A Comparative Review of Sentencing Practices and Norms for Crimes of Corruption : United States, Ireland, Germany, France, Scotland/UK, and Hungary

Transcriere

1 PREZENTARE COMPARATIVĂ A PRACTICILOR ŞI NORMELOR PRIVIND SANCŢIONAREA INFRACŢIUNILOR DE CORUPŢIE ÎN FRANŢA, GERMANIA, UNGARIA, IRLANDA, REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII 1 Corupţia este o infracţiune penală gravă, care constituie o ameninţare pentru statul de drept, democraţie şi pentru drepturile omului, subminează buna guvernare, echitatea şi justiţia socială, denaturează concurenţa, constituie un obstacol pentru dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi principiile morale fundamentale ale societăţii. Edmondo Bruti Liberati, Cercetarea, punerea sub acuzare şi sancţiunile în cauzele de corupţie, cea de a V-a Conferinţă Europeană a serviciilor specializate în combaterea corupţiei, noiembrie 2000, Istanbul (Turcia) Corupţia sub toate formele sale constituie o problemă permanentă în întreaga lume. Datorită faptului că nici o ţară nu este imună la actele de corupţie şi având în vedere efectele devastatoare şi subversive pe care le poate avea corupţia asupra societăţii civile şi a guvernelor, numeroase ţări depun eforturi semnificative pentru combaterea şi prevenirea eficientă a actelor de corupţie în interiorul graniţelor lor. Combaterea corupţiei este o acţiune temerară interdisciplinară şi cu multiple faţete, care implică nu numai o legislaţie penală şi civilă eficientă şi clară ci şi aplicarea acestei legislaţii prin intermediul unor tehnici de cercetare inovatoare, a unei puneri ferme sub acuzare, a cooperării între numeroase agenţii şi grupuri precum şi prin intermediul unor practici consolidate de sancţionare în momentul pronunţării sentinţei. Lucrarea de faţă oferă o prezentare succintă a practicilor juridice şi regimurilor pedepselor în şase state. 1 Prezenta lucrare a fost redactată de doamna Meagan Condrey, colaborator voluntar al ABA-CEELI, fost avocat şi procuror în Statele Unite ale Americii. Comentarii suplimentare au fost oferite de către doamna judecător Marie Leclair şi doamna doctor în drept Stefanie Ricarda Roos.

2 Sentinţa pe care o primeşte o persoană după condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni sau după ce a fost găsită vinovată de comiterea unei fapte ilegale, reflectă nu numai pedeapsa impusă acelei persoane ci şi mesajul social pe care guvernul doreşte să-l transmită prin intermediul sistemului judiciar. Chiar dacă mass-media poate atrage atenţia asupra unei situaţii de corupţie, menţinând interesul publicului asupra proceselor sau audierilor ulterioare, doar o sentinţă efectivă şi motivată pronunţată în momentul condamnării este în măsură să transmită cetăţenilor unei ţări un mesaj cu adevărat convingător. În ianuarie 1999, Biroul pentru Tratate Europene al Consiliului Europei a găzduit la Strasbourg, Franţa, Convenţia Penală privind Corupţia. La încheierea acestei convenţii, s-a concluzionat că, în momentul sancţionării infracţiunilor care au legătură cu corupţia, [f]iecare parte prevede... sancţiuni şi măsuri efective, proporţionale şi descurajatoare, incluzând... sancţiuni privative de libertate ce pot da loc la extrădare. [Convenţia Penală privind Corupţia, Strasbourg, 27 ianuarie 1999, articolul 19, alineatul 1] Convenţia a mers mai departe afirmând că [f]iecare parte se asigură ca, în cazul responsabilităţii stabilite [pentru infracţiuni de corupţie] persoanele juridice să fie pasibile de sancţiuni eficace, proporţionale şi descurajatoare, de natură penală sau nepenală, inclusiv de sancţiuni pecuniare. [Id., alineatul 2] În sfârşit, convenţia a stabilit că fiecare parte adoptă măsurile legislative care se dovedesc necesare pentru a-i permite confiscarea instrumentelor folosite şi produselor infracţiunilor de corupţie stabilite în temeiul prezentei Convenţii (sau bunurile a căror valoare corespunde acestor produse). [Id., alineatul 3] Majoritatea criminologilor este în general de acord că, pentru fapte grave de corupţie, o sancţiune eficientă adoptată de către instanţă pentru săvârşirea unei infracţiuni în momentul condamnării constă în: 1. privarea de libertate 2. sancţiuni pecuniare; şi/sau 3. confiscarea produselor obţinute prin comiterea infracţiunii. 2 Cu toate acestea, este la fel de important să fie avută în vedere atât gravitatea unei anumite infracţiuni cât şi necesitatea de a transmite un mesaj de descurajare. După cum se stipulează în articolul 30 al Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 2003, orice putere judiciară discreţionară... aferentă urmăririlor judiciare pornite împotriva persoanelor pentru infracţiunile prevăzute de prezenta Convenţie să fie exercitată în scopul optimizării eficacităţii măsurilor de 2 Judecătorii ar putea adopta împotriva persoanei condamnate şi măsura interdicţiei de exercitare a profesiei respective şi/sau excluderea acesteia din funcţia publică ori interdicţia de a mai lucra într-o funcţie publică. [Edmondo Bruti Liberati, cea de a V-a Conferinţă Europeană a serviciilor specializate în combaterea corupţiei, noiembrie 2000, Istanbul (Turcia), alineatul 7] 2

3 investigaţie şi reprimare a acestor infracţiuni, ţinând seama de necesitatea de a exercita un efect de descurajare în ceea ce priveşte săvârşirea lor. În paginile ce urmează este prezentată modalitatea în care unele state înţeleg să sancţioneze persoanele condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie precum şi paleta de sancţiuni aplicate acestora. Această prezentare ar putea servi ca material de referinţă şi ca punct de pornire în discuţia privind stabilirea unor pedepse corespunzătoare şi eficiente care să fie aplicate persoanelor condamnate pentru corupţie în România, având în vedere faptul că membrii sistemului judiciar au un rol esenţial în combaterea corupţiei şi deţin ultimul cuvânt în ceea ce priveşte transmiterea unui mesaj puternic de intoleranţă faţă de asemenea acte. Un astfel de mesaj reflectă sentimentul de revoltă al societăţii civile româneşti. I. FRANŢA Prezentare generală a regimului pedepselor În Franţa, normele juridice privind stabilirea pedepselor sunt cuprinse în Partea I (Partie Générale) a noului Cod penal din Articolul defineşte 3 tipuri de infracţiuni penale: infracţiuni grave, infracţiuni mai puţin grave şi contravenţii. Pentru fiecare tip de infracţiuni, este posibilă aplicarea unor anumite tipuri de pedepse. De exemplu, pentru infracţiunile grave, se pot aplica pedepse de la 10 ani închisoare până la închisoarea pe viaţă (de pildă, muncă silnică pe viaţă, detenţiune pe viaţă). Infracţiunilor mai puţin grave li se aplică sancţiuni ce implică pedeapsa cu închisoarea de la 2 luni la 10 ani sau amenda în valoare de euro. În sfârşit, contravenţiile se sancţionează cu amenzi de până la euro, pedepse cu închisoarea de până la 2 luni şi/sau confiscarea bunurilor. [Îndrumar privind aplicarea pedepselor în lume, Diane Machin, cercetător principal, Comisia pentru Stabilirea Pedepselor din Scoţia, mai 2005] După cum s-a discutat în cadrul primului Raport de evaluare a Franţei (adoptat de Grupul Statelor împotriva Corupţiei/GRECO în cadrul celei de a 6-a sesiuni plenare din perioada septembrie 2001, Strasbourg, Franţa), spălarea oricăror bunuri/produse obţinute prin comiterea unei infracţiuni grave sau mai puţin grave [articolul 324-1, Codul penal] constituie o infracţiune mai puţin gravă. Astfel, spălarea simplă este pasibilă de o pedeapsă de 5 ani închisoare şi de o amendă de euro [Id.] Forma agravată a acestei infracţiuni este pasibilă de o pedeapsă de 10 ani închisoare şi de o amendă de euro [articolul 324-2, Codul penal]. Actele săvârşite de către o persoană care ocupă o funcţie publică sau de către un angajat al unei entităţi publice aflat în exerciţiul funcţiunii şi comise cu intenţia de a încălca legea sunt sancţionate cu o 3

4 pedeapsă de 5 ani închisoare şi cu o amendă de euro [articolul 432-1, Codul penal]. Dacă infracţiunea a fost săvârşită cu premeditare de către o persoană care ocupă o funcţie publică sau de către un angajat al unei entităţi publice aflat în exerciţiul funcţiunii, aceasta este pasibilă de o pedeapsă de 10 ani închisoare şi cu o amendă de euro [articolul 432-2, Codul penal]. Infracţiunile de mită, îmbogăţire ilicită şi trafic de influenţă sunt cuprinse în articolele 432, 433, 434 şi 435 ale Codului penal. În funcţie de gravitatea infracţiunii şi de gradul de culpabilitate, astfel de infracţiuni sunt pasibile de o pedeapsă de 2 ani închisoare şi de o amendă de euro; o pedeapsă de 5 ani închisoare şi o amendă de euro; sau, respectiv, o pedeapsă de 10 ani închisoare şi o amendă de euro. În afară de pedepsele prezentate mai sus, infracţiunile de corupţie prevăzute de articolul 432 din Codul penal pot fi sancţionate şi prin: 1. interzicerea unor drepturi: civile, sociale, părinteşti; 2. interzicerea dreptului de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o profesie sau de a desfăşura o activitate de natura celeia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; 3. confiscarea banilor sau produselor dobândite prin săvârşirea faptei penale (în cazul în care aceste bunuri nu sunt restituite victimelor); 4. afişarea şi/sau publicarea hotărârii judecătoreşti de condamnare. [Articolele , , 435-5, Codul penal] Astfel, confiscarea constituie o pedeapsă complementară care poate fi dispusă prin hotărârea judecătorească de condamnare. Confiscarea poate fi dispusă de asemenea în cadrul unei proceduri administrative. Potrivit articolului , atunci când un bun supus confiscării nu a fost confiscat sau nu poate fi determinat, confiscarea se va dispune asupra contravalorii acelui bun, valoarea acestuia urmând a fi stabilită de către instanţă, de regulă, în urma consultării unui expert în materie. De asemenea, este posibil să se utilizeze pedeapsa cu închisoarea în vederea garantării executării obligaţiei de recuperare a valorii bunului. În practică, şi pentru a simplifica lucrurile, confiscarea se dispune doar asupra bunurilor care au fost ridicate în prealabil. În caz contrar, se aplică amenzi. [Vezi al doilea Raport de evaluare a Franţei, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 21-a sesiuni plenare din 29 noiembrie 2004, Strasbourg, Franţa] Cazuri de condamnări apărute în presă În noiembrie 2003, o instanţă din Paris a condamnat 3 foşti directori executivi ai companiei petroliere franceze Elf. Instanţa penală l-a condamnat pe fostul director executiv Loik Le Floch- 4

5 Prigent şi pe adjunctul acestuia, Alfred Sirven, la 5 ani închisoare. Andre Tarallo a fost condamnat la 4 ani închisoare. Toţi trei au fost obligaţi şi la plata unor amenzi consistente în valoare de: euro în cazul lui Le Floch-Prigent, euro pentru Sirven şi euro pentru Tarallo. Cei trei înalţi funcţionari ai Companiei Elf au fost găsiţi vinovaţi de acumularea unor mici averi personale în valoare totală de 305 milioane euro (350 milioane USD) prin însuşirea unei părţi însemnate din fondurile obţinute ilegal din comisioane ascunse gestionate de către companie. Aceştia au fost condamnaţi pentru deturnarea a sute de milioane de euro utilizând conturi secrete şi angajându-se în tactici de mituire pentru a obţine contracte profitabile, cu precădere în Africa. În afară de aceasta, probele au demonstrat că Sirven a primit cadouri de lux, precum bijuterii, o vilă în Ibiza şi un castel în Franţa. Tarallo a primit o proprietate în Paris şi o insulă în Corsica. Le Floch-Prigent a beneficiat de 5 milioane de euro pentru a-şi plăti divorţul. [ Foşti directori executivi ai Companiei Elf condamnaţi la închisoare în cadrul unui proces de corupţie în Franţa, Europe Intelligence Wire, Financial Times, Ltd., 12 noiembrie 2003] Prezentare generală a regimului pedepselor II. GERMANIA Germania asigură cadrul legislativ general în materie penală prin intermediul Codului penal (Strafgesetzbuch StGB) şi al Codului de procedură penală (Strafprozessordnung StPO). Prevederile generale privind consecinţele juridice ale comiterii unei fapte sunt cuprinse în Capitolul 3: Titlul 1 - Pedepse. Potrivit acestor prevederi, hotărârile de condamnare pronunţate de instanţele germane în general pot include: pedeapsa cu închisoarea (secţiunile 38 şi 39), amenzile (secţiunile 40 43a, inclusiv amenzile asupra proprietăţii), suspendarea executării pedepsei şi, respectiv, probaţiunea/liberarea condiţionată (secţiunile 56 58), precum şi măsurile de siguranţă (secţiunile 61 72). Titlurile 2 şi 3 ale părţii generale a Codului penal prezintă principiile aplicabile în vederea individualizării pedepsei (Individualizarea pedepsei secţiunile şi Individualizarea pedepsei în cazul pluralităţii de infracţiuni secţiunile 52 55). Judecătorii nu dispun de putere discreţionară în ceea ce priveşte consecinţele juridice ale săvârşirii unei infracţiuni. Însă, consecinţele juridice, cum ar fi stabilirea pedepselor pentru fiecare tip de infracţiune ca, de exemplu, infracţiunile săvârşite de persoanele care deţin funcţii publice (primirea de foloase necuvenite secţiunea 331; luarea de mită secţiunea 332, acordarea unor beneficii secţiunea 333; darea de mită secţiunea 334, cazurile extrem de grave de luare sau dare de mită secţiunea 335 etc.) sunt incorporate în prevederile care descriu aceste 5

6 infracţiuni. Judecătorii dispun de putere discreţionară numai în limitele legale maxime şi minime de pedeapsă stabilite pentru astfel de infracţiuni. Judecătorii sunt cei care stabilesc consecinţele juridice pentru săvârşirea unei infracţiuni, ţinând seama de principiile aplicabile în vederea individualizării pedepselor, prezentate în secţiunile Potrivit părţii generale a Codului penal, pedeapsa minimă cu închisoarea este de 1 (una) lună iar pedeapsa maximă este de 15 (cincisprezece) ani (secţiunea 38, alineatul 2); pedeapsa cu închisoarea pe o durată de până la 6 (şase) luni trebuie aplicată numai atunci când există circumstanţe speciale, fie legate de fapta ca atare fie de persoana făptuitorului, care impun aplicarea pedepsei cu închisoarea pentru a avea un impact asupra făptuitorului sau pentru a proteja ordinea publică (secţiunea 47); iar executarea pedepselor cu închisoarea între 6 (şase) şi 12 (douăsprezece) luni poate fi suspendată de către instanţă şi aceasta să dispună liberarea condiţionată dacă se consideră că această pedeapsă va fi pentru persoana condamnată un avertisment şi că aceasta nu va mai comite alte infracţiuni pe viitor, chiar şi fără influenţa exercitată prin executarea pedepsei. Aspectele care sunt avute în vedere în mod special sunt: persoana infractorului, comportamentul anterior al acestuia, împrejurările în care a săvârşit fapta, conduita sa după săvârşirea faptei, condiţiile de trai ale acesteia şi efectele ce ar putea surveni în urma suspendării pedepsei (secţiunea 56, alineatul 1). Instanţa poate de asemenea suspenda executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 10 luni, dar care nu depăşeşte 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de alineatul 1, şi poate dispune liberarea condiţionată dacă o evaluare riguroasă a faptei şi a persoanei infractorului scoate în evidenţă existenţa unor circumstanţe atenuante. La luarea deciziei, ar trebui să se ţină seama îndeosebi de eforturile depuse de persoana condamnată pentru repararea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei (secţiunea 56, alineatul 1). În ceea ce priveşte criteriile de condamnare, Codul penal stipulează că primul criteriu care trebuie să stea la baza stabilirii pedepsei trebuie să fie caracterul condamnabil al faptei inculpatului şi justeţea pedepsei aplicate pentru aceasta iar Curtea Federală de Apel a decis că judecătorul care stabileşte pedeapsa nu trebuie să impună una care este atât de severă încât nici el însuşi nu o consideră ca fiind proporţională cu vinovăţia inculpatului. [Id., vezi de asemenea 7 BGHSt 28 la 32 (1954)] Codul face de asemenea distincţia dintre infracţiunile penale grave (pasibile de o pedeapsă minimă de 1 an închisoare) şi infracţiunile penale mai puţin grave (pasibile de o pedeapsă mai mică de 1 an închisoare sau amendă). [Vezi primul Raport de evaluare a Germaniei, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 8-a sesiuni plenare din 4-8 martie 2002, Strasbourg, Franţa] 6

7 Printre exemplele de infracţiuni şi posibilele pedepse aplicate se numără următoarele: Acceptarea unor beneficii financiare sau incorporale de către demnitari şi de persoanele care deţin o funcţie publică se pedepseşte cu 3 ani închisoare şi 5 ani, dacă beneficiul este acordat în vederea influenţării unui act al unui judecător sau arbitru. [Codul penal german, secţiunea 331, alineatele 1 şi 2] Acceptarea unor beneficii financiare sau incorporale în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle unei persoane care ocupă o funcţie publică sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri se pedepseşte cu 5 ani închisoare şi cu 10 ani, în cazul în care fapta este săvârşită de către un judecător sau de către un arbitru [Codul penal german, secţiunea 332, alineatele 1 şi 2] Acordarea de beneficii este reglementată de secţiunea 333. Aceasta prevede o pedeapsă de până la 3 ani închisoare sau amendă pentru persoanele care ocupă o funcţie publică şi de 5 ani închisoare pentru cazurile în care fapta a fost săvârşită de către judecători sau arbitri [Codul penal german, secţiunea 333, alineatele 1 şi 2] Persoana care oferă sau acordă un beneficiu unei persoane care deţine o funcţie publică este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 5 ani sau, pentru infracţiunile mai puţin grave, cu o pedeapsă de până la 2 ani închisoare sau cu amendă. [Codul penal german, secţiunea 334, alineatul 1] Atunci când darea de mită este săvârşită de către un judecător sau de către un arbitru care a îndeplinit un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, sancţiunea va consta în pedeapsa cu închisoarea între 3 luni şi 5 ani, iar pentru actele ce urmează a fi îndeplinite în viitor, pedeapsa cu închisoarea va fi de la 6 luni la 5 ani [Codul penal german, secţiunea 334, alineatul 2] În cazurile în care mita constă într-o sumă mare de bani sau în cazul în care beneficiile au fost acceptate în mod repetat, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 10 ani; iar în cazurile în care persoana care a luat mită este judecător sau arbitru, între 2 şi 15 ani. [Codul penal german, secţiunea 335, alineatul 1] Infracţiunea de spălare a banilor între 6 luni şi 10 ani pentru infracţiuni grave [Codul penal german, secţiunea 261, alineatul 4], iar pentru infracţiuni mai puţin grave, până la 2 ani şi amendă. [Codul penal german, secţiunea 261, alineatul 1] În afară de amendă şi pedeapsa cu închisoarea, legislaţia germană prevede atât confiscarea cât şi pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor obţinute prin comiterea infracţiunii. Ambele 7

8 măsuri pot fi dispuse indiferent dacă s-a dispus sau nu o condamnare. Mai mult, atât bunurile obţinute din comiterea infracţiunii cât şi mijloacele folosite la comiterea acesteia sunt supuse confiscării. [Vezi primul Raport de evaluare asupra Germaniei, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 24-a sesiuni plenare din 27 iulie 2005, Strasbourg, Franţa; vezi de asemenea Codul penal german, secţiunile73 şi 74] Potrivit celui de al doilea Raport GRECO de evaluare a Germaniei, de regulă, sunt utilizate ambele modalităţi de confiscare a bunurilor provenite din comiterea de infracţiuni. Cazuri de condamnare apărute în presă Compania Siemens A.G. a încheiat o înţelegere cu procurorii germani într-o cauză privind efectuarea unor plăţi ilegale către străinătate de către departamentul său de telecomunicaţii. Înţelegerea obligă Compania Siemens la plata sumei de 201 milioane euro şi a unei sume suplimentare de 179 milioane euro către autorităţile fiscale, deoarece plăţile făcute în străinătate erau incorect deduse ca reprezentând cheltuieli obişnuite de operare. Acuzaţiile constau în aceea că angajaţii Companiei Siemens foloseau fonduri ilegale pentru a mitui clienţii să facă comenzi. În mai, o instanţă germană a obligat Compania Siemens la plata sumei de 38 milioane euro într-o altă cauză în care doi foşti manageri au fost găsiţi vinovaţi pentru dare de mită şi încălcare a obligaţiilor fiduciare. [ Siemens plăteşte 201 milioane euro într-un caz de corupţie, Karin Matussek şi Kenneth Wong, Bloomberg, 5 octombrie 2007] III. UNGARIA Prezentare generală a regimului pedepselor Codul penal ungar defineşte două tipuri de mită: mita în sectorul public şi mita în domeniul economic (mita în sectorul privat). În plus, ambele tipuri de mită pot fi active sau pasive, în funcţie de faptul dacă acuzatul dă sau primeşte mită şi dacă acesta promite sau cere mită. De asemenea, există o distincţie în cod între mita la nivel naţional şi cea la nivel internaţional. Dacă o anumită infracţiune de corupţie este clasificată ca infracţiune gravă şi constituie mită în sectorul public, aceasta va fi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cu condiţia ca infracţiunea să nu fi fost săvârşită de o persoană care deţine o funcţie publică, situaţie în care pedeapsa închisorii este de la 2 la 8 ani. Dacă infracţiunea constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu sau un abuz în serviciu al învinuitului, pedeapsa închisorii poate fi de la 2 la 8 ani sau de la 5 la 10 ani, în funcţie de circumstanţele săvârşirii faptei. [Articolul 250, Codul penal ungar] Mita în domeniul economic se sancţionează cu pedeapsa de până la 2 ani închisoare, pentru 8

9 săvârşirea unei contravenţii, şi cu pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare în cazul săvârşirii unei infracţiuni grave. Dacă fapta constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu, pedeapsa aplicată se încadrează între 2 şi 8 ani închisoare sau între 5 şi 10 ani închisoare, în cazul săvârşirii unei conspiraţii sau al săvârşirii în mod obişnuit a unor infracţiuni generatoare de profit. [Articolele 251 şi 252, Codul penal ungar] În afara pedepselor cu închisoarea care pot fi aplicate persoanelor condamnate pentru infracţiuni de corupţie, este prevăzută şi confiscarea, care e considerată chiar o măsură obligatorie. [Articolul 77/B, Codul penal ungar]. Codul prevede confiscarea bunurilor provenite din comiterea unor infracţiuni, fie că acestea sunt bunuri primare (câştiguri financiare) fie secundare (bunuri ce au înlocuit bunurile provenite din comiterea unor infracţiuni) şi, în cazul în care bunurile provenite din comiterea unor infracţiuni nu mai există sau nu mai pot fi identificate, se poate dispune confiscarea contravalorii acestor bunuri. [Articolul 77/C, Codul penal ungar] [Vezi de asemenea primul Raport de evaluare a Ungariei, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 13-a sesiuni plenare din martie 2003, Strasbourg, Franţa; şi al doilea Raport de evaluare a Ungariei, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 27-a sesiuni plenare din 6-10 martie 2006, Strasbourg, Franţa] IV. IRLANDA Prezentare generală a regimului pedepselor În Irlanda, în general, determinarea pedepselor este lăsată la latitudinea instanţelor, în limitele maximelor stabilite prin lege de către legislativul irlandez. Cu toate acestea, principiile generale de aplicare a pedepselor s-au dezvoltat prin intermediul practicii judiciare: 3 1. o pedeapsă trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite precum şi cu circumstanţele personale ale făptuitorului (Statul (D.P.P.) c. M, 1994). 2. recunoaşterea vinovăţiei (guilty plea) în faţa instanţei trebuie să atragă după sine în mod obişnuit o reducere a pedepsei (Statul (D.P.P.) c. G, 1994). 3 Fragment din Îndrumar privind aplicarea pedepselor în lume, Diane Machin, cercetător principal, Comisia pentru Stabilirea Pedepselor din Scoţia, mai

10 Alte principii privind stabilirea pedepsei prevăzute de lege sunt următoarele: 4 1. se va dispune ca orice pedepse aplicate pentru săvârşirea infracţiunii în perioada când făptuitorul este liberat pe cauţiune să fie executate consecutiv sau în acelaşi timp cu orice alte pedepse aplicate anterior, cu condiţia ca pedepsele contopite de Curtea Districtuală să nu depăşească 2 ani de închisoare (Legea privind justiţia penală, 1984). 2. în cazurile în care instanţa pronunţă o pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii în perioada când făptuitorul este liberat pe cauţiune, aceasta ar putea considera că infracţiunea care a fost săvârşită în perioada când făptuitorul este liberat pe cauţiune constituie o circumstanţă agravantă care justifică aplicarea unei pedepse mai mari decât cea care ar putea fi aplicată în mod obişnuit (Legea privind cauţiunea, 1997). În anul 1996, Comisia pentru Reformă Legislativă a făcut următoarele recomandări: Legislativul a stabilit clar, prin lege, standardul conform căruia pedeapsa ce urmează a fi aplicată unui infractor va fi determinată aplicându-se principiul condamnării la o pedeapsă justă, potrivit căruia individualizarea pedepsei trebuie să ţină seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite iar gradul de pericol social trebuie măsurat în funcţie de prejudiciul cauzat sau care ar fi putut fi cauzat de către făptuitor prin săvârşirea infracţiunii şi de gradul de vinovăţie al făptuitorului. Totodată, se recomandă ca cel care stabileşte pedeapsa unui infractor să nu facă referire la scopul preventiv, constrângător şi educativ al pedepsei în momentul individualizării pedepsei. [Îndrumar privind aplicarea pedepselor în lume, Diane Machin, cercetător principal, Comisia pentru Stabilirea Pedepselor din Scoţia, mai 2005] Potrivit primului Raport de evaluare a Irlandei (adoptat de GRECO în cadrul celei de a 7-a sesiuni plenare din decembrie 2001, Strasbourg, Franţa), în Irlanda, prevederile referitoare la corupţie sunt cuprinse în patru acte normative diferite: Legea din 1889 privind practicile corupte ale autorităţilor publice; Legile privind prevenirea corupţiei din 1906; Legea din 1916 privind prevenirea practicilor corupte; şi Legea privind deontologia profesională a persoanelor ce deţin funcţii publice din Prin Legea din 2001 privind prevenirea corupţiei a fost actualizată întreaga legislaţie irlandeză privind corupţia. 4 Id. 10

11 Aceste acte normative definesc corupţia în contextul diferitelor fapte penale. Pentru infracţiunea de dare/luare de mită, amenda poate fi de până la euro şi/sau se poate aplica o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 luni, în cazul unei contravenţii. Pentru condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni mai grave, pedeapsa amenzii poate fi nelimitată şi/sau pedeapsa cu închisoarea poate fi de până la 10 ani. Infracţiunea de spălare a banilor poate atrage o pedeapsa cu amenda nelimitată şi/sau o pedeapsă cu închisoarea de 14 ani, în cazul unei condamnări pentru o infracţiune mai gravă, şi o pedeapsă cu închisoarea de maximum 12 luni şi/sau o amendă, în cazul unei contravenţii. [GRECO, Primul Raport de evaluare a Irlandei] În afara amenzilor şi a pedepselor cu închisoarea, legislaţia irlandeză, în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare, prevede măsura confiscării penale a bunurilor provenite din comiterea unor infracţiuni iar în cazul nepronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, măsura confiscării ca sancţiune civilă. Criteriul de evaluare a probelor pentru a stabili dacă o persoană a beneficiat de pe urma unei infracţiuni se bazează mai degrabă pe cântărirea probabilităţilor decât pe criteriul mai presus de orice îndoială rezonabilă. [Vezi al doilea Raport de evaluare a Irlandei, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 26-a sesiuni plenare din 5-9 decembrie 2005, Strasbourg, Franţa]. V. REGATUL UNIT AL MARII BRITANII Prezentare generală a regimului pedepselor Atât dreptul comun britanic (legile cutumiare, bazate pe precedente judiciare) cât şi legile statutare (legile scrise adoptate de parlament) abordează infracţiunile de corupţie. Dreptul comun include infracţiuni care implică mituirea persoanelor ce deţin funcţii publice, în timp ce trei legi statutare penale diferite cuprind prevederi referitoare la corupţie: Legea din 1889 privind practicile corupte ale autorităţilor publice; Legile privind prevenirea corupţiei din 1906; Legea din 1916 privind prevenirea practicilor corupte. Pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunile de corupţie este de 7 ani închisoare. [Vezi primul Raport de evaluare a Regatului Unit, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 6-a sesiuni plenare din septembrie 2001, Strasbourg, Franţa] În afara unei pedepse de 7 ani închisoare, se mai poate aplica şi măsura confiscării atunci când făptuitorul a fost condamnat pentru o infracţiune care a generat profit (câştiguri sau beneficii financiare). În general, măsura confiscării se reflectă într-un ordin care obligă făptuitorul la plata unei sume egale cu valoarea beneficiului obţinut prin comiterea infracţiunii. Nu sunt prevăzute 11

12 bunurile specifice rezultate din săvârşirea unor infracţiuni. Instanţele au de asemenea posibilitatea de a dispune ridicarea oricărui obiect care a fost folosit la comiterea infracţiunii (de exemplu, mijloace, dispozitive etc.) [Vezi al doilea Raport de evaluare a Regatului Unit, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 20-a sesiuni plenare din septembrie 2004, Strasbourg, Franţa] VI. STATELE UNITE ALE AMERICII Prezentare generală a regimului pedepselor Chiar dacă fiecare stat în parte are propriile reglementări şi directive privind aplicarea pedepselor, directivele federale sunt elaborate de către Comisia Statelor Unite pentru Stabilirea Pedepselor (CSUSS), care funcţionează ca o agenţie independentă în cadrul puterii judecătoreşti a guvernului federal. Comisia aderă la principiul general conform căruia în momentul în care o pedeapsă este proporţională cu infracţiunea săvârşită, aceasta îşi atinge scopul de prevenire a criminalităţii. [Îndrumar privind aplicarea pedepselorr în lume, Diane Machin, cercetător principal, Comisia pentru Stabilirea Pedepselor din Scoţia, mai 2005] Codul Statelor Unite stipulează că aplicarea pedepselor de către instanţele federale are scopul de: (A) a reflecta gradul de pericol social al faptei săvârşite, a promova respectarea legii şi a acorda o pedeapsă justă pentru săvârşirea unei infracţiuni; (B) a pune la dispoziţie mijloace corespunzătoare pentru a descuraja comportamentul criminal; (C) a proteja publicul de săvârşirea de către făptuitor a unor noi infracţiuni; (D) a asigura făptuitorului educaţia şi pregătirea profesională necesară, asistenţă medicală sau orice alt tratament corecţional adecvat. [28 U.S.C. 991(b)(1)] După cum se menţiona în cadrul primei runde de evaluare, în primul Raport de evaluare a Statelor Unite ale Americii, adoptat de GRECO în cadrul celei de a 17-a sesiuni plenare din martie 2004, Strasbourg, Franţa, Legea privind practicile corupte în străinătate (FCPA 15 U.S.C. 78dd-1 et seq) din 1977 se aplică cetăţenilor şi companiilor din SUA indiferent dacă aceştia/acestea îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Statelor Unite sau în străinătate, precum şi 12

13 persoanelor şi companiilor străine, atunci când o infracţiune este săvârşită pe teritoriul Statelor Unite. În cauzele penale, încălcarea FCPA poate atrage o pedeapsă cu amenda de până la USD (pentru o persoană juridică) sau de USD şi o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani pentru o persoană fizică. Totuşi, este important de menţionat că, în fapt, amenzile pot fi chiar mai mari, datorită unei prevederi alternative privind amenzile cuprinsă în Codul Statelor Unite, care stabileşte amenzi de până la USD pentru o persoană fizică şi de până la USD pentru o persoană juridică sau dublul câştigului obţinut sau al prejudiciului victimei. [18 U.S.C. 3571] O altă sancţiune pentru o condamnare de spălare de bani ar putea fi o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani şi o amendă de USD. [Legea privind spălarea banilor, 1986, 18 U.S.C şi 1957] Totuşi, prevederile generale referitoare la corupţie se regăsesc în 18 U.S.C. 201 şi capitolele următoare, care abordează corupţia înalţilor funcţionari şi a persoanelor alese sau numite care deţin o funcţie publică. În funcţie de gravitatea infracţiunii şi de funcţia infractorului, sancţiunea poate ajunge până la o amendă şi/sau la o pedeapsă cu închisoarea de până la 1 an (iar în cazul unei acţiuni premeditate, până la 5 ani). În afară de aceasta, după cum s-a arătat în cadrul celui de al doilea Raport de evaluare a Statelor Unite ale Americii (adoptat de GRECO în cadrul celei de a 30-a sesiuni plenare din 9-13 octombrie 2006, Strasbourg, Franţa), i s-a acordat prioritate utilizării confiscării bunurilor. Lipsirea infractorilor de bunurile provenite din comiterea infracţiunilor de corupţie se poate face atât pe cale penală (pe baza condamnării, in personam) cât şi în cadrul unei proceduri civile (in rem). Cazuri de condamnare apărute în presă 1. Guvernatorul statului Illinois, George Ryan, a fost trimis în judecată în aprilie 2006 pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă, conspiraţie precum şi pentru alte infracţiuni şi a fost condamnat la 6 ani şi jumătate de închisoare. Printre acuzaţiile care i s-au adus, s-a numărat şi faptul că Ryan exercitase presiuni asupra angajaţilor săi pentru ca aceştia să contribuie la campania electorală (angajaţi care au început să ia mită de la cetăţeni pentru a se prezenta cu banii). De asemenea, Ryan a direcţionat milioane de dolari în cesionări şi contracte de stat în favoarea unor politicieni care îl susţineau şi care, la rândul lor, i-au oferit favoruri precum vacanţe şi împrumuturi nejustificate pentru membrii familiei sale. [ Ill. Guvernatorul se va prezenta la închisoare, Christopher Wills, Associated Press, 6 noiembrie 2007] 13

14 2. Fostul reprezentant al statului Alaska, Tom Anderson, a fost trimis de curând în judecată pentru săvârşirea a 7 infracţiuni grave de corupţie în legătură cu funcţia sa publică şi a fost condamnat la 5 ani închisoare şi supus măsurii supravegherii timp de 2 ani de la eliberare. Nu s-a dispus pedeapsa amenzii. Anderson a fost condamnat pentru trei capete de acuzare de spălare de bani, două de extorcare, unul de mită şi unul de conspiraţie. Probele au arătat că acesta a primit aproximativ USD de la o închisoare privată în schimbul promovării intereselor acesteia. Judecătorul federal care l-a condamnat a declarat că Anderson a vândut încrederea publică pe durata mandatului său. Conform recomandărilor privind aplicarea pedepselor, pedeapsa maximă prevăzută era de peste 8 ani închisoare. [Fostul membru al legislativului, Anderson condamnat la 5 ani închisoare, Lisa Demer, Anchorage Daily News, 16 octombrie 2007] 3. Fostul guvernator al statului Connecticut, John Rowland, a fost condamnat la 12 luni închisoare plus amendă pentru infracţiunea de conspiraţie. Unul dintre foştii săi asistenţi, Peter Ellef, şi un reputat contractant, William Tomasso, au fost condamnaţi la câte 2 ½ ani închisoare, 3 ani de probaţiune şi amenzi în valoare de USD pentru fraudarea licitaţiilor privind încheierea unui singur contract. Probele au demonstrat că Tomasso îi oferise lui Ellef peste USD bani gheaţă, mese la restaurant, vacanţe şi alte cadouri în schimbul acordării unui contract de construcţii de stat în valoare de 57 milioane USD. [ Sancţiuni suficiente pentru corupţie? Editorial, Stamford Advocate, 28 aprilie 2006] 4. Lance Malone, un fost comisar al districtului Clark din statul Nevada, a fost condamnat la 6 ani închisoare şi i s-a aplicat o amendă de USD pentru rolul pe care acesta l- a avut în orchestrarea celei mai putrede corupţii din cadrul guvernării locale din istoria statului (după cum a declarat judecătorul federal în timpul pronunţării sentinţei). Probele au demonstrat că, între 2001 şi 2003, Malone a dat mită în numerar la doi foşti colegi în schimbul voturilor acestora în favoarea intereselor companiei unui prieten de-al său. Cei doi colegi au fost şi ei acuzaţi şi condamnaţi la 50 şi, respectiv, 30 de luni închisoare. Pedeapsa lui Malone va fi executată în paralel cu o altă pedeapsă de trei ani pe care acesta a primit-o pentru o condamnare similară în statul California, în Judecătorul federal a declarat: Dacă va trebui transmis vreodată un mesaj referitor la corupţia în politică, acest caz este cel care reliefează toate argumentele şi necesitatea de a crea mijloace de descurajare a persoanelor care ocupă funcţii publice în prezent precum şi a celor care vor deţine astfel de funcţii în viitor. Parchetul Statelor Unite a solicitat instanţei confiscarea bunurilor provenite din acest scandal iar judecătorul i-a acordat 14

15 acestuia un termen de 2 săptămâni în vederea determinării sumei ce trebuie urmărită. [ Condamnare pentru corupţie politică: şase ani închisoare pentru Malone, Adrienne Packer, Las Vegas Review-Journal, 15 Februarie 2007] CONCLUZII După cum s-a demonstrat prin prezentările de mai sus privind aplicarea pedepselor, chiar dacă fiecare ţară este afectată de acte de corupţie, modalităţile în care acestea acţionează în vederea combaterii acesteia sunt variate în ceea ce priveşte aspectele de detaliu. Cu toate acestea, pare să existe o anumită consecvenţă în ceea ce priveşte principiile fundamentale de pedepsire a infracţiunilor de corupţie şi, ceea ce este cel mai important, în ceea ce priveşte mesajul social care se transmite prin pedepsirea acestui tip de infractori. Modul în care este sancţionată o persoană fizică sau juridică, nu de către mass-media sau de către opinia publică, ci de către instanţă, reprezintă mesajul cel mai relevant şi mai puternic care trebuie transmis. Aplicarea de pedepse solide, proporţionate şi clare de către o autoritate judecătorească echitabilă şi respectată reprezintă soluţia pentru reducerea eficientă şi, poate, chiar pentru eradicarea corupţiei. Sperăm ca această prezentare să fie utilă ca material de referinţă pentru judecătorii români care sunt implicaţi în soluţionarea cauzelor privind infracţiunile de corupţie. 15