MAGDALENA IORDACHE DREPT PROCESUAL PENAL -Manual de studiu individual- 1
2
MAGDALENA IORDACHE DREPT PROCESUAL PENAL -Manual de studiu individual- 3
Copyright 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 4
CUPRINS INTRODUCERE... 8 Unitatea de învăţare 1... 11 Obiectul şi principiile fundamentale ale procesului penal... 11 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 11 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare... 12 1.3.1. Obiectul dreptului procesual penal... 12 1.3.2. Normele de drept procesual penal... 12 1.3.3. Trăsăturile şi principiile fundamentale ale procesului penal... 13 Unitatea de învăţare 2... 15 Participanţii în procesul penal... 15 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 16 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare... 16 2.3.1. Succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali... 16 2.3.2. Organele judiciare... 17 2.3.3. Părţile în procesul penal... 18 2.3.4. Apărătorul în procesul penal... 19 Unitatea de învăţare 3... 23 Acţiunile în procesul penal... 23 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 24 3.3.1. Acţiunea în justiţie... 25 3.3.2. Acţiunea penală noţiune, obiect, trăsături, momentele desfăşurării... 25 3.3.3. Acţiunea civilă noţiune, obiect, trăsături, exercitare... 26 3.3.4. Rezolvarea acţiunilor penală şi civilă în procesul penal; raportul dintre acestea.. 27 Unitatea de învăţare 4... 33 Competenţa în materie penală... 33 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 34 4.3.1. Noţiunea de competenţă; felurile competenţei... 34 4.3.2. Prorogarea de competenţă... 35 4.3.3. Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea... 36 4.3.4.Declinarea de competenţă, conflictele de competenţă şi excepţiile de competenţă 36 4.3.5. Strămutarea cauzelor penale... 37 Unitatea de învăţare 5... 40 Probele şi mijloacele de probă în procesul penal - probele... 40 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 41 5.3.1. Conceptul de probă, mijloc de probă, procedeu de probaţiune... 42 5.3.2. Clasificare probelor, importanţa lor... 42 5.3.3. Obiectul probaţiunii... 43 5.3.4. Sarcina probaţiunii şi regulile care guvernează activitatea de apreciere a probelor... 44 Unitatea de învăţare 6... 48 Mijloacele de probă... 48 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 49 6.3.1. Importanţa mijloacelor de probă în procesul penal... 49 6.3.2. Mijloacele de probă în procesul penal român... 49 6.3.3. Instituţii legate de probaţiunea în procesul penal... 51 5
Unitatea de învăţare 7... 55 Măsurile procesuale... 55 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 56 7.3.1. Conceptul de măsuri procesuale, importanţa şi clasificarea acestora... 56 7.3.2. Măsurile preventive; definiţia, luarea, înlocuirea, revocarea şi încetarea lor... 57 7.3.3. Măsurile de ocrotire şi de siguranţă... 58 7.3.4. Măsurile asiguratorii care se pot dispune în procesul penal... 58 Unitatea de învăţare 8... 62 Acte procesuale şi procedurale comune... 62 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 63 8.3.1. Noţiunea de act procesual şi act procedural... 63 8.3.2. Actele procedurale comune; modificarea lor, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite... 64 8.3.3. Termenele, sancţiunile procedurale în procesul penal... 65 8.3.4. Cheltuielile judiciare şi amenda judiciară... 66 PARTEA II PARTEA SPECIALĂ... 70 Unitatea de învăţare 9... 70 Urmărirea penală... 70 9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 70 9.3.1. Consideraţii generale privind urmărirea penală... 71 9.3.2. Competenţa organelor de urmărire penală... 71 9.3.3. Rolul procurorului în activitatea de urmărire penală... 72 9.3.4. Sesizarea organelor de urmărire penală... 73 9.3.5. Desfăşurarea urmăririi penale... 73 9.3.6. Suspendarea urmăririi penale... 74 9.3.7. Terminarea urmăririi penale... 74 9.3.8. Procedura prezentării materialului de urmărire penală... 75 9.3.9. Trimiterea în judecată... 76 9.3.10. Reluarea urmăririi penale... 76 9.3.11. Procedura plângerii împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală şi a soluţiilor de netrimitere în judecată... 77 Unitatea de învăţare 10... 82 Judecata fază a procesului penal... 82 10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 83 10.3.1. Principiile specifice fazei de judecată... 83 10.3.2. Judecata în primă instanţă participanţii, obiectul judecăţii... 84 10.3.3. Etapele procesuale ale judecăţii în primă instanţă... 85 10.3.4. Hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă... 85 Unitatea de învăţare 11... 89 Căile ordinare de atac apelul... 89 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 90 11.3.1. Apelul hotărâri supuse apelului, titularii apelului... 90 11.3.2. Termenul de apel, repunerea în termen, apelul peste termen... 91 11.3.3. Declararea apelului; renunţarea şi retragerea apelului... 92 11.3.4. Efectele apelului... 92 11.3.5. Judecarea apelului... 93 Unitatea de învăţare 12... 97 Recursul... 97 12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 97 6
12.3.1. Recursul hotărâri supuse recursului, titularii recursului... 98 12.3.2. Declararea recursului; efectele recursului... 99 12.3.3. Motivele de recurs... 100 12.3.4. Judecarea recursului... 101 Unitatea de învăţare 13... 104 Căile extraordinare de atac... 104 13.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 104 13.3.1. Consideraţii introductive... 105 13.3.2. Contestaţia în anulare: noţiune, cazuri, titularii acestei căi de atac, judecarea contestaţiei în anulare... 105 13.3.3. Revizuirea noţiune, caracterizare, cazuri, judecarea revizuirii... 107 13.3.4. Recursul în interesul legii... 108 Unitatea de învăţare 14... 110 Punerea în executare a hotărârilor penale... 110 14.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 111 14.3.1. Aspecte de ordin general privind executarea hotărârilor penale... 111 14.3.2. Punerea în executare a pedepselor principale... 112 14.3.3. Punerea în executare a pedepselor complementare... 112 14.3.4. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă... 113 14.3.5. Punerea în executare a amenzii judiciare şia cheltuielilor avansate de stat... 113 14.3.6. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre... 114 Unitatea de învăţare 15... 117 Modificări în executarea unor hotărârii contestaţia la executare... 117 15.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 118 15.3.1. Modificări în executarea unor hotărâri... 118 15.3.2. Contestaţia la executare concept, caracterizare, cazuri, procedura de rezolvare... 119 Unitatea de învăţare 16... 121 Proceduri speciale... 121 16.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 121 16.3.1. Consideraţii generale... 122 16.3.2. Urmărirea şi judecarea infracţiunii flagrante noţiunea de infracţiune flagrantă, constatarea, judecata în cazul procedurii speciale... 122 Unitatea de învăţare 17... 124 Alte proceduri speciale cauzele cu infractori minori, reabilitarea judecătorească, repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept, cooperarea judiciară internaţională în materie penală... 124 17.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare... 124 17.3.1. Procedura în cauzele cu infractori minori - urmărirea penală, judecarea infractorilor minori, punerea în executare a măsurilor aplicate minorilor... 125 17.3.2. Procedura reabilitării judecătoreşti cererea de reabilitare, titularii acesteia, judecarea... 126 17.3.3. Procedura reparării pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept... 127 17.3.4. Cooperarea judiciară internaţională în materie penală... 128 7
INTRODUCERE Disciplina Drept procesual penal este înscrisă în planul de învăţământ în categoria disciplinelor cu caracter teoretic, dar şi aplicativ. În afară de sensul de ramură a sistemului de drept, dreptul procesual penal are şi sensul de ştiinţă juridică, de disciplină ce cuprinde un sistem de cunoştinţe, cu valoare de adevăr despre dreptul procesual penal ca ansamblu de norme juridice. Aşadar, în timp ce obiectul de reglementare al dreptului procesual penal, ca ramură de drept, îl constituie procesul penal, disciplina de drept procesual penal are drept obiect de studiu normele de drept procesual penal. Studiul normelor dreptului procesual penal nu se mărgineşte la o acumulare de cunoştinţe despre conţinutul şi sfera de aplicare a fiecărei norme în parte, ci îşi propune reunirea acestor cunoştinţe într-un ansamblu coordonat şi sistematizat de concepte, principii, teorii proprii. Necesitatea studierii dreptului procesual penal rezidă din aplicarea normelor de drept penal, a dispoziţiilor dreptului pozitiv, într-un cadru instituţionalizat, a desfăşurării unui proces penal care să asigure aplicarea dreptului substanţial. Ştiinţa dreptului procesual penal elaborează, astfel, conceptele fundamentale ale procesului penal acţiunea, funcţie procesuală, probe, mijloace de probă, acte şi măsuri procesuale şi procedurale stabilind legături între acestea şi deducând principiile de bază ale întregului drept procesual penal. Într-o societate în care fenomenul infracţional este tot mai prezent, sub diverse forme de manifestare, cercetarea ştiinţifică în domeniul dreptului procesual penal se conturează ca o necesitate, menită să asigure în mod real instrumente de combatere a infracţionalităţii. Obiectivele cursului Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind activitatea specifică procesului penal, pornind de la bazele conceptuale cu care operează organele judiciare în desfăşurarea procedurilor judiciare. Parcurgând această disciplină, studenţii vor dobândi capacitatea de a opera cu noţiunile fundamentale ale procesului penal, de a deduce principiile de bază ce guvernează desfăşurarea unei asemenea activităţi, de a construi teorii ale unor instituţii de drept procesual penal, reuşind în cele din urmă să obţină conceptualizări exacte şi sistematizări după criterii riguros verificate, iar prin aceasta să contribuie în fapt la perfecţionarea interpretării normelor de drept procesual penal. Competenţe conferite După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice: 1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei) identificarea de termeni, concepte, principii, teorii în cadrul disciplinelor penale; utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul procesual penal; definirea noţiunilor ce apar în desfăşurarea procesului penal; capacitatea de înţelegere, în baza metodelor specifice, a normelor de drept procesual penal, şi a instituţiilor specifice acestei materii. 2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor concepte, principii, instituţii, precum şi a noţiunilor cu conţinut teoretic şi practic al disciplinei) abstractizarea a ceea ce este esenţial şi determinant în reglementarea procesului penal; realizarea de conexiuni între instituţiile de drept procesual penal; argumentarea unor enunţuri; capacitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor. 8
3. Instrumental-aplicative (dobândirea abilităţii de a coordona, supraveghea derularea procedurii judiciare, din perspectiva fazelor procesului penal) capacitatea de a transpune în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului; abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul dreptului procesual penal. 4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific / studiul practicii judiciare în aplicarea normelor de drept procesual penal / verificarea justeţei tezelor teoretice în lămurirea conţinutului fiecărei norme / studiul legislaţiei şi al lucrărilor teoretice în domeniul dreptului procesual penal din alte ţări, pentru a cunoaşte şi folosi experienţa dobândită de acestea în domeniul activităţii judiciare) reacţia pozitivă la sarcini didactice; implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina de drept procesual penal.. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de material publicat pe internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz necesare dobândirii unor cunoştinţe teoretice şi jurisprudenţiale ce se impun în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului, sunt folosite în mod substanţial metode interactive, cu caracter participativ şi antrenant a studenţilor în scopul înţelegerii şi interpretării corespunzătoare a normelor de drept procesual penal, a însuşirii noţiunilor predate şi totodată, se pune accent pe o cunoaştere aprofundată a practicii judiciare în materie. Structura cursului Cursul este compus din 17 unităţi de învăţare: Unitatea de învăţare 1. Obiectul şi principiile fundamentale ale procesului penal (4 ore) Unitatea de învăţare 2. Participanţii în procesul penal (2 ore) Unitatea de învăţare 3. Acţiunile în procesul penal (4 ore) Unitatea de învăţare 4. Competenţa în materie penală (2 ore) Unitatea de învăţare 5. Probele şi mijloacele de probă în procesul penal probele (4 ore) Unitatea de învăţare 6. Mijloacele de probă (4 ore) Unitatea de învăţare 7. Măsurile procesuale (4 ore) Unitatea de învăţare 8. Actele procesuale şi procedurale comune (2 ore) Unitatea de învăţare 9. Unitatea de învăţare 10. Unitatea de învăţare 11. Urmărirea penală (6 ore) Judecata fază a procesului penal (6 ore) Căile ordinare de atac apelul (2 ore) 9
Unitatea de învăţare 12. Recursul (4 ore) Unitatea de învăţare 13. Căile extraordinare de atac (2 ore) Unitatea de învăţare 14. Punerea în executare a hotărârilor penale (2 ore) Unitatea de învăţare 15. Unitatea de învăţare 16. Unitatea de învăţare 17. Modificări în executarea unor hotărârii contestaţia la executare (1 oră) Proceduri speciale urmărirea şi judecarea infracţiunii flagrante (1 oră) Alte proceduri speciale cauzele cu infractori minori, reabilitarea judecătorească, repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept, cooperarea judiciară internaţională în materie penală (4 ore) Teme de control (TC) Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte: 1. Probele şi mijloacele de probă, procedeele de probaţiune (2 ore) 2. Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei (art. 320 1 Cod procedură penală) (2 ore) Bibliografie obligatorie: Ion Neagu, Mircea Damaschin, Bogdan Micu, Constantin Nedelcu, Drept procesual penal. Mapa de seminarii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007. Traian Pop, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Metoda de evaluare: Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte in extenso, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului. 10
Unitatea de învăţare 1 Obiectul şi principiile fundamentale ale procesului penal 1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Obiectul dreptului procesual penal 1.3.2. Normele dreptului procesual penal 1.3.3. Trăsăturile şi principiile fundamentale ale procesului penal 1.4. Îndrumar pentru autoverificare 1.1. Introducere În vederea apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva faptelor care le-ar aduce atingere, legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni şi sancţiunile penale ce se pot aplica autorilor acestora. Aplicarea pedepselor şi a altor măsuri reglementate de legea penală se realizează într-un cadru organizat, coordonat, în contextul unei activităţi reglementate de lege, anume în procesul penal, ce constituie obiectul de reglementare a unui ansamblu de norme juridice denumit drept procesual penal. 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: - cunoaşterea conceptului de proces penal; - definirea procesului penal în raport cu obiectul de reglementare al dreptului procesual penal; - cunoaşterea coordonatelor de bază ale procesului penal, a fazelor acestuia; - identificarea scopului imediat şi mediat al procesului penal; - însuşirea abordării conceptului de proces penal în raport cu alte forme de proces; - cunoaşterea noţiunii de normă de drept procesual penal şi interpretarea acesteia, a aplicării lor în spaţiu şi timp; -cunoaşterea şi stăpânirea trăsăturilor caracteristice ale procesului penal român, a principiilor fundamentale. Competenţele unităţii de învăţare: 11
studenţii vor putea să definească termeni precum proces penal, obiectul dreptului procesual penal, cauză penală, organe judiciare, participanţi la procesul penal, principii fundamentale ale procesului penal; studenţii vor putea să descrie particularităţile şi caracteristicile procesului penal; studenţii vor putea să identifice regulile de bază ale procesului penal, scopurile acestuia, subiecţii oficiali, precum şi participanţii la procesul penal; studenţii vor cunoaşte şi identifica în practică rolul organelor judiciare în declanşarea şi derularea procedurilor specifice în contextul analizării principiilor fundamentale ce guvernează procesul penal. Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare Obiectul şi principiile fundamentale ale procesului penal, timpul alocat este de 4 ore. 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Obiectul dreptului procesual penal Activitatea ce asigură aplicarea legii penale celor care au încălcat normele de drept penal prin săvârşirea de infracţiuni poartă denumirea de proces penal, fiind obiectul de reglementare a unui ansamblu de norme juridice, denumit Drept procesual penal. Procesul penal constituie activitatea reglementată de lege pe care o desfăşoară autorităţile publice anume desemnate, cu participarea activă a persoanelor interesate, ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării al timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii penale, şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Activitatea care constituie procesul penal se efectuează în mod coordonat, organizat, de către anumite autorităţi şi cu participarea anumitor persoane. 1.3.2. Normele de drept procesual penal Normele de drept procesual penal au, în principiu, aceleaşi trăsături ca şi celelalte norme juridice, constituind reguli generale de conduită, instituite de autorităţile îndrituite prin Constituţie, a 12
căror aplicare este asigurată, în caz de necesitate, prin forţa de constrângere a statului. Ceea ce face însă distincţia acestor norme faţă de celelalte norme juridice rezidă în relaţiile sociale pe care le reglementează. Din punct de vedere al puterii juridice prin care se impun şi al sancţiunii sub care sunt prevăzute, se disting norme de drept procesual penal absolut imperative, relativ imperative şi dispozitive sau permisive. Legea constituie izvorul principal al normelor de drept procesual penal. Interpretarea normelor de drept procesual penal implică toate regulile general de interpretare admise pentru normele juridice, având astfel de a face cu interpretarea autentică, din partea autorităţii însărcinate în acest scop, jurisprudenţială, din partea instanţelor judecătoreşti, dar şi cu cea doctrinală, din partea celor care efectuează analiza ştiinţifică a conţinutului unor norme juridice. Aplicarea în spaţiu şi în timp a normelor de drept procesual penal este guvernată de principii bine conturate, dar şi marcată de existenţa unor excepţii în aplicarea acestor principii. Principiul teritorialităţii normelor de drept procesual penal cu derogările sale imunitatea de jurisdicţie, comisia rogatorie internaţională activă, extrădarea guvernează aplicarea legii procesual penale în spaţiu. Din perspectiva criteriului timp, principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal principiul activităţii alături de excepţiile vizând retroactivitatea şi ultraactivitatea acestor norme diriguieşte aplicarea legii procesual penale în timp. 1.3.3. Trăsăturile şi principiile fundamentale ale procesului penal Procesul nostru penal, în care instanţa are un rol activ şi conduce administrarea probelor în şedinţa de judecată, cu participarea părţilor în contradictoriu, se încadrează în procesul penal de sorginte inchizitorială, având ca izvor legislaţia franceză, dar prezintă şi puternice elemente de contradictorialitate, extinse acum şi la faza urmăririi penale. Principiile fundamentale ale procesului penal se constituie în tot atâtea reguli de bază ce guvernează desfăşurarea procesului penal, reguli directoare care determină toate instituţiile procesual penale şi în toate fazele procesului penal, care determină de fapt structura şi desfăşurarea procesului penal, contribuind, în aşezarea lor logică şi prin puterea lor de acţiune, la realizarea scopului procesului penal, fiind cuprinse într-un tot organizat datorită interdependenţei dintre ele. În legislaţia noastră procesual penală sunt consacrate ca reguli de bază: legalitatea şi oficialitatea procesului, aflarea adevărului, rolul activ, garantarea libertăţii, garantarea dreptului la apărare, limba în care se desfăşoară procesul penal şi folosirea limbii oficiale prin interpret, respectarea demnităţii umane, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil, egalitatea în 13
faţa legii, accesul liber la justiţie. 1.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 Obiectul dreptului procesual penal ansamblu de norme juridice- il constituie activitatea prin care se asigura aplicarea legii penale celor care au savarsit infractiuni- procesul penal. Prin proces penal se intelege activitatea reglementata de lege pe care o desfasoara autoritatile publice anume desemnate, cu participarea activa a persoanelor interesate,ca titulare de drepturi si obligatii, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie sanctionata potrivit legii penale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.. Normele de drept procesul penal prezinta, in principiu, aceleasi trasaturi ca si celelalte norme juridice, fiind reguli generale de conduita, care, insa, reglementeaza relatii sociale ce se stabilesc intre autoritatile publice judiciare si partile din proces in cadrul activitatii de combatere si prevenire a savarsirii infractiunilor.. Legea reprezinta izvorul principal al normelor de drept procesul penal. Interpretarea normelor de drept procesual penal presupune aplicarea regulilor generale de interpretare admise pentru normele juridice; avem, astfel de a face cu interpretare autentica, din partea autoritatii insarcinate in acest scop, interpretarea jurisprudentiala, efectuata de catre instantele de judecata, precum si cea doctrinala, din partea celor care realizeaza analiza stiintifica a continutului unor norme juridice. Aplicarea in spatiu a normelor de drept procesual penal este marcata de principiul teritorialitatii, derogarile de la acest principiu constand in imunitatea de jurisdictie, comisia rogatorie internationala activa, extradarea. Aplicarea normelor de drept procesual penal in timp este guvernata de principiul activitatii, potrivit caruia normele se aplica intre momentul intrarii lor in vigoare si momentul incetarii actiunii lor, in temeiul dictonului latin tempus regit actum. Cazurile de extraactivitate a normelor procesul penale- retroactivitatea si ultraactivitatea- constituie exceptii de la principiul activitatii legii. Procesul penal roman este de sorginte inchizitoriala reprezentand in fapt un sistem mixt care implica o prima faza procesuala- urmarirea penala- asezata pe reguli ce amintesc de procesul inchizitorial, dar si o faza de judecata obligatorie, desfasurata in depline conditii de publicitate, oralitate, contradictorialitate si nemijlocire, ce reprezinta reguli ale procesului acuzatorial. Principiile fundamentale ale procesului penal constituie reguli generale in temeiul carora sunt reglementate structura si 14
desfasurarea procesului penal, asigurand indeplinirea scopului procesului penal. Sistemul de principii fundamentale ale procesului penal reprezinta ansamblul sistematizat al tuturor regulilor cu caracter director care consacra; legalitateasi oficialitatea procesului, aflarea adevarului, rolul activ, garantarea libertatii, garantarea dreptului la aparare, limba in care se desfasoara procesul penal si folosirea limbii oficiale prin interpret, respectarea demnitatii umane, dreptul partilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, egalitatea armelor, prezumtia de nevinovatie, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei. Concepte şi termeni de reţinut Obiectul dreptului procesual penal Procesul penal Normele de drept procesual penal Interpretarea normelor de drept procesual penal Aplicarea in spatiu si timp a normelor de drept procesual penal Trasaturile procesului penal Principiile fundamentale ale procesului penal Întrebări de control şi teme de dezbatere 1 Ce se intelege prin obiect al dreptului procesual penal 2 Cum definim procesul penal 3. Care sunt principiile care guverneaza aplicarea legii penale in timp 4. Ce se intelege prin principii fundamentale ale procesului penal Unitatea de învăţare 2 Participanţii în procesul penal 2. 1. Introducere 2. 2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare timp alocat 2. 3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali 2.3. 2. Organele judiciare 2 3.3. Partile in procesul penal 2.3.4. Aparatorul in procesul penal 3.4. Îndrumar pentru autoverificare 2.1. Introducere 15
Potrivit legii, desfasurarea procesului penal presupune participarea, in primul rand, a partilor- ca subiecti procesuali principali- la activitatile ce trebuie indeplinite, insa, activitatea de infaptuire a justitiei presupune efectuarea unui complex de acte procesuale si procedurale succesive, efectuate de anumite organe si persoane ce au diferite calitati procesuale, in cadrul procesului penal. In sens larg, participanti in proces sunt toate organele si persoanele care iau parte la procesul penal. In sens restrans, notiunea de participanti in procesul penal include organele judiciare, partile si aparatorul. 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele si competentele unităţii de învăţare: - intelegerea conceptului de participanti in procesul penal - insusirea notiunilor de parti in procesul penal, organe judiciare, succesori, reprezentanti si substituiti procesuali - rolul aparatorului in procesul penal Competenţele unităţii de învăţare: studenţii vor putea să defineasca participantii in procesul penal, stabilind drepturile si obligatiile lor; studenţii vor putea face distinctia cuvenita dintre subiectii oficiali si cei particulari, intre succesori, reprezentanti si substituiti procesuali - studentii vor identifica participatiunea in procesul penal in mod distinct in raport cu cea din dreptul penal. Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare Participanţii în procesul penal timpul alocat este de 2 ore. 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali 16
In situatia in care partile nu pot fi prezente la una sau mai multe activitati sau absenteaza cu totul, drepturile si obligatiile acestora sunt preluate de alti subiecti procesuali. Dupa modul in care acesti subiecti procesuali care inlocuiesc partile intervin in procesul penal si in functie de natura drepturilor si obligatiilor pe care le au, acestia pot fi succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali. Succesorii pot interveni numai in cadrul laturii civile a cauzei, devenind parti in procesul penal, iar nu reprezentanti sau substituiti, intrucat ei nu valorifica drepturile antecesorilor, ci valorifica drepturile proprii ce decurg din calitatea pe care o au. Reprezentantii sunt persoanele imputernicite sa indeplineasca in cadrul procesului penal acte procesuale in numele si in interesul unei parti din proces, care nu doreste ori nu poate sa participe la activitatile procesual penale. Substituitii procesuali intervin in procesul penal in virtutea unui drept al lor, dar pentru valorificarea unui interes al altuia, participarea lor fiind in general intamplatoare si limitata de lege la anumite aspecte. Organele judiciare care participa la cauza penala sunt instantele de judecata, Ministerul Public si organele de cercetare penala. Instantele judecatoresti au un rol esential in infaptuirea justitiei, fiind organizate in mod piramidal, avand in varf I.C.C.J. Ministerul Public exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete pe langa fiecare instanta si isi desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii, controlului ierarhic. 2.3.2. Organele judiciare Constituţia României reglementează ca funcţie distinctă şi sistem distinct autoritatea judecătorească, iar în cadrul acestui sistem sunt prevăzute: instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii. Instanţele judecătoreşti, prin prisma sarcinilor ce le revin, se înfăţişează ca subiectul principal al activităţii procesual penale. Principiul care stă la baza actualei organizări a instanţelor judecătoreşti, în ţara noastră, este acela al unităţii sistemului lor. În actuala structură, instanţele judecătoreşti, în ţara noastră sunt următoarele: judecătoriile, tribunalele specializate, tribunalele, curţile de apel, tribunalele militare, tribunalul militar teritorial, curtea militară de apel. În vârful piramidei instanţelor judecătoreşti se află Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ministerul Public, alături de instanţele judecătoreşti, contribuie la desfăşurarea procesului penal. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete care funcţionează pe lângă instanţel de judecată, în condiţii de independenţă în relaţiile cu instanţele, precum şi cu celelalte autorităţi publice. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea potrivit 17
principiilor: legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. Alături de procuror, la instrumentarea urmăririi penale, participă şi organele de cercetare penală. Organele de cercetare penală sunt: organele de cercetare ale Poliţiei judiciare şi organele de cercetare speciale. Poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. Organele de cercetare speciale sunt: ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare, ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană, ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare, ofiţerii poliţiei de frontieră pentru infracţiunile de frontieră şi căpitanii porturilor. 2.3.3. Părţile în procesul penal Părţile pot fi definite ca persoane fizice sau juridice, care au drepturi şi obligaţii ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acţiunii penale şi a acţiunii civile în cadrul procesului penal. Deşi nu figurează între părţile din procesul penal, calitatea de învinuit ocupă un loc considerabil în reglementarea Codului de procedură penală. Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor. O dată cu pornirea urmăririi penale împotriva făptuitorului acesta capătă calitatea de învinuit. Sunt părţi în procesul penal: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat. Inculpatul, ca parte în proces, are anumite obligaţii şi anumite drepturi. Între obligaţiile inculpatului se numără: suportarea învinuirii ce i se aduce în legătură cu săvârşirea infracţiunii, suportarea unor măsuri procesuale, obligaţia de a se prezenta în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat. Inculpatul are şi anumite drepturi, între care: dreptul de apărare, dreptul de a cunoaşte materialele de urmărire penală, dreptul de a avea ultimul cuvânt în faţa instanţei de judecată, dreptul de a ataca hotărârile judecătoreşti pronunţate împotriva sa. Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată. Organele judiciare au obligaţia să cheme persoana vătămată prin infracţiune şi să o întrebe dacă se constituie parte vătămată, sau, după caz, parte civilă. Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă. Se poate constitui parte în procesul penal persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral în urma săvârşirii infracţiunii. Constituirea ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare. Constituirea de parte civilă se poate face atât 18
printr-o cerere scrisă, cât şi printr-o cerere orală, atât de către persoana păgubită, cât şi de alte persoane care au calitate de reprezentanţi legali. Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente. Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de acuzare. 2.3.4. Apărătorul în procesul penal Considerată ca o activitate procesuală complexă, apărarea impune ca la eforturile persoanei care luptă pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale să se alăture şi participarea unui apărător, care poate fi o persoană aleasă sau numită în procesul penal în scopul de a ajuta părţile să-şi apere interesele ocrotite de lege. Constituţia României garantează dreptul la apărare, precizând că în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Apărătorul este persoana care participă în procesul penal pentru a acorda asistenţă juridică uneia din părţi. Apărătorul este, de regulă, un avocat, deoarece acesta are dreptul de a acorda asistenţă şi reprezentare juridică oricărei persoane care apelează la serviciile sale, inclusiv în procesul penal. Asistenţa juridică acordată în urma solicitării părţii din proces poartă denumirea de asistenţă juridică facultativă, iar avocatul devine apărător ales. Asistenţa juridică obligatorie este consacrată în toate legislaţiile moderne, în sensul că, în anumite situaţii, procesul penal nu poate avea loc dacă nu se acordă asistenţă juridică de către un avocat ales sau numit din oficiu. În tot cursul procesului penal, asistenţa juridică a învinuitului sau a inculpatului este obigatorie atunci când acesta este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical, chiar în altă cauză, ori când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cauze prevăzute de lege. În cursul judecăţii, fie în primă instanţă, fie într-o cale de atac, legea instituie, pe lângă cazurile arătate, încă un caz de asistenţă juridică obligatorie: când legea prevede pentru infracţiunea cu care este sesizată instanţa de judecată pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mi mare. Apărătorul are dreptul să prezinte cereri scrise şi orale, să depună memorii, să-l asiste pe învinuit sau inculpat la efectuarea actelor procesuale sau procedurale care se efectuează faţă de acesta, iar în cursul judecăţii, are dreptul să participe la activitatea procesuală ca şi părţile pe care le asistă. 19
2.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 2 In situatia in care partile nu pot fi prezente la una sau mai multe activitati sau absenteaza cu totul, drepturile si obligatiile acestora sunt preluate de alti subiecti procesuali. Dupa modul in care acesti subiecti procesuali care inlocuiesc partile intervin in procesul penal si in functie de natura drepturilor si obligatiilor pe care le au, acestia pot fi succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali. Succesorii pot interveni numai in cadrul laturii civile a cauzei, devenind parti in procesul penal, iar nu reprezentanti sau substituiti, intrucat ei nu valorifica drepturile antecesorilor, ci valorifica drepturile proprii ce decurg din calitatea pe care o au. Reprezentantii sunt persoanele imputernicite sa indeplineasca in cadrul procesului penal acte procesuale in numele si in interesul unei parti din proces, care nu doreste ori nu poate sa participe la activitatile procesual penale. Substituitii procesuali intervin in procesul penal in virtutea unui drept al lor, dar pentru valorificarea unui interes al altuia, participarea lor fiind in general intamplatoare si limitata de lege la anumite aspecte. Organele judiciare care participa la cauza penala sunt instantele de judecata, Ministerul Public si organele de cercetare penala. Instantele judecatoresti au un rol esential in infaptuirea justitiei, fiind organizate in mod piramidal, avand in varf I.C.C.J. Ministerul Public exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete pe langa fiecare instanta si isi desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii, controlului ierarhic. Constituţia României reglementează ca funcţie distinctă şi sistem distinct autoritatea judecătorească, iar în cadrul acestui sistem sunt prevăzute: instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii. Instanţele judecătoreşti, prin prisma sarcinilor ce le revin, se înfăţişează ca subiectul principal al activităţii procesual penale. Principiul care stă la baza actualei organizări a instanţelor judecătoreşti, în ţara noastră, este acela al unităţii sistemului lor. În actuala structură, instanţele judecătoreşti, în ţara noastră sunt următoarele: judecătoriile, tribunalele specializate, tribunalele, curţile de apel, tribunalele militare, tribunalul militar teritorial, curtea militară de apel. În vârful piramidei instanţelor judecătoreşti se află Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ministerul Public, alături de instanţele judecătoreşti, contribuie la desfăşurarea procesului penal. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum 20
şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete care funcţionează pe lângă instanţel de judecată, în condiţii de independenţă în relaţiile cu instanţele, precum şi cu celelalte autorităţi publice. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor: legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. Alături de procuror, la instrumentarea urmăririi penale, participă şi organele de cercetare penală. Organele de cercetare penală sunt: organele de cercetare ale Poliţiei judiciare şi organele de cercetare speciale. Poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. Organele de cercetare speciale sunt: ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare, ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană, ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare, ofiţerii poliţiei de frontieră pentru infracţiunile de frontieră şi căpitanii porturilor. Părţile pot fi definite ca persoane fizice sau juridice, care au drepturi şi obligaţii ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acţiunii penale şi a acţiunii civile în cadrul procesului penal. Deşi nu figurează între părţile din procesul penal, calitatea de învinuit ocupă un loc considerabil în reglementarea Codului de procedură penală. Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor. O dată cu pornirea urmăririi penale împotriva făptuitorului acesta capătă calitatea de învinuit. Sunt părţi în procesul penal: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat. Inculpatul, ca parte în proces, are anumite obligaţii şi anumite drepturi. Între obligaţiile inculpatului se numără: suportarea învinuirii ce i se aduce în legătură cu săvârşirea infracţiunii, suportarea unor măsuri procesuale, obligaţia de a se prezenta în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat. Inculpatul are şi anumite drepturi, între care: dreptul de apărare, dreptul de a cunoaşte materialele de urmărire penală, dreptul de a avea ultimul cuvânt în faţa instanţei de judecată, dreptul de a ataca hotărârile judecătoreşti pronunţate împotriva sa. Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată. Organele judiciare au obligaţia să cheme persoana vătămată prin infracţiune şi să o întrebe dacă se constituie parte vătămată, sau, după caz, parte civilă. Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă. Se poate constitui parte în procesul penal persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral în urma săvârşirii infracţiunii. 21
Constituirea ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare. Constituirea de parte civilă se poate face atât printr-o cerere scrisă, cât şi printr-o cerere orală, atât de către persoana păgubită, cât şi de alte persoane care au calitate de reprezentanţi legali. Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente. Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de acuzare. Considerată ca o activitate procesuală complexă, apărarea impune ca la eforturile persoanei care luptă pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale să se alăture şi participarea unui apărător, care poate fi o persoană aleasă sau numită în procesul penal în scopul de a ajuta părţile să-şi apere interesele ocrotite de lege. Constituţia României garantează dreptul la apărare, precizând că în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Apărătorul este persoana care participă în procesul penal pentru a acorda asistenţă juridică uneia din părţi. Apărătorul este, de regulă, un avocat, deoarece acesta are dreptul de a acorda asistenţă şi reprezentare juridică oricărei persoane care apelează la serviciile sale, inclusiv în procesul penal. Asistenţa juridică acordată în urma solicitării părţii din proces poartă denumirea de asistenţă juridică facultativă, iar avocatul devine apărător ales. Asistenţa juridică obligatorie este consacrată în toate legislaţiile moderne, în sensul că, în anumite situaţii, procesul penal nu poate avea loc dacă nu se acordă asistenţă juridică de către un avocat ales sau numit din oficiu. În tot cursul procesului penal, asistenţa juridică a învinuitului sau a inculpatului este obigatorie atunci când acesta este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical, chiar în altă cauză, ori când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cauze prevăzute de lege. În cursul judecăţii, fie în primă instanţă, fie într-o cale de atac, legea instituie, pe lângă cazurile arătate, încă un caz de asistenţă juridică obligatorie: când legea prevede pentru infracţiunea cu care este sesizată instanţa de judecată pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mi mare. Apărătorul are dreptul să prezinte cereri scrise şi orale, să depună memorii, să-l asiste pe învinuit sau inculpat la efectuarea actelor procesuale sau procedurale care se efectuează faţă de acesta, iar în cursul judecăţii, are dreptul să participe la activitatea procesuală ca şi părţile pe care le asistă. 22
Concepte şi termeni de reţinut succesor; reprezentant; substiutit procesual; instanţă de judecată; inculpat; parte vătămată; parte civilă; parte responsabilă civilmente; asistenţă juridică obligatorie. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Drepturile şi obligaţiile inculpatului în procesul penal. 2. Care este momentul până la care se poate constitui partea civilă? 3. Cine poate avea calitatea de parte civilă în procesul penal? 4. Care este momentul până la care poate interveni partea responsabilă civilmente în procesul penal? 5. Felurile asistenţei juridice Bibliografie obligatorie 1.Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007. 2.Ion Neagu, Mircea Damaschin, Bogdan Micu, Constantin Nedelcu, Drept procesual penal. Mapa de seminarii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011. 3.Traian Pop, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012. Unitatea de învăţare 3 Acţiunile în procesul penal 3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare timp alocat 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Acţiunea în justiţie 3.3.2. Acţiunea penală noţiune, trăsături, momentele 23
desfăşurării 3.3.3. Acţiunea civilă noţiune, obiect, trăsături, exercitare 3.3.4. Rezolvarea acţiunilor penală şi civilă în procesul penal; raportul dintre acestea 3.4. Îndrumător pentru autoverificare 3.1. Introducere Normele de drept trebuie respectate, de aceea legea stabileşte modalitatea prin care se poate acţiona pentru asigurarea aplicării lor, prevăzând o răspundere juridică ce poate fi impusă prin puterea judecătorească, autoritatea publică prin care se realizează justiţia. Aşadar, în cazul încălcării unei norme de drept substanţial penal, civil, administrativ, disciplinar intervine răspunderea juridică a celui care a nesocotit norma, prin aducerea acestuia în faţa instanţei judecătoreşti spre a suferi constrângerea de stat prevăzută pentru fapta săvârşită. Conflictul de drept provocat prin încălcarea normei de drept este rezolvat de instanţele judecătoreşti prin aplicarea de sancţiuni celor care au săvârşit fapte contrare legii. Tragerea la răspundere juridică înseamnă aducerea conflictului de drept penal, civil, administrativ, disciplinar în faţa instanţelor judecătoreşti şi se obţine prin introducerea unei acţiuni în justiţie, exercitate într-un proces. 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: - identificarea diferenţelor dintre acţiunea civilă şi acţiunea penală; - cunoaşterea cazurilor în care se exercită acţiunea penală; - cunoaşterea cazurilor în care se exercită acţiunea civilă; Competenţele unităţii de învăţare: studenţii vor putea să prezinte cazurile în care se pun în mişcare şi se exercită acţiunea penală şi acţinea civilă; studenţii vor înţelege în ce constă diferenţa dintre exercitarea acţiunii civile în procesul penal şi exerciarea acţiunii civile la instanţa civilă; Timpul alocat unităţii de învăţare: 24
Pentru unitatea de învăţare acţiunile în procesul penal timpul alocat este de 4 ore. 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Acţiunea în justiţie Acţiunea în justiţie a fost definită prin puterea acordată unei autorităţi, unei instituţii, unei persoane, de a sesiza cu rezolvarea unui conflict de drept o instanţă judecătorească. Acest drept (putere) la acţiune decurge din norma substanţială, care implică o sancţiune în cazul încălcării ei şi devine concret şi personal în momentul în care norma a fost încălcată; corespunde aşadar aspectului substanţial, anume dreptul la acţiune. Acţiunea în justiţie are o mare însemnătate pentru desfăşurarea procesului de orice natură ar fi, căci fără exercitarea acţiunii în cadrul procesului, nu se poate ajunge la tragerea la răspundere a unei persoane şi la aplicarea sancţiunii prevăzute de norma încălcată. Dreptul la acţiune în justiţie decurge din edictarea normei de drept substanţial şi constă din împuternicirea legală a celui prejudiciat de săvârşirea unei fapte ilicite de a trage la răspundere juridică în faţa justiţiei persoana care a încălcat legea. Acţiunea în justiţie are un obiect, determinat de temeiul juridic din care decurge, constând în tragerea la răspundere juridică a persoanei împotriva căreia este îndreptată. Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, acţiunea civilă, tragerea la răspundere civilă a persoanelor care răspund din punct de vedere civil pentru paguba cauzată prin fapta săvârşită. Obiectul acţiunii în justiţie este determinat de norma de drept substanţial, care prevede condiţiile în care intervine răspunderea şi sancţiunile care pot fi aplicate. 3.3.2. Acţiunea penală noţiune, obiect, trăsături, momentele desfăşurării Acţiunea penală reprezintă instrumentul juridic cu ajutorul căruia conflictul de drept penal este adus spre soluţionare organelor judiciare penale. Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Subiecţii acţiunii penale sunt subiecţii principali ai raportului juridic procesual penal, şi anume statul, ca subiect activ al acţiunii penale, şi persoana autorului infracţiunii, ca subiect pasiv al acestei acţiuni. Trăsăturile acţiunii penale: acţiunea penală este o acţiune socială, aparţine 25