Cred că suferi de o amnezie temporară legată de vocaţia ta. Aştepţi un semn de la Univers, Dumnezeu sau zeul Soare? Aşează-te pe un scaun şi uită-te la viaţa ta. Răspunde la întrebarea: care este cea mai mare suferinţă a vieţii mele? O suferinţă care îmi face stomacul să mi se strângă, maxilarul să se încleşteze, furia să-mi urce sângele în cap? Ai văzut? Ăsta e semnul. Vreau să te ajut să scapi un pic de amnezia temporară şi să îţi aduci aminte de promisiunile ce ţi le-ai făcut în cele mai mari momente de suferinţă ale tale. Deasemenea, după articolul de azi vei ştii care este vocaţia ta: vocaţia ta se află în cea mai mare suferinţă a ta. Transformă-ţi suferinţa în vocative. Chiar nu ai suferit nimic în viaţă care să doară aşa tare încât să îţi juri că nu se va mai repetă? Eşti de piatră? Eşti uituc? Eşti prost? Ce motivaţie mai mare, sens şi scop în viaţă ţi-ai putea dori decât să te trezeşti de dimineaţă cu misiunea să elimini o suferinţă pentru totdeauna din viaţa ta? Cât de greu e apoi să te uiţi în jur şi să descoperi că şi alţii suferă că tine. Din ce ai descoperit şi învăţat în călătoria ta, împărtăşeşte şi cu alţii. Nu-ţi irosi suferinţele. Transformă-le în combustibil, în motivaţie, dă-le un sens mai înalt şi fă-ţi arme din ele. Asta e vocaţia. Transformă-ţi suferinţa în vocative Nu m-am bâlbâit nici măcar o singură dată în 14 ani de când spun acelaşi lucru: DESCOPERĂ-ŢI Vocaţia! Toate plângerile tale, necazurile tale, suferinţele tale, incertitudinile tale sunt date de lipsa vocaţiei şi în acelaşi timp ştiu că o foarte mare suferinţă e dată de stresul şi agitaţia faptului că tu crezi că nu ai vocative Din vocaţia ta izvorăşte abundența în orice vrei tu. Nu-ţi imagina că dacă ajungi o vedetă, aia e cheia fericirii tale şi a rezolvării suferinţelor. Câte vedete se droghează? Știi de ce o fac? Pentru că au ajuns în vârf şi nu au găsit împlinirea. Au tot ce visează marea masă a oamenilor: atenţie, bani, abundenţă, grupuri sociale şi stil de viaţă şi SE DROGHEAZĂ că să scape de adevărul care doare. Adevărul că au urcat un munte doar că să ajungi în vârf şi să îşi dai seama că nu e muntele pe care îşi doreau să urce. Majoritate însă nu şi permit droguri pentru că sunt scumpe, ilegale şi trebuie să fii în anumite cercuri ca să le procuri, aşa că apelează la un drog mai ieftin şi legal. Câţi bărbaţi şi femei nu devin alcoolici? Ajung la sfârşitul unei zile epuizante acasă şi îşi pun un păhărel, apoi două, ca să se relaxeze. Doar că asta se întâmplă deja de câţiva ani. Ştii de ce întâmplă? Pentru că muncesc că nebunii, au familie şi responsabilităţi, nu mai au simţit plăcerea de a face dragoste şi sex din tinereţea de mult uitată, se simt permanent judecaţi şi certaţi, cu toate că au tot ce li s-a spus că îi va face fericiţi... EI NU SUNT fericiţi. Vreau să te ajut, sunt aici. Dar e esenţial să îţi mişti curu şi să treci la acţiune. Nu pot să ta car în cârcă peste linia de sosire. Nu pentru că nu vreau să o fac, ci pentru că nu pot să trec peste o limită. Pe calea ta doar tu poţi să păşeşti. De ani de zile oamenii mă întreabă:
Pera, nu ştiu care mi-e vocaţia, ajută-mă să mi-o descopăr. Ei bine, deşi e misiunea fiecăruia să îşi descopere vocaţia şi există o limita până la care poţi să fii ajutat în această aventură. Am să îţi spun azi exact ce vrei să auzi ( sau poate nu). Deci, vrei să ştii care este vocaţia ta? Defineşte-ţi cea mai mare suferinţă. Nu te grăbi. Nu te gândi la alea mici, urgenţe. Gândeşte-te la alea mari. Alea care ştii că au lăsat urme, care te-au marcat pe viaţă. Poate le-ai depăşit şi le-ai uitat acum. Poate că încă au efecte în viaţă ta azi. Vreau să spui CEA MAI MARE DURERE şi SUFERINŢă sufletească a ta. Ai trăit în sărăcie? Cum te-a afectat asta pe plan sufletesc? Poate mama ta era bolnavă şi nu îţi permiteai tratamentul şi ai ajuns să urăşti lumea, societatea asta care permite atât de multă suferinţă. Poate nu ţi-ai permis lucruri pe care alţii şi le-au permis şi asta te-a făcut să te simţi devalorizat, ruşinat, mic. Poate ai fi vrut să ai o relaţie însă nu aveai casă ta, banii tăi, şi lispurile materiale te-ai oprit să trăieşti o frumoasă poveste de iubire. Indiferent ce a fost, vocaţia ta este să faci bani astfel încât să nu mai simţi acea suferinţă sufletească niciodată şi mai mult, după ce rezolvi pentru tine problema, să împărtăşeşti cu alţii ce ai învăţat în călătoria ta. ASTA e vocaţia. Ai suferit din lipsa iubirii? Ai fost părăsit şi respins? Înşelat şi trădat? Dacă e asta cea mai mare suferinţă atunci vocaţia ta este să trăieşti iubirea şi fericirea zi de zi pentru tot restul vieţii tale şi să nu mai suferi niciodată din cauza altor oameni. Şi după ce rezolvi asta pentru tine să îi ajuţi şi pe alţii. Dacă ai fost bolnav şi poate mai eşti, dacă asta e suferinţa cea mai mare, vocaţia ta e să găseşti o cale să te vindeci sau să trăieşti o viaţă bună în ciuda tuturor handicapurilor şi când vei află calea, să îi ajuţi şi pe alţii asemeni ţie. ASTA e vocaţia. Suferinţa ta e semnul cel mai limpede prin care ţi se spune care este calea pe care trebuie să o apuci. Dumnezeu ne şopteşte prin plăcerile noastre, ne vorbeşte prin conştiinţa noastră şi strigă prin suferinţele noastre. Suferinţă este megafonul cu care se trezeşte o lume surdă - C. S. Lewis Să ai vocaţie ţine de caracter, de alegere şi de bun simț. Vocaţia nu ţine de magie, noroc sau alinierea stelelor. Care e cea mai mare suferinţă a ta? Rezolv-o şi vindec-o pentru tine şi pentru alţii. Dacă nu o rezolvi nici măcar pentru tine, ce pretenţii mai poţi avea? Care este sensul suferinţelor tale? Ştii de unde vine cuvântul pasiune? Pasiunea asta pe care o căutăm cu atâta ardoare, pasiune care aproape că ne garantează fericirea, rezultatele și, în final, o viaţă împlinită. Auzim cuvântul ăsta din gura tuturor înţelepţilor: PASIUNE. Dar prea puţini oameni ştiu ce înseamnă exact. Sunt curios dacă o să ai un moment de AHA.
Așadar, Pasiune vine din Patimă, iar cuvântul Patimă îşi are originile în creştinism, mai exact în PATIMILE lui Hristos. Iisus a suferit pentru convingerile lui, însă nu a fost o suferinţă lipsită de sens, dimpotrivă. A fost o suferinţă asumată, ştia exact care este sensul şi scopul ei şi unde va duce ca rezultat final. Ei bine, cuvântul pasiune, nu înseamnă doar ceva ce iit place să faci din toată inima. Pasiune înseamnă să dai un sens nobil suferinţei tale. Poate ai auzit de zicala tot ce se întâmplă e spre binele meu. Asta înseamnă pasiunea. Să iei suferinţele tale şi să le transformi. Aşadar, dacă îţi cauţi vocaţia şi pasiunea, ele s-ar putea să fie demult sub nasul tău, mai exact în suferinţele tale. Priveşte-ţi viaţa. Care este suferinţă ta cea mai mare pe care ai vrea să o vindeci? Vreau de la tine un mesaj sub articol şi facem ca data trecută. Dacă îmi spui care simţi tu că este cea mai mare suferinţă a vieţii tale până în acest moment, îţi trimit personal pe adresa de e-mail cu care îmi laşi mesajul primul pas din cei 16 pentru o nouă cale de a-ţi descoperi vocaţia. Această serie de exerciţii se cheamă Deschizătorul de drumuri şi este o modalitate total nouă de a aborda vocaţia. Deci, care e suferinţă ta cea mai mare? Poate sărăcia. Poate boala. Poate lipsa iubirii. Poate una din sutele şi miile de suferinţe posibile la care este supusă fiinţa umană. Ia gândeşte-te. Dacă tu ai reuşi să vindeci această suferinţă, nu crezi că ai simţi o motivaţie puternică de a-i ajuta şi pe alţii, acum că tu deja ştii soluţiile? Priveşte oamenii foarte pasionaţi şi cu vocaţie din lume. De foarte multe ori, cei mai pasionaţi oameni sunt cei care au trecut printr-o suferinţă şi acum îşi dedică viaţa pentru ca alţi oameni să nu mai treacă prin aceeaşi suferinţă. Şi eu sunt unul din acei oameni.
Când eram mic, am crescut cu o traumă foarte puternică. Tata era beat constant şi ne teroriza spărgând lucruri în casă, agresând-o pe mama, urlând şi înjurând. Nu ştiam ora la care vine, ziua sau noaptea, cum vine, şi cât va dura teroarea. Atât de mare era tensiunea psihică încât am început să am un coşmar care s-a repetat de sute de ori de-a lungul a ani de zile. În vis alergăm într-un canal şi nu puteam să escaladez niciunul din maluri pentru că era prea abrupt. Singurul lucru pe care puteam să îl fac era să alerg în faţă. În urmă mea venea un bolovan care urmă să mă strivească. Şi oricât de mult şi de tare alergam, bolovanul mă ajungea de fiecare dată şi mă strivea. Apoi am crescut şi mergând la şcoală, fiind dintr-o familie dezbinată, fiind sărac, întotdeauna mă simţeam devalorizat. Au fost câteva fete ce mi-au plăcut, însă nu aveam nicio şansă să fiu cu ele pentru că nu aveam nimic. Nu puteam să le duc acasă la mama pentru că îmi era ruşine de sărăcia noastră. Nu aveam încredere în mine, eram timid, nu știam ce să spun, ce să fac, cum să mă comport. Am sărutat prima fată la 19 ani. Simţeam că nu sunt bun de nimic, iar lumea din jur nu mă ajută să mă simt mai bine. Şcoală, anturaj, familie - atât de slab pregătiţi în a înţelege sufletul unui copil rănit, a unui tânăr necăjit şi al unui adult mort pe dinăuntru. Apoi, am ajuns la Politehnică, în ideea să devin inginer cu un job bine plătit iar apoi să merg cu restul turmei spre clasică familie, casă şi copii. Şi acolo m-am simţit extrem de devalorizat şi s-a distrus ultima redută în care credeam
că stau bine: inteligenţa. Credeam că am o calitate, că sunt totuşi un băiat inteligent. Faptul că în primul semestru am picat toate examenele avea să îmi arate că poate mă înşel şi aici. Eram un om care îşi pierduse deminitatea şi speranţa.
Eram sărac. Îmi era ruşine de mine şi viaţa mea şi de lipsa mea de realizări. De familia mea, de casa mea, de ţara mea şi de lumea în care trăiesc. Îmi era frică să fac ceva că să nu supăr pe cineva. Îmi era frică de schimbare. Îmi era frică de acţiune. Îmi era frică de succes şi de părerea celor din jur. Îmi era frică de orice. M-am închis în mine şi încet, sufletul meu murea. Şi apoi, într-o zi, am avut revelaţia vocaţiei. Din toată suferinţa asta, a apărut un foton de lumină, de speranţă. Citisem exact aşa cum citeşti şi tu acum: Dacă eşti în cel mai de jos punct al vieţii tale, ai două opţiuni. Te aşezi pe jos şi crapi sau începi să îţi antrenezi abilităţile şi îţi dezvolţi personalitatea pentru că nu ai nimic altceva pe lumea asta, decât pe tine şi ce ştii tu să faci. Ai atitudinea ta, emoţiile tale, mintea ta, mâinile tale. Orice vrei în viaţă, de la bani, sănătate, iubire, excursii, stil de viaţă şi atâtea altele, toate depind de PERSONALITATEA TA. Eram prea tânăr şi în putere că să mor, având în vedere că oricum nu o să trăiesc veşnic, aşa că am ales să cred în orbeşte în unică şi singură mea şansă: EU ÎNSUMI.
Am început să citesc, să mă educ şi să aplic dezvoltare personală, psihologie aplicată şi chiar învăţăminte spirituale. În 5 ani aveam iubita, o afacere, eram mutat în apartamentul meu, şi deţineam un secret pe care încă foarte mulţi oameni păreau că nu ştiu: îţi creezi propria realitate. Ca şi în citatul lui Buddha: Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre. Prin gândurile noastre noi creăm lumea. Cuvântează sau acţionează cu o minte impură și necazurile te vor urma, asemenea roţii ce urmează carul tras de vită. Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre. Prin gândurile noastre noi creăm lumea. Cuvântează sau acţionează cu o minte pură iar fericirea te va urmă, asemenea umbrei tale, de neclintit. Vedeam în viaţa de zi cu zi băieţi şi bărbaţi care suferă pentru că nu înţeleg femeile şi iubirea. Şi eu fusesem unul dintre ei şi ştiam care sunt soluţiile. Am început să ajut. Vedeam zilnic oameni depresivi şi necăjiţi care nu îşi găseau calea şi îşi pierduseră sufletul. Şi eu fusesem acolo aşa că îi încurajam din tot sufletul: SE POATE. Nu te lasa bătut. Mă uităm la oameni bolnavi şi săraci şi le spuneam e doar temporar. Învaţă să trăieşti cu puţin şi vei descoperi că viaţă nu e despre ce ai, ci despre ceea ce devii. Şi când vei devenii omul care poţi să fii, vei avea tot ce îţi lipseşte şi vei rade pentru că îi ai tocmai acum, când parcă nu mai ai nevoie aşa de mare. Eu eram pe drumul meu. Zi de zi lucrez pentru ca să fiu un om mai bun, dar în acelaşi timp, îmi place să ofer şi celorlalţi ceea ce descopăr şi aplic pentru ca să îmi fie mie bine. Mi-am dat seama că o meserie potrivită pentru ce fac eu deja este psihologia. Şi astfel, ceea ce fac pentru mine, a devenit meseria mea prin care îi servesc şi pe alţii. Astfel s-a născut vocaţia mea: din multă, multă suferinţă pe care nu am last-o să mă definească. Cum mai pot eu să umblu prin viaţă privind la suferinţă din jurul meu ştiind că şi eu am fost exact acolo? Nu mai pot. Mă doare suferinţă altora la fel cum mă doare şi suferinţa mea chiar dacă eu am rezolvat-o pentru mine. Imaginează-ţi o lume în care fiecare resimte suferinţa celui de lângă şi toţi ne-am unii forţele pentru a ne scapa pe noi şi pe cei din jur de aceste suferinţe. Nu cunosc misiunea mai frumoasă şi nobilă pentru specia umană. Vrei să facem acest drum împreună? Vreau de la tine un mesaj sub articol şi facem că dată trecută. Dacă îmi spui care simţi tu că este cea mai mare suferinţă a vieţii tale până în acest moment, îţi trimit personal pe adresa de email cu care îmi laşi mesajul primul pas din cei 16 pentru o nouă cale de a-ţi descoperi vocaţia. Această serie de exerciţii se cheamă Deschizătorul de drumuri şi este o modalitate total nouă de a aborda vocaţia. P.S. Dacă iit plac ilustraţiile din articol ele sunt din Cartea Alfa - bătălia cu demonii interior, în care ai toate povestea şi apoi soluţiile practice pentru rezolvarea tuturor acestor suferinţe.