C. Acte necesare eliberării autorizatiei de funcţionare cu caracter temporar Art. 28 În vederea eliberării Autorizației de funcţionare pentru desfăşur

Documente similare
B. Acte necesare eliberării autorizatiei de funcţionare Art. 18 În vederea eliberării Autorizației de funcţionare solicitantul va depune la ghișeul nr

ANEXA NR

Legislatie constituire firma Cadrul legislativ: Ghid practic înființare SRL și SRL D Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale Legea nr.26/1990

Microsoft Word - Anexa 3 Contract de vanzare- cumparare cu credit ipotecar (2)

Decizia 21/2017 M.Of. 694 din 28-aug-2017

PRIMARIA

1 Către: Tribunal Bucureşti Secţia a IIa Contencios Administrativ şi Fiscal Completul 22 - CA Referitor: Dosar nr /3/2013 Termen: DOM

Anexa 1 APIA CERERE DE PLATA A SPRIJINULUI FINANCIAR PROGRAMUL NAȚIONAL APICOL 2019 Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European si al Co

Cerere de eliberare AVIZ pentru DECONECTAREA unui APARTAMENT sau SPAŢIU CU ALTĂ DESTINAŢIE DECÂT CEA DE LOCUIT de la sistemul de încălzire centralizat

sc neigab com srl 356 _22_

TRANSCRIEREA CERTIFICATELOR ȘI EXTRASELOR DE STARE CIVILĂ PROCURATE DIN STRĂINĂTATE Actele de stare civilă ale cetățenilor români întocmite în străină

Act LexNavigator

Microsoft Word - Document2

Către,

FORMULAR DE ÎNSCRIERE Autoritatea sau instituţia publică... Funcţia publică solicitată: Data organizării concursului: Numele şi prenumele candidatului

DECLARATIE

ANEXA Nr

SECŢIUNEA FORMULARE Secţiunea Formulare conţine formularele destinate, pe de o parte, să faciliteze elaborarea şi prezentarea ofertei şi a documentelo

PROCURĂ SPECIALĂ

H O T Ă R Â R E

Către, Preşedintele Consiliului judeţean... CERERE PENTRU EMITEREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE Subsemnatul(*1)..., CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

CERERE LOCUINTA SOCIALA-TIPIZATUL SE POATE MODIFICA IN FIECARE AN

ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI Declaraţia de căsătorie se face personal, de către viitorii soţi, în scris, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria loculu

ANEXA Nr. 18 FORMULAR DE AVIZ DE ACTUALIZARE DATE 1 OPERATOR AGENT ÎMPUTERNICIT

Microsoft Word - CERERE_AC.doc

NOŢIUNI DE LEGISLAŢIE FUNCIARĂ

ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL JUDEŢEAN Str. Ştefan cel Mare, nr. 79, Vaslui, cod , tel: , fax: , web:

REGULAMENT

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE (Sunt exceptate de la obligaţia de a face declaraţia pe propria răspundere privind calitatea de lucrător al Securităţ

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ORDIN nr. / privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor

Microsoft Word - 8 declaratie asistenti medicali-CLUJ-2014 ANEXA 8A.doc

Microsoft Word - Anexa 2 Lucrari reabilitare - modificata dupa Consiliul Local.docx

AUTORIZAŢIE DE MEDIU Nr....din... Ca urmare a cererii adresate de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE- FILIALA TERITORIALĂ DE ÎMBUNĂTAŢIRI FUNC

F.9 (pag.1) Către, (conducătorul autorităţii administraţiei publice emitente*) CERERE PENTRU EMITEREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE Subsemnat

Microsoft Word - site_ms.docx

Cum se înființează o firmă în doar 3 zile. Pași de urmat și sfaturi utile pentru a economisi timp și bani (Material de informare website proiect) PAȘI

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind majorarea suprafeţei de teren atribuită în folosinţă gratuită, pe o per

Microsoft Word - Principalele probleme evaluare CAE 2.1A .docx

Decizia nr certificat profesional curent good standing

Către, Primarul Comunei Crișcior C E R E R E PENTRU EMITEREA AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE / DESFIINȚARE Subsemnatul(1), CNPǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ ǀ c

ASOCIAŢIA PENTRU IMPLICARE SOCIALĂ, EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ Organizaţie non-guvernamentală, Bucureşti, România, CIF: Str. Arh. Ionescu Grigore, n

Microsoft Word - IMOBILE 03 martie cu poze

HOTĂRÂRE nr. 562 din 30 mai 2012 privind aprobarea schemei "Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile ma

010

Microsoft Word - Buletin de vot AGEA - persoane juridice.doc

ANUNŢ Primăria municipiului Cluj-Napoca (str. Moţilor nr. 3, tel./fax: , site: organizează concurs, în data de 0

CONSILIUL LOCAL STEFANESTII DE JOS JUDETUL ILFOV PROIECT DE HOTARARE Privind aprobare PUZ Avand in vedere Expunerea de motive a primarului comunei si

MUNICIPIUL/ORAŞUL/COMUNA____________

PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA *452004* Nr. / DOMNULE PRIMAR, COMERCIANTUL cu sediul în, str., nr., ap., telefon, reprezentat prin Vă solicit eliberarea acordul

LEGE Nr. 156/2000 din 26 iulie 2000 *** Republicată privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PU

Microsoft Word - dec_070_2013.doc

ANEXA 1 la H.C.L. nr. 47/ COMPLETAREA REGULAMENTULUI DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR DE COMERŢ STRADAL PE RAZA COMUNEI PERIAM Art.I. La CAP.

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ ORAŞUL TG. CĂRBUNEȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii Protocolului de Colaborare între orașul Tg. Cărbuneșt

ROMANIA-JUDETUL CALARASI

Microsoft Word - F _cerere AC-AD_.doc

DGP AMPOPAM Anexa 2 C AT FLAG DUNĂREA CĂLĂRĂȘEANĂ LISTA DE VERIFICARE A CONFORMITĂŢII ADMINISTRATIVE ŞI ELIGIBILITĂŢII M2.2 Măsura 2.2: Conservarea va

Microsoft Word - Document2

CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului cadru pentru avizul şi acordul de execuţie a lucrărilor în zona drumurilor judeţene

LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice d

Către,.Primarul Orasului Pecica CERERE pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare Subsemnatul 1)..., CNP I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I_I, cu d

ANUNŢ Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Constanţa, cu sediul în Constanţa, bulevardul Tomis, nr. 51, organizează con

R O M Â N I A

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

PROCURĂ SPECIALĂ

FIȘA DE DATE A ACHIZIȚIEI

Guvernul României Ordonanţă nr. 41 din 22/08/2007 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 592 din 28/08/2007 pentru comercializarea produselor de

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

010

Fisa de date casco 2015

ASOCIATIA GRUPUL DE ACTIUNE LOCALA DEALURILE COTMENEI Comuna Bascov, Bl. C2, parter, jud. Arges, site

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară IASI Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iasi EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ PENTRU INFORMARE Carte F

CD Nr. Nume beneficiar/ crt cerere finatare Paraschiv Marin/ 11494/ Nr. Vasilescu Eugen Stelian/ 6521/ Sarc

CERERE PENTRU EMITEREA CERTIFICATULUI DE URBANISM

E1.1LG FIȘA DE VERIFICARE A CONFORMITĂŢII PROIECTULUI Fișa de verificare a conformităţii proiectului MĂSURA M2/1A Promovarea cooperarii actorilor din

Anexa PROCEDURA de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din deşeuri industriale şi municipale, utilizată drept combustibil sau

LicitatiaPublica.ro

PRIMARIA

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA HOTĂRÂRE privind închirierea prin licitaţie publică cu strigare a unui spaţiu situat în incinta Liceulu

Către,

Microsoft Word - anunt concurs UM contabil doc

Către,

untitled

5/30/13 Procedură din 15/05/2013 Guvernul României Procedură din 15/05/2013 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 28/05/2013 Procedură p

Către,. F8 pag.1 CERERE PENTRU EMITEREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE Subsemnatul 1 ) MINTA BÉLA, CNP , cu domiciliul 2 )/sediul

PROCURA SPECIALA (se va completa de catre actionarii persoane fizice) Calea Dorobanților nr. 48, Clădirea Silver Business Center Etaj 1, Cluj-Napoca,

GUVERNUL ROMÂNIEI

Microsoft Word - criterii ANL noi

APROB MANAGER (DIRECTOR) George IVAȘCU REGULAMENT INTERN DE ACORDARE A VOUCHERELOR DE VACANȚĂ PENTRU SALARIAȚII TEATRULUI TINERETULUI METROPOLIS, AFER

Dosar executare nr. 360/2017 (în delegare) PUBLICAŢIE DE VÂNZARE NR. 23 / Noi, SOCIETATE PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREŞTI DOBRA & CĂL

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ ORAŞUL TG.CĂRBUNEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind rectificarea şi modificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului

ROMÂNIA J U D E Ţ U L N E A M Ţ M U N I C I P I U L R O M A N C O N S I L I U L L O C A L H O T Ă R Â R E Nr. din privind aprobarea Regulam

(Denumirea si sediul autoritatii contractante)

Microsoft Word - CAIET DE SARCINI.doc

PowerPoint Presentation

HOTĂRÂRE nr. 905 din 14 decembrie 2017

PowerPoint Presentation

R O M Â N I A JUDEŢUL BRAŞOV PRIMĂRIA MUNICIPIULLUI SĂCELE Str. Piaţa Libertăţii nr. 17, Săcele, cod , Tel/fax: /

Darea de seama privind venituri adm. de SFS la situaţia

Transcriere:

C. Acte necesare eliberării autorizatiei de funcţionare cu caracter temporar Art. 28 În vederea eliberării Autorizației de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică şi/sau recreative şi distractive cu caracter temporar solicitantul va depune la ghișeul nr. 3 al Primăriei Municipiului Brăila o documentație completă ce va cuprinde următoarele: 1. Cerere tip (Anexa nr. 8) pentru eliberarea Autorizației de funcţionare; 2. Acordul cu privire la prelucrarea datelor personale conform Reg. U.E. 679/2016 (Anexa 9); 3. Copie act identitate a administratorului sau reprezentantului legal al operatorului economic; 4. Împuternicire/procură în vederea reprezentării operatorului economic în relațiile cu Primăria Municipiului Brăila; 5. Certificatul de Înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului emis conform Legii nr. 26/1990 cu modificările și completările ulterioare, respectiv a Legii nr. 359/2004; 6. Certificatul Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului pe baza declarației pe propria răspundere conform Legii nr. 359/2004, art. 17^1, alin.(1), lit. b) sau c) pentru punctul de lucru/sediul pentru care se face autorizarea; 7. Certificat fiscal eliberat de Direcția Finațelor Publice Locale; 8. Declarație pe proprie răspundere cu privire la intervalul în care operatorul economic își va desfășura activitatea; 9. Operatorii economici care nu dețin în proprietate spațiul aferent punctului de lucru ce se dorește a fi autorizat vor depune la dosar și dovada deținerii legale a spațiului respectiv act/contract prin care se reglementează locațiunea în favoarea sa; 10. Extras de carte funciară, actualizat, a imobilului în care se desfășoară activitatea operatorului economic, cu înscrierea funcțiunii de spațiu de alimentație publică și/sau alte activități recreative și distractive. În situația în care în Cartea funciară spațiul are destinație de locuință se va prezenta autorizația de schimbare de destinație sau autorizația de amplasare și procesul verbal de finalizare a lucrărilor. 11. Planul de situație cu încadrarea în zonă a imobilului în care se desfășoară activitatea de alimentație publică sau alte activități recreative și distractive; 12. Planșe foto cu amplasarea teraselor conform HCLM 81/2014; 13. Acordul coproprietarilor/coindivizarilor (unde este cazul); 14. Acordul proprietarilor imobilelor limitrofe (pe hotar) cu destinaţia de locuinţă cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical precum și al asociației de proprietari, referitor la orarul de funcționare și activitatea desfășurată formular tip sub semnătura privată anexele 6 și 7; 15. Avizul/Autorizația privind securitatea la incendiu pentru categoriile de construcții și amenajări pentru care sunt incidente prevederile H.G. nr. 571/2016 (în condițiile care rezultă din aplicarea Parteneriatului de colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dunărea Brăila); 16. Contract de furnizare a serviciului de salubrizare încheiat cu un operator de salubritate autorizat să presteze servicii de salubrizare pe raza Municipiului Brăila și chitanța de plată; 17. Declarație pe proprie răspundere autentificată conform H.C.L.M. Brăila nr. 408/2010 pentru reglementarea condițiilor de punere pe piață a unor plante, produse și substanţe asimilate plantelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, pe teritoriul administrativ al Municipiului Brăila; 18. Alte documente necesare pentru stabilirea condițiilor de autorizare a funcționării unităților respective, după caz.

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRAILA PRIMAR ACORD Subsemnatul /a domiciliat în Str., Nr., Bl., Sc. Et., Ap., posesor al B.I./C.I Seria, Nr., CNP, în calitate de administrator, asociat, împuternicit al, cu sediul în, Str., Nr., Bl., Sc. Et., Ap., sunt/ nu sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, începând cu data de 25.05.2018, conform Reg. U.E. 679/2016, în vederea analizării în cadrul comisiei de specialitate și obținerii/vizării Avizului/Autorizației de funcționare. De asemenea, înțeleg că acest acord împreună cu datele cu caracter personal vor fi atașate documentației în baza căreia se va emite/viza Avizul/Autorizația de funcționare și arhivate conform Nomenclatorului Arhivistic al Instituției aprobat prin Dispoziția Primarului nr. 180/20.01.2012 pentru o perioadă de 10 ani. Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile Art. 326 din Coul Penal cu privire la falsul în declarații, că datele furnizate în acest formular sunt adevarate. DATA SEMNĂTURA

Judeţul Brǎila Municipiul Brǎila Anexa nr. 8 la Regulament C E R E R E Societatea comercialǎ/persoana fizică autorizată/întreprindere individualǎ/intreprindere familială sub denumirea înmatriculatǎ la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. sau autorizată conform O.U.G nr.44/2008 cu nr. având sediul în localitatea str. nr., bl., sc., ap., tel. reprezentatǎ prin în calitate de domiciliat în localitatea str. nr., bl., sc., ap. tel. posesor al codului numeric personal Vǎ rog sǎ aprobati eliberarea/prelungirea Autorizației de funcționare cu caracter temporar nr. din în conformitate cu Hotǎrârea Consiliului Municipal Brǎila nr. din data de pentru sediul/punctul de lucru situat în Brǎila, str. nr. bl. sc. ap. pentru activitatea de: COD CAEN:. Perioada de autorizare/prelungire : de la data până la data Program de funcţionare: Suprafața autorizată: mp Menţionez cǎ am depus acte conforme cu realitatea. Declar pe proprie rǎspundere cǎ pe întreaga duratǎ de funcţionare voi respecta legislaţia privind protecţia mediului, protecţia muncii, voi îndeplini condiţiile igienico-sanitare şi cele de pazǎ contra incendiilor, precum și prevederile prezentului Regulament cu modificările și completările ulterioare. Declar pe proprie rǎspundere, cunoscand prevederile art. 326 Cod Penal privind falsul în declarații, că nu au fost modificate criteriile care au stat la baza emiterii Avizului/Autorizației de funcţionare (în cazul vizei anuale). Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea absolutǎ a Avizului/Autorizației de funcţionare. Data Semnǎtura, DOMNULUI PRIMAR AL MUNICIPIULUI BRĂILA 1 (ștampila)