CAPITOLUL 8 EDUCAŢIA MORALǍ 1. Conceptul de educaţie morală.2. Obiectivele educaţiei morale: formarea conştiinţei şi a conduitei morale. 3. Conţinutul educaţiei morale. 4. Principiile educaţiei morale. 5. Metode de educ ţie morală Probleme de reflecţie şi sarcini pentru munca independentă Referinţe bibliografice 8.1 CONCEPTUL DE EDUCAŢIE MORALǍ Morala, ca fenomen social, reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni, în ipostaza lor de subiecţi reali ce se află în interacţiune, într-un context social delimitat în spaţiu şi timp. Morala reflectă întotdeauna acea latură a acţiunii umane în care se întruchipează relaţiile omului faţă de alţi oameni şi faţă de sine însuşi, în care se rezolvă contradicţiile dintre oameni, dintre om şi societate. (T.Huszar, 1967). Ea reflectă, deci, concomitent atât manifestări ale relaţiilor concrete dintre oameni, aşa cum se exprimă ele în comportamentul acestora, precum şi sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii. Moralitatea individuală, ca produs al educaţiei, este parte componentă a structurii de ansamblu a personalităţii, influenţează dezvoltarea acesteia şi are un profil distinct şi specific. Educaţia morală constă în activarea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor morale specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de atitudini, sentimente, convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a trăsăturilor morale de personalitate. Este o activitate sistematic organizată de diferite instituţii sociale, între care şcoala ocupă poziţia cea mai importantă. În perspectivă pedagogică, educaţia morală reprezintă activitatea de formaredezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane, proiectată şi realizată la nivel teoretic şi nivel practic. Formarea- dezvoltarea conştiinţei morale la nivel ideologic angajează teoria morală, bazată pe norme proiectate şi realizate în toate ciclurile vieţii, în mod special în plan cognitiv, dar şi în plan afectiv şi volitiv.
Formarea- dezvoltarea conştiinţei morale la nivel psiho-social angajează practica morală, bazată pe acţiuni proiectate şi realizate în toate ciclurile vieţii, integrate în mod special în plan atitudinal. Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral, valorile, normele şi regulile morale. Toate aceste componente constituie structura sistemului moral. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic şi definitoriu tendinţei şi opţiunilor comportamentale ale membrilor unei comunităţi sau ale societăţii în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral. El este considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral, care cuprinde- sub forma unui model- chintesenţa morală a personalităţii umane. Esenţa idealului moral se manifestă prin valorile, normele şi regulile morale. Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigenţe generale, ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative valori morale putem enumera: patriotism, atitudine faţă de democraţie, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperare, modestie. Ele au un caracter polar, fiecărei valori corespunzându-i o antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplină). Normele, preceptele şi regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau prototipuri de comportare morală, elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă şi aplicabile unei situaţii date. După forma de exprimare ele se constituie într-un ansamblu de propoziţii sub formă de interdicţii (obligaţii) şi permisiuni (imperative). Primele se caracterizează prin aceea că interzic sau introduc unele restricţii privitoare la comportarea oamenilor, pe când celelalte orientează şi direcţionează această comportare. Ele posedă o forţă normativă ce se asigură prin intermediul unor mecanisme speciale, cum ar fi: presiunea opiniei publice, obiceiurile, tradiţiile, blamul, dezaprobarea. La nivel social aceste norme se cristalizează printr-un îndelungat proces de filtrare şi apreciere a acţiunilor concrete, a faptelor morale individuale, într-un cuvântcu ajutorul judecăţii morale. Norma morală şi judecata morală se află într-o strânsă interdependenţă. Prima precede acţiunea sau fapta morală, prescriind cum ar trebui să fie, cea de-a doua succede comportarea, evaluându-i finalitatea prin raportarea ei la etalonul reprezentat de idealul şi valorile morale recunoscute şi acceptate.
8.2. OBIECTIVELE EDUCAŢIEI MORALE: FORMAREA CONŞTIINŢEI ŞI A CONDUITEI MORALE Organizarea procesului de educaţie morală urmăreşte realizarea unităţii dintre componenta lui obiectivă, reprezentată de normele, exigenţele morale cerute de societate personalităţii, şi cea subiectivă, respectiv atitudinea personalităţii faţă de aceste cerinţe. Formarea morală a personalităţii trebuie privită din punctul de vedere al unităţii dintre conştiinţa şi conduita elevului, ca indice de bază al eficienţei procesului de educaţie morală. În esenţă, educaţia morală urmăreşte realizarea următoarelor obiective fundamentale: formarea conştiinţei şi a conduitei morale. 8.2.1. FORMAREA CONŞTIINŢEI MORALE Formarea conştiinţei morale presupune realizarea următoarelor obiective particulare: formarea reprezentărilor, noţiunilor şi judecăţilor morale, precum şi a convingerilor morale. Include- din punct de vedere psihologic- două componente: cognitivă şi afectivă. Cea cognitivă se referă la informarea copilului cu conţinutul şi cerinţele valorilor, normelor şi regulilor morale. Ea se realizează prin instruire morală. Acceptarea imperativelor moralei sociale presupune cu necesitate cunoaşterea şi înţelegerea de către copil a sensului şi cerinţelor pe care societatea le-a consemnat în elementele propriului sistem moral. Rezultatele acestei cunoaşteri se concretizează în fomarea reprezentărilor şi noţiunilor morale. Reprezentarea morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a ceea ce este caracteristic unui complex de situaţii şi fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat în legătură cu aceeaşi regulă morală, imagine care include şi o notă apreciativă ori imperativă. Pe baza unui bagaj de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operaţiilor gândirii, copilul reuşeşte să delimiteze notele esenţiale de cele tangente unei împrejurări oarecare şi apoi să le extindă la toate situaţiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală respectivă o acoperă. Prin generalizare şi abstractizare se ajunge deci la noţiunea morală. Ea reflectă ceea ce este esenţial şi general unei clase de manifestări morale, pe care o normă sau regulă morală le cuprinde, caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală.
Eficienţa instruirii morale depinde de modul în care o anumită cunoştinţă morală (reprezentare sau noţiune) este integrată într-un lanţ de secvenţe, având ca verigă anterioară propria experienţă şi urmărindu-i materializarea în conduită. Însoţită de trăire afectivă, orice cunoştinţă din acest domeniu se fixează în structura morală a personalităţii, acţionând din interior asupra conduitei. Afectivitatea reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoştinţe să se exprime în conduită. Această adeziune subiectivă faţă de imperativele moralei sociale se realizează prin trăiri şi sentimente morale. Dar nici cunoaşterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanşarea actului moral. Realizarea lui întâmpină nenumărate obstacole interne şi externe pentru înlăturarea cărora este nevoie de un efort de voinţă. Dintre obstacolele interne putem menţiona anumite interese, dorinţe, intenţii de ordin personal, intim sau anumite sentimente negative, cum ar fi: egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistenţă, deviind conduita morală de la cerinţele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în sens contrar acestora. Dintre obstacolele externe putem menţiona anumite atracţii, bogate în satisfacţii momentane, dar care nu se înscriu pe linia cerinţelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora şi adoptarea unei decizii în concordanţă cu cerinţele morale este nevoie de un efort voliţional concretizat în diverse trăsături, cum ar fi: perseverenţa, tenacitatea, consecvenţa, independenţa, spiritul de iniţiativă, curajul. Din fuziunea celor trei componente cognitivă, afectivă şi voliţională- rezultă convingerile morale. Unitatea acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată astfel: copilul cunoaşte şi înţelege norma morală, simte nevoia şi manifestă adeziune faţă de ea, acţionează în concordanţă cu cerinţele pe care i le prescrie. Prin conţinutul şi rolul lor în structura morală a personalităţii, convingerile se plasează la intersecţia dintre conştiinţă şi conduită, asigurând astfel condiţiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă. 8.2.2. FORMAREA CONDUITEI MORALE Conduita morală este obiectivarea conştiinţei morale în fapte şi acţiuni. Din perspectivă psihopedagogică formarea conduitei vizează atât deprinderi şi obişnuinţe de comportare morală, cât şi trăsături pozitive de caracter. Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formează ca răspuns la anumite cerinţe care se repetă în condiţii relative identice.
Obişnuinţele morale implică în plus faptul că acţiunile automatizate au devenit o trebuinţă internă. Prin deprinderile şi obişnuinţele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanţa dintre conştiinţa morală şi conduita morală. Tot în sfera conduitei am inclus şi manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea sunt considerate ca forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi şi obişninţe, care se manifestă în condiţii relative identice şi sunt legate de situaţii concrete asemănătoare, trăsăturile pozitive de caracter acoperă o gamă largă de situaţii, uneori deosebite calitativ, păstrându-şi însă notele esenţiale de constanţă şi stabilitate. În structura personalităţii, conştiinţa şi conduita se prezintă sub forma unei unit ăţi dialectice, cu particularităţi distincte de la un stadiu la altul şi de la un individ la altul. 8.3. CONŢINUTUL EDUCAŢIEI MORALE Conţinutul educaţiei morale reflectă două coordonate definitorii, care vizează raportarea omului la societate (educaţia moral- civică) şi la sine (educaţia moralindividuală). Educaţia moral- civică are un conţinut preponderent social (Almond, Verba, 1996), exprimându-se în special la nivel de: educaţie politică (educaţia patriotică, democratică, umanistă); educaţie economică (educaţia prin şi pentru muncă); educaţie juridic ă (educaţia prin şi pentru colectivitate). Educaţia moral- individuală are un conţinut determinat, în mod preponderent, prin raportarea omului la sine, exprimându-se- în special- la nivel de: educaţie filozofică, educaţie religioasă. Evoluţia acestor conţinuturi, în grade ale educaţiei morale, asigură un ansamblu de achiziţii obiectivate sub forma unor virtuţi personale (sinceritate, punctualitate, curaj) şi sociale (atitudini civice: politice, naţionale, umaniste, juridice) (Hubert, Rene, 1965). În condiţiile societăţii actuale, conţinuturile educaţiei morale au un pronunţat caracter civic, reflectând valorile competiţiei deschise, generalizate la nivel economic (economia de piaţă), politic (democraţia participativă), cultural (informatizarea aplicată în toate domeniile). În această perspectivă educaţia morală- interpretabilă şi ca educaţie moralcivică- integrează educaţia economică, educaţia politică, educaţia juridică, exprimînd
valorile unei culturi civice pluraliste, participative, bazate pe comunicare şi persuasiune, pe consens şi diversitate, care permite schimbarea, modelând-o însă. (Almond, Verba, 1996) 8.4. PRINCIPIILE EDUCAŢIEI MORALE 12 Formarea conştiinţei şi conduitei morale a elevilor este un proces deosebit de complex. Varietatea situaţiilor, a influenţelor diferiţilor factori care acţionează asupra lumii spirituale a elevilor este atât de mare, încât ştiinţa pedagogică nu poate să o prevadă exhaustive. Teoria educaţiei morale exclude existenţa unor reţete, a unor soluţii general valabile. Există însă principii ce constituie un instrument esenţial în munca educatorului cu elevii, orientând şi, în acelaşi timp, facilitând desfăşurarea unei activităţi educative competente şi creatoare. Astfel, întâlnim: principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţii umane în vederea eliminării celor negative; principiul unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de proiectare şi realizare a educaţiei morale; principiul diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările sale particulare (vârstă, domeniu socioprofesional, context educaţional) şi individuale (structura fiecărei personalităţi); principiul corespondenţei pedagogice dintre teoria morală şi practica morală; principiul corelării funcţionale între cerinţele morale şi stimulentele morale In cele ce urmează, ne vom opri asupra câtorva dintre aceste principii 1. Principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţii umane în vederea eliminării celor negative; Premisele de la care porneşte acest principiu sunt că (a) în fiecare individ uman există calităţi, trăsături pozitive, astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unor copii în întregime răi si că (b) în fiecare om există dorinţa de a fi apreciat de semenii săi pentru calităţile pe care le are şi este dispus să depună eforturi pentru a obţine prestigiu în faţa colegilor. 12 Subcapitol elaborat de M. Diaconu
Aplicarea acestui principiu îi solicită profesorului, mai întâi, un efort de cunoastere a fiecărui elev, cu scopul de a-i identifica înclinaţiile, talentele si- în general- acele calităţi prin care ar putea să se afirme, să câştige respect şi prestigiu. In al doilea rând, profesorul va încerca să-i creeze oportunităţi, care să-l ajute să-şi pună în evidenţă şi să-şi facă cunoscute calităţile. In al treilea rînd, educatorul îl va convinge pe copil că trebuie să depună efort pentru a-şi infrâna anumite porniri negative, dacă doreşte să-şi sporească prestigiul pe care l-a cucerit prin calităţile sale. 2. Principiul educaţiei morale a elevilor în si prin colectivul clasei Acest principiu porneşte de la premisa că întreg colectivul de elevi al unei clase exercită asupra fiecărui membu puternice influenţe si adeseori face anumite presiuni asupra indivizilor pentru a-i determina să respecte valorile şi normele grupului. In interiorul fiecarei clase de elevi există, în mod obiectiv, aşa-numitele procese de influenţă, prin care individul este obligat să se conformeze normelor si spiritului grupului. Aceste procese sunt mult mai puternice si au o mult mai mare forţă de convingere decât procesul de influenţă exercitat de personalitatea singulară a profesorului. Acest principiu îi sugereaza profesorului că este mult mai potrivit să încerce să impuna în mod indirect, prin intermediul grupului, diversele norme de comportament, si nu numai prin formularea directă a unor exigenţe personale. Pentru aceasta, el va pune mai întâi, în discuţia clasei principalele aspecte legate de comportarea elevilor în şcoală, urmând ca, împreună, grupul de elevi să ajungă la anumite concluzii, să formuleze norme de comportare, pe care să le considere indispensabile pentru un climat de grup favorabil. Ulterior, eventualele abateri de la ceea ce s-a stabilit iniţial vor fi supuse din nou dezbaterii colective, iar grupul va stabili măsura în care au fost încălcate înţelegerile convenite. In felul acesta, profesorul nu va mai apare în ochii elevilor ca o persoană ce împarte, după bunul său plac, ordine, sancţiuni, pedepse, ci grupul este acela care apreciază conduita fiecăruia şi stabileste răsplata sau pedeapsa care i se cuvine. 3. Principiul îmbinării exigenţei cu respectul faţă de elevi Acest principiu se referă la atitudinea pe care trebuie să o manifeste profesorul faţă de elevi.. El trebuie să le inducă convingerea că este exigent cu ei tocmai pentru că îi respectă şi este convins că sunt capabili să realizeze lucruri deosebite,
corespunzătoare unor exigenţe foarte înalte. Respectul faţă de elevi se concretizează într-o atitudine de apropiere, căldură, atenţie, lipsa oricărei suspiciuni. Principiul solicită profesorului să evite atitudinile de veşnică nemulţumire, atitudinile distante faţă de elevi, dar si toleranţa necondiţionată faţă de abateri.atunci când va fi nevoit să pedepsească, elevii vor trebui să înţeleagă faptul că pedeapsa respectivă este consecinţa, cunoscută de ei, a nerespectării unei întelegeri anterioare, si nu rezultatul unei decizii arbitrare a profesorului. 4. Principiul îmbinării conducerii de către profesor a activităţii educative cu independenţa acordată elevilor. Acest principiu recomandă profesorului să evite tutelarea măruntă a elevilor în realizarea activităţilor pe care aceştia şi le asumă. După ce stabilesc de comun acord ce ar trebui făcut, iar elevii îşi împart responsabilităţile, profesorul va trebui să le lase suficientă independenţă în a proceda aşa cum cred ei că este mai bine pentru a duce sarcinile la bun sfârşit. Elevii vor şti că pot apela oricând la sfatul si îndrumările profesorului, atunci când le vor solicita. 5. Principiul unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de proiectare şi realizare a educaţiei morale; Ideea asigurării unităţii de acţiune sugerează că toţi factorii educaţiei ar trebui să se situeze pe aceleaşi poziţii în legătură cu normele morale si să acţioneze unitar în vederea respectii lor de către copii. De exemplu, normele de comportare morală promov ate în familie nu ar trebui să intre în contradicţie cu cele promovate de către şco ală, acţiunile educative ale şcolii ar trebui să fie susţinute de întreaga comunitate socială în care aceasta funcţionează. Continuitatea se referă la formularea progresivă a cerinţelor educative adresate elevilor de către profesori, dar si la ideea menţinerii pe o perioadă mai îndelungată de timp a aceloraşi educatori la conducerea colectivelor de elevi Consecvenţa se concretizează în preocuparea profesorilor de a finaliza fiecare acţiune pedagogică iniţiată, dar şi la evitarea cerinţelor contradictorii, sau a folosirii unor criterii diferite de apreciere a aceloraşi fapte. 6 Principiul corespondenţei pedagogice dintre teoria morală şi practica morală; In educaţia morală a elevilor săi, profesorul nu trebuie să se limiteze la discursuri moralizatoare, ci să utilizeze ca metodă dominantă exerciţiul moral. Aceasta înseamnă că pe lângă discuţii despre morală, se vor iniţia diverse acţiuni care
vor fi motivate de valorile morale puse în discuţie, de ex. caritatea, ajutorarea sociala, implicarea civica, toleranţa interetnică etc. 7. Principiul respectării particularitor individuale şi de vârstă ale elevilor în educaţia morală. Conţinutul şi metodele educaţiei morale trebuie să fie ales în funcţie de vârsta si de particularităţile capacităţilor de înţelegere ale elevilor. Cunoaşterea de către profesor a modului în care evoluează, de-a lungul vârstelor, modul de înţelegere a regulilor de către copii, a semnificaţie pe care ei o acordă echitaţii ori a progresului raţionamentelor morale - aspecte studiate la Psihologia educaţiei- reprezintă o condiţie a diferenţierii educaţiei morale în funcţie de particularităţile psiho-individiuale şi de vârstă ale elevilor 8.5. METODE DE EDUCAŢIE MORALǍ În condiţiile mediului (pre)şcolar şi universitar metodologia educaţiei morale include un ansamblu de metode şi procedee, care pot fi grupate la nivelul a două modele orientative: un model strategic şi unul instrumental. Modelul strategic propune integrarea metodelor morale pe două coordonate fundamentale: coordonata instruirii morale ( teoriei morale); coordonata conduitei/ acţiunii morale ( practicii morale). Coordonata instruirii morale implică: - metode verbale: expunerea morală (povestirea- explicaţia- prelegerea morală); conversaţia morală (dialogul moral, dezbaterea etică); studiul de caz; - metode intuitiv- active: exerciţiul moral, exemplul moral; Coordonata conduitei morale angajează două categorii de metode centrate pe evaluarea acţiunii morale: aprobarea- dezaprobarea. Modelul instrumental propune un număr apreciabil de metode morale raportate la obiective globale (de instruire morală- de acţiune morală): - explicaţia morală, bazată pe procedee de stimulare şi informare morală, care pot fi preluate de la alte metode; - prelegerea morală, bazată pe un volum de informare asigurat prin procedee expozitiv- verbale de tip demonstraţie- pledoarie, conferinţe, referate tematice; - convorbirea morală, bazată pe procedee de dialog moral, dezbatere morală, povestire morală, comentariu moral; - exemplul moral, cu procedee bazate pe exemple directe- indirecte, realeimaginare
- analiza de caz, bazată pe procedee de decizie, prezentare, analiză, dezbatere, recomandare morală; - exerciţiul moral, bazat pe două tipuri de procedee: procedee externe (ordine, dispoziţie, îndemn, averttisment, apel, sugestie, lămurire, încurajare, stimulare prin recompense); procedee interne (exersarea prin procedee de autoevaluare morală); - aprobarea morală bazată pe procedee şi tehnici de laudă, recunoştinţă, recompensă - dezaprobarea morală bazată pe procedee şi tehnici de observaţie, avertisment, ironie, reproş, sancţiune CUVINTE- CHEIE: educaţia morală = activarea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor morale specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de atitudini, sentimente, convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a trăsăturilor morale de personalitate; conştiinţa morală = reprezentări, noţiuni, judecăţi şi convingeri morale; conduita morală = obiectivarea conştiinţei morale în fapte şi acţiuni; ÎNTREBǍRI SI PROBLEME DE REFLECTIE 1. Ce importanţă prezintă factorul volitiv în formarea conştiinţei morale? 2. Care sunt principiile educaţiei morale? 3. Care sunt metodele de educaţie morală ce vizează instruirea morală? 4. Prezentaţi, la alegere, unul dintre principiile educaţiei morale, apoi imaginaţi un exemplu de aplicare a lui în practică. 5. Ce părere aveţi despre utilizarea pedepsei corporale ca mijloc de educaţie?explicaţi. PROBLEME DE REFLECŢIE 1. Oferiţi un exemplu de conduită morală inadecvată întâlnit în practica şcolară şi analizaţi motivele unui astfel de comportament din partea copilului. 2. Enumeraţi câteva discipline de învăţământ în cadrul cărora dezbaterea morală are efect benefic asupra formării personalităţii elevului.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE: 1. Bârsănescu, Ştefan (coordonator), Dicţionar de pedagogie contemporană, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969 2. Cerghit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori), Curs de pedagogie, Editura Universităţii, Bucureşti, 1988 3. Cristea, Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998 4. Jinga, Ioan, Istrate, Elena (coordonatori), Manual de pedagogie, Editura All Educational, Bucureşti, 1998 5. Nicola, Ioan, Constantin, Sabina, Farcaş, Domnica, Pedagogie- Manual pentru clasele IX-X- licee pedagogice,, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 6. Nicola, Ioan, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994