REGULAMENTE COMPETIȚII

Documente similare
REGULAMENT CAMPIONAT NATIONAL ECHIPE 2015

DEPARTAMENTUL JU –JITSU

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE FEDERAȚIA ROMÂNĂ UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE DE TAEKWONDO WTF FARMACIE CAROL DAVILA FEDERAȚI

PowerPoint Presentation

REGULAMENTUL COMPETIȚIEI LIGA ELITELOR U17 (jucători născuţi după ) ediția SISTEMUL DE DESFĂȘURARE Sistemul de desfășurare al c

R E G U L A M E N T U L Campionatului Național de sală pentru Copii cat. 1 Conform regulamentului actual, Copii 1: sportivii născuți în 2006, 2007 DAT

Regulament_Seniori+35_30__Superseniori_Echipe_2014

HOTĂRÂRE

OINA SPORTS FESTIVAL 1. GENERALITĂȚI 1.1. Acest regulament se aplică participanților la competiția de OINA SPORTS FESTIVAL, precum si la orele de iniț

CAMPIONATELE NAȚIONALE DE ȘOSEA 2019 Ediția a 70-a Iunie 2019, Sadu, Agnita, jud. Sibiu Campionatele Naționale de Șosea 2019 se desfașoară în co

REGULAMENTUL CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE JUNIORI U15 (jucători născuți după ) Ediția COMPETENȚE DE ORGANIZARE - AJF organizează e

Cupa Nationala de Ciclocros a Romaniei, editia I Cupa Națională de Ciclocros a României Ediția I REGULAMENT 1. Prevederi generale 1.1 Cupa Națională d

REGULAMENT DE DESFĂȘURARE DIVIZIA A MASCULIN SEZONUL COMPETIȚIONAL Federația Română de Handbal / Romanian Handball Federation Str. Av. Popa

REGULAMENT INTERLIGA NAŢIONALĂ DE FOTBAL ediția COMPETENȚE DE ORGANIZARE Competiția se organizează la nivel județean interjudețean în par

1. INFORMATII GENERALE Competitia se desfasoara in conformitate cu Statutul FR Patinaj, Regulamentul intern pentru Copii si Cadeti, precum si a Comuni

Federatia Romana de Baschet B-dul Basarabia nr. 39 Bucuresti, Sector 2, Romania, CUI: Tel: Fax: E-mai

Federatia Romana de Baschet B-dul Basarabia nr. 39 Bucuresti, Sector 2, Romania, CUI: Tel: Fax: E-mai

Microsoft Word - J1F docx

Microsoft Word - Regulament Karate WUKF SF 2019.docx

Microsoft Word - Div A f docx

JOCURI BALCANICE INDOOR Juniori Dată de desfășurare Localitate/Țară Istanbul/TURCIA Obiective - 8 medalii dintre care 2 medalii de aur - 10

Microsoft Word - Cupa Romaniei docx

REGULAMENTUL COMPETIȚIEI LIGA ELITELOR U15 (jucători născuți după ) ediția COMPETENȚE DE ORGANIZARE - AJF organizează faza/etap

HOTĂRÂREA GUVERNULUI Nr.1447 din 28 noiembrie 2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLIC

Microsoft Word - Regulament Competitie Volei pe Plaja.docx

Către, CLUBURILE MEMBRE ALE FEDERAŢIEI ROMÂNE DE TAEKWON-DO I.T.F. INVITAŢIE Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F. şi Clubul PUMA- Sibiu au deosebita

REGULAMENT INTERLIGA NAŢIONALĂ DE FOTBAL ediția COMPETENȚE DE ORGANIZARE Competiția se organizează la nivel județean - interjudețean fără

REGULAMENTUL CAMPIONATULUI NAȚIONAL JUNIORI A1 NIVEL JUDEȚEAN - EDIȚIA 2015 / 2016 OBIECTIVE: - Depistarea de noi talente din rândul juniorilor născuț

MANUALUL DE ORGANIZARE SI DESFASURARE AL TURNEULUI FINAL U 17 EDITIA 2015

Microsoft Word - Reg.desf.J1 M.docx

ASOCIATIA JUDETEANA DE FOTBAL BRASOV B-dulEroilor nr. 19, Brasov, Tel/Fax: Cod fiscal: Contbancar: RO77BRDE0

Microsoft Word - Regulament Competitie Baschet 3x3.docx

MANUALUL ORGANIZARII SI DESFASURARII CAMPIONATULUI NATIONAL DE RUGBY IN SAPTE SENIORI - DNS In conformitate cu Hotararea Biroului Federal din 1

PROGRAMUL DE INSTRUIRE CONTINUĂ ŞI LICENŢIERE A ANTRENORILOR DE HANDBAL GRILA DE PUNCTAJ PENTRU APRECIEREA ACTIVITATII ACTIVITATE Calcul Punctaj Perfo

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE KARTING CIF: , CIS: CV/C/00001/2011 IBAN: RO66RNCB , BCR Tg. Secuiesc Târgu Secuiesc, Covasna, Str:

Programa masculin 2012

ETAPA NATIONALA DE SARITURI OBSTACOLE 5-8 iulie/13-15 iulie, Turda ETAPA NATIONALA DE SARITURI OBSTACOLE Salina Equines Horse Trophy TURDA (CLUJ), 5 i

CONCURSUL NAȚIONAL AL ECHIPAJELOR DE AMBULANȚĂ 2019 Cea de-a noua ediție a Concursului Național al Echipajelor de Ambulanță este organizată de Servici

ROMÂNIA

Microsoft Word - Regulament tenis de masa (1).docx

Mureș Half Marathon 6 mai 2018 Regulament 1. Generalități 1.1. Acest regulament se aplică participanţilor la evenimentul Mureș Half Marathon Org

REGULAMENTUL CAMPIONATULUI NAŢIONAL AL JUNIORILOR D EDIȚIA ART. 1 PARTICIPANŢI În etapele judeţene organizate de către AJF uri participă obl

Microsoft Word - J2 M docx

DOSARUL DE LICENŢIERE A CLUBULUI ÎN SEZONUL

Microsoft Word - Hotarare program Promovare sport.doc

STATUTUL

Regulament Mtb Academy XCO Generalitati: 1.1 Acest regulament se aplică participanţilor la competiţia Mtb Academy Cup 29 iulie Organi

STATUTUL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE MODELISM -ACTUALIZAT- Adunarea generală a Federaţiei Române de Modelism din data de 18 noiembrie 2001 a aprobat reorgani

R E G U L A M E N T pentru Turneul Internațional de Fotbal dedicat Copiilor și Juniorilor CHALLENGE CUP Scopurile și sarcinile Turneului 1.1.

Microsoft Word - Regulament MARATONUL DACILOR 2018

FEDERAŢIA MOLDOVENEASCĂ DE FOTBAL R E GUL AM E N T U L EDIŢIA Aprobat Comitetul Executiv al FMF 1

Microsoft Word - CNCV-2015_Etapa a IV-a Regulament Particular.doc

Microsoft Word - Regulament campionat women rally.doc

1

ROMÂNIA

KID S SPORT FESTIVAL 2015 CUPA ELEVILOR BUCURESTENI LA VOLEI București, OCTOMBRIE 2015 REGULAMENTUL OFICIAL AL COMPETIȚIEI 1. Participarea la co

STATUTUL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE FOTBAL București 2019

RAPORT DE ACTIVITATE Clubul Sportiv Universitatea Cluj 2016 În anul 2016 s-au obţinut, în competițiile oficiale, un număr de 310 medalii, din care 114

UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ DEPARTAMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT - KINETOTERAPIE FESTIVAL NAŢIONAL U

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE ȘAH SATU MARE ediția a-vi-a 2019 Organizatori: C.S. Voința Satu Mare, Asociația Sportivă Szabo Iuliu-Gyula, Consiliul Jude

RAPORT DE ACTIVITATE PENTRU ANUL 2018 LUPTE LIBERE LUPTE FEMININE LUPTE GRECO-ROMANE ACTIVITATE DE PREGATIRE LOTURI NATIONALE In anul 2018 Federatia R

Regulament media - Futsal Introducere (1) Prezentul regulament se aplică cluburilor de futsal din România și are ca scop dezvoltarea și promovarea ace

Microsoft Word - ANEXA 3-Regulament L 350-Categorii de cheltuieli

ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA BLEJOI CONSILIUL LOCAL HOTARAREA nr. 47 privind sustinerea financiara a Asociatiei Clubul Sportiv Muntenia Blejoi pentr

FEDERATIA ROMANA DE FOTBAL ASOCIATIA JUDETEANA DE FOTBAL HUNEDOARA RAPORT DE OBSERVARE PENTRU ARBITRI LIGA IV, V - SENIORI Echipele A B Localitatea: D

TAXE ŞI TARIFE APLICATE DE F

Microsoft Word - LN Masc docx.docx

Regulamentul Campionatului Național de Unde Scurte Multiband I. Organizator Federația Română de Radioamatorism II. Scopuri si obiective Creșterea nive

Campionatul Corporate Tenis de Masa Sports Events Regulament ~ editia de primavara vara 2019 ~ 1. Concept Competitional La baza acestei competitii, el

Microsoft Word - Regulament FUNCTIONAL & CROSS-TRAINING_ SPORTS FESTIVAL .docx

REGULAMENTUL DE DESFASURARE al concursului CUPA SPORT PENTRU SANATATE LA TENIS DE MASA I. Organizator: ASOCIATIA SPORT PENTRU SANATATE, cu sediul in C

REGULAMENTUL OFICIAL Cupa Hagi Danone Editia 2019 Competitie nationala rezervata unitatilor cu invatamant gimnazial Cupa Hagi Danone este o competitie

Nr. 63/ DIRECȚIA GENERALĂ MINORITĂȚI ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL DIRECȚIA MINORITĂȚI Aprob, Secretar de stat, Irina Elisabeta Kovács REGULAMEN

Microsoft Word - RPMC de publicat.docx

Microsoft Word - LN Fem docx

Nr. crt. Denumire taxă TAXE AN UNIVERSITAR Forma de învățământ IF Precizări Cuantum Taxă* Observaţii 1. Taxă de studii Facultatea de Educați

REGULAMENT GENERAL DE ORGANIZARE AL COMPETITIILOR DE BASCHET

Teatrul pentru copii şi tineret "Ariel"

ANEXĂ la Hotărârea Consiliului Local nr. / 2018 Norme financiare pentru activitatea sportivă a CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL TÎRGU MUREŞ CAP. I Obiectul

REGULAMENT GENERAL DE ORGANIZARE AL COMPETITIILOR DE BASCHET

Microsoft Word - Ol - M.doc

Nr. crt Denumire taxă Taxă de studii Facultatea de Educație Fizică și Sport - ciclul I, studii universitare de licență Taxă de studii Facult

ŞTIU ŞI APLIC

FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HOCHEI PE GHEAŢĂ ROMANIAN ICE HOCKEY FEDERATION MEMBER OF THE INTERNATIONAL ICE HOCKEY FEDERATION FONDATĂ în 1924 PATINOARUL MIHAI

CERERE DE ÎNSCRIERE In Campionatul National Ediţia 2014 Denumirea echipei: Adresa exacta: Numar de telefon: Fax: Denumirea terenului pe care s

ORDIN nr din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv integ

MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ PRIMĂRIA SERVICIUL Activităţi Culturale, Sportive şi Tineret ROMÂNIA Tîrgu-Mureş, Piaţa Victoriei nr. 3 Tel:

METODOLOGIE DE CONCURS CERCETARE1.docx

FEDERAŢIA MOLDOVENEASCĂ DE FOTBAL REGULAMENTUL CAMPIONATULUI R. MOLDOVA LA FOTBAL EDIŢIA Aprobat Comitetul Executiv al FMF 14 iulie 2016 CHI

Campionatul Corporate de Biliard Sports Events ~ Regulament ~ editia de primavara Concept Competitional La baza acestei competitii, elementele

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind aprobarea participării Municipiului Craiova, în calitate de partener al

Instructiuni de cursa_cupa_unu_mai_2016_v2.pages

Curriculum vitae Europass

MUNICIPIUL CRAIOVA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA PROIECT HOTĂRÂREA NR. privind conferirea titlului Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova, jucătoa

Transcriere:

REGULAMENTE COMPETIȚII GIMNASTICĂ ACROBATICĂ GIMNASTICĂ PENTRU TOȚI 2022 Membră a Federației Internaționale Membră a Uniunii Europene de de Gimnastică din 1907 Gimnastică din 1987 1 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

CUPRINS Campionatul Național de Gimnastică Acrobatică... 3 Festivalul Național de Gimnastică pentru Toți... 7 2 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

REGULAMENTUL CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE GIMNASTICĂ ACROBATICĂ 1. SCOPUL 1.1 Desemnarea campionilor la toate probele și categoriile de concurs. 1.2 Verificarea stadiului de pregătire al sportivilor și selecția pentru loturile naționale de seniori și juniori; 2. ORGANIZATORUL COMPETIȚIEI 2.1 Campionatului Național de Gimnastică Acrobatică este organizat de către Federația Română de Gimnastică, în colaborare cu Asociațiile Județene de Gimnastică și a Municipiului București pe ramură de sport, cluburile/structurile sportive afiliate din localitatea de desfășurare a evenimentului. 3. TERMENE ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE 3.1 La prima ediție a Campionatul National de Gimnastică Acrobatică pot participa sportivi juniori și seniori la toate categoriile de clasificare. 3.2 Vârsta minimă de participare este de 9 ani. 3.3 Până la reglarea sistemului competitional structurile sportive din aceași localitate pot încheia protocoale de colaborare între ele, acestea putând constitui echipaje comune pe probe (Perechi Feminin PF, Perechi Masculin PM, Perechi mixte PMx, Grup Feminin GF, Grup Masculin GM). 3.4 Participanții vor prezenta spre validare carnetele de legitimare cu viza medicală la zi, viza anuală și dovada taxei de participare prevăzută. 3.5 Federația Română de Gimnastică își rezervă dreptul de a accepta gimnaști/gimnaste cu dispensă de vârstă, sub rezerva cererii efectuate de cluburile sau asociațiile respective, odată cu inscrierea la competiție. Dispensa se referă la o diferență de vârstă de maxim un an (sub vârsta minimă). 3.6 Sportivii componenți ai loturilor nationale de juniori și seniori care se pregătesc în probe combinate în vederea reprezentării la competițiile oficiale internaționale, pot participa în cadrul Campionatului Național la proba în cauză, urmând ca punctajul să fie raportat în funcție de componența echipajului. 3.7 Perechile/Grupurile participante vor realiza în cadrul categoriilor de vârstă exercitii dinamice, 3 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

de echilibru și combinate, conform programei de clasificare. 3.8 În conformitate cu regulamentul tehnic FIG si European Gymnastics, și în competițiile naționale de gimnastică acrobatică un sportiv nu poate concura în mai mult de 1 probă. 3.9 Termenul de înscriere provizorie este de 45 de zile înainte de data primei zile de competiție. 3.10 Termenul de înscriere nominală este de 30 de zile înainte de data primei zile de competiție. 3.11 Plata taxei pentru participarea la competiții se va efectua până la data termenului de înscriere nominală - respectiv cu minim 30 de zile inainte de inceperea competitiei. 3.12 Plata taxei pentru participarea la competiții se va efectua la data termenului de inscriere nominala - respectiv cu minim 30 de zile inainte de inceperea competitiei. 3.13 Structurile sportive participante au obligaţia de a nominaliza cel puţin un arbitru naţional/internaţional. Nerespectarea acestei prevederi atrage achitarea taxei suplimentare prevăzute ȋn Buletinul Informativ. 3.13.1 Pentru Structurile sportive nou afiliate, obligativitatea prezentării unui arbitru nu se aplică în primul an de participare la Campionatul Național de Gimnastică Acrobatică. 4. PROGRAMUL TEHNIC - Se va concura la următoarele categorii și probe, în conformitate cu prevederile programei de clasificare: Categorii Categoria a III-a (9-11 / 14-16 ani) N1-9-14 ani N2 10-15 ani N3 11-16 ani Categoria a II-a ( 12-18 ani) Categoria a I a (13-19 ani) Seniori (peste 15 ani) Individual Perechi Feminin Perechi Masculin Perechi Mixte Grup Feminin Grup Masculin Perechi Feminin Perechi Masculin Perechi Mixte Grup Feminin Grup Masculin Perechi Feminin Perechi Masculin Perechi Mixte Grup Feminin Grup Masculin Perechi Feminin Perechi Masculin Perechi Mixte Grup Feminin Grup Masculin Probe 4 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

5. CLASAMENTE, TITLURI, PREMII 5.1 Se va întocmi un clasament la fiecare categorie și probă de concurs. Pe baza clasamentului se va decerna titlul de campioni ai României; 5.2 Se va întocmi un clasament pe echipe pentru cluburile care participă în 3 probe, dintre care minim o pereche și minim un grup; 5.3 Se va întocmi un clasament pe cluburi, prin însumarea următoarelor criterii: a) Locurile obținute în clasamentul pe probe și categorii, dupa cum urmează: Locul I = 8 puncte Locul II = 7 puncte Locul III = 6 puncte Locul IV = 5 puncte Locul V = 4 puncte Locul VI = 3 puncte Locul VII = 2 puncte Locul VIII = 1 punct b) Număr de sportivi înscriși în concurs/2 (punctează 50%) c) Număr de probe prezentate în concurs/2 (punctează 50%) 5.4 Se vor acorda următoarele premii: Pe probe si tipuri de exercitii: a. Dinamic b. De echilibru c. Combinat La fiecare categorie, conform programei de clasificare, se vor acorda locurile I, II și III, medalii de aur, argint și bronz, precum și diplome pentru locurile I-VIII. Sportivii clasați pe locurile I la probele categoriei de seniori vor primi tricouri de campioni. Pentru clasamentul pe echipe: Se vor acorda cupe pentru locurile I, plachete pentru locurile II, III precum și diplome pentru locurile I-VIII. Pentru clasamentul pe cluburi: Se vor acorda cupe pentru locurile I, II și III și diplome pentru locurile I-VIII. Se vor acorda diplome de participare tuturor participantilor la competiție: sportivi, antrenori, arbitri. 5 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

6. CONDIȚII ADMINISTRATIV FINANCIARE 6.1 Cheltuielile de organizare revin Federației Române de Gimnastică, aceasta asigurând transportul, cazarea, masa și baremurile respective pentru arbitrii și oficialii invitați de către aceasta. 6.2 Cheltuielile de participare ale sportivilor, antrenorilor și ale altor tehnicieni vor fi suportate de fiecare club sau asociație sportivă participantă. 6.3. Federația Română de Gimnastică va comunica, în conformitate cu angajamentul competițional, programul competiției cluburilor și asociaților sportive care s-au înscris la competiție. 7. TERMENE DE ÎNSCRIERE 7.1 Înscrierea definitiva se fa face cu 45 de zile înainte de data desfășurării competiției. 7.2 Înscrierea nominala se va face cu 30 de zile înainte de data desfășurării competiției. 7.3 Nerespectarea acestor termeneatrage achitarea taxei suplimentare prevăzute în Buletinului Informativ 2022 al FRG, Capitolul TAXE, COTIZATII, TERMENE DE PLATA - 2022 respectiv : Înscrierea definitiva la competiții după depășirea termenului prevăzut de regulament, respectiv 45 zile înainte de desfășurarea competiției - 500 lei; Înscrierea nominală la competiții după depășirea termenului prevăzut de regulament, respectiv 30 zile înainte de desfășurarea competiției - 500 lei; Participare la competiții fără arbitru - 500 lei. 8. ALTE DISPOZIȚII * Pentru cazurile neprevăzute, se vor aplica prevederile Regulamentul Tehnic al Federației Internaționale de Gimnastică. ***** 6 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

REGULAMENTUL FESTIVALULUI NAȚIONAL DE GIMNASTICĂ PENTRU TOȚI 1. SCOPUL 1.1 Încurajarea muncii în echipă, fair-play-ului și solidarității ; 1.2 Încurajarea participării pe viață la evenimentele destinate gimnasticii pentru toți; 1.3 Recompensarea participării și a excelenței demonstrate; 1.4 Dezvoltarea participanților din toate punctele de vedere (social, fizic, psihic, etc.) 1.5 Identificarea participanților pentru World Gymnaestrada/competitii internationale 2. ORGANIZATORUL COMPETIȚIEI 2.1 Festivalul Național de Gimnastică pentru Toți este organizat de către Federația Română de Gimnastică, în colaborare cu Asociațiile Județene de Gimnastică și a Municipiului București pe ramură de sport, cluburile/structurile sportive afiliate din localitatea de desfășurare a evenimentului. 3. TERMENE ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE 3.1 La Festivalul National de Gimnastică pentru Toți pot participa sportivi la toate categoriile de vârstă; 3.2 Vârsta minimă de participare este de 7 ani; 3.3 Participanții vor prezenta spre validare carnetele de legitimare cu viza medicală la zi și viza anuală/ avizul medical apt pentru sport (pentru participanții din cluburile care nu sunt afiliate FRG) și dovada taxei de participare prevăzută. 3.4 Arbitrajul se va realiza conform Manualului de Gimnastică pentru Toți FIG. 3.5 Termenul de înscriere provizorie este de 45 de zile înainte de data primei zile de competiție. 3.6 Termenul de înscriere nominală este de 30 de zile înainte de data primei zile de competiție. 3.7 Plata taxei pentru participarea la competiții se va efectua până la data termenului de înscriere nominală - respectiv cu minim 30 de zile inainte de inceperea competitiei. 7 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

4. PROGRAMUL TEHNIC Festivalul cuprinde: a) Grupuri foarte mici (mai puțin de 10 participanți) b) Grupuri mici (10-25 participanți) c) Grupuri medii (25-50 participanti) d) Grupuri mari (50-100 participanti) e) Grupuri foarte mari (peste 100 participanti) În funcție de participanții la festival, se pot păstra probele de mai sus, iar în cazul în care nu sunt minim 8 grupuri participante/fiecare probă și categorie, acestea se vor comasa. (Ex: grupuri medii+grupuri mari+grupuri foarte mari). 5. CLASAMENTE, TITLURI, PREMII 5.1 Se va întocmi un clasament la fiecare probă de concurs. Pe baza clasamentului se va decerna titlul de campioni ai României; 5.2 Se va întocmi un clasament pe cluburi, prin însumarea următoarelor criterii: a) Locurile obținute în clasamentul pe probe și categorii, dupa cum urmează: Locul I = 3 puncte Locul II = 2 puncte Locul III = 1 puncte b) Număr de sportivi înscriși în concurs/2 (punctează 50%) c) Număr de probe prezentate în concurs/2 (punctează 50%) 5.3 Se vor acorda următoarele premii: Pentru clasamentul pe probe conform cerințelor din programa de clasificare: Se vor acorda pentru locurile I, II și III, cupa pentru fiecare loc, precum și diplome pentru locurile I-III. Pentru clasamentul pe fiecare probă se vor acorda medalii astfel: - 20% din participanti diplomă de aur în functie de clasament; - 50% din participanti diplome de argint în funcție de clasament; - 30% din participanti diplome de bronz în funcție de clasament. Pentru clasamenrul pe cluburi: Se vor acorda cupe pentru locurile I, plachete pentru locurile II, III precum și diplome pentru locurile I-III. Se vor acorda diplome de participare tuturor participantilor din competiție: sportivi, antrenori, arbitri. 8 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028

6. CONDIȚII ADMINISTRATIV FINANCIARE 6.1 Cheltuielile de organizare revin Federației Române de Gimnastică, aceasta asigurând transportul, cazarea, masa și baremurile respective pentru arbitrii și oficialii invitați de către aceasta. 6.2 Cheltuielile de participare ale sportivilor, antrenorilor și ale altor tehnicieni vor fi suportate de fiecare club sau asociație sportivă participantă. 6.3 Federația Română de Gimnastică va comunica în timp util programul competiției cluburilor și asociaților sportive care s-au înscris la competiție. 7. ALTE DISPOZIȚII * Pentru cazurile neprevăzute, se vor aplica prevederile Regulamentului Tehnic al Federației Internaționale de Gimnastică. ***** 9 Regulamente competiții Federația Română de Gimnastică, 2022-2028