2011_Bucharest_Marica

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "2011_Bucharest_Marica"

Transcriere

1 Management şi dezvoltare durabila la agregatele din sudul şi centrul României Silviana Marica

2 Importanţa agregatelor Resursele de pietriş şi nisip, respectiv piatra spartă reprezintă al doilea material natural ca importanţă în întreaga lume după beton, materialul artificial cu agregate în compoziţie. La scara întregii lumi 90 % din materialele necombustibile sunt cerute de industria construcţiilor, care fiind una din marile consumatoare de agregate contribuie şi la degradarea mediului.

3 Agregate şi management Industria extractivă a fost considerată una din factorii majori ai modificării echilibrelor bio-geologice la nivel local şi regional. Azi, economia de resurse naturale este pe plan mondial dependentă de utilizarea raţională şi managementul sistemelor de resurse minerale. Nu se mai poate vorbi de industrie extractivă, de competitivitate pe pieţe fără aplicarea unor programe coerente şi unitare de protejare a resurselor de către agenţii economici.

4 Agregate şi management Ca rezultat al întâlnirilor politice mondiale de mediu este un fapt cert ca sunt şi vor fi aplicate în România măsuri politice şi economice pentru minimizarea impactului de mediu în carierele de agregate, care aduc modificări prin : - formele de relief - floră şi faună - aplicarea permiselor legale de exploatare - pregătirea unor planuri de dezvoltare cu măsuri coercitive pe termen lung - aplicarea de restaurări în cariere abandonate în special prin plantaţii agricole - utilizarea de procese tehnologice de curăţire - investiţii în terenuri şi echipamente avansate

5 Agregatele din sudul şi centrul ROMÂNIEI Licente active AG -3 PH-2 BZ-10 VL-1 CL-2 TL-8 CT-11 BV -6 CV-7 CS-7 DB-8 DJ-2 GL-3 GR-5 GJ- 4 HG- 3 MH- 2 MS-3 OT-2

6 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI În sudul României (Muntenia şi Dobrogea ) există cariere de râu şi de platou pe valea Ialomiţei (cele mai multe din ele) ; în platoul Dâmboviţei, pe râurile Argeş, Jiu şi Buzău, inclusiv pe fluviul Dunărea. Cariere de piatră spartă există în judeţele Covasna (Studiul de caz1) şi în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Tulcea (Studiul de caz 2: Iacob Deal) şi Constanţa. Numărul licenţelor de exploatare în aceste părţi ale României este de 89, iar al permiselor de exploatare depăşeşte 500.

7 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Rezultate şi discuţii Studiul de caz 1 Andezit Caracteristici calitative Densitate 2,80 kg/dmc Porozitate 5 % Absorbţie 1% Compactitate 95% Rezist. la compresiune 194 N /mmp Rezist. la şoc mecanic 4,07

8 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Rezultate şi discuţii Studiul de caz 2 Granit de Iacob Deal Caracteristici calitative Densitate 2,69 dan / cmp Porozitate 1,86 % Absorbţie 0,34% Compactitate 98,14 % Rezist. la compresiune 190 N/mmp Rezist. la şoc 4 N/mmp

9 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Quarrying management Managementul de carieră necesită un permanent echilibru între regulile prevăzute adaptate la realităţile locale şi la iniţiativele operatorilor locali ai carierelor. In prezent, activităţile din sudul şi centrul României sunt întreprinse de două tipuri de firme: companii mari şi firme mici. Procedura de autorizare este considerată ca parte integrantă a activităţii de carieră, care conformează planul iniţial cu tipul de exploatare. O exploatare rea a agregatelor de râu poate induce serioase probleme patului sau albiei râului. În România obținerea unei exploatări de resurse minerale este condiționată de documentații foarte complexe. În domeniul agregatelor pentru intersectarea aspectelor de management al fiecărei exploatări cu managementul sustenabil al resursei este necesară cunoaștere proiectului în ansamblu.

10 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Documentaţiile ce stau la baza acordării unei licenţe de exploatare constau din : - Studiu de fezabilitate - Plan de dezvoltare - Plan de refacere a mediului - Studiu de impact social

11 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Quarrying management Foarte puţine firme au implementat managementul calităţii şi cu totul excepţional managementul de mediu, în conformitate cu SR ISO Acesta se referă la furnizarea elementelor necesare unui nou sistem eficient, structurat şi integrat în managementul global al oricărei companii.

12 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Politica de management a unei companii care extrage un material de construcţie poate include conformitatea propriei activităţi cu politica de mediu ; impactul real sau potenţial asupra mediului a propriei activităţi astfel încât sunt efecte pozitive ale mediului urmate de performanţa individuală; competenţa şi responsabilitatea personalului, situaţiile de urgenţă şi capacităţile de reacţie a tuturor celor implicaţi ; necesitatea pregătirii personalului şi cunoaşterea consecinţelor activităţii productive asupra mediului ; Realizarea unui mecanism adaptabil şi flexibil de monitorizare în conformitate cu planul de management şi declaraţia managementului de mediu

13 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI În sudul şi centrul României există unele cariere de agregate care afectează în acest fel mediul datorită exploatării intensive şi folosirii neadecvate a maşinilor. Exemple sunt pe râurile Ialomiţa şi Dâmboviţa, în albiile minore, precum şi în judeţul Harghita la Suseni Chileni. Staţia de acolo are o capacitate de aprox. 1mil t/an şi furnizează sorturi de agregate concasate.

14 Agregatele din sudul şi centrul ROMANIEI Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii şi în special pentru studiile de caz urmărite este necesară urmărirea câtorva direcţii pentru dezvoltarea durabilă a resurselor de agregate : - conformitatea cu propria activitate ; - impactul real sau potenţial referitor la mediu, în special prin creşterea performanţelor individuale ; - reacţia capacităţii pentru orice problemă de mediu ; - adoptarea unor măsuri pentru descreşterea poluării. În prezent firmele derulează implementarea Managementului de mediu şi adfoptarea standardelor şi normelor europene de calitate referitoare la agregate.

15 Planul de dezvoltare -component esenţial al unui management eficient Planul de dezvoltare şi realizarea unei documentaţii cadru de exploatare eficiente reprezintă o componentă esenţială a activităţilor derulate în exploatarea şi valorificarea unui zăcământ şi urmează evoluţia concretă a suprafeţelor derocate şi volumelor de rocă extrase reprezentate prin planuri de situaţie scara 1:2000, 1:1000.

16 Planul de dezvoltare - component esenţial al unui management eficient Problematica implementării managementului calităţii şi mediului eficiente în exploatarea agregatelor, trebuie să ţină seama atât de structura geologică a zăcămintelor, de modul de exploatare a acestora, cât şi de impactul asupra mediului produs în procesul de exploatare şi valorificare a materiei prime.

17 Planul de dezvoltare- component esențial al unui management eficient Pentru planul de dezvoltare, una dintre componentele esențiale ale documentațiilor de licență, sunt necesare măsurători geologice și topografice. Efectuând aceste măsurători trebuie luate în considerare câteva componente importante, în special pentru carierele de piatră : Unghiul de taluz general Configurația sufrafeței de lucru Elementele dimensionale ale treptelor (unde este necesar) Configurația reliefului albiei râului acolo unde nu este excavat Pentru exploatările de agregate pe râuri există și permise de exploatare cu cantitate limitată și perioadă determinată de 1 an, cazuri în care sunt afectate uneori albiile râurilor.

18 Planul de dezvoltare-component esențial al unui management eficient Pentru a limita impactul negativ al activității de exploatare este importantă implementarea controlului încă din stadiul primar, activitate cu costuri mult mai reduse decât după ce efectele distructive au fost produse - rol care revine managementului de mediu. Companiile trebuie astfel să aibă în vedere : Limitarea intervenției asupra solului la suprafețele strict necesare anual ; Amenajarea platformelor de extracție ; Lucrări pentru asigurarea stabilităţii pantelor ; Observarea unghiului de taluz în general, cu respectarea treptelor ; Menținerea unei bune operabilități a echipamentelor ; Efectuarea continuă a fluxurilor tehnologice; Managementul deșeurilor Acestea sunt elementele necesare din punct de vedere al protecției zăcământului și al mediului pentru o exploatare sigură.

19 CONCLUZII ȘI REMARCI - Industria exploatării agregatelor furnizează cea mai mare parte a materiilor prime pentru construcțiile civile și industriale. -Calitatea și managementul de mediu se constituie ca și componentele cele mai importante ale protecției zăcămintelor de agregate. - Managementul de mediu este esențial în înțelegerea acțiunilor complexe realizate între suprafața Pamântului și câmpurile de extracție. - Analizele și evaluările specifice efectuate în cele două studii de caz (agregate de carieră) demonstrează posibilitatea implementării eficiente a unui sistem unitar de management al calității, producției și mediului(conform ISO14001) - Autorizarea procedurii activității miniere este considerată parte integrantă a oricărei activități de extracție în cariere

20 CONCLUZII ȘI REMARCI - Printre documentele necesare autorizării și efectuării operațiunilor de producție, exploatare, protecție și refacerea mediului într-un zăcământ de agregate, Planul de dezvoltare este esențial pentru implementarea producției, cât și a unui management de mediu eficient. - Conform celor prezentate se poate concluziona de asemenea că managementul de mediu este flexibil și adaptabil la realitățile locale și poate atinge ținta de profitabilitate și o dezvoltare durabilă în condiții rezonabile ecologic. - Managementul de mediu în domeniul resurselor de agregatecele două zăcăminte constituind un model aplicabil-include de asemenea o analiză a calității și condiționează aplicarea standardului ISO

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚARE PE TOT PARCURSUL VIEȚII Nr. 24330/ 08.01.2014 SE APROBĂ. SECRETAR DE STAT, Vasilica Ștefania DUMINICĂ SE APROBĂ. SECRETAR DE STAT, András György KIRÁLY ANEXA A TABLOUL

Mai mult

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚARE PE TOT PARCURSUL VIEȚII SE APROBĂ. SUBSECRETAR SE APROBĂ. DE STAT, Liliana SUBSECRETAR PREOTEASA DE STAT, Liliana PREOTEASA

Mai mult

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/200

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/200 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat în noiembrie 2009

Mai mult

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ - BUCUREŞTI Ec. Măria Magdalena TUREK RAHOVEANU TEZA DE DOCTORAT Cercetări privind impactul

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ - BUCUREŞTI Ec. Măria Magdalena TUREK RAHOVEANU TEZA DE DOCTORAT Cercetări privind impactul UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ - BUCUREŞTI Ec. Măria Magdalena TUREK RAHOVEANU TEZA DE DOCTORAT Cercetări privind impactul aderării la Uniunea Europeană asupra structurilor

Mai mult

Decalaje şi regionale la orizontul anului 2010

Decalaje şi regionale la orizontul anului 2010 Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în 2022 - decembrie 2018 - Cuprins Evoluţia principalilor indicatori economico

Mai mult

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în iunie

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în iunie Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Proiecţia principalilor indicatori economico sociali în PROFIL TERITORIAL până în 2022 - iunie 2019 - Cuprins Evoluţia principalilor indicatori economico sociali

Mai mult

POLICY BRIEF Fenomenul Brăila o nouă formă de excluziune din educație AUTORI: Laura Greta MARIN și Ionuț BUȘEGA București, mai

POLICY BRIEF Fenomenul Brăila o nouă formă de excluziune din educație AUTORI: Laura Greta MARIN și Ionuț BUȘEGA București, mai POLICY BRIEF Fenomenul Brăila o nouă formă de excluziune din educație AUTORI: Laura Greta MARIN și Ionuț BUȘEGA București, mai 2019 1 Rata de neparticipare la Evaluare Națională (2017-2018) 1. INTRODUCERE

Mai mult

Microsoft Word - FONDUL DE LOCUINTE doc

Microsoft Word - FONDUL DE LOCUINTE doc C U P R I N S Pag. I. FONDUL DE LOCUINŢE LA 31 DECEMBRIE 2018. 5 II. LOCUINŢE TERMINATE ÎN ANUL 2018.... 9 TABELE-în text- 1. Balanţa fondului de locuinţe, la 31 decembrie 2018... 5 2. Structura fondului

Mai mult

DINAMICĂ ȘI POTENȚIAL TULCEA 2009

DINAMICĂ ȘI POTENȚIAL TULCEA 2009 DINAMICĂ ȘI POTENȚIAL DINAMICA PIEłEI DINAMICA RIDICATĂ = CONCRETIZARE POTENłIAL? ROMÂNIA POTENłIAL DE CREŞTERE PENTRU EUROPA SUBSCRIERI - RAPORT REGIONAL CREŞTERE CU ORICE PREł? COMPANII DE TOP DEZBATERI

Mai mult

Microsoft PowerPoint - Prez Seminar CE regionalizare si canal- MMP_ [Compatibility Mode]

Microsoft PowerPoint - Prez Seminar CE regionalizare si canal-  MMP_ [Compatibility Mode] Autoritatea de Management POS Mediu Regionalizarea serviciilor de apă şi apă uzată Programul în Operaţional România Sectorial & Proiecte de investiţii finanţate prin Mediu Bucureşti - 12.09.2011 Florian

Mai mult

Microsoft Word - leg_pl365_04.doc

Microsoft Word - leg_pl365_04.doc PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. Legea apelor nr.107/1996, publicată

Mai mult

Microsoft Word - NF PIATRA SI NISIP - Seini.doc

Microsoft Word - NF PIATRA SI NISIP - Seini.doc NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul prezentului act normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea licenţei de concesiune nr. 3136/2002 a activităţii miniere de exploatare a andezitului industrial şi de construcţie

Mai mult

Nr

Nr Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Arges Proiect Decizia etapei de încadrare Nr. / 24.07.2018 Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresata

Mai mult

MUREŞ OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREȘ Str. Căprioarei nr. 2, cod poștal , Tg. Mureș, jud. Mureș, Tel.: 0265/ , Fax: 0

MUREŞ OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREȘ Str. Căprioarei nr. 2, cod poștal , Tg. Mureș, jud. Mureș, Tel.: 0265/ , Fax: 0 OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREȘ Str. Căprioarei nr. 2, cod poștal 540314, Tg. Mureș, jud. Mureș, Tel.: 0265/21.13.38, Fax: 0265/21.05.07, e-mail: ms@ancpi.ro Comunicat de presă Târgu

Mai mult

FISA TEHNICA PAVELE DIN BETON H = 40mm

FISA TEHNICA PAVELE DIN BETON H = 40mm Fisa tehnica DALE TACTILO 1 A. CARACTERISTICI FIZICE Caracteristici Forme Dimensiuni 300 x 300 x 60 mm Culori si aspect: ALB-CREM Aspect suprafata: structurata monocrom Greutate si consum/mp 124,44 kg/

Mai mult

Nr

Nr Ministerul Mediului Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MARAMUREȘ DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE (proiect) Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu

Mai mult

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială Compartiment indicatori sociali şi programe incluziu

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială Compartiment indicatori sociali şi programe incluziu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială Compartiment indicatori sociali şi programe incluziune socială Analiza datelor statistice privind plata

Mai mult

SUPRAVEGHEREA IRC/SRC, ROMANIA, 2012 Sistemul national de supraveghere a Sindromului Rubeolic Congenital (SRC) a fost instituit in anul Metodolo

SUPRAVEGHEREA IRC/SRC, ROMANIA, 2012 Sistemul national de supraveghere a Sindromului Rubeolic Congenital (SRC) a fost instituit in anul Metodolo SUPRAVEGHEREA IRC/SRC, ROMANIA, 2012 Sistemul national de supraveghere a Sindromului Rubeolic Congenital (SRC) a fost instituit in anul 2000. Metodologia de supraveghere a fost revizuita si adaptata conform

Mai mult

Aprobat, Presedinte al Consiliului de Administratie Alexandru SANDULESCU Catre: Adunarea Generala a Actionarilor SNN NOTA de informare a actionarilor

Aprobat, Presedinte al Consiliului de Administratie Alexandru SANDULESCU Catre: Adunarea Generala a Actionarilor SNN NOTA de informare a actionarilor Aprobat, Presedinte al Consiliului de Administratie Alexandru SANDULESCU Catre: Adunarea Generala a Actionarilor SNN NOTA de informare a actionarilor cu privire la tranzactiile incheiate cu administratorii

Mai mult

What is scoping and why do we do it?

What is scoping and why do we do it? Ce înseamnă definirea domeniului și de ce este necesară? Michal Musil 4. Consultări Pași generali ai SEA 0. Screening 1. Definirea domeniului / Analiza de bază Descrierea aspectelor principale care trebuie

Mai mult

RAPORT PRIVIND STAREA PĂDURILOR ROMÂNIEI ÎN ANUL

RAPORT PRIVIND STAREA PĂDURILOR ROMÂNIEI ÎN ANUL RAPORT PRIVIND STAREA PĂDURILOR ROMÂNIEI ÎN ANUL 2009 1 Control în Silvicultură s-a desfăşurat preponderent în pădure şi în mod special pentru depistarea tăierilor ilegale şi sancţionarea vinovaţilor.

Mai mult

Microsoft PowerPoint - programul-national-reabilitare-irigatii-update pptx

Microsoft PowerPoint - programul-national-reabilitare-irigatii-update pptx PROGRAMULUI NAŢIONAL DE REABILITARE A INFRASTRUCTURII PRINCIPALE DE IRIGAŢII DIN ROMÂNIA Actualizat și aprobat prin HOTĂRÂREA DE GUVERN nr. 557 din 24 iulie 2018 PREVEDERI INITIALE IN PROGRAMUL DE GUVERNARE

Mai mult

caravana_smart_city.key

caravana_smart_city.key Caravana Smart City este un program dedicat BENEFICIARILOR de soluții și produse Smart City Miniștri și Secretari de Stat Primari și Viceprimari City Manageri Caravana Smart City este organizată sub Înaltul

Mai mult

ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA ALBESTI - PALEOLOGU CAIET DE SARCINI PIESE DENUMIRE LUCRARE: REPARATII TROTUARE, SAT ALBESTI PALEOLOGU, COMUNA ALBESTI

ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA ALBESTI - PALEOLOGU CAIET DE SARCINI PIESE DENUMIRE LUCRARE: REPARATII TROTUARE, SAT ALBESTI PALEOLOGU, COMUNA ALBESTI ROMANIA JUDETUL PRAHOVA COMUNA ALBESTI - PALEOLOGU CAIET DE SARCINI PIESE DENUMIRE LUCRARE: REPARATII TROTUARE, SAT ALBESTI PALEOLOGU, COMUNA ALBESTI PALEOLOGU, BLOC NR. 1 SCRISE 2019 1. DATE GENERALE

Mai mult

Microsoft Word - hirlau-comenius

Microsoft Word - hirlau-comenius Hîrlău - frumos şi vechi plai românesc Hirlau este una dintre localitatile Moldovei cu o bogata istorie. Localitatea este situata in partea de nord-vest a judetului lasi, unde la mica distanţa se afla,

Mai mult

Microsoft Word - sr_2003_08.doc

Microsoft Word - sr_2003_08.doc MINISTERUL JUSTIŢIEI OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI Operaţiunile de înmatriculare a comercianţilor, de menţiuni şi radieri se efectuează în temeiul Legii nr.26/1990, republicată, Legii nr 31/1990,

Mai mult

6.3 Desemnarea corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale Conform Directivei Cadru Apă, corpurile de apă puternic modificate sunt acele corp

6.3 Desemnarea corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale Conform Directivei Cadru Apă, corpurile de apă puternic modificate sunt acele corp 6.3 Desemnarea corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale Conform Directivei Cadru Apă, corpurile de apă puternic modificate sunt acele corpuri de apă de suprafaţă care datorită alterărilor fizice

Mai mult

INVESTIŢIILE ŞI CONSTRUCŢIILE DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ

INVESTIŢIILE ŞI CONSTRUCŢIILE DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ INVESTI IILE NETE I CONSTRUC IILE DIN ECONOMIA NA IONAL ÎN TRIMESTRUL I 2017 - date provizorii- Introducere Publica ia cuprinde informa ii statistice referitoare la investi iile nete realizate în economia

Mai mult

untitled

untitled ALBA ARAD ARGEŞ BACĂU BIHOR BISTRIŢA- NĂSĂUD 1 Credite în lei (rd.2+rd.3=rd.4+rd.5=rd.6+rd.7+rd.11) 1 020,8 1 199,5 2 086,1 1 836,5 1 732,2 831,3 2 curente 863,7 1 035,0 1 829,5 1 631,2 1 492,4 652,6 3

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI Exemplar nr

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI Exemplar nr MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI Exemplar nr.1 ŞI INTERNELOR Nr. 4414556 din 11.06.2012 Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Serviciul Asigurarea Calităţii Învăţământului şi Metodologii Raport de prezentare

Mai mult

Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2

Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2 Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2011 Ca urmare a solicitării de emitere a acordului

Mai mult

M1_F3_A3_SCI

M1_F3_A3_SCI FORMULARUL STANDARD NATURA 2000 1. IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI0363 1.3 NUMELE SITULUI Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti 1.4 Data completării 1.5 Data actualizării 2 0 1

Mai mult

ANEXA 2

ANEXA 2 STRUCTURA GENERALĂ A PROIECTULUI DE DIPLOMĂ pentru programul de studii INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAŢIA PUBLICĂ ŞI AGROTURISM ANUL UNIVERSITAR 2018/2019 1. CUPRINS Cuprinsul va fi redactat începând

Mai mult

ManpowerGroup România Strada Izvor, Nr. 80, Izvor Business Center, etaj 6, Bucureștii , România T: Embargo până la 00:01 GMT, 1

ManpowerGroup România Strada Izvor, Nr. 80, Izvor Business Center, etaj 6, Bucureștii , România T: Embargo până la 00:01 GMT, 1 Embargo până la 00:01 GMT, 11 iunie 2019 Comunicat de presă Bucureşti, 11 iunie, 2019 Angajatorii români prognozează un climat de angajare favorabil pentru următorul trimestru Studiul ManpowerGroup privind

Mai mult

Capitolul 2 PREZENTAREA GENERALĂ BAZINULUI/SPAȚIULUI HIDROGRAFIC Delimitarea Spaţiului Hidrografic Dobrogea, Deltei Dunării si Apelor Costiere Spaţiul

Capitolul 2 PREZENTAREA GENERALĂ BAZINULUI/SPAȚIULUI HIDROGRAFIC Delimitarea Spaţiului Hidrografic Dobrogea, Deltei Dunării si Apelor Costiere Spaţiul Capitolul 2 PREZENTAREA GENERALĂ BAZINULUI/SPAȚIULUI HIDROGRAFIC Delimitarea Spaţiului Hidrografic Dobrogea, Deltei Dunării si Apelor Costiere Spaţiul Hidrografic Dobrogea, Delta Dunării si Apele Costiere,

Mai mult

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ STATISTICA ACTIVITĂŢILOR DIN SILVICULTURĂ ÎN ANUL 2017 2018 CUPRINS Pagina I. Introducere... 5 II. Rezultatele obţinute... 6 1. Fondul forestier naţional, la sfârşitul

Mai mult

C A P I T O L U L 1

C A P I T O L U L   1 Anuarul Statistic al Judeţului Mehedinţi 2018 ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII SURSA DATELOR Cercetări statistice: Ancheta structurală în întreprinderi şi alte cercetări realizate de Institutul Naţional de Statistică

Mai mult

LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 8 octombrie 1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I

LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 8 octombrie 1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 8 octombrie 1996 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1 (1) Apele reprezintă

Mai mult

AMPLASAREA STAŢIILOR ELECTRICE Acest capitol reprezintă o descriere succintă a procesului de proiectare a unei staţii electrice de transformare sau de

AMPLASAREA STAŢIILOR ELECTRICE Acest capitol reprezintă o descriere succintă a procesului de proiectare a unei staţii electrice de transformare sau de AMPLASAREA STAŢIILOR ELECTRICE Acest capitol reprezintă o descriere succintă a procesului de proiectare a unei staţii electrice de transformare sau de interconexiune. Acest proces ţine cont de o serie

Mai mult

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ STATISTICA ACTIVITĂŢILOR DIN SILVICULTURĂ ÎN ANUL 2018 2019 CUPRINS Pagina I. Introducere... 5 II. Rezultatele obţinute... 6 1. Fondul forestier naţional, la sfârşitul

Mai mult

Nr. crt. Județ Număr Contracte de servicii semnate în anul 2018 Finantarea IV ( ) Valoare contracte de servicii Număr de imobile estimat Supr

Nr. crt. Județ Număr Contracte de servicii semnate în anul 2018 Finantarea IV ( ) Valoare contracte de servicii Număr de imobile estimat Supr Județ Număr Contracte de semnate în anul 2018 Finantarea IV (29.10.2018) contracte de Număr de Suprafața ă (ha) 1 Olt 4 597.984,45 9.649 4.875,00 2 Ialomiţa 2 270.750,00 4.900 4.224,00 3 Covasna 4 224.970,00

Mai mult

Slide 1

Slide 1 ZIUA INTERNATIONALA PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA Promovarea Securitatii si Sanatatii intr-o ECONOMIE VERDE SIBIU 2012 PADUREA factor esential in protectia mediului, in cadrul Directiei Silvice

Mai mult

CURS II Modelarea scurgerii în bazine hidrografice Modelarea scurgerii lichide pe versanţii bazinului hidrografic Modalităţi de cercetare a scurgerii

CURS II Modelarea scurgerii în bazine hidrografice Modelarea scurgerii lichide pe versanţii bazinului hidrografic Modalităţi de cercetare a scurgerii CURS II Modelarea scurgerii în bazine hidrografice Modelarea scurgerii lichide pe versanţii bazinului hidrografic Modalităţi de cercetare a scurgerii pe versanţi Versanţii asigură scurgerea apei sub influenţa

Mai mult

Microsoft Word - O_25_10_10_n_1952.docx

Microsoft Word - O_25_10_10_n_1952.docx Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici Imprimare Ordin nr. 1952 din 25/10/2010 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 840 din 15/12/2010 Intrare in vigoare: 15/12/2010 Tip Data Publicat 15/12/2010;

Mai mult

SC NOVACSUR IMPEX SRL

SC NOVACSUR IMPEX SRL S.C. PIATRA SI NISIP S.R.L. Seini, str. Baii, nr. 127A, jud. Maramures MEMORIU DE PREZENTARE În vederea obţinerii acordului de mediu pentru SCOATERE TEREN DIN FOND FORESTIER IN VEDEREA EXTINDERII CARIERA

Mai mult

HOTĂRÂRE cu privire la: aprobarea PLANULUI DE OCUPARE A FUNCŢIILOR PUBLICE din cadrul Camerei Agricole Judeţene Olt, pentru anul 2015 Având în vedere:

HOTĂRÂRE cu privire la: aprobarea PLANULUI DE OCUPARE A FUNCŢIILOR PUBLICE din cadrul Camerei Agricole Judeţene Olt, pentru anul 2015 Având în vedere: HOTĂRÂRE cu privire la: aprobarea PLANULUI DE OCUPARE A FUNCŢIILOR PUBLICE din cadrul Camerei Agricole Judeţene Olt, pentru anul 2015 Având în vedere: - expunerea de motive nr. 8125 din 26.08.2014 cu privire

Mai mult

PARTENERIAT PENTRU ECO-INOVARE - ECOPartner

PARTENERIAT PENTRU ECO-INOVARE - ECOPartner PARTENERIAT PENTRU ECO-INOVARE ECOPartner Context National Premise si motoare pentru eco-inovare in Romania Coordonator Tehnic CNPCD - Churican Andrei PROIECT CO-FINANTAT PRINTR-UN GRANT DIN PARTEA ELVETIEI

Mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL JUSTIŢIEI OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI Operaţiunile de înmatriculare a comercianţilor, de menţiuni şi radieri se efectuează în temeiul Legii nr.26/1990, republicată, Legii nr 31/1990,

Mai mult

ROMÂNIA Institutul Naţional de Statistică Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în trimestrul l mai 2019-

ROMÂNIA Institutul Naţional de Statistică Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în trimestrul l mai 2019- ROMÂNIA Institutul Naţional de Statistică Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în trimestrul l 2019 - mai 2019- C U P R I N S Pagina Frecventarea structurilor de primire

Mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL JUSTIŢIEI OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI Operaţiunile de înmatriculare a comercianţilor, de menţiuni şi radieri se efectuează în temeiul Legii nr.26/1990, republicată, Legii nr 31/1990,

Mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ MINISTERUL JUSTIŢIEI OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti, Bd. Unirii nr. 74, Bl. J3b, tronson II+III, sector 3; Telefon: +40 21 316.08.04, 316.08.10; Fax: +40 21 316.08.03; Cod poştal:

Mai mult

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova PROIECT DECIZIA ETAPEI

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova PROIECT DECIZIA ETAPEI PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE Ca urmare a solicitarii de emitere a acordului de mediu adresate de S.C. OMV PETROM S.A., reprezentata prin Mincu Adrian Director administrare al Rafinariei Petrobrazi,

Mai mult

FORMULARUL STANDARD NATURA IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI NUMELE SITULUI Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruş

FORMULARUL STANDARD NATURA IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI NUMELE SITULUI Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruş FORMULARUL STANDARD NATURA 2000 1. IDENTIFICAREA SITULUI 1.1 Tip 1.2 Codul sitului B ROSCI0365 1.3 NUMELE SITULUI Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruşi 1.4 Data completării 1.5 Data actualizării 2 0 1

Mai mult

ORDIN Nr. 202/2881/2348 din 4 decembrie 2013 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de

ORDIN Nr. 202/2881/2348 din 4 decembrie 2013 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de ORDIN Nr. 202/2881/2348 din 4 decembrie 2013 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor

Mai mult

Microsoft Word - Operatiuni doc

Microsoft Word - Operatiuni doc MINISTERUL JUSTIŢIEI OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI Operaţiunile de înmatriculare a comercianţilor, de menţiuni şi radieri se efectuează în temeiul Legii nr.26/1990, republicată, Legii nr 31/1990,

Mai mult

Microsoft Word - Raport PRAM_Reg.7 Centru_Sem I 2012.doc

Microsoft Word - Raport PRAM_Reg.7 Centru_Sem I 2012.doc REGIUNEA 7 CENTRU vâ RAPORTARE P.R.A.M.- Regiunea 7 Centru SEMESTRUL I./2012 în 1. STADIUL ACTUAL AL PROCESULUI DE PLANIFICARE DE MEDIU ( etapele procesului P.R.A.M..) Planul Regional de Acţiune Regiunea

Mai mult

MUREŞ OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREȘ Str. Căprioarei nr. 2, cod poștal , Tg. Mureș, jud. Mureș, Tel.: 0265/ , Fax: 0

MUREŞ OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREȘ Str. Căprioarei nr. 2, cod poștal , Tg. Mureș, jud. Mureș, Tel.: 0265/ , Fax: 0 OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MUREȘ Str. Căprioarei nr. 2, cod poștal 540314, Tg. Mureș, jud. Mureș, Tel.: 0265/21.13.38, Fax: 0265/21.05.07, e-mail: ms@ancpi.ro Comunicat de presă Târgu

Mai mult

Crt. Lista posturilor care și-au manifestat intenția de a reflecta campania electorală, pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European

Crt. Lista posturilor care și-au manifestat intenția de a reflecta campania electorală, pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European Denumire Post Localitate Licenta Nr Zonă de difuzare ALBA 1 ALBA CAROLINA TV Alba-Iulia TV-C 813 2 RADIO STAR Sebeș R 995 3 RADIO BLAJ Blaj R 264 4 HIT FM ALBA Sebeș R 234 Regională (AB) 5 RADIO EVENIMENT

Mai mult

32000L0060

32000L0060 C U P R I N S DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2000/60/CE din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei.................................. 4 DIRECTIVA

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Bucureşti-Craiova- Dro

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Bucureşti-Craiova- Dro NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul actului normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Bucureşti-Craiova- Drobeta-Turnu Severin (Autostrada Sudului) Secţiunea a

Mai mult

FIȘĂ DE PREZENTARE FLAG ASOCIATIA GRUP LOCAL DOBROGEA SUD Țara: ROMANIA Regiunea: 2 SUD-EST Operațional: FLAGU-UL A FOST INFIINTAT SI FINANTAT SI IN P

FIȘĂ DE PREZENTARE FLAG ASOCIATIA GRUP LOCAL DOBROGEA SUD Țara: ROMANIA Regiunea: 2 SUD-EST Operațional: FLAGU-UL A FOST INFIINTAT SI FINANTAT SI IN P FIȘĂ DE PREZENTARE FLAG ASOCIATIA GRUP LOCAL DOBROGEA SUD Țara: ROMANIA Regiunea: 2 SUD-EST Operațional: FLAGU-UL A FOST INFIINTAT SI FINANTAT SI IN PERIOADA 2007-2013, STRATEGIA AFERENTA PERIOADEI 2014-2020,

Mai mult

Microsoft Word - P U B L I C A T I E CHELTUIELI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI ÎN ANUL 2015 (1).doc

Microsoft Word - P U B L I C A T I E CHELTUIELI PENTRU PROTECTIA MEDIULUI ÎN ANUL 2015 (1).doc ISSN L: 1842 578X CHELTUIELI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, ÎN ANUL 2015 CHELTUIELILE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, ÎN ANUL 2015 Protecţia mediului înglobează mai multe activităţi direcţionate către o mai bună

Mai mult

Prospect vanzare 27 loturi teren cu suprafete cuprinse intre 386 mp mp numere cadastrale 282_18_358_1_XX

Prospect vanzare 27 loturi teren cu suprafete cuprinse intre 386 mp mp numere cadastrale 282_18_358_1_XX PROSPECT DE VANZARE a bunurilor imobile compuse din 27 loturi teren cu suprafete cuprinse intre 309 mp 409 mp (suprafata totala 10.468 mp), numere cadastrale 282/18/358/1/XX situate in Comuna 1 Decembrie,

Mai mult

09-ppt-2018-capac

09-ppt-2018-capac SEMINAR IMPORTANȚA ANALIZEI SWOT PENTRU SUCCESUL AFACERII Analiza SWOT presupune stabilirea calitatilor firmei dvs, defectele, oportunitatile de piata si amenintarile 1 Analiza SWOT ofera o radiografie

Mai mult

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE 10 aprilie 2015 Domnule Inspector General, Doamnelor și domnilor inspectori de învățământ primar, Doamnelor și domnilor dascali, Vă aducem la cunoștință că, începând cu anul școlar 2013 2014, Banca Națională

Mai mult

Nr. /ARBDD/ 2012 Către: HUBATI TUDOR Adresa: str.a I a,nr. 187,Ap.19, Loc. Sulina, Jud. Tulcea A p r o b G U V E R N A T O R DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRA

Nr. /ARBDD/ 2012 Către: HUBATI TUDOR Adresa: str.a I a,nr. 187,Ap.19, Loc. Sulina, Jud. Tulcea A p r o b G U V E R N A T O R DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRA Nr. /ARBDD/ 2012 Către: HUBATI TUDOR Adresa: str.a I a,nr. 187,Ap.19, Loc. Sulina, Jud. Tulcea A p r o b G U V E R N A T O R DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2012 Viorica BÎSCĂ Ca urmare a solicitării

Mai mult

ANEXĂ LA PRECIZĂRILE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE GEOGRAFIE Aprobat: nr / PROGRAMA OLIMPIADEI DE GEOGR

ANEXĂ LA PRECIZĂRILE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE GEOGRAFIE Aprobat: nr / PROGRAMA OLIMPIADEI DE GEOGR ANEXĂ LA PRECIZĂRILE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE GEOGRAFIE 2016-2017 Aprobat: nr. 53698/ 19.10.2015 PROGRAMA OLIMPIADEI DE GEOGRAFIE AN ŞCOLAR 2016-2017 CLASA a VIII-a GEOGRAFIA ROMÂNIEI

Mai mult

MBO Audit&Accounting SRL CUI: ; Nr. ORC: J12/3815/2016 Capital social: ron , Cluj-Napoca, str. Plopilor 56/23 tel: em

MBO Audit&Accounting SRL CUI: ; Nr. ORC: J12/3815/2016 Capital social: ron , Cluj-Napoca, str. Plopilor 56/23 tel: em Nr. 1.1.61 / 05.04.2019 RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT Către acționarii societății COMPANIA DE INFORMATICĂ APLICATĂ S.A. Raport privind auditul situațiilor financiare Opinie 1. Am auditat situaţiile

Mai mult

Discipline aferente competenţelor Facultate: Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului Universitate: UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘO

Discipline aferente competenţelor Facultate: Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului Universitate: UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘO Discipline aferente competenţelor Facultate: Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului Universitate: UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIȘOARA Domeniu fundamental: Domeniu de studiu: Ştiinţe

Mai mult

Microsoft Word - Operatiuni doc

Microsoft Word - Operatiuni doc MINISTERUL JUSTIŢIEI OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI Operaţiunile de înmatriculare a comercianţilor, de menţiuni şi radieri se efectuează în temeiul Legii nr.26/1990, republicată, Legii nr 31/1990,

Mai mult

Profilul achizitiilor de terenuri la scara mare România Acest raport este un profil de țară care prezintă datele din Land Matrix pentru România și rez

Profilul achizitiilor de terenuri la scara mare România Acest raport este un profil de țară care prezintă datele din Land Matrix pentru România și rez Profilul achizitiilor de terenuri la scara mare România Acest raport este un profil de țară care prezintă datele din Land Matrix pentru România și rezumă achizițiile și le la scară mare care: conțin un

Mai mult

Microsoft Word - Informare august 2011.doc

Microsoft Word - Informare august 2011.doc M.M.P. M.M.P M.S. INSTITUTUL NATIONAL DE ADMINISTRATIA BAZINALA DIRECTIA DE CERCETARE DEZVOLTARE DE APA DOBROGEA-LITORAL SANATATE PUBLICA MARINA «GRIGORE ANTIPA CONSTANTA JUDETEANA CONSTANTA CONSTANTA

Mai mult

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 24 februarie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROM

Nesecret DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 24 februarie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROM DIRECȚIA DE COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU PARLAMENTUL Serviciul Relații cu Publicul și Mass-Media 24 februarie 2016 RAPORT PRIVIND SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ ŞI A CALITAŢII MEDIULUI în intervalul 26.06.2016,

Mai mult

REGULAMENTUL SITULUI DE IMPORTANŢĂ COMUNITARĂ ROSCI0245 TINOVUL DE LA ROMÂNEŞTI -PROIECT- CAPITOLUL I. CATEGORIA, ÎNFIINŢAREA, SCOPUL, LIMITELE Art. 1

REGULAMENTUL SITULUI DE IMPORTANŢĂ COMUNITARĂ ROSCI0245 TINOVUL DE LA ROMÂNEŞTI -PROIECT- CAPITOLUL I. CATEGORIA, ÎNFIINŢAREA, SCOPUL, LIMITELE Art. 1 REGULAMENTUL SITULUI DE IMPORTANŢĂ COMUNITARĂ ROSCI0245 TINOVUL DE LA ROMÂNEŞTI -PROIECT- CAPITOLUL I. CATEGORIA, ÎNFIINŢAREA, SCOPUL, LIMITELE Art. 1 Categoria ariei naturale protejate - situl de importanţă

Mai mult

Microsoft Word - Document de pozitie USMM deseuri miniere

Microsoft Word - Document de pozitie USMM deseuri miniere DOCUMENT DE POZIŢIE pentru audierea publica din 19.05.2011, Cluj-Napoca, hotel City Plaza, Str. Sindicatelor Nr. 9-13 cu tema: Procesarea deşeurilor miniere şi industriale în scopuri economice şi medioambientale

Mai mult

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORARE ŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIE Prof.dr.G.K.Constantinescu Directia de A

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORARE ŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIE Prof.dr.G.K.Constantinescu Directia de A MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORARE ŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIE Prof.dr.G.K.Constantinescu Directia de Acreditare si Monitorizare - Serviciul Conservare si

Mai mult

FIȘA MĂSURII M7.3A - "Promovarea formelor asociative de producători în agricultură" 1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenți

FIȘA MĂSURII M7.3A - Promovarea formelor asociative de producători în agricultură 1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenți FIȘA MĂSURII M7.3A - "Promovarea formelor asociative de producători în agricultură" 1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenție a acesteia și a contribuției la prioritățile strategiei,

Mai mult

Nr

Nr Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaṭi PROIECTUL DECIZIEI ETAPEI DE INCADRARE Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresată de SC GDF Suez

Mai mult

RATEN ICN CAIET DE SARCINI CS Pag. 5 REPARAT IZOLATIE TERMICA LA TUBULATURA INSTALATIEI DE VENTILATIE CV7 Ed. 1 Act.0 1. CONSIDERAŢII GENERALE

RATEN ICN CAIET DE SARCINI CS Pag. 5 REPARAT IZOLATIE TERMICA LA TUBULATURA INSTALATIEI DE VENTILATIE CV7 Ed. 1 Act.0 1. CONSIDERAŢII GENERALE RATEN ICN CAIET DE SARCINI 5-5108-CS Pag. 5 REPARAT IZOLATIE TERMICA LA TUBULATURA INSTALATIEI DE VENTILATIE CV7 Ed. 1 Act.0 1. CONSIDERAŢII GENERALE Denumirea obiectivului: Reparat izolatie termica la

Mai mult

Nr

Nr Ministerul Mediului Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureș D E C I Z I A E T A P E I D E Î N C A D R A R E PROIECT Ca urmare a solicitării de emitere a

Mai mult

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu Nr. Referitor dosar 16641/

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu Nr. Referitor dosar 16641/ Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu Nr. Referitor dosar 16641/30.09.2015 DECIZIE DE ÎNCADRARE Nr. DRAFT din 21.12.2015

Mai mult

MANAGEMENTUL VALORIFICĂRII UNOR PLANTE DIN FLORA ROMÂNEASCĂ ŞI CRITERII DE EFICIENŢĂ PENTRU ALEGEREA ACESTORA ÎN SCOP TERAPEUTIC CAPITOLUL 1 CARACTERI

MANAGEMENTUL VALORIFICĂRII UNOR PLANTE DIN FLORA ROMÂNEASCĂ ŞI CRITERII DE EFICIENŢĂ PENTRU ALEGEREA ACESTORA ÎN SCOP TERAPEUTIC CAPITOLUL 1 CARACTERI MANAGEMENTUL VALORIFICĂRII UNOR PLANTE DIN FLORA ROMÂNEASCĂ ŞI CRITERII DE EFICIENŢĂ PENTRU ALEGEREA ACESTORA ÎN SCOP TERAPEUTIC CAPITOLUL 1 CARACTERIZAREA FLOREI ROMÂNEŞTI CULTIVATE SUB ASPECTUL STRUCTURII

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Cod My SMIS 106538 Proiect cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 07.02.2018 1 Caracteristici generale Program Operational: POCU 2014-2020; Axa Prioritara 3 - Locuri de munca pentru

Mai mult

HOTĂRÂRE nr. 9 din 7 ianuarie 2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea cos

HOTĂRÂRE nr. 9 din 7 ianuarie 2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea cos HOTĂRÂRE nr. 9 din 7 ianuarie 2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării

Mai mult

Microsoft Word - CERERE_AC.doc

Microsoft Word - CERERE_AC.doc Către, Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş C E R E R E PENTRU EMITEREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE Subsemnatul (1) CNP domiciliul (2) municipiul cu sediul în judeţul oraşul comuna satul

Mai mult

Microsoft Word - Proiect LeAF Nica Dorina

Microsoft Word - Proiect LeAF Nica Dorina Grădiniţa cu P.P. Dumbrava minunată Str. Libertăţii nr. 76 Tulcea Tel : 0240531677, Fax : 0240514976 E-mail: gradinita19tl@yahoo.com Aprobat C.A.... PROGRAMUL MONDIAL LeAF SĂ ÎNVĂŢĂM DESPRE PĂDURE PROIECT

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation S.A. 12 iunie 2019 1 C.N.A.I.R. S.A. Este o companie de interes strategic național care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Are ca responsabilități: administrarea, exploatarea, întreținerea,

Mai mult

Nr. Crt AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Judet Total Situatia privind numarul persoanelor intrate in masuri active, la data de 31 OCT

Nr. Crt AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Judet Total Situatia privind numarul persoanelor intrate in masuri active, la data de 31 OCT Crt AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Total Situatia privind numarul lor intrate in masuri active, la data de 31 OCTOMBRIE 2017, la nivelul ANOFM, pe grupuri tinta Grupuri tinta Total Statutul

Mai mult

CALENDARUL ORIENTATIV

CALENDARUL ORIENTATIV CALENDARUL ORIENTATIV AL LANSĂRII DE CERERI DE PROIECTE PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL MEDIU ÎN LUNA NOIEMBRIE 2011 Axa prioritară 1 - Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată

Mai mult

Page 1 of 5 HOTĂRÂRE privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010 Emitent GUVERNUL

Mai mult

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI ȘCOALA DOCTORALĂ DOMENIUL DE DOCTORAT: MINE, PETROL ȘI GAZE REZUMAT asupra tezei de doctora

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI ȘCOALA DOCTORALĂ DOMENIUL DE DOCTORAT: MINE, PETROL ȘI GAZE REZUMAT asupra tezei de doctora MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI ȘCOALA DOCTORALĂ DOMENIUL DE DOCTORAT: MINE, PETROL ȘI GAZE REZUMAT asupra tezei de doctorat intitulată: CONTRIBUȚII PRIVIND MONITORIZAREA STABILITĂȚII

Mai mult

#brosura_lucerna_4AG07.indd

#brosura_lucerna_4AG07.indd La Patru Agro credem că ar trebui să aveţi aşteptări mai mari de la cultura de lucernă. Randamente mai mari, o nutriţie şi o digestibilitate mai bună, toate sunt cerințe rezonabile pentru acestă cultură,

Mai mult

Nr. Crt AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Judet Situatia privind numarul persoanelor intrate in masuri active, la data de 31 MARTIE 20

Nr. Crt AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Judet Situatia privind numarul persoanelor intrate in masuri active, la data de 31 MARTIE 20 Crt AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA Situatia privind numarul persoanelor intrate in masuri active, la data de 31 MARTIE 2018, la nivelul ANOFM, pe grupuri tinta Grupuri tinta Total persoane

Mai mult

Nr

Nr UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA FACULTATEA DE CHIMIE, BIOLOGIE, GEOGRAFIE DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE ȘCOALA DOCTORALĂ "MEDIU GEOGRAFIC ȘI DEZVOLTARE DURABILĂ" STUDIU ASUPRA FENOMENELOR GEOMORFOLOGICE

Mai mult

Proiect

Proiect Proiect GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din 2017 privind aprobarea mecanismului de elaborare şi coordonare a planurilor sectoriale şi locale de acţiuni anticorupţie anii 2017-2020 În scopul

Mai mult

CAIET DE SARCINI privind achiziţia de servicii de medicina muncii aferente anului Informaţii privind autoritatea contractantă: Direcţia Naţion

CAIET DE SARCINI privind achiziţia de servicii de medicina muncii aferente anului Informaţii privind autoritatea contractantă: Direcţia Naţion CAIET DE SARCINI privind achiziţia de servicii de medicina muncii aferente anului 2019 1. Informaţii privind autoritatea contractantă: Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP) este o structură cu personalitate

Mai mult

No Slide Title

No Slide Title CENTRUL ISTORIC BRĂILA Identificarea si dezvoltarea principalelor activitati de planificare si management urban pentru revitalizarea intregului tesut urban si a vietii sociale si economice PLAN DE MANAGEMENT

Mai mult