie să pună în pericol jandarmul sau să-l blocheze. Diferitele tehnici utilizate în acest scop sunt folosite, în special pentru a descoperi un adversar care nu a fost localizat, situaţie care necesită o activitate suplă de căutare şi de investigare. Discreţia şi siguranţa contribuie la micşorarea efectului surprinderii Câştigarea terenului Această tehnică are ca scop ocuparea unei noi porţiuni de teren pentru a surprinde un adversar sau pentru a-i descoperi poziţia. În afara situaţiilor în care asupra jandarmilor se trage, câştigarea terenului este asigurată de un sprijin fix care nu îşi părăseşte poziţia până în momentul în care elementul de dispozitiv nu a început investigarea unui nou compartiment. 119

119 Deschiderea unui unghi este un procedeu alternativ care are ca scop achiziţionarea progresivă şi în siguranţă a unui nou compartiment. Acest procedeu nu se aplică decât într-o clădire compartimentată şi luminată pentru a realiza o cercetare în siguranţă a acesteia. Procedeul «FLASH», introducerea rapidă a capului în noul compartiment, apoi retragerea acestuia, este prea rapid şi ar trebui evitat pentru că această situaţie îl pune pe jandarm în inferioritate, dacă adversarul este într-o încăpere mai întunecată decât cea în care se găseşte jandarmul. El trebuie să fie înlocuit, atunci când este necesar, prin folosirea sistematică a unei oglinzi montate pe un baston. 120

120 Sprijinul fix decalat - poziţionarea unui sprijin Cu pistolul sau cu p.m Trecerea spaţiilor deschise (uşi, ferestre) Este un procedeu tactic care constă în trecerea rapidă şi în siguranţă prin faţa unei deschideri şi care se execută respectând următoarele reguli tactice: sprijinul rămâne orientat în sensul înaintării; se asigură posibilitatea de riposta stânga - dreapta; armamentul este orientat către zona de intervenţie, adoptând o poziţie favorabilă executării tragerii. Rapiditatea trecerii garantează securitatea. 121

121 Este interzisă cu desăvârşire poziţionarea şi oprirea în cadrul spaţiilor deschise (uşi, ferestre). INTERZIS Tehnici de pătrundere Pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor de serviciu jandarmii pot să pătrundă în domiciliul sau reşedinţa persoanelor fizice, precum şi în incinta unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social politice, indiferent de deţinător sau proprietar şi la bordul oricăror mijloace de transport române în următoarele cazuri: executarea unor acte procedurale la solicitarea magistratului; în stare de necesitate; în situaţii impuse de necesitatea realizării ordinii şi siguranţei publice; pentru prevenirea răspândirii unei epidemii Pătrunderea în situaţia în care ne confruntăm cu un adversar localizat (poziţia individului este cunoscută cu precizie, ora şi efectul surpriză vor garanta reuşita misiunii). Acest procedeu se execută de o manieră dinamică respectându-se următoarele reguli tactice: adoptarea unei formaţii unilaterale verificarea uşii, deschidere, ascultare, provocarea unei reacţii din partea adversarului, pătrunderea.

122 Pătrunderea într-o încăpere (faza dinamică), a unui trinom, se realizează astfel: pătrunde elementul nr. 1 sub impulsul elementului nr. 2; elementul nr. 1 pătrunde în învăluire; elementul 3 sprijină pătrunderea. Pătrunderea în încăpere (trinom) Când ne confruntăm cu un individ nelocalizat (căutare şi localizare a individului) Acest procedeu se execută de o manieră flexibilă prin adoptarea unei formaţii unilaterale şi a unui sprijin permanent, respectându-se următoarele reguli tactice: observarea (ascultarea); verificarea uşilor (verificarea stării acestora şi a direcţiei de deschidere, a încuietorilor; se încearcă declanşarea unei reacţii din partea adversarului la deschiderea uşii; pătrunderea (combinată cu ascultarea şi observarea), se execută dinamic la ordinul şefului. 123

123 Urcarea unei scări Este un procedeu care se execută cu respectarea următoarelor reguli tactice: jandarmul trebuie să ofere o siluetă cât mai mică, arma trebuie ţinută în poziţia de contact, deschiderea unghiurilor se face succesiv, achiziţionarea de teren iniţială este urmată de o deschidere progresivă a unghiurilor. 124

124 5.4. Mod de acţiune în forţă sau în supleţe În funcţie de analiza sa şi de informaţiile pe care le are despre teren şi adversar, de timpul şi mijloacele la dispoziţie jandarmul trebuie să acţioneze fie în modul «Forţă» fie în modul «Supleţe». Dar înainte de a începe o intervenţie, oricare ar fi ea, în mod obligatoriu jandarmul trebuie să ştie: să se orienteze, să observe, să aprecieze o distanţă, să indice un obiectiv, să se deplaseze în siguranţă sau în viteză utilizând terenul, să acţioneze cu discreţie, să folosească mijlocele obişnuite (în special lanternele), să folosească protecţiile balistice şi naturale, pentru a se proteja individual şi reciproc cu colegii săi de echipă. El trebuie să respecte câteva sfaturi care port fi formulate astfel: Să fii mic şi mobil; Rămâi la distanţă de unghiurile şi sectoarele periculoase; Să fii acoperit către direcţiile neverificate şi către înapoi. Pe timpul înaintărilor şi investigaţiilor, jandarmul trebuie să împartă terenul în: Zonă de observare Zonă de pericol ( Contact fizic) Zonă de agresiune (Zonă intimă) Percepţie globală Identificarea punctelor periculoase şi a mişcărilor Percepţie orientată Descoperirea şi prevenirea unei ameninţări potenţiale Percepţie focalizată Neutralizarea unei ameninţări Localizarea rapidă a adversarului şi capacitatea de control al spaţiului într-un timp scurt sunt factorii de bază care condiţionează modul de intervenţie: 125

125 Obiectiv nelocalizat Imperativ: de găsit Investigare suplă, în siguranţă, cu discreţie - sprijin fix sistematic înainte de orice deplasare - utilizarea sistematică a adăpostirilor - cercetarea fiecărui compartiment înainte de a trece la următorul Obiectiv localizat Imperativ: de surprins Investigaţie în forţă, în viteză cu dinamism - controlul vizual al compartimentului şi sprijin decalat - deplasare rapidă şi dinamică până la locul stabilit în «bilă de biliard» sau în coloană 5.5. Controlul vehiculelor Controlul vehiculelor constă în verificarea minuţioasă a interiorului, a încărcăturii şi documentelor de însoţire a acesteia, a actelor de identitate şi a bagajelor ocupanţilor vehiculului. Jandarmii pot să efectueze control asupra oricărui vehicul suspect aflat în zona obiectivelor date în competenţă şi pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice pentru a preveni săvârşirea unor infracţiuni sau pentru probarea acestora (cu excepţia celor ale Corpului Diplomatic). Cu ocazia controlului vehiculului se urmăreşte descoperirea: persoanelor ascunse în vehicul în scopul de a se sustrage urmăririi ori de a intra ori ieşi în/din locuri interzise; persoanelor răpite sau sechestrate, evadaţilor, dezertorilor; obiectelor care provin din infracţiuni ori contravenţii sau care pot servi la săvârşirea acestora. Semnal gestual precis şi directiv-obligatoriu al jandarmului în ţinută 126

126 Pentru executarea acestei tehnici trebuie respectate următoarele reguli generale: dacă se acţionează pedestru, semnalul de oprire se va efectua din partea carosabilă a drumului, de pe o poziţie cât mai apropiată de marginea drumului; în cazul în care se acţionează cu un autovehicul se vor folosi semnalele sonore, luminoase şi vizuale iar atunci când maşina nu este prevăzută cu mijloace de avertizare, prin folosirea bastonului reflectorizant; locul pentru oprirea autovehiculelor va fi ales astfel încât să permită poziţionarea în afara părţii carosabile, de regulă în localităţi, în parcări ori alte spaţii pentru a nu stânjeni circulaţia şi care pe timpul nopţii sunt luminate. Din punct de vedere tactic controlul vehiculului se execută, de regulă, de 2 sau 3 jandarmi dintre care cel puţin unul va avea rol de protecţie prin adoptarea unei poziţii favorabile pentru a supraveghea atât colegul/ii său/săi cât şi pe ocupanţii vehiculului, fiind pregătit să intervină imediat. Şeful de dispozitiv va folosi codificare de alertă. Cod galben nici o ameninţare aparentă dispunerea jandarmului care execută controlul se face în zona uşii din faţă pe partea conducătorului autovehiculului; jandarmul adoptă o poziţie care să confere protecţie în cazul unei tentative de agresiune din partea celui oprit; jandarmul salută, se prezintă şi solicită conducătorului auto să oprească motorul ; solicită conducătorului auto să prezinte pentru control actele de identitate; după verificarea actelor de identitate se va verifica interiorul vehiculului şi al portbagajului. Pe timpul controlului documentelor jandarmul menţine contactul permanent cu şoferul 127

127 Cod oranj - ameninţare prezumată, dar neidentificată Controlează deschiderea portierei, dispunerea elementului de sprijin Cod roşu ameninţare actuală Abordare, fixarea obiectivului, sprijin fix şi permanent Situaţii tactice Un pasager la bord cod oranj a) Oprire şi poziţionare se execută astfel: Sprijin, elementul 1 oprit la nivelul consolei portierei; Avertizare Jandarmeria!, mâinile pe cap, degetele încrucişate, privirea înainte; mişcare simultană către înainte a celor două elemente, oprirea la nivelul portierei, sprijin înainte.

128 b) Încătuşarea şi scoaterea din vehicul Punerea cătuşelor, desfacerea centurii de siguranţă, extragerea, control prin extensia braţului. c) Controlul persoanei se execută obligatoriu după încătuşare Controlul persoanei. 129

129 d) Controlul portbagajului nu este obligatoriu Doi pasageri la bord cu dispozitiv de acţiune format din 3 jandarmi - cod roşu Fixarea obiectivului - sub sprijin, elementul de control se deplasează la nivelul consolei portierei. 130

130 Mişcarea către înainte a dispozitivului. Scoaterea din autovehicul a primului pasager. Scoaterea celui de-al doilea pasager, securizarea zonei de către şeful dispozitivului, controlul portbagajului. Faza finală a acţiunii, dispunerea reţinuţilor pentru a fi introduşi în autovehiculul de serviciu; jandarmul intră primul în autovehicul. 131

131 BIBLIOGRAFIE Hotărârea nr. 196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale Codul de procedură penală Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române Legea nr. 60/1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice Legea nr. 295/2005 privind regimul armelor şi al muniţiilor Legea nr. 235 din 6 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor Legea nr. 19/ pentru aderarea României la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante Dr. Costică Silion, drd. Alexandru Ioan Giurgiu, Consideraţii generale privind întrebuinţarea forţelor Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru asigurarea ordinii publice şi a ordinii constituţionale în îndeplinirea misiunilor, în cooperare cu alte structuri din sistemul de apărare, în condiţiile integrării Gl. lt. conf. dr. Costică Silion, col. drd. Alexandru Ioan Giurgiu, Acţiunile pentru asigurarea ordinii publice şi a ordinii constituţionale. Gl. bg. Pop Gavrilă, col. Vasilică Ovidiu, mr. Todoruţ Eugen, Intervenţia profesională a Jandarmului operativ, Editura Tritonic,

132 ZONA DE OBSERVARE ANEXA NR. 1 ZONA DE CONTACT FIZIC ZONA INTIMĂ ACŢIUNE INTERZISĂ ACŢIUNE MODERATĂ ACŢIUNE PERMISIVĂ 134

133 ANEXA NR