Gheorghe Moldovan Primele manuale şcolare pentru surdomuţi din România au fost scrise de profesori timişoreni În momentul formării României Mari, la 1 Decembrie 1918, reţeaua învăţământului pentru surdomuţi era formată din cinci şcoli speciale. Vechiul Regat dispunea de o singură şcoală, cea de la Focşani, înfiinţată iniţial la Bucureşti în anul 1863. În Ardeal şi Banat existau trei şcoli pentru surdomuţi : la Timişoara (1885), la Arad (1885) şi la Cluj (1888). A cincea şcoală era în Bucovina, la Cernăuţi, şi fusese înfiinţată la 1908. Cernăuţi (1908) Cluj (1888) Arad (1885) Timişoara (1885) Focşani (1863) INSTITUTELE DE SURDOMUŢI DIN RO MÂNIA LA TERMINAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL 1
În perioada interbelică, şcoala din Arad s-a transformat într-un institut pentru orbi, iar în Vechiul Regat s-au mai înfiinţat două şcoli pentru surdomuţi la Bucureşti ( în 1921 şi 1927) şi una la Iaşi în 1932. Fuziunea învăţământului de pe cele două laturi ale Carpaţilor nu era uşoară. Între şcolile provenite din fostul Imperiu Habsburgic şi cele din Vechiul Regat al României existau mari diferenţe din punct de vedere legislativ, organizatoric, al asigurărilor materiale, al pregătirii personalului didactic, cât şi al dotării cu manuale şcolare speciale şi literatură de specialitate. Mă voi referi, în cele ce urmează, la situaţia manualelor şcolare speciale, pentru şcolile de surdomuţi. Cernăuţi (1908) Cluj (1888) Iaşi (1932) Timişoara (1885) Focşani (1863) Bucureşti (1921 şi 1827) INSTITUTELE DE SURDOMUŢI DIN RO MÂNIA ÎNTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MO NDIALE Aşa cum declara Mihail Ionescu, unicul specialist pe care l-a avut România înaintea Primului Război Mondial, într-un articol publicat în revista Învăţătorul din Cluj, în anul 1923, în Vechiul Regat manualele şcolare speciale lipseau în totalitate. De asemenea, literatura de specialitate era reprezentată doar de două lucrări apărute sporadic. Prima în 1884, scrisă de E. Baican şi E. Ionescu, era intitulată Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdomuţii, iar a doua în 1896 era o traducere din limba franceză, făcută de E. Bălteanu, a lucrării lui Goguillot Cum îi facem să vorbească pe surdomuţi. Situaţia era complet diferită pentru şcolile provenite din fostul Imperiu Habsburgic. Acestea erau dotate cu manuale speciale şi cu o vastă literatură de specialitate. Pentru exemplificare voi da exemplul Institutului de Surdomuţi din Timişoara care în 1914 dispunea de o bibliotecă ce deţinea 184 de volume de pedagogie specială şi 243 de volume de pedagogie generală. Pe lângă acestea, cadrele didactice din institut beneficeau de 12 publicaţii periodice (lunare sau trimestriale) specializate în psiho-pedagogia diferiţilor deficienţi. Marea problemă era aceea că, manualele 2
şcolare nu se mai puteau folosi deoarece erau scrise în maghiară sau germană. Se impunea deci, editarea unor noi manuale şcolare, româneşti. La 14-15 iunie 1920 a avut loc la Cluj Conferinţa directorilor şi experţilor de la institutele medoco-pedagogice din Transilvania, Banat, Părţile ungurene şi Bucovina. Conferinţa era menită să pună, în România, bazele unui învăţământ medoco-pedagogic performant. Pentru aceasta a făcut o serie de propuneri care vizau întregul proces de învăţământ special, de la pregătirea cadrelor didactice de specialitate, continuând cu problemele de organizare, cu cele de recrutare a elevilor şi până la crearea unei literaturi româneşti de specialitate, care să conţină şi manualele şcolare speciale. În deceniul care a urmat insistenţele cadrelor didactice, referitoare la toate problemele învăţământului special (medico-pedagogic), au continuat. Cu toate acestea, Ministerul Educaţiei a fost complet surd şi nu a încurajat punerea în practică a cererilor formulate. Un suflu nou se porneşte după 9 ianuarie 1927, când în urma unui nou congres, ţinut tot la Cluj, se înfiinţează Asociaţia Corpului Didactic Medico-Pedagogic din România, care din 1931 a beneficiat de o revistă lunară. Înregistrată oficial, această asociaţie a pornit o campanie concentrată pentru reformarea sistemului de învăţământ special românesc, fiind hotărâtă să învingă inerţia şi pasivitatea autorităţilor ministeriale. Manualele şcolare pentru surdomuţi au apărut în România în anii 30 ai secolului XX şi au fost rezultatul preocupărilor a trei centre din ţară : Bucureşti, Timişoara şi Cernăuţi. Astăzi, după ce am studiat acest proces, putem spune cu mândrie că primele manuale şcolare pentru surdomuţi din România au avut ca autori profesori ai institutului timişorean. La Bucureşti scrierea de manuale şcolare pentru surdomuţi a fost efectuată de Ion Ciorănescu care, la acea dată era Inspector ministerial pentru învăţământul special. La Cernăuţi autorul manualelor a fost Dimitrie Rusceac, cel mai mare specialist surdolog pe care l-a avut România interbelică. Spre deosebire de aceste două centre, la Timişoara directorul Gheorghe Atanasiu a organizat un colectiv didactic, format din cinci profesori, care s-au ocupat cu scrierea manualelor şcolare pentru surdomuţi. În primul număr al Revistei Asociaţiei Cadrelor Didactice Medico-Pedagogice din România, apărut în anul 1931, la pagina 19 şi în Nr.3/1931 al Revistei Lumea noastră, la pagina 39, se anunţă apariţia primului manual şcolar, de pe teritoriul României, destinat pentru învăţământul surdomuţilor. Este vorba de o carte de citire pentru clasa a II-a, scrisă de directorul institutului timişorean Gheorghe Atanasiu şi editată la Tipografia Victoria din Timişoara. Gheorghe Atanasiu 3
Dimitrie Rusceac, cel care coordona apariţia la Cernăuţi a celor două reviste anumerate mai sus, aprecia cu entuziasm apariţia acestei cărţi. Iată câteva dintre aceste aprecieri : Acest manual este prima carte românească, tipărită pentru elevii surdomuţi Acestă publicaţie este prima încercare, ce se face în România în scopul de a pune la dispoziţia elevilor surdomuţi o carte de cetire Ne-am plâns de faptul că românii n-au avut până acum o carte de cetire pentru surdomuţi. D-l Atanasiu a luat iniţiativa publicării acstei cărţi. Nu a fost singurul manual şcolar pentru surdomuţi scris şi editat de Gheorghe Atanasiu. În perioada 1931-38, directorul institutului timişorean a editat întreaga gamă de cărţi de citire necesară claselor I VIII. În plus a mai pregătit manuscrisul pentru un Abecedar cu figuri care a rămas nepublicat. Iată lista tuturor manualelor şcolare editate de Atanasiu : 1. Dicţionar-abecedar..pt. clasa I...Tip. Atheneu Timişoara 1934 2. Să cetim.pt. clasa II. Tip. Victoria Timişoara.1931 3. Să cetim mai departe pt. clasa III...Tip.Ins.Orbi-S.M. Cernăuţi...1931 4. Să cetim şi mai departe pt. clasa IV Tip.Ins.Orbi-S.M. Cernăuţi..1933 5. Să învăţăm.pt. clasa V.Tip.Libr.Coop.Naţ.Timişoara...1938 6. Abecedar cu figuri pt. clasa I manuscris Sfârşitul anului 1931 avea să aducă o altă premieră naţională oferită de trei profesori ai institutului timişorean de surdomuţi. Este vorba despre apariţia primelor manuale de aritmetică pentru surdomuţi din România. Autorii acestora sunt profesorii Francisc Klampfer şi Adalbert Zsutty, care au conceput textul şi profesorul surdomut Popa Ionel care a executat desenele. Francisc Klampfer Adalbert Zsutty Popa Ionel Primul a fost manualul pentru clasa a II-a, iar acelaşi entuziast Dimitrie Rusceac îi face o recenzie călduroasă în cadrul celor două reviste publicate la Cernăuţi. Spicuim din acestea : Cărţile de aritmetică formează un reazem de netăgăduit pentru elevul surdomut. Până acum,în România n- au existat Aducem felicitările noastre autorilor Recomandăm cu căldură această carte de aritmetică, tuturor elevilor surdomuţi. Bucuria acestei apariţii a fost umbrită de faptul că, din lipsă de fonduri, cărţile de aritmetică nu au putut fi tipărite ci doar litografiate în cadrul institutului timişorean de surdomuţi. Cei trei profesori nu s-au oprit la un singur manual şcolar. Până în anul 1936 ei au pregătit manuscrisele la toată gama de manuale de aritmetică necesare claselor I VII din învăţământul pentru surdomuţi. Dintre acestea, cel puţin cele destinate claselor a II-a, în 1931, a III-a şi a IV-a în 1932, au fost 4
litografiate. Unele eu rămas în fază de manuscris. Din păcate, nu s-a păstrat nici un exemplar din aceste manuale. Anul 1932 aduce editarea primelor manuale de religie, pentru surdomuţi, din România. Autor este acelaşi Adalbert Zsutty, care era şi coautor al manualelor de aritmetică. Acest manual se numea Catehism pentru clasele IV-VI ale Institutului de Surdomuţi şi a fost dublat în anul 1933 de Biblia romano-catolică pentru clasele superioare ale Institutului de Surdomuţi. 5
Tipărirea acestor cărţi a fost posibilă datorită intervenţiei Ordinului Salvatorienilor din Timişoara, care prin provincialul său P.P.S. Norbert Kerl, au hotărât să preia toate cheltuielile şi au făcut ca ele să apară la Editura Parohiei Romano-Catolice din Timişoara-Elisabetin. Şi aceste manuale au beneficiat de recenzia făcută de Dimitrie Rusceac în revistele editate la Cernăuţi : Făcând posibilă apariţia acestei cărţi, se repară în viaţa surdomuţilor o lacună, ce dispare prin utilizarea acestei Biblii De acum în viitor, surdomuţii de confesiunea romanocatolică din România, vor avea Biblia lor. Aşa cum bănuiesc că v-aţi dat seama, marea problemă a apariţiei acestor manuale şcolare era modul în care se asigura finanţarea tipăriri. Ministerul Educaţiei nu s-a implicat deloc, fiind complet nepăsător faţă de acastă problemă. Manualele lui Gheorghe Atanasiu s-au tipărit pe baza colectei făcute de părinţii elevilor surdomuţi. Despre celelalte manuale am arătat că, fie au fost litografiate în cadrul institutului, fie au fost plătite de Biserica Catolică. Din cauza lipsei de finanţare, multe manuscrise au rămas netipărite. Le amintim pe cele ale colectivului timişorean. Aleodor Suciu Profesorul Aleodor Suciu a definitivat în 1932 manuscrisul unul Catehism ortodox pentru surdomuţi, iar în anii următori Biblia ortodoxă pentru surdomuţi. Spre deosebire de confratele său catolic, Aleodor Suciu nu a găsit înţelegere la autorităţile religioase locale. Manualele nu s-au tipărit, iar cu timpul manuscrisele s-au pierdut. În anul 1936, profesorii Adalbert Zsutty şi Gheorghe Atanasiu au definitivat manuscrisele pentru Geografia României pentru surdomuţi şi Geografia continetelor pentru surdomuţi. Şi acestea au rămas nepublicate, iar manuscrisele nu s-au mai găsit. Dacă am vorbit despre primele manuale şcolare pentru surdomuţi, se cuvine să comparăm datele lor de apariţie cu celelalte apărute în restul ţării. Şi în această privinţă suntem ajutaţi tot de către Dimitrie Rusceac, care în revista Lumea noastră Nr. 1-2 din ianuarie februarie 1932, 6
pagina 16, ne prezintă un clasament cronologic al apariţiilor de până la acea dată. Rubrica la care a apărut acest clasament se numea : Cărţi şcolare pentru surdomuţi. Iată ordinea de apariţie a primelor şcse manuale şcolare : 1.Gheorghe Atanasiu : Să cetim. Carte de cetire pentru clasa a II-a. 2.Gheorghe Atanasiu : Să cetim mai departe. Carte de cetire pentru clasa a III-a. 3.Francisc Klampfer şi Adalbert Zsutty : Carte de aritmetică pentru clasa a II-a. 4.Francisc Klampfer şi Adalbert Zsutty : Carte de aritmetică pentru clasa a III-a. 5.Adalbert Zsutty : Catehismul pentru clasele IV-Viale Institutului de Surdomuţi. 6.Dimitrie Rusceac : Studiul limbii româneşti în şcoalele de surdomuţi. Exerciţii gramaticale pentru clasa a IV-a de surdomuţi. Din această listă putem observa, cu mândrie, că dintr-o listă de şase manuale şcolare pentru surdomuţi, primele cinci sunt scrise de profesori timişoreni şi doar al şaselea are un autor din afara Timişoarei. În anii care au urmat s-au mai adăugat două manuale şcolare scrise de Ion Ciorănescu la Bucureşti : 1.Ion Ciorănescu : Abecedar pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea, citirea cu graiul şi scrierea. (Primul abecedar pentru surdomuţi din România). Tipografia Institutului de Orbi şi Surdomuţi Regina Maria din Cernăuţi. 1932. 2.Ion Ciorănescu : Eu învăţ să vorbesc. Carte de cetire pentru clasele a II-a şi a III-a. Tipografia Institutului de Orbi şi Surdomuţi Regina Maria din Cernăuţi. 1933. Dimitrie Rusceac, din Cernăuţi, a fost cel mai prolific specialist român, în surdologie, dintre cele două războaie mondiale. Pe lângă multele cărţi de specialitate a scris şi patru manuale şcolare, toate tipărite la Institutul de Orbi şi Surdomuţi Regina Maria din Cernăuţi. 1.Dimitrie Rusceac : Studiul limbii româneşti în şcoalele de surdomuţi. Exerciţii gramaticale pentru clasa a IV-a de surdomuţi. 1932. 2.Dimitrie Rusceac : Citirea şi vorbirea. Curs începător de limbă pentru elevii surdomuţi. Partea a II-a pentru clasa a II-a. Cu 96 de figuri. 1933. 3.Dimitrie Rusceac : Citirea şi vorbirea. Curs de limbă pentru elevii surdomuţi. Partea a III-a pentru clasa a III-a. Cu 50 de figuri. 1934. 4.Dimitrie Rusceac : Citirea şi vorbirea. Curs de limbă pentru elevii surdomuţi. Partea a IV-a pentru clasa a IV-a. 1935. Aceasta a fost producţia românească de manuale şcolare pentru surdomuţi între cele două războaie mondiale şi putem trage concluzia că Institutul de Surdomuţi din Timişoara s-a remarcat printr-un colectiv didactic care a depus o muncă ştinţifică de excepţie. Gheorghe Moldovan Timişoara. 7
8