L 321/36 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17.12.2018 DIRECTIVE DIRECTIVA (UE) 2018/1972 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European ( 1 ), având în vedere avizul Comitetului Regiunilor ( 2 ), hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară ( 3 ), întrucât: (1) Directivele 2002/19/CE ( 4 ), 2002/20/CE ( 5 ), 2002/21/CE ( 6 ) și 2002/22/CE ( 7 ) ale Parlamentului European și ale Consiliului au fost modificate în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivelor directive. (2) Funcționarea celor cinci directive care fac parte din cadrul de reglementare existent pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice și anume, Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE, 2002/22/CE și 2002/58/CE ( 8 ) ale Parlamentului European și Consiliului, face obiectul unor revizuiri periodice de către Comisie, în special pentru a determina necesitatea unei modificări în contextul evoluțiilor tehnologice și ale pieței. (3) În Comunicarea sa din 6 mai 2015 de stabilire a unei strategii privind piața unică digitală pentru Europa, Comisia a afirmat că revizuirea cadrului de reglementare privind telecomunicațiile se va concentra pe măsuri care vizează stimularea investițiilor în rețele de mare viteză de bandă largă, va introduce o abordare mai uniformă a pieței interne în ceea ce privește politica în domeniul spectrului de frecvențe radio și gestionarea acestuia, va asigura condiții pentru o adevărată piață internă prin abordarea fragmentării în materie de reglementare, va garanta o protecție efectivă a consumatorilor, condiții de concurență echitabile pentru toți actorii de pe piață și aplicarea uniformă a normelor și, de asemenea, va oferi un cadru instituțional de reglementare mai eficace. ( 1 ) JO C 125, 21.4.2017, p. 56. ( 2 ) JO C 207, 30.6.2017, p. 87. ( 3 ) Poziția Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 decembrie 2018. ( 4 ) Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (JO L 108, 24.4.2002, p. 7). ( 5 ) Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO L 108, 24.4.2002, p. 21). ( 6 ) Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru) (JO L 108, 24.4.2002, p. 33). ( 7 ) Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) (JO L 108, 24.4.2002, p. 51). ( 8 ) Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).
17.12.2018 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/37 (4) Prezenta directivă face parte din Programul privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) care include patru directive, și anume Directivele 2002/19/CE, 2002/20/CE, 2002/21/CE și 2002/22/CE, și Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ). Fiecare dintre directivele menționate conține măsuri aplicabile furnizorilor de rețele de comunicații electronice și de servicii de comunicații electronice, în conformitate cu istoricul în materie de reglementare al sectorului în cadrul căruia întreprinderile au fost integrate pe verticală, și anume desfășoară activități atât în domeniul furnizării de rețele, cât și în cel al furnizării de servicii. Revizuirea oferă ocazia de a reforma cele patru directive pentru a simplifica structura actuală, în vederea consolidării coerenței și accesibilității acesteia în concordanță cu obiectivul REFIT. Revizuirea oferă, de asemenea, posibilitatea adaptării structurale la noua realitate de pe piață, și anume faptul că furnizarea de servicii de comunicații nu mai este neapărat legată de furnizarea unei rețele. Astfel cum se prevede în Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative ( 2 ), reformarea constă în adoptarea unui nou act juridic care încorporează într-un singur text atât modificările de fond pe care le aduce unui act anterior, cât și dispozițiile neschimbate ale actului respectiv. Propunerea de reformare se referă la modificările de fond pe care le aduce unui act anterior, iar la nivel secundar include codificarea dispozițiilor neschimbate din actul anterior împreună cu modificările de fond în cauză. (5) Prezenta directivă creează un cadru juridic care să garanteze libertatea de a furniza rețele și servicii de comunicații electronice, sub rezerva îndeplinirii numai a condițiilor prevăzute de prezenta directivă și a oricăror restricții în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special măsuri cu privire la ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, în concordanță cu articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( carta ). (6) Prezenta directivă nu aduc atingere posibilității fiecărui stat membru de a lua măsurile necesare pentru a asigura protejarea intereselor sale esențiale în materie de securitate, pentru a garanta ordinea publică și securitatea publică și pentru a permite investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor, ținând seama de faptul că orice restricție a exercitării acestor drepturi și libertăți recunoscute de cartă, în special la articolele 7, 8 și 11 din aceasta, cum ar fi restricțiile privind prelucrarea datelor, trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța drepturilor și a libertăților respective și să fie conformă principiului proporționalității, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă. (7) Convergența sectoarelor telecomunicațiilor, mass-mediei și tehnologiei informației înseamnă că toate rețelele și serviciile de comunicații electronice ar trebui să fie reglementate, pe cât posibil, de un Cod european unic al comunicațiilor electronice, instituit prin intermediul unei singure directive, cu excepția aspectelor care sunt mai bine gestionate prin intermediul unor norme direct aplicabile instituite prin intermediul unor regulamente. Este necesar să se separe reglementarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice de reglementarea conținutului. Prin urmare, prezenta directivă nu reglementează conținutul serviciilor furnizate prin rețele de comunicații electronice folosind servicii de comunicații electronice, ca de exemplu conținutul emisiilor radio-tv, serviciile financiare și anumite servicii ale societății informaționale, și nu aduce atingere măsurilor privind aceste servicii luate la nivelul Uniunii sau la nivel național, în conformitate cu dreptul Uniunii, cu scopul de a promova diversitatea culturală și lingvistică și de a asigura protecția pluralismului în mass-media. Conținutul programelor de televiziune este reglementat de Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 3 ). Reglementarea politicii în domeniul audiovizualului și reglementarea conținutului vizează realizarea unor obiective de interes general, cum ar fi libertatea de exprimare, pluralismul în mass-media, imparțialitatea, diversitatea culturală și lingvistică, incluziunea socială, protecția consumatorilor și protecția minorilor. Separarea dintre reglementarea comunicațiilor electronice și reglementarea conținutului nu împiedică luarea în considerare a legăturilor care există între acestea, în special pentru a garanta pluralismul în mass-media, diversitatea culturală și protecția consumatorilor. În limitele propriilor competențe, autoritățile competente ar trebui să contribuie la asigurarea punerii în aplicare a unor politici care urmăresc să promoveze obiectivele respective. (8) Prezenta directivă nu afectează aplicarea Directivei 2014/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 4 ) în cazul echipamentelor radio, însă reglementează echipamentele radio auto și echipamentele radio pentru consumatori și echipamentele de televiziune digitală pentru consumatori. ( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 de instituire a Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) și a Oficiului (JO L 337, 18.12.2009, p. 1). ( 2 ) JO C 77, 28.3.2002, p. 1. ( 3 ) Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, 15.4.2010, p. 1). ( 4 ) Directiva 2014/53/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio și de abrogare a Directivei 1999/5/CE (JO L 153, 22.5.2014, p. 62).
L 321/38 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17.12.2018 (9) Pentru a permite autorităților naționale de reglementare și altor autorități competente să îndeplinească obiectivele prevăzute în prezenta directivă, în special cu privire la interoperabilitatea cap la cap, domeniul de aplicare al directivei ar trebui să acopere anumite aspecte ale echipamentelor radio definite în Directiva 2014/53/UE, precum și ale echipamentelor pentru consumatori folosite pentru televiziunea digitală în vederea facilitării accesului utilizatorilor finali cu dizabilități. Este important ca autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente să încurajeze operatorii de rețele și producătorii de echipamente să coopereze pentru a facilita accesul utilizatorilor finali cu dizabilități la serviciile de comunicații electronice. Folosirea neexclusivă a spectrului de frecvențe radio pentru uzul propriu al unui echipament terminal radio, chiar dacă nu are legătură cu o activitate economică, ar trebui, de asemenea, să facă obiectul prezentei directive în scopul de a asigura o abordare coordonată în ceea ce privește regimul său de autorizare. (10) Unele servicii de comunicații electronice care fac obiectul prezentei directive ar putea, de asemenea, să se încadreze în definiția noțiunii de serviciu al societății informaționale prevăzută la articolul 1 din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 ). Dispozițiile din directiva menționată care reglementează serviciile societății informaționale se aplică respectivelor servicii de comunicații electronice în măsura în care în prezenta directivă sau în alte acte juridice ale Uniunii nu sunt prevăzute dispoziții speciale aplicabile serviciilor de comunicații electronice. Cu toate acestea, serviciile de comunicații electronice, cum ar fi serviciile de telefonie vocală, serviciile de mesagerie și serviciile de poștă electronică sunt reglementate de prezenta directivă. Aceeași întreprindere, de exemplu, un furnizor de servicii de internet, poate oferi atât servicii de comunicații electronice, precum accesul la internet, cât și servicii care nu intră sub incidența prezentei directive, precum furnizarea de conținut din rețea și de conținut care nu are legătură cu comunicațiile. (11) Aceeași întreprindere, de exemplu, un operator de cablu, poate furniza atât servicii de comunicații electronice, precum transmisia de semnale de televiziune, cât și servicii care nu sunt reglementate de prezenta directivă, precum comercializarea unei oferte de servicii de conținut radio sau TV, și, prin urmare, unei astfel de întreprinderi îi pot fi impuse obligații suplimentare în ceea ce privește activitatea sa în calitate de furnizor sau distribuitor de conținut, în conformitate cu alte dispoziții decât cele ale prezentei directive, fără a aduce atingere condițiilor stabilite în anexa la prezenta directivă. (12) Cadrul de reglementare ar trebui să acopere utilizarea spectrului de frecvențe radio de către toate rețelele de comunicații electronice, inclusiv utilizarea emergentă în scopuri proprii a spectrului de frecvențe radio de către noi tipuri de rețele care constau exclusiv în sisteme autonome de echipamente radio mobile conectate prin conexiuni pe suport radio, fără gestionare centrală sau operator de rețea centralizată, și nu în mod necesar în cadrul exercitării unei anumite activități economice. În contextul evoluției mediului de comunicații pe suport radio 5G, este probabil ca astfel de rețele să se dezvolte în special în exteriorul clădirilor și pe șosele, pentru a fi folosite în sectoare cum ar fi transporturile, energia, cercetarea și dezvoltarea, e-sănătatea, protecția publică și intervenția în caz de dezastre, internetul obiectelor, comunicațiile între dispozitive (machine-to-machine) și automobilele conectate. Prin urmare, aplicarea de către statele membre, în temeiul articolului 7 din Directiva 2014/53/UE, a unor cerințe interne suplimentare în ceea ce privește punerea în funcțiune sau utilizarea unor astfel de echipamente radio ori ambele activități în legătură cu utilizarea eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio și evitarea interferențelor prejudiciabile ar trebui să reflecte principiile pieței interne. (13) Cerințele privind capacitățile rețelelor de comunicații electronice sunt tot mai mari. Dacă în trecut s-a pus accentul în special pe creșterea lărgimii de bandă disponibile pretutindeni și pentru fiecare utilizator, acum devin tot mai importanți alți parametri, cum ar fi întârzierea de transfer al pachetelor de date, disponibilitatea și fiabilitatea. Răspunsul actual pentru satisfacerea acestei cereri este aducerea fibrelor optice tot mai aproape de utilizator și viitoarele rețele de foarte mare capacitate necesită parametri de performanță echivalenți cu cei pe care îi poate oferi o rețea bazată pe elemente din fibre optice, cel puțin până la punctul de distribuție din locația deservită. Aceasta corespunde, în cazul unei conexiuni la punct fix, unei performanțe a rețelei echivalentă cu cea care se poate obține prin intermediul unei infrastructuri de fibră optică până la un imobil colectiv, considerat a fi locația deservită. În cazul unei conexiuni pe suport radio, aceasta corespunde unei performanțe a rețelei similară cu cea care se poate obține pe baza unei instalații de fibră optică până la stația de bază, considerată a fi locația deservită. Variațiile în ceea ce privește experiența utilizatorilor finali care sunt generate de caracteristicile diferite ale mediului prin care rețeaua, în cele din urmă, se conectează cu punctul terminal al rețelei nu ar trebui să fie luate în considerare pentru a stabili ( 1 ) Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 241, 17.9.2015, p. 1).
17.12.2018 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/39 dacă o rețea pe suport radio ar putea fi considerată ca oferind o performanță similară a rețelei. În conformitate cu principiul neutralității tehnologice, alte tehnologii și medii de transmisie nu ar trebui să fie excluse, în cazul în care sunt comparabile, din perspectiva capacităților lor, cu respectivul scenariu de bază. Este probabil că implementarea unor astfel de rețele de foarte mare capacitate va spori și mai mult capacitățile rețelelor și va deschide calea către implementarea viitoarelor generații de rețele pe suport radio bazate pe interfețe aeriene consolidate și pe o arhitectură de rețea mai compactă. (14) Definițiile trebuie modificate pentru a se asigura că acestea sunt în concordanță cu principiul neutralității tehnologice și pentru a ține pasul cu progresul tehnologic, inclusiv cu noile forme de gestionare a rețelelor, de exemplu prin rețele reproduse prin software sau definite prin software. Evoluția tehnologică și cea a pieței au determinat trecerea rețelelor la tehnologia de protocol internet (IP) și au permis utilizatorilor finali să aleagă dintr-o gamă variată de furnizori concurenți de servicii de voce. Prin urmare, noțiunea de serviciu de telefonie destinat publicului, utilizată exclusiv în Directiva 2002/22/CE și larg percepută ca referindu-se la serviciile tradiționale de telefonie analogică, ar trebui înlocuită cu termenul mai actual și neutru din punct de vedere tehnologic serviciu de comunicații de voce. Condițiile pentru furnizarea unui serviciu ar trebui separate de elementele concrete ale definiției serviciului de comunicații de voce, adică servicii de comunicații electronice destinate publicului pentru efectuarea și primirea, în mod direct sau indirect, a unor apeluri naționale sau naționale și internaționale prin tastarea unui număr sau a mai multor numere din planul național sau internațional de numerotație, indiferent dacă un astfel de serviciu se bazează pe o tehnologie de comutare de circuite sau de comutare de pachete. Prin natura sa, un astfel de serviciu este bidirecțional, permițând ambelor părți să comunice. Un serviciu care nu îndeplinește toate condițiile respective, cum ar fi, de exemplu, o aplicație click through inclusă pe pagina de internet a serviciului destinat clienților, nu este un astfel de serviciu. Serviciile de comunicații de voce includ, de asemenea, mijloace de comunicare destinate în mod special utilizatorilor finali cu dizabilități, folosind servicii de redare de text sau de conversație totală. (15) Serviciile utilizate pentru comunicații și mijloacele tehnice de furnizare a acestora au evoluat în mod considerabil. Serviciile de telefonie vocală tradițională, de mesaje text (SMS-uri) și de transmisie prin poșta electronică sunt înlocuite tot mai mult de utilizatorii finali cu servicii online echivalente din punct de vedere funcțional, cum ar fi serviciile de telefonie prin internet, serviciile de mesagerie și serviciile de e-mail pe internet. În vederea asigurării faptului că utilizatorii finali și drepturile acestora sunt protejate în mod eficace și în egală măsură atunci când utilizează servicii echivalente din punct de vedere funcțional, o definiție orientată spre viitor a serviciilor de comunicații electronice nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe parametrii tehnici, ci, mai degrabă, să se întemeieze pe o abordare funcțională. Domeniul de aplicare al reglementării necesare ar trebui să fie adecvat pentru atingerea obiectivelor sale de interes public. În timp ce transmiterea de semnale rămâne un parametru important pentru determinarea serviciilor care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive, definiția ar trebui să acopere și alte servicii care permit comunicarea. Din perspectiva utilizatorului final nu este relevant dacă un furnizor transmite el însuși semnale sau dacă respectiva comunicare este efectuată prin intermediul unui serviciu de acces la internet. Definiția referitoare la serviciile de comunicații electronice ar trebui, prin urmare, să conțină trei tipuri de servicii care se pot suprapune parțial, și anume serviciile de acces la internet, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ), serviciile de comunicații interpersonale, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, și serviciile care constau, în întregime sau în principal, în transmiterea de semnale. Definiția serviciului de comunicații electronice ar trebui să elimine ambiguitățile observate în punerea în aplicare a definiției existente anterior adoptării prezentei directive și să permită o aplicare calibrată, dispoziție cu dispoziție, a drepturilor și a obligațiilor specifice cuprinse în cadrul diferitelor tipuri de servicii. Prelucrarea datelor cu caracter personal de către serviciile de comunicații electronice, fie ca remunerație, fie din alt motiv, ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ). (16) Pentru a intra sub incidența definiției referitoare la serviciul de comunicații electronice, un serviciu trebuie să fie prestat în mod normal în schimbul unei remunerații. În economia digitală, participanții pe piață consideră din ce în ce mai mult că informațiile despre utilizatori au o valoare monetară. Serviciile de comunicații electronice sunt adesea ( 1 ) Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis și de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații și a Regulamentului (UE) nr. 531/2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii (JO L 310, 26.11.2015, p. 1). ( 2 ) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
L 321/40 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17.12.2018 furnizate utilizatorului final nu numai în schimbul unei contraprestații pecuniare, dar din ce în ce mai mult și în special în schimbul furnizării de date cu caracter personal sau a altor date. Noțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă situațiile în care furnizorul unui serviciu solicită și utilizatorul final pune cu bună știință la dispoziția furnizorului respectiv date cu caracter personal, în sensul Regulamentului (UE) 2016/679, ori alte date, în mod direct sau indirect. De asemenea, această noțiune ar trebui să includă și situațiile în care utilizatorul final permite accesul la informații fără să le ofere în mod activ, cum ar fi datele cu caracter personal, inclusiv adresa IP, sau alte informații generate automat, cum ar fi informațiile colectate și transmise de un cookie. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție) privind articolul 57 din TFUE ( 1 ), există o remunerație în sensul TFUE și în cazul în care furnizorul serviciului este plătit de un terț și nu de către destinatarul serviciului. Noțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă și situațiile în care utilizatorul final este expus anunțurilor publicitare, ca o condiție pentru acordarea accesului la serviciu, sau situațiile în care furnizorul serviciului stabilește un echivalent monetar pentru datele cu caracter personal pe care le-a colectat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679. (17) Serviciile de comunicații interpersonale sunt servicii care permit schimbul de informații într-un mod interpersonal și interactiv, inclusiv servicii cum ar fi apelurile de voce tradiționale dintre două persoane, dar și toate tipurile de e-mail, servicii de mesagerie sau discuții de grup. Serviciile de comunicații interpersonale acoperă numai comunicațiile dintre un număr finit, altfel spus un număr care nu este potențial nelimitat, de persoane fizice care este determinat de către expeditorul comunicării. Comunicațiile care implică persoane juridice ar trebui să se încadreze în domeniul de aplicare al definiției în cazul în care persoanele fizice acționează în numele respectivelor persoane juridice sau sunt implicate cel puțin într-o parte a comunicării. Comunicarea interactivă implică faptul că serviciul permite destinatarului informației să răspundă. Serviciile care nu îndeplinesc aceste cerințe, cum ar fi radiodifuziunea liniară, serviciile video la cerere, site-urile internet, rețelele sociale, blogurile sau schimburile de informații între mașini, nu ar trebui să fie considerate servicii de comunicații interpersonale. În circumstanțe excepționale, un serviciu nu ar trebui să fie considerat ca fiind un serviciu de comunicații interpersonale dacă funcționalitatea de comunicare interpersonală și interactivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară unui alt serviciu și, din motive tehnice obiective, nu poate fi utilizată fără respectivul serviciu principal și integrarea sa nu este un mijloc de a eluda aplicabilitatea normelor care reglementează serviciile de comunicații electronice. Ca elemente ale unei derogări de la definiție, noțiunile de minoră și pur auxiliară ar trebui să fie interpretate în mod restrictiv și din punctul de vedere al unui utilizator final obiectiv. O caracteristică a comunicațiilor interpersonale ar putea fi considerată minoră dacă utilitatea sa obiectivă pentru un utilizator final este foarte limitată și dacă în realitate este utilizată foarte puțin de utilizatorii finali. Un exemplu de element care trebuie interpretat ca nefiind sub incidența definiției referitoare la serviciul de comunicații interpersonale ar putea fi, în principiu, un canal de comunicare în cadrul jocurilor online, în funcție de caracteristicile funcționalității de comunicare a serviciului în cauză. (18) Serviciile de comunicații interpersonale care utilizează numere din planurile naționale și internaționale de numerotație utilizează resurse publice de numerotație asignate. Aceste servicii de comunicații interpersonale bazate pe numere includ atât serviciile în care numerele utilizatorilor finali se atribuie în scopul asigurării conectivității cap la cap (end-to-end), cât și serviciile care le permit utilizatorilor finali să intre în contact cu persoanele cărora li s-au atribuit numerele respective. Simpla utilizare a unui număr ca element de identificare nu ar trebui să fie considerată ca fiind echivalentă cu utilizarea unui număr pentru conectare cu numere atribuite public și nu ar trebui, prin urmare, să fie considerată în sine suficientă pentru a încadra un serviciu în categoria serviciu de comunicații interpersonale bazat pe numere. Serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ar trebui să fie supuse unor obligații numai în cazul în care interese publice impun ca anumite obligații de reglementare specifice să se aplice tuturor tipurilor de servicii de comunicații interpersonale, indiferent dacă acestea utilizează sau nu numere pentru furnizarea serviciilor lor. Este justificat să se trateze într-un mod diferit serviciile de comunicații interpersonale bazate pe numere deoarece acestea participă la un ecosistem interoperabil asigurat la nivel public și, prin urmare, beneficiază, de asemenea, de ecosistemul respectiv. (19) Punctul terminal al rețelei reprezintă limita, în scopuri de reglementare, dintre cadrul de reglementare pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice și reglementarea aplicabilă echipamentului terminal de telecomunicații. Definirea locului în care se află punctul terminal al rețelei este responsabilitatea autorității naționale de reglementare. ( 1 ) Hotărârea Curții de Justiție din 26 aprilie 1988, Bond van Adverteerders și alții /statul neerlandez, C-352/85, ECLI: EU:C:1988:196.
17.12.2018 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/41 În lumina practicii autorităților naționale de reglementare și având în vedere gama variată de topologii fixe și pe suport radio, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice ( OAREC ) ar trebui, în strânsă cooperare cu Comisia, să adopte orientări privind modul comun de identificare a punctului terminal al rețelei, în conformitate cu prezenta directivă, în diverse circumstanțe concrete. (20) Evoluția tehnică le permite utilizatorilor finali să aibă acces la serviciile de urgență nu numai prin apeluri de voce, ci și prin alte servicii de comunicații interpersonale. Prin urmare, ar trebui ca noțiunea de comunicație de urgență să acopere toate serviciile de comunicații interpersonale care permit un astfel de acces la serviciile de urgență. Această noțiune se bazează pe elementele sistemului de urgență deja consacrate în dreptul Uniunii, și anume centrul de preluare a apelurilor de urgență ( PSAP ) și cel mai adecvat PSAP, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 ), și pe serviciile de urgență, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 305/2013 ( 2 ). (21) Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să își bazeze activitatea pe un set de obiective și principii armonizate și, după caz, să își coordoneze acțiunile cu autoritățile din alte state membre și cu OAREC în îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului cadru de reglementare. (22) Sarcinile atribuite autorităților competente de către prezenta directivă contribuie la punerea în practică a unor politici mai cuprinzătoare în domeniile culturii, ocupării forței de muncă, mediului, coeziunii sociale și amenajării teritoriului. (23) Cadrul de reglementare ar trebui, pe lângă cele trei obiective principale existente referitoare la promovarea concurenței, a pieței interne și a intereselor utilizatorilor finali, să urmărească un obiectiv suplimentar în materie de conectivitate, definit în termeni de rezultate: acces la scară largă la rețele de foarte mare capacitate și adoptarea acestora în beneficiul tuturor cetățenilor și întreprinderilor Uniunii pe baza unor prețuri și a unei posibilități de alegere rezonabile, concurență efectivă și loială, inovare deschisă, utilizare eficientă a spectrului de frecvențe radio, norme comune și abordări previzibile în materie de reglementare în cadrul pieței interne și norme sectoriale necesare pentru a se asigura protecția intereselor cetățenilor Uniunii. În ceea ce privește statele membre, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente și părțile interesate, acest obiectiv în materie de conectivitate se traduce, pe de o parte, în eforturi care să vizeze implementarea, într-o zonă dată, de rețele și servicii de cea mai mare capacitate, care să fie sustenabile din punct de vedere economic și, pe de altă parte, în eforturi care să vizeze coeziunea teritorială, în sensul convergenței capacităților disponibile în zone diferite. (24) Progresele înregistrate în direcția realizării obiectivelor generale ale prezentei directive ar trebui susținute de un sistem robust de evaluare continuă și de analiză comparativă a statelor membre efectuate de către Comisie în ceea ce privește disponibilitatea rețelelor de foarte mare capacitate în toate domeniile ce reprezintă motoare socioeconomice majore, cum ar fi școlile, nodurile de transport și principalii furnizori de servicii publice, precum și în întreprinderile foarte digitalizate, existența acoperirii 5G neîntrerupte în zonele urbane și pentru principalele căi de transport terestre și existența în toate gospodăriile din fiecare stat membru a unor rețele de comunicații electronice care să fie capabile să furnizeze cel puțin 100 Mbps și care să poată fi imediat dezvoltate la viteze de ordinul gigabiților. În acest scop, Comisia ar trebui să continue monitorizarea performanței statelor membre, inclusiv, de exemplu, a indicilor care rezumă indicatorii relevanți ai performanței digitale a Uniunii și marchează evoluția statelor membre în materie de competitivitate digitală, precum indicele privind economia digitală și societatea digitală, și, dacă este necesar, să stabilească noi metode și noi criterii obiective, concrete și cuantificabile pentru analiza comparativă a eficacității statelor membre. (25) Principiul conform căruia statele membre ar trebui să aplice dreptul Uniunii într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic, și anume că o autoritate națională de reglementare sau altă autoritate competentă ar trebui nici să nu impună constrângeri, nici să nu facă discriminări în favoarea utilizării unui anumit tip de tehnologie, nu împiedică luarea unor măsuri proporționale pentru promovarea anumitor servicii specifice, atunci când acest lucru este justificat în vederea îndeplinirii obiectivelor cadrului de reglementare, un exemplu fiind utilizarea televiziunii digitale ( 1 ) Regulamentul (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 aprilie 2015 privind cerințele de omologare de tip pentru instalarea sistemului ecall bazat pe serviciul 112 la bordul vehiculelor și de modificare a Directivei 2007/46/CE (JO L 123, 19.5.2015, p. 77). ( 2 ) Regulamentul delegat (UE) nr. 305/2013 al Comisiei din 26 noiembrie 2012 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește furnizarea în mod armonizat a unui sistem ecall interoperabil la nivelul UE (JO L 91, 3.4.2013, p. 1).
L 321/42 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17.12.2018 ca mijloc de creștere a eficienței spectrului de frecvențe radio. De asemenea, acest principiu nu exclude luarea în considerare a faptului că anumite medii de transmisie au caracteristici fizice și arhitecturale care pot fi superioare din punctul de vedere al calității serviciului, al capacității, al costurilor de întreținere, al eficienței energetice, al flexibilității în materie de gestionare, al fiabilității, al robusteții și al scalabilității și, în ultimă instanță, al performanței, care pot fi reflectate în acțiunile întreprinse în vederea realizării diverselor obiective în materie de reglementare. (26) Atât investițiile eficiente, cât și concurența ar trebui încurajate în tandem, în vederea sporirii creșterii economice, a inovării și a opțiunilor pentru consumatori. (27) Concurența poate fi încurajată cel mai bine prin investiții la un nivel eficient din punct de vedere economic în infrastructuri noi și existente, completate de reglementări, dacă este necesar, în vederea realizării unei concurențe eficace în sectorul serviciilor cu amănuntul. Un nivel eficient de concurență la nivelul infrastructurii reprezintă gradul în care se poate construi o infrastructură de același tip astfel încât investitorii să se poată aștepta în mod rezonabil să obțină o rentabilitate echitabilă, în funcție de estimările rezonabile ale evoluției cotelor de piață. (28) Este necesară oferirea de stimulente adecvate pentru investiții în noi rețele de foarte mare capacitate, care să susțină inovațiile cu privire la serviciile de internet bogate în conținut și să consolideze competitivitatea Uniunii la nivel internațional. Astfel de rețele au un potențial enorm de a aduce beneficii consumatorilor și întreprinderilor din întreaga Uniune. Prin urmare, este esențial să se promoveze investițiile durabile în dezvoltarea acestor noi rețele, garantând totodată concurența, având în vedere că există în continuare blocaje și bariere la nivelul infrastructurii, și sporind posibilitatea consumatorului de a alege, prin intermediul unor reglementări previzibile și consecvente. (29) Prezenta directivă urmărește să reducă treptat reglementările ex ante specifice sectorului, pe măsură ce se dezvoltă concurența pe piață și, în cele din urmă, să asigure reglementarea comunicațiilor electronice exclusiv prin dreptul concurenței. Ținând seama de faptul că piețele comunicațiilor electronice au demonstrat o dinamică puternică în materie de concurență în ultimii ani, este esențial ca obligațiile de reglementare ex ante să fie impuse numai atunci când nu există concurență efectivă și durabilă pe piețele în cauză. Obiectivul intervenției de reglementare ex ante este de a genera beneficii pentru utilizatorii finali prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe efectiv concurențiale, asigurând durabilitatea acestora. Obligațiile de la nivelul angro ar trebui să fie impuse atunci când una sau mai multe piețe cu amănuntul nu au perspective de a deveni cu adevărat concurențiale în absența acestor obligații. Este probabil ca autoritățile naționale de reglementare, prin procesul de analiză a pieței, să fie treptat în măsură să constate că piețele cu amănuntul sunt concurențiale chiar și în absența reglementării la nivel angro, în special ținând seama de îmbunătățirile preconizate în ceea ce privește inovarea și concurența. Într-o astfel de situație, autoritatea națională de reglementare ar trebui să concluzioneze că reglementarea nu mai este necesară la nivelul angro și să evalueze piața angro relevantă în vederea retragerii reglementării ex ante. În acest sens, autoritatea națională de reglementare ar trebui să țină seama de eventualele efecte de pârghie dintre piețele angro și piețele cu amănuntul conexe, ceea ce ar putea impune eliminarea obstacolelor la intrarea pe piață la nivelul infrastructurii în scopul asigurării concurenței pe termen lung la nivelul cu amănuntul. (30) Comunicațiile electronice devin esențiale pentru un număr tot mai mare de sectoare. Internetul obiectelor este o ilustrare a modului în care transmiterea semnalelor radio care stă la baza comunicațiilor electronice continuă să evolueze și să modeleze realitatea socială și comercială. Pentru a valorifica la maximum aceste evoluții, introducerea și integrarea noilor tehnologii și aplicații de comunicații pe suport radio în gestionarea spectrului de frecvențe radio sunt esențiale. Dat fiind faptul că alte tehnologii și aplicații care se bazează pe spectrul de frecvențe radio fac, de asemenea, obiectul unei cereri tot mai mari și pot fi îmbunătățite prin integrarea comunicațiilor electronice sau prin combinarea cu acestea, gestionarea spectrului de frecvențe radio ar trebui să adopte, în cazurile în care acest lucru este oportun, o abordare transsectorială pentru a îmbunătăți eficiența utilizării spectrului de frecvențe radio. (31) Planificarea strategică, coordonarea și, după caz, armonizarea la nivelul Uniunii pot contribui la asigurarea faptului că utilizatorii spectrului de frecvențe radio profită pe deplin de avantajele oferite de piața internă, precum și a faptului că interesele Uniunii pot fi apărate în mod eficient la nivel mondial. În acest scop, ar trebui să fie posibilă, după caz, adoptarea unor programe multianuale pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio. Un prim
17.12.2018 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 321/43 astfel de program a fost instituit prin Decizia nr. 243/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 1 ), care să stabilească orientările și obiectivele în materie de politică pentru planificarea strategică și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în cadrul Uniunii. Respectivele orientări și obiective în materie de politică ar trebui să poată face referire la disponibilitatea și utilizarea în mod eficient a spectrului de frecvențe radio necesar pentru instituirea și funcționarea pieței interne, în conformitate cu prezenta directivă. (32) Frontierele naționale devin tot mai irelevante în determinarea utilizării optime a spectrului de frecvențe radio. Fragmentarea nejustificată a politicilor naționale poate duce la costuri sporite și la pierderea oportunităților de pe piață pentru utilizatorii spectrului de frecvențe radio și poate încetini inovarea, în detrimentul bunei funcționări a pieței interne, și poate prejudicia consumatorii și economia în ansamblu. (33) Dispozițiile privind gestionarea spectrului de frecvențe radio din prezenta directivă ar trebui să fie în concordanță cu activitățile organizațiilor internaționale și regionale implicate în domeniul gestionării spectrului de frecvențe radio, precum Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) și Conferința europeană a administrațiilor de poștă și telecomunicații (CEPT), pentru a se asigura gestionarea eficientă și armonizarea utilizării spectrului de frecvențe radio în întreaga Uniune și între statele membre și alți membri ai UIT. (34) În conformitate cu principiul separării funcțiilor de reglementare de cele operaționale, statele membre ar trebui să garanteze independența autorității naționale de reglementare și a altor autorități competente în vederea asigurării imparțialității deciziilor lor. Această cerință de independență nu aduce atingere autonomiei instituționale, nici obligațiilor constituționale ale statelor membre sau principiului neutralității în raport cu regimul proprietății din statele membre, prevăzut la articolul 345 din TFUE. Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să beneficieze de toate resursele necesare, în termeni de personal, expertiză și mijloace financiare, pentru a-și îndeplini sarcinile. (35) Anumite sarcini în temeiul directivei, precum reglementarea ex ante a pieței, inclusiv impunerea unor obligații de acces și interconectare, și soluționarea litigiilor dintre întreprinderi, sunt sarcini care ar trebui să fie îndeplinite numai de autoritățile naționale de reglementare, adică de organisme care sunt independente atât de sector, cât și de orice intervenție externă sau presiune politică. În absența unor dispoziții contrare, statele membre ar trebui să poată atribui alte sarcini în materie de reglementare prevăzute în prezenta directivă fie autorităților naționale de reglementare, fie altor autorități competente. La transpunerea prezentei directive, statele membre ar trebui să promoveze stabilitatea competențelor autorităților naționale de reglementare în ceea ce privește atribuirea sarcinilor care au rezultat în urma transpunerii cadrului de reglementare al Uniunii pentru comunicațiile electronice, astfel cum a fost modificat în 2009, în special sarcinile referitoare concurența pe piață sau intrarea pe piață. Atunci când li se atribuie sarcini altor autorități competente, acestea ar trebui să încerce să consulte autoritățile naționale de reglementare înainte de luarea unei decizii. În conformitate cu principiul bunei cooperări, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente ar trebui să facă schimb de informații pentru exercitarea sarcinilor proprii. (36) Prezenta directivă nu include dispoziții de fond privind accesul la internetul deschis sau roamingul și nici nu aduce atingere competențelor care revin autorităților naționale de reglementare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 531/ 2012 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ) și al Regulamentului (UE) 2015/2120. Cu toate acestea, prezenta directivă prevede, în plus, competența autorităților naționale de reglementare în ceea ce privește evaluarea și monitorizarea îndeaproape a accesului pe piață și a aspectelor legate de concurență care ar putea afecta drepturile de acces ale utilizatorilor finali la un internet deschis. (37) Independența autorităților naționale de reglementare a fost întărită în cadrul revizuirii din 2009 a cadrului de reglementare pentru comunicațiile electronice pentru a asigura o aplicare mai eficientă a cadrului de reglementare și pentru a spori autoritatea și gradul de previzibilitate al deciziilor lor. În acest scop, au trebuit să fie prevăzute dispoziții exprese în dreptul intern pentru a se asigura faptul că, în exercitarea atribuțiilor sale, o autoritate națională de reglementare este protejată de intervenții externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea sa independentă a chestiunilor care îi sunt înaintate. O astfel de influență din exterior face ca un organism național legislativ să fie nepotrivit pentru a acționa în calitate de autoritate națională de reglementare în temeiul cadrului de reglementare. În acest scop, au trebuit să fie stabilite în prealabil norme privind motivele revocării din funcție a ( 1 ) Decizia nr. 243/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2012 de instituire a unui program multianual pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio (JO L 81, 21.3.2012, p. 7). ( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 531/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii (JO L 172, 30.6.2012, p. 10).
L 321/44 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17.12.2018 conducătorului autorității naționale de reglementare pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă legată de neutralitatea respectivului organism și de faptul că acesta ar putea fi influențat de factorii externi. Pentru a evita revocările din funcție arbitrare, membrii revocați din funcție ar trebui să aibă dreptul de a solicita ca instanțele competente să verifice existența unui motiv întemeiat de revocare din funcție, din rândul celor prevăzute în prezenta directivă. Astfel de revocări din funcție ar trebui să se refere numai la calificările personale sau profesionale ale conducătorului ori ale membrului în cauză. Este important ca autoritățile naționale de reglementare să aibă propriul lor buget pentru a putea, în special, să recruteze personal calificat în număr suficient. Pentru garantarea transparenței, acest buget ar trebui publicat anual. În limitele bugetului lor, acestea ar trebui să beneficieze de autonomie în ceea ce privește gestionarea resurselor lor, umane și financiare. În vederea garantării imparțialității, statele membre care își mențin proprietatea sau controlul asupra întreprinderilor care contribuie la bugetul autorității naționale de reglementare sau al altor autorități competente prin intermediul taxelor administrative ar trebui să se asigure că există o separare structurală efectivă între activitățile legate de exercitarea dreptului de proprietate sau de control și exercitarea controlului asupra bugetului. (38) Este necesar să se întărească și mai mult independența autorităților naționale de reglementare pentru a se asigura faptul că conducătorii și membrii acestora nu sunt influențați de presiuni externe, prin impunerea unor calificări minime pentru numire și o durată minimă a mandatului lor. În plus, pentru a aborda riscul de deturnare a dispozițiilor legale, pentru a asigura continuitatea și pentru a consolida independența, statele membre ar trebui să aibă în vedere limitarea posibilității de reînnoire a mandatelor conducătorului sau ale membrilor consiliului și să instituie un sistem de rotație corespunzător pentru consiliu și personalul de conducere de nivel superior. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, prin numirea primilor membri ai organismului colectiv pentru perioade diferite, pentru ca mandatele lor, precum și cele ale succesorilor lor, să nu expire în același moment. (39) Autoritățile naționale de reglementare ar trebui să fie răspunzătoare pentru modul în care își îndeplinesc sarcinile și să aibă obligația de a raporta cu privire la acesta. Obligația respectivă ar trebui să ia, în mod normal, forma unei obligații de raportare anuală, mai degrabă decât a unor cerințe de raportare ad-hoc, care, în cazul în care sunt disproporționate, le-ar putea limita independența sau le-ar putea împiedica în îndeplinirea sarcinilor care le revin. Într-adevăr, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție ( 1 ), obligațiile de raportare exhaustive sau necondiționate pot afecta în mod indirect independența unei autorități. (40) Statele membre ar trebui să notifice Comisiei denumirea autorității de reglementare naționale și a altor autorități competente. În ceea ce privește autoritățile competente pentru acordarea drepturilor de trecere, cerința de notificare ar trebui să poată fi îndeplinită prin menționarea punctului de informare unic instituit în temeiul Directivei 2014/ 61/UE a Parlamentului European și a Consiliului ( 2 ). (41) Ar trebui să se utilizeze cel mai puțin oneros sistem de autorizare posibil pentru a permite furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice, pentru a stimula dezvoltarea de noi servicii de comunicații și de rețele și servicii de comunicații paneuropene și pentru a le permite furnizorilor de servicii și consumatorilor să beneficieze de economiile de scară ale pieței interne. (42) Pentru furnizorii de servicii și utilizatorii finali, beneficiile pieței interne pot fi obținute cel mai bine prin autorizarea generală a rețelelor de comunicații electronice și a serviciilor de comunicații electronice, altele decât serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, fără a fi necesară vreo decizie explicită sau vreun act administrativ emis de autoritatea națională de reglementare, și prin limitarea tuturor cerințelor procedurale doar la o notificare cu titlu declarativ. Atunci când statele membre solicită să primească o notificare din partea furnizorilor de rețele sau de servicii de comunicații electronice la începerea activității lor, notificarea respectivă nu ar trebui să genereze costuri administrative pentru furnizori și ar putea fi pusă la dispoziție prin intermediul unui punct de intrare pe site-ul internet al autorităților competente. Pentru a sprijini coordonarea transfrontalieră eficace, în special pentru operatorii paneuropeni, OAREC ar trebui să instituie și să mențină o bază de date referitoare la respectivele notificări. Autoritățile competente ar trebui să transmită OAREC numai notificări complete. Statele membre nu ar trebui să împiedice furnizarea de rețele sau servicii în niciun fel, inclusiv pe motiv de notificare incompletă. (43) Notificările ar trebui să constea într-o simplă declarație a intenției furnizorului de a începe să pună la dispoziție rețele și servicii de comunicații electronice. Unui furnizor ar trebui să i se impună ca această declarație să fie însoțită exclusiv de informațiile prevăzute în prezenta directivă. Statele membre nu ar trebui să impună cerințe de notificare suplimentare sau separate. ( 1 ) În special hotărârea Curții de Justiție din 16 octombrie 2012, Comisia Europeană/Republica Austria, Cauza C-614/10, ECLI: EU: C:2012:631. ( 2 ) Directiva 2014/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind măsuri de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații electronice de mare viteză (JO L 155, 23.5.2014, p. 1).