Oamenii de pe Pirita Cine sunt și ce își doresc locuitorii celei mai sărace comunități din Baia Mare. Fotografii și text de Mircea Reștea
În octombrie 2016 am început să fotografiez o comunitate de romi care locuiesc în colibe improvizate pe malul Săsarului, la marginea cartierului Meda din Baia Mare. Primele familii au venit aici din zona Târgu Lăpuș în anii 90. La vremea aceea, între locuințele lor și oraș erau halde de steril provenit de la minele de aur din regiune de aici denumirea comunității: Pirita. Un al doilea val de familii s-a stabilit aici în anii 2000, după ce au fost evacuate din blocurile sociale din Baia Mare. Din cele aproximativ 55 de familii, doar patru locuiesc cu forme legale, celelalte stând cu o permanentă teamă de a fi evacuate, pentru că terenurile pe care și-au construit colibele sunt în mare parte proprietăți private, deocamdată neutilizate. Oamenii trăiesc vânzând fier și hârtie, crescând cai și porci sau cerșind. Am ajuns în Pirita după ce un prieten mi-a atras atenția asupra Grădiniței de Vară, o pagină de Facebook dedicată activităților pe care un grup de voluntari, în frunte cu Claudia Costea, inițiatoarea proiectului, le făcea cu copiii din comunitate. Urmăresc în continuare viața de zi cu zi a oamenilor din comunitate, cu focus pe I B, o clasă de la Liceul Penticostal, formată exclusiv din copii din Pirita. (Localnicii spun de pe Pirita.) Sunt opt băieți și tot atâtea fete ce mi se par a fi într-un moment foarte delicat al existenței lor. Sunt într-un echilibru precar între două lumi nu foarte prietenoase una cu cealaltă: cea de acasă și cea pe care au început s-o descopere mergând la școală, în excursii, la joacă în parc sau la teatru, interacționând cu cei câțiva voluntari unii dintre ei străini care îi ajută la lecțiile săptămânale. De multe ori, în peregrinările mele prin comunitate, oamenii mă roagă să le fac fotografii. Așa s-a născut ideea acestei serii de portrete făcute la cererea protagoniștilor, în locul și ipostaza alese de fiecare în parte. Le-am însoțit de câteva cuvinte de la fiecare, lăsându-i să spună lumii ce-ar vrea să știm despre ei.
Remus, 47 de ani A murit în decembrie 2017, în urma unui atac de cord. N-am apucat să aflu ce și-ar dori să știe lumea despre el, dar bănuiesc că, așa cum făcea mereu, ar fi făcut o glumă.
Maricica, 8 ani Îmi place matematica și româna.
Soltănica, 54 de ani și Simion, 53 de ani Soltănica: Lucrez cât pot. Am necaz cu piciorul: mă doare de nu pot să lucru. Am 10 copii: șase băieți și patru fete. Simion: Sunt cel mai mare din 10 copii și lucrez de la 14 ani. Primul serviciu a fost la fiert de nuiele pentru coșuri. Sunt singurul din comunitate care și-a dat interesul, pentru că vreau să-i ajut în continuare. Merg zilnic la școală cu copiii și ajut la dușuri.
Remus, 30 de ani Sunt cu a treia nevastă și o iubesc așa cum e, cu cinci copii. Vorbesc la telefon tot timpul, stau într-o colibă cu șobolani, dar o duc bine.
Sema, 18 ani Am patru copii: de patru ani, trei ani, doi ani și unul de opt luni.
Gălățan, 15 ani Îmi place să stau acasă.
Frații Florin, 22 de ani și Călin, 30 de ani Florin: Am soție și doi copii, o fetiță de doi ani și un băiat de un an, îs sărac și stau în colibă. Călin: Am patru copii și muncesc orice. La coasă, la mobilă, orice lucru-mi dă îl fac, nu mă feresc. Lucrez în fiecare zi pe rampă, numa duminica nu.
Narcisa, 5 ani și Cosmin, 10 ani Narcisa: Îmi place de doamna Claudia [Costea, care face proiecte în comunitate]. Cosmin: Îmi place la școală și-mi place să scriu.
Dacian, 14 ani Îs în clasa a II-a la Șansa a doua și-mi place să muncesc la cai.
Irina, 71 de ani Iubesc câinii și pisicile [are șapte pisici și opt câini], nu am copii și familie, doar pe Dumnezeu.
Titiana, 8 ani Sunt cuminte. Vreau să mă fac polițistă. Îmi place să dansez și să citesc și vreau să mă iubească toată lumea că-s cuminte.
Denisa Maria, 12 ani Îs în clasa a II-a la Șansa a doua, am o soră de șase ani și un frate de patru ani. Fac curat, spăl, merg la școală și-mi place să mă joc cu fetele.