Ştiinţele comportamentului uman (modulul psihosocial) 2a. Bazele biologice ale comportamentului
A. Elemente de genetică a comportamentului Metodele genetice - utilizate pentru a estima efectul net al factorilor genetici şi de mediu asupra diferenţelor individuale şi comportamentului; - scopul lor = a identifica gene specifice responsabile de influenţa genetică. Genetica comportamentului Gene Personalitate Neurogenetică Neuroştiinţe
Metodele genetice utilizate la om Metoda studiului gemenilor monozigoţi şi dizigoţi Aplicabilitate: - dacă trăsăturile de comportament sunt influenţate de factori de mediu, atunci acestea ar trebui să fie la gemenii dizigoţi similare cu gemenii monozigoţi; - dacă trăsăturile de comportament sunt influenţate de gene, atunci gemenii dizigoţi ar trebui să fie mai puţin similari între ei faţă de gemenii monozigoţi. Limite: - număr mic de subiecţi; - nu oferă o estimare precisă a raportului genetică-mediu în apariţia unui comportament.
Metoda adopţiei varianta adoptorilor (demers retrospectiv): pornind de la copii bolnavi, se evaluează măsura în care părinţii naturali sau adoptivi au boala; dacă proporţia părinţilor naturali care au boala depăşeşte proporţia părinţilor adoptivi care au boala, factorul genetic este mai important. varianta adoptaţilor (demers prospectiv): pornind de la părinţi afectaţi, se evaluează proporţia în care copiii lor (naturali sau adoptaţi) au boala; dacă proporţia copiilor naturali care au boala o depăşeşte pe cea a copiilor adoptaţi, factorul genetic este mai important; metoda încrucişării (cross-fostering): se compară copii adoptaţi cu părinţi adoptivi sănătoşi şi părinţi naturali bolnavi cu copii adoptaţi cu părinţi adoptivi bolnavi şi părinţi naturali sănătoşi; dacă incidenţa bolii este mai mare la primul lot de copii, factorul genetic este mai important.
Contribuţia geneticii în bolile psihice Exemplificare: în determinismul schizofreniei intervin: (a) background-ul genetic: - agregarea familială a bolii (vulnerabilitatea crescută de apariţie a bolii este în funcţie de gradul de rudenie cu persoana bolnavă); (b) teoriile familiale: - rolul ambiguităţii mesajului emoţional parental) ( emotional divorce ) (Bowen, 1978); - ambivalenţa afectivă ( double bind ) (Bateson, 1956); - permisivitatea explicită, dublată de interdicţie implicită ( rubber fence ) (Wynne, 1958).
B. Bazele neuroanatomice şi neurofiziologice ale comportamentului Există o mare diversitate a structurilor anatomice şi a proceselor fiziologice cerebrale implicate în comportament: - activitatea neuronilor din SNC cu funcţii motorii; - structuri nervoase cu rol: - în afectivitate (sistemul limbic, paleocortex); - integrativ vegetativ (hipotalamus); - volitiv (paleocortex, lob frontal).
Comportamentul alimentar hipotalamusul = rol central: - aria hipotalamică laterală: -stimulare senzaţie de foame, apetit crescut obezitate; - distrugere absenţa senzaţiei de foame, anorexie caşexie; - nucleul ventromedial din aria hipotalamică medială centru al saţietăţii; - stimulat de creşterea rezervelor metabolice ale organismului oprirea ingestiei de alimente; - afectarea (traumatică / chirurgicală) a centrului saţietăţii supraalimentaţie obezitate; sistemul limbic: - septumul şi amigdala conotaţiile emoţionale ale alimentelor; - hipocampul implicat în memorizarea gustului acestora.
Circuitele hipotalamus- hipocamp iniţiază schiţe de comportament pentru procurarea hranei şi discriminarea între diverse alimente. Planul comportamental este transmis la neocortex, care în asociere cu paleocortexul, îl definitivează, în funcţie de posibilităţile de procurare a hranei (în comparaţie cu acte anterioare de comportament alimentar) sau în funcţie de alte necesităţi de moment. Planul motor de realizare a actului comportamental alimentar este iniţiat de neocortex, apoi este transmis la cerebel şi este influenţat şi de ganglionii bazali (rol în motilitatea voluntară şi semivoluntară). Există un feedback permanent transmis cotexului, ganglionilor bazali şi cerebelului, via talamus.
Comportamentul în stări emoţionale Emoţiile iniţiază comportamente: - imediate (reacţia de tip fugă sau luptă ); - pe termen lung (ex. sindrom de stress posttraumatic). În memoria afectivă, care stă la baza multor reacţii comportamentale sunt implicate: - ariile asociative temporo-occipitale; - lobul prefrontal; - sistemul limbic; - amigdala; - hipocampul.
Baza neurofiziologică a emoţiilor Sistemul limbic - circuitul Papez : - procesarea şi reactualizarea emoţiilor; - realizarea comportamentelor generate de stările emoţionale. Structurile implicate sunt: - hipocampul; - fornixul; - corpii mamilari; - fasciculul Vicq-D Azyr; - talamusul (nucleii anteriori); - girus cinguli. - amigdala: rol în frică, modularea emoţiilor, procesarea emoţiilor primare; - hipocampul (depozitează memoria afectivă a situaţiei); - hipotalamusul; - lobul frontal: rol în interpretarea şi analiza emoţiilor.
C. Rolul structurilor anatomice cerebrale în diferite comportamente Cerebelul: - modulează contracţiile musculare, punând în echilibru tonusul postural cu contracţiile musculare automate, semiautomate şi voluntare; Talamusul: - intervine în afectivitate; - releu în căile senzitive care merg spre cortex; Hipotalamusul: - intervine în comportamentele alimentar, hidric, sexual; - reglează comportamentul afectiv-emoţional; - implicat în răspusurile la stress de tip fugă (hipotalamus anterior) sau luptă (nucleul ventromedial) considerate ca răspunsuri de autoconservare; - implicat în secreţia de endorfine.
Sistemul limbic Hipocamp: - rol în memoria afectivă şi în modularea emoţiilor; - leziuni la acest nivel amnezie anterogradă (a evenimentelor recente, ex. în boala Alzheimer); Amigdala: - rol în: - comportamentele alimentar, sexual; - copingul emoţional ; - stările emoţionale complexe; - leziuni bilaterale scad comportamentul agresiv, de atac; - ablaţia uni/bilaterală a nucleului amigdalian reducerea comportamentul agresiv; Corpii striaţi: - adaptează mişcările automate şi semiautomate, în strânsă relaţie cu ariile motorii.
Lobul frontal: - prin intermediul său sunt aduse la nivel conştient comportamentele instinctive şi emoţiile; - elaborează schema comportamentală finală în diferite comportamente; - sediul personalităţii şi al gândirii; - asigură integrarea superioară a emoţiilor şi motivaţiilor; - leziuni la acest nivel tulburări de gândire, memorie, afective, de limbaj (afazia Broca = dificultate în formularea cuvintelor); Lobul temporal: - leziuni la acest nivel: tulburări de memorie, afective; tulburări de limbaj (afazia Wernicke = afectarea înţelegerii cuvintelor).
Emisferele cerebrale (EC) Specializare: EC stângă (cel mai adesea dominantă): înţelegerea raţională, reconstrucţia raţională a realităţii; EC dreaptă (non-dominantă): emoţională, artistică, (impresii, amintiri cu conţinut afectiv).
Complementaritatea EC interacţionează şi se completează reciproc în integrarea şi realizarea unităţii de ansamblu a sistemului comportamental. Scindarea celor 2 EC destrămarea unităţii activităţii psihice. Sindromul de deconectare (experimentul Sperry (1968) = comisurotomia la bolnavii epileptici) pune in evidenţă importanţa complementarităţii. Plasticitatea = capacitatea creierului de a se adapta şi reorganiza sub acţiunea stimulilor din mediu. În anumite limite, sistemul nervos poate fi modificat şi perfecţionat de către experienţa acumulată pe parcursul mai multor ani. Creierul poate fi antrenat pentru a reînvăţa şi imita învăţarea anterioară.
2D. Bazele neurochimice ale comportamentului Neuromediatorii = substanţe care realizează transmiterea informaţiei nervoase între neuroni şi de la neuron la fibra musculară striată sau netedă sau la o celulă din structura unei glande; - sunt implicaţi în comportament (rol de a inhiba sau stimula comportamentul sau sunt chiar specifici unui anumit tip de comportament).
Acetilcolina - la nivel periferic: - rol în transmiterea influxului nervos la muşchi şi în secreţia glandulară; - deficitul de acetilcolină myastenia gravis (deficit motor şi fatigabilitate a muşchilor scheletici); - la nivel cortical: - implicată în tulburările de dispoziţie (au la bază dezechilibrul acetilcolină-noradrenalină la nivelul sistemului limbic şi al cortexului cerebral): - raport mare depresie, raport mic manie; - implicată în boala Alzheimer şi în sindromul Down (degradarea neuronilor acetilcolinergici); -rol în memorie (receptorii colinergici se găsesc în cantităţi mari în hipocamp).
Adrenalina / Noradrenalina -rol în: -răspunsul de tip fugă sau luptă (fight or flight) în faţa unui pericol; - considerate modulatori de semnal (codifică raportul semnal / zgomot în SNC : NAd, Ad crescute = mai mult semnal, dar mai greu de procesat; NAd, Ad scăzute = mai puţin semnal, mai uşor de procesat permite focalizarea atenţiei. Adrenalina: - reglarea temperaturii corpului; - reglarea tensiunii arteriale şi a frecvenţei respiratorii; - comportamentul alimentar; Noradrenalina: - ciclul somn-veghe; - stările de anxietate ; - tulburările de dispoziţie.
Dopamina - la nivel periferic - implicată în coordonarea motorie; - la nivel central (în exces) implicată în etiologia schizofreniei (argumente: - eficienţa blocanţilor de receptori DOPA în tratamentul schizofreniei; - prezenţa unui număr crescut de receptori DOPA în creierul persoanelor cu schizofrenie); - asociată cu modificări ale dispoziţiei : - în cantităţi mari stări maniacale; - în cantităţi mici depresie; - este mediator al dependenţei de drog (consumul de droguri creşterea secreţiei de dopamină în sistemul limbic susţine motivaţia pentru consumul de droguri).
Serotonina - implicată în inhibiţia comportamentală (receptorii 5-HT 1A localizaţi în nucleul rafeului median şi dorsal şi în hipocamp, septum şi unele straturi corticale; medicamentele anxiolitice îi stimulează); - asociată cu depresia (receptorii 5-HT 1B; medicaţia antidepresivă îi inhibă); - implicată în apariţia migrenei (receptorii 5-HT 1D influenţează vascularizaţia cerebrală); - are efecte duale: inhibitorii (cortexul cerebral) şi excitatorii (cortexul limbic); -rol în mecanismul somnului (alături de noradrenalină şi dopamină): serotonina induce somnul lent; - implicată în transmiterea durerii.
GABA (acidul gamma-aminobutiric) - cel mai important neuromediator inhibitor al SNC ; - implicat în mecanismul somnului ; - asociat cu tulburările afective (depresie); - influenţează comportamentele motivaţionale. Enkefalinele şi endorfinele - aparţin clasei de neuropeptide denumită opioide endogene ; -rol în modularea durerii (scad senzaţia dureroasă); -efect imunostimulant; - mediatorii plăcerii ; - implicaţi şi în echilbrul hidric, comportamentul alimentar.